10. Presa Din Principatul Moldovei (2 Ore) .docx

X. PRESA DIN PRINCIPATUL MOLDOVEI (2 ore)

1. Să relateze despre constituirea sistemului de presă în Principatul Moldovei 2. Să generalizeze parcursul presei în Principatul Moldovei 3. Să evalueze apariția primelor reviste în Principat

Apariţia presei scrise în spaţiul istoric al Moldovei ţine de finele sec. XVIII și este vorba de ziarul în limba franceză „Courrier de Moldavie" („Curierul Moldovei"), primul număr al căruia a apărut la 8 februarie 1790 la Iaşi. Editarea lui a fost iniţiată de mareşalul rus Grigori Potiomkin în timpul războiului ruso-turc (1787-1791). Au văzut lumina tiparului 5 numere. Fiecare număr se deschidea cu stema veche a Moldovei - un cap de zimbru împodobit cu o coroană regală. Publicaţia, care reflecta atît evenimentele interne, cît şi cele externe, a fost acceptată de către nobilimea locală, dovadă fiind şi oda în limba latină, intitulată „Ad Moldaviae Cursorem ab incolis Jassyensibus" - „Către Curierul Moldovei de la locuitorii din Iaşi", inserată în primul număr al ziarului. Tipăritura de referinţă, deşi în virtutea limbii în care a fost editată şi a scurtei perioade de apariţie - pînă în aprilie 1790 - nu poate fi considerată prolog al jurnalismului din Principatul Moldovei, totuşi a anunţat prefigurarea fenomenului mediatic. Apariţia propriu-zisă şi dezvoltarea presei scrise în spaţiul istoric al Republicii Moldova a decurs pe două paliere: pe de o parte, jurnalismul din Principatul Moldovei, din care făcuse parte şi Basarabia, iar pe de altă parte, presa editată în Basarabia, al cărei teritoriu în anul 1812 a fost încorporat în Imperiul Rus. Jurnalismul din Principatul Moldovei şi cel din Basarabia în sec. XIX şi începutul sec. XX. Jurnalismul din Principatul Moldovei a fost iniţiat de către scriitorul iluminist Gheorghe Asachi (1788-1869). Lui îi revine meritul de a edita în acest areal primul ziar. Astfel, la 1 iunie 1829, după editarea la 6, 10 şi 17 mai a unor numere de probă, intitulate „Novitale de la Armie", el a lansat numărul de debut al primului ziar politico-literar „Albina românească". La 14 martie 1837, Gh. Asachi inaugurează, ca supliment la ziar, „Alăuta românească". Prima publicaţie periodică sa dovedit a fi longevivă - ea a apărut timp de 21 de ani. Gh. Asachi a fost, de asemenea, redactorul săptămînalului „Icoana lumei Foaie pentru îndeletnicirea moldo-românilor" (1840), al revistei Lterar-ştiinţifice „Spicuitorul moldo-român" (1841), iar după suspendarea „Albinei",

redactorul ziarelor „Gazeta de Moldavia" (1850-1858), „Patria" (1858-1859) etc, care au continuat programul formulat de scriitor în ultimul număr al „Albinei româneşti". Și ziarul “Curierul românesc” este prima gazetă care a apărut în 1829 editat de Ion Heliade Rădulescu, cu sprijinul boierului si carturarului Dinicu Golescu, care a obținut aprobarea apariției gazetei (inițial trebuia sa se numeasca “Curierul Bucureștilor”, nume ce l-ar fi îngrădit în conținut). Apariţia „Curierului“ era săptămânală sau, uneori, bisăptămânală. Pentru o scurtă perioadă, ziar românesc a apărut de cinci ori pe săptămână. Pe frontispiciul „Curierului românesc“ scria „Gazetă politică, comercială şi literară“. Revista, ca un nou tip de publicaţie, a fost înrădăcinată în spaţiul Moldovei de către Mihail Kogălniceanu, prima tentativă în acest sens făcând-o cu suplimentul „Alăuta românească", pe care 1-a preluat de la 1 iulie 1838. în ianuarie 1840, M. Kogălniceanu lansează o publicaţie nouă - „Dacia literară". Susţinută de Vasile Alecsandri, Constantin Negruzzi, Alexandru Donici, revista proclamă o platformă editorială cu totul nouă: „Cât pentru ceea ce se atinge de datoriile redacţiei, noi ne vom sili ca moralul să fie pururea pentru noi o tablă de legi şi scandalul o urâciune izgonită scria Mihail Kogălniceanu în articolul de program din primul număr al revistei. Critica noastră va fi nepărtinitoare: vom critica cartea, iar nu persoana. Vrăjmaşi ai arbitrarului, nu vom fi arbitrari în judecăţile noastre literare. Iubitori a păcei, nu vom primi nici în foaia noastră discuţii ce ar pute să se schimbe în vrajbe. Literatura are trebuinţă de unire, iar nu de dezbinare..." Astfel, în presa timpului se încetăţenesc valorile jurnalismului autentic. Revista a abordat un larg spectru de teme de istorie, literatură, folclor, traduceri, teatru, dramaturgie, limba literară etc. Paginile ei au găzduit nuvelele „Alexandru Lăpuşneanu" de C. Negruzzi, „Buchetiera de la Florenţa" de V. Alecsandri, numeroase fabule de Alexandru Donici etc. în august 1840, revista este suspendată. Succesori ai „Daciei literare" au fost revista „Propăşirea" (1844) şi ziarul „Bucovina" (1848-1850), acesta fiind editat de M. Kogălniceanu, V Alecsandri după anul 1848 la Cernăuţi, în Bucovina, care făcea parte din Imperiul Habsburgic. Aceste publicaţii, îndeosebi „Propăşirea", au popularizat ştiinţele exacte, ştiinţele morale şi politice, literatura autentică. „Propăşirea" a publicat „Cuvântul introductiv la cursul de istorie naţională", pe care M. Kogălniceanu 1-a rostit la 24 noiembrie 1843 în faţa studentilor de la Academia Mihăileană şi în care pleda pentru cunoaşterea istoriei naţionale, pentru că „faptele strămoşeşti, prin moştenire, devin şi ale noastre". Alexandru Donici a publicat mai multe fabule. Tot el, împreună cu Constantin Negruzzi, a tradus lucrarea lui Antioh Cantemir „Satira I. Către mintea sa". Cel mai fecund autor al revistei şi

al ziarului a fost Vasile Alecsandri, care a publicat aici multe doine, balade, „Istoria unui galbăn şi a unei parale". Continuator al cauzei revistei „Propăşirea", Vasile Alecsandri a reuşit să fondeze, la Iaşi, revista „România literară" (1855), în care Alecu Russo a publicat scrierile „Cântarea României", „Amintiri" şi „Cugetări", în aceeaşi perioadă, M. Kogălniceanu obţine dreptul de a edita ziarul „Steaua Dunării" (1855-1860, cu unele întreruperi). Jurnalismul în Principatul Moldovei a fost promovat, de asemenea, de Bogdan Petriceicu Hasdeu şi Mihai Eminescu. Mihai Eminescu a debutat în presă la 25 februarie 1866 în numărul 6 al revistei „Familia", editată la Pesta de către publicistul Iosif Vulcan, apoi a colaborat la „Curierul de Iaşi" ca redactor-administrator şi corector (1876-1877), la ziarul „Timpul" în calitate de redactor (1877-1883). Prin publicistica sa, Mihai Eminescu a dat strălucire jurnalismului naţional. În Principatul Moldovei au apărut toate tipurile cunoscute de presă europeană: ziare, reviste, calendare, săptămînale, suplimente, almanahuri, buletine, foi. Presa timpului a polarizat atenţia publicului şi a reprezentat domeniul de aplicare a potenţialului intelectual al literaţilor, pu-bliciştilor, transformînduse, treptat, într-o sursă de informare şi de dezbatere. De menţionat că presa din Principatul Moldovei, în virtutea anumitor motive, nu a avut un caracter de masă, prin urmare, influenţa ei a fost limitată. Totuşi, prin coordonatele editoriale şi mesajul ei publicistic, direct sau indirect, a avut răsunet şi în procesul de edificare a jurnalismului din Basarabia în sec. XIX. O probă în acest sens poate fi considerată revista „Contemporanul" (1881-1891), care a apărut la Iaşi din iniţiativa unui grup de literaţi, printre care şi basarabeni - refugiaţi în România Constantin Dobrogeanu-Gherea, Victor Crăsescu, Ion Nădejde, Constantin Miile ş.a. Revista a demonstrat atât ataşament faţă de valoroasele tradiţii ale presei ieşene, cât şi afinităţi remarcabile la abordarea problemelor sociale şi culturale. Spiritul, formatul, structura şi ritmurile de edificare a presei basarabene în sec. XIX au fost, totodată, marcate de realităţile social-politice în care s-a pomenit ţinutul după anexarea lui, în anul 1812,la Imperiul Rus, şi, în particular, de politicile ţariste de pauperizare(a reduce la starea de sărăcie extremă) spirituală şi deznaţionalizare a periferiilor etnice. Condiţiile respective îngrădeau accesul publicului la presă. Publicaţiile ajungeau în Basarabia cu întârziere atât din alte regiuni ale Rusiei, cât şi din Principatul Moldovei. Presa, ca instituţie socială, a apărut în Basarabia abia în cea de-a doua jumătate a sec. XIX (cele două publicaţii atestate până atunci, una în 1812, iar alta în 1827, au avut un caracter efemer). Iniţial, ea era aproape în totalitate în limba rusă. în jumătatea a doua a sec. ХIХ, în limba băştinaşilor se editau doar cărţile religioase şi cele mai importante documente oficiale, revista-monitor a Eparhiei din Chişinău, unele publicaţii de scurtă durată la Bolgrad, Ismail etc.