1204

Azir

*

POEME EXISTENŢIALE

*

Institutul Delphy 2000

....dedicată făpturii fiinţei

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Departă dorinţa de sufletul tău Şi cheamă iar pacea să-ţi fie prieten În cuget seninul domnească-ţi mereu Iar pasul şi-l poartă energic şi sprinten. Alungă din preajmă şi grija şi teama Astfel aste două pe tine te-or pierde Şi iartă fiinţei greşeala şi vina Există un ochi ce toate le vede.

Uitarea nu este decât umbra salvării nemuririi noastre.

Fereşte în lături de lanţul robiei Ce te-ncătuşează în temniţi de dor Când gândirea lumii e templul prostiei Tu adu-ţi aminte: totu-i trecător. O dragoste mare se naşte-ntr-o clipă Şi-o ură ascunsă o dată cu ea În minte iluzia treptat se-firipă Îmbrăcând în jale iar inima ta.

3

4

Azir

Poeme existenţiale

Făptură, chemare-i acum glasul tău Şi-n Marea de dor voi trece mereu Pe valuri de chin, tristeţe şi jale O umbră voi fi, o Voce pe Cale. Un zâmbet din Cer ce mângâie Firea Un glas din Adânc, trezind Omenirea O Doină pornită din fluier de fag Făpturo, tu-mi eşti Lumina din prag.

5

Azir

Poeme existenţiale

Al dimineţii gând se cerne în umbre De falnică trecere, de zori renăscând, Deşarte, iluziile destinului, sumbre, Ne suflă în candela vieţii, pe rând.

6

Azir

Poeme existenţiale

În seară dorul se anină de sufletul meu Şi-n taină păşeşte pe marginea gândului Privirea-aţintită spre stele mereu O-ntoarce din nou spre jalea pământului.

7

Azir

Poeme existenţiale

Căci acolo unde s-a topit iluzia Speranţei rămâne doar ecoul mut al Amintirilor.

8

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Ah de-aş putea să fiu acum Un fir de iarbă trecătoar Să simt al vrerii – ntreg parfum Şi fericit apoi să mor. Să fiu călcat, păscut, strivit Sub talpa întregii omeniri Să-mi ştiu destinul împlinit Aşa umil, fără măriri.

Când seara se lasă cu parfum de cicoare Şi stelele cheamă la adâncă visare Pe bolta senină- a nopţii fantasmă Învăluie viaţa cu sacră miasmă E noapte şi-afară-i feerică lume Cu patimi de dor şi gânduri nebune

Căci noaptea cântecul de stele Şi ziua - a soarelui lumină Au dat măruntei, fiinţei mele Înţelepciunea cea senină.

9

10

Azir

Poeme existenţiale

Demon de rouă, născut din îmbrăţişarea infinitului demiurgic cu însângeratul orizont al telurgicei manifestări lumeşti, te-ai repezit ca o pasăre de pradă scăpată din colivia unui zeu răpit de contemplarea Jocului divin şi, sfâşiind cu ghearele-ţi neîndurătoare frageda făptură a sufletului meu, ai aruncat fără milă în tina suferinţei de acum însîngeratul trandafir al Prieteniei ce prinsese a se ridica în grădina Inimii. Apoi fără cea mai vagă urmă de remuşcare să se prelingă, o clipă doar, pe retina conştiinţei tale acviline, ţi-ai ridicat măreţ pieptul în faţa Destinului şi cu o bătaie din aripi rece şi distantă, te-ai înălţat în albastrul cerului sorbind cu nesaţ parfumul Libertăţii şi ignorând lumeştile făpturi ale sclavilor răpuşi de apriga ta lovitură şi lăsaţi pradă Focului Suferinţei pe tărâmul deşartei Iluzii că te-ar putea cineva avea … alături.

11

Azir

Poeme existenţiale

Am privit în ochii tăi şi am zărit în blânda lor lumină imaginea profundă a infinitului.

12

Azir

Poeme existenţiale

Cu un fâlfâit domol de aripi obosite, timpul se scurge alene, ca umbra unei păsări de pradă peste panorama realităţilor lumeşti.

13

Azir

Poeme existenţiale

Cînd valuri grăbi-vor să iasă din rouă Şi semenii spune-ţi-vor cum trebuie să faci; Cînd stoluri de paseri răpiţi-vor iar tihna În zbucium şi jale-ţi va plânge vecina La capătul patului în care-o să zaci, Atunci un roib alb la ureche-ţi va zice: “Prietene taci!” Fii mândru, ferice; Pe cerul senin e iar lună nouă.

14

Azir

Poeme existenţiale

Cînd ochi tăi privesc la stele Şi inima-i de farmec plină Pătrunsă de a lor mistere Şi de lumii lor enigmă, Atuncea ţi se pare-n clipă Că totul nu-i decât n vis, Că o himeră se-nfiripă Desprinsă dintr-un paradis; Că-i un poem cu versuri multe, o simfonie de culori, Un cânt de dor, din trup de munte, şi dulce pajişte cu flori.

15

Azir

Poeme existenţiale

Zadarnică zbatere în Marea Trecere E viaţa toată şi-odată cu ea Destinul ne-nfruntă cu voia ce vrea Să stâmpere setea, durerea-i petrecere. Căci nimic în lume nu poate să fie Mai greu şi mai trist acum iar de dus Decît e povara ce de-o veşnicie O purtăm în suflet, din zori în apus. Duioasă, virgină, durere cumplită E singurătatea pustiirii sale, Căci Dragostea-i numele şi mult e dorită Iluzie-i imnul şi-a morţii cîntare.

16

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Plăcerea Trăirii Trăirea Măririi Mărirea Gândirii Gândirea Iubirii Iubirea Plăcerii Plăcerea Durerii Durerea Căderii

Căderea Măririi Mărirea Slujirii Slujirea Fiinţei Fiinţa Dorinţei Dorinţa Iubirii Iubirea Gândirii Gândirea Trăirii

Zburdalnică-n vers Natura umană `Şi-nalţă Gândirea spre Cer, Dar dulce Iluzia Firii o cheamă `N-al Timpului Lut efemer.

(Eternul ciclurilor)

17

18

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Căci noi acum Porniţi pe-acelaşi Drum Chemare vom da peste Fire. Iluzie-I Gândul Purtat de Cuvântul Ce-nalţă o-ntreag-omenire. Şi valuri de foc Purta-vor noroc Pământului ce iar se va naşte,

Pe-a Iluziei Câmpie deşartă S-alerg-omenirea-n galopul de şoapte La poarta Vieţii zadarnic să bată O-ndeamnă Gândirea şi stele-n noapte.

Căci Ochiul din Cer Vegheză-n mister Destinul cum toate le paşte.

19

20

Azir

Poeme existenţiale

Gândirile de farmec pline Mi le înalţ spre Univers În noaptea neagră de Suspine Lumina să o pun în Vers.

21

Azir

Poeme existenţiale

În zadar vei scrie versuri de-a rândul Căci lumii nu-i pasă, în mersu-i deşert Un haos o cheamă, Ispită-i e Gândul Şi-n Văi de-ntuneric îşi află mormântul Cuvântul tău sterp.

22

Azir

Poeme existenţiale

Atât de puţin îi mai pasă Firii Că pe-a Iluziei geană deşartă Se ţese încet Destinu-omenirii Cu a Dorinţei sublimă artă. Iar râuri de foc amăgind depărtarea Vor scurge din fire esenţa divină Şi-n sufletul vieţii chemând alinarea Respinge-vor umbra durerii, haină.

23

Azir

Poeme existenţiale

Şi toate candelele cerului s-au stins când umbra ta s-a topit în negura depărtării, luând cu sine lacrimile scurse pe pleoapa timpului ca un bocet de jale metafizică a întregii naturi umane.

24

Azir

Poeme existenţiale

Căci plecând ai luat cu tine întreaga Viaţă a materiei, golind de seva existenţială toate lucrurile care-mi străjuiau grădina sufletului, lăsând în urmă doar Vidul formelor, prin care Vânturile Deşertăciunii troieni-vor de-acum Zăpada Lacrimilor Firii, în greaua Iarnă a Singurătăţii ce s-a aşternut peste natura fiinţei mele.

25

Azir

Poeme existenţiale

E haos în lume şi cruntă furtună Şi Legea din Lucruri e dată-napoi, Se chinuie Timpul de-o sete nebună; Natura Fiinţei deşert e în noi E vaiet şi chin pe-a lumii meleaguri Şi jale şi foc şi rece uitare Iar sufletul sadic ni-l ardem pe ruguri O, Moarte adu-ne dorinta salvare!

26

Azir

Poeme existenţiale

Ce poate fi mai trist acum Decât o lacrimă-n gândire; Când Viaţa-i chin, Iubirea-i scrum Şi Timpul, galopând nebun Croieşte-n margine de Fire Zadarnic Drum.

27

Azir

Poeme existenţiale

Pe-a Vieţii pustii, zadarnice valuri Alunecă-n Haos corabia-omenirii. Deşertul Iluziei, la marginea Firii Cu stârv de Gândire se-mbarcă pe maluri; Cântată de Vânturi e Jalea trăirii În cuget sădind Amarul Pieirii Deşertelor ei Idealuri.

28

Azir

Poeme existenţiale

Gândirea se zbate cu aripi nebune În mreje de dor cuprinsă; e jale! Iar tristă, plăpândă, lumina din lume Se-ascunde-n abisuri uitate de mare Şi-n voce de vânt, purtată pe culme; Eternă chemare!

29

Azir

Poeme existenţiale

Lumină ce din Umbra Nopţii naşti Imaginea Lumii, răsari la orizontul Fiinţei şi destăinuie-i Calea Trăirii!

30

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

De-ai căuta să simţi durerea La poarta gândului cum bate Cu aripi triste mângâierea Se zbate-n lanţ de nedreptate Şi de-i privi amurgul zilei Ca pe-o eternă reînnoire O lacrimă pierdut-a firei În haosul de pătimire

Cuprinsă de farmec iluzia timpului Se zbate în lanţ de eternă chemare La poarta destinului colosul gândului Sugrumă speranţa de tristă-alinare.

Atunci pe geana conştiinţei Va naşte Vrerea-un mugur nou Şi din transcenderea dorinţei Vei zămisli destinul tău.

31

32

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Deşi îmi trebuieşti uneori Astăzi nu am nevoie de tine. Astăzi tu liberă eşti ca să pleci. Acum tristeţea s-a dus iar în lume; Eu îmi păstrez gândirile reci. Pe şesul Iluziei Deşarte zac răspândite Osemintele Firii, ca holda de primăvară a unui Demiurg ostil, dar sublim în agonica-i hărnicie de a sluji durerii infernurilor.

Astăzi nu am nevoie de tine. Tăcerea vremii o ascult: îmi vorbeşte; Îmi spune toate cum sunt, pe-al lor nume, Numai pe tine nu te priveşte Ţie-ţi plac florile rupte din câmp, Al mângâierii proaspăt alint, Vorbe şoptite în valuri de timp Dulci sărutări pe aripi de vânt. Dar eu a lumii durere cumplită O simt cu mintea cum creşte în noi Şi cum ne cerne-a Destinului sită Umplându-ne viaţa cu griji şi nevoi. Azi nu mai am nevoie de tine… Dar nu pleca, aşteaptă-mă mâine!

33

34

Azir

Poeme existenţiale

Se zbate Dorinţa în Sufletul Firii Se zbat osemintele Vrerii din noi Prin lacrimi de jale dăm liber Gândirii S-alerge pe-al Lumii tărâm de Nevoi.

35

Azir

Poeme existenţiale

Curând întunericul Clipei se lasă Şi marginea Firii în zboruri se scurge Iar dorul ne poartă departe de casă Unde doar Gândul mai poate ajunge.

36

Azir

Poeme existenţiale

Sublimă în gloria-ţi te-nalţi Tu, Făptură a Vrerii de a Fi Pe Ţărmul Pătimirii corabia eşuată a Lumii deşarte Contemplă Furtuna ce zbuciumă-n trupu-ţi Dorinţa de-a Şti Întreg echipajul, răpit, purtat e de valuri departe.

37

Azir

Poeme existenţiale

Nu uita că-n astă lume Tot ce naşte şi ce moare E iluzie, pe nume; Este timpul în schimbare.

38

Azir

Poeme existenţiale

Când umbra durerii pătrunde în lume Şi ciclul Vieţii pe valuri o poartă, Zadarnică-i zbaterea să-ţi afli un Nume Căci numele-i Moarte şi chinuri de Soartă.

39

Azir

Poeme existenţiale

Spre gânduri nebune ne-ndeamnă iar Dorul Când minţii-i răpeşte o parte din noi Iar Jalea în suflet îşi toarce fuiorul Şi Timpul se scurge mereu înapoi.

40

Azir

Poeme existenţiale

Ferestre largi spre infinit Ieri s-au deschis la casa ta Dar Soarele a răsărit Oare în Ea?

41

Azir

Poeme existenţiale

Pătrunsă de patimi făptura nebună Se-nchină la Lutul Dorinţei de-A Fi Şi-n Lumea de Forme, eternă Furtună Ne poartă departe, spre locuri pustii, Departe pe-a Timpului geană bătrână Dosind-o de sine, de Vrerea de A Şti.

42

Azir

Poeme existenţiale

Cuprinsă de jale fiinţa umană Se-nchină icoanei preasfintei Tăceri Pe-altarul Vieţii o Voce o-ndeamnă Să mistuie focul dorintei Plăceri

43

Azir

Poeme existenţiale

Pătrunsă de farmecul Iluziei, Lumea se adapă din izvorul nesecat al Veşnicei Deşertăciuni.

44

Azir

Poeme existenţiale

Cuvioasă lumina lunii se cerne ca un văl de dor peste panorama realităţilor lumeşti, înmiresmând cu iz de feerie cosmică deşertul existenţial din sufletele fiinţelor îmbătate de farmecul iluziei nopţii din minţile lor, ca de licoarea bahică a fluidului cognoscibilităţii.

45

Azir

Poeme existenţiale

De pe Geana Timpului, Lacrimile Eternităţii se scurg în stropi mari de rouă celestă peste Deşertul Iluziei lumeşti înverzind Câmpiile Edenului şi germinând sămânţa Copacului Cunoaşterii în ungherele tenebroase ale fecundei Gândiri omeneşti.

46

Azir

Poeme existenţiale

Etern al minţii galop de idei Năvalnic învolbură marea trăirii, Profund răvăşind al fiinţei temei Ne tulbură viaţa şi pacea simţirii.

47

Azir

Poeme existenţiale

În Malurile Lumii săpate adânc de Valurile Vieţii, Amprenta Destinului se întipărise ca pecetea unui Demiurg atotputernic dar tainic, nedorind să dezvăluie Fiinţei mesajul Firii ascuns în Pergamentul Eternităţii scris, pe file de crudă suferinţă cu Sângele Gândului sacrificat pe Altarul Idealului Iluzoriu.

48

Azir

Poeme existenţiale

În fiecare clipă o aripă de dor bate la poarta sufletului omenesc, cerând tributul ce i se cuvine din seva gândirii.

49

Azir

Poeme existenţiale

La Cina cea de taină a Eternităţii S-au adunat Gândirile Luminii Din farmec de roze viaţă să dea Vieţii Şi-un nume Făpturii: numele Minunii.

50

Azir

Poeme existenţiale

Chemată de Vocea Tăcerii Se-nalţă Natura se sine pătrunsă Etern călăuză-i e Steaua Plăcerii Dorinţa din Lucruri, ascunsă.

51

Azir

Poeme existenţiale

Firul gândirii ţese din farmec de lună urzeala dorului: veşmânt de feerie celestă goliciunii sufletului omenesc.

52

Azir

Poeme existenţiale

O rază de soare pătrunsă în lume Şi-un strigăt de clopot chemând la-ndurare Întreaga Natură rosteşte-al tău nume În Templul Vieţii Icoană- minune, Mărire şi slavă înalţi peste Zare, Eternă Schimbare.

53

Azir

Poeme existenţiale

Curioasă, Natura umană Se-ntrece spre Marginea Firii Cu zvonuri de umbre Eternul o-ndeamnă Să scape acum din Lanţul Gândirii

54

Azir

Poeme existenţiale

Cuprinsă de farmec, natura umană În vis se dezmiardă cu blând glasul tău; Priveliştea vieţii se-nalţă pe-o geană A scurtelor clipe ce-aleargă mereu. Căci hoarde barbare de Gânduri nebune Năvală când dau pe Plaja Trăirii Un haos de Roze devine în lume Fiinţa umană slujind Nemuririi.

55

Azir

Poeme existenţiale

Pe Câmpia Destinului hoarde de suflete zbuciumate muşcând zăbala dorului etern hoinăresc fără să-şi găsească dureroasa dar atât de dulcea linişte a Mrii Încetări – Marea Taină a vieţii acestei morţi.

56

Azir

Poeme existenţiale

Amintirile se scurg pe streaşina timpului picurând stropi mari pe retina memoriei sufletului, în ritmul de vals al Simfoniei Eternităţii.

57

Azir

Poeme existenţiale

A iluziei înfometată Fiară Mănâncă – această lume nebună Iar zeii ne-au întors spatele iară Că-n inima noastră-i de patimi furtună.

58

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Să luăm aminte la timpul ce curge Că viaţa-i scurtă şi moartea ne-ajunge. E mare plăcerea să simţi că trăieşti Dar cruntă durerea când ştii că greşeşti. Întrebă iar marea şi marea-ţi va răspunde Că liberă-i calea şi liber eşti tu Ascultă-i povaţa cîntată de unde Şi-nvaţă acum să spui „da!” şi „nu!” Şi-nvaţă acum ce-nseamnă să vrei Cănd briza-ţi şopteşte al vieţii poem, Ce e rău şi bine, încotro s-o iei. Ea, marea-ţi vorbeşte din unde-n tandem.

O mare de sori s-abată lumină Pe-a vieţii cărare de meandre plină Şi tot nu s-ar strânge a lumii mulţime Să grăbească paşii înspre înălţime. Căci mare-i durerea, dar cruntă orbirea E-o jale ce-apasă din greu omenirea E-un plâns şi-un chin şi-o sete mereu De viaţă, de moarte, de „tu“ şi de „eu“. Căci bună e cartea şi- i bine a şti Cum să treci în viaţă, arta de a muri Dar mai bună încă decât aste toate E înţelepciunea despre libertate. Arta libertăţii şi a nemuririi N-are şcoli s-o-nveţe, ci doar zvonul firii.

59

60

Azir

Poeme existenţiale

Sunt un corăbier pe-o mare-n vâltoare Sunt o tendinţă de zbor al Gândirii Sunt doar o frunză născută, ce moare Când iarna se-abate pe Şesul Trăirii.

61

Azir

Poeme existenţiale

Lumea asta-i un infern aşternut peste pământ Nu căta să-i îndrepţi rostul, că te duce în mormânt. Lumea asta e un haos, atentat la fericire Nu căta să-i schimbi menirea, că menirea sa-i Pieire.

62

Azir

Poeme existenţiale

Un sterp deşert e lumea, ce n-are-asemănare Din noaptea cea de patimi n-ai cum s-o scoţi la soare.

63

Azir

Poeme existenţiale

Ce bine e să nu visezi! Ce bine este să fim treji! Scăldaţi în iz de ignoranţă Purtaţi de val, fără de speranţă Trăind o zi, o săptămână Iluzia ne e stăpână; Şi stăpâniţi de-a ei chemare Păstrăm gândirea-n nelucrare Iar inima ne-o facem mută De patimi multe-n lanţuri pusă Şi-aşa orbiţi de întristare Suntem deşerturi trecătoare Suntem epave eşuate Pe plaja viselor deşarte.

64

Azir

Poeme existenţiale

Se naşte-o lumină în zarea aprinsă E rugul destinului aruncat peste lume Şi-n gloria vieţii, din ceruri desprinsă Sădeşte în noi un cuget şi-un nume. E haos în lume şi rece e vântul Ce-nconjur Fiinţa cu văluri de nori Durere-i privirea şi aspru cuvântul; Iar timpul, un veşnic troian de ninsori.

65

Azir

Poeme existenţiale

Galopul Gândirii rătăceşte însetat în Deşertul Vieţii De malurile Timului Voinţa se-agaţă cu oarbă disperare Suferinţa în suflet coboară iar pe Pajiştea Tristeţii O, Destin, încotro ne poartă Corabia ta oare?

66

Azir

Poeme existenţiale

E Timpul o umbră a lumii ce trece O mare schimbre în planul Trăirii În privirea ta sălbatică, rece O coastă desprinsă din trupul Iubirii

67

Azir

Poeme existenţiale

Gândirea ta blândă, fiinţă divină O- mbraci în veşmânt de caldă lumină Şi-n zorii ce vin pe lume-a se naşte O-nalţi pe altarul Durerii ce-o paşte.

68

Azir

Poeme existenţiale

Frumoasă precum numai toamna se-arată privirilor vremii, te-ai împodobit tu, zeiţă a Eternei Înnoiri, cu dorurile lumii cântate în vers de doină şoptită la urechea Timpului.

69

Azir

Poeme existenţiale

Zăresc ochii tăi, Sublimă Fiinţă Şi firului Vieţii îi dau un temei; În Altarul Destinului, cuprins de căinţă Umil te întreb: “Cu mine ce vrei?”

70

Azir

Poeme existenţiale

Un murmur se naşte din noaptea ce piere Şi-n zorii de ziuă tăcerea se stinge A negurei umbră mustind de mistere Îngroapă iar taina ce lumea n`-atinge.

71

Azir

Poeme existenţiale

E timpul să-nveţi ce-nseamnă-a Iubi E timpul să şti cum trebuie-a Trăi Căci fratele meu, întreg Universul Se naşte şi moare; doar singur Progresul Etern el trăieşte; a lumii Cărare, Dator s-o parcurgă e-acum fiecare. Lege deasupra de toate există Destinul ni-l facem, iar ea ne asistă, Ne-ndeamnă, ne-nvaţă, ne sprijină pasul Când la cotitură ne paşte Impasul Şi dacă vreodată cuprinşi de Uitare Iluziei vieţii vrem să-i dăm crezare Tot ea ne întoarce spre-onesta Căinţă Cu sfatul Durerii şi prin Suferinţă.

72

Azir

Poeme existenţiale

La sânul tău se-adapă iar vina Atâtor lungi eoni dosiţi de viaţă… Şi-ntr-un târziu, când va cădea Cortina Ce oare va naşte atunci iar din Ceaţă?

73

Azir

Poeme existenţiale

În zorii ce-alungă o noapte-nstelată Stă glasul luminii rostit către fire Şi marea durere în suflet purtată Rămâne acum o vagă-amintire.

74

Azir

Poeme existenţiale

Deşi m-am născut să cânt pe pământ Viaţa şi floarea şi pomul rodind Deşarte iluzii îmi spulberă-n vânt Dorinţele aprigi, furtuna din gând.

Azir

Poeme existenţiale

Din fapt de ziuă, până-n seară Pe-a vieţii cărare se-ngână Plăcerile de-odinioară Durerea ce vine din urmă.

Şi marea-mi de patimi se zbuciumă toată Izvoare de lacrimi în suflet se nasc Destinul mă-ntoarce pe calea curată Şi-mi spune ”Ai grijă, căci doruri te pasc”.

75

76

Azir

Poeme existenţiale

Pe malul Vieţii Se scurge lin Timpul Şi dorul tristeţii Ne-nvăluie chipul.

Azir

Poeme existenţiale

Sălbatic se zbate al Timpului Înger În suflul vieţii ce zace în noi. Pe drumul Sortirii urcând către Cer Durerea ne-ndeamnă să mergem în doi.

77

78

Azir

Poeme existenţiale

În timpul ce curge cu dor de schimbare Se-ascunde Viaţa şi suflul din noi; Amară-i căinţa, durerea e mare Căci nu-i nici o cale de-a da înapoi.

Azir

Poeme existenţiale

Pe Brazda Timpului, Destinul seamănă Seminţele Vieţii; De pe Ogorul Trăirii, Moartea seceră Holda Faptelor Lumii;

Pătrunsă de dor, natura întreagă Suspine trimite în aburi de rouă Făptura vieţii, ei atât de dragă Trădează destinul, dându-ni-se nouă.

79

În Hambarul Cerului se vor adăposti de Iarna Veşniciei roadele curate ale Sufletelor Pârguite.

80

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Divina făptură a vieţii din noi Pătrunsă de jale deplânge iar firea Scăldată în sevă de griji şi nevoi Se unduie trist şi rece, gândirea. Într-o bună zi, un soare va prinde să nască În sufletul tău imaginea Vieţii ce Este Şi-odată cu ea, o lume întregă, cerească Îţi va-mpărtăşi a Sorţii Eternă poveste.

Cu pletele-n vânt şi fruntea senină Tu pe lângă mine treci ca o părere, Căci n-ai cunoscut faţa vieţii plină De tristeţi amare, eşec şi durere. O voce se zbate în Măduva Firii Şi-o Lege ne cheamă pe Cale-napoi Trezind pe retină Durerea-Amintirii Ce zace în Lucruri şi-n Suflul din noi.

81

82

Azir

Poeme existenţiale

Un nor ce se-adună pe cer Şi Taina ce-nvăluie fiinţa Destinul, al Vieţii Mister Dezvăluie iar Neputinţa.

83

Azir

Poeme existenţiale

Căci ochii tăi când i-am zărit Două făclii în asfinţit Străjeri tăcuţi, la porţi de dor În calea clipelor ce mor Pentru o vreme am simţit Că pot trăi ce n-am trăit Dar a iluziei tristă-amăgire Ucide vrerea de nemurire.

84

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Căci dacă n-ai fi existat în lume Prin luptă să-mi storci seva din gând N-aş fi cântat al lucrurilor nume Şi-ar fi rămas tăcut pe pământ. Şi dacă n-ai fi fost ca să-mi spui, Cu ochii ce-aprind în suflet scânteie, Că-n astă viaţă repaos nu-i, Eu ce-aş fi fost, frumoasă Femeie?

În zadar încerci lumea să o schimbi Când lumii îi place să rămână-aşa Şi-n zadar prin Ceruri gândirea le-o plimbi Căci lumea-i o turmă; nu ştie ce vrea.

Lumină-în gândire tu-mi eşti de-acum Şi-n suflet eşti dorul de Viaţă Pe lungul şi greul, al Sorţii Drum Mi-eşti loc de popas, Femeie frumoasă!

85

86

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Fiică-a Dorului divin Tu eşti în suflet purtătoare A Cupei pline cu venin Ce ni se dă la fiecare Şi eşti o Rază de Lumină Iluzia Speranţei Reci Ne faci durerea mai senină Cu noi prin viaţă dacă treci De-aceea-aş vrea să-ţi cânt acum Un imn e slavă, de-nălţare Şi să mă rog, pe-al Vieţii Drum Să ne fi Taină şi Salvare

Nebună eşti tu fiinţă-a durerii Nebun e şi gândul ce zace în tine Pe malul vieţii, la umbra plăcerii Te-adapi din licoarea ce naşte destine.

Să ne fi soră, frate, mamă Şi dulcea pace de acasă, Că-n viaţa asta-o fantasmă, Eşti numai tu: Fată Frumoasă.

87

88

Azir

Poeme existenţiale

Eşti asemeni unei dimineţi însorite ce-şi revarsă tumultul de lumină asupra lumii, topind feeria stelară în zvon de viaţă redeşteptată la sânul materiei firii.

89

Azir

Poeme existenţiale

Păşesc pe Tărâmul Luminii şi Vuietul torentului de Viaţă îl simt cum izvorăşte zgomotos din Măruntaiele Fiinţei, cântând, în stropi mari de lacrimi fecunde Simfonia Durerii Existenţiale, ca o Evanghelie a Desăvârşirii, închinată Demiurgicei Nemuriri a Suferinţei Eterne.

90

Azir

Poeme existenţiale

Privesc al tău trup arcuindu-se peste umbra Tăcerii Şi plânsu-mi devine jertfă pe-altarul inimii tale. Îmi îngenuchez gândirea-ascultând liturghia plăcerii, Când clipele se scurg în moarte, viaţa eternă îmi pare.

91

Azir

Poeme existenţiale

Pe pajiştea Vieţii-nsorită şi plină de forme Mi-aştern căpătâi dorinţa de viaţă nebună Când trupul mi-ntind între gânduri diforme Pământul şi Cerul le simt din nou împreună.

92

Azir

Poeme existenţiale

M-am împiedicat de Umbra Tăcerii şi am căzut în Hăul Deşertăciunii, dureros lovindumă de Curgerea Timpului ce mi-a brăzdat în suflet Rana Devenirii, din care acum izvorăşte Seva Dorinţei Existenţiale înroşind cu Patima-i Sfântă urmele paşilor tăi pe Tărâmul Eternităţii.

Azir

Poeme existenţiale

O fântână sunt, săpată în Trupul Sorţii Şi Apa Vieţii se strânge aici pentru ei Aş vrea să se-adape cu toţii şi buni şi răi Dar oamenii trec, nepăsători la Arşiţa Morţii.

M-am întristat atunci şi înălţându-mi privirea pe Bolta Sufletului, am întrebat: Universule, cum poţi să torni atâta Nepăsare în aşa de Sublime forme? Iar el mi-a răspuns: Crezi că în alte Forme nu s-ar putea? Şi m-a lăsat să mă privesc…

93

94

Azir

Poeme existenţiale

În lanţuri mi-e pusă Gândirea Şi Sufletu-mi trage să moară `I otravă a chinului, Firea, Durerea a uitat să mă doară.

95

Azir

Poeme existenţiale

Când soarele-apune pe vârfuri de nori Şi-n lume coboară tristeţea senină A dorului geană mijeşte în noi; Pe cerul vieţii e iar lună plină.

96

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Femeie tu eşti o patim-a firii Blestem demiurgic răsădit în noi Întuneci cu vraja-ţi făptura gândirii Şi viaţa ne-o dărui cu griji şi nevoi.

Din ochi când îmi vorbeşti Delir viaţa-mi faci Duios mă amăgeşti În boală tu mă bagi

Eşti voce de clopot în noaptea ce vine Chemare-nălţată spre Templul Iubirii Pe-Altarul Dorinţei ce naşte destine Tu jertfă aduci Destinu`- omenirii.

Străină eşti de lume Eşti plânsul omenirii Durere-i al tău nume Şi patimă a firii.

97

98

Azir

Poeme existenţiale

O femeie frumoasă: o voce de primăvară aşternută peste natura sufletului omenesc. Două femei frumoase: îmbrăţişarea Cerului în beţia voluptoasei fericiri. Trei femei frumoase: …însuşi sensul dorinţei de A Fi.

Azir

Poeme existenţiale

Pe valuri de viaţă am obosit să tot trăiesc Zadarnice clipe, m-am săturat să vă mai gândesc. Căci moarte de-ar fi m-aş odihni în ea cu toată fiinţa. Dar moartea-mi s-a luat, şi-a rămas tristă neputinţa.

…O lume întregă de femei frumoase: mânia zeilor abătută asupra fiinţei bărbăteşti.

99

100

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Mă-ntrebi de ce plâng Când alţii zâmbesc De ce oftez lung Şi la ei privesc? De ce stau tăcut Şi-n lume retras De ce sufăr mult, De ce n-am popas?

Pe valuri de dor Se lasă purtată a lumii fărâmă Cu roze ce mor Se-mbracă mormântul făpturii-ţărână, Iar aripi de viaţă Zadarnic mai speră acuma să-i crească Doar Moartea-i în faţă Iluzia-i pare sămânţă de mană cerească.

Poate fiindcă-un zeu S-a gândit la mine Sau păcatul greu Ce naşte destine. Poate fiindcă tu În ochi m-ai privit, Sau poate că eu Prea mult te-am dorit. ...ori poate că iar am îmbătrânit.... 101

102

Azir

Poeme existenţiale

N-ai ascultat la ce ţi-am spus Când soarele-n apus s-a dus: Că lumea e de jale plină Şi tot ce naşte-i doar ruină. De-acum vei suferi şi tu Zadarnic gândul spune nu Că-i gândul, însuşi, o părere Pe valul vieţii, efemere. Şi nu-i nimic care să poată Durerea să ne-o ia pe toată Nici recea, tristă umbr-a morţii Nici timpul trist, nici semnul sorţii.

Azir

Poeme existenţiale

Pe Valul Gândirii se-nalţă Uitarea Şi Viaţa se zbate frenetic în noi; A Timpului Umbră acoperă Zarea; Ne-ajunge din urmă-ucigând Alinarea Războinic – Destinul Vieţii de Apoi. Se chinuie sufletul cu-a lumii Schimbare Făgaşe îi sapă în coaste Viaţa; Amară-i e Soarta, Durere şi Jale; Şi Munţi de Iluzii se-nalţă în Cale, Iar Timpul, îşi pierde în mare Povaţa.

Eternului îi suntem fii Durerea, ne menţine vii Iar noi zadarnic mai sperăm De ea vreodată să scăpăm Scăpare nu-i!

103

104

Azir

Poeme existenţiale

În pace cu sine odihneşte Fiinţa Dar luptă îi este Durerea Trăirii. Pe şesul deşert al Iluziei Firii Se zbate amarnic în trupu-i Căinţa În slăvi înălţând acum Neputinţa Pe-Altarul Gândirii.

105

Azir

Poeme existenţiale

Frumoasă îmi eşti Iluzie Oarbă Frumoasă Lumina ce te-a dăruit Când chipul tău Sfânt privirea îmi scaldă Uit că-n Veşnicie am fost zămislit.

106

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

În zadar în semne stranii Tu îmbraci a vieţii vină Încercând să preschimbi anii Cei cu patimă deplină Căci la însăşi firea lumii Nu îi trebuie schimbare Ascunzându-se luminii Se desfată în uitare

În lumea acasta destinele curg Şi trist se măsoară în jale-a lor umbre Când chipul vieţii se stinge-n amurg Fantasmele morţii s`arată iar sumbre.

Şi se-adapă-n suferinţă Bând din cupa netrăirii Nici o vorbă de căinţă Numai dorul pătimirii ...şi iluzia-amăgirii...

107

108

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

În zadar trăieşti în lume Ca un Sâmbure de Viaţă De nu schimbi al clipei nume De nu-i dai o altă faţă. Timpul curge pentru tine Şi se pierde-n infint Dar în urmă-ţi vor rămâne Urmele ce le-ai păşit

Nici n-ai apucat să te naşti pe retina minţii că imaginea ta s-a topit în negura uitării, pe veci pierdută o dată cu urmele paşilor ce ţi se îndepărtau tot mai mult de sângeroasa rană lăsată în sufletul meu.

Şi-or rămâne-a tale slove Ce-Adevărul recunosc; [Cât schimba-vor aste vorbe Rostul lumii cu alt rost?]

109

110

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

E noapte în calea Destinului şi taina Fiinţei se cerne alene în fulgi mari de Nea Cosmică, alb aşternându-se peste Panorama Deşertăciunilor ca o Binecuvântare Demiurgică zămislită din Lacrimi de Stele. Căci plânge Infinitul şi plânsu-i Timp este, topit în rugul Zorilor Vieţii Iar Marea se umple de Duhul Durerii; Chin îi este Cerului să se oglindească acum în apele ei învolburate de Freamătul Patimilor.

Aş vrea să-mi adap iar simţirea În seva dulce-a cugetului tău Şi-n inimă să-ţi trăiesc tânguirea Acum, aici şi pururea mereu.

Şi nimic pe lume nu Poate să schimbe acestea Ci în mai rău se transformă beteşugul Fiinţei pe măsură ce Eternul se pierde-n Marea Uitare!…

111

112

Azir

Poeme existenţiale

Eşti pururea marea, lucirea din stele Şi pavăză eşti la al meu căpătâi Eşti firul ce leagă gândurile mele Iar ţelul vieţi-mi tu eşti cel dintâi.

113

Azir

Poeme existenţiale

Şi ce folos că eşti acum O rază printre sori şi stele Când pe al vieţii drum nebun Nu poţi să faci nimic cu ele Aş vrea să-ţi spun că e-n zadar Tot chinul care te frământă Dar patima mă-ndeamnă iar Să cred că viaţa este sfântă.

114

Azir

Poeme existenţiale

Doamne în lume-ai lăsat atâta frumos Ca să ne-ntorci nouă inimile pe dos Şi-atâta tristeţe şi neagră supărare Ca prim îndemn spre dreaptă cumpătare.

115

Azir

Poeme existenţiale

Toate păsările se duc şi vin În zborul lor agitat sau lin Nimic nu le-mpiedică zarea Căci ele se trec aşa de când Marea. Numai eu aici am rămas O stâncă pustie - nsorită în Larg Corabie-a vieţii c-un singur catarg Dorit, trecător moment de popas.

116

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Te văd venind, te văd plecând Mi-e dor de tine - dar în gând; Şi sufletu-mi rămâne blând Cu sine-n pace odihnind. Şi cât aş vrea să mai rămâi, Să te pun minţii căpătâi, S-adorm pe tine gândul meu Acum - şi tot aşa mereu.

O Taină Sfântă pe Marea Durerii Învăluie lumea cu mistica-i fire Şi chinuiţi de Vocea Tăcerii Noi rătăcim în Marea Orbire.

E-o vale între noi – e viaţa, Sau poate gândul dimineaţa…

117

118

Azir

Poeme existenţiale

Azi mă simt o râmă lunecând pe Plaja Timpului, umezită de Spuma Dorinţelor. Nici un scop anume şi nici un Ideal nu vine să umbrească liniştita-mi Trecere, Iar Sabia Gândului rămâne mută în Teaca Minţii, adânc pătrunsă de Somnul Delăsătoarei Patimi. …O Linişte bolnavă stăpâneşte peste întreaga-mi Făptură, când Marea Sufletului zace în amorţire şi nici o Briză de Bucurie sau Întristare nu are curajul să brăzdeze vreo undă sau vreun val trecător pe Mlaştina Conştiiţei

119

Azir

Poeme existenţiale

Frumoasă tu eşti, precum câmpul de mai cântând bucuria vieţii în mii de glasuri multicolore… Frumoasă tu eşti, precum Simfonia Naturii izvorâtă din inima florilor… Frumoasă tu eşti precum un Imn de Slavă închinat Creaţiei de un Demiurg romantic şi îndrăgostit, în Noaptea Cosmică, sub Fereastra Cerului Şi totuşi eşti iarăşi …frumoasă.

120

Azir

Poeme existenţiale

Dar ce folos că-n zori de zi Răsare soare, apun stele Dacă dorimţa de a fi N-ajunge-n gândurile mele. Căci mort e dorul de trăire Şi stearpă geana amintirii Pe-al vieţii cer de amăgire Sunt numai norii pustiirii. Şi pana-mi zace-n nelucrare Iar gândul doarme-adânc în sine E plină zarea de-ntristare; Eu am uitat de voi şi mine.

121

Azir

Poeme existenţiale

M-au părăsit până şi gândurile Fugind de mine în mari depărtări Neterminate-mi rămân acum rândurile Pătrunse de seva cumplitei uitări. Şi moartă îmi zace pana însetată Dorinţele-îşi ascund glasul în tăcere Nimic nu se mişcă-n zarea depărtată Fiinţa-mi există fără de părere. Iar timpul se scurge; o tristă adiere...

122

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Mă-ntrebi să-ţi spun ce sunt? Turbare sunt, de vânt Şi zbucium de furtună Părere şi minciună,

Şi eşti o mare lină, Un cer, cu lună plină, Farmec sădit în lume; Dorinţă-i al tău nume.

Un fulg rupt dintr-o stea, O pajişte – de nea Şi-un soare în amurg Arzând pe-al vieţii rug

Durere, griji şi chin O cupă cu venin, Patimi şi suferinţă Plăcere şi căinţă.

Sunt punte către tine, Speranţă de mai bine, Copac cu flori în iarnă, O lume sub o geană.

Pe-al vieţii-ntins pustiu Eşti ceasul cel târziu; Eşti seva din condeie Frumoasa mea Femeie!

De vrei să şti ce eşti? O carte cu poveşti, Un basm frumos, de viaţă, Ce dulce mă răsfaţă.

123

124

Azir

Poeme existenţiale

E linişte-n lume şi pace-n mormânt Aud cum respiră osemintele firii Eterna durere ce-n suflet o simt Se-adapă din seva fecund-a gândirii Iar viaţa-mi se naşte etern pe pământ Supusă pieirii.

125

Azir

Poeme existenţiale

Şi pentru că trebuie-acum iar să scriu Sfidare la-adresa măririi Genunii În noaptea pustie se face târziu – Tăcere-n Viaţă, tăcere-n sicriu – Mi-adăp iarăşi pana în seva minciunii Şi las să se scurgă-al său Geniu pustiu.

126

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Căci ochii tăi când am zărit Două făclii, în infinit Pătruns atunci de vraja lor Iar m-am simţit nemuritor. Am tot grăit, cu rost şi fără rost Dar lumea n-am schimbat-o,- i tot ce-a fost; Un sterp deşert de tristă disperare De ură şi de jale, agitată mare Şi-i o iluzie a verbului “eu sunt” Egotic lanţ al vieţii pe pământ.

Poate-n zadar te vreau acum Poate că-i numai gând nebun Şi-i aprig chin fără hotar, O viaţă plină de amar. Sau poate aşa a fost să fie: Eşti poarta-mi către veşnicie?

127

128

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Mă-ntreabă ai mei semeni De ce nu scriu în cărţi Mesaje pentru oameni Ca alţi-n alte părţi.

Ci calea spre pustie Aţi lua-acum grăbiţi Doriţi de veşnicie De har să vă sfinţiţi.

De ce nu dau cântare Durerii lor din suflet De ce în depărtare Tăcut privesc şi cuget.

Şi ce folos să fie Că-n loc de-o casă mare Ai har de veşnicie De dus iar în spinare!

De ce în bucurie Tovarăş nu le sunt Şi nu-i las ca să fie Cum vor ei pe pământ.

Şi ce folos avea-veţi Să schimbi o haină rea Cu una ce n-o meriţi Nu-i pe măsura ta

De ce-i evit în vorbă `N a lor filosofie De ce-n cărţi nu pun slovă? Aceasta vor să ştie.

Sunt toate-n astă lume Făcute cu-al lor rost De om, dacă n-ai nume Nu-nseamnă că eşti prost.

Ei, fraţilor de-aţi şti Durerea ce ne-apasă Atât n-aţi mai vorbi Şi n-aţi mai merge-acasă…

Căci Cerul face legea Iar restu-i val în spume Feresc fărădelegea Când „lume“- i al său nume.

129

130

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Acuma ştiţi de ce În cărţi las file goale: Cu plânset se vor umple Cu lacrimi şi cu jale. Voi ştiţi doar să citiţi Cuvinte de povaţă Dar să trăiţi nu ştiţi Căci viaţa vă răsfaţă Cândva, când veţi ajunge la paginile goale Cu plânset ce sunt pline, cu lacrimi şi cu jale Şi veţi simţi amarul ce-aţi semănat în lume Culege-veţi furtuna, durere pe-al său nume.

În lume singură Uitarea Trăieşte pururi peste noi Şi Vieţi-i ţine mereu calea Până în Ziua de Apoi.

Atunci veţi şti cu toţii de slove să scăpaţi De dascăli şi de şcoli, de marii învăţaţi Şi iarbă, flori şi fluturi şi cetina din brazi Vor fi de-atunci în viaţă ai voştri camarazi Tăcea-va, dară, larma deşertelor cuvinte Doar pacea din Natură va da învăţăminte Şi va fi tot pământul un colţ de Armonie Adevărat zic frate, în ziua ce-o să vie! 131

132

Azir

Poeme existenţiale

Bătut de aspre Vânturile Morţii Mă târăsc încet prin Deşertul Firii Luptând din greu cu Valurile Sorţii Îmi simt iar uscat Izvorul Gândirii

133

Azir

Poeme existenţiale

Şi ce folos de Forme şi Culori Dacă nu şti cum să Trăieşti, să Mori Şi ce folos de Soare şi de Lună Dacă viaţa-ntreagă-ţi-e minciună.

134

Azir

Poeme existenţiale

Căci darnica natură umană Când te-a-nzestrat pe tine făptură A pus în minte ce-avea mai de seamă Doar la femeie i-a pus în gură.

135

Azir

Poeme existenţiale

Privesc Deşertul lumii întinat de Patimi Şi-a Dorului Ceaţă ce-nvăluie Firea Pe Malul Vieţii adoarme Gândirea Iar Soarele fuge în Mituri şi Datini.

136

Azir

Poeme existenţiale

Stelele trosnesc sub greutatea Misterului cenvăluie Cerul iar Lacrimile lor nasc Roua Pământului – colier de nestemate pe fruntea rozelor, sublimă amintire a graţiei divine.

137

Azir

Poeme existenţiale

Ce nevoie ai acum tu de mine În calea Vieţii îţi sunt un alt „eu“ Pe drumul ce naşte şi stinge destine Tu rece şi tristă umbla-vei mereu. Şi-ţi sunt doar un chip, de lut o figură Cu zâmbet pe buze la bine şi rău Dar tu n-ai cum şti că-n lumea de ură Sunt a Legii voce în sufletul tău Ce-ţi arată-n Lucruri a Vieţii măsură Ca rece şi tristă să nu fi din nou.

138

Azir

Poeme existenţiale

Te văd trecând în calea amintirii Ca o icoană a ideii de bine Şi flori de dor la poarta gândirii Vor creşte mereu de-acum pentru mine.

139

Azir

Poeme existenţiale

E jale în lume şi chin şi durere Şi singură, Fiinţa se zbate-n uitare Că-i farmecul vieţii-ntregi o părere: Destinul ce naşte o nouă cărare.

140

Azir

Poeme existenţiale

Pe Geana Zorilor, senin, S-a scurs o Lacrimă din Cer E Plânsul Stelelor, destin Ce naşte Gândul, efemer. E Imn al Vieţii, simfonie De glasuri din pământ născând Şi vals de Roze blând adie Când Soarele răsare-n Gând.

141

Azir

Poeme existenţiale

Astăzi eşti tristă frumoasa mea Regină Şi vălul de pe suflet ţi-a căzut în uitare Privesc în ochii tăi durerea nebună Ce-ţi macină fiinţa fără alinare.

142

Azir

Poeme existenţiale

E prea-ntuneric în lume ca să mai pot umbla Iar raza conştiinţei se pierde în negura pătimirii Destinul înalţă gropi adânci în calea mea Şi nu mi-a mai rămas decât slăbiciunea gândirii.

143

Azir

Poeme existenţiale

Sunt roze ce-nfloresc şi mor Sunt roze care-n calea lor Sădesc parfumu`-n infinit Sub soare – aur poleit Şi care cu a lor viaţă Dau glas luminii ce ne-nvaţă Pe cer uşor cum să plutim Ca roua ierbii blânzi să fim Să facem calea bucurie Tristeţea – gândul să n-o ştie Şi să dansăm al vieţii vals Cu moartea ce ne-a mai rămas.

144

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

De ce să scriu despre Univers De ce să-mi pierd iar timpul Când viaţa-mi trece ca un vers Şi-mi schimbă iarăşi anotimpul? M-am săturat să tot ascult Durerea-n cuget cum ne sapă Iar viaţa ni s-a stins demult. Şi ca un zvon uitat, de apă Pe-oceanul lumii sunt pierdut. Dar în deşert să se prefacă Aştept acum, ca în trecut Când Setea să ne amintească De zvonul apei de demult.

Ca ieri eram fraged copil Săltând pe pajiştea cu flori Azi sunt bătrân, un pic senil Şi tot mai des mă trec fiori L-al morţii gând ce vine iute Şi n-o-nţeleg căci n-o cunosc O viaţă-ntreagă în dispute Mi-am peterecut-o, fără rost. Şi mi-am tot dat eu cu părerea Despre -Univers şi despre-atom Iar viaţa-amară precum e fierea Mi-a fost, căci sunt un simplu om. Căci m-am luptat ca să îndrept A lumii-ntregi făţărnicie La ai mei semeni să le-arăt Că suntem rupţi din Veşnicie.

145

146

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Dar ei povestea şi-o ştiau Rostită de-un bunic bătrân Pe rând spatele-mi întorceau Zicând “Este doar un nebun!”

A vieţii în valuri umbre nebune Se-abat peste fire, iar legea din noi O mătură-n cale păreri şi destine Şi ziua ne-o umple cu griji şi nevoi.

147

148

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Într-o zi de dimineaţă S-a născut un ghiocel Era alb şi plin de ceaţă Dar purta mesaj cu el Poate-ntr-o zi am să mă-nalţ pân` la Tine Pe Calea grea a Vieţii ce naşte destine Ca să-ţi destăinui iubită Fecioară Durerea amară ce-aici ne doboară.

Şi a spus acestei lumi C-o să vină primăvară Printre semne şi minuni Viaţa grea o să le pară. Dar deloc să nu dispere Ci să meargă să lucreze Lutul Vieţii efemere Mai adânc să îl brăzdeze Să răsară-n lume-un Soare Şi un Rai pe-acest pământ Căci trăieşte tot ce moare Ăsta-i noul legământ.

149

150

Azir

Poeme existenţiale

Cu freamăt şi voci se tulbură firea Eternă chemare se-nalţă în zori Pe cerul de stele-şi aşează privirea Fiinţe de rouă născute din flori Curată şi blândă a lumii făptură Trezeşte la viaţă suflarea în lucruri Şi rugă-nălţăm către tine, Natură Păzeşte-ne viaţa şi gândul de-a pururi.

151

Azir

Poeme existenţiale

Pe Negura Vremii se-aşterne Uitarea Iar Timpu`-şi întide trupul şi moare; Cuprinsă de teamă se-nvolbură Marea Şi Viaţa-i nălucă, eternă hibernare.

152

Azir

Poeme existenţiale

La Malul Vieţii se leagănă blând corabia Timpului aşteptând Vânturile Destinului să-i umfle iar pânzele şi s-o poarte pe îndepărtate Mările Sorţii în căutarea Tărâmului Izbăvirii.

153

Azir

Poeme existenţiale

Eşti clipă din Clipa Trăirii; Eşti viaţa ce strigă în noi, Eşti stavilă pusă gândirii, Iluzia lui “a fi doi”

154

Azir

Poeme existenţiale

Mereu împreună Pe Marea Sorţii Şi mână în mână Vom da liber Morţii Viaţa vom chema S-adie în noi Şi pe veci aşa Vom trăi în doi

Departe de lume La sânul Firii Tăcerea ne-nvaţă Rostul Nemuririi Pătrunşi de mister De farmecul Vieţii Vom sui la cer Vocea tinereţii

155

Azir

Poeme existenţiale

Când nori trişti pe şesuri a lor umbre alungă Şi-adoarme făptura-n cotloane de văi Pe calea destinului amară şi lungă Se chinuie viaţa să sape din noi.

156

Azir

Poeme existenţiale

Fugară-i fiinţa din calea sortirii Durerea-o alungă cu biciu-i de foc Amar este chinul şi jalea trăirii Viaţa-i un haos iar lumea-al său loc.

157

Azir

Poeme existenţiale

Deşert şi sterp al Lumii Pustiu Se-aşterne profan în calea Fiinţei În Noaptea Vieţii se face târziu Vibrează în Lucruri ecoul Căinţei

158

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Mă simt bătrân precum muntele înalt şi pleşuv copleşit de eonii eternităţii Mă simt săpat precum adâncul canion, de şuvoiul torentului de viaţă E greu în Viaţă să-mparţi Destinul Cu-nşelătoarea, a lumii faţă Dar şi mai greu se-nalţă Chinul Când Soarta-ţi spune: “eşti o paiaţă”

Mă simt pustiit precum deşertul fierbinte, de setea dorinţei existenţiale Mă simt împietrit în sufletu-mi tiranic precum stânca avortată din intestinele materiei Mă simt … ca şi cum n-aş fi, pentru că … nici nu sunt!…nu încă!

159

160

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Când te-am zărit mi-am amintit că exist. Când m-ai privit am înţeles şi de ce. De m-ai atinge m-aş sublima sub fiorul îmbrăţişării i m-aş preface în aburi de rouă ca să poleiesc portalul cerului cu miasma fericirii sorbită din pocalul sufletului tău.

Briza pierzaniei bântuie plajele omenirii aruncând umbra haosului peste mucegaiurile lascive ale gândirii lumeşti.

161

162

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Mă-ntorc din nou în a ta casă Icoan-a sufletului meu, Căci umbra timpului m-apasă Şi cugetul îmi geme greu. Învăluit la sânu-ţi blând De ramuri tinere, fecioare, Opresc gândirea-n loc plângând; Iar lacrimile-mi sunt izvoare.

E viaţa un vis Şi lumea un chin Eternul abis În noi zămislim

În rouă de flori Se scaldă lumina Din amurg în zori Cumplită e vina

Din ele-apoi s-or adăpa Culorile de curcubeu Şi lumii-ntregi vor spune-aşa Că totul trece, bun sau rău. (Pădurii)

163

164

Azir

Poeme existenţiale

Şi paseri de pradă răpi-vor hodina E-un chin şi un vaiet în hăuri de suflet Pustiu se revarsă al gâdului sunet Căci viaţa-i infern ce mătură vina Cu abur de tunet.

Azir

Poeme existenţiale

Pădure dragă, a mai trecut un an prin noi…Ţie ţi-au mai crescut câţiva vlăstari tineri în vara asta în luminişul lăsat de bătrânul stejar îngenuchiat acum la picioarele-ţi fecundate de sucul planetei. Mie mi-au mai răsărit fire albe adăpându-se din izvorul nesecat al grijilor şi problemelor ce se revarsă ca un potop apocaliptic peste chipul acestei lumi umplând cu seva deznădejdii malurile deşertului de iluzii din sufletul nostru. …E frumoasă ca o regină din vis această toamnă de octombrie… Tu eşti la sfârşitul unui ciclu şi îţi aştepţi vacanţa binecuvântatei odihni după osteneala unui sezon plin de freamătul glasurilor de viaţă. …La nimic însă, şirul ciclurilor pare a se fi oprit chiar în anotimpul strădaniei necontenite… şi zadarnice.

165

166

Azir

Poeme existenţiale

Iubirea mea, tu eşti un vis Al nopţilor cu lună plină Eşti un popas în paradis Şi blândă rază de lumină.

167

Azir

Poeme existenţiale

Căci umbra timpului se cerne tristă şi rece peste metamorfoza realităţilor lumeşti suspendând elenul gîndirii de toartele infinitului şi încătuşând în lanţul amăgirii speranţa existenţială, ca blestemul unui Demiurg transsubstanţializat sub impulsul cosmic al devenirii în imaginea vie a deşertăciunii iluzorii.

168

Azir

Poeme existenţiale

Când roua dimineţii va naşte pe geana timpului imaginea Zeităţii Tale şi imnul de slavă al Naturii Celeste îmi va rezona pe timpanul memoriei ca glasul Clopotului Cosmic chemând la Liturghia Nemuririi, atunci îmi voi aminti că Păcatul Eternităţii m-a adus în faţa Altarului Vieţii pentru prima şi cea din urmă Spoveanie la picioarele Icoanei tale,…Femeie.

169

Azir

Poeme existenţiale

Tu eşti o blândă, suavă lalea Născută din Patima Firii Şi eşti Durerea din inima mea Oprelişte pusă Gândirii.

170

Azir

Poeme existenţiale

O rază de soare pătrunde-n lume Gândirea nebună de patimi cuprinsă Când jalea se scurge năvalnic în spume Rămâi lumina din soare desprinsă

171

Azir

Poeme existenţiale

În zvon de umbre se-mbracă amurgul Lumina fuge-n cotloane de nori Deşartă-i părerea ce-adapă gândul Pe marea vieţii suntem călători…

172

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Femeie, tu eşti îngerul pierzaniei, de strajă la Poarta Vieţii; eşti paradoxul existenţial şi sâmbure din esenţa nefiinţei;

Suferinţă tu, sublimă şi dulce, tainic te-ai cuibărit în sufletul meu făcând din el sălaşuţi pentru veşnicia viitoare.

eşti raza călăuzitoare pe drumul spre lumină, dar deopotrivă lanţul ce ne ţine încătuşaţi în temniţa morţii Şi eşti o stea veghind noaptea din sufletul meu; eşti o taină pe care Universul n-a dezlegat-o încă; Iată de ce mă aflu aici. Ca suferinţa fiinţei mele strivită de umbra paşilor tăi să dea glas misterului ce va elibera Timpul din prigoana robiei …Căci numai atunci fericirea va coborî în sufletul Lumii…

173

174

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Umbra timpului se cerne Liniştită peste fire Peste-a vieţilor, eterne Monumente de gândire. În pace cu sine trăieşte amurgul Din cupa vieţii sorbind nemurirea Şi-n zorii ce mâine-or trezi omenirea Brăzdându-i ogorul, fecunfând gândirea, Ofrandă trăirii, aprinde-vor rugul.

175

Nimic din ce Este nu pare a fi Nimic din ce Pare nu Este cum şti.

176

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Cuprinşi de deşertăciunea uitării vom colinda peste apele timpului ca nişte sinistre epave zdrobite de valurile disperării şi pustiite de furtuna tristelor iluzii că am putea fi ceva sau undeva. E-un cânt al măririi întreaga chemare E-un şopot, o boare, un râs de copil Bătrâna Natură ne-aduce-alinare Cu glasu-i duios; la sânu-i fertil Alergăm precum mieii pe pajiştea firii Scăldaţi în lumina albastrului cer Şi rumeni de viaţă dăm glas fericirii Din inima noastră; profundul mister Răzbate prin secoli eonii veciei Căci tainic-al lumii demon efemer Răpeşte din suflet plăcerea-armoniei Durere-i în lume, dar pace la cer.

Goliţi de seva dorului de viaţă vom eşua lamentabil şi agonic pe plaja eşecului, rămânând simple deşeuri aruncate de un demiurg sadic şi necruţător în groapa pieirii, în mizeria unui destin execrabil, rece şi obscur. Şi când păsările cerului se vor fi înfruptat din carnea trupurilor noastre, iar oasele-ne vor albi crusta neprimitorului pământ; şi când nu ne va mai fi rămas decât umbra vie a crudei suferinţe, o boare de vânt purtând în ea miasmele putreziciunilor lumeşti, va răsări şi ultimul bob de speranţă ce ne prisosise din truda nehodinei: gândurile unei vieţi de om… Şi le va purta în văzduh, peste mări şi ţări, peste lumi chinuite, peste câmpii de ceară şi fluvii de catran, peste păduri de oase şi peste

177

178

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

toate neliniştile existenţiale, ca să nu ne regăsim niciodată liniştea nefiinţei noastre. Şi uite-aşa vom fi mereu pe drum, mereu obosiţi! Mereu şi mereu… Când ploaia care bate-n geam Îşi va-nceta cântarea Când frunze ude plâng pe ram Şi vântul umflă marea Nimic nu e aşa cum pare Ci totu-i vrajă trecătoare Ca visul e şi-i ca o ceaţă Iluzia ce-i spunem viaţă.

179

180

Azir

Poeme existenţiale

O fată frumoasă e ca o voce de primăvară aşternută peste natura sufletului omenesc.

181

Azir

Poeme existenţiale

Tăcere şi umbre topi-vor amurgul Şi vuiet şi chiot şi glas de cicoare Şi-ntinderea-n farmecul lumii răsare, Feerică lume; i-un şopot; i-o boare Cînd lin pe coline se unduie vântul.

182

Azir

Poeme existenţiale

Picurând în stropi mari de pe sreaşina timpului, ca lacrimile fecunde ale unei fecioare adusă ofrandă pe altarul suferinţei, iluzia amintirilor stârnea pe luciul memoriei undele dorului de viaţă, oglindind în jocul lor concentric imaginea transfigurată a Universului, aşa cum apărea ea în simţirea unei preamărunte inimi de făptură ingenuă, plonjată adânc în materialitatea fecundelor intestine ale teluricului, înglobată în metafizica paradoxului, scăldată de valurile ignoranţei şi arsă de focul dorinţei de A fi…eternă.

183

Azir

Poeme existenţiale

Eu nu scriu poezii! Ci las doar triste lacrimi S-alunece-n pustia Deşertului de patimi Ce-ajuns-a omenirea …dar nu scriu poezii...

184

Azir

Poeme existenţiale

Pe valuri de rouă ce gândul Le lasă în Marea Trăirii Pluti-va pribeagul, cuvântul Ca imn înălţat Nemuririi. Şi-n zori de apocaliptică lume Destinul ce scurge-va trist Petale de roze în spume, Dând glas mântuirii, pe nume, Le-ntreb: “De ce oare Exist?” Aşa rece şi tristă e zarea Amurgu-i răpeşte suflarea Şi-n valuri de neguri o scaldă Lumina pe veci să n-o vadă.

Azir

Poeme existenţiale

Când valuri de foc Ţi-or aduce noroc Roind peste margini de fire Atunci tu să şti Că nu poţi muri Părăsind aceast-omenire. Căci jalea e mare Durerea e grea Amurgul se-ascunde În găuri de stea Şi Haos e totul Destinul etern Se macină cerul, Pământul matern

Sublimă-i a timpului cale Sublimă lumina renăscută în zori Însă oricât vei dori o scăpare N-ai cum fugi; şi nu poţi să mori.

185

186

Azir

Poeme existenţiale

E vânăt amurgul şi tristă e zarea Şi corbii se trec ca umbre prelungi Cu glas de genune sfidând depărtarea Cavouri deschise par văile-adânci; A nopţii grimasă prelinsă pe stânci Gemânda pădure-şi jeleşte-alinarea Natura-i pe moarte şi moartea-i pe brânci Tăindu-i suflarea...

187

Azir

Poeme existenţiale

E linişte-n haos, tăcere-n mormânt; Aud cum se zbat osemintele firii Şi-n cruntul coşmar dau liber gândirii Să-mi scrie cu sânge, în cartea măririi Al vieţii deşarte pustiu legământ; Căci suntem pământ Şi-o boare de vânt Plutind pe oceanul pieirii!

188

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Sorbind nectarul nemuririi din cupa iluziei plutim pe marea deşertăciunii mânaţi de chemarea apocaliptică a unei renaşteri în moarte, zadarnică speranţă golită de seva fecundităţii, banal coşciug – lăcaş de veci pentru ideea de a fi…etern

Fiecare lucru e un vers din marele poem al Trăirii Universale.

189

190

Azir

Poeme existenţiale

Când geana înserării coboară agale lungile-i pleoape încărcate de somnul tristeţii metefizice izvorâtă din intestinele fecundei materii, întreaga natură, aplecată de greutatea zilei ce tocmai şi-a dat ultima suflare ca un abur de dulce ademenire telurică, răsuflă uşurată precum o vită obosită din jugul plugului la care fusese înhămată prin voinţa preaneîndurătoare a unei puteri mai presus de fire şi mai presus de zei,mai înţeleaptă şi mai fecundă decât însăşi fiinţa Marii Fiinţe – Universul – o putere ce ea însăşi se supune sieşi prin destinul firii de dincolo de Fire: Legea.

191

Azir

Poeme existenţiale

Clipele trec precum ropotul ploii de vară lăsând pe Timpanul Memoriei Ecoul Amintirii, ca o simfonie a Tăcerii – Imn de Slavă înălţat Virtuţii Plăcerii pe Altarul Dorinţei Existenţiale.

192

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Din zori de ziuă până-n seară Vorbim, lucrăm şi ne văităm Că viaţa este prea amară La bine nici nu mai sperăm Iar plânge amurgul cu lacrimi de metal topit aruncat în pacea zărilor albastre, în timp ce malurile orizontului înghit nemiloase tipsia soarelui istovit în zadarnica-i încercare de a lumina lumea păcatelor lumii măcar pentru o zi din eternitate...

Ca vite suntem, de povară Cu capu-n jug şi mintea-n vânt Şi pe sublima vieţii scară Noi coborâm tot spre pământ. Am vrea să fie mai altfel; Şi să gândim la cele sfinte Dar însuşi gândul, hoţ mişel Se-ascunde-n dosuri de cuvinte. Căci slovele ne sunt deşarte Umbriri năluce, fără viaţă Când în discursuri diletante Îmbrobodim a vieţii faţă. Şi o ascundem în iluzii, De Adevăr, să n-o găsească Gândirea plină de confuzii O facem lege omenească

193

194

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Dar va veni o zi apoi Când vom da dreaptă socoteală Şi ucigând prostia-n noi Scăpa-vom astfel de sminteală. Se metamorfozează iar legile firii În umbre s-ascunde puterea gândirii De patimi se umple fiinţa întreagă Şi trist rătăceşte prin viaţă, pribeagă Ca sclav al iubirii Fiinţa dragă.

195

196

Azir

Poeme existenţiale

Azi n-am nevoie de tine Femeie cu iz de suspine Frumoasă tu eşti, dar ce dacă Acum mi-e inima rece şi seacă. Şi-n zadar mă-ncerci Cu privirea-ţi de foc Patimile-mi sunt reci Nu mai trăiesc deloc. Gândirea-mi haină se pierde În zarea destinelor reci Iar mintea nu te mai vede; Nici zarea, pe unde treci.

197

Azir

Poeme existenţiale

Mă simt un veşted Sărut Al Legilor Firii Iar Viaţa.mi trimite un Salut La Poarta Gândirii Căci mâine voi fi iar Pământ Pe ţărmuri de Mare Eter voi avea Legământ Sublima Uitare.

198

Azir

Poeme existenţiale

Te-am văzut albastră floare Strălucind în viaţa mea Mi-e în suflet sărbătoarea Gândul de-a te contempla.

199

Azir

Poeme existenţiale

E seară-n gândire şi-n lume se face târziu Ale timpului clopote bat Vecernia nopţii Întreaga-omenire-mi apare acum un pustiu În care ne pierdem rând pe rând – cu toţii.

200

Azir

Poeme existenţiale

Mă chinuie amar un gând Că viaţa-i fum şi moartea vânt Că totu-i haos pe pământ Şi nu e nici un lucru sfânt Adorm plângănd… Când mă trezesc din nou resimt A lumii umbre care mint În viaţă loc nu-i de alint Şi plec vorbind… De ieri până azi trăiesc uitând...

Azir

Poeme existenţiale

Am privit privirea ta Am simţit simţirea ta Mai târziu, de undeva Îţi zăresc şi amintirea Care-mi bântuie gândirea Şi de când am fost şi-oi fi Ce-oi trăi tot voi plăti Căci ecou sunt de mirare Al durerii trecătoare Şi sunt vers de suferinţă Fără umbră de căinţă Doar o urmă de chemare Anotimp scăldat în soare Putregai în desfătare Tu-mi eşti raza dimineţii Visul blând al tinereţii Scurt fragment de amintire Simfonie în gândire Iluzorie pornire.

201

202

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Dar durerea ce ne doare Şi chemarea-n altă zare Ne-or aduce împreună De-om trăi un an – o lună Sau o zi, o clipă poate. Vom trăi în libertate! Într-o zi ochii tăi mi-au zâmbit De-am crezut că o poartă-n etern s-a deschis Dar apoi înspre mine-am privit Şi –am zărit amăgirea din vis.

203

204

Azir

Poeme existenţiale

Peste Orizontul Devenirii clipele Nimicniciei Umane se scurg în stropi trişti de Nemărginire Apocaliptică, măsurând trecerea Eternităţii precum un Ceasornic prea obosit de travaliul Nemuririi, alungat în buzunarul jachetei unui Demiurg bătrân şi uituc.

205

Azir

Poeme existenţiale

E lumea vânare de vânt Deşert aruncat pe pământ Prăpastie-n cer şi genune Durere şi chin-al său nume. E viaţa abis peste pleoapa gândirii Şi-un pod aruncat între griji şi nevoi Fiinţa se zbate-n vâltoarea trăirii E veştedă zarea; deşert e în noi.

206

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Legătură şi Durere Patimă şi Mângâiere Bucurie – Suferinţă Doar prilej sunt de căinţă Şi Amar şi Întristare Jalea cea sfâşietoare Frică, ură şi mâhnire E întreaga omenire Căutare şi Dorinţă Iluzorie Tendinţă Joc haotic şi bizar Viaţa-i Chin fără hotar

Când Noaptea cea grea a Uitării Aduce iar Patima Firii Pătrunsă de jalea Durerii Zace-alinarea Gândirii.

E pornirea-ntregii lumi Ca o carte de minciuni Ca un joc proscris de Lege Doar că Lumea nu-nţelege…

207

208

Azir

Poeme existenţiale

Îmi zace pana pătrunsă de jalea uitării Şi dacă îi este acum vorba-nsetată de dor În noaptea de patimi răsună doar vocea tăcerii A chinului umbră îmi pare [devine] un vis trecător.

209

Azir

Poeme existenţiale

Chiar dacă Vrerea mă-mpinge să scriu Fiinţa-mi refuză a vorbelor cupă Doar vocea Tăcerii se-aude-n Sicriu Şi freamătul Vieţii – Înainte şi După. Că-i Lumea cavou de patimi şi jale Măreţ cimitir ce-ngroapă Gândirea Durere-I e legea, Eterna Schimbare Îi umple coşciugul, sfidând Nemurirea.

210

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

E iar dimineaţă în Sufletul Lumii Lumina bate uşor la Fereastra Gândului, temându-se să nu tulbure somnul Fiinţei, dar totodată dorindu-şi a o trezi la Realitatea Existenţială. Căci Soarele Cunoaşterii s-a urcat deja pe Bolta Devenirii şi desmierdată cu blândele-i Raze ale Prefacerii Panorama Metamorfozelor lumeşti. Şi Firea întreagă este din nou în Jocul Marii Transformări; numai Fiinţa Umană mai leneveşte în Plapuma Ignoranţei.

211

Divină Chemare, Natura întreagă Înalţă urare sublimului Cer. Ca-n codrii pătrunşi de noaptea cea neagră Lumina rămâne în noi un mister. Iar foşnetul vieţii răspunde chemării Cu glas de Genune prin marea de foc Din lume alungă iar vocea tăcerii Eternul clădeşte-n fiinţă-al său loc. Nimic nu trăieşte, nimic nu mai moare Doar Vraja pătrunde întreaga făptură Când lumile toate s-au dus la culcare Schimbarea rămâne-a veciei măsură.

212

Azir

Poeme existenţiale

Căci dac-ar fi de noi acum Durerea-n suflet-o străină Parc-am uita că viaţa-i fum Şi lumea-ntreagă o haină. Dar de aceea nu se pleacă Urechea Zeilor la noi Căci doar durerea ne înalţă Şi viaţa plină de nevoi.

213

Azir

Poeme existenţiale

Azi mi-a secat iar Izvorul Gândirii Pustiul se-aşterne-acum peste-ntreaga-mi Fiinţă Dorinţele [departe]-au plecat din Valea Trăirii Iar Negura cade cu iz de Neputinţă. Şi mută-mi rămâne acum pana, -nsetată Cuvintele-ngheaţă în Zarea Uitării. Nici rozele nu-s precum Dorul Visării. Eterna chemare-i cu tine plecată.

214

Azir

Poeme existenţiale

De ce nu mă-ncânţi iar Fată Frumoasă Cu voce de-Abis şi-aprinsă Genune De ce stele mor în noaptea cea deasă Şi Gândul s-a dus departe de mine.

215

Azir

Poeme existenţiale

Prin Timp – şi totul se duce-n Uitare Prin Timp – îi spunem Schimbarea cea Mare Prin Timp – Devenirea zoreşte Fiinţa Din Timp – nu rămâne decât Neputinţa. Trec Anii – şi Viaţa se stinge din Zare; Trec Anii – Durerea devine mai mare; Trec Anii – înaltă ne creşte Căinţa, Vin Anii – trăi-va-mai oare Fiinţa?

216

Azir

Poeme existenţiale

Te-am văzut trecând Te-am văzut venind. Nu ştiu ce m-aş face Dacă te-ai opri; Aş pierde-a mea pace De dor m-aş topi. Dar aşa trecând Şi-napoi venid Mă simt mult mai bine Să gândesc la tine.

217

Azir

Poeme existenţiale

Nu-mi place dragă de tine Că eşti prea rece cu mine Mult prea plină de suspine Căci pe malul astei vieţi Se pot naşte dimineţi Mult mai calde şi mai blânde Care-n suflet m-or pătrunde Şi-oi uita atunci de tine Înspre ziua care vine Gândul mi se va-ndrepta. Tristă de vei suspina Este numai vina ta.

218

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Pe Marginea Zării trec vulturi în goană Cu pliscul roşit în Patima Firii Lumina se-ascunde de-a Vieţii Prigoană În ungherul tainic din Spaţiul Gândirii Pe Pajiştea Firii e Iarnă din nou E Iarnă şi-n Trupul Gândirii, Fiinţa visează la Viaţă, mereu, Dar Visu-i devine coşmarul Pieirii.

Doar rece, a Morţii Umbră rămâne Stăpână pe mintea Fiinţei, de Foc; În Neguri îmbracă Voinţa din lume Şi pace nu-i lasă Făpturii, deloc. Că-i numai un Chin, şi-o Mare de Jale Pe Şesul Trăirii se zbuciumă Firea Natura visează la Marea Schimbare; Dar SoartaiI refuză acum Nemurirea.

219

220

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Se-nfruptă Gândirea din Visul lui Ieri, Făpturii îi face în lume Chemare, Pătrunsă e Viaţa de Timpi efemeri; Nimic nu de naşte nimic nu mai moare. Se scurg vulturi aprigi prin Negura Zării Cu ţipăt de vidă Genune Coşmar crunt devine Elanul Visării Căci Iadul găseşte în noi al său Nume E tristă Fiinţa cum triste sunt toate Nimic nu trăieşte, nimic nu mai moare Doar Umbra Pieirii pândeşte în Noapte Vânatul – Făptura etern trecătoare.

E numai Cuprinsul întreg Necuprins; E numai Trăirea ce nici nu există, Al Eternităţii Luceafăr aprins Pe Cerul Fiinţei, răpusă şi tristă. Şi doar Devenirea rămâne în urmă. A trecerii Umbră se-ntinde mereu; Fiinţei, Suflarea Dorinţei o curmă E grea Nemurirea, Destinu-i e greu. Fiinţă deşartă, profund chinuită Pe Valul Vieţii purtată mereu, Făptura îţi este din Cer zămislită Şi-acum Nemurirea te-apasă din nou.

221

222

Azir

Poeme existenţiale

Mă chinuie vârsta Tipmului Pe Calea ce duce-n Abis Şi mare putere-a Destinului Ce face din Viaţă unVis. Iluzia renaşte şi moare Doar Chinul lumii rămâne apoi În Negura lumii, cea mare Se stinge lumina din noi.

223

Azir

Poeme existenţiale

În Zori, când a prins a se naşte Chemarea Luminii Şi-Amurgul rămas-a de-acum o vagă-amintire Pe Cerul Vieţii se-nalţă din nou Durerea Gândirii Eonii se scurg, Iluzia devine-a fiinţei Trăire.

224

Azir

Poeme existenţiale

E o Distanţă născută între Mine şi Tine Pătrunsă în seva-i de Secolii Veşniciei Cărare vom face-împreună la Rău şi la Bine E Drumul Vieţii sau oare Calea Robiei?

225

Azir

Poeme existenţiale

Se naşte Fiinţa, dar Moartea Degrab-o pândeşte la Colţul Vieţii Misterul ce-nvăluie Noaptea În lume vesteşte duhul Dimineţii.

226

Azir

Poeme existenţiale

S-au scurs Eonii pe Margini de Timp Bătrână şi stearpă-i acum Firea întreagă De Seva Dorinţei – al Vieţii -Anotimp Renaşte Trăirea-n făptura cea dragă.

227

Azir

Poeme existenţiale

Căci zâmbetul tău mi-aminteşte de Stele; Tot zâmbetul tău mi-aminteşte de Lucruri Pătrund Necuprinsul cuprins chiar în ele Aici şi Acolo, Acum şi De-a Pururi.

228

Azir

Poeme existenţiale

Speranţa e raza ce naşte Suspine Şi inimi de dor sfărâmă-ntr-o clipă; Destinul înalţă azi Steaua de mâine Dar Steaua păleşte când Soare ridică Şi lasă în urmă doar tristă-Alinarea Deşertului sumbru pe Malul Vieţii Fiinţa-şi trăieşte din plin Disperarea; Speranţa rămâne s-o cânte poeţii.

229

Azir

Poeme existenţiale

Pe Cerul Vieţii răsare Luceafărul Devenirii Gândirea se-ascunde-n cotloane de neagră Uitare E jale-n Fiinţă şi plânset de Dorul Trăirii Destinul îi sapă Mormânt în margini de Zare.

230

Azir

Poeme existenţiale

Pământ, eşti tristă Amăgire Şi dor nebun de Nefiinţă Tu, Cer senin, de Nemurire Priveşte sincera Căinţă. Şi nu lua al nostru Gând Dar nici Privirea-amăgitoare, Ci ia din inimă un rând Al Faptei mari, înălţătoare.

Azir

Poeme existenţiale

Atunci ai apărut Tu, ca un far călăuzitor în noaptea adâncă de patimi ce-mi împovăra elanul Devenirii. Şi, ca şi cum cerurile s-ar fi deschis pentru eternitate în faţa privirlor descurajate ale fiinţei mele, am putut contempla ca-ntr-un vis Panorama Nemuririi născută din chiar seva existenţială – izvor al demiurgicei bucurii de A Fi, ce-şi avea obârşia în nemărginita Dragoste a însăşi Zeiţei Cosmice. Iar Zeiţa împrumutase chipul Tău!

231

232

Azir

Poeme existenţiale

Te privesc şi simt cum Seva Păcatului ţâşneşte în mine. Strâng mai tare Hăţurile Făpturii! Abia acum încep să descopăr marea ta Frumuseţe, Femeie!

233

Azir

Poeme existenţiale

Nimic nu se naşte din ceea ce nu-i Nimic nu se sitinge în noapte trecând Şi-i Viaţa din lucruri lumină a Lui Gândirea din toate e propriul lui Gând Pătrunsă de Taina profundei Mirări Făptura zoreşte-a Destinului Cale Că-n firul de iarbă şi-albastrele Zări Doar Una există – Fiinţa cea Mare.

234

Azir

Poeme existenţiale

Oricât ai vrea de mult, Făptură Să-ţi ţii tu pasul cu Neantul Nimic din propria-ţi Natură Nu-ntruchipează-n gând Înaltul Şi nu-i nimic sublim în tine Decât de Patimi un Pustiu În care Visul trist apune Pierdut în Ceasul cel târziu.

235

Azir

Poeme existenţiale

Durere eu sunt şi Ocean în spume Divină Chemare, Asceză deşartă A Legii Grăire către astă lume Un Zâmbet la stele, un Capăt de Soartă. Şi sunt Nemurirea şi Ochiul de sus Al apelor Tremur, al păsării Cânt De Dor sunt o boare în zori şi-n apus Lumina îmi este etern Legământ. Un foşnet, un Vuiet, un Glas de Schimbare O rază de soare, o Umbră de nor Pe Pajiştea Firii, pe-a Vieţii ogoare Un Fir sunt, de iarbă-verde trecător.

236

Azir

Poeme existenţiale

Culorile Lumii se-ngână în mine Şi-a Cerului Note, a lor Simfonie Închină Vieţii, iar Zilei de Mîine Prin vocea Făpturii înalţă Solie – Al Eternităţii Vis de Bucurie.

237

Azir

Poeme existenţiale

Nimic nu trăieeşte, nimic nu mai moare E numai dorinţa de vis în schimbare Şi vorbe de duh semănate în vânt Durera luminii sădită-n pământ O cruce de jale tronând pe vecie Aceasta-i acum şi-înc-o să mai fie.

238

Azir

Poeme existenţiale

Şi dacă te văd prin Zarea de Foc E tocmai că tu …nu exişti deloc Ci e singur Zvonul Iluziei mele Şi Pacea adâncă cernută din stele.

239

Azir

Poeme existenţiale

E noapte şi Patima prinde-a se naşte În neguri de Zare Fiinţa chemând Răpită-i din sine, Durerea o paşte Cu Vocea Uitării în minte gemând.

240

Azir

Poeme existenţiale

E Trăirea-ntregii lumi Un mare Val de Suferinţă Ce azi nu face minuni Ci numai dăruie Credinţă.

Azir

Poeme existenţiale

Zâmbeşte vieţii, iar, Fată frumoasă Lumina din haos chemând să renască Şi chipul tău sfânt – lucrare cerească Durerea din lume de-acum să topească.

Senină viaţă în Gândire Durere, Mit de Nemurire…

241

242

Azir

Poeme existenţiale

Într-o zi s-a născut un soare Şi-n altă zi a murit. Dar nu-i nimic, schimbarea cea mare Încă n-a venit.

243

Azir

Poeme existenţiale

Am zărit privirea ta căutând în Lacrima Sufletului Durerea Bucuriei şi m-am gândit că Timpul, dacă te-ar fi cunoscut în Tinereţea lui, cu siguranţă ar fi căzut şi el pe Panta Suferinţei la fel ca mine; dar aşa, contemplându-te acum, în pragul senectuţii nu a putut decât să devină o tristă Eternitate .

244

Azir

Poeme existenţiale

De ce să-ţi spun că te doresc Când gându-n viaţa-mi nu te vrea Ar fi un fapt prea nebunesc În lumea mea.

245

Azir

Poeme existenţiale

În Apa Morţii Dorinţele botează Fiinţa umană crunt bântuită de Patima Firii ca de un Demon Nonexistenţial – aprig blestem coborât din cerul Destinului prin neînduplecata Voinţă a Reginei Măririlor: Eterna Suferinţă.

246

Azir

Poeme existenţiale

Orbită de Vraja Eternei Uitări Fiinţa umană se pierde în lume; Pe Valuri de rouă purtată în Zări Durerea-i e Versul Sublimei Mirări, Din cântec, el, omul îşi face un nume – Un cântec din Flori. De Neguri şi Jale s-ascunde-n mormânt Făptura răpită de Patima Firii Pe Malul Vieţii sădit, - un Cuvânt E Crucea purtată etern pe Pământ Şi-n Spaţiul profan al Gândirii Nimic nu e sfânt.

247

Azir

Poeme existenţiale

De ce să spui Vieţii – “Da!” Când Viaţa zace în Durere? De ce să crezi că doar aşa Îţi vei găsi vreo mângâiere? De ce să nu oftezi din greu Ca boul cel de jug răpus Şi – “Nu!” să spună glasul tău Cu-a ta Voinţă – “Nu!”, de Sus! Decât în Tină-un Virme viu Mai bine Vultur Azuriu Răpus de aprigul Pustiu!

248

Azir

Poeme existenţiale

A îmbătrânit lumea în Uitare şi Eonii de Tristeţe Metefizică au stors Şuvoaiele lor de Lacrimi Existenţiale peste Tinereţea Amintirii, lăsând în urmă doar Negura Labirintului de Hăuri erodate în Geana Fiinţei.

249

Azir

Poeme existenţiale

Nespus de trist îţi este glasul Şi nu-nţeleg de ce acum În pragul care-ţi poartă Pasul A adormit până şi Valsul – Etern al Rozelor Parfum Şi Moartea-şi face iar popsul În Viaţă, unde totu-i scrum.

250

Azir

Poeme existenţiale

Clopotul Suferinţei umple cu strigătu-i Catedrala Sufletului, chemând Fiinţa, în fapt de Seară Cosmică la Vecernia Nemuririi.

Azir

Poeme existenţiale

Ca o floare din fereastră Iar se scutur peste lume Gânduri gri din mintea noastră Triste umbre fără nume. Şi se-alungă-n asfinţit De se pierd în Univers Valuri moarte, de granit – Gînduri reci şi fără vers.

251

252

Azir

Poeme existenţiale

Pe măsură ce Timpul se scurge în Uitare, lumina lumii devine o tristă şi rece Eternitate.

253

Azir

Poeme existenţiale

Legat sunt de Viitor cu lanţul Devenirii şi Prezentul îmi Pare O haină prea strâmtă şi prea ponosită în multitudinea-i nesfârşită de Petice. Înfiorător Destin şi crunt bagaj de întristare trebuie să port cu mine pe Cărarea Vieţii până în Clipa în care Omenirea îşi va aminti că îi este datoare Viitorului cu faptul de A Fi… prezentă!

254

Azir

Poeme existenţiale

Lucie rază de soare, Scăldată în val de uitare, Străină îţi este iar zarea – Străină precum numai marea. Şi-n faptul de seară, târziu, Pe-a Vieţii cărare-n pustiu Se-adună iar stele-mpreună Sub ele-o lume nebună. În zori de ziuă, devreme Sub cer, cu mirare, alene Târându-se-n jug de sortire Se chinuie o-ntreg-omenire.

Azir

Poeme existenţiale

Un vierme-i omenirea Şi abis purtat de şoapte Străină-i e menirea Adânc perdută-n noapte. Nimic nu se petrece Pe-a sorţii ei cărare Doar Timpul care trece Şi fuge în Uitare Că-i moartă-a ei Voinţă Şi aripile-s moarte; E numai Neputinţă Şi jeluiri deşarte. O! Tristă-nfăţişare De cruntă erezie, Din acest vierme, oare, Ce flutur o să fie?

255

256

Azir

Poeme existenţiale

E Lumea – Verbul în Schimbare Şi Patimă de Nefiinţă Elan de Roze vii în Soare Deşert de Dor şi Neputinţă. E-o Vale-a Plângerii săpată În Trup de Chin şi de Visare A Nemuririi Stea, uitată Pe Marea Vieţii, trecătoare.

257

Azir

Poeme existenţiale

Deşert de Patimi – omenirea Se scaldă-n Vis de Ignoranţă Şi-i Fluviu, Mare-nvolburată Durere-i este,-n Ceas aievea Căinţa crudă, disperată.

258

Azir

Poeme existenţiale

O pasăre-n cer pentru tine se-nalţă Şi-n sufletul meu o rază de soare Privirea ta verde şi plină de viaţă În zbor mă-ntâlneşte, pe-a Sorţii Cărare.

259

Azir

Poeme existenţiale

Se scutură Trandafirii Nopţii şi Freamătul Vieţii prinde a se deştepta din Elanul Nemuririi, răsărind la Orizontul Eternităţii ca o Divină chemare spre Asceza Trăirii.

260

Azir

Poeme existenţiale

Dorită de Marea Schimbare Făptura oftează-n Pustiu În Suflet răpusă, ea moare Căci Ceasul de Veghe-i tîrziu. Din Moartea-i se naşte-o Lumină Ce-n Suflet a fost zămislită Fiinţă ea este – Deplină În zorii Vieţii – Trezită.

261

Azir

Poeme existenţiale

E iar Dimineaţă în Cerul Destinului şi Rozele Lumii dorite sunt a cânta Simfonia Tăcerii, din mii de Petale înălţând spre Inima Universului vocile lor de multicoloră Amintire Demiurgică

262

Azir

Poeme existenţiale

Iar Lumina prinse a se revărsa atunci peste Negura Zărilor ca un Şuvoi de Rouă Cosmică, dorită, în Faptul Manifestării, de mii de Voci multicolore, înălţând Imn de Slavă Durerii Existenţiale.

263

Azir

Poeme existenţiale

Căci Marea Facere a Lumii A fost Durerea cea Dintâi Smulsă din Pântecul Luminii De Neguri fără Căpătâi Şi e o Dramă-nlţătoare Un Vis, şi un profud Mister Voinţa de Manifestare – Dorinţă,-n cerul Efemer.

264

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

De ce taci acum, Lumină a Lumii? De ce Glasul tău s-a topit în Uiitare? Oare nu eşti tu precum Raza Lunii Feerică, `naltă, blând ocrotitoare ?

Nimc nu se naşte, nimic nici nu moare Pe Pajiştea Vieţii şi-n Cerul Senin E numai Dorinţă – Eterna Schimbare Ce bântuie Firea – pe nume: Destin.

De ce laşi Pustiul să-nvăluie Firea? De ce Roze plâng în sufletul meu? Ai uitat, Lumină, că e omenirea Dorită de tine – şi va fi mereu? Sau poate vrei numai să încerci Făptura Să vezi de mai ştie acum cine este; Şi poate de-aceea ne-ai lăsat Natura Scurtă amintire a Lumii Celeste? O! Mai bine tacă a slovelor Voce Lăsaţi numai Lacrimi să curgă-n Pustiu Potop de Durere, Fiinţa să-nece Căci Raza veni-va poate prea Târziu.

265

266

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Cruntă este Marea Vină A Luminii ce se naşte Dar mai plină de lumină Este Moartea ce ne paşte Căci pe Valurile Vieţii Ne-nvârtim ameţitor În Lumina Dimineţii Totul este Trecător.

Nebună lume, din visare Trezi-te-vei vreodată oare Ca să contempli Marea Vină – Ascuns-ai Răul în Lumină

Şi doar Marea-nvolburată Se mai zbuciumă-n Uitare Înnecând în valuri toată Trista lumii Delăsare [Nepăsare]

267

268

Azir

Poeme existenţiale

Căci pe-al Morţii Altar Se dăruie jertfă-omenirea Din al Vieţii Coşmar Visează să scape Simţirea. Lumină răsare din Zarea Senină Şi-n Margini de Dor ea se prinde apoi În urmă-Amintirea, Durerea haină Ne bântuie-n Suflet şi-n Viaţa din noi

Azir

Poeme existenţiale

Senină e Zarea doritelor Maluri Din Visul Ceresc etern zămislite, Dar cruntă Furtuna şi-a Vieţilor Valuri Ce-ntunecă Visul şi-n Moarte-l trimite Acum şi Speranţa s-a dus în Uitare Iar Malul rămâne pe veci o himeră Corabia Sorţii ne pierde în Mare, Gândirea se-neacă, Fiinţa disperă.

Lumină – SămânţăDivină Scăpată-n Noroi.

269

270

Azir

Poeme existenţiale

În ochii tăi, topiţi de dor Se naşte Visul, trecător Şi-a lumii-ntreagă Veşnicie Un gând frumos – o Reverie.

Azir

Poeme existenţiale

Grăbind pe Und a unui râu Se scurge Vremea în Pustiu Şi trist îmi pare-acum Trecutul, În Noapte-i zace Începutul. Căci nu-i nimic mai efemer Decât al Vieţii scump Mister Şi toată Vina ce o poartă Rămâne-n curgerea de Soartă Destin – ursit în Ceas târziu Grăbind pe Unda unui Râu.

271

272

Azir

Poeme existenţiale

De ce Iubire tu numeri Clipele ce trec De Amăgire îţi zace Glasul izvor sec? Şi-a ta Durere de-ar fi s-o ai în Ceas Târziu E Marea Vrere a Nopţii scurse în Pustiu? De ce pe Lume se stinge Zâmbetul de Dor Şi al tău Nume refuză Ţelul muritor? De ce în Umbră privirea-ţi caută Lumină Şi-n Zarea sumbră tu porţi acum a noastră Vină?

Azir

Poeme existenţiale

În Zori de apocaliptică lume Striga-te-voi iar Fiinţă pe nume; Dar tu, îmi răspunde-vei oare Din Haosul de grea Nepăsare? Sau sfânt îţi va fi Somnul dulce, Deşertul de Patimi – ferice Şi-n Umbra de Vis a Durerii Dormi-vei Dormirea Uitării.

De ce vrei Soare şi Aripi de Durere-n Zbor Să fie oare al Sorţii Cânt, nemuritor? 273

274

Azir

Poeme existenţiale

Când Timpul se scurge pe Margini de Zare Şi Farmecul Vieţii se stinge-n Uitare Atunci peste Fire domni-va Eternul Din Haos născut rămâne Infernul.

275

Azir

Poeme existenţiale

Etern revărsat peste Zare Se naşte Durerea cea Mare În urmă-i rămâne Fiinţa Din piept sângerând, Neputinţa.

276

Azir

Poeme existenţiale

De ce Viaţa s-o alungi Când Moartea-i numai un motiv Cu ochi albaştri, plete lungi Pentru un suflet impulsiv?

Azir

Poeme existenţiale

Când Dimineaţa Devenirii se va aşterne lin peste Petalele multicolore ale Infinitului, Lumina Eternităţii renaşte-va în Zorii Fiinţei.

De ce din lume să te pierzi Dorind nicicând să nu revii Când Viaţa are ochii verzi Ţi-n zâmbet – Roze purpurii?

277

278

Azir

Poeme existenţiale

De ce să fiinţezi în Nemurire cu ochii la Steaua Eternităţii, când poţi Tu să fi Luceafărul Formei de Viaţă în Devenirea Morţii?

279

Azir

Poeme existenţiale

Aş vrea să pot culege Luceafărul din Zorii Devenirii şi cu el să înalţ Templu Eternităţii, în Marea Trecere a Lumii.

280

Azir

Poeme existenţiale

De ce să-mi spui zâmbind din Cer Că viaţa-i lutul efemer Când eu aici sunt, pe pământ Şi ştiu ce simt? De ce să cred ce tu-mi rosteşti, Că toate sunt numai poveşti, Că-i o iluzie simţirea – În cer e nemurirea? Mi bine-arată-mi cum să simt Şi adă-mi cerul pe pământ Să pot, zâmbind, să fiu şi eu O stea în cerul tău.

281

Azir

Poeme existenţiale

Negura Devenirii muşcă apocaliptic din Zăbala Făpturii înhămată la Plugul Eternităţii. Iar Brazdele Deznădejdii curg în valuri de Neagră Pătimire adânc răvăşind Şesul Nemuririi Căci în urmă arunca-va Mâna Destinului proaspete Seminţele Durerii şi Falnică Holdă Existenţială `nălţa-se-va spre Cerul Trăirii scăldată-n Lumina Cunoaşterii şi udată cu Seva Dorinţei de A Fi!

282

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Privirea ta suferă tăcută în gândul meu, ca o vită de povară istovită de freamătul timpului pe memoia materiei.

Îţi simt Gândul zbătându-se agonic în Piatra pe care apasă neîndurătoare Talpa Uitării.

283

284

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

În lume purtată de Briza Schimbării Se-nalţă Durerea născută din Cer E Vifor şi Jale în Zarea Uitării Şi Haos de Neguri în Gândul stingher Pasul Timpului calcă rece şi greu peste Panorama Devenirii, săpând în Lutul Fiinţei adânci Urmele Uitării.

285

Nemurirea Timpului vibrează stingher pe Retina Memoriei şi Valsul Amintirilor poartă Fiinţa în paşi de oarbă Sortire pe Portativul Devenirii, căci însăşi Chemarea Voinţei s-a topit în negura Eternităţii.

286

Azir

Poeme existenţiale

Când Zorii Dimineţii mijesc la Poarta Eternului Soarele Amintirii, Panorama Devenirii se pătrunde de Lumina Zvonului de Viaţă, ca de un Imn de Slavă înălţat Fiinţei prin Glasul viu ala Clopotului Nemuririi. Pe Geana Timpului Zorii Devenirii mijesc Dimineeaţa trăirii topind de pe Bolta Materiei Stelele Misterului şi lăsând numai Luceafărul Cunoaşterii Să lumineze Drumul Fiinţei în Eternitatea ce prinde a se naşte.

287

Azir

Poeme existenţiale

Căci Moartea dac-ar fi vrut Cavou bogat şi-ar fi ales Nemărginirea Cerului Dar ea e Femeie modestă şi-şi doreşte un simplu Sicriu. De aceea s-a cuibărit în Sufletul omului.

288

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

De ce nu mă vrei? De ce nu mă iei? Toeşte-mă-n Zarea Senină! Al Vieţii Mister Şi-o voce din Cer În Patimi să facă Lumină.

Doar Timpul a rămas să-ntunece cu Imaginea Gândului său Memoria Uitării.

Căci Noaptea profundă Şi Inima blândă Încet se scurg în Uitare, Iar Valsul Trăirii, Pe Ritmul Iubirii, Rămâne Dorinţa cea Mare. Dar fără Seninul Ce-nvăluie Chinul O, zei, ce-am fi fost noi acum? Un Ves de Durere Un Vis de Plăcere În Flăcări, o, Mare de Scrum!

289

290

Azir

Poeme existenţiale

De-aceea pe Veci Senin tu să treci Prin Viaţă – cântând Pătimirea. Că-i Marea de Foc Al Lumii Noroc, Fiinţei redând Nemurirea!

Azir

Poeme existenţiale

Erai, Făptură, singura Floare din tot Universul la care speram să nu ajungă vreodată Gândul meu de Dor Acum, eşti Vocea Destinului dureros prevestind la Urechea Timpului Eternitatea Materiei Vei fi, oare, Lumina Speranţei topind în Zorii Nemuririi Bezna Nerecunoştinţei Sau, doar, un Vis de Iubire plămădit din Roua Suferinţei în Cugetul Omului.

291

292

Azir

Poeme existenţiale

Gândul zace întins pe Aripa Dorului iar Negura Eternităţii coboară încet asupra sa Liniştea Marii Uitări.

293

Azir

Poeme existenţiale

Căci crudă e Vrerea şi seacă Dorinţa Al Poftelor Val s-a topit în Uitare; Pe Plaja Vieţii e de-acum Suferinţa Regină a Lumii – un Vis de Schimbare.

294

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Nici dacă zeii buni din Cer Şi-n Lume, Gândul Efemer Vor vrea-ntr-o Zi din Marea Viaţă Să mi te scoată iar în faţă

De pe Pleoapele Destinului Viaţa culege Roua Suferinţei Ca să ude cu ea Copacul Fiinţei Din Grădina Eternităţii

Eu n-aş putea să-ţi spun decât Că totu-i rece pe Pământ. Şi-i gri Tristeţea-apăsătoare, În noi mor Razele de Soare. Când se topeşte-ncet Tăcerea, Iar Vântu-şi stinge adierea, Când Glas de Plânset umple Zarea, Când Marea-şi cântă Disperarea, Mai bine-n Cerul tău Senin Rămâi ferită de-acest Chin Şi vars-o Lacrimă de Jale Pentru Durerea noastră mare. Că nu e faptă mai frumoasă Şi nici Durere luminosă Precum e Gândul – trecător – La Soarta Clipelor, ce mor.

295

296

Azir

Poeme existenţiale

Clipele se scurg plictisite pe streaşina Timpului, căci Gândul de Dor s-a topit în Uitare, iar Vânturile Patimilor au aţipit pe Oceanul Vieţii, [uitând]lăsând în nemişcare [amorţire] Corabia Fiinţei.

297

Azir

Poeme existenţiale

Tristă şi rece Negura Tăcerii s-aşterne peste Şesul Existenţial învăluind în Haina Missterului Strigătul Neputinţei.

298

Azir

Poeme existenţiale

Singură Speranţa rătăceşte neîntrerupt peste Ţărmuri pustii ale Manifestării, aşteptând Zorii Devenirii să reverse Parfumul Inocenţei. în Cupa Deşartă a Sufletului Însingurat. Căci Noaptea se stinge încet, iar Dimineaţa Trăirii iată, izvorăşte din Roua Suferinţei, alungând în Uitare Negura Pătimirii Gândului şi sădind în Grădina Vieţii Trandafirul Eternizării Fiinţei.

299

Azir

Poeme existenţiale

Gândul Timpului a poposit o clipă pe Pleoapa Materiei, dar, răpit de farmecul iluzoriu al Manifestării, s-a uitat pe Sine în contemplarea Devenirii, îmbătrânind în tristă Eternitate.

300

Azir

Poeme existenţiale

Şi poate într-o bună zi al meu Gând obosit va poposi la Poarta Sufletului tău cerând iertare pentru Păcatul de a te fi ignorat Cândva.

Azir

Poeme existenţiale

Umbra Timpului se topeşte în rece şi tristă Negura Eternităţii, ca o lacrimă de dor scursă de pe Geana Materiei – îmbătrânită în singurătatea propriei Nemuriri.

Eternă fiinţă....

301

302

Azir

Poeme existenţiale

Privirea ta, Făptură Umană străpunge Zările Devenirii spre a poposi apoi obosită pe Geana Timpului adormit în Eternitate.

303

Azir

Poeme existenţiale

Chiar dacă Seninul s-ar hotărî într-o bună zi să coboare din Înaltul Cerului în Preamărit Lutul Materiei tot n-ar putea simţi precum Omul Patima Firii dureros cântând Chinul Existenţial ca un Imn de Slavă înălţat Deşertului Fiinţei.

304

Azir

Poeme existenţiale

O, Mare Zeu trimite-n Lume Mânia ta ca să se pătrundă Făptura de Dorul Eternităţii!

305

Azir

Poeme existenţiale

Sublimă Durerea Existenţială înalţă-n Lume falnic Templul Nemurii Materiei şi-n miezul Fiinţei aprinde Candela Dorinţei de Eternitate.

306

Azir

Poeme existenţiale

Un Fulg de Nea eu sunt Şi-o Umbră de Lumină Un vers trist dintr-un cânt A Pătimirii Vină

307

Azir

Poeme existenţiale

Chiar şi Norii au Visele lor şi deşi nu ştiu unde-i poartă Puterile Vânturilor, ei îşi doresc mereu numeroase înfăţişări.

308

Azir

Poeme existenţiale

Frumoasă eşti, Făptură precum numai Luceafărul Nopţii poate fi pentru Luna Plină. Dar tu, pentru noi eşti Soarele Devenirii!

309

Azir

Poeme existenţiale

Căci Zorii Devenirii vor stinge de pe Bolta Existenţei Luceafărul palid al Suferinţei şi doar Raza Voluptăţii va mai stârni de-acum rece Unduirea Amintirii.

310

Azir

Poeme existenţiale

Gândul Nopţii suferea în tăcere ca o vită de povară prinsă în Jugul Eternităţii; şi doar Plânsetul Stelelor în stropi mari de Rouă Demiurgică aşternută peste Petalalele Vieţii, vine să amintească Materiei Marea Suferinţă a Nemuririi Cerului.

311

Azir

Poeme existenţiale

Făpturo, Gândirea ta în slavă îmbracă imaginea Vieţii şi Aripi de Lumină sădeşte în Trupul Eternei Nemuriri.

312

Azir

Poeme existenţiale

Căci Zorii Devenirii Chemare înalţă Făpturii, dar dulce Roua Materiei profund oglindeşte Eternitatea Suferinţei Oarbe!

313

Azir

Poeme existenţiale

La Poarta Vieţii, în Marea Trecere, Clipele bat, cerându-şi intrarea în Lumea Fiinţei. Însă Demiurgul refuză lor Ofranda Trăirii şi-alungă Negura Timpului în Trista Veşnicie.

314

Azir

Poeme existenţiale

Se-nalţă-n Vers de Feerie Gândirea lumii schimbătoare Şi-ar vrea Dorinţa să nu ştie Că Viaţa-i Chin în Desfătare

315

Azir

Poeme existenţiale

E Haos în Lume şi-o Mare de Foc Ce-afundă Suferinţa în Patimi de Vis, Fiinţei opreşte Gândirea în loc, Dar Viaţa mai speră Etern Paradis. Şi Neguri se-alungă mereu peste Fire; Nimic nu rămâne să moară în pace; Doar freamătul Mării, de Val Unduire Prin zbucium şi jale natura preface.

316

Azir

Poeme existenţiale

Erai, Fiinţă marea Speranţă a Zorilor Nemuririi, iar Noaptea cânta în glasuri de Stele Simfonia Eternităţii când îi alinai Profunzimile. Cu blând Luceafărul Inimii tale Şi Rozelor Pământului mai luminoasă le era strălucirea îmbătând cu Mireasma Devenirii Sfânt Lutul Materiei.

317

Azir

Poeme existenţiale

Căci Clipa iute schimbătoare Cu tropot greu călcând pe Fire, Ce-alungă lumea dinVisarea Şi-aduce dor de Nemurire, Tăcută e; da`-n Glasu-i mort Se-aude-o Voce de Durere – E al Făpturii Gând – avort Născut din Patimă şi Vrere.

318

Azir

Poeme existenţiale

Nepăsătoare trece Fiinţa strivind sub Talpa Ignoranţei rozele Clipelor înflorite pentru ea în Grădina Eternităţii

319

Azir

Poeme existenţiale

Alungat din Moarte, mă caţăr pe stâncile Disperării cu gheare însîngerate de Dragon însetat după Nefiinţă, sfâşiind Trupul Eternităţii – una cu Mine însumi. Şi-mi piere din Cale până şi nebunia Speranţei; că-n Sevă de-amară şi grea Nemurire scăldatatu-sa Pruncul Fiinţei în chiar Ziua Blestemului Primordial!

320

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Timpul a murit Ieri răpus de-o Aripă de Dor. E-atâta linişte în Univers că simt cum respiră Pământul prin toate Izvoarele sale. Şi-ntreaga Fiinţă zace potolită în cugetul ei… Până şi Vântul s-a topit în Marea Uitare de Sine

Azi, numai Umbra Amintirii mai bântuie Deşertul de Patimi al lumii – mânată de Mirajul doritei Veşnicii.

E-atâta linişte în Univers, încât aud Paşii Timpului trecând grăbiţi spre Marea Eternitate.

Mâine, …poate şi ea se va pierde în Negura Marii Uitări.

321

322

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Valuri noi şi valuri vechi Se petrec în depărtare Dar la mal revin perechi Contopite în uitare. Iar pe ţărmul mut în glas Marea stinge-a ei suflare; Ca-n sărutul unui vals Mii de clipe fac popas; La a timpului strigare Piere-n undă orice pas.

Nu sunt decât un Zvon crescut din Umbra Timpului şi-o Rază de Uitare însoţind liniştita trecere a Eternităţii.

Pe nisipul rupt din soare Pacea liniştii rămâne; Marea pleacă-n larga zare Se retrage iar din lume. Aşa rele – aşa şi bune!

323

324

Azir

Poeme existenţiale

De Viaţă-i o Lume pustie De Sine-i Pustia robită De-a Robului Lacrimi să-i fie De Dor Alinarea Sortită

325

Azir

Poeme existenţiale

Umbra Timpului se scurge peste Zarea Fiinţei şi din Seva Amintirii Durerea se-nalţă precum Aburii Învierii din Trupul Destinului căzut în Sarcofagul Eternităţii.

326

Azir

Poeme existenţiale

În Poarta Vieţii Clipele bat cerându-şi intrarea în Lumea Eternităţii. Dar pustie le e Seva şi Tristă Unduirea Fiinţei, căci Vraja Omului le-a sorbit Izvorul Existenţial.

327

Azir

Poeme existenţiale

În Spaţiul Gândirii Lumina în Valuri răsare Cuprinsă de Spaime se Stinge Durerea cea mare Şi-i numai Trăirea; - a Lumii fiinţă o cheamă O voce, un Glas, cu seva Luminii de-o seamă

328

Azir

Poeme existenţiale

Şi Gândul lumii se destramă În Vers de tainică Uitare Lumina plânge sub o geană A unui Vis din trista Zare Iar Nopţi întregi îşi sting misterul Şi-i numai Umbra, ce rămâne În gând răsare Efemerul Căci lumea-i poartă al său nume.

329

Azir

Poeme existenţiale

Nimic mai sublim decât Marea Uitare Nimic mai dorit decât Moartea Eternă Fiinţa se naşte şi piere în Zare Dar Moartea şi Zarea sunt Viaţa Perenă.

330

Azir

Poeme existenţiale

Din Visul Luminii se naşte Durerea Şi Patimi şi Jale şi Ură dorind; Trezită la Viaţă, se chinuie Vrerea Coşmarul Luminii se stinge curând. În urmă rămâne doar Vocea Tăcerii Ce Imnul cele Sacru înalţă la Cer Pe Veci adormi-va şi Patima Vrerii Căci Timpul se-ascunde în clipe ce pier.

331

Azir

Poeme existenţiale

Se-ascunde Timpul în Uitare Şi Gându`-adoarme în Tăcere Durerea Vieţii,-n Depărtare Topeşte Vrerea de Plăcere. Şi Chin i-a fi de-acum Făpturii Să-adoarmă rece-nsingurată, Căci Poarta Dragostei şi-a Urii Pe Veci rămâne ferecată. Iar Gândul trist, spre Cer ridică A lui Privire de Sefir: “O, Stelelor, nu-i purtaţi pică, Oricine-i mai întâi Copil!”

332

Azir

Poeme existenţiale

Tu vei să-mprumuţi Gândirii Tăcerea Şi Vieţii, Lumina, tu vrei să-mprumuţi Când Soarta te-aduce să guşti iar Durerea Tăcerea, Gândirea, Lumina – le uiţi.

333

Azir

Poeme existenţiale

Făpturo, auzi tu Clopotele Vremii cum bat în Turnul de Veghe al Eternităţii? Chemare înalţă Destinului spre Mântuirea celor ce Sunt şi celor ce nu întru Evanghelia Desăvârşirii. Căci dată ţi-a fost Truda ca Semn al Aducerii-aminte şi Veşnică Aşteptarea, întru voinţa Mărturisirii.

334

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

În Lumea de Dor Mare de Umbre, se-aşterne Sunt Clipe ce mor Şi Vise ce Timpul le cerne

Se-aprinde iar Focul Doritelor Patimi de jale Pe Cer în tot locul Scântei fac de Stele cărare.

A Vremii Gândire Se-ntunecă-n zări de văpaie E-n Om o Pornire Cu aripi şi plete bălaie

Sunt Zori de măreaţă Pornire Sunt Clipe de tainică Veste Coboară-n a Lumii Gândire Lumini ale Căii Celeste.

335

336

Azir

Poeme existenţiale

Poezii la normă Vide, doar o formă Se pot naşte-ndată Din Trăirea moartă.

Azir

Poeme existenţiale

Eu sunt o parte din tine Şi-un Strigăt al Imnului Sfânt Tu Viaţă îmi dai în Destine Căci Rază îmi eşti pe Pământ.

Căci numai Gândirea – Tristă-i e Menirea – N-are cum să fie Viaţă-n Poezie.

337

338

Azir

Poeme existenţiale

Durerea Gândirii E Roza Destinului Ce dăinuie Firii Mireasma Seninului.

Azir

Poeme existenţiale

Nu căuta, Făpturo, Lumina în freamăt de Stele, ci-n Lacrimi de Rouă priveşte nepotolită Setea Pământului după Sfânt necuprinsul Cerului.

339

340

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Se scurge Viaţa în Lacrimi de Rouă Deşartă, sporind a Lumii Vină răpusă de Trupul Materiei.

Torentul Gândurilor, sălbatic răvăşeşte Oaza Fiinţei purtând cu sine tainică Pacea Eternităţii.

341

342

Azir

Poeme existenţiale

Azir

Poeme existenţiale

Raza de Soare din pieptul tău Inima-mi umple de Vis mereu Carul funebru al Timpului poartă Sicriul Lumii către Cripta Veşniciei.

Şi-n Gândul trist de dorul Trăirii Eu nu exist – doar Visul Firii. Eşti tu un Soare? Eşti tu un Gând? Eşti Taina mare, pe veci iubind!

343

344

Azir

Poeme existenţiale

Te zăresc trecând ca umbra unui gând pe cerul amintirii şi roua de stele plânge-va de dorul nefiinţei tale.

345

Azir

Poeme existenţiale

În Marea Trecere Gândul se-ascunde Ca o Lumină la capăt de Noapte Cuprins în Taină, de-a Clipelor Şoapte Pe Marea Vieţii mânat de Unde Se stinge-n Zare, tot mai departe; Spre Nicăieri şi spre Oriunde.

346

Azir

Poeme existenţiale

Neîncetat Gândul Sapă Izvoare în Trupul Făpturii. Amară, Apa lor Ortrăveşte Firea Lucrurilor. Până şi Pasărea Vieţii Aruncată e din Cerul Devenirii În Sfânt Lutul Materiei.

Azir

Poeme existenţiale

În Marea Trecere Clipele se nasc şi se sting – simple amintiri rupte din Trupul Eternităţii. În urma lor glasul Făpturii în forme îmbracă strigătul Vieţii E noapte-acum şi Umbra colindă, stăpână dar zori vor renaşte cuprinsul Ideii de Mâine.

347

348

Azir

Poeme existenţiale

Se unduie Gândul pe Pajiştea Firii Când Noaptea de Patimi se-ascunde-n Uitare; Se stinge Tristeţea din Vocea Trăirii Şi-un Soare se naşte din nou peste zare. E Zarea Vieţii, de Farmec pătrunsă Din Şoapta Fiinţei se-nalţă Misterul Şi Vrerea din Lucruri ce fost-a ascunsă S-arată-n Lumina ce mângâie Cerul.

349

Azir

Poeme existenţiale

Suferă Timpul de dorul Fiinţei Şi lacrimi îi sunt Clipele Strivite sub Talpa Uitării. Căci Multa Făptură Puţină în Lucruri se-arată – Ca Icoana preasfintei Amintiri Ca adierea Cerului peste trupul Vieţii Şi ca Freamătul Eternităţii Presărat în firimituri de Moarte Peste muşuroiul Lumii.

350

Azir

Poeme existenţiale

Raza Umbrei călătoare Peste Mări de Nefiinţă Veşniciei Trecătoare Naşte dorul de Viaţă

351

Azir

Poeme existenţiale

Mai presus de Timp şi Lume Mai presus de Zei şi Stele Mai presus de-al vieţii Nume Tu eşti Viaţa în Mistere

352

Azir

Poeme existenţiale

Te-am zărit, Icoană în sufletul meu Dar tristă şi rece îţi e Depărtarea E-o mare-ntre noi, ce-nvolbură zarea; De Patimi şi Jale e Cugetul greu Viaţa se-alungă din mine, mereu Stingându-şi Chemarea!

353

Azir

Poeme existenţiale

Printre Zări străine, în Gânduri dosite Privirea se-ndreaptă spre tine din nou De Patimi şi Jale şi-Amurguri umbrite E cântecul Vieţii-de lacrimi dorite; O tristă Chemare-al Morţii Ecou… Femeie – tu, Sorţii Cavou.

354

Azir

Poeme existenţiale

Să plângi fără să şti Că Lacrima-n chin îşi renaşte puterea Să speri din nou a fi Un Strigăt în noapte ce-şi tânguie vrerea Să pleci – ca să revii Un cântec de dor peste patima firii.

Azir

Poeme existenţiale

O lume-ntreagă, de-mprumut Purtăm cu noi, sub măşti de fier Din Zarea Sinelui trecut Prin Seri de Jale şi Tumult Chemare-nalţă către Cer. Profund Mister… De mult pierdut.

Din noapte creşti zi Şi-n raze să-înalţi Unduirea Pieirii

355

356