1047

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris CZU 343.37(043.2)

DAVID MIHAIL

ECONOMIA SUBTERANĂ ŞI SPĂLAREA BANILOR – STUDIU CRIMINOLOGIC Specialitatea: 12.00.08 – Drept penal (Drept penal; criminologie)

TEZĂ DE DOCTOR ÎN DREPT

AUTOR:

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC:

DAVID MIHAIL

STAMATIN ŞTEFAN,

doctor în drept, conferenţiar universitar _________________

_______________

CHIŞINĂU 2007

CUPRINS:

Introducere........................................................................................................................................4 Capitolul I. Economia subterană şi spălarea banilor: definire, componente şi evaluare Secţiunea I. Economia subterană ca obiect de cercetare al criminologiei................................9 1.1. Definirea conceptuală şi esenţa economiei subterane.....................................................10 1.2. Structura economiei subterane: probleme teoretice.........................................................17 Secţiunea II. Evaluarea economiei subterane şi unele metode de relevare a acesteia............25 Secţiunea III. Spălarea banilor: fenomen şi infracţiune..........................................................33 3.1. Istoricul şi definirea noţiunii de spălare a banilor............................................................33 3.2. Noţiunea de spălare a banilor în reglementările internaţionale şi naţionale.....………...41

Capitolul II. Sectorul criminal al economiei subterane şi al spălării banilor Secţiunea I. Particularităţile şi structura sectorului criminal al economiei subterane...........52 Secţiunea II. Caracteristici şi modalităţi de realizare a spălării banilor.................................56 2.1. Spălarea banilor: infracţiune săvârşită în condiţiile crimei organizate............................56 2.2. Etape, modalităţi (metode) şi scheme de spălare a banilor..............................................64 2.3. Paradisurile fiscale (zonele off-shore) şi rolul lor în spălarea banilor.............................84 Secţiunea III. Factorii criminogeni ai economiei subterane şi ai spălării banilor..................94

Capitolul III. Cadrul juridic internaţional şi naţional privind prevenirea şi combaterea economiei subterane şi spălării banilor Secţiunea I. Măsuri de prevenire şi combatere cu caracter internaţional.............................101 Secţiunea II. Reglementări juridice vizând prevenirea şi combaterea spălării banilor în Republica Moldova...........................................................................................................106 Secţiunea III. Legislaţia şi experienţa diferitor state în domeniul combaterii fenomenului de spălare a banilor...............................................................................................................118 3.1. Legislaţia şi experienţa României în domeniul combaterii spălării banilor..................118 3.2. Legislaţia şi experienţa altor state în domeniul combaterii spălării banilor..................130

Sinteza rezultatelor obţinute.....................................................................................................155 Concluzii şi recomandări...........................................................................................................156 Referinţe bibliografice................................................................................................................162

2

Anexe...............................................................................................................................................172 Adnotare.........................................................................................................................................178 Cuvinte-cheie ale tezei.................................................................................................................181 Lista abrevierilor.........................................................................................................................182

3

Introducere ACTUALITATEA TEMEI INVESTIGATE ŞI GRADUL DE STUDIERE A ACESTEIA. Progresele

remarcabile realizate pe plan tehnico-ştiinţific şi nivelul de dezvoltare al civilizaţiei umane reprezintă din păcate şi un record în evoluţia fenomenului infracţional. Ultimul deceniu al secolului XX şi începutul noului mileniu sunt semnificative prin procesele ce se derulează atât în Republica Moldova, cât şi în România pentru consolidarea statului de drept prin instituţiile sale democratice, dar şi prin dezvoltarea unei economii viabile, care să asigure protecţia omului, drepturile şi libertăţile fundamentale ale acestuia. Definirea noţiunii de economie subterană, precum şi a celei mai grave componente a ei – spălarea banilor ca flagel distructiv pe toate planurile – şi mai ales delimitarea acestora în structura de ansamblu a criminalităţii, au constituit şi constituie subiectul unor studii ale specialiştilor în domeniu, justificate fiind de necesitatea cunoaşterii dimensiunilor şi implicaţiilor lor în societate şi, pe această bază, să se poată stabili acţiunile şi măsurile cele mai eficiente de prevenire şi combatere. Totodată, la momentul actual, fenomenul economiei subterane şi spălării banilor sub aspect corelativ şi de componenţă nu este studiat suficient de cercetătorii moldoveni şi români, iar studiile efectuate tratează doar unele aspecte fragmentare şi nu dezvăluie conţinutul integru al acestuia. Aşadar, problemele legate de cunoaşterea componentelor esenţiale ale economiei subterane, în special ale spălării banilor, urmează să fie studiate şi amplu analizate. Sistemul economic mondial, integrat şi globalizat, absoarbe anual miliarde de dolari proveniţi din infracţiuni şi fraude. Banii „murdari” ca produs financiar al afacerilor cu droguri, armament şi contrabandă, la care se adaugă o nesfârşită listă de delicte (corupţia, evaziunea fiscală, traficul de fiinţe umane, industria pornografică, prostituţia etc.) sunt plasaţi în bănci şi alte instituţii de investiţii, după ce călătoresc prin circuite mondiale ale finanţelor pentru a fi legalizaţi prin metode aparent nedetectabile. Astfel, spălarea şi reciclarea banilor „murdari”, care formează, la rândul său, o economie subterană la nivel naţional şi mondial avansată, este o problemă încă nerezolvată şi, datorită dovezilor obţinute ca rezultat al studiilor efectuate în acest domeniu, se poate observa că, deşi bazele acestor fenomene rămân aceleaşi, tehnologia oferă şi va oferi în continuare noi modalităţi pentru criminali de transformare a veniturilor ilicite în proprietăţi şi averi perfect legale. Computerizarea şi globalizarea au contopit pieţele financiare ale lumii într-un sistem mondial în care o persoană poate fi la curent cu toate fluctuaţiile de preţuri pe marile pieţe şi poate executa, prin intermediul calculatorului, orice operaţiuni şi tranzacţii.

4

În atare condiţii, economia subterană şi spălarea banilor nu pot fi contracarate decât prin lege, prin inteligenţă şi, mai ales, prin sincera dorinţă de a se face ordine în această dezordonată ordine mondială. În acelaşi timp, problema ridicată de existenţă a unei economii subterane de dimensiuni mari, în cadrul căreia frauda şi evaziunea fiscală reprezintă între o jumătate şi trei sferturi din produsul intern brut, cu diferenţe sensibile de la o ţară la alta, este o problemă ce trebuie să-i preocupe nu doar pe cei ce elaborează şi implementează politica fiscală şi bugetară, dar şi pe cei care elaborează politici de dezvoltare naţională, pe cei ce elaborează prognoze economice, pe jurişti şi oficialităţi cu menirea de a preveni şi combate fenomenul investigat. Deci, actualitatea problemei contracarării economiei subterane şi spălării banilor, lipsa studiilor monografice speciale cu caracter autohton, dificultăţile apărute în practica prevenirii şi combaterii acestor manifestări negative au determinat necesitatea cercetării acestui subiect sub aspect criminologic. La rândul său, toate acestea necesită investigaţii speciale şi o apreciere ştiinţifică bine argumentată. La baza elaborării acestei teze sunt lucrările şi abordările doctrinale ale savanţilor consacraţi în domeniu: P.Gutmann (1977), V.Tanzi (1984), P.Lippe (1985), G.Giovanni, G.Polimeni (1986), P.Pestieau (1989), M.Castells, A.Portes (1989), B.Dallago (1993), C.Brown, P.Jakson (1994), S.Graham (1994), E.Yair, Z.Clifford (2000), Tudor Amza (1997-2002), Gheorghe Mocuţă (19982002, 2004), Costică Voicu (1999), Gheorghe Nistoreanu, Costică Păun (2000), Ştefan Popa, Adrian Cucu (2000), Ioan Bari (2003), Nicolae Craiu (2004), A.Iacovlev (1988), V.Esipov (1995), A.Golubev, I.Şconda, C.Rostov (1996), O.Ispravnicov, V.Kulicov (1997), N.Bolva (1998), V.Niculina (2001), V.Mihailov (2002), D.Macarov (2002) etc. Până în prezent, în Republica Moldova au fost realizate şi mai puţine cercetări în domeniul economiei subterane şi spălării banilor. Printre autorii unor studii parţiale în domeniu pot fi menţionaţi: Valeriu Bujor (1999), Gheorghe Rusu (1999), P.Cojocaru, N.Fedotova, E.Marcova (1999), Valeriu Cuşnir, Viorel Berliba (2002), Valeriu Bujor, Octavian Pop (1999, 2002), Ion Ghencea, Vitalii Pîslaru (2003), Maria Mutu (2003-2005), Larisa Miculeţ (2005). SCOPUL SI OBIECTIVELE TEZEI. Scopul principal al lucrării constă în realizarea unor

cercetări criminologice complexe cu privire la economia subterană, precum şi a spălării banilor ca cea mai gravă componentă a economiei subterane. De asemenea, acesta rezultă în generalizarea practicii prevenirii manifestărilor negative ce formează fenomenele investigate în vederea elaborării unor măsuri concrete menite să sporească eficienţa activităţii profilactice, inclusiv politica statală în acest domeniu. Obiectivele enumerate au determinat necesitatea de a stabili şi de a realiza unele sarcini concrete în procesul cercetărilor efectuate: -

definirea conceptului şi reliefarea esenţei economiei subterane; 5

-

abordarea problemelor teoretice cu privire la structura economiei subterane;

-

evaluarea fenomenului economie subterană şi analiza celor mai răspândite metode de relevare a acestuia;

-

constatarea particularităţilor şi a elementelor structurale ce formează sectorul criminal al economiei subterane;

-

abordarea istoricului şi definirea noţiunii de spălare a banilor în reglementările internaţionale şi naţionale;

-

determinarea caracteristicilor, modalităţilor şi tehnicilor de realizare a spălării banilor;

-

elucidarea şi caracterizarea paradisurilor fiscale (zonelor off-shore) prin intermediul cărora are loc cel mai des spălarea banilor;

-

reliefarea şi analiza factorilor criminogeni care generează sau favorizează fenomenul economiei subterane şi spălării banilor;

-

analiza şi generalizarea bazelor teoretice şi normative ce vizează măsurile de prevenire şi combatere cu caracter internaţional şi naţional a economiei subterane şi spălării banilor.

BAZA METODOLOGICĂ ŞI TEORETICO-STIINTIFICĂ. Suportul metodologic al lucrării îl

constituie tezele fundamentale ale filosofiei, teoriei generale a statului şi dreptului, criminologiei, dreptului penal, sociologiei, economiei, precum şi ale altor discipline socio-umane şi juridice care reflectă tema investigată. Caracterul complex şi interdisciplinar al studiului determină diversitatea metodelor, procedeelor şi tehnicilor utilizate: metode generale (sistematică, logică, istorică, comparativă, tipologică, modelarea); metode şi tehnici sociologice (observarea, cercetarea de documente, metoda biografică); juridice (formal juridică, juridică comparată); statistice (gruparea şi centralizarea statistică, analiza statistică expusă în tabele şi diagrame). În procesul investigaţiilor a fost studiată şi analizată literatura ştiinţifică de specialitate din Republica Moldova, România, Rusia, SUA, Franţa, Italia, Marea Britanie etc. Paralel cu expunerea şi evidenţa ideilor de bază, suportul teoretic al lucrării a fost completat cu unele exemple din practica judiciară şi de urmărire penală. NOUTATEA ŞTIINŢIFICĂ A REZULTATELOR OBŢINUTE: este prima cercetare criminologică

complexă din Republica Moldova şi România a problemelor teoretice şi aplicative privind fenomenul economiei subterane şi spălării banilor, în baza căreia sunt create noi posibilităţi pentru aplicarea şi folosirea reală a datelor ştiinţifice în scopul activizării, desăvârşirii şi modernizării aspectelor legate de prevenirea şi combaterea reuşită a fenomenelor investigate. În baza cercetării ştiinţifice realizate au fost formulate un şir de idei şi concluzii care reflectă noutatea ştiinţifică a lucrării:

6

-

este concretizat şi desăvârşit sistemul viziunilor ştiinţifice privind conceptul de economie subterană sub aspect criminologic;

-

sunt elucidate problemele teoretice fundamentale cu privire la matricea structurală a economiei subterane, participanţii activităţilor ce formează acest fenomen, evaluarea lui şi principalele metode de relevare a acestuia;

-

a fost definit şi caracterizat sectorul criminal al economiei subterane, fiind determinate categoriile concrete de infracţiuni ce formează acest sector;

-

este abordată noţiunea „spălării banilor”, cea mai gravă componentă a economiei subterane, în reglementările internaţionale şi naţionale; stabilite etapele, metodele şi schemele de spălare a banilor atât la nivel naţional, cât şi internaţional; constatate şi caracterizate trăsăturile zonelor financiare (off-shore) prin intermediul cărora are loc reciclarea de fonduri ilegale;

-

au fost relevaţi şi amplu analizaţi factorii criminogeni care au generat apariţia, existenţa şi evoluţia fenomenului economie subterană şi spălarea banilor, începând cu tranziţia de sistem a Republicii Moldova şi României până la etapa actuală de dezvoltare a acestor două ţări;

-

a fost realizat un studiu comparat complex al bazelor teoretice, juridice şi aplicative a domeniului de prevenire şi combatere a economiei subterane, în special a spălării banilor, fiind stabilite şi concretizate strategiile prioritare de dezvoltare a domeniului dat în Republica Moldova şi România.

IMPORTANŢA TEORETICĂ ŞI VALOAREA APLICATIVĂ A LUCRĂRII. Importanţa teoretică a

lucrării rezidă în cercetarea complexă a fenomenului economiei subterane şi spălării banilor sub aspect corelativ şi de componenţă în vederea relevării particularităţilor şi structurii acestuia, a factorilor criminogeni ce-i determină apariţia, existenţa şi evoluţia, precum şi în generalizarea ansamblului de măsuri cu caracter juridic şi special criminologic de prevenire şi combatere, inclusiv a legislaţiei şi experienţei altor state în acest domeniu. Valoarea practică a lucrării constă în consolidarea bazei teoretice a elaborării şi adoptării măsurilor de directivă în domeniul contracarării fenomenului economiei subterane, inclusiv a infracţiunilor de spălare a banilor ca cea mai periculoasă componentă a acestuia, care constituie, în ansamblu, o parte indispensabilă a politicii penale; asigurarea condiţiilor necesare pentru realizarea cu succes în continuare a studiilor teoretico-aplicative privind problematica investigată. Propunerile şi recomandările formulate în lucrare pot fi aplicate de către practicieni la organizarea şi desfăşurarea lucrului profilactic al infracţionalităţii de acest gen. De asemenea, ele

7

pot fi luate în consideraţie la pregătirea proiectelor legislative şi la predarea cursurilor de drept penal şi criminologie sau a altor cursuri speciale. APROBAREA REZULTATELOR LUCRĂRII. Ideile şi conceptele de bază cuprinse în această

lucrare au fost prezentate în cadrul şedinţelor catedrei „Drept penal şi criminologie” a Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI al RM, sesiunilor de comunicări ştiinţifice naţionale organizate de Universitatea „Spiru Haret” din Constanţa, Asociaţia naţională a tinerilor jurişti din România, precum şi în cadrul a două conferinţe ştiinţifico-practice naţionale şi internaţionale – Criminalitatea regională: probleme şi perspective de prevenire şi combatere (Chişinău, 25-26 mai 2005); Prevenirea şi combaterea crimelor transnaţionale: probleme teoretice şi practice (Chişinău, 6-7 octombrie 2005). Tezele de bază cuprinse în lucrare au fost reflectate în 17 articole ştiinţifice publicate în reviste, anale şi anuare ştiinţifice, precum şi în materialele conferinţelor menţionate mai sus. STRUCTURA ŞI VOLUMUL LUCRĂRII. Lucrarea este constituită din 3 capitole, divizate în 9

secţiuni şi 9 subsecţiuni, introducere, concluzii şi recomandări, referinţe bibliografice, rezumate în limbile engleză şi rusă, anexe. Toate elementele structurii sunt indisolubil legate între ele şi corespund coerenţei logice a conţinutului lucrării. Volumul total al tezei este de 182 pagini.

8

Capitolul I. Economia subterană şi spălarea banilor: definire, componente şi evaluare Secţiunea I. Economia subterană ca obiect de cercetare al criminologiei În noua eră a globalizării, graniţele s-au deschis, barierele comerciale şi financiare au fost eliminate, iar informaţia circulă destul de rapid. Afacerile companiilor transnaţionale sporesc tot mai mult, la fel ca şi cea a organizaţiilor criminale transfrontaliere. Averile mari sunt, adeseori, rezultatul traficului cu droguri şi arme, contrabandei, prostituţiei, spălării banilor, toate sub umbrela corupţiei. Oportunităţile acestora de a exploata sistemul n-au fost niciodată atât de mari, căci piaţa mondială a fost liberalizată înaintea creării instituţiilor globale necesare pentru control şi supraveghere. Nu în zădar se spune că ceea ce este bun pentru comerţul liber este bun şi pentru criminali. Actualmente, criminalitatea organizată cu caracter transfrontalier este considerată de experţi drept branşă economică cu cea mai rapidă expansiune din lume, asigurând un profit anual de circa 500 miliarde de dolari1. Concomitent, se estompează graniţa între legalitate şi ilegalitate în afaceri. Băncile şi concernele sunt controlate deseori de crima internaţională care profită de desfiinţarea constrângerilor legale pentru economie. Oricât de drastice ar fi legile împotriva spălării banilor, penetrarea sectoarelor legale de către investitorii criminali nu poate fi stopată. În acelaşi timp, globalizarea activităţilor economice şi a pieţelor financiare a avut multe influenţe pozitive asupra economiei mondiale, dar tot mai evidente devin costurile impuse de acest fenomen. Simplicitatea cu care se pot spăla la moment banii murdari pe plan internaţional şi naţional reprezintă unul dintre acestea. Deşi nu sunt estimări certe, experţii au presupus că între 300 şi 500 miliarde dolari intră în fiecare an pe piaţa de capital2. Aceşti bani provin din activităţi criminale, care absorb direct resursele ce ar putea fi alocate pentru utilizări legale. De asemenea, prin spălarea banilor se alocă bani „murdari” în toată lumea, nu atât pe baza reţelelor de profit aşteptate, cât pe baza uşurinţei de a evita controalele naţionale. Astfel, banii murdari tind să curgă spre zonele unde controalele sunt nu chiar aspre. În cele din urmă, alocarea mondială a resurselor este distorsionată, în primul rând de către activităţile criminale şi apoi de modul alocării banilor murdari: corupţie, trafic de arme, droguri, fiinţe umane, obiecte de lux etc. 1

Raportul ONU privind starea mondială a crimei organizate// Sinteze documentare, nr.3/1999, Bucureşti, Editura Ministerului de Interne, 1999, p. 24. 2 BARI, Ioan, Probleme globale contemporane, Bucureşti, Editura Economică, 2003, pag. 383.

9

Integrarea economiei la scara mondială nu este determinată de o lege a naturii care survine pe neaşteptate, fără vre-o altă alternativă. Mai întâi de toate, ea este rezultatul unei politici guvernamentale promovate de ţările vestice industrializate. La rândul său, conflictele care însoţesc globalizarea, nu sunt decât o luptă tot atât de veche pe cât este capitalismul însuşi pentru distribuţia a ceea ce se produce. În acest sens, criminalitatea transfrontalieră ia dimensiuni înspăimântătoare, generând riscul ca la un moment concret să provoace descreşterea globală a economiei. În raportul Băncii Mondiale privind corupţia la nivel global peste 150 de persoane din înalte poziţii sociale, din circa 60 de ţări dezvoltate, au catalogat corupţia ca fiind cel mai mare impediment în dezvoltarea şi creşterea lor economică. Practicile corupte conduc la „drenarea” bugetului statului, la ravagii în rândul comerţului liber şi la alungarea investitorilor străini. Banca Mondială susţine că, în prezent, corupţia poate afecta negativ rata anuală a creşterii economice dintr-o ţară cu 0,5-1 %. Pe de altă parte, studiul FMI apreciază că în ţările corupte investiţiile străine directe sunt cu aproximativ 5 % mai reduse decât în ţările unde corupţia este relativ mică. Agenţia de rating Standard Poor`s acordă investitorilor şanse între 50 şi 100 % de a-şi pierde în 5 ani capitalul total investit în ţări cu diferite grade de corupţie. Aceste aprecieri categorisesc ţările în grupe diferite de risc ale investiţiilor pe termen lung, cu efecte pozitive, respectiv negative, asupra revigorării economiilor acestora3.

1.1.

Definirea conceptuală şi esenţa economiei subterane

Comerţul clandestin cu pietre preţioase şi ţesături deosebite, braconajul, distileriile clandestine sunt activităţi rămase celebre până în zilele de astăzi; apoi comerţul complementar, traficul de frontieră cu bunuri de larg consum ce lipseau de pe piaţa organizată în sistemul socialist şi marile afaceri, precum traficul de armament, de fiinţe umane, droguri, tutun, alcool, cu particularităţile de rigoare, au însoţit economia subterană pe parcursul timpului, adaptându-se realităţii imediate din fiecare perioadă4. Referitor la reacţia statului în domeniul protejării intereselor sale, se constată coexistenţa în timp a două atitudini extreme: indiferenţa şi acţiunile represive excesive bazate pe autoritate şi forţă de constrângere. Orientări de poziţii şi adoptarea unei atitudini responsabile au avut loc pe plan mondial doar după anii `70 ai secolului trecut, când în relaţiile comerciale dintre statele dezvoltate şi unele din

3 4

BARI, Ioan, op. cit., pag. 383. POPA, Ştefan, CUCU, Adrian, Economia subterană şi spălarea banilor, Bucureşti, Editura Expert, 2000, pag. 9.

10

fostele colonii au intervenit schimbări radicale, investitorii occidentali lovindu-se de lipsa unei legislaţii consolidate, de corupţie şi concurenţă neloială ce se manifestă în zonele respective5. Acest fapt a constituit un temei serios de reconsiderare a problemelor interne ale propriilor state şi, alături de măsurile coercitive de natură juridică, au început să-şi facă loc abordările economice cu metode specifice de analiză, evaluare, prevenire şi combatere. La rândul său, conceptul de „economie subterană” a marcat discursul specialiştilor din domeniul social şi juridic, înainte de a fi analizat din punct de vedere economic. Termenul în sine este o traducere foarte sugestivă şi a căpătat supremaţie asupra altor expresii apropiate, elementul comun în toate fiind delimitarea în sfera economicului între activitatea legală şi cea ilegală, în final între bine şi rău în economie. Fenomenul economiei subterane a atras atenţia specialiştilor încă prin anii `30 ai secolului trecut, dar cercetări profunde ale acestuia se fac doar de trei-patru decenii. Astfel, una din lucrările ştiinţifice dedicate acestui fenomen apare abia în anul 1977 în SUA. Autorul ei, P.Gutmann, constată că activitatea economică neînregistrată statistic nu mai constituie o cantitate ce poate fi neglijată6. Pe cât este de tânăr acest domeniu, pe atât este de importantă analiza lui, datorită numeroaselor interferenţe dintre sectorul oficial şi neoficial, atât al nivelului produselor, cât şi al persoanelor care obţin venituri într-unul din ele şi le utilizează în celălalt. Motivul cercetării mai aprofundate nu a fost întâmplător; la el au condus neliniştile provocate în lumea economiştilor, printre care menţionăm: -

sesizarea în statisticile oficiale a unor erori dificil de explicat;

-

lacune în politicile guvernamentale datorate percepţiei eronate a realităţii;

-

concluzii nerealiste ale cercetărilor selective privind gospodăriile populaţiei nesesizate de utilizatorii datelor şi, ca urmare, distorsionarea realităţii;

-

disfuncţionalităţi în sistemul de impozite şi taxe etc.

Încercările de definire a economiei subterane constituie o preocupare pentru cercetarea juridică şi economică, impusă nu atât de necesităţi teoretice, cât mai ales practice, de delimitare a sferei activităţilor sale, de cunoaştere şi identificare a domeniilor cu care ea interferează. Definiţiile date economiei subterane sunt aproape tot atât de diverse pe cât sunt de variate activităţile prestate în această sferă. În acest sens, există un număr considerabil de clasificări şi definiţii, exprimând în principal opoziţia economiei ascunse faţă de modul de producţie dominant (economia oficială), de legalitate sau de respectul faţă de normele legislative în vigoare. 5 6

POPA, Ştefan, CUCU, Adrian, op. cit., pag. 9-10. ГУТМАН П. M., Подпольная экономика, Перевод с английского, Москва, Изд-во Экономика, 1977, стр. 242.

11

În prezent, specialiştii în materie nu au elaborat distinct criteriile care prevăd interpretarea noţiunii de economie subterană, aplicând pentru definirea ei diferite epitete de genul: ilegală, subterană, criminală, tenebroasă, neagră, informală, paralelă, duală, distructivă, cash etc. Către acestea se alătură şi un şir de noţiuni, printre care: „economie subterană, lume subterană, sector subteran, operaţiuni subterane, business subteran” etc.7. Această multitudine de termene şi noţiuni denotă faptul că problema în cauză este insuficient studiată. În acest context, pledăm pentru a denumi fenomenul investigat ca „economie subterană”, deoarece, conform diferitor surse explicative, inclusiv al Dicţionarului explicativ al limbii române, termenul „subteran”, pe lângă toate semnificaţiile care le are, mai înseamnă şi ilegal8, ceea ce, la rândul său, explică în mare măsură sintagma respectivă. Totodată, mulţi autori străini preferă să includă în definiţia economiei subterane activităţile de bază ce constituie în esenţă acest fenomen9. Continuând să caute criteriile de bază cărora să poată fi definită cât mai precis economia subterană, specialiştii în domeniu reţin în consens criteriile legalităţii şi ale plăţii în numerar, criterii care, evident, nu sunt suficiente. Economistul român Nicolae Craiu, apreciind că nu criteriul dimensiunii, caracterul comercial sau necomercial al bunurilor şi serviciilor oferite, caracterul legalităţii sunt cele mai potrivite să caracterizeze activităţile subterane, ci trăsătura lor distinctă rămâne aceea că „scapă privirii statului”, prin aceasta înţelegând mai mult decât înregistrarea în contabilitatea naţională a activităţilor respective10. În acest context, autorul îşi exprimă regretul că „ştiinţa economică clasică se ocupă numai de bogăţia vizibilă, sfera de preocupare a acesteea fiind economia oficială, privată sau publică. Aceasta nu sesizează schimbul şi producţia decât dacă se înscriu în cele două forme speciale de socializare, care sunt statul şi piaţa” 11. Absenţa înregistrării în contabilitatea oficială, fiind privită ca un criteriu discutabil de către economişti ca Edith Arcambault şi Xavier Greffe, în condiţiile în care activitatea domestică şi voluntară nu pot fi contabilizate în principiu, în timp ce activităţile oculte sunt parţial prinse în 7

Факторы, структура и методы измерения теневой экономики: региональные аспекты // Международная конференция «Регионы и глобализация», 20-22 июня 2002 г.: Тезисы докладов, СПб, Изд-во СПбГУЭФ, 2002, стр. 83-114. 8 COTEANU I., SECHE L., SECHE M., Dicţionarul explicativ al limbii române, Ediţia a II-a, Bucureşti, Univers enciclopedic, 1998, pag. 1035. 9 ЛИППЕ Петер фон, Экономическая статистика: В 2 т. / ФСУ Германии, Висбаден, 1995, Т 1, стр. 628; ARVAY I., VERTES A., The share of the private sector and hidden economy in Hungary (1980-1992), Budapest, 234 p.; DALLAGO B., Measuring and monitoring the informal sector: content of the lectures Venue, 1993, p. 20; DILNOT A., MORRIS C., What do we now about the Black Economy? // Fiscal studies, 1981, no. 2.; Guidebook to statistic on the hidden economy, New-York, 1992, p. 378. 10 CRAIU, Nicolae, Economia subterană între „Da” şi „Nu”, Bucureşti, Editura Economică, 2004, pag. 20. 11 Ibidem.

12

conturi (prin recalcularea conturilor naţionale, pornind de la rezultatele controalelor fiscale) aceştia propun să se ia în consideraţie criteriul „reglementării”, fiindcă economia neoficială se manifestă ca fiind ceea ce scapă regulilor puterii publice, deci nu se supune nici politicii economice, nici celei sociale. O trecere în revistă succintă a unora dintre criteriile de care beneficiază conceptul de economie subterană pentru definirea acestuia, evidenţiază următoarele elemente: -

legalitatea sau ilegalitatea;

-

modalitatea de plată;

-

înregistrarea în sistemul contabilităţii naţionale;

-

poziţia în raport cu reglementările publice.

Criteriile nominalizate acceptate, într-o măsură mai mare sau mai mică de specialişti, indică dificultatea definirii sferei atât de vaste, instabile şi relativ neconturate a fenomenului prezentat de economia subterană. Şi deoarece caracterul subteran al unei economii nu poate fi definit într-un mod universal, ci ţinând cont de situaţia concretă din fiecare ţară, căutarea de noi criterii care să reuşească să cuprindă cât mai bine ansamblul activităţii acesteia, rămâne în continuare în sfera preocupărilor specialiştilor interesaţi în relevarea atât a trăsăturilor generale, dar mai ales a particularităţilor şi modului specific de manifestare a lor. De fapt, este evident că pretenţia definirii exhaustive, unice a economiei subterane, în condiţiile unei atari complexităţi a fenomenului, nu este uşor de realizat, practic neputând fi cuprinsă întreaga specificitate a manifestărilor ei. Aşadar, numai o analiză cât mai complexă a realităţii fenomenelor ce ţin de activitatea subterană, privite în dinamica lor şi cu caracteristicile specifice fiecărei etape, în contextul modului de organizare economico-socială al fiecărei ţări, ar putea stabili criteriile delimitării cât mai corect posibil a fenomenului, realizând în final o definiţie relativ complexă. Economia subterană este separată de economia de suprafaţă printr-un strat subţire, artificial şi lunecos, constituit din reglementări şi interdicţii, menţionează autorul N.Hoanţă12. Ceea ce la un moment dat constituie economie subterană poate să devină ulterior economie de suprafaţă. Spre exemplu, activitatea constând din fabricarea şi comercializarea alcoolului în perioada de prohibiţie a acestuia în SUA între anii 1920 şi 1933, a constituit un caz tipic de economie subterană care, după încetarea interdicţiei, a devenit o comună activitate legală.

12

HOANŢĂ N., Dincolo de frontierele legalităţii: economia subterană – evaziunea fiscală – corupţie // Revista Tribuna economică, nr.29/1998, pag. 70-72.

13

Profesorul român Mircea Coşea defineşte economia subterană ca ansamblul activităţilor economice care scapă, total sau parţial, controlului legal şi evidenţei statistice13. Prezintă interes poziţia savanţilor ruşi cu privire la definirea fenomenului economie subterană. În acest sens, pot fi evidenţiate două abordări conceptuale: juridică şi economică. Abordarea juridică a conceptului de economie subterană a fost iniţiată în a doua jumătate a anilor `80 ai secolului trecut de către A.Sergheev14, A.Iacovlev15, T.Coreaghina16, A.Şohin17 ş.a. În calitate de criteriu esenţial în baza căruia se apreciază fenomenele economice subterane este, conform acestei poziţii, atitudinea faţă de sistemul normativ care reglementează raporturile respective. Cu alte cuvinte, este vorba despre eschivarea de la înregistrarea oficială a activităţii economice şi despre caracterul ilegal al acesteia. Astfel, D.Macarov18 şi V.Esipov19, spre exemplu, indică în calitate de particularitate distinctă a economiei subterane caracterul necontrolat al ei. V.Ispravnicov şi V.Culicov20 utilizează criteriul ilegalităţii (juridic) şi eschivării de la înregistrarea oficială pentru atribuirea fenomenelor economice la categoria subteranului. Este evident din cele expuse că la baza aprecierii economiei subterane se află criteriul ilegalităţii. Sub acest aspect economia subterană reprezintă ansamblul diversificat de activităţi economice realizate în afara prevederilor legale. Concepţia juridică a economiei subterane a rămas să predomine într-un şir de cazuri până în prezent, fiind expusă în manuale, studii monografice şi cercetări cu caracter aplicativ21.

13

COŞEA, Mircea, România subterană, Bucureşti, Editura Economică, 2004, pag. 102. СЕРГЕЕВВ А.А., Нетрудовые доходы: экономическая природа, структура, пути ликвидации // Вопросы экономики, 1987, №6, стр. 86-94. 15 ЯКОВЛЕВ А.М., Социология экономической преступности, Москва, 1988, стр. 12. 16 КОРЯГИНА Т.И., План и рынок в советской экономике // Совершенно секретно, 1989, №1, стр. 4; КОРЯГИНА Т.И., Теневая экономика в СССР // Вопросы экономики, 1990, №3, стр. 32-42; КОРЯГИНА Т.И., Услуги теневые и легальные // ЭКО, Экономика и организация экономического производства, 1989, №2, стр. 6068. 17 ШОХИН А.Н., Социальные проблемы перестройки, Москва, Изд-во Экономика, 1989, стр. 214. 18 МАКАРОВ Д.Г., Основания и пределы криминализации общественно опасных деяний, составляющих теневую экономику (по материалам федеральных органов налоговой полиции), Автореферат дисс. … канд. юрид. наук, Москва, Московский институт МВД России, 2002, стр. 24; МАКАРОВ Д.Г., Экономические и правовые аспекты теневой экономики в России // Вопросы экономики, 1998, №3, стр. 14-22. 19 ЕСИПОВ В.М., Криминализация экономики и пути ее преодоления, Москва, Московский институт МВД России, 1995, стр. 6. 20 ИСПРАВНИКОВ О.В., КУЛИКОВ В.В., Теневая экономика в России: иной путь и третья сила // Российский экономический журнал, Фонд за экономическую грамотность, 1997, стр. 16-20. 21 CATAN, Victor, Criminalitatea organizată şi economia tenebroasă în Republica Moldova – flagele destabilizatoare ale statalităţii // Conferinţa ştiinţifico-practică republicană din 26 februarie 1999 cu genericul: „Criminalitatea organizată şi economia tenebroasă în Republica Moldova”, Chişinău, Editura ARC, 1999, pag. 6-10; ГОЛУБЕВ А.Н., ШКОНДА И.В., РОСТОВ К.Т., Методические основы по определению масштабов теневой экономики на региональном уровне, Ч. 1, СПб, 1996, 72 стр.; ГУРОВ М.П., ЧЕБОТАРЕВ С.С., Теневая экономика и экономическая преступность в системе рыночного хозяйства, Учебное пособие, СПб, 1997, 172 стр.; Экономика, Учебник / Под ред. Буланова А.С., Москва, 1994, 320 стр. 14

14

Cu toate acestea, definirea economiei subterane doar prin prisma criteriului juridic reflectă numai unele caracteristici secundare. În consecinţă, nu actele normative determină viaţa cotidiană, ci societatea în evoluţie asigură reglementarea normativă a relaţiilor sociale noi apărute. Din aceste considerente, susţinem că dreptul este secundar în raport cu economia şi chiar subiectiv în multe privinţe. Referitor la cercetarea economiei subterane prin prisma abordării economice se scoate în vileag acel fapt că, pornind de la scopul evident economic al activităţii subterane, respectiv de maximizare a veniturilor, indiferent de metodele şi mijloacele ce urmează a fi folosite pentru aceasta, şi de activităţile eterogene atrase în sfera sa de cuprindere, poate fi acceptată ca definiţie a economiei subterane: „ansamblul activităţilor desfăşurate organizat, cu încălcarea normelor sociale şi ale legilor economice, având drept scop obţinerea unor venituri ce nu pot fi controlate de stat”22. Reieşind din această definiţie, se constată că apariţia economiei subterane coincide cu apariţia statului şi impunerea unor reguli, norme şi legi, iar dezvoltarea fenomenului este corelată cu etapele istorice ale dezvoltării societăţii. Aşadar, economia subterană reprezintă activitatea economică neînregistrată în statistica oficială23. În opinia adepţilor acestei poziţii economia neînregistrată include în sine următoarele trei tipuri de activităţi: latentă (ascunsă), neformală şi criminală (ilegală): -

economia latentă se caracterizează prin activităţi tolerate la nivel legislativ, dar care nu este reflectată oficial în registrele de evidenţă sau se tăinuiesc veniturile în scopul eschivării de la achitarea impozitelor ori de la alte obligaţiuni;

-

economia neformală este determinată ca incorporativă şi aparţine economiei domestice, care se desfăşoară în temeiuri legale şi este orientată asupra producerii mărfurilor şi prestării de servicii;

-

activitatea economiei criminale este ilegală, adică cuprinde acele genuri de servicii şi producere care sunt interzise în mod direct de legislaţia în vigoare. În prezent, către asemenea activităţi se referă traficul de droguri şi armament, organizarea businessului cu prostituţia, traficul de arme şi de fiinţe umane, contrabanda, precum şi alte activităţi criminale sancţionate în conformitate cu legislaţia penală în vigoare.

Cele expuse mai sus, analiza şi generalizarea abordărilor şi interpretărilor privind economia subterană, ne permit de a defini acest fenomen ca pe un ansamblu de activităţi economice ilegale

22

TANZI V., The underground Economy in the United States, New-York, 1984, p. 32. ПОНОМАРЕНКО А., Подходы к определению параметров теневой экономики // Вопросы статистики, 1997, №4, стр. 38-44.

23

15

(inclusiv criminale), neînregistrate şi fictive, orientate spre obţinerea şi majorarea veniturilor, activităţi care sunt realizate, de regulă, în scop de profit. În ceea ce priveşte participanţii la activităţile economice subterane, pot fi identificate două categorii de persoane: cele care lucrează şi obţin venituri exclusiv în economia subterană şi cea de-a doua categorie, în care sunt încadrate persoanele ce obţin venituri atât din surse legale, cât şi din activitatea economică subterană. Un loc aparte, caracterizat prin pericolul social pe care îl generează, indiferent de poziţia anterior prezentată, îl au organizatorii şi participanţii activi din sfera criminalităţii economice. Statele aflate în tranziţie de la sistemul economic centralizat la economia de piaţă se confruntă cu fenomenul economiei subterane în forme foarte diverse de manifestare. Chiar dacă sistemul planificat a urmat teoretic îndeaproape toate operaţiunile economice, iar sistemul de sancţionare era drastic, pornirea naturală a omului spre înavuţire şi, nu în ultimă instanţă, spre un consum variat ca posibilităţi de opţiune a creat şi în acest sistem o piaţă paralelă ce a funcţionat clar pe principiul cerere-ofertă, prilej oportun pentru manifestări ale economiei subterane. Anul 1990, care a reprezentat practic renunţarea la economia planificată pentru toate statele ex-socialiste, a găsit populaţia acestor state în stadii foarte diverse de percepere a principiilor economiei de piaţă şi, în consecinţă, reacţia a fost pe măsură, astfel, încât sectoare întregi din fosta economie de stat s-au orientat spre câteva ţinte clar diferite: -

acceptarea regulilor economiei de piaţă şi, în consecinţă, redimensionarea şi remodelarea activităţii pentru a face faţă acestor situaţii;

-

identificarea unor facilităţi imediate, la marginea sau în afara sistemului legal, implicarea în tranzacţii nespecifice, abandonarea nejustificată a patrimoniului în schimbul unor beneficii aparente, imediate.

O parte considerabilă din cei care au realizat o asemenea abordare, prin corelare cu reprezentanţii pieţei paralele din perioada economiei planificate, au reuşit în scurt timp să formeze structura economiei subterane în ţările aflate în tranziţie. În cazul Republicii Moldova şi a României, precum şi a altor ţări ale spaţiului ex-sovietic, pe fondul monotoniei ofertei de bunuri de consum, a lipsurilor mergând până la criză, schimbarea de sistem a fost prilejul pentru organizarea imediată a unor structuri ale economiei subterane în domeniul comerţului, prestării de servicii, dar şi în câteva ramuri industriale producătoare de produse alimentare şu bunuri de consum solicitate de consumatori.

16

Dintre elementele componente ale economiei subterane, cele mai răspândite la momentul iniţial atât în Republica Moldova, cât şi în România au fost activităţile desfăşurate fără înregistrare, evaziunea fiscală şi munca la negru. Pe de altă parte, există pericolul ca, reducând sfera de cuprindere numai la aceste trei elemente, să nu fie luate în consideraţie semnalele periculoase ale altor activităţi economice subterane care deja şi-au făcut apariţia pe perimetrul social-economic moldovenesc şi românesc. Astfel, tot ceea ce scapă reglementărilor puterilor publice dă posibilitatea includerii sub eticheta de „activitate economică subterană” a unor practici foarte variate precum: frauda fiscală, munca clandestină, traficul de droguri, comerţul ilegal de arme, prostituţia, dar şi grădinăritul, activităţile casnice etc. În esenţă, indiferent de denumirile, componenţa, sfera de cuprindere folosite cu predilecţie de unul sau altul dintre autori, poziţia fenomenului subteran în cadrul ansamblului economiei, ca şi elementele componente, sunt prezentate în continuare, într-o încercare de sesizare a punctelor care au întrunit opinia majorităţii specialiştilor. Pentru elucidarea completă a esenţei fenomenului economiei subterane vom caracteriza în continuare matricea structurală a acestuia.

1.2. Structura economiei subterane: probleme teoretice Sfera activităţilor pe care le poate include economia subterană, în forma definită anterior, este deosebit de cuprinzătoare, fapt justificat prin fluiditatea, dinamica şi flexibilitatea sa în raport cu realitatea economică. Referitor la constatarea structurii economiei subterane urmează de menţionat chiar de la bun început că această problemă a fost abordată de mulţi cercetători24. În structura economiei subterane se include sistemul raporturilor economice neformale, care asigură satisfacerea intereselor de profit datorită imperfecţiunii sistemului economic. Aceste

24

PESTIEAU, Pierre, L` èconomie souterraine, Hachette, Editure Pluriel Inèdit, 1989, 212 p.; PRANDEA, Eladea, Caracteristici ale economiei subterane, INCE, nr. 30, 1998, 188 pag.; CRAIU, Nicolae, Economia subterană între „Da” şi „Nu”, Bucureşti, Editura Economică, 2004, 262 pag.; RUSU, Gheorghe, Criminalitatea organizată şi economia tenebră în Republica Moldova // Conferinţa ştiinţifico-practică republicană din 26 februarie 1999 cu genericul: „Criminalitatea organizată şi economia tenebroasă în Republica Moldova”, Chişinău, Editura ARC, 1999, pag. 81-89; БОКУН Н., КУЛИБАБА И., Теневая экономика: понятие, классификация, информационное обеспечение // Вопросы статистики, 1997. №7, стр. 4-12; БОЛВА Н.В., Влияние теневой экономики на экономическую безопасность, Автореф. дисс. … канд. экон. наук, Новосибирск, 1998, 28 стр.; КОЛЕСНИКОВ В.В., Экономическая преступность и рыночная реформа: политико-экономические аспекты, СПб, 1994, 224 стр.

17

raporturi şi-au schimbat structura într-o anumită măsură, având ca consecinţă dispariţia treptată a unor tipuri de infracţiuni economice şi apariţia, dezvoltarea altora legate de efectuarea operaţiunilor valutare şi cu hârtiile de valoare, operaţiunile bancare şi creditarea ilegală, fondarea societăţilor pe acţiuni şi a altor structuri economice false, escrocherii la scară internaţională, narcobusinessul etc. Astfel, sunt acceptate şi analizate drept componente de bază ale economiei subterane: frauda fiscală, munca la negru şi activităţile criminale. Evident că trebuie de subliniat faptul că anumite delimitări între cele trei componente enumerate sunt strict teoretice, în realitate activităţile având continuitate, iar ordinea de desfăşurare este subordonată unui singur scop – maximizarea veniturilor. Atât în literatura de specialitate, cât şi în practica prevederilor legale şi a controalelor fiscale, între fraudă fiscală şi evaziune fiscală se face o distincţie absolut necesară: modul de definire a celor două noţiuni face ca acestea să poată fi abordate diferit, în special în momentul în care se doreşte adoptarea unor politici de sesizare şi combatere. Cel mai adesea, frauda fiscală desemnează o infracţiune şi se deosebeşte de evaziunea fiscală, care reprezintă o utilizare abilă a posibilităţilor referite de lege. În concepţia unor autori25, evaziunea este definită ca reorganizare legală a unei afaceri, astfel încât să minimizeze obligaţia fiscală, iar frauda fiscală ca o rearanjare ilegală a unei afaceri în acelaşi scop. Evaziunea fiscală se referă la minimizarea impozitării prin utilizarea unor alternative acceptabile şi reale. Frauda fiscală este determinată de contribuabili preocupaţi de intenţia de a nu ţine seama de legea fiscală în vigoare26. Alţi autori27 apreciază că, după modul în care se evită efectele reglementărilor fiscale, se disting evaziunea fiscală legală şi evaziunea fiscală frauduloasă. Dacă sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor bugetare se realizează prin interpretarea legilor fiscale în favoarea contribuabilului, atunci ne aflăm în aria evaziunii fiscale legale, care nu constituie infracţiune. Aceasta se realizează, spre exemplu, atunci când o anumită parte a veniturilor unor persoane sau categorii sociale sunt sustrase de la impozitare, datorită modului în care legislaţia fiscală dispune stabilirea obiectului impozabil. Există evaziune fiscală legală, atunci când un venit este stabilit în funcţie de unele criterii sau norme, care determină un venit impozabil inferior celui real.

25

BROWN C., JAKSON P., Tax avoidance and tax fraud, Bernard & Colli, Humanitas, London, 1994, p. 57. BOTEA, Ion, Metode şi tehnici fiscale, Bucureşti, Editura Şoimul, 1999, pag. 34. 27 CASTELLS M., PORTES A., The Origins, Dynamics and Effects of the Informal Economy, The John Hopkins University Press, 1989, p. 172. 26

18

În cazul când are loc disimularea obiectului impozabil, se subevaluează cuantumul materiei impozabile sau se folosesc alte mijloace de eschivare de la plata impozitului datorat, ne aflăm în domeniul evaziunii fiscale frauduloase sau, cu alte cuvinte, al fraudei fiscale. Aşadar, se observă clar că în legătura care conduce de la legal (evaziune) la ilegal (fraudă), nu există ruptură, ci continuitate. Deci, între comportamentele legale şi comportamentele ilegale, există o „zonă de interferenţă”. La rândul său, această zonă, aflată între legal şi ilegal, este o treaptă uşor şi frecvent trecută, iar contribuabilul alunecă uşor şi progresiv de la eroarea utilizării opţiunilor fiscale, de la simpla abţinere de a încălca legea la abilitatea de a o face, şi de la abuz faţă de lege la fraudă fiscală calificată. În funcţie de locul de manifestare, intensitate, metodele folosite în contradicţie cu legislaţia economică, inclusiv fiscală, frauda poate îmbrăca diferite forme, precum evaziunea fiscală, contrabanda, înşelăciunea, dar şi forme nesesizabile sau speculative, interpretări particulare ale unor prevederi legale în scopul sustragerii sau evitării impozitării. Din considerentele enumerate mai sus, susţinem opinia autorilor moldoveni V.Cuşnir şi V.Berliba, care fac o delimitare strictă între evaziune şi fraudă fiscală, propunând ca evaziunea fiscală propriu-zisă să fie exclusă din numărul delictelor fiscale pedepsite în mod penal, incriminând doar frauda fiscală în anumite situaţii prescrise expres de lege28. În activitatea practică, încadrarea fraudei în forme dure de manifestare sau în cele speculative este determinată de legislaţia statelor şi de momentul desfăşurării anumitor activităţi. Astfel, în funcţie de politica economică a statului adoptată la un moment dat, operaţiunile de import pot fi purtătoare ale unor impozite foarte mari sau, după caz, ale unor taxe convenţionale justificate de costurile unor servicii vamale. Deci, rezultă clar că eludarea obligaţiilor vamale va produce efecte diferite în cele două cazuri, aceeaşi faptă putând fi considerată o gravă infracţiune sau o eroare statistică. Declararea veniturilor şi, în consecinţă, stabilirea impozitului aferent acestora pot fi operaţiuni simple dacă sursele sunt bine delimitate şi tehnica de calcul se bazează pe un sistem logic, dar complexitatea operaţiunii creşte, iar siguranţa unor corecte determinări ale impozitelor scade accentuat în cazul existenţei unei multitudini surse de venit concomitente pentru acelaşi subiect. Aşadar, se întâlnesc foarte frecvent în practică situaţii când contribuabilii cu venituri mici sunt riguros impozitaţi, în timp ce posesorii unor surse multiple de venituri beneficiază de o

28

CUŞNIR, Valeriu, BERLIBA, Viorel, Aspecte juridico-penale ale evaziunii fiscale a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, Studiu monografic, Chişinău, Tipografia „Elan Poligraf”, 2002, pag. 195.

19

sumedenie de circumstanţe care în final conduc la o impozitare ce contravine evident principiilor de echitate fiscală. În opinia unor specialişti în domeniu29, evaziunea fiscală deţine primul loc în ierarhia economiei subterane, formele pe care le îmbracă aceasta fiind extrem de variate şi ingenioase: -

producţia clandestină de mărfuri;

-

bilanţuri şi contabilitate falsă;

-

cumpărarea de firme cu datorii;

-

multiplicarea accelerată a formelor şi procedurilor utilizate pentru spălarea banilor etc.

Cel mai des, în practica judiciară, evaziunea fiscală se întâlneşte sub forma de neînregistrare în documentele de evidenţă contabilă, nedeclararea veniturilor impozabile sau declararea unor sume nereale de vânzare-cumpărare a unor bunuri etc. Spre exemplu, inculpatul Z.M., fiind în calitate de administrator la S.C. „Zavelca” SRL Constanţa, în decursul anului 2000, nu a înregistrat în evidenţele contabile facturile privind achiziţionarea şi livrarea a cantităţii de 80 tone de produs petrolier rezidual, având drept consecinţă diminuarea veniturilor, sustrăgându-se astfel de la plata reală a obligaţiilor fiscale către stat (14.789.916 lei româneşti), prin nedeclararea veniturilor impozabile30. Un alt caz: În luna octombrie 2000, inculpatul B.G. a vândut imobilul moştenit lui C.V. cu preţul de 180.000.000 lei româneşti, dar în actul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public a fost consemnat preţul de 100.000.000 lei româneşti, sustrăgându-se astfel de la plata reală a impozitului prin nedeclararea reală a sumei obţinute în rezultatul tranzacţiei31. În ceea ce priveşte munca la negru, un alt element structural al economiei subterane, statisticile oficiale înregistrează permanent un număr sporit de şomeri, iar din persoanele angajate în muncă un procent semnificativ realizează venituri care nu pot asigura sub nici o formă existenţa unei persoane. Totuşi, chiar şi în atare condiţii, o mare parte a populaţiei nu are reacţia firească în asemenea situaţii, căutarea unui loc de muncă fiind în multe cazuri o problemă formală, eventual ca o variantă tranzitorie spre o nouă perioadă de şomaj. Deseori, economia subterană este asimilată doar cu munca clandestină. Munca la negru, munca ilegală, subdeclarată, nedeclarată sunt forme sub care se desfăşoară, în cadrul sectorului oficial, activitatea neînregistrată în contabilitate şi deci neplătitoare de impozit.

29

COŞEA, Mircea, op. cit., pag. 102. Arhiva Curţii de Apel Constanţa, Dosar nr. 794/P/2004. 31 Arhiva Curţii de Apel Constanţa, Dosar nr. 694/P/2004. 30

20

Sub denumirea de „muncă la negru”, munca ilegală, subdeclarată sau nedeclarată sunt cuprinse activităţile lucrative exercitate în afara sau la limita dispoziţiilor şi reglementărilor legale: -

legislaţie socială (accidente de muncă, concediu de boală, asigurări de pensie şi şomaj etc.);

-

legislaţie fiscală (o mare parte a impozitelor este aferentă veniturilor din muncă);

-

legislaţia muncii (munca femeilor, a copiilor, durata timpului de lucru etc.).

Fără a generaliza şi, mai ales, fără a uita categorii întregi profesionale rămase în afara pieţei de muncă sau persoanele aflate datorită vârstei, sănătăţii sau altor condiţii particulare în imposibilitatea realizării unor venituri, trebuie subliniat că există în mod evident o mare diferenţă între veniturile oficiale şi cele efectiv realizate. Una din explicaţiile ce pot motiva această situaţie este, în mod evident, munca la negru. Sfera de cuprindere este foarte variată, de la activităţile casnice, gospodăreşti, comunitare, trecând prin munca în agricultură, construcţii, diverse ramuri industriale, uneori inclusiv de înaltă tehnicitate. În această ordine de idei, se pot distinge munca la negru ocazională, individuală şi munca clandestină sau „munca la negru cu caracter organizat”, generată de nedeclararea integrală sau parţială de către angajatori a personalului angajat32. Aceste forme sunt asimilate în practică, ceea ce face ca munca clandestină sau munca la negru să acopere orice muncă executată la limita dispoziţiilor legislative şi de reglementare, indiferent dacă acestea sunt fiscale sau sociale. Faptul dat implică o lipsă evidentă de rigoare: nu permite să se depisteze angajatorul cu resurse modeste care îşi rotungeşte veniturile destul de scăzute de către şeful întreprinderii care exploatează, la scară mult mai mare, munca clandestină. Motivaţia practicării muncii la negru este foarte diversă şi are, de regulă, un substrat economic bine pronunţat. Specificul economic al unor perioade, tradiţia, legislaţia sunt elemente care determină comportamentul cetăţenilor. Munca clandestină permite celui care o practică să-şi sporească resursele, iar celui care o utilizează – să-şi reducă cheltuielile şi, respectiv, ambii – să evite cheltuielile fiscale şi sociale. Aceasta poate fi motivată, în aceeaşi măsură, de constrângeri administrative, cum este cazul situaţiilor de cumul de venituri, impozitate cu cotă maximă. Situaţia economică concretă existentă la un anumit moment impune cetăţenilor o reacţie imediată pentru asigurarea supravieţuirii, iar anumite tradiţii au încă influenţe puternice. Şi totuşi, reglementările legale care predomină în societate determină limita dintre ceea ce este acceptat, condiţiile de acceptare şi ceea ce societatea respinge. 32

YAIR E., CLIFFORD Z., The Evolution of the Shadow Economy in Transition Countries // Discussion Paper no. 83/ September 2000, p. 12.

21

Astfel, legislaţia stabileşte în principal următoarele: -

limitele minime şi maxime de vârstă pentru exercitarea anumitor meserii, ocrotind şi interzicând în mod particular exploatarea copiilor;

-

condiţiile de natură tehnică şi normele de protecţie a muncii specifice fiecărui domeniu;

-

limitele timpului de muncă, odihnă, condiţii ce trebuie asigurate lucrătorilor;

-

măsuri pentru protejarea forţei de muncă din fiecare stat sau, după caz, de atragere a forţei de muncă din alte state.

Un factor ce conduce la creşterea muncii la negru este şi timpul liber, cu o tendinţă de creştere continuă a duratei, consecutiv cu diminuarea duratei legale a muncii şi a extinderii practicii de muncă cu norma redusă. Tradiţia, supusă în general unor reguli nescrise, marcată în ultimii ani de o tendinţă uneori accentuată de disoluţie a autorităţii ce o exercită, este totuşi un element decisiv pentru activitatea unor grupuri sociale. În acest context, pot fi amintite adevărate monopoluri exercitate de locuitorii anumitor zone în desfăşurarea unor activităţi, situaţie repetată timp de generaţii, obiceiul învăţării unor îndeletniciri de la vârste foarte fragede, cu metode dure, apoi migrarea sezonieră sau migrarea din fostele colonii către metropole33. De asemenea, specificul economic determină comportamentul cetăţenilor, zonele subdezvoltate, perioadele de recesiune economică, tranziţia economică, reorientările şi remodelările economice impun forţei de muncă compromisuri importante pentru asigurarea subzistenţei. Această problemă capătă forme accentuate în cazurile situate la cele două extreme ale pregătirii profesionale. În multe activităţi subterane sunt folosite la munci brute slab salarizate persoane evident fără instrucţie, care într-o anumită situaţie ar putea da foarte puţine relaţii şi ar avea o credibilitate scăzută. La cealaltă extremă se situează persoanele care, beneficiind de o instrucţie şi o capacitate intelectuală ridicată, sunt dispuse, contra unor recompense pe măsură, să se implice în organizarea şi desfăşurarea unor activităţi nesesizabile. Deci, participanţii muncii la negru, de regulă, sunt următoarele categorii de persoane34: -

persoane cu calificare slabă, constrânşi să accepte locuri de muncă oculte, negăsind alte posibilităţi pe piaţa oficială a muncii;

33 34

minori, studenţi, şomeri, pensionari;

GALBRAITH J.K., Ştiinţa economică şi interesul politic, Bucureşti, Editura Politică, 1989, pag. 10. CRAIU, Nicolae, op. cit., pag. 39.

22

-

grupurile cu salarii reduse şi nivel scăzut de instruire;

-

persoane care au dificultăţi privind integrarea lor socială.

În acelaşi timp, nu doar raţiunile de ordin economic aduc pe piaţa muncii la negru participanţii de rigoare: există şi o categorie a populaţiei care are o meserie, dar ignoră cu bună ştiinţă prevederile legislaţiei muncii sau refuză plata impozitului, din dorinţa de a practica o activitate independentă. Este vorba despre cei care doresc să dispună de timpul şi persoana lor după dorinţă, refuzând orice constrângeri de asemenea gen. Cu mare regret, în situaţia de participanţi ai muncii la negru pot fi şi imigranţii care nu pot obţine un loc legal de muncă, însă sunt atraşi de prosperitatea ţărilor economic dezvoltate, riscând să rămână „prizonieri” ai muncii ilegale. Este vorba despre reprezentanţii ţărilor slab dezvoltate sau care se află în curs de dezvoltare, inclusiv Republica Moldova şi România. Locurile de muncă la negru sunt deseori temporare şi, frecvent, de importanţă redusă. Activităţile favorizante pentru munca la negru sunt, de cele mai multe ori: construcţiile, reparaţiile de automobile, confecţii, menajul şi îngrijirea copiilor, consilierea juridică, fiscală şi contabilă. Cu toate că atitudinea cea mai frecventă întâlnită faţă de practicanţii muncii la negru este acea de toleranţă, gradul mai mare sau mai mic în care populaţia acceptă lucrători fără statut legal diferă de la ţară la ţară, în dependenţă de situaţia economică, tradiţii sau cultură. În Franţa, spre exemplu, ponderea celor ce tolerează munca la negru reprezintă dublul celor care nu sunt de acord cu aceasta. În ţările din nordul Europei, atitudinea este mai rigidă35. Practicarea muncii nedeclarate permite angajatorului să se eschiveze prelevărilor obligatorii şi să dispună de o mână de lucru ieftină şi neprotejată de legislaţie. Muncitorul „la negru”, pentru salariul încasat, de cele mai multe ori mic, sub nivelul economic admis pe economie şi cu efortul depus mult subestimat din acest punct de vedere, are o contrapartidă dureroasă la prestaţia sa ilegală: lipsa asigurării sociale – atât de sănătate, cât şi de pensie. Pe lângă faptul că muncitorul „la negru” nu este protejat în nici un fel în caz de accident, moarte, bătrâneţe, este expus diferitor sancţiuni atât fiscale cât şi, uneori, penale. Din cele expuse rezultă că motivaţia şi implicit veniturile realizate din munca la negru sunt foarte diverse şi, respectiv, profitabile. Consecinţele generate de acest fenomen sunt, la rândul lor, importante, inclusiv cu rezonanţă în viitor, atât pentru persoanele propriu-zis implicate, care, pe lângă încălcarea unor norme legale, sunt lipsite şi de asigurările sociale, cât şi pentru stat, care evident va trebui într-o anumită perspectivă să aloce fonduri pentru asistarea socială a multora dintre aceste persoane36. 35 36

CRAIU, Nicolae, op. cit., pag. 41. POPA, Ştefan, CUCU, Adrian, op. cit., pag. 15.

23

Reluând ideea enunţată la începutul acestui capitol, potrivit căreia delimitările între cele trei componente ale economiei subterane sunt strict teoretice, trebuie totuşi de remarcat că activităţile de producţie, distribuţie şi consum de droguri, traficul de armament, traficul de arme, furtul de autoturisme, prostituţia, traficul de fiinţe umane, corupţia etc. se încadrează evident în sfera activităţilor criminale – componenta cea mai periculoasă a economiei subterane. Fiind activităţi interzise de lege, nu se pune problema declarării lor, şi deci a impozitării, ci a reprimării pe cât posibil. Desigur că sunt şi excepţii cum ar fi, de exemplu în SUA, unde, deşi ilegale unele activităţi sunt totuşi supuse impozitării. În Olanda, prostituţia este legală încă din anul 1911. De asemenea, şi SUA au legalizat acest fenomen, pe care îl impozitau încă din perioada când nu era considerat legal. Nu de mult timp în urmă, Olanda, campioană a legalizărilor, a legalizat comercializarea unor cantităţi mici de droguri considerate uşoare (canabis, marijuana). Astfel, faptele în sine presupun o încadrare strict juridică, de regulă penală, dar, analizânduse la nivel de fenomen, se constată că pericolul social recunoscut de societate este dublat de un pericol economic, la fel de grav, chiar dacă este mai puţin evident. Totodată, un şir de activităţi criminale, precum traficul de droguri, de armament, traficul de fiinţe umane etc. sunt o realitate pe care o sesizăm foarte des prin intermediul unor ştiri senzaţionale, însă, în spatele acestor activităţi circulă sume uriaşe, generatoare de adevărate fluxuri economice financiare. În ultima perioadă de timp tot mai enunţat devine caracterul organizat transfrontalier al activităţilor criminale, putându-se astfel concluziona că principalele legături în plan internaţional ale economiei subterane sunt cele generate de criminalitatea organizată. De asemenea, se constată în mod evident că principalul scop al tuturor acestor activităţi constă în obţinerea unor venituri importante şi plasarea lor în câmpul economiei oficiale, activitate cunoscută sub denumirea de spălare a banilor. Scurta istorie a acestui concept are ca origine creşterea fenomenului de trafic de droguri la nivel internaţional şi, în consecinţă, spălarea banilor este operaţiunea ce urmăreşte plasarea sumelor obţinute în aşa mod în diverse activităţi economice legale. În consecinţă, pătrunderea masivă a banilor murdari în circuitele financiare oficiale poate permite reprezentanţilor criminalităţii organizate accesul la deciziile importante care se referă la funcţionarea economiei mondiale. Activităţile criminale, ca element structural al economiei subterane, vor fi abordate mai detaliat în următorul capitol.

24

Secţiunea II. Evaluarea economiei subterane şi unele metode de relevare a acesteia Existenţa economiei subterane nu poate fi pusă în discuţie, existând diferiţi indici care evidenţiază sau, cel puţin, sugerează existenţa şi răspândirea masivă a acestui fenomen. Totodată, marea majoritate a celor care cercetează latura „latentă” a economiei opinează cu ideea precum că este imposibilă cuantificarea acesteia cu un grad cât de cât acceptabil de precizie din cauza caracterului „mascat” al fenomenului investigat. Fenomenul economiei subterane este nu numai extrem de complex, dar îmbracă şi multiple forme. Surprinderea lui cu precizia unei ecuaţii matematice nu este posibilă şi nici nu ar fi justificată din punctul de vedere al efortului ştiinţific şi financiar necesar. Ar fi, de fapt, o greşeală. Efortul trebuie orientat, cu precădere, nu atât spre comesurare, cât spre eradicare37. Cu toate aceste dificultăţi, există numeroase studii38 care conţin estimări ale dimensiunii economiei subterane. Abordările directe au la bază anchete şi sondaje ce vizează un număr semnificativ de unităţi de observare, iar aceste date sunt extrapolate la întreaga economie. Deseori însă, eficienţa scăzută şi volumul mare de muncă ce-l implică conduc la utilizarea unor metode indirecte. Ca şi în cazul fenomenului criminalităţii39, unde se operează cu termeni de „criminalitate reală”, „criminalitate aparentă”, „criminalitate legală”, precum şi cel de „cifra neagră a criminalităţii”, considerăm că în privinţa comesurării economiei subterane trebuie să se opereze cu indicatori care să fixeze, evident cu aproximaţia inevitabilă, ponderea acesteia. Studiile empirice care iau în discuţie problema economiei subterane pot fi împărţite în două grupe mari: -

prima grupă se bazează pe analiza eşantioanelor, unele investigând atitudinile generale faţă de frauda fiscală din perspectiva veniturilor statului, în timp ce altele testează implicaţiile diferitor teorii economice;

37

The World Bank // Report of Corruption, Budapest, 1999-2002, p. 56. TANZI V., op. cit, 279 p.; CRAIU, Nicolae, op. cit., 262 pag.; BUJOR, Valeriu, Cu privire la pericolul social al criminalităţii organizate // Conferinţa ştiinţifico-practică republicană din 26 februarie 1999 cu genericul: „Criminalitatea organizată şi economia tenebroasă în Republica Moldova”, Chişinău, Editura ARC, 1999, pag. 30-35; КОЖОКАРУ П., ФЕДОТОВА Н., МАРКОВА Е., Теневая экономика и основы экономической безопасности молдавского государства // Conferinţa ştiinţifico-practică republicană din 26 februarie 1999 cu genericul: „Criminalitatea organizată şi economia tenebroasă în Republica Moldova”, Chişinău, Editura ARC, 1999, pag. 68-80; ЯКОВЛЕВ А.К., К оценке величины неучтенного наличного оборота // Вопросы экономики, № 9, Москва, 1997, стр. 19-26 etc. 39 UNGUREANU, Georgeta-Ştefania, Criminologie, Bucureşti, Editura Timpolis, 2004, pag. 17. 38

25

-

a doua grupă este axată pe studii care încearcă să exploreze atitudini faţă de frauda fiscală prin punerea unui eşantion de subiecţi într-o situaţie experimentală şi observarea comportamentului lor.

În mod preliminar examinării atitudinilor faţă de impozitare, este interesant de a se considera rezultatele cercetării în cadrul căreia a fost investigată măsura în care populaţia cunoaşte sistemul fiscal. Pe parcursul evoluţiei cercetărilor ştiinţifice în acest domeniu, s-a realizat un consens ce implică luarea în calcul, indiferent de metoda folosită, a cel puţin două aspecte: -

se consideră economie subterană acea activitate care scapă posibilităţilor actuale de înregistrare contabilă sau fiscală;

-

activităţile ce sunt avute în vedere ca fiind componente ale sistemului subteran sunt măsurate prin compararea cu PIB sau PNB, măsurate oficial (exprimate în procente).

Se pot inventaria numeroase metode propuse în funcţie de diferite criterii, făcându-se distincţie între nivelurile micro şi macroeconomice, între metodele bazate pe înregistrări contabile sau abordări econometrice. În funcţie de percepţia bazată pe comportamentele diferiţilor agenţi de decizie care „lasă indicatori”, se pot sesiza patru categorii distincte de abordare: -

diferenţele dintre veniturile realizate şi cheltuielile făcute, atât la nivel micro, cât şi macro;

-

indicatori ce se desprind ca urmare a controalelor fiscale şi a altor metode de control;

-

indicatori ce apar pe piaţa muncii;

-

indicatori legaţi de agregatele monetare.

Aceşti indicatori nu reflectă neapărat acelaşi aspect al activităţii subterane, ceea ce înseamnă că unele metode de cuantificare trebuie folosite în mod cumulat, nu sunt numai alternative posibile. Una din cele mai răspândite metode de apreciere a economiei subterane este compararea datelor dintre venituri şi cheltuieli, esenţă căreia constă în compararea estimării veniturilor bazată pe înregistrările în conturile naţionale cu estimările de venituri ce decurg din declaraţiile fiscale de venituri, diferenţa fiind considerată a fi veniturile nedeclarate. Comparaţii de acest tip s-au făcut în mai multe ţări. Studiul cel mai complet se consideră a fi realizat în SUA. Acest studiu a căutat să măsoare „diferenţa neexplicată” sau „eroarea reziduală” între estimarea venitului persoanelor fizice, efectuată de Biroul de Analiză Economică (Economic

26

Bureau of Economic Analysis) şi aceea a venitului brut ajustat realizat pe baza unui eşantion de declaraţii de venit realizat de Internal Revenue Service. Trebuie să se ţină seama de diferenţa dintre acoperirea statistică a datelor şi datele fiscale (având în vedere că anumite tipuri de gospodării şi anumite venituri minime sunt exceptate de obligaţia de a declara veniturile către administraţiile fiscale). Cifrele obţinute în diverse ţări variază de la circa 10% din PIB în ţările anglo-saxone şi scandinave şi la circa 20% în ţările din Sudul Europei. În România, Institutul Naţional de Statistică a efectuat evaluări ale economiei subterane care a fost apreciată la circa 20% din PIB, tendinţa fiind de creştere uşoară, dar permanentă, de la an la an40. Actualmente, unii autori români41 afirmă că valoarea totală a bunurilor pe care le vehiculează economia subterană, valoare ce ar putea fi în orice moment plasată în economia reală pe calea reciclării produselor infracţionale în România, ar putea reprezenta până la 38% din valoarea PIB. Conform datelor oficiale ale Institutultui Naţional de Cercetări Economice, economia subterană reprezintă în România 40% din PIB, deşi în relitate s-au vehiculat ponderi mai mari, de circa 60% din PIB42. Republica Moldova, de asemenea, se caracterizează printr-un nivel sporit de activităţi economice subterane. În opinia specialiştilor cota lor reprezintă aproximativ 65,5 %43. Metoda fiscală, de asemenea, permite evaluarea economiei subterane. Aceasta porneşte de la datele obţinute de autorităţile fiscale în urma controalelor de detectare a veniturilor disimulate, deci sustrase de la impozitarea legală, ignorând astfel răspunsurile date voluntar, pe bază de chestionare. Metoda extrapolării datelor obţinute din controalele fiscale permite o cunoaştere detaliată a situaţiei, evidenţiind acele profesiuni sau categorii de venituri care declară venituri mai mici decât cele reale sau nu le declară deloc şi în ce măsură se practică această formă de sustragere de la fiscalitate. Rezultatele controalelor fiscale sunt aplicate, prin extrapolare, la ansamblul populaţiei impozabile. Recurgerea la rezultatele controalelor fiscale este întrebuinţată cu frecvenţă diferită, în funcţie de ţară. În Suedia şi în Statele Unite s-a încercat o evaluare a economiei subterane prin această metodă, la sfârşitul deceniului opt. 40

După CRAIU, Nicolae, op. cit., pag. 39. MOCUŢĂ, Gheorghe, Criminalitatea organizată şi spălarea banilor, Bucureşti, Editura Noul Orfeu, 2004, pag. 163164. 42 După BARI, Ioan, op. cit., pag. 440. 43 КОЖОКАРУ П., ФЕДОТОВА Н., МАРКОВА Е., op. cit., pag. 75. 41

27

Astfel, în Suedia, cercetările au evidenţiat că, în 1978, au fost disimulate între 8% şi 17% din veniturile declarate44. Datele, obţinute în principal pe baza evaluării sustragerilor de la plata impozitelor, au fost completate cu un plus de informaţii obţinute din alte surse de date.Una din problemele puse de această metodă şi care ne sugerează posibilitatea ca rezultatele obţinute sunt mult diminuate faţă de situaţia reală, este numărul mare al persoanelor care nu fac nici o declaraţie fiscală şi care, neapărând pe rol sunt descoperite doar în mică măsură, cu totul accidental. O cercetare întreprinsă în Statele Unite ale Americii pe un eşantion de 50.000 de agenţi economici a evidenţiat faptul că, printre cele 65 milioane de agenţi economici ce ar trebui să-şi declare veniturile, între 6% şi 7,8% nu fac nici o declaraţie, ceea ce pentru anul 1976 reprezenta între 5,9% şi 7,9% din PNB oficial45. Aceste evaluări sunt completate cu studii punctuale pentru veniturile care scapă oricăror verificări şi care aduc un plus de precizie. În Franţa, rapoartele periodice ale Consiliului impozitelor furnizează statistici privind verificările şi randamentele fiscale. Se ştie, de exemplu, că aportul controalelor la încasările fiscale reprezintă aproximativ 5% din emisiunile de impozite pe venit şi 7,9% din impozitul pe profit46. Periodic, în ţările dezvoltate, miniştrii finanţelor sau ai justiţiei dau propria lor evaluare, dar fără a cita sursa sau metoda de calcul. Cifrele aduse la cunoştinţa populaţiei sunt relativ joase, de aproximativ 3%. În general, sursele neoficiale dau estimări mai ridicate. Astfel, frauda reprezenta în 1979 17% din încasările fiscale franceze. Rata fraudei variază însă după natura impozitului. Evaluarea economiei subterane în baza indicilor ce apar pe piaţa muncii pleacă de la ipoteza că rata de participare oficială a forţei de muncă este constantă, orice modificare a acesteia fiind considerată a se datora activităţilor (în creştere sau în scădere) din sfera ilegală. O variantă a metodei este folosită de majoritatea ţărilor OECD: economia clandestină poate, frecvent, să se manifeste sub forma unei rate de activitate oficiale reduse, comparativ cu alte ţări, în aceeaşi perioadă, ţări presupuse a avea un nivel foarte redus al economiei neoficiale ca pondere în economia oficială. Diferenţele dintre ratele de activitate oficiale şi „reale” este un indice ce relevă amploarea forţei de muncă ce practică munca nedeclarată. Statisticile oficiale ale ţărilor OECD prezintă următoarea situaţie. Rata de participare oficială în Italia era, în anul 1975, de numai 35,5%, faţă de 42,3% în Franţa, 42,7% în Germania, 44,4% în SUA, 46,4% în Regatul Unit, 48,0% în Japonia, de-a lungul anilor constatându-se o scădere a ratei 44

БОРОДСКИЙ Б.Е., Теневые структуры и виртуальные «ловушки»: модели неформального сектора в переходных экономиках // Экономический журнал ВШЭ, Москва, 2000, Т. 4, стр. 433. 45 Ibidem, pag. 444. 46 FREY, Bruno, Les modes d'évaluation de l' economie occulte // Economic Review, nr. 11/2005, p. 17.

28

de participare în toate aceste ţări. Evoluţia ratei oficiale a ocupării, după anul 1950: în Italia, s-a înregistrat o descreştere continuă – faţă de 44% în 1959, în 1971 era de 36,2% şi 33,7% în 1977. Conform ipotezei forţei de muncă, se poate lua rata de participare a altor ţări sau rata de participare de la începutul perioadei examinate, ca estimare a ratei de participare reală. Se realizează astfel o estimare a dimensiunii relative a forţei de muncă neregulate în raport cu alte ţări sau alte perioade. Pentru obţinerea unei mărimi relative a economiei paralele în termeni de РIВ, trebuie emise ipoteze privind productivitatea forţei de muncă în sectorul oficial şi neoficial. O variantă a metodei o reprezintă încercările de măsurare a dimensiunii economiei subterane în termeni absoluţi, pe bază de chestionare şi interviuri, în special prin sondaje longitudinale şi anchete asupra folosirii timpului. Acestea sunt adresate atât celor care îşi vând serviciile pe piaţa muncii la negru, cât şi celor ce recurg la angajarea sau serviciile acestora. În Italia, evaluarea conform acestei metode, a condus la concluzia că, în anul 1975, 10% din populaţia activă totală lucra şi în economia „neagră”, diferenţa dintre ratele de participare fiind de numai 4 puncte procentuale. După numai doi ani, diferenţa dintre rata de participare oficială şi aceea reală era de 17%, iar prin includerea, cel puţin în parte, a celor cu două locuri de muncă, ecartul ajungea la circa 20%. Calculând aceste cifre în termeni de produs naţional brut, se obţin valori ce variază între 14 şi 33% din PNB oficial. Spre deosebire de Italia, în ţările nordice dezvoltate, cifrele sunt sensibil mai mici: 1,5-2,3% din produsul intern brut în Norvegia, de exemplu, la nivelul anilor `80. În Norvegia, a fost întreprins un studiu în anul 1980, pe bază de interviuri şi anchete (întrebările fiind şi cu privire la numărul de ore de muncă şi la salariul orar), pe un eşantion de 900 de persoane. S-a ajuns la o evaluare a mărimii economiei subterane de 1% din PNB, din partea „ofertei” şi de 1,5% din PNB din partea „cererii” (diferenţa în favoarea cererii este datorată faptului că aceia care utilizează munca la negru declară mai uşor acest lucru, comparativ cu angajaţii ce o practică). Dacă s-ar întreprinde o calculare a orelor de muncă neagră prestate utilizând salariile plătite în sectorul oficial (salarii mai mari decât cele din sectorul neoficial), s-ar ajunge la o pondere în РIB de 2,3%47. Avantajul principal al acestei metode este că permite luarea în calcul nu numai a activităţilor plătite în bani, ci şi a celor plătite în natură, aceasta din urmă având o pondere incontestabilă.

47

ISACHSEN A.J., KLOVLAND J.T., STROM S., The hidden economy in Norway // Review of Income and Wealth, no. 3/1997, p. 39.

29

Institutul Naţional de Statistică (INS) al României estimează că valoarea adăugată subraportată este modalitatea de evaziune fiscală cea mai importantă, sursă principală a economiei subterane. Conform estimărilor INS şi Băncii Naţionale a României, ponderea economiei subterane în totalul valorii adăugate a crescut de la 6,7% în 1992 la 23,3 % în 1998, în anii următori înregistrând o scădere uşoară. În acelaşi timp, estimările Ministerului Muncii al României denotă că peste 1,5 milioane persoane sunt cuprinse în prezent pe piaţa neagră a muncii, inclusiv peste hotarele ţării. În anul 2001, economia subterană în România a scăzut la 18,6% din PIB, deoarece contribuţia agriculturii la generarea PIB a crescut. Evoluţia dimensiunii economiei subterane este într-o permanentă creştere (vezi anexa, tabelul 1). Metoda indicilor din sfera monetară îşi are aplicaţia în baza raportului dintre moneda de circulaţie şi depozitele la vedere. Esenţa acesteia constă în faptul că tranzacţiile economiei clandestine se reflectă în modificările raportului dintre moneda în circulaţie şi depozitele la vedere deţinute în instituţiile bancare. Abordarea în cauză a fost folosită pe larg de P.Gutman48, care, în 1977, a realizat o evaluare a economiei subterane în SUA, ajungând la o estimare a ponderii economiei subterane de 10-14% din PNB în perioada 1976-1979. Evaluarea mărimii economiei subterane pe baza cererii de bani este una dintre cele mai frecvent folosite metode în ţările occidentale. Metoda dată prezumă că orice creştere în mărimea economiei subterane va determina o creştere a cererii de bani. Determinarea cererii de bani în exces este realizată pe baza unei ecuaţii econometrice. J. Klovland a realizat o astfel de evaluare pentru Norvegia, prin introducerea în ecuaţia econometrică a următoarelor variabile: moneda deţinută de populaţie, indicele preţurilor, produsul naţional brut real, rata profitului la depozitele din bănci, consumul privat ca pondere în produsul naţional brut, impozitele totale ca pondere în PNB. Având drept bază studiul lui Klovland, Isachsen şi Strom au realizat o evaluare a economiei subterane în Norvegia, plecând de la ipoteza că numai 80% din tranzacţii sunt reglementate în numerar. Concluziile studiului sunt că economia subterană în această ţară era de 6,3% din PNB49. Criticile ce se aduc acestei metode se referă la ipotezele pe care este construită cercetarea: -

48 49

este greu de presupus că anul de bază nu are activităţi clandestine;

ГУТМАН П. M., Подпольная экономика, Перевод с английского, Москва, Изд-во Экономика, 1977, стр. 211. ISACHSEN A.J., KLOVLAND J.T., STROM S., op. cit., p. 41-45.

30

-

tranzacţiile în numerar, chiar în acest sector, sunt tot mai des reglementate prin folosirea cecurilor şi a altor metode moderne de plată;

-

viteza de circulaţie a banilor, considerată aceeaşi în cele două sfere de activitate, este foarte greu de sesizat chiar pentru economia oficială; în sectorul clandestin, acest indicator este şi mai dificil de estimat.

Având în vedere ponderea mare a economiei informale în ţările europene în tranziţie, demersul de evaluare a acestui sector al economiei subterane este unul foarte important pentru aceste ţări, unele dintre ele fiind marcate încă de existenţa unui sector tradiţional, artizanal, semnificativ, cu atât mai mult cu cât ajustările structurale întreprinse în perioada de tranziţie nu au ţinut seama de acest specific. Aprecierile legate de mărimea economiei informale sunt, ca şi în cazul economiei subterane totale, diferite în funcţie de metoda de evaluare folosită, marjele fiind destul de semnificative. Astfel, se apreciază că Rusia ar putea avea o economie subterană de 20-40% din produsul intern brut50. Ponderea mai mare (de 40%) a fost obţinută prin metoda consumului de electricitate. La fel, în Bulgaria, ponderea activităţilor informale a fost mai mică decât în Rusia. Aceasta a fost considerată ca variind între 20% şi 35% (35% reprezentând ponderea acestei părţi a economiei subterane în produsul intern brut, calculată prin metoda consumului energetic)51. Deci, alegerea corectă a metodei de evaluare şi asigurarea comparabilităţii datelor constituie o condiţie indispensabilă de constatare corectă a unor limite minime şi maxime referitoare la economia subterană. Este totuşi un aspect care lipseşte în toate metodele: nu este emisă baza teoretică ce ar explica comportamentul indivizilor care activează în economia oficială şi cea neoficială. Indivizii fac o alegere raţională când decid să muncească în sectorul legal sau în cel ilegal, după ce în prealabil au comparat, implicit sau explicit, diversele avantaje şi costuri inerente unei activităţi specifice. Existenţa mai multor metode de evaluare creează dificultăţi pentru o analiză comparativă privind dimensiunea economiei subterane. Deoarece nu s-a ajuns la un acord privind o evaluare prin aceeaşi metodă în toate ţările, rezultatele obţinute prin diferite metode fac imposibil de întreprins o comparaţie internaţională. Realizându-se o evaluare a economiei subterane în mai multe ţări, constatăm, cu rezervele de rigoare, o comparaţie a prezenţei acestui fenomen în diverse ţări (vezi anexa, tabelul 2). Se observă o propensiune relativ mare pentru practicarea activităţilor ce ţin de economia subterană în ţările foste comuniste, dar sunt şi unele excepţii notabile: situaţia Slovaciei şi Cehiei, 50 51

Экономические и правовые аспекты теневой экономики России // Вопросы экономики, 1998, №3, стр. 10-16. Ibidem.

31

care este deosebită de aceea din celelalte ţări din zonă. Astfel, faţă de 20-28% în ţările în tranziţie, cele două ţări ce au fost generate de „ruperea” în două a Cehoslovaciei au o situaţie neaşteptat de favorabilă, asemănătoare ţărilor europene dezvoltate. Pentru ţările OECD se observă un nivel mai ridicat al ponderii economiei subterane în produsul intern brut în ţările „sudice” ale Europei (spiritul mediteranean fiind evident) şi mai puţin în ţările nordice, germanice, mai disciplinate. Evaluările prin intermediul metodei de mai sus, utilizată de F.Schneider şi D.Enste, se poate aprecia, cel puţin ca ordin de mărime, care sunt statele cele mai afectate de economia subterană. Pentru ţările în tranziţie, preocuparea de a şti cât de extins este fenomenul economiei subterane este importantă. Astfel, un studiu întreprins în acest scop pentru trei ţări (România, Rusia şi Bulgaria)52 relevă dimensiunea acestuia în aceste ţări (vezi anexa, tabelul 3). Un studiu mai recent a fost realizat de Banca Mondială în anul 2003, care a apreciat ponderea economiei subterane în 48 de ţări (vezi anexa, tabelul 4). Astfel, existenţa economiei subterane implică o distorsionare a indicatorilor macroeconomici, ceea ce face ca deciziile de politică economică şi socială să nu fie fundamentate pe o cunoaştere exactă a realităţii. În consecinţă, indicatori ca produsul intern brut, numărul şomerilor, nivelul de trai, productivitatea socială a muncii apar în statisticile oficiale la niveluri nereale. Analiza ne oferă prilejul de a constata următoarele aspecte, care confirmă în opinia noastră legătura strânsă dintre ponderea economiei subterane în PIB şi rata criminalităţii înregistrată în ţările prezentate în tabelul de mai sus. Astfel, Nigeria, Thailanda, Bolivia, Panama, Filipine, Georgia care înregistrează cele mai înalte cote (peste 50 la sută) ale economiei subterane, cunosc şi cele mai înalte rate ale criminalităţii. Considerăm că nu excede analizei noastre exemplul următor, care confirmă afirmaţia de mai sus. Deci, potrivit unui studiu realizat de un grup de cercetători de la Universitatea din Bankok (Thailanda) capitalul generat de activităţile ilegale depăşea în volum bugetul statului thailandez. Traficul de droguri, prostituţia, traficul de arme şi contrabanda cu muncitori clandestini generau între 24 şi 32 miliarde de dolari, în timp ce bugetul era de 25 miliarde de dolari53. Ponderea practicilor de economie ilegală este mare (între 35 şi 50 la sută) în aşa ţări ca: Bulgaria, Ucraina, Rusia, Moldova, Letonia, Georgia, Brazilia, Columbia, Venezuela, care înregistrează constant şi rate destul de ridicate ale criminalităţii.

52

ALBU, Lucian, KIM, Byung-Yeon, DUCHENE, Gérard, Tentative to estimate the size of informal economy based on households' behavior modeling // Romanian Journal of Economic Forecasting, no. 3-4/2000, p. 54. 53 Citat de COŞEA, Mircea, op. cit., pag. 237.

32

Un număr important din ţările membre ale Uniunii Europene (Belgia, Spania, Italia, Ungaria, Lituania, Letonia, Grecia) înregistrează ponderi cuprinse între 15,3 şi 29,0 %), situaţie care confirmă că „societatea, oricare ar fi ea, avansată sau înapoiată, creştină sau musulmană, capitalistă sau necapitalistă, a găsit şi găseşte căi de a-şi soluţiona problemele de supravieţuire sau chiar de dezvoltare pe multiple căi, nu numai pe cele ale economiei de piaţă. În toate ţările lumii, legalul se împleteşte cu ilegalul”54. Potrivit analizei prezentate mai sus, în România ponderea economiei subterane în PIB (în anul 2003) era de 19,1 la sută, mai redus decât într-un şir de ţări membre ale Uniunii Europene. Clasamentul realizat de Banca Mondială nu este de natură să ne liniştească. În opinia noastră, acest 19,1 la sută este prea matematic, degajă o exactitate aparent de necontestat şi indice de mulţumire pentru lumea politică şi guvernanţi. Chiar dacă aşa ar fi lucrurile, acest 19,1 la sută prezintă o dimensiune importantă a economiei româneşti. În cele din urmă, ignorarea existenţei economiei subterane are drept consecinţă o falsă percepţie a realităţii la nivelul decidenţilor, ale căror decizii de politică economică sunt fundamentate pe o serie de indicatori macroeconomici eronaţi şi, ca urmare, sunt condamnate la ineficienţă iar în unele cazuri, la crearea unor efecte adverse nedorite.

Secţiunea III. Spălarea banilor: fenomen şi infracţiune 3.1. Istoricul şi definirea noţiunii de spălare a banilor Tranziţia Republicii Moldova şi României la economia de piaţă, intensificarea ineficientei, inflexibilităţii şi izvoarele sistemelor de raporturi economice stabilite în cadrul mediului social, precum şi varietatea relaţiilor de producere reale au avut loc în condiţiile lărgirii fenomenului economiei subterane. Pentru Republica Moldova şi România este caracteristic un anumit spectru de activităţi economice ilicite, practicarea cărora aduce venituri colosale. Mijloacele băneşti obţinute în urma realizării producţiei sau mărfurilor sustrase sunt investite, în unele cazuri, în procurarea acţiunilor aceloraşi întreprinderi de la care au avut loc sustragerile, infractorii devenind coproprietari ai întreprinderilor respective. O altă realitate a situaţiei economice din republică este că la efectuarea operaţiunilor de import-export este folosită intermedierea ilicită a firmelor-fantome pentru scoaterea din circuitul economic oficial a mărfurilor şi mijloacelor băneşti.

54

COŞEA, Mircea, op. cit., pag. 63-64.

33

Milioane de dolari S.U.A. au fost nerepatriaţi de la exportul de mărfuri, dintre care aproximativ 30 la sută sunt tăinuite şi scoase din circuitul economic oficial. Nu este exclus faptul întoarcerii acestor sume băneşti ca investiţii străine utilizate în scopul fondării întreprinderilor mixte. Aceste operaţiuni economice poartă în sine semnele fenomenului de spălare a banilor55. Evident că existenţa economiei subterane este extrem de importantă pentru producerea banilor „murdari” care se termină cu transformarea masivă a capitalurilor internaţionale speculative. O parte importantă a acestor activităţi economice sunt întreprinse cu scopul de eludare a prevederilor fiscale. Drept consecinţă, veniturile rezultate din aceste tranzacţii trebuie ascunse până când pot fi scoase la iveală fără riscuri sub forma unor resurse legale care pot fi consumate sau investite. De aceea, ca şi economia oficială, economia subterană dispune de o filieră internaţională prin care circulă capitalul „cenuşiu”. Aceasta are tendinţa de a părăsi ţara respectivă pe căi ilegale, prin intermediul băncilor şi instituţiilor ce reprezintă teatrul de operaţii pentru crima internaţională56. Astfel, putem conchide faptul că veniturile ilicite se formează prin una din următoarele două metode: -

prin crearea sau dobândirea în rezultatul săvârşirii infracţiunii în afara ciclului legal al economiei, adică în sectorul criminal al economiei subterane;

-

prin scoaterea din economia oficială în sectorul criminal al economiei subterane în rezultatul săvârşirii unei acţiuni pasibile de răspundere, iar mai apoi introducerea venitului ilicit în sectorul legal.

Prima metodă este specifică pentru infracţionalitatea de rând, iar a doua – pentru cea a „gulerelor albe”, economică şi fiscală. Legalizarea (spălarea) banilor obţinuţi pe cale criminală (banii „murdari”) constituie o condiţie necesară pentru funcţionarea criminalităţii în sfera economică. Mijloacele financiare sau alte bunuri obţinute din businessul criminal ar putea fi reciclate fără vreun pericol pentru infractori. Lupta cu spălarea banilor constituie una din cele mai eficiente mecanisme de contracarare a sistemului economic criminal şi destabilizarea financiară a oricărui stat. Anume legalizarea capitalului tenebru permite criminalităţii să obţină toate tipurile de proprietate şi să lanseze controlul propriu asupra sistemului economic şi chiar politic al statului. De aici rezultă că legalizarea veniturilor ilicite constituie o legătură esenţială dintre economia deschisă şi sectorul criminal al economiei subterane57. 55

RUSU, Gheorghe, op.cit., pag. 81-89. VOICU, Costică, Spălarea banilor murdari, Bucureşti, Editura SYLVI, 1999, pag. 135. 57 ГОЛОВАНОВ H.M., ПЕРЕКИСЛОВ В.Е., ФАДЕЕВ В.А., op. cit., pag. 161-163. 56

34

În ultimii ani activitatea criminală a luat proporţii internaţionale, iar aspectele financiare ale crimei sunt complexe datorită avansării tehnologice rapide. Crima organizată internaţională este o problemă enormă multilaterală. Un număr tot mai mare de ţări au întreprins măsuri pentru a nu permite structurilor criminale organizate accesul la sistemele lor financiare. Criminalii internaţionali nu au frontiere geografice şi mai pot găsi locuri în care se pot ascunde. Spălarea banilor proveniţi din operaţiuni criminale este numai unul dintre multiplele aspecte ale unui proces mult mai vast bazat, pe de o parte, pe tranzacţii financiare globale imense care cresc continuu iar, pe de altă parte, pe investiţiile şi tranzacţiile comerciale care au loc în economia reală. Pieţele financiare internaţionale cuprind zilnic tranzacţii în valoare de sute de miliarde de dolari, din care numai o mică parte par a fi legate direct de comerţul mondial. Banii „murdari” nu reprezintă altceva decât banii ce provin din tranzacţii criminale şi cei care, deşi câştigaţi legal, devin „murdari”, deoarece deţinătorii lor optează pentru practici precum evaziunea fiscală şi exportul ilegal de capital. În orice caz, o mare parte a lichidităţilor speculative este formată din capital care ar trebui numit mai degrabă „latent” pentru că, în general, identitatea deţinătorului rămâne necunoscută. La sfârşitul zilei, masa de bani este conectată la operaţii ilegale pe scară largă. Banii „murdari” circulă în toată lumea prin aceleaşi canale geografice şi instituţionale deschise criminalităţii şi folosite de aceasta. Pentru transferul dintr-un loc în altul se utilizează aceeaşi tehnologie prin care se tinde acumularea lor în aceleaşi locuri şi în aceleaşi bănci. În mod evident, cele mai cunoscute surse de bani „murdari”, care dispar într-un loc pentru a apărea şi mai puternici în altul, sunt traficul de droguri, livrări ilegale de armament, traficul cu aur, bijuterii şi pietre preţioase, traficul cu carne vie, corupţia politică pe scară mare, evaziunea fiscală, contrabanda şi falsificarea banilor. Numai în decursul anilor 2003-2004 s-au falsificat mai mult de 30 milioane de euro58. Cel mai des această valută este falsificată în Bulgaria, Lituania, Polonia, Albania, Turcia şi Cosovo59. Cu toate că spălarea banilor murdari a început să fie privit ca infracţiune recentă, de fapt are 60

o istorie îndepărtată. Încă în Evul mediu , când cămătăria era condamnată de biserica catolică, fiind considerată o crimă de gravitatea traficului de droguri din ziua de azi, dar şi un păcat capital, negustorii şi cămătarii anticipau tehnicile moderne de ascundere, transferare şi spălare a banilor. Obiectivul lor principal era acela de a ascunde dobânzile, mascând sau deghizând existenţa lor.

58

European Union Organized Crime Report, December 2004, p.13. Ibidem. 60 JACQUES Le Goff, Negustorii şi bancherii în Evul Mediu, Traducere de Nicolae Ghimpeţeanu, Bucureşti, Editura Meridiane, 1994, pag. 50. 59

35

Când negustorii negociau împrumuturile, lăsau să se înţeleagă faptul că dobânda reprezintă penalizarea pentru întârzierile survenite în returnarea banilor împrumutaţi în baza unor acorduri stabilite, de la bun început, cu clienţii lor. Toţi cămătarii considerau că dobânzile erau profituri reale pentru utilizarea a ceea ce, în prezent, se cheamă „firmă fantomă”. Capitalul era împrumutat unei companii, apoi retras sub formă de profit şi nu de dobândă la împrumut, deşi, în realitate, nu se realizase nici un fel de profit. Toate aceste trucuri prin care se urmărea înşelarea autorităţilor bisericeşti au în prezent echivalente în tehnicile de spălare a banilor „murdari”. Deci, se poate spune că spălarea banilor are o îndelungată istorie. Acelaşi lucru se poate spune şi despre paradisurile financiare. Între primii utilizatori ale acestora se numără piraţii care operau în secolull al XVII-lea între Europa şi cele două Americi. Existau atunci locuri, multe dintre ele fiind neutre în timpul conflictelor armate, care îşi deschideau cu uşurinţă porţile pentru a depozita averile piraţilor. Chiar apăruse o competiţie între statele mediteraneene în a-i atrage pe aceştia o dată cu banii lor, oferindu-le amnistii în schimbul unor sume de bani61. Termenul de „spălare a banilor” apare prin anii 1920, când aşa personalităţi ca Al Capone şi Bugsy Moran au deschis spălătorii în Chicago pentru a-şi spăla „banii murdari”, iar bandele stradale căutau să dea o explicaţie legitimă banilor pe care îi obţineau din activităţi infracţionale. 62

Motivele lor erau foarte variate : să-şi ascundă succesul material de poliţiştii corupţi, interesaţi să strângă cât mai multe taxe de protecţie; să evite atragerea atenţiei, adesea brutale, rivalilor invidioşi sau să nu fie acuzaţi de evaziune fiscală, o puternică armă împotriva infractorilor, tot mai des folosită după 1930. Pentru a-şi realiza aceste scopuri, bandele din epocă încropeau mici afaceri, de regulă, spălătorii publice sau spălătorii de autoturisme, de unde, se pare, provine şi termenul de spălare a banilor. Totuşi, şi alte afaceri cum ar fi companiile de vânzare a automatelor de dulciuri, cafea, ţigări puteau servi cu succes intereselor lor. Esenţial era să se amestece banii ilegali cu cei legali, iar totalul să fie declarat ca profit al afacerii de acoperire. Procedând astfel, banii erau îndepărtaţi (practic sau abstract) de zona infracţiunii generatoare de bani murdari, ascunşi în conturile unei afaceri legale, apoi, repuşi în circulaţie ca venituri ale unei firme având un motiv plauzibil pentru producerea acelor sume. Deşi pare foarte simplu, acest proces rămâne nucleul majorităţii strategiilor de spălare a banilor, indiferent de complexitatea lor63. La ora actuală, spălarea banilor atrage atenţia în mod 61

Paradisuri financiare, secretul bancar şi spălarea banilor // Sinteze documentare, nr.1/2000, Bucureşti, Editura Ministerului de Interne, 2000, pag. 121. 62 Ibidem. 63 SANDU, Florin, VOICU, Costică, DASCĂLU, Ion, Frauda în domeniul financiar, bancar şi al pieţei de capital, Bucureşti, Editura TREI, 1998, pag. 79.

36

deosebit atunci când este asociată cu traficul de droguri. Oricât ar fi de întreprinzători, infractorii de toate tipurile, de la falsificatori şi până la contrabandişti, trebuie să spele profiturile din cel puţin două motive: originea banilor poate deveni probă în instanţă, ei riscând să fie condamnaţi, iar banii în sine pot deveni ţinta unor investigaţii. Indiferent cine este autorul concret al acţiunii de spălare a banilor sau oricât de ciudate sunt formele pe care le ia acest proces, principiile operaţionale sunt, în esenţă, aceleaşi. În zilele noastre acest scop se realizează prin intermediul restaurantelor fast-food, cazinourilor şi altor societăţi care au stat la bază numeralul64. „Spălarea banilor” este o expresie de origine americană utilizată iniţial de structurile crimei organizate pentru a desemna reinvestirea în afaceri ilicite a banilor obţinuţi din asemenea afaceri, utilizând în acest scop circuite financiare naţionale şi internaţionale65. Prin termenul „spălarea banilor” legiuitorul are în vedere „legalizarea veniturilor ilegale”, folosindu-le în calitate de sinonime. Desigur, utilizarea acestuia simplifică comunicarea, evitânduse astfel explicaţiile în plus, cu atât mai mult că termenul „spălarea banilor” a căpătat amploare în plan internaţional, fiind inclus chiar şi în actele internaţionale66. Pe lângă „spălarea banilor” este utilizat frecvent şi termenul „bani murdari”. De altfel, acesta nu trebuie confundat cu „banii fierbinţi”. Deosebirea esenţială constă în aceea că, dacă banii „murdari” provin din afaceri criminale, cei „fierbinţi” au provenienţa legală, sunt urmare a unor tranzacţii legale, dar devin ulterior „murdari”, deoarece deţinătorii lor îi investesc în practici ilegale, precum contrabanda, evaziunea fiscală, coruperea, exportul ilegal de capital şi altele67. Totodată, trebuie făcută o distincţie clară între banii care sunt „murdari” datorită modului în care sunt câştigaţi şi banii care devin „murdari” prin faptul că posesorii banilor “curaţi” se sustrag de la plata impozitelor sau de la controalele burselor. În acest context, se naşte o nouă noţiune, aceea de “bani cenuşii”, care ar desemna banii ce rezultă din simpla neplată a impozitelor sau a celorlalte obligaţii către stat68. Aceşti bani sunt obţinuţi prin evaziune fiscală şi rezultă din activităţi comerciale sau financiare legale, dar, care odată sustraşi de la plata impozitelor către stat, dobândesc statutul de venituri ilegal obţinute. 64

BUJOR, Valeriu, POP, Octavian, Utilizarea circuitelor bancare în activităţi de spălare a banilor, Timişoara, Editura MIRTON, 2002, pag. 7. 65 CIOBANU, Petruţ, Prevenirea şi combaterea infracţiunii de spălare a banilor // Revista română de drept al afacerilor, Bucureşti, Editura Rosetti, nr. 6/2003, pag. 44. 66 MUTU, Maria, Spălarea banilor – aspecte juridico-penale, Teză de doctor în drept, Chişinău, 2005, pag. 12 // http://www.cnaa.acad.md/theses. 67 PITULESCU, Ion, Consideraţii referitoare la infracţiunea de spălare a banilor // Dreptul, 2002, nr. 8, pag 144. 68 Culegere de lecţii în sprijinul pregătirii cadrelor superioare de poliţie, Bucureşti, Editura Ministerului de Interne, 1994, pag. 58.

37

Trebuie menţionat că atât spălarea banilor „murdari” cât şi tranzacţiile cu „bani cenuşii” urmează, în foarte multe cazuri, căile ce trec prin ţările cunoscute drept “paradisuri financiare”, adică prin acele locuri unde pot fi efectuate tranzacţii imense fără nici o posibilitate de control şi supraveghere din cauza absenţei reglementărilor adecvate sau acolo unde reglementările sunt foarte permisive, facilitând şi încurajând circulaţia financiară ilegală. În studiile de specialitate elaborate de poliţia franceză s-a formulat o definiţie, mai mult tehnică decât juridică, a spălării banilor, potrivit căreia, foarte schematic, este vorba despre un individ care dispune de venituri ilicite în numerar, în primul rând să convertească biletele de bancă într-o monedă spirituală sau financiară iar, în al doilea rând, prin diferite tehnici să poată justifica bunurile şi sursele de venituri69. Savantul german H.Kerner70 înţelege prin spălarea banilor toate operaţiunile realizate la prima etapă în vederea ascunderii sau tăinuirii existenţei, originii sau destinaţiei bunurilor provenite din infracţiune, pentru ca apoi, la cea dea doua etapă, să purceadă la obţinerea din ele a unor venituri permanente. M.Beare71 defineşte procesul de spălare a banilor ca transfer al banilor obţinuţi ilicit în alt activ, tăinuirea originii sau apartenenţei lor, în urma cărora li se conferă un caracter legal sursei şi apartenenţei. Savantul rus V.Niculina72 defineşte spălarea banilor în felul următor: „Este un termen utilizat pentru descrierea procesului de tăinuire a numeralului obţinut ilegal şi convertirea acestuia în altă formă de plată cu intenţia de a deghiza natura mijloacelor ilegale, conferindu-le astfel un aspect legal”. B.V.Voljenkin73 atribuie la spălarea banilor diferite acţiuni (operaţiuni financiare, alte tranzacţii), efectuate cu scopul de a ascunde existenţa sau originea bunurilor obţinute ilegal, pentru ca ulterior să obţină venituri din aceasta. Considerăm mai completă definiţia dată de I.V.Korotkov74, care susţine că legalizarea (spălarea) veniturilor ilicite reprezintă procesul intenţionat de ascundere a originii acestora pe calea denaturării datelor privind caracterul real al veniturilor, originii, aflării, dreptului de

69

VOICU, Costică, op. cit., pag. 96. КЕРНЕР Х., ДАХ Э., Отмывание денег. Путеводитель по действующему законодательству и юридической практике, Москва, Международные отношения, 1996, стр. 37-38. 71 BEARE M.E., Tracing of Illicit Funds: Money Laundering in Canada, Ottawa, 1990, p. 304. 72 НИКУЛИНА В.А., Отмывание «грязных денег». Уголовно-правовая характеристика и проблемы соучастия, Москва, Изд-во Юрлитинформ, 2001, стр. 12. 73 ВОЛЖЕНКИН Б.В., Экономические преступления, СПб, 1999, стр. 107. 74 КОРОТКОВ Ю.В., Уголовно-правовые и криминологические аспекты борьбы с легализацией (отмыванием) незаконных доходов, Автореферат дис. … канд. юрид. наук, Москва, 1998, стр. 9. 70

38

proprietate la venituri sau altor drepturi asupra acestora, efectuarea tranzacţiilor cu veniturile ilicite în scopul introducerii ulterioare a acestora sub formă legală în circuitul economic oficial. Spălarea de bani presupune tranzacţii cu bani „murdari”, câştigaţi în mod ilicit sau deveniţi „murdari” în urma evaziunii fiscale. Deoarece sunt „murdari”, pentru a menţine controlul asupra lor, ei urmează a fi convertiţi într-o formă aparent legitimă sau spălaţi înainte de investire. Spălarea de bani constituie un proces prin care este ascunsă existenţa, sursa ilegală, fenomenul fiind dăunător prin faptul că nu poartă povara plăţii impozitelor şi facilitează activitatea ilegală de bază. Conform definiţiei date de Biroul Federal de Investigaţii al SUA, spălarea de bani este un proces (o serie de acţiuni legate între ele pentru atingerea unui scop bine determinat) prin care existenţa, sursa şi utilizarea veniturilor ilegale sunt ascunse, urmărindu-se scopul de a le da acestora o aparenţă legitimă şi de a evita astfel depistarea, pedepsirea, confiscarea şi impozitarea. Această definiţie este preluată şi acceptată şi de unii autori moldoveni75. În opinia lui Petruţ Ciobanu76, obiectivele spălării banilor sunt următoarele: - de a legaliza venituri obţinute din surse, afaceri ilicite sub formă de venituri legitime, plătind de bunăvoie impozit pe acele profituri (prin investiţii); - evaziunea fiscală – banii se transferă într-un paradis fiscal în scopul evaziunii fiscale, banii fiind folosiţi din acel loc; - de a schimba bancnote cu valoare nominală mică (obţinute de către grupările criminale din comerţul stradal de stupefiante) în bancnote cu valoare nominală mare; - de a obţine cecuri bancare în schimbul valutei; - de a converti o anumită monedă (obţinută din traficul de stupefiante) într-o valută acceptabilă prin schimburi valutare (necesară pentru comiterea altor infracţiuni); - de a converti valută binecunoscută într-una generică, obţinută din jefuirea băncilor, extorcarea de fonduri, răpiri de persoane; - de a converti valuta în obiecte de colecţionar sau pur şi simplu de a o ascunde (prin achiziţionarea unor piese din aur, argint, platină, lucrări de artă, monede); - de a cumpăra bunuri, mijloace de transport şi depozite în scopul activităţilor ilegale ulterioare (automobile, magazii, depozite). În multe ţări industrial dezvoltate, pe la mijlocul anilor `80 ai secolului XX, au fost adoptate norme juridice care prevedeau răspundere penală pentru includerea în circulaţia economică legală a 75

MICULEŢ, Larisa, Reglementarea juridică a răspunderii pentru infracţiunile economice şi corupţie în SUA şi Republica Moldova: studiu comparat, Chişinău, 2005, pag. 187-188. 76 CIOBANU, Petruţ, op. cit., pag. 45.

39

bunurilor materiale ce formează venituri în urma realizării substanţelor narcotice. Mai apoi, la începutul anilor `90, legislaţia penală a unui şir de ţări a Europei de Est a fost completată cu norme care prevedeau răspundere pentru spălarea banilor obţinuţi nu doar în rezultatul realizării produselor narcotice, dar şi în rezultatul altor infracţiuni77. Pentru elucidarea mai profundă a naturii şi esenţei acestei infracţiuni, pornind de la definiţiile sus-expuse, se impun unele precizări şi anume: 1. Spălarea banilor reprezintă procesul de convertire a banilor „murdari”, a profitului obţinut de pe urma infracţiunilor în bani „curaţi”, bani care au apartenenţa unora proveniţi dintr-o sursă legală. Acest din urmă termen „legal” este „stabilit prin relaţii de putere, prin condiţii în limitele economice şi culturale ale unei societăţi şi, de aceea, metodele spălării banilor se adaptează la toate schimbările de legi şi la oricare procedură elaborată de către justiţie menită să combată spălarea banilor. 2. Spălarea banilor constă în eliminarea sau deghizarea existenţei ilegale a bunului, sursa ilegală, titlul de proprietate şi utilizarea profitului de pe urma activităţii infracţionale, proces prin care acest profit apare ca provenind dintr-o sursa legală. 3. Una din primele modalităţi a spălării banilor, adică convertirea (transformarea) şi transferarea unei proprietăţi, se refera la fapte ce se comit, de obicei, de către cel care posedă acea proprietate şi care doreşte să-i ascundă sau să mascheze originea ilegală a acesteia. 4. Modalitate a doua cuprinde tăinuirea sau deghizarea naturii, originii, amplasării, dispunerii, deplasării sau a apartenenţei reale a bunurilor sau a drepturilor relative. Făcând coraportul acesteia cu prima modalitate, rezultă că în calitate de subiect activ apare unul special, de exemplu, angajaţi ai unor instituţii financiar-bancare, agenţi, comercianţi etc., care ajută sau favorizează pe posesorii veniturilor ilegale în vederea mascării sau deghizării provenienţei criminale a acestora. 5. A treia modalitate constă în achiziţionarea, deţinerea sau utilizarea bunurilor. Faţă de această formă am avea anumite rezerve, din considerentul că simpla achiziţionare sau deţinere a unui bun nu constituie deja o legalizare a originii lui, iar utilizarea bunurilor ar fi similară primei forme sau celei de-a doua. Mai curând, achiziţionarea unui bun ilegal ar fi, conform prescripţiilor teoriei generale a dreptului penal, complicitate la infracţiunea primară în cazul în care cel ce achiziţionează bunul de la subiectul infracţiunii primare a promis dinainte favorizarea acestuia.

77

ГЕНЧА, Ион, ПЫСЛАРУ, Виталий, Борьба с отмыванием денег и защита прав человека в Республики Молдова в процессе становления правового государства // Materialele conferinţei teoretico-ştiinţifice internaţionale cu genericul: „Funcţionarea instituţiilor democratice în statul de drept”, Bălţi, 2003, pag. 303-304.

40

6. A patra formă de participare la infracţiune – tentativa sau complicitatea la comiterea actelor de spălare – prevăzută atât în dreptul internaţional, cât şi în legislaţiile naţionale, poate fi considerată în calitate de modalitate doar pentru legislaţiile ce nu prevăd în structura legii lor penale Partea Generală şi Partea Specială. În alte cazuri, trebuie de precizat că aceasta nu rămâne decât o modalitate de evidenţiere a necesităţii de a pedepsi şi aceste etape ale infracţiunii spălarea banilor sau forme ale participaţiei. Astfel, criminalizarea spălării banilor „murdari” semnifică luarea unor măsuri mai severe faţă de persoanele care au săvârşit asemenea infracţiuni, permiţând, în acelaşi timp, pedepsirea persoanelor care favorizează spălarea: lucrătorii băncilor care au dat consultaţiile respective; persoanele care au deschis firme peste hotare pentru a asigura obţinerea capitalului intermediar în acest caz etc.

3.2. Noţiunea de spălare a banilor în reglementările internaţionale şi naţionale Criminalii sunt mişcaţi de profit şi ei au nevoie să-şi spele banii obţinuţi ilicit astfel încât să pară că ei provin din surse legitime. Spălând banii ei riscă a fi detectaţi de către echipele de consolidare pentru crimele comise întru obţinerea profiturilor sale, iar în ţările care dispun de legislaţie privind spălarea banilor ei riscă să fie persecutaţi pentru infracţiuni de spălare a banilor. Criminalii manipulează sisteme financiare în toată lumea pentru a efectua un spectru larg de activităţi ilicite. Inactivitatea în ţările cu legislaţie împotriva spălării banilor poate eroda integritatea instituţiilor financiare naţionale şi globale. Istoria a demonstrat în repetate rânduri că stabilitatea politică, democraţia şi pieţele libere depind de sisteme financiare şi comerciale solvabile, stabile şi oneste. Structurile criminale sunt determinate să utilizeze toate mijloacele existente pentru a distruge sistemele comerciale ce constituie baza comerţului legitim. Pe măsura dezvoltării capacităţii economice a crimei organizate are loc corupţia instituţiilor democratice şi subminarea antreprenoriatului. Spălarea banilor se consideră la etapa actuală ca o dilemă în afaceri cu toate formele de crimă organizată internaţională, deoarece acumulările financiare înseamnă putere78. Venitul enorm obţinut prin diferite căi de structurile criminale prin acţiuni ilicite nu poate fi calculat. Cu toate acestea, el constituie baza financiară pentru dezvoltarea în continuare a structurilor criminale care utilizează activ sectorul legal al economiei pentru păstrarea şi mărirea 78

Vezi: Raportul seminarului Măsuri contra spălării banilor şi prevederi pentru combaterea crimelor financiare şi economice, Chişinău, 1999.

41

veniturilor sale. Din acest punct de vedere „banii murdari”, fiind incluşi în circulaţia naţională (internaţională) financiară şi de producţie, încalcă ordinea de drept şi de funcţionare normală a subiecţilor activi ai economiei. În legătură cu studierea căilor eficiente de combatere, spălarea banilor „murdari” capătă atât un interes practic, cât şi teoretic. Întrucât reglementarea articolului 243 Cod penal al Republicii Moldova este recentă, aplicarea acestuia întâlneşte dificultăţi din cauza lipsei interpretării din partea utilizatorilor practici. Cazuri de tragere la răspundere penală în baza acestui articol practic lipsesc, ceea ce nu corespunde realităţii faptice. Aceeaşi situaţie este şi în cazul României, situaţie care va continua şi atunci când va fi pus în aplicare noul Cod penal, unde, în articolul 268, este stipulată răspunderea penală pentru spălarea banilor. Pentru înţelegerea esenţei procesului de legalizare şi a pericolului social este necesar de a desfăşura noţiunea de spălare a banilor „murdari”, formată în practica internaţională, dreptul penal internaţional şi în teoria dreptului penal al Republicii Moldova, României, precum şi al altor ţări. Doar studierea sub toate aspectele a procesului menţionat va permite de a aprecia, în măsură egală, nivelul social periculos al acţiunii ilicite date. Interesul privind problema spălării banilor a apărut demult şi a început o dată cu răspândirea la nivel înalt a substanţelor narcotice79. În acest context, în luna iulie 1989, la Paris, şefii de state ai celor şapte ţări puternic industrializate şi preşedintele Comisiei Comunităţii Europene, au convenit înfiinţarea Grupului Operativ de Acţiune Financiară (F.A.T.F.) sub preşedinţia Franţei cu scopul de a declanşa lupta comună împotriva spălării banilor. Alături de participanţii la această întrunire la înalt nivel (SUA, Japonia, Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Canada şi Comisia Comunităţii Europene), alte opt ţări (Suedia, Olanda, Belgia, Luxemburg, Elveţia, Austria, Spania şi Australia) au aderat la Grupul Operativ de Acţiune Financiară, în intenţia de a-şi lărgi experienţa şi a putea fi exprimate punctele de vedere şi concluziile desprinse din lupta împotriva spălării banilor, la nivel naţional şi internaţional. În perioada 1990-1998 grupul a desfăşurat multiple acţiuni de analiză, toate fiind menite să fundamenteze un sistem unitar pentru prevenirea folosirii mecanismelor financiare naţionale şi internaţionale în scopul spălării banilor. Acest demers al comunităţii internaţionale este motivat de faptul că, într-o frecvenţă tot mai mare, instituţiile financiare şi de credit sunt folosite pentru spălarea profiturilor rezultate din activităţi criminale. Se apreciază că prin astfel de operaţiuni este

79

НИКУЛИНА В.А., op. cit., pag. 3-6.

42

afectată stabilitatea structurilor financiare care, astfel, pierd creditul publicului, înregistrându-se prejudicii importante instituţiilor economico-financiare. Iniţiativa creării Grupului Operativ de Acţiune Financiară evidenţiază preocuparea constantă a organismelor internaţionale pentru întărirea şi diversificarea acţiunilor comune ale tuturor statelor, în aşa fel încât nici un centru financiar să nu fie omis din strategia comună de luptă contra spălării banilor. Punctul de referinţă în procesul de reglementare pe plan internaţional a concepţiei de luptă contra traficului ilegal de stupefiante şi, implicit, a spălării banilor proveniţi din activităţi criminale, îl constituie Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată la 20 decembrie 1988 la Viena, la care este parte şi Republica Moldova, care a definit pentru prima dată termenul de spălare a banilor drept „...preocuparea de a disimula provenienţa, natura, dispoziţia, mişcarea sau proprietarul fondurilor provenite din trafic ilicit de stupefiante, închizând mişcarea sau convertibilitatea prin procedee electronice de transmitere, cu scopul de a da acestor fonduri aspectul că sunt rezultate din activităţi legale”80. Preocuparea ONU pentru edificarea strategiei internaţionale de combatere a traficului şi consumului ilicit de droguri şi implicit de acţiuni contra spălării banilor, a fost determinată de amploarea fără precedent pe care o cunoaşte în prezent acest fenomen pe plan mondial. Reglementările Convenţiei ONU de la Viena legate de spălarea banilor conţin două neajunsuri. În primul rând, este limitat cercul acţiunilor ilicite utilizate pentru spălarea banilor şi, în al doilea rând, este evidentă prea multă exemplificare a înţelesului de „legalizare”. Mai târziu, Convenţia încheiată la Strasbourg privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracţională din 08.11.1990, ratificată prin Legea Republicii Moldova nr.914-XV din 15.03.2002 (România a ratificat această Convenţie prin Legea nr. 263 din 15.05.200281), a lărgit considerabil numărul acţiunilor care constituie spălare de bani. În conformitate cu articolul 6 al Convenţiei de la Strasbourg „Infracţiuni de spălare”, fiecare Parte adoptă măsuri legislative şi altele, considerate necesare pentru a conferi caracterul de infracţiune penală conform dreptului intern, atunci când actul a fost comis la: - convertirea sau transferul bunurilor în cazul în care persoana care le livrează ştie că bunurile constituie venituri provenite din activitatea infracţională, în scopul de a ascunde

80

Convenţia ONU din 20.12.1988 de la Viena contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998), Vol. VIII, Chişinău, Editura MOLDPRES, 1999, p. 147-214. 81 Legea nr. 263 din 15.05.2002 privind ratificarea Convenţiei cu privire la spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracţională din 08.11.1990 // Monitorul Oficial al României nr. 353/28.05.2002.

43

sau de a deghiza originea ilicită a bunurilor sau de a ajuta persoanele implicate în comiterea infracţiunii principale de a se sustrage de la consecinţele juridice ale acestor acte; - tăinuirea sau deghizarea naturii sursei, poziţiei, caracterului şi mişcării adevărate a proprietăţii (averii), despre care se ştie că provine din activitatea infracţională sau dintr-o participare la o astfel de activitate. Aceste reglementări din art.6 al Convenţiei de la Strasbourg se deosebesc de cele din art.3 al Convenţiei ONU din 1988 printr-o reglementare esenţială ce priveşte acţiunile ilegale de bază, care în Convenţia de la Strasbourg poate fi orice acţiuni, în urma căreia au fost obţinute veniturile ilicite, care pot constitui obiectul încălcărilor prevăzute de art.6 al acestei Convenţii şi nu doar încălcările legate de narcotice prevăzute de Convenţia de la Viena de la 1988. Consiliul Comunităţii Europene, în Directiva nr. 91/308 din 10 iunie 1991, defineşte mai complet şi mai realist noţiunea de spălare a banilor82. Totodată, alăturat Convenţiei de la Strasbourg, ea reglementează prevederi că statele sub rezerva principiilor constituţionale şi a conceptelor fundamentale ale sistemului lor juridic, vor considera drept penal pedepsibile următoarele acţiuni83: - convertirea transferului de proprietate, cunoscând că o astfel de proprietate derivă dintr-o activitate criminală sau dintr-o participare la o asemenea activitate, în scopul ascunderii sau deghizării originii ilicite a proprietăţii, precum şi ajutorul oferit oricărei persoane care este implicată în efectuarea unei activităţi de acest gen, pentru a se sustrage de la consecinţele legale ale acţiunii sale; - achiziţia, posesia sau folosirea unei proprietăţi, cunoscând la momentul primirii că o astfel de proprietate a devenit dintr-o activitate criminală sau dintr-o participare la o asemenea activitate; - participarea, asocierea şi încercarea de comitere a faptelor, complicitatea, tăinuirea, înlesnirea şi sfătuirea privind înfăptuirea oricărei acţiuni menţionate în paragrafele anterioare. În completarea acestei definiţii, este utilă, pentru o imagine corectă, prezentarea înţelesului unor termeni. Astfel, noţiunea de „proprietate” sau „avere” înseamnă bunuri de orice fel, corporale sau necorporale, mobile sau imobile, fungibile sau nefungibile, documente sau titluri de valoare84. Termenul de „activitate criminală” reflectă acele fapte incriminate în textul Convenţiei de la Viena din anul 1988, referindu-se în special la următoarele: 82

VOICU, Costică, op. cit., pag. 25. МИХАЙЛОВ В.И., Противодействие легализации доходов от преступной деятельности, СПб, Изд-во Юридический центр пресс, 2002, стр.29-30. 84 VOICU, Costică, op. cit., pag. 26. 83

44

- producţia, fabricaţia, extracţia, prepararea, oferta, punerea în vânzare, distribuirea, vânzarea, livrarea în orice condiţii, expedierea în tranzit, transportul, importul asu exportul oricărui stupefiant asu oricărei substanţe psihotrope, încălcându.se dispoziţiile Convenţiilor din 1961 şi 1971; - cultivarea de canabis în scopul producerii de stupefiante, încălcându-se dispoziţiile Convenţiei din 1961, inclusiv cum apare ea modificată ulterior; - deţinerea sau cumpărarea oricărui stupefiant sau substanţe psihotrope în scopul uneia dintre activităţile enumerate la punctul 1; - fabricarea, transportul sau distribuirea de echipament material sau substanţe înscrise în tabelul I sau tabelul II despre care cel ce se ocupă de aceste activităţi ştie că trebuie utilizate în, sau pentru cultura, producţia sau fabricarea ilicită de stupefiante sau substanţe psihotrope şi, prin urmare, orice altă activitate criminală indicată ca atare în prevederile acestei Directive de către fiecare stat membru. Definind mai complet atât termenul de spălare a banilor, cât şi concepţia de control asupra acestui fenomen, Directiva Consiliului Comunităţii Europene evidenţiază în mod pregnant următoarele aspecte pe care le recomandă a fi studiate prioritar de către ţările din Europa Centrală şi Răsăriteană: - pentru a uşura activităţile lor criminale, spălătorii de bani încearcă să profite de libertatea mişcării capitalului şi de accesul facil la serviciile structurilor financiare naţionale şi internaţionale; - procesul de spălare a banilor determină extinderea crimei organizate, în general, şi a traficului de droguri, în special; - abordarea penală nu trebuie să fie singura cale de combatere a procesului de spălare a banilor, deoarece sistemul financiar poate juca un rol activ în această schiţă de strategie care reclamă o reală coordonare şi cooperare internaţională. Măsurile adoptate exclusiv pe plan naţional, fără racordarea acestora la reglementarea internaţională, ar avea efecte foarte limitate; - interzicerea activităţilor de spălare a banilor prin legislaţia tuturor statelor este o condiţie absolut necesară pentru combaterea acestui fenomen; - instituţiile financiare şi de credit trebuie să examineze cu atenţie deosebită orice tranzacţie pe care o consideră a fi, prin natura sa, în legătură cu fenomenul de spălare a banilor, asigurând, în acelaşi timp, integritatea sistemului financiar. În acest sens, se recomandă ca instituţiile financiare şi de credit să păstreze pe o perioadă de cel puţin cinci ani referinţele şi copiile documentelor de identificare cerute, precum şi dovezi sau dosare 45

ajutătoare ce cuprind acte referitoare la tranzacţii admise în acţiunile judiciare în cadrul legislaţiei naţionale, astfel ca acestea să poată fi folosite drept probe în orice anchetă privind fenomenul de spălare a banilor; - prevenirea folosirii sistemului financiar în procesul de spălare a banilor este o sarcină care nu poate fi realizată de autorităţile responsabile pentru combaterea acestui fenomen, fără cooperarea instituţiilor financiare şi de credit, angajaţii şi conducătorii lor, de la răspunderea pentru încălcarea restricţiilor privind divulgarea informaţiilor. Este important de precizat că multe instituţii financiare sau diverse ocupaţii şi profesii netradiţionale sunt implicate în cazuri de spălare a banilor. Chiar se remarcă faptul că structurile financiare şi de credit internaţionale sunt acum ocolite de spălătorii de bani, aceştia cunoscând aproape cert, măsurile iniţiate pe plan internaţional. Pentru a susţine o asemenea afirmaţie este sufucientă doar simpla relevare a situaţiei, deloc întâmplătoare, când, în unele ţări, banii rezultaţi din comercializarea drogurilor sunt folosiţi pentru achiziţionarea de jetoane la jocurile de noroc din cazinouri. Ratificarea Convenţiei de la Strasbourg a avut un impact incontestabil şi asupra legislaţiei Republicii Moldova ce se referă la definirea fenomenului de spălare a banilor. Consecinţa eforturilor pe plan legislativ s-a concretizat la 15.11.2001, când a fost adoptată Legea nr.633 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Însă, preocuparea statului moldovenesc pentru contracararea acestui fenomen a început cu mult mai înainte de adoptarea Legii respective, prin incriminarea unor fapte generatoare de bani „murdari”. Astfel, prin Hotărârea Parlamentului nr. 252-XIII din 02.11.1994 Republica Moldova a aderat la Convenţia din 21.02.1971 privind substanţele psihotrope. Întru aplicarea prevederilor Convenţiei date, Republica Moldova a încheiat un şir de convenţii şi acorduri de cooperare în vederea luptei împotriva traficului ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope şi a delictelor conexe, precum: - Acordul din 03.06.1994 de colaborare între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Turciei cu privire la combaterea traficului internaţional ilicit de droguri, terorismului internaţional şi a altor crime organizate; - Acordul din 30.03.1995 între Departamentul Controlului Vamal al Republicii Moldova şi Comitetul Fiscal de Stat al Republicii Uzbekistan cu privire la colaborarea în combaterea traficului ilicit de arme, muniţii, substanţe explozibile, stupefiante şi psihotrope; - Acordul din 04.06.1997 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Ungare cu privire la cooperarea în domeniul combaterii terorismului, traficului ilicit de droguri şi crimei organizate; 46

- Acordul din 29.05.2003 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Letone privind colaborarea în domeniul combaterii terorismului, traficului ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi precursori şi crimei organizate; - Acordul din 10.07.2003 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statului Israel privind cooperarea în domeniul combaterii traficului ilicit şi abuzului de stupefiante, substanţe psihotrope şi a altor crime grave; - Acordul din 07.08.2003 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Cehe privind cooperarea în domeniul combaterii crimei organizate, traficului ilicit de droguri şi substanţe psihotrope, terorismului şi altor tipuri de infracţiuni grave; - Convenţia penală cu privire la corupţie, încheiată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999. Este de menţionat că în toate aceste acorduri şi convenţii sunt prevăzute şi schimburi de informaţii referitoare la sistemele de reciclare şi transferare a profiturilor rezultate din traficul ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, precum şi din delictele conexe. Continuând aceeaşi poziţie, Republica Moldova a ratificat în ultimii ani mai multe înţelegeri internaţionale multilaterale referitoare la asistenţa investigatoare ce oferă posibilităţi de cooperare în depistarea actelor de spălare a banilor, precum Convenţia Europeană din 27.01.1977 pentru reprimarea terorismului, ratificată prin Hotărârea Parlamentului nr.456-XIV din 18.06.1999. Elaborarea Legii cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului s-a realizat în corespundere cu necesitatea combaterii acestui pericol potenţial pe care îl reprezintă fenomenul spălării banilor proveniţi din activităţi ilicite, care pun în pericol integritatea şi stabilitatea sistemului financiar cu implicaţii grave asupra economiei naţionale. De asemenea, s-a avut în vedere necesitatea armonizării legislaţiei naţionale cu cea a Comunităţii Europene şi internaţionale şi asigurarea cadrului juridic de cooperare a autorităţilor competente în materie pentru prevenirea şi combaterea fenomenelor criminale. Anterior adoptării legii cu privire la pevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, organele de control şi cele de urmărire penală au instrumentat cauze care pot avea legătură cu operaţiunea de spălare a banilor în baza prevederilor legale care incriminează infracţiunile prin care se obţin valori şi bunuri ilicite. Astfel, Codul penal al Republicii Moldova incriminează faptele de fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, prostituţie, proxenetism, trafic de arme, contrabandă, evaziune fiscală etc. Totodată, Codul penal, prin intermediul art. 106 (Confiscare specială) creează posibilitatea legală a confiscării bunurilor produse, care au servit sau au fost dobândite prin săvârşirea uneia din infracţiunile menţionate ori deţinute în afara dispoziţiilor legale.

47

Ulterior, la 26.09.2002 a fost introdus pentru prima dată în Codul penal al RSSM din 1961 art. 164/9 „Spălarea banilor”, care a suferit pe parcurs un şir de modificări, în prezent (art. 243 Cod penal), având reglementare asemănătoare cu prevederile Legii menţionate: „acţiuni orientate fie spre atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor obţinute ilicit în urma săvârşirii infracţiunilor, fie spre tăinuirea, deghizarea sau denaturarea informaţiei privind natura, originea, mişcarea, plasarea sau apartenenţa acestor mijloace băneşti, bunuri sau venituri, despre care persoana ştie că provin din activitate infracţională, dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni, participare la orice asociere, înţelegere, complicitatea prin ajutor sau sfaturi în vederea comiterii acţiunilor în cauză”. Scopul includerii în legislaţia penală a componenţei de infracţiune „spălarea banilor” constă în asigurarea unui sistem financiar şi economic stabil, precum şi în apărarea relaţiilor sociale privind asigurarea circuitului legal al mărfurilor. Anume prin aceasta legiuitorul a tins să garanteze realizarea prevederilor art. 126 al Constituţiei Republicii Moldova: „statul trebuie să asigure libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie; protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară”. Dintre actele normative care reglementează diferite aspecte ce ţin de fenomenul spălării banilor pot fi menţionate: - Legea Republicii Moldova nr.l71-XIII din 06.07.94 cu privire la secretul comercial; - Legea Republicii Moldova nr. 550-XIII din 21.07.95 cu privire la instituţiile financiare; - Hotărârea Băncii Naţionale a Republicii Moldova nr.94 din 25.04.2002 privind Recomandările referitor la elaborarea de către băncile din Republica Moldova a programelor privind prevenirea şi combaterea spălării banilor. În majoritatea statelor spălarea banilor constituie infracţiune. Plus la aceasta, în multe state există legi concrete (speciale) care expres reglementează aspectele problemei date şi care constituie un fundament al măsurilor legale în lupta cu spălarea banilor. Astfel, în SUA legislaţia actuală privind combaterea spălării banilor, există la nivelul întregii federaţii şi la nivelul fiecărui stat membru al federaţiei. La baza legislaţiei federale se află Legea cu privire la secretul bancar din 1970 şi Legea despre controlul asupra spălării banilor din 1986. În ceea ce priveşte dreptul penal material spălarea banilor este prevăzută ca infracţiune în art.1956 al culegerii de legi. Art. 174 Cod penal al Federaţie Ruse prevede răspundere penală pentru legalizarea (spălarea) mijloacelor băneşti sau a altor valori dobândite pe cale criminală de alte persoane. De 48

asemenea, prin Legea specială din 13 iulie 2000 „Cu privire la contracararea legalizării (spălării) veniturilor dobândite pe cale criminală” este definit acest fenomen şi sunt stabilite principiile fundamentele de prevenire şi combatere a acestuia85. Referitor la legislaţia Europei Continentale care reglementează fenomenul dat, aceasta s-a elaborat în mare parte sub influenţa politicii de spălare a banilor în context cu specificul sistemelor de drept romano-germanic. Codul penal al Belgiei indică în calitate de bază a „Spălării banilor” toate infracţiunile86. Legea specială care reglementează „Spălarea banilor” de la 11 ianuarie 1993 include terorismul, crima organizată, traficul de stupefiante, traficul de fiinţe umane, prostituţia, coruperea, luarea de ostatici, falimentul fals. Art. 301 Cod Penal al Spaniei atribuie „Spălarea banilor” la infracţiunile de mituire. Se includ toate infracţiunile care prevăd pedeapsa penală cu închisoare pe un termen mai mare de 3 ani87. În legislaţia penală italiană, spălarea banilor şi a altor bunuri provenite din infracţiuni, este incriminată în art. 648 bis şi 648 terzius din Codul penal, fiind considerată o formă specială a infracţiunii de tăinuire. Conform art. 648 bis este sancţionată pentru spălarea banilor persoana care substituie sau transferă bani, bunuri sau orice alte foloase provenite din comiterea cu intenţie a infracţiunii sau îndeplineşte alte operaţiuni în scopul de a împiedica identificarea provenienţei ilicite a acestora88. Articolul 648 terzius sancţionează persoana care foloseşte în activităţi economice sau financiare bani, bunuri sau alte foloase rezultate din comiterea unui delict intenţionat. Pentru ambele infracţiuni pedeapsa este închisoarea de la 4 la 12 ani şi amendă de la 2 la 30 milioane lire. În afara legislaţiei penale există o legislaţie specială adoptată pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor. Astfel, prin Legea nr. 197/1991 este instituită obligaţia intermediarilor financiari de a-şi identifica clienţii şi a înregistra orice sume de bani ce depăşesc 20 milioane lire. Intermediarii sunt: oficiile administraţiei publice, inclusiv oficiile poştale; societăţile de credit; societăţile de intermediere mobiliară; agenţii de schimb; societăţi de plasament a valorilor mobiliare; societăţi de asigurări fiduciare şi de gestiune a fondurilor comune de investiţii. Prin Decretul legislativ nr. 85

Уголовный кодекс Российской Федерации, Москва, Изд-во НОРМА, 2001, ст. 174. Уголовный кодекс Бельгии, Под ред. Н.И. Мацневой, СПб, Юридический Центр Пресс, 2004, 559 с. 87 Уголовный кодекс Испании, Под ред. Н.Ф. Кузнецовой и Ф.М. Решетникова, Москва, Изд-во Зерцало, 1998, ст.301. 88 Итальянский Уголовный кодекс, Перевод с итал. М.М. Исаева, Москва, Изд-во Зерцало, 2002, ст. 648. 86

49

374/1999 a fost extinsă lista subiecţilor obligaţi să raporteze operaţiuni suspecte (cazinouri, comerţ cu obiecte preţioase, case de licitaţii, galerii de artă, comerţ cu antichităţi, agenţii imobiliare etc.). Intermediarii financiari au obligaţia să semnaleze imediat operaţiunile suspecte la Unitatea Specială de Informaţii Financiare, care după o analiză atentă a semnalărilor, comunică informaţiile Direcţiei Investigative Antimafia şi Nucleului Special de Poliţie Valutară a Gărzii Financiare. Elveţia dispune de un ansamblu de prevederi legale elaborate în scopul prevenirii şi combaterii spălării banilor89. Astfel, art. 305 bis din Codul penal90 sancţionează participarea deliberată la tranzacţii destinate spălării banilor, fapta fiind considerată infracţiune împotriva înfăptuirii justiţiei. Această reglementare completează de fapt dispoziţiile art. 305 din Codul penal ce pedepseşte persoana care, în cadrul activităţii profesionale primeşte bunuri străine, le păstrează, ajută la plasarea sau transportul lor contrar normelor bancare. Dispoziţiile penale sunt complementate cu prevederile Acordului din 1987 încheiat între Uniunea Elveţiană a bancherilor şi celelalte bănci elveţiene, care cuprinde regulile privitoare la procedurile de identificare a persoanelor suspecte ce utilizează băncile pentru spălarea banilor, categoriile de operaţiuni suspecte de a fi purtătoare de manopere frauduloase şi organele abilitate să investigheze cazurile suspecte. Hotărârea directoare a Comisiei Bancare Confederale din 18 decembrie 1991 referitoare la prevenirea şi combaterea spălării banilor cuprinde următoarele prevederi: - băncile nu au voie să primească nici o valoare care a fost obţinută prin comiterea unei infracţiuni. Organele bancare sau lucrătorii lor care primesc valori şi bunuri despre care cunosc sau trebuie să presupună că provin din crimă, suportă răspundere penală pentru spălarea de bani (art. 305 bis al Codului penal); - băncile au obligaţia de a stabili identitatea persoanelor fizice sau juridice ce desfăşoară activităţi bancare, precum şi a persoanelor împuternicite să le prezinte pe acestea. Nerespectarea acestei obligaţii este pedepsită conform art. 305 bis al Codului penal; - când există suspiciunea că valorile şi bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, băncile au obligaţia de a supraveghea în mod special relaţia cu persoanele în cauză, să ceară explicaţii suplimentare, să respingă efectuarea tranzacţiei, să o întrerupă şi să înştiinţeze organul de urmărire penală; - băncile sunt obligate să coopereze cu organele de urmărire penală în investigarea cazurilor de spălare a banilor.

89

VOICU, Costică, UNGUREANU, Georgeta Ş., VOICU, Adriana C., Investigarea criminalităţii financiar bancare, Bucureşti, Editura Polipress, 2003, pag. 235. 90 Уголовный кодекс Швейцарии, Под ред. А. Серебряникова, СПб, Юридический Центр Пресс, 2002, ст. 305.

50

În Marea Britanie, spălarea banilor se atribuie la infracţiunile grave legate de comercializarea mijloacelor narcotice, terorismul, furtul, jaful, escrocheria şi şantajul. De asemenea, în legislaţia acestei ţări există două texte care reglementează aspectele privind fondurile rezultate din activităţile criminale. Un prim text este cuprins în secţiunea 24 a „Actului pentru sancţionarea traficului de droguri” adoptat în 1986, în care se stipulează faptul că orice persoană care acordă asistenţă unui terţ, pentru ca acesta să poată profita de fonduri, ştiind sau suspectând că ele pot proveni dintr-un trafic de stupefiante, este pasibilă de o pedeapsă care poate ajunge până la 14 ani de închisoare. Al doilea text este cuprins în „Actul de prevenire a terorismului” adoptat în anul 1989 care sancţionează orice persoană ce acordă asistenţă pentru obţinerea sau disimularea fondurilor provenite dintr-o activitate de tip terorist. Legea britanică cere tuturor băncilor şi instituţiilor de credit, societăţilor de asigurare şi celorlalte companii angajate în activităţi de investiţii să stabilească responsabilităţi clare pentru a asigura respectarea procedurilor de identificare a infractorilor care intenţionează să folosească aceste instituţii pentru spălarea fondurilor ilicite.

51

Capitolul II. Sectorul criminal al economiei subterane şi al spălării banilor Secţiunea I. Particularităţile şi structura sectorului criminal al economiei subterane În plan teoretic structura generală a economiei subterane a fost abordată în capitolul precedent. Evident că cea mai periculoasă latură a economiei subterane o constituie sectorul ei ilegal, deoarece influenţa acestuia asupra societăţii şi a economiei naţionale are loc prin intermediul legalizării unor sfere şi structuri, fapt care generează, la rândul său, criminalizarea activităţii acestora din urmă. Astfel, prin sector criminal al economiei subterane se are în vedere ansamblul activităţilor economice ilegale care se manifestă prin producerea, realizarea, acumularea, schimbarea, redistribuirea mărfurilor, activităţilor şi serviciilor excluse din circuitul civil, precum şi alte modalităţi de manifestări infracţionale orientate spre obţinerea unei anumite cote-părţi din produsul economiei legale. Cele mai periculoase forme ale economiei criminale sunt legate de traficul substanţelor narcotice, şantaj, fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false, traficul de armament, pornobusiness, escrocherii, însuşirea prin diferite metode a mijloacelor bugetare etc. Astfel, în scopul contracarării economiei subterane în limitele măsurilor represive cu caracter penal este necesară reliefarea faptelor prejudiciabile concrete ce urmează a fi criminalizate şi incluse în Codul penal. În aceasta constă esenţa abordării juridice, exprimată în constatarea activităţilor criminale specifice economiei subterane. Şi dimpotrivă, abordarea economică nu necesită o structurare exactă a fenomenelor subterane, fiindcă sarcinile primordiale privind studierea economiei subterane din acest unghi de vedere sunt altele, constând, în principal, în relevarea determinantelor social-economice, precum şi în cercetarea şi aprecierea ponderii acestui fenomen. Pentru nuanţarea matricii structurale a sectorului criminal al economiei subterane urmează de evidenţiat tipurile concrete de activităţi ilicite, în rezultatul cărora subiecţii ce le realizează obţin venituri ilegale. Şi deoarece aceste tipuri de activităţi constituie în esenţă fapte infracţionale, ar fi destul de eficientă descrierea structurii sectorului criminal al economiei subterane prin intermediul abordărilor criminologice, limitele cărora vor fi caracterizate prin prisma diferitor infracţiuni

52

prevăzute de partea specială a Codului penal. Totodată, aceste infracţiuni pot fi considerate şi ca sursă de obţinere a veniturilor ilegale. Astfel, autorul rus N.Bolva91 propune următoarea clasificare a infracţiunilor ce formează economia subterană ilegală: -

sustragerile;

-

escrocheria;

-

fabricarea banilor falşi;

-

infracţiuni săvârşite de persoane cu funcţie de răspundere;

-

înşelarea clienţilor;

-

practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător;

-

contrabanda;

-

infracţiuni legate de privatizare;

-

alte infracţiuni cu caracter economic.

În opinia noastră, clasificarea propusă de vestitul criminolog rus A.Dolgova92 redă într-o măsură mai completă structura sectorului criminal al economiei subterane. Prin urmare, sectorului criminal al economiei subterane urmează de atribuit toate acele fapte infracţionale care aduc venituri unice sau sistematice infractorilor (subiecţilor activităţii economice ilegale). Deci, la baza structurării acestui fenomen sunt plasate motivele cupidante şi profesionalismul persoanelor infractorice. Important e şi faptul că în calitate de temei pentru divizarea anumitor tipuri de infracţiuni şi atribuirea lor la economia subterană este formarea veniturilor criminale în rezultatul comiterii acestor infracţiuni, care urmează a fi legalizate ulterior. Aşadar, tipurile de infracţiuni care formează sectorul ilegal al economiei subterane, reieşind din clasificarea criminologică, poate fi constituit din următoarele grupe: 1. Infracţiunile contra persoanei. Către acestea se referă infracţiunile avide care se comit, de regulă, în rezultatul acţiunilor planificate anticipat pe calea înlăturării concurenţilor nedoriţi, care împiedică atingerea scopurilor scontate – obţinerea veniturilor suplimentare; tot la această categorie se referă infracţiunile, al căror „obiect” este însăşi persoana fizică sau organele ori ţesuturile acestora (omorul din interes material; omorul la comandă; vătămarea intenţionată gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii din interes material; cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori 91

БОЛВА Н.В., Влияние теневой экономики на экономическую безопасность, Автореф. дисс. … канд. экон. наук, Новосибирск, 1998, с. 12. 92 ДОЛГОВА А.И., АСТАНИН В.В., ЕВЛАНОВА О.А. и др., Региональные различия преступности и их причины // Власть: криминологические и правовые проблемы. Российская криминологическая ассоциация, Москва, 2002, стр. 236-238.

53

comercializa organele sau ţesuturile victimei; la comandă; constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare; traficul de fiinţe umane; traficul de copii; munca forţată etc.). 2. Grupul de infracţiuni numite condiţionat „Sustrageri”, care include în sine acele fapte infracţionale comise cu scop de profit şi care constau în luarea şi transformarea gratuită a averii străine în folosul vinovatului sau a altor persoane, cauzând astfel pagube materiale proprietarului sau altui posesor ori deţinător al bunurilor sustrase. La această categorie de infracţiuni se referă furtul, jaful, tâlhăria, şantajul, escrocheria, delapidarea averii străine, pungăşia, însuşirea în proporţii mari şi deosebit de mari etc. 3. Infracţiunile ce caracterizează piaţa criminală. Acesta constituie grupul principal de fapte infracţionale care formează sectorul criminal al economiei subterane, deoarece include în sine diverse tipuri de activităţi economice ilicite realizate sistematic, care, în cele din urmă, formează businessul criminal. În esenţă, este vorba despre o parte semnificativă de infracţiuni economice prevăzute de partea specială a Codului penal, unele infracţiuni contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale (practicarea ilegală a medicinii sau a activităţii farmaceutice; producerea, transportarea, păstrarea sau comercializarea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor; circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor; organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope; proxenetismul etc.), precum şi o parte din infracţiunile ecologice (distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere; vânatul ilegal; îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, sau cu alte exploatări ale apelor etc.). Din acest grup de infracţiuni fac parte şi alte fapte infractorice prevăzute în diferite capitole din partea specială a Codului penal, care au ca scop final obţinerea unor venituri ilicite şi legalizarea acestora. 4. Infracţiunile din sfera funcţionării mediului criminal (acest grup de infracţiuni, de regulă, nu formează obiectul legalizării veniturilor criminale, însă este strâns legată de grupul precedent de infracţiuni). La ele se referă: atragerea minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvârşirea unor fapte imorale; luarea de ostatici; banditismul; crearea sau conducerea unei organizaţii criminale etc. 5. Infracţiunile corupţionale. Infracţiunile incluse în acest grup ocupă un loc important în formarea veniturilor criminale. Prin urmare, sectorul criminal al economiei subterane are o corelaţie foarte strânsă cu fenomenul corupţiei. În acest grup urmează de inclus aşa infracţiuni ca coruperea pasivă; coruperea activă; traficul de influenţă; abuzul de putere sau abuzul de serviciu; excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu; falsul în acte publice; luarea de mită; darea de mită etc.

54

6. Infracţiunile orientate spre privarea statului şi societăţii de profiturile obţinute de subiecţi în rezultatul activităţilor economice. La grupul respectiv de infracţiuni se referă: practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător; pseudoactivitatea de întreprinzător; dobândirea creditului prin înşelăciune; evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor; abuzurile la emiterea titlurilor de valoare; contrabanda; insolvabilitatea intenţionată; insolvabilitatea fictivă; înşelarea clienţilor etc. Clasificarea respectivă nu este exhaustivă, deoarece, din punct de vedere teoretic, şi alte tipuri de infracţiuni pot constitui surse ale veniturilor criminale (spre exemplu, pirateria; spionajul etc.). Totodată, în această clasificare nu a fost inclusă infracţiunea de spălare a banilor, fiindcă ea prevede în particular răspundere penală pentru legalizarea veniturilor criminale, sau, cu alte cuvinte, a veniturilor dobândite în rezultatul comiterii infracţiunii nominalizate. Deci, reieşind din previziunile legiuitorului, această componenţă de infracţiune este repartizată într-o grupă separată, formând astfel o punte de legătură dintre sectorul legal şi cel criminal al economiei. Aşadar, ansamblul infracţiunilor, în rezultatul săvârşirii cărora subiecţii sectorului economiei subterane dobândesc venituri criminale este destul de considerabil. De aceea, nu este clar din ce considerente unii economişti, studiind problema sectorului ilegal al economiei subterane, ignorează anumite modalităţi ale businessului criminal. De exemplu, I.Eliseeva şi alţi autori93, studiind problema economiei subterane, reduc ansamblul activităţilor economice ilegale la şase categorii de fapte infracţionale: -

contrabanda – 38,5%;

-

fabricarea şi răspândirea substanţelor narcotice – 20,8%;

-

prostituţia – 14,7%

-

producerea şi realizarea băuturilor alcoolice de producţie casnică – 11,3%;

-

fabricarea şi realizarea ilegală a armamentului – 7,8%;

-

practicarea ilegală a jocurilor de noroc – 6,9%.

__________________ Total – 100,0%. În cazul dat structura sectorului criminal al economiei subterane este exhaustivă, deoarece însăşi autorii s-au limitat doar la şase tipuri de activităţi economice cu caracter criminal, nelăsând alte posibilităţi de completare a acestora specialiştilor în domeniu.

93

ЕЛИСЕЕВА И.И. и др., Изучение теневой экономики // Экономика Северо-запада: проблемы и перспективы развития, 2001, №1(7), стр. 9-18.

55

Deci, în opinia noastră, sectorul ilegal al economiei subterane este mult mai voluminos, fapt care reiese din clasificarea infracţiunilor expusă în textul lucrării.

Secţiunea II. Caracteristici şi modalităţi de realizare a spălării banilor 2.1. Spălarea banilor: infracţiune săvârşită în condiţiile crimei organizate În anul 1950, prin înfiinţarea de către Senatul american a Comitetului Kefauver pentru investigarea crimei organizate, societatea americană şi, implicit, comunitatea internaţională deveneau conştiente de existenţa şi proliferarea acestui fenomen cu consecinţe deosebit de grave asupra societăţii contemporane în ansamblul său. Se contura astfel conceptul de crimă organizată, ce semnifică activităţile infracţionale ale unor grupuri constituite pe principii conspirative, în scopul obţinerii unor importante venituri ilicite94. Arsenalul complex95 al acestor grupuri de infractori cuprinde, în diferite proporţii, folosirea violenţei, şantajul, escrocarea forţei de muncă, traficul de droguri, jocurile de noroc, camăta, răpirea de persoane, prostituţia, contrafacerea şi plasarea mijloacelor de plată false, contrabanda, evaziunea fiscală, coruperea oficialităţilor publice şi chiar acţiuni aparent legale, dar cu urmări delictuoase, toate acestea în scopul acumulării unor venituri substanţiale pe care apoi le canalizează în reluarea activităţii infracţionale la niveluri superioare, cu un grad de pericol social mai ridicat, inclusiv pentru a penetra şi controla organismele puterii şi administraţiei statului. Ca element esenţial trebuie să se reţină că activităţile ce compun crima organizată au un caracter secret şi bine organizat, din care cauză realizează un impact social deosebit de negativ, în multe state el constituind “cancerul perfid” care vlăguieşte puterea societăţii, ameninţă integritatea guvernelor, determină creşterea taxelor care se adaugă la preţul mărfurilor, periclitează siguranţa şi locurile de muncă ale cetăţenilor, aduce daune agenţilor economici aflaţi în competiţie, poate controla sindicatele, în final realizând o puternică influenţă asupra economicului, socialului şi mai ales politicului96. Întreaga a doua jumătate a secolului XX a fost marcată în Statele Unite şi statele civilizate ale lumii de o adevărată luptă de demontare a mecanismului de funcţionare a organizaţiilor criminale şi de stabilire a principalelor lor caracteristici, în scopul prevenirii şi combaterii extinderii 94

NISTOREANU, Gheorghe, PĂUN, Costică, Criminologie, Bucureşti, Editura Europa, 2000, pag. 228. PITULESCU, Ion, Al treilea război mondial. Crima organizată, Bucureşti, Editura Naţional, 1996, pag. 10. 96 NISTOREANU, Gheorghe, PĂUN, Costică, op.cit., pag. 228. 95

56

acestui fenomen. Acţiunile concertate ale autorităţilor nu au rămas însă fără replică din partea organizaţiilor criminale care, prin modul lor de structurare, prin flexibilitate, prin capacitatea de adaptare şi de infiltrare în zonele vitale ale politicului şi economicului, prin recurgerea necondiţionată la violenţă, corupţie şi şantaj, prin internaţionalizarea rapidă reuşesc în prezent să se consolideze, să obţină profituri considerabile din tranzacţii legale, dar mai ales din cele ilegale. Aceste profituri sunt folosite ulterior pentru a pătrunde în principalele organe de conducere ale statelor, pentru a-şi extinde influenţa asupra vieţii politice, asupra sectorului economic, în special în finanţe, industrie, comerţ, dar şi asupra mass-media, pe care o folosesc în interes propriu pentru a oferi publicului o imagine deformată asupra activităţilor ilicite pe care le desfăşoară. Se poate afirma că, în prezent, acest flagel s-a extins de la delictele “consacrate” ce se împleteau în mod tradiţional cu crima organizată, şi anume traficul de droguri sau arme, şi asupra altor domenii, precum cel al falsurilor, al infracţiunilor îndreptate împotriva proprietăţii, al celor din domeniul financiar-bancar, al faptelor ce se comit prin violenţă şi al traficului de fiinţe umane, respectiv prostituţie şi proxenetism. Crima organizată abordează astăzi, alături de segmentele tradiţionale (producţia ilegală şi traficul de alcool şi ţigări, jocurile de noroc, prostituţia şi traficul de fiinţe umane), noi domenii de mare prosperitate cum sunt: producţia şi traficul de droguri, traficul de arme şi materiale radioactive, contrabanda cu deşeuri toxice, traficul cu opere de artă, traficul cu autoturisme furate, comerţ cu animale rare, fraude cu cărţi de credit, spălarea banilor murdari97. O situaţie de noutate, exploatată de crima organizată este micşorarea ofertei mondiale de organe umane pentru transplant. În acest domeniu s-a dezvoltat o piaţă neagră care exploatează sărăcia, îndeosebi din ţările subdezvoltate, iar progresele înregistrate în tehnicile de conservare a organelor prelevate sunt de natură a spori această activitate98. Toate aceste modalităţi de manifestare a crimei organizate cunosc evoluţii îngrijorătoare, fiind deosebit de dificil să se facă lumină asupra adevăratelor dimensiuni. Astfel, în ceea ce priveşte traficul de droguri, asistăm în ultimii 15-20 de ani la o generalizare a problemelor legate de acesta, iar situaţia generală în acest domeniu s-a înrăutăţit foarte mult din cauza că nu ne mai confruntăm cu situaţii particulare ci cu un fenomen care a cuprins deja toate regiunile lumii. Puterea economică şi influenţa pe toate planurile a cartelurilor drogurilor sunt în continuă creştere, iar odată cu globalizarea consumului de droguri se realizează şi o cooperare tot mai strânsă şi mai amplă între organizaţiile criminale, care ajung să controleze întregi continente. 97 98

VOICU, Costică, Banii murdari şi crima organizată // Poliţia română, nr.2/1994, pag. 30. PITULESCU, Ion, op.cit., pag.15.

57

Referindu-ne, spre exemplu, doar la America Latină, principalii producători de droguri sunt Columbia, Peru, şi Bolivia, iar Argentina, fără a intra în această categorie, este un uriaş “portavion” de unde pleacă spre diverse colţuri ale lumii aeronave încărcate cu stupefiante99. Drogurile columbiene ajung şi în Cuba, ale cărui ape teritoriale servesc drept filieră de export a acestora, cu toate că cei vinovaţi de trafic de droguri sunt pasibili de pedeapsa cu moartea. Dezvoltarea pieţei globale a drogurilor s-a făcut în paralel cu aceea a traficului ilegal de arme, muniţii, materiale explozive şi uneori radioactive către guverne, mişcări de rezistenţă, formaţiuni de gherilă şi trupe de mercenari din lumea a treia şi nu numai, prin intermediul comercianţilor, oamenilor de afaceri şi serviciilor secrete care obţin profituri considerabile de pe urma acestor tranzacţii. Aceasta reprezintă o oportunitate perfectă pentru structurile crimei organizate de a se interfera şi de a-şi folosi reţelele, locurile secrete de depozitare şi proprii specialişti pentru a obţine câştiguri enorme. Proliferarea traficului de autoturisme furate în ultimii ani a devenit dramatică, în majoritatea ţărilor europene reprezentând cel mai serios segment al crimei organizate după traficul de droguri100. Recrudescenţa deosebită a acestui segment al crimei organizate îşi are explicaţia în rentabilitatea furtului de autoturisme, preţul unui autoturism de marcă fiind foarte ridicat, precum şi în posibilitatea mult mai redusă ca infractorul să fie prins, deoarece acesta, având la dispoziţie autoturismul furat, se deplasează rapid spre unul din punctele de frontieră unde are aranjată, complici fiindu-i vameşii, trecerea într-o altă ţară. Un fenomen exploziv, manifestat pregnant după 1990 şi care a căpătat un caracter tot mai organizat, îl constituie proxenetismul şi prostituţia, cei implicaţi, profitând de facilităţile obţinute prin deschiderea graniţelor şi libera circulaţie în cadrul ţărilor din Uniunea Europeană, îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul unor state unde legislaţia este îngăduitoare şi unde acest fenomen a devenit o adevărată industrie. În această activitate mafiotă, pe lângă prostituţie şi proxenetism, se practică şi comerţul cu copii sub egida adopţiilor legale sau mai puţin legale. Orice acţiune ilicită de anvergură ce îşi propune câştiguri maxime şi continuitate în operaţiunile întreprinse va atinge, inevitabil, punctul critic în momentul în care se va încerca integrarea profitului în circuitul financiar-bancar. Se recurge în aceste situaţii la spălarea banilor care desemnează reinvestirea în afaceri licite a banilor obţinuţi din afaceri ilicite utilizând, în acest scop, circuite financiare interne şi

99

KLEIN, Sergiu, Droguri pentru dividende politice şi economice // Lumea Magazin, nr.7/1999, pag. 28-30. PITULESCU, Ion, op.cit., pag. 48.

100

58

internaţionale complicate. În concepţia Interpol, organizaţiile criminale ar putea fi clasificate astfel101: - familiile mafiei, în care se găsesc structuri ierarhice, norme interne de disciplină, un cod de conduită şi o anumită diversitate de activităţi ilicite şi licite; - organizaţii profesionale, ai căror membri se specializează în una sau mai multe tipuri de activităţi criminale (traficul de maşini furate, laboratoare clandestine pentru fabricarea drogurilor, imprimerii clandestine de monedă falsă, răpiri de persoane pentru răscumpărare, jafuri organizate etc.); - organizaţii criminale etnice, ca rezultat al unui concurs de împrejurări, cum ar fi imensa discrepanţă a nivelurilor de viaţă, severitatea excesivă a procedurilor de imigrare, expansiunea geografică, slăbiciunea sau carenţa legilor (cea mai recent înfiinţată organizaţie criminală etnică102 este cea formată din albanezi care, în urma conflictului militar din Kossovo, a preluat comanda operaţiunilor criminale din nordul Italiei unde duc un adevărat război al clanurilor mafiote în încercarea de a înlătura mafia locală103). - organizaţii teroriste internaţionale, care practică asasinatele, deturnările de avioane, răpirile de persoane sub diverse motivaţii: politice, militare, religioase sau rasiale; - organizaţii specializate în reciclarea banilor şi care au o clientelă variată: contrabandişti, traficanţi de droguri cu milioane de dolari lichizi obţinuţi din afaceri ilicite şi cărora au nevoie să le ofere un caracter de dobândire licită, oameni de afaceri ce încearcă să se sustragă de la plata impozitelor, deţinători de fonduri obscure destinate corupţiei şi mituirii etc. În lumea specialiştilor şi organismelor internaţionale de luptă contra crimei organizate se apreciază că volumul anual al profiturilor obţinute de către cele mai puternice grupări criminale depăşeşte cifra de 300 miliarde dolari, ceea ce reprezintă aproape 9% din comerţul mondial. Aşadar, funcţionează o imensă economie subterană, un vast spaţiu economic şi financiar secret, care îşi dezvoltă permanent puterea, ajungând să reprezinte procente semnificative din produsul intern brut. Conform datelor prezentate de National Criminal Inteligence Service din Londra, în anul 1993 economia subterană din SUA reprezenta 10-15% din produsul intern brut, în Anglia 7%, în

101

Vezi revista Buletinul Poliţia, nr.1/1995, pag. 24. Datele sunt preluate din Buletinul Poliţiei pentru Combaterea Criminalităţii Economico-Financiare, nr.8-9/1994, Bucureşti, pag. 25. 103 VLAD, Corneliu, Filiera balcanică a drogurilor în tranziţie // Lumea Magazin, nr.4/1999, pag. 11. 102

59

Italia 30%, în Spania 23%, în Belgia 21% şi în Suedia 13%104. Toate aceste cifre confirmă importanţa pe care o are spălarea banilor „murdari” pentru lumea crimei organizate. Dacă ar fi să prezentăm schematic segmentele cele mai importante ale activităţii complexe desfăşurate de marile organizaţii criminale vom observa trei mari secvenţe operative: - prima vizează infracţiunile comise prin folosirea violenţei cu scopul ca organizaţia criminală să-şi menţină dominaţia într-un anumit teritoriu ori să se impună în alte spaţii. Aceasta ar fi componenta primitivă, extrem de dură, care vizează, nu în puţine cazuri, atacul violent la adresa autorităţilor, a cetăţenilor, a societăţii în general; - a doua secvenţă cuprinde suma tuturor infracţiunilor comise în mod organizat şi cu caracter permanent, în fapt un veritabil proces de producţie criminală, o industrie a crimei care generează câştiguri fabuloase. Cu riscul de a ne repeta vom încerca ierarhizarea acestor categorii de infracţiuni: traficul de droguri, actele de mare contrabandă cu o imensă diversitate de mărfuri (cafea, alcool, ţigări, armament, explozivi, substanţe radioactive, toxice, autoturisme, confecţii, opere de artă, antichităţi, metale preţioase, blănuri rare etc.), prostituţia, pornografia, răpiri de persoane, traficul de fiinţe umane, şantajul, omorurile la comandă etc.; - secvenţa a treia este cea a spălării banilor proveniţi din crimă. Acesta din urmă este segmentul cel mai complicat şi dificil de finalizat din partea organizaţiilor criminale, care utilizează un arsenal sofisticat pentru a penetra circulaţia financiarbancară naţională şi internaţională. În legătură cu acest domeniu al spălării banilor, specialiştii afirmă că apare în scenă o nouă clasă criminală extrem de rentabilă, formată din superprofesionişti care îi ajută şi îi tăinuiesc pe alţi criminali prin intermediul activităţilor financiare. Aceşti indivizi corespund prea puţin stereotipului unui criminal al lumii interlope. Ei sunt experţi financiari, economişti, avocaţi, agenţi de bursă, precum şi membri ai unor profesiuni legale şi nu trebuie să devină direct implicaţi în activitatea criminală fundamentală, ci doar să tăinuiască şi să transfere profitul ce rezultă din aceasta105. În ceea ce priveşte România, se poate afirma că până în prezent crima organizată nu s-a manifestat la intensitatea şi amploarea existentă în alte ţări ale lumii106. Aceeaşi situaţie este specifică şi pentru Republica Moldova. Semnele apariţiei unor activităţi ale crimei organizate pe teritoriul României au apărut încă din anul 1990: jefuirea autocarelor de turişti de către grupuri de racketiri, precum şi omorul în stil 104

Buletinul Poliţiei Economico-Financiare, nr. 8-9/1994, pag. 57. VOICU, Costică, Banii murdari şi crima organizată, op. cit., pag. 59. 106 PITULESCU, Ion, op.cit., pag. 365. 105

60

mafiot a unor asiatici. Astăzi, la peste zece ani distanţă în timp de la Revoluţia din decembrie 1989, observăm o intensificare a actelor de mare violenţă şi şantaj, tâlhării, sechestrări de persoane, trafic de droguri, precum şi cazuri tot mai dese de folosire a armelor de foc de către indivizi din lumea interlopă care le folosesc în reglări de conturi şi în dispute privind influenţa asupra unor zone. Dacă actele de violenţă sub forma cărora se manifestă crima organizată este stratul cel mai bine vizibil, nu acelaşi lucru putem spune despre infracţiunile din domeniul financiar-bancar: contrabanda, evaziunea fiscală, înşelăciuni în domeniul financiar-bancar, escrocheriile de amploare naţională ca: SAFI, Caritas, FNI, privatizări frauduloase, deturnări de fonduri etc. Toate aceste forme ale criminalităţii din domeniul economico-financiar nu s-ar fi desfăşurat fără complicitatea factorilor de conducere din administraţia publică centrală şi locală, complicitate manifestată sub forma actelor de corupţie. Astfel, în ramurile productive ale economiei, corupţia a cuprins întregul proces de privatizare, cu predilecţie transferurile ilegale de patrimoniu, prin subevaluare, de la societăţile comerciale de stat şi regiile autonome către întreprinzătorii privaţi, condiţionarea emiterii licenţelor de import-export, licitaţii fictive, folosirea fondurilor bugetare în alte scopuri decât cele prevăzute prin lege etc.107. Dacă în prima jumătate a anilor ’90 fenomenul infracţional din România evolua mai degrabă către “organizarea crimei” şi mai puţin

către “crima organizată”108, în prezent se afirmă că

structurile crimei organizate s-au cristalizat şi se manifestă din plin pe întreg teritoriul ţării. Suntem de părerea că, pentru a combate eficient crima organizată, demersul autorităţilor trebuie să se înscrie pe două coordonate importante: crearea şi consolidarea cadrului legal şi instituţional, iar pe de altă parte o politică penală adecvată. În aceste condiţii, propunerile cuprinse în Proiectul Legii pentru modificarea şi completarea Codului penal român au fost şi sunt încă mai mult decât binevenite. Această iniţiativă, impusă de realităţile româneşti din ultimii ani, s-a înscris pe linia eforturilor făcute de comunitatea internaţională prin intermediul ONU, Consiliului Europei, Uniunii Europene de a elabora instrumentele juridice necesare contracarării crimei organizate prin armonizarea legislaţiei penale la nivel regional şi elaborarea unor politici de prevenire şi combatere flexibile şi coordonate la nivel internaţional. Astfel, proiectul propunea introducerea conceptelor de “crimă organizată” şi “act de crimă organizată”. 107

MOLDOVEANU, Nicolae, Criminalitatea economico-financiară în societăţile comerciale, Bucureşti, Editura Global Print, 1997, pag. 162. 108 PĂUN, Costică, Crima organizată sau organizarea crimei? // Analele Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, anul I, Bucureşti, 1993, pag. 55-63.

61

În Titlul VIII al Părţii Generale a Codului penal român se propunea introducerea art.1441 potrivit căruia “prin crimă organizată se înţeleg activităţile desfăşurate de o organizaţie sau asociaţie ori de un grup constituit din cel puţin trei persoane, cu o structură determinată, în scopul realizării de beneficii materiale sau obţinerii altor asemenea foloase ori realizării unor interese ilicite ca urmare a dobândirii şi exercitării controlului asupra unor localităţi, cartiere, zone, pieţe ori asupra unor sectoare economice, politice sau sociale, prin folosirea puterii economice de care dispun infractorii sau a forţei rezultate din legăturile acestora cu ceilalţi membri ai organizaţiei, asociaţiei sau grupului, ori prin folosirea violenţei, intimidării, coruperii, şantajului sau prin alte asemenea mijloace frauduloase”. Prin “act de crimă organizată” se înţelegea, potrivit art.1441 alin.2, “orice act infracţional săvârşit de un membru al unei organizaţii sau asociaţii ori a grupului constituit în condiţiile prevăzute în alin.1, dacă acel act a fost comis în folosul organizaţiei sau asociaţiei ori grupului din care acesta face parte.” În art.1441 alin.3 se arăta că este considerat act de crimă organizată şi “actul săvârşit de către acela care deşi nu face parte din organizaţia, asociaţia sau grupul constituit în condiţiile arătate în prezentul articol, prin activitatea sa ajută ori înlesneşte comiterea faptei în vederea atingerii scopului prevăzut în alin.1.” Analizând definiţia cuprinsă în art. 1441 alin.1 Cod penal român se observă că se regăsesc în ea principalele trăsături ale crimei organizate în varianta clasică ce se deosebeşte fundamental de acţiunile unor indivizi care, ocazional, se asociază pentru a comite anumite infracţiuni. Activităţile desfăşurate în cadrul crimei organizate trebuie să aparţină unei organizaţii, asociaţii sau grup constituit din cel puţin trei persoane, cu o structură determinată, formală, în care membrii au sarcini şi responsabilităţi precise şi care implică coordonarea membrilor în planificarea şi executarea activităţilor specifice. O altă trăsătură a crimei organizate ce se regăseşte în definiţie este orientarea spre profit. Astfel, activităţile desfăşurate de organizaţia, asociaţia sau grupul constituit în condiţiile art.1441 alin.1 trebuie să fie orientate în scopul realizării de beneficii materiale sau obţinerii altor asemenea foloase sau realizarea unor interese ilicite, putând fi vorba chiar de realizarea unor obiective licite prin mijloace ilicite (de exemplu, câştigarea unei licitaţii prin înlăturarea violentă a celorlalţi competitori). De asemenea, crima organizată în definiţia din art.1441 alin.1 se caracterizează şi prin flexibilitate, rapiditate şi capacitate de infiltrare. Astfel, scopurile prevăzute în definiţie trebuie să se realizeze în urma dobândirii şi exercitării controlului asupra unor localităţi, cartiere, zone, pieţe ori asupra unor sectoare economice, politice sau sociale, putând fi vorba, printre altele, de clasa politică, de justiţie, aparatul poliţienesc. 62

Mijloacele folosite sunt de asemenea caracteristice. Este vorba, în primul rând, de folosirea puterii economice de care dispun infractorii, iar în al doilea rând de folosirea violenţei, intimidării, coruperii, şantajului ori alte asemenea mijloace frauduloase109. Este binecunoscut în doctrina juridică faptul că, astfel de mijloace sunt folosite de organizaţiile criminale din întreaga lume, atât pentru a menţine disciplina în interiorul propriei structuri, cât şi pentru a-i pedepsi pe cei care îndrăznesc să se opună cerinţelor şi intereselor mafiote ori, pur şi simplu, acţionează împotriva lor. Proiectul Legii pentru modificarea şi completarea Codului penal român propunea şi introducerea art.1442 care lămureşte noţiunea de “infracţiuni susceptibile de a fi săvârşite în condiţiile crimei organizate”. Acest articol se referă la două categorii de infracţiuni susceptibile de a fi comise în asemenea condiţii. Prima categorie, la care se făcea referire în art.1442 alin.1, cuprinde infracţiunile expres prevăzute în Partea specială a Codului penal român, fiind vorba fie de fapte incriminate ca infracţiuni distincte ca omorul săvârşit în condiţiile crimei organizate (art.1761) şi furtul săvârşit în condiţiile crimei organizate (art.2091), fie de infracţiuni pentru care comiterea în scopul şi condiţiile prevăzute în art.1441 constituie forma agravantă (este cazul infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal – art.1897, sclavie – art.190 alin.3, şantaj – art.194 alin.3, tâlhărie – art.211 alin.4, piraterie – art.212 alin.4, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor – art.279 alin.4, nerespectarea regimului materialelor nucleare sau a altor materiale radioactive – art.2791 alin.5 teza III, nerespectarea regimului materiilor explozive – art.280 alin.5 teza III, nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri – art.2801 alin.3, falsificarea de monede, timbre şi alte valori în cazuri speciale – art.2841 teza III, deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori – art.285 alin.2, traficul de stupefiante – art.312 alin.2 (trebuie adăugat că în prezent traficul de droguri este incriminat de Legea nr.143/2000)110. Infracţiunile susceptibile de a fi săvârşite în condiţiile crimei organizate prevăzute în partea specială a Codului penal sunt sancţionate cu pedepse foarte aspre, care pornesc de la pedeapsa cu închisoarea cu 10 ani şi până la detenţiunea pe viaţă. A doua categorie de infracţiuni la care face referire art.1442 alin.2 cuprinde infracţiunile prevăzute în legi speciale precum: infracţiunea de spălare a banilor – incriminată prin Legea nr.21/1999, infracţiunea de contrabandă calificată prevăzută de Legea nr.141/1997111 (Codul vamal) sau infracţiunea de trafic de ţesuturi şi organe umane prevăzută de Legea nr.2/1998112 privind prelevarea şi transplantul

109

AMZA, Tudor, Conotaţii criminogene şi noi riscuri pentru orânduirea postbelică, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 1997, pag. 215. 110 publicată în Monitorul Oficial nr.362 din 03.08.2000, modificată prin legea 169/200. 111 publicată în Monitorul Oficial nr.180 din 01.08.1997. 112 publicată în Monitorul Oficial al României nr.8 din 13.01.1998.

63

de ţesuturi şi organe umane, cu specificaţia că se vor aplica sporuri de pedeapsă de până la 5 ani pentru faptele săvârşite în scopul şi în condiţiile crimei organizate. Cu regret, aceste neajunsuri nu au fost luate în consideraţie pe deplin la elaborarea noului Cod penal al României, iar crima organizată este definită mai complet doar în teoria dreptului penal. În acest sens, ar fi binevenit acceptarea unor prevederi legislative din noul Cod penal al Republicii Moldova, prin care se definesc şi se caracterizează crima organizată sub aspect juridicopenal (art. 47 – Organizaţia (asociaţia) criminală). Legislatorii moldoveni, însă, la elaborarea acestei definiţii, n-au ţinut cont de faptul că organizaţia criminală diferă de asociaţia criminală prin aceea că ultima nu se caracterizează prin colaborare dintre formaţiunile criminale, ci a reprezentanţilor, liderilor acestora, care se întrunesc pentru a soluţiona diferite probleme cu caracter infractoric. Luându-se în consideraţie cele expuse, ar fi destul de util şi eficient în prevenirea şi combaterea fenomenelor economie subterană şi spălarea banilor completarea multiplelor norme juridico-penale (vezi secţiunea I, capitolul II – clasificarea infracţiunilor care formează sectorul criminal al economiei subterane) cu agravante de tipul comiterii faptelor respective de către organizaţii sau asociaţii criminale. Perfecţionarea legislaţiei este o premisă necesară, dar nu şi suficientă pentru consolidarea stării de legalitate113. Mai

rămâne ca organele specializate chemate să aplice aceste dispoziţii şi să nu fie

obstrucţionate în activitatea de aplicare în concret a legii pentru ca şi în Republica Moldova, şi în România să funcţioneze principiul egalităţii în faţa legii penale, iar eforturile de apărare a valorilor societăţii împotriva diferitor structuri criminale organizate să fie încununate de succes.

2.2. Etape, modalităţi (metode) şi scheme de spălare a banilor Spălarea banilor este un proces de convertire a banilor „murdari”, obiectivul căruia constă în ascunderea şi mascarea existenţei surselor şi proprietăţii ilegale, prin aplicarea unor proceduri criminale care crează aparenţa de surse legale. Aceasta dă posibilitate de a cheltui banii fără a avea suspiciuni din partea organelor de drept despre activitatea criminală. Spălarea banilor este un proces complicat care parcurge mai multe etape, implicând adesea mai multe persoane şi instituţii. În cadrul activităţilor infracţionale, numeralul este principalul mijloc de schimb. Organizaţiile criminale trebuie să convertească numeralul în forme mai uşor de mânuit şi transferat. Pentru a desăvârşi apoi schema de reciclare a banilor în scopul ascunderii adevăratei provenienţe şi 113

NISTOREANU, Gheorghe, PĂUN, Costică, op.cit., pag. 260.

64

a dreptului de proprietate asupra profiturilor veniturile trebuie să fie spălate, fără a lăsa nici o urmă detectabilă. Strategiile de spălare a banilor includ tranzacţii care, prin volum, sunt foarte profitabile şi deci atractive pentru instituţiile financiare legale. Spălarea banilor orientează banii dintr-o economie ilegală şi îi plasează în investiţii binevenite în economia legală. Cele două elemente majore ale procesului de reciclare a fondurilor sunt: ascunderea produsului infracţional şi convertirea lui în bani, în scopul de a i se escamota provenienţa. În tranzacţiile de reciclare a fondurilor este pusă în aplicare escrocheria prin reprezentarea falsă a unor fapte precum provenienţa ilicită şi adevăratul titular al dreptului de proprietate asupra fondurilor. Ea poate fi efectuată, de exemplu, prin inventarea unei tranzacţii de vânzare-cumpărare între adevăratul proprietar al bunului (infractor) şi o entitate care pare să fie independentă de controlul infractorului, din care a fost creată în realitate de el doar pentru a da aparenţă legală unei tranzacţii de la distanţă. Din cauza faptului că escrocheria presupune alterarea sau falsificarea informaţiilor privind identitatea celor implicaţi şi asupra dreptului de proprietate, diverse documente trebuie modificate, pierdute sau distruse. Ciclul economic al lumii clandestine este un ciclu continuu şi dinamic cu generaţii de profituri care pot fi investite în activităţi ilegale, precum şi activităţi legale114. Procesul de spălare a banilor este constituit din trei etape şi tehnici diferite pentru a-şi atinge scopul. În conformitate cu „Recomandările referitor la elaborarea de către băncile din Republica Moldova a programelor privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului”, aprobate de Banca Naţională prin Hotărârea nr.94 din 25 aprilie 2002, principalele elemente ale procesului de spălare a banilor sunt: - plasarea – mişcarea

iniţială a mijloacelor băneşti sau a altor venituri provenite din

activitatea infracţională cu scopul schimbării formei iniţiale sau a locului acestora pentru a le face inaccesibile organelor de drept; - investirea – separarea

de la sursa de provenienţă a veniturilor obţinute din

activitatea criminală prin intermediul diferitelor tranzacţii financiare; - integrarea

–

utilizarea

unei

tranzacţii

legitime

pentru

a

ascunde

veniturile

ilicite, fâcând posibilă întoarcerea la infractor a fondurilor spălate. Astfel, reciclarea fondurilor are trei faze de bază: plasare, stratificare şi integrare şi presupune deseori elemente de extraneitate, fie printr-o entitate fizică sau juridică comercială, fie

114

BUJOR, Valeriu, POP, Octavian, op. cit., pag. 7-8.

65

printr-o instituţie financiară. Cele trei etape pot avea loc fie sub formă de faze distincte, fie simultan sau prin suprapunere. Uneori, etapele spălării banilor sunt prezentate cu denumiri mai plastice, precum: - prespălarea – adică convertirea banilor murdari în bani curaţi; - spălarea principală – conversia banilor în intrări contabile; - uscarea (reciclarea) – folosirea banilor pentru a obţine profit. Sau, procesul cunoaşte două faze: - în prima fază se şterg urmele care ar putea duce la trecutul nelegal; - în faza a doua se stabilesc tranzacţiile comerciale care trebuie întreprinse în scopul creării aparenţei de legalitate115. Plasarea presupune deplasarea fizică a profiturilor în numerar. Acest lucru este necesar pentru a separa fondurile obţinute de sursa lor, situată în spaţiu. Necesitatea plasării derivă din faptul că este posibilă supravegherea din partea organelor de aplicare a legii a surselor de obţinere ilicită a numeralului şi, ca o măsură de siguranţă, infractorii trebuie să transporte numeralul ilicit obţinut în afara spaţiului controlat, pentru a nu putea fi depistat şi, eventual, confiscat. Plasarea masei de profituri în numerar se poate face prin mai multe metode şi instituţii, dintre care: instituţiile financiare tradiţionale, instituţiile netradiţionale, comerţul cu amănuntul, transferul extern al fondurilor. Această fază a procesului de spălare a banilor este cea mai vulnerabilă, deoarece implică colectarea şi manevrarea unei imense cantităţi de bani în numerar şi până la depunerea în bancă este greu de evitat lăsarea unor urme detectabile. Transportul fizic, care vizează instrumentele monetare, se realizează cu diferite mijloace de transport (avioane private, avioane comerciale, nave, transporturi rutiere etc.) fără a se respecta legislaţia cu privire la raportarea acestor sume ce ies din ţară. De obicei, aceste transportări au loc către ţări cunoscute ca paradisuri fiscale, unde nu se pune problema justificării sumelor în numerar cu ocazia depunerii acestora în bănci, iar după depunerea în bănci, aceste sume fac cale întoarsă în ţara din care au provenit, utilizându-se alte instrumente şi tehnici, cel mai preferat fiind transferul electronic. Stratificarea presupune separarea veniturilor ilicite de sursa lor prin crearea unor straturi complexe de tranzacţii financiare, concepute spre a anihila orice posibilitate de control asupra bunurilor ilegal dobândite. Modalităţile confuze şi complicate prin care strat după strat de activităţi

115

CIOBANU, Petruţ, op. cit., pag. 45.

66

şi tranzacţii sunt adăugate unul altuia, fiind menite să facă detectarea profiturilor ilegale extrem de dificilă. Multe entităţi utilizează, în ultimul timp, reţelele Internet pentru a propune servicii de spălare a banilor, dând uneori aparenţa de servicii financiare extrateritoriale sau de posibilităţi de plasament legale. Integrarea este a treia etapă a procesului de spălare a banilor prin intermediul căreia se caută să se dea aparenţă de legitimitate asupra bunurilor dobândite în baza unor fonduri ilicite. După ce etapele anterioare ale spălării banilor au reuşit, reciclatorul trebuie să dea o explicaţie plauzibilă a averii de care dispune. Prin intermediul integrării, profiturile reciclate sunt plasate în economia reală legitimă, iar rezultatele obţinute din activităţi ilegale devin legale. Profiturile, de data aceasta, au o acoperire legală iar reciclatorul le foloseşte fără teamă, achiziţionând bunuri la vedere116. A doua etapă poate fi întâlnită şi ca „investire” – etapă în care banii se mişcă în diferite afaceri, corporaţii, instituţii financiare, în mod fizic, prin depozit, prin transferul electronic. Investirea ascunde şi maschează banii de la sursa ilegală şi a stăpânirii lor117. La etapa „plasării” principalele tehnici folosite de spălătorii de bani sunt: - Structurarea sau „fărâmiţarea”. Înainte de a fi plasată în sistemul financiar, o mare cantitate de bani este împărţită în cantităţi mai mici decât 10000 dolari, pentru a nu fi înregistrate. Aceste fonduri sunt depozitate, după care pot fi transferate („prin cablu”) sau folosite pentru achiziţionarea altor instrumente monetare. - Complicitatea.

Individul

sau

grupul de indivizi,

angajaţii

instituţiilor

financiare

facilitează spălarea banilor prin neînregistrarea depunerilor ori înregistrarea falsă a acestora. O astfel de tehnică îl protejează pe spălător, neputând să fie depistat. - Provenienţa. În schema acestei tehnici profiturile ilicite sunt combinate cu fondurile legale ale unei firme şi întregul capital este prezentat ca provenind din activitatea legală a firmei. - Cumpărarea de bunuri sau instrumente monetare. „Spălătorii” cumpără bunuri de valoare (autoturisme, vapoare, avioane, obiecte de lux, metale preţioase etc.) sau instrumente monetare (bani, cecuri etc.) pe care le folosesc în activitatea lor infracţională (de exemplu în transport).

116

BUJOR, Valeriu, POP, Octavian, op. cit., pag. 14-17. Vezi: Raportul seminarului Măsuri contra spălării banilor şi prevederi pentru combaterea crimelor financiare şi economice, Chişinău, 1999. 117

67

- Contrabanda cu valută implică transportarea fizică a valutei din afara ţării, după care aceasta se reîntoarce prin metode legale, cum ar fi transferurile „prin cablu”. În stadiul al doilea de spălare a fondurilor, denumit „circulaţia banilor”, spălătorul încearcă să separe profitul de originea lui ilicită printr-o serie întreagă de tranzacţii comerciale complexe. Deci, fiind încheiat primul stadiu de plasare, profiturile sunt schimbate într-o formă bănească şi pot fi mai uşor şi mai rapid manipulate. Multe din tehnicile folosite pentru plasare sunt utilizate şi în stadiul de „circulaţie”. De exemplu, complicitatea poate fi un factor important în transformarea marilor sume de bani în instrumente monetare. Acest stadiu poate interveni chiar simultan cu cel de plasare când, de exemplu, spălătorul a depus banii într-un cont şi, în acelaşi timp, foloseşte acei bani pentru a cumpăra titluri de valoare. Principalele tehnici folosite în al doilea stadiu, respectiv al „circulaţiei banilor”, sunt: - transferul de fonduri, prin cablu sau electronic, ce presupune folosirea reţelelor electronice ale băncilor sau ale instituţiilor financiare netradiţionale pentru a muta fondurile dintr-un loc în altul; - prin sisteme variate „spălătorul” poate mişca fonduri practic unde doreşte. Vânzarea sau exportul de bunuri implică situaţiile în care bunurile cumpărate cu bani murdari sunt vândute la alte adrese sau exportate, pierzându-se astfel identitatea cumpărătorului iniţial. Al treilea stadiu de spălare a banilor, „integrarea”, are drept obiectiv justificarea plauzibilă a fondurilor ilicite. Odată ce fondurile ating acest stadiu, este extrem de greu să fie depistate. Tehnicile folosite în cel de-al treilea stadiu pot fi: complicitatea băncilor străine şi utilizarea licenţelor false de import-export118. Pentru ca operaţiunea să fie încununată de succes trebuie să nu rămână nici o „pistă de hârtie” prin care se pot deduce conexiunile celor trei stadii ale procesului. Cei care spală banii se folosesc de exigenţele actului secretului bancar, beneficiind şi de ajutorul funcţionarilor bancari, toate acestea reprezentând obstacole greu de înlăturat de către organele de cercetare penală. Spre exemplu, la 20.12.2005 a fost pornită cauza penală în baza art. 243 alin. (1) pe faptul deschiderii de către o persoană neidentificată a unui cont în banca B.C. „Businessbank” S.A. cu soldul de 242 mii dolari SUA. Prin acţiunile sale persoana neidentificată, cu aportul lucrătorilor bancari, tăinuieşte informaţia cu privire la natura şi apartenenţa mijloacelor băneşti119. Infracţiunea de spălare a banilor presupune un complex de activităţi, procedee, tehnici şi metode dintre cele mai rafinate. Spălarea banilor închide practic cercul infracţional care începe cu 118 119

VOICU, Costică, op. cit., pag. 35-36. Arhiva Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Cauza penală nr.2005036021.

68

săvârşirea uneia sau unora din infracţiunile prevăzute de lege, continuă cu obţinerea produsului financiar (bani murdari) şi se finalizează prin spălarea acestui produs, prin utilizarea unor procedee, tehnici şi scheme mai simple (de exemplu, scoaterea fizică a banilor peste graniţă) sau mai complexe (de exemplu, prin utilizarea circuitelor financiar-bancare)120. În literatura de specialitate americană „metoda de spălare a banilor” desemnează atât tehnicile individuale de spălare, cât şi schemele de spălare. O tehnică de spălare a banilor este o procedură individuală, pe când schema presupune o succesiune de proceduri prin care profiturile unei operaţiuni ilicite sunt transformate în bani ilegali. O altă distincţie se face între cei doi termeni menţionaţi anterior şi cel de mecanism de spălare a banilor care desemnează instituţia financiară ce facilitează spălarea. Aşadar, mecanismul se plasează undeva între tehnica şi schema de spălare a banilor: profiturile spălate printr-o casă de schimb (mecanismul) pot implica cel puţin câteva tehnici, dar acestea pot fi numai un element al schemei. Prin metodă se înţelege mijlocul de obţinere a unui rezultat sau a unui scop. Referitor la legalizarea venitului obţinut ilegal, metoda acestei infracţiuni se consideră a fi totalitatea (sistemul) acţiunilor orientate spre atribuirea unei forme legale venitului respectiv, în rezultatul cărora deţinerea bunurilor ilegal obţinute devine „legală”, adică conformată cerinţelor legislative. Astfel, prin metodă a acţiunii studiate, toate mijloacele de obţinere a rezultatului criminal în „spălarea banilor”, conform opiniei autorului rus V. Niculina121, se pot clasifica în trei grupe: -

Metoda „încurcării urmelor” – săvârşirea de către făptuitor a unui şir de operaţiuni cu

banii „murdari”, în rezultatul cărora adevărata origine a venitului este imposibil de stabilit; -

Metoda denaturării datelor contabile, bancare sau altei evidenţe, adică introducerea

premeditată a unor informaţii false în documentele de evidenţă. Eficienţa acestei metode este că după realizarea ei, probabilitatea scoaterii la iveală a adevăratei origini a venitului lipseşte; -

A treia metodă constă în încheierea unor contracte fictive.

Desigur că nu se poate pune în discuţie existenţa fiecărei metode în parte, independent. În lanţul de spălare a banilor „murdari” pot fi utilizate cele mai variate tipuri ale celor trei metode. Totodată, există un şir de metode122 utilizate de infractori pentru transferarea mijloacelor dintr-un sistem de balanţă în altul, cum ar fi: 120

VOICU, Costică, FLORIN, Sandu, BOROI, Alexandru, MOLNAR, Ioan, Drept penal al afacerilor, Bucureşti Editura Rosetti, 2002, pag. 212-213. 121 НИКУЛИНА В.А., op. cit., pag. 15-19. 122 БАНДУРКА А.М., ЧЕРВЯКОВ И.М., ПОСЫЛКИНА О.В., Финансово-экономический анализ, Харьков, Издво Университета внутренних дел, 1999, стр. 199-221.

69

- businessul legal, care se foloseşte pentru transformarea banilor în numerar în valori mobiliare. Astfel, veniturile ilegal obţinute pot fi spălate prin canale legale prin următoarele metode: a) mărirea veniturilor oficiale; b) mărirea cheltuielilor oficiale; c) depunerea mijloacelor în numerar; -

tranzacţii de vânzare-cumpărare a bunurilor imobiliare sau a altui patrimoniu;

-

acoperire off-shore;

-

introducerea şi scoaterea peste frontieră.

Tehnica de bază a spălării banilor cuprinde patru etape desfăşurate în mod succesiv: - înfiinţarea de conturi colectoare, care au drept scop reunirea sumelor de bani obţinute ilicit; - virarea banilor din conturile colectoare în conturi deschise la băncile din străinătate; - investirea sumelor aflate în conturi deschise, în afaceri licite producătoare de beneficii; - returnarea banilor spălaţi organizaţiilor criminale în scopul producerii altor infracţiuni. Cele mai utilizate tehnici de spălare a banilor, în opinia lui Petruţ Ciobanu123, sunt următoarele: - dubla facturare prin care o societate comercială cumpără la preţuri supraevaluate bunuri sau servicii ale unei firme deschise într-o ţară terţă, de preferinţă în ţară cu legi fiscale avantajoase. Acest sistem permite scoaterea din ţară, de preferinţă o ţară cu legi fiscale avantajoase. Acest sistem permite scoaterea din ţară a unui surplus de capital, firma din ţara refugiu fiind în realitate asociată sau aparţinând aceleiaşi corporaţii; - specula imobiliară simulată care constă în achiziţionarea unui imobil prin subevaluarea valorii sale reale şi revânzarea acestuia (după efectuarea unor îmbunătăţiri false) la adevărata sa valoare de piaţă; - împrumutul de bani lichizi, urmat de o restituire prin intermediul instrumentelor bancare. Această restituire se bucură de avantajul că poate fi acoperită prin intermediul unor contracte fictive, greu controlabile (consulting, know-how). Este practicată tehnica împrumutului fictiv; - spălarea banilor şi a bancnotelor false în cazinouri legal înfiinţate. Sistemul are la bază faptul că jetoanele pentru jocurile de noroc pot fi cumpărate în număr nelimitat cu bani cash, în schimb câştigurile realizate pot fi transferate la cerere, direct în cont personal sau în contul altei persoane sau firme justificând astfel provenienţa lor.

123

CIOBANU, Petruţ, op. cit., pag. 47.

70

- spălarea banilor pe piaţa asigurărilor prin: a) contracte de tip uni-linked, care au natură investiţională; b) contracte cu rente anuale; c) contribuţii cu sume forfetare adăugate la un contract de asigurare de viaţă existent sau la un contract de pensie privată. „Corporaţiile de raft” reprezintă o altă metodă de spălare a banilor utilizând un paradis fiscal. „Corporaţia de raft” este o companie înfiinţată în conformitate cu legile existente în ţările paradisurilor fiscale, existând doar pe raftul din biroul unui avocat. Avocatul continuă să achite taxa anuală guvernului local în scopul menţinerii statutului de respectabilitate a companiei, obiectivul real al acestui exerciţiu fiind acela de a putea furniza o companie aparent legitimă cu un „trecut” oricui avea nevoie de ea. De exemplu, dacă un cetăţean pretinde că fondurile folosite pentru a achiziţiona o casă cu patru ani în urmă au provenit de la un împrumut luat de la o corporaţie din străinătate, el ar putea achiziţiona o corporaţie de raft, care exista cu cinci ani în urmă, după care completează documentele antedatate ale acestei corporaţii pentru a dovedi pretinsul împrumut. „HAWALA” este o metodă de manieră foarte ingenioasă ce se bazează pe sisteme bancare clandestine. Anumite comunităţi care nu au încredere în sistemul bancar tradiţional au stabilit sisteme paralele pentru transferarea fondurilor. Principiul acestui sistem constă în depozitarea fondurilor la un particular din ţara sa şi recuperarea fondurilor de la o altă persoană dintr-o ţară terţă. Persoanele care practică sistemul sunt de regulă comercianţi, membri ai unei aceleiaşi familii. Acest sistem, care se bazează pe încrederea reciprocă, nu lasă urme scrise: „contabilitatea” este globală între cei doi comercianţi, ei comparând periodic soldurile transferului. Această tehnică, denumită „HAWALA” este utilizată de către comunităţile indiene, chineze sau cele din Orientul Mijlociu. Pentru Republica Moldova şi România sunt caracteristice o varietate mare de tehnici şi scheme utilizate pentru spălarea banilor. Cea mai bine cunoscută este cea prin intermediul firmelor „fantome”. Numărul acestor firme creşte considerabil şi continuu. Lacunele legislative au permis ca până în prezent doar un număr nesemnificativ de persoane să poarte răspundere pentru utilizarea firmelor „fantome” în scopurile lor criminale. În confirmarea acestui fapt poate fi menţionată cauza penală pornită la 01.11.2005 în baza art. 243 alin. (3) lit. b), în privinţa unui grup de asociaţi şi reprezentanţi ai conducerii SRL „Chaid Agro”, care, prin intermediul firmei fantome ISC „UTAN-RAT”, au săvârşit acţiuni de tăinuire,

71

deghizare şi denaturare a informaţiilor privind originea, mişcarea şi apartenenţa bunurilor şi veniturilor obţinute în proporţii mari în sumă de 483 951 lei124. În dependenţă de instituţia utilizată, precum şi metodele prezentate, s-au format un şir de scheme binecunoscute, detectarea cărora permite a conchide faptul existenţei spălării banilor. În cele ce urmează se vor prezenta doar cele mai întâlnite scheme pe plan mondial. O schemă este subscripţia în asigurări cu primă unică, folosind numele unor terţi. În acest caz un client depune la o unitate bancară o sumă cu origine legală ce produce o rentabilitate corespunzătoare tipului de depozit şi care este impozitată de finanţe. Ulterior atrage un funcţionar al unităţii bancare unde s-a realizat depozitul, pentru ca fără cunoştinţă depozitarului să subscrie o asigurare cu primă unică pe numele său. Operaţia trebuie să rămână ascunsă clientului depozitar şi pentru controlul intern al unităţii. Infractorul înmânează funcţionarului băncii aceeaşi cantitate investită în asigurarea cu primă unică, menţinând depozitul iniţial cu aceeaşi rentabilitate. Ulterior, se revine la situaţia iniţială şi infractorul retrage suma depozitată pentru realizarea altei investiţii, fără controlul fiscal (metale preţioase, depozite în unităţi bancare din „paradisurile fiscale”). Infractorul, prin canalele obişnuite, plasează fondurile obţinute din activităţile ilicite în conturi secrete din „paradisuri fiscale”. Prin intermedierea unităţii bancare unde a depozitat banii şi în numele persoanelor sau societăţilor interpuse, investeşte fondurile în titluri de valoare emise de unităţi financiare din ţara de unde provin fondurile (obligaţiuni, bonuri de tezaur). Iar, la expirarea termenului de amortizare a titlurilor şi valorilor subscrise, plasează fondurile în alte ţări şi în diverse investiţii. Simularea unui credit sau împrumut de către infractor se va face în felul următor: banii rezultaţi din trafic de droguri sau din alte activităţi ilegale sunt depozitaţi într-o unitate bancară dintr-un „paradis fiscal”. Se transferă fondurile din paradisul bancar într-o altă ţară bancară (prin conturi fiduciare cu titlu identificat cu parolă). Folosind serviciile unor persoane interpuse, solicită un credit sau împrumut aceleiaşi unităţi bancare unde a transferat banii. Garanţia reală a împrumutului este suma transferată şi depozitată chiar dacă în contract figurează alte garanţii care sunt doar aparente. Ulterior se investeşte creditul în bunuri imobile sau active financiare. Prin intermediul cumpărării-vânzării internaţionale garantate (plătite) cu credit documentar se va semna un contract de vânzare-cumpărare a unei prime între două întreprinderi din ţări diferite. Este frecventă intermedierea altor întreprinderi din terţe ţări, operaţiunea devenind triunghiulară. Plata se realizează printr-un credit documentar internaţional. Vânzătorul falsifică documentele relative la export pentru a determina banca cumpărătorului să vireze băncii vânzătorului

124

Arhiva Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Cauza penală nr. 2005025010.

72

contravaloarea mărfii şi să autorizeze plata (facturi, certificate de calitate etc.). Ulterior, vânzătorul, marfa fiind virată, încasează banii. Marfa, obiect al contractului, nu există şi deci nu se expediază în ţara cumpărătorului. Este şi o schemă de cumpărare-vânzare internaţională de mărfuri supraevaluate. Astfel, infractorul deschide, prin persoane interpuse, unele conturi curente străine, în devize. Apoi contactează pe un colaborator în bancă ce face ca aceste conturi să nu fie înregistrate şi astfel să se evite controlul intern. Obţine devize pe care le introduce în conturile străine (aceste devize provin din diverse surse prin schimbul pe piaţa neagră). Se realizează sau se simulează un contract de import a unei anumite mărfi cu o companie din ţara unde se doreşte plasarea devizelor – valoarea operaţiei se supraevaluează sau se inventează. Importatorul realizează plata operaţiei prin solicitarea unui credit documentar, un cec bancar sau un ordin de transfer, pentru a alimenta un cont deschis într-o bancă din ţara unde se doreşte plasarea banilor termenului de amortizare a titlurilor şi valorilor subscrise, plasează fondurile în alte ţări şi în diverse investiţii. O dată realizat depozitul în ţara de destinaţie, se investeşte rezultatul acestei operaţii în bunuri imobile. Transferurile de fonduri din „paradisurile fiscale” în ţara de origine pentru plata unor exporturi va cuprinde: deschiderea unor conturi curente şi de credit în bănci şi ţări considerate „paradisuri fiscale”; depunerea unor importante sume de bani de provenienţă ilegală în aceste conturi; deschiderea unor conturi curente, în monedă străină, în diferite bănci din ţara vizată, având drept titulari aşa-numiţi „oameni de paie” sau societăţi interpuse; se dau ordine de transfer internaţional, prin care se ordonă transferul unei sume de bani din banca aflată în „paradisul fiscal” în banca din ţara ce a fost preferată. În contrapartidă apare un export în care ordonatorul este importator, iar beneficiarul transferului exportator; se mişcă fondurile între diferite entităţi de credit, acestea având ca unic scop să facă mai dificilă stabilirea circuitului financiar; solicitarea de cecuri bancare internaţionale care aparent au drept finalitate plata exportului din ţara unde intră cecul în ţara unde acesta a fost emis. De cele mai dese ori spălarea banilor se efectuează prin implicarea angajaţilor sau agenţilor instituţiilor financiare. Unul din aceste modalităţi este: schimbări în caracteristicile angajaţilor, ca de exemplu, un standard mai ridicat de viaţă sau refuzul de a lua concediu; schimbări în performanţele agenţilor sau angajaţilor, de exemplu agentul care vinde produse contra cash are o creştere a performanţelor neaşteptată sau remarcabilă; orice afacere făcută cu un client atunci când identitatea beneficiarului final nu este dezvăluită, contrar procedurii pentru tipul de afacere în cauză125.

125

BUJOR, Valeriu, POP, Octavian, op. cit., pag. 18-29.

73

Deşi depăşită, nu şi-a pierdut eficienţa spălarea banilor folosindu-se tranzacţii cu cash, inclusiv în Republica Moldova şi România: depozite cash neobişnuit de mari făcute de către o persoană sau de către o companie ale cărei activităţi comerciale aparente sunt în mod normal iniţiate prin cecuri sau alte instrumente; creşteri substanţiale ale depozitelor cash ale unei persoane sau firme fără vreo cauză evidentă, mai ales în cazul în care astfel de depozite sunt ulterior transferate în scurt timp în afara contului şi/sau într-o destinaţie care nu are legătură cu clientul; clienţii care depozitează cash prin intermediul mai multor fişe de credit astfel încât suma fiecărui depozit nu este remarcabilă, dar suma totală este semnificativă; conturi ale unor companii ale căror tranzacţii, atât depuneri cât şi retrageri, sunt nominalizate mai mult prin cash decât prin forme de credit şi debit asociate în mod obişnuit cu operaţiunile comerciale (de exemplu: cecuri, scrisori de credit, cambii etc.); clienţi care în mod constant plătesc sau depozitează cash pentru a acoperi cererile de trate bancare, transferuri de bani sau alte instrumente monetare negociabile şi uşor de pus în circulaţie; clienţi care caută să schimbe cantităţi mari de bancnote de valori mici în bancnote de valori mari; frecvente schimburi valutare de cash în alte monede; filiale care au mult mai multe tranzacţii cash decât în mod obişnuit; clienţi ale căror depozite conţin bancnote false sau instrumente falsificate; clienţi care transferă sume mari de bani către sau de la locaţii din străinătate cu instrucţiuni de plată în cash; depozite cash mari care folosesc facilităţi nocturne sigure, evitând astfel contactul direct cu personalul băncii. Mărirea bruscă a volumului de construcţii în Republica Moldova şi în România permite spălătorului să investească atât în acest sector, în imobile, cât şi să spele banii folosind conturile băncii şi ale societăţii de construcţii: clienţii care doresc să menţină un număr de conturi de clienţi sau de împuterniciţi care nu corespund tipului de afacere, incluzând tranzacţii care implică nominalizări; clienţi care au numeroase conturi şi care plătesc în cash prin fiecare dintre aceste conturi, în împrejurări în care totalul acestor plăţi reprezintă o sumă substanţială; orice persoană sau companie al căror cont nu prezintă nici un fel de activitate normală personală sau de afaceri, dar care este folosit pentru a primi sau rambursa sume mari care nu au nici un scop evident sau nici o legătură cu deţinătorul contului şi/sau cu afacerea sa (de exemplu, o creştere substanţială în viteza circulaţiei într-un cont); ezitarea în a furniza informaţiile normale la deschiderea unui cont, furnizarea de informaţii minime sau fictive, ori furnizarea, prin cererea de deschidere de cont, de informaţii dificil sau costisitor de verificat de către instituţia financiară; clienţi care par să aibă conturi la mai multe instituţii financiare din aceeaşi localitate, mai ales când banca sau societatea de construcţii îşi dă seama de existenţa unui proces sistematic de consolidare din aceste conturi înaintea unei cereri de transferare a fondurilor; corespondenţa dintre plăţile făcute şi cele încasate în aceeaşi zi sau în ziua precedentă; rambursări mari efectuate prin cecuri de la terţe părţi, andosate în favoarea clientului; clienţi care, împreună sau simultan, folosesc terminale sau funcţionari separaţi 74

pentru a efectua tranzacţii mari de monedă naţională sau străină; utilizarea mai frecventă a facilităţilor de păstrare sigură, activitatea mai intensă din partea unor persoane; folosirea de pachete sigilate depozitate sau retrase; reprezentanţi ai companiilor care evită contactul cu filiala; creşteri substanţiale ale depozitelor cash sau ale instrumentelor negociabile ale unei firme sau companii, folosind conturi de clienţi sau conturi ale unor companii interne sau conturi de împuterniciţi, mai ales dacă depozitele sunt transferate instantaneu într-o altă companie clientelară şi conturi de împuterniciţi; clienţi care refuză să furnizeze informaţii care în mod normal i-ar face eligibili pentru credite sau pentru alte servicii bancare care ar fi considerate valoroase; folosirea insuficientă a facilităţilor bancare normale, cum ar fi de exemplu evitarea facilităţilor cu dobândă mare oferită pentru balanţele mari; un număr mare de persoane care efectuează plăţi în acelaşi cont fără o explicaţie adecvată. Spălarea banilor prin tranzacţii legate de investiţii poate fi întâlnită prin următoarele acţiuni: cumpărarea de titluri de valoare care să fie păstrate în siguranţă de către instituţia financiară, atunci când acest lucru nu pare să se potrivească nivelului aparent de trai al clientului; solicitări din partea clienţilor de a beneficia de servicii de administrare a investiţiilor (fie monede străine, fie titluri de valoare) atunci când sursa fondurilor este neclară sau nu se potriveşte cu nivelul aparent de trai al clientului; transformarea mai mare decât de obicei sau neobişnuită a valorilor mobiliare în cash; cumpărarea şi vânzarea unui titlu de valoare fără vreun scop aparent sau în circumstanţe care par neobişnuite126. Prin intermediul societăţii de investiţii filatelice: infractorul produce bani prin traficul de droguri sau contrabandă şi evaziune fiscală, după care constituie o societate de investiţii filatelice care oferă spre vânzare valori filatelice cu plata acestora în rate lunare, trimestriale şi semestriale ori pe termen lung (10 ani); sunt aleşi investitori care posedă bani legali sau ilegali. Se simulează un contract privat de vânzare-cumpărare de timbre, în care vânzătorul este clientul care spală banii şi cumpărătorul – societatea de investiţii filatelice. Astfel, se justifică o creştere patrimonială echivalentă „vânzării-cumpărării”. Contractele, de regulă, au vechime mai mare de cinci ani, fiind astfel prescrisă infracţiunea fiscală şi, ca atare, nu poate acţiona controlul finanţelor. O altă schemă este prin investiţii în asigurări de primă unică, recuperarea investiţiei şi trimiterea fondurilor în altă ţară: infractorul obţine fonduri cum ar fi, spre exemplu, din traficul de droguri; urmează subscrierea unei asigurări de primă unică, mizând pe faptul că aceste operaţii sunt exonerate controlului financiar; într-un moment oportun se va retrage investiţia şi se plasează întrun „paradis fiscal”, prin depunerea lor la o unitate financiară sau prin investiţii necontrolate. Pentru

126

VOICU, Costică, op. cit., pag. 91-94.

75

a evita controlul autorităţilor bancare, fondurile vor fi scoase în natură. Recuperarea contravalorii investiţiei în „paradisul fiscal” şi trimiterea fondurilor într-o terţă ţară. Ţările preferate sunt cele ce acordă cele mai multe facilităţi investitorilor străini şi au un control administrativ redus, din acest punct de vedere („paradisurile fiscale”). În Republica Moldova una dintre aceste zone este regiunea transnistreană, prin intermediul căreia se săvârşesc acţiuni de contrabandă în proporţii considerabile şi se spală sume enorme de bani. Cumpărarea-vânzarea simulată de metale preţioase este o operaţiune comercială care permite spălarea banilor în următorul mod: vânzarea de droguri de către o organizaţie; producătorii din sectorul bijuteriilor realizează o vânzare-cumpărare de lingouri de aur în altă ţară, unei întreprinderi ce se află în legătură cu organizaţia criminală care introduce şi vinde droguri; se face plata operaţiei de vânzare-cumpărare în devize, folosind mijloace de plată obişnuite (ordin de transfer, CEC etc.) prin intermediul băncilor. Este necesară crearea unei contrapartide pentru a justifica plata în devize. Restituirea lingourilor se realizează eludând controlul vamal sau prin contrabandă. Organizaţia utilizează o parte din bani pentru cheltuieli operative, iar restul îl reexporta printr-o operaţie de investiţii într-o terţă ţară. Un gen de activitate comercială ideală pentru spălarea banilor de origine ilicită şi pentru fraudarea finanţelor publice este declararea de beneficii superioare celor reale, fiind vorba adesea de vânzări cu numerar, fără factură, realizate direct la consumatorul final (baruri, discoteci, restaurante, spălătorii etc.) fără ca finanţele să poată controla corectitudinea datelor declarate. În general, reciclarea pe această cale are următoarele etape: - desfăşurarea de activităţi ilegale care generează beneficii ilegale; - crearea unei societăţi comerciale în sectorul serviciilor care să permită eludarea controlului fiscal şi poliţienesc; - declanşarea unor beneficii mai mari decât cele reale care provin, de fapt, din activităţi delective; - investirea beneficiilor în alte sectoare. Un sistem foarte cunoscut este cel realizat prin intermediul cazinourilor. Se prevalează de faptul că nu există un control al numărului de fişe cumpărate şi cele real jucate. Prin urmare, metoda are următoarea desfăşurare: -

se cumpără fişe pentru o anumită sumă;

-

nu sunt folosite toate sau deloc;

-

se schimbă fişele în bani lichizi, cerându-se chitanţa pentru suma respectivă.

Înşelăciunea constă în aceea că s-a intrat în cazinou cu o cantitate mică, iar fişele schimbate reprezintă beneficiul obţinut. Aparent sunt bani curaţi, câştigaţi la un joc legal. 76

În cazul de vânzare de bilete de loterie sau pariuri cu premii infractorul se foloseşte de scutirea de impozite a premiilor, pentru spălarea banilor, succesiunea operaţiunilor prezentându-se astfel: - obţinerea unui premiu la jocurile de la loterie, pariuri sau alte jocuri oficiale; - persoana care obţine premiul vinde biletul unui terţ pentru o sumă superioară premiului. Prin această modalitate se spală o sumă egală premiului. S-au depistat cazuri de colaborare între unităţi financiare care au mediat contactul între cumpărător şi titularii biletelor câştigătoare. Oricum, vânzătorul urmează să justifice în faţa finanţelor publice plusul obţinut. În România (dar şi în Republica Moldova) apar în ultimul timp tot mai des afaceri prin întreprinderi constituite în străinătate pentru justificarea beneficiilor în modul următor: constituirea de întreprinderi în ţara de unde provine obiectul vânzării, cu scopul de a justifica ulterior unele beneficii de origine ilicită; formarea într-o altă ţară a unui grup integrat unei organizaţii internaţionale pentru încasarea contravalorii vânzărilor; transferul fizic al numerarului din acest spaţiu în ţara de unde provine obiectul vânzării; se declară produsul vândut ca beneficiu al activităţii comerciale realizat de întreprinderea sau activitatea iniţială.127. Deci, infractorii folosesc pentru spălarea banilor un şir de metode, tehnici şi scheme – de la cele mai simple până cele mai complicate. Totodată, infracţiunea de spălare a banilor este deseori însoţită sau precedată de alte fapte infracţionale cum ar fi: rambursări nelegale cu T.V.A., acte de corupere, înşelăciune, abuz de serviciu, falsuri etc. Spre exemplu, inculpatul N.T., fiind în calitate de administrator la două persoane juridice (societăţi comerciale) impozabile din Constanţa, pe parcursul lunilor septembrie-octombrie 2002, a determinat cu rea credinţă şi prin rezoluţie infracţională unică suma taxei pe valoare adăugată, prin falsificare a documentelor sub semnătură privată şi prin înşelăciune, obţinând astfel nelegal de la organele fiscale sumele de 481.530.924, 33.927.350.000 şi 806.906.851 lei româneşti. Ulterior, în scopul de a ascunde şi a disimula situarea şi circulaţia sumelor de bani obţinute nelegal, N.T. a plasat banii în circuite comerciale (reale şi nereale), prin cumpărarea de la S.C. „Romforest star 2000” S.R.L. Constanţa a mărfurilor în valoare de 4.152.802.500 lei româneşti, prin plata sumei de 25.000.000.000 lei româneşti, cu titlu de „avans marfă”, deşi marfa nu exista şi nici certitudinea cumpărării acesteia. Următoarea operaţiune a fost scoaterea din ţară a echivalentului de 630.000 dolari SUA, prin transferarea lor într-o bancă comercială din Turcia. Această sumă de bani a fost mai apoi investită în procurarea a cinci autocare pentru iniţierea unei afaceri în România, împreună cu inculpatul C.C. care ştia despre provenienţa banilor iliciţi, având ca obiect serviciul de

127

VOICU, Costică, op. cit., pag. 122-134.

77

„transport persoane”. Prin urmare, în acţiunile făptuitorilor se conţin elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 36 din Legea nr. 345/2002 cu privire la rambursarea taxei pe valoare adăugată, art. 290 Cod penal (infracţiunea de fals sub semnătură privată, în formă continuată, cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal), art. 292 Cod penal (infracţiunea de fals în declaraţii, în formă continuată, cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal), art. 23, pct. 1, lit. b din Legea nr. 656/2002 cu privire la prevenirea şi sancţionarea spălării banilor128. Din exemplul relatat reiese că acesta este unul din cazurile care întruneşte toate etapele spălării banilor: plasare, stratificare, integrare. Un moment care se va dezvălui în cele ce urmează este nivelul în care sistemul electronic a pătruns în procesul de spălare a banilor şi eficienţa acestuia. Odată cu depistarea identităţii clientului iniţial, este de obicei efectuată de către instituţiile financiare identificarea clientului care continuă tranzacţia în cont. Sarcina este posibilă de îndeplinit în cazul conturilor bancare tradiţionale. Cu toate acestea, dacă un cont este accesat prin Internet, nici o activitate umană nu va putea să depisteze activitatea neobişnuită, ca, spre exemplu, acelea unde o persoană căreia nu-i aparţine contul efectuează tranzacţii prin el. Informaţia privind accesul din alt punct geografic – o tranzacţie suspicioasă – la fel este nedetectabilă. Totodată, managerii conturilor pot fi responsabili pentru prea multe conturi, cu mai puţină posibilitate de a urmări activitatea unui cont. O problemă este cea care ţine de determinarea jurisdicţiei în cazul serviciilor oferite de instituţiile financiare prin Internet. Agenţiile de reglementare financiară nu pot să asigure efectuarea tranzacţiilor prin Internet în cadrul jurisdicţiei lor de spălare a banilor. Din punct de vedere investigativ, probleme jurisdicţionale apar în determinarea locului tranzacţiei on-line pentru a şti unde autorităţile operativ-investigative ar trebui să caute probe privind tranzacţia ce a favorizat activitatea de spălare a banilor. Spălarea banilor prin on-line încă nu s-a dezvoltat la un nivel înalt, încât experţii să prezinte vre-o schemă , însă Internetul este unul din metodele utilizate în acest scop. Una din metode de spălare a banilor prin Internet este de a crea o companie care oferă servicii plătibile prin Internet. Spălătorul utilizează aceste servicii şi le achită folosind cărţile de credit sau debit pe care şi le-a creat în conturi, probabil spre exemplu în off-shore, care conţin bani iliciţi. Compania spălătorului de bani expediază cartea de credit a companiei, achitând astfel serviciile prestate şi justificând aceste venituri pentru un serviciu prestat. Concomitent cu introducerea calculatoarelor în toate domeniile vieţii sociale: economie, comerţ, administraţie de stat, învăţământ, cercetare ştiinţifică, au apărut şi preocupări din partea

128

Arhiva Curţii de Apel Constanţa, Dosar nr. 513/P/2003.

78

unor persoane, pentru realizarea unor operaţiuni ilicite pe calculator, care să aducă profituri deosebite, cu riscuri reduse de a fi descoperite129. Periculozitatea acestui nou gen de infracţiuni constă în dificultatea descoperirii faptelor de îndată ce au fost săvârşite, neexistenţa unei legislaţii adecvate şi mai ales nesesizarea organelor de urmărire penală de către societăţile păgubite, în special băncile, care nu doresc să-şi compromită credibilitatea. Computerizarea şi globalizarea au contopit pieţele financiare

ale lumii într-un sistem

mondial în care o persoană poate fi la curent cu toate fluctuaţiile de preţuri pe marile pieţe şi poate executa, prin intermediul calculatorului, orice operaţiuni şi tranzacţii. În era computerelor, banii se dematerializează. Cu toate că monedele şi banii de hârtie continuă să circule, tot mai multe dintre tranzacţiile monetare ale lumii implică direct transferurile electronice între computere. Camera de Comerţ a SUA a apreciat că într-un singur an prejudiciul suferit de societăţile comerciale americane de pe urma fraudelor comise cu ajutorul calculatorului s-a ridicat la peste 40 de miliarde dolari, aceasta reprezentând o cifră estimativă, o evaluare precisă fiind greu de făcut. Se constată că victimele acestor fraude se reţin de regulă să le sesizeze, iar dacă au fost descoperite în vreun fel nu colaborează decât foarte greu cu organele de urmărire penală. Întotdeauna se evită publicitate în jurul unor astfel de cazuri, de teama impresiei ce o pot produce asupra acţionarilor, a partenerilor de afaceri, a publicului în general, cu influenţe negative asupra cotării acţiunilor şi a standingului firmei pe piaţă. Apoi, o astfel de infracţiune are în mod definitoriu un caracter ascuns şi de multe ori este descoperită din întâmplare, pentru că nu lasă urme şi nu prezintă elemente materiale care să indice săvârşirea ei ca în cazul altor infracţiuni. Trebuie adăugată şi distanţa de la care se poate opera, un terminal sau un telefon utilizat pentru a da dispoziţii unui calculator putând fi situat în alte localităţi sau chiar alte ţări. Principalele dificultăţi întâmpinate de organele de urmărire penală la instrumentarea unui caz de infracţiune electronică constau în existenţa permanentă a riscului distrugerii în câteva secunde, prin intervenţia infractorului sau a altor persoane, inclusiv a organelor de anchetă, a singurelor informaţii cu valoare de probă. Trebuie subliniată în mod deosebit însuşirea calculatorului de a “uita” la primirea unei comenzi corespunzătoare, înlăturând astfel orice urmă. Înregistrările şi ştergerile se pot succede fără a lăsa cel mai mic semn în memoria complexului sistem după ce acesta a executat totuşi nişte 129

NISTOREANU, Gheorghe, BOROI, Alexandru, Infracţionalitatea în domeniul informaticii // Revista Dreptul, nr. 10-11/1994, pag. 16-29.

79

dispoziţii materializate în final în anumite instrumente monetare, pe deplin şi oriunde utilizabile. Aşadar, infracţiunea nu se mai regăseşte ca până acum în evidenţe măsluite, documente plastografiate, mijloace de plată falsificate. De îndată ce se şterge înregistrarea, nu mai rămâne nimic la faţa locului şi, numai dacă există o înregistrare corespunzătoare la un partener de afaceri pentru eventualele transferuri de fonduri, mai poate fi reconstituit eventual adevărul. Calculatorul înregistrează pasiv datele ce îi sunt transmise şi nu are capacitatea de a face distincţie între imaginar şi real, dintre dispoziţia corectă şi cea frauduloasă. Este de ajuns ca instrucţiunile date să nu corespundă adevărului pentru ca tot şirul de înregistrări şi rezultate să materializeze înşelăciunea. Se crează astfel posibilitatea manevrării calculatorului, într-un sens dorit de cei însărcinaţi să lucreze direct, respectiv programatorii, care elaborează chiar modalitatea de lucru şi operatorii care introduc datele, cer executarea anumitor operaţiuni ori numai îi dau comenzi şi asigură supravegherea funcţionării calculatoarelor. Deşi efectuarea unor transferuri bancare ilegale reprezintă infracţiunea cea mai mediatizată şi care aduce cele mai mari prejudicii, totuşi modalităţile prin care se pot comite infracţiuni cu ajutorul calculatorului sunt foarte variate, astfel: - la o întreprindere americană, operatorul însărcinat cu supravegherea calculatorului, dădea comanda “repeat” (repetă) atunci când apărea la rând pentru a fi imprimat, cecul reprezentând salariul său şi astfel a reuşit să-şi multiplice remuneraţia de 200 de ori; - la o întreprindere chimică din Germania, angajatul care răspunde de plata pensiilor foştilor angajaţi nu înregistra decesele intervenite în rândul acestora lăsând calculatorul să dispună în continuare plăţile, numai că sumele respective erau vărsate într-un cont la dispoziţia operatorului; - la cunoscuta firmă germană Solingen un programator a trecut salariaţi în plus pe schema introdusă pe calculator, cu dispoziţia de a vira sumele cuvenite personalului fictiv într-un cont din care le scotea ulterior, însuşindu-şi în câteva luni 280.000 mărci; - prin modificarea imperceptibilă a programului pe baza căruia funcţiona calculatorul unei întreprinderi americane, operatorul

adăuga sume infime de câteva zeci de cenţi la

impozitele reţinute salariaţilor, acest lucru trecând neobservat întrucât diferenţa era prea mică pentru a-i alerta pe cei în cauză. Cumularea de la mii de salariaţi a acestor sume infime conducea la strângerea unor sume considerabile lunar; - poliţia din Norvegia a arestat o bandă cu ramificaţii în Suedia, care amesteca printre facturile autentite emise de calculator, false cereri de plată pentru operaţiuni fictive. Introduse la serviciile care efectuează decontarea automată pe bază de documente tipizate,

80

cererile de plată care păreau a veni de la o firmă parteneră, au servit la alimentarea conturilor deschise anume de infractori pentru colectarea fondurilor sustrase electronic130; - reţeaua de magazine “Marvyn” din San Francisco a fost păgubită de mărfuri în valoare de 250.000 de dolari de către un salariat. Acesta a creat în calculator un cont fictiv, iar un complice folosind cărţi de credit pe contul astfel creat, a cumpărat mărfuri, după care funcţionarul a şters din memoria calculatorului contul fictiv, tot ce a rămas fiind lipsa din mărfuri. Marea majoritate a cazurilor prezentate au fost descoperite datorită întâmplării: - operatorul care îşi multiplica salariul prin simpla apăsare de buton a vrut să-şi încaseze dintr-o dată şi la aceeaşi bancă toate cecurile trase de calculator, toate având înscrise aceeaşi sumă pentru beneficiar, când a ajuns la al 37-lea cec identic casierul băncii a alertat poliţia crezând că cecurile sunt false; - încasatorul pensiilor de la persoanele

decedate nu a deschis conturi diferite pentru

trimiterea banilor, ci unul singur, colector. Astfel încât, într-o zi când a căzut pe jos un pachet de cartele perforate pe baza cărora funcţionează calculatorul, cineva a observat ciudăţenia că un întreg grup de pensionari aveau acelaşi cont în bancă; - pe programatorul de la Solingen care suplimenta pe cont propriu personalul, l-a dat de gol lăcomia, conducerea societăţii constatând că numărul salariaţilor creşte prea repede. Astăzi, informatica a pătruns în toate sectoarele economiei, crescând din zi în zi numărul valorilor gestionate şi controlate cu ajutorul calculatorului, acest lucru ducând la apariţia unor noi modalităţi de comitere şi de acoperire a infracţiunilor, în special a infracţiunilor îndreptate împotriva patrimoniului, a infracţiunilor de fals sau a infracţiunilor împotriva statului datorită posibilităţilor noi de acces la informaţiile cu caracter secret şi prin modalităţile de transmitere a acestora prin intermediul reţelelor de tipul Internet-ului ori a modemurilor telefonice sau radio. Această explozie a informaticii va conduce la apariţia într-un număr din ce în ce mai mare a unor infracţiuni la săvârşirea cărora calculatorul va juca rolul de “complice”, “mijloc de realizare” sau chiar “victimă a infracţiunii” şi nu în ulimul rând la cea mai cumplită ameninţare la adresa umanităţii, “războiul cibernetic”. Astfel, unul din cazurile când calculatorul a servit ca mijloc de realizare a infracţiunii este următorul: Poliţiştii din cadrul Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate din Constanţa au depistat două persoane dintre care una efectuase o operaţiune de extragere numerar, apoi s-au deplasat şi urcat într-un autoturism. Întrucât cele două persoane avuseseră un comportament suspect

130

NEGREA, Radu , Spoliatorii, Bucureşti, Editura Aureus, 1991, pag. 302.

81

la momentul utilizării bancomatului, poliţiştii au procedat la oprirea, legitimarea şi percheziţionarea corporală a celor doi, precum şi a conducătorului auto, găsind mai multe carduri albe (fără faţa grafică), pe fiecare fiind trecute cu carioca neagră grupuri de câte patru cifre, reprezentând coduri PIN. S-a efectuat percheziţia domiciliară la locuinţele lui M.N., S.P. şi S.B., la ultimul din ei fiind găsite şi ridicate 100 carduri, mai multe sisteme informatice (unităţi centrale de calculator), sisteme de stocare a datelor (CD), precum şi un aparat „MSR 206”. O mare parte a cărţilor de credit erau falsificate, prin contrafacerea parţială efectuată cu scrierea benzii magnetice pe pista a doua, iar în câteva cazuri şi a primei piste, cu date aparţinând unor cărţi de credit reale. Deci, acţiunile inculpaţilor se încadrează în prevederile art. 24 alin. 1 şi 2, art. 25, art. 26 Cod penal Român, raportat la art. 27 alin. 1 al Legii nr. 365/2002 (falsificare a instrumentelor de plată electronice, deţinere de asemenea instrumente în vederea punerii lor în circulaţie, deţinere de echipamente software în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice, efectuare de operaţiuni financiare frauduloase prin utilizarea de instrumente de plată electronice)131. Nu trebuie omis, de asemenea, şi faptul că pe toate meridianele Terrei au apărut hackerii, catalogaţi drept cyber-criminali, consideraţi cei mai subtili infractori cu porniri criminale. “Vârfurile” în domeniu nu au întârziat să apară, astfel Kevin Mitnich în SUA, Johan Helsingus în Germania, Dennis Ritchie în Anglia, Vladimir Levin în Rusia au dat mari bătăi de cap F.B.I.- ului şi altor servicii secrete. Bineînţeles, în Republica Moldova şi România, atacurile hackerilor au apărut după 1989, pentru că până la acea dată existau puţini utilizatori de calculatoare, mai ales în domeniul privat, pe primul loc în “topul infracţiunilor” situându-se fraudele cu cărţi de credit pe Internet. Preluând transferul rapid de fonduri operabil prin carduri, utilizat intens în Occident, Republica Moldova şi România au făcut un pas către posibilitatea de sporire a criminalităţii informatice. Pirateria pe Internet a luat repede amploare, favorizată fiind de slaba coordonare la nivel bancar între băncile din România, absenţa în legislaţia română a unor reglementări care să stopeze acest fenomen infracţional, carenţele în dotarea tehnică, personalul slab specializat în privinţa detectării operaţiunilor ilegale în domeniul bancar prin Internet, lipsa de experienţă şi, nu rareori, dezinteresul celor cu atribuţii în supravegherea transferurilor bancare prin cărţi de credit şi carduri. Aşa se explică de ce multă vreme cyber-criminalii români, cu vârste cuprinse între 16 şi 25 ani, folosind cărţile de credit POS (Point Of Sale) pentru tranzacţii comerciale prin reţeaua Internet, la firmele cu site-uri specializate în operaţiunile de vânzăre-cumpărare, au produs pagube imense acestora. Iată exemplul unui grup de şase tineri din Timişoara, care, accesând site-urile unor firme

131

Arhiva Curţii de Apel Constanţa, Dosar nr. 423/P/2005.

82

de produse farmaceutice din Boston – SUA, folosind cărţile de credit POS falsificate, au comandat şi primit, făcând plata în fals, marfă de peste 2 milioane dolari. Faptele au devenit atât de alarmante, încât la data de 13 septembrie 2000, între Direcţia de Combatere a Crimei Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei şi US Secret Service din SUA a existat o întâlnire în cadrul căreia s-au pus bazele unei viitoare cooperări punctuale. Astfel s-a propus înfiinţarea unui punct de lucru în România, care să coopereze cu instituţiile americane de profil în privinţa combaterii falsificării de monedă, infracţiunilor pe calculator şi spălării banilor „murdari”. Alt caz: Ambasada Statelor Unite la Bucureşti s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, acuzând mai multe persoane care au comandat cu ajutorul unor cărţi de credit aparţinând unor cetăţeni străini, suplimente nutritive de la firma americană “Vitamin M.D.” Comenzile au fost lansate prin Internet de la Bucureşti, prejudiciul total al firmei americane ridicându-se la peste 50.000 dolari SUA. Poliţia Română în colaborare cu US Secret Service, au descoperit infractorii. Aceştia erau opt tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 26 ani, toţi fără ocupaţie, care, folosind cărţi de credit de pe programul “Credit Card Master” comandau prin Internet magazinelor virtuale suplimentele nutritive, pe care le vindeau apoi la preţuri mult mai mici, în sălile de body-building din ţară. În timpul cercetărilor, a reieşit că, numai prin Poşta Română au sosit din SUA, în perioada 2000 – 2001 peste 500 colete pe adresele infractorilor. Acestea, şi încă alte multe cazuri de acest gen, provoacă teamă utilizatorilor din reţeaua Internet de a apela la această forma de comerţ electronic. Ca urmare, concluzionăm că pentru ca organele de urmărire penală să poată face faţă cu succes acestui nou val de infracţiuni care apare, se impune atât angajarea unor specialişti în domeniul informaticii, cât şi efectuarea de către specialiştii criminalişti a unor cursuri de informatică care să le permită efectuarea unor cercetări competente asupra calculatoarelor descoperite cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului sau a percheziţiilor. Întrucât pentru elaborarea metodelor criminalistice pe baze ştiinţifice este necesar să fie cunoscute cauzele şi modurile comiterii infracţiunilor, procesul creării urmelor, precum şi metodele aplicate de alte ştiinţe în domenii de studiu similare sau apropiate132 se impune realizarea unui scurt studiu asupra modului de operare a calculatoarelor şi în special a modalităţilor de lucru a reţelelor de calculatoare folosite la transferul valorilor şi a informaţiilor cu caracter secret.

132

MIRCEA, Ion, Criminalistica, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1978, pag. 6.

83

2.3. Paradisurile fiscale (zonele off-shore) şi rolul lor în spălarea banilor Din analiza fenomenului spălării banilor rezultă că, indiferent de natura infracţională a sursei de provenienţă, banii „murdari” circulă în toată lumea prin aceleaşi canale geografice şi instituţionale deschise crimei organizate. Este evidentă existenţa unor teritorii privilegiate în acest univers financiar, unde pot fi efectuate tranzacţii imense fără nici o posibilitate de control. Utilizând instituţiile bancare, criminalul apelează de cele mai multe ori pe cele aflate în aşanumitele „paradisuri fiscale”. Într-un sens strict, aproape fiecare ţară din lume poate fi considerată un paradis fiscal pentru că, într-o formă sau alta, companiilor şi persoanelor fizice străine li se oferă diferite stimulente pentru a încuraja investiţiile lor şi a promova creşterea economică. Termenul de „paradis fiscal” este deseori incorect folosit. Pentru a descrie o ţară din acest punct de vedere ar trebui utilizat termenul de jurisdicţie a secretului financiar. Un anumit grad de discreţie financiară şi bancară este caracteristic tuturor statelor. Aproape toate statele impun un anumit nivel de protecţie pentru informaţiile bancare şi comerciale, dar şi cele mai multe dintre ele nu vor ocroti aceste informaţii în cazul unei anchete desfăşurate de organele legale dintr-o ţară străină. O jurisdicţie a secretului bancar şi financiar va refuza însă aproape întotdeauna să-i încalce propriile sale legi cu privire la secretul bancar, chiar şi atunci când ar putea fi vorba despre o gravă violare a legilor unei ţări. Sunt considerate paradisuri fiscale: Panama, Cayman, The Common Wealth of the Bahamas, Bermude, The Channel Island, The Island of Man, Liechtenstein, Montserrat, The Netherlands Antilles133. Gheorghe Nistoreanu şi Costică Păun mai adaugă la paradisurile fiscale Singapore, HongKong şi Elveţia134. Marile scandaluri financiare apărute în ultimii ani sunt marcate de aceeaşi trăsătură: formaţiunile criminale profită din plin de toate facilităţile oferite de paradisurile financiare şi centrele bancare offshore (în afara ţării de reşedinţă) în scopul spălării profiturilor ilicite, aspect care împietează asupra investigaţiilor penale în acest domeniu. Apariţia paradisurilor fiscale a fost determinată în unele cazuri de lipsa resurselor interne, lipsă care a fost compensată de către autorităţile statului respectiv prin acordarea de facilităţi fiscale societăţilor comerciale şi instituţiilor financiare, în scopul ca acestea să-şi stabilească sediul în statul respectiv. Astfel, s-a ajuns la situaţia în care aproape jumătate din fluxul financiar mondial se

133 134

VOICU, Costică, op. cit., pag. 171-173. NISTOREANU, Gheorghe, PĂUN, Costică, op. cit., pag. 251.

84

derulează prin canale off-shore: bănci, societăţi de asigurări, fonduri mutuale, fundaţii şi holdinguri135. Un paradis financiar ideal prezintă următoarele trăsături: - nu există înţelegeri privind schimbul de informaţii cu alte ţări; - corporaţiile internaţionale pot fi create cu formalităţi minime; - asigurarea secretului bancar pentru aceste corporaţii; - legi foarte aspre pentru încălcarea secretului bancar; - o foarte dezvoltată activitate turistică prin care se pot justifica intrările de bani lichizi; - utilizarea unei valute universale, preferabil dolarul american, ca monedă locală; - un guvern relativ invulnerabil la presiunile externe; - un grad înalt de dependenţă economică în sectorul serviciilor financiare; - existenţa unor moderne sisteme de comunicare (cablu telefonic, telex) care le leagă de alte ţări; - o amplasare geografică favorabilă călătoriilor de afaceri din şi spre ţările vecine bogate136. Paradisurile fiscale reprezintă în ultimă instanţă o componentă importantă a crimei organizate. Ele sunt folosite pentru spălarea banilor proveniţi dintr-o mare diversitate de activităţi ilegale (trafic de droguri, evaziune fiscală, contrabandă)137. Paradisurile financiare pun la dispoziţia investitorilor străini o gamă foarte largă de servicii, fără obligaţia dezvăluirii originii banilor, începând cu înregistrarea corporaţiilor internaţionale şi sfârşind cu operaţiunile bancare ce nu fac obiectul autorităţilor. Deşi secretul bancar şi paradisul financiar sunt două noţiuni distincte, ele au în comun atât scopurile legitime, cât şi justificarea comercială. În acelaşi timp, ele oferă o protecţie nelimitată infractorilor dispuşi să facă afaceri cu orice preţ. Trebuie adăugat că o ţară este considerată paradis fiscal de către companiile şi persoanele fizice străine cărora li se oferă stimulente pentru a încuraja investiţiile lor, însă populaţia locală nu va percepe la fel politica statului deoarece guvernul percepe impozite pe veniturile personale, taxe asupra importurilor şi exporturilor, impozite asupra succesiunilor şi donaţiilor, impozite asupra proprietăţilor imobiliare etc. Petruţ Ciobanu138 detaşează în cadrul paradisurilor financiare aşa numitele „raiuri bancare”, adică acele ţări care sunt interesate mai mult de secretul bancar decât de reducerea de taxe. Aceste „raiuri bancare” sunt de fapt ţări cu un potenţial economic solid care oferă diferite facilităţi pentru aporturile substanţiale de capital provenit din alte ţări. 135

CIOBANU, Petruţ, op. cit., pag. 41. Manualul poliţistului antidrog, Bucuresti, Editura Ministerului de Interne, 1993, pag. 100. 137 BUJOR, Valeriu, POP, Octavian, op. cit., pag. 17-19. 138 CIOBANU, Petruţ, op. cit., pag. 41. 136

85

Caracteristicile paradisurilor fiscale fac din acestea o atracţie deosebită pentru reciclatorii de fonduri, deoarece ele furnizează un val de secret asupra tranzacţiilor, astfel încât proprietarul unei societăţi încorporate în paradisul fiscal nu poate fî asociat cu fluxul de fonduri. Mai mult ca atât, sistemele bancare şi de comunicaţii moderne de care dispun ţările paradisuri fiscale permit deplasarea rapidă a fondurilor. Toate tipurile de corporaţii înregistrare în paradisurile fiscale – societăţi generale, bănci off-shore, societăţi de asigurări captive etc. – pot fi utilizate de reciclatori de fonduri în toate etapele procesului de spălare a banilor: plasare, stratificare sau integrare. În Republica Moldova una din cele mai des întâlnite scheme de spălare a banilor este cea prin intermediul zonelor off-shore. Spre exemplu, venitul ilicit se plasează într-un cont al băncii transnistrene. Depunătorul, încheind un contract fictiv de împrumut cu un agent economic din zona off-shore, transferă aceşti bani pe contul împrumutantului. Ultimul, la rândul său, încheie şi el un contract de împrumut cu un agent economic terţ. Se face cesiunea de creanţă, terţul transferând banii într-o bancă, spre exemplu din Elveţia sau Austria pe contul spălătorului moldovean. Off-shore este teritoriul destinat atât pentru centre financiare internaţionale, cât şi pentru unele operaţiuni bancare. Zonele off-shore constituie o sursă puternică ce absoarbe criminalitatea organizată internaţională, fiind şi un canal de exploatare a capitalurilor din ţară, a spălării banilor şi evaziunii fiscale. Ele au un rol dominant în procesul de spălare, fiind pe larg utilizate. Zonele offshore se caracterizează, în principal, prin absenţa înregistrărilor referitoare la conducătorii de facto ai companiilor, interdicţia legislativă de divulgare a informaţiei privind aceste zone, nedorinţa vădită a conducerii acestora de a colabora, din considerentul că în majoritatea zonelor evaziunea fiscală nu constituie o infracţiune în scopul spălării de capitaluri. În unele state, legislaţiile interne interzic efectuarea operaţiunilor prin intermediul instituţiilor financiare din zonele off-shore, în altele legea nu interzice astfel de operaţiuni. În statele unde valuta naţională este supusă permanent inflaţiei, legiuitorul poate stabili limitări în ce priveşte schimbul ei în scopul împiedicări realizării valutei mai puternice. Zonele off-shore, de obicei, sunt cele care acordă servicii de convertire a valutei pentru străini. În statele cu o valută stabilă, de obicei, este permisă participarea în operaţiunile bancare off-shore. Elementul distinctiv al off-shorului îl constituie confidenţialitatea. Mai mult ca atât, majoritatea zonelor off-shore nu recunosc hotărârile instanţelor judecătoreşti străine. Plasarea veniturilor în aceste zone se efectuează prin diverse metode, precum: -

transportarea fizică – valuta obţinută ilegal poate fi plasată în zonele off-shore

prin bagaje, intermediar etc; -

transferuri bancare; 86

-

cecuri expediate prin poştă sau în mod fizic;

-

persoane de încredere, contabil – care transferă banii pe contul de trust, după care o altă

persoană le transferă în zona off-shore; -

serviciile telegrafice (Western Union, American Express etc.) – se pot face prin

transferuri fără a solicita identificarea precisă a expediatorului, iar prin aplicarea parolelor poate fi evitată şi identitatea beneficiarului. Odată ajunse în zonele off-shore veniturile sunt stratificate şi urmează a fi supuse reintegrării. Printre cele mai răspândite metode de reântoarcere a veniturilor în ţara de origine se enumeră139: -

credite fictive – corporaţiile fictive pot deschide conturi bancare în străinătate, după care

cecurile se transmit prin poştă în statul originar în calitate de credite de la aceste companii fictive; -

investitori fictivi – afacerea ilegală se organizează în statul de origine, iar investitorii

fictivi, de obicei, plasaţi peste hotare, sunt utilizaţi pentru acordarea de capital; -

comisioanele – se plătesc pentru găsirea investitorilor în vederea exercitării unei afaceri,

negocieri pentru achiziţionarea imobilelor etc.; -

cecuri şi transferuri;

-

transferarea fizică.

Aceste metode pot fi aplicate atât separat, cât şi în cumul. În acelaşi timp, pot fi evidenţiate şi alte metode, cum ar fi: clienţi prezentaţi de către o filială, sucursală sau altă bancă din străinătate, cu sediul în ţara în care activitatea de producere sau de trafic de droguri constituie o componentă importantă a economiei; folosirea de scrisori de credit sau alte metode financiare pentru a transfera bani în ţările care nu corespund afacerilor obişnuite ale clientului; clienţii ce efectuiază tranzacţii mari şi sistematice, inclusiv prin transfer electronic, care nu pot fi clar identificate ca fiind de bună credinţă sau clienţi care primesc plăţi mari şi sistematice din ţări care sunt asociate în mod obişnuit cu producerea, prelucrarea şi realizarea drogurilor, cu organizaţii teroriste prescrise „paradisuri fiscale”; alcătuirea unor balanţe mari care nu corespund cifrei de afaceri obişnuite a firmei clientului şi transferurile ulterioare în conturi deţinute în străinătate; transferuri electronice inexplicabile de fonduri pe o bază interioară sau exterioară ori fără a trece printr-un cont; solicitările frecvente de emitere a cecurilor de călătorie, trate de monedă străină sau alte instrumente negociabile; plata frecventă a cecurilor de călătorie şi a altor instrumente negociabile, mai ales dacă acestea provin din străinătate.

139

MUTU, Maria, Off-shore – între legal şi ilegal // Revista Naţională de Drept, nr. 7/2003, pag. 36-37.

87

Ţările, teritoriile, oraşele sau zonele care prezintă caracteristicile tipice paradisurilor financiare sunt140: - în Europa: Andorra, Cipru, Gibraltar, Insula Man, Insulele Canalului, Liechtenstein, Luxemburg, Malta, Monaco; - în Asia şi Pacific: Insulele Cook, Hong Kong, Macao, Insulele Marshall, Nauru, Samoa, Singapore, Bahrein, Liban; - în Africa: Liberia, Mauritius, Seychelles; - în Marea Caraibelor şi America Centrală: Antigua, Bahamas, Barbados, Belize, Bermude, Insulele Virgine Britanice, Insulele Cayman, Costa Rica, Panama. Vom face o prezentare succintă a celor mai reprezentative paradisuri fiscale aşa cum le cataloghează un Raport al Naţiunilor Unite în anul 1999141. Panama a devenit rapid un important paradis fiscal şi centru bancar internaţional. Prin adoptarea unei legi a înfiinţării corporaţiilor foarte puţin exigente în ultimii ani au fost înfiinţate mai multe corporaţii în Panama (aproximativ 50.000) decât în toate celelalte paradisuri fiscale din zona Caraibelor/America Centrală la un loc. Cu excepţia unei taxe anuale de 100 de dolari nu există nici un fel de taxe asupra entităţilor străine, nici o cerinţă de a declara veniturile şi nici un fel de supraveghere din partea guvernului. Nu există nici o cerinţă cu privire la un minimum de capital investit, nici o cerinţă pentru menţinerea registrelor şi nici o stipulare în ce priveşte frecvenţa şi programarea întâlnirilor de corporaţie, aşa cum nu este nevoie de a indica localizarea oricărei evidenţe a corporaţiei pe care cineva să o ţină. La acestea se adaugă o lege bancară care autorizează conturile bancare numerotate şi codificate. Potrivit mai multor experţi142 în materie de planificare şi consulting fiscal, care oferă recomandări asupra selectării şi folosirii paradisurilor fiscale, legile secretului bancar şi de corporaţie din Panama fac din această ţară un paradis ideal. Insulele Bahamas formează o colonie independentă a Marii Britanii situată în Marea Caraibelor la circa 30 de minute de zbor faţă de coasta de est a SUA. În Insulele Bahama există peste 350 de diferite bănci, inclusiv cele mai multe dintre cele mai importante bănci ale lumii. Circa 95% din volumul total al tranzacţiilor financiare care se desfăşoară aici sunt legate de tranzacţii internaţionale pentru străini. Conturile bancare sunt uşor de deschis şi pot fi create chiar şi prin poştă.

140

Raportul Organizaţiei Naţiunilor Unite // Sinteze documentare, nr.1/2000, Bucureşti, Editura Ministerului de Interne, 2000, pag. 57. 141 Ibidem. 142 FLORICEL, Constantin, Relaţii şi tehnici financiar-monetare internaţionale, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., 1995, pag. 186.

88

Nu există nici un fel de restricţii de ordin monetar sau de schimb valutar asupra fondurilor străine care pot fi transferate în şi din ţară cu uşurinţă143. Secretul bancar este aplicat cu stricteţe de instituţiile bancare şi guvernamentale care depind de ele. Liechtenstein este o ţară independentă situată între Elveţia şi Austria. Secretul bancar este aplicat cu o stricteţe şi mai mare decât în Elveţia. Până nu demult aici se puteau înfiinţa trusturi de protecţie a bunurilor. Spre deosebire de majoritatea trusturilor, “anstalt”-ul liechtensteinez este un organism comercial capabil să desfăşoare diverse activităţi specifice, care poate să asigure persoanei ce îşi transferă proprietatea bunurilor către trust revocabilitatea transferului. Cei mai mulţi experţi144 consideră Liechtenstein-ul şi Elveţia interşanjabile din perspectiva paradisurilor fiscale. Dar, se recunoaşte că tradiţiile de secret corporativ din Liechtenstein asigură, probabil, superioritatea elveţiană în domeniul bancar. Investitorii străini mai sofisticaţi au creat un secret financiar de coşmar prin folosirea conturilor bancare din Elveţia, în numele corporaţiilor înfiinţate în Liechtenstein. Deşi unele dintre statele mici au atras, cu siguranţă, banii „murdari”, cea mai sfidătoare tentativă de a atrage profiturile ilicite a fost iniţiată de Insulele Seychelles, care, în anii ’90, au înregistrat o anume dezvoltare economică oferind cetăţenie, necondiţionat, tuturor celor care depuneau cel puţin 10 milioane de dolari în băncile din aceste insule. Sub presiunea Statelor Unite şi a altor membri ai comunităţii internaţionale, Seychelles a renunţat să-şi vândă suveranitatea. Unul dintre paradisurile criticate pentru lipsa oricărei discriminări vizavi de clienţii săi este Antigua. În 1996, un raport al Senatului american comenta că nimeni nu atrage banii „murdari” mai mult decât Antigua, care are o industrie bancară lipsită de reglementări, nu aplică cerinţele de raportare, dar sancţionează dur dezvăluirea secretului bancar. În 1995 numărul băncilor din Antigua a crescut cu 75%, orice persoană având un capital de 1 milion de dolari putând deschide o bancă, iar multe dintre acestea nu erau altceva decât o simplă încăpere cu un fax145. Autorităţile din Antigua au încercat să minimalizeze cazul Băncii Uniunii Europene când directorii băncii “au dispărut” cu suma de 8 milioane dolari, sugerând faptul că s-au luat măsuri pentru prevenirea apariţiei unor astfel de situaţii. Totuşi, nu au reuşit să explice în mod convingător, cum poate o ţară cu o populaţie de circa 70.000 de locuitori să asigure o supraveghere adecvată nenumăratelor instituţii şi servicii financiare existente pe insulă. Până nu va exista o astfel de capacitate, schimbările din Antigua vor fi pur cosmetice. Un exemplu clar al modului cum legislaţia secretului bancar încurajează această practică este 143

FLORICEL, Constantin, op. cit., pag. 187. Vezi:VOICU, Costică, op. cit., pag. 180; POPA, Ştefan, CUCU, Adrian, op. cit., pag. 53 ş.a. 145 Buletin de Informare şi Documentare, nr. 4/2000, Bucureşti, Tipografia Ministerului de Interne, 2000, pag. 24. 144

89

reglementarea conform căreia un funcţionar, director, acţionar, agent de audit sau avocat al unei bănci pot să furnizeze informaţii referitoare la afacerile unui client numai atunci când există un ordin scris al curţii de justiţie din Antigua. Ceea ce este destul de interesant este că acest ordin poate fi emis numai în legătură cu o infracţiune dovedită. Bermude este un alt paradis fiscal – fostă colonie britanică, cu îndelungate tradiţii de centru financiar internaţional. Se mândreşte cu o largă comunitate de profesionişti în domeniul activităţii financiare (avocaţi, contabili, bancheri, agenţi de asigurări), cu experienţă în domeniul relaţiilor cu investitorii străini. Sistemul financiar din Bermude este vechi, stabil şi respectat în întreaga lume, iar reţeaua de telecomunicaţii este modernă şi eficientă. Grupul Insulelor Bermude este situat la numai 350 de mile, în largul coastelor Carolinei de Nord, se bucură de legături aeriene bune cu Statele Unite şi Europa. Aici nu există nici un fel de control asupra schimburilor valutare şi orice cantităţi de bani pot fi introduse sau scoase din ţară. Băncile din Bermude oferă o largă varietate de conturi şi servicii (conturi curente, de economii, fiduciare şi de custodie, conturi de trust, management de investiţii, servicii de brokerage, servicii executorii, management şi administraţie de corporaţie, management de proprietăţi imobiliare şi servicii de credite funciare). Nu există nici un cod de legi care să guverneze secretul bancar. Dar, secretul bancar existent funcţionează ca o consecinţă a dreptului comun britanic, care este respectat cu stricteţe de comunitatea bancară. Băncile din Bermude sunt ceva mai restrictive în ceea ce priveşte acceptarea de noi clienţi, cel puţin în comparaţie cu alte paradisuri fiscale din bazinul caraibian. În general, ele preferă ca noii clienţi să fie recomandaţi de un membru al comunităţii profesionale (nu neapărat profesionişti locali). Cu toate acestea, cu referinţe bancare şi acte de identitate corespunzătoare, oricine poate deschide un cont în numele propriu. Legislaţia din Bermude permite cu uşurinţă înfiinţarea şi funcţionarea aşanumitelor companii de asigurări „captive”. Este interesant de notat că în Bermude există doar patru bănci (The Bank of Bermude, National Bank, Bermude Provident Bank şi The Bank of N.T. Butterfield and Son) şi două firme de avocaţi majore care se ocupă de toate sau aproape toate tranzacţiile financiare şi din insulă. Toate aceste entităţi îşi au sediile în capitala ţării. Insulele Canalului sunt un grup de insule situat în Canalul Mânecii, dintre Marea Britanie şi Franţa. Ele formează o ţară independentă şi autoguvernată. Datorită poziţiei lor unice în raport cu Regatul Unit şi Uniunea Europeană, ele au devenit un important centru de operaţiuni bancare offshore pentru clienţii din Europa şi din întreaga lume. Multe bănci internaţionale majore au filialele aici. Doar două din cele opt insule figurează în lista paradisurilor fiscale: Jersey şi Guensay. Conturile bancare sunt deschise cu uşurinţă, personal, prin reprezentant sau prin poştă. Pentru cetăţenii străini nu există nici o restricţie monetară sau de schimb valutar. Insulele posedă instalaţii

90

de telecomunicaţii absolut moderne, dar toate rutele aeriene către insule trebuie să treacă prin Londra sau Paris. Insula Omului (Isle of Man) este o insulă mică (227 mile pătrate), situată în Marea Irlandei, între Marea Britanie şi Irlanda, posesiune britanică, care se bucură de un înalt grad de autonomie, ceea ce îi permite să funcţioneze ca paradis fiscal. Nu există nici un control monetar şi, ca oricărui alt paradis fiscal, echipamentele de telecomunicaţii şi capacităţile Insulei Omului sunt excelente. Traficul aerian se desfăşoară prin Anglia şi Irlanda. La fel ca Bermude, legislaţia din Insula Omului este deosebit de atrăgătoare pentru înfiinţarea şi operarea companiilor de asigurări captive. Pe insulă există 45 de bănci diferite. Prin contrast, într-un recent raport se spune că aici există doar un singur hotel care oferă camere cu baie privată. Achiziţionarea corporaţiilor în Insula Omului (Man) este uşoară şi ieftină şi, ca atare, este un mijloc deseori folosit doar pentru deschiderea conturilor bancare în altă parte a lumii, în numele unei companii pe care o oferă corporaţia din Man. Insulele Cayman (Grand Cayman, Little Cayman şi Cayman Brac) sunt situate la sud de Cuba şi sunt servite de mai multe companii aeriene majore, care efectuează curse sistematice de la Miami, Houston şi alte oraşe din Statele Unite al căror număr este în rapidă creştere. Principala activitate pe Insula Marelui Cayman este activitatea bancară internaţională, în insulă existând circa o bancă la fiecare 30 de locuitori. Imaginea Cayman-ului de stat „paradis fiscal” este viguros promovată de autorităţile guvernamentale şi sectorul economic privat. Legislaţia şi reglementările în vigoare au fost în mod deliberat elaborate pentru a asigura şi spori reputaţia ţării pentru financiar şi corporativ. Legea băncilor şi trusturilor, precum şi Legea relaţiilor confidenţiale se numără printre cele mai severe şi restrictive din întreaga lume. Nu numai că dezvăluirea informaţiilor este o crimă, dar solicitarea de informaţii este împotriva legii. Cayman posedă toate celelalte caracteristici ale unui paradis fiscal reuşit, printre care: un sistem de telecomunicaţii superior, nici un fel de restricţii monetare sau de schimburi valutare, reprezentarea tuturor marilor bănci internaţionale şi specialişti locali în domeniul impozitelor internaţionale. Cayman-ul se mândreşte, de asemenea, cu trusturile sale specializate în înfiinţarea şi administrarea corporaţiilor străine. În anul 1992, au fost înfiinţate în Cayman 2930 de noi corporaţii, aducând numărul de corporaţii existent la 16712, în timp ce populaţia insulelor Cayman se ridică la 17000 de oameni. Montserrat este o insulă cu o suprafaţă de 40 mile pătrate aşezată în arhipelagul Leeward, situat în partea de răsărit a Caraibilor, la circa 250 de mile de Puerto Rico. Este o colonie britanică care se autoguvernează. Deşi sistemul de telecomunicaţii este modern, nu există curse aeriene directe către Statele Unite, ca atare, sunt necesare legături cu insulele vecine. Principala activitate de paradis fiscal din Montserrat a fost acea financiară a băncilor clasa B, care sunt foarte uşor de deschis şi menţinute în secret, datorită legilor bancare locale, cu grijă elaborate în acest scop. Deşi 91

există reglementări superficiale în domeniul monetar şi de schimb valutar, aplicarea lor este foarte laxă, dacă nu chiar ignorată, astfel încât, importul sau exportul de fonduri se efectuează cu uşurinţă. Unii promotori/experţi în paradisuri fiscale s-au plâns de costul relativ mai înalt al înfiinţării de bănci clasa B în Montserrat, situaţie care se datorează cel puţin parţial noilor taxe de autorizaţii recent introduse de guvern. O altă plângere priveşte prezenţa a numai două bănci majore de clasa A în insulă (Barclays Bank International şi Royal Bank of Canada). În mai 1984, Montserrat a revocat licenţele de funcţionare ale unui număr de 22 de bănci din clasa B. S-a considerat că această decizie ar putea fi consecinţa neachitării taxei de autorizaţii, ca urmare a recentei majorări impuse de guvern. După toate probabilităţile, aceleaşi bănci şi-au mutat activitatea în altă parte. Antilele olandeze (The Netherlands Antilles) se întind de-a lungul Mării Caraibilor, cu două grupuri de câte trei insule fiecare, aşezate la mare distanţă între ele (Sf. Martin, Sf. Eustatus şi Saba), situate la circa 50 de mile la est de Puerto Rico (Curacao, Aruba şi Bonaire) şi la circa 50 de mile în largul coastelor Venezuelei. Antilele olandeze sunt un stat membru/partener al regatului Olandei (împreună cu Olanda şi Surinam), dar exercită o autonomie completă în afacerile interne ale statului. Mai importante ca paradisuri fiscale sunt Curasao, unde este situată capitala Antilelor olandeze, Willemsted şi Sf. Martin, jumătate fiind posesiune franceză. Timp de mulţi ani, Antilele olandeze s-au bucurat de un avantaj asupra celorlalte jurisdicţii ale secretului financiar, datorită unui vechi tratat asupra taxelor încheiat de Olanda cu Statele Unite şi cu Marea Britanie. Simplu spus, acest tratat prevede că acele corporaţii din Antilele olandeze care posedă investiţii în Statele Unite sunt fie scutite de impozite, fie achită impozite mai reduse decât cele impuse pe profiturile câştigate de companiile altor ţări. Acest tratament preferenţial explică preponderenţa corporaţiilor din Antilele olandeze (2544 de noi companii au fost creat în 1983), care posedă bunuri imobiliare şi alte bunuri sau investiţii generatoare de profituri în Statele Unite. Aceasta explică şi de ce o corporaţie N.V. (Naamzloe Vennootshappen, numele companiei de asigurări cu răspundere limitată din Antilele olandeze) este, de obicei, parte integrantă a unui plan bine gândit de evaziune fiscală întrun paradis fiscal. Acordurile decurgând din recentele negocieri dintre Statele Unite şi Antilele olandeze asupra tratatului vor pune efectiv capăt poziţiei de avantaj obţinută prin tratat de Antilele olandeze. Antilele olandeze oferă servicii moderne şi eficiente de telex, telefon şi poştă, o amplă reţea de bănci internaţionale şi curse aeriene directe spre New York şi Miami. O mare varietate de entităţi pot fi înfiinţate cu costuri comparativ reduse într-o perioadă de timp scurtă (2-4 săptămâni). Confidenţialitatea corporativă este asigurată prin aplicarea legislaţiei civile olandeze şi folosirea sistemului de „acţiune la purtător” în cazul proprietăţii de corporaţie. Secretul bancar este strict respectat în pofida absenţei unei legislaţii specifice în acest domeniu. Scutirile de la orice restricţii 92

monetare şi de schimburi valutare sunt acordate în mod obişnuit oricărei corporaţii înfiinţate de cetăţeni străini. La fel ca marele lor rival, Insulele Cayman, Antilele olandeze şi-au elaborat legile şi reglementările spre a atrage piaţa investitorilor în paradisele fiscale şi, datorită poziţiei obţinute prin tratat şi-a asigurat un sector considerabil al acestei pieţe. Elveţia nu este un „paradis fiscal”. Deşi cuvintele „cont bancar în Elveţia” au devenit sinonime cu „cont bancar secret” şi deşi Elveţia este neîndoielnic locul cel mai stabil, sigur şi pitoresc, pentru a ţine banii în secret, fapt este că ea nu constituie un „paradis fiscal”. Impozitele pentru băştinaşi sunt înalte, iar impozitele pe venituri realizate de străini în Elveţia se ridică la 35%. Bineînţeles, prin băncile elveţiene pot fi făcute aranjamente pentru investiţi în afara ţării pentru a evita astfel impozitele ridicate din Elveţia, profiturile respective fiind transferate apoi tot în conturi bancare elveţiene sigure. Băncile elveţiene oferă o incredibilă gamă de servicii pe lângă serviciile bancare regulate, inclusiv acela de a acţiona ca agenţii de brokerage, comercianţi în metale preţioase, administratori de investiţii şi chiar agenţi de voiaj pentru clienţii lor. Secretul operaţiunilor bancare şi toate tranzacţiile comerciale sau economice reprezintă o stare de lucruri normală în Elveţia. Legile cu privire la sectorul bancar fac parte din constituţia ţării şi sunt luate foarte în serios. Elveţienii fac toate eforturile pentru a asigura confidenţialitatea operaţiilor bancare ale clienţilor lor, mergând până la folosirea plicurilor fără antet, adrese de cutii poştale pe care le schimbă frecvent, poşta prin mesageri personali şi expedierea corespondenţei pentru clienţii străini din Franţa, Italia sau Germania, pentru a evita astfel ştampila poştei elveţiene. Deşi legislaţia elveţiană a corporaţiilor asigură suficientă confidenţialitate pentru a face faţă necesităţilor oricărui investitor extern, există prea multe alte locuri mai ieftine, mai accesibil şi mai rapide pentru a înfiinţa corporaţii. Recent, prin aplicarea unui tratat de asistenţă reciprocă americano-elveţian, investigatorii care au lucrat folosind canalele adecvate din Ministerul Justiţiei şi Departamentul de Stat au reuşit să dobândească date şi documentaţie asupra conturilor din Elveţia ale unor infractori americani. Elveţienii înşişi se simt dezamăgiţi şi jenaţi de abuzurile comise de infractorii străini prin sistemul lor bancar. Ei se tem de ameninţarea potenţială pe care o ridică asupra integrităţii acestui sistem milioanele de dolari în „bani uşori câştigaţi”, care i-ar putea tenta pe salariaţi, altminteri ireproşabili, din reţeaua bancară elveţiană. În mai 1984, a avut loc un referendum naţional care propunea atenuarea secretului bancar pentru a permite oficialităţilor străine din domeniul aplicării legii, acces la documentele legate de infractorii străini. Referendumul nu a fost aprobat, dar simplul fapt că o asemenea propunere a fost făcută şi supusă la vot a fost un pas în direcţia justă.

93

Secţiunea III. Factorii criminogeni ai economiei subterane şi ai spălării banilor În economia socialistă, legi complexe stabileau corelaţii riguroase între cantităţile de mărfuri ce urmau a fi produse, normele de consum, preţurile şi locul în care urma să aibă loc comercializarea. De asemenea, au existat evidente manifestări ale economiei subterane, motivate uneori de relaţiile strict teoretice dintre regulile amintite şi realitate, dintre necesităţile fireşti ale oamenilor şi oferta foarte limitată în anumite sectoare, dar şi de anumite practici ce s-au manifestat de-a lungul timpului, indiferent de regimul politic. În literatura de specialitate publicată în perioada anilor 1985-1990, concomitent cu existenţa economiei socialiste, deşi nu direct comparabilă cu economia subterană occidentală, există, iar conform unor calcule făcute de CIA pentru URSS, cifrele oscilau între 15-20% din ansamblul activităţilor economice146. Desigur, proporţiile, manifestările specifice au fost diferite de la stat la stat, în funcţie de rigoarea legilor şi de consecvenţa cu care s-au urmărit anumite obiective. Cert este că traficul de frontieră, munca neînregistrată, producerea ascunsă a unor bunuri, dar şi forme grave de manifestare, precum contrabanda, traficul de carne vie, corupţia, producerea şi consumul de droguri etc. au existat. Definirea lor ca economie paralelă sau economie secundară sau direct ca economie subterană demonstrează că specialiştii, de obicei din afara sistemului socialist, au sesizat existenţa acestor fenomene economice negative, dincolo de reacţia imediată sau uneori tolerantă a autorităţilor, concretizată în încercarea de a combate efectul fără a analiza cauzele sale. Perioada anului 1990 surprinde fostele state socialiste într-un evident proces de conştientizare a realităţii economice mondiale, a unor principii de bază ale funcţionării economiei, ce fuseseră respinse sau cel puţin tratate cu indiferenţă timp îndelungat. În afară de aşa particularităţi evidente ca stadiul de dezvoltare economică, amplasamentul geografic, tradiţii, cultură, sistemul socialist a lăsat în urma sa impresionante capacităţi industriale, şantiere, amenajări funciare, proiectate şi construite în multe cazuri fără un studiu de eficienţă fundamentat. Totodată, lipsa totală sau oferta limitată de bunuri de consum, precum şi îngrădirea dreptului cetăţenilor la libera circulaţie au devenit în foarte scurt timp o piaţă de desfacere tentantă, profitabilă pentru mărfuri de uz curent, srticole textile, bunuri casnice, produse alimentare, băuturi, ţigări etc.

146

BARI, Ioan, op. cit., pag. 392.

94

Prin urmare, ramificaţiile economiei subterane au penetrat facil şi au câştigat segmente importante ale acestor pieţe uriaşe, dispuse în general să cheltuie şi, în fond, nepretenţioase. Abandonarea principiilor economiei socialiste, încercarea de soluţionare a unor probleme majore legate de proprietate, apariţia în acest timp a unor nebănuite probleme de ordin politic, mergând până la divizarea unor state, problemele interetnice, conflictele armate au constituit structura pe care s-a organizat economia subterană. De asemenea, contrabanda cu alcool, tutun, cafea a luat amploare datorită spaţiului imens pus practic la dispoziţie de aceste state, dar specific anilor `90 a fost scăparea de sub control a unor importante cantităţi de materiale radioactive şi armament care au intrat în jocul economiei subterane, făcând astfel ca unele din componentele acesteia, foarte periculoase şi care anterior erau, în majoritatea situaţiilor, doar un element de discuţii teoretice, să devină o periculoasă realitate. De rând cu cele menţionate s-a adăugat şi problema producţiei, comercializării şi consumului de droguri, care în anumite zone au găsit condiţii foarte favorabile de dezvoltare. Deci, se poate concluziona că spaţiul economic fost socialist constituie un teritoriu în care componenta criminală a economiei subterane a căpătat dimensiuni neîntâlnite anterior. Cu alte cuvinte, tranziţia de sistem a constituit un mediu destul de favorizant pentru manifestarea şi dezvoltarea imensă a economiei subterane şi, respectiv, a spălării banilor „murdari”. La începutul anului 1990, economia românească se afla într-o situaţie particulară generată de efortul imens derulat pe tot parcursul anilor `80 pentru plata datoriei externe şi realizarea concomitentă a unui plan investiţional exagerat, dar şi de modul violent în care a avut loc schimbarea de sistem. Deci, după 1980, s-au diminuat drastic importurile, limitându-se numai la materiile prime necesare funcţionării unor ramuri industriale, eliminându-se cele din sfera bunurilor de consum, deşi piaţa internă nu era pregătită să le producă; s-a orientat producţia exclusiv către export, indiferent de condiţiile economice: rentabilitate, eficienţă, curs de revenire. Astfel, investiţiile au fost dirijate către sectoare în care amortizarea presupune perioade foarte lungi de timp, iar finanţarea acestora nu era asigurată, bazându-se în multe cazuri exclusiv pe munca nesalarizată. În acelaşi mod s-au petrecut lucrurile şi în agricultură, unde baza a constituit-o forţa de muncă îmbătrânită şi unde elementele de progres tehnic au fost o prezenţă sporadică. Toate acestea au condus la izolarea economică, chiar şi în cadrul sistemului socialist, unde Republica Moldova, România, precum şi alte ţări ex-socialiste se remarcau prin lipsă totală de transparenţă, dialog şi deschidere spre relaţii economice şi sociale evidente.

95

Totodată, dacă în celelalte ţări din această zonă desprinderea de sistemul socialist a avut loc practic în etape şi fără manifestări violente, în România ruptura de sistem a fost violentă, pe fondul unei crize economice generale, al uzurii şi oboselii întregii societăţi. Autoimpunerea izolării internaţionale, lipsa de colaborare pe toate planurile au avut drept consecinţă amplificarea dezordinii economice şi sociale. În această situaţie, multe din măsurile economice propuse imediat după începutul anului 1990 au fost arbitrare, contradictorii sau, datorită necunoaşterii mecanismelor de funcţionare a economiei de piaţă, aplicarea lor a fost secvenţială şi lipsită de eficienţă. Principala eroare a constat, în opinia noastră, în falsa convingere că desfiinţarea planificării centralizate, liberalizarea comerţului, a preţurilor sunt condiţii suficiente pentru apariţia unui sistem de piaţă care să conducă automat la realizarea bunăstării. S-a dovedit că realitatea este mult mai complexă, mai dură, demonstrând că introducerea mecanismului pieţei este posibil numai paralel cu construcţia unui context socio-economic favorabil. Făcând o analiză a anilor `90 din punct de vedere a manifestărilor economiei subterane, constatăm că, din cele trei componente prezentate anterior, îşi făceau simţită prezenţa frauda fiscală şi, într-o măsură mai mică, munca la negru. Lipsa cronică de pe piaţă a unor produse de strictă necesitate, criterii şi metode aberante de planificare a vânzării etc. au generat şi dezvoltat o piaţă paralelă de dimensiuni considerabile. Deşi lipsesc careva statistici veridice, este important de subliniat că în ultimii ani ai deceniului opt s-a renunţat practic la importul de cafea şi ţigări cu filtru, piaţa acestor produse fiind cedată conştient economiei paralele. Astfel, producţia insuficientă, lipsa de materii prime, dezinteresul şi incompetenţa unor factori de decizie, nu poate fi negată, dar, analizând post factum cele prezentate, considerăm că o parte importantă a tuturor acestor situaţii a fost provocată conştient şi a căpătat dimensiuni considerabile, fiind generatoare de importante câştiguri ilicite pentru anumite structuri profesionale care prin aceste activităţi au făcut trecerea de la modesta piaţă paralelă la structurile organizate ale economiei subterane, acumulând importante venituri ilicite. Evoluţia respectivă a fost stimulată în mare măsură de haosul legislativ care a caracterizat imediat perioada următoare, când, în spatele unor îndelungi şi repetate teorii despre echitate şi corectitudine, s-au derulat importante operaţiuni necontrolate. Prin urmare, legislaţia economică a apărut cu întârziere, neadaptată realităţii, încercând cu stângăcie să împace concomitent şi imensul aparat birocratic de stat, dar şi să promoveze măsuri de stimulare a iniţiativei private.

96

În consecinţă, rezultatul acelor măsuri s-a concretizat în blocarea întregului sistem economic, respingerea potenţialilor mari investitori, scurgerea fără control a avuţiei naţionale şi concentrarea artificială a unor importante valori materiale şi băneşti în mâinile câtorva oameni de afaceri. Completând aceste elemente cu necunoaşterea de către funcţionarii aparatului de stat a principiilor de funcţionare a economiei de piaţă, precum şi corupţia ce a cuprins aceste categorii profesionale, a rezultat mediul economico-social favorizant pentru economia subterană şi fenomenul spălarea banilor. Specialiştii în materie147 afirmă că actualmente, de la o zi la alta, creşte numărul inrfacţiunilor de natură economică, inclusiv cele de spălare a banilor, ce derulează sau se săvârşesc prin utilizarea sistemelor bancare. Cu alte cuvinte, circuitele bancare sunt din ce în ce mai mult integrate criminalităţii afacerilor. Documentele emise de bănci, cum ar fi: certificate de schimb şi de depunere, scrisori de credit, cecuri, ordine de plată, transferuri telegrafice, scrisori de garanţie, împrumuturi etc. stau la baza funcţionării comerţului internaţional. Încrederea în bănci, în reputaţia şi soliditatea acestora face ca zilnic să se deruleze tranzacţii comerciale de mii de miliarde de dolari sau altă valută. Frauda prin utilizarea ilegală a cecurilor şi cărţilor de credit, ori prin falsificarea sau contrafacerea acestora are astăzi o mare frecvenţă în toate statele lumii. În acelaşi timp, băncile sunt destul de precaute la tendinţa unor angajaţi proprii de a utiliza sistemele de calculatoare pentru a intra ilegal în posesia unor mari sume de bani. Ceea ce s-a întâmplat, se întâmplă şi în mod sigur, se va mai întâmpla în lumea financiarbancară, nu reprezintă cazuri izolate, “accidente” sau situaţii ieşite din comun. Viaţa publică este zguduită de scandaluri, de prăbuşiri inexplicabile la prima vedere a unor bănci şi instituţii financiare deosebit de onorabile, veritabile coloane de susţinere a unor economii puternice. Aceste seisme generează panică şi sunt de natură a destabiliza segmente importante din economia unei ţări. Sute şi milioane de oameni îşi văd peste noapte spulberate depunerile şi speranţele. Nici o economie nu este ferită de asemenea accidente: nici superputerile, nici ţările care supravieţuiesc într-o interminabilă tranzacţie, nici cele subdezvoltate. Singurul lucru care le diferenţiază este modul în care fiecare se arată în stare să suporte şocurile provocate de convulsiile bancare. Prea numeroase cazuri întâmplate ne face să credem că slăbiciunea unei bănci sau instituţii financiare nu este neapărat legată de forma de proprietate asupra ei. Mari bănci şi fonduri financiare particulare, prospere şi solide ani în şir, acuză brusc incapacitatea de a-şi mai gestiona afacerile şi se declară în 147

VOICU, Costică, UNGUREANU, Georgeta Ş., VOICU, Adriana C., Investigarea criminalităţii financiar-bancare, Bucureşti, Editura Polipress, 2003, pag. 19.

97

stare de faliment. Trebuie să recunoaştem că această complexă şi dinamică lume a finanţelor şi băncilor, acest univers în care suntem integraţi cu voia sau fără voia noastră a avut, are şi va avea o componenţă, o dimensiune ilegală, frauduroasă, mincinoasă şi corupătoare. Această componentă ilegală, banditească, cum o numesc unii analişti, este expresia concretă a sistemului economic în care activează, în care sunt integrate componentele financiar-bancare148. Toate sistemele economice au avut, au şi vor avea această componentă, care, din nefericire, are marea capacitate de a controla, de a pilota sistemele care le creează şi le stimulează. Fragilitatea sistemelor financiar-bancare este, în ultima analiză, expresia fragilităţii concepţiilor şi teoriilor care le-au creat. Toate sunt creaţii ale omului, singura imperfecţiune a Divinităţii. Marile dezastre produse în lumea finanţelor şi băncilor au avut drept geneză comportamentele deviante, patologice ale unor oameni, angajaţi simpli ori directori sau contabili, patroni sau preşedinţi, care odată preluaţi de uraganul profiturilor nu s-au mai putut opri, decât dincolo de gratiile celulelor de arest, sau la adăpostul sprijinitorilor politici. Sistemul economic şi politic este cel care creează astfel de psihopaţi financiari. Ei sunt creaţi spre a alimenta financiar protagoniştii aflaţi, cel mai adesea, în prim planul vieţii publice. Controlul intern şi extern total necorespunzător reprezintă un alt factor care încurajează şi amplifică fraudele din bănci şi instituţii financiare. Mediul afacerilor financiarbancare înglobează o mare diversitate de tipologii umane. Protagoniştii afacerilor urmăresc obţinerea profitului, accesul la putere, la supremaţia în domeniul abordat sau oricum în zona de vârf a acestuia, dezvoltând o filosofie aparte, o morală specifică. Mediul afacerilor, populat cu pseudo actori, ori specimene veroase este guvernat de principii şi reguli agreate doar de cei puternici financiar, care prea adesea spun: “riscul face parte din viaţa noastră cotidiană”. Gestionarea acestui risc se fundamentează pe o puternică dorinţă de câştig imediat, dublată de o teribilă forţă de a corupe, de a cumpăra orice şi pe oricine. Mediul judiciar, creaţie conştientă a politicienilor corupţi şi dependenţi de universul financiar, este cel ce oferă terenul ideal pentru iniţierea şi finalizarea celor mai teribile afaceri ilegale, soldate cu pagube imense, pe care le plăteşte statul pe spatele contribuabililor. Statul este cel care construieşte legi imperfecte şi proceduri complicate care încurajează criminalitatea financiar-bancară. Sistemul judiciar este peste tot în lume depăşit în mediul afacerilor. Este evidentă sfidarea pe care mediul afacerilor o manifestă faţă de mediul judiciar, o sfidare susţinută tăcit de autorităţile legislative şi executive.

148

VOICU, Costică, UNGUREANU, Georgeta Ş., VOICU, Adriana C., op. cit., pag. 27.

98

Studii recente149 fixează cauzele economiei subterane, inclusiv a spălării banilor, în condiţiile globalizării şi creării pieţei unice europene: -

nivelul înalt al fiscalităţii şi al contribuţiilor la fondurile de securitate socială (influenţa asupra economiei subterane de 45-55 la sută);

-

sistemul fiscal a devenit mult prea complicat şi prea dificil de interpretat (10-15 la sută influenţă asupra economiei subterane);

-

gradul de acceptare a regulilor şi instituţiilor naţionale şi comunitare este în descreştere (euroscepticism – 5-10 la sută influenţă);

-

reducerea numărului de ore săptămânale de lucru şi a vârstei de pensionare (5-10 la sută);

-

reducerea nivelului de educaţie civică şi de loialitate faţă de instituţiile şi legile ţării (510 la sută influenţă).

Suntem de părerea că în analiza cauzalităţii economiei subterane şi spălării banilor trebuie incluse conceptele criminologice privind cauzalitatea criminalităţii economico-financiară, pentru simplul motiv că acest fenomen reprezintă miezul economiei subterane. Soluţia unei analize mai complete ar fi modelul psiho-socio-criminologic în care trebuie fixate atât cauzele strict economice, cât şi cele sociale, politice, criminologice şi psihologice care ar reflecta o imagine mai corectă asupra unui fenomen de o asemenea complexitate. Astfel, către asemenea cauze pot fi referite următoarele: -

reacţia individului faţă de mărimea impozitului, care trebuie plasată în zona impozitelor de dividende, pe dobânzile bancare şi creşterile bursiere;

-

modul în care individul şi entitatea economică cea mai simplă percepe rolul şi statutul guvernului în societate, materializată în dezvoltarea rupturii între cetăţean şi administraţie, situaţie care generează refuzul cetăţeanului sau entităţii economice de a se achita de obligaţiile fiscale;

-

concepţia conform căreia birocraţia, corupţia şi lipsa de profesionalism a guvernanţilor generează proastă gestionare a resurselor bugetare;

-

ideea, deja înrădăcinată, potrivit căreia banii publici reprezintă cea mai sigură sursă de îmbogăţire a clasei politice şi grupurilor clientelare.

Într-o opinie150 principala sursă de alimentare a fenomenului spălării banilor o constituie economia subterană în care sunt implicaţi numeroşi cetăţeni români şi străini, societăţi comerciale 149

ERNSTE D., Shadow Economy and Institutional Changes in EU, Budapest, 2002, p. 31-34. MELINESCU I., TALIANU I., Investigaţii financiare în domeniul spălării banilor, Bucureşti, Editura Imprimeria Naţională, 2004, pag. 119-120.

150

99

care, prin sumele imense vehiculate şi metodele folosite, au afectat sectoare importante ale economiei şi bugetul de stat. Astfel, putem concluziona că prevenirea şi combaterea reuşită a economiei subterane şi spălării banilor este posibilă doar prin influenţa asupra factorilor care generează sau favorizează aceste fenomene în vederea înlăturării ori neutralizării lor.

100

Capitolul III. Cadrul juridic internaţional şi naţional privind prevenirea şi combaterea economiei subterane şi spălării banilor Secţiunea I. Măsuri de prevenire şi combatere cu caracter internaţional Dacă economia subterană şi spălarea banilor pot fi combătute la nivel naţional, o soluţie eficientă vizând această problemă la nivel internaţional poate fi găsită doar în planul cooperării internaţionale, deoarece sfera de cuprindere a activităţilor de spălare a banilor este alimentată de diferenţele dintre sistemele de control şi reglementări dintre state. Astfel, cu cât sistemele de control introduse în anumite ţări sunt mai eficiente, cu atât se vor face mai multe încercări de a folosi conjunctura mai puţin aspră a altor ţări. Coordonarea internaţională a politicii economice nu poate avea o eficienţă deplină atât timp cât sistemele de control şi reglementările impuse de unele ţări diferă şi cât există o rezervă mare de capital instabil în căutarea unui amplasament, care să fie cel mai atractiv din punct de vedere al reglementărilor151. Spălarea banilor în plan internaţional se bazează pe exploatarea, prin operatori financiari subtili, a diferenţelor dintre reglementările financiare şi bancare ale ţărilor de pe întreg globul. Deci, soluţia anihilării acestui mod de spălare a banilor trebuie să fie găsită într-un mecanism care reduce, dacă nu elimină, aceste diferenţe dintre ţări. Sectorul financiar internaţional este un bun public internaţional, care oferă beneficii depline comunităţii mondiale, doar dacă toţi participanţii la acesta asigură transparenţa şi credibilitatea sa; activităţile desfăşurate de un participant în căutarea unor câştiguri pe termen scurt poate impune costuri suplimentare pentru toţi ceilalţi. Din nefericire, stimulentele pentru anumite ţări de a câştiga avantaje economice prin atragerea banilopr iliciţi, din cauza unor controale sau reglementări reduse, sunt foarte ridicate. Până în prezent nu există mecanisme prin care aceştia să fie penalizaţi pentru costurile pe care le impun celorlalţi. Atâta timp cât aceste posibilităţi continuă să existe, spălarea banilor la nivel internaţional va rămâne o problemă. Operaţiunile de spălare a banilor se realizează de cele mai multe ori în cadrul unor etape desfăşurate pe teritoriul mai multor state. Această situaţie implică cooperarea statelor pe plan mondial în vederea prevenirii şi combaterii acestui fenomen. Spălarea banilor la nivel internaţional este capabilă să impună costuri considerabile economiei mondiale prin deteriorarea operaţiunilor eficiente ale economiilor naţionale, prin

151

КОТТКЕ, Клаус, «Грязные» деньги – что это такое?, Справочник по налоговому законодательству в области «грязных» денег, Москва, Изд-во Дело и Сервис, 1998, стр. 348.

101

coruperea lentă a pieţei financiare şi reducerea încrederii publice în sistemul financiar internaţional, mărind astfel riscurile şi instabilitatea acestui sistem şi, în final, reducerea ritmului de creştere economică mondială. Pentru a contracara acest fenomen, la nivel internaţional au fost adoptate un şir de acte normatuve, dintre care cele mai relevante sunt: 1. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope152, adoptată la 20 decembrie 1988 la Viena, reprezintă din punct de vedere cronologic primul document internaţional prin care se încurajează incriminarea unor fapte ce cad sub incidenţa spălării banilor, respectiv „disimularea sau ascunderea naturii, originii, dispunerii, mişcării sau proprietăţilor reale ale bunurilor sau drepturilor aferente despre care autorul ştie că provin din traficul de stupefiante sau participă la o astfel de infracţiune”. Este adevărat că definirea infracţiunii de spălare a banilor se circumscrie în acest document numai la sumele ilicite provenind din traficul de stupefiante, având în vedere obiectul Convenţiei, cât şi dimensiunea fondurilor ce se vehiculează în domeniul traficului de stupefiante. Pentru eficientizarea măsurilor de combatere a traficului de stupefiante şi a reciclării fondurilor obţinute din astfel de fapte ilicite, prin Convenţie se reglementează unele acţiuni care vizează: - confiscarea bunurilor şi valorilor obţinute în urma unor infracţiuni, reglementându-se şi modalităţile de împărţire a avantajelor obţinute de diferite state; - extrădarea autorilor unor infracţiuni legate de traficul de stupefiante; - asistenţa juridică acordată reciproc de către părţi; - intensificarea şi diversificarea formelor de cooperare între state. 2. Convenţia Consiliului Europei cu privire la spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activităţi infracţionale153, deschisă spre semnare la 8 noiembrie 1990, la Strasbourg. Conform acestei Convenţii se consideră infracţiuni de spălare a banilor acele acţiuni comise cu intenţie care vizează: - transformarea şi transferul bunurilor despre care cel care le-a utilizat ştia că sunt produse în scopul diminuării sau deghizării originii ilicite a bunurilor sau în scopul ajutării oricărei persoane implicate în comiterea infracţiunii principale de a scăpa de consecinţele juridice ale actelor sale;

152

Convenţia ONU din 20.12.1988 de la Viena contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998), Vol. VIII, Chişinău, Editura MOLDPRES, 1999, p. 147-214. 153 Convenţia Consiliului Europei din 08.11.1990 cu privire la spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activităţi infracţionale // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte, Vol. 35, 2006, MoldLex, p. 107.

102

- disimularea şi deghizarea naturii, originii, amplasării, dispunerii, mişcării sau proprietăţii reale asupra bunurilor sau asupra drepturilor cu privire la acestea, despre care proprietarul ştia că sunt produse infracţionale; - achiziţionarea, obţinerea şi utilizarea bunurilor, despre care cel care le achiziţionase, deţinuse sau utilizase cunoştia, în momentul în care le primise, că sunt produse infracţionale; - participarea la una din infracţiunile stabilite anterior sau la orice formă de asociere, tentativa sau complicitatea prin furnizarea unui ajutor sau sfat în vederea comiterii infracţiunii. Potrivit Convenţiei, noţiunea de produs desemnează orice avantaj economic obţinut în urma comiterii infracţiunilor. Acest avantaj poate consta dintr-un bun, noţiune care desemnează bunurile de orice natură, corporale sau incorporale, mobile sau imobile, precum şi actele juridice sau documentele care atestă un tutlu sau un drept asupra unui bun. 3. Directiva Consiliului Comunităţii Europene cu privire la folosirea sistemului financiar în scopul spălării banilor nr. 91/308/EEC154, adoptată la Luxemburg la 10 iunie 1991. Această directivă reprezintă practic izvorul, sursa de inspiraţie pentru legile de combatere a spălării banilor care au fost adoptate de aproape toate statele, indiferent că sunt membre ale Comunităţii Europene sau se află în procedurile de aderare. Definirea infracţiunii de spălare a banilor rămâne aproximativ cea introdusă prin Convenţia de la Strasburg din 8 noiembrie 1990. Principalele prevederi cuprinse în Directivă sunt: - cerinţele de identificare a clienţilor de către instituţiile de credit şi financiare atunci când intră în relaţii de afaceri cu aceştia (peste o anumită limită valorică); - păstrarea unor copii după documentaţia aferentă tranzacţiilor, pe o perioadă de cel puţin 5 ani; - raportarea tranzacţiilor susceptibile de spălare de bani autorităţilor însărcinate cu aplicarea legii şi cooperarea cu acestea în cazul deschiderii unor anchete. Prin urmare, în cazul spălării banilor, nu mai trebuie invocat secretul bancar; - protejarea angajaţilor instituţiilor ce raportează tranzacţii suspecte de spălare a banilor şi sancţionarea celor care divulgă faptul că s-a început o anchetă în legătură cu un anumit client. Având în vedere că de la adoptarea Directivei au trecut mai mult de 10 ani, apariţia unor aspecte noi sau necuprinse în documentul menţionat a făcut necesară actualizarea Directivei, 154

Directive (CEE) nr.91/308 du Conseil du 10 juin 1991, relative à la prévention de l`utilisation du systéme financier aux fins du blanchiment de capitaux // Code Européen des affaires, Paris, DALLOZ, 1995, 1821 p.

103

existând în prezent un proiect care, în linii mari aduce ca amendamente extinderea prohibiţiei cu privire la spălarea banilor, care să cuprindă nu numai traficul de droguri, ci şi toate faptele comise de crima organizată, precum şi o extindere a obligaţiei de raportare a tranzacţiilor suspecte asupra unor activităţi nefinanciare şi profesiuni. 4. Echipa de acţiune financiară pe problema spălării banilor (GAFI) este un organism interguvernamental al cărui scop este dezvoltarea şi promovarea politicilor de combatere a spălării banilor – deschiderea producerii penale pentru a ascunde originea lor ilicită. Aceste politici au drept scop împiedicarea acestei proceduri de a fi utilizată în activităţi penale viitoare şi de a efectua activităţi economice legale. GAFI este alcătuit în mod curent din 26 de ţări şi 2 organizaţii internaţionale. Membrii ei sunt ţările cele mai importante ca centre financiare din Europa, America de Nord şi Asia. Este un organism multidisciplinar – întrucât este esenţial în problema spălării banilor – punând la un loc puterea de a crea politici experţilor juridici, financiari şi in domeniul aplicarii legilor. Această nevoie de a acoperi toate aspectele relevante ale luptei împotriva spălării banilor se reflectă în scopul celor 40 de recomandări – măsurile asupra cărora echipa a căzut de acord să le aplice şi pe care toate ţările sunt încurajate să le adopte. Recomandările au fost iniţial elaborate în anul 1990. În 1996, ele au fost revizuite pentru a se lua în considerare experienţa câştigată în ultimii 6 ani şi pentru a reflecta problemele care au survenit în această perioadă. Aceste 40 de recomandări au pus bazele cadrului pentru eforturile de combatere a spălării banilor şi sunt concepute pentru o aplicare universală. Ele acoperă sistemul justiţiei penale şi al aplicării legii, sistemul financiar şi reglementarea sa, precum şi colaborarea internaţională. S-a admis de la înfiinţarea GAFI, ca ţările au sisteme juridice şi financiare diferite şi astfel nu pot lua toate măsurile identice. Recomandările sunt, prin urmare, principiile pentru acţiune în acest domeniu, pentru ca ţările să le aplice conform tradiţiilor lor specifice şi cadrelor instituţionale care, mai degrabă, le permit ţărilor de a avea o măsura de flexibilitate, decât le prescriu fiecare în detaliu. Măsurile nu sunt neapărat complexe sau dificile, cu condiţia să existe o dorinţă politică de a acţiona şi nici nu compromit libertatea de a se angaja în tranzacţii legale sau de a ameninţa dezvoltarea economică. Ţările din GAFI se angajează să accepte a se supune unei supravegheri multilaterale şi unei analize asemănătoare. Toate ţările membre au propria lor implementare a celor 40 de recomandări monitorizate printr-o abordare bilaterală, o autoevaluare anuală şi cu atât mai detaliat, procesul de evaluare 104

reciprocă în cadrul căruia fiecare ţară membră este supusă unei examinări în teren. În complementare, echipa efectuează revizuiri în ţările membre asupra măsurilor luate pentru a aplica anumite recomandări. Aceste măsuri sunt esenţiale pentru crearea unui cadru efectiv de combatere a economiei subterane şi spălării banilor. În cele din urmă, cele 40 de recomandări pot fi sistematizate în felul următor: a) Cadrul general, în care se inserează principii cu privire la legiferarea luptei pentru combaterea spălării banilor. b) Rolul sistemelor juridice naţionale în combatearea spălării banilor: -

sfera de cuprindere a infracţiunii de spălare a banilor;

-

măsuri asiguratorii şi confiscarea bunurilor provenite din activităţi ilicite, ca infracţiuni primare de spălare a banilor.

c) Sporirea rolului sistemului financiar: -

sfera de cuprindere, bănci şi instituţii financiare nonbancare;

-

reguli de identificare a clientului şi păstrarea înregistrării tranzacţiilor suspecte de spălare a banilor;

-

raportarea tranzacţiilor suspecte;

-

protecţia personalului din aceste instituţii;

-

existenţa unor programe de luptă împotriva spălării banilor;

-

măsuri pentru a face faţă problemei ţărilor care nu au sau dispun de măsuri insuficiente împotriva spălării banilor;

-

implementarea şi rolul autorităţilor de reglementare şi al altor autorităţi administrative.

d) Consolidarea cooperării internaţionale: -

schimbul de informaţii generale;

-

schimbul de informaţii privind tranzacţiile suspecte;

-

cooperarea între autorităţile juridice.

5. Grupul EGMOND este numit aşa după palatul EGMOND – Aremberg din Bruxelles, care a fost şi locul primei întruniri a Grupului în anul 1995. La această întrunire au participat reprezentanţi din 24 de state şi 8 organizaţii internaţionale pentru a discuta despre organizaţiile specializate pentru prevenirea spălării banilor, cunoscute sub denumirea de „unităţi de informaţii financiare” (FIU`s). În prezent grupul EGMOND numără 48 de membri. Scopul acestui organism îl constituie cooperarea internaţională între agenţiile naţionale specializate în lupta internaţională împotriva spălării banilor. În acest sens, între statele membre ale grupului se pot efectua schimburi de informaţii financiare legate de spălarea banilor, în baza unor memorandumuri de înţelegere (bi 105

sau multilaterale). De asemenea, membrii grupului au acces la Web Egmond securizat, cuprinzând o bază de date internaţională aferentă fenomenului de spălare a banilor. De curând numărul de membri a crescut la 53, printre care se numără şi România.

Secţiunea II. Reglementări juridice vizând prevenirea şi combaterea spălării banilor în Republica Moldova

În ultimele decenii s-a amplificat considerabil criminalitatea în Republica Moldova, cauzându-se prejudicii tuturor sectoarelor social-economice din societate şi având în calitate de obiect obţinerea unor sume importante de bani „murdari”. Astfel, s-au înregistrat sustrageri masive de bunuri şi capital din proprietatea statului prin delapidare, furturi şi înşelăciuni. În domeniul privatizării sectorului de stat, pe fonul actelor de corupţie, s-au adus prejudicii statului prin subevaluarea activelor şi terenurilor care au fost supuse acestui proces. Contrabanda, ca formă importantă de obţinere a banilor „murdari”, prin introducerea, în special, de ţigări, cafea, alcool cu facturi subevaluate şi comercializate apoi ilegal prin intermediul unor „firme fantomă”, a generat importante prejudicii bugetului de stat. La toate aceste genuri de activităţi criminale se adaugă cele care vizează regimul întreprinderilor şi a normelor bancare, ca un culoar al infracţionalităţii, având drept scop obţinerea unor importante sume de bani prin neplata impozitelor şi, respectiv, nerestituirea creditelor contractate. Prin urmare, evoluţia ascendentă a fenomenului infracţional înregistrată de societate, precum şi acumularea unor însemnate valori şi bunuri pe căi ilegale au determinat legislativul Republicii Moldova să adopte la 15.11.2001 Legea cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului155 (în continuare – Legea). Legea, alăturat reglementării noţiunilor generale privind spălarea banilor, inclusiv cele reflectate în conţinutul normativ al art. 243 CP RM, a introdus un şir de prevederi în vederea prevenirii şi combaterii acestei infracţiuni.

155

Legea Republicii Moldova nr. 633-XV din 15.11.2001 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 139-140/1084 – cu modificările Legii nr. 436-XV din 24.12.2004 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 1-4/1012 (1600-1603).

106

Astfel, pentru punerea în aplicare a Legii cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului a fost creat Serviciul de prevenire şi combatere a spălării banilor din cadrul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. Conform Legii nr.1104XV din 6.06.2002 cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei156 atribuţia acestui Serviciu este contracararea legalizării bunurilor şi spălării banilor obţinuţi ilicit. Legea stipulează obligaţiunile pe care le au organizaţiile ce efectuează operaţiuni financiare, inclusiv faţă de Serviciul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, şi anume: - să acumuleze, să analizeze şi să înregistreze date despre clienţi în

baza actelor de

identificare a persoanelor fizice sau juridice; - să obţină informaţii despre identitatea persoanelor pe numele cărora este deschis un cont sau în numele cărora este efectuată o tranzacţie, dacă există orice dubii că aceşti clienţi acţionează în nume propriu; - să verifice împuternicirile persoanei care are intenţia să acţioneze în numele beneficiarului şi s-o identifice; - să completeze un formular special pentru fiecare operaţiune realizată de o persoană fizică, cu o valoare ce depăşeşte 300 mii lei, precum şi pentru fiecare operaţiune realizată de o persoană juridică, cu o valoare ce depăşeşte 500 mii lei, formular care urmează a fi remis Centrului

pentru

Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei în termen de 15 zile.

Formularul se completează şi în cazul în care valoarea câtorva operaţiuni realizate în curs de 30 de zile de către o persoană fizică sau juridică, inclusiv în numele acesteia, atinge o sumă totală în mărimile indicate; - în cazul depistării unor circumstanţe care denotă caracterul suspect al operaţiunilor financiare, în curs de pregătire, realizare sau deja realizate, să informeze Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei în termen de 24 de ore; -

să

sisteze,

la

decizia

Procuraturii

Generale

sau

a

instanţei

judecătoreşti,

executarea operaţiunilor financiare limitate sau suspecte pe un termen indicat în decizie, dar nu mai mare de 5 zile; 156

Legea Republicii Moldova nr.1104-XV din 06.06.2002 cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 91-94/668 din 27.06.2002.

107

- la solicitarea scrisă a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, să prezinte informaţiile, documentele, materialele disponibile referitoare la efectuarea operaţiunilor financiare limitate sau suspecte; - să păstreze registrul clienţilor identificaţi, arhiva conturilor şi documentele primare privind operaţiunile financiare limitate şi suspecte până la expirarea termenului de 5 ani de la efectuarea operaţiunii, iar contractele de efectuare a tranzacţiilor valutare – timp de 7 ani; - să nu comunice unor terţi transmiterea către Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei a informaţiilor privind efectuarea operaţiunilor financiare limitate sau suspecte. Comunicarea unor asemenea informaţii către terţi se admite numai în cazurile prevăzute de lege. Instituţiile financiare nu sunt în drept să ţină conturi anonime sau conturi pe nume fictive. La deschiderea oricărui cont instituţia financiară va solicita clientului prezentarea unui act de identitate sau a unei procuri legalizate în modul stabilit şi va înregistra datele din acestea. Arenda casetelor de păstrare se va efectua prin aceeaşi procedură. Organizaţiile care efectuează operaţiuni financiare vor acorda o atenţie specială clienţilor sau beneficiarilor rezidenţi care primesc fonduri din ţările identificate drept ţări ce nu dispun de norme contra spălării banilor şi finanţării terorismului sau dispun de norme inadecvate în acest sens sau reprezintă un risc sporit datorită nivelului înalt de infracţionalitate şi corupţie. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei va acumula şi va furniza informaţia respectivă organizaţiilor care efectuează operaţiuni financiare. Operaţiunile financiare limitate şi suspecte se înregistrează prin completarea unui formular special, în care se indică datele privind operaţiunea în cauză, confirmate prin semnătura funcţionarului care a efectuat-o. În formular se indică următoarele informaţii: - seria, numărul şi data eliberării actului de identificare, adresa şi alte date necesare pentru identificarea persoanei care a efectuat operaţiunea financiară; - adresa şi alte date necesare pentru identificarea persoanei în numele căreia s-a efectuat operaţiunea financiară; - adresa şi alte date necesare pentru identificarea beneficiarului operaţiunii financiare; - datele de identificare juridică şi conturile clienţilor participanţi la operaţiunea financiară;

108

- tipul operaţiunii financiare; - datele despre organizaţia care a efectuat operaţiunea financiară; - data, timpul şi valoarea operaţiunii; - numele şi funcţia persoanei care a înregistrat operaţiunea financiară. Formularul nu se completează în cazul efectuării operaţiunilor de deservire a Trezoreriei de Stat. Vor constitui operaţiuni financiare limitate: -

schimbul

unic

de

bancnote

de

valoare

nominală

mică

pe

bancnote

de

valoare nominală mare, în sumă ce depăşeşte 50000 lei; - majorarea depunerilor până la o valoare ce depăşeşte 250000 lei, însoţită de transferul lor ulterior către o altă persoană; - transferul internaţional de mijloace băneşti cu o valoare ce depăşeşte 65000 lei, cu cererea de a efectua plata beneficiarului în numerar; - deschiderea de către client în aceleaşi instituţii financiare a câtorva conturi cu destinaţie similară, cu transferul ulterior pe fiecare din aceste conturi a mijloacelor băneşti cu o valoare ce depăşeşte 250000 lei; - transferul sau primirea unei sume ce depăşeşte 100000 lei dintr-o ţară în care, conform listei aprobate de Guvernul Republicii Moldova, are loc fabricarea ilegală a substanţelor narcotice. Cunoaşterea clienţilor, cererea identificării potrivite şi a fi atent în cazuri de tranzacţii neobişnuite sau suspecte – toate acestea pot ajuta la deteriorarea şi depistarea schemelor de spălare. Legea a prevăzut un şir de operaţiuni financiare care se prezumează a fi suspecte, printre care aducem un şir de alte exemple. Astfel, modelele, descrierea cărora urmează mai jos, pot semnifica că are loc spălarea banilor157. Spălarea banilor prin intermediul tranzacţiilor în numerar: - efectuarea unei singure operaţiuni cu mijloace financiare în numerar sau efectuarea mai multor operaţiuni de acest fel în circumstanţe care relevă inexistenţa legăturii dintre aceste operaţiuni şi activitatea economică a clientului (art.5, alin.2, lit.(a) al Legii); - depunerea pe cont ori transferul către o persoană fizică sau juridică a unei sume în numerar când există temeiul de a considera că, ţinând cont de domeniul de activitate a persoanei în

157

Vezi: Raportul seminarului Măsuri contra spălării banilor şi prevederi pentru combaterea crimelor financiare şi economice, op. cit.

109

cauză şi de alte circumstanţe, suma depusă ori transferată este în discordanţă cu veniturile şi situaţia patrimonială a acesteia (art.5, alin.2, lit.(b) al Legii); - transferul şi ridicarea de mijloace băneşti în numerar de către o persoană fizică sau juridică care, de obicei, efectuează decontări prin cecuri şi alte decontări prin virament (art.5, alin.2, lit.(c) al Legii); - creşterea substanţială a depunerilor în numerar efectuate de către o persoană fizică sau o întreprindere, nefiind vre-o cauză aparentă a acestei creşteri, şi mai ales dacă într-o scurtă perioadă aceste depuneri se sustrag din cont şi/sau se transferă conform unei destinaţii neobişnuite pentru clientul dat; - clienţii care încearcă să schimbe cantităţi mari de bancnote de valoare mică pe cele de valoare mai mare; - schimbul frecvent al numeralului în alte valute străine; - creşterea volumului de numerar ce nu se asociază cu creşterea corespunzătoare a numărului de conturi; - clienţii depunerile cărora conţin bilete bancare falsificate sau instrumente false; - clienţii care transferă sume mari de bani în străinătate sau dincolo, plata acestor sume, conform instrucţiunilor date, urmează a fi efectuată în numerar; - sumele mari în numerar depuse la păstrare în seifuri de noapte, evitându-se astfel contactul direct cu personalul băncii; - clienţii care cer ca anumite plăţi să nu se efectueze prin contul sau conturile lor, ci prin contul nostru al băncii sau prin conturi „diverse”, Spălarea banilor prin conturile bancare: - existenţa la client a unui cont, fără tangenţă cu activitatea economică a clientului, pe care se efectuează transferuri băneşti în valori ce depăşesc limita de raportare (art.5, alin.2, lit.(d) al Legii); - transferul pe contul unui client de mijloace băneşti, prin cecuri, din partea diferitelor persoane fizice sau juridice cu care nu are relaţii contractuale sau de producţie (art.5, alin.2, lit.(e) al Legii); - depunerea pe cont de mijloace băneşti declarate drept venit care nu este firesc pentru client (art.5, alin.2, lit.(f) al Legii); - operaţiunile cu cecuri şi alte instrumente emise la purtător (art.5, alin.2, lit.(i) al Legii);

110

- nedorinţă de a presta informaţie obişnuită la deschiderea unui cont, sau prestarea unei informaţii insuficiente sau false sau, la depunerea cererii de a deschide un cont, prestarea informaţiei verificarea căreia ar fi fost dificilă sau costisitoare pentru instituţia financiară; - sumele mari sustrase în numerar de la un cont anterior neactiv, sau de la un cont la care abia a venit o sumă mare neaşteptată din străinătate; - un număr mare de persoane fizice care depun plăţi într-unul şi acelaşi cont fără a se da o explicaţie adecvată. Spălarea banilor prin tranzacţiile de investiţii: -

cumpărarea

sau

vânzarea

valorilor

mobiliare

în

circumstanţe

care

denotă

caracterul suspect al operaţiunii financiare (art.5, alin.2, lit.(g) a Legii); - achiziţionarea de valori mobiliare de către persoanele juridice cu achitarea acestora în numerar (art.5, alin.2, lit.(h) a Legii). Spălarea banilor prin activităţile internaţionale de off-shore: - operaţiunile în care una din părţi este rezident al zonei off-shore sau operaţiunile efectuate prin conturile băncilor off-shore (art.5, alin.2, lit.(q) a Legii); -

folosirea

acreditivelor

şi

a

altor

metode

de

finanţe

comerciale

pentru

mişcarea banilor între state, pe când astfel de comerţ nu se potriveşte cu afacerile obţinute ale clientului; - clienţii care prezintă dispoziţii de plată cu o informaţie incorectă despre plătitor; - transferurile electronice neexplicate efectuate de către clienţi în cont din cont sau în afara contului; - depunerile frecvente cu traveller's checks sau trate în valută străină, mai ales dacă acestea parvin din străinătate. - operaţiunile efectuate prin companiile şi băncile din ţările ce nu dispun de norme contra spălării banilor şi finanţării terorismului sau dispun de norme inadecvate în acest sens, sau reprezintă un risc sporit din cauza nivelului înalt de infracţionalitate şi corupţie, precum şi operaţiunile cu rezidenţii acestor ţări. Spălarea banilor prin creditare asigurată şi neasigurată: - solicitarea unui credit garantat printr-un document ce atestă existenţa unor depuneri în bănci străine, în cazul în care există informaţii privind caracterul suspect al depunerilor (art.5, alin.2, lit.(l) al Legii); - solicitarea unui credit garantat printr-un avuar (cerere) sau document ce atestă existenţa unor depuneri într-o bancă străină sau într-o altă bancă, în cazul în care există informaţii privind caracterul suspect al depunerilor (art.5, alin.2, lit.(m) al Legii). 111

Transmiterea de către organizaţiile care efectuează operaţiuni financiare a informaţiilor (documentelor, materialelor, altor date) către Serviciul de Informaţii şi Securitate, către organele cu funcţii de control fiscal şi financiar, către alte organe similare sau către organele de urmărire penală, către organele procuraturii sau instanţele de judecată, în cazurile prevăzute de legislaţie, nu poate fi calificată drept divulgare a secretului comercial. Prevederile legislaţiei cu privire la secretul comercial nu pot servi drept obstacol pentru recepţionarea de către organele sus menţionate a informaţiei (documentelor, materialelor, altor date) despre activitatea economico-financiară, operaţiunile şi depunerile efectuate pe conturile persoanelor fizice sau juridice în cazurile în care există indicii de pregătire, realizare curentă sau practicarea anterioară a acţiunilor de spălare a banilor proveniţi din săvârşirea crimelor sau de finanţare a terorismului. Organizaţiile care efectuează operaţiuni financiare şi angajaţii acestora sunt exoneraţi de răspundere disciplinară, administrativă, civilă şi penală ca urmare a executării prevederilor prezentei legi, chiar dacă această executare a avut drept urmări cauzarea de prejudicii materiale sau morale. În scopul combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului autorităţile care exercită controlul legitimităţii operaţiunilor efectuate de organizaţiile financiare, în conformitate cu art.8 al Legii sunt obligate: - să determine dacă organizaţiile care efectuează operaţiuni financiare utilizează politici, practici şi proceduri scrise, inclusiv reguli stricte cu privire la cunoaşterea clientului, având drept scop promovarea normelor etice şi profesionale în sectorul financiar şi prevenirea folosirii organizaţiilor financiare, în mod intenţionat sau nu, de către elementele criminale; să determine dacă organizaţiile financiare se conformează politicilor, practicilor şi procedurilor proprii orientate spre depistarea activităţii de spălare a banilor; - să prezinte Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei informaţii documente, materiale, alte date) despre persoanele fizice şi juridice care practică activităţi de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului. Aceste informaţii se vor baza pe operaţiunile despre al căror venit ilegal organizaţiile financiare ştiau sau ar fi trebuit să ştie, ele putând fi deduse din circumstanţele obiective; - să prezinte Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, organelor de urmărire penală, organelor procuraturii şi instanţelor judecătoreşti informaţia (documentele, materialele, alte date) cu privire la rezultatul verificărilor persoanelor fizice sau juridice în legătură cu obţinerea ilicită a banilor sau altor bunuri, precum şi să acorde sprijinul necesar organelor nominalizate în procesul de verificare a materialelor sau în cazul urmăririi penale; 112

- să informeze organizaţiile care efectuează operaţiuni financiare despre operaţiunile de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului, inclusiv despre noile metode şi tendinţe privind operaţiunile de spălare a banilor; - să identifice posibilităţile de spălare a banilor ale întreprinderilor sau organizaţiilor, să întreprindă, după caz, măsuri suplimentare pentru a preveni folosirea ilegală a unor asemenea întreprinderi şi organizaţii şi să informeze organizaţiile care efectuează operaţiuni financiare despre eventualele abuzuri. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei transmite, în modul stabilit de legislaţie, organelor de urmărire penală şi altor organe abilitate informaţia (documente, materiale şi alte date) despre persoanele fizice şi juridice bănuite sau implicate în operaţiuni de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului. Autorităţile care exercită controlul legitimităţii operaţiunilor financiare vor întreprinde măsurile necesare, juridice şi de reglementare, pentru a preveni instituirea controlului asupra organizaţiei care efectuează operaţiuni financiare sau obţinerea pachetului de acţiuni de control al acesteia de către elementele criminale. Întru eficientizarea prevenirii şi combaterii spălării banilor organele de control şi de drept ale Republicii Moldova vor colabora cu organele similare ale altor state în domeniul prevenirii, depistării, contracarării acţiunilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului, de urmărire penală în aceste acţiuni, precum şi confiscarea şi transmiterea banilor se efectuează în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova în baza convenţiilor internaţionale sau acordurilor bilaterale ratificate de Republica Moldova. De asemenea, în scopul sporirii gradului de prevenire şi de combatere a spălării banilor de Banca Naţională, prin Hotărârea nr.94 din 25 aprilie 2002, au fost aprobate „Recomandările referitor la elaborarea de către băncile din Republica Moldova a programelor privind prevenirea şi combaterea spălării banilor”158. Obiectivul prezentelor Recomandări este de a îndruma băncile autorizate referitor la elaborarea programelor proprii privind prevenirea şi combaterea spălării banilor, în vederea abilitării instituţiilor financiare de a atrage şi păstra mijloace legitime de la clienţi legitimi, având ca scop evitarea riscurilor aferente spălării banilor şi anume riscurilor de imagine, operaţionale, legale, de concentrare şi riscul tehnologiilor informaţionale.

158

Hotărârea Băncii Naţionale a Republicii Moldova nr.94 din 25.04.2002 privind Recomandările referitoare la elaborarea de către băncile din Republica Moldova a programelor privind prevenirea şi combaterea spălării banilor // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 59-61.

113

O obligaţiune, prevăzută de art.23 al Legii cu privire la instituţiile financiare nr.550-XIII din 21.07.1995159 este că banca nu poate ascunde, converti sau transfera bani sau alte valori, ştiind că acestea provin din activităţi criminale, pentru mascarea originii lor ilegale, şi nici asista persoana angajată în astfel de activităţi pentru evitarea consecinţelor legale ale faptelor ei. Se consideră că banca ştie de originea ilegală a banilor sau a altor valori când faptul acesta este dedus din circumstanţe de facto obiective. Banca trebuie să aducă la cunoştinţa autorităţilor competente faptele cunoscute ei care denotă că banii sau alte valori provin din activităţi criminale, în modul stabilit de legislaţie. Cooperarea bilaterală cu serviciile de inteligenţă financiară din străinătate şi organismele internaţionale de profil reprezintă una dintre atribuţiile Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, prevăzută şi în conţinutul art. 9 al Legii nr. 633-XV din 15.11.2001 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Astfel, în cadrul activităţilor de cooperare internaţională, în anul 2005 au fost semnate Memorandum-uri de înţelegere privind schimbul de informaţii financiare legate de spălarea banilor cu un număr de cinci unităţi de informaţii financiare (instituţii similare Serviciului) din România, Korea de Sud, Lituania, Estonia şi Liban. Pe parcursul anului au fost demarate negocieri privind încheierea unor înţelegeri bilaterale cu un număr de şase state, respectiv: Belgia, Bulgaria, Georgia, Israel, Rusia şi Ucraina. În perioada 2005 – martie 2006 s-a intensificat schimbul de informaţii financiare, fiind primite un număr de 72 de cereri de informaţii din partea instituţiilor similare străine, fiind transmise un număr de 38 de cereri de informaţii omologilor de peste hotare. Totodată, în cadrul cooperării internaţionale au fost efectuate mai multe deplasări de serviciu, cum ar fi, spre exemplu: În lunile ianuarie şi aprilie 2005 au fost efectuate deplasări de instruire pentru 4 colaboratori timp de 30 de zile în or. Cairo, Egipt la instituţia specializată în combaterea acţiunilor teroriste; În luna iunie 2005 a avut loc deplasarea în or. Viena, Republica Austria, în cadrul căreia a avut loc întâlnirea cu reprezentanţii Unităţii de Analiză Financiară (F.I.U.) a Austriei, unde s-a efectuat familiarizarea cu serviciul din Austria şi schimb de informaţii privind cazurile de spălare a banilor în care sunt implicaţi cetăţeni ai Republicii Moldova.

159

Legea Republicii Moldova nr. 550-XIII din 21.07.95 cu privire la instituţiile financiare // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr. 1.

114

În octombrie-noiembrie 2005 au fost organizate, de către Garda Financiară a Italiei, trei runde de seminarii pentru specialiştii în combaterea spălării banilor din cadrul Serviciului şi a organelor vamale, cu genericul: „Combaterea spălării banilor – aspecte generale; spălarea banilor proveniţi din traficul cu droguri; spălarea banilor şi finanţarea activităţilor teroriste”; În decembrie 2005, în Elveţia, a fost desfăşurat forumul cu tematica: „Metodologia combaterii finanţării terorismului: aspecte privind prevenirea, depistarea, conlucrarea şi schimbul de informaţii între serviciile responsabile” etc. Din cele relatate reiese că baza normativă în domeniul prevenirii şi combaterii economiei subterane şi spălării banilor este relativ suficientă şi corespunde în mare măsură coerenţei şi reglementărilor internaţionale în acest domeniu. Totodată, în scopul aplicării actelor normative respective a fost creat Serviciul de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor în cadrul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. Cazuri de spălare a banilor sunt multiple, însă eficienţa existenţei unui asemenea Serviciu nu este clară, reieşind din statistica care o avem şi anume: pe parcursul anilor 2003-2005 au fost pornite doar 6 cauze penale (vezi anexa, tabelul 5), iar decizii de condamnare pentru infracţiunile de spălare de bani nu au fost luate de către instanţele judecătoreşti. Iată unul din cazurile de spălare a banilor care s-a soldat cu eşec. În luna iunie 2005 a avut loc o deplasare în or. Viena, Republica Austria a angajaţilor CCCEC, împreună cu un reprezentant al Procuraturii Generale, unde a fost efectuat schimb de experienţă privind combaterea spălării banilor în Austria şi Republica Moldova, precum şi schimb de informaţii privind cazul de spălare de bani în care sunt implicaţi factorii de decizie ai firmei „Sherif” SRL, or. Tiraspol, Ilya Cazmaly şi Victor Guşan, în privinţa cărora au fost pornită urmărirea penală în Republica Moldova. La solicitarea CCCEC, de către Instituţia de Inteligenţă Financiară a Austriei au fost blocate mijloacele financiare provenite din activitatea ilicită a firmei „Sherif” SRL. Conform informaţiei prezentate de către oficialităţile din Austria, iniţial au fost blocate trei conturi, suma mijloacelor financiare constituind circa 11 milioane dolari SUA. Însă din cauza insuficienţei de probe, instanţa de judecată a decis deblocarea contului firmei off-shore „Miltrane Supply Company LTD”, suma constituind circa 500 mii dolari SUA. Totodată, din motivul lipsei de probe suficiente privind activitatea ilicită a agentului economic respectiv instanţele judiciare ale Austriei au decis deblocarea conturilor anterior sistate160. Reieşind din cele expuse constatăm că evoluţia dinamică şi consecinţele devastatoare ale economiei subterane şi spălării banilor determină abordarea mai realistă a acestor fenomene şi 160

Extras din nota informativă a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei pentru anul 2005 prezentată Preşedintelui Republicii Moldova.

115

elaborarea unor strategii de limitare a celor mai importante surse de alimentare şi dezvoltare a acestora. Luând în calcul evoluţiile economiei mondiale, climatul social şi politic existent în perioada de expansiune a globalizării la începutul mileniului trei, unii autori161, opinia căror o împărtăşim, abordează problema prevenirii şi combaterii fenomenului economiei subterane şi a spălării banilor din două perspective: 1. Din perspectiva politicilor şi măsurilor menite să reducă interesul agenţilor economici pentru activităţile de economie subterană (exit-option); 2. Din perspectiva îmbunătăţirii şi extinderii posibilităţilor de participare a cetăţenilor la procesul de reglementare şi de funcţionare a instituţiilor publice (voice-option). Aceste două direcţii de acţiune strategică presupun articularea acţiunii celor doi mari actori sociali: statul şi cetăţeanul, fiecare având misiuni distincte, de egală importanţă. Statul trebuie să dezvolte politici pragmatice care să aibă drept rezultat scăderea gradului de atractivitate a economiei subterane şi spălării banilor. Acest lucru poate fi realizat, în opinia autorilor citaţi, prin următoarele măsuri: - reducerea fiscalităţii, simplificarea sistemului fiscal şi reformarea asigurărilor sociale; - creşterea eficienţei administraţiei publice şi combaterea birocraţiei; - îmbunătăţirea condiţiilor generale de viaţă; - garantarea dreptului de proprietate şi al beneficiului investiţional; - flexibilitatea reglementărilor în domeniul timpului de muncă şi al perioadei de pensionare; - continuarea şi accelerarea reformei instituţionale. Al doilea pilon, acela în care actorul principal este cetăţeanul, presupune realizarea următoarelor obiective: - stabilitatea mediului politic; - descentralizarea – dereglementare; - perfecţionarea sistemului democratic; - dezvoltarea elementelor de participare a cetăţenilor la rezolvarea problemelor comunităţilor locale. Aceasta reprezintă o strategie globală de limitare şi eliminare a ponderii diferitelor activităţi de economie subterană, aducând în prim plan ideea responsabilităţii întregii societăţi pentru calitatea şi corectitudinea mediului economic, considerat mediul primar în explicarea raporturilor de interacţiune între acesta şi cel social şi politic al unei naţiuni.

161

SCHNEIDER F., ERSTE D., Two-Pillar Strategy, Cambridge, 2002, p. 156.

116

În opinia noastră, strategia de limitare a economiei subterane trebuie construită pe acele direcţii, care vizează componentele reale ale economiei subterane. Fiecare componentă trebuie definită şi cuantificată, astfel încât reacţia, respectiv tratamentul, să fie diferenţiat, cu şanse de control din partea societăţii. De asemenea, una din strategiile prioritare menite să releveze şi să contracareze fenomenul economie subterană şi spălarea banilor trebuie s-o constituie tehnologiile informaţionale ce urmează a fi implementate în acest scop. Această teză are drept argument ipoteza, că actualmente, organele de drept, cu competenţe de combatere a fenomenelor abordate, aplică metode învechite de constatare a informaţiei ce vizează comiterea unor fapte infracţionale de genul spălării banilor sau a altor infracţiuni ori fapte ce formează economia subterană. În acest context, compararea, spre exemplu, a cheltuielilor şi veniturilor declarate de persoanele fizice sau juridice, permite de a constata chiar din oficiu prezenţa semnelor specifice unor evaziuni sau fraude fiscale. Aceasta este posibil de aplicat la nivelul ţării în ansamblu graţie computerizării şi electronizării calculelor. Pentru Republica Moldova şi România problema organizării informaţiei computerizate este de o necesitate stringentă şi este însoţită de anumite dificultăţi, dintre care: - până la acest moment nu este organizat suficient evidenţa contribuabililor şi activitatea economică a acestora; - este destul de înalt nivelul economiei subterane necunoscut de organele fiscale; - este insuficient organizată evidenţa computerizată a operaţiunilor şi calculelor financiare; - din punct de vedere legislativ şi practic nu sunt soluţionate problemele ce reflectă controlul veniturilor şi cheltuielilor, precum şi interacţiunea informaţională a diferitor organe de drept, statale şi de control. Din aceste considerente, cu regret, metodele aplicate în ţările occidentale nu-şi găsesc reflectare în condiţiile actuale ale Republicii Moldova şi României.

117

Secţiunea III. Legislaţia şi experienţa diferitor state în domeniul combaterii fenomenului de spălare a banilor 3.1. Legislaţia şi experienţa României în domeniul combaterii spălării banilor Trecerea după anul 1990 la economia de piaţă în spaţiul ex-socialist şi multiplicarea relaţiilor economice cu străinătatea au condus inerent şi România la „importul” acestor noi tipuri de infracţiuni din lumea occidentală, fără a exista o ripostă din partea organelor de aplicare a legii. Fiind descoperiţi din punct de vedere legislativ, prin sistemul financiar-bancar român au avut loc activităţi de spălare a banilor, fie că aceştia au avut ca provenienţă o sursă internă sau o sursă externă. Principalul element de impact asupra siguranţei statului derivă din consecinţele în timp ale fenomenelor de criminalitate economico-financiară organizată, consecinţe care se referă la transformarea şi valorificarea treptată a însemnatelor venituri obţinute prin mijloace ilicite în zona activităţilor legale din societate, a producţiei şi serviciilor, dar şi prin pătrunderea în sfera administrativă, în încercarea de a obţine aici controlul. Pe această linie, a reciclării produselor infracţiunilor, crima organizată interferează cu fenomenul corupţiei, ca principală modalitate de realizare a intereselor sale majore pe calea cointeresării factorilor decizionali să nu-şi exercite atribuţiile oficiale162. Cât priveşte valoarea totală a bunurilor pe care le vehiculează economia subterană, valoare ce ar putea fi în orice moment injectată în economia reală pe calea reciclării produselor infracţionale în România, s-a apreciat, pe baza unor estimări şi modelări econometrice, că acestea ar putea reprezenta până la 38% din valoarea PIB. Principalele surse care alimentează bugetele activităţilor criminale sunt contrabanda şi evaziunea fiscală. La produsele cele mai rentabile contrabandei, ţigările, cafeaua, alcoolul, se estimează un raport de 1/3 între mărfurile introduse legal în ţară şi cele la care se eludează plata obligaţiilor fiscale. Ulterior, mărfurile astfel introduse în ţară fac obiectul evaziunii fiscale

162

SBARA, Giulio, La prevenzione dell` utilizo del sistemo finanziaro per finalita di riciclaggio, Roma, 1996, pag. 13 şi urm.

118

sistematice, în special pe calea rulării lor fără documente, sau pe bază de înscrisuri formale, prin multiple reţele de firme fantomă, create special în acest scop163. În conexiune directă cu acest domeniu, chiar dacă insuficient structurată, sfera bancară se constituie, de asemenea, într-o zonă importantă de manifestare a criminalităţii organizate, atât sub forma extragerii frauduloase din depozitele bancare pe calea creditelor a unor sume uriaşe de bani, cât şi prin folosirea băncilor pentru spălarea banilor. Zona privatizării, restructurării, a investiţiilor străine şi a pieţei de capital constituie o altă sursă importantă de venituri ilegale destinată reciclării şi intoxicării economiei reale. Acest tablou al criminalităţii din România, care demonstrează potenţialul financiar apreciabil de care dispun infractorii, a argumentat necesitatea găsirii mijloacelor de a descuraja proliferarea fenomenului şi de a lipsi structurile acestuia de suportul financiar. Ca urmare, prin Decretul nr. 25 din 16 ianuarie 1999, Preşedintele României a promulgat Legea nr. 21/1999 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, modificată ulterior prin dispoziţiile Legii nr. 656/2002164. Legea a fost iniţiată în anul 1995 de una din marile bănci ale României, „Bancorex” şi a fost gândită ca modalitate de protejare a sistemului financiar-bancar, fără a se preocupa de celelalte modalităţi de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor. După dezbaterile din comisiile juridice ale Parlamentului şi în plenul camerelor, au fost aduse numeroase amendamente proiectului astfel că, la votul final, legea se prezenta ca un instrument care avea nu numai funcţia de a proteja sistemul financiar-bancar, ci şi pe aceea de a conduce la depistarea şi confiscarea oricăror produse ale activităţilor criminale destinate reciclării165. Pentru definirea noţiunii de „spălare a banilor” legea foloseşte un criteriu dual: prin enumerarea activităţilor criminale specifice şi determinarea sferei persoanelor juridice şi fizice prin intermediul cărora pot fi săvârşite astfel de activităţi. La elaborarea definiţiei au fost avute în vedere prevederile Convenţiei privind spălarea banilor, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunilor – Strasbourg, 8 noiembrie 1990. Potrivit art. 23 din Legea nr. 21/1999, au fost prevăzute şi sancţionate cu închisoare de la 3 la 12 ani, următoarele fapte ca activităţi specifice spălării banilor „murdari”: (1) a) schimbarea sau transferul de valori, cunoscând că acestea provin din săvârşirea unor infracţiuni; traficul de stupefiante; nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor în formă 163

Cartea Albă a Crimei Organizate şi a Corupţiei, Editată de Consiliul Suprem de Apărare al Ţării, Bucureşti, 1998, pag. 150. 164 Legea nr. 656 din 07.12.2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor // Monitorul Oficial al României, nr. 904 din 12 decembrie 2002. 165 MOCUŢA, Gheorghe, Consideraţii asupra proiectului de lege pentru prevenirea şi sancţionarea folosirii aparatului financiar-bancar în scopul spălării banilor murdari // Revista Dreptului nr. 11/1998, pag. 74.

119

agravantă; nerespectarea regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive; nerespectarea regimului materiilor explozive; falsificarea de monede sau de alte valori; proxenetismul; contrabanda; şantajul; lipsirea de libertate în mod ilegal; înşelăciunea în domeniul bancar, financiar sau de asigurări; bancruta frauduloasă; furtul şi tăinuirea de autovehicule; nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri; traficul de animale ocrotite în ţările lor; comerţul cu ţesuturi şi organe umane; infracţiunile săvârşite prin intermediul calculatoarelor; infracţiunile săvârşite cu cărţile de credit; infracţiunile săvârşite de persoane care fac parte din asociaţii de infractori; nerespectarea dispoziţiilor privind jocurile de noroc; în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora, precum şi în scop de tăinuire sau de favorizare a persoanelor implicate în astfel de activităţi sau presupuse că s-ar sustrage consecinţelor juridice ale faptelor lor; b) ascunderea sau disimularea naturii reale a provenienţei, dispoziţiei, mişcării proprietăţii bunurilor sau a dreptului asupra acestora, cunoscând că aceste bunuri provin din săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute la lit. a); c) dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute la lit.a); (2) Asocierea, iniţierea, aderarea sau sprijinirea sub orice formă, în scopul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor murdari, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani. (3) Tentativa se pedepseşte. De

asemenea,

potrivit

art. 24

nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art.18 din lege,

constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Legea enumera de asemenea şi persoanele care intră sub incidenţa prevederilor sale: a) băncile, sucursalele băncilor străine

şi instituţiile de credit;

b) instituţiile financiare, cum ar fi: fonduri de investiţii, societăţi de investiţii, societăţi de administrare a investiţiilor, societăţi de depozitare, de custodie, societăţi de valori mobiliare, fonduri de pensii şi alte asemenea fonduri, care îndeplinesc următoarele operaţiuni: creditarea, incluzând, printre altele,

creditul

de

consum,

creditul ipotecar,

factoringul, finanţarea tranzacţiilor comerciale, inclusiv forfetarea, leasing-ul financiar, operaţiuni de plăţi, emiterea şi administrarea unor mijloace de plată, cărţi de credit, cecuri de călătorie şi altele asemenea, acordarea sau asumarea de garanţii şi subscrierea de angajamente, tranzacţii pe cont propriu sau în contul clienţilor prin intermediul instrumentelor pieţei monetare, cecuri, ordine de plată, certificate de depozite şi altele, schimb valutar, produse financiare derivate, instrumente financiare legate de cursul valutar ori de rata dobânzilor, valori mobiliare, participarea la emiterea de acţiuni şi oferirea de 120

servicii legate de aceste emisiuni, consultanţă acordată întreprinderilor în probleme de structură a capitalului, strategia industrială, consultanţă şi servicii în domeniul fuziunilor şi achiziţiilor de întreprinderi, intermedierea pe pieţele interbancare, administrarea de portofolii şi consultanţă în acest domeniu, custodia şi administrarea valorilor mobiliare; c) societăţile de asigurări şi reasigurări; d) agenţii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc ori de amanet; e) persoanele fizice şi juridice care acordă asistenţă de specialitate juridică, notarială, contabilă, financiar-bancară; f) orice altă persoană fizică sau juridică, prin acte şi fapte săvârşite în afara sistemului financiar-bancar. Pentru a limita interpretările, Legea nr. 21/1999 a definit şi sensul noţiunii de bunuri, cuprinzând în această categorie orice fel de valori, corporale sau necorporale, inclusiv bani, mobile sau imobile precum şi actele juridice sau documentele care atestă proprietatea acestora. Am considerat necesară introducerea prevederilor Legii nr. 21/18 ianuarie 1999, întrucât dispoziţiile acestei legi se aplicau până la data de 7 decembrie 2002, când a fost adoptată o nouă reglementare, urmând ca în cursul cercetărilor, în funcţie de momentul săvârşirii infracţiunilor, să se aplice dispoziţiile legii mai favorabile, astfel cum ele sunt prevăzute în art.13 din Codul Penal Român. Întreaga activitate de aplicare a legii pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor este coordonată de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, organ de specialitate cu personalitate juridică ce se înfiinţează în subordinea Guvernului. Oficiul este format din câte un reprezentant al Ministerului Finanţelor, Ministerului Justiţiei, Ministerului de Interne, Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, Băncii Naţionale a României, Asociaţiei Române a Băncilor şi Curţii de Conturi numiţi în funcţii pe o perioadă de 5 ani prin hotărâre de Guvern. Funcţia de membru al oficiului este incompatibilă cu orice altă funcţie publică, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. În executarea atribuţiilor sale, oficiul primeşte, analizează şi prelucrează informaţii şi sesizează autorităţile abilitate prin lege. Deciziile oficiului se adoptă cu majoritate de voturi. Membrii oficiului şi personalul acestuia au obligaţia, aşa cum am arătat, sub sancţiunea răspunderii penale (art.24 din Legea nr. 21/1999), de a nu divulga informaţiile primite în timpul activităţii profesionale, inclusiv după încetarea funcţiei pe o durată de 5 ani, decât în cadrul unei proceduri judiciare. Angajaţilor oficiului le este, de asemenea, interzis, în timpul activităţii, cât şi după încetarea acesteia, folosirea în scop personal a informaţiilor primite. 121

Interdicţiile enumerate nu se aplică comunicărilor din cadrul colaborării mutuale făcute în baza tratatelor internaţionale la care România este parte sau în baza reciprocităţii, precum şi comunicărilor făcute instituţiilor străine care au funcţiuni asemănătoare şi care au obligativitatea păstrării secretului în condiţii similare oficiului, dacă asemenea comunicări sunt făcute în scopul îndeplinirii atribuţiilor care rezultă din obiectul de activitate. Procedurile de identificare a clienţilor şi de prelucrare a informaţiilor referitoare la spălarea banilor sunt reglementate amănunţit în capitolul al doilea al legii. Instituţiile pe care le-am enunţat mai sus, la definiţia spălării banilor, au obligaţia să desemneze una sau mai multe persoane, care au responsabilităţi în aplicarea legii, ale căror nume sunt comunicate oficiului împreună cu natura şi cu limitele responsabilităţilor menţionate. De îndată ce angajatul uneia dintre persoanele juridice sau una din persoanele fizice amintite au suspiciuni că o operaţie care urmează să aibă loc are drept scop spălarea banilor, aceasta este obligată să informeze persoana responsabilă desemnată, care, la rândul ei, va sesiza Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Revenind la conţinutul Legii nr. 21/1999 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, nu putem să nu reţinem concepţia de la care s-a plecat în elaborarea acestui act normativ, care urmărea incriminarea ca infracţiuni distincte a faptelor susceptibile să producă valori ilicite, precum şi a modalităţilor de dobândire, transformare şi disimulare a acestora atât de către criminalitatea izolată, dar şi de activităţile criminale săvârşite în condiţiile asociaţiilor de infractori. Astfel, dacă în alte legislaţii infracţiunile care produc fonduri ilicite ce pot fi spălate (reciclate, replasate) sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani (fiind considerate infracţiuni grave), în România s-a acceptat ideea incriminării distincte a unor fapte considerate cu un grad sporit de periculozitate socială. Dar pentru a acoperi şi eventualele lacune sau discuţii legate de infracţiunile principale producătoare de astfel de fonduri, au fost incriminate şi, implicit, s-a considerat că pot sta la baza fondurilor ilicite, toate celelalte infracţiuni prevăzute de lege, dar săvârşite în condiţiile asociaţiilor de infractori, art.1, lit. a) din Legea nr. 21/1999, astfel cum sunt ele prevăzute de art. 323 din Codul penal (devenit art.355 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 301/2004) care intră în vigoare în septembrie 2007 sau, în cadrul asociaţiilor de infractori specifice organizaţiilor criminale. Pentru a elimina orice echivoc, menţionăm că în ultimele forme ale asociaţiilor descrise mai sus, pot fi săvârşite şi alte infracţiuni decât cele enumerate distinct în art. 323 din Codul penal (devenit art.355 prin Legea nr. 301/2004), întrucât gravitatea faptelor este determinată de forma organizată a infractorilor, precum şi de împrejurarea că în asociaţiile criminale există o organizare strictă şi o diviziune a muncii, astfel că produsele infracţiunilor, indiferent din ce activitate 122

infracţională provin (furturi de bunuri, spre exemplu), sunt împărţite în cadrul asociaţiilor şi totodată repartizate pentru administrarea societăţii criminale, pentru cumpărare de arme, pentru desfăşurarea ulterioară a altor activităţi infracţionale sau pentru coruperea funcţionarilor publici. În privinţa efectuării activităţilor de urmărire penală precizăm că Legea nr. 21/1999 nu a creat noi posibilităţi prin care anchetatorii să dispună: - punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi controlul asimilat acestora; - accesul la sisteme informaţionale; - comunicarea de acte autentice sau sub semnătură privată, de documente bancare, financiare ori contabile, măsuri pe care Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, le prevede în mod expres pentru infracţiunile de corupţie care intră sub incidenţa ei. Menţionăm că, într-o singură situaţie, prevederile Legii nr. 78/2000 se puteau aplica şi infracţiunilor săvârşite în condiţiile Legii nr. 21/1999, respectiv aceea prevăzută în art. 9, lit. a, după cum urmează: „În cazul infracţiunilor prevăzute în prezenta secţiune, dacă sunt săvârşite în interesul unei organizaţii, asociaţii sau grupări criminale, ori al unuia dintre membrii acesteia, sau pentru a influenţa negocierile tranzacţiilor comerciale, internaţionale sau schimburile ori investiţiile internaţionale, maximul pedepsei prevăzut de lege pentru aceste infracţiuni se majorează cu 5 ani”. Prin urmare, numai atunci când sunt legate de faptele de corupţie prevăzute în Legea nr. 78/2000, infracţiunile de spălare a banilor „murdari” puteau beneficia de avantajele cercetării oferite de dispoziţiile art. 27. Se constată astfel că cercetarea infracţiunilor specifice criminalităţii organizate, în mod separat, nu poate fi efectuată cu aceleaşi măsuri restrictive de drepturi pe care alte dispoziţii penale le pot aplica unor categorii de infractori. Prin adoptarea Legii nr. 656/7 decembrie 2002 prin care s-a modificat Legea nr. 21/1999 privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, s-a considerat că prin noile măsuri luate se perfecţionează actul normativ, dându-i-se o eficienţă mai mare în lupta împotriva criminalităţii organizate. În ceea ce priveşte incriminarea spălării banilor „murdari”, s-a prevăzut un conţinut mai larg al acestei infracţiuni astfel că, dacă în fosta reglementare incriminarea era limitată numai la cazul în care bunul ce forma obiectul infracţiunii de spălare a banilor provenea din săvârşirea anumitor infracţiuni, limitativ enumerate de lege, potrivit noului act normativ spălarea banilor este incriminată indiferent de infracţiunea din săvârşirea căreia provine bunul, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 23: (1) Constituie infracţiune de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani:

123

a) schimbarea

sau

transferul

de

bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de

infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri, sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit

infracţiunea

din

care provin bunurile, să se

sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei; b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni; c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni; (2) Asocierea sau iniţierea unei asocieri, aderarea ori sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de asocieri, în scopul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor murdari, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 15 ani. Articolul 23, pct. 2 din Legea nr. 656/2002 a fost abrogat prin Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate166, care a incriminat în mod separat iniţierea sau constituirea unui grup

infracţional

organizat,

ori

aderarea

sau sprijinirea sub orice formă

a unui astfel de grup. (3) Tentativa se pedepseşte. În legătură cu noile prevederi şi tendinţa noului act normativ de a extinde sfera de aplicare a legii, trebuie să precizăm că, în modul în care a fost redactat art. 23, infracţiunea de spălare a banilor este incriminată indiferent de infracţiunea din săvârşirea căreia provine bunul ce urmează a fi disimulat. Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor „murdari” poate fi orice persoană fizică responsabilă penal. Subiect activ poate fi o persoană fizică care a săvârşit sau a participat la săvârşirea uneia din infracţiunile prevăzute de art. 23. De exemplu, autorul unei infracţiuni de contrabandă poate săvârşi şi infracţiunea de spălare a banilor constând în schimbarea în dolari a sumelor de lei rezultate din valorificarea bunurilor de contrabandă şi transferul dolarilor prin scoaterea fizică a acestora din ţară sau prin intermediul băncilor. Subiect activ poate fi un profesionist în spălarea banilor, denumit în doctrină şi practica juridică „spălător” specializat167. De asemenea, subiectul activ nu trebuie să aibă o calitate specială, el putând fi autor al infracţiunii principale producătoare de fonduri ce urmează a fi spălate (hoţi, traficanţi de 166

Legea nr. 39 din 21.01.2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate // Monitorul Oficial al României, nr. 50 din 29.01.2003. 167 VOICU, Costică, BOROI, Alexandru, SANDU, Florin, MOLNAR, Ioan, Drept Penal al Afacerilor, Bucureşti, Editura ALL BECK, 2003, pag. 175.

124

stupefiante, autori ai unor infracţiuni economice) sau angajaţi ai persoanelor juridice prevăzute în art.8 din Legea nr. 656/2002 (personalul instituţiilor financiare, notar, avocaţi etc.). Aşa cum am arătat mai sus infracţiunea de spălare a banilor „murdari” poate fi săvârşită şi de către un grup criminal astfel cum au prevăzut dispoziţiile art.2 lit. a) şi b) pct.14 şi art.7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate. Noile reglementări ale Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, se înscriu şi pe linia unei sancţionări mai aspre a faptelor de încălcare a obligaţiilor stabilite în lege privind persoanele juridice şi fizice ce efectuează operaţiuni financiare sau personalul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, majorându-se cuantumul amenzilor contravenţionale şi totodată diferenţiindu-se limitele acestora în raport cu gravitatea faptelor. Sfera persoanelor juridice şi fizice ce intră sub incidenţa legii a fost simţitor lărgită, adăugându-se la cele existente şi persoanele implicate în procesul de privatizare, oficiile poştale şi persoanele juridice care prestează servicii de transmitere de bani în lei sau în valută, agenţi imobiliari, trezoreria statului şi casele de schimb valutar. Astfel, în cadrul art.8 din Legea nr. 656/2002, punctele d), e) şi f) au dobândit un nou conţinut, introducându-se apoi punctele g), h), i), j) şi k), cuprinsul art.8 devenind: Art. 8 Intră sub incidenţa prezentei legi: a) băncile, sucursalele băncilor străine şi instituţiile de credit; b) instituţiile financiare, cum ar fi: fonduri de investiţii, societăţi

societăţi

de

investiţii,

de administrare a investiţiilor, societăţi de depozitare, de custodie; societăţi de

valori mobiliare, fonduri de pensii şi alte asemenea fonduri, care îndeplinesc următoarele operaţiuni: creditarea, incluzând, printre altele,

creditul

de

consum,

creditul ipotecar,

factoringul, finanţarea tranzacţiilor comerciale, inclusiv forfetarea, leasingul financiar, operaţiuni de plăţi, emiterea şi administrarea unor mijloace de plată, cărţi de credit, cecuri de călătorie şi altele asemenea, acordarea sau asumarea de garanţii şi subscrierea de angajamente, tranzacţii pe cont propriu sau în contul clienţilor prin intermediul instrumentelor pieţei monetare, cecuri, ordine de plată, certificate de depozite etc., schimb valutar, produse financiare derivate, instrumente financiare legate de cursul valutar ori de rata dobânzilor, valori mobiliare, participarea la emiterea de acţiuni şi oferirea

de servicii legate de aceste emisiuni, consultanţă acordată întreprinderilor în

probleme de structură a capitalului, strategia

industrială,

consultanţă

şi

servicii

în

domeniul fuziunilor şi al achiziţiilor de întreprinderi, intermedierea pe pieţele interbancare, administrarea de portofolii şi consultanţă în acest domeniu, custodia şi administrarea valorilor mobiliare; 125

c) societăţile de asigurări şi reasigurări; d) agenţii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, amanet, vânzări-cumpărări de obiecte de artă, metale şi pietre preţioase, dealeri, turism, prestări de servicii şi orice alte activităţi similare care implică punerea în circulaţie a valorilor; e) persoanele fizice şi juridice care acordă asistenţă de specialitate juridică, notarială, contabilă, financiar-bancară, cu respectarea dispoziţiilor legale privind secretul profesional; f) persoanele cu atribuţii în procesul de privatizare; g) oficiile poştale şi persoanele juridice care prestează servicii de transmitere de bani, în lei sau în valută; g) agenţii imobiliari; h) trezoreria statului; i) casele de schimb valutar; k) orice altă persoană fizică sau juridică, pentru acte şi fapte săvârşite în afara sistemului financiar-bancar. De asemenea, prin Legea nr. 656/2002 s-a dat o nouă interpretare a categoriei de bunuri şi a fost explicată tranzacţia suspectă, astfel: Art. 2 b) prin bunuri se înţeleg bunurile corporale sau necorporale, mobile ori imobile, precum şi actele juridice sau documentele care atestă un titlu ori un drept cu privire la acestea; c) prin tranzacţie suspectă se înţelege operaţiunea care, prin natura ei şi caracterul neobişnuit în raport cu activităţile clientului, trezeşte suspiciunea de spălare a banilor. S-au prevăzut posibilităţi mai largi de confiscare a bunurilor, adăugându-se la reglementările existente şi confiscarea bunurilor dobândite în locul celor care fac obiectul infracţiunilor. Confiscarea bunurilor care fac obiectul infracţiunilor de spălare a banilor suscită, de asemenea, un interes deosebit. Legea română trimite la dispoziţiile generale referitoare la confiscare din Codul penal. Astfel, potrivit art.118 Cod penal, sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii şi bunurile produse prin fapta prevăzută de legea penală. După cum se observă, întinderea acestei măsuri este limitată la bunurile pentru care se face dovada că provin din săvârşirea unei infracţiuni. Mult mai aproape de raţiunea legii – aceea de a lipsi organizaţiile criminale de suportul financiar – ni se pare a fi extinderea măsurii confiscării de la bunurile în legătură cu care s-a făcut proba provenienţei din spălarea banilor şi la alte valori pe care le deţine infractorul şi a căror origine licită nu o poate dovedi. Confiscarea ar opera în aceste condiţii, chiar dacă nu s-a produs proba că bunurile au fost reciclate, replasate, 126

spălate dar, prin raportare la activitatea criminală a infractorului, există prezumţia că provin dintr-o activitate ilicită, revenindu-i făptuitorului sarcina de a face dovada provenienţei lor. Aplicarea legii pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, a condus şi la urgentarea reformei procedurii penale române în sensul modernizării sistemului probator, al introducerii unor instituţii noi specifice activităţii de combatere a criminalităţii organizate. Încă din anul 1996, Codul de procedură penală al României a fost modificat în sensul admiterii ca mijloace de probă a înregistrărilor pe bandă magnetică ale unor convorbiri şi a înregistrărilor de imagini, efectuate cu autorizarea motivată a procurorului, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. Introducerea acestor mijloace noi de investigaţie şi probă a fost în concordanţă cu prevederile art. 49 din Constituţia României, care îngăduie restrângerea temporară a exercitării unor drepturi în cazul instrucţiei penale şi respectă normele Convenţiei europene privind drepturile omului şi articolul 23 din Convenţia europeană de combatere a corupţiei. După anul 1999 au fost adoptate noi dispoziţii în legi speciale care au contribuit la combaterea infracţiunilor de corupţie şi a celor specifice criminalităţii organizate. Astfel, în Legea pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003 şi Legea nr. 281/2003168, s-a prevăzut că procurorul sau instanţa de judecată poate să dispună, în scopul strângerii de probe: - punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora; - punerea sub supraveghere sau interceptarea comunicaţiilor; - accesul la sisteme informaţionale; - comunicarea de înscrisuri, documente bancare, financiare sau contabile. De asemenea, au fost introduse şi instituţiile protecţiei martorului (Legea nr. 682/2002) şi victimelor, agentului acoperit, procedura infiltrării, creându-se astfel, instrumentele de care poliţia şi parchetele au nevoie în lupta împotriva crimei organizate. Prezenta lege conţine şi unele prevederi procesual penale de natură a facilita urmărirea şi judecarea infracţiunilor de spălare a banilor. Astfel, prin art. 26 s-a stabilit că „secretul bancar şi cel profesional nu sunt opozabile organelor de urmărire penală, după începerea de către procuror a urmăririi penale, şi nici instanţelor de judecată, iar datele şi informaţiile solicitate de procuror sau de instanţa de judecată se comunică de către persoanele prevăzute la articolul 8, la cererea scrisă a procurorului în cursul urmăririi penale, sau a instanţei în cursul judecăţii”. Totodată, s-au instituit câteva modalităţi speciale de investigare prevăzute în art. 27, astfel: 168

Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie // Monitorul Oficial al României, nr. 219 din 18.05.2000.

127

- când sunt indicii temeinice că o persoană care pregăteşte comiterea infracţiunii de spălare a banilor foloseşte sisteme de telecomunicaţii sau informatice, procurorul poate să dispună, pe o perioadă determinată, accesul la aceste sisteme; -

procurorul poate, de asemenea, să dispună, când sunt indicii temeinice cu privire la

săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, punerea sub supraveghere, pe o durată determinată a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora; -

dispoziţiile art. 911 - 915 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.

Aceste ultime prevederi le apreciem ca fiind deosebit de importante, ele contribuind la o mai bună desfăşurare a investigaţiilor în acest domeniu şi constituind de asemenea un semnal de alarmă pentru organizaţiile criminale şi însărcinaţii acestora în spălarea banilor prin neopozabilitatea faţă de autorităţi a secretului bancar şi a serviciului operaţiunilor electronice şi informatice. În acelaşi context, prin modificarea Legii Bancare nr. 98/5 martie 1998, prin Legea nr. 485/18 noiembrie 2003, în conformitate cu dispoziţiile art.371, în cauzele penale, la solicitarea scrisă a procurorului sau a instanţei judecătoreşti, ori, după caz, a organelor de cercetare penală, cu autorizarea procurorului, băncile vor furniza informaţii de natura secretului profesional. Constatăm astfel că, în cursul urmăririi penale, chiar dacă nu s-a început urmărirea penală şi nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, procurorul poate autoriza în nume propriu obţinerea de informaţii de natura secretului profesional, care până la această dată nu erau furnizate de reprezentanţii instituţiilor financiare. Trebuie menţionat de asemenea că această măsură aparţine procurorului, ea nefiind supusă confirmării instanţelor judecătoreşti. În privinţa Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor trebuie să precizăm că acesta, atunci când consideră, poate decide motivat suspendarea efectuării tranzacţiei pentru un timp de 48 de ore, decizia fiind comunicată în termen de 24 de ore, în scris, persoanei juridice sau fizice căreia i s-a cerut suspendarea tranzacţiei. Dacă oficiul consideră insuficientă perioada de 48 de ore, el se poate adresa cu o cerere motivată Parchetului de pe lângă Curtea Supremă pentru a se prelungi perioada de suspendare. Parchetul poate autoriza, o singură dată, motivat, prelungirea suspendării cu maximum 3 zile lucrătoare, sau poate dispune încetarea suspendării efectuării tranzacţiei. Când cererea pentru prelungirea suspendării se dovedeşte neîntemeiată şi dacă s-a produs o pagubă, oficiul răspunde civil pentru pierderea financiară suportată de persoana fizică sau juridică în cauză. Pentru operaţiunile de depunere sau retragere de sume în numerar, în lei sau în valută, sume ce depăşesc echivalentul în lei a 10000 euro, este obligatorie informarea oficiului în maximum 24 ore de la data efectuării operaţiunii, indiferent dacă tranzacţia se realizează prin una sau mai multe 128

operaţiuni legate între ele. Dacă aceste sume fac obiectul unui transfer din conturi bancare informarea oficiului trebuie făcută anterior efectuării operaţiunii, iar oficiul poate dispune suspendarea acesteia. Legea instituie şi o excepţie de la regula sesizării oficiului anterior efectuării operaţiunilor şi anume, în situaţia în care persoana căreia îi incumbă obligaţia de a sesiza, deşi are cunoştinţă că o tranzacţie pentru care a primit instrucţiuni să o efectueze are ca scop spălarea banilor, nu poate, din motive obiective, să nu o efectueze sau dacă, prin efectuarea ei este posibil să fie zădărnicite eforturile de a se urmări beneficierea operaţiunii de spălare a banilor. Există însă obligaţia informării oficiului de îndată, dar nu mai târziu de 24 de ore, despre tranzacţia efectuată, precum şi asupra motivului neraportării potrivit legii. În vederea verificării informaţiilor primite, oficiul poate cere oricărei instituţii competente să furnizeze date necesare, în situaţia în care verificările conduc la date sau indicii temeinice referitoare la spălarea banilor, informaţiile sunt transmise de îndată Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, sau după caz Parchetului Naţional Anticorupţie. Furnizarea cu bună credinţă a informaţiilor prevăzute de lege nu atrage răspunderea disciplinară, civilă sau penală. Distinct de obligaţia de informare a Oficiului, în cazurile expres prevăzute de lege, este instituită şi obligaţia de identificare a clienţilor. Personalul juridic şi personalul fizic – subiecte ale legii – au obligaţia să stabilească identitatea clienţilor pentru orice tranzacţie a cărei limită minimă, în lei sau valută, reprezintă echivalentul a 10.000 euro, indiferent dacă tranzacţia are loc printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni care au legătură între ele. Când suma nu este cunoscută în momentul acceptării tranzacţiei obligaţia de identificare a clienţilor se naşte din momentul când valoarea tranzacţiei este relevată sau când s-a stabilit că a fost atinsă limita minimă. Indiferent, însă, de valoarea tranzacţiei, deci şi în situaţia în care valoarea acesteia este mai mică decât limita minimă, obligaţia de identificare există de îndată ce apare vre-o informaţie că prin tranzacţie se urmăreşte spălarea banilor. La deschiderea de conturi bancare, persoanele juridice străine trebuie să prezinte documente din care să rezulte identitatea firmei, tipul de societate, locul înmatriculării, împuternicirea specială a celui care o reprezintă în tranzacţie, precum şi o traducere în limba română a documentelor autentificate de un notar public. Cerinţele de identificare nu sunt impuse societăţilor de asigurări şi reasigurări în legătură cu poliţele de asigurare pe viaţă dacă prima de asigurare sau ratele de plată anuale sunt mai mici sau egale cu echivalentul în lei al sumei de 1000 euro, ori prima unică de asigurare plătită este, în 129

echivalentul lei, până la 2500 euro. Dacă ratele de prime sau sumele de plată anuale sunt ori urmează a fi mărite în aşa măsură încât să depăşească limitele menţionate, identificarea clienţilor, devine obligatorie. Cerinţele de identificare nu sunt obligatorii în cazul subscrierii poliţelor de asigurare emise de fondurile de pensii, obţinute în virtutea unui contract de muncă sau datorită profesiei asiguratului, cu condiţia ca poliţa să nu poată fi răscumpărată înainte de scadenţă şi să nu poată fi folosită ca garanţie sau colateral pentru obţinerea unui împrumut. De asemenea, cerinţele de identificare nu se impun, dacă s-a stabilit că plata se va face prin debitarea unui cont deschis pe numele clientului la o bancă sau la o instituţie pentru economii. Legea română pentru furnizarea şi sancţionarea spălării banilor are un pronunţat caracter practic, ilustrat şi de sistemul de răspunderi şi sancţiuni pe care îl instituie. Încălcarea prevederilor acestei legi atrage răspunderea civilă, disciplinară, contravenţională sau penală, după caz. Sunt sancţionate în regim convenţional cu amendă de până la 200 milioane lei, faptele persoanelor fizice şi juridice care nu respectă obligaţiile de informare a Oficiului şi de identificare a clienţilor (art.22 din lege). Nerespectarea de către membrii oficiului a obligaţiei de a nu divulga informaţiile primite în timpul activităţii, prevăzute în art.18 din lege, constituie de asemenea infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani (art.24 din Legea nr. 656/2002). Bunurile şi valorile care fac obiectul infracţiunilor se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

3.2. Legislaţia şi experienţa altor state în domeniul combaterii spălării banilor Statele Unite ale Americii. Evoluţia alarmantă a crimei organizate şi cu predilecţie a traficului de droguri au determinat autorităţile Statelor Unite ale Americii să declanşeze, începând cu anul 1970, o puternică ofensivă în plan legislativ şi executiv împotriva acţiunilor ilegale de spălare a banilor proveniţi din afacerile criminale. În opinia unor specialişti169 spălarea banilor este parte integrantă a activităţilor legate de narcotice, dar şi un mecanism individual, de sine stătător. Drept reacţie a executivului american la faptul că organizaţiile criminale îşi plasau veniturile uriaşe în bănci străine, în anul 1970 a fost promulgată Legea privind tranzacţiile străine, cunoscută 169

Vezi, spre exemplu, BRUCH B., Money laundering in USA, New York, 1992, p. 32.

130

sub denumirea de „Bank Secrety Act” – BSA (Actul de Secretizare a Operaţiunilor Bancare). Prin intermediul prevederilor acestei Legi se cerea ca investitorii financiari să înregistreze toate tranzacţiile ce depăşeau, fiecare în parte, suma de 10000 dolari, apreciindu-se că astfel se ataca direct latura financiară a activităţilor criminale. O problemă cu care s-au confruntat autorităţile americane a constituit-o definirea termenului de „instituţii financiare”. Abia în anul 1982, o dată cu recodificarea legii BSA, s-a clarificat conţinutul acestui termen, în sensul că, pe lângă băncile comerciale şi alte instituţii financiare tradiţionale, au fost incluse şi agenţiile de voiaj şi asigurări, casele de schimb, serviciile prin cablu şi altele, care puteau fi utilizate pentru spălarea banilor. Până în anul 1986 această activitate ilicită nu era incriminată ca infracţiune. O dată cu promulgarea Legii privind controlul spălării banilor ea a fost confirmată ca fiind cel puţin o activitate ilegală complementară. Acest act normativ incriminează drept ilicite toate tranzacţiile financiare ce implică profiturile unei acţiuni infracţionale şi care, extinzându-se asupra activităţilor financiare ce promovează ilegalităţi, maschează provenienţa ilegală a veniturilor şi le transportă, prin orice mijloace în SUA sau în afară. În anul 1986 preşedintele american Ronald Reagan a făcut din introducerea narcotraficului pe agenda diplomaţiei internaţionale o prioritate. Semnând Directiva nr. 21 „National Security Decicion” (Directiva Naţională de Securitate) a făcut din lupta împotriva drogului o prioritate pentru securitatea naţională, urmată de măsuri practice, încât să-i convingă pe bancheri că a trata cu traficanţii de droguri echivala cu o afacere proastă. Astăzi, pe plan mondial oamenii cheltuiesc 500 miliarde de dolari SUA pe an pentru stupefiante, ceea ce impune pentru traficanţii de stupefiante spălarea profiturilor obţinute din acest comerţ ilegal prin intermediul instituţiilor financiare. Ministerul Finanţelor SUA afirmă că traficanţii de droguri spală 100 miliarde dolari pe an în SUA. Operaţiunile de spălare a banilor au devenit profitabile, răspândite, rafinate. Din acest motiv, cartelurile columbiene de stupefiante se prezintă ca adevărate întreprinderi mixte sau societăţi în comandită, beneficiind de cei mai buni jurisconsulţi financiari. Datorită amploarei pe care o prezintă această infracţiune, în anul 1991, Institutul Naţional de Justiţie din Cadrul Ministerului Justiţiei SUA şi FBI au sponsorizat o conferinţă privind crimele economice în curs de apariţie şi spălarea banilor pe plan internaţional. În legătură cu replica Guvernului SUA faţă de fenomenul de spălare a banilor este de subliniat că acesta a acţionat concentrat asupra stadiului de plasare a banilor murdari, considerat a fi cel mai vulnerabil punct în întreaga operaţie de spălare a banilor. Asemenea efort s-a bazat pe

131

implicarea Guvernului în supravegherea sectorului financiar-bancar privat, participarea la contracararea acestui fenomen a agenţiilor specializate şi activitatea operativă a poliţiei. Organismul de bază care coordonează lupta împotriva spălării banilor şi a delictelor financiare este „Financial Crimes Enforcement Network” (FINCEN), creat la 25 aprilie 1990 de către ministrul de finanţe al SUA. Rolul acestui organism este de a furniza poliţiei şi altor structuri judiciare cele mai utile date şi informaţii necesare în declanşarea şi finalizarea anchetelor financiare. Serviciul nu declanşează propriu-zis anchete, el fiind cel care centralizează informaţii şi realizează studii şi analize financiare. FINCEN contribuie, în acelaşi timp, la cercetările privind delictele financiare cum sunt fraudele vamale, fraudele bancare, evaziunea fiscală. El are acces deplin la un număr mare de date electronice, precum şi la fişierele poliţiei, ale organismelor de control federal din domeniul financiar, bancar şi comercial. În prezent FINCEN numără peste 200 angajaţi, specialişti în culegerea de informaţii, informaticieni, agenţi ai principalelor servicii federale şi poliţieneşti, funcţionari din cele mai importante organisme de control, adică reprezentanţi ai vămilor, serviciilor secrete, FBI, Băncii Federale a Rezervelor, Justiţiei. Din punct de vedere al structurii organizatorice, FINCEN dispune de următoarele compartimente: 1. Biroul de analiză strategică, denumit şi „laboratorul de idei”, care are menirea de a pune la punct analize utile ce permit să fie determinate tendinţele şi formele noi adoptate de organizaţiile criminale în scopul activităţii lor de spălare a banilor; 2. Biroul de asistenţă a anchetelor, care cuprinde la rândul său două diviziuni profilate şi pe probleme ale traficului de stupefiante; 3. Biroul pentru delicte financiare, profilat pe domeniul combaterii criminalităţii „gulerelor albe”; 4. Biroul pentru înregistrarea sistemelor (întreţinerea sistemelor electronice utilizate în cadrul FINCEN); 5. Biroul pentru gestionarea resurselor, ce grupează serviciile administrative (buget, financiar, personal, logistică). FINCEN a încheiat convenţii de cooperare cu poliţia federală care în prezent apreciază rolul acestui organism în detectarea şi contracararea activităţilor criminale de tip nou, sofisticate, care se manifestă nu doar în SUA, ci şi în alte ţări ale lumii.

132

Specialiştii americani spun că banii „murdari” sunt precum apa: urmează calea ce opune cea mai mică rezistenţă; infractorii caută zone în care legile sunt inexistente sau prost aplicate, iar bancherii sunt dispuşi să accepte fonduri fără să pună întrebări170. Sunt numeroase cazurile care pun în evidenţă efectele nocive provocate de utilizarea băncilor dintr-o anumită zonă a lumii pentru spălarea banilor rezultaţi din traficul de droguri sau alte activităţi ilicite. În cele mai multe cazuri, atunci când este vorba despre profituri ilegale considerabile, infractorii apelează la specialiştii în reciclarea fondurilor: bancheri, avocaţi, contabili, agenţi bursieri, funcţionari financiari etc. Procesul de spălare a banilor este facilitat şi chiar încurajat de gradul sporit de confidenţialitate al operaţiunilor financiar-bancare şi de rapiditatea cu care acestea se derulează. Marea Britanie. În Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord există trei texte legislative care reglementează aspectele privind fondurile rezultate din activităţi criminale. Primul text este cuprins în secţiunea 24 a Actului pentru sancţionarea traficului de droguri, adoptat în anul 1986, în care se stipulează că orice persoană care acordă asistenţă unui terţ, pentru ca acesta să poată profita de fonduri, ştiind sau suspectând că ele pot proveni dintr-un trafic de stupefiante, este pasibilă de o pedeapsă care poate ajunge până la 14 ani de închisoare. Această reglementare include şi confiscarea nu numai a bunurilor incriminate, dar şi a tuturor acelora achiziţionate de la o dată recentă faptei de către un traficant de stupefiante, ceea ce este deosebit de important în planul reglementării juridice a sistemului sancţionator. Al doilea text, cuprins în Actul de justiţie criminală din anul 1988, deşi nu conţine incriminări specifice pentru o activitate de spălare a banilor proveniţi din infracţiuni de drept comun, permite invocarea secretului profesional atunci când sunt elemente în măsură să probeze că bunurile sau fondurile provin dintr-o activitate criminală. Cel de-al treilea text îl regăsim în Actul de prevenire a terorismului, adoptat în anul 1989, în care este incriminată orice persoană care acordă asistenţă pentru obţinerea sau disimularea fondurilor provenind dintr-o activitate de tip terorist. Astfel, toate cele trei texte legislative permit instituţiilor financiare să declare operaţiunile suspecte, declaraţiile fiind făcute la autorităţile judiciare şi la poliţie, de comun acord cu Scotland Yard (Poliţia Metropolitană). Referitor la organismele abilitate să desfăşoare activităţi pentru combaterea spălării banilor, în Regatul Unit al Marii Britanii a fost creat Serviciul Naţional de Informaţii asupra Criminalităţii (NCIS), care centralizează şi prelucrează toate comunicările provenite de la instituţiile financiare în

170

După VOICU, Costică, op. cit., pag. 38.

133

materia traficului de stupefiante, terorismului şi criminalităţii. După prelucrare, informaţiile sunt retransmise serviciilor locale teritoriale competente să acţioneze. De asemenea, în legislaţia britanică spălarea banilor reprezintă procesul prin care infractorii încearcă să ascundă adevărata provenienţă a profiturilor rezultate din activităţile lor ilegale. Totodată, legea britanică pedepseşte orice persoană care acordă asistenţă uni delincvent pentru ca acesta să obţină, să ascundă, să menţină sau să investească fonduri, dacă persoana respectivă cunoaşte sau ar fi trebuit să cunoască sau să suspecteze faptul că fondurile respective au o origine ilicită. Fapta dată se pedepseşte cu închisoare până la 14 ani, cu amendă sau cu ambele pedepse. Este necesar de menţionat că constituie comportament infracţional traficul de droguri, activităţi teroriste, furt, fraudă, jaf, fals, acceptarea de depozite ilegale, şantaj şi extorcare. De asemenea, se consideră infracţiune conform legii britanice fapta oricărei persoane de a prejudicia investigaţia constând în furnizarea de informaţii persoanei aflate în cercetare. În cazul traficului de droguri şi activităţilor teroriste, constituie infracţiune fapta oricărei persoane care, cunoscând sau suspectând folosirea de bani murdari în iniţierea şi derularea afacerilor sau activităţilor respective, nu raportează acest fapt imediat. Pedeapsa prevăzută pentru această infracţiune este închisoarea până la 5 ani, amendă sau ambele pedepse aplicate cumulativ. În cazul angajaţilor din instituţiile financiare prevăzute de dispoziţiile legale referitoare la spălarea banilor, raportarea se face către conducerea instituţiei respective care are posibilitatea şi responsabilitatea de a stabili dacă există temeiuri pentru a afirma că operaţiunea este suspectă, în funcţie de aceasta urmând să informeze NCIS. În contextul prevenirii fenomenului spălare a banilor, legea britanică cere tuturor băncilor şi instituţiilor de credit, societăţilor de asigurare şi celorlalte companii angajate în activităţi de investiţii să stabilească responsabilităţi clare pentru a asigura introducerea şi respectarea procedurilor şi controalelor care îi împiedică pe infractori să folosească aceste instituţii pentru spălarea banilor. Aceste instituţii au posibilitatea de a opta pentru numirea unui ofiţer de raportare a cazurilor de spălare a banilor, care trebuie să colaboreze cu instituţiile de ocrotire a legii. Instituţiile în cauză urmează să asigure ofiţerului de raportare a cazurilor de spălare a banilor accesul de care are nevoie la dosare şi băncile de date pentru a-şi îndeplini atribuţiile stabilite. De asemenea, băncile şi celelalte instituţii prevăzute de lege au obligaţia să procedeze la identificarea clienţilor în momentul deschiderii unui cont sau iniţierii unei relaţii de afaceri. Dacă nu sunt obţinute dovezi satisfăcătoare referitoare la identificarea clientului, în limite de timp rezonabile, afacerea nu trebuie continuată.

134

Atunci când funcţionarul bancar cunoaşte sau bănuieşte că un cont este deschis sau că o tranzacţie este efectuată pentru o terţă persoană, fără ca acest lucru să fie adus la cunoştinţă, trebuie luate măsuri pentru a obţine informaţii în privinţa identităţii persoanei în numele căreia acţionează clientul. Când potenţialii clienţi care nu au reşedinţa în Regatul Unit al Marii Britanii şi doresc să deschidă un cont la o bancă ce are sediul în aceastp ţară urmează să se efectueze aceleaşi proceduri de verificare ca şi în cazul clienţilor cu reşedinţă în Marea Britanie. În acest context, se solicită prezentarea paşaportului sau a cărţii naţionale de identitate, iar pentru ca verificarea să fie şi mai completă se pot solicita date şi referinţe despre persoana clientului de la o instituţie financiară sau de credit respectabilă din ţara de reşedinţă a solicitantului. Un aspect destul de important şi eficient în ceea ce priveşte combaterea spălării banilor este acela că legea britanică cere băncilor şi celorlalte instituţii menţionate să păstreze timp de 5 ani înregistrări referitoare la identificarea clientului şi la tranzacţiile efectuate, în scopul utilizării acestora în calitate de probe într-o eventuală investigaţie referitoare la spălarea banilor. În ceea ce priveşte recunoaşerea şi raportarea tranzacţiilor suspecte, se precizează că toate băncile şi instituţiile financiare nominalizate sunt obligate să asigure că angajaţii cunosc cărei persoane trebuie să-i aducă la cunoştinţă suspiciunile privind clienţii sau tranzacţiile. Referitor la experienţa experţilor englezi171 în lupta contra spălării banilor, aceştia menţionează că spălarea banilor constituie în prezent o activitate criminală specială extrem de rentabilă. În continuare reproduc, cu aproximaţie de rigoare, conţinutul discuţiilor purtate pe această temă. Investigaţiile întreprinse au descoperit membrii unei noi clase criminale – profesionişti din acest domeniu de spălare a banilor care îi ajută şi îi tăinuiesc pe alţi criminali prin intermediul activităţilor financiare. Aceşti indivizi corespund prea puţin stereotipului unui criminal al lumii interlope. Ei sunt contabili, avocaţi, agenţi de bursă, precum şi membri ai altor profesiuni legale care nu trebuie să fie direct implicaţi în activitatea criminală fundamentală, ci doar să tăinuiască şi să transfere profitul ce rezultă din aceasta. Ei sunt atraşi spre activitatea lor ilicită pentru acelaşi motiv pentru care traficul de droguri atrage noi criminali care să-i înlocuiască pe cei ce sunt condamnaţi şi închişi – lăcomia. Pentru aceştia, spălarea banilor este o cale uşoară spre o prosperitate aproape fără margini. Spălarea profitului rezultă din înşelătorie, tâlhărie, scurgere de capital, evaziune fiscală, tranzacţii cu armament, finanţarea teroriştilor şi traficul de droguri este înlesnită, aparent, de către cele mai respectabile profesiuni din întreaga lume şi a devenit industrie financiară internaţională

171

DAVIES, Rowan, SALTMARCH, Graham, BUTLER, Richards, Laundering money, London, 2003, p. 14.

135

conducătoare, în creştere, producând cele mai mari dileme profesionale pe care băncile, instituţiile de investiţii, contabilii şi avocaţii le-au înfruntat vre-o dată. Miezul acestei dileme constă în faptul că nu toţi banii care necesită a fi spălaţi constituie neapărat profitul unei activităţi criminale. Există o deosebire esenţială între banii care sunt „murdari” datorită modului în care sunt câştigaţi şi cei care ulterior devin murdari prin faptul că posesorii lor se sustrag de la plata impozitelor sau de la controalele burselor. Aceasta plasează o grea sarcină pe umerii instituţiilor financiare care în timp ce doresc să fie în mod public recunoscute ca fiind refractare la înlesnirea spălării banilor murdari, sunt cu desăvârşire pregătite să adăpostească scurgerile de capital sau evaziunea fiscală care, în mod eufemistic, în limbajul lor sunt descrise drept „bani cenuşii”. Franţa. În Franţa, noţiunea de albire (spălare sau reciclare) a fondurilor este o expresie care cu câtva timp în urmă ar fi părut foarte curajoasă în limbajul unui poliţist şi totodată de neînţeles pentru mulţi. A albi sau spăla fonduri presupune că acestea sunt la origine „murdare”. A albi fondurile înseamnă deci a căuta prin diverse procedee, împrumutate sau nu din lumea afacerilor, să se acopere originea ilicită a profiturilor, în scopul de a le investi ulterior, fără probleme, în circuite financiare sau economice. Reciclarea banilor nu este o infracţiune ca toate celelalte. Ocultă prin natura ei, spălarea banilor este greu de descoperit din punct de vedere judiciar. Ea este în fapt o infracţiune invizibilă, fără reclamant, se strecoară uşor prin aparenţe de legalitate, prin numeroase canale pe care i le oferă ramificaţiile circuitelor financiare. În studiile de specialitate elaborate de poliţia franceză s-a formulat o definiţie, mai mult tehnică decât juridică, a spălării banilor, potrivit căreia „foarte schematic, este vorba pentru un individ care dispune de venituri ilicite în numerar, în primul rând să convertească biletele de bancă într-o monedă scriptuală sau financiară iar, în al doilea rând, prin diferite tehnici să poată justifica bunurile şi sursele de venituri”172. În sistemul francez există deja mecanisme de detecţie a operaţiunilor de spălare a banilor. Unul dintre acestea prevede sistemul de declarare a operaţiunilor în numerar, care constă în obligaţia instituţiilor de credit de a declara la Ministerul de Finanţe toate operaţiile în numerar superioare unei anumite sume. Acest sistem are ca finalitate identificarea persoanelor care mânuiesc importante sume în numerar a căror provenienţă este ilicită. De asemenea, instituţiile bancare şi financiare au obligaţia de a solicita din partea clienţilor declaraţii pentru toate transferurile de fonduri în străinătate, de numerar sau instrumente monetare echivalente (cecuri de 172

Comitè d`experts sur les aspects de droit pénal et les aspects criminologiques de la criminalitè organisèe // Rapport sur la protection des tèmoins, Strasbourg, 15-17 fèvrier 1999.

136

voiaj, eurocecuri), care depăşesc o anumită sumă. Aceste sisteme declarative implică o centralizare a tuturor informaţiilor şi tratamentul lor informatizat. Un al doilea mecanism de detecţie îl constituie sistemul de declarare a operaţiilor suspecte care constă în sesizarea de către instituţiile financiare şi de credit unei autorităţi competente, cu privire la totalitatea operaţiilor care par anormale şi pot ascunde intenţii de spălare a banilor. Funcţionarea acestui sistem asigură ca bancherul să fie desărcinat de obligaţiile sale relative la secretul profesional şi să fie protejat de urmările civile sau comerciale din partea clienţilor respectivi. Cele două mecanisme de detecţie sunt reglementate de Legea din 12 iulie 1990 cu privire la participarea organismelor financiare la lupta împotriva reciclării capitalurilor ce provin din traficul de stupefiante. Sunt stipulate aici două obligaţii principale pentru bancheri şi profesiile asimilate: - obligaţia de a declara sumele ce par a proveni dintr-o infracţiune la articolul 415 din Codul Vamal, cât şi operaţiile relative la aceste sume; - obligaţia de identificare sistematică a clienţilor şi de examinare atentă pentru orice operaţie importantă care se prezintă în condiţii neobişnuit de complexe şi nu pare a avea justificare economică sau obiect licit173. În această situaţie este necesară precizarea că nici o urmărire bazată pe dispoziţiile art. 378 din Codul penal francez174 nu poate fi declanşată împotriva conducătorilor şi presupuşilor organismului financiar care, de bună credinţă, au efectuat astfel de declaraţii. Totodată, nici o acţiune în răspundere civilă nu poate fi intentată şi nici o sancţiune profesională nu poate fi pronunţată împotriva lor. Din punct de vedere al organizării acestei complexe activităţi de combatere a fenomenului de spălare a banilor, se poate menţiona faptul că declaraţiile făcute de reprezentanţii organismelor financiar-bancare se înaintează unui serviciu special denumit TRACFIN care funcţionează la Ministerul Economiei, Finanţelor şi Bugetului. Informaţiile în cauză constituie secret profesional şi nu pot fi comunicate decât vămilor sau ofiţerilor de poliţie judiciară desemnaţi de Ministerul de Interne. Aceşti ofiţeri îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui serviciu special denumit Oficiul Central pentru Reprimarea Marii Delicvenţe Financiare (O.C.R.G.D.F.).

173

MOCUŢĂ, Gheorghe, Spre armonizarea cu Uniunea Europeană – Introducerea legislaţiei împotriva spălării banilor pornind de la zero // Intervenţie în cadrul conferinţei „Money laundering in Central and Eastern Europe”, 11-12 martie 1999, Praga, 1999, pag. 78-92. 174 Code Penal de la France, Paris, DALLOZ, 2001, art. 378.

137

Tot în domeniul legislativ, este de remarcat că Regulamentul vamal prevede că orice persoană care trece frontiera cu o sumă în numerar mai mare de 50000 franci francezi trebuie să declare acest lucru autorităţilor vamale175. În plan organizatoric şi mai ales funcţional, serviciului special TRACFIN îi revin ca atribuţii principale176: - să reprimească, prelucreze şi difuzeze informaţiile privind circuitele financiare clandestine şi reciclarea fondurilor; - să organizeze şi coordoneze, la nivel naţional şi internaţional, mijloacele de investigaţie specifice serviciilor din Ministerul Economiei, Finanţelor şi Bugetului pentru urmărirea autorilor si complicilor la infracţiunile vamale sau fiscale legate de circuitele financiare clandestine şi de reciclarea fondurilor; - să colaboreze cu ministerele, organismele naţionale şi internaţionale competente în studierea măsurilor ce se impun a fi aplicate pentru anihilarea circuitelor financiare clandestine şi de spălare a banilor. Oficiul Central pentru Reprimarea Marii Delicvenţe Financiare (O.C.R.G.D.F.), creat în anul 1990 are ca domeniu de competenţă infracţiunile de natură economică şi financiară, legate de criminalitatea profesională sau organizată, în special cele în legătură cu marele banditism, terorismul sau traficul de stupefiante. Acest organism este însărcinat să coordoneze activitatea serviciilor de poliţie şi jandarmerie în lupta contra infracţiunilor legate de marea delicvenţă financiară. Totodată, are ca sarcină elaborarea măsurilor practice, de natură preventivă şi represivă, în acest domeniu O.C.R.G.D.F. intervine din proprie iniţiativă şi instrumentează cazuri concrete, dintre cele mai complexe, fiind abilitat să intre în legătură şi să corespondeze direct, în scopuri de cooperare si schimb de informaţii, cu serviciile specializate ale altor state. Este cazul să subliniem aici un aspect important, de actualitate, legat de funcţionarea acestor două organisme specializate, şi anume, faptul că majoritatea celor din compunerea lor îşi exprimă îngrijorarea cu privire la eficienţa acţiunilor acestora, în condiţiile suprimării, începând din 1993, a restricţiilor de la frontierele interne ale ţărilor membre ale Comunităţii Economice. Se afirmă chiar că această ridicare a restricţiilor va facilita nu numai circulaţia oamenilor şi a produselor, ci va duce în mod sigur la o intensificare a activităţii crimei organizate. Mulţi europeni se întreabă dacă ţările Comunităţii Economice Europene sunt sau nu pregătite să facă faţă unor fenomene în creştere cum sunt criminalitatea, imigraţia ilegală, traficul de stupefiante, rasismul. 175

Comitè d`experts sur les aspects de droit pénal et les aspects criminologiques de la criminalitè organisèe // Rapport sur la protection des tèmoins, Strasbourg, 15-17 fèvrier 1999. 176 Ibidem.

138

Un prim răspuns la această problemă l-a constituit înfiinţarea unei Agenţii specializate denumită „Europol”, formată din specialişti ai poliţiilor din ţările Comunităţii Economice Europene. O măsură luată pentru început, în plan organizatoric, o constituie realizarea Sistemului de informaţii Schengen (SIS), fiind instalate deja baterii de ordinatoare în scopul asigurării „dispozitivului de frontieră electronică al Europei”, potrivit afirmaţiei ministrului de interne al Franţei, până la 1 ianuarie 1993 a fost introdusă în SIS lista cetăţenilor indezirabili pentru Europa, care stă la dispoziţie spre a fi consultată pe terminalele tuturor posturilor de frontieră ale Comunităţii. Organismul „Europol” are ca atribuţii principale lupta contra traficului ilicit de droguri, combaterea mai eficientă a fenomenului de spălare a banilor şi ofensiva mai puternică împotriva criminalităţii de tip mafiot. În afara acţiunilor incluse în sfera atribuţiilor „Europolului” autorităţile din Franţa promovează în prezent şi alte măsuri destinate să combată cu mai multă eficienţă fenomenul global al crimei organizate şi spălării banilor murdari, între care menţionăm: - perfecţionarea legislaţiei naţionale, în ideea ca în Codul Penal să fie prevăzută obligaţia unor structuri (societăţi de transport, instituţii, societăţi comerciale şi bănci în care se pot investi bani realizaţi din afaceri ilicite) de a sprijini autorităţile judiciare; - înfiinţarea unei unităţi de coordonare şi cercetare anti-mafia (U.C.R.A.M.), care să asigure strategia de luptă a organismelor anti-mafia; - cooperarea cu specialişti din Italia pentru definirea mai clară si unitară a conceptului de organizaţie mafiotă. Înainte de a pătrunde în universul complicat al metodologiilor şi filierelor de spălare a banilor este necesară o revenire la definiţia ce a fost deja dată, precum şi la cele două faze care definesc circuitul respectiv, conversiunea biletelor de bancă în sume scriptice şi justificarea resurselor obţinute. Dacă prima dintre cele două faze este relativ rudimentară şi poate fi detectată cu uşurinţă, cea de-a doua este mult mai ingenioasă şi mai ales, deosebit de dificilă. De la apariţia formelor evoluate şi subtile ale criminalităţii organizate, autorii acesteia au căutat prin diverse mijloace să convertească şi să facă „respectabile” rezultatele materiale ale activităţii lor ilicite, care să le asigure un viitor de paradis. Vorbind schematic distingem trei categorii de infracţiuni: cele care nu aduc profit, cum este cazul loviturilor şi rănilor sau al omuciderilor; cele ale căror profituri corespund prejudiciilor victimelor (furturile, escrocheriile, atacul armat, răzbunările etc.); cele care prin modul de

139

organizare şi durata lor în timp aduc venituri materiale directe sau indirecte considerabile (tăinuitori, proxeneţi, traficanţi de stupefiante, delincvenţi financiari organizaţi etc.). În mod cert, cea de-a treia categorie de infracţiuni interesează în mod special. Problema este de a şti dacă toate veniturile rezultate din acest gen de criminalitate fac obiectul unei operaţii de spălare şi dacă da, în ce proporţie anume. Chestiunea este delicată şi a ajuns să fie foarte controversată de către experţi. Pentru unii toate produsele criminalităţii sunt spălate, pentru alţii obiectul operaţiilor de spălare îl reprezintă numai surplusul, într-adevăr, o mare parte a veniturilor provenite din activitatea de crimă organizată este consumată şi reinvestită direct în alte categorii de infracţiuni. În domeniul clasic al criminalităţii organizate nu se putea vorbi propriu-zis de filieră sau de circuite tip spălare. Aceste noţiuni au apărut o dată cu dezvoltarea traficului de stupefiante şi chiar în acest domeniu spălarea se pune în termeni foarte diferiţi, conform naturii drogurilor în cauză. Metodele de spălare sunt legate de tipul de trafic care generează fondurile destinate a fi reciclate. De exemplu, traficul de cânepă indiană fiind divizat, veniturile ce provin din acesta sunt pretabile la tehnici sofisticate de reciclare. Traficul de heroină este deja mai structurat, dar zonele de producţie, prelucrare şi consum sunt foarte răspândite. Ţările care cultivă macul nu sunt totdeauna şi acelea care prelucrează opiul, apoi morfina şi ulterior heroina. Ca urmare, veniturile ilicite sunt împărţite între mai multe grupuri de infractori care acţionează la nivelul traficului, de la cultivare până în faza distribuţiei finale a drogului către consumatori. Numai domeniul traficului de cocaină este cel în care se poate vorbi de o foarte mare concentrare a banilor murdari, cartelurile controlând cultura plantei de coca, obţinerea cocainei şi vânzarea acesteia în stadiul brut sau semiprelucrat. Ca urmare a acestei concentrări a traficului, în câteva mâini, are loc o enormă acumulare a profiturilor şi în consecinţă, această activitate pune cu acuitate problema spălării fondurilor. Spania. Spania este considerată o citadelă a lumii financiare şi bancare, în care autorităţile sunt preocupate de combaterea fenomenului de spălare a banilor. Oficialităţile afirmă că traficul de droguri şi actele de contrabandă produc anual în Spania o sumă de aproximativ 50 miliarde de peseta. Sistemul de spălare a banilor cuprinde operaţiile bancare, cazinourile, bursele de valori şi afacerile cu bijuterii şi opere de artă. Metodele de reciclare, care au devenit tot mai alambicate, implică trecerea fondurilor respective prin cât mai multe conturi şi filiere din foarte multe ţări, pentru a face imposibilă detectarea originii lor.

140

Se recunoaşte oficial faptul că spălătorii de bani sunt sprijiniţi în activitatea lor de către jurişti, avocaţi, experţi financiar-bancari, comercianţi şi specialişti în domeniul asigurărilor care le garantează cele mai „serioase” canale pentru succesul operaţiunilor. În faţa unui asemenea fenomen, Asociaţia Spaniolă a Băncilor (AEB) şi Confederaţia Caselor de Economii (CECA) au elaborat o clasificare a operaţiunilor bancare considerate suspecte. Acestea au fost grupate în cinci mari categorii: 1. Spălarea realizată cu bani lichizi, cum ar fi prin depunerea unor sume mari, neobişnuite, de către persoane sau companii care în mod normal folosesc cecuri; 2. Operaţii în conturi bancare ale unor clienţi care nu le efectuează în nume propriu şi refuză să dezvăluie identitatea beneficiarului; 3. Activităţi internaţionale ale aşa-numitelor „societăţi off-shore”, din care rezultă solduri mari ce nu corespund cu sumele rezultate din facturi şi care ulterior sunt transferate în străinătate; 4. Acţiuni ale unor funcţionari ori reprezentanţi ai unor instituţii financiare care, încălcând normele standard, ascund identitatea titularilor ori beneficiarilor lor; 5. Solicitări de împrumuturi garantate prin active depozitate în altă instituţie financiară, de către terţi, ori necorespunzătoare cu situaţia reală a solicitantului. Deşi operaţiunea de spălare a banilor nu este prevăzută ca atare în legislaţia penală, aceasta include infracţiunile de fraudă fiscală şi evaziune, în art. 344 din Codul Penal fiind stipulată posibilitatea confiscării bunurilor provenite din narcotrafic. În plus, băncile spaniole, care în trecut evitau să coopereze cu poliţia în asemenea acţiuni, şiau modificat atitudinea după semnarea Declaraţiei de la Basel, care impune cooperarea între instituţiile financiare pentru combaterea spălării banilor, conform unui „Decalog” ce cuprinde principalele 10 tipuri de persoane şi operaţiuni bancare ce trebuie considerate suspecte pe această linie. Ca urmare, în ultima vreme băncile au semnalat poliţiei circa 800 de operaţii bancare suspecte, luând, totodată, măsura de a păstra în evidenţă numele tuturor clienţilor şi depăşind 1 milion de peseta. Decalogul tipurilor de operaţii bancare şi clienţi consideraţi suspecţi de spălare a banilor cuprinde următoarele referiri: - sporiri neobişnuite ale depunerilor cash de către o persoană ori societate, fără cauze aparente, mai ales dacă aceste depozite sunt ulterior transferate la o destinaţie fără legătură cu clientul; - clienţi care depun mici sume cash în mod repetat pentru a distrage atenţia asupra sumei totale; 141

- clienţi care schimbă cantităţi mari de mărunţiş în bancnote mari ori care fac frecvent schimburi valutare cu bani cash; - clienţi cu multe conturi, în care efectuează numai depuneri cash; - persoane sau firme ale căror conturi nu reflectă activităţi bancare sau comerciale normale, ci sunt utilizate doar pentru depuneri si extrageri; - refuzul de a furniza informaţiile cerute în mod obişnuit la deschiderea unui cont; - clienţi care au conturi în mai multe bănci din aceeaşi localitate; - clienţi prezentaţi de bănci sau filiale din străinătate, în special din ţările unde se practică traficul de droguri; - schimbări bruşte în comportamentul unor funcţionari bancari; - clienţi care rambursează pe neaşteptate împrumuturi problematice. Unele depozite din sistemul bancar spaniol continuă să fie alimentate cu bani negri. Sunt informaţii care confirmă excesiva rentabilitate a acestor bani ce scapă fiscului şi înfruntă sectorul financiar şi, ca atare, în faţa facilităţilor sectorului privat bonurile de tezaur sunt în declin. La intrarea în vigoare a „Legii regimului fiscal al anumitor active financiare”, la sfârşitul anului 1985, puţini au prevăzut repercusiunile ce le va avea. Administraţia sconta prin această lege pe scoaterea la suprafaţă a banilor negri, a fondurilor ascunse şi investirea acestora în bonuri şi scrisori de tezaur cu care să se acopere deficitul public. Altă cale pe care o prevedea legea era aceea a numitelor „bonuri 45” (pagareuri anonime sau AFROS) care nu erau altceva decât bonuri cu o reţinere la origine de 45%, cu o dobândă de 10%, ceea ce le făcea puţin atractive. Odată luate aceste măsuri administratorii, depozitarii şi proprietarii au început să pună în mişcare o serie de manopere care să evite încasarea. Băncile şi casele de economii au încercat să reţină miile de milioane din depozitele lor care începuseră să le scape din mâini în faţa acţiunii finanţelor publice. Trebuie remarcat că în materie de resurse există întotdeauna o puternică competiţie între intermediarii financiari, datorită faptului că aceste resurse străine sunt materia primă fundamentală pentru activitatea bancară. Ca urmare, au fost lansate pe piaţă două noi produse financiare pentru a eluda reglementările legale şi administrative. Între acestea cel mai cunoscut a fost acela al primelor unice. Când asigurarea de viaţă este „cu primă unică”, asiguratul avansează dintr-o dată toată suma, compania angajându-se să i-o restituie cu dobândă, la termenul convenit. Fiind vorba de o asigurare, companiile nu erau obligate să practice reţineri din dobânzi şi nici să pună la dispoziţia inspecţiei de finanţe relaţia nominală a

142

asiguraţilor. Dacă asigurarea în cauză era pentru cinci ani, termen în care se prescriu delictele fiscale, cel interesat reuşea să-şi spele banii. Ca o formă a primelor unice, dar privilegiată, au apărut aşa-numitele „asigurări de viaţă la purtător”. Acestea apar ca nişte pagareuri. Compania contractantă emite o poliţă prin care se angajează să plătească purtătorului său o sumă fixă la un termen determinat sau o sumă variabilă, rezultată din adăugarea unor dobânzi anuale, care oscilează între 8 şi 10%. Asigurarea pe viaţă la purtător este un activ financiar pur, mai mult decât o asigurare. Alt sistem a fost cesiunea temporară a activelor financiare. Depăşirea opacităţii fiscale a pagareului bancar a dezvoltat această nouă formulă de captare de resurse, în majoritatea cazurilor este vorba de o vânzare cu angajament de răscumpărare a bonurilor de tezaur. Această formă de plasare nu este supusă reţinerii de impozite asupra randamentului capitalului mobiliar, bonurile de tezaur fiind exonerate; în plus, nu este necesară informarea administraţiei financiare despre asemenea operaţiuni. În ultima vreme s-a evidenţiat cesiunea temporară de credite. Este vorba de o cesiune temporară cu angajament de restituire, de o participare determinată la un credit acordat unui terţ de către o entitate financiară, în acest fel, o entitate de credit care a acordat un împrumut unui anume creditor, la o anumită dobândă, cedează o parte sau întregul credit unui depozit care primeşte o dobândă mai mică decât a celei acordate între beneficiar şi unitatea de credit, diferenţa constituindo beneficiul intermediarului. Nu sunt reţineri şi nu trebuie comunicat la autorităţile fiscale. Natural că administraţia fiscală spaniolă duce, în ultima perioadă, o adevărată bătălie pentru a obţine scoaterea la suprafaţă a circa 9 miliarde de peseta care rămân ascunse. Prima măsură a fost promulgarea legii regimului fiscal al anumitor active financiare. La 5 decembrie 1986, Ministerul Finanţelor a publicat un ordin prin care obliga să se comunice unităţilor sale sumele asiguraţilor la operaţiunile care depăşesc o jumătate de milion de peseta. A urmat apoi „Legea dobânzilor şi preţurilor publice”, în ultimul timp s-a solicitat unităţilor creditoare lista tuturor titularilor operaţiilor de cesiune de credite. În cadrul acestui sistem bancar, chiar dacă numai tangenţial, nu trebuie uitate numitele „case de siguranţă”, în Spania există circa 200.000 de case de siguranţă apărate cu porţi blindate şi sisteme de alarmă. Finanţele nu controlează aceste case şi, evident, în ele se ascunde o mare parte a banilor negri. Este important, în identificarea acestor depozite din sistemul bancar, să se cunoască faptul că dreptul bancar cuprinde unele dispoziţii care pot îngreuna acest lucru. Astfel, un cont presupus în abandon sau cu un nume, la deschidere, real sau fictiv permite celui autorizat să lucreze cu el la umbra şi în afara controlului finanţelor. 143

Alte modalităţi sunt: deschiderea de conturi prin împuternicire, deschiderea de conturi în numele străinilor, deschiderea de conturi în numele persoanelor juridice al căror administrator este titular. Sunt frecvent folosite depozitele de fonduri în conturi nominalizate sau secrete, care au ca scop stoparea obligaţiei băncii de a furniza informaţiile cerute de administraţia fiscală. Mecanismul constă în intrarea unei cantităţi de monedă metalică într-o bancă sau casă obţinând astfel o chitanţă de casă. Unitatea transferă cantitatea intrată într-un cont al propriului birou. Aceste depozite se aplică în general bonurilor de tezaur cumpărate anterior de bancă sau altor operaţii cu o rată de rentabilitate ridicată. Profiturile se împart către alt cont distinct şi, de asemenea, nenominalizat, şi care se plătesc în monedă metalică, prin casă. Frecvent, împreună cu profiturile se plăteşte, de asemenea, o parte din capitalul social care se diluează în operaţii succesive. După cum se vede, această formulă permite spălarea banilor negri. Italia. În Italia, infracţiunea de spălare a banilor este incriminată în articolele 648 II şi 648 III din Codul penal177. Conform articolului 648 II introdus prin Legea 191 din 18 mai 1978, modificată prin Legea nr.398 din 9 august 1993, care ratifică Convenţia Europeană pentru spălarea banilor, „replasarea” sau „transferul” fondurilor sau a altor bunuri provenite din activităţi „nonculpabile”, dar care sunt considerate delicte, în scopul obţinerii altor fonduri sau bunuri, se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 12 ani şi cu amendă. Aceiaşi pedeapsă se aplică pentru oricine este vinovat de „obstrucţie în identificarea originilor unor bunuri”. Prin acest articol sunt introduse circumstanţele agravante pentru cei care sunt vinovaţi de spălarea banilor în legătură cu sarcinile de serviciu, menite să descurajeze transformarea experţilor în infractori şi să-şi folosească cunoştinţele în spălarea sau camuflarea unor fonduri. Articolul 648 III a fost introdus prin Legea nr.55 din 19 martie 1990 privind măsuri preventive împotriva infracţiunilor în stil mafiot. Conform art.648 III „oricine foloseşte fonduri, bunuri sau alte instrumente având origini infracţionale, în activitatea financiară sau de afaceri, este pasibil de o pedeapsă cuprindă între 4 şi 12 ani închisoare şi plata unei amenzi”. Prin acest articol se stabilesc sancţiuni severe aplicate în cazul când „capitalul ilegal al crimei organizate este reinvestit”. Prin art. 648 II şi 648 III sunt incriminate investiţiile, replasarea sau transferul bunurilor obţinute ilegal. Legea nr.55 din 19 martie 1990 prezintă reglementări privind responsabilitatea în mişcările mari de capital şi transparenţa sistemului financiar.

177

Итальянский Уголовный кодекс, Перевод с итал. М.М. Исаева, Москва, Изд-во Зерцало, 2002.

144

Decretul din 15 ianuarie 1991 devenit Legea nr.827/1991 stabileşte căile în care autorităţile juridice şi Banca Italiei schimbă informaţii privind operaţiunile financiare suspecte a fi replasări sau reinvestiţii ale unor fonduri ilegale. Banca Italiei este avizată să ia măsurile necesare în cazul în care autorităţile juridice au motive temeinice să creadă că operaţiunile bancare antrenează fonduri care contravin prevederilor articolelor 648 II şi 648 III. Dacă se consideră că informarea poate compromite mersul anchetei, ea poate fi întârziată. Italia a ratificat la 9 august 1993 Convenţia Consiliului Europei privind bunurile obţinute prin infracţiuni şi confiscarea lor. Legea nr.197/1991 privind regimul semnalărilor de operaţiuni suspecte modificată prin decretul legislativ nr. 153/1997, emis pentru punerea în aplicare a Directivei C.E.E. nr.308/1991 a atribuit Biroului Italian de Schimburi de operaţiuni suspecte, informând în final Procuratura Naţională Antimafia, Serviciul Operaţiuni Suspecte (compus din trei magistraţi) care examinează aceste informaţii. În mod evident, cea mai cunoscută sursă de bani „murdari” în Italia care dispare într-un loc pentru a apărea şi mai puternică în altul, este traficul de droguri, însă profituri imense se obţin şi pe alte căi, precum livrări ilegale de armament, traficul cu aur, bijuterii şi pietre preţioase, traficul de fiinţe umane,corupţia politică pe scară mare, evaziunea fiscală şi contrabanda178. Elveţia. În domeniul contracarării spălării banilor, sistemul juridic elveţian merită o atenţie deosebită. Profesionalismul şi abilitatea funcţionarilor bancari coroborate cu stabilitatea ţării au făcut ca sistemul bancar al Elveţiei să se bucure de un excelent renume şi de încrederea clienţilor. În egală măsură au existat condiţii foarte bune de exploatare a acestui sistem de către organizaţiile criminale transnaţionale. Încă de la începutul anilor `70 s-a dovedit în cadrul unor investigaţii şi proceduri judiciare faptul că băncile elveţiene sunt folosite de către clienţii străini pentru reciclarea unor importante fonduri provenite din activităţi criminale. Aceste situaţii au determinat rapid o scădere a prestigiului internaţional al sistemului bancar elveţian pusă în evidenţă de renumita Chiasso Affare, legată de „Banca Elveţiană de Credit” care a dezvăluit mecanisme frauduloase deosebit de complicate. Spre exemplu, în „Permanent Subcomitee's (83/85)”, din 130 de cazuri analizate, referitoare la acest procedeu, 35 vizau bănci elveţiene. Celelalte cazuri se petrecuseră în Insulele Bahamas, Cayman şi în Panama. Experienţa negativă în această privinţă a determinat luarea, de către factorii bancari

178

GIOVANNI, Grasso, POLIMENI, Gioacchino, La cooperazzione giudiziaria internazionale in rapporto ala intarnazzionalizatione della criminalita // Quaderni della Giustizia, Roma 1986, p. 33.

145

elveţieni, a unor măsuri concrete pentru contracararea fenomenului de spălare a banilor murdari. Soluţiile elveţiene au devenit un model pentru celelalte state europene179. Elveţia dispune astăzi de un veritabil ansamblu de prevederi elaborate pentru contracararea şi combaterea spălării banilor murdari, care stabilesc îndeosebi modul de a proceda şi scara obligaţiilor în ce priveşte scrupulozitatea băncilor, în acest ansamblu intră: a) art. 305bis din Codul Penal elveţian ce pedepseşte participarea deliberată (intenţia directă şi eventuală) la tranzacţii destinate spălării banilor murdari, ca fiind o infracţiune împotriva justiţiei (complicitate sigură). Spălarea banilor murdari neintenţionată nu este, într-adevăr, interzisă sub ameninţarea pedepsei, dar interdicţia vizând asemenea conduite rezultă direct din Legea Băncilor (articolul 3, paragraful 2, litera c), ca fiind condiţia sine quo non a unei activităţi ireproşabile a organelor de conducere bancare, eventual a băncii însăşi; b) conform articolului 305 din Codul Penal elveţian este pedepsită persoana care în cadrul activităţii profesionale primeşte bunuri străine, le păstrează, ajută la plasarea sau transferul lor, contrar normelor de scrupulozitate bancară; c) acordul din iulie 1987 privind regulile profesionale obligatorii, încheiat între Uniunea Elveţiană a Bancherilor şi celelalte bănci elveţiene. Acest document reglementează chestiuni privind identificarea persoanelor suspecte că utilizează băncile pentru spălarea banilor, categoriile de operaţiuni suspecte de a fi purtătoare de manopere frauduloase, organele bancare abilitate să investigheze şi cerceteze cazurile suspecte; d) circulara specială a Comisiei Bancare Confederale din 25 aprilie 1991, referitoare la stabilirea identităţii persoanelor împuternicite administrativ şi la interdicţia vizând aplicarea aşa-numitelor formulare B; e) directivele Comisiei Bancare Confederale, din 6 aprilie 1990, privind reglementările în sfera comerţului calificat cu bancnote în bănci, într-adevăr, aceste directive se referă exclusiv la marile bănci care se ocupă de această sferă (căci această activitate era folosită la spălarea banilor murdari), dar indicaţiile cuprinse în ele reprezintă, într-un fel, un model. Prin urmare, această reglementare ar putea constitui un model pentru numeroasa categorie a firmelor din sectorul extrabancar, ce se ocupă cu schimbarea banilor (money changers), dar nu se supun unei supravegheri corespunzătoare; f) directivele Comisiei Bancare Confederale din 18 decembrie 1991, referitoare la contracararea şi combaterea spălării banilor murdari, ce a intrat în vigoare la 1 mai 1992.

179

GRAHAM, Saltmersh, Money laundering in Central and Western Europe // The emergence of organized crime in the financial and business sector, Praga, 1994, p. 26.

146

A fost elaborat şi proiectul de modificare a Codului Penal elveţian. El cuprinde dispoziţii cum sunt: introducerea pentru participare la organizaţia criminală, a pedepsei cu confiscarea, recunoaşterea dreptului lucrătorilor bancari de a oferi organelor de urmărire informaţii ce vizează activitatea lor profesională, cât şi stabilirea responsabilităţii penale a instituţiei. Ultimele două postulate vizează, printre altele, băncile. Consecinţele destul de dure ar rezulta, în primul rând, din sancţiunile propuse pentru întreprinderi, în cazul comiterii infracţiunii, consecinţele constau în achitarea unei mari sume de bani, interzicerea desfăşurării - pe o perioadă delimitată sau nu - a activităţii concrete, şi chiar sesizarea justiţiei180. Cea mai caracteristică manifestare a acţiunilor întreprinse în sfera bancar-administrativă elveţiană din anii 70, având drept scop contracararea fenomenului de spălare a banilor murdari, a fost „înţelegerea privind obligaţia la scrupulozitate a băncilor la primirea banilor şi aplicarea secretului bancar”, din 1 iulie 1987. Această înţelegere a fost încheiată între Uniunea Elveţiană a Bancherilor şi Banca Naţională Elveţiană. Datorită acestei iniţiative care, într-un fel, a confirmat practica băncilor elveţiene, au fost eliminate definitiv conturile anonime, adică relaţiile financiare în cadrul cărora partenerul nu este cunoscut. Unul dintre obiectivele fundamentale ale înţelegerii dintre bănci (denumită mai departe VSB) este contracararea abuzului în sfera secretului bancar, pentru păstrarea bunului renume al sistemului bancar elveţian. De aceea, deja în faza iniţială a tranzacţiilor financiare întreprinse, trebuie clarificată atent problema identităţii clientului băncii, în această privinţă, articolul 2 al VSB stabileşte clar că „băncile sunt obligate să identifice părţile înţelegerii dacă stabilesc o anumită relaţie financiară”. Aceasta vizează îndeosebi: - deschiderea de conturi şi depozite; - efectuarea unor activităţi cu caracter confidenţial; - închirierea unor casete de valori; - tranzacţii efectuate la ghişeul casei, dacă prevăd sume peste 100000 de franci. În ultima dintre situaţiile menţionate mai sus este vorba mai ales despre tranzacţii în numerar cum sunt: schimbul de bani, cumpărarea şi vânzarea de metale nobile, onorarea cecurilor etc. Identitatea persoanelor fizice se verifică în cursul discuţiei directe preliminarii pe baza dovezii oficiale de identitate prezentate, în ceea ce priveşte deschiderea de conturi prin corespondenţă, prevederile în vigoare fac deosebire între clienţii cu domiciliul stabil în Elveţia şi în străinătate. Persoanele care nu au domiciliul în Elveţia sunt obligate să-şi legalizeze semnătura, în

180

VOICU, Costică, op. cit., pag. 149.

147

cazul persoanelor juridice şi al asociaţilor, verificarea identităţii se face prin examinarea înregistrărilor cuprinse în registrul instituţiilor sau - dacă este vorba despre asociaţii, fundaţii etc. pe baza statutelor lor. Aceeaşi procedură este valabilă şi în cazul societăţilor străine. Pentru contracararea anonimatului afacerilor textul VSB cuprinde denumirea de persoană împuternicită economic, care a înlocuit termenul adevărat împuternicit. Prevederea din articolul 3 VSB, care tratează despre stabilirea celui împuternicit economic, stipulează că, dacă în momentul deschiderii contului, depozitului sau al iniţierii tranzacţiei confidenţiale există îndoieli în ceea ce priveşte identitatea părţii din înţelegerea cu persoana împuternicită economic, băncile trebuie să ceară părţii contractuale o declaraţie scrisă – dacă este împuternicită economic, iar dacă nu îndeplineşte această condiţie, cine este această persoană. Declaraţiile de acest fel sunt depuse sub forma aşa-numitelor formulare A. Articolul 3 VSB cere, evident, un comentariu ceva mai larg, îndeosebi din punct de vedere practic. Nu încape nici o discuţie în ceea ce priveşte faptul că la stabilirea identităţii subiecţilor împuterniciţi economic trebuie să-şi găsească aplicarea – conform circumstanţelor cazului concret – regulile dezirabilei scrupulozităţi. Banca porneşte, într-adevăr, de la supoziţia că partea contractuală este aceeaşi cu persoana împuternicită economic dar, în cazul unor constatări deosebite, normal că renunţă la ea. Îndoieli trebuie să apară îndeosebi la constatarea unor fapte cum sunt: - acordarea împuternicirii unei persoane care, în mod evident, nu se află într-o relaţie suficient de apropiată cu partea contractuală; - din cunoştinţele băncii, privind posibilităţile financiare ale persoanei care solicită deschiderea contului, depozitului etc., rezultă că bunurile transferate sau prezentate pentru a fi inspectate depăşesc limitele posibilităţilor ei financiare; - deschiderea de cont, prin corespondenţă, de către o persoană cu domiciliul peste graniţă care, într-adevăr, a prezentat semnătura legalizată, dar nu este cunoscută băncii personal; - alte constatări deosebite, rezultate din contactul cu clientul. Dacă partea contractuală declară că împuternicită economic este o terţă persoană, banca este obligată să-i identifice numele, prenumele, adresa şi ţara în care domiciliază stabil, eventual firma, cu adresa şi ţara cu sediul permanent al acesteia. În cazul în care există serioase îndoieli în privinţa autenticităţii declaraţiei scrise a clientului, care nu pot fi înlăturate depunând alte declaraţii, banca trebuie să refuze încheierea tranzacţiei propuse de către client. Băncilor le-a rămas totodată posibilitatea deplină a elaborării unor formulare proprii, corespunzătoare necesităţilor specifice. Aceste documente trebuie însă să cuprindă textul integral al formularului model; totodată, ele nu pot reduce sau simplifica observaţia din text referitoare la 148

excepţiile - prevăzute de prevederile legale – de la secretul bancar, obligatoriu pentru organele bancare şi funcţionarii lor (spre exemplu, în domeniul dreptului procesual penal), în sfârşit, băncile trebuie, de asemenea, să asigure posibilitatea controlului asupra hotărârilor persoanelor împuternicite economic din partea organelor interne de revizie şi a altor unităţi de acest tip. De la principiul conform căruia banca trebuie să-l cunoască pe proprietarul bunurilor depuse în ea, a fost prevăzută excepţia privind persoanele obligate să păstreze secretul profesional, ocrotit prin lege. În Elveţia, această obligaţie revine avocaţilor sau notarilor, în această privinţă, VSB îi tratează conform unor principii analoage pe membrii – trecuţi în registru – unor instituţii cum sunt: Camera Confidenţială, Camerele elveţiene ale experţilor contabili. Periodic, Asociaţia Elveţiană a Bancherilor prezintă băncilor listele cu membrii acestor unităţi. Prin aceasta, băncile au posibilitatea să verifice de fiecare dată dacă un anumit confident sau administrator al averii este membru al asociaţiei. Faţă de subiecţii specificaţi mai sus, care au obligaţia să păstreze secretul profesional, banca este obligată doar să obţină cu ajutorul formularului B o declaraţie conform căreia persoana împuternicită economic este cunoscută şi că nimic nu trădează – după o verificare atentă a împrejurărilor legate de tranzacţia încheiată – o activitate întreprinsă cu scopul de a abuza de secretul bancar. În continuare, trebuie să arătăm că există două versiuni ale formularului B, respectiv formularul B1 – pentru avocaţi şi notari cu domiciliul în Elveţia – şi formularul B2 – pentru confidenţii şi administratorii de bunuri elveţieni. Formularul B şi formularul A, citat mai sus, pot fi prezentate în diferite variante lingvistice (germană, franceză, spaniolă, engleză şi italiană). Un element esenţial al textului cuprins în ambele versiuni ale formularului B este declaraţia conform căreia: - subiectul care o semnează acţionează în conformitate cu propriile lui obligaţii de serviciu (profesionale); - împuternicirea acordată nu are caracter temporar; - scopul principal al împuternicirii nu este păstrarea secretului privind identitatea persoanei împuternicite economic în faţa băncii. Dacă subiectul obligat să păstreze secretul profesional este o persoană juridică sau o asociaţie (societate), formularul este semnat în numele firmei, în situaţia în care subiectul ce ne interesează este un lucrător sau un membru al organului de conducere al băncii, el nu poate prezenta acestei bănci formularul B, ci numai formularul A.

149

Introducerea formularelor speciale de declaraţii bancare scrise, prezentate mai sus, îndeosebi a formularului B, nu a pus însă capăt abuzurilor în sfera bancară. Au fost întemeiate suspiciunile că unii avocaţi îşi foloseau într-un mod impropriu împuternicirile, efectuând în realitate activităţi ce se încadrează în clasica administrare de bunuri, în schimb, până acum, nu a fost descoperit nici un caz în care formularul B să fie folosit în procedeul spălării banilor murdari, cu toate că el are posibilităţi destul de largi pentru întreprinderea în condiţii de siguranţă a unor astfel de activităţi. Legat de aceasta, Comisia Bancară Confederală a tins consecvent pentru introducerea unor noi limitări ale excepţiilor cuprinse în înţelegerea privind regulile profesionale în sfera obligaţiei scrupulozităţii băncilor, în cele din urmă, acest organ a emis circulara din 25 aprilie 1991, cu valabilitate de la 1 iulie 1991, interzicând primirea formularelor B de la avocaţi şi confidenţi. S-a pus capăt astfel disputei dintre autorităţi şi cercurile financiare privind chestiunea dezvăluirii identităţii clienţilor bancari181. Intrarea în vigoare a amintitei hotărâri nu a fost întâmplătoare. Comisia Bancară Confederală a dat satisfacţie exigenţelor penale referitoare la spălarea banilor murdari valabile de la 1 iulie 1990. Concret însă, aceasta s-a datorat prevederii articolului 3053 al Codului Penal elveţian care sancţionează cazurile în care lipseşte constatarea identităţii persoanelor împuternicite economic în tot sectorul financiar. Conform datelor Comisiei Bancare Confederale, la sfârşitul lui martie 1989, au fost pregătite 30344 de formulare B. În legătură cu aceasta, băncile au fost obligate ca – cel târziu până la 30 septembrie 1992 – să înlocuiască aceste documente (adică formularele B1 şi B2) cu formulare A sau cu declaraţiile scrise - având caracter echivalent - ale părţilor din înţelegerile încheiate, referitoare la identitatea persoanei împuternicite economic. În perioada care a precedat emiterea hotărârii Comisiei Bancare Confederate din 25 aprilie 1991, iniţiativa înlăturării aşa-numitelor formulare B a fost comentată deosebit de critic de către reprezentanţii băncilor şi avocaţi. S-a subliniat, îndeosebi, că obligaţia dezvăluirii identităţii persoanei împuternicite economic încalcă principiile secretului profesional. S-a arătat, de asemenea, că întreprinderea unor acţiuni juridice vis-a-vis de bunuri este strâns legată de activitatea avocăţească normală (zilnică). O parte a reprezentanţilor acestei branşe se temea, de asemenea lucru evident – de soarta mandatelor ei lucrative, acordate de către clienţii bancari bogaţi. Aceste voci nu au exercitat însă o influenţă deosebită asupra formei finale a hotărârii discutate ce prevede interzicerea imediată a operării cu formulare B. Acest document prevede, în schimb, pentru situaţii de excepţie, care dau satisfacţie secretului profesional apărat de prevederile dreptului penal şi

181

VASIU, Ioana, Criminalitatea informatică, Bucureşti, Editura Nemira, 1997, pag. 47.

150

principiului proporţionalităţii, în care băncile pot renunţa la stabilirea identităţii persoanelor împuternicite economic. Ele vizează, totuşi, exclusiv conturile şi depozitele ţinute de către avocaţi şi notari cu domiciliul stabil în Elveţia, pe cheltuielile clienţilor lor. Aceste excepţii cuprind următoarele categorii de activităţi: - onorarea avansurilor în contul cheltuielilor de judecată, al cauţiunilor, taxelor din dreptul public, cât şi al plăţii creanţelor în favoarea şi de la contractanţi, terţe persoane sau oficii; - depunerea valorilor-bunuri datorită procesului – în desfăşurare - de împărţire a moştenirii sau executării testamentare; - depunerea valorilor-bunuri datorită procesului - în curs - de divorţ sau de separare a soţilor; - deschiderea conturilor, depozitelor etc. blocate, în care sunt depuse avansuri şi valori în bunuri datorită altor procese de drept civil vizând creanţele-în proceduri de arbitraj, de falimentare si moştenire. În cazurile menţionate mai sus, băncile sunt încă obligate să obţină de la avocat sau de la notar o declaraţie scrisă privind scopul acţiunilor întreprinse şi genul de împuternicire. Revenind la hotărârile VSB, trebuie să amintim că, în cadrul lor, au fost formulate prevederi ce stabilesc interdicţiile cu privire la „ajutorul activ pentru evaziunea de capital” şi la „ajutorul activ pentru sustragerea de la plata impozitelor şi a altor activităţi similare”. Referitor la prima dintre interdicţiile amintite, articolul 6 VSB stabileşte că băncile nu au voie să acorde ajutor activ pentru fuga de capital din acele ţări ale căror legislaţii limitează posibilităţile de plasare a banilor peste graniţă, în sfera noţiunii de evaziune a capitalului intră şi transferul neautorizat de capital, sub formă de devize, bancnote sau hârtii cu valoare, dintr-o ţară care interzice acest gen de operaţiuni cu ajutorul unor reglementări juridice corespunzătoare – prin ţări cu devize, peste graniţă sau le limitează, între formele de sprijin activ al evaziunii de capital se numără: - primirea organizată de clienţi de peste graniţă, în afara incintei băncii, cu scopul primirii de bani; - cooperare peste graniţă la organizarea de tranzacţii compensatorii, dacă banca ştie sau, pe baza tuturor circumstanţelor, trebuie să ştie că compensarea serveşte fugii capitalului; - colaborarea activă cu persoanele şi societăţile care organizează fuga capitalului pentru alţi subiecţi, prin: a) acordarea de mandate (ordine, dispoziţii); b) promiterea unor comisioane; c) ţinerea conturilor aceloraşi persoane şi societăţi, dacă ele au locul la domiciliul sau reşedinţa în Elveţia, iar lumea ştie că aceşti subiecţi utilizează pe linie profesională conturile 151

lor în scopuri ce au legătură cu fuga capitalului; d) atragerea atenţiei (trimiterea) clienţilor asupra persoanelor şi societăţilor menţionate mai sus. Efectuarea de vizite la clienţi peste graniţă este – din acest motiv – permisă numai atunci când persoana ce îndeplineşte mandatul băncii: - nu primeşte de la aceasta bani, al căror transfer este interzis; - nu acordă sfaturi referitoare la transferul ilegal de capital; - nu cooperează în tranzacţii cu caracter compensator. În schimb, în celelalte cazuri nu există impedimente pentru primirea în Elveţia de valoribunuri ale clienţilor străini. Articolul 7 al VSB interzice băncilor întreprinderea unor acţiuni (activităţi) – în favoarea clienţilor – de natură să inducă în eroare autorităţile din interior şi din exterior, şi îndeosebi organele de impozitare. În intenţia semnatarilor VSB s-a aflat aici, mai ales, prezentarea unor adeverinţe incomplete sau de natură să inducă în eroare în alt mod (spre exemplu, false). Făcând abstracţie de chestiunea încălcării obligaţiei scrupulozităţii, în cazurile de acest gen pot fi completate şi caracteristicile infracţiunii de falsificare a documentului. Merită să amintim aici principiul, în continuare în vigoare în Elveţia, care exclude posibilitatea acordării oricărui ajutor juridic străinătăţii în ceea ce priveşte urmărirea delictelor în sfera impozitelor, în această privinţă, secretul bancar are un caracter absolut, atât faţă de elveţieni, cât şi faţă de cetăţenii altor state. Practica de până acum se bazează însă pe prevederea articolului 2 al Convenţiei Europene privind „Ajutorul juridic în Problemele Penale” din 29 aprilie 1959. Ea stipulează posibilitatea respingerii ajutorului juridic în cazurile de fapte interzise, cu caracter fiscal. Excepţia vizează numai escrocheria în domeniul impozitelor. Anularea secretului bancar poate fi decisă numai de către instanţele judecătoreşti. Un principiu special al legislaţiei elveţiene prevede că informaţiile şi documentele transmise trebuie folosite exclusiv în chestiunea penală pentru care au fost adunate. Aceste documente nu pot fi folosite la descoperirea sau urmărirea delictelor în sfera impozitelor şi a devizelor. În denumirea „oficii din interior şi din exterior” intră, alături de oficiile pentru impozitare, organele vamale, valutare şi unităţile de supraveghere a băncilor. Adeverinţele despre care vorbeşte prevederea (spre exemplu, extrase din conturi, din depozite, înştiinţări privind încărcări, reglări ale tranzacţiilor în devize) sunt incomplete dacă, pentru inducerea în eroare a anumitor oficii, în ele au fost tăinuite stări faptice esenţiale. Spre exemplu o bancă, în confirmarea expresă sau extrasul din cont (depozit), nu inserează – la dorinţa clientului – poziţii singulare, în schimb, despre adeverinţe ce induc în eroare vorbim atunci când stările faptice cuprinse în ele sunt prezentate – cu intenţia 152

inducerii în eroare a unor organe (oficii) concrete – în conformitate cu realitatea. Cazuri tipice, în această privinţă, pot fi considerate: oferirea de date, sume, cursuri false, prezentare de falşi beneficiari ai înscrisurilor de credite sau de false persoane încărcate, cât şi confirmarea unor creanţe fictive. La aceasta nu este esenţial dacă adeverinţa emisă este conformă cu registrele de bancă. Hotărârile VSB prezentate până acum îşi găsesc aplicarea şi la conturile, depozitele, căsuţele bancare etc. care funcţionează pe principiul numerelor sau al parolelor. Şi acest gen de conturi, depozite, etc. (incluzând aici plasările confidenţiale) trebuie să fie cuprinse în adeverinţele referitoare la totalitatea relaţiilor financiare ale clientului. Dacă lacunele în sfera identificării părţii contractuale sau a stabilirii persoanei împuternicite economic vor fi descoperite la o dată ulterioară, devin obligatorii următoarele principii de conduită: - dacă banca va constata că formularul B nu a fost eliberat în conformitate cu legea, banca este obligată să ceară de la partea contractuală o declaraţie pe formular A, privind persoana împuternicită economic; - dacă pe baza modului în care decurge tranzacţia se naşte suspiciunea că banca a fost indusă în eroare în ceea ce priveşte identitatea părţii contractuale ori că datele referitoare la cel împuternicit economic, cât şi la cei care au clauză de împuternicire asupra contului sau asupra banilor plasaţi, nu sunt conforme cu adevărul, ea trebuie să rupă relaţiile cu clientul respectiv; - obligaţiile menţionate nu intră în joc dacă a fost începută procedura penală (art. 9 VSB). În comentariul la articolul 9 VSB, citat mai sus, se subliniază că relaţiile financiare cu clientul trebuie întrerupte cât de repede posibil, fără încălcarea înţelegerii, imediat ce banca constată că clientul ei – la deschiderea contului sau a depozitului bancar – a oferit deliberat date neadevărate, în situaţia în care – conform instrucţiunilor prin corespondenţă – nu este posibilă stabilirea neîntârziată a legăturii cu clientul, banca trebuie să aştepte cu ruperea relaţiilor financiare până la o nouă înmânare a corespondenţei sau până la următoarea vizită a clientului. În cazul încălcării regulilor VSB, băncii respective îi poate fi aplicată o pedeapsă administrativă a cărei mărime depinde de gravitatea abaterii, de gradul de vinovăţie şi de starea materială a băncii. Limita ei superioară se ridică la 10 milioane de franci, în cazurile de o gravitate mai mică, în locul pedepsei administrative poate fi acordată mustrarea. Cercetările în acest gen de probleme sunt efectuate de către Comisia de Supraveghere, compusă din cinci persoane independente, alese de către Societatea Bancherilor. Dacă Comisia de Supraveghere ajunge – în cursul procedurii disciplinare efectuate – la concluzia că s-a produs o încălcare a obligaţiei scrupulozităţii, ea acordă o amendă de o anumită valoare care trebuie transferată în beneficiul Societăţii Bancherilor. Dacă banca refuză să plătească amenda stabilită, consecinţele sunt hotărâte în procedură de arbitraj. Prin această procedură disciplinară se trece în etapa procedurii civile. 153

Prevederile cuprinse în VSB, care stabilesc regulile de conduită ale băncilor, au îmbrăcat alt caracter de la 1 iulie 1990, respectiv de la introducerea în Codul Penal elveţian a noilor tipuri de infracţiuni, cu scopul protejării finanţelor acestui stat în faţa banilor murdari, si îndeosebi a articolului 305 care prezintă caracteristicile lipsei de scrupulozitate în afacerile băneşti. Totodată, regulile profesionale – cuprinse în înţelegere – din sfera obligaţiei scrupulozităţii băncilor, au fost ridicate la rang de lege, cu posibilitatea recurgerii – în cazul încălcării lor – la mijloacele de represiune penală, căci subiecţi ai infracţiunii arătate pot fi toate persoanele care au de-a face cu administrarea averii, în cel mai larg sens al acestui cuvânt. Starea faptică, în conformitate cu legea, a lipsei de scrupulozitate în afacerile băneşti depăşeşte aici – în raport cu partea subiectivă – formula lipsei de intenţie. Căci neglijarea obligaţiei de a stabili identitatea constituie un delict şi atunci când nu s-a dovedit că banii proveneau din infracţiune. Se pune întrebarea dacă întărirea obligaţiilor impuse, în vederea atingerii stării de siguranţă în ceea ce priveşte identitatea clientului, cu sancţiuni de drept penal este eficientă. Lărgirea sferei obligaţiilor ce urmează să conducă la identificarea banilor murdari este cu atât mai dificilă cu cât murdari nu sunt banii, ci provenienţa lor. Dreptul bancar american cunoaşte, după cum se ştie, în această privinţă numeroase prevederi referitoare în special la obligaţiile de declarare ale funcţionarilor bancari care nu au reuşit, până acum, să preîntâmpine spălarea în SUA a unor sume uriaşe de bani, apreciate la miliarde de dolari. Reglementările americane au însă acest neîndoielnic avantaj că băncile care îşi respectă obligaţiile de declarare prevăzute de lege nu pot fi acuzate de participare la acest procedeu. În plus, până acum, nu a fost clarificată chestiunea modului de a reacţiona al băncilor în cazul unei ulterioare constatări a faptului că valorile-bunuri aflate la dispoziţia ei provin din infracţiune. Este vorba mai ales de situaţiile în care clientul vrea să-şi retragă creanţele înaintea luării deciziei privind blocarea contului. Doar poate rezulta că decizia de blocare a contului a fost lipsită de temei legal, ceea ce poate conduce la necesitatea reparării de către bancă a daunei aduse. În afară de aceasta, din punct de vedere practic, recunoaşterea tranzacţiilor care nu respectă obligaţiile scrupulozităţii nu este un lucru uşor. Acţiunile întreprinse în acest sens nu pot cauza concomitent nedorita îngreunare a cursului afacerilor bancare. Trebuie, de asemenea, avută în vedere următoarea circumstanţă: justificarea de fond a acestui gen de acţiuni – esenţiale, în primul rând, pentru aprecierea riscului financiar suportat de bancă – nu poate duce la preluarea de către instituţiile de acest fel a funcţiilor poliţieneşti şi la înlocuirea organelor chemate să urmărească şi să descopere infracţiunile.

154

Sinteza rezultatelor obţinute Rezultatele obţinute în urma investigaţiilor efectuate constau în: 1. Determinarea faptului că economia subterană este unul din cele mai periculoase fenomene care afectează societatea în ansamblu şi că apariţia ei coincide cu apariţia statului şi impunerea unor reguli, norme şi legi, iar dezvoltarea fenomenului este corelată cu etapele istorice ale dezvoltării statului. 2. Definirea noţiunii de economie subterană şi spălarea banilor prin prisma reglementărilor internaţionale şi naţionale – ca cea mai periculoasă componentă a economiei subterane. 3. Evaluarea economiei subterane şi elucidarea metodelor principale de evaluare a acesteia. 4. Abordarea problemelor teoretice privind matricea structurală a economiei subterane, printre care frauda fiscală, munca la negru şi activităţile criminale; structurarea detaliată şi caracterizarea elementelor ce formează sectorul criminal al economiei subterane. 5. Descrierea etapelor procesului de spălare a banilor, printre care plasarea, stratificarea şi integrarea.. 6. Caracterizarea paradisurilor fiscale, sau, cu alte cuvinte, existenţa unor teritorii privilegiate în domeniul universului financiar, unde pot fi efectuate tranzacţii imense fără nici o posibilitate de control. Din analiza fenomenului spălării banilor rezultă că, indiferent de natura infracţională a sursei de provenienţă, banii „murdari” circulă în toată lumea prin aceleaşi canale geografice şi instituţionale deschise crimei organizate. 7. Reliefarea faptului că spălarea banilor are loc deseori în condiţiile crimei organizate prin intermediul organizaţiilor specializate în reciclarea banilor cu o clientelă variată: contrabandişti, traficanţi de droguri stânjeniţi de milioane de dolari lichizi obţinuţi din afaceri ilicite şi cărora au nevoie să le ofere un caracter de dobândire licită, oameni de afaceri ce încearcă să se sustragă de la plata impozitelor, deţinători de fonduri obscure destinate corupţiei şi mituirii etc. 8. Relevarea factorilor criminogeni care generează şi favorizează fenomenul economiei subterane şi spălarea banilor ca componentă primordială a acestuia. 9. Determinarea cadrului juridic internaţional şi naţional şi a direcţiilor prioritare de prevenire şi combatere a infracţiunilor, inclusiv a celor ce constituie fenomenul economie subterană şi spălarea banilor.

155

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

În baza cercetărilor realizate au fost făcute următoarele concluzii, propuneri şi recomandări pentru perfecţionarea cadrului legislativ şi a sistemului de profilaxie a fenomenului economie subterană şi spălarea banilor: 1. Economia subterană, de la o cifră uşor manevrabilă în sfera politicii, la o realitate concretă, care îşi „scrie” istoria relativ stabilă, de lungă durată, marcând puternic activitatea naţională, comportamentele contribuabililor, percepţia populaţiei privind moralitatea societăţii în ansamblu rămâne, în continuare, o mare problemă pentru majoritatea ţărilor din lume, mai ales pentru cele puţin dezvoltate, dintre care Republica Moldova şi România. 2. Propunem a defini economia subterană drept un fenomen constituit dintr-un ansamblu de activităţi economice ilegale (inclusiv criminale), neînregistrate şi fictive, orientate spre obţinerea şi majorarea veniturilor, activităţi care sunt realizate, de regulă, în scop de profit. 3. Referitor la participanţii activităţilor care formează economia subterană pot fi identificate două categorii de persoane: a) cele care obţin venituri exclusiv din economia subterană şi b) cea dea doua categorie, în care sunt încadrate persoanele ce obţin venituri atât din surse legale, cât şi din economia subterană. 4. În structura economiei subterane se include sistemul raporturilor economice neformale, care asigură satisfacerea intereselor de profit datorită imperfecţiunii sistemului economic, componentele de bază ale acesteia fiind: frauda fiscală, munca le negru şi activităţile criminale. 5. În contextul de mai sus, propunem ca evaziunea fiscală propriu-zisă, care poate reprezenta şi o simplă sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor bugetare prin interpretarea legilor fiscale în favoarea contribuabilului, să fie exclusă din numărul delictelor fiscale pedepsite în mod penal, incriminând doar frauda fiscală în anumite situaţii prescrise expres de lege. 6. Participanţii muncii la negru sunt, de regulă, următoarele categorii de persoane: a) persoane cu calificare slabă, constrânşi să accepte locuri de muncă oculte, negăsind alte posibilităţi pe piaţa oficială a muncii; b) minori, studenţi, şomeri, pensionari; c) grupurile cu salarii reduse şi nivelul scăzut de instruire; d) persoane care au dificultăţi privind integrarea lor socială. 7. În sfera activităţilor criminale, cea mai periculoasă componentă a economiei subterane, se includ activităţile de producţie, distribuţie şi consum de droguri, traficul de armament, traficul de fiinţe umane, traficul de arme, furtul de autoturisme, prostituţia, corupţia etc. 8. Se constată că cele mai răspândite metode de evaluare a economiei subterane sunt: a) metoda comparării datelor dintre venituri şi cheltuieli; b) metoda fiscală; c) metoda evaluării indicilor ce apar pe piaţa muncii; d) metoda indicilor din sfera monetară.

156

9. Conform unor studii, economia subterană în România reprezintă 40% şi mai mult, iar în Republica Moldova aceasta este apreciată în limita de 35-50%. Astfel, în ţările din Europa Centrală economia subterană atinge cota de la 9-16% până la 20-29%, în unele ţări ale CSI (Rusia, Ucraina, Georgia, Letonia etc.) cota economiei subterane este apreciată între 35 şi 50%, în ţările occidentale dezvoltate economia subterană este de la 8-10% până la 24-30%. 10. Cel mai periculos element structural al economiei subterane îl reprezintă sectorul criminal al acesteia, prin care se are în vedere ansamblul activităţilor economice ilegale care se manifestă prin producerea, realizarea, acumularea, schimbarea, redistribuirea mărfurilor, activităţilor şi serviciilor excluse din circuitul civil, precum şi alte modalităţi de manifestări infracţionale orientate spre obţinerea unei anumite cote-părţi din produsul economiei legale. 11. Sub aspect criminologic, sectorului criminal al economiei subterane urmează de atribuit toate acele fapte infracţionale care aduc venituri unice sau sistematice infractorilor (subiecţilor activităţii economice ilegale), formând astfel următoarele grupe de infracţiuni: a) infracţiuni contra persoanei; b) grupul de infracţiuni numite condiţionat „Sustrageri”; c) infracţiunile ce caracterizează piaţa criminală; d) infracţiunile din sfera funcţionării mediului criminal; e) infracţiunile corupţionale; f) infracţiunile orientate spre privarea statului şi societăţii de profiturile obţinute de subiecţi în rezultatul activităţilor economice. În această clasificare nu a fost inclusă infracţiunea de spălare a banilor, fiindcă ea prevede în particular răspundere penală pentru legalizarea veniturilor criminale, sau, cu alte cuvinte, a veniturilor dobândite în rezultatul comiterii infracţiunii nominalizate. Deci, reieşind din previziunile legiuitorului, această infracţiune este repartizată într-o grupă separată, formând astfel o punte de legătură dintre sectorul legal şi cel criminal al economiei. 12. Spălarea banilor, fiind un fenomen deosebit de periculos pentru întreaga omenire şi, în acelaşi timp, cea mai gravă componentă a economiei subterane a căpătat reglementări legale în domeniul prevenirii şi combaterii pe plan internaţional prin Convenţia ONU adoptată la 19 decembrie 1988 la Viena, Convenţia ONU încheiată la Strasbourg la 08 noiembrie 1990, Directiva Consiliului Comunităţii Europene nr.91/308 din 10 iunie 1991. Prin ultimul act normativ se dă o definiţie completă şi realistă noţiunii de „spălare a banilor”, elucidându-se lista aproximativă a acţiunilor penal pedepsibile. 13. Pericolul social sporit al spălării banilor constă în faptul că aceştia sunt folosiţi ulterior pentru reproducerea activităţii criminale, acapararea de fapt a puterii economice şi politice din ţară, ceea ce, în cele din urmă, oferă posibilitatea reală de a dirija cu societatea în ansamblu. Întru afirmarea celor spuse putem menţiona problema dezvoltării micului business: cu toate că statul creează condiţiile necesare pentru progresarea acestuia, totuşi dezvoltarea lui este foarte redusă, 157

deoarece predomină concurenţa neformală controlată de structurile criminale, care legalizează veniturile ilicite prin intermediul subiecţilor micului business. Având posibilităţi nelimitate de infiltrare a banilor „murdari” în circuitul financiar naţional şi transnaţional, aceştia se bucură de priorităţi esenţiale faţă de ceilalţi participanţi la raporturile economiei de piaţă. 14. În majoritatea ţărilor spălarea banilor constituie infracţiune şi, plus la aceasta, în multe ţări (inclusiv în Republica Moldova şi România) există legi concrete (speciale) care reglementează expres aspectele problemei date şi care constituie un fundament al măsurilor legale în lupta cu acest fenomen. Prin spălarea banilor se subînţelege procesul intenţionat de ascundere a originii acestora pe calea denaturării datelor privind caracterul real al veniturilor, originii, aflării, dreptului de proprietate la venituri sau altor drepturi asupra acestora, efectuarea tranzacţiilor cu veniturile ilicite în scopul introducerii ulterioare a acestora sub formă legală în circuitul economic oficial. 15. Spălarea banilor este săvârşită deseori în condiţiile crimei organizate, structurile căreia reinvestesc în afaceri licite banii obţinuţi din afaceri ilicite utilizând, în acest scop, circuite financiare interne şi internaţionale complicate. Cu regret, crima organizată nu este definită în Codul penal român, ceea ce, în opinia noastră, constituie un impediment serios în contracararea acestui fenomen. În acest sens, ar fi binevenit acceptarea unor prevederi legislative din Codul penal al Republicii Moldova, prin care se definesc şi se caracterizează cele mai importante elemente structurale ale crimei organizate sub aspect juridico-penal (art. 46 – Grupul criminal organizat şi art. 47 – Organizaţia (asociaţia) criminală). Legislatorii moldoveni, însă, la elaborarea acestei definiţii, n-au ţinut cont de faptul că organizaţia criminală diferă de asociaţia criminală prin aceea că ultima nu se caracterizează prin colaborare dintre formaţiunile criminale, ci a reprezentanţilor, liderilor acestora, care se întrunesc pentru soluţionarea diferitor probleme cu caracter infracţional. De asemenea, luându-se în consideraţie impactul deosebit al crimei organizate asupra economiei subterane, inclusiv prin activităţi de spălare a banilor, ar fi destul de util şi eficient în prevenirea şi combaterea fenomenului respectiv completarea multiplelor norme juridico-penale ce formează sectorul criminal al economiei subterane cu agravante de tipul comiterii faptelor respective de către grupări criminale organizate, organizaţii sau asociaţii criminale. 16. S-a stabilit că procesul de spălare a banilor are loc în trei etape principale şi tehnici diferite pentru a atinge scopul: a) plasarea – mişcarea iniţială a mijloacelor băneşti provenite din activitatea infracţională cu scopul schimbării formei iniţiale sau a locului acestora pentru a le face inaccesibile organelor de drept; b) investirea (stratificarea) – separarea de la sursa de provenienţă a veniturilor obţinute din activitatea criminală prin intermediul diferitor tranzacţii financiare; c) integrarea – utilizarea unei tranzacţii legitime pentru a ascunde veniturile ilicite, făcând posibilă întoarcerea la infractor a fondurilor spălate. Pentru Republica Moldova şi România sunt 158

caracteristice o varietate mare de tehnici şi scheme de spălare a banilor, mai răspândite fiind cele prin intermediul firmelor „fantome” şi a celor de construcţii, precum şi a zonelor off-shore. 17. Una din problemele prioritare naţionale şi globale în cazul spălării banilor este cea care ţine de determinarea jurisdicţiei în cazul serviciilor oferite de instituţiile financiare prin Internet şi de dificultatea investigării cazurilor de acest gen. Din aceste considerente, pentru ca organele de urmărire penală să poată face faţă cu succes acestui nou val de infracţiuni care apare şi se dezvoltă tot mai rapid, se impune atât angajarea unor specialişti în domeniul informaticii, cât şi efectuarea de către specialiştii criminalişti a unor cursuri de informatică care să le permită efectuarea unor investigaţii competente asupra calculatoarelor cu ocazia cercetării la faţa locului, percheziţiilor sau a altor acţiuni de urmărire penală. 18. Din analiza fenomenului spălării banilor rezultă că aceştia sunt „spălaţi” în sume enorm de mari prin utilizarea instituţiilor bancare, apelându-se de cele mai multe ori la cele aflate în aşanumitele „zone off-shore”, care se caracterizează prin următoarele trăsături: a) nu există înţelegeri privind schimbul de informaţii cu alte ţări; b) corporaţiile internaţionale pot fi create cu formalităţi minime; c) asigurarea secretului bancar pentru aceste corporaţii; d) legi foarte aspre pentru încălcarea acestui secret; e) o activitate turistică foarte dezvoltată, prin care se pot justifica intrările de bani lichizi; f) utilizarea unei valute universale; g) un guvern relativ vulnerabil la presiunile externe; h) o amplasare geografică favorabilă călătoriilor de afaceri din şi spre ţările vecine bogate etc. Către cele mai răspândite paradisuri financiare se referă: Panama, Insulele Bahamas, Liechtenstein, Antigua, Bermude, Insulele Canalului, Insula Omului, Montserrat, Antilele olandeze etc. În Republica Moldova una dintre aceste zone este regiunea transnistreană, prin intermediul căreia se săvârşesc acţiuni de contrabandă în proporţii considerabile şi se spală sume enorme de bani. 19. Dat fiind faptul că principiile şi normele dreptului internaţional sunt prioritare faţă de legislaţia naţională, este necesar de a completa articolele Codului penal al Republicii Moldova şi al României, care prevăd răspundere penală pentru spălarea banilor, cu sancţiuni sub formă de confiscarea averii, în conformitate cu convenţiile internaţionale. 20. Din considerente că tendinţele actuale ale dreptului penal se axează pe facilitarea comportamentului postcriminal pozitiv şi luându-se în consideraţie latentitatea sporită a infracţiunilor de spălare a banilor, este necesar de a completa art. 243 Cod penal al Republicii Moldova şi art. 268 Cod penal al României cu o notă ce ar avea următorul conţinut: „Persoana care a comis acţiuni îndreptate spre legalizarea (spălarea) bunurilor dobândite pe cale infracţională de alte persoane se eliberează de răspundere penală dacă s-a autodenunţat, a favorizat descoperirea

159

infracţiunii şi a restituit prejudiciul cauzat, cu condiţia că în acţiunile acesteia nu se conţin semnele altei infracţiuni”. 21. S-au constatat următorii factori criminogeni ai economiei subterane şi ai spălării banilor: a) lipsa totală sau oferta limitată a bunurilor de consum, precum şi îngrădirea dreptului cetăţenilor la libera circulaţie care au devenit în foarte scurt timp o piaţă de desfacere tentantă, profitabilă pentru mărfuri şi produse de uz curent; b) abandonarea prea rapidă a principiilor economiei socialiste, fără crearea unei baze juridice corespunzătoare de reglementare a relaţiilor economiei de piaţă; c) apariţia în acest timp a unor nebănuite probleme de ordin politic, interetnic, conflicte armate a constituit structura pe care s-a organizat economia subterană; d) tranziţia de sistem a constituit un mediu destul de favorizant pentru manifestarea şi dezvoltarea imensă a economiei subterane şi, respectiv, a spălării banilor; e) necunoaşterea de către funcţionarii aparatului de stat a principiilor de funcţionare a economiei de piaţă, precum şi corupţia ce a cuprins aceste categorii profesionale a rezultat mediul economico-social favorizant pentru economia subterană şi fenomenul spălarea banilor; f) reacţia individului faţă de natura şi mărimea exagerată a impozitului. 22. Măsurile de prevenire şi combatere a infracţiunilor, inclusiv a celor ce constituie fenomenul economie subterană şi spălarea banilor, trebuie să aibă o orientare bine pronunţată cu caracter internaţional şi naţional. De asemenea, cele mai prioritare direcţii de contracarare urmează să fie îndreptate spre reducerea latentităţii sporite a acestui fenomen, precum şi spre prevenirea formelor lui organizate. Întru realizarea acestor deziderate, de rând cu măsurile de prevenire şi combatere, este necesar de a releva permanent şi a înlătura sau neutraliza cauzele şi condiţiile care generează apariţia, existenţa şi evoluţia fenomenului investigat şi de a stabiliza sfera socialeconomică în vederea asigurării unui trai decent populaţiei. Asigurarea acestor măsuri nu este posibilă decât prin efortul celor mai de vârf organe ale statului, inclusiv prin colaborare cu multiplele organisme internaţionale. În vederea realizării acestor obiective este necesar de a întreprinde un şir de măsuri, dintre care cele mai relevante sunt: a) reducerea fiscalităţii, simplificarea sistemului fiscal şi reformarea asigurărilor sociale; b) creşterea eficienţei administraţiei publice şi combaterea birocraţiei; c) îmbunătăţirea condiţiilor generale de viaţă; d) garantarea dreptului de proprietate şi al beneficiului investiţional; e) flexibilitatea reglementărilor în domeniul timpului de muncă şi al perioadei de pensionare; f) continuarea şi accelerarea reformei instituţionale; g) asigurarea stabilităţii mediului politic etc. De asemenea, una din strategiile prioritare menite să releveze şi să contracareze fenomenul economie subterană şi spălarea banilor trebuie s-o constituie tehnologiile informaţionale ce 160

urmează a fi implementate în acest scop. Această teză are drept argument ipoteza, că actualmente, organele de drept, cu competenţe de combatere a fenomenelor abordate, aplică metode învechite de constatare a informaţiei ce vizează comiterea unor fapte infracţionale de genul spălării banilor sau a altor infracţiuni ori fapte ce formează economia subterană.

161

Referinţe bibliografice I. Acte normative şi de interpretare 1. Convenţia ONU din 20.12.1988 de la Viena contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998), Vol. VIII, Chişinău, Editura MOLDPRES, 1999, p. 147-214. 2. Convenţia Consiliului Europei din 08.11.1990 cu privire la spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activităţi infracţionale // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte, Vol. 35, 2006, MoldLex, p. 107. 3. Convenţia penală cu privire la corupţie, adoptată la Strasbourg la 27.01.1999 // Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2003, nr. 12, p. 13-18. 4. Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994, Chişinău, Editura MOLDPRES, 1994, 47 p. 5. Codul penal al Republicii Moldova din 18.04.2002, nr. 958-XV // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 128-129/1012 din 13.09.2002. 6. Codul penal al Republicii Moldova, Comentariu, sub redacţia dr. Alexei Barbăneagră, Chişinău, Centrul de Drept al Avocaţilor, 2003, 835 p. 7. Codul penal şi acte conexe // Monitorul Oficial al României, Bucureşti, Regia autonomă, 2004, 437 p. 8. Noul Cod penal al României // Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 29.06.2004, 403 p. 9. Directive (CEE) nr.91/308 du Conseil du 10 juin 1991, relative à la prévention de l`utilisation du systéme financier aux fins du blanchiment de capitaux // Code Européen des affaires, Paris, DALLOZ, 1995, 1821 p. 10. Legea Republicii Moldova nr. 1232 din 15.12.1992 cu privire la bani // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1993, nr. 3/51. 11. Legea Republicii Moldova nr.l71-XIII din 06.07.1994 cu privire la secretul comercial // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 13/126 din 10.11.1994. 12. Legea Republicii Moldova nr. 550-XIII din 21.07.1995 cu privire la instituţiile financiare // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr. 1. 13. Legea Republicii Moldova nr. 633-XV din 15.11.2001 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 139-140/1084 – cu modificările Legii nr. 436-XV din 24.12.2004 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 1-4/1012 (1600-1603). 162

14. Legea Republicii Moldova nr.1104-XV din 06.06.2002 cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 91-94/668 din 27.06.2002. 15. Legea Republicii Moldova nr. 914-XV din 15.03.2003 pentru ratificarea Convenţiei privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitate infracţională // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 43-45/281. 16. Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie // Monitorul Oficial al României, nr. 219 din 18.05.2000. 17. Legea nr. 263 din 15.05.2002 privind ratificarea Convenţiei cu privire la spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracţională din 08.11.1990 // Monitorul Oficial al României, nr. 353 din 28.05.2002. 18. Legea nr. 656 din 07.12.2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor // Monitorul Oficial al României, nr. 904 din 12 decembrie 2002. 19. Legea nr. 39 din 21.01.2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate // Monitorul Oficial al României, nr. 50 din 29.01.2003. 20. Legea nr. 241 din 15.07.2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale // Monitorul Oficial al României, nr. 672 din 27.07.2005. 21. Loi de la France nr.96-392 du 13 mai 1996 relative a la lutte contre le blanchiment et le trafic des stupefiants et a la cooperation internationale en matiere de saisie et de confiscation des produits du crime // Code Penal de la France, Paris, DALLOZ, 2001, 2434 p. 22. Acordul din 03.06.1994 de colaborare între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Turciei cu privire la combaterea traficului internaţional ilicit de droguri, terorismului internaţional şi a altor crime organizate // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte, Vol. 21, 1999, MoldLex, p. 555 . 23. Acordul din 30.03.1995 între Departamentul Controlului Vamal al Republicii Moldova şi Comitetul Fiscal de Stat al Republicii Uzbekistan cu privire la colaborarea în combaterea traficului ilicit de arme, muniţii, substanţe explozibile, stupefiante şi psihotrope // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte, Vol. 22, MoldLex, 1999, p. 454 . 24. Acordul

din

04.06.1997

între

Guvernul

Republicii

Moldova şi Guvernul Republicii

Ungare cu privire la cooperarea în domeniul combaterii terorismului, traficului ilicit de droguri şi crimei organizate // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte, Vol. 22, 1999, MoldLex, p. 353 . 25. Acordul din 29.05.2003 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Letone privind colaborarea în domeniul combaterii terorismului, traficului ilicit de droguri, substanţe 163

psihotrope şi precursori şi crimei organizate // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte, Vol. 33, 2005, MoldLex, p. 8. 26. Acordul din 10.07.2003 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statului Israel privind cooperarea în domeniul combaterii traficului ilicit şi abuzului de stupefiante, substanţe psihotrope şi a altor crime grave // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte, Vol. 32, 2005, MoldLex, p. 272. 27. Acordul din 07.08.2003 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Cehe privind cooperarea în domeniul combaterii crimei organizate, traficului ilicit de droguri şi substanţe psihotrope, terorismului şi altor tipuri de infracţiuni grave // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte, Vol. 31, 2005, MoldLex, p. 470. 28. Hotărârea Băncii Naţionale a Republicii Moldova nr.94 din 25.04.2002 privind Recomandările referitoare la elaborarea de către băncile din Republica Moldova a programelor privind prevenirea şi combaterea spălării banilor // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 59-61. 29. Regulamentul Băncii Naţionale a Moldovei privind reglementarea valutară pe teritoriul Republicii Moldova, cu modificările şi completările ulterioare // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 56-58. 30. Итальянский Уголовный кодекс, Перевод с итал. М.М. Исаева, Москва, Изд-во Зерцало, 2002, 362 с. 31. Уголовный кодекс Российской Федерации, Москва, Изд-во НОРМА, 2001, 152 с. 32. Уголовный кодекс Испании, Под ред. Н.Ф. Кузнецовой и Ф.М. Решетникова, Москва, Изд-во Зерцало, 1998, 208 с. 33. Уголовный кодекс Швейцарии, Под ред. А. Серебряникова, Санкт-Петербург, Юридический Центр Пресс, 2002, 99 с. 34. Уголовный кодекс Бельгии, Под ред. Н.И. Мацневой, Санкт-Петербург, Юридический Центр Пресс, 2004, 559 с. II. Manuale, monografii, cursuri, tratate 1.

AMZA, Tudor, Conotaţii criminogene şi noi riscuri pentru orânduirea postbelică, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 1997, 439 p.

2.

ARVAY, I., VERTES, A., The share of the private sector and hidden economy in Hungary (1980-1992), Budapest, 434 p.

3.

BARI, Ioan, Probleme globale contemporane, Bucureşti, Editura Economică, 2003, 617 p.

4.

BEARE M.E., Tracing of Illicit Funds: Money Laundering in Canada, Ottawa, 1990, 660 p.

5.

BOTEA, Ion, Metode şi tehnici fiscale, Bucureşti, Editura Şoimul, 1999,141 p. 164

6.

BROWN C., JAKSON P., Tax avoidance and tax fraud, Bernard & Colli, Humanitas, London, 1994, 187 p.

7.

BRUCH B., Money laundering in USA, New York, 1992, 309 p.

8.

BUJOR, Valeriu, POP, Octavian, Utilizarea circuitelor bancare în activităţi de spălare a banilor, Timişoara, Editura MIRTON, 2002, 115 p.

9.

DALLAGO, B., Measuring and monitoring the informal sector: content of the lectures Vienue, 1993, 128 p.

10.

DAVIES, Rowan, SALTMARCH, Graham, BUTLER, Richards, Laundering money, London, 2003, 472 p.

11.

Cartea Albă a Crimei Organizate şi a Corupţiei, Editată de Consiliul Suprem de Apărare al Ţării, Bucureşti, 1998, 426 p.

12.

CASTELLS M., PORTES A., The Origins, Dynamics and Effects of the Informal Economy, The John Hopkins University Press, 1989, 291 p.

13.

COŞEA, Mircea, România subterană, Bucureşti, Editura Economică, 2004, 233 p.

14.

COTEANU I., SECHE L., SECHE M., Dicţionarul explicativ al limbii române, Ediţia a II-a, Bucureşti, Univers enciclopedic, 1998, 1192 p.

15.

CRAIU, Nicolae, Economia subterană între „Da” şi „Nu”, Bucureşti, Editura Economică, 2004, 262 p.

16.

Culegere de lecţii în sprijinul pregătirii cadrelor superioare de poliţie, Bucureşti, Editura Ministerului de Interne, 1994, 311 p.

17.

CUŞNIR, Valeriu, BERLIBA, Viorel, Aspecte juridico-penale ale evaziunii fiscale a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, Studiu monografic, Chişinău, Tipografia „Elan Poligraf”, 2002, 208 p.

18.

ERNSTE D., Shadow Economy and Institutional Changes in EU, Budapest, 2002 – studiu realizat în ţările OCDE, 79 p.

19.

FLORICEL, Constantin, Relaţii şi tehnici financiar-monetare internaţionale, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., 1995, 249 p.

20.

GALBRAITH J.K., Ştiinţa economică şi interesul politic, Bucureşti, Editura Politică, 1989, 110 p.

21.

Guide-book to statistic on the hidden economy, New-York, 1992, 378 p.

22.

JAQUES Le Goff, Negustorii şi bancherii în Evul Mediu, traducere de Nicolae Ghimpeţeanu, Bucureşti, Editura Meridiane, 1994, 187 p.

23.

Manualul poliţistului antidrog, Bucureşti, Editura Ministerului de Interne, 1993, 402 p.

165

24.

MELINESCU I., TALIANU I., Investigaţii financiare în domeniul spălării banilor, Bucureşti, Editura Imprimeria Naţională, 2004, 332 p.

25.

MICULEŢ, Larisa, Reglementarea juridică a răspunderii pentru infracţiunile economice şi corupţie în SUA şi Republica Moldova: studiu comparat, Chişinău, 2005, 287 р.

26.

MIRCEA, Ion, Criminalistica, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1978, 280 p.

27.

MOCUŢĂ, Gheorghe, Criminalitatea organizată şi spălarea banilor, Bucureşti, Editura Noul Orfeu, 2004, 338 p.

28.

MOLDOVEANU, Nicolae, Criminalitatea economico-financiară în societăţile comerciale, Bucureşti, Editura Global Print, 1997, 266 p.

29.

NEGREA, Radu , Spoliatorii, Bucureşti, Editura Aureus, 1991, 371 p.

30.

NISTOREANU, Gheorghe, PĂUN, Costică, Criminologie, Bucureşti, Editura Europa, 2000, 486 p.

31.

PESTIEAU, Pierre, L` èconomie souterraine, Hachette, Editure Pluriel Inèdit, 1989, 212 p.

32.

PITULESCU, Ion, Al treilea război mondial. Crima organizată, Bucureşti, Editura Naţional, 1996, 210 p.

33.

POPA, Ştefan, CUCU, Adrian, Economia subterană şi spălarea banilor, Bucureşti, Editura Expert, 2000, 293 p.

34.

SANDU, Florin, VOICU, Costică, DASCĂLU, Ion, Frauda în domeniul financiar, bancar şi al pieţei de capital, Bucureşti, Editura TREI, 1998, 217 p.

35.

SBARA, Giulio, La prevenzione dell` utilizo del sistemo finanziaro per finalita di riciclaggio, Roma, 1996, 92 p.

36.

SCHNEIDER F., ERSTE D., Two-Pillar Strategy, Cambridge, 2002, 435 p.

37.

TANZI V., The underground Economy in the United States, New York, 1984, 340 p.

38.

UNGUREANU, Georgeta-Ştefania, Criminologie, Bucureşti, Editura Timpolis, 2004, 317 p.

39.

VASIU, Ioana, Criminalitatea informatică, Bucureşti, Editura Nemira, 1997, 257 p.

40.

VOICU, Costică, Spălarea banilor murdari, Bucureşti, Editura SYLVI, 1999, 370 p.

41.

VOICU, Costică, FLORIN, Sandu, BOROI, Alexandru, MOLNAR, Ioan, Drept penal al afacerilor, Bucureşti, Editura Rosetti, 2002, 411 p.

42.

VOICU, Costică, UNGUREANU, Georgeta Ş., VOICU, Adriana C., Investigarea criminalităţii financiar bancare, Bucureşti, Editura Polipress, 2003, 347 p.

43.

VOICU, Costică, BOROI, Alexandru, SANDU, Florin, MOLNAR, Ioan, Drept Penal al Afacerilor, Bucureşti, Editura ALL BECK, 2003, 432 p.

44.

БАНДУРКА А.М., ЧЕРВЯКОВ И.М., ПОСЫЛКИНА О.В., Финансово-экономический анализ, Харьков, Изд-во Университета внутренних дел, 1999, 315 c. 166

45.

ВОЛЖЕНКИН Б.В., Экономические преступления, СПб, 1999, 124 c.

46.

ГОЛУБЕВ А.Н., ШКОНДА И.В., РОСТОВ К.Т., Методические основы по определению масштабов теневой экономики на региональном уровне, Ч. 1, СПб, 1996, 72 с.

47.

ГУРОВ М.П., ЧЕБОТАРЕВ С.С., Теневая экономика и экономическая преступность в системе рыночного хозяйства, Учебное пособие, СПб, 1997, 172 c.

48. ГУТМАН П. M., Подпольная экономика, Перевод с английского, Москва, Изд-во Экономика, 1977, 342 c. 49.

ЕСИПОВ В.М., Криминализация экономики и пути ее преодоления, Москва, Московский институт МВД России, 1995, 163 c.

50.

КЕРНЕР

Х.,

ДАХ

Э.,

Отмывание

денег.

Путеводитель

по

действующему

законодательству и юридической практике, Москва, Международные отношения, 1996, 240 c. 51.

КОЛЕСНИКОВ В.В., Экономическая преступность и рыночная реформа: политикоэкономические аспекты, СПб, 1994, 224 c.

52.

КОТТКЕ, Клаус, Грязные деньги – что это такое?, Справочник по налоговому законодательству в области грязных денег, Москва, Изд-во Дело и Сервис, 1998, 704 с.

53.

МИХАЙЛОВ

В.И.,

Противодействие

легализации

доходов

от

преступной

деятельности, СПб, Изд-во Юридический центр пресс, 2002, 425 c. 54.

НИКУЛИНА В.А., Отмывание «грязных денег». Уголовно-правовая характеристика и проблемы соучастия, Москва, Изд-во Юрлитинформ, 2001, 158 с.

55. ШОХИН А.Н., Социальные проблемы перестройки, Москва, Изд-во Экономика, 1989, 186 c. 56.

Экономика, Учебник / Под ред. Буланова А.С., Москва, 1994, 451 c.

57.

ЯКОВЛЕВ А.М., Социология экономической преступности, Москва, 1988, 45 с. III. Ediţii periodice, culegeri, articole

1.

ALBU, Lucian, KIM, Byung-Yeon, DUCHENE, Gérard, Tentative to estimate the size of informal economy based on households' behavior modeling // Romanian Journal of Economic Forecasting, no. 3-4/2000, p. 54-57.

2.

BUJOR, Valeriu, Cu privire la pericolul social al criminalităţii organizate // Conferinţa ştiinţifico-practică republicană din 26 februarie 1999 cu genericul: Criminalitatea organizată şi economia tenebroasă în Republica Moldova, Chişinău, Editura ARC, 1999, pag. 30-35.

3.

Buletinul Poliţiei pentru Combaterea Criminalităţii Economico-Financiare, nr.8-9/1994, p. 25-57.

167

4.

Buletin de Informare şi Documentare, nr. 4/2000, Bucureşti, Tipografia Ministerului de Interne, 2000, 211 p.

5.

CATAN, Victor, Criminalitatea organizată şi economia tenebroasă în Republica Moldova – flagele destabilizatoare ale statalităţii // Conferinţa ştiinţifico-practică republicană din 26 februarie 1999 cu genericul: Criminalitatea organizată şi economia tenebroasă în Republica Moldova, Chişinău, Editura ARC, 1999, p. 6-10.

6.

CIOBANU, Petruţ, Prevenirea şi combaterea infracţiunii de spălare a banilor // Revista română de drept al afacerilor, Bucureşti, Editura Rosetti, nr. 6/2003, p. 44-53.

7.

Comitè d`experts sur les aspects de droit pénal et les aspects criminologiques de la criminalitè organisèe // Rapport sur la protection des tèmoins, Strasbourg, 15-17 fèvrier 1999, 211 p.

8.

DILNOT, A., MORRIS, C., What do we now about the Black Economy? // Fiscal studies, 1981, no. 2, p. 411-436.

9.

European Union Organized Crime Report, December, 2004, 134 p.

10.

Extras din nota informativă a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei pentru anul 2005 prezentată Preşedintelui Republicii Moldova, 154 p.

11.

FREY, Bruno, Les modes d'évaluation de l'economie occulte // Economic Review, nr. 11/2005, p. 17-23.

12.

FRIEDMAN E., JOHNSON S., KAUFMANN D., Dodging the Grabbing Hand // Journal of Public Economics, 2003, p. 44-53.

13.

GIOVANNI, Grasso, POLIMENI, Gioacchino, La cooperazzione giudiziaria internazionale in rapporto ala intarnazzionalizatione della criminalita // Quaderni della Giustizia, Roma 1986, p. 33-37.

14.

GRAHAM, Saltmersh, Money laundering in Central and Western Europe // The emergence of organized crime in the financial and business sector, Praga, 1994, p. 26-35.

15.

HOANŢĂ N., Dincolo de frontierele legalităţii: economia subterană – evaziunea fiscală – corupţie // Revista Tribuna economică, nr.29/1998, p. 70-72.

16.

ISACHSEN A.J., KLOVLAND J.T., STROM S., The hidden economy in Norway // Review of Income and Wealth, no.3/1997, p. 39, 41-45.

17.

KLEIN, Sergiu, Droguri pentru dividende politice şi economice // Lumea Magazin, nr.7/1999, p. 28-30.

18.

MOCUŢA, Gheorghe, Consideraţii asupra proiectului de lege pentru prevenirea şi sancţionarea folosirii aparatului financiar-bancar în scopul spălării banilor murdari // Revista Dreptului nr. 11/1998, p. 74-81. 168

19.

MOCUŢĂ, Gheorghe, Spre armonizarea cu Uniunea Europeană – Introducerea legislaţiei împotriva spălării banilor pornind de la zero // Intervenţie în cadrul conferinţei „Money laundering in Central and Eastern Europe”, 11-12 martie 1999, Praga, p. 78-92.

20.

MUTU, Maria, Off-shore – între legal şi ilegal // Revista Naţională de Drept, nr. 7/2003, p. 36-37.

21.

NISTOREANU, Gheorghe, BOROI, Alexandru, Infracţionalitatea în domeniul informaticii, Revista Dreptul, nr. 10-11/1994, p. 16-29.

22.

Paradisuri financiare, secretul bancar şi spălarea banilor // Sinteze documentare, nr.1/2000, Bucureşti, Editura Ministerului de Interne, 2000, 157 p.

23.

PĂUN, Costică, Crima organizată sau organizarea crimei? // Analele Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, anul I, Bucureşti, 1993, p. 55-63.

24.

PITULESCU, Ion, Consideraţii referitoare la infracţiunea de spălare a banilor // Dreptul, 2002, nr. 8, p. 144-151.

25.

PRANDEA, Eladea, Caracteristici ale economiei subterane, INCE, nr. 30, 1998, 188 p.

26.

Raportul ONU privind starea mondială a crimei organizate // Sinteze documentare, nr.3/1999, Bucureşti, Editura Ministerului de Interne, 1999, 145 p.

27.

Raportul seminarului Măsuri contra spălării banilor şi prevederi pentru combaterea crimelor financiare şi economice, Chişinău, 1999, 211 p.

28.

Revista Buletinul Poliţia, nr.1/1995, 112 p.

29.

RUSU, Gheorghe, Criminalitatea organizată şi economia tenebră în Republica Moldova // Conferinţa ştiinţifico-practică republicană din 26 februarie 1999 cu genericul: Criminalitatea organizată şi economia tenebroasă în Republica Moldova, Chişinău, Editura ARC, 1999, p. 81-89.

30.

SCHNEIDER, Freiedrich, ENSTE, Dominick, Shadow Economies: size, causes, consequences // Journal of Economic Literature, March 2000, p. 126-134.

31.

The World Bank // Report of Corruption, Budapest, 1999-2002, 311 p.

32.

VLAD, Corneliu, Filiera balcanică a drogurilor, în tranziţie // Lumea Magazin, nr.4/1999, p. 11-23.

33.

VOICU, Costică, Banii murdari şi crima organizată // Poliţia română, nr.2/1994, p. 45-49.

34.

YAIR E., CLIFFORD Z., The Evolution of the Shadow Economy in Transition Countries // Discussion Paper no. 83/ September 2000, p. 12-29.

35.

БОКУН

Н.,

КУЛИБАБА

И.,

Теневая

экономика:

понятие,

классификация,

информационное обеспечение // Вопросы статистики, №7, 1997, с. 4-12.

169

36.

БОРОДСКИЙ

Б.Е.,

Теневые

структуры

и

виртуальные

«ловушки»:

модели

неформального сектора в переходных экономиках // Экономический журнал ВШЭ, Москва, 2000, Т. 4, с. 433-438. 37.

ГЕНЧА, Ион, ПЫСЛАРУ, Виталий, Борьба с отмыванием денег и защита прав человека в Республики Молдова в процессе становления правового государство // Materialele conferinţei teoretico-ştiinţifice internaţionale cu genericul: „Funcţionarea instituţiilor democratice în statul de drept”, Bălţi, 2003, р. 303-304.

38.

ДОЛГОВА А.И., АСТАНИН В.В., ЕВЛАНОВА О.А. и др., Региональные различия преступности и их причины // Власть: криминологические и правовые проблемы. Российская криминологическая ассоциация, Москва, 2002, с. 236-238.

39.

ЕЛИСЕЕВА И.И. и др., Изучение теневой экономики // Экономика Северо-запада: проблемы и перспективы развития, 2001, №1(7), с. 9-18.

40.

ИСПРАВНИКОВ О.В., КУЛИКОВ В.В., Теневая экономика в России: иной путь и третья сила //

Российский экономический журнал, Фонд за экономическую

грамотность, 1997, с. 16-20. 41.

КОЖОКАРУ П., ФЕДОТОВА Н., МАРКОВА Е., Теневая экономика и основы экономической безопасности молдавского государства // Conferinţa ştiinţifico-practică republicană din 26

februarie 1999 cu genericul: Criminalitatea organizată şi economia

tenebroasă în Republica Moldova, Chişinău, Editura ARC, 1999, p. 68-80. 42.

КОРЯГИНА Т.И., План и рынок в советской экономике // Совершенно секретно, №1, 1989, с. 4-16.

43.

КОРЯГИНА Т.И., Услуги теневые и легальные // ЭКО, Экономика и организация экономического производства, №2, 1989, с. 60-68.

44.

КОРЯГИНА Т.И., Теневая экономика в СССР // Вопросы экономики, №3, 1990, с. 3242.

45.

ЛИППЕ Петер фон, Экономическая статистика: В 2 т. / ФСУ Германии, Висбаден, 1995, Т 1, с. 628-641.

46.

МАКАРОВ Д.Г., Экономические и правовые аспекты теневой экономики в России // Вопросы экономики, №3, 1998, с. 14-22.

47.

ПОНОМАРЕНКО А., Подходы к определению параметров теневой экономики // Вопросы статистики, №4, 1997, с. 38-44.

48.

СЕРГЕЕВВ А.А., Нетрудовые доходы: экономическая природа, структура, пути ликвидации // Вопросы экономики, 1987, №6, с. 86-94.

170

49.

Факторы, структура и методы измерения теневой экономики: региональные аспекты // Международная конференция «Регионы и глобализация», 20-22 июня 2002 г.: Тезисы докладов, СПб, Изд-во СПбГУЭФ, 2002, с. 83-114.

50.

Экономические и правовые аспекты теневой экономики России // Вопросы экономики, 1998, №3, с. 10-16.

51.

ЯКОВЛЕВ А.К., К оценке величины неучтенного наличного оборота // Вопросы экономики, № 9, Москва,1997, с. 19-26. IV. Teze de doctorat, autoreferate

1.

MUTU, Maria, Spălarea banilor – aspecte juridico-penale, Teză de doctor în drept, Chişinău, 2005 // http://www.cnaa.acad.md/theses, 157 p.

2.

БОЛВА Н.В., Влияние теневой экономики на экономическую безопасность, Автореф. дисс. … канд. экон. наук, Новосибирск, 1998, 28 с.

3.

КОРОТКОВ Ю.В., Уголовно-правовые и криминологические аспекты борьбы с легализацией (отмыванием)

незаконных доходов, Автореферат дис. … канд. юрид.

наук, М., 1998, 26 с. 4.

МАКАРОВ Д.Г., Основания и пределы криминализации общественно опасных деяний, составляющих теневую экономику (по материалам федеральных органов налоговой полиции), Автореферат дисс. … канд. юрид. наук, Москва, Московский институт МВД России, 2002, 27 с. V. Practică judiciară şi statistică

1.

Arhiva Curţii de Apel Constanţa, Dosar nr. 513/P/2003.

2.

Arhiva Curţii de Apel Constanţa, Dosar nr. 794/P/2004.

3.

Arhiva Curţii de Apel Constanţa, Dosar nr. 694/P/2004.

4.

Arhiva Curţii de Apel Constanţa, Dosar nr. 423/P/2005.

5.

Arhiva Centrului pentru Combaterea crimelor Economice şi Corupţiei, Cauza penală nr. 2005036021.

6.

Arhiva Centrului pentru Combaterea crimelor Economice şi Corupţiei, Cauza penală nr.2005025010.

7.

Statistica Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei pentru anul 2005 privind numărul cauzelor penale pornite.

8.

Datele Institutului Naţional de Statistică al României privind evoluţia economiei subterane în perioada anilor 1993-2001.

171

Anexe Tabelul 1. Evoluţia economiei subterane în România în perioada 1993-2001182 Anul Economia subterană, mld. lei

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

1783

8255

11997

20052

47119

86459

110283

151760

214743

Tabelul 2. Mărimea economiei subterane în ţările OECD şi în cele de tranziţie (anul 2000)183 Ţara

% în PIB

Europa Centrală Ungaria Bulgaria Polonia

20-28% 20-28%

România Slovacia Cehia

9-16%

CSI Rusia

20-27%

Ucraina

28-43%

OECD Belgia Italia Portugalia

24-30%

Spania Danemarca Irlanda Franţa

13-23%

Olanda Germania Suedia Austria 182

Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică al României. Sursa: SCHNEIDER, Freiedrich, ENSTE, Dominick, Shadow Economies: size, causes, consequences // Journal of Economic Literature, March, 2000.

183

172

Elveţia Japonia

8-10%

SUA

Tabelul 3. Mărimea economiei informale184 Diverse metode de evaluare (limite minime-maxime)

România

15-40

Rusia

30-40

Bulgaria

20-35

Metoda relativă la consumul energetic

30-40% (pe baza consumului de energie) 40% (pe baza consumului de electricitate) 35% (pe baza energiei totale pe sectoare)

Tabelul 4. Ponderea economiei subterane în PIB în diferite ţări (anul 2003)185 1.

Argentina – 21,8 %

25.

Italia – 20,4 %

2.

Austria – 5,9 %

26.

Japonia – 8,5 %

3.

Australia – 15,5 %

27.

Coreea – 38,0 %

4.

Belgia – 15,3 %

28.

Letonia – 35,3 %

5.

Brazilia – 37,8 %

29.

Nigeria – 76, 0 %

6.

Canada – 10,0 %

30.

Moldova – 35, 7 %

7.

Elveţia – 6,9 %

31.

Olanda – 11,8 %

8.

Chile – 18,2 %

32.

Norvegia – 5,9 %

9.

Columbia – 35,1 %

33.

Panama – 62,1 %

10.

Costa Rica - 23,3 %

34.

Filipine – 50,0 %

11.

Cehia – 11,3 %

35.

Polonia – 12,6 %

12.

Germania – 10,4 %

36.

Portugalia – 15,6 %

13.

Danemarca – 9,4 %

37.

România – 19,1 %

14.

Egipt – 68,0 %

38.

Rusia – 41,6 %

184

ALBU, Lucian, KIM, Byung-Yeon, DUCHENE, op. cit. FRIEDMAN E., JOHNSON S., KAUFMANN D., Dodging the Grabbing Hand // Journal of Public Economics, 2003, p. 18-19. 185

173

15.

Spania – 16, 1 %

39.

Slovacia – 5,8 %

16.

Estonia – 11,8 %

40.

Suedia – 10,6 %

17.

Finlanda – 13,3 %

41.

Thailanda – 71,0 %

18.

Franţa – 10,4 %

42.

Ucraina – 48,9 %

19.

Marea Britanie – 7,2 %

43.

S.U.A – 13,9 %

20.

Georgia – 62,6 %

44.

Cipru – 21,0 %

21.

Grecia – 27,2 %

45.

Bulgaria – 36,2 %

22.

Croaţia – 23,5 %

46.

Bolivia – 65,6 %

23.

Ungaria – 29,0 %

47.

Venezuela – 30,8 5

24.

Israel 29,0 %

48.

Tunisia – 45,0 %

Tabelul 5. Numărul cauzelor penale pornite în baza art. 243 Cod penal al R.M. (Spălarea banilor) de către ofiţerii de urmărire penală a CCEC186

Numărul cauzelor penale

2003

Anul 2004

2005

1

3

2

Tabelul 6. Volumul criminalităţii subterane în România în anul 2005

Infracţiuni financiare Infracţiuni contra patrimoniului Infracţiuni contra autoritatii Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul Infracţiuni de corupţie Infracţiuni privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor Infracţiuni privind nerespectarea regimului

Număr fapte comise la 100000 locuitori 261 351

Număr persoane cercetate la 100000 locuitori

3 46

3 36

38 3

27 3

2

2

228 337

186

Extras din nota informativă a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei pentru anul 2005 prezentată Preşedintelui Republicii Moldova.

174

materialelor explozive Infracţiuni de fals Nerespectarea dispoziţiei privind operaţiuni de import-export Prostituţie Proxenetism Combaterea activităţii comerciale ilicite Legea soc. com. 31/90 Ev. fiscală Legea 87/94 Infracţiuni la regimul vamal Legea 141/97 Contrabanda Fapte de corupţie Consum ilicit de droguri Combaterea criminalităţii organizate TOTAL INFRACŢIUNI SUBTERANE TOTAL INFRACŢIUNI

68 1

18 0

3 2 1

3 1 1

5 19 3

1 12 2

0 8 10 2

0 4 8 1

836

687

961

788

Tabelul 7. Infracţiuni care contribuie la economia subterană constatate şi cercetate în România în perioada 2001-2005

Total infracţiuni /persoana Infracţiuni financiare Infracţiuni contra patrimoniului Infracţiuni contra autorităţii Infracţiuni de erviciu sau în legătură cu serviciul Infracţiuni de corupţie Infracţiuni privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor Infracţiuni privind nerespectarea regimului materialelor

2005

2004

2003

2002

2001

208239/ 170563 56492/ 49359 75982/ 72891 606/ 584 10069/ 7719

241520/ 193481 65928/ 48385 72865/ 69981 724/ 615 11965/ 8402

215843/ 184315 52849/ 36248 77190/ 71423 760/ 672 13487/ 9281

263180/ 214821 63428/ 49587 79485/ 74857 795/ 714 12845/ 10232

273134/ 221431 65892/ 48389 76928/ 73275 827/ 760 14318/ 12849

8278/ 5805 670/ 608

7432/ 5348 840/ 793

7011/ 5141 941/ 828

6840/ 4983 873/ 814

6985/ 5483 901/ 843

435/ 391

385/ 326

297/ 251

326/ 285

279/ 248

175

explozive Infracţiuni de fals Nerespectarea dispoziţiilor privind operaţiunile de import-export Prostituţie Proxenetism Combaterea activităţii comerciale ilicite Legea soc. com. L.31/90 Ev. fiscală Legea 87/94 Infracţiuni la regimul vamal Legea 141/97 Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie Legea 143/2000 privind combaterea traficului ilicit de droguri Legea 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate

14761/ 3898 110/47

16843/ 5914 98/35

15895/ 6238 87/39

12869/ 4385 75/43

9856/ 3285 69/42

750/ 655 332/ 232 143/ 109

820/ 724 293/ 206 291/ 156

629/ 583 351/ 273 283/ 242

795/ 683 348/ 260 198/ 145

593/ 526 298/ 214 263/ 220

1048/ 215 4051/2502

983/320

869/438

1136/634

1250/723

3928/2436

4216/2783

3685/2156

677/501

840/623

758/596

743/572

3385/186 9 829/643

1801/775

1638/739

1594/723

1385/693

1189/514

2197/1830

2083/1956

1836/1548

1481/1263

1296/948

474/294

243/185

179/94

-

-

176

Diagrama 1. Dinamica infracţiunilor constatate care contribuie la economia subterană a României (2001-2005)

TOTAL INFRACTIUNI COMISE 300000 200000 100000 0 2005

2004

2003

2002

2001

total infractiuni

Diagrama 2. Numărul persoanelor cercetate pentru comiterea infracţiunilor ce contribuie la economia subterană a României (2001-2005) TOTAL PERSOANE CERCETATE 250000 200000 150000

170563

193481

214821

221431

184315

100000 50000 0 2005

2004

2003

2002

2001

TOTAL PERSOANE CERCETATE

177

Adnotare MIHAIL DAVID ECONOMIA SUBTERANĂ ŞI SPĂLAREA BANILOR – STUDIU CRIMINLOGIC

Teză de doctor în drept la specialitatea: 12.00.08 – Drept penal (cu specificarea: Drept penal; criminologie) Prezenta lucrare este prima cercetare criminologică complexă a problemelor teoretice şi aplicative privind fenomenul economiei subterane şi spălarea banilor, în baza căreia sunt create noi posibilităţi pentru aplicarea şi folosirea reală a datelor ştiinţifice în scopul activizării, desăvârşirii şi modernizării aspectelor legate de prevenirea şi combaterea reuşită a fenomenelor investigate. În acest context, este desăvârşit şi concretizat sistemul viziunilor ştiinţifice privind conceptul de economie subterană sub aspect economic şi criminologic; sunt elucidate problemele teoretice fundamentale cu privire la matricea structurală a economiei subterane, participanţii activităţilor ce formează acest fenomen, evaluarea economiei subterane şi principalele metode de relevare a acesteia; este definit şi caracterizat sectorul criminal al economiei subterane, fiind determinate categoriile concrete de infracţiuni ce formează acest sector. Pentru prima dată la nivel naţional a fost investigat conceptul, caracteristicile, modalităţile şi tehnicile de realizare a spălării banilor, inclusiv elucidarea şi caracterizarea paradisurilor fiscale (zonelor off-shore) prin intermediul cărora are loc cel mai des spălarea banilor; au fost relevaţi şi amplu analizaţi factorii criminogeni care au generat apariţia, existenţa şi evoluţia fenomenului economie subterană şi spălarea banilor, începând cu tranziţia de sistem a Republicii Moldova şi României până la etapa actuală de dezvoltare a acestor două ţări. În cele din urmă, a fost realizat un studiu comparat complex al bazelor teoretice, juridice şi aplicative a domeniului de prevenire şi combatere a economiei subterane, în special a spălării banilor, fiind stabilite şi concretizate strategiile prioritare de dezvoltare a domeniului dat în Republica Moldova şi România. În procesul soluţionării sarcinilor ştiinţifico-practice au fost utilizate pe larg datele statisticii economice şi penale, precum şi materialele sentinţelor penale pronunţate de instanţele judecătoreşti pe diferite cauze penale. Elaborările ştiinţifice ale lucrării pot fi aplicate în procesul legislativ şi în practica prevenirii şi combaterii fenomenului economie subterană şi spălarea banilor, precum şi în calitate de material didactic la predarea cursurilor de drept penal, criminologie, economie etc.

178

Summary MIHAIL DAVID SHADOW ECONOMY AND MONEY LAUNDERING – CRIMINOLOGICAL RESEARCH

The dissertation on competition of a scientific degree of the doctor of the law on a specialty: 12.00.08 – Criminal law (criminal law; criminology). The Present work is the first complex criminological research of theoretical and applied problems of a phenomenon of shadow economy and money-laundering on the basis of which new possibilities for application and real use of the statistical data with a view of development and modernization of the aspects connected to prevention and successful struggle against the researched phenomena are created. In this context, the system of scientific views on the concept of shadow economy in economic and criminological aspect is developed and concretized; the fundamental theoretical problems concerning a structural matrix of shadow economy, participants of activity who forms this phenomenon, an estimation of a shadow phenomenon and the basic methods of its display are explained; the criminal sector of shadow economy is defined and characterized, concrete categories of offences which form this sector are defined. For the first time at a national level were investigated the concept, characteristics, ways and technologies of money-laundering, including an explanation and the characteristic of off-shore zones through which there is a money-laundering more often; were revealed and deeply analyzed the factors inducing rise, existence and evolution of a phenomenon of shadow economy and moneylaundering, since a transition period of Republic of Moldova and Romania and up to a present stage of development of these two countries. Further complex comparative studying theoretical, legal and applied bases of area of prevention and struggle against shadow economy was carried out, is especial money-laundering, priority strategy of development of the given area in our country were established and concretized. During the solution of scientific-practical problems were widely used the economic and the criminal statistics, and also the materials of the criminal verdicts endured by degrees of jurisdiction on various criminal cases. Scientific engineering work may be applied in legislative process and in practice of prevention and struggle against a phenomenon of shadow economy and money laundering, and also as a didactic material at teaching a rate of criminal law, criminology, economy etc.

179

Аннотация МИХАИЛ ДАВИД ТЕНЕВАЯ ЭКОНОМИКА И ОТМЫВАНИЕ ДЕНЕГ – КРИМИНОЛОГИЧЕСКОЕ ИССЛЕДОВАНИЕ

Диссертация на соискание ученой степени доктора права по специальности: 12.00.08 – Уголовное право (уголовное право; криминология). Настоящая работа является первым комплексным криминологическим исследованием теоретических и прикладных проблем феномена теневой экономики и отмывания денег, на основе которого созданы новые возможности для применения и реального использования статистических данных в целях активизации, развития и модернизации аспектов, связанных с предотвращением и успешной борьбы против исследуемых явлений. В этом контексте, разработана и конкретизирована система научных взглядов на концепцию теневой экономики в экономическом и криминологическом аспекте; разъяснены фундаментальные теоретические проблемы, касающиеся структурной матрицы теневой экономики, участников деятельности, которая образует этот феномен, оценка теневого феномена и основные методы его проявления; определен и охарактеризован криминальный сектор теневой экономики, определены конкретные категории правонарушений, которые формируют этот сектор. Впервые на национальном уровне были исследованы концепция, характеристики, способы и технологии отмывания денег, включая разъяснение и характеристику оффшорных зон, через которые чаще всего происходит отмывание денег; были выявлены и глубоко проанализированы криминогенные факторы, порождающие возникновение, существование и эволюцию феномена теневой экономики и отмывания денег, начиная с переходного периода Республики Молдова и Румынии и до нынешнего этапа развития этих двух стран. Далее было осуществлено комплексное сравнительное изучение теоретических, юридических и прикладных основ области предотвращения и борьбы против теневой экономики,

особенно

отмывания

денег,

были

установлены

и

конкретизированы

приоритетные стратегии развития данной области в Республики Молдова и Румынии. В процессе решения научно-практических задач были широко использованы данные экономической и уголовной статистики, а также материалы уголовных приговоров, вынесенных судебными инстанциями по различным уголовным делам. Научные разработки работы могут быть применены в законодательном процессе и в практике предотвращения и борьбы против феномена теневой экономики и отмывания денег, а также в качестве дидактического материала при преподавании курса уголовного права, криминологии, экономики и т.д.

180

CUVINTELE-CHEIE ALE TEZEI

Economie subterană, economie legală, economie ilegală, economie ascunsă, evaziune fiscală, fraudă fiscală, munca la negru, evaluarea economiei subterane, metoda fiscală, metoda indicilor ce apar pe piaţa muncii, metoda indicilor din sfera monetară, sector criminal al economiei subterane, business criminal, spălarea banilor, legalizarea bunurilor dobândite pe cale infracţională, plasarea banilor, investirea banilor, stratificarea banilor, integrarea banilor, tehnici de spălare a banilor, scheme de spălare a banilor, paradis fiscal, zonă off-shore, factori criminogeni, prevenirea economiei subterane şi spălării banilor, combaterea spălării banilor etc. THE KEYWORDS OF DISSERTATION

Shadow economy, illegal economy, the legal economy, the latent economy, evasion from payment of taxes, manual labor, definition of shadow economy, a fiscal method, criminal business, money-laundering, legalization of the means acquired in the illegal way, investment of money resources, stratification of money resources, integration of money resources, methods of moneylaundering, the circuit of money-laundering, criminological factors, the prevention of shadow economy and money-laundering, struggle against money-laundering. КЛЮЧЕВЫЕ СЛОВА ДИССЕРТАЦИОННОЙ РАБОТЫ

Теневая экономика, нелегальная экономика, легальная экономика, скрытая экономика, уклонение от уплаты налогов, черная работа, определение теневой экономики, фискальный метод, криминальный бизнес, отмывание денег, легализация средств, приобретенных незаконным путем, инвестирование денежных средств, стратификация денежных средств, интегрирование денежных средств, методы отмывания денег, схемы отмывания денег, криминогенные факторы, предупреждение теневой экономики и отмывание денег, борьба с отмыванием денег.

181

Lista abrevierilor alin. – alineat art. – articol B.C. – Bancă comercială CCCEC– Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei CP – Cod penal INS – Institutul Naţional de Statistică OECD – occidentale economic dezvoltate ONU – Organizaţia Naţiunilor Unite pag. – pagină pct. – punct PIB – produs intern brut PNB – produs naţional brut RM – Republica Moldova S.A. – societate pe acţiuni SUA – Statele Unite ale Americii T.V.A. – taxa pe valoare adăugată URSS – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste

182