1046

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA «ŞTEFAN CEL MARE»

Cu titlu de manuscris CZU 343.4 (341.231.14)

MARIA MAGDALENA NEAGU OCROTIREA DREPTULUI FUNDAMENTAL AL OMULUI LA UN MEDIU SĂNĂTOS PRIN MIJLOACE DE DREPT PENAL

12.00.08. Drept penal (drept penal).

TEZĂ DE DOCTOR ÎN DREPT

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: Vasile Dobrinoiu, profesor universitar, doctor în drept

AUTOR Maria Magdalena Neagu

Chişinău – 2006

PLAN Introducere......................………………………………………………………… Capitolul I Noţiunea mediului şi importanţa protejării lui……..........………....................................................................... Secţiunea 1. Clarificări conceptuale ...…………………….......…………. Secţiunea 2. Importanţa protejării mediului ...………………….......……. Secţiunea 3. Sistemul măsurilor cu rol în activitatea de protejare a mediului …………….................................……………........ Capitolul II Reglementări internaţionale privind ocrotirea juridică a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos.............. Secţiunea 1. Noţiunea dreptului omului la un mediu sănătos şi locul lui în sistemul drepturilor fundamentale ale omului........…….... Secţiunea 2. Dreptul penal ca instrument de protejare a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos şi locul lui în sistemul mijloacelor juridice de ocrotire a mediului............... Secţiunea 3. Convenţia europeană privind protecţia mediului prin dreptul penal şi influenţa sa asupra activităţii de ocrotire a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos............................ Secţiunea 4. Repere asupra strategiei coerente de ocrotire penală a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos..................................................................................... Capitolul III Ocrotirea penală a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos în România şi în Republica Moldova....................................................................................... Secţiunea 1. Consideraţii generale cu privire la ocrotirea penală a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos în România.................................................................................. Secţiunea 2. Caracteristica juridico-penală a infracţiunilor care atentează la dreptul omului la un mediu sănătos conform dreptului penal al României................................................................... Secţiunea 3. Caracteristica juridico-penală generală a infracţiunilor care atentează la dreptul omului la un mediu sănătos conform dreptului penal al Republicii Moldova .................................. Secţiunea 4. Forme speciale de manifestare ale criminalităţii ce încalcă dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos..................................................................................... Secţiunea 5. Perspective de reglementare în domeniul ocrotirii dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos prin mijloace de drept penal............................................................................... Concluzii şi recomandări………………………………………………………… Bibliografie…………………………………………………………..................... Anexe...................................................................................................................... Adnotare................................................................................................................. Cuvinte cheie........................................................................................................... Abrevieri................................................................................................................. 2

3 12 12 18 24 30 30 41 54 58 67 67 87 106 122 134 141 146 153 164 167 168

Introducere Actualitatea temei investigate. Ocrotirea dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos constituie una dintre cele mai actuale probleme contemporane. Progresul ştiinţifico-tehnic şi sporirea presiunii antropogene asupra mediului natural duc inevitabil la

agravarea situaţiei ecologice: se epuizează resursele

naturale, se poluează mediul natural, se pierde legătura naturală între om şi natură, se înrăutăţeşte sănătatea morală şi fizică a oamenilor, se înăspreşte lupta economică şi politică pentru pieţele de materie primă, pentru spaţiul de viaţă. Poluarea mediului înconjurător a atins proporţii colosale şi reprezintă problema ecologică numărul unu. Aceasta influenţează direct existenţa umană – se micşorează lungimea medie a vieţii oamenilor, se înrăutăţeşte sănătatea populaţiei. Cele expuse mărturisesc despre aceea că este timpul ca toţi să conştientizeze – perioada de utilizare nelimitată a mediului a expirat. Totul trebuie plătit cu bani, cu introducerea unor limitări stricte, cu înăsprirea răspunderii. În caz contrar omul se va răsplăti nu doar cu propria sănătate, dar şi cu bunăstarea viitoarelor generaţii, căci influenţa negativă asupra mediului este nu altceva decât nimicirea fundamentului biologic al existenţei umane, o formă modernă de canibalism. Răspunderea juridică pentru contravenţiile şi infracţiunile ecologice reprezintă una dintre modalităţile asigurării dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos, securităţii ecologice a populaţiei, ocrotirii mediului natural şi utilizării raţionale a resurselor lui. Ea se realizează în ansamblu cu măsurile economice, cultural-educative, măsurile de reparare a daunei aduse omului şi naturii. Situaţia nu poate fi rezolvată doar prin mijloace şi metode de drept şi, totuşi, fără o asigurare juridică realizarea măsurilor de ocrotire a mediului nu este posibilă. Nerespectarea legislaţiei de protecţie a mediului atrage după sine aplicarea sancţiunilor cu caracter disciplinar, administrativ, iar în cele mai grave situaţii – de drept penal. 3

În situaţia creată creşte rolul răspunderii penale ca mijloc de ocrotire al dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos. Deşi dreptul penal nu poate fi cercetat în calitate de mijloc principal de ocrotire a mediului natural, funcţia profilactică a interdicţiei juridico-penale a celor mai periculoase atentări la mediu şi măsurile de pedeapsă penală aplicate de către judecată infractorilor, care încalcă legislaţia de protecţie a mediului, au un rol important în lupta cu infracţiunile ecologice. În acest context eforturile îndreptate spre cercetarea mijloacelor de drept penal de ocrotire a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos şi elaborarea unor propuneri concrete de perfecţionare a lor sunt extrem de actuale şi necesare. Actualitatea cercetărilor mijloacelor de drept penal de ocrotire a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos este determinată şi de reforma penală, care este în curs de desfăşurare în România. Obiectul prezentei cercetări sunt normele juridico-penale cu privire la răspunderea penală pentru faptele ce încalcă sau doar periclitează dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos, aspectele ce ţin de normele juridice incriminatorii care activează în domeniul ocrotirii dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos, şi aspectele ce ţin de normele complinitorii sau de elemente de dreptul mediului şi de ecologie generală. Scopul şi sarcinile lucrării. Obiectivul de bază al lucrării constituie analizarea şi interpretarea normelor juridico-penale cu privire la ocrotirea dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos prin prisma elementelor constitutive care le caracterizează atât în baza literaturii de specialitate din România, Republica Moldova, cât şi din alte ţări, studierea

esenţei şi conţinutului lor, relevarea

tendinţelor pozitive şi negative ale evoluţiei ideilor inovatoare în sfera dată, ca mai apoi, raportându-se constatările făcute la practica judiciară să se deducă anumite idei progresive vizând interpretarea şi aplicarea justă a normelor penale în vigoare vizavi de subiectul propus şi a constata anumite lacune, coliziuni, inexactităţi referitoare la subiectul supus investigaţiei ştiinţifice, de a formula propuneri şi 4

recomandări concrete în vederea sporirii eficacităţii sale, inclusiv cu caracter de lege-ferenda. Obiectivele enumerate au determinat necesitatea de a stabili şi de a realiza unele sarcini concrete în procesul de efectuare a cercetărilor la tema investigată: -

clarificarea conceptelor de mediu, ecologie şi protecţie a mediului;

-

definirea dreptului omului la un mediu sănătos, determinarea conţinutului lui şi stabilirea locului lui în sistemul drepturilor fundamentale ale omului ;

-

analiza dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos în calitate de obiect al ocrotirii juridico-penale;

-

clarificarea locului mijloacelor de drept penal în sistemul măsurilor juridice de ocrotire a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos;

-

definirea infracţiunii de mediu în general;

-

studierea actelor normative cu caracter naţional şi internaţional privind protecţia mediului prin dreptul penal şi influenţa lor asupra activităţii de ocrotire a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos;

-

elaborarea de propuneri în vederea creării unei strategii eficiente de ocrotire penală a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos;

-

analiza cadrului juridic al ocrotirii penale a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos;

-

cercetarea unor forme speciale de încălcare a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos;

-

analiza perspectivelor de reglementare în domeniul ocrotirii dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos prin mijloace de drept penal;

-

elaborarea recomandărilor şi propunerilor în vederea sporirii eficacităţii ocrotirii dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos prin mijloace de drept penal, conjugându-se aspectul teoretic şi practic. Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al lucrării. Cercetările

empirice, bazate pe metoda inductivă de cunoaştere a fenomenului rămân predominante şi constituie principiul metodologic al investigării ştiinţifice a 5

criminalităţii. Totodată, cercetarea subiectului acestei lucrări s-a efectuat prin metoda istorică, sistematică şi statistică. În procesul investigărilor, a fost studiată şi analizată literatura ştiinţifică de specialitate din Republica Moldova, România, Olanda, documente şi acte normative cu caracter internaţional. La baza elaborării acestei teze sunt lucrările publicate de autorii consacraţi în domeniu: B. Jadot, J.P. Hannequart, E. Orban de Xiury «Le droit de l’environnement. Aspects juridiques de la lutte contre la pollution et la protection de la nature», D. Guihal «Droit répressif de l’environnement», O. Lomas «Frontiers of Environmental Law», Florina Bran, Vladimir Rojianschi, Gheorghiţa Diaconu «Politici ecologice», Florina Bran «Ecologie generală şi protecţia mediului», M. Duţu «Dreptul mediului», Daniela Marinescu «Tratat de dreptul mediului», Carmen Nicolescu «Ecologie şi protecţia mediului» etc. Inovaţia ştiinţifică a lucrării constă în faptul că lucrarea prezintă o analiză care se înscrie în etapa de pionierat în care se găseşte domeniul incidenţei legii penale asupra comportamentelor care afectează dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos, ca drept nou apărut în panoplia drepturilor fundamentale. Noutatea se concretizează în următoarele teze principale propuse spre susţinere: 1. Elaborarea unui sistem integrat la nivel global de standarde şi norme de protejare a mediului prin mijloace de drept penal în scopul elaborării unei strategii coerente şi unitare a politicii penale de mediu în strânsă legătură cu crearea unui sistem unic de standarde în acest domeniu ţinându-se seama de rezultatele obţinute de Comisia Economică Europeană

în

formularea

unor

principii

de

responsabilitate

şi

obligativitate sub forma unui cod de conduită în domeniul consecinţelor ecologice transfrontaliere şi de drepturile garanţii ale dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos. 2. În scopul asigurării colaborării internaţionale în domeniu, legiuitorii ar trebui să elaboreze cel puţin o definiţie comună sau analoagă a poluării 6

apei, atmosferei sau solului. În acest context propunem utilizarea următoarei noţiuni: infracţiunea de mediu constituie orice faptă comisivă sau omisivă, intenţionată sau neglijată care produce vătămări mediului sau care doar este de natură să pună în pericol calitatea mediului, dezvoltarea durabilă şi dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos . Pentru aceste fapte s-ar impune să fie reglementate şi variante agravate care să acopere situaţiile cu un grad de pericol social foarte ridicat, ajungând la dimensiunile unui ecocid sau la interrelaţionări cu manifestările crimei organizate sau cu cele ale terorismului. 3. Guvernele şi Parlamentele României şi Republicii Moldova trebuie să declare protecţia mediului ca direcţie prioritară a politicii de stat. Se impune să fie creată o convenţie internaţională, care să recunoască faptelor de mediu calitatea de crime internaţionale, precum şi extinderea şi aprofundarea relaţiilor României şi Republicii Moldova prin aderare la Convenţii, semnarea acordurilor interstatale, participarea în proiecte regionale şi internaţionale. 4. Considerăm necesar de a elabora în România o concepţie unitară în materie de legislaţie ecologico-penală pentru a evita suprapunerile diferitelor fapte de mediu, permiţând menţinerea unei evidenţe foarte clare a incriminărilor din acest domeniu. Propunem, deci, acceptarea conceptului de „lanţ regulator” în domeniul politicii de mediu, verigile acestui lanţ fiind: legislaţia, stabilirea standardelor, procedurile de autorizare şi licenţe, implementarea şi aplicarea. Astfel, la nivel legislativ, pentru a evita suprapunerile diferitelor fapte de mediu, de stabilit anumite axe de acţiune. Fiecare act normativ apărut la un moment dat să se înscrie în mod obligatoriu pe una dintre aceste axe, permiţând menţinerea unei evidenţe foarte clare a incriminărilor din acest domeniu şi evitând repetările. 5. În acest sens, în noul cod penal al României este necesară includerea a unor norme penale de sistematizare clară şi funcţională a normelor incriminatorii 7

a comportamentelor ce afectează calitatea factorilor de mediu, pentru ca să se înlăture abundenţa lor şi să se confere un plus de stabilitate domeniului legislativ investigat. 6. Se propune următoarea clasificare infracţiunilor în domeniu prevăzute de legislaţia penală a României : a) infracţiuni care constau în încălcarea unor dispoziţii legale cu rol preventiv având o vocaţie generală în domeniul ocrotirii mediului. b) Infracţiuni care afectează sau sunt de natură să afecteze calitatea unor factori de mediu. Din această a doua categorie vor face parte: b1) infracţiunile care încalcă regimul fondului cinegetic şi protecţiei vânatului:

infracţiunile

prevăzute

de

Legea

României

nr.

103/19961

(republicată în 2002), cele prevăzute de art. 308 C.P. Zădărnicirea combaterii bolilor şi art. 310 C.P. Răspândirea bolilor la animale sau la plante, precum şi cele prevăzute în O.U.G.195/20052 privind protecţia mediului, care sunt asemănătoare cu cele din Legea României nr. 137/1995, pe care o înlocuieşte, şi care au în vedere asemenea comportamente; b2)

infracţiunile

care

încalcă

regimul

silvic:

infracţiunile

reglementate de Legea României nr. 26/19963 privind regimul silvic: infracţiunea de ocupare a unor păduri, terenuri sau ape din fondul forestier naţional, infracţiunea de mutare a semnelor de hotar sau a reperelor de marcare silvică, ş.a., de O.G. României nr. 96/19984 privind protejarea fondului forestier şi de Legea nr. 289/20025 privind perdelele forestiere de protecţie. b3) infracţiuni privind fondul piscicol, pescuitul şi acvacultura: infracţiunile prevăzute de Legea României nr. 192/20016, precum şi unele dintre cele reglementate de O.U.G.195/2005 privind protecţia mediului – de 1

Monitorul Oficial nr. 328 din 17 mai 2002 Monitorul Oficial nr. 1196 din 30 decembrie 2005 3 Codul silivic , M.of. nr.93 din 8 mai 1996 4 Monitorul Oficial nr. 320 din 28 august 1998 5 Monitorul Oficial nr. 338 din 21 mai 2002 6 Monitorul Oficial nr. 627 din 2 septembrie 2003 2

8

exemplu folosirea de momeli periculoase şi de mijloace electrice pentru omorârea animalelor sălbatice şi a peştilor, în scopul consumului sau al comercializării. b4) infracţiuni care aduc atingere calităţii apei: infracţiunile prevăzute de Legea României nr.107/19967, Legea apelor, cum ar fi de exemplu: infracţiunea de poluare a apelor prin deversarea de ape uzate, deşeuri, reziduuri sau produse de orice fel, infracţiunea de utilizare a resurselor de apă fără autorizare de gospodărirea apei, precum şi cele prevăzute în OUG nr.195/2005 privind protecţia mediului; b5) infracţiuni care aduc atingere calităţii atmosferei: infracţiunile reglementate de O.U.G. României nr. 243/20008, poluarea fonică şi alte infracţiuni reglementate de O.U.G.195/2005 privind protecţia mediului, identică cu cea din fosta Lege 137/1995; b6) infracţiuni care aduc atingere calităţii solului: infracţiunile prevăzute de O.U.G.195/2005 privind protecţia mediului: de exemplu, nerespectarea interdicţiilor în legătură cu utilizarea pe terenurile agricole de produse de protecţia plantelor sau îngrăşăminte chimice. Remarcăm în legătură cu denumirea capitolului al V-lea intitulat: „Crime şi delicte contra mediului înconjurător” inclus în Titlul al VIII-lea al părţii speciale a noului cod penal al României faptul că este folosită formularea pleonasmică pe care specialiştii în dreptul mediului au abandonat-o deja, fapt ce ar trebui să determine o revizuire a acestei alegeri; 7. Propunem reformularea textului articolelor Codului Penal al Republicii Moldova: 231 “Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere”, 233 „Vânatul ilegal”, 234 „Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor”, şi anume:

7

Monitorul Oficial nr. 244 din 8 octombrie 1996 Monitorul Oficial nr. 633 din 6 decembrie 2000

8

9

• De introdus în art. 231 “Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere” alin. 1 cu următorul conţinut: „Tăierea ilegală a arborilor şi arbuştilor din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de stat – se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 600 la 1500 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.” • De introdus în art. 233 „Vânatul ilegal” alin. 1 cu următorul conţinut: „Vânatul fără autorizaţia corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în locurile interzise, fie cu unelte şi metode nepermise (braconajul), fie cu folosirea situaţiei de serviciu – se pedepseşte cu amendă în mărime de la 100 la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore,

iar persoana juridică se

pedepseşte cu amendă în mărime de la 600 la 1500 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. ” • De introdus în art. 234 „Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor” alin. 1 cu următorul conţinut: „Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu utilizarea substanţelor explozive şi otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în masă a faunei – se pedepseşte cu amendă în mărime de la 100 la 400 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 600 la 1500 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.” Semnificaţia şi valoarea aplicativă a lucrării rezidă în faptul că este o elaborare într-un domeniu ce se va dovedi din ce în ce mai important. Pe baza acestui demers teoretic se va putea fundamenta un cadru legislativ coerent şi unitar 10

în ceea ce priveşte răspunderea penală pentru fapte ce aduc atingere dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos. Aprobarea rezultatelor lucrării. Rezultatele lucrării au fost prezentate în cadrul conferinţei internaţionale ştiinţifico-practice „Prevenirea şi combaterea crimelor transnaţionale: probleme teoretice şi practice” 6-7 octombrie 2005, Chişinău, precum şi în procesul de studii la predarea disciplinelor „Drept penal”, „Criminologie” la facultatea de drept a Universităţii Transilvania din Braşov , Un nou drept in panoplia drepturilor fundamentale ale omului

( Bucureşti, 2004 Universitatea Nicolae Titulescu Lex Et

Scientia Cartea Universitara ), Cadrul juridic in domeniul ocrotirii penale a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos ( Bucureşti, 2004 Universitatea Nicolae Titulescu Lex Et Scientia Cartea Universitara ),Despre sistematizarea incriminărilor in domeniul protectiei mediului si a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos ( Bucureşti, 2004 Universitatea Nicolae Titulescu Lex Et Scientia Cartea Universitara ),Perspective de reglementare in domeniul ocrotirii dreptului fundamentale al omului la un mediu sănătos prin mijloace de drept penal ( Bucureşti, 2004Universitatea Nicolae Titulescu Lex Et Scientia Cartea Universitara ),Convenţia Europeana privind protejarea mediului prin dreptul penal ( Bucureşti, 2004Universitatea Nicolae Titulescu Lex Et Scientia Cartea Universitara ),Lupta împotriva traficului de persoane (2005, Ploieşti), Extrădarea (2005, Ploieşti, Universitatea Petol-Gaze), Juridical protection of the fundamental human rights to a healthy environment

( 2004,

Petroşani, Universitatea Ropet) The criminal low as an instrument in protecting the fundamental human rights to a healthy environment ( 2004, Petroşani, Universitatea Ropet), Juridical protection of the fundamental human rights to a healthy environment ( 2004, Petroşani, Universitatea Ropet), Traficul de fiinţe umane – încălcare flagranta a drepturilor fundamentale ale omului( 2005, Târgu Jiu.

Structura lucrării. Lucrarea este constituită din trei capitole ce conţin douăsprezece secţiuni, din introducere, concluzii, referinţe bibliografice, anexe şi rezumate în limba română, engleză şi rusă.

11

CAPITOLUL I: NOŢIUNEA MEDIULUI SI IMPORTANŢA PROTEJĂRII LUI Secţiunea I: Clarificări conceptuale 9

Conţinutul noţiunii de mediu este foarte larg, afirmându-se, chiar că aceasta este o „noţiune - cameleon”10. În literatura de specialitate mediul este văzut ca: un ansamblu de factori (naturali sau creaţi prin activităţi umane) care acţionează asupra condiţiilor de viaţă şi existenţă ale omului (societăţii)11. În alte opinii se constată că acest concept, privit sub aspect juridic, are un caracter dinamic, exprimând tendinţa generală – naţională şi internaţională – pentru includerea în compunerea sa atât a elementelor naturale, cât şi a celor create de om, noţiunea fiind definită prin cele două componente ale sale12. Mediul este văzut şi ca totalitate a factorilor naturali şi a celor creaţi prin activităţi umane care, în strânsă interacţiune influenţează echilibrul ecologic, determinând condiţiile de viaţă pentru om, de dezvoltare a societăţii13. Unii specialişti din republica Moldova definesc mediul ca fiind „totalitatea lucrurilor, fenomenelor, influenţelor, de natură să cauzeze schimbări de diferit ordin în activitatea umană şi a omului însuşi, precum şi cele ce nu provoacă influenţă şi nu pot fi influenţate de om, dar formează un anturaj al vieţii lui”14. În legislaţia Republicii Moldova nu se defineşte noţiunea mediului, însă în art. 4 al Legii privind protecţia mediului înconjurător se descriu elementele lui –

9

Este folosită denumirea „mediu” şi nu aceea de „mediu înconjurător” care este considerată pleonasmică. De altfel, chiar şi specialiştii consacraţi în domeniu şi care foloseau cea de-a doua sintagmă au renunţat la aceasta în favoarea celei dintâi – de exemplu Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2003, faţă de Dreptul mediului înconjurător, Casa de editură şi presă „Şansa” S.R.L. Bucureşti, 1996. 10 Michel Prieur, Droit de l’environnement, 2e édition, Dalloz, 1991, p. 1. 11 M. Duţu, Dreptul mediului, Tratat, abordare integrată, Editura Economică, Bucureşti, 2003, vol. I, p. 110. 12 Ernest Lupan, Dreptul mediului, Tratat elementar, partea generală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996, p. 1215. 13 Radu I. Motica, Anton Trăileanu, Drept funciar, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p. 227. 14 Trofimov I. Dreptul mediului. Chişinău, 2002, p. 8.

12

solul, subsolul, apele, flora şi fauna, aflate pe teritoriul ţării, precum şi aerul din spaţiul de deasupra acestui teritoriu15. În dreptul intern al României prima definiţia legală a mediului a fost dată în Anexa nr. 1 a Legii protecţiei mediului, Legea nr. 137/199516 şi are următorul conţinut: „mediul este ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul şi subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului.” Această definiţie a fost preluată de O.U.G. 195/2005 care se regăseşte în capitolul I ,,Principii şi dispoziţii generale, în art.2. lit.41.17 Este o definiţie diferită de cea din Legea României nr. 9/197318 conformă cu principiile fostului regim politic, în viziunea căreia mediul era considerat a reprezenta totalitatea factorilor naturali (aerul, apele, solul şi subsolul, pădurile şi orice altă vegetaţie terestră şi acvatică, fauna terestră şi acvatică, rezervaţiile şi monumentele naturii) şi a celor creaţi prin activităţi umane (aşezările omeneşti şi ceilalţi factori creaţi prin activităţile omului) ce determină cadrul natural social şi economic în

care trăim şi care, prin

interacţiunea lor, influenţează echilibrul ecologic şi determină condiţiile de viaţă pentru om, faună şi floră. Noua definiţie face o extindere expresă la „condiţiile şi elementele naturale” ale Terrei, surprinde mai bine caracterul de sistem şi substanţă internaţională a mediului19, dar scapă din vedere mediul 15

Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V. Drept penal. Partea Specială. Vol. II. Chişinău: ed. Cartier, 2005, p. 383. 16 Publicată în M.O. nr. 304/1995, republicată în temeiul art. II din Legea nr. 159/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 22 octombrie 1999, dându-se articolelor o nouă numerotare. 17 Astfel art. 2 lit.41, prevede ca definiţie legală că „mediul este ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului” 18 Monitorul oficial nr. 19 M. Duţu, Tratat, 2003, op. cit., vol. I, p. 109.

13

construit, factorii artificiali, referirile la „valorile materiale şi spirituale” fiind foarte difuze şi generale. Astfel definit, mediul ocazionează formarea unui număr de relaţii sociale referitoare la protejarea, ameliorarea şi conservarea sa, relaţii care constituie în prezent obiect de reglementare pentru o ramură distinctă de drept – dreptul mediului. Dar, preocuparea pentru protecţia mediului nu este una nouă. Născută ca o ramură a biologiei, ecologia nu părea să aibă un viitor prea strălucit, însă ramificaţiile sale s-au amplificat şi diversificat în timp. Studiind echilibrele naturale, ecologiştii au constatat degradarea lor treptată şi faptul că după un număr de ani dezvoltarea industrială a modificat profund mediul planetar. „Criza ecologică” manifestată la mijlocul anilor 1960 a pus pentru prima dată în istorie sub semnul întrebării disponibilităţile omului de a utiliza şi exploata natura precum şi limitele în care creşterea economică poate fi concepută şi desfăşurată, astfel încât să nu degradeze în mod esenţial şi ireversibil mediul natural de care omul este dependent. Termenul ecologie (grec. oykos – loc, lăcaş,adăpost, casă şi logos – vorbire, ştiinţă) pentru prima dată este utilizat de către biologul german Ernst Haekel în 1866 în lucrarea sa „Morfologia organismelor”, unde se face un studiu al relaţiilor dintre animale şi mediul lor organic şi neorganic20. În aceste condiţii, în opinia lui I. Trofimov, ecologia este percepută ca fiind o ştiinţă biologică interdisciplinară care studiază interacţiunea dintre vieţuitoare precum şi pe cea dintre acestea şi mediul înconjurător. Ea studiază şi principiile şi legităţile organizării, funcţionării şi productivităţii sistemelor biologice supraindividuale21. Într-o altă opinie, a lui Carmen Nicolescu, susţinută şi de către autor, ecologia reprezintă o ştiinţă care se ocupă cu studiul sistemelor complexe 20 21

Trofimov I., op. cit., p. 8. Ion Oprescu, Ecologie, Ed. Mirton, Timişoara, 1999, p. 12.

14

alcătuite din organismele vii şi mediul lor de viaţă22. Ea este cea care studiază relaţiile de interacţiune dintre viaţă în ansamblu şi mediul abiotic precum şi transferul energiei, materiei şi informaţiei prin sistemele biologice. Obiectul de studiu al ecologiei a fost identificat ca fiind format din relaţiile de interacţiune dintre sistemele alcătuite de plante şi animale. Astfel conturat, acesta îşi propune să pună în evidenţă mecanismele intime ale vieţii pe Terra, ale proceselor naturale de transformare23. Într-o exprimare sintetică, ecologia este ştiinţa gospodăririi planetei24. Ecologia în general investighează nivelurile de organizare a materiei vii: populaţia, biocenoza25, ecosistemul26 şi ecosfera27. În scopul ecologiei ca ştiinţă au fost incluse trei componente: 1) cunoaşterea legilor care guvernează organizarea, funcţionarea şi evoluţia sistemelor biologice28 supraindividuale, 2) alcătuirea unor modele matematice care să permită aprecierea cantitativă a modificărilor induse de legile specifice; 3) stabilirea limitelor de intervenţie a omului în acest sistem, astfel încât să nu producă perturbaţii ireversibile29. Ca o dovadă a atingerii scopului studiului ecologic au fost formulate legile poluării, care au devenit legile ecologiei generale şi sunt întâlnite la oricare nivel de integrare şi organizare a bio-sistemelor30. Importanţa lor este foarte mare, fiind obligatoriu ca orice strategie de protejare a mediului, inclusiv cea care ar avea la bază utilizarea mijloacelor specifice dreptului penal, să se supună lor pentru a fi una eficientă.

22

Carmen Nicolescu, Ecologie şi protecţia mediului, Ed. Macarie, Târgovişte, 1996, p. 3. Florina Bran, Ecologie generală şi protecţia mediului, Ed. A.S.E., Bucureşti, 2000, p. 8. 24 I. Oprescu, op. cit., p. 10. 25 Prin biocenoză, conform DEX se înţelege: asociaţie biologică de plante şi animale care se află într-un echilibru dinamic, dependent de mediu. 26 Prin ecosistem, conform DEX se înţelege: ansamblu format din biotip şi biocenoză, în care se stabilesc relaţii strânse atât între organisme cât şi între acestea şi factorii abiotici. 27 Prin ecosferă, conform DEX se înţelege: statul atmosferic situat la o altitudine de peste 1000 km. Deasupra pământului. 28 Sistemul biologic sau biosistemul, este definit, conform DEX, ca fiind un grup de indivizi din specii diferite, care convieţuiesc. 29 C. Nicolescu, op. cit., p. 4. 30 Barry Commoner, Cercul care se închide, Natura, omul şi tehnica, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1980, p. 44. 23

15

Prima lege a ecologiei generale are următoarea formulare: „Orice lucru (fenomen) este legat de un oarecare alt lucru (fenomen)”. Prin această lege este evidenţiată interacţiunea fenomenelor şi sistemelor care se petrec în ecosferă, privită ca sumă de unităţi care sunt mai mult sau mai puţin strâns legate între ele prin multiple procese. În acest fel, afectarea unei unităţi va atrage în mod obligatoriu influenţarea unei alteia cu care ea se află în interacţiune, iar această interdependenţă va fi, de cele mai multe ori, cauza infracţionalităţii transfrontaliere. A doua lege a ecologiei prevede că „Orice lucru (fenomen) trebuie să ducă (să meargă) undeva”. Legea subliniază ideea că orice proces din ecosferă şi structurile care îl întreţin se finalizează prin acte procese şi structuri care în lipsa impacturilor umane sunt benefice. În cadrul ecosferei nimic nu se pierde, nu există deşeuri, totul este folosit într-un mod surprinzător de raţional. A treia lege a ecologiei este cea care are următoarea formulare: „Natura ştie cel mai bine.” În baza experienţei acumulate în milioane de ani de evoluţie, marcată de încercări, erori şi de mecanisme de reglare, procesele susţinute de natură îşi găsesc mult mai bine locul în ansamblul biosferei31 decât orice acţiune întreprinsă de om. A patra lege a ecologiei are următoarea formulare: „Nu există un asemenea lucru (fenomen) cum ar fi un prânz gratuit. În baza acesteia, orice se câştigă în ecosferă este plătit prin consumul unei anumite cantităţi de energie. Autorul C. Nicolescu afirmă, că prin tot ceea ce face ecologia este considerată a reprezenta un concept asupra viului care oferă baza teoretică necesară întregului ansamblu de preocupări ale societăţii îndreptate în direcţia ocrotirii naturii şi protejării mediului32. Ea are valoare metodologică în orientarea multor ramuri fundamentale şi aplicative din domeniul biologiei spre o viziune sintetică asupra sistemelor vii prin interpretarea pe plan superior 31

Biosfera reprezintă, conform DEX, totalitatea fiinţelor care trăiesc pe pământ, în apă şi în partea inferioară a atmosferei. 32 C. Nicolescu, op. cit., p. 3.

16

a rezultatelor unor discipline ca botanica, microbiologia, zoologia, etc., ocupându-se nu de individul biologic ca atare, ci de acele sisteme formate împreună cu componentele mediului abiotic. În acest mod, ecologia oferă baza teoretică pentru elaborarea măsurilor de protecţie a mediului dar nu este sinonimă cu aceasta. În timp ce ecologia poate fi privită şi ca o ştiinţă, protecţia mediului este un ansamblu de măsuri. Dacă ecologia are, aşa cum s-a văzut, o istorie îndelungată, ideea de protejare a mediului a apărut odată cu antropizarea33 excesivă prin tehnologizare şi cu explozia demografică. Protecţia mediului se referă la prevenirea şi combaterea fenomenelor negative de degradare şi la reconstrucţia mediului, întrucât de integritatea proceselor biologice depinde supravieţuirea speciilor, inclusiv a speciei umane, calitatea vieţii şi evoluţia ascendentă a civilizaţiei umane. Pentru a se atinge aceste obiective, trebuie să fie însuşit conceptul de conservare dinamică a naturii care se poate realiza numai pe baza cunoaşterii legilor care guvernează viaţa şi evoluţia cosmică a planetei34. În concluzie, informaţiile şi legităţile furnizate de ştiinţa ecologiei sunt indispensabile pentru elaborarea unei strategii pertinente de protejare a mediului, inclusiv din punct de vedere penal. Pentru realizarea unor astfel de strategii au fost gândite şi puse în aplicare într-o măsură mai mică sau mai mare diferite metode şi tehnici chemate să asigure realizarea protecţiei mediului, care alcătuiesc un adevărat sistem instituţional şi acţional.

33

Prin antropizare, conform DEX se înţelege: fenomenul antropogen datorat acţiunii omului cu urmări asupra reliefului, vegetaţiei şi climei 34 C. Nicolescu, op. cit., p. 7.

17

Secţiunea a II - a: Importanţa protejării mediului Ocrotirea mediului a fost identificată de către D. Marinescu ca reprezentând „o problemă vitală a lumii contemporane”35. Într-adevăr, încă din cele mai vechi timpuri omul a încercat să modeleze natura ale cărei legi trebuiau respectate pentru a supravieţui, însă, în ultimele două secole s-a făcut simţită, prin comportament şi concepţie, de a domina natura, de a folosi în interes propriu toate bogăţiile naturale, accentuându-se progresiv conflictul dintre procesele ciclice naturale ale ecosferei şi cele liniare ale tehnologiilor create şi susţinute de civilizaţia umană, ajungându-se la „criza ecologică.” Una dintre formele de manifestare a acestei crize a fost ilustrată prin calculele care au relevat, de exemplu, că pentru un consum mondial de resurse la nivelul Canadei şi al S.U.A. suprafaţa Terrei ar trebui să fie de trei ori mai mare.36 În prezent se acceptă că globalizarea economică este unul dintre cele mai controversate fenomene cu care se confruntă societăţile contemporane. Efectele sale benefice din punct de vedere economic şi mobilitatea deosebită pe care o asigură în foarte multe domenii sunt unanim apreciate. Există, însă, şi manifestări negative grave ale aceluiaşi fenomen iar unul dintre domeniile care le resimte foarte puternic este mediul. În aceste condiţii, Hans-Peter Martin şi Harald Schuman apreciază că se poate vorbi despre o veritabilă globalizare ecologică datorată unei filozofii care s-a dovedit foarte periculoasă: „protecţia mediului şi a sănătăţii, democraţia şi drepturile omului trebuie să fie abandonate dacă aceasta serveşte economiei mondiale” 37.

35

D. Marinescu, op. cit., 2003, p. 3. Gary Gardner, Payal Sampat, Făurirea unei economii durabile a materialelor, în Starea lumii, 1999, Coordonator Lester Brown, Editura Tehnică, Bucureşti, 1999, p. 71. 37 Hans-Peter Martin, Harald Schuman, Capcana globalizării, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 239. 36

18

Efectele negative ale acestui mod de abordare nu au întârziat să apară, iar pentru contracararea lor au fost imaginate noi concepte, în acest fel apărând ideea de dezvoltare durabilă a societăţii sau ecodezvoltare38. Conceptul ecodezvoltării este unul relativ recent consacrat printr-un raport al Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare din 1987 şi în conformitate cu acesta va fi durabilă doar dezvoltarea care asigură satisfacerea nevoilor economice ale generaţiilor prezente fără compromiterea necesităţilor generaţiilor viitoare. În efortul de definire a conceptului au fost identificaţi anumiţi parametri ai dezvoltării durabile, aceştia fiind: polul ecologic, polul economic şi polul social39. Polul ecologic are în vedere dezvoltarea biologică şi asigurarea necesităţilor ecologice care înseamnă supravieţuire. Dezvoltarea societăţii este supusă presiunilor şi constrângerilor ecologice cărora trebuie să le dea curs. Relaţia om-natură va trebui armonizată, reechilibrată, rolul fundamental în acest proces de reechilibrare deţinându-l educaţia ecologică sau „alfabetizarea ecologică” aşa cum a fost ea numită de către David Malin Roodman

40

,

alfabetizare care, în România, cel puţin, este considerată a fi absolut necesară, şi formarea unei noi mentalităţi în abordarea relaţiei umanitate-natură. Polul economic ar avea în vedere capacitatea economică a societăţii de a dispune asupra surplusului, schimbându-l cu bunurile care îi lipsesc. Acoperirea necesităţilor se face doar în limita resurselor naturale, în contextul dezvoltării durabile fiind foarte importante: regenerarea resurselor în mod constant, găsirea substituienţilor energetici, reutilizarea şi reciclarea deşeurilor, economisirea materiilor prime costisitoare în avantajul generaţiilor viitoare şi utilizarea tehnologiilor curate. Cel de-al treilea pol, cel social, are în vedere sănătatea naţiunilor ca o consecinţă a creşterii calităţii vieţii pe fondul

38

Florina Bran, Vladimir Rojianschi, Gheorghiţa Diaconu, Politici ecologice, Editura A.S.E., Bucureşti, 1997, p. 6. V. Zdrenghea, Dreptul mediului şi al dezvoltării durabile, vol. I, Ed. Le Mot, Bucureşti, 1997, p. 90. 40 David Malin Roodman, Edificarea unei societăţi durabil. // Starea lumii 1999, p. 244. 39

19

dezvoltării durabile şi al interacţiunii dintre cei trei poli ai calităţii vieţii concepuţi din perspectiva dezvoltării durabile. Au fost identificate de către Florina Bran, Vladimir Rojanschi, Gheorghiţa Diaconu şi unele cerinţe cărora trebuie să le corespundă dezvoltarea pentru a fi cu adevărat durabilă41. Între acestea se numără: asigurarea unei redimensionări a creşterii economice, având în vedere o distribuţie echitabilă a resurselor şi accelerarea laturii calitative a producţiei; eliminarea sărăciei în condiţiile satisfacerii nevoilor esenţiale pentru loc de muncă, hrană, energie, apă, locuinţă şi sănătate; reducerea creşterii demografice necontrolate; conservarea şi sporirea resurselor naturale, întreţinerea diversităţii ecosistemelor, supravegherea impactului dezvoltării economice asupra mediului; reorientarea tehnologiei şi punerea sub control a riscurilor acesteia; descentralizarea formelor de guvernare, creşterea gradului de participare la luarea deciziilor privind mediul. În aceeaşi ordine de idei, s-a considerat că un element-cheie în realizarea dezvoltării durabile este investirea în dezvoltarea umană, aceasta fiind cea mai eficientă cale de progres, noutatea constituind-o sub acest aspect atenţia specială acordată segmentelor sărace ale populaţiei de pretutindeni42. În concluzie conform opiniei noastre, pentru a corespunde acestor deziderate, dezvoltarea trebuie să se facă în mod obligatoriu cu respectarea anumitor reguli: -Plasarea fiinţei umane în centrul priorităţilor. Protejarea mediului este, într-adevăr vitală dar, asemenea creşterii economice, trebuie privită ca un mijloc de a susţine dezvoltarea umană. Viabilitatea sistemului de resurse naturale ale planetei trebuie asigurată tocmai pentru a proteja viaţa umană şi opţiunile umane;

41 42

Florina Bran, Vladimir Rojanschi, Gheorghiţa Diaconu, op. cit, p. 6. F. Bran, V. Rojanschi, Gheorghiţa Diaconu, op. cit., p. 7.

20

- Regândirea modului de creştere economică a tuturor categoriilor de ţări trebuie să se facă în aşa fel încât să nu angajeze costuri ecologice exagerate. Pentru ţările în curs de dezvoltare nu poate exista o preferinţă între creşterea economică şi protecţia mediului. Creşterea nu este o opţiune, ci un imperativ. Aceste ţări vor trebui să-şi asigure rata de creştere în cadrul unor strategii care să ţină seama de mediul fizic natural în cea mai mare măsură posibilă. - Fiecare ţară este liberă să-şi elaboreze propriile programe de priorităţi ale mediului. Ţările dezvoltate privesc poluarea ca pe un pericol pentru sănătatea populaţiei şi sunt preocupate de degradarea calităţii vieţii pe termen lung. Ţările în curs de dezvoltare sunt frământate mai mult de viaţa însăşi decât de calitatea ei şi, întrucât acţiunile de protejare a mediului sunt costisitoare, se poate constata că sărăcia este un duşman al acestuia. În O.U.G 195/2005 privind protecţia mediului din România, termenul de poluare a fost modificat, comparativ cu vechea reglementare43. În acelaşi efort de prescriere a celei mai bune reţete pentru dezvoltarea economică durabilă se înscrie şi încercarea lui David C. Korten de a identifica principiile care ar trebui să guverneze procesul. Aceste principii sunt: Principiul viabilităţii ecologice. Societăţile sănătoase sunt viabile din punct de vedere ecologic, ceea ce înseamnă că trebuie să îndeplinească trei condiţii: proporţiile în care sunt utilizate resursele regenerabile să nu le depăşească pe cele în care ecosistemul poate să le regenereze; proporţiile în care resursele consumabile sunt epuizabile sunt consumate sau utilizate în mod ireversibili să nu le depăşească pe cele în care înlocuitorii regenerabili sunt concepuţi şi introduşi treptat în uz; proporţiile emisiilor poluante în mediul înconjurător să nu depăşească rata capacităţii naturale de asimilare a ecosistemului.

43

Pentru înţelesul juridic al termenului de poluare, a se vedea Anexa ce cuprinde Definiţiile legale ale unor termeni tehnici şi ştiinţifici utilizaţi în legislaţia de mediu, p.152

21

Orice consum al resurselor naturale sau al capacităţilor de absorbţie peste aceste limite este lipsit de viabilitate şi compromite şansele generaţiilor viitoare. În baza acestui principiu, activitatea economică trebuie să se desfăşoare în condiţiile respectului pentru generaţiile următoare, fiind definit indirect un drept prioritar de proprietate al generaţiilor viitoare. Principiul dreptăţii economice. Societăţile sănătoase asigură tuturor membrilor săi, prezenţi şi viitori, resursele esenţiale pentru o viaţă sănătoasă, sigură, productivă şi împlinită. Nu există nimic greşit în recompensele suplimentare acordate celor care îşi aduc o contribuţie mai mare, dar numai atâta timp cât sunt satisfăcute nevoile vitale ale fiecăruia, nu sunt defavorizate opţiunile generaţiilor viitoare, iar distribuirea puterii economice nu devine destabilizatoare. Principiul diversităţii biologice şi culturale. Societăţile sănătoase cultivă diversitatea biologică şi culturală a planetei întrucât ea constituie fundamentul potenţialului de dezvoltare. Cultivarea diversităţii este esenţială pentru participarea noastră constructivă la procesul evolutiv. Principiul suveranităţii poporului, cunoscut şi sub denumirea de „Principiul complementarităţii”, acesta observă că în societăţile sănătoase suveranitatea rezidă în societatea civilă. Obiectivul economiei umane este de a satisface nevoile umane, nu ale banilor, nu ale corporaţiilor şi nici ale guvernelor. Dreptul suveran al populaţiilor de a decide care dintre utilizările resurselor planetare serveşte cel mai bine hrănirii lor fizice şi intelectuale, în limitele primelor trei principii, este inalienabil. Principiul responsabilităţii intrinsece. Societăţile sănătoase, dezvoltate durabil, distribuie cheltuielile totale ale deciziilor referitoare la repartizarea resurselor celor care participă la producerea acestora, ca o condiţie esenţială de eficienţă într-un sistem economic auto-reglementativ. Principiul se aplică persoanelor individuale, întreprinderilor şi jurisdicţiilor politice. Nici o entitate nu are dreptul de a-şi exterioriza costurile consumului său asupra alteia. 22

Principiul tezaurului comun. Societăţile dezvoltate durabil trebuie să recunoască resursele ecologice ale planetei iar recunoaşterea acumulată a speciei umane constituie tezaurul comun. Fiecare persoană, prezentă sau viitoare a speciei are dreptul să participe la utilizarea benefică a acestuia44. Din toate demersurile anterioare două principii transpar cu claritate ca fiind obligatorii de respectat pentru ca dezvoltarea să fie într-adevăr durabilă: principiul încorporării regulilor ecologice în procesul de luare a deciziilor economice şi principiul respectului pentru necesităţile generaţiilor viitoare. În concluzie în opinia noastră, se poate aprecia că şi în condiţiile în care există diferenţe de opinii în legătură cu metodele prin care se poate ajunge la o societate dezvoltată durabil, cel mai mare câştig realizat este acela că există un consens asupra necesităţii ca pe viitor economia să respecte cu stricteţe regulile durabilităţii. Astfel conturată noţiunea de dezvoltare durabilă dobândeşte o importanţă majoră şi pentru gândirea unor strategii eficiente de protejare a mediului prin intermediul dreptului penal pentru că ecodezvoltarea va de veni o valoare socială, o valoare care va dobândi un nivel general de recunoaştere. În acest fel toate incriminările care activează în domeniul de interes vor avea drept scop asigurarea protejării mediului şi respectarea principilor durabilităţii. Semnificaţiile conceptului au fost dezvoltate şi concretizate

prin

documentele adoptate la Conferinţa O.N.U. de la Rio de Janeiro din 199245, dar până la Summit-ul mondial privind dezvoltarea durabilă de la Johannesburg s-a observat46 că dezvoltarea durabilă a devenit o noţiune pervertită în diverse maniere, în ciuda eforturilor în plan mondial de a o impune ca un posibil viitor. În primul rând, în domeniul afacerilor, a fost 44

David C. Korten, Corporaţiile conduc lumea, Ed. ANTET, Oradea, 1998, p. 310. Declaraţia O.N.U. de la Rio de Janeiro din 1992 reprezintă rezultatul unei soluţii de compromis, între ţările industrializate şi Grupul celor 77 de ţări în curs de dezvoltare (care cuprinde astăzi un număr de 128 de membrii) este în mare parte asemănătoare cu cea de la Stockholm din 1972, consacrând drepturile şi responsabilităţile ce revin statelor în raport cu protecţia mediului. 46 Mircea Duţu, Dreptul mediului, Tratat, abordare integrată, Editura Economică, Bucureşti, 2003, vol. I, p. 15. 45

23

pervertită fiind considerată sinonimă cu noţiunea de creştere durabilă, trădând astfel conflictul dintre viziunea comercială şi cea ecologistă, socială şi culturală a lumii. În al doilea rând, ideea de dezvoltare durabilă este pervertită în aceea de utilizare durabilă, mascând, astfel, practici opuse celor prescrise. A treia formă de denaturare ţine de ilicitul ecologic, acoperit sub lacunele şi imperfecţiunile legislative şi/sau politicile promovate la nivel naţional sau internaţional. În al patrulea rând, filozofia dezvoltării durabile ascunde şi o idee extrem de controversată, aceea a unui consum durabil care ar trebui să crească de 5-10 ori. În orice caz, se apreciază că sub impactul a două fenomene convergente: criza ecologică profundă, generală şi universală şi revoluţia genetică, omul trebuie să-şi reevalueze statutul în favoarea accentuării laturilor sale legate de apartenenţa la natură.47

Secţiunea a III-a: Sistemul măsurilor cu rol în activitatea de protejare a mediului Sub impulsul numeroaselor mesaje transmise de factorii de mediu prin intermediul diferitelor fenomene negative (deşertificarea, ploile acide, etc.) manifestate în perioada contemporană s-a ajuns, aşadar la acceptarea necesităţii protejării mediului pentru el însuşi, împotriva omului dar în interesul acestuia. Pentru a sprijini în concret acest efort de protejare şi în ideea de a realiza o indispensabilă „alfabetizare ecologică” a fost creat un adevărat sistem de metode şi tehnici gândite a avea un rol determinant în domeniul de interes. În cadrul acestor metode, alături de construirea unor noi concepte cu rol de reorientare a activităţii de protejare a factorilor de mediu, aşa cum este situaţia 47

Idem, p. 29.

24

anterior analizatului concept de „dezvoltare durabilă” sau a celui de „protejare integrată”, se mai înscriu: a) crearea dreptului mediului ca ramură distinctă de drept internaţional. În planul manifestărilor negative ale factorilor de mediu s-a observat o internaţionalizare a acestora generată de mai multe realităţi. În primul rând, s-a constatat că nici un element de mediu nu recunoaşte frontierele politicogeorgafice stabilite convenţional de către om. Orice impact mai important poate produce efecte în afara frontierelor statului. Pe de altă parte, sunt descoperite din ce în ce mai multe fenomene ale căror dimensiuni depăşesc frontierele statelor sau care nu pot fi înţelese şi combătute decât la nivel internaţional

sau

mondial:

„ploile

acide”,

deşertificarea,

scăderea

patrimoniului genetic mondial, subţierea stratului de ozon, etc. În al doilea rând, s-a constatat şi interdependenţa dintre diferitele componente ale mediului, poluarea unuia dintre elementele sale atrăgând în mod obligatoriu afectarea altor factori. În al treilea rând, factorii economici joacă şi ei un rol important în internaţionalizarea problemelor mediului. Statul care ia măsuri de protecţie a mediului trebuie să ţină cont de creşterea sarcinilor care apasă asupra economiei sale. Desigur, pe termen lung investiţia făcută pentru eliminarea poluării este rentabilă, dar reconstrucţia resurselor naturale deteriorate sau risipite este foarte costisitoare, iar statul care protejează mediul său riscă să fie penalizat în concurenţa internaţională datorită distorsiunilor create în dezavantajul său. Un alt factor care determină internaţionalizarea problemelor de mediu şi care impune cooperarea între state şi adoptarea de reguli comune, este pericolul „exportării” poluării. Este vorba de activităţi, instalaţii sau produse care pot produce pagube mediului şi care, fiind interzise într-o ţară, sunt transferate spre o altă ţară cu o legislaţie mai puţin severă48.

48

Michel Prieur, op. cit., p. 39-40.

25

Aceşti factori sunt de natură, deci, să sublinieze fenomenul de internaţionalizare a problemelor de mediu şi au fost cei care au consolidat ideea creării unei ramuri distincte de drept care să asigure reglementarea într-o măsură eficientă a activităţii de protejare a mediului pe baza informaţiei furnizate de ştiinţa ecologiei. În funcţie de palierul de reglementare pe care îl are în atenţie, se poate vorbi despre drept al mediului naţional, internaţional şi comunitar,

fiecare

dintre

acestea

prezentând

certe

şi

indispensabile

interdependenţe, dar şi trăsături specifice49. Momentele de referinţă în geneza acestei ramuri de drept sunt furnizate de documente care au vocaţie mondială şi care au fost adoptate în urma desfăşurării unor conferinţe mondiale pe problemele de mediu la Stockholm (1972), Rio de Janeiro (1992), Johannessburg (2002)50. În atenţia noastră va intra în mod deosebit manifestarea de la Johannesburg care este cel mai recent şi care continuă eforturile depuse la momentele

anterioare

prin

asigurarea

îmbunătăţirii

implementării

documentelor de la Rio – Declaraţia de principii şi Agenda 2151– referitoare la dezvoltarea durabilă. Cu această ocazie au fost adoptate două documente cu caracter declarativ: Declaraţia de la Johannesburg52 privind dezvoltarea durabilă şi Planul de implementare53. Principalele rezultate care au decurs din documentele adoptate s-a stabilit că au fost următoarele:

49

D. Marinescu, op. cit., 2003, p. 86-87. M.Duţu, Dreptul mediului, Tratat, abordare integrată, vol.I, Editura Economica, 2003, p.51-68 51 Unul dintre documentele majore adoptate în cadrul Reuniunii de la Rio de Janeiro, este planul de acţiune intitulat,, Agenda 21” menit să ducă la aplicarea principiilor ,,Cartei Pământului” pe o perioadă care se întinde dincolo de anul 2000. Planul de acţiune aduce ca inovaţie instituirea unei responsabilităţi globale pentru O.N.U şi organismele din sistemul său faţă de abordarea şi soluţionarea problemelor mediului. Consacră o nouă concepţie asupra aplicării unei dezvoltări compatibile cu prezervarea mediului ambiant. 52 Deşi este un document cu o valoare declaratorie , este şi singurul cu caracter general, previzional, adoptat de ultima reuniune mondială privind mediul. 53 Documentul cuprinde un ansamblu de măsuri- administrative, juridice, strategice, vizând continuarea şi întărirea procesului de implementare a principiilor şi obiectivelor dezvoltării durabile stabilite prin declaraţia şi Agenda 21 adoptate la Rio în 1992. 50

26

-

confirmarea dezvoltării durabile ca element central al agendei internaţionale şi încurajarea acţiunii globale de luptă împotriva sărăciei şi de protejare a mediului;

-

lărgirea şi consolidarea semnificaţiei dezvoltării durabile prin relevarea legăturilor existente între sărăcie, mediu, utilizarea resurselor naturale;

-

reconfirmarea unui număr important de angajamente concrete şi ţinte de acţiune pentru realizarea concretă a obiectivelor de dezvoltare durabilă;

-

criticarea situaţiei sănătăţii şi celei a sărăciei;

-

confirmarea necesităţii de a se constitui un fond mondial de solidaritate pentru eradicarea sărăciei;

-

acordarea unei atenţii speciale Africii pentru o concentrare mai bună a eforturilor în vederea satisfacerii nevoilor de dezvoltare;

-

viziunile societăţii civile au fost evidenţiate prin recunoaşterea rolului său esenţial în implementarea rezoluţiilor şi promovarea iniţiativelor;

-

conceptul de parteneriat între guverne, oameni de afaceri şi societatea civilă a fost încurajat de reuniune în privinţa Planului de implementare54.

b) instituţionalizarea la diferite nivele a problemelor mediului. Sub acest aspect, se constată stabilirea de atribuţiuni concrete în sarcina unor instituţii deja existente sau chiar înfiinţarea de instituţii noi specializate în activitatea de protejare

a

mediului.

În

funcţie

de

nivelul

de

competenţă

despre

instituţionalizarea problematicii de mediu se va putea vorbi la nivel naţional,

54

M. Duţu, Tratat, op. cit., 2003, p. 66.

27

mondial,

regional

şi

subregional55,

cu

atenţie

deosebită

faţă

de

instiuţionalizarea la nivel comunitar56. La nivel naţional, sub impulsul manifestărilor internaţionale desfăşurate în domeniul ocrotirii mediului au fost create organisme ce au structuri corespondente diferitelor nivele de jurisdicţie şi care au activitate specializată în orientarea şi gestionarea problemelor mediului. În România acest organism este Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului. La nivelul Uniunii Europene, din punctul de vedere al necesităţii de asigurare a protecţiei factorilor de mediu, a fost constituită o instituţie foarte importantă - Agenţia Europeană pentru Mediu, creată prin Regulamentul Consiliului nr. 1210/1990 şi care are sediul la Copenhaga57. Sarcina Agenţiei este aceea de a furniza Uniunii şi statelor membre informaţii obiective care să le permită luarea celor mai eficiente măsuri de protecţie a mediului. Este un organism independent faţă de Comisie şi de centrele comunitare cu competenţe în domeniu. Asigură coordonarea Reţelei Europene de Observare şi Informare asupra Mediului care are trei tipuri de participanţi: statele membre, componentele reţelelor naţionale de informare şi instituţiile desemnate să coopereze cu Agenţia. Elementul care distinge Agenţia între celelalte instituţii comunitare este împrejurarea că din ea pot face parte şi state care nu sunt membre ale Uniunii dar care acordă problemelor de mediu aceeaşi atenţie pe care o au şi statele membre. Între funcţiile agenţiei se numără: înfiinţarea şi coordonarea REOIM; furnizarea de informaţii necesare integrării şi implementării politicilor eficiente de mediu;

promovarea

încorporării

informaţiilor

europene

în

programele

internaţionale de monitorizare a mediului; asigurarea unei largi difuzări a informaţiilor de mediu; stimularea dezvoltării şi punerii în aplicare a tehnologiilor 55

D. Marinescu, op. cit. 2003, p. 485 - 523. M. Duţu, Tratat, op. cit. 2003, vol. I, p. 329-342. 57 Regulamentul Consiliului Europei nr. 1210/1990. 56

28

cu impact minim asupra mediului; stimularea perfecţionării metodelor de evaluare a costurilor daunelor produse mediului şi a celor ocazionate de prevenirea producerii de astfel de daune; stimularea schimbului de informaţii în legătură cu tehnologiile cele mai convenabile pentru asigurarea calităţii mediului; c) crearea şi recunoaşterea legislativă a unui nou drept fundamental al omului - dreptul la un mediu sănătos, ca drept de generaţia a III-a aceea a drepturilor de solidaritate. Analiza acestui nou tip de drept va constitui obiectul de atenţie al unui capitol distinct din această lucrare; d) elaborarea unor strategii şi politici de mediu coerente şi eficiente şi crearea unor tehnici specifice dreptului mediului: proceduri preventive; pârghii economico-fiscale; reglementări tehnice; e) angajarea răspunderii juridice pentru faptele care prejudiciază mediul. Deşi această metodă este cea la care se recurge doar în ultimă instanţă, ea are un rol distinct şi important în cadrul sistemului de măsuri chemate să asigure o calitate corespunzătoare pentru factorii de mediu. Prin formele sale de manifestare identificate prin intermediului tipului de relaţie socială încălcată prin comportamentul antisocial răspunderea juridică are menirea de a garanta respectarea prescrispţiilor normelor juridice, conferindu-le acestora forţă deplină.

29

CAPITOLUL

al.

II-lea:

OCROTIREA

JURIDICĂ

A

DREPTULUI FUNDAMENTAL AL OMULUI LA UN MEDIU SĂNĂTOS Secţiunea I: Noţiunea dreptului omului la un mediu sănătos şi locul lui în sistemul drepturilor fundamentale ale omului Declaraţia Universală a Drepturilor Omului nu enunţă categorii de drepturi, delimitarea celor două categorii diferenţiate în „drepturi civile şi politice” şi „drepturi economice, sociale şi culturale” s-a făcut în urma elaborării celor două pacte adiţionale la declaraţie: Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice şi Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice. O propunere de clasificare a drepturilor în civile şi politice este întâlnită numai în Convenţia internaţională pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, adoptată de Adunarea generală în 1965. Această convenţie enumeră în art. 5, ca drepturi politice, îndeosebi dreptul de a participa la alegeri, a vota şi a candida pe baza votului universal şi egal şi de a avea acces la serviciile publice58. Ca drepturi civile sunt enumerate îndeosebi libertatea de mişcare şi de reşedinţă în limitele frontierelor statului, dreptul de a părăsi orice ţară, inclusiv pe a sa, şi de a reveni în ţara sa, dreptul la cetăţenie şi la alegerea soţiei, dreptul de a deţine proprietate singur sau în asociere cu alţii, dreptul la succesiune, libertate de gândire, conştiinţă şi religie, libertatea de opinie şi expresie, libertatea de reuniune paşnică şi de asociere59. După cum se observă, unele dintre drepturile enumerate ca fiind drepturi civile sau un pronunţat caracter politic, drept pentru care se poate afirma că nu există o 58

Art. 5 al Convenţiei internaţionale pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, adoptată de Adunarea generală în 1965 59 Ibidem.

30

delimitare clară a celor două categorii. De altfel, nici Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice nu defineşte şi nici nu separă cele două categorii în vreun fel. Fără a reprezenta o ierarhizare a drepturilor şi libertăţilor civile şi politice, Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice prezintă în primul rând dreptul la viaţă, la libertate fizică şi la integritatea persoanei, iar în strânsă legătură cu acestea s-a apreciat că se pot considera a se afla interzicerea sclavajului, a servajului şi a muncii forţate, interzicerea torturii şi a tratamentelor ori pedepselor crude, inumane sau degradante60. În legătură cu dreptul la libertate şi securitate al persoanei, Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice prevede că nimeni nu va fi supus arestului sau detenţiei arbitrare şi nu va fi lipsit de libertate decât pentru raţiuni şi în conformitate cu proceduri stabilite de lege, stabilind expres că sunt interzise sclavia, servajul şi munca forţată. Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice interzice, de asemenea, tortura, tratamentele sau pedepsele crude, inumane sau degradante şi prevede în mod expres că nimeni nu va fi supus fără consimţământul său unor experienţe medicale sau ştiinţifice. Acelaşi document se referă apoi la protecţia persoanelor arestate sau reţinute şi a persoanelor învinuite – prin intermediul dreptului la apărare sub toate aspectele, al prezumţiei de nevinovăţie, al neretroactivitatăţii legii penale şi al respectării demnităţii persoanei umane -, la protecţia personalităţii, a vieţii particulare, a inviolabilităţii domiciliului şi a corespondenţei, a onoarei şi reputaţiei oricărei persoane; la libertăţile publice, incluzând libertatea de expresie, de asociere, de reuniune, de gândire, conştiinţă şi religie; la dreptul de a participa la viaţa publică; la libertatea oricărei persoane de a părăsi orice ţară, inclusiv pe a sa, de a circula liber pe teritoriul unei ţări unde se află în mod legal şi a-şi alege liber reşedinţa pe acest teritoriu, libertatea de a reveni în ţara sa. 60

Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice

31

A doua categorie de drepturi este reprezentată de drepturile economice, sociale şi culturale. Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale şi unele documente regionale cu incidenţă în materie au determinat identificarea drepturilor care fac parte din această categorie, grupate după unele opinii61 în trei subgrupe: drepturile sociale, incluzând dreptul la un standard de viaţă adecvat, la hrană, locuinţă, îngrijire, dreptul familiei la asistenţă; drepturi economice, incluzând dreptul la proprietate, dreptul la muncă, la securitate socială; drepturile culturale, incluzând dreptul de a lua parte la viaţa culturală, de a beneficia de progresul ştiinţific şi aplicaţiile sale, de a proteja interesele morale şi materiale, libertatea activităţii de cercetare şi creaţie, dreptul la educaţie. În afară de categoriile de drepturi ale omului amintite deja, în dreptul internaţional sunt din ce în ce mai mult recunoscute aşa numitele drepturi de solidaritate, ca expresie a unei concepţii de viaţă în comunităţi mai largi şi care nu ar putea fi realizate decât prin eforturi conjugate. Sunt menţionate în aceste categorii dreptul la dezvoltare, dreptul la un mediu sănătos, dreptul la pace62 şi dreptul la patrimoniul comun al umanităţii. Aceste drepturi mai sunt numite şi drepturi de generaţia a treia conform teoriei generaţiilor de drepturi ale omului avansată în anul 1979. În baza acestei teorii s-ar pute vorbi despre o primă generaţie de drepturi ale omului, reprezentată de către drepturile civile şi politice, despre o a doua generaţie în care s-ar plasa drepturile economice, sociale şi culturale, iar în a treia generaţie se află drepturile de solidaritate. Drepturile de solidaritate şi-au găsit până în prezent expresia în documente de tip declarativ şi numai în mod indirect în tratate ce guvernează anumite domenii, existând doar un proiect de pact internaţional referitor la

61

Ion Diaconu, Drepturile omului în dreptul internaţional contemporan, manual, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 183. 62 K. Vasak, Le droit international des droits de l’homme, în RCADI, 1974, vol. 140, p. 344-345.

32

drepturile de solidaritate63. Despre această categorie de drepturi se susţine că de ele trebuie să beneficieze nu numai indivizii, ci şi grupurile şi popoarele, precum şi că realizarea lor presupune cooperarea globală, bazată pe noţiunea de solidaritate internaţională64. Statutul acestei categorii de drepturi, ca drepturi individuale ale persoanei, ca şi conţinutul lor, ridică numeroase probleme în practica asigurării lor în ţările contemporane întrucât au o dimensiune colectivă mai pronunţată decât alte drepturi ale omului. Evoluţia societăţii contemporane în prezent este caracterizată prin recurgerea din ce în ce mai serioasă la respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în ceea ce priveşte protecţia mediului. Este o realitate firească în condiţiile în care omul este beneficiarul dreptului la mediu sănătos dar este în acelaşi timp şi cel care produce daunele cele mai importante factorilor de mediu. Pentru ca respectarea acestui drept să fie garantată şi pentru ca el să fie în acelaşi timp şi un instrument eficient de protejare a mediului considerăm că cea mai bună soluţie a constat în ancorarea sa în cadrul drepturilor omului universal recunoscute la viaţă, sănătate, viaţă privată, în drepturile de acces la informaţie, etc. S-au exprimat în literatura de specialitate mai multe opinii referitor la denumirea acestui drept: drept la mediu sănătos şi echilibrat ecologic propusă de M. Duţu 65, drept la conservarea mediului înconjurător propusă de Al. Kiss 66

, drept la un mediu protejat propusă de Gheorghe Iancu

67

. Chiar dacă nu

există unitate de opinii în legătură cu denumirea sa, Gh. Iancu afirmă, că specialiştii au acceptat că dreptul la mediu sănătos este unul dintre drepturile 63

Diego Uribe Vargas, La troisième génération des droits de l’homme, în RCADI, 1984, vol. 184, p. 362 şi urm. I. Diaconu, op. cit., p. 315. 65 M. Duţu, Tratat, op. cit. 2003, vol. I, p. 217. 66 Al. Kiss, Droit international de l’environnement, Pedone, Paris, 1989, p. 26. 67 Gheorghe Iancu, Drepturile fundamentale şi protecţia mediului, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 1998, p. 165. 64

33

fundamentale ale omului cuprinse în generaţia a treia, aceea a drepturilor de solidaritate68. Denumirea de drept la un mediu sănătos este cea mai potrivită pentru că este şi cea mai cuprinzătoare, având un grad mare de generalitate putând astfel să acopere toate celelalte variante existente în literatura de specialitate. Astfel, se apreciază că mediul va putea fi considerat sănătos atunci când asigură condiţiile proprii de existenţă şi dezvoltare pentru toate fiinţele care trăiesc la un moment dat pe Terra. Pentru a fi sănătos el va trebui, fără îndoială, să fie şi echilibrat ecologic, conservat prin orice mijloace şi protejat. Pe de altă parte, se poate ca pentru protejarea mediului să fie luate unele măsuri, el să fie deci protejat dar să fie protejat ineficient, măsurile luate dovedindu-se nepotrivite. A proteja nu este suficient, trebuie să protejezi eficient astfel încât mediul să fie sănătos. Noţiunea de drept la un mediu sănătos este destul de nouă şi a intrat de curând în catalogul drepturilor fundamentale ale omului fiind conturat mai ales la nivel internaţional şi mai puţin la nivel naţional sub impulsul realităţilor economico-sociale şi juridice care se apreciază că evidenţiază acuitatea şi semnificaţiile majore ale unui asemenea drept69. Se poate astfel afirma că dacă dreptul mediului decurge din interesul comun al umanităţii, acest interes se reflectă în drepturile recunoscute individului70. De altfel, se apreciază că dreptul la un mediu sănătos, în condiţiile agravării deteriorării mediului, capătă o poziţie primordială alături de alte drepturi, printre care se numără dreptul la dezvoltare, dreptul la mediu social adecvat prin lupta împotriva terorismului, criminalităţii şi drogurilor, dreptul la pace şi securitate71.

68

Gh. Iancu, op. cit., p. 165-172. M. Duţu, Tratat, op. cit., 2003, vol. I, p. 219. 70 Al. Kiss, Droit international de l’environnement, op. cit., p. 20. 71 Marilena Uliescu, Consacrarea dreptului la mediu în Constituţia României, în Palatul de Justiţie, nr. 4/2003, p. 3. 69

34

Consacrarea dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos a fost privită, ca instrument de realizare a obiectivului de protecţie a mediului72. Primul document internaţional care a proclamat dreptul la un mediu sănătos este Declaraţia conferinţei O.N.U. privind mediul uman de la Stockholm (1972). În art. 1 al acesteia se preciza că omul are un drept fundamental la libertate, egalitate şi la condiţii de viaţă satisfăcătoare, într-un mediu a cărui calitate să-i permită să trăiască în demnitate şi bunăstare. El are îndatorirea solemnă de a proteja şi ameliora mediul pentru generaţiile prezente şi viitoare73. Principul 1 al Declaraţiei de la Rio din 1992 a reluat ideea lansată anterior, precizând că fiinţele umane au dreptul la o viaţă sănătoasă şi productivă în armonie cu natura. În drepturile naţionale există mai multe forme sub care este consacrat dreptul la mediu sănătos. Există o primă categorie de state în care dreptul a fost înscris expres în constituţie aşa cum trebuie să se întâmple în cazul unui drept fundamental74. Majoritatea statelor, însă, nu au reglementat constituţional expres acest drept fundamental dar pe calea interpretării doctrinare au fost identificate modalităţi din care ar rezulta o consacrare implicită. Aceste modalităţi ar fi: stabilirea unor îndatoriri fundamentale ale statului şi ale cetăţenilor sau scoaterea în evidenţă a unui drept cutumiar la un mediu sănătos. Al. Kiss afirmă, de exemplu că textele de drept pozitiv care enunţă simpla obligaţie a statului de a proteja mediul înconjurător creează în fapt un drept la mediu înconjurător75. În alte sisteme juridice naţionale dreptul la mediu sănătos este recunoscut ca drept subiectiv nu şi ca drept fundamental, recunoaşterea sa 72

M.Gorunescu, Infracţiuni contra mediului înconjurător, Editura Cermaprint, Bucureşti, 2006 Art. 1 al Declaraţiei conferinţei O.N.U. privind mediul uman de la Stockholm (1972). 74 Albania, Belarus, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Finlanda, Grecia, Letonia, Moldova, Portugalia, Rusia, Slovenia, Spania, Ungaria.. 75 Al. Kiss, Définition et la nature juridique d’un droit de l’homme à l’environnement, U.N.E.S.C.O., 1978, p. 22. În Canada, Irlanda, Marea Britanie, Thailanda, etc. 73

35

fiind legislativă sau judecătorească, fără ca el să fie menţionat sub vreo formă în constituţii76. În România în Constituţia din 1991, în forma sa iniţială, nu era reglementat un drept la mediu sănătos, dar în art. 134 alin. 2 lit. e) şi f) au fost prevăzute îndatoriri ale statului cu privire la refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, la menţinerea echilibrului ecologic şi pentru crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii. Această nerecunoaştere expresă a dreptului la un mediu sănătos era acoperită de art. 5 din Legea protecţiei mediului, Legea nr. 137/1995 care precizează că: „statul recunoaşte tuturor persoanelor dreptul la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic”, care a fost preluată şi de O.U.G. nr.195/2005, ambele precizând acelaşi lucru, fără a se face vreo distincţie dictată de principiul teritorialităţii legii. În literatura de specialitate se aprecia chiar că nu trebuie să se considere că dreptul s-ar bucura de o recunoaştere constituţională implicită întrucât aceasta ar face să se piardă caracterul său de drept fundamental, fiind, în consecinţă, doar un drept subiectiv care ar avea izvorul în Constituţie, fapt ce ar împiedica accesul la procedurile specifice drepturilor fundamentale77. În opinia altui autor, Gh. Iancu, s-a apreciat că nereglementarea expresă a dreptului la mediu în Constituţie se datorează lipsei fondurilor materiale necesare pentru luarea unor măsuri de combatere a poluării şi faptului că o astfel de consacrare ar putea atrage la un moment dat blocarea activităţii instanţelor judecătoreşti datorită avalanşei de cauze iniţiate de titularii dreptului care se simt lezaţi de activităţile economice sau sociale poluante78. Cu toate acestea, au existat şi opinii în conformitate cu care, în perspectiva în care se dorea modificarea Constituţiei României, unul dintre punctele demne de luat în calcul este aceea consacrării exprese a dreptului la mediu sănătos, un drept a cărui respectare să fie garantată inclusiv prin 76

Norvegia, S.U.A., Indonezia, Franţa, Italia, etc. M. Duţu, Dreptul mediului, Tratat, Editura Economică, Bucureşti, 1998, vol. I, p. 100. 78 Gh. Iancu, op. cit., p. 49. 77

36

incriminarea comportamentelor neconforme, neexistând nici un temei care să împiedice această evoluţie şi să ne aducă în situaţia de a nu fi în ritmul şi la nivelul cerinţelor Mileniului 3.79 Toate aceste controverse au fost rezolvate când, prin Legea de modificare a Constituţiei s-a procedat la introducerea în Legea fundamentală a României a art. 331 în conformitate cu care: “Statul recunoaşte dreptul fiecărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi ameliora mediul înconjurător.”80 Iată, deci, că şi România s-a alăturat grupului statelor care consacră expres un drept fundamental al omului la un mediu sănătos, aceasta datorită recunoaşterii faptului că protejarea mediului nu mai este doar un subiect la modă ci o necesitate certă, mai ales prin prisma alinierii legislaţiei noastre la cerinţele dictate de perspectiva integrării europene. În aceste condiţii, dat fiind caracterul de drept fundamental al dreptului la mediu sănătos, în materia de interes, apare ca fiind justificată aplicarea art. 20 alin. 2 din Constituţia României în conformitate cu care „dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”81 În consecinţă, atunci când dreptul fundamental al omului la mediu sănătos cunoaşte o ocrotire mai bună într-un instrument juridic internaţional decât se întâmplă într-o reglementare internă, în baza art. 20 alin. 2 din Constituţie sunt incidente normele internaţionale care ar înlătura astfel aplicarea reglementărilor interne aflate în acţiune în domeniul respectiv, 79

Marilena Uliescu, op. cit., în Palatul de Justiţie nr. 4/2003, p. 3. Art. 331 al Constituţiei României. 81 Alin. 2 art. 20 al Constituţiei României. 80

37

inclusiv în ceea ce priveşte dreptul fundamental al omului la mediu sănătos. În toate celelalte cazuri se va aplica reglementarea internă. Conţinutul dreptului la un mediu sănătos este influenţat de definiţia dată mediului. În opinia autorului Ion Grigore Sion conţinutul dreptului la mediu sănătos are două dimensiuni. Prima dimensiune presupune dreptul oricărui individ la: a) prevenirea poluării; b) încetarea activităţii care are drept efect poluarea nocivă, situată peste pragurile de poluare admise; c) repararea pagubei suferite de pe urma acestei poluări. Cea de a doua dimensiune a dreptului implică obligaţia popoarelor, care incumbă statelor respective, de a coopera în vederea prevenirii şi combaterii poluării, aşa cum ele au obligaţia de a lua măsuri corespunzătoare pe plan naţional82. În orice caz, conţinutul dreptului la mediu sănătos trebuie să aibă în vedere anumite elemente: legătura în care se află cu definiţia mediului şi existenţa a două dimensiuni ale sale – una naturală şi alta umană. În aceste condiţii, conţinutul va fi format din drepturile pe care le au cetăţenii în legătură cu protecţia mediului, măsurile care formează conţinutul protecţiei mediului şi îndatorirea statului şi a fiecărui cetăţean sau persoană juridică privind protecţia mediului. Autorul Gh. Iancu

83

consideră, că pentru stabilirea corectă a

conţinutului dreptului fundamental la mediu sănătos trebuiesc avute în vedere în mod obligatoriu anumite elemente: a) necesitatea reglementării exprese ca drept fundamental; b) sublinierea faptului că mediul trebuie să se înscrie în standardele stabilite în domeniu; c) relevarea caracterului de „bun public a mediului”; d) indicarea obligaţiilor care revin statului în materie; e) reglementarea răspunderii juridice pentru faptele prin care s-au produs pagube mediului.

82 83

Ion Grigore Sion, Ecologie şi drept internaţional, A.S.E., Bucureşti, 1990, p. 190. Gh. Iancu, op. cit., p. 212.

38

Ca o consecinţă a acestui fapt, titular al dreptului poate fi orice persoană care se găseşte pe teritoriul României, indiferent de rasa, naţionalitatea sau cetăţenia

acesteia,

subliniindu-se

universalitatea

sa

ca

drept

uman

fundamental. Autorul I. Duţu a avansat ideea că există trei categorii de titulari ai dreptului la un mediu sănătos: indivizii, specia umană în ansamblul său şi generaţiile viitoare84. În art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005, privind protecţia mediului , în afară de consacrarea dreptului la un mediu sănătos, legiuitorul mai stabileşte şi un număr de cinci drepturi – garanţii care, sunt considerate ca reprezentând mai degrabă drepturi special recunoscute şi dezvoltate în contextul protecţiei mediului. a. Accesul la informaţie privind mediul, cu respectarea condiţiilor de confidenţialitate prevăzute de legislaţia în vigoare: Pornind de la necesitatea de a proteja, de a conserva şi de a îmbunătăţi calitatea mediului şi de a asigura dezvoltarea durabilă şi protecţia acestuia în vederea asigurării unui mediu sănătos pentru toate persoanele, E. Lupan a observat85 că trebuie subliniat că orice persoană are dreptul să trăiască într-un mediu adecvat sănătăţii şi bunăstării sale şi, totodată, are sarcina atât individual, cât şi

în asociere cu alţii, să îmbunătăţească şi să protejeze

mediului, în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare şi să respecte această îndatorire. Pentru a fi capabili să menţină şi să-şi exercite acest drept, precum şi să respecte şi să-şi execute această obligaţie, persoanele trebuie să aibă acces la informaţie, să fie îndreptăţite să ia parte la luarea deciziilor de mediu şi să poată avea acces la justiţie în probleme de mediu. Acest drept este o concretizare a dreptului fundamental al omului la informaţie consacrat de art. 31 din Constituţie care stabileşte dreptul persoanei de a avea acces la orice 84 85

I. Duţu, Dreptul mediului.Tratat 2003, op. cit. vol. I, p. 102. E. Lupan, Accesul la informaţie şi la justiţie în probleme de mediu, în R.D. nr. 9/2003, p. 115 şi urm.

39

informaţie de interes public. Din coroborarea acestei dispoziţii cu cea a art. 1 din O.U.G. 195/2005 în conformitate cu care protecţia mediului este un obiectiv de interes public major, rezultă că trebuie să se asigure accesul cetăţenilor la orice informaţie publică relativă la acest domeniu. Pentru a se asigura eficienţa dreptului – ca garanţie trebuie să se creeze structurile prin care să se facă accesul la informaţie86, să se stabilească procedura prin care se face acest acces şi să se stabilească anumite condiţii pe care informaţia trebuie să le îndeplinească informaţia pentru a fi accesibilă şi comprehesibilă. Accesul la informaţia de mediu poate fi limitat, în condiţiile legii, numai atunci când respectarea condiţiilor de confidenţialitate prevăzute de legislaţia în vigoare o impune. b. Asocierea în organizaţii pentru protecţia mediului este o formă a dreptului fundamental social-politic de asociere. Dreptul cuprinde posibilitatea cetăţenilor români de a se asocia în mod liber în partide sau formaţiuni politice, în sindicate sau în alte forme sau tipuri de organizaţii, ligi şi uniuni cu scopul de a participa la viaţa ştiinţifică şi culturală şi de a-şi realiza o serie de interese legitime comune87. În contextul protecţiei mediului conţinutul acestui drept este restrâns la apărarea calităţii mediului şi se cuvine a fi subliniat rolul deosebit pe care îl au organizaţiile neguvernamentale în acest domeniu. c. Consultarea în procesul de luare a deciziilor privind dezvoltarea politicii şi legislaţiei de mediu, emiterea actelor de reglementare în domeniu, elaborarea planurilor şi programelor: Art. 5 lit. „c” din Legea României nr. 137/1995 a fost dezvoltat în O.U.G. nr.195/2005, care reglementează acest drept ca fiind dreptul de consultare în vederea luării deciziilor privind dezvoltarea politicilor, legislaţiei şi a normelor de mediu, eliberarea acordurilor şi a autorizaţiilor de mediu, inclusiv pentru 86

La nivel internaţional s-a creat INFOTERRA, reţea informatică ce are ca obiectiv punerea în legătură a celor interesaţi de informaţiile de mediu. 87 Ioan Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Ed. Actami, Bucureşti, 1997, p. 246.

40

planurile de amenajare a teritoriului şi de urbanism şi este perceput ca o formă de participare a cetăţenilor la protejarea mediului. De asemenea acest principiu se referă şi la elaborarea planurilor şi a programelor d. Dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul organizaţiilor pentru protecţia mediului, autorităţilor administrative şi/sau judecătoreşti, după caz, în probleme de mediu: Dreptul a apărut ca o aplicaţie particulară a accesului la justiţie (art. 21 din Constituţie) şi a dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică (art. 48 din Constituţie). Conţinutul dreptului este întregit de prevederile art. 97 din O.U.G.195/2005, privind protecţia mediului care conferă organizaţiilor neguvernamentale dreptul la acţiune în justiţie în vederea conservării mediului. e. Dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit În domeniul mediului înconjurător prejudiciul suferit este denumit daună ecologică. În legătură cu acest drept în doctrină au fost formulate două principii: principiul restitutio in integrum – chiar dacă restituirea nu se poate face decât prin plata unei sume de bani şi principiul poluatorul plăteşte. Cel de-al doilea principiu presupune internalizarea de către cel care produce poluarea a cheltuielilor ocazionate de înlăturarea consecinţelor pe care le-a produs. Secţiunea a II-a: Dreptul penal ca instrument de protejare a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos şi locul lui în sistemul mijloacelor juridice de ocrotire a mediului Autorul Ernest Lupan a exprimat un punct de vedere, foarte interesant, în legătură cu protejarea dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos, în cuprinsul căruia se arată faptul că nu este corect să ne referim la o răspundere pentru prejudiciul cauzat mediului prin poluare, şi, implicit, pentru dauna ocazionată de afectarea dreptului fundamental de ocrotit, ci – pur şi 41

simplu, despre un drept pe care îl are victima poluării, respectiv, de o obligaţie de a plăti indemnizaţia, concepută în afara ideii de răspundere şi independentă de culpă, şi că dreptul civil nu poate servi intereselor de recuperare a prejudiciilor din domeniul mediului pentru că el apără interese private, în timp ce prejudiciul ecologic afectează interesul public88. Totuşi, în general, consideră M. Duţu, se acceptă faptul că dreptul la un mediu sănătos poate fi ocrotit prin intermediul dreptului civil, ocrotire care se manifestă în concret printr-o angajare a răspunderii civile pentru prejudiciu ecologic89. În situaţia în care se constată că s-a produs un prejudiciu în acest domeniu de activitate , se impune în mod corect a se realiza recuperarea, acestuia pe calea răspunderii civile. S-a considerat că dreptul civil nu poate servi intereselor de recuperare a prejudiciilor din domeniul mediului pentru că el apără interese private, în timp ce prejudiciul ecologic afectează interesul public.90 Pentru angajarea răspunderii civile în domeniul dreptului mediului este necesară îndeplinirea mai multor condiţii: a) să fie săvârşită o faptă cu caracter ilicit (o faptă de poluare); b) să existe un prejudiciu denumit în această materie „daună ecologică”; c) fapta de poluare să fie generată de culpa autorului (culpa ecologică) sau chiar să fie independentă de culpa acestuia; d) existenţa capacităţii delictuale a autorului în momentul săvârşirii faptei91. După cum se observă, angajarea răspunderii civile pentru faptele care aduc atingere dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos este strâns legată de noţiunea de daună ecologică. Definirea ei a suscitat o serie de discuţii în literatura de specialitate, autorul E. Lupan susţinând, de exemplu,

88

Ernest Lupan, Cu privire la noţiunea juridică a prejudiciului ecologic, în R.D. nr. 3/2003, p. 84. M. Duţu, Tratat, 2003, vol. I, p.. 394. 90 E.Lupan, Cu privire la noţiunea juridică a prejudiciului ecologic, în Dreptul nr.3/2003. p.84 91 C.Stătescu,C.Bîrsan,Drept civil, Teoria obligaţiilor,Editura All ,p.81-82 89

42

chiar faptul că prejudiciul ecologic nu este un prejudiciu civil, între cele două instituţii existând diferenţe fundamentale92. În general, se distinge între daunele ecologice în sens restrâns – desemnând prejudiciul cauzat mediului, independent de lezarea directă a unui interes uman – şi daunele ecologice în sens larg, care acoperă ambele categorii de pagube. Definiţia legală a noţiunii dată în Anexa nr. 1 din Legea României nr. 137/1995, privind protecţia mediului, ca fiind un efect cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătăţii oamenilor, bunurilor sau mediului provocat de poluanţi, activităţi dăunătoare sau dezastre, a fost îmbunătăţită în O.U.G.195/2005, privind protecţia mediului şi anume în art.2, lit.52. Astfel în noua concepţie prejudiciu se înţelege o schimbare adversă cuantificabilă a unei

prin

resurse naturale

sau o deteriorare cuantificabilă a funcţiilor îndeplinite de o resursă naturală în beneficiul altei resurse naturale sau al publicului, care poate să survină direct sau indirect O particularitate a angajării răspunderii civile în acest domeniu este că ea nu se mai ghidează după prevederile art. 988 şi următ. C.C. al României, în baza cărora victima nu poate obţine repararea prejudiciului ecologic decât dacă probează culpa făptuitorului. În materie ecologică se acceptă că răspunderea va fi una obiectivă, independentă de culpa făptuitorului, bazată pe ideea de risc, aşa cum se întâmplă în materie de daune nucleare93 sau produse de aeronave. În această concepţie, orice activitate care creează pentru altul un risc, face pe autorul său responsabil pentru prejudiciul pe care îl poate cauza, fără a fi necesar a se dovedi o atitudine culpabilă. De altfel, Legea nr. 137/1995 consacră în art. 81 două principii care guvernează răspunderea civilă pentru fapte de mediu: răspunderea obiectivă independentă de culpă şi răspunderea solidară în caz de pluralitate de făptuitori.

92 93

Ernest Lupan, Dreptul la indemnizaţie al victimei poluării, în R.D. nr. 9/2002, p. 79-80. M.Duţu, Tratat,p.183-196

43

În O.U.G. nr. 195/2005, în art.95, alin.(1) ,,răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă. În cazul pluralităţii autorilor, răspunderea este solidară”. În alin.(2),,În mod excepţional, răspunderea poate fi şi subiectivă pentru prejudiciile

cauzate

speciilor

protejate

şi

habitatelor

naturale,

conform

reglementărilor specifice”. În alin.(3),,Prevenirea şi repararea prejudiciului adus mediului se realizează conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor specifice”. Prevederea din articolul 81 din Legea României nr. 137/1995 care stabilea că în cazul activităţilor generatoare de risc major, asigurarea pentru daune este obligatorie, nu a mai fost preluată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 consacră în articolul 95 alin.(1) două principii care guvernează răspunderea civilă pentru faptele de mediu: răspunderea obiectivă independentă de culpă şi răspunderea solidară în caz de pluralitate de făptuitori. Este foarte important în această materie a se stabili definirea noţiunii de daună ecologică, care a ridicat o serie de discuţii în literatura de specialitate94, discuţii care nu s-au finalizat cu identificarea unei definiţii unanim acceptate, deoarece se consideră greşit că prejudiciul ecologic este un prejudiciu civil, când de fapt între cele două instituţii există diferenţe fundamentale95. Într-o formulare doctrinară, s-a apreciat că prejudiciul ecologic este orice atingere cu efecte negative aduse unui factor de mediu, indiferent dacă acesta este sau nu apropiat, produse ca urmare a poluării mediului96. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 în art.95 consacră o regulă procedurală deosebită, 94 95

96

E.Lupan, Cu privire la noţiunea juridică a prejudiciului ecologic, în Dreptul nr.3/2003. p.81-83 E.Lupan, Dreptul la indemnizaţie al victimei poluării, în Dreptul nr.9/2002,p.79-80

E.lupan, Cu privire la noţiunea juridică a prejudiciului ecologic, în Dreptul nr.3/2003. p.89

44

aceea a acordării dreptului la acţiune în justiţie în vederea conservării mediului organizaţiilor neguvernamentale, indiferent cine este cel care a suferit prejudiciul. O menţiune care trebuie precizată se referă la acţiunea civilă în domeniul protecţiei mediului şi anume dreptul organizaţiilor la acţiune în justiţie în materie de protejare a mediului, lucru specific nu numai dreptului mediului din România, dar şi în alte sisteme juridice. Putem exemplifica aici Olanda, ţară în care organizaţiile neguvernamentale se pot adresa direct instanţelor de judecată, atât pentru a depune plângeri împotriva instituţiilor guvernamentale cât şi pentru a cere compensaţii pentru daune. Momentul în care a fost exercitat pentru prima dată dreptul în faţa unei instanţe judecătoreşti a fost acela al introducerii unei plângeri în favoarea anonimilor păgubiţi ca urmare a poluării produse în 1988 de petrolierul românesc Borcea în Marea Nordului97. Răspunderea contravenţională este apreciată de către autorul D. Marinescu de a ocupa un loc important în sistemul reglementărilor privind răspunderea juridică, având un rol economic şi constituind totodată un serios mijloc de prevenire98. În opinia altui autor Trofimov I., procedura de constatare şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale este mult mai rapidă în comparaţie cu celelalte proceduri judiciare, ceea ce este favorabil cerinţelor de reparare cu prioritate prejudiciilor ecologice99. În literatura de specialitate s-a exprimat opinia în conformitate cu care normele juridice care stabilesc răspunderea contravenţională şi pe cea penală formează un ,,drept represiv al mediului100,, Regimul general al contravenţiilor

97

Krisztina Horvath, J.Rutteman, Experienţa olandeză , Cazul Borcea, În legislaţia mediului- mijloc de acţiune , editată de Fundaţia Milieukontakt, Amsterdam 1997 p.66-67 98 D. Marinescu, op. cit. 2003, p. 461. 99 Trofimov I., op. cit., p. 47. 100 Dominique Guihal, Droit repressif de l’environnement , Editura Economica , Paris 1997

45

în România este stabilit în prezent de O.G. nr. 2/2001101 privind regimul juridic al contravenţiilor102 aprobată de Legea României nr. 180/2002103. În conţinutul chiar primului articol al acestui act normativ se procedează la definirea contravenţiei, văzută ca reprezentând fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului României sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Faţă de definiţia dată de Legea României nr. 32/1968104 care reglementa anterior domeniul de interes şi pe care O.G. României nr. 2/2001105 a abrogat-o şi înlocuit-o, se observă că în prezent nu se mai face indicarea principului care serveşte la identificarea gradului de periculozitate socială ca fiind mai redus de cel care caracterizează infracţiunea. Cu toate acestea, apreciem că, în continuare, contravenţia, ca faptă antisocială, trebuie să îndeplinească aceleaşi trei condiţii fundamentale stabilite pentru aceasta în doctrină106: a) săvârşirea unei fapte antisociale cu vinovăţie; b) fapta să prezinte o periculozitate socială mai redusă decât infracţiunea; c) fapta să fie prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi şi alte acte normative prevăzute expres de legislaţia cadru. În domeniul protecţiei mediului, prin H.G. României nr. 127/1994107 sau instituit trei categorii de contravenţii, grupate în funcţie de cuantumul amenzii stabilite ca sancţiuni. O.U.G.195/2005 consacră şi ea o serie de contravenţii sancţionate cu amendă al cărei cuantum se actualizează anual prin Hotărâre de Guvern. Faptele descrise de O.U.G.195/2005 ca reprezentând contravenţii sunt cuprinse într-o 101

Monitorul Oficial, nr.410, din 25 iulie, 2001 M.Of. nr. 410/2001. 103 Publicată prin aprobarea O.G. nr.2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor , în M.Of. nr.268 din 22 aprilie 2002 104 Publicată în Buletinul oficial nr.148 din 14 noiembrie 1968 105 Monitorul Oficial nr.410 din 25 iulie 2001 106 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Editura Nemira, Bucureşti, 1996, p. 245. 107 Monitorul Oficial nr.942 din 12 aprilie 1994 102

46

enumerare de la lit. „a” la lit. „u”, iar prin Legea României nr. 294/2003 pentru aprobarea şi modificarea O.U.G. nr. 91/2002 pentru modificarea şi completarea O.U.G.195/2005, în cadrul art. 97, alin.(4) au fost introduse următoarele: „contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul verbal Amenzile aplicate în temeiul legii, ordonanţei sau hotărârii Guvernului României din domeniul protecţiei mediului şi a apelor se fac venit la bugetul de stat în cotă de 75%, diferenţa de 25% revenind autorităţii din care face parte agentul constatator.”108 Sub aspect procesual, art. 80 din O.U.G.195/2005 stabileşte anumite reguli speciale. Astfel, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor sunt atribuţiuni ale personalului împuternicit din cadrul autorităţilor publice centrale şi teritoriale pentru protecţia mediului, precum şi din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale, de către ofiţerii de poliţie şi de personalul Ministerului Apărării Naţionale, împuternicit în domeniile sale de activitate conform atribuţiilor stabilite prin lege. Alineatul 2 al articolului precizează în mod expres faptul că dispoziţiile O.G. României nr. 2/2001 aprobată prin Legea României nr. 180/2002 vor completa prevederile care se referă la acelaşi domeniu, acela al constatării şi sancţionării contravenţiilor. M. Duţu a remarcat faptul că pe fondul tendinţei de perfecţionare a reglementărilor juridice ce au rolul de a asigura premisele unei protecţii eficiente a factorilor de mediu împotriva faptelor omului dar în interesul

108

alin. 4 şi 5 Legea României nr. 137/1995, Legea României privind protecţia mediului.

47

acestuia s-a produs un proces de autonomizare a unor sancţiuni specifice dreptului mediului109. Între aceste sancţiuni se numără: refuzul de a se emite acordul sau autorizaţia de mediu, anularea sau suspendarea acestora, încetarea definitivă a activităţii economice ori sociale cu impact asupra mediului ori oprirea executării

proiectului

care

nu

îndeplineşte

condiţiile

de

autorizare

(O.U.G.195/2005) încetarea activităţii utilizatorilor de apă în condiţiile impuse de Legea României nr. 107/1996110, Legea României cu privire la ape, sancţionarea prin obligarea la plata unei sume de bani a proprietarului de terenuri care nu asigură cultivarea acestora şi protecţia solului (Legea României nr. 18/1991), suportarea despăgubirilor pentru materialul biologic neutilizat (O.G. României nr. 81/1998). Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005111 consacră şi ea o serie de contravenţii sancţionate cu amendă în cuantumuri stabilite de lege. Articolul 97 din acest act normativ face unele menţiuni de ordin procedural legate de aceste contravenţii:,, constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se realizează de comisari şi persoane împuternicite din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu , Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, cadre de poliţie, jandarmi şi personalul Ministerului Apărării Naţionale, împuternicit în domeniile sale de activitate, conform atribuţiilor stabilite de lege. Se acceptă ca prin aplicarea sancţiunilor contravenţionale în materie de mediu se urmăreşte realizarea unor scopuri bine determinate şi anume: determinarea agentului poluator să promoveze tehnologii şi tehnici ce protejează mediul natural şi antropic, obţinerea unor fonduri care să fie utilizate pentru finanţarea investiţiilor antipoluare, crearea unui factor de

109

M. Duţu, Tratat, 1998, op. cit., p. 180-218. M.Of., nr.244 din 8 octombrie 1996 111 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 110

48

echilibru economic, astfel încât cei care poluează să nu obţină profituri mai mari decât unităţile care se conformează cerinţelor cerute de lege în materie.112 Sub aspect procesual art.97 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 stabileşte anumite reguli speciale. Constatarea contravenţiilor se realizează de comisari şi persoane împuternicite din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu , Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, cadre de poliţie, jandarmi şi personalul Ministerului Apărării Naţionale, împuternicit în domeniile sale de activitate, conform atribuţiilor stabilite prin lege. Autorul M. Duţu consideră că în domeniul protecţiei mediului şi al conservării naturii rolul cel mai important le revine mijloacelor preventive de tip civil sau administrativ, care sunt guvernate de principiul intervenţiei minime, în timp ce cele de drept penal au un rol subsidiar 113. Totuşi, date fiind gravitatea unora dintre comportamentele păgubitoare pentru mediu şi consecvenţa în repetarea unora dintre acestea, reacţia socială la aceste fenomene periculoase este quasiunanimă în a solicita intervenţia legislatorului penal pentru incriminarea faptelor care atentează la calitatea factorilor de mediu, deci pentru a opera transferul axiologic de la aprecierea criminologică la aprecierea juridico-penală. În aceste condiţii, dată fiind importanţa deosebită a ocrotirii factorilor de mediu în general şi a economisirii resurselor epuizabile au fost create adevărate sisteme de măsuri de natură să asigure atingerea acestui obiectiv, iar unul din instrumentele care pot fi folosite cu succes în activitatea de protejare a factorilor de mediu se numără, fără îndoială, şi răspunderea juridică pentru faptele care încalcă regulile stabilite pentru acest domeniu. Între acestea, este din ce în ce mai clar acceptat faptul că răspunderea penală ocupă un loc important şi foarte bine conturat. 112 113

Daniela Marinescu , op.cit., p.329 M. Duţu, Tratat, op. cit., 2003, vol. I, p. 433.

49

Considerăm însă, că autorul M. Gorunescu, pe bună dreptate, a apreciat că lucrurile nu sunt însă foarte uşor de rezolvat în acest domeniu, legiuitorul penal aflându-se de fiecare dată în faţa a numeroase dileme de a căror rezolvare va depinde însăşi eficienţa activităţii de protejare a factorilor de mediu114. Însă, pentru a contribui efectiv la protecţia mediului, dreptul penal trebuie nu numai să se adapteze mai bine şi să proporţionalizeze pedepsele cu prejudiciile ecologice, dar şi să instituie o represiune a poluării care să nu poată fi confundată cu represiunea contravenţiilor, caz în care se sancţionează o simplă încălcare a unor prescripţii administrative115. În contextul crizei economice care se manifestă

pe întregul mapamond

s-a constatat şi apreciat că nu există suficiente norme de recomandare şi forme de răspundere juridică în vederea protecţiei mediului înconjurător116. Aşa cum s-a mai arătat mai sus, în Constituţia României, în urma modificării intervenite în anul 2003 s-a operat recunoaşterea expresă a unui nou drept fundamental al omului: dreptul la un mediu sănătos. Întrucât aşa cum se întâmplă de fiecare dată, garantarea respectării valorilor sociale consacrate de alte ramuri de drept se poate asigura şi prin mijloacele dreptului penal, în acest fel s-a apreciat că garantarea respectării dreptului fundamental la mediu sănătos trebuie să apeleze şi la cele mai aspre dintre sancţiunile juridice, cele care stau la îndemâna dreptului penal. Deşi este unanim acceptat

că protejarea mediului trebuie să aibă şi

coordonate penale, există unele probleme care nu sunt uşor de rezolvat în acest domeniu, iar legiuitorul se va afla de multe ori în faţa a numeroase dileme de a căror rezolvare va depinde însăşi eficienţa activităţii de protejare a factorilor de mediu. 114

M. Gorunescu, Protecţia juridico-penală a mediului, în R.D. nr. 10/2003, p. 159. M.Gorunescu,, Protecţia juridico-penală a mediului,, Revista Dreptul Nr.10/2003,p.161 116 Daniela Marinescu Tratat de dreptul mediulu , Ed.All Beck, Bucuresti, 2003, p.331 115

50

În primul rând, s-a pus problema dacă dreptul penal îşi va putea îndeplini sarcinile în acest sector deosebit de tehnic al ocrotirii factorilor de mediu şi în condiţiile unei subordonări stricte faţă de normele administrative. În contextul crizei ecologice care se manifestă la nivel mondial, s-a considerat că există o insuficienţă şi o ineficacitate a normelor de recomandare pentru protecţia mediului şi a celorlalte forme de răspundere juridică117 motiv pentru care toate statele au căutat soluţii cât mai eficiente de ocrotire juridico-penală a factorilor de mediu. De altfel, rolul important al dreptului penal în domeniul de interes a fost subliniat şi la nivel internaţional: Rezoluţia (77)28 asupra contribuţiei dreptului penal la protejarea mediului adoptată la a VII-a Conferinţă a Miniştrilor de Justiţie din Europa, Rezoluţia A/CONF.144/L.4 adoptată la Congresul al VIII-lea al O.N.U. privind prevenirea infracţionalităţii şi sancţionarea delincvenţilor, Havana, 1990 sau Convenţia europeană privind protecţia mediului prin dreptul penal, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1998. În aceste condiţii, deşi caracterul unitar al dreptului penal nu poate fi contestat şi nu se poate vorbi despre o ramură distinctă de drept, aceea a dreptului penal al mediului pentru că el nu reglementează un segment de relaţii sociale absolut distinct, s-a putut constata că toate statele depun eforturi importante pentru a îmbogăţi şi îmbunătăţi normele incriminatorii din acest domeniu. În cadrul dreptului penal, mai exact a părţii speciale a acestuia, se apreciază că s-a format în acest fel un ansamblu de norme juridico-penale între care există interdependenţe profunde şi care au ca principal scop completarea măsurilor de protejare a mediului cu efectul educativ al celor mai aspre dintre sancţiunile juridice – sancţiunile penale, şi care, cu precizările făcute anterior, poate fi numit convenţional „dreptul penal al mediului”118.

117

D. Marinescu, Dreptul mediului înconjurător, Ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Casa de editură şi presă „Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1996, p. 331. 118 M. Gorunescu, Protecţia juridico-penală a mediului, op. cit., în R.D. nr. 10/2003, p. 160.

51

A doua dintre problemele care trebuie rezolvate în activitatea de protejare a mediului este aceea de a stabili dacă legea penală va trebui să garanteze că mediul şi elementele de mediu vor fi protejate pentru ele însele sau doar în măsura în care ele trebuie să fie funcţionale pentru a asigura resursele de viaţă necesare umanităţii. În acest sens, trebuie constatat că protecţia mediului nu poate să reprezinte ea însăşi un obiectiv absolut al normelor juridico-penale cu incidenţă în acest domeniu şi se va stabili că acestea trebuie să servească pentru ocrotirea dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos, ocrotind în acest fel mediul împotriva faptelor păgubitoare ale omului, dar, în acelaşi timp, în interesul omului. O altă problemă care va trebui rezolvată este aceea dacă protecţia mediului va fi asigurată doar prin intermediul valorilor sociale tradiţional ocrotite prin legea penală (dreptul la viaţă, la integritate corporală, la proprietate) sau se impune cu necesitate şi crearea unor incriminări specifice domeniului criminalităţii de mediu. În aceste condiţii, pentru ocrotirea dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos se poate fără îndoială apela la incriminările care descriu infracţiunile de omucidere, vătămare corporală, dar vor trebui create şi incriminări specifice care să corespundă mai bine nevoilor de protecţie. O altă problemă este aceea de a stabili dacă recurgerea la sancţiunea penală poate fi făcută doar atunci când mediul a fost efectiv afectat suferind un prejudiciu considerabil sau va fi utilizată şi atunci când calitatea factorilor de mediu este doar periclitată. În acest punct trebuie să se opteze pentru definirea unor infracţiuni formale sau a unora materiale. Fără îndoială, idealul oricărei activităţi de protecţie este acela de a preveni prejudicierile grave materiale ale unor valori sociale, drept pentru care prioritate în edictare vor avea infracţiunile de simplu pericol. Problematic în domeniul investigat este şi modul în care se va produce incidenţa legii penale asupra infracţiunilor cu elemente de extraneitate, 52

indiferent dacă acestea au un caracter real sau personal. pe fondul subliniatei internaţionalizări a problemelor mediului, vor exista două tipuri de infracţiuni faţă de care trebuie să se asigure reacţia socială adecvată: infracţiunile comise pe teritoriul altor state dar care produc efecte pe teritoriul altora şi infracţiunile transfrontaliere care au ca obiect material factori naturali comuni mai multor state (cursuri de apă, mări interioare, etc). În general, se poate afirma că există suficiente instrumente juridice la îndemâna acestui tip de reacţie socială (asistenţa juridică internaţională, cu cea mai importantă dintre formele sale – extrădarea, criteriul ubicuităţii, etc), însă, uneori se înregistrează destule sincope în angajarea răspunderii penale generate cel mai adesea de principiul suveranităţii statelor, al neextrădării propriilor resortisanţi sau de acela al dublei incriminări. Legislaţia românească ce trebuie să asigure protecţia juridico-penală a mediului ocazionează şi ea unele discuţii: în general, se poate afirma că această legislaţie poate servi cu succes scopului de prevenire şi sancţionare a faptelor ce constituie infracţiuni de mediu119. Una dintre cauzele care îngreunează acest demers este reprezentată de numărul mare de incriminări care există în domeniul protejării mediului. Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate

120

situaţiile de concurs se rezolvă în temeiul art.362C.pen., chiar şi

aşa fiind, uneori există dificultăţi reale în a stabili care dintre normele legale sunt incidente.

119

D. Marinescu, Dreptul mediului înconjurător, Ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Casa de editură şi presă „Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1996, p. 320 120 I.Pascu, I.Teodorescu, Dreptul mediului şi dreptul penal, în Revista Română pentru Drepturile Omului,Nr.2/1998, p.60

53

Secţiunea a III-a: Convenţia europeană privind protecţia mediului prin dreptul penal şi influenţa sa asupra activităţii de ocrotire a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos Rolul important al dreptului penal în domeniul de interes a fost subliniată şi la nivel internaţional, iar în această secţiune vom acorda o atenţie sporită Convenţiei europene privind protecţia mediului prin dreptul penal, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1998 în cadrul Consiliului Europei,. Aceasta întrucât apreciem că prevederile sale au un rol foarte important în construirea unei strategii naţionale eficiente de protecţie penală a calităţii factorilor de mediu şi, implicit a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos, dar şi în armonizarea legislaţiei naţionale cu cerinţele europene. În chiar preambulul Convenţiei este arătat că statele membre, ca şi alte state participante, apreciază că rolul Consiliului Europei este acela de a asigura unitatea de obiective în activitatea de protecţie penală a mediului la nivel european, că dezvoltarea economică neunitară poate crea poluare gravă pentru diferiţi factori de mediu, că viaţa şi sănătatea umană, animală şi a mediului trebuie asigurată în cele mai bune condiţii şi că, deşi rolul primordial este recunoscut mijloacelor de tip preventiv, legea penală joacă un rol foarte important în activitatea de protecţie a mediului121. Pentru ca acest rol să fie eficient se apreciază că vor trebui incriminate violările grave şi stabilite sancţiuni corespunzătoare acestui nivel abstract de gravitate socială. În continuare, se stabileşte necesitatea incriminării în legislaţiile naţionale a următoarelor categorii de fapte, în situaţia în care ele sunt comise cu intenţie:

121

Preambulul Convenţiei europene privind protecţia mediului prin dreptul penal, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1998.

54

a) deversarea, emisia sau introducerea unei cantităţi de substanţe sau radiaţii ionizante în aer, sol sau apă care: - cauzează moartea sau vătămări grave unei persoane, sau - creează un risc semnificativ de a produce moartea sau vătămarea gravă a unei persoane; b) deversarea, emisia sau introducerea nelegală a unei cantităţi de substanţe sau radiaţii ionizante în aer, sol, sau apă care cauzează sau pot cauza deteriorarea îndelungată a acestora ori moartea sau vătămarea corporală gravă sau prejudicii importante ale unor monumente protejate sau a altor obiecte, proprietăţi, animale sau plante protejate; c) dispunerea, tratarea, depozitarea, transportul, exportul sau importul de deşeuri periculoase care cauzează sau sunt de natură să producă moartea sau vătămarea corporală gravă a unei persoane ori alterări importante ale calităţii aerului, solului, apei, animalelor sau plantelor; d) operaţiunea ilegală a unei entităţi în care se regăseşte o activitate periculoasă şi care cauzează sau poate cauza moartea sau vătămarea corporală gravă a unei persoane ori alterări importante ale calităţii aerului, solului, apei, animalelor sau plantelor; e) producerea, tratarea, depozitarea, folosirea, transportul, importul sau exportul de materii nucleare sau de alte substanţe radioactive periculoase care cauzează sau poate cauza moartea sau vătămarea corporală gravă a unei persoane ori alterări importante ale calităţii aerului, solului, apei, animalelor sau plantelor.122 Documentul ia apoi în discuţie necesitatea reglementării eficiente a aplicării legii penale pentru comportamentele neglijente, indicând ca variante incriminarea oricărui astfel de comportament sau doar a celor care se datorează unei culpe foarte grave.

122

Convenţia europeană privind protecţia mediului prin dreptul penal, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1998

55

Pentru a completa tabloul instrumentelor de ocrotire a mediului prin dreptul penal Convenţia prevede că atunci când statele consideră că incriminarea comportamentelor descrise până în acest punct, mai pot proceda la prevederea ca infracţiuni sau contravenţii cu sancţiuni corespunzătoare în legislaţia internă a următoarelor comportamente intenţionate sau neglijente: a) descărcarea, emisia sau introducerea nelegală de substanţe sau radiaţii ionizante în aer, sol sau apă; b) producerea de zgomote peste limitele legale; c) dispunerea, tratarea, depozitarea, transportul, exportul sau importul de deşeuri; d) producerea, tratarea, depozitarea, folosirea, transportul, importul sau exportul nelegale de materii nucleare sau de alte substanţe radioactive sau chimice periculoase; e) cauzarea nelegală de modificări negative într-un parc naţional, rezervaţie naturală, arie de conservare acvatică sau altă arie protejată; f) posesia, dobândirea, uciderea sau comercializarea nelegală a speciilor protejate din flora sau fauna sălbatică. După cum se observă, este vorba despre comportamente asemănătoare cu cele care se indică a se impune a fi încriminate. Acestea, însă, nemaifiind de natură să cauzeze moartea sau vătămarea corporală gravă a unei persoane ori alterări importante ale calităţii aerului, solului, apei, animalelor sau plantelor, indică un nivel mai redus de gravitate socială, drept pentru care se lasă la aprecierea legiuitorilor naţionali să stabilească dacă este sau nu necesar ca ele să fie incluse în sfera ilicitului penal sau contravenţional. În continuarea convenţiei sunt clarificate chestiuni care ţin de jurisdicţia în cazul infracţiunilor care aduc atingere calităţii mediului, de necesitatea stabilirii unor sancţiuni penale corespunzătoare cu gravitatea abstractă a infracţiunilor, incluzând în această categorie şi chestiunile ce ţin de confiscarea unor bunuri care au fost folosite la comiterea infracţiunilor sau care au rezultat din acestea. Un loc important în conţinutul Convenţiei îl ocupă prevederile referitoare la răspunderea penală a persoanelor juridice pentru comiterea 56

comportamentelor considerate infracţiuni. Din acest punct de vedere, se stabileşte că fiecare stat va trebui să stabilească modul în care va fi angajată răspunderea penală pentru infracţiunile comise de organele, membrii sau alte organisme reprezentative ale acesteia. În Secţiunea a III- a Convenţiei sunt stabilite coordonatele internaţionale ale activităţii de reprimare a comportamentelor antisociale comise în domeniul mediului şi al ocrotirii dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos. În legătură cu aceasta se stabileşte că statele vor trebui să-şi permită reciproc, în acord cu prevederile instrumentelor internaţionale relevante în materia asistenţei juridice internaţionale în materie penală şi cu legislaţiile lor interne, luarea celor mai largi măsuri de cooperare în investigarea şi în domeniul procedurilor judiciare în general în cauzele ce au ca obiect vreuna dintre faptele descrise în Convenţie. Legislaţia românească ce are ca obiectiv sancţionarea infracţiunilor de mediu corespunde cerinţelor Convenţiei. Toate categoriile de fapte pe care aceasta le indică a fi periculoase pentru mediu se regăsesc în Legea României 137/1995, Legea României cu privire la protecţia mediului, legea cadru în materie, sau în diferite acte normative cu vocaţie sectorială (de exemplu Legea României nr. 111/ 1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, O.U.G. României nr. 78/2000123 privind regimul deşeurilor, etc.), uneori, chiar în mai multe acte normative deodată. În perspectivă, chiar, considerăm oportună introducerea în noul cod penal a unor incriminări cu incidenţă în domeniul analizat. De asemenea, se impune ratificarea acestei convenţii care, împreună cu reperele politicilor comunitare în materie de ocrotire penală a mediului şi a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos, vor putea contribui la alcătuirea unei strategii legislative interne eficiente şi la o aliniere la cerinţele impuse de criteriul de aderare: „mediu înconjurător”. 123

M.Of., nr.283 din 22 iunie 2000

57

Secţiunea a IV-a: Repere asupra strategiei coerente de ocrotire penală a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos Aşa cum s-a văzut deja, omenirea conştientizează faptul că protejarea mediului şi a factorilor acestuia de toate tipurile a devenit o stringenţă indubitabilă. Au fost create adevărate sisteme de măsuri şi instrumente care să poată fi folosite în eficientizarea acestui demers, iar răspunderea juridică ocupă locul său distinct şi intercondiţionat de specificul domeniului în care trebuie să-şi îndeplinească sarcinile. În acest cadru răspunderea penală îşi face şi ea simţită prezenţa, dar pentru ca ea să devină un instrument eficient se impune plasarea sa în cadrul unei strategii coerente şi adaptate tehnicităţii deosebite a relaţiilor sociale ocrotite. Realizarea acestui obiectiv întâmpină, însă o serie de dificultăţi în ceea ce priveşte combinarea unor numeroase incriminări situate în legi diferite şi sub aspectul distingerii între simpla încălcare a unor texte legale şi un veritabil act penal. În acest sens, pentru a se evita ajungerea în situaţiile nedorite prezentate anterior, trebuie să se recunoască necesitatea elaborării unei strategii coerente şi unitare a politicii penale de mediu în strânsă legătură cu crearea unui sistem unic de standarde în acest domeniu. Elaborarea acestor standarde se dovedeşte a fi foarte dificilă întrucât faptele şi procesele dăunătoare pentru mediu nu sunt uşor de înscris în tiparele 58

stabilite prin normele edictate. În acest fel există unele diferenţe între obiectivele propuse şi receptarea regulilor de către segmentele sociale vizate. Într-o altă ordine de idei, se poate observa că nici fluxurile poluante şi nici animalele migratoare nu recunosc frontierele politico-geografice, drept pentru care este firesc ca protecţia mediului să intre în preocuparea unor organisme internaţionale. Din acest motiv este foarte important ca în elaborarea unor standarde de protecţie penală a mediului să se facă eforturi de a evita suprapunerile şi repetările din activitatea organismelor implicate. Soluţia acestei probleme pare a fi aceea a elaborării unui sistem integrat la nivel global de standarde şi norme de protejare a mediului prin mijloace de drept penal. Pentru aceasta ar trebui să fie avute în vedere rezultatele obţinute de

Comisia

Economică

Europeană

în

formularea

unor

principii

de

responsabilitate şi obligativitate sub forma unui cod de conduită în domeniul consecinţelor ecologice transfrontieră. În plus, este foarte important să se ţină seama şi de drepturile garanţii ale dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos. Problema care trebuie rezolvată cu prioritate în domeniul ocrotirii penale a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos este cea care are în vedere crearea unui cadru legislativ coerent şi eficient. Autoarea Anca Lorincz consideră, că pentru aceasta se impune cu necesitate să fie respectate principiile fundamentale ale tehnicii legislative, în accepţiunea sa care o califică drept o componentă a tehnicii juridice, constituind ansamblul procedeelor, mijloacelor, operaţiunilor prin care cerinţele vieţii sociale îmbracă forma juridică, se exprimă în conţinutul normelor juridice124. În acest sens, regulile, metodele, procedeele tehnice aplicate în procesul de elaborare a dreptului trebuie să conveargă spre realizarea unor cerinţe impuse de imperativul creării unor reglementări juridice eficiente.

124

Anca Lorincz, Aspecte de tehnică legislativă în materie penală, Editura Militară, Bucureşti, 2001, p. 15.

59

Un prim principiu este cel al fundamentării activităţii legislative pe o cercetare temeinică a realităţii (principiul fundamentării ştiinţifice a activităţii de elaborare a normelor juridice). Principiul se impune deoarece, mai ales în materie penală, insuficienta cunoaştere a realităţii poate conduce la soluţii juridice nefondate, întemeiate pe o imagine falsă asupra efectelor sociale ale reglementării respective. Respectarea acestui principiu se asigură prin crearea unor grupuri de specialişti care să elaboreze propunerea legislativă, şi prin avizarea acesteia de către autorităţile direct interesate. Principiul corelării actelor normative în cadrul sistemului legislativ este al doilea principiu de tehnică legislativă ce interesează mai în mod deosebit în domeniul ocrotirii dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos prin dreptul penal. Aceasta întrucât semnalata abundenţă legislativă existentă în domeniu a dovedit că în unele cazuri interpretarea sistemică a normelor este anevoioasă, întrucât în momentul elaborării unei legi sectoriale nu s-a ţinut cont de influenţa pe care aceasta o va avea supra unei alte reglementări aflate deja în vigoare. Din punct de vedere legislativ acest risc se manifestă prin crearea situaţiilor de concurs de reglementări, caracterizat prin incriminarea aceluiaşi comportament în legi diferite, active în acelaşi interval de timp. În acest fel, un act material, poate intra sub incidenţa mai multor legi. Spre exemplu, un accident produs într-o mină poate intra sub incidenţa normelor care stabilesc standardele tehnice în materie şi a celor care se referă la afectarea populaţiilor de animale sau plante, dar şi a legii cadru în materie de protecţie a mediului. Cea mai bună metodă de evitare a acestor suprapuneri pare să fie tocmai elaborarea unei concepţii unitare în materie de legislaţie ecologico-penală. În acest sens, în anii 1980, în Olanda, ţară cu rezultate foarte bune in materie, s-a dezvoltat conceptul de „lanţ regulator” în domeniul politicii de

60

mediu125. Verigile acestui lanţ sunt: legislaţia, stabilirea standardelor, procedurile de autorizare şi licenţe, implementarea şi aplicarea. La nivel legislativ, pentru a evita suprapunerile diferitelor fapte de mediu, s-au stabilit anumite axe de acţiune. Fiecare act normativ apărut la un moment dat se înscrie în mod obligatoriu pe una dintre aceste axe, permiţând menţinerea unei evidenţe foarte clare a incriminărilor din acest domeniu şi evitând repetările. Mai mult decât atât, în această ţară multe dintre incriminările care au în vedere afectarea unor factori de mediu (poluarea, risipirea) sunt incluse în acelaşi act normativ – Actul privind ofensele economice (Economic Offences Act – WED). Actul amintit include şi câteva măsuri cu caracter coercitiv, drept pentru care el este perceput ca o reglementare penală a unor fapte de natură economică ce respectă regulile instituite în materie de codul penal şi de codul de procedură penală. Cea mai aspră sancţiune care se poate aplica este de 2 ani închisoare. În plus, actul mai stabileşte şi unele măsuri cu caracter specific: obligarea la plata unei sume echivalente cu avantajul economic obţinut prin comiterea faptei, obligaţia de a restabili situaţia anterioară, închiderea companiei sau a întreprinderii pentru cel mult un an. În afară de actul normativ amintit, mai trebuie subliniate două texte din Codul penal al Olandei introduse în 1989 (secţiunea 173 „a” şi „b”). Aceste reglementări au în vedere cele mai grave fapte de afectare a calităţii mediului: poluarea intenţionată sau neglijentă a solului, apei, aerului care produce un pericol real asupra vieţii ori sănătăţii publice. Maximul sancţiunii este de 12 , respectiv de 15 ani de închisoare. Aplicarea reglementărilor se face diferenţiat în funcţie de clasificarea consacrată în materie care face diferenţa dintre infracţiunile grave care uneori ţin de criminalitatea organizată şi infracţiuni frecvente dar de gravitate scăzută. 125

Hans Lefevre, Henk Wattel, Enforcement of Environmental Law in Nederlands, in Procedings…, op. cit., p. 112116.

61

În cadrul primei categorii, competenţele cele mai importante de constatare şi sancţionare a faptelor le au poliţia şi procuratura. Pentru a doua categorie de fapte competenţa aparţine autorităţilor administrative. Iată, deci, că un sistem ecologico-penal simplu poate servi ca suport pentru obţinerea unor rezultate foarte bune în domeniul protecţiei mediului, şi poate reprezenta un model şi pentru România. Al treilea principiu care guvernează şi ordonează în acelaşi timp tehnica legislativă este principiul asigurării unui echilibru între latura dinamică şi latura statică a dreptului. Este un principiu care cunoaşte în domeniul ocrotirii penale a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos încălcări frecvente care atrag dificultăţi în cunoaşterea normelor juridice active la un moment dat. Sunt multe cazuri în care asupra actelor normative s-a intervenit succesiv prin legi sau chiar prin ordonanţe de urgenţă, aprobate ulterior prin legi, sau chiar respinse prin legile care ar fi trebuit să fie de aprobare. Exemple în acest sens le constituie însăşi legea cadru a României – O.U.G. nr.195/2005, Legea României nr. 103/1996, Legea României privind regimul silvic nr. 26/1996. Principiul economiei de mijloace este un alt principiu ce trebuie respectat în procesul de elaborare a normelor juridice penale. El are în vedere asigurarea îndeplinirii rolului său de către norma juridică prin cuprinderea sa într-un text corespunzător redactat, care să exprime într-o formă concisă şi concretă voinţa legiuitorului. Principiul ridică probleme de stil şi de logică. Din punct de vedere al stilului, trebuie avut în vedere că stilul legislativ nu este stilul literar, în cadrul său fiind evitate metaforele sau alte figuri de stil, să fie precis, concis şi direct. Concizia şi precizia sunt asigurate de eliminarea repetărilor şi prin atribuirea aceluiaşi sens unui termen folosit la un moment dat pentru toate normele din cuprinsul actului normativ. Economia de mijloace se realizează şi prin tehnica trimiterilor care presupune ca, pentru evitarea repetării anumitor prevederi într-un articol sau act normativ să se facă o simplă 62

trimitere la un alt articol sau act normativ care o cuprinde. Această tehnică nu trebuie însă utilizată în exces, astfel încât pentru aflarea unuia dintre elementele unei norme de incriminare să se recurgă la o activitate de interpretare bazată pe studierea a trei sau chiar mai multor acte normative, datorită unor retrimiteri succesive. În acest condiţii, economia cu orice preţ de mijloace poate afecta claritatea normei. Un al cincilea principiu ce trebuie respectat este principiul accesibilităţii normei juridice penale, astfel încât aceasta să fie înţeleasă de către toţi destinatarii săi, luând în calcul împrejurarea că aceştia sunt oameni cu nivele culturale diferite şi cu posibilităţi diferite de receptare a mesajului normativ. Este un principiu care capătă valenţe suplimentare în domeniul ocrotirii penale a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos în care adesea relaţiile sociale vizate sunt formate în legătură cu garantarea unor norme cu caracter strict tehnic. În plus, trebuie avut în vedere ca norma să fie accesibilă nu numai pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în domeniul de reglementare, dar şi pentru organele judiciare, astfel încât încălcările normelor să poată fi recunoscute şi reprimate în condiţii optime. Un alt aspect care trebuie cu necesitate avut în vedere este acela de a se urmări ca legea penală să nu poată fi invocată pentru fapte de o gravitate redusă, care vor putea fi reprimate prin mijloace care stau şi la îndemâna legii administrative sau chiar la cea a legislaţiei ecologice. Faptele minore care reprezintă violări fără gravitate a regulilor administrative trebuie să poată fi, fără inconveniente, sancţionate doar prin amendă contravenţională. Doar pentru infracţiunile mai grave se va face recurs la pedepse cu amenda sau cu închisoarea, conform normelor imperative ale dreptului penal, precum şi la alte măsuri ca: restabilirea status-quo-ului, obligarea la ameliorarea mediului şi confiscarea produsului delictului. În acest fel se vor evita multe dintre situaţiile nedorite de concurs de reglementări. 63

De asemenea, dreptul penal în România va trebui să joace un rol independent, aplicarea sancţiunilor penale având ca obiectiv nu doar sprijinirea legilor administrative, ci şi protejarea intereselor ecologice. Dreptul penal va trebui în acest fel să poată juca un rol autonom şi independent iar în caz de grave atentate la calitatea mediului să poată interveni, în special dacă ele reprezintă un pericol pentru sănătatea publică, dacă pun în pericol viaţa sau afectează grav integritatea corpului uman. Într-o altă ordine de idei, victimele infracţiunilor de mediu sunt uneori nu indivizii, ci societatea în ansamblul său. Acest aspect trebuie să conducă la o reconsiderare a politicii penale în domeniu, optându-se în majoritatea cazurilor pentru incriminarea unor fapte de simplu pericol, întrucât acestea sunt cele care corespund mai bine necesităţilor acestui domeniu în care este cu mult mai important să poţi proteja decât să sancţionezi cu orice preţ. La nivelul sancţiunilor şi al măsurilor de drept penal aplicate pentru infracţiuni de mediu trebuie să se manifeste inventivitate. În acest domeniu se impune să fie creat un număr mare de măsuri care, din punctul de vedere al gravităţii şi al diversităţii, să poată servi scopului de protejare a mediului. Pentru a corespunde necesităţilor de reprimare a devianţei de mediu, sistemul sancţiunilor de drept penal trebuie să îndeplinească anumite condiţii. În primul rând, el trebuie să fie în măsură să asigure mediului în calitate de bun juridic colectiv, un grad de protecţie pe care societatea poate, în mod rezonabil, să îl ceară. În al doilea rând, sistemul sancţiunilor trebuie să corespundă exigenţei de egalitate juridică, tratamentul penal fiind acelaşi pentru toate persoanele, indiferent de statutul lor juridic, funcţia socială sau importanţa economică a acestora. În acest sens, când instanţa pronunţă hotărârea nu trebuie să ţină seama de împrejurarea că activitatea generatoare de poluare este exercitată cu titlul privat sau constituie serviciu public. În al treilea rând, sistemul trebuie să asigure sancţiuni corespunzătoare cu gravitatea atingerii aduse bunului juridic 64

colectiv care este mediul şi cu necesitatea de a reacţiona cu rapiditate la atingerile aduse acestuia. Considerăm, că dreptul penal trebuie să cunoască toate elementele care compun mediul. Această sarcină aparţine legiuitorilor naţionali, ei fiind chemaţi să decidă în această privinţă calificarea. În scopul asigurării colaborării internaţionale în domeniu, legiuitorii ar trebui să elaboreze cel puţin o definiţie comună sau analoagă a poluării apei, atmosferei sau solului. El va trebui, de asemenea, să clasifice delictele în funcţie de pericolul social specific acţiunii sau omisiunii incriminate şi să prevadă o gamă diversă de sancţiuni, inclusiv sub aspectul subiectiv al infracţiunii. Nu este suficientă aplicarea dreptului penal doar pentru a lupta contra daunelor sau a altor atentate ecologice. Infracţiunile grave prevăzute în reglementările de securitate îl obligă pe administrator să exercite un control preventiv pentru micşorarea riscului accidentelor sau daunelor ecologice. În plus, atunci când se recurge la dreptul penal şi se stabilesc mai multe delicte în materie de protecţie a mediului trebuie să se ia în considerare dacă se dispune de mijloacele de execuţie necesare. Pentru că, aşa cum s-a mai arătat, elementele de mediu nu ţin cont de graniţele politico-geografice şi datorită interdependenţei acestor elemente, la nivel internaţional s-a considerat că trebuie căutate soluţii pentru înlăturarea obstacolelor ridicate în calea cooperării pentru combaterea faptelor ce prejudiciază mediul. Pentru aceasta foarte importantă este asistenţa juridică în materie penală menită să evite conflictele negative de competenţă, pe cele pozitive ocazionate de principiul ubicuităţii şi astfel refuzarea extrădării pentru faptele de mediu. Pentru a se evita situaţiile nedorite de acest gen, este obligatoriu să existe acorduri bi şi multilaterale care să stabilească remedii împotriva acestor aspecte. Între acestea se pot număra: neinvocarea regulii dublei incriminări, acceptarea extrădării propriilor cetăţeni, înlocuirea principiului teritorialităţii legii penale de 65

mediu cu principiul universalităţii legii. De altfel, principiul universalităţii este deja consacrat în legislaţia penală a României (art. 6 C.P. al României)126, a Republicii Moldova (alin. 3 art. 11 C. P. al Republicii Moldova127) şi în legislaţia altor state: Polonia, Ungaria, Spania, Germania, Grecia. Există şi state în care el nu este acceptat, întrucât el poate ocaziona încălcări grave ale principiului non bis in idem. Chiar şi acolo unde el a cunoscut o consacrare legislativă, pentru ca el să reuşească să sprijine reprimarea infracţiunilor, se impune, totuşi, să fie creată o convenţie internaţională care să recunoască faptelor de mediu calitatea de crime internaţionale.

126 127

Art.6 Codul Penal al României Art.11, alin.(3) Codul Penal al Republicii Moldova

66

CAPITOLUL al III-lea: OCROTIREA PENALĂ A DREPTULUI FUNDAMENTAL AL OMULUI LA UN MEDIU SĂNĂTOS ÎN ROMÂNIA Secţiunea I: Consideraţii generale cu privire la ocrotirea penală a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos în România Aşa cum am arătat anterior, unul dintre elementele care conduc la coerenţa unei strategii de ocrotire a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos prin asigurarea unei calităţi corespunzătoare a factorilor de mediu este crearea unui cadrul legislativ eficient. Prin aceasta se va înţelege că normele juridice care îl alcătuiesc trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să fie clar formulate, precise, să corespundă dezideratului de economie de reglementare, să acopere în cea mai bună măsură aria de reglementare pentru a fi evitate cazurile de vid legislativ, dar, în aceeaşi măsură, să fie evitate cazurile de concurs de reglementări, mai ales atunci când aplicarea principiului specialităţii este foarte dificilă, să se integreze perfect în sistemul din care face parte, interrelaţionările cu alte norme preexistente, indiferent de sediul acestora, să nu încalce principiul legalităţii sau al separaţiei puterilor în stat. În România, afirmă autorul M. Gorunescu, legislaţia poate servi cu succes scopului de prevenire şi sancţionare a faptelor ce constituie infracţiuni de mediu, dar au fost semnalate şi cauze care îngreunează acest demers128. O primă piedică este identificată a fi reprezentată de numărul mare de incriminări care există în domeniul protejării mediului. Din acest punct de vedere, deşi intenţia legiuitorului a fost una foarte bună, dorindu-se evitarea situaţiilor de lacună a legii şi acoperirea cât mai multor situaţii faptice posibile, s-a obţinut căderea în extrema opusă, aceea a concursului de 128

M. Gorunescu, Protecţia juridico-penală a mediului, op. cit., în R.D. nr. 10/2003, p. 160.

67

reglementări, în care aceeaşi împrejurare de fapt poate fi încadrată juridic în mai multe texte legale aflate în vigoare în acelaşi timp. Ilie Paşcu129 a arătat că situaţiile de concurs de reglementare în acest domeniu se rezolvă în temeiul art. 362 C.P.130 al României, chiar aşa fiind, uneori, există dificultăţi reale în a stabili care dintre normele legale sunt incidente. În acest fel o faptă prin care se prejudiciază mediul poate fi încadrată juridic în două, trei sau uneori chiar patru texte normative, unele dintre acestea aflându-se în cuprinsul aceleiaşi legi (de exemplu O.U.G. 195/2005; ). Complexitatea normativă nu este însă singurul motiv pentru care activitatea de punere în aplicare a normelor penale cu incidenţă în materie de mediu se desfăşoară cu dificultate. Normele incomplete cuprinse în legile din domeniu au şi ele o contribuţie importantă la aceasta. Este adevărat că domeniul de interes este unul prin excelenţă tehnic fapt care atrage şi tehnicitatea normelor juridice care îl reglementează şi, implicit, a normelor ecologico-penale. În acest fel, folosirea normelor incomplete în activitatea de sancţionare a comportamentelor vătămătoare sau periculoase pentru mediu nu este greşită, dar aceste norme ar trebui să constituie excepţia şi nu regula, aşa cum se întâmplă în prezent. Cea mai mare parte a normelor penale din domeniul mediului sunt norme de trimitere sau de referire la alte texte legale, unele dintre acestea aflate chiar în alte acte normative, fapt care îngreunează considerabil activitatea de interpretare judiciară a pedepsei. Aplicarea corectă a normelor juridice penale de protecţie a mediului este influenţată şi de claritatea textului lor. De foarte multe ori, însă, textele se remarcă printr-o topică foarte complicată care, uneori, poate conduce la denaturarea sensului iniţial al normei. Activitatea de prevenire generală şi specială a faptelor care constituie infracţiuni de mediu este îngreunată şi de faptul că în sistemul de drept 129 130

Ilie Pascu, Iulia Teodorescu, Dreptul mediului şi dreptul penal, în R.D.O. nr. 2/1998, p. 60. Art.362 Codul Penal al României

68

românesc nu există posibilitate ca persoanele juridice să poată apărea în poziţia de subiect activ al infracţiunii. În reglementările care guvernează domeniul de interes obligaţiile consacrate incumbă în egală măsură persoanelor fizice şi persoanelor juridice, celor din urmă, însă, nu li se poate angaja răspunderea penală pentru grava încălcare a acestor obligaţii. La toate observaţiile făcute până în prezent se poate adăuga şi aceea că aplicarea legislaţiei penale în sfera ocrotirii dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos este îngreunată şi de unele neglijenţe de tehnică legislativă constatate în formularea normelor care guvernează domeniul şi care vor face obiectul atenţiei unei secţiuni viitoare. Autorul G. Heine a observat că, datorită caracterului extrem de tehnic al domeniului în care dreptul penal este chemat îşi îndeplinească sarcinile, drepturile naţionale europene folosesc trei modele de definire a infracţiunilor de mediu131. Primul dintre ele este bazat pe o tehnică ce creează o absolută dependenţă a normelor penale de dispoziţiile cu caracter administrativ. În acest caz sancţiunile penale sunt folosite ca un ultim mijloc de a obliga pe făptuitor la respectarea dispoziţiilor administrative. Legea penală apare, deci, doar ca un instrument menit să asigure respectarea normelor de drept administrativ. Al doilea model de definire a infracţiunilor de mediu este bazat pe ideea de a se depăşi sancţionarea faptelor de gravitate redusă şi de a se ajunge la protecţia celor mai importante resurse ecologice ca apa, aerul solul, etc. prin incriminarea directă a comportamentelor periculoase sau vătămătoare în acest domeniu. În cadrul acestui model nici aspectele administrative nu sunt neglijate. Un al treilea model este bazat pe o absolută independenţă a incriminărilor faptelor de mediu de reglementările cu caracter administrativ şi 131

G. Heine, Environmental Protection and Criminal Law, in O. Lomas, Frontiers of Environmental Law, Warwick, 1991, p. 75-101.

69

se caracterizează prin sancţionarea comportamentelor de o gravitate foarte mare pentru viaţa sau sănătatea oamenilor şi care în nici un caz nu pot fi disciplinate de legislaţia administrativă. Legea penală nu poate fi invocată pentru un simplu delict de poluare. Acest model nu s-a dovedit foarte eficient pentru că dreptul penal al mediului este un drept prin excelenţă tehnic, datorită însuşi caracterului tehnic al relaţiilor sociale pe care le protejează. Autorul M. Gorunescu apreciază, că, în general, trebuie considerată infracţiune de mediu şi sancţionată ca atare orice faptă comisivă sau omisivă, intenţionată sau neglijată care produce vătămări mediului sau care doar este de natură să pună în pericol calitatea mediului, dezvoltarea durabilă şi dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos132. Pentru aceste fapte s-ar impune să fie reglementate şi variante agravate care să acopere situaţiile cu un grad de pericol social foarte ridicat, ajungând la dimensiunile unui ecocid sau la interrelaţionări cu manifestările crimei organizate sau cu cele ale terorismului. Vom sublinia în continuare câteva particularităţi pe care infracţiunea de mediu le prezintă, particularităţi care sunt derivate din specificul domeniului în care normele de incriminare activează. Astfel, obiectul juridic generic al infracţiunii de mediu va fi cel corespunzător plasării infracţiunii de mediu în cadrul infracţiunilor care aduc atingere dezvoltării durabile prin afectarea factorilor de mediu şi dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos. Obiectul specific va fi derivat din cel generic şi va viza ocrotirea dreptului la mediu sănătos prin intermediul protejării unuia dintre factorii de mediu în special. Subiectul activ al infracţiunii de mediu va fi calificat în cvasitotalitatea cazurilor. Va fi vorba fie despre o calificare legală expresă, fie despre o calificare de fapt, implicită, derivată din specificul elementului material. În aceeaşi ordine de idei, în literatura de specialitate au fost ocazionate dispute aprinse legate de posibilitatea de a considera infractor şi de a supune la 132

M .Gorunescu, Infracţiunea de mediu – infracţiune contra dezvoltării durabile, în R.D. nr. 11/2003, p. 136.

70

pedepse colectivităţile organizate sub formă de persoane juridice sau morale133, istoria acestei probleme fiind obiect de controversă chiar cu secole în urmă134. Au fost susţinute argumentat atât teza pozitivă, cât şi cea negativă în legătură cu posibilitatea angajării răspunderii penale a persoanei juridice, teza care dobândeşte recunoaştere din ce în ce mai puternică fiind cea pozitivă, aceasta fiind cea promovată şi în proiectul de cod penal român. În această controversă a fost rezolvată în sensul renunţării la principiul „societas delinquere non potest”, iar în momentul în care acest nou cod va intra în vigoare se va putea angaja răspunderea persoanei juridice şi din punct de vedere penal135. S-a procedat în acest fel întrucât că s-a observat că în condiţiile economiei de piaţă aflată în dezvoltare şi ale apariţiei unui număr foarte mare de persoane juridice, sunt create toate premizele necesare pentru săvârşirea de fapte grave de către acestea, în preocuparea de a obţine un profit cât mai mare şi mai rapid, cu orice preţ136. Reprezentanţii persoanei juridice, în numele şi cu fondurile puse la dispoziţie de către aceasta au comis şi comit încălcări grave ale regimului legal stabilit în domeniul comerţului, fiscal, vamal şi al mediului, provocând pagube serioase. O discuţie foarte interesantă este cea prilejuită de stabilirea cauzalităţii în cadrul infracţiunii de mediu, indiferent de caracterul material sau formal al acesteia. În general, consideră autorii1 B. Jadot, J.P. Hannequart, E. Orban de Xiury, specificităţile cauzalităţii ecologice sunt dificil de integrat în schema cauzalităţii juridice, aceasta pentru că poluările sunt, de obicei, difuze şi

133

V. Dongoroz, Tratat de drept penal, Reeditarea ediţiei din 1939 sub egida Asociaţiei Române de Ştiinţe Penale, Editura Societăţii Tempus, Bucureşti, 2000, p. 295. 134 G. Antoniu, Răspunderea penală a persoanei juridice, în R.D.P. nr. 1/1996, p. 9-15. 135 Acest proiect de act normativ prevede: „Persoana juridică, cu excepţia statului, a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice, se sancţionează pentru infracţiunile săvârşite în numele sau în interesul persoanei juridice, de către organele sau reprezentanţii acesteia.Sancţionarea persoanei juridice nu exclude sancţionarea persoanei fizice care a participat la săvârşirea aceleiaşi fapte.” 136 G. Antoniu, Răspunderea penală a persoanei juridice, op. cit., în R.D.P. nr.1/1996, p. 11.

71

tardive, se completează între ele şi sunt apte să-şi producă efectele pe distanţe foarte lungi137. În aceste condiţii, este posibil ca legătura de cauzalitate să nu fie una imediată şi directă, după cum este posibil şi ca fapta să nu fie cauza exclusivă a prejudiciului. Situaţiile de antecedenţă cauzală complexă, în general, se rezolvă în limitele respectării principiului echivalenţei condiţiilor138. În acest fel, dacă mai multe comportamente au contribuit la producerea rezultatului reprimat de legea penală este posibilă urmărirea în justiţie a mai multor persoane pentru contribuţia independentă a acestora adusă la producerea aceluiaşi rezultat. În jurisprudenţa franceză, de exemplu, se observă că este posibil ca în cazul poluării unui curs de apă să se angajeze simultan răspunderea prepusului şi a angajatorului care, unul prin neglijenţă, celălalt prin greşita organizare a întreprinderii, au permis deversarea unor reziduuri netratate într-un râu139. În instrumentarea

anumitor infracţiuni, cum ar fi cele privind protecţia

atmosferei şi a mediului în general sunt relevante două aspecte: unul legat de efectuarea unor constatări, determinări, analize de laborator sau alte verificări de specialitate şi respectiv de luare a măsurilor de neutralizare a mijloacelor care au produs poluarea, când situaţia o impune şi a stabilirii îndeplinirii de către toate autorităţile conform normelor legale în materie140. Una dintre dilemele stabilirii modului în care legea penală va interveni în ocrotirea dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos este aceea dacă această ocrotire urmează a fi asigurată doar prin intermediul valorilor sociale tradiţionale, ocrotite prin normele juridice incriminatorii clasice, care au în vedere ocrotirea dreptului la viaţă, la integritate corporală, la sănătate, 137

B. Jadot, J.P. Hannequart, E. Orban de Xiury – Le droit de l’environnement. Aspects juridiques de la lutte contre la pollution et la protection de la nature, Bruxelles, De Boeck, 1988, p. 339. 138 Narcis Giurgiu, Legea penală şi infracţiunea, Ed. Gama, Iaşi, 1996, p. 153. 139 D. Guihal, Droit répressif de l’environnement, Ed. Economica, Paris, 1997, p. 78. 140

C.R.Romiţan, V.Voicu, E.Tanislav jr.,M.Romiţan, Protecţia juridică a mediului, Editura Semne, Bucureşti 2002,p.120

72

sau va trebui să se recurgă la crearea unor incriminări specifice. Soluţia este aceea de a fundamenta strategia de ocrotire penală a dreptului fundamental al omului deopotrivă pe incriminările clasice cuprinse în Codul penal şi pe incriminări specifice cuprinse în legislaţia specială, care au calitatea de a fi corespunzătoare specificului de reglementare a domeniului ocrotirii penale a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos. În acest fel, deşi nu întâlnim incriminări care să aibă în denumirea lor referirea expresă la dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos, există norme juridice penale care au un rol important în asigurarea premiselor dezvoltării durabile, a calităţii factorilor de mediu şi, implicit, în ocrotirea dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos cuprinse în următoarele acte normative: Codul penal al României Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005, publicată în Monitorul Oficial al României nr.1196 din 30 decembrie 2005 privind protecţia mediului, care a înlocuit Legea nr.137/1995 Reglementări sectoriale corespunzătoare celor mai importante elemente ale mediului. I. Reglementări incluse în Codul penal al României În Codul penal actual al României nu există reglementări care să se refere în mod expres la ocrotirea dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos şi nici la protejarea vreunui factor de mediu. În aceste condiţii, în funcţie de specificul comportamentului de sancţionat şi de combătut, vor putea fi considerate instrumente de protecţie atât o serie de incriminări care au în vedere infracţiunile de omucidere (art. 174, 175, 176, 178141) şi de vătămare a integrităţii corporale şi a sănătăţii (art. 180184) – deci, incriminări care ocrotesc valori sociale tradiţionale, dar şi unele norme care au în vedere protejarea sănătăţii publice: art. 308 Zădărnicirea combaterii bolilor, art. 310 Răspândirea bolilor la animale sau la plante, art. 141

Art. 174,175,176,178 din Codul Penal al României

73

311 Infectarea apei, art. 312 Traficul de substanţe toxice. Aceluiaşi scop vor putea servi şi unele texte din capitolul „Infracţiuni privitoare la regimul stabilit pentru unele activităţi reglementate de lege”: art. 2791 – Nerespectarea regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive, art. 280 – Nerespectarea regimului materiilor explozive, sau din capitolul dedicat infracţiunilor economice - art. 3022 C.P. al României - Nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri. Aceste infracţiuni sunt realizate prin comportamente care încalcă regimul juridic stabilit pentru unele activităţi cu risc sporit de a crea poluare, periclitând în acest fel calitatea factorilor de mediu şi dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos. II. Incriminări cuprinse în OUG 195/2005 cu privire la

protecţia

mediului În afară de incriminările cuprinse în Codul penal al României şi amintite anterior, mai există norme cu caracter penal cuprinse în O.U.G. 195/2005, Legea României cu privire la protecţia mediului, considerată lege-cadru pentru materia ocrotirii mediului şi a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos. Aceste dispoziţii vor avea caracter special faţă de cele cuprinse în Codul penal şi, sub rezerva unei subsidiarităţi consacrate expres, vor avea prioritate în aplicare. Incriminările din O.U.G. 195/2005 sunt cuprinse în art. 98 din Ordonanţă şi este cel care defineşte infracţiunile contra mediului, având următorul conţinut: (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3luni la 1 an sau cu amendă penală de la 55000RON la 60000RON, următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală: 1. arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice; 74

2. poluarea accidentală datorită nesupravegherii executării lucrărilor noi, funcţionării instalaţiilor, echipamentelor tehnologice şi de tratare şi neutralizare, menţionate în prevederile acordului de mediu şi/sau autorizaţiei de mediu; (2) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 65000RON la 70000RON , următoarele fapte dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală: 1. poluarea prin evacuarea, cu ştiinţă, în apă, în atmosferă sau pe sol a unor deşeuri sau substanţe periculoase; 2. nerespectarea

restricţiilor

sau

interdicţiilor

stabilite

pentru

protecţia apei şi a atmosferei; 3. folosirea de momeli periculoase şi de mijloace electrice pentru omorârea animalelor sălbatice şi a peştilor în scopul consumului sau al comercializării; 4. producerea de zgomote peste limitele admise, dacă prin aceasta se pune în pericol grav sănătatea umană; 5. nerespectarea restricţiilor şi a interdicţiilor la vânat şi pescuit ale unor specii protejate sau oprite temporar prin lege si în zonele cu regim de protecţie integrală, potrivit reglementărilor specifice; 6. continuarea activităţii după suspendarea acordului sau autorizaţiei de mediu; 7. nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate; 8. prezentarea în lucrările privind evaluarea impactului asupra mediului, a bilanţului de mediu sau a raportului de amplasament a unor concluzii şi informaţii false; 75

9.

producerea şi/sau importul în scopul introducerii pe piaţă şi

preparate chimice periculoase, fără respectarea normelor în vigoare şi introducerea în ţară a unor deşeuri de orice natură în scopul eliminării lor; 10. importul şi exportul unor substanţe şi preparate chimice periculoase interzise sau restricţionate; 11.

transportul sau tranzitul de substanţe şi preparate chimice

periculoase cu încălcarea prevederilor legale în vigoare; 12.

omisiunea de a raporta prompt despre orice accident major

13.

producerea, livrarea şi utilizarea îngrăşămintelor chimice şi a

produselor de protecţia a plantelor neautorizate; 14.

desfăşurarea de către persoanele juridice de activităţi cu organisme

modificate genetic sau produse ale acestora, fără a solicita şi obţine acordul

de

import/export

şi/sau

autorizaţiilor

prevăzute

de

reglementărilor specifice, 15.

cultivarea

plantelor superioare modificate genetic de către

persoanelor fizice şi juridice fără autorizaţie din partea autorităţii publice competente pentru agricultură şi fără contract cu titularii autorizaţiilor de introducere deliberată în mediu şi pe piaţă a organismelor modificate genetic; (3) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani, următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală: 1.

nerespectarea interdicţiilor în legătură cu utilizarea pe terenuri agricole de produse de protecţia a plantelor sau îngrăşăminte chimice;

2.

provocarea datorită nesupravegherii surselor de radiaţii ionizante, a contaminării mediului şi/sau a expunerii populaţiei la radiaţii ionizante, omisiunea de a raporta prompt creşterea peste limitele admise a contaminării 76

mediului,

aplicarea

necorespunzătoare

sau

neluarea

măsurilor de intervenţie în caz de accident nuclear; 3.

descărcarea apelor uzate şi a deşeurilor de pe nave sau platforme plutitoare direct în apele naturale sau provocarea, cu ştiinţă, de poluare prin evacuarea sau scufundarea în apele naturale, direct sau de pe nave ori platforme plutitoare, a unor substanţe sau deşeuri periculoase

(4) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani, următoarele fapte: 1. continuarea activităţii după dispunerea încetării acesteia; 2. neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri; 3. refuzul intervenţiei în cazul poluării accidentale a apelor şi a zonelor de coastă; 4. refuzul controlului la introducerea şi scoaterea din ţară a substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, precum şi introducerea î ţară a culturilor de microorganisme, plante şi animale vii din flora şi fauna sălbatică fără acordul eliberat de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului; 5. aplicarea necorespunzătoare sau neluarea măsurilor de intervenţie în caz de accident nuclear; 6. provocarea, cu ştiinţă, de poluare prin evacuarea sau scufundarea în apele naturale, direct sau de pe nave ori platforme plutitoare, a unor substanţe sau deşeuri periculoase. (5) Dacă infracţiunile pedepsite conform alin. (3), (4) au pus în pericol sănătatea sau integritatea corporală a unui număr mare de persoane, au avut vreuna dintre urmările prevăzute în art. 182 din Codul penal ori au cauzat o pagubă materială importantă, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar în cazul în care s-a produs moartea uneia sau mai 77

multor persoane ori pagube importante economiei naţionale, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. (6) Tentativa se pedepseşte. După cum se observă O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia mediului este foarte generoasă în ceea ce priveşte consacrarea unor infracţiuni, acestea, deşi cuprinse într-un singur articol, fiind foarte numeroase. Dispoziţiile cu caracter penal material, în forma actuală a O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia mediului, sunt cuprinse în art. 98 şi urmează să facă obiectul de analiză al unei secţiuni distincte din prezenta lucrare. III. Incriminări cuprinse în reglementări sectoriale cu incidenţă în materia protejării mediului În afară de O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia mediului, în domeniul ocrotirii penale a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos mai activează o întreagă serie de legi speciale care asigură o specializare şi mai profundă a incriminărilor comportamentelor antisociale cu impact asupra mediului. Dispoziţiile cu caracter penal cuprinse în acestea vor fi considerate norme speciale în raport cu cele din O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia mediului şi din Codul penal al României şi, în afara cazurilor de subsidiaritate expresă, vor avea prioritate în aplicare. Fără a ne propune să epuizăm lista destul de amplă a acestor reglementări cu caracter sectorial, vom prezenta câteva dintre ele: Legea României nr. 111/1996142, privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare.143 Normele incriminatorii sunt cuprinse în art. 44 – 461 şi descriu comportamente diverse de la executarea cercetării, proiectării, amplasării, producţiei construcţiei sau montajului ilegale ale obiectivelor şi instalaţiilor nucleare până la terorismul nuclear.

142 143

Publicată în M.Of. nr.78 din 18 februarie 1998. Publicată în M.Of. nr. 267/1996 şi modificată prin Legea nr. 193/2003.

78

O.U.G. României nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată şi modificată de Legea României nr. 426/2001. Actul normativ consacră o singură infracţiune, cu mai multe variante normative cu caracter alternativ, sau mai multe infracţiuni, numeric corespunzătoare variantelor normative descrise de literele alineatului 1 al art. 53. Deşi natura diferită a comportamentelor descrise de textul legal conduce la concluzia că cea de-a doua variantă de interpretare este cea corectă, totuşi, dat fiind specificul normelor juridice penale care sunt de strictă interpretare, datorită formulării date de legiuitor – „faptele constituie infracţiune” – se va considera că art. 53 consacră o singură infracţiune cu mai multe variante normative cu caracter alternativ. Aceasta chiar şi în condiţiile în care alineatul 3 al art. 53, care stabileşte unele reguli speciale de ordin procedural, sporeşte confuzia, folosind formularea: „infracţiunile prevăzute la alin. (1)”. Pentru a opta pentru o soluţie echilibrată, faptele vor putea fi înscrise, generic, în sintagma: „nerespectarea regimului juridic stabilit pentru gestionarea deşeurilor.” Legea României nr. 103/1996144 privind regimul fondului cinegetic şi protecţia vânatului. Legea conţine două infracţiuni cu mai multe variante normative: infracţiunea de braconaj la vânătoare – art. 35 şi infracţiunea de nerespectare a regimului juridic de ocrotire a fondului cinegetic naţional – art. 36145. Legea României nr. 26/1996 privind regimul silvic, actul normativ descrie în art. 96 –103 infracţiuni ca: infracţiunea de ocupare a unor păduri, terenuri sau ape din fondul forestier naţional; infracţiunea de mutare a semnelor de hotar sau a reperelor de marcare silvică; infracţiunea de tăiere sau scoatere din rădăcini în mod ilegal a arborilor şi lăstarilor; infracţiunea de furt de produse lemnoase secundare; infracţiunea de falsificare a ciocanului silvic; infracţiunea de folosire ilicită a ciocanului de marcat; infracţiunea de 144 145

Monitorul Oficial al României nr.328 din 17 mai 2002(republicată) Art.35,36 din Legea nr.103/1996 privind regimul fondului cinegetic şi protecţia vânatului.

79

distrugere a unor suprafeţe întinse de păduri; infracţiunea de distrugere prin păşunare; infracţiunea de distrugere a jnepenişurilor. În domeniu protejării fondului forestier mai activează şi O.U.G. a României nr. 96/1998 care a creat o serie întreagă de paralelisme ce fac şi mai dificilă activitatea de interpretare şi aplicare a legislaţiei penale. Recent ea a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea României nr. 75/2002146 publicată în M.Of. nr. 74/31 ian. 2002. Modificările şi completările operate prin acest act normativ fac utile corecturi în ceea ce priveşte anumite probleme ce iscaseră deja controverse în doctrină şi în practica judiciară. În acelaşi domeniu activează şi Legea României nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie147. Este vorba despre o lege specială care reglementează regimul juridic al perdelelor forestiere de protecţie, formaţiuni care, deşi nu fac parte din fondul forestier naţional, se supun multora dintre regulile stabilite prin intermediul Legii României nr. 26/1996. Legea României 289/2002 este, deci, o lege specială care conţine dispoziţii penale în articolele 23-26, toate faptele incriminate în aceste texte legale fiind variante de specie ale infracţiunilor la regimul silvic. Legea României nr. 192/2001148 privind fondul piscicol, pescuitul şi acvacultura. Legea cuprinde infracţiuni ca: infracţiunea pescuit cu unelte interzise; infracţiunea de pescuit în zone sau perioade interzise; infracţiunea de reducere ilicită a debitului sau volumului de apă; infracţiunea de desfăşurare de activităţi ilicite în legătură cu anumite unelte de pescuit; infracţiunea de desfăşurare de activităţi ilicite în legătură cu uneltele de pescuit din plasă monofilament; infracţiunea de pescuit ilicit pe Dunăre şi Prut; infracţiunea de pescuit cu unelte de plasă neconforme; infracţiunea de deschidere, închidere sau obturare a canalelor şi gârlelor de legătură; furtul piscicol; pescuitul electric; infracţiunea de pescuit ilicit al sturionilor; infracţiunea de deţinere, 146

Publicată în M.Of. nr. 74/31 ian. 2002 Publicată în M.Of. Nr. 338/2002. 148 Publicată în M.Of. Nr. 627 din 2 septembrie 2003 147

80

transport sau comercializare ilicită a sturionilor, icrelor negre şi lostriţei – art. 62 lit. „c”. Legea României nr. 107/1996149, legea apelor. Este o lege care cuprinde în art. 92 – 105 infracţiuni ca: infracţiunea de poluare a apelor prin deversarea de ape uzate, deşeuri, reziduuri sau produse de orice fel; infracţiunea de nerespectare a prevederilor referitoare la avizul şi autorizaţia de gospodărire a apelor; infracţiunea de utilizare a resurselor de apă fără autorizaţie de gospodărire a apelor; infracţiunea desfăşurarea a unor activităţi fără autorizaţie de gospodărire a apelor; infracţiunea de exploatare de agregate minerale în zone interzise; infracţiunea de utilizare ilicită a albiilor minore, a plajei şi ţărmului mării; infracţiunea de continuare a activităţii după pierderea drepturilor legale; infracţiunea de restrângere ilegală a utilizării apei potabile sau de depăşire ilicită a cantităţii de apă alocate; infracţiunea de poluare a apelor care produce daune utilizatorilor din aval; infracţiunea de încălcare a regimului zonelor de protecţie prin depozitarea şi folosirea de substanţe periculoase; infracţiunea de depozitare ilegală a combustibilului sau a deşeurilor nucleare; infracţiunea de distrugere şi manevrare ilegală a unor construcţii şi instalaţii hidrotehnice; infracţiunea de efectuare de lucrări neautorizate asupra barajelor, digurilor sau în zonele de protecţie; infracţiunea de otrăvire sau infectare a apei. După cum se observă din cele ce au precedat, legislaţia românească cu incidenţă în sancţionarea penală a comportamentelor care afectează calitatea factorilor de mediu şi, implicit, dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos, este una care abundă în norme incriminatorii. Această abundenţă are un efect nedorit asupra activităţii practice de aplicare a reglementărilor juridice datorită paralelismelor şi concursurilor potenţiale de texte legale.

149

Art.92-105 din Legea nr. 107/1996, privind protecţia apelor

81

În acest sens, în noul cod penal este necesară includerea a unor norme penale de sistematizare clară şi funcţională care să înlăture aceste situaţii nedorite şi să confere un plus de stabilitate domeniului legislativ investigat. În contextul normativ existent în domeniul ocrotirii penale a mediului şi a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos, context în care normele juridice incriminatorii se regăsesc în trei categorii de acte normative, apare riscul de a îngreuna activitatea de aplicare în concret a acestor norme datorită dificultăţii operaţiunii de interpretare în cadrul sistemului din care normele fac parte şi a concursurilor de reglementări. Pentru ca aceste dificultăţi să fie înlăturate o sistematizare clară şi funcţională ar fi foarte important de stabilit. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului, nr.195/2005150, privind protecţia mediului protecţiei mediului, legea cadru în domeniul protejării factorilor de mediu, stabileşte o ierarhizare bazată pe criteriul pedepsei corespunzătoare nivelului abstract de periculozitate socială al formei tip a infracţiunilor, prevăzută de norma de incriminare. Astfel, în alin.(1), infracţiunile se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă penală de la 5500 RON la 6000RON, faptele săvârşite au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală; pentru faptele de la alin.(2) pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă penală de 6500 RON la 7000 RON, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală, la alin.(3) pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani, dacă faptele au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală; în alin.(4) infracţiunile se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani. Această sistematizare, însă, nu este una funcţională întrucât criteriul ales nu este unul relevant pentru conţinutul infracţiunilor.

150

Monitorul Oficial nr.1196 din 30 decembrie 2005

82

În doctrină s-au propus şi alte sistematizări. În opinia autorului M. Duţu151, cu referire limitată la incriminările din O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia mediului, se consideră că sub aspectul obiectului supus ocrotirii şi regimului sancţionator se poate distinge între: a) infracţiunile de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, vegetală sau animală prin acte de degradare a mediului, de ardere, sau de distrugere; b) infracţiunile de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, vegetală sau animală prin acte ca, de exemplu, folosirea de momeli periculoase şi de mijloace electrice pentru capturarea animalelor sau peştilor; c) infracţiuni care vizează reglementarea modalităţilor de desfăşurare a activităţilor care comportă un risc pentru mediu; d) infracţiuni care se referă la condiţiile prealabile desfăşurării activităţii cu impact asupra mediului, eliberarea autorizaţiilor şi respectarea cerinţelor impuse de acestea; e) infracţiuni referitoare la importul şi exportul unor substanţe şi preparate periculoase interzise sau restricţionate; etc. Putem constata că se propune de fapt nu un criteriu eficient de sistematizare a incriminărilor, ci o foarte bună cunoaştere a elementului material al infracţiunilor, cu limitare numai la O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia mediului. Într-o altă opinie, a autoarei D. Marinescu152, se apreciază că pot fi identificate mai multe criterii de clasificare a infracţiunilor ecologice: în funcţie de subiectul activ: infracţiuni cu subiect simplu şi infracţiuni cu subiect calificat; în funcţie de latura subiectivă: infracţiuni intenţionate şi infracţiuni comise din culpă; în funcţie de obiect infracţiunile se pot subclasifica în funcţie de anumite nivele protejate în: a) nivelul mediului vizat de acţiunea sau inacţiunea infracţională (atmosferic, acvatic, terestru, casnic, etc.); nivelul faunei şi florei specifice fiecăruia dintre aceste medii. Apreciem că nici această propunere de sistematizare nu oferă criterii funcţionale de clasificare. 151 152

Mircea Duţu, Dreptul mediului, Tratat, abordare integrată, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p. 436-437. Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2003, p. 465-467.

83

M. Gorunescu153 apreciază că o posibilă clasificare şi sistematizare a infracţiunilor ecologice, indiferent de actul normativ care la consacră, ar fi cea care foloseşte drept criteriu de principiul fundamental al dreptului mediului pe care îl încalcă. Pentru a se putea realiza o sistematizare funcţională a normelor de incriminare, va trebui să se studieze conţinutul principiilor care O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia mediului le enunţă doar sintetic în art. 3 : principiul integrării politicii de mediu în celelalte politici sectoriale; principiul precauţiei în luarea deciziei; principiul acţiunii preventive; principiul reţinerii poluanţilor la sursă; principiul "poluatorul plăteşte"; principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural; utilizarea durabilă a resurselor naturale; informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi accesul la justiţie în probleme de mediu; dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protecţia mediului. Principiul recent consacrat, principiul prevenirii, reducerii şi controlului integrat al poluării, este considerat a se circumscrie din punct de vedere al conţinutului său unuia dintre principiile consacrate anterior. Deşi denumirea sa conduce la concluzia că este vorba despre principiul prevenirii, reglementat de art. 3,lit.”c” din O.U.G. 195/2005 şi din Legea nr. 34 din 21 martie 2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării154 îl include în sfera de influenţă a principiul precauţiei în luarea deciziei de mediu, iar pentru că valorile cu care operează sunt derivate din cele ale principiului preexistent, el nu constituie un element distinct al clasificării propuse. Această propunere de sistematizare are avantajul că poate servi pentru clasificarea oricărei infracţiuni de mediu, indiferent de sediul reglementării acesteia, dar are dezavantajul de a solicita din partea juriştilor chemaţi să facă aplicarea normelor juridice penale serioase cunoştinţe de dreptul mediului şi a unora ce se referă la diferitele proceduri administrative reglementate de legislaţia ecologică în general, ceea ce determină ineficienţa sa. 153 154

Mirela Gorunescu, Sistematizarea incriminărilor din domeniul protecţiei mediului, în R.D.P. nr. 4/2002, p. 62-64. Publicată în M.Of. nr. 223/2002.

84

În opinia noastră o altă clasificare s-ar putea face având la bază criteriul folosit în mod obişnuit în sistematizarea infracţiunilor, acela care are în vedere obiectul juridic al infracţiunilor. Întrucât obiectul juridic generic este cel care asigură circumscrierea acestor infracţiuni în cadrul sistemului normativ care are în vedere ocrotirea factorilor de mediu, asigurarea dezvoltării durabile şi, implicit, ocrotirea dreptului fundamental al individului la un mediu sănătos, cel care va servi drept criteriu de clasificare va fi obiectul juridic specific fiecărei infracţiuni. Folosind acest element de referinţă, vom putea distinge între: a) infracţiuni care constau în încălcarea unor dispoziţii legale cu rol preventiv având o vocaţie generală în domeniul ocrotirii mediului: de exemplu infracţiunea reglementată de art. 98 alin.(4) din O.U.G. nr.195/2005 infracţiunea de continuare a activităţii după dispunerea încetării acesteia; infracţiunile consacrate de Legea României nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare; Nerespectarea regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive art. 2791 C.P., art. 280 C.P. – Nerespectarea regimului materiilor explozive, art. 3022 C.P. - Nerspectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri, art. 312 C.P. Traficul de substanţe toxice,

infracţiunile prevăzute de O.U.G. României nr. 78/2000

privind regimul deşeurilor, aprobată şi modificată de Legea României nr. 426/2001, precum şi infracţiunile din O.U.G. nr.195/2005 care constau în comportamente ce încalcă regimurile juridice stabilite prin actele normative enumerate anterior, etc. b) Infracţiuni care afectează sau sunt de natură să afecteze calitatea unor factori de mediu. Din această a doua categorie vor face parte: b1) infracţiunile care încalcă regimul fondului cinegetic şi protecţiei vânatului: infracţiunile prevăzute de Legea României nr. 103/1996, cele prevăzute de art. 308 C.P. Zădărnicirea combaterii bolilor şi art. 310 C.P. Răspândirea bolilor la animale sau la plante, precum şi cele prevăzute în 85

O.U.G.195/2005155 privind protecţia mediului, care sunt asemănătoare cu cele din Legea României nr. 137/1995, pe care o înlocuieşte, şi care au în vedere asemenea comportamente; b2)

infracţiunile

care

încalcă

regimul

silvic:

infracţiunile

reglementate de Legea României nr. 26/1996 privind regimul silvic: infracţiunea de ocupare a unor păduri, terenuri sau ape din fondul forestier naţional, infracţiunea de mutare a semnelor de hotar sau a reperelor de marcare silvică, ş.a., de O.G. României nr. 96/1998156 privind protejarea fondului forestier şi de Legea nr. 289/2002157 privind perdelele forestiere de protecţie. b3) infracţiuni privind fondul piscicol, pescuitul şi acvacultura: infracţiunile prevăzute de Legea României nr. 192/2001158, precum şi unele dintre cele reglementate de O.U.G.195/2005 privind protecţia mediului – de exemplu folosirea de momeli periculoase şi de mijloace electrice pentru omorârea animalelor sălbatice şi a peştilor, în scopul consumului sau al comercializării. b4) infracţiuni care aduc atingere calităţii apei: infracţiunile prevăzute de Legea României nr.107/1996159, Legea apelor, cum ar fi de exemplu: infracţiunea de poluare a apelor prin deversarea de ape uzate, deşeuri, reziduuri sau produse de orice fel, infracţiunea de utilizare a resurselor de apă fără autorizare de gospodărirea apei, precum şi cele prevăzute în O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia mediului; b5) infracţiuni care aduc atingere calităţii atmosferei: infracţiunile reglementate de O.U.G. României nr. 243/2000160(republicată), poluarea fonică şi alte infracţiuni reglementate de O.U.G.195/2005 privind protecţia mediului, identică cu cea din fosta Lege 137/1995; 155

Monitorul Oficial nr. 1196 din 30 decembrie 2005 Monitorul Oficial nr. 320 din 28 august 1998 157 Monitorul Oficial nr. 338 din 21 mai 2002 158 Monitorul Oficial nr. 627 din 2 septembrie 2003 159 Monitorul Oficial nr. 244 din 8 octombrie 1996 160 Monitorul Oficial nr.633 din 17 mai 2002 156

86

b6) infracţiuni care aduc atingere calităţii solului: infracţiunile prevăzute de O.U.G.195/2005 privind protecţia mediului: de exemplu, nerespectarea interdicţiilor în legătură cu utilizarea pe terenurile agricole de produse de protecţia plantelor sau îngrăşăminte chimice. O astfel de sistematizare ar fi foarte potrivită şi ar permite o mai bună cunoaştere a incriminărilor existente în domeniul protejării mediului şi a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos. Dezavantajul pe care îl prezintă, însă, constă în aceea că datorită modului în care sunt formulate textele incriminatorii, unele dintre infracţiunile din O.U.G.195/2005 se pot înscrie în mai multe categorii în acelaşi timp: de exemplu art. 98 alin.2 lit. „a” – poluarea prin evacuarea, cu ştiinţă, în apă, atmosferă şi pe sol a unor deşeuri sau substanţe periculoase. Avantajele sale sunt acelea că nu presupune existenţa unor cunoştinţe tehnice complexe, şi împrejurarea că în funcţie de extinderea acţiunii legii penal şi asupra altor domenii acestea se vor putea înscrie în mod firesc în cea de a doua categorie identificată. Secţiunea a II-a: Caracteristica juridico-penală a infracţiunilor care atentează la dreptul omului la un mediu sănătos conform dreptului penal al României O.U.G.195/2005, aşa cum s-a mai precizat, este o lege specială extrapenală care conţine dispoziţii penale. Ea constituie dreptul comun în materie de protejare a factorilor de mediu şi, implicit, a ocrotirii dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos. În aceste condiţii, normele juridice cu caracter penal incluse în art. 98 vor fi considerate a avea caracter de norme speciale în raport cu dispoziţiile penale ale codului penal actual, dar aplicarea amintitelor dispoziţii va fi înlăturată în situaţie de concurs cu texte incriminatorii cuprinse în unele reglementări sectoriale amintite deja (ex. Legea nr. 26/1996, Legea nr. 103/1996, Legea nr. 107/1996, etc.). 87

În orice caz, O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia mediului este o lege care a adus un suflu nou din punct de vedere al asigurării protecţiei juridice a solului, deoarece este o lege modernă, inspirată de legislaţia similară unor state cu tradiţie în domeniu şi de necesităţile speciale semnalate în diferite instrumente juridice internaţionale asumate de către România. Mai mult, legea a căutat să creeze premisele ca din punct de vedere legislativ România să se alinieze la standardele europene în materie de protecţie a mediului, mai ales în perspectiva integrării certe la 1 ianuarie 2007 în Uniunea Europeană. Pentru că forţa unei reglementări în domeniul protecţiei mediului s-a acceptat că trebuie să fie una ridicată, în cuprinsul O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia mediului sunt definite o serie întreagă de infracţiuni care dau posibilitatea ca şi dreptul penal român să se implice activ în activitatea de protejare a mediului. Toate prevederile sale capătă, mai mult decât oricând, o semnificaţie diferită prin interpretarea lor în coroborare cu diferite acte normative de mare noutate şi însemnătate în legislaţia românească. Avem în vedere, în principal Legea nr. 278/2006 care, trecând peste aprinsele controverse din doctrina româneasca, semnalate deja în lucrarea de faţă161, a creat posibilitatea ca şi persoana juridică să răspundă din punct de vedere penal în România162. Spre deosebire de reglementarea Legii nr. 301/2004, presupusă a deveni Noul Cod penal al României163, Legea nr. 278/2006 nu a menţinut soluţia indicării exprese a infracţiunilor pentru care se poate angaja în concret răspunderea persoanei juridice. 161

A se vedea pentru lămuriri: G. Antoniu, Răspunderea penală a persoanei juridice, în Revista de Drept

Penal nr. 1/1996, p. 9-15; M. Guiu, Răspunderea penală a persoanei juridice, în Revista Dreptul nr. 8/2005, p. 158. 162

Legea nr. 278/2006 este lege de modificare a Codului penal şi a altor legi şi a fost publicată în Monitorul Oficial

al României, Partea I nr. 601/2006. 163

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 575/2004. Intrarea în vigoare a acestui act normativ a

fost în mod succesiv amânată, cea mai recentă amânare fiind cea operată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2006, privind unele măsuri pentru asigurarea bunei funcţionări a instanţelor judecătoreşti şi parchetelor şi pentru prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566/2006.

88

În acest context, apreciem că de fiecare dată când sunt îndeplinite condiţiile generale instituite pentru răspunderea penală a persoanei juridice, aceasta se va putea concretiza. Cu alte cuvinte, pentru ca o persoană juridică să răspundă penal pentru comiterea unei infracţiuni de către o persoană fizică trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii: a) persoana juridică este legal constituită; b) persoana juridică are aptitudinea de a răspunde din punct de vedere penal, nefiind în vreuna dintre situaţiile exceptate de art. 191 C.pen. (statul, autorităţile publice şi instituţiile publice care desfăşoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat nu răspund penal); c) fapta a fost comisă de către persoana fizică în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice; d) fapta a fost comisă cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru infracţiunea respectivă. Când toate aceste condiţii sunt îndeplinite, persoana juridică poate fi trasă la răspundere penală, chiar şi pentru comiterea infracţiunilor privind mediul înconjurător. În plus, art. 191 alin. 2 din Codul penal menţionează şi că răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni. În art. 53¹ C. pen. sunt prevăzute categoriile şi limitele generale ale pedepselor care se aplică persoanei juridice. Cadrul de pedepse statornicit în art. 53¹ cuprinde două categorii de pedepse, diferenţiate după modul de aplicare, şi anume pedepse principale şi pedepse complementare. Pedeapsa principală pentru persoana juridică este amenda de la 2.500 lei la 2.000.000 lei. Pedepse complementare sunt următoarele: a) dizolvarea persoanei juridice; b) suspendarea activităţii persoanei juridice pe o durata de la 3 luni la un an sau suspendarea uneia dintre activităţile persoanei juridice în legătură cu care s-a săvârşit infracţiunea pe o durată de la 3 luni la 3 ani; c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani; d) interzicerea de a participa la procedurile 89

de achiziţii publice pe o durată de la unu la 3 ani; e) afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare. Iată, deci că din punct de vedere al reglementării penale situaţia legislaţiei româneşti de mediu este una foarte bună, cu toate acestea, din punct de vedere practic, al aplicării asupra unor cazuri concret săvârşite lucrurile nu sunt la fel de bune. Remarcăm că se manifestă o puternică reţinere în ceea ce priveşte pronunţarea de condamnări pentru comiterea unor infracţiuni care aduc atingere mediului. În activitatea Instanţei Supreme române observăm că s-a pronunţat o singură hotărâre care are în vedere comiterea unei infracţiuni dintre cele care interesează lucrarea de faţă. Astfel, în speţa despre care discutam, prin sentinţa penală nr. 1113 din 8 mai 2002 Judecătoria Focşani, a condamnat pe inculpatul B.T. pentru săvârşirea infracţiunii la protecţia mediului prevăzută în art. 85 pct. 3 lit. p) raportat la art.80 lit. c) din Legea nr. 137/1995. Instanţa a reţinut că, deşi inspectoratul de protecţie a mediului, prin adresa din 20 februarie 2001, a interzis inculpatului să desfăşoare activitatea de morărit, el a continuat această activitate. Tribunalul Vrancea, prin decizia penală nr. 676 din 20 septembrie 2002, a admis apelul declarat de inculpat şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. (b1) C. proc. pen. raportate la art. 181 C. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea dedusă judecăţii, aplicându-i o amendă de 700.000 de lei, ca sancţiune administrativă. Curtea de Apel Galaţi, prin decizia penală nr.1108 din 16 decembrie 2002, a admis recursul procurorului, a casat decizia tribunalului şi a menţinut sentinţa pronunţată de judecătorie. Împotriva acestor hotărâri, s-a declarat recurs în anulare, cu motivarea că inculpatul trebuia achitat pentru lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii. S-a apreciat că recursul în anulare este fondat. 90

Potrivit art. 85 pct. 3 lit. p) din Legea nr.137/1995, în redactarea aflată în vigoare la data săvârşirii faptei, constituia infracţiune continuarea activităţii după ce s-a dispus încetarea acesteia. Prin O.U.G. nr. 91 din 20 iunie 2002, publicată în M. Of. din 28 iunie 2002, prevederile art. 85 pct. 3 lit. p) din Legea nr.137/1995, care a devenit art. 85 lit. t), au fost modificate în sensul că fapta de a continua activitatea după ce s-a dispus încetarea acesteia constituie infracţiune dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa sau sănătatea umană, animală ori vegetală. Această modificare a legii a intervenit în cursul judecării cauzei în apel, instanţele de control judiciar având obligaţia aplicării legii penale mai favorabile, în condiţiile în care prin noua lege s-a prevăzut condiţia ca fapta să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală ori vegetală. Probele administrate în cauză confirmă că deşi activitatea de morărit desfăşurată de inculpat fusese interzisă de inspectoratul de protecţie a mediului, întrucât zgomotul produs depăşea limita maximă admisă, inculpatul a continuat această activitate. Din adresa Institutului de Cercetare şi Inginerie a Mediului rezultă că activitatea de morărit desfăşurată de inculpat depăşea cu 3,4 d B (A) limita maximă admisă, dar aceasta nu constituie un pericol pentru viaţa sau sănătatea umană, animală ori vegetală. În raport cu cele menţionate, recursul în anulare a fost admis, s-au casat hotărârile atacate şi s-a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Iată, deci unica speţă din activitatea Curţii Supreme care are în vedere comiterea unei infracţiuni de mediu. În reglementarea în vigoare( O.U.G. 195/2005) nu există nici o soluţionare referitoare la săvârşirea unei infracţiuni de mediu. Mai mult decât atât, în legătură cu reglementarea penală a protecţiei mediului remarcăm şi o reţinere a teoreticienilor de a se implica în investigarea 91

domeniului din motive care ţin de tehnicitatea deosebită a domeniului care solicită serioase cunoştinţe interdisciplinare. Din acest motiv, este dificil ca textele de incriminare din legislaţia mediului să fie foarte bine înţelese şi aplicate. Din acelaşi motiv în doctrina de specialitate nici nu s-au manifestat controverse care să privească incriminările cu specificul pe care îl studiem. În general, chiar putem să afirmăm că sunt foarte puţine lucrări care să investigheze şi problema protecţiei penale a dreptului fundamental al mediului la un mediu sănătos şi astfel nu există suficienţi factori care să genereze controversa. Întrucât infracţiunile nu au denumire marginală, le vom identifica prin numărul articolului şi litera sau alineatul care descrie comportamentul interzis prin aceasta. Analiza lor va fi făcută respectând metoda abordării monografice dar vor fi aduse în discuţie numai aspectele relevante pentru clarificarea particularităţilor fiecăreia dintre ele. Obiectul juridic generic al tuturor infracţiunilor din O.U.G.195/2005 este reprezentat de relaţiile sociale care au în vedere asigurarea protecţiei mediului, dezvoltării economice durabile şi garantarea respectării dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos. În plus, de fiecare dată infracţiunile descrise de O.U.G.195/2005 vor presupune o situaţie premisă derivată din conţinutul principiilor fundamentale ale dreptului mediului pe care acelaşi act normativ le consacră în art. 3 : a) principiul integrării politicii de mediu în celelalte politici sectoriale; b)principiul precauţiei în luarea deciziei; c) principiul acţiunii preventive; d) principiul reţinerii poluanţilor la sursă; e) principiul "poluatorul plăteşte"; f) principiul conservării biodiversităţii164 şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural; g) utilizarea durabilă a resurselor naturale; h) informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi accesul la justiţie în probleme de mediu; i)dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protecţia mediului. 164

Conform definiţiei date de O.U.G.195/2005 Cap I,,Principii şi dispoziţii generale,, biodiversitate - variabilitatea organismelor din cadrul ecosistemelor terestre, marine, acvatice continentale şi complexelor ecologice; aceasta include diversitatea, interspecifică şi diversitatea ecosistemelor;

92

Principiul precauţiei în luarea deciziilor presupune ca de fiecare dată când se iniţiază o activitate de orice natură care ar putea la un moment dat să influenţeze negativ calitatea factorilor de mediu şi, implicit, calitatea vieţii însăşi trebuie să fie luate anumite măsuri care să dea siguranţa că impactul asupra acestora va fi minim. De altfel, dezvoltarea economică durabilă, care implică decizii ecologice, nu se poate fundamenta, în condiţiile noilor strategii de dezvoltare a economiilor naţionale, decât pe studii de evaluare a impactului activităţilor antropice asupra mediului. În acest sens au fost create anumite proceduri obligatorii care să asigure realizarea obiectivelor propuse. Infracţiunile care intră în sfera de incidenţă a principiului vor fi cele prin care încalcă într-un fel sau altul regimul stabilit pentru acordul de mediu şi pentru autorizaţia de mediu, acestea având sensul descris în articolul 16 şi 17 din O.U.G.195/2005 legea privind protecţia mediului. Principiului prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor este cel care susţine regula în conformitate cu care întotdeauna este mai ieftin să previi decât să recondiţionezi şi, de aceea, în desfăşurarea oricărei activităţi umane trebuie luate în calcul consecinţele pe care la produce asupra mediului. Acest lucru se asigură printr-o serie de proceduri administrative ca studiile de risc, bilanţul de mediu, programul de conformare sau prin stabilirea unor regimuri speciale de desfăşurare a activităţii în domeniile cu risc mare de poluare.165 În sfera de influenţă a principiului prevenirii vor intra toate infracţiunile care aduc atingere regimului stabilit pentru elaborarea studiului de risc sau regimului special stabilit pentru anumite activităţi (de exemplu infracţiunea de nerespectarea interdicţiilor privind utilizarea pe terenuri agricole de produse de protecţie a plantelor sau îngrăşăminte chimice-alin.(3) lit.1 Principiul conservării bio-diversităţii este cel în conformitate cu care conservarea bio-diversităţii este un obiectiv fundamental al protecţiei mediului

165

Este cazul activităţii în domeniul nuclear, al deşeurilor toxice, îngrăşămintelor chimice şi pesticidelor, etc.

93

şi urmăreşte să menţină la nivel durabil resursele naturale, atât pe cele renovabile, cât şi pe cele care nu au această caracteristică.166 Conservarea poate fi privită, deci, ca o menţinere a nivelurilor calitative şi cantitative durabile a resurselor de mediu şi nu vizează în mod direct calitatea mediului, ci doar menţinerea condiţiilor pentru existenţa resurselor permanente. În

concepţia

legii

române,

conservarea

presupune

conservarea

ecosistemelor, conservarea bio-diversităţii şi gospodărirea durabilă a resurselor naturale iar infracţiunile care încalcă principiul conservării bio-diversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului bio-geografic natural vor fi cele care constau în comportamente care împiedică realizarea celor două obiective (ex: infracţiunea de braconaj prevăzută de art. 34 din Legea României nr. 103/1996, Legea privind regimul fondului cinegetic şi protecţia vânatului). Principiul „Poluatorul plăteşte” este consacrat pentru prima dată în legislaţia românească prin art.3 (d) din Legea protecţiei mediului nr. 137/1995 şi a fost preluat şi de O.U.G.195/2005 . În cea mai convenabilă variantă a sa, cea care asigură în cea mai bună măsură respectarea intereselor mediului, principiul urmăreşte imputarea poluatorului a întregului cost social al poluării pe care o provoacă. În consecinţă, infracţiunile care vor intra sub influenţa principiului poluatorul plăteşte vor fi fie cele care se referă la internalizarea externalităţilor negative, precum şi toate delictele de poluare (de exemplu infracţiunea de poluare cu ştiinţă a apei, atmosferei sau solului, prin evacuarea unor deşeuri sau substanţe periculoase prevăzută de art. 98 alin. 2 lit. „a” din O.U.G.195/2005. Principiul recent consacrat, principiul prevenirii, reducerii şi controlului integrat al poluării, este considerat a se circumscrie din punct de vedere al conţinutului său unuia dintre principiile consacrate anterior. Deşi denumirea sa 166

M. Duţu, Tratat, op. cit., vol.I, p. 86.

94

conduce la concluzia că este vorba despre o variantă a principiului prevenirii, reglementat de art. 3 lit. b din Legea României nr. 137/1995, conţinutul pe care O.U.G. României nr. 34 din 21 martie 2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării167 îl conţine, duce la includerea în sfera de influenţă a principiul precauţiei în luarea deciziei de mediu, iar pentru că valorile cu care operează sunt derivate din cele ale principiului preexistent, el nu pune probleme deosebite, instituind doar un regim de autorizare unitar pentru instalaţiile cu risc mare în exploatare. Textul de incriminare din art. 98 din O.U.G.195/2005 precizează în alin. (6) că tentativa se pedepseşte. Acest text va fi interpretat în sensul în care tentativa se va pedepsi numai atunci când aceasta este posibilă în funcţie de specificul elementului material sau al celui subiectiv168. Să

trecem

la

analiza

generală

a

infracţiunilor

cuprinse

în

O.U.G.195/2005, care a adus modificări Legii nr.137/1995, făcând referiri cu privire la cele mai importante aspecte ale infracţiunilor de mediu şi cu precădere asupra infracţiunilor nou reglementate prin O.U.G.195/2005. Obiectul

infracţiunii

de

mediu:

printre

problemele

ridicate

de

infracţiunile de mediu se numără şi aceea a identificării valorii sociale protejate prin intermediul incriminărilor169. Întrebarea care s-a pus în legătură cu acest aspect a fost aceea dacă prin implicarea dreptului penal în acest gen de devianţă se doreşte protejarea naturii în ansamblul său, sau doar a dreptului persoanei la un mediu sănătos170. Protejarea intereselor oamenilor şi a bunurilor acestora împotriva faptelor care afectează dreptul la un mediu sănătos este unul dintre scopurile unui aşa -numit drept penal al mediului171.În

167

Publicată în M.O. nr. 223/2002. G. Antoniu, C. Bulai, coordonatori, Practica judiciară penală, vol. V, d. Academiei Române, Bucureşti, 1998, p. 368. 169 M.Gorunescu ,, Infracţiunea de mediu- infracţiune contra dezvoltării durabile,, Revista Dreptul, Nr.11/2003, p. 137Bucureşti 170 J.Fromageau, P.Guttinger, Droit de l environnement , Eition Eyrolles, 1993, p.207 171 Această sintagmă este folosită pentru a denumi grupul de incriminări care activează în domeniul reprimării cu mijloacele dreptului penal al comportamentelor antisociale care afectează calitatea factorilor de mediu. Acest aşa168

95

cazul în care infracţiunile de mediu sunt complexe , ca obiect juridic adiacent vor putea apărea o serie largă de valori sociale care sunt periclitate prin săvârşirea infracţiunii, cum ar fi: viaţa, integritatea corporală, sănătatea persoanei, autoritatea şi patrimoniul persoanei fizice şi juridice. Putem exemplifica prin art.98 alin(2) pct.14 din O.U.G.195/2005 ,,desfăşurarea de către persoanele juridice de activităţi cu organisme modificate genetic sau produse ale acestora, fără a solicita şi obţine acordul de import/export şi/sau autorizaţiilor prevăzute de reglementărilor specifice, dacă fapta este de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală”; sau art.98 alin.(2) pct.11,,cultivarea

plantelor superioare modificate genetic de către

persoanelor fizice şi juridice fără autorizaţie din partea autorităţii publice competente pentru agricultură şi fără contract cu titularii autorizaţiilor de introducere deliberată în mediu şi pe piaţă a organismelor modificate genetic”. În concluzie se poate afirma că obiectul juridic generic al infracţiunilor de mediu este reprezentat de relaţiile sociale care se formează în legătură cu protecţia mediului şi care au în vedere asigurarea promovării unei dezvoltări economice durabile, cu respectarea interesului de protejare a mediului astfel încât să fie propice pentru dezvoltarea vieţii ori sănătăţii umane, animale sau vegetale172. Obiectul material al infracţiunii de mediu va consta, de fiecare dată când acest lucru este posibil, în materializarea valorii sau a uneia dintre valorile sociale protejate prin norma de incriminare. Cu titlu de exemplu: art.98 alin(1) pct.2 din O.U.G 195/2005 şi anume obiectul material al acestei infracţiuni constă în lucrările, instalaţiile şi echipamentele tehnologice, de tratare ori neutralizare, menţionate în prevederile acordului sau autorizaţiei de mediu. Subiecţii infracţiunii de mediu: pentru că infracţiunea de mediu respectă regulile stabilite de teoria generală a dreptului penal, subiectul activ va fi o numit drept penal al mediului nu reprezintă o ramură distinctă de drept , pentru că el nu reglementează un segment de relaţii sociale absolut distinct. 172 C.Voicu, A.Boroi, Dreptul penal al afacerilor, Ediţia 3, Ed.C.H.Beck, Bucureşti, p.645-646

96

persoană fizică care îndeplineşte condiţiile generale de răspundere penală173, (ex: art.98 alin(1) pct.1din O.U.G 195/2005, alin(1) pct.2 din O.U.G 195/2005, alin(2) pct.1 din O.U.G 195/2005, alin(2) pct.2 din O.U.G 195/2005, alin(2) pct.3 din O.U.G 195/2005,etc.), dar dat fiind caracterul tehnic al dreptului penal al mediului, infracţiunile de mediu vor avea şi subiect activ calificat, circumstanţiat, care în afară de condiţiile generale de responsabilitate penală, trebuie să îndeplinească şi unele condiţii speciale, ex: alin(2) pct.7 din O.U.G 195/2005, infracţiune la care subiectul activ este persoana fizică ce are în proprietate sau în supraveghere deşeuri sau substanţe periculoase, îngrăşăminte chimice sau produse de uz fitosanitar; alin(2) pct.8 din O.U.G 195/2005, infracţiune la care subiectul activ este persoana fizică titulară a activităţii proiectate şi care trebuie să furnizeze informaţii care să aibă corespondent în realitate asupra situaţiei în care se află acea activitate sau executantul documentaţiei,etc. Discuţii foarte aprinse au fost ridicate pe problema angajării răspunderii penale a persoanei juridice, problemă care interesează şi aria protejării factorilor de mediu. În literatura de specialitate se recunoaşte că una dintre cele mai controversate probleme de drept penal este cea privitoare la posibilitatea de a considera infractor şi de a supune la pedepse colectivităţile organizate sub forma de persoane juridice174, deşi această problemă ocupă un rol deosebit în atenţia doctrinei şi practicii judiciare, fiind obiect de controversă chiar cu secole în urmă175. În ştiinţa penală modernă problema a fost reluată fiind formulate şi susţinute atât teza negativă176 cât şi cea pozitivă177 cu privire la răspunderea penală a persoanei juridice. În O.U.G.nr.195/2005, persoana juridică răspunde penal(ex: art.98 alin(2), pct.14, subiectul activ este o persoană juridică). În Codul Penal în vigoare, modificat 173

C.Bulai, Manual de drept penal, Editura All Beck, Bucureşti, 1997, p. 204-210 V.Dongoroz, Tratat de drept penal , reeditat,Editura Societăţii Tempus, Bucureşti, 2000,p.295 175 G.Antoniu Răspunderea penală a persoanei juridice, Revista de drept penal nr.1/1996,p.9-15 176 Tr.Pop, Dreptul penal comparat, Partea generală, vol.II, Cluj, 1982, p.272 177 I.Tanoviceanu, Curs de drept penal, vol.I, Editura Socec, Bucureţti, 1912, p.234 174

97

prin Legea 278/2006178 persoana juridică este sancţionată în art.53.179S-a procedat la incriminarea persoanei juridice, întrucât s-a observat că în condiţiile economiei de piaţă aflată în dezvoltare şi ale apariţiei unui număr foarte mare de persoane juridice , sunt create toate premizele necesare pentru săvârşirea de fapte grave de către acestea, producând pagube considerabile180. În art.96 din O.U.G. nr.195/2005, atât persoana fizică cât şi cea juridică se sancţionează: (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 6500 lei (RON) la 7000 lei (RON) pentru persoane fizice, şi de la 25000 lei (RON) la 30000 lei (RON) pentru persoane juridice, încălcarea următoarelor prevederi legale: 1.obligaţiile persoanelor juridice de a realiza sisteme de automonitorizare şi de a raporta autorităţii publice teritoriale de protecţie a mediului rezultatele automonitorizării şi/sau alte date solicitate, precum şi accidentele şi incidentele care pot conduce la pericole de accidente; 2.obligaţiile persoanelor juridice de a ţine evidenţa strictă a substanţelor şi preparatelor periculoase şi de a furniza informaţiile şi datele cerute de autoritatea competentă pentru protecţia mediului; 3.obligaţiile persoanelor juridice de a identifica şi preveni riscurile pe care substanţele şi preparatele periculoase le pot prezenta asupra sănătăţii populaţiei şi mediului şi de a anunţa iminenţa producerii unor descărcări neprevăzute sau accidentale autorităţii competente pentru protecţia mediului şi de apărare civilă; 4.obligaţia persoanelor fizice şi juridice autorizate de a aplica, prin sisteme proprii, programe de supraveghere a contaminării radioactive a mediului, care să asigure respectarea condiţiilor de eliminare a substanţelor radioactive prevăzute în autorizaţie şi menţinerea dozelor radioactive în limitele admise; 178

Monitorul oficial al României, nr.601 din 12 iulie 2006. Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul oficial al României, cu excepţia prevederilor privind persoana juridică, ce intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării. 179 art. 53 din Codul penal, modificat prin Legea nr.278/2006 180 G.Antoniu Răspunderea penală a persoanei juridice, Revista de drept penal nr.1/1996,p.11

98

5.obligaţiile persoanelor fizice şi juridice autorizate de a menţine în stare de funcţionare capacitatea de monitorizare a mediului local pentru a depista orice contaminare radioactivă semnificativă care ar rezulta dintr-o eliminare accidentală de substanţe radioactive; Subiectul pasiv al infracţiunii de mediu: în principal, este statul, ca titular al valorii protejate, pentru că el este chemat să asigure respectarea ordinii de drept pe teritoriul său. În aceeaşi postură se pot afla unele persoane fizice sau juridice, ca titulare ale valorii sociale protejate în secundar prin norma de incriminare.(ex: art.98 alin(1), pct.1,pct.2,pct.3 şi urm., subiect pasiv, în principal, este statul, iar în secundar, persoanele cărora le-a fost afectat patrimoniul, sau cărora le-a fost pusă în pericol viaţa, sănătatea sau integritatea corporală181). Latura obiectivă a infracţiunii de mediu: la infracţiunea de mediu, elementul material va consta într-o acţiune sau inacţiune, prin care se încalcă anumite dispoziţii legale, create pentru a garanta menţinerea unei calităţi corespunzătoare a meniului182.(ex: la infracţiunea prevăzută în art.98 alin(1), pct.1 din O.U.G.nr.195/2005183, elementul material constă într-o acţiune- de ardere a diferitelor tipuri de vegetaţie enumerate de textul de incriminare, în timp ce la infracţiunea prevăzută în art.98 alin(1), pct.2 din O.U.G.nr.195/2005184, elementul material este reprezentat de un comportament omisiv- nesupravegherea funcţionării instalaţiilor şi echipamentelor la care norma face referire.) Rezultatul infracţiunii va fi reprezentat, după caz, de o afectare obiectivă a calităţii mediului sau punerea în pericol a acestei valori. Urmarea imediată constă în punerea în pericol a biodiversităţii, ca şi caracteristică a unui mediu sănătos şi implicit a vieţii ori sănătăţii umane, animale, vegetale, 181

C.Voicu, A.Boroi, Dreptul penal al afacerilor, Ediţia 3, Ed.C.H.Beck, Bucureşti, p.645-678 M.Gorunescu ,, Infracţiunea de mediu- infracţiune contra dezvoltării durabile,, Revista Dreptul, Nr.11/2003, p. 140Bucureşti 183 art.98 alin(1), pct.1 din O.U.G.nr.195/2005, publicată în M.of.nr.1196/30 decembrie 2005 184 art.98 alin(1), pct.2 din O.U.G.nr.195/2005, publicată în M.of.nr.1196/30 decembrie 2005 182

99

aceasta fiind o condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii de mediu185. În literatura de specialitate s-a subliniat că, pentru a corespunde necesităţilor de protejare a mediului, normele dreptului penal al mediului, trebuie să consacre, infracţiuni de pericol, întrucât simpla comitere a acţiunii sau inacţiunii ce constituie element material al infracţiunii, creează prezumţia de periclitare a valorii sociale protejate. În literatura franceză, se consideră că elementul motoriu al evoluţiei jurisprudenţei în materie de protejare a mediului, l-ar constitui tocmai suprimarea delictelor materiale186.(ex: art.98 alin(1), pct.2 din O.U.G.nr.195/2005, urmarea imediată constă în producerea unei prejudicieri concrete a calităţii mediului, a unei deteriorări a acestuia, în producerea unei poluări; în cazul altor articole din aceeaşi Ordonanţă, urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru calitatea mediului, dar şi pentru viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanelor.) În materie de stabilire a legăturii de cauzalitate , se apreciază că , dificultăţile cauzalităţii ecologice sunt greu de integrat în schema cauzalităţii juridice, aceasta pentru că poluările sunt de obicei difuze şi tardive şi sunt apte să-şi producă efectele pe distanţe foarte lungi187.(ex: art.98 alin(1), pct.2, alin.(2),pct.1, ali.(4) pct.6, etc. din O.U.G.nr.195/2005). Tot cu titlu exemplificativ, în jurisprudenţa franceză , s-a observat că este posibil ca în cazul poluării unui curs de apă să se angajeze simultan răspunderea prepusului şi a angajatorului , care au permis deversarea unor reziduuri netratate într-un râu188. Latura subiectivă a infracţiunii de mediu: având în vedere că faptele de mediu pot fi săvârşite atât printr-o acţiune, cât şi printr-o inacţiune, formele de vinovăţie care se regăsesc în latura lor subiectivă pot fi: intenţia(directă şi 185

C.Voicu, A.Boroi, Dreptul penal al afacerilor, Ediţia 3, Ed.C.H.Beck, Bucureşti, p.646

186

D.Guil, Droit repressif de l, environnement, Editura Economica, Paris, 1997, p.86 B.Jadot, J.P.Hannequart, E.Orban de Xiury, Le droit de l, environnement. Aspects juridiques de la lutte contre la pollution et la protection de la nature, Bruxelles, 1988, p.339 188 A se vedea D.Guil, p.78 187

100

indirectă) şi culpa cu cele două modalităţi ale sale( simplă şi neglijenţa). În cazul infracţiunii prevăzute în art.98 alin(1), pct.1, având în vedere că elementul material al faptei se referă la un comportament comisiv, aceasta se săvârşeşte cu intenţie; în schimb, în cazul infracţiunii prevăzute în art.98 alin(2), pct.7 şi cea prevăzută în art.98 alin(2), pct.12, fiind în discuţie infracţiuni omisive şi ţinând seama de prevederile art.19 alin.(3) Cod Penal , în latura subiectivă vor fi regăsite ca forme de vinovăţie atât intenţia cât şi culpa189. Conform art.98 alin.(6) din O.U.G 195/2005, tentativa se pedepseşte. După cum s-a observat pe parcursul analizei infracţiunilor de mediu, unele dintre acestea nu pot avea tentativă şi nici acte pregătitoare, tocmai datorită faptului, că ele sunt comise din culpă , fiind infracţiuni omisive(ex: art.98 alin(1), pct.2). Aşa cum am precizat anterior, analiza detaliată a infracţiunilor de mediu se opreşte doar asupra noilor infracţiuni introduse prin O.U.G. nr.195/2005 şi asupra modificărilor mai importante cu privire la unele modalităţi de săvârşire. Astfel, dacă în Legea 137/1995 constituia infracţiune şi se pedepsea cu închisoare de la 1 la 3 ani sau cu amendă de la 50.000.000 lei la 75.000.000 lei continuarea activităţii după aplicarea sancţiunii contravenţionale prevăzute de art. 83 alin. 1 lit. „a” fără obţinerea acordului şi/sau autorizaţiei de mediu prevăzute de art. 80 lit. „a”, în noua reglementare se exclude obligativitatea existenţei unei alte sancţionări prealabile contravenţionale. În acest sens art. 98 alin (2), pct. 6 din ordonanţă se sancţionează „continuarea activităţii după suspendarea acordului de mediu sau autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu.” În această variantă se impune doar existenţa unei sancţiuni administrative, şi anume aceea a suspendării acordului de mediu sau autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu.

189

Art.19 alin.(3) Cod Penal al României

101

După cum se observă, textul de incriminare190 apelează la o tehnică deosebită de definire a infracţiunii, condiţionând existenţa sa de preexistenţa unei

sancţionări

administrative

a

subiectului

activ

pentru

comiterea

contravenţiei de la art. 98 alin. 2 pct. 6. Din textul ordonanţei rezultă că constituţie contravenţie încălcarea următoarelor prevederi privind obligaţia persoanelor fizice şi juridice de solicitare şi obţinere a avizului, acordului şi autorizaţiei de mediu. Textele citate au în vedere situaţiile şi condiţiile în care se eliberează autorizaţia şi acordul de mediu: art. 8 autorităţile publice pentru protecţia mediului conduc procedura de autorizare şi emit, după caz, avize, acorduri şi autorizaţii de mediu, conform prevederilor legii. Solicitarea şi obţinerea avizului de mediu sunt obligatorii în cazul în care titularii de activităţi urmează să deruleze sau să fie supuşi unei proceduri de: vânzare a pachetului majoritar de acţiuni, vânzare de active, fuziune, divizare, concesionare, dizolvare urmată de lichidare, lichidare, conform legii. Solicitarea şi obţinerea acordului de mediu sunt obligatorii pentru proiecte publice sau private de investiţii noi ori de modificare a celor existente, aferente activităţilor cu impact asupra mediului. Solicitarea şi obţinerea autorizaţiei de mediu sunt obligatorii atât pentru desfăşurarea activităţilor existente, cât şi la începerea activităţilor noi, pentru care s-a obţinut acord de mediu. Instalaţiile noi şi cele existente folosite în anumite categorii de activităţi industriale se supun procedurii de autorizare în vederea obţinerii acordului/autorizaţiei integrate de mediu, cu luarea în considerare a celor mai bune tehnici disponibile, fără antrenarea unor costuri excesive. Lista acestor activităţi şi condiţiile generale ale autorizării integrate de mediu se stabilesc prin lege. Art. 17 prevede: activităţile prevăzute la art. 16 sunt permise numai în baza acordului şi/sau a autorizaţiei de mediu. Se procedează, aşadar, la o retrimitere, vizate fiind prevederile art. 16: activităţile privind fabricarea, 190

Introdus prin Legea României nr. 294/2003 pentru aprobarea O.U.G. României nr. 91/2002 pentru modificarea Legii României nr. 137/1995.

102

introducerea pe piaţă, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă, transportul intern, eliminarea, manipularea, precum şi introducerea şi scoaterea din ţară a substanţelor şi preparatelor chimice periculoase sunt supuse unui regim special de gestionare. Art. 21 lit. „a” stabileşte: persoanele fizice şi juridice care gestionează substanţe şi preparate chimice periculoase au următoarele obligaţii: să solicite şi să obţină acordul şi/sau autorizaţia de mediu şi să aplice reglementările legale privind substanţele şi preparatele chimice periculoase. Art. 29 lit. „a” prevede: persoanele juridice care produc, comercializează şi/sau utilizează îngrăşăminte chimice şi produse de uz fitosanitar au obligaţia să solicite şi să obţină avizul de mediu pentru omologarea produselor de uz fitosanitar, în vederea producerii, comercializării şi utilizării acestora in agricultură. Art. 34 lit. „a” şi „b” prevede: persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi în domeniul nuclear au următoarele obligaţii: a) să evalueze, direct sau prin forurile organizate, riscul potenţial, să efectueze bilanţul de mediu pentru activităţile existente şi să ceara autorizaţie de mediu; b) să aplice procedurile şi să prevadă echipamentele pentru activităţile noi, care să permită realizarea nivelului raţional cel mai scăzut al dozelor şi riscurilor asupra populaţiei şi mediului, şi să ceară acord şi autorizaţie de mediu. Art. 54 lit. „a” stabileşte: persoanele fizice sau juridice, care prospectează sau exploatează resursele subsolului, au obligaţia să solicite şi să obţină acord şi/sau autorizaţie de mediu, potrivit legii, şi să respecte prevederile acestora. Art. 80 lit. „a” prevede: protecţia mediului constituie o obligaţie a tuturor persoanelor fizice şi juridice, în care scop solicită şi obţin avizul, acordul şi/sau autorizaţia de mediu potrivit prevederilor prezentei legi. Încălcarea oricăreia dintre prevederile legale enumerate anterior constituie contravenţie.

103

Conţinutul legal al infracţiunii în analiză va fi realizat numai după ce cel care realizează elementul său material a fost sancţionat administrativ pentru comiterea faptei ilicite. Obiectul juridic specific este format din relaţiile sociale care au în vedere garantarea respectării dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos

prin

combaterea

oricărui

comportament

care,

sustrăgându-se

controlului autorităţilor competente să emită acordul sau autorizaţia de mediu, reprezintă un pericol potenţial pentru calitatea factorilor de mediu. Pentru realizarea conţinutului obiectiv al infracţiunii se impune a fi îndeplinite următoarele cerinţe esenţiale: - comiterea unei fapte de continuare a unei activităţi fără autorizaţie sau acord de mediu; - persistenţa în comportamentul antisocial dovedită prin aplicarea anterioară a unei sancţiuni; - sancţiunea administrativă să fi fost aplicată pentru desfăşurarea unei activităţi cu nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile şi situaţiile în care se obţin autorizaţia sau acordul de mediu. Modul în care legiuitorul a ales să definească această infracţiune a căutat să elimine dificultăţile în identificarea categoriei în care aceasta se înscrie, din punctul de vedere al unităţii de infracţiune. Avem de a face cu un comportament care prezintă continuitate dar care dobândeşte caracter infracţional numai în situaţia în care îşi menţine continuitatea şi după intervenţia unei sancţionări administrative. Este o tehnică deosebită, nemaiutilizată după cunoştinţa noastră în legislaţia penală românească. Vom califica în aceste condiţii infracţiunea ca fiind una continuă care se va consuma în momentul imediat următor sancţionării contravenţionale şi se va epuiza odată cu obţinerea autorizaţiei sau acordului de mediu. Un alt caracter de noutate al ordonanţei este cel dat de modificările cu privire la tratamentul sancţionator al unor fapte penale; se sancţionează mai 104

drastic unele fapte care contravin protecţiei mediului, cum ar fi „poluarea prin evacuarea cu ştiinţă în apă, în atmosferă sau pe sol, a unor deşeuri sau substanţe periculoase” a cărei pedeapsă a crescut de la închisoare de la 3 luni la un an, la închisoare de la 6 luni la trei ani, ş.a. Un alt element de noutate al ordonanţei, cu privire la sancţionarea penală a faptelor ilicite, constă în cumularea sub aceeaşi infracţiune a mai multor fapte penale existente în vechea reglementare ca infracţiuni de sine stătătoare, acestea devenind modalităţi de săvârşire ale noi infracţiuni. De exemplu, infracţiunile de la art. 85 alin. 3 lit. L) şi m) şi alin. 4 lit.a) din Legea 137/1995, au devenit o singură infracţiune, prevăzută la art. 98, alin. 3, pct.2 din O.U.G. 195/2005. Infracţiunile nou introduse se regăsesc în art. 98 alin.2 pct. 10, 14, 15 şi în alin. 4, pct. 2 şi 4. În ordinea indicată, infracţiunile din alin. 2 de la pct. 10, prezintă două modalităţi normative indicate expres de norma de incriminare- importul şi exportul, infracţiunea de la pct. 14, prezintă o modalitate normativă indicată expres de norma de incriminare- desfăşurarea de activităţi, infracţiunea de la pct. 15, prezintă o modalitate normativă indicată expres de norma de incriminare- cultivarea plantelor, iar infracţiunile din alin. 4 de la pct. 2, prezintă o modalitate normativă indicată expres de norma de incriminareneluarea măsurilor iar cea de la pct.4, prezintă următoarele modalităţi normative: refuzul controlului la intrarea sau scoaterea din ţară a substanţelor şi preparatelor chimice periculoase şi în introducerea în ţară a culturilor de microorganisme, plante şi animale vii din flora şi fauna sălbatică191. Un alt caracter de noutate se referă la faptul că unele infracţiuni din Legea nr.137/1995 au fost abrogate (ex:art.85. alin.1 lit.b, lit.c;alin.2 lit.c;alin.3 lit.o, lit.r, lit.s) în noua reglementare în vigoare şi anume în O.U.G.195/2005, privind protecţia mediului. 191

C.Voicu, A. Boroi, Dreptul penal al afacerilor, Ediţia 3, Editura C.H.Beck, 2006, p.662-678

105

Secţiunea a III-a: Caracteristica juridico-penală generală a infracţiunilor care atentează la dreptul omului la un mediu sănătos conform dreptului penal al Republicii Moldova Republica Moldova, fiind un stat situat pe continentul european, este încadrată în acţiunile de implementare a politicii de mediu la nivel mondial, prin ratificarea numeroaselor convenţii, declaraţii, acte legislative, şi la nivel regional prin obligaţiunile luate privind procesul „Mediul înconjurător pentru Europa”192. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994 consfinţeşte dreptul omului la un mediu înconjurător sănătos în art. 37. Alin. 4 al acestui articol specifică: „Persoanele

fizice si juridice răspund pentru daunele pricinuite sănătăţii

si

avutului unei persoane, ca urmare a unor contravenţii ecologice.” Astfel, şi în Moldova, unul dintre mijloacele de bază ale asigurării sănătăţii mediului este dreptul penal. Infracţiunile ecologice prevăzute de legislaţia penală a Republicii Moldova pot fi împărţite în două categorii: 1.

Infracţiunile, răspunderea penală pentru care este prevăzută în articolele capitolului IX al Părţii speciale a Codului Penal al RM;

2.

Infracţiunile ecologice, componenţele cărora sunt incluse în alte capitole ale Părţii Speciale a Codului Penal al RM. La ele, în particular, se referă: art. 136 „Ecocidul” – cap. I „Infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiuni de război”; art. 215 „Răspândirea bolilor epidemice”, art. 221 „Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie si cultură” – cap.

192

Spătaru T. Republica Moldova în contextul dezvoltării durabile. Aspecte sociologice. Iaşi: ed. Pane Europe, 2005, p. 340.

106

VIII „Infracţiuni contra sănătăţii publice si convieţuirii sociale”; art. 292 „Fabricarea, procurarea, prelucrarea, sau

păstrarea, transportarea, folosirea

neutralizarea substanţelor explozive ori a materialelor radioactive”, art.

296 „Încălcarea regulilor de protecţie contra incendiilor”,

art.

298

“Încălcarea regulilor de exploatare a obiectivelor energetice”, art. 300 „Încălcarea regulilor la efectuare a exploatărilor miniere sau a lucrărilor de construcţie miniere” – cap. XIII „Infracţiuni contra securităţii publice si a ordinii publice”. Aceste componenţe, deşi şi sunt amplasate în alte capitole, stabilesc răspunderea penală pentru fapte care sunt îmbinate cu cauzarea daunei mediului. Relaţiile ecologice apar în cazul dat în calitate de obiect juridic special adăugător. Capitolul IX al Părţii Speciale al Codului Penal al Republicii Moldova „Infracţiuni ecologice” prevede 13 componenţe de infracţiuni. Profesorul moldovean A. Borodac afirmă că noua legislaţie penală cu privire la infracţiunile ecologice are mai multe aspecte pozitive: • În primul rând, introducerea unui capitol aparte privind răspunderea penală pentru infracţiunile ecologice reprezintă una dintre noutăţile Codului Penal din 2002. În Codul Penal din 1961 infracţiunile ecologice erau tratate în diferite capitole, dar mai ales în capitolul infracţiuni economice. • Alt moment de noutate constă în schimbul de atitudine în ce priveşte aprecierea socială şi juridică a infracţiunilor ecologice. Legislaţia ecologică precedentă urma să pună capăt utilizării ilegale a resurselor naturale, ignorându-se în schimb ocrotirea sănătăţii omului, bunăstării ecologice a populaţiei în cazul soluţionării problemelor economice, ştiinţifice, organizatorice etc. Mediul înconjurător era privit ca o „sursă” de rezerve materiale, utilizate ilegal. • Noua legislaţie penală a fost adusă în concordanţă cu ierarhia valorilor sociale ale statelor democratice (persoana, societatea, statul) şi cu 107

pactele şi tratatele internaţionale unanim recunoscute. Noul Cod penal e orientat spre recunoaşterea mediului înconjurător ca o bază biologică a vieţii, sănătăţii şi activităţii omului. Au fost calificate un şir de infracţiuni ecologice noi care vizează, în primul rând, securitatea ecologică viaţa şi sănătatea omului şi tot ce este viu pe pământ. De exemplu, încălcarea cerinţelor securităţii ecologice – art. 223 C. P., nerespectarea obligaţiilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice – art. 226 C. P., încălcarea cerinţelor de protecţie a subsolului – art. 228 C. P. etc.193 Tindem să mai menţionăm că a crescut şi numărul general al componenţelor de infracţiune îmbinate cu pricinuirea daunelor mediului. Legislaţia penală în vigoare nu dă definiţia noţiunii de infracţiuni ecologice194. Considerăm însă că aceasta trebuie să se bazeze pe particularităţile comportamentului social şi ecologic prejudiciabil cercetat în calitate de faptă pedepsită penal. De aceea această noţiune se elaborează în dreptul penal al Republicii Moldova reieşind din prevederile art. 14 C. P. („Noţiunea infracţiunii”) şi ale cap. IX al Legii privind protecţia mediului înconjurător din 16 iunie 1993. În opinia unor autorului moldovean A. Borodac, infracţiunea ecologică constituie o faptă (acţiune sau inacţiune) ilicită, calificată de legea penală, comisă cu vinovăţie, care atentează la relaţiile sociale ce asigură utilizarea raţională a resurselor naturale, conservarea mediului înconjurător calitativ salubru pentru populaţie, şi care asigură securitatea ecologică a fiinţei umane şi a altor vietăţi195. Alţi specialişti din Republica Moldova – Cuşnir V., Carp S., Berliba V., Cojocaru R., Zosim A., Ursu V. – au propus o definiţie mai largă: infracţiunea ecologică reprezintă o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală, care atentează la mediul înconjurător şi componentele lui aparte, utilizarea raţională a resurselor 193

Borodac A. Manual de drept penal. Partea Specială. Chişinău, 2004, p. 271. Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V., op. cit., p. 385; Borodac A., op. cit., p. 274. 195 Borodac A., op. cit., p. 271. 194

108

naturale, care asigură activitatea vitală optimală a omului, precum şi la securitatea ecologică a populaţiei şi teritoriilor, şi constă în utilizarea sau influenţarea nemijlocită ilegală a obiectelor naturii, ceea ce condiţionează schimbări negative în starea şi calitatea mediului înconjurător196. O definiţie similară a fost elaborată şi de către specialiştii de la Universitatea de Stat a Republicii Moldova Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V.: infracţiunile ecologice sunt acele fapte prejudiciabile, prevăzute de legea penală, care aduc atingere relaţiilor sociale cu privire la folosirea raţională precum şi asigurarea disciplinei ecologice şi a securităţii populaţiei, şi care constau în folosirea nemijlocită, ilegală a obiectelor naturale (sau în influenţarea nemijlocită asupra lor) ca valori sociale, fapte ce duc la schimbări negative a stării şi calităţii mediului înconjurător197. Analiza conţinutului noţiunii „infracţiunii ecologice” se bazează pe relevarea unor astfel de trăsături, precum ecologitatea, ilegalitatea şi prejudiciabilitatea. Ecologitatea, sau plasarea unei sau altei infracţiuni în categoria celor ecologice, se fundamentează pe legităţile sociale şi naturale ale interacţiunii societăţii şi omului cu natura; reflectă nivelul de dezvoltare al ştiinţei şi tehnologiilor; depinde de nivelul concepţiilor ştiinţifice despre mecanismele diferitor tipuri de activitate antropogenă; face posibil de a evidenţia caracterul relativ independent al categoriei date de infracţiuni în structura generală a criminalităţii. Trăsăturile distinctive ale infracţiunii ecologice sunt: exploatarea obiectelor mediului înconjurător (componentelor, elementelor lui, resurselor naturale) în calitate de fundament operaţional al activităţii sociale; orientarea spre o astfel de utilizare a acestor obiecte, care este nemijlocit interzisă de către legea penală; schimbarea negativă a stării, calităţii mediului sau a unor parametri ai lui; încălcarea dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos.

196

Cuşnir V., Carp S., Berliba V., Cojocaru R., Zosim A., Ursu V. Studiu selectiv în materie de drept penal. Chişinău, 2004, p. 94. 197 Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V., op. cit., p. 385.

109

Ilegalitatea în calitate de expresie juridică a prejudiciabilităţii infracţiunilor ecologice reprezintă un fenomen juridic complde exemplu Aceste infracţiuni într-o măsură mai mare decât altele depind de concepţiile legiuitorului, de nivelul de dezvoltare a culturii şi tehnicii juridice. Fundamentul lor juridic este instabil, iar pericolul lor social nu întotdeauna este perceput la fel de către societate, organele de stat şi juriştii profesionali. Majoritatea dispoziţiilor ale normelor penale ale Codului Penal al Republicii Moldova, care stabilesc răspunderea penală pentru infracţiunile ecologice sunt de blanchetă. Legiuitorul, formulând componenţele de infracţiune, utilizează mai des expresii laconice: „încălcarea cerinţelor securităţii ecologice”, „încălcarea cerinţelor de protecţie a subsolului”, „încălcarea regimului de administrare si protecţie a fondului ariilor naturale protejate de stat”, „încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor si deşeurilor radioactive, bacteriologice sau

toxice” etc. În afară de aceasta, în textul normelor juridico-penale sunt

întrebuinţate noţiuni şi termine, care au un caracter special, desemnând diferite tipuri de activitate, obiecte etc. (securitate ecologică, zona situaţiei ecologice excepţionale, avariile cu poluarea excesiva a mediului, poluare radioactivă, chimică, bacteriologică, regnul animal, regnul vegetal resurselor piscicole, emisia în atmosferă

a poluanţilor). De aceea, pentru a înţelege corect textul

articolelor cap. IX al Părţii Speciale

C. P. al RM este necesar de a lua în

consideraţie nu doar conţinutul articolelor Părţii Generale a Codului Penal, dar şi legislaţia specială198, care conţine anumite interpretări ale termenilor şi formulează reguli de ocrotire ale mediului, stabileşte procedura activităţilor, ce au semnificaţie ecologică, adică, este necesar de a face trimitere, în primul rând, la legislaţia ecologică şi de protecţie a mediului.

198

Legea Republicii Moldova privind protecţia mediului înconjurător din 16.06.1993; Legea Republicii Moldova cu privire la regnul animal din 27.04.95; Legea Republicii Moldova cu privire la resursele naturale din 06.02.97; Codul Apelor al Republicii Moldova din 22.06.93; Codul Silvic al Republicii Moldova din 21.06.96; Codul Funciar al Republicii Moldova din 25.12.91; Codul Subsolului al Republicii Moldova din 15.06.93.

110

Legislaţia ecologică şi de protecţie a mediului a Republicii Moldova are o structură mult mai complicată decât legislaţia penală. Ea nu se referă la ramurile codificate, chiar şi în situaţia existenţei actelor normative de bază, precum Codul Apelor, Codul Silvic, Codul Funciar, Codul Subsolului, dar constituie un masiv enorm de acte legislative şi normative. În afară de aceasta, înseşi legislaţia ecologică a Republicii Moldova trece printr-o perioadă tensionată de dezvoltare: începând cu anul 1993 a fost adoptată o cantitate mare de legi noi, multe dintre care nu au mai avut analogii anterior, şi un număr şi mai mare de acte subnormative. Cu toate acestea nu se poate de afirmat, că legislaţia ecologică, precum şi legislaţia funciară şi altele, deja s-au format definitiv. Multe probleme se află încă în proces de soluţionare. Astfel, art. 224 C. P. al RM stabileşte răspunderea penală pentru încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor si deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice, însă datorită lipsei unei legi, care ar prescrie aceste reguli, organele abilitate sunt nevoite să se conducă doar de actele subnormative. Gravitatea prejudiciilor aduse de infracţiunile ecologice decurge din mărimile pagubelor pricinuite: vieţii şi sănătăţii populaţiei, pieirii în masă a animalelor, de creşterea considerabilă a nivelului de radiaţie, de răspândirea epidemiilor, epizootiilor, epifitiilor şi altor urmări grave199. În pofida faptului, că legea penală a stabilit în calitatea de semn al infracţiunii prejudiciabilitatea faptei şi, astfel, a exclus dintre semnele obligatorii ale ei pericolul social al faptei, autorii Cuşnir V., Carp S., Berliba V., Cojocaru R., Zosim A., Ursu V., Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V.200 din Republica Moldova la descrierea infracţiunilor ecologice îl analizează în calitate de trăsătură distinctivă a acestora. În opinia specialiştilor Cuşnir V., Carp S., Berliba V., Cojocaru R., Zosim A., Ursu V.

pericolul social al infracţiunilor ecologice constă în nerespectarea

199

Borodac A., op. cit., p. 271. Cuşnir V., Carp S., Berliba V., Cojocaru R., Zosim A., Ursu V., op. cit., p. 94; Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V., op. cit., p. 385.

200

111

intereselor ecologice ale societăţii în particular în încălcarea dreptului fiecăruia la un mediu sănătos, în cauzarea daunei sănătăţii, naturii, în subminarea respectului faţă de normele de protecţie a naturii, precum şi faţă de alte norme, în diminuarea nivelului de securitate a populaţiei, disciplinei ecologice etc.201 Autorii Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V. afirmă, că pericolul analizat nu se limitează doar la consecinţele concrete dăunătoare, la sumele daunelor ecologice şi economice cauzate, ci se referă şi la dauna concretă adusă sănătăţii oamenilor202. Componenţa infracţiunii ecologice (ca şi a oricărei alte infracţiuni) include patru elemente obligatorii: obiectul, latura obiectivă, latura subiectivă, subiectul. Obiectul generic al infracţiunilor ecologice, conform opiniei profesorului I. Macari, îl constituie relaţiile sociale privind ocrotirea mediului, folosirea raţională a resurselor naturale, păstrarea mediului natural pentru generaţiile prezente şi viitoare, precum şi asigurarea securităţii ecologice a populaţiei203. Această definiţie, în linii generale, este acceptată şi de către alţi specialişti moldoveni Cuşnir V., Carp S., Berliba V., Cojocaru R., Zosim A., Ursu V.: obiectul generic al acestor infracţiuni îl constituie ansamblul de relaţii sociale ce asigură protecţia mediului înconjurător şi utilizarea raţională a resurselor naturale în calitate de bază a activităţii vitale şi securităţii existenţei omului204. Profesorul A. Bordac chiar propune ca în calitate de obiect generic al infracţiunilor ecologice – ordinea ecologică, prin care subînţelege ordinea de utilizare a resurselor naturale, de conservare a mediului înconjurător calitativ favorabil pentru om şi alte vietăţi şi ordinea de asigurare a securităţii ecologice a populaţiei205.

201

Cuşnir V., Carp S., Berliba V., Cojocaru R., Zosim A., Ursu V., op. cit., p. 94. Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V., op. cit., p. 385. 203 Macari I. Dreptul penal al republicii Moldova. Partea specială. Chişinău: CE USM. 2003, p. 214. 204 Cuşnir V., Carp S., Berliba V., Cojocaru R., Zosim A., Ursu V., op. cit., p. 94. 205 Borodac A., op. cit., p. 272. 202

112

Majoritatea definiţiilor includ în sfera relaţiilor apărate de dreptul penal securitatea ecologică a populaţiei206, subliniind importanţa acestor relaţii pentru dezvoltarea normală a umanităţii. Obiectul juridic special al infracţiunilor ecologice îl constituie relaţiile sociale cu privire la protejarea şi folosirea raţională a anumitor tipuri şi forme de resurse naturale şi asigurarea securităţii ecologice a populaţiei207. De exemplu, obiectul nemijlocit al îndeletnicirii ilegale cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor (art. 234 C. P. al RM) îl constituie relaţiile sociale cu privire la protecţia şi folosirea raţională a peştilor şi altor vieţuitoare acvatice. Există însă şi abordări mai largi ale obiectului juridic special al infracţiunilor cercetate: obiectul nemijlocit al infracţiunilor

ecologice îl constituie relaţiile

protejate de lege în sfera utilizării unor tipuri aparte ale resurselor naturale, obiectelor naturii, asigurării ordinii de drept la executarea unor tipuri concrete de influenţă asupra mediului înconjurător, precum şi a securităţii ecologice a populaţiei şi a teritoriilor, în procesul exploatării obiectelor industriale şi altor activităţi de producere208. Astfel, definiţia dată include nu numai securitatea ecologică a populaţiei, dar şi a teritoriilor. Profesorul A. Borodac deosebeşte şi obiectul nemijlocit suplimentar al acestor infracţiuni, şi anume – relaţiile sociale care apără viaţa, sănătatea sau proprietatea209. În acest context dorim să ne exprimăm dezacordul cu faptul că profesorul moldovean Macari I. a inclus în sfera relaţiilor sociale care constituie obiectul juridic special al infracţiunilor ecologice şi relaţiile cu privire la asigurarea sănătăţii populaţiei210. Aceste relaţii sunt mult mai largi decât relaţiile vizând asigurarea securităţii ecologice a populaţiei şi nu pot fi cercetate ca obiect nemijlocit al acestor infracţiuni. 206

Macari I., op. cit., p. 214; Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V., op. cit., p. 386; Cuşnir V., Carp S., Berliba V., Cojocaru R., Zosim A., Ursu V., op. cit., p. 94; Borodac A., op. cit., p. 272. 207 Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V., op. cit., p. 386. 208 Cuşnir V., Carp S., Berliba V., Cojocaru R., Zosim A., Ursu V., op. cit., p. 94. 209 Borodac A., op. cit., p. 272. 210 Macari I., op. cit., p. 214.

113

Obiectul material al acestor infracţiuni sunt considerate diferite componente naturale ale mediului înconjurător neizolate şi neseparate de condiţiile naturale: solul, subsolul, flora, fauna, apa, aerul211. Obiectul material al infracţiunilor ecologice trebuie cercetat într-o legătură strânsă cu obiectul lor. Cercetarea izolată a lui nu asigură relevarea acelei relaţii, cărora li se provoacă prejudiciul, naşte erori şi dificultăţi în aprecierea juridică a faptei. Nu putem fi de acord în acest context cu afirmaţia autorilor Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V. din Republica Moldova, că, deoarece aceste componente nu sunt desprinse de condiţiile naturale de existenţă a lor prin activităţile de muncă anterioare ale omului, se află în stare de existenţă naturală, sălbatică (de exemplu, copacii din păduri, animalele sau păsările sălbatice în starea lor liberă şi naturală, peştii din bazinele acvatice naturale etc.), ele nu constituie proprietate212. Art. 4 al Codului Subsolului, art. 6 al Codului Silvic, art. 3 al Legii Regnului Animal specifică că subsolul, pădurile şi, respectiv, regnul animal se află în proprietate publică. Conform art. 1/1 al Codului Apelor, art. 3 al Codului funciar şi art. 8 al Legii cu privire la resursele naturale obiectivele acvatice, terenurile şi, respectiv, resursele naturale se pot afla atât în proprietate publică, cât şi în proprietate privată. Astfel, în cazul infracţiunilor ecologice proprietatea apare în calitate de obiect nemijlocit suplimentar. Suntem de acord cu afirmaţia profesorului Borodac A., care consideră că în cazul în care acestea sunt periclitate sau se aduc prejudicii vieţii, sănătăţii sau proprietăţii persoanei, în calitate de obiecte materiale pot fi corpul persoanei şi bunurile ei materiale care au fost nimicite sau deteriorate213. Obiectul material reprezintă unul dintre cele mai importante semne ale acestor infracţiuni, deoarece permite de a determina în sfera căror relaţii sociale este inclus componentul mediului natural (care este esenţa lui social-economică) şi, în aşa 211

Borodac A., op. cit., p. 272. Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V., op. cit., p. 386. 213 Borodac A., op. cit., p. 272. 212

114

mod, de a delimita aceste încălcări de drept de altele. Astfel, pescuirea în râu cu încălcarea regulilor prestabilite constituie componenţa infracţiunii „Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor” (art. 234 C. P.), iar aceleaşi acţiuni comise în iazul unei gospodării piscicole – sustragere a averii proprietarului, deoarece în ultimul caz peştele nu constituie un component al mediului aflat în starea sa naturală, ci un bun cu o valoare materială. Nu poate fi cercetată în calitate de infracţiune ecologică poluarea aerului în încăperile de producţie. În cazul dat fapta atentează nu la relaţiile de apărarea a mediului, ci la relaţiile de asigurare a sănătăţii în procesul de muncă. Autorii moldoveni Cuşnir V., Carp S., Berliba V., Cojocaru R., Zosim A., Ursu V. includ în noţiunea obiectului material al infracţiunilor ecologice şi produsele activităţii umane, ce au influenţă asupra stării mediului înconjurător şi elementelor lui214. De exemplu, obiectul material al încălcării regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor si deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice (art. 224 C. P. al RM) îl constituie substanţele, materialele si deşeurile radioactive, bacteriologice sau toxice. Suntem de acord cu opinia specialiştilor Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V., care consideră că obiecte materiale ale infracţiunilor ecologice pot fi, de asemenea, şi elementele mediului natural, care, deşi au acumulat în sine rezultatul unor anumite activităţi de muncă ale oamenilor, rămân în mediul natural, sau care sunt introduse în mediul natural pentru a îndeplini funcţiile de restabilire şi reproducere (de exemplu, creşterea artificială a puietului de peşti şi eliberarea lui în râuri pentru a restabili echilibrul ecologic etc.)215. Latura obiectivă a infracţiunii ecologice, de regulă, se exprimă în încălcarea prin acţiune sau inacţiune a regulilor de utilizare raţională a resurselor naturale, de protecţie a mediului, de asigurare a securităţii ecologice; cauzarea daunelor intereselor ecologice ale personalităţii, societăţii sau statului ori crearea unui 214 215

Cuşnir V., Carp S., Berliba V., Cojocaru R., Zosim A., Ursu V., op. cit., p. 95. Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V., op. cit., p. 386.

115

pericol real de a produce astfel de daune; prezenţa legăturii cauzale între fapta ecologic periculoasă şi dauna cauzată. Majoritatea componenţelor infracţiunilor

ecologice din Codul penal sunt

materiale şi cer provocarea anumitor urmări prejudiciabile: daune sănătăţii populaţiei, pieirea în masă a animalelor, poluarea sau otrăvirea mediului,decesul persoanei, nimicirea în proporţii mari a faunei, alte urmări grave etc. Doar o singură componenţă de infracţiune prevăzută de alin 1 art. 224 C.P. al RM „Încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice” stabileşte răspunderea penală în cazul creării pericolului de cauzare a unor daune esenţiale sănătăţii populaţiei. Profesorul Borodac A., în acest context, critică poziţia acelor autori care raportează astfel de componenţe la categoria celor formale216, şi, reieşind din faptul că ele se consumă din momentul creării „primejdiei unor urmări prejudiciabile”, propune ca şi componenţa încălcării regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice să fie apreciată ca materială217. În acest context nu putem fi absolut de acord cu afirmaţia altui profesor moldovean Macari I., care consideră că o parte din infracţiunile ecologice au o componenţă formală şi se socot consumate din momentul săvârşirii faptelor prejudiciabile interzise de legea penală218. Referitor la formele de manifestare ale faptelor infracţionale contra mediului, în practica judiciară sunt constatate cazuri evidente de încălcare ale legislaţiei ecologice, acestea de cele mai multe ori fiind comise de un număr limitat de persoane şi în cele mai dese cazuri spontan.219 După cum deja s-a menţionat, marea parte a dispoziţiilor normelor Codului penal al Republicii Moldova ce stabilesc răspunderea pentru infracţiuni ecologice 216

Уголовное право Росси. Часть особенная. Под. Ред. Л. Л. Кругликова. Москва: БЕК, 1999, с. 517. Borodac A., op. cit., p. 272-273. 218 Macari I., op. cit., p. 215. 219 Conferinţa ştiinţifico-practică republicană ”Criminalitatea organizată şi economia tenebroasă în Republica Moldova” (26.01.1999), p.187-188 / I.Trofimov, Crima contra mediului: aspecte privind manifestările acesteia în perioada contemporană. 217

116

sunt de blanchetă. De aceea, pentru a dezvălui conţinutul laturii obiective ale lor, este necesar de utilizat actele normative din domeniul respectiv: Legea Republicii Moldova privind protecţia mediului înconjurător, Legea cu privirea la protecţia plantelor etc. Reieşind din faptul că consecinţele indicate în calitate de semne obligatorii ale componenţelor de infracţiune prevăzute în cap. IX al Părţii Speciale a Codului Penal al Republicii Moldova pot surveni şi din alte cauze decât activitatea umană, autorul moldovean A. Borodac menţionează importanţa stabilirii legăturii cauzale dintre încălcările corespunzătoare ale regulilor de protecţie a mediului înconjurător şi urmările prejudiciabile survenite sau a situaţiei primejdioase create de aceste încălcări220. Latura obiectivă a unor infracţiuni ecologice, pe lângă semnele principale, mai are şi semne secundare, cum ar fi, de exemplu, locul: art. 224 din C. P. al RM – zona situaţiei ecologice excepţionale sau zona unei calamităţi naturale; art. 231din C. P. al RM – fondul silvic sau fondul ariilor naturale protejate de stat; art. 233 C. P. al RM – locurile interzise; timpul: art. 233 din C. P. al RM – perioada interzisă; modul sau metoda: art. 234 din C. P. al RM, - utilizarea substanţelor explozive şi otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în masă a faunei etc., toate acestea, la componenţele de infracţiune sus-indicate, sunt obligatorii221. Subiecte ale infracţiunii ecologice în corespundere cu legislaţia penală în vigoare a Republicii Moldova pot fi atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice. Faptul că persoanele juridice pot fi subiect al infracţiunii constituie o inovaţiei pentru dreptul penal al Republicii Moldova. Legislaţia penală în vigoare prescrie, că persoana fizică poate fi subiect al infracţiunilor ecologice doar dacă este responsabilă şi a atins vârsta de 16 ani. Persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător poate purta răspundere penală pentru oricare din infracţiunile ecologice, prevăzute la art. 223220 221

Borodac A., op. cit., p. 273. Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V., op. cit., p. 387.

117

235 din C. P. al RM. Răspunderea penală a persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru infracţiunea ecologică săvârşită. Într-un şir de componenţe sunt indicate semnele subiectului special. De cele mai dese ori este vorba despre persoanele în obligaţiile cărora în conformitate cu actele normative şi subnormative intră ori efectuarea anumitor activităţi de organizare a lucrărilor, de control, de luare a măsurilor de securitate etc., ori este reglementată toată activitatea lor (art.223, 224, 225, 226 C.P.). Latura subiectivă a infracţiunilor ecologice se poate caracteriza prin ambele forme ale vinovăţiei atât intenţia, cât şi imprudenţa. Astfel, tăierea ilegală a arborilor si arbuştilor din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de stat (art. 231 C. P.) se comite intenţionat, iar distrugerea sau deteriorarea in proporţii mari a masivelor forestiere in urma folosirii imprudente a focului sau a unor surse de pericol sporit – din imprudenţă. Unele infracţiuni pot avea două forme de vinovăţie. De exemplu, alin. 3 art. 224 C. P. (Încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice), art. 225 C. P.(Tăinuirea de date sau prezentarea intenţionată de date neautentice despre poluarea mediului.) etc.222 Motivele şi scopurile infracţiunilor ecologice intenţionate pot fi diverse şi, de regulă, nu se indică în calitate de elemente obligatorii ale componenţei, dar se iau în consideraţie în calitate de circumstanţe atenuante sau agravante la aplicarea pedepsei. Însă dacă persoana are scopul de a aduce daune oamenilor prin intermediul influenţei asupra mediului, atunci faptele ei urmează a fi calificate după caz ca infracţiuni contra umanităţii (art. 136 „Ecocidul”) sau contra vieţii şi sănătăţii (cap. II al Părţii Speciale a C. P. al RM). În literatura de specialitate a Republicii Moldova nu se expune o părere unică cu privire la sistematizarea infracţiunilor ecologice prevăzute în cap. IX al Părţii Speciale a Codului penal al Republicii Moldova. 222

Borodac A., op. cit., p. 273.

118

Profesorii Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V. consideră că în funcţie de obiectul juridic special, infracţiunile ecologice se divizează în două grupe: infracţiuni ecologice cu caracter general (art. 223-226 C. P. al RM) şi infracţiuni ecologice cu caracter special (art. 227-235 C. P. al RM)223. Alţii grupează aceste infracţiuni în trei grupe: 1. infracţiuni care constau în încălcarea regulilor de petrecere a activităţilor ecologice importante, obiect nemijlocit al cărora este însăşi ordinea de activitate: art.223, 224, 225, 226 C. P.; 2. infracţiuni care atentează la anumite elemente aparte ale mediului înconjurător (apa, atmosfera, solul, pădurile etc.): art.227, 228,229, 230, 231, 232, 235 C. P.; 3. infracţiuni care atentează la obiectele florei şi faunei - ca părţi componente ale mediului înconjurător, condiţie a diversităţii biologice şi a păstrării biosferei Pământului: art.233, 234 C. P.224 Profesorul Macari I., reieşind din obiectul nemijlocit al infracţiunilor ecologice, consideră că ele pot fi structurate în următoarele categorii: 1. Infracţiuni contra securităţii naturii: art. 223- 230 C. P. al RM. 2. infracţiuni contra faunei şi florei: art. 231-235 C. P. al RM225. Cea mai voluminoasă clasificare şi cea mai reuşită, în opinia noastră, a fost propusă de către profesorul A. Borodac, care a sistematizat infracţiunile ecologice în cinci grupe: 2.

Infracţiunile ecologice cu caracter general: art. 223-226, art. 235 C. P. al RM;

3.

Infracţiunile ecologice în domeniul protecţiei şi utilizării raţionale a solului şi subsolului: art. 227, 228 C. P. al RM;

223

Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V., op. cit., p. 387-388. Cuşnir V., Carp S., Berliba V., Cojocaru R., Zosim A., Ursu V. Studiu selectiv în materie de drept penal. Chişinău, 2004, 192 p. 96-97. 225 Macari I., op. cit., p. 215-216. 224

119

4.

Infracţiuni ecologice în domeniul protecţiei apelor şi aerului: art. 229, 230 C. P. al RM;

5.

Infracţiuni ecologice în domeniul protecţiei florei: art. 231, 232 C. P. al RM;

6.

Infracţiuni ecologice în domeniul protecţiei faunei: art. 233, 234 C. P. al RM226.

Cercetarea surselor de specialitate cu privire la practica judiciară pe infracţiunile ecologice227 ne demonstrează cu certitudine că infracţiunile din categoria dat au un caracter latent pronunţat. Există cazuri de condamnare a infractorilor doar pentru două infracţiuni: încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor si deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice (art. 224 C. P. al RM) şi tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere (art. 231 C. P. al RM). Considerăm că această situaţie se datorează şi formulării nereuşite a unor componenţe de infracţiuni. Astfel de exemplu, vânatul ilegal şi tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere constituie infracţiuni dacă au provocat daune în proporţii mari, care în prezent reieşind din textul art. 126 C. P. al RM alcătuiesc o sumă de 10 mii de lei. Majoritatea cazurilor de încălcare a legislaţiei ecologice în modalităţile numite provoacă daune în proporţii mai mici şi, respectiv, se pedepseşte conform Codului cu privire la contravenţiile administrative al RM. În acest sens suntem de acord cu opinia autorului moldovean A. Rotaru, care consideră că legislaţia prezentă şi politica sunt departe de a garanta scopurile dezvoltării durabile a biodiversităţii228. Criminalitatea ecologică se extinde tot în mai multe ţări, permanent cresc preţurile la animalele sălbatice la pieţele negre ceea ce necesită atât reacţii adecvate ale comunităţii internaţionale229, cât şi adaptarea corespunzătoare a legislaţiei penale naţionale a Republicii Moldova. Astfel, 226

Borodac A., op. cit., p. 274. Barbăneagră A., Berliba V., Gurschi C., Holban V., Popovici T., Ulianovschi Gh., Ulianovschi X., Ursu N. Codul penal comentat şi adnotat. Chişinău: Cartier, 2005, p. 331-354. 228 A. Rotaru. Premise pentru armonizarea legislaţiei în domeniul biodiversităţii. // Materialele Conferinţei ştiinţifico-practice cu participarea absolvenţilor programelor academice ai Agenţiei de informare a Statelor unite ale Americii „Starea actuală şi tendinţele evoluării politicii ecologice în Republica Moldova”. 229 Vezi anexele 1, 2, 3. 227

120

propunem reformularea textului articolelor Codului Penal al Republicii Moldova: 231 “Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere”, 233 „Vânatul ilegal”, 234 „Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor”, şi anume: • De introdus în art. 231 “Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere” alin. 1 cu următorul conţinut: „Tăierea ilegală a arborilor şi arbuştilor din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de stat – se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 600 la 1500 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.” • De introdus în art. 233 „Vânatul ilegal” alin. 1 cu următorul conţinut: „Vânatul fără autorizaţia corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în locurile interzise, fie cu unelte şi metode nepermise (braconajul), fie cu folosirea situaţiei de serviciu – se pedepseşte cu amendă în mărime de la 100 la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore,

iar persoana juridică se

pedepseşte cu amendă în mărime de la 600 la 1500 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. ” • De introdus în art. 234 „Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor” alin. 1 cu următorul conţinut: „Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu utilizarea substanţelor explozive şi otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în masă a faunei – se pedepseşte cu amendă în mărime de la 100 la 400 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 600 la 1500 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.” 121

Analiza literaturii ştiinţifice privind abordarea cadrului juridic al incriminării infracţiunilor ecologice în Republica Moldova arată că în această ţară se întreprind măsuri concrete privind elaborarea şi realizarea propriei strategii de combatere a acestui tip de criminalitate. În acest context susţinem ideile autoarei Spataru T., care consideră: în activitatea de drept a Republicii Moldova se necesită implementarea în legislaţia ecologică naţională a normelor dreptului internaţional în domeniul dezvoltării durabile, dreptului omului şi a ţine cont de realizările internaţionale în acest compartiment; în condiţiile globalizării societăţii moderne se face relevantă problema responsabilităţii juridice a corporaţiilor transnaţionale şi internaţionale, fapt care nu este deloc reflectat în legislaţia ecologică naţională230. Secţiunea IV: Forme speciale de manifestare a criminalităţii ce încalcă dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos Terorismul ecologic. Noţiunea de “terorism” este din punct de vedere etimologic un derivat de la “teroare” cuvânt de origine latină. Încă înainte de romani, în mitologia greacă, teroarea (Phobos) şi frica (Deimos) erau numele date celor doi cai, care trăgeau carul de luptă al lui Ares, zeul războiului231. Simbolistica acestor cuvinte este semnificativă. Războiul, lupta, conflictul presupun recurgerea la folosirea forţei, a mijloacelor violente, distructive. Resorturile psihologice ale acestui proces sunt: frica (teama) şi teroarea. Întrucât s-a constatat o reală dificultate în procesul de definire a fenomenului de terorism s-a procedat la identificarea caracteristicilor acestuia. Considerăm că aceste caracteristici ar putea fi următoarele: a) presupune violenţa şi ameninţarea cu violenţa. Terorismul nu poate fi conceput în afara violenţei şi a ameninţării cu violenţa. În literatura de specialitate s-a pus problema dacă pot fi incluse în sfera definiţie ce se doreşte a fi obţinută şi 230 231

Spătaru T., op. cit., p. 337. Apud Brian McConnell, The history of assasination, Aurora publishers, Nashville, 1970, p. 25.

122

actele care nu presupun o violenţă concretă, ca întreruperea comunicaţiilor prin mijloace electronice sau plasarea pe o anumită piaţă a unor cantităţi mari de valută falsă. Conform opiniei autorului A.G. Ezeldin232, acestea sunt exemple de violenţă latentă care pot determina intimidarea şi, deci, trebuie considerate ca fiind acte de terorism. S-a formulat, însă, şi opinia opusă de către profesorii Gh. Nistoreanu şi C. Păun233, în care includerea actelor de acest tip în sfera fenomenului terorist nu este cea mai bună soluţie, întrucât ele nu au aptitudinea de a produce teroare. În consecinţă, cea mai importantă caracteristică a terorismului este folosirea premeditată a ameninţării cu violenţa. b) Caracterul sistematic şi persistent al folosirii violenţei este a doua trăsătură caracteristică a actelor de terorism. Aşa cum s-a mai arătat, terorismul nu poate determina apariţia unei stări de teamă decât printr-o campanie de utilizare sistematică a violenţei. Actele individuale şi izolate nu creează starea de intimidare colectivă decât dacă sunt legate de alte activităţi teroriste. c) O altă caracteristică importantă este dată de existenţa obiectivelor politice. Autorii actelor de acest gen nu urmăresc realizarea unor câştiguri materiale, ci atingerea unor scopuri politice, determinând un guvern sau un grup politic aflat la putere să se conformeze intereselor teroriste. Astfel, terorismul este un tip de criminalitate orientată politic care utilizează violenţa sistematică şi ameninţarea cu violenţa în scopul promovării schimbării sociale sau politice. d) O altă caracteristică a terorismului este aceea că adepţii săi sunt necombatanţi după accepţiunea clasică a legilor războiului. Acesta este elementul care face distincţia între actele teroriste şi conflictele de mică intensitate şi de alte forme de ducere a războiului neconvenţional. e) Analiştii terorismului contemporan mai înscriu între caracteristicile funcţionale ale acestuia faptul că se practică cel mai adesea în grup. Sunt foarte

232

A.G. Ezeldin, Terrorism and Political Violence: An Egyptian Perspective, Ofice of Criminal Justice, The University of Ilinois at Chicago, Chicago, 1987, p. 35. 233 Gh. Nistoreanu, C. Păun, Criminologie, Editura Europa Nova, Bucureşti, 2000, p. 268-269.

123

rare cazurile importante de terorism realizate de indivizi izolaţi, neafiliaţi la nici un grup, organizaţie sau confrerie. f) Tot între caracteristicile organizaţionale ale terorismului se înscrie şi faptul că acestea, în general, sunt constituite pe criterii subnaţionale, în vederea atingerii unor scopuri subnaţionale, motiv pentru care loialitatea faţă de stat şi de naţiune este practic inexistentă la nivelul acesta de organizare. g) O altã caracteristicã a terorismului o constituie, fără îndoialã, clandestinitatea. Datorită naturii violente şi criminale a terorismului, partizanii acestuia trebuie să acţioneze acoperit pentru a evita identificarea lor de către forţele de ordine. Cu părere de rău, nici efortul de identificare a unor caracteristici ale fenomenului terorist nu a condus la conturarea unei definiţii general acceptate a acestuia, datorită că nici una dintre caracteristici nu este prezentă în egală măsură în fiecare caz în parte. Din această cauză nu există un consens în ceea ce priveşte câte şi care dintre caracteristici sunt obligatorii pentru a putea califica un fenomen sau o acţiune ca fiind teroristă. Autorii G. Arădăvoaice, D. Iliescu, Dan Niţă apreciază însă, că terorismul, în general, este perceput ca o impunere prin forţă234. Acest concept general acoperă toate formele de utilizare a terorii în scopul de a impune. În mod deosebit, terorismul politic înseamnă practicarea politicii prin intermediul violenţei. Terorismul presupune, aşadar, utilizarea sistematică a violenţei ilegale în scopuri politice, împotriva ordinii de stat existente, de către complotişti anonimi, organizaţi. Ca violenţa să fie recunoscută violenţă politică, ea trebuie să fie: a) ilegală; b) sistematică; c) să fie exercitată de anonimi (deci nu include revoluţiile sau loviturile de stat; d) să fie îndreptată împotriva ordinii de stat; e) să aibă o motivaţie politică. 234

G. Arădăvoaice, D. Iliescu, Dan Niţă, Terorism. Antiterorism. Contraterorism, Editura Antet, Bcureşti, 1997, p. 57.

124

Nu pot fi asimilate terorismului mişcările de eliberare naţională, luptele pentru independenţă şi integritate teritorială, sau cele împotriva ocupantului străin. Aceste forme de luptă sunt recunoscute şi legitimate de Carta O.N.U. În legislaţia internă prevenirea şi combaterea faptelor de terorism sunt asigurate prin intermediul O.U.G. României nr. 141/2001 pentru sancţionarea unor acte de terorism şi a unor fapte de încălcare a ordinii publice, aprobată şi modificată prin Legea României nr. 472/2002. Acest act normativ stabileşte în chiar primul său alineat: constituie acte de terorism: a) infracţiunile de omor prevăzute în art. 174-176 din Codul penal Român, vătămare corporală şi vătămare corporala gravă prevăzute în art. 181 şi art. 182 din Codul penal Român, precum şi lipsire de libertate în mod ilegal prevăzuta in art. 189 din Codul penal Român; b) infracţiunile prevăzute în art. 106-109 din Ordonanţa Guvernului României nr. 29/1997 privind Codul aerian, republicată; c) infracţiunile de distrugere prevăzute în art. 217 şi art. 218 din Codul penal Român; d) infracţiunile de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, nerespectare a regimului materialelor nucleare şi a altor materii radioactive, precum şi nerespectare a regimului materiilor explozive, prevăzute în art. 279, art. 2791 şi art. 280 din Codul penal Român, atunci când sunt săvârşite în scopul tulburării grave a ordinii publice prin intimidare, prin teroare sau prin crearea unei stări de panică. În cazul infracţiunilor prevăzute la alin. (1) maximul pedepsei prevăzute de lege se majorează cu 5 ani, fără a se putea depăşi maximul general. Tentativa se pedepseşte. Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute la alin. (1). Uneori, pentru a putea să-şi atingă scopurile de natură politică cei implicaţi în comiterea faptelor de terorism folosesc mijloace care pot afecta

125

calitatea factorilor de mediu şi, implicit, dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos235. O astfel de faptă este incriminată în art. 2 din O.U.G. României nr. 141/2001 care stabileşte: constituie acte de terorism şi se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi: a)

introducerea sau răspândirea în atmosfera, pe sol, în subsol sau în apă de produse, substanţe, materiale, microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător;

b)

ameninţările cu bombe sau cu alte materii explozive, dacă acestea au ca scop tulburarea gravă a ordinii publice prin intimidare, prin teroare sau prin crearea unei stări de panică.

O altă formă de terorism ecologic este incriminată în art. 4 în care se precizează că ameninţarea unei persoane sau a unei colectivităţi, prin orice mijloace, cu răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, materiale, microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani. O formă de manifestare a terorismului ecologic şi mai specializată constă în terorismul nuclear definit de art. 461 din Legea României nr. 111/1996236 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare: Următoarele fapte constituie acte de terorism în domeniul nuclear şi se pedepsesc după cum urmează: a) răspândirea sau introducerea în atmosferă, apă, pe sol ori în subsol a unor materiale radioactive, de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul, cu închisoare de la 5 la 20 de ani; b) ameninţările cu explozii nucleare sau accident nuclear, dacă acestea au ca scop tulburarea gravă a ordinii publice prin intimidare, prin teroare sau prin crearea unei stări de panică, cu închisoare de la 5 235 236

I.Bodunescu Flagelul terorismului internaţional, Editura Militară, Bucureşti, 1978,p.46 În forma modificată de Legea nr. 193/2002 pentru modificarea şi completarea Legii 111/1996.

126

la 20 de ani; c) utilizarea materialelor radioactive, a instalaţiilor nucleare sau a dispozitivelor generatoare de radiaţii ionizante în scopul tulburării grave a ordinii publice prin intimidare, prin teroare sau prin crearea unei stări de panică, cu închisoare de la 5 la 20 de ani; d) distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unei instalaţii nucleare ori radiologice ce conţine materiale radioactive, aparţinând făptuitorului sau altuia, ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de securitate nucleară a unei astfel de instalaţii nucleare ori radiologice, atunci când sunt săvârşite în scopul tulburării grave a ordinii publice prin intimidare, prin teroare sau prin crearea unei stări de panică, cu închisoare de la 3 la 15 ani; e) dacă fapta prevăzută la lit. d) se săvârşeşte prin incendiere, explozie sau alt asemenea mijloc şi rezulta un pericol public, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 20 de ani. Tentativa se pedepseşte. Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea materialelor ori instalaţiilor nucleare sau radiologice, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute la alin. (1). Iată deci infracţionalitatea care aduce atingere factorilor de mediu şi, implicit, dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos, este un segment care poate cunoaşte manifestări de gravitate maximă atingând unul dintre cele mai combătute fenomene ale contemporaneităţii – terorismul comis prin intermediul afectării factorilor de mediu, indiferent fiind numărul persoanelor afectate de aceste fapte. Criminalitatea organizată şi infracţiunile care aduc atingere dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos. Există situaţii în care infracţiunile care aduc atingere dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos sunt comise în legătură cu comportamente ce se circumscriu fenomenului de criminalitate organizată, chiar dacă, este adevărat, în cvasitotalitatea cazurilor aceste infracţiuni sunt infracţiuni mijloc şi nu infracţiuni scop. 127

Fenomenul de criminalitate organizată a primit o reglementare legală expresă relativ de curând prin intermediul Legii României nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate237. Legea face necesare precizări pentru clasificarea corectă a unui comportament în cadrul fenomenului de criminalitate organizată: defineşte grupul infracţional organizat, conceptul de infracţiune gravă care poate intra în obiectivul de activitate a grupului, precum şi pe cel de infracţiuni cu caracter transnaţional. Unul dintre punctele de intersecţie dintre infracţiunile care aduct atingere dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos a fost identificat în literatura de specialitate poluarea mediului social prin intermediul drogurilor. V. Zdrenghea consideră că drogul este în curs de a deveni una dintre formele cele mai insidioase forme de poluare care ameninţă lumea şi, deşi despre drog se vorbeşte rar în termeni ecologici, dezvoltarea sa ca fenomen reprezintă o ameninţare gravă asupra mediului238. Raţionamentul are ca bază de pornire aprecierea în baza căreia măsurile legislative luate pentru protecţia omului, deci şi a sănătăţii publice, constituie elemente componente ale legislaţiei de mediu, iar relaţiile sociale astfel formate se includ în sfera obiectului de reglementare al dreptului mediului.239 În aceste condiţii, infracţiunile contra sănătăţii publice prevăzute de Codul penal, aşa cum sunt ele analizate în cursurile de specialitate ale profesorilor V. Dobrinoiu şi N. Conea,240 vor putea fi considerate ca fiind îndreptate şi împotriva protejării biodiversităţii şi, prin alterarea mediului de viaţă al populaţiei pe care o produc, infracţiuni care aduc atingere dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos.

237

Publicată în M.O. nr. 50/2003. V. Zdrenghea, Dreptul mediului şi al dezvoltării durabile, vol. I, Ed. Le Mot, Bucureşti, 1997, p. 126. 239 Ernest Lupan, Raporturile juridice de protecţia mediului de viaţă al populaţiei, în R.D. nr. 12/1997, p. 7. 240 V. Dobrinoiu, N. Conea, Drept penal, partea specială, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002, vol. II, p. 480-498. 238

128

Ideea nu este lipsită de interes, fiind un lucru cert că drogul şi fenomenele pe care le generează sunt factori de deteriorare a sănătăţii publice şi, implicit, a mediului de viaţă. De altfel, importanţa combaterii activităţilor ilicite care au ca obiect drogurile este subliniată şi de legiuitorul român care, ţinând cont că art. 312 C.P. care incrimina traficul de stupefiante nu mai răspundea de mult cerinţelor impuse de situaţia creată în acest domeniu după 1989, a abrogat dispoziţiile cuprinse în acesta care privesc drogurile şi a creat o nouă reglementare, aceea a Legii României nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri241. În cadrul acesteia un capitol întreg, al doilea, cuprinde dispoziţii penale prin care sunt incriminate fapte ce au ca obiect material drogurile. Între comportamentele interzise se numără: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, şi alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept; introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori expertul de droguri de risc, fără drept; cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept; punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu a unui local, a unei locuinţe sau oricărui alt loc amenajat în care are acces publicul, ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri; prescrierea de droguri de mare risc cu intenţie de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical; eliberarea sau obţinerea cu intenţie de droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale prescrise în fără a fi necesar; administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor legale; furnizarea în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor; producerea, fabricarea importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de precursori, echipamente sau materiale, în scopul

241

Publicată în M.O. nr. 36/ 2000.

129

utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc; apologia consumului ilicit de droguri, dacă a fost urmată de executare. Toate aceste comportamente aduc atingere şi dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos, în primul rând, întrucât pacea socială şi buna convieţuire sunt afectate, pe fondul intoxicaţiei cu droguri fiind comise foarte multe infracţiuni grave, unele dintre ele de o violenţă şi inutilitate ieşite din comun. În al doilea rând, calitatea factorilor de mediu este afectată prin însuşi procesul de fabricaţie a drogurilor, în lume existând zone în care efectele acestuia sunt foarte importante: de exemplu, defrişarea în proporţie importantă a pădurilor din zona Amazonului. Iată deci, o altă faţetă a drogului care afectează şi ea respectarea dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos. Infracţiunile de mediu care se circumscriu fenomenului de criminalitate organizată pot îmbrăca şi o altă formă de manifestare, la fel de gravă, aceea a criminalităţii transnaţionale. Aşa cum s-a mai subliniat, elementele de mediu nu recunosc frontierele convenţionale stabilite de către om, drept pentru care şi efectele negative care sunt induse asupra acestora se manifestă şi transfrontalier. Va fi vorba despre infracţiuni care se vor afla în una dintre situaţiile enumerate de art. 2 lit. „c” din Legea României nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate: 1. este săvârşită atât pe teritoriul unui stat, cât şi în afara teritoriului acestuia; 2. este săvârşită pe teritoriul unui stat, dar pregătirea, planificarea, conducerea sau controlul său are loc, în tot sau în parte, pe teritoriul altui stat; 3; este săvârşită pe teritoriul unui stat de un grup infracţional organizat care desfăşoară activităţi infracţionale în două sau mai multe state; 4. este săvârşită pe teritoriul unui stat, dar rezultatul acesteia se produce pe teritoriul altul stat. De altfel, semnalându-se deja riscul ca infracţiunile de mediu să îmbrace forma transfrontalieră această problemă a intrat în atenţia organismelor internaţionale, fiind în centrul atenţiei Convenţiei privind evaluarea impactului 130

asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991242 şi ratificată de România prin Legea României nr. 22/2001. În preambulul acestui instrument juridic se menţionează că părţile contractante, conştiente de interdependenţa dintre activităţile economice şi consecinţele acestora asupra mediului, afirmând necesitatea de a asigura o dezvoltare raţională şi durabilă din punct de vedere ecologic, hotărâte să intensifice cooperarea internaţională în domeniul evaluării impactului asupra mediului, îndeosebi în context transfrontalier, conştiente de necesitatea şi de importanţa elaborării de politici cu caracter anticipativ şi prevenirii, atenuării şi monitorizării oricărui impact negativ important asupra mediului în general şi, în special, în context transfrontalier, reamintind prevederile pertinente ale Cartei Naţiunilor Unite243, ale Declaraţiei Conferinţei Naţiunilor Unite asupra mediului de la Stockholm, ale Actului final al Conferinţei pentru Securitate si Cooperare an Europa şi ale documentelor finale ale reuniunilor de la Madrid şi Viena ale reprezentanţilor statelor participante la Conferinţa pentru Securitate si Cooperare an Europa, constatând cu satisfacţie măsurile pe care statele sunt pe cale să le adopte pentru ca evaluarea impactului asupra mediului să fie practicată în aplicarea legilor şi a reglementărilor lor administrative, precum şi a politicii lor naţionale, conştiente de necesitatea de a lua în considerare, în mod expres, factorii de mediu la începutul procesului decizional, recurgând la evaluarea impactului asupra mediului la toate nivelurile administrative oportune, ca instrument necesar în vederea îmbunătăţirii calităţii informaţiilor furnizate factorilor de decizie şi permiţând acestora să ia decizii raţionale din punct de vedere al mediului, concentrate pe limitarea pe cât posibil a impactului negativ semnificativ al activităţilor, îndeosebi în context transfrontalier, atente la eforturile organizaţiilor internaţionale de a promova practica evaluării impactului asupra mediului atât la nivel naţional, cât şi internaţional şi ţinând seama de activităţile desfăşurate în 242

Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991242 şi ratificată de România prin Legea României nr. 22/2001 243 Carta Naţiunilor Unite

131

acest sens sub auspiciile Comisiei Economice a Naţiunilor Unite pentru Europa, îndeosebi de rezultatele Seminarului privind evaluarea impactului asupra mediului (septembrie 1987, Varşovia - Polonia), şi luând act de Obiectivele şi principiile privind evaluarea impactului asupra mediului, adoptate de Consiliul de conducere al Programului Naţiunilor Unite pentru mediu şi de Declaraţia ministerială privind dezvoltarea durabilă (mai 1990, Bergen – Norvegia creează instrumente de luptă împotriva acestei forme foarte grave de manifestare a infracţiunilor din domeniul mediului. Infracţiuni care aduc atingere dreptului la viaţă al generaţiilor viitoare. Autorul român M. Duţu consideră că criza ecologică generală, revoluţia viului (în frunte cu decriptarea genomului uman, apariţia clonării reproductive

şi

terapeutice

şi

generalizarea

biotehnologiilor)

ca

şi

mondializarea economico-socială sunt fenomene ce marchează profund şi determinant condiţia umană în secolul al XXI-lea244. Omul se vede supus unui dublu impact de sorginte biologică, unul exterior, care îi reevaluează statutul de specie între specii din perspectiva ecologică, inter-relaţională, şi altul interior, la nivelul genomului, care revoluţionează statutul său genetic. Întrebărilor tradiţionale: „cine suntem noi?” şi „de unde venim?” şi se adaugă în acest fel o alta, la fel de importantă: „încotro ne îndreptăm?”. Din acest punct de vedere se poate ajunge la încălcări flagrante ale dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos, mai ales sub aspectul asigurării respectării biodiversităţii şi al celui al dreptului la viaţă al generaţiilor viitoare în condiţiile în care se poate ajunge la clonarea indivizilor. În prezent se practică o discriminare la angajare pentru cei care suferă de maladii decelabile clinic: Alzheimer, epilepsie245. În viitor aceste maladii ar putea fi evitate prin selecţionarea încă din viaţa intrauterină a celor care le 244

M. Duţu, Tratat 2003, op. cit., vol.I, p. 19. Vladimir Beliş, Marius Gangal, Cadrul juridic şi deontologic al practicii medicale, Editura Viaţa Medicală Românească, Bucureşti 2002, p. 199. 245

132

prezintă. Pe de altă parte Declaraţia pentru Genomul Uman adoptată în cadrul Asociaţiei Medicale Mondiale la Marabella în Spania 1992 atrage atenţia asupra posibilităţii fundamentării unor discriminări viitoare pe baza cunoaşterii hărţii genetice, mai ales în domenii ca cel al asigurărilor, şi recomandă instituirea unor măsuri de protecţie împotriva acestora care ar putea să constea în crearea unei tehnologii unitare şi acceptată unanim, ieftină şi uşor accesibilă, abilitatea de a refuza consultul genetic, precum şi confidenţialitatea absolută asupra rezultatelor consultului. În România acest domeniu a scăpat deocamdată reglementării legale. Această realitate se datorează fără îndoială împrejurării că tehnologia medicală nu este îndeajuns de dezvoltată în ţara noastră astfel încât practicile de manipulare genetică la om să fie în mod real posibile. Pe de altă parte, în condiţiile actuale, este oricând posibil importul de infracţionalitate, acest domeniu nefiind nici el sustras acestei posibilităţi. În perspectiva adoptării unui nou cod penal se preconizează ca şi infracţiunile care afectează dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos prin periclitarea diversităţii biologice să figureze printre incriminările din partea specială. Astfel, în chiar primul titlu al părţii speciale se propune inserarea unui capitol al IV-lea cu titlul: „Crime şi delicte privind manipularea genetică” în cuprinsul căruia sunt incriminate următoarele fapte: alterarea genotipului uman, cu intenţie, în orice mod; utilizarea periculoasă a ingineriei genetice, constând în utilizarea ingineriei genetice pentru a produce arme biologice sau alte arme de exterminare în masă; crearea ilegală de embrioni umani şi clonarea – care constă în crearea de embrioni umani în alte scopuri decât procreaţia sau în crearea, prin clonare, a unei fiinţe umane genetic identice unei alte fiinţe umane, vii sau moarte. Tentativa la aceste infracţiuni se va pedepsi, iar răspunderea penală va putea fi angajată şi în legătură cu o persoană juridică, posibilitate inexistentă în prezent. 133

Iată, deci, a fost observat puternicul impact negativ pe care tehnicile de manipulare genetică îl pot produce asupra dezvoltării societăţii umane în viitor, în aşa fel încât răspunsul la întrebarea: „încotro ne îndreptăm?” nu mai este foarte uşor de dat. În aceste condiţii, incriminarea faptelor care se circumscriu acestui fenomen punând în pericol asigurarea pe viitor a biodiversităţii speciei a intrat în atenţia legiuitorului în scopul garantării prin intermediul mijloacelor penale specifice a respectării normelor de bioetică stabilite în domeniu care au devenit norme de biodrept. Secţiunea a V-a: Perspective de reglementare în domeniul ocrotirii dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos prin mijloace de drept penal Aşa cum s-a mai arătat, prin modificarea Constituţiei României intervenită în anul 2003, în acest act normativ a cunoscut consacrarea expresă un drept fundamental care primise deja anterior recunoaştere pe plan internaţional şi chiar naţional, atât la nivel legislativ246, cât şi la nivel doctrinar247: dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos. În aceste condiţii, pentru că aşa cum se întâmplă în general garantarea respectării drepturilor fundamentale ale omului se bazează şi pe instrumentele specifice dreptului penal, în perspectiva edictării unui nou cod penal, în conţinutul proiectului de reglementare au fost incluse şi incriminări care au ca scop prevenirea şi reprimarea comportamentelor care ar fi de natură să aducă atingere acestui drept fundamental. Chiar dacă nu fac referiri exprese la denumirea acestui nou drept fundamental, autorii noului cod penal propun includerea în Titlul al VIIIlea,Cap.V, al părţii speciale, titlu intitulat: „Crime şi delicte de pericol public”, 246

În art. 134 alin. 2 lit. e) şi f) din Constituţie, precum şi în art. 5 din Legea protecţiei mediului nr. 137/1995. 247 M. Duţu, Dreptul mediului, Tratat, abordare integrată, Editura Economică, Bucureşti, 2003, vol. I, p. 217.

134

un capitol, al V-lea intitulat: „Crime şi delicte contra mediului înconjurător”. Din acelaşi titlu ar urma să facă parte şi următoarele capitole: „Crime şi delicte contra liniştii publice”, „Crime şi delicte contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate”, „Crime şi delicte contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice”, „Crime şi delicte contra sănătăţii publice”, „Crime şi delicte privitoare la regimul armelor, muniţiilor, materialelor radioactive şi a materialelor explozive”, „Crime şi delicte privind calitatea construcţiilor şi barajelor”248. Acest nou Cod Penal, publicat în Monitorul Oficial al României la 29 iunie/2004, adoptat prin Legea nr.301/2004 trebuie să intre în vigoare la data de 1 septembrie 2008. Dintre infracţiunile prevăzute în capitolul V,, Crime şi delicte contra mediului înconjurător”, exemplificăm următoarele: „încălcarea regulilor privind protecţia atmosferei”- art. 395; „încălcarea regulilor privind protecţia apelor”- art. 396; „poluarea fonică”- art.402; „poluarea accidentală”art.403, etc. Normele cu caracter incriminator ce urmează a fi incluse în codul penal sunt, în marea lor majoritate, preluate din reglementări aflate în vigoare în prezent şi sunt gândite a avea caracter de maximă generalitate şi stabilitate. Faţă de normele aflate în discuţie, orice altă reglementare sectorială va avea prioritate în aplicare, sub rezerva subsidiarităţii exprese, infracţiunea specială având calitatea de a o absorbi în mod natural pe cea din reglementarea generală, iar aceste aspecte urmează, probabil, a fi clarificate în cadrul dispoziţiilor cu caracter tranzitoriu pe care viitorul cod le va include. Remarcăm în legătură cu denumirea capitolului faptul că este folosită formularea pleonasmică pe care specialiştii în dreptul mediului au abandonat-o deja249, fapt ce ar trebui să determine o revizuire a acestei alegeri. Prima dintre infracţiunile avute în vedere în viitoarea reglementare este denumită „Încălcarea regulilor privind protecţia atmosferei”, care ar urma să 248

Codul penal al României adoptat la 28 iunie 2004 prin Legea României nr. 301. Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2003, faţă de Dreptul mediului înconjurător, Casa de editură şi presă „Şansa” S.R.L. Bucureşti, 1996.

249

135

constea în neluarea de măsuri pentru oprirea funcţionării instalaţiilor care constituie o sursa de pericol pentru calitatea aerului. Fapta va fi reglementată şi într-o variantă mai gravă care se va înregistra atunci când a avut ca urmare vătămarea corporală gravă a unei persoane sau a pus în pericol sănătatea ori integritatea corporală a unui număr mare de persoane, iar maximul de gravitate se atinge când fapta a avut ca urmare moartea uneia sau mai multor persoane sau o pagubă importantă economiei naţionale. Textul de incriminare are corespondent în legislaţia în vigoare, în prezent, anume, în art. 98 alin.1, pct.1 din O.U.G.195/2005 privind protecţia mediului, şi în O.U.G. României nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei. O altă infracţiune este propusă a fi cea de încălcare a regulilor privind protecţia apei, iar aceasta ar trebui să constea în evacuarea, aruncarea sau injectarea în apele de suprafaţă sau subterane, în apele maritime interioare sau în apele marii teritoriale de ape uzate, deşeuri, reziduuri sau produse de orice fel, care conţin substanţe, bacterii sau microbi, în cantitate sau concentraţie care pot schimba caracteristicile apei, punând în pericol viata, sănătatea şi integritatea corporală a persoanelor, animalelor, mediul înconjurător, producţia agricolă sau industrială ori fondul piscicol; sau în depozitarea în albia majoră a râurilor, a combustibilului nuclear sau a deşeurilor rezultate din folosirea acestuia; depozitarea sau folosirea de îngrăşăminte chimice, pesticide sau alte substanţe toxice periculoase, în zonele de protecţie a apelor. Conţinutul propus pentru această infracţiune îşi are corespondent în art. 85 alin. 1 lit. „d” teza I, lit. „r”, art. 92 din Legea României nr. 107/1996, Legea apelor. În legătură cu acelaşi factor de mediu, Noul Cod Penal include infracţiunea de încălcare a regulilor de gospodărire a apelor, care constă în executarea de lucrări, construcţii sau instalaţii, fără avizul legal sau fără notificarea unei astfel de lucrări, precum şi darea în exploatare de lucrări, fără punere concomitentă în funcţiune a reţelelor de canalizare, staţiilor şi instalaţiilor de epurare a apei uzate, potrivit autorizaţiei autorităţii de 136

gestionare a apelor: în: a) utilizarea resurselor de apa în diferite scopuri, fără autorizaţia unităţii de gospodărire a apelor; b) exploatarea sau întreţinerea lucrărilor construite pe ape ori în legătură cu apele, desfăşurarea activităţii de topire a teiului, cânepii, inului şi a altor plante textile, de tăbăcire a pieilor şi de extragere a agregatelor minerale, fără autorizaţia unităţii de gospodărire a apelor; c) exploatarea de agregate minerale în zonele de protecţie sanitară a surselor de apă, în zonele de protecţie a albiilor, malurilor, construcţiilor hidrotehnice, construcţiilor şi instalaţiilor hidrometrice sau a instalaţiilor de măsurare automată a calităţii apei; d) utilizarea albiilor minore, fără autorizaţia unităţii de gospodărire a apelor, precum şi a plajei şi ţărmului mării în alte scopuri decât îmbăierea sau plimbarea; e) continuarea activităţii după pierderea drepturilor obţinute în baza legii. Şi aceste modalităţi normative îşi au corespondent în reglementările aflate în vigoare în prezent, şi avem în vedere art. 98 din O.U.G.195/2005 privind protecţia mediului, precum şi pe cele din art. 93, 94, 95, 96, 97, 98 din Legea României nr. 107/1996, Legea apelor. În aceeaşi linie de protecţie se înscrie şi infracţiunea de încălcare a regulilor privind utilizarea apei potabile care ar urma să constea în restrângerea utilizării apei potabile pentru populaţie în folosul altor activităţi sau depăşirea cantităţilor de ape alocate, dacă are caracter sistematic ori a produs perturbare în activitatea unei unităţi de ocrotire socială sau a cauzat neajunsuri în alimentarea cu apă a populaţiei. Infracţiunea se regăseşte şi în Legea României nr. 107/1996, în art. 99. Tot o preluarea din Legea României nr. 107/1996 (art. 103, 104) este şi infracţiunea de distrugere a lucrărilor de protecţie a apelor, care va consta în distrugerea, deteriorarea sau manevrarea de către persoanele neautorizate a stăvilarelor, grătarelor, vanelor, barierelor, a altor construcţii ori instalaţii hidro-termice; sau în efectuarea de săpături, gropi, şanţuri în baraje, diguri sau în zonele de protecţie a acestor lucrări, precum şi extragerea pământului sau a 137

altor materiale din locurile de apărare, fără avizul unităţii de gestionare a apelor sau cu nerespectarea acestuia. Trecând la un alt factor de mediu, Noul Cod Penal conţine infracţiunea de încălcare a regulilor privind protecţia solului care va consta în introducerea în ţară a culturilor de microorganisme, plante şi animale vii din flora şi fauna sălbatică, fără acordul autorităţii centrale, precum şi neluarea cu ştiinţă a măsurilor de control pentru evitarea introducerii în ţară pe orice cale de substanţe sau deşeuri periculoase; în variantă asimilată fapta va putea consta şi în neluarea cu ştiinţă a măsurilor de înlăturare totală a substanţelor chimice periculoase care au devenit deşeuri, nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi refuzul de a interveni în cazul poluării accidentale a zonelor protejate. Într-o modalitate normativă agravată fapta va consta în transportul sau tranzitul de produse de uz fitosanitar, substanţe sau deşeuri periculoase, fără autorizaţie, precum şi utilizarea îngrăşămintelor chimice şi a produselor de uz fitosanitar neautorizate, nerespectarea dispoziţiilor privind normele de utilizare pe terenurile agricole a produselor de uz fitosanitar sau îngrăşăminte chimice, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi a produselor de uz fitosanitar numai ambalate şi în locuri protejate. La acelaşi nivel abstract de periculozitate socială se situează provocarea, datorită nesupravegherii surselor de radiaţii ionizate, a contaminării mediului şi a expunerii populaţiei la radiaţii ionizate, omisiunea de a raporta de îndată creşterea

peste

limitele

admise

a

contaminării

mediului,

aplicarea

necorespunzătoare sau neluarea măsurilor de protecţie în caz de accident nuclear, ascunderea unor date sau difuzarea de informaţii false în legătura cu calitatea mediului. Şi această normă îşi găseşte corespondent, între altele, în art. 98 alin. 1 din O.U.G.195/2005, privind protecţia mediului. Trecând deja la ocrotirea bio-diversităţii, noul act normativ prevede infracţiunea de încălcare a regulilor privind protecţia fondului piscicol şi a 138

vânatului, ce urmează să constea în folosirea de momeli periculoase şi de mijloace electrice pentru uciderea animalelor sălbatice şi a peştelui în scopul consumului sau al comercializării, precum şi nerespectarea restricţiilor la vânat şi pescuit ale unor specii protejate sau oprite temporar prin lege şi în zonele în regim de protecţie. Corespondentul acestei viitoare dispoziţii în reglementarea în vigoare se regăseşte în art. 98 alin. 2, pct.3 din O.U.G.195/2005, precum şi în Legea României nr. 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul şi acvacultura şi în Legea României nr. 103/1996, Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului. În acelaşi timp, infracţiunea de încălcare a regulilor privind protecţia fondului forestier urmează să constea în defrişarea vegetaţiei lemnoase din afara fondului forestier, situată pe terenuri cu pante foarte mari sau la limita superioară de altitudini a vegetaţiei forestiere, dacă faptele au fost de natură să pună în pericol, viaţa sau sănătatea umană, animală ori vegetală, infracţiune care conform noilor prevederi din O.U.G.195/2005 a fost abrogată. Infracţiunea de poluare fonică este propus să constea în producerea de zgomote peste limitele admise de lege, dacă prin aceasta se pune în pericol grav sănătatea. În prezent o reglementare identică se regăseşte în O.U.G.195/2005, privind protecţia mediului.

Alături

de

variantele

normative ale unor infracţiuni mai grave din acest capitol, care sunt incriminate şi când comportamentele comisive sau omisive sunt comise din culpă, proiectul mai propune o infracţiune de poluare accidentală care va consta în poluarea accidentală datorită nesupravegherii executării lucrărilor noi, a funcţionării instalaţiilor, echipamentelor tehnologice şi de tratare şi neutralizare prevăzute în acordul sau autorizaţia de mediu, infracţiune care îşi găseşte corespondentul în art. 98 alin. 1, pct.2 din O.U.G.195/2005, privind protecţia mediului. Enumerarea care a precedat, precum şi identificarea surselor legislative actuale care au inspirat elaborarea Noului Cod penal, au rolul de a ilustra 139

evoluţia în viitor a concepţiei asupra protecţiei juridico-penale a factorilor de mediu şi, implicit, a ocrotirii juridico-penale a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos. Din acest punct de vedere, se poate afirma, aşa cum este lesne de observat, că prin Noul Cod penal nu se doreşte a se realiza o revoluţionare a reglementării în domeniul de interes, dovadă fiind în acest sens faptul că pentru viitoarele incriminări se găseşte deja corespondent în Legea mediului, legea cadru în materie sau în diferitele reglementări sectoriale amintite deja. De altfel, aşa cum se sublinia M. Gorunescu, în general, legislaţia românească prin care se doreşte reprimarea comportamentelor care aduc atingere factorilor de mediu şi a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos poate servi cu succes scopului în care ea a fost edictată250, chiar dacă sunt înregistrate unele sincope generate de diferite cauze. Una dintre aceste cauze a fost identificată a fi tocmai abundenţa de texte legislative, însoţită de o dinamică foarte pronunţată a acestora. În acest sens, Noul Cod penal, chiar dacă creează un nou set de incriminări, doreşte că confere un plus de stabilitate domeniului protecţiei juridico-penale a mediului. În aceeaşi ordine de idei, afirmăm că includerea incriminărilor faptelor care aduc atingere dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos şi factorilor de mediu în codul penal este o consecinţă directă a consacrării exprese în Constituţia României a acestui nou drept.

250

M. Gorunescu, Protecţia juridico-penală a mediului, în R.D. nr. 10/2003, p. 163.

140

Concluzii şi recomandări. 8. Elaborarea unui sistem integrat la nivel global de standarde şi norme de protejare a mediului prin mijloace de drept penal în scopul elaborării unei strategii coerente şi unitare a politicii penale de mediu în strânsă legătură cu crearea unui sistem unic de standarde în acest domeniu ţinându-se seama de rezultatele obţinute de Comisia Economică Europeană

în

formularea

unor

principii

de

responsabilitate

şi

obligativitate sub forma unui cod de conduită în domeniul consecinţelor ecologice transfrontaliere şi de drepturile garanţii ale dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos. 9. În scopul asigurării colaborării internaţionale în domeniu, legiuitorii ar trebui să elaboreze cel puţin o definiţie comună sau analoagă a poluării apei, atmosferei sau solului. În acest context propunem utilizarea următoarei noţiuni: infracţiune de mediu constituie orice faptă comisivă sau omisivă, intenţionată sau neglijată care produce vătămări mediului sau care doar este de natură să pună în pericol calitatea mediului, dezvoltarea durabilă şi dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos . Pentru aceste fapte s-ar impune să fie reglementate şi variante agravate care să acopere situaţiile cu un grad de pericol social foarte ridicat, ajungând la dimensiunile unui ecocid sau la interrelaţionări cu manifestările crimei organizate sau cu cele ale terorismului. 10.

Guvernele şi Parlamentele României şi Republicii Moldova trebuie să

declare protecţia mediului ca direcţie prioritară a politicii de stat. Se impune să fie creată o convenţie internaţională, care să recunoască faptelor de mediu calitatea de crime internaţionale, precum şi extinderea şi aprofundarea relaţiilor României şi Republicii Moldova prin aderare la Convenţii, semnarea acordurilor interstatale, participarea în proiecte regionale şi internaţionale. 141

11. Considerăm necesar de a elabora în România o concepţie unitară în materie de legislaţie ecologico-penală pentru a evita suprapunerile diferitelor fapte de mediu, permiţând menţinerea unei evidenţe foarte clare a incriminărilor din acest domeniu. Propunem, deci, acceptarea conceptului de „lanţ regulator” în domeniul politicii de mediu, verigile acestui lanţ fiind: legislaţia, stabilirea standardelor, procedurile de autorizare şi licenţe, implementarea şi aplicarea. Astfel, la nivel legislativ, pentru a evita suprapunerile diferitelor fapte de mediu, de stabilit anumite axe de acţiune. Fiecare act normativ apărut la un moment dat să se înscrie în mod obligatoriu pe una dintre aceste axe, permiţând menţinerea unei evidenţe foarte clare a incriminărilor din acest domeniu şi evitând repetările. 12. În acest sens, în noul cod penal al României este necesară includerea a unor norme penale de sistematizare clară şi funcţională a normelor incriminatorii a comportamentelor ce afectează calitatea factorilor de mediu, pentru ca să se înlăture abundenţa lor şi să se confere un plus de stabilitate domeniului legislativ investigat. 13. Se propune următoarea clasificare infracţiunilor în domeniu prevăzute de legislaţia penală a României : a) infracţiuni care constau în încălcarea unor dispoziţii legale cu rol preventiv având o vocaţie generală în domeniul ocrotirii mediului. b) Infracţiuni care afectează sau sunt de natură să afecteze calitatea unor factori de mediu. Din această a doua categorie vor face parte: b1) infracţiunile care încalcă regimul fondului cinegetic şi protecţiei vânatului: infracţiunile prevăzute de Legea României nr. 103/1996, cele prevăzute de art. 308 C.P. Zădărnicirea combaterii bolilor şi art. 310 C.P. Răspândirea bolilor la animale sau la plante, precum şi cele prevăzute în 142

O.U.G.195/2005251 privind protecţia mediului, care sunt asemănătoare cu cele din Legea României nr. 137/1995, pe care o înlocuieşte, şi care au în vedere asemenea comportamente; b2)

infracţiunile

care

încalcă

regimul

silvic:

infracţiunile

reglementate de Legea României nr. 26/1996 privind regimul silvic: infracţiunea de ocupare a unor păduri, terenuri sau ape din fondul forestier naţional, infracţiunea de mutare a semnelor de hotar sau a reperelor de marcare silvică, ş.a., de O.G. României nr. 96/1998252 privind protejarea fondului forestier şi de Legea nr. 289/2002253 privind perdelele forestiere de protecţie. b3) infracţiuni privind fondul piscicol, pescuitul şi acvacultura: infracţiunile prevăzute de Legea României nr. 192/2001254, precum şi unele dintre cele reglementate de O.U.G.195/2005 privind protecţia mediului – de exemplu folosirea de momeli periculoase şi de mijloace electrice pentru omorârea animalelor sălbatice şi a peştilor, în scopul consumului sau al comercializării. b4) infracţiuni care aduc atingere calităţii apei: infracţiunile prevăzute de Legea României nr.107/1996255, Legea apelor, cum ar fi de exemplu: infracţiunea de poluare a apelor prin deversarea de ape uzate, deşeuri, reziduuri sau produse de orice fel, infracţiunea de utilizare a resurselor de apă fără autorizare de gospodărirea apei, precum şi cele prevăzute în O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia mediului; b5) infracţiuni care aduc atingere calităţii atmosferei: infracţiunile reglementate de O.U.G. României nr. 243/2000256, poluarea fonică şi alte infracţiuni reglementate de O.U.G.195/2005 privind protecţia mediului, identică cu cea din fosta Lege 137/1995; 251

Monitorul Oficial nr. 1196 din 30 decembrie 2005 Monitorul Oficial nr. 320din 28 august 1998 253 Monitorul Oficial nr. 338 din 21 mai 2002 254 Monitorul Oficial nr. 627 din 2 septembrie 2003 255 Monitorul Oficial nr. 244 din 8 octombrie 1996 256 Monitorul Oficial nr. 633 din 6 decembrie 2000 252

143

b6) infracţiuni care aduc atingere calităţii solului: infracţiunile prevăzute de O.U.G.195/2005 privind protecţia mediului: de exemplu, nerespectarea interdicţiilor în legătură cu utilizarea pe terenurile agricole de produse de protecţia plantelor sau îngrăşăminte chimice. 14. Remarcăm în legătură cu denumirea capitolului al V-lea intitulat: „Crime şi delicte contra mediului înconjurător” inclus în Titlul al VIII-lea al părţii speciale a noului cod penal al României faptul că este folosită formularea pleonasmică pe care specialiştii în dreptul mediului au abandonat-o deja, fapt ce ar trebui să determine o revizuire a acestei alegeri; 15. Propunem reformularea textului articolelor Codului Penal al Republicii Moldova: 231 “Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere”, 233 „Vânatul ilegal”, 234 „Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor”, şi anume: • De introdus în art. 231 “Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere” alin. 1 cu următorul conţinut: „Tăierea ilegală a arborilor şi arbuştilor din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de stat – se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 600 la 1500 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.” • De introdus în art. 233 „Vânatul ilegal” alin. 1 cu următorul conţinut: „Vânatul fără autorizaţia corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în locurile interzise, fie cu unelte şi metode nepermise (braconajul), fie cu folosirea situaţiei de serviciu – se pedepseşte cu amendă în mărime de la 100 la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore,

iar persoana juridică se

pedepseşte cu amendă în mărime de la 600 la 1500 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. ” 144

• De introdus în art. 234 „Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor” alin. 1 cu următorul conţinut: „Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu utilizarea substanţelor explozive şi otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în masă a faunei – se pedepseşte cu amendă în mărime de la 100 la 400 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 600 la 1500 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.”

145

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ I.

ACTELE NORMATIVE INTERNAŢIOPNALE ŞI NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI şi REPUBLICII MOLDOVA:

1. Constituţia României; 2. Constituţia Republicii Moldova; 3. Codul penal român din 1969; 4. Codul penal al Republicii Moldova, Legea Republicii Moldova

Nr.985-

XV din 18.04.2002 publicată în M.O. al R.Moldova nr.128-129/1012 din 13.09.2002; 5. Legea României nr. 137/1995, Legea protecţiei mediului, publicată în M.O. nr. 304/1995; 6. Legea Republicii Moldova privind protecţia mediului înconjurător nr.1515-XII din 16.06.93, publicată în M. O. Al Republicii Moldova nr.10/283 din 30.10.1993; 7. Legea Republicii Moldova cu privire la regnul animal Nr.439-XIII din 27.04.95, publicată în M. O. al R.Moldova nr.62-63 din 09.11.1995; 8. Legea

Republicii

Moldova

cu

privire

la

resursele

naturale

nr.1102-XIII din 06.02.97, publicată în M. O. al R.Moldova nr.40/337 din 19.06.1997; 9. Codul Apelor al Republicii Moldova, nr.1532-XII din 22.06.93, publicată M. O. al R.Moldova nr.10/287 din 30.10.1993; 10. Codul Silvic al Republicii Moldova, nr.887-XIII din 21.06.96, publicată în M. O. al R.Moldova nr.4-5/36 din 16.01.1997; 11. Codul Funciar al Republicii Moldova, nr.828-XII din 25.12.91; 12. Codul Subsolului al Republicii Moldova, nr.1511-XII din 15.06.93, publicată în M. O. al Republicii Moldova 11/325 din 30.11.1993; 13. Legea României nr. 29/1990, Legea contenciosului administrativ, publicată în M.O. nr.122/1990; 146

14. Legea României nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, publicată în M.O. nr.298/1995; 15. Legea României nr. 26/1996 privind regimul silvic, publicată în M.O. nr. 93/1996; 16. Legea României nr. 103/1996 privind regimul fondului cinegetic şi protecţia vânatului, publicată în M.O. nr. 235/1996; 17. Legea României nr. 107/1996, Legea apelor, publicată în M.O. nr. 244/1996; 18. Legea României nr. 111/1996, privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, publicată în M.O. nr. 267/1996; 19. Legea României nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, publicată în M.O. nr. 36/2000; 20. Legea României nr. 192/2001, privind fondul piscicol, piscicultura şi acvacultura, publicată în M.O. nr. 200/2001; 21. Ordonanţa nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în M.O. nr. 410/200, aprobată de Legea României nr. 180/2001; 22. Legea României nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, Publicată în M.O. nr. 50/2003; 23. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată de ONU la 10 decembrie 1948; 24. Declaraţia conferinţei O.N.U. privind mediul uman de la Stockholm (1972); 25. Rezoluţia A/CONF.144/L.4 adoptată la Congresul al VIII-lea al O.N.U. privind prevenirea infracţionalităţii şi sancţionarea delincvenţilor, Havana, 1990; 26. Convenţia europeană privind protecţia mediului prin dreptul penal, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1998; 27. O.G. României nr. 47/1994 privind apărarea împotriva dezastrelor; 28. Declaraţia pentru Genomul Uman adoptată în cadrul Asociaţiei Medicale Mondiale la Marabella în Spania 1992; 147

29. Convenţia internaţională pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, adoptată de Adunarea generală a ONU în 1965. II.

BIBLIOGRAFIE STRĂINĂ

1) Brown Lester, Starea lumii, 1999, Editura Tehnică, Bucureşti, 1999; 2) Commoner Barry, Cercul care se închide, Natura, omul şi tehnica, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1980; 3) Ezeldin A.G. Terrorism and Political Violence: An Egyptian Perspective. Ofice of Criminal Justice. The University of Illinois at Chicago. Chicago, 1987; 4) Guihal D. Droit répressif de l’environnement, Ed. Economica, Paris, 1997; 5) Jadot B., Hannequart J.P., Orban de Xiury E. Le droit de l’environnement. Aspects juridiques de la lutte contre la pollution et la protection de la nature. Bruxelles, De Boeck, 1988; 6) Kiss Al. Droit international de l’environnement. Pedone, Paris, 1989; 7) Lomas O. Frontiers of Environmental Law, Warwick, 1991; 8) McConnell Brian, The history of assassination, Aurora publishers, Nashville, 1970; 9) McConnell Brian. The history of assasination, Aurora publishers, Nashville, 1970 10) Prieur Michel. Droit de l’environnement, 2e édition, Dalloz, 1991. III. BIBLIOGRAFIE ROMÂNĂ şi din REPUBLICA MOLDOVA A. CURSURI, TRATATE, MONOGRAFII: 1) Arădăvoaice G., Iliescu D., Niţă Dan. Terorism. Antiterorism. Contraterorism. Bucureşti, Editura Antet, 1997. 148

2) Barbăneagră A., Berliba V., Gurschi C., Holban V., Popovici T., Ulianovschi Gh., Ulianovschi X., Ursu N. Codul penal comentat şi adnotat. Chişinău: Cartier, 2005; 3) Beliş Vladimir, Gangal Marius. Cadrul juridic şi deontologic al practicii medicale. Editura Viaţa Medicală Românească, Bucureşti 2002; 4) Borodac A. Manual de drept penal. Partea Specială. Chişinău, 2004; 5) Bran Florina, Rojianschi Vladimir, Diaconu Gheorghiţa. Politici ecologice. Editura A.S.E., Bucureşti, 1997; 6) Bran Florina. Ecologie generală şi protecţia mediului. Ed. A.S.E., Bucureşti, 2000; 7) Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V. Drept penal. Partea Specială. Vol. II. Chişinău: ed. Cartier, 2005; 8) Cuşnir V., Carp S., Berliba V., Cojocaru R., Zosim A., Ursu V. Studiu selectiv în materie de drept penal. Chişinău, 2004; 9) David C. Korten, Corporaţiile conduc lumea, Ed. ANTET, Oradea, 1998 David C. Korten, Corporaţiile conduc lumea, Ed. ANTET, Oradea, 1998, p. 310.. 10) Diaconu Ion. Drepturile omului în dreptul internaţional contemporan. Manual. Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001; 11) Dobrinoiu V. Drept penal partea specială. Vol. I. Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003; 12) Dongoroz V. Tratat de drept penal. Reeditarea ediţiei din 1939 sub egida Asociaţiei Române de Ştiinţe Penale, Editura Societăţii Tempus, Bucureşti, 2000; 13) Duţu M. Dreptul mediului. Tratat, abordare integrată. Editura Economică, Bucureşti, 2003, vol. I şi II; 14) Duţu M. Dreptul mediului. Tratat. Editura Economică, Bucureşti, 1998, vol. I şi II; 149

15) Iancu Gheorghe. Drepturile fundamentale şi protecţia mediului. Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 1998; 16) Iorgovan Antonie. Tratat de drept administrativ. Editura Nemira, Bucureşti, 1996; 17) Lorincz Anca. Aspecte de tehnică legislativă în materie penală. Editura Militară, Bucureşti, 2001; 18) Lupan Ernest. Dreptul mediului. Tratat elementar. Partea generală. Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996; 19) Macari I. Dreptul penal al republicii Moldova. Partea specială. Chişinău: CE USM. 2003; 20) Marinescu Daniela. Dreptul mediului înconjurător. Casa de editură şi presă „Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1996; 21) Marinescu Daniela. Tratat de dreptul mediului. Editura ALL Beck, Bucureşti, 2003; 22) Martin

Hans-Peter,

Schuman

Harald.

Capcana

globalizării.

Editura

Economică, Bucureşti, 1999; 23) Motica Radu I., Trăileanu Anton. Drept funciar, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului. Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999; 24) Muraru Ioan. Drept constituţional şi instituţii politice. Ed. Actami, Bucureşti, 1997; 25) Nicolescu Carmen. Ecologie şi protecţia mediului. Ed. Macarie, Târgovişte, 1996; 26) Nistoreanu Gh., Păun C. Criminologie. Editura Europa Nova, Bucureşti, 2000; 27) Oprescu Ion. Ecologie. Ed. Mirton, Timişoara, 1999; 28) Sion Ion Grigore. Ecologie şi drept internaţional. A.S.E., Bucureşti, 1990; 29) Spătaru T. Republica Moldova în contextul dezvoltării durabile. Aspecte sociologice. Iaşi: ed. Pane Europe, 2005; 30) Trofimov Igor. Dreptul mediului. Chişinău, 2002; 150

31) Zdrenghea V. Dreptul mediului şi al dezvoltării durabile. Vol. I. Ed. Le Mot, Bucureşti, 1997. B. PERIODICE, STUDII: 1) Antoniu G. Răspunderea penală a persoanei juridice. // R.D.P. nr. 1/1996, pag. 9-15; 2) Gorunescu M. Infracţiunea de mediu – infracţiune contra dezvoltării durabile. // R.D. nr. 11/2003, pag. 136; 3) Gorunescu M. Protecţia juridico-penală a mediului. // R.D. nr. 10/2003, pag. 159; 4) Gorunescu M. Sistematizarea incriminărilor din domeniul protecţiei mediului. // R.D.P. nr. 4/2002, pag. 62-64; 5) Lupan Ernest. Accesul la informaţie şi la justiţie în probleme de mediu. // R.D. nr. 9/2003, pag. 115; 6) Lupan Ernest. Cu privire la noţiunea juridică a prejudiciului ecologic. // R.D. nr. 3/2003, pag. 84; 7) Lupan Ernest. Dreptul la indemnizaţie al victimei poluării. // R.D. nr. 9/2002, pag. 79-80; 8) Lupan Ernest. Raporturile juridice de protecţia mediului de viaţă al populaţiei. // R.D. nr. 12/1997, pag. 7; 9) Moroianu Zlătescu Ioana. Dreptul la mediu – drept fundamental al omului. // R.D.O. nr. 2/1998, pag. 46-47; 10) Pascu Ilie, Teodorescu Iulia. Dreptul mediului şi dreptul penal. // R.D.O. nr. 2/1998, pag. 60; 11) Roodman David Malin, Edificarea unei societăţi durabile. // Starea lumii, 1999, p. 244. 12) Rotaru A. Premise pentru armonizarea legislaţiei în domeniul biodiversităţii. // Materialele Conferinţei ştiinţifico-practice cu participarea absolvenţilor programelor academice ai Agenţiei de informare a Statelor unite ale Americii 151

„Starea actuală şi tendinţele evoluării politicii ecologice în Republica Moldova”. 13) Uliescu Marilena. Consacrarea dreptului la mediu în Constituţia României. // Palatul de Justiţie, nr. 4/2003, pag. 3. 14) Vargas Diego Uribe, La troisième génération des droits de l’homme, în RCADI, 1984, vol. 184 ; 15) Vasak K., Le droit international des droits de l’homme, în RCADI, 1974, vol. 140 .

152

Cooperarea internaţională dintre agenţiile de drept are un caracter esenţial pentru ocrotirea anumitor specii de faună şi floră sălbatică de exploatarea excesivă pentru comerţul internaţional.

CITES

ONG-uri WWF TRAFFIC IATA şi altele

INTERPOL

OMV

153

ŢĂRI IMPLICATE ÎN COMERŢUL CU NATURA SĂLBATICĂ

Roşu =

Cele mai importante ţări importatoare (ţări consumatoare)

Verde =

Ţări exportatoare (ţări producătoare)

154

PREŢURI RECORD

(US$)

Şoim dresat

5 000 – 20 000

Piei de leopard

60 000

Granule de mosc (kg)

50 000

Şal din lina antilopei tibetane

35 000

Papagal

20 000 – 40 000

Cactus Candelabra

7 000

Bonytongae asiatic

5 000

Fluture peruvian

3 000

Orhidee

2 000

Preţul speciei este determinat de: a. Cerere şi ofertă b. Raritatea speciei c.

Riscurile de transport

155

DEFINIŢII LEGALE ALE TERMENILOR TEHNICI ŞI ŞTIINŢIFICI UTILIZAŢI ÎN LEGISLAŢIA DE MEDIU 1.accident ecologic - eveniment produs ca urmare a unor mari şi neprevăzute deversări/emisii de substanţe sau preparate periculoase/poluante, sub formă de vapori sau de energie rezultate din desfăşurarea unor activităţi antropice necontrolate/bruşte, prin care se deteriorează sau se distrug ecosistemele naturale şi antropice; 2.acte de reglementare - avize de mediu, aviz Natura 2000, acord de mediu, acord de import/export plante şi/sau animale sălbatice non-CITES, permis CITES, acord de import pentru organisme modificate genetic,autorizaţie/autorizaţie integrată de mediu, autorizaţie privind activităţile cu organisme modificate genetic; 3.acord de mediu - act tehnico-juridic prin care se stabilesc condiţiile de realizare a proiectului, din punct de vedere al protecţiei mediului; acordul de mediu reprezintă decizia autorităţii competente pentru protecţia mediului, care dă dreptul titularului de proiect să realizeze proiectul din punct de vedere al protecţiei mediului; 4.acordul de import pentru organisme modificate genetic - act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care dă dreptul titularului să realizeze o activitate desfăşurata cu organisme/microorganisme modificate genetic şi stabileşte condiţiile în care aceasta poate avea loc, conform legislaţiei specifice; 5.arie/sit - zonă definită geografic exact delimitată; 6.arie naturală protejată - zonă terestră, acvatică şi/sau subterană, cu perimetru legal stabilit şi având un regim special de ocrotire şi conservare, în care există specii de plante şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică sau culturală deosebită; 7.arie specială de conservare - arie de interes comunitar desemnată printr-un act statutar, administrativ şi/sau contractual în scopul aplicării măsurilor de conservare necesare pentru menţinerea sau restaurarea unei stări favorabile de conservare a habitatelor naturale şi/sau a populaţiilor speciilor pentru care a fost desemnată; 8.audit de mediu - instrument managerial de evaluare sistematică, documentată, periodică şi obiectivă a performanţei organizaţiei, a sistemului de management şi a proceselor destinate protecţiei mediului, cu scopul: a)de a facilita controlul managementului practicilor cu posibil impact asupra mediului; b)de a evalua respectarea politicii de mediu, inclusiv realizarea obiectivelor şi ţintelor de mediu ale organizaţiei; 9.autorizaţie de mediu - act tehnico-juridic emis de autorităţile competente pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de 156

funcţionare a unei activităţi existente sau a unei activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, necesar pentru punerea acesteia în funcţiune; 10.autorizaţie integrată de mediu - act tehnico-juridic emis de autorităţile competente, conform dispoziţiilor legale în vigoare privind prevenirea şi controlulintegrat al poluării; 11.autorizaţie privind activităţi cu organisme modificate genetic - act tehnicojuridic emis de autoritatea competentă, conform dispoziţiilor legale în vigoare, care reglementează condiţiile privind introducerea deliberată în mediu şi pe piaţă a organismelor modificate genetic sau utilizarea în condiţiide izolare a microorganismelor modificate genetic; 12.autoritate competentă pentru protecţia mediului - autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului sau, după caz, autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului, respectiv agenţiile regionale pentru protecţia mediului, agenţiile judeţene pentru protecţia mediului, Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", precum şi Garda Naţională de Mediu şi structurile subordonate acesteia; 13.avize de mediu emise de autoritatea competentă pentru protecţia mediului: a)avizul de mediu pentru planuri şi programe - act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia mediului în planul sau programul supus adoptării; b)avizul pentru stabilirea obligaţiilor de mediu - act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului la: schimbarea titularului unei activităţi cu impact asupra mediului, vânzarea pachetului majoritar de acţiuni, vânzarea de active, fuziune, divizare, concesionare, dizolvare urmată de lichidare, lichidare, încetarea activităţii, faliment, având ca scop stabilirea obligaţiilor de mediu,ca prevederi ale unui program pentru conformare, în vederea asumării acestora de către părţile implicate în situaţiile menţionate anterior; c)avizul de mediu pentru produse de protecţie a plantelor respectiv pentru autorizarea îngrăşămintelor chimice - act tehnico-juridic emis de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, necesar în procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor şi respectiv de autorizare a îngrăşămintelor chimice; d)aviz Natura 2000 - act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatică în planul sau programul supus adoptării; 14.bilanţ de mediu - lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice atestate conform legii, în scopul obţinerii avizului pentru stabilirea obligaţiilor de mediu sau a autorizaţiei de mediu, şi care conţine elementele analizei tehnice prin care se obţin informaţii asupra cauzelor şi consecinţelor efectelor negative cumulate, anterioare, prezente şi anticipate ale activităţii, în vederea cuantificării impactului 157

de mediu efectiv de pe un amplasament; în cazul în care se identifică un impact semnificativ, bilanţul se completează cu un studiu de evaluare a riscului; 15.biodiversitate - variabilitatea organismelor din cadrul ecosistemelor terestre, marine, acvatice continentale şi complexelor ecologice; aceasta include diversitatea intraspecifică, interspecifică şi diversitatea ecosistemelor; 16.biotehnologie - aplicaţie tehnologică în care se utilizează sisteme biologice, organisme vii, componentele sau derivatele acestora, pentru realizarea ori modificarea de produse sau procedee cu folosinţă specifică; 17.biotehnologie modernă - aplicarea in vitro a tehnicilor de recombinare a acidului nucleic şi a tehnicilor de fuziune celulară, altele decât cele specifice selecţiei şi ameliorării tradiţionale, care înlătură barierele fiziologice naturale de reproducere sau de recombinare genetică; 18.cele mai bune tehnici disponibile - stadiul de dezvoltare cel mai avansat şi eficient înregistrat în dezvoltarea unei activităţi şi a modurilor de exploatare, care demonstrează posibilitatea practică de a constitui referinţa pentru stabilirea valorilor limită de emisie în scopul prevenirii, iar în cazul în care acest fapt nu este posibil, pentru a reduce în ansamblu emisiile şi impactul asupra mediului în întregul său: a)tehnicile se refera deopotrivă la tehnologia utilizata şi modul în care instalaţia este proiectată, construită, întreţinută, exploatată, precum şi la scoaterea din funcţiune a acesteia şi remedierea amplasamentului, potrivit legislaţiei în vigoare; b)disponibile se refera la acele cerinţe care au înregistrat un stadiu de dezvoltare ce permite aplicarea lor în sectorul industrial respectiv, în condiţii economice şi tehnice viabile, luându-se în considerare costurile şi beneficiile, indiferent daca aceste tehnici sunt sau nu utilizate ori realizate la nivel naţional, cu condiţia ca aceste tehnici să fie accesibile operatorului; c)cele mai bune - se referă la cele mai eficiente tehnici pentru atingerea în ansamblu a unui nivel ridicat de protecţie a mediului în întregul său; 19.deşeu - orice substanţă, preparat sau orice obiect din categoriile stabilite de legislaţia specifică privind regimul deşeurilor, pe care deţinătorul îl aruncă, are intenţia sau are obligaţia de a-l arunca; 20.deşeu reciclabil - deşeu care poate constitui materie primă într-un proces de producţie pentru obţinerea produsului iniţial sau pentru alte scopuri; 21.deşeuri periculoase - deşeurile încadrate generic, conform legislaţiei specifice privind regimul deşeurilor, în aceste tipuri sau categorii de deşeuri şi care au cel puţin un constituent sau o proprietate care face ca acestea să fie periculoase; 22.deteriorarea mediului - alterarea caracteristicilor fizico-chimice şi structurale ale componentelor naturale şi antropice ale mediului, reducerea diversităţii sau productivităţii biologice a ecosistemelor naturale şi antropizate, afectarea mediului natural cu efecte asupra calităţii vieţii, cauzate, în principal, de poluarea apei, atmosferei şi solului, supraexploatarea resurselor, gospodărirea şi valorificarea lor deficitară, ca şi prin amenajarea necorespunzătoare a teritoriului; 158

23.dezvoltare durabilă - dezvoltarea care corespunde necesităţilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi; 24.echilibru ecologic - ansamblul stărilor şi interrelaţiilor dintre elementele componente ale unui sistem ecologic, care asigură menţinerea structurii, funcţionarea şi dinamica ideală a acestuia; 25.ecosistem - complex dinamic de comunităţi de plante, animale şi microorganisme şi mediul abiotic, care interacţionează într-o unitate funcţională; 26.ecoturism - formă de turism în care principalul obiectiv este observarea şi conştientizarea valorii naturii şi a tradiţiilor locale şi care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a)să contribuie la conservarea şi protecţia naturii; b)să utilizeze resursele umane locale; c)să aibă caracter educativ, respect pentru natură - conştientizarea turiştilor şi a comunităţilor locale; d)să aibă impact negativ nesemnificativ asupra mediului natural şi socio-cultural; 27.efluent - orice formă de deversare în mediu, emisie punctuală sau difuză, inclusiv prin scurgere, jeturi, injecţie, inoculare, depozitare, vidanjare sau vaporizare; 28.emisie - evacuarea directă sau indirectă, din surse punctuale sau difuze, de substanţe, vibraţii, căldură ori de zgomot în aer, apă sau sol; 29.eticheta ecologică - un simbol grafic şi/sau un scurt text descriptiv aplicat pe ambalaj, într-o broşură sau alt document informativ, care însoţeşte produsul şi care oferă informaţii despre cel puţin unul şi cel mult trei tipuri de impact asupra mediului; 30.evaluare de mediu - elaborarea raportului de mediu, consultarea publicului şi a autorităţilor publice interesate de efectele implementării planurilor şi programelor, luarea în considerare a raportului de mediu şi a rezultatelor acestor consultări în procesul decizional şi asigurarea informării asupra deciziei luate; 31.evaluarea impactului asupra mediului - proces menit să identifice, să descrie şi să stabilească, în funcţie de fiecare caz şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, efectele directe şi indirecte, sinergice, cumulative, principale şi secundare ale unui proiect asupra sănătăţii oamenilor şi a mediului; 32.evaluarea riscului - lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice atestate conform legii, prin care se realizează analiza probabilităţii şi gravităţii principalelor componente ale impactului asupra mediului şi se stabileşte necesitatea măsurilor de prevenire, intervenţie şi/sau remediere; 33.exemplar - orice plantă sau animal în stare vie sau moartă, sau orice parte sau derivat din acestea, precum şi orice alte produse care conţin părţi sau derivate din acestea, aşa cum sunt specificate în documentele ce le însoţesc, pe ambalaje, pe mărci sau etichete sau în orice alte situaţii; 34.experţi - persoane fizice, recunoscute şi/sau atestate pe plan naţional şi/sau internaţional de către autorităţile competente în domeniu; 159

35.habitat natural - arie terestră, acvatică sau subterană, în stare naturală sau seminaturală, ce se diferenţiază prin caracteristici geografice, abiotice şi biotice; 36.habitat natural de interes comunitar - acel tip de habitat care: a)este în pericol de dispariţie în arealul său natural; sau b)are un areal natural redus fie ca urmare a restrângerii acestuia fie datorită faptului că în mod natural suprafaţa sa este redusă; sau c)prezintă eşantioane reprezentative cu caracteristici tipice pentru una sau mai multe din cele cinci regiuni biogeografice: alpină, continentală, panonică, stepică şi pontică; 37.habitat al unei specii - mediul natural sau seminatural definit prin factori abiotici şi biotici în care trăieşte o specie în oricare stadiu al ciclului sau biologic; 38.informaţia privind mediul - orice informaţie scrisă, vizuală, audio, electronică sau sub orice formă materială despre: 39.infrastructura pentru informaţii spaţiale - metadate, seturi de date spaţiale şi servicii de date spaţiale; servicii şi tehnologii de reţea; acorduri privind folosirea în comun, accesul şi utilizarea; procedurile, procesele şi mecanismele de monitorizare şi coordonare stabilite, operate sau puse la dispoziţie în conformitate cu prevederile legale; 40.instalaţie - orice unitate tehnică staţionară sau mobilă precum şi orice altă activitate direct legată, sub aspect tehnic, cu activităţile unităţilor staţionare/mobile aflate pe acelaşi amplasament, care poate produce emisii şi efecte asupra mediului; 41.mediu - ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului; 42.mediu geologic - ansamblul structurilor geologice de la suprafaţa pământului în adâncime: sol, ape subterane, formaţiuni geologice; 43.microorganism - orice entitate microbiologică, celulară sau necelulară, capabilă de replicare sau de transfer de material genetic, inclusiv virusurile, viroizii şi celulele vegetale şi animale în culturi; 44.monitorizarea mediului - supravegherea, prognozarea, avertizarea şi intervenţia în vederea evaluării sistematice a dinamicii caracteristicilor calitative ale elementelor de mediu, în scopul cunoaşterii stării de calitate şi a semnificaţiei ecologice a acestora, a evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale schimbărilor produse, urmate de măsurile care se impun; 45.monument al naturii - specii de plante şi animale rare sau periclitate, arbori izolaţi, formaţiuni şi structuri geologice de interes ştiinţific sau peisagistic; 46.organism modificat genetic - orice organism, cu excepţia fiinţelor umane, în care materialul genetic a fost modificat printr-o modalitate ce nu se produce natural prin împerechere şi/sau recombinare naturală; 47.plafon naţional de emisie - cantitatea maximă dintr-o substanţă care poate fi 160

emisă la nivel naţional, în decursul unui an calendaristic; 48.planuri şi programe - planurile şi programele, inclusiv cele cofinanţate de Comunitatea Europeană, ca şi orice modificări ale acestora, care se elaborează şi/sau se adoptă de către o autoritate la nivel naţional, regional sau local ori care sunt pregătite de o autoritate pentru adoptarea, printr-o procedură legislativă, de către Parlament sau Guvern şi sunt cerute prin prevederi legislative, de reglementare sau administrative; 49.plan de acţiuni - plan de măsuri cuprinzând etapele care trebuie parcurse în intervale de timp precizate prin prevederile autorizaţiei integrate de mediu de către titularul activităţii sub controlul autorităţii competente pentru protecţia mediului în scopul respectării prevederilor legale referitoare la prevenirea şi controlul integrat al poluării; planul de acţiune face parte integrantă din autorizaţia integranta de mediu; 50.poluant - orice substanţă, preparat sub formă solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de vapori ori de energie radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibraţii care, introdusă în mediu, modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale; 51.poluare - introducerea directă sau indirectă a unui poluant care poate aduce prejudicii sănătăţii umane şi/sau calităţii mediului, dăuna bunurilor materiale ori cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime; 52.prejudiciu - o schimbare adversă cuantificabilă a unei resurse naturale sau o deteriorare cuantificabilă a funcţiilor îndeplinite de o resursă naturală în beneficiul altei resurse naturale sau al publicului, care poate să survină direct sau indirect; 53.proiect - documentaţie privind execuţia lucrărilor de construcţii sau alte instalaţii ori amenajări, alte intervenţii asupra cadrului natural şi peisajului, inclusiv cele care implică extragerea resurselor minerale; 54.program pentru conformare - plan de măsuri cuprinzând etapele care trebuie parcurse în intervale de timp precizate prin prevederile autorizaţiei de mediu sau avizului pentru stabilirea obligaţiilor de mediu de către titularul activităţii, sub controlul autorităţii competente pentru protecţia mediului, în scopul respectării prevederilor legale privind protecţia mediului; programul pentru conformare face parte integrantă din autorizaţia de mediu sau din avizul pentru stabilirea obligaţiilor de mediu; 55.program operaţional sectorial - document aprobat de Comisia Europeană pentru implementarea acelor priorităţi sectoriale din Planul Naţional de dezvoltare care sunt aprobate spre finanţare prin cadrul de sprijin comunitar; 56.public - una sau mai multe persoane fizice sau juridice şi, în concordanţă cu legislaţia ori cu practica naţională, asociaţiile, organizaţiile sau grupurile acestora; 57.raport de mediu - parte a documentaţiei planurilor sau programelor, care identifică, descrie şi evaluează efectele posibile semnificative asupra mediului, ale aplicării acestora şi alternativele sale raţionale, luând în considerare obiectivele şi aria geografică aferentă, conform legislaţiei în vigoare; 161

58.raport de amplasament - documentaţie elaborată de persoane fizice sau juridice atestate conform legii, în scopul obţinerii autorizaţiei integrate de mediu şi care evidenţiază starea amplasamentului, situaţia poluării existente înainte de punerea în funcţiune a instalaţiei şi oferă un punct de referinţă şi comparaţie la încetarea activităţii; 59.raport de securitate - documentaţie elaborată de persoane fizice sau juridice atestate conform legii, necesară pentru obiective în care sunt prezente substanţe periculoase conform prevederilor legislaţiei privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase; 60.resurse naturale - totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite în activitatea umană: resurse neregenerabile - minerale şi combustibili fosili, regenerabile - apă, aer, sol, floră, fauna sălbatică, inclusiv cele inepuizabile – energie solară, eoliană, geotermală şi a valurilor; 61.sistem de management de medâââiu - componentă a sistemului de management general, care include structura organizatorică, activităţile de planificare, responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele pentru elaborarea, aplicarea, realizarea, analizarea şi menţinerea politicii de mediu; 62.sit de interes comunitar - arie/sit care, în regiunea sau în regiunile biogeografice în care există, contribuie semnificativ la menţinerea sau restaurarea stării de conservare favorabilă a habitatelor naturale sau a speciilor de interes comunitar şi care pot contribui astfel semnificativ la coerenţa reţelei NATURA 2000 şi/sau contribuie semnificativ la menţinerea diversităţii biologice în regiunea sau regiunile respective. Pentru speciile de animale ce ocupă arii întinse de răspândire, ariile de interes comunitar corespund zonelor din teritoriile în care aceste specii sunt prezente în mod natural şi în care sunt prezenţi factorii abiotici şi biologici esenţiali pentru existenţa şi reproducerea acestora. 63.specii de interes comunitar - specii care pe teritoriul Uniunii Europene sunt: a)periclitate, cu excepţia celor al căror areal natural este situat la limita de distribuţie în areal şi care nu sunt nici periclitate, nici vulnerabile în regiunea vestpalearctică; sau b)vulnerabile, speciile a căror încadrare în categoria celor periclitate este probabilă într-un viitor apropiat dacă acţiunea factorilor perturbatori persistă; sau c)rare, speciile ale căror populaţii sunt reduse din punct de vedere al distribuţiei sau/şi numeric şi care chiar dacă nu sunt în prezent periclitate sau vulnerabile, riscă să devină. Aceste specii sunt localizate pe arii geografice restrânse sau sunt rar dispersate pe suprafeţe largi; sau d)endemice şi care necesită o atenţie specială datorită caracteristicilor specifice ale habitatului lor şi/sau a impactului potenţial pe care ii are exploatarea acestora asupra stării de conservare 64.stare de conservare a unui habitat natural - totalitatea factorilor ce acţionează asupra unui habitat natural şi a speciilor caracteristice acestuia şi care pot influenţa pe termen lung atât distribuţia naturală, structura şi funcţiile acestuia, cât şi supravieţuirea speciilor caracteristice; 162

65.stare de conservare a unei specii - totalitatea factorilor ce acţionează asupra unei specii şi care pot influenţa pe termen lung distribuţia şi abundenţa populaţiilor speciei respective; 66.substanţă - element chimic şi compuşi ai acestuia, în înţelesul reglementărilor legale în vigoare, cu excepţia substanţelor radioactive şi a organismelor modificate genetic; 67.substanţa periculoasă - orice substanţă clasificată ca periculoasă de legislaţia specifică în vigoare din domeniul chimicalelor; 68.substanţe prioritare - substanţe care reprezintă un risc semnificativ de poluare asupra mediului acvatic şi prin intermediul acestuia asupra omului şi folosinţelor de apă, conform legislaţiei specifice din domeniul apelor; 69.substanţe prioritar periculoase - substanţele sau grupurile de substanţe care sunt toxice, persistente şi care tind să bioacumuleze şi alte substanţe sau grupe de substanţe care creează un nivel similar de risc, conform legislaţiei specifice din domeniul apelor; 70.sursă de radiaţii ionizante - entitate fizică, naturală, realizată sau utilizată ca element al unei activităţi care poate genera expuneri la radiaţii, prin emitere de radiaţii ionizante sau eliberare de substanţe radioactive; 71.trasabilitate - posibilitatea identificării şi urmăririi organismelor modificate genetic şi a produselor rezultate din acestea pe parcursul tuturor etapelor activităţilor care implică astfel de organisme şi produse; 72.utilizare în condiţii de izolare - orice operaţiune prin care microorganismele sunt modificate genetic, cultivate, multiplicate, stocate, folosite, transportate, distruse şi/sau anihilate în condiţii controlate, în spaţii/medii închise. Pentru toate aceste operaţiuni se iau măsuri specifice de izolare, pentru a se evita/limita contactul lor cu oamenii şi cu mediul; 73.vecinătatea ariei naturale protejate - zona din afara limitei unei arii naturale protejate din care se poate genera un impact asupra ariei naturale protejate de către un proiect sau o activitate în funcţie de natura, mărimea şi/sau localizarea acestora; 74.zonă umedă - întindere de bălţi, mlaştini, turbării, de ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce,salmastra sau sărată, inclusiv întinderea de apa marină a cărei adâncime la reflux nu depăşeşte 6 m.

163

ADNOTARE Maria Magdalena Neagu. Teza de doctor în drept la specialitatea 12.00.08 – Drept penal (drept penal). Tema „Ocrotirea dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos prin mijloace de drept penal” Teza de doctorat este consacrată problemelor elaborării şi perfecţionării legislaţiei şi practicii juridico-penale a României şi Republicii Moldova în sfera ocrotirii dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos prin mijloace de drept penal. În conţinutul lucrării sunt concentrate şi comentate materialele de bază cu privire a complexul problemelor ştiinţifico-practice în domeniul dat. O atenţie deosebită este acordată perfecţionării politicii juridico-penale a Republicii Moldova şi României în sfera incriminării faptelor social periculoase care atentează la relaţiile sociale privind ocrotirea mediului, folosirea raţională a resurselor naturale. Elaborarea unui sistem integrat la nivel global de standarde şi norme de protejare a mediului prin mijloace de drept penal în scopul elaborării unei strategii coerente şi unitare a politicii penale de mediu în strânsă legătură cu crearea unui sistem unic de standarde în acest domeniu constituie scopul principal al investigaţiei realizate. Lucrarea conţine analiza minuţioasă a unor probleme precum: noţiunea mediului, ecologiei, protecţiei mediului, dreptului omului la un mediu sănătos şi locul lui în sistemul drepturilor fundamentale ale omului, noţiunea infracţiunii de mediu, terorismului ecologic. Autorul evidenţiază problemele sistematizării infracţiunilor ecologice pentru ca, în final, elaborând criterii unice de clasificare, de a le include în legislaţia penală a României şi Republicii Moldova. Rezultatele investigaţiei pot fi utilizate în cadrul procesului legislativ, precum şi de asemenea pot contribui la studierea eficientă a problemelor de drept penal la facultăţile de drept ale României şi Republicii Moldova.

164

РЕЗЮМЕ Мария-Магдалена Нягу. Диссертация на соискание ученой степени доктора права по специальности 12.00.08 - Уголовное право (Уголовное право) Тема: «Охрана права человека на здоровую окружающую среду уголовноправовыми средствами» Работа

посвящена

проблемам

разработки

и

совершенствования

уголовно-правового законодательства и практики Румынии и Республики Молдова в сфере охраны права человека на здоровую окружающую среду уголовно-правовыми средствами. В диссертации собраны и прокомментированы основные материалы, касающиеся комплекса научно-практических проблем, существующих в данной области. Особое внимание уделено вопросам совершенствования уголовно-правовой политики Румынии и Республики Молдова в сфере вменения общественно-опасных деяний, которые посягают на общественные отношения

касающиеся

охраны

окружающей

среды,

рационального

использования природных богатств. Главной целью данного исследования является разработка единой системы стандартов и норм по охране окружающей среды в целях выработки единой и эффективной стратегии уголовной политики в области экологии в тесной связи с созданием единой системы стандартов в данной сфере. В работе проанализированы такие основные проблемы как: понятие окружающей среды, экологии, охраны среды, права человека на здоровую окружающую среду, понятие экологического преступления, экологического терроризма. Автор подчеркивает проблему систематизации экологических преступлений, чтобы в конечном итоге, выработав единые критерии их классификации, включить их в уголовное законодательство Румынии и Республики Молдова. Научные разработки данной диссертации могут быть применены в законотворческом процессе, а также могут быть использованы в качестве пособия в учебном процессе юридических факультетов Румынии и Республики Молдова по вопросам уголовного права. 165

SUMMARY Maria Magdalena Neagu. Dissertation in order to obtain the Scientific Degree of Doctor in Law Specialty 12.00.08 - Criminal Law (Criminal Law). Theme: “Protection of the fundamental human right to a healthy environment by criminal law means“ This doctoral thesis is dedicated to the issues of elaborating and perfecting the legislation and juridical - criminal practice of Romania and the Republic of Moldova in the field of the protection the fundamental human right to a healthy environment by criminal law means. In the content of the thesis, basic materials regarding the complex of scientific – practical problems in this field are concentrated and discussed. A special attention is paid to the perfecting of the juridical – criminal policy of the Republic of Moldova and Romania in the field of social dangerous actions incrimination, which threaten the social relations on environmental protection, rational use of the natural resources. The main purpose of this research is to elaborate an integrate system, at a global level of standards and norms on environment preservation by criminal law means, aiming to develop a coherent and unitary strategy of an environment criminal policy related to the creation of a unique system of standards in this field. The paper is a detailed analysis of such problems as: the concept of the environment, ecology, environmental protection, human right to a healthy environment and his place in the fundamental human rights system, the notion of the environmental offence, ecological terrorism. The author emphasizes the problems of the ecological offences systematization that in the end, having drafted a unique classification criteria, to comprise them in the criminal legislation of Romania and Republic of Moldova. The results of the investigation can be applied in the legislative process, and also can contribute to an efficient study on the criminal law issues in the Law faculties of Romania and Republic of Moldova. 166

Cuvinte cheie: mediu, ecologie, infracţiune ecologică, sistematizarea infracţiunilor

ecologice,

clasificarea

infracţiunilor

ecologice,

terorism

ecologic, protecţia ecologiei, drepturile omului, vânatul ilegal, ecocid, securitatea ecologică, poluarea solului, poluarea atmosferei, poluarea apelor, regn animal, protecţia florei, protecţia faunei, politica penală. Ключевые слова: окружающая среда, экология, экологическое преступление, систематизация экологических преступлений, классификация экологических окружающей

преступлений, среды,

права

экологический человека,

терроризм,

незаконная

охота,

охрана экоцид,

экологическая безопасность, загрязнение почвы, загрязнение атмосферы, загрязнение вод, охрана флоры, охрана фауны, уголовная политика. Key words: environment, ecology, ecological crime, ordering of ecological crimes, classification of ecological crimes, ecological terrorism, preservation of the environment, human rights, illegal hunt, ecological safety, pollution of ground, pollution of an atmosphere, pollution of waters, protection of flora, protection of fauna, a criminal politics.

167

LISTA DE ABREVIERI

1. alin.

-

alineat;

2. art.

-

articol;

3. C.P.

-

Codul penal;

4. C. P. P.

-

Codul de procedură penală;

5. H. G.

-

ordonanţa de urgenţă a Guvernului;

6. M.O.

-

Monitorul Oficial;

7. O. G.

-

ordonanţa Guvernului;

8. O. U. G.

-

hotărârea Guvernului;

9. R.D.

-

Revista Dreptul editată în România;

10. R.R.D.

-

Revista Română de Drept editată în România;

11. R.D.O.

-

Revista Drepturile Omului editată în România;

12. R.D.P.

-

Revista de drept penal editată în România.

168