03.docx

03. Luhmann: Capitolul IV. Evolutia semanticii iubirii “Semantica cultivata”: epocile istorice nu sunt separate in ceea ce priveste realitatea globala, nici in ceea ce priveste prelucrarea semantica. Contrazice prelucrarea informatiei prin autoreferinta , nici un process istoric divizat pe baza fenomenelor noi, caci depinde de structure stabile, de fondul de idei persistente. Ceea ce caracterizeaza o epoca nu trebuie sa fie neaparat nou, ceea ce da sens poate fi lucrat. Transferul iubirii in ideal poate fi atins prin anumite merite, nu este necesara casatoria. Forma codului consta in fara diferentierea unei semantici pentru codificarea relatiilor intime nu exista nici evolutie, forma codului in secolul al XVII-lea, a doua jumatate trece de la idealizare la paradoxare, in anul 1800 in tranzitia spre iubirea romantica. Erotismul este dobandit numai de la o singura femeie , nu orice femeie , motiv pentru care cavalerul este silit sa se supuna: codul este “doar un cod”, iubirea e un sentiment fabricat literal, desi nu mai e dirijat de puteri sociale( familia, religia, depinde in libertatea lui de propria semantica si de scopul secretat placerii sexuale. Paradoxarea codului valorizeaza pasiunea si placerea, se considera decisive diferenta lor.. Secolul al XVIII-lea preia aceasta semantica si apare o conceptie cu accent pe autonomia sentimentului, distinge sentimentele autentice de gust, spirit, delicatete, ca premise minime implinirii sexuale, caci despre aceasta este vorba inainte de toate. Capitolul V : Libertatea in iubire : de la ideal la paradox Putem cataloga iubirea ca fiind o idee de perfectiune derivata din perfectiunea obiectului. Iubirea infatiseaza obiectul incluzand continuturi religioase, nu doar distinctia dintre satisfacere si nesatisfacere. Secolul al XVII lea ne prezinta o inaccesibilitate a femeii adorate ca fiind deplasata, devine o decizie a femeii msesi, garantata de diferenta de conditie sociala. Pasiunea transmite simtul pentru dramatism, simtul unei lupte cu sinele. Iubirea superpasiune are ca rol aservirea tuturor celorlalte pasiuni, aceasta acaparand prezenta si absenta persoanei iubite, disperare indrazneala, frica, furie, respect. Irationaliatea pasiunii face ca find improbabil ca doua persoane sa fie lovite in acelasi timp de pasiune una fata de cealalta. Iubirea nu e dorinta, dar starneste in acelasi timp dorinta de a fi iubit, in caz contrar va starni suferinta. Procesul iubirii are propria sa autoreferinta temporala. Deschiderea unui interval de timp propriu fiecarei legaturi amoroase. Jocul iubirii poate fi finantat, daruind speranta si amanand momentul daruirii.

Le Pays spunea ca moartea si casatoria, doua nenorociri de care a scapat, salvandu-si viata in ciuda presiunilor parintesti .

03. Valori si sisteme sociale Talcott Parsons qi Edward Shils Acfiunile nu sunt, empiric vorbind, discrete, ci apar in constelatii pe care le numim ,,sisteme. Un sistem cultural este un sistem care are urmatoarele caracteristici: (1) Sistemul nu este constituit nici prin organizarea interactiunilor, nici prin organizarea actiunilor unui singur actor (ca atare), ci mai degraba prin organizarea valorilor, normelor si simbolurilor care dirijeaza, optiunile actorilor si care limiteaza, tipurile de interactiune ce pot sa apara intre acestia; (2) Astfel, un sistem cultural nu este un sistem empiric in acelas fel ca o personalitate sau un sistem social; deoarece el reprezinta un anumit mod de a extrage elementele din aceste sisteme. Orientarea spre valori se refera la acele aspecte ale orientarii actorului care il angajeaza in respectarea anumitor norme, standarde. criterii de selectie. de cate ori se afla intr-o situatie neprevazuta care-i permite si ii cere sa faca o alegere. De cate ori un actor este obligat sa aleaga intre diferite obiecte-tinta, de cate ori este obligat sa aleaga ce nevoie isi va satisface sau In ce masura o va satisface - de cate ori este obligat sa faca orice fel de alegere - orientarile sale spre valori il vor indrepta spre anumite norme care ii vor indruma optiunile. Interactiunea dintre ego si alter este cea mai elementara forma a unui sistem social.In interactiunea lor,, ego si alter sint obiecte de orientare unul pentru celalalt. Sunt doua diferente fundamentale intre orientări si obiectele nonsociale. Într-un sens, faptele sistemului de obiecte sociale sunt mai maleabile decat celelalte clase. Într-o măsură importanta, ele insele sunt un produs al sistemului cultural dominant in sistemul de actiune. Astfel, atat omul cat si societatea sunt intr-o oarecare masura ceea ce ei cred. O reactie favorabila din partea Iui alter nu incalca propriile valori ale ego-uIui. Sistemele sociale si in special societatile mari sunt prinse fara scăpare intr-o dilema fundarnentala. Pe de o parte, ele pot trai doar printr-un sistern de valori institutionalizate, fata de care membrii sai trebuie sa fie serios legali si la care trebuie sa adere in actiunile lor. Pe de alta parte, trebuie sa fie capabile sa accepte compromisuri si ajustari, sa tolereze actiuni care din punctul de vedere al propriilor lor valori dominante - sunt gresite