Transporturi - Curs 1

1

CURS 1

TRANSPORTURI ROLUL ŞI IMPORTANŢA TRANSPORTURILOR

Transporturile reprezintă un domeniu important al activităţii economico-sociale pentru că prin intermediul lor se efectuează deplasarea în spaţiu a bunurilor şi oamenilor în scopul satisfacerii necesităţilor materiale şi spirituale ale societăţii omeneşti. Dezvoltarea, diversificarea şi modernizarea transporturilor au fost determinate de extinderea şi intensificarea producţiei şi a circulaţiei mărfurilor, de adâncirea diviziunii internaţionale a muncii. Având în vedere necesitatea realizării legăturilor dintre producţie şi consum, transporturile sunt acelea care deplasează bunurile obţinute în celelate ramuri ale producţiei materiale din locul în care au fost produse la cel în care urmează a fi consumate în cadrul pieţei interne şi internaţionale. Obiectul activităţii de transport îl constituie deplasarea în spaţiu a călătorilor şi mărfurilor. Însă nu toate deplasările în spaţiu constituie obiectul activităţii de transport supuse contractului de transport. Astfel, transportul informaţional, transportul de lichide şi gaze prin conducte şi alte activităţi asemănătoare nu pot forma obiectul contractului de transport. Aceste activităţi se realizează prin instalaţii proprii şi nu necesită operaţiunile specifice pe care le presupune activitatea de transport, cum ar fi: preluarea de către transportator a mărfurilor, obligaţia de pază şi preluare a lor la destinaţie. Considerată sub aspectul conţinutului său economic, activitatea de transport constituie mijlocul prin care se înlesneşte schimbul de bunuri şi deplasarea oamenilor, spre deosebire de deplasarea gândirii (transportul corespondenţei, faxul, transmisiunile telefonice), transport ce este supus altor reguli. De asemenea, rămâne în afara sferei noastre de preocupare transportul poştal care, deşi se realizează pe baza unor raporturi juridice între transportator şi unitatea de poştă, nu se integrează în contractul de transport. Mai mult, nici expeditorul, nici destinatarul nu au legături juridice cu unitatea de transport ce realizează activitatea de corespondenţă. Astfel, activitatea de transport poate fi definită ca acţiunile prin care se organizează şi se realizează deplasarea călătorilor şi mărfurilor în spaţiu şi timp. Un rol important îl are transportul în sfera producţiei unde, printr-o mai bună organizare, poate contribui la: reducerea ciclului de producţie, accelerarea vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante, îmbunătăţirea indicatorilor economico-financiari. Producţia unei întreprinderi este deservită nu numai de transportul intern, ci şi de transportul care realizează legăturile externe ale acesteia cu celelate întreprinderi şi cu întreaga economie naţională.

2

De aici decurge funcţia importantă a transporturilor de a susţine legăturile de producţie între întreprinderi, comunicaţiile între marile centre industriale, între cele industriale şi agricole, etc. Acest rol este îndeplinit de transporturile de utilitate publică, în componenţa cărora intră: căile ferate, fluviale şi maritime, rutiere, transportul aerian şi transportul de călători. Acesta din urmă deserveşte procesul de producţie prin deplasarea muncitorilor la şi de la locul de muncă. Rolul transporturilor este evident, prin intermediul acestora asigurându-se procesul de producţie cu mijloace de producţie şi forţă de muncă. Importanţa transporturilor constă nu numai în funcţia pe care o au în dezvoltarea complexului socio-economic naţional, ci şi în rolul important exercitat asupra amplificării relaţiilor dintre state. Astfel, transporturile internaţionale reprezintă mijlocul material ce stă la baza relaţiilor economice cu celelate ţări ale lumii. Acestea continuă procesul de producţie în sfera circuitului economic mondial şi reprezintă un sistem tehnico-economic complex prin intermediul căruia o parte din produsul social este realizat pe pieţele externe în schimbul unor mărfuri necesare economiei naţionale, contribuind astfel la modificări de structură, calitate şi cantitate în produsul intern brut, produsul naţional brut şi produsul naţional net.

PARTICULARITĂŢILE PROCESULUI DE PRODUCŢIE ÎN TRANSPORT Încadrarea transporturilor într-o ramură distinctă a economiei naţionale se datorează faptului că, deşi activitatea în transporturi, din punctul de vedere al procesului muncii, se identifică cu cea din ramurile creatoare de bunuri materiale, totuşi ea prezintă o serie de particularităţi: 1. Rezultatul muncii productive în transporturi nu constituie un nou produs, o marfă, ci o prestaţie. Prin transport mărfurile îşi păstrează proprietăţile fizico-chimice, dar îşi sporesc valoarea; 2. Transporturile de mărfuri sunt o activitate economică care se desfăşoară atât în sfera producţiei, cât şi în cea a circulaţiei mărfurilor. Astfel, se disting: • transporturi interioare princare se realizează deplasarea materiilor prime, materialelor, forţei de muncă de la o secţie de producţie la alta, deci activităţile desfăşurate în sfera producţiei şi • transporturi comerciale ce apar ca o continuare a activităţii de producţie în sfera circulaţiei. 3. Transportul, în sine, nu se poate stoca, se consumă imediat în momentul efectuării producţiei. Se stochează însă nevoia de transport. 4. Transporturile de călători şi cele de mărfuri se deosebesc substanţial între ele, în sensul că transporturile de călători se caracterizează prin sensul dus-întors al curenţilor de călători,

3

adică sunt, în general, activităţi echilibrate, în timp ce în transporturile de mărfuri nu există, în aceeaşi măsură, o asemenea egalitate, deoarece volumul mărfurilor transportate în cele două sensuri, de cele mai multe ori, nu este identic. Variaţia traficului de călători e influenţată de fenomenele de masă caracterizate printr-o probabilitate ridicată (sărbători, concedii, vacanţe), în timp ce în transportul de mărfuri aceşti factori au o influenţă mai redusă. 5. Activitatea de transport este, în general, o activitate continuă în timp care, în cele mai multe cazuri, este o activitate de zi şi noapte, atât în zilele de lucru, cât şi în cele de sărbătoare, dar discontinuă ca intensitate, cu intermitenţe, motiv pentru care randamentul ei este variabil. 6. Transporturile sunt activităţi ce se desfăşoară pe spaţii întinse, prin sute şi chiar mii de unităţi distincte, îndepărtate geografic unele de altele, dar strâns legate. În concluzie, transportul este o prestaţie de servicii de un tip special: • nu se poate nici stoca, nici conserva; • trebuie să facă faţă unor momente de vârf; • se execută în condiţii speciale şi • presupune existenţa unei infrastructuri tehnice extraordinar de vaste şi complexe, care să excludă orice situaţie neprevăzută.

SISTEMELE DE TRANSPORT ŞI CARACTERISTICILE ACESTORA Sistemele de transport pot fi definite ca totalitatea mijloacelor şi instalaţiilor întrebuinţate în vederea înlăturării distanţelor. În compunerea şi organizarea transporturilor intră elemente de ordin tehnic: • drumul; • mijlocul de transport; • forţa de muncă a mijlocului de transport. Transporturile se pot clasifica astfel: a) Din punctul de vedere al obiectului transportului: 1. transport de călători şi 2. transport de mărfuri. b) După mijloacele întrebuinţate transporturile pot fi: 1. feroviare; 2. rutiere; 3. navale; 4. aeriene; 5. speciale; 6. combinate.

4

1. Transportul feroviar efectuează deplasarea în spaţiu a bunurilor şi oamenilor cu ajutorul mijloacelor de tracţiune (locomotivele) şi a mijloacelor tractate (vagoanele) care circulă pe trasee fixe şi pe căi ferate. Transportul feroviar se caracterizează prin: • regularitatea efectuării circulaţiei în toate anotimpurile, ziua şi noaptea, aproape independent de vreme; • mijloacele de transport feroviare dispun de o mare capacitate în raport cu cele auto şi aeriene; • din punct de vedere economic se remarcă costul mai ridicat al transportului feroviar în comparaţie cu cel fluvial, maritim şi prin conducte şi, de regulă, mai mic faţă de cel auto şi aerian. Transportul pe calea ferată necesită investiţii mari comparativ cu cel auto. Astfel, investiţiile pentru construcţia unei căi ferate sunt de 3 ori mai mari decât cele pentru construcţia unei şosele. De asemenea, şi investiţiile necesare pentru achiziţionarea materialului rulant sunt ridicate. La fel, şi costul întreţinerii mijloacelor de transport feroviar şi al liniilor se situează la un nivel superior în comparaţie cu cel auto sau naval. Transportul rutier efectuează deplasarea în spaţiu a bunurilor şi oamenilor cu ajutorul autovehiculelor care sunt mijloace de transport autopropulsate. Ca particularitate a acestor mijloace de transport se remarcă faptul că dispun de o mare mobilitate, putând fi întrebuinţate, în funcţie de vreme, pe orice fel de drum. Transportul auto oferă posibilitatea încărcării mărfii direct de la punctul de expediere şi descărcarea ei direct la punctul de destinaţie, fără a fi necesare transbordări şi manipulări suplimentare. Mijloacele de transport auto se deplasează cu viteze mari ca urmare a vitezei comerciale mari şi a simplităţii operaţiunilor tehnologice de încărcare şi descărcare. Ele se pot pregăti rapid şi uşor în vederea efectuării transportului, necesitând cheltuieli reduse în acest scop. Transportul auto oferă cea mai mare eficienţă pe distanţe scurte. 2.

Transportul naval efectuează deplasarea în spaţiu a bunurilor şi oamenilor cu ajutorul navelor. Transportul naval se caracterizează prin marea capacitate de încărcare însă, în comparaţie cu celelalte modalităţi de transport, chiar şi cele mai moderne nave au viteză de deplasare relativ redusă, deşi trebuie să parcurgă distanţe foarte mari. Navigaţia maritimă şi fluvială realizează legături dintre porturi diferite de pe glob, în condiţii de eficienţă ridicată, investiţiile fiind relativ reduse în raport cu transportul terestru. 3.

5

Transportul naval este adecvat pentru bunurile de masă cu valoare redusă, unde nivelul cheltuielilor de transport prevalează asupra duratei transportului. Avantajul transportului pe apă, din punct de vedere al costului, este mai evident pe distanţe mari, transoceanice. Transportul aerian efectuează deplasarea în spaţiu a bunurilor şi oamenilor cu ajutorul aeronavelor. Printre particularităţile tehnico-economice ale transportului aerian se numără: • rapiditatea - este caracteristica esenţială a transportului aerian. Aceasta este evidenţiată de viteza mare de deplasare a aeronavelor ce nu poate fi egalată de nici un alt mijloc de transport; • regularitatea - constă în aceea că transportul aerian se efectuează după un program precis în orice perioadă a anului, atât ziua, cât şi noaptea; • oportunitatea – se referă la faptul că acest mod de transport pune la dispoziţia celor interesaţi, oricând şi oriunde sunt amenajate puncte terminale, cel mai modern mijloc de transport. 4.

Transporturile speciale sunt transporturi neconvenţionale, a căror pondere a crescut substanţial în ansamblul transporturilor şi care se efectuează cu mijloace total diferite de cele clasice. Spre exemplu, transporturile prin conducte sunt utilizate pentru deplasarea unor mărfuri de masă lichide, în flux continuu, în relaţiii de transport stabile. Acest mod de transport: prezintă un cost scăzut, pierderi minime de manipulare, nu este influenţat de condiţiile atmosferice, nu afectează mediul înconjurător, necesită personal de deservire redus, prezintă regularitate şi se efectuează fără cursă goală. 5.

TRANSPORTUL FEROVIAR Transportul feroviar este una dintre cele mai utilizate modalităţi de transport, ocupând în traficul mondial locul II din punctul de vedere al volumului de mărfuri transportate. Societăţile feroviare au depus eforturi susţinute în dezvoltarea şi perfecţionarea materialului rulant, precum şi în organizarea şi expedierea mărfurilor, în vederea reducerii duratei de transport şi a micşorării preţului de transport.

6

Transporturile feroviare au păstrat avantajele deţinute faţă de celelate modalităţi de transport: 1. asigurarea unui flux continuu de transport ce permite o aprovizionare ritmică; 2. obţinerea unei anumite regularităţi din punctul de vedere al timpului de transport, datorită modului de organizare şi independenţei faţă de condiţiile atmosferice; 3. realizarea unei integrităţi mai mari a mărfurilor în timpul transportului, pentru că riscul de avariere este mai mic în comparaţie cu alte modalităţi de transport; 4. încasarea mult mai rapidă a contravalorii mărfurilor transportate, pentru că încărcarea se face când marfa a fost predată, iar negocierea documentelor se face după expedierea fiecărui vagon; 5. o anumită siguranţă în privinţa primirii mărfurilor de către cumpărător, deoarece societăţile de transport feroviar sunt, în mare parte, întreprinderi de stat; 6. simplitatea expedierii mărfurilor şi cunoaşterea din timp a tarifelor, ce permite expedierea mărfurilor fără o pregătire prealabilă deosebită şi cunoaşterea cheltuielilor încă înainte de efectuarea transportului; 7. cheltuielile şi consumurile de materiale pentru ambalare sunt mult mai mici, pentru că manipularea şi fixarea se face direct de către producător, cu personal specializat şi cu utilaje specifice operaţiunilor de încărcare şi descărcare.