Texte Secolul Xvi.docx

Aspecte fonetice ale Psalmului 50 întâlnite în textele secolului al XVI-lea: Psaltirea lui Coresi, Psaltirea Hurmuzaki și Psaltirea Scheiană Analizând și comparând variantele Psalmului 50 din cele trei psaltiri aparținând secolului al XVI-lea, particularitățile de limbă mai importante pe care le pun în evidență aceste texte,în comparație cu limba literară actuală sunt următoarele: Psaltirea lui Coresi și cea a lui Hurmuzaki prezintă o asemănare din punct de vedere al prezenței fenomenului diftongării lui e accentuat la ea , sub influența lui e din silaba următoare în zideaște, curățeaște, meale, fărădeleage, veastea, izbăveaște-mă. Comparând formele cu cele din Psaltirea Scheiană, observăm că acest fenomen nu este prezent în această lucrare. E scurt accentuat din latină s-a diftongat : e > ie, cum s-a întâmplat în cazul lui mieu, întâlnit în toate cele trei variante ale psalmului. Latinul directus a dat în mod normal derept , prin trecerea lui i aton la e, fenomen prezent în toate cele trei variante. Însă, în urma sincopării lui e, a rezultat forma actuală : drept. Psaltirea Hurmuzaki, spre deosebire de celelalte două psaltiri, este singurul text care prezintă forma rezultată în urma asimilării, procedeu prezent în cuvintele măriia și Domnieei. În ceea ce privește fricativele prepalatale, situația întâlnită în Psaltirea Hurmuzaki este următoarea : după j apare o singură dată ă, și anume în cuvântul jăartvă, în rest, apare o singură dată e în cuvântul Jerslimskyje. Deși textele prezintă în cea mai mare parte forme cu e , putem totuși admite că în secolul al XVI-lea trecerea lui e la ă se petrecuse în unele graiuri. Astfel, vocala ă s-a conservat în cuvinte precum : păreții ( prezent în variantele discutate ) , jărtvă (în Psaltirea Hurmuzaki), cătră (în Psaltirile Hurmuzaki și Scheiană). Formele vechi se pot justifica prin faptul că sunt mai apropiate de etimoanele lor, și anume lat.parietis, vsl.zrutva, lat.contra. Iot latin urmat de o,u s-a africatizat la ğ. Este cazul lui giudeca din Psaltirile Scheiană și Hurmuzaki (lat.iudecare) „că se dereptedzi-te în cuventele tale și se venci căndu veri giudeca”, „că me voiu giudeca”. În cadrul aceluiași cuvânt, în Psaltirea lui Coresi este prezentă consoana sonantă j, datorită africatizării lui ğ din forma veche la j și având forma actuală: „și să învingi cînd veri judeca”. Î s-a transformat în i în cuvinte ca înremă ( forme întâlnite în Psaltirea Scheiană), față de inemă, inimă, la Coresi. De asemenea, î nu a trecut la i prin asimilare : înrimă (în Psaltirea Hurmuzaki și Scheiană ). Însă, în varianta actuală a cuvântului, acest fenomen s-a produs : inimă. U final s-a păstrat în Psaltirea Hurmuzaki în cuvintele : greșiiu, voiu, dereptu, biruitoriu,hiclenșigu, feciu, sfântu, rrostulu. Însă, observăm că în cea Scheiană, acest fenomen are o preponderență mai mare în cadrul cuvintelor : vărtosu, greșiiu, hiclenșigu, feciu, căndu, dedevăru, săpunu, voiu, zgăulu, sfăntu, alu, vlădicescu, învățu, cailoru, voru, vrutu, duhu, frămtu, Sionului. Este prezent și la Coresi în : vîrtosu, feciu, începutu,voiu, rostulu. u>o în neaoa, din Psaltirea Hurmuzaki, în celelalte două variante avem zăpadă și neoa. Zăpadă este, în general, muntenesc, dar locuitorii din Crișana și din Banat folosesc termenul nea.

În ceea ce privește consonantismul, tendința era aceea de a înlocui pe h etimologic cu f/v. Însă, cuvântul de proveniență maghiară hutlenseg,l-a păstrat pe h, iar grupul cl s-a conservat. Astfel, în variantele din Psaltirile Hurmuzaki și Scheiană avem hiclenșigu, în cea a lui Coresi hitlenșug. În ultima variantă grupul tl s-a transformat în cl, acesta fiind prezent și în forma de astăzi, vicleșug. În cuvântul cu etimologie slavă svetu, v din grupul sv a trecut la f printr-o acomodare consonantică : sonora v a fost asurzită sub influența surdei s. 1 N s-a labializat uneori la m în verbele a frînge ( frîmt,în Psaltirea lui Coresi și frămtu,în Psaltirea Scheiană) și a fi (sâmtu, în Psaltirea Hurmuzaki, în Coresi fiind prezentă varianta nelabializată sînt ).Trecerea lui n la m în aceste cuvinte se explică, după unii, printr-o diferențiere consonantică. 2 Procopovici crede că m a apărut în sîmt prin analogie cu sînt (< sanctus), în care m l-ar fi precedat pe n : sanctum >*sîmpt>sîmt>sînt.3 De asemenea, fricativa s este pronunțată dur în sâmtu (Psaltirea Hurmuzaki ), dar și în sînt ( Coresi). Durificarea lui j este un caz izolat, se întâlnește în jărtvă (în Psaltirea Hurmuzaki) și provine din etimonul slav zrutyva. În alt context din aceeași psaltire, această consoană apare muiată : Jerslimskyje. Africata dz se întâlnește doar în variantele Psaltirii Hurmuzaki și Sheiane : Dzău, Dzeule, Dumnedzeu, Dumnedzău.În Psaltirea lui Coresi este prezentă fricativa z, în locul africatei precizate : Dumnezeu, Zeului, auzului. Dz apare, conform ALR, în două arii : una cuprinde Moldova de nord și colțul nord-estic al Transilvaniei, cealaltă Banatul, părțile nordice și nordvestice ale Olteniei, în restul teritoriului fiind notat z. Africata dz era pronunțată, de asemenea, dur într-un singur context din Psaltirea Hurmuzaki: „Miluiaște-me, Dzău”(P.H), și moale în celealte contexte „Înremă curată tămăduiaște întru menre,Dzeule”, „Cumândare lui Dumnedzeu”. În Scheiană, întâlnim doar pronunția moale a africatei: „Miluiaște-me Dumnedzeu”. În Coresi, întâlnim doar fricativa z pronunțată moale : „Inemă frîmtă și plecată Dumnezeu nu chinuiaște” R lung apare, în cuvintele de origine latină, la inițială de cuvânt ( rostului,lat. rostrum), înaintea unei alte consoane (strâmb, lat. strambus), sau în poziție intervocalică (pururea, lat. pororsus) , când nu provine dintr-un r geminat latin. R lung se întâlnește și în elemente de alte origini, în interiorul cuvântului sau înainte de o altă consoană (stropiși-me, din vsl.kropa), în poziție intervocalică (biruitoriu, din ung.birni). Lichida r este pronunțată moale, rostirea acesteia predominând în fața rostirii cu vocala velară î, în fonetisme precum : strîmbi,frîmt și frîmtă. ( Psaltirea lui Coresi) . În Psaltirea Hurmuzaki avem rostirea dură a lichidei în strămbi, frămt.

1 Al.Rosetti - Istoria limbii române literare de la origini pînă la începutul secolului al XVII-lea,vol.1, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986, p.525 2 Ibidem, p.403 3 DR, VI, 1929-1930, 410-411, apud. Ion Gheție, Al. Mareș - Graiurile dacoromâne în secolul al XVI-lea, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1974, p.151

În textele secolului al XVI-lea, se observă folosirea unor prepoziții și a unor verbe auxiliarejustificate etimologic- ce conțin lichida r : pre în Psaltirea Hurmuzaki,veri,întâlnit în toate variantele. Apoi, în aceste cuvinte r a dispărut prin disimilare totală : pre>pe , veri>vei. R geminat apare doar o singură dată în Psaltirea Hurmuzaki, la începutul cuvântului rrostulu. R inițial din cuvintele de origine latină( precum cel de față, lat.rostum) fusese pronunțat de români ca o consoană geminată . În deșchide (< lat.discludere ) și derivatele din psaltiri: deșchidere, deșchiseși, s a evoluat la ș printr-o acomodare consonantică la k` palatal. Numai admițând că deșchide a fost, la un moment dat, general dacoromânesc putem înțelege de ce, cu puține excepții, deschide apare târziu în zone unde astăzi cunoaște o răspândire destul de mare, explică Al. Mareș și Ion Gheție.4 En precedat mai ales de o labială și urmat în silaba următoare de e se întâlnește frecvent : cuventele ( în cele 3 variante ) , menre ( mere în Scheiană și forma actuală mine, în Psaltirea lui Coresi). Fenomenul reprezintă un stadiu arhaic, care nu s-a menținut nici în subdialectul moldovean, așa cum s-a întâmplat, în schimb, cu fenomenul dz.5 En trece la in în tinre ( în Psaltirea Hurmuzaki,în celelalte două psaltiri fiind prezentă forma actuală : tine ) . N intervocalic în cuvintele de origine latină s-a rotacizat, trecând la nr : înrimă, unruia, înraintea, preaînțelepciunriei, înrălbi-me-voiu, menre, tinre, îmbunreadză, bunră, înrălțariei, punre-vor ( în Psaltirea Hurmuzaki ).În Psaltirea Scheiană întâlnim, de asemenea, înrălbi-mevoiu, înrălțare,iar spre deosebire de celalalte, în Psaltirea lui Coresi, acest fenomen nu este întâlnit. De exemplu, cuvintele unuia, înălbi-me-voiu, tine nu prezintă rotacism. Rr, r moi apar în : altariul ,urreaște, dereptu, menre,tinre, întăreaște, iar rr și r dur în rrostulu, cruțatul, înraintea, preaînțelepciunriei, înrălțariei.( Psaltirea Hurmuzaki ) S, dz apar rostite dur: Dzău, Dumnedzău, sâmtu. Însă, tot în Psaltirea Hurmuzaki întâlnim și varianta pronunțată moale : Dzeule. Destul de frecvent consoana ț apare rostită moale : preaînțelepciunriei, curățeaște, necurații, dereptației, vițelul ( Psaltirea Hurmuzaki ) . În două variantele prezente în Psaltirile Scheiană și Coresi, întâlnim o formă comună : eftenșugurele și eftinșigurele, care reprezintă forma veche a cuvântului îndurare. Procedee ca trecerea lui n la m în sâmt, prezența consoanelor s, dz,ț duri, conservarea vocalei ă, reprezintă fenomene aparținând graiurilor de tip nordic ( având circulație în Transilvania de nord și în Moldova). Însă, există și fenomene specifice zonei bănățene-hunedorene precum : ei >ii în măriia, ș a evoluat la s în deschide, prezența articolului hotărât lu : rrostulu, Sionulu .

4 Ion Gheție, Al. Mareș - Graiurile dacoromâne în secolul al XVI-lea, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1974, p.174

Ștefan Munteanu, Vasile Țâra – Istoria limbii române literare, Tipografia universității din Timișoara, Timișoara, 1971, p.74 5