Temperamentul.doc

Temperamentul Temperamentul este un ansamblu de elemente biologice care, impreuna cu factorii psihologici, constituie personalitatea; este latura energetica si dinamica a personalitatii; este preponderent innascut. A cunoaste intocmai trasaturile unui om este un demers foarte complex. In sprijinul intelegerii, acestora se pot observa aspecte legate de infatisare, de expresiile fetei, apoi se observa gradul de activism, rapiditatea cu care actioneaza la stimularile externe, implicarea in sarcini care prezinta un efort sustinut, modul cum se reactioneaza fata de semenii sai. Inaintarea in cunoastere se bazeaza pe observatia ca personalitatea umana se structureaza in jurul unor caracteristici dominante, atat innascute cat si dobandite. Atunci cand ne referim la cele preponderent ereditare vorbim despre temperament, iar cand ne referim la cele construite sociocultural, despre caracter. Intre cele doua notiuni se fac adesea confuzii, mai ales ca in ansamblul personalitatii acestea se regasesc in interdependenta. Dupa S. Rubinstein, temperamentul este latura dinamico-energetica a personalitatii. Plasandu-se pe o pozitie bazala, temperamentul se manifesta ca nivel energetic, ca mod de descarcare si acumulare a energiei( de unde calificarile de energic, rezistent, exploziv sau opusele lor) si prin dinamica (iute, lent, mobil, rigid).G. Allport arata ca temperamentul vizeaza fenomene caracteristice unui individ, reactivitatea la stimuli emotionali, forta si rapiditatea raspunsurilor. De asemenea, el implica dispozitia sa afectiva persistenta. Afectivitatea este un parametru important in conturarea temperamentului, descriindu-l prin identificarea tonusului afectiv, a stabilitatii si profunzimii trairilor. Particularitatile temperamentale se constituie ca urmare a activitatii nervoase superioare. Se presupune ca temperamentul nu se schimba in mod radicalin timpul vietii. Totusi, se vorbeste de o evolutie temperamentala, prin influentele pe care personalitatea le sufera, in ansamblul ei. Dezvoltarea unor aptitudini, dobandirea unor variate deprinderi, fomaea unor trasaturi de caracter, bine articulate educational, mascheaza adesea determinatiile temperamentale. Temperamentul nu este expresia unui tip constitutional, ci fondul biotipologic de la care se porneste in elaborarea caracterului.

Tipuri de temperament: Exista tot atatea tipuri de temperament cati oameni exista. Temperamentul fiecaruia este un fapt singular, in masura in care fiecare om este unic. Din negesitati de cunoastere s-au facut adesea comparatii si diferentieri intre diversele aspecte temperamentale ale oamenilor, chiar clasificari, ceea ce a condus la variate tipologii. Inca din antichitate, medicii greci Hippocrate si Galen distingeau patru temperamente fundamentale: coleric, sangvinic, flegmatic si melancolic. Acestea rezultau din amestecarea celor patru umori( substante fluide) din organism: bila galbena, sangele, flegma si bila neagra. S-au stabilit corespondente cu elementele fundamentale, aerul, apa, focul si pamantul, ba chiar si cu anotimpurile. Astfel:  Colericul este determinat de bila galbena, reprezentat de foc, plin de caldura si mistuitor ca vara.  Sangvinicul se distinge prin predominarea sangelui, este asociat aerului, este violent si nestabil ca primavara.  Flegmaticul este pus in legatura cu flegma , cu apa si umiditatea iernii.  Melancolicul este dominat de bila neagra, ilustrat prin pamant si toamna.

Fiecare tip prezinta trasaturi pozitive, apreciate ca avantajoase, si trasaturi negative, dezavantajoase pentru individ. Un tip de temperament nu poate fi preferat altuia dupa vreun criteriu care sa-l prezinte mai bun. Descrierea trasaturilor temperamentului  Coleric: pozitive: vointa accentuata, procese afective intense, bogatia si intensitatea reactiilor, pasionalitatea; negative: excitabilitate, iritabilitate, agresivitate, inegalitatea trairilor.  Sangvinic: pozitive: sociabilitate, buna dispozitie, reactivitate accentuata, dinamism; negative: fluctuatia si inegalitatea trairilor, multumirea de sine, superficialitate, sugestibilitate, inconstanta.  Flegmatic: pozitive: tolerante, rabdare, perseverenta, echilibru; negative: reactivitate redusa, adaptabilitate dificila, monotonie afectiva, inclinatia spre stereotipie.  Melancolic: pozitive: procese afective intense si durabile, sarguinta, perseverenta, responsabilitate si simt al datoriei; negative: adabtabilitate si mobilitate redusa, predispozitii inspre anxietate, neincredere in sine si pesimism. I.P.Pavlov a stabilit o asociatie intre temperamentele clasice si tipurile generale de activitate nervoasa superioara, apreciate in functie de forta, mobilitate si echilibru, descriind astfel temperamentale:  puternic, echilibrat, mobil--sangvinic;  puternic, echilibrat, inert--flegmatic;  puternic, neechilibrat--coleric;  slab--melancolic. Carl G. Iung a descris caracteristicile psihice individuale in functie de orientarea preponderenta inspre lume sau inspre sine, delimitand astfel extrovertitul si introvertitul.  Extrovertitul: este animat de interesul pentru lumea exterioara, pentru persoane si obiecte, este sociabil, comunicativ, cu initiativa.Are un deosebit simt practic si se adapteaza usor unornoi conditii de viata.  Introvertitul: isi canalizeaza energia spre propriile idei, spre lumea sa launtrica, construindu-si un bogat univers interior. Dispune de o buna atentie interioara, gandire abstracta si profunda, hotarare, manifestand tendinte de izolare si anxietate. Introvertitul nu cultiva relatiile sociale, este o fire contemplativam, rezervata, lipsita de incredere de sine.  Intermediar: intre cele doua categorii este ambivertul, care imprumuta caracteristici si de la extrovertit si de la introvertit. Atentia psihologilor asupra modului cum oamenii pot fi comparati intre ei si de aici grupati in anumite clase cu caracteristici commune a conturat un gen aparte de abordare a personalitatii: abordarea nometetica. Unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai acestui gen este Hans J. Eysenck, despre care aminteam mai sus. El a adoptat varianta prelevarii de esantioane din diferite aspecte ale comportamentului unei personae, punand intrebari despre comportamentul obisnuit. Eysenck a stabilit ca exista doua dimensiuni fundamentale ale personalitatii, extroversiunea si nevrozismul. Distinctia intre introversiune si extroversiune o facuse inca Jung, doar ca Eysenck a aratat ca indivizii se distribuie de-a lungul unei axe introversie-extroversie, cei mai multi avand atat tendinte introverte cat si extroverte. Extroversiunea este determinata de starea generala de excitatie a cortexului cerebral. Extrovertitii mostenesc un system nervos puternic, iar introvertitii au un sistem nervos delicat. A doua axa corespunde nevrozismului desemnand atat instabilitatea emotica cat si hiperactivitatea. Nevrozismul se explica pe baza modului in care sistemul nervos raspunde la stres, unele personae reactionand mai puternic la evenimentele stresante decat altele. Persoanele cu reactii mai lente si mai slabe tind spre stabilitate. Fiecare factor principal este compus din cativa factori secundari. Pentru extrovertit, factorii secundari sunt: dinamismul, sociabilitatea, disponibilitatea de asumare a riscurilor, impulsivitatea,

expresivitatea, chibzuinta si responsabilitatea. Pentru nevrotic, factorii secundari sunt: respectul de sine, bucuria, teama, obsesivitatea, autonomia, ipohondria si vinovatia. Extroversiunea si nevrozismul sunt interdependente. Pot exista introvertiti nevrotici sau extrovertiti nevrotici; introvertiti stabili sau extrovertiti stabili. Mai tarziu, Eysenck a adaugat o a treia dimensiune, psihoza, ca un factor distinct, care are drept caracteristici: singuratatea, insensibilitatea, indiferenta fata de altii, nonconformismul, opozitia fata de practicile sociale si lipsa de constiinta. Eysenck a incercat sa puna in relatie factorii din teoria sa cu tipologiile vechi, ale lui Hippocrate si Galen. Estimarile asupra temperamentului sunt de multe ori realizate in functie de gradul de impresionabilitate pe care il au anumite situatii asupra noastra. Daca de pilda, o persoana s-a lasat la un moment dat prada maniei,imediat apare tendinta de a o eticheta drept colerica. Dispozitiile nostalgice sunt atribuite firilor melancolice. Un om rabdator va fi considerat flegamtic, iar activismul optimist va fi pus pe seama sangvinicului. Se pierde din vedere, de asemenea, intr-un mod simplificator, aportul socialului in modelarea temperamentului.

Personalitatea şi însuşirile de personalitate

Fiecare individ are particularităţile sale intelectuale, afective şi cognitive (cu referire la voinţă, la temperament), al căror ansamblu organizat determină personalitatea. Fiecare om este totodată asemănător cu ceilalţi membri ai grupului şi diferit de ei prin amprenta unică a trăirilor sale. Una dintre problemele referitoare la „personalitate” este aceea că fiecare percepe diferit acest cuvânt. Multe dicţionare de psihologie susţin că „personalitatea” nu poate fi definită. Celebrul austriac Sigmund Freud considera că trăsăturile fundamentale ale personalităţii se conturează foarte devreme, probabil în primii cinci ani de viaţă. Acestea sunt influenţate de experienţe; treptat, aceste experienţe se combină şi se integrează, dar personalitatea se modifică şi se dezvoltă de-a lungul copilăriei până în perioada adultă. Concepţiile moderne referitoare la astfel de teorii insistă asupra modului în care copiii reacţionează între ei şi faţă de adulţi, cum îşi fac prieteni sau duşmani şi cum se integrează într-o anumită cultură sau societate. Sigmund Freud a susţinut că personalitatea se compune din trei elemente: Ego, Id, şi Superego. Ego-ul corespunde cel mai bine cu Eul pe care îl cunoaştem. Prin Id el a cuprins instinctele primare, care stau de fapt la baza oricărui comportament uman. În concepţia lui Freud, rolul Superego-ului era să controleze activitatea Ego-ului şi a Id-ului. De exemplu, Id-ul ne va îndemna să ne satisfacem foamea, Ego-ul ne va spune în acest caz să mâncăm, iar Superego-ul ne va controla comportamentul, şi îl supune unui cod moral, astfel încât o persoană normală va mânca respectând o serie de standarde socialmente acceptate. Psihologul elveţian Carl Gustave Jung a elaborat o altă teorie referitoare la tipurile de personalităţi. El era de părere că fiecare dintre noi se poate închide în sine, devenind tăcut, retras şi preocupat de propriile gânduri. Această acţiune poartă numele de introspecţie, iar persoanele care recurg la ea frecvent – introvertite. De asemenea, putem fi deschişi lucrurilor ce se întâmplă în jurul nostru, devenind mai sociabili şi mai implicaţi în acţiunile celorlalţi. Persoanele care fac aceste lucruri sunt numite extrovertite. Multe persoane trec de la introspecţie la extrospecţie, în funcţie de circumstanţe. La unele persoane însă, una dintre aceste atitudini tinde să domine. De exemplu, tipul de persoană extrovertită este vorbăreaţă şi activă într-o situaţie în care cele mai multe persoane ar fi tăcute şi rezervate. Noţiunea celor două tipuri de personalităţi principale a lui Jung nu mai este în totalitate acceptată de majoritatea psihologilor, deşi introspecţia şi extrospecţia au devenit cuvinte descriptive utile. În prezent se acordă mai puţină importanţă tipurilor de personalităţi, acestea fiind folosite doar pentru identificarea cazurilor extreme. Majoritatea psihologilor sunt de acord că personalităţile sunt extrem de complexe, variate şi schimbătoare, imposibil de categorisit. În accepţiunea sa cea mai largă, termenul de personalitate denumeşte fiinţa umană considerată în existenţa ei socială şi înzestrarea ei culturală. Sunt diverse discipline care se ocupă de om ca personalitate, fiecare căutând să exploreze fiinţa umană în devenirea ei continuă (antropologia biologică şi culturală, sociologia, istoria, psihologia). Personalitatea este întotdeauna unică şi originală. Aceasta întrucât fiecare porneşte de la o zestre ereditară unică, singulară şi mai departe în câmpul existenţei sociale concrete, fiecare străbate un drum anume, desfăşurând diferite activităţi şi intrând în anumite relaţii, toate având anumite efecte asupra cursului dezvoltării şi construirii edificiului de personalitate. În realitate, fiecare om are un mod propriu şi concret, irepetabil de a fi, de a gândi şi simţi. Între oameni nu sunt numai deosebiri, ci şi asemănări. Într-o populaţie relativ omogenă, sub raport etnic, cultural, ocupaţional, într-o epocă dată se întâlnesc persoane care pot fi grupate într-un tip, după însuşirile lor fizice sau psihice comune. Se vorbeşte doar despre tipuri de francezi, englezi sau români şi printre aceştia de moldoveni, olteni ardeleni – despre tipuri de ţărani, negustori, militari, sportivi, artişti, despre tipuri temperamentale sau caracteriale. În primul rând, dispoziţia spre comunicare implică nu numai un limbaj, dar şi motivaţia, trebuinţa de a comunica şi totodată un mod de a gândi şi de a simţi. În al doilea rând, factorii de personalitate dispun de o relativă stabilitate, cine este înzestrat cu răbdare, cu stăpânire de sine şi calm, de cele mai multe ori dovedeşte aceste calităţi.

În al treilea rând, factorii de personalitate caracterizează pe om în ansamblul său, de exemplu, inteligenţa generală, fermitatea în atitudini se manifestă în cele mai diverse situaţii şi independent de acestea. În al patrulea rând, factorii de personalitate dispun totuşi de o oarecare plasticitate, nu sunt rigizi, putându-se restructura şi perfecţiona sub presiunea condiţiilor de mediu. În al cincilea şi ultimul rând, factorii dominanţi în sistemul de personalitate al subiectului sunt caracteristici sau definitorii pentru el, îl exprimă în ce are el esenţial ca om cuminte sau turbulent, talentat sau incapabil, respectuos sau insolent. Pe baza cunoaşterii structurilor de personalitate se pot face previziuni asupra reacţiilor şi conduitei subiectului într-o situaţie dată sau în faţa unei sarcini ce i se încredinţează. Însuşi subiectul care se observă şi se compară cu alţii ajunge să-şi constate capacităţile şi trăsăturile sale de caracter. Uneori, se laudă cu ele, alteori se resemnează fatalist: „aşa sunt eu şi n-am ce face”. Dar omul poate decide asupra ce să facă şi cum; fiind conştient de sine, încearcă mereu să-şi ia în stăpânire propria fiinţă cu tot ce are ea. O lege fundamentală a sistemului de personalitate este autodepăşirea şi realizarea de sine. Personalitatea este un agregat de aptitudini care are în centrul său Eul. Personalitatea dispune îndeosebi de trei laturi psihologice: temperamentul, aptitudinile şi caracterul.

Referat TEMPERAMENTUL PERSONALITATEA

STUDENT: ANGHELINA IRINA CARMEN SPECIALIZARE: FINANTE BANCI AN I

BIBLIOGRAFIE 1. Patricia Hedges: Personalitate Si Temperament 2. www.biblioteca.regielive.ro 3. www.descopera-tee.blogspot.ro