Tema-1.docx

Subiectele pentru examenul de ,,Psihologie” 1.

Apariţia psihologiei ca ştiintă. Definirea psihologiei. Originile teoretice şi practice ale psihologiei. Psihologia ca ştiinţă. Ramurile aplicative ale psihologiei.

Psihologia (din limba greacă: ψυχή psyché = suflet, λόγος logos = știință) este știința exacta a minții si comportamentului uman. Astfel, psihologia este studiul funcțiilor si proceselor mentale, a experiențelor interioare și subiective - precum gandurile, emoțiile, conștiința, motivarea, percepția altora și personalitatea.

Originile teoretice şi practice ale psihologiei. Însuşi termenul în traducere din limba greacă veche înseamnă ştiinţă despre suflet (psyche – „suflet” şi logos – „ştiinţă, învăţătură”). De aici s-a afirmat că psihologia este ştiinţa despre suflet. De-a lungul anilor psihologia a parcurs calea de la negare ei ca ştiinţă pînă la statutul ei de ştiinţă de bază în cadrul tuturor celorlalte ştiinţe. Psihologia este ştiinţa care studiază psihicul organismelor animale şi umane. Accentul se pune pe studierea funcţiilor, proceselor, însuşirilor, capacităţilor şi mecanismelor psihice prin intermediul utilizării unui ansamblul de metode obiective în scopul stabilirii legităţilor de funcţionare a psihicului. Există cîteva fenomene care au atras atenţia oamenilor din cele mai vechi timpurii şi care au impulsionat naşterea reflecţiei asupra psihicului - moartea omului, visele din timpul somnului, bolile psihice, halucinaţiile ş.a. În evoluţia cunoaşterii psihologice distingem 3 etape/perioade: a) etapa preştiinţifică, b) etapa filozofică, c) etapa ştiinţifică. a) Etapa preştiinţifică: ca preocupare practică, cunoaşterea psihologică a apărut odată cu apariţia omului, a conştiinţei umane raţionale, odată cu formarea primelor colectivităţi umane şi cu dezvoltarea primelor contacte interpersonale. O astfel de psihologie era însă neştiinţifică, fiind o modalitate de cunoaştere empirică a celorlalţi şi a propriei persoane. b) Etapa filosofică începe odată cu formarea marilor sisteme filosofice din antichitatea tîrzie pînă în momentul desprinderii psihologiei de filosofie şi constituirii ei ca ştiinţă de sine stătătoare (1879). În această perioadă diferiţi gînditori ai antichităţii au manifestat interes pentru explicarea fenomenelor sufleteşti, cunoaşterea psihologică obţinînd un caracter mai riguros sistematizat, logic şi argumentat. Ea rămîne însă o cunoaştere speculativă, încă neştiinţifică, fiind lipsită de un suport concret furnizat de metode obiective de cercetare. Prima lucrare filosofică cu caracter psihologic este „De anima” („Despre suflet”) a lui Aristotel. Progresul în dezvoltarea gîndirii psihologice a fost determinat de activitatea marilor gînditori ai antichităţii. Unul dintre primii filosofi care au studiat fenomenele psihicului a fost Aristotel (384-322 î.e.n.) şi Epicur (341270 î.e.n.). În secolul XVIII apare denumirea de psihologie. În 1590 apare o carte intitulată

Psihologia, autor fiind Goclenius. Mai apoi filosoful Ch. Wolf a scris două lucrări ca Psihologia empirică (1732) şi Psihologia raţională (1734). Însă ca ştiinţă, psihologia se va constitui mai tîrziu, peste 150 de ani. c) Etapa ştiinţifică începe prin constituirea psihologiei ştiinţifice (1879) şi durează pînă la momentul actual. Constituirea psihologiei ca ştiinţă independentă s-a produs în jumătatea a doua a sec. Al XIX-lea. Pînă la acel moment psihologia s-a dezvoltat în cadrul filosofiei. Una din primele lucrări cu caracter ştiinţific a apărut în 1860. W. Weber şi T. Fechner încearcă să realizeze trecerea de la fiziologie la psihologie prin cercetări asupra senzaţiilor, în special a celor tactile şi vizuale. Ei au studiat raporturile existente între intensitatea unor stimuli şi senzaţiile ce apar. Psihologia ca ştiinţă Ca ştiinţă de sine stătătoare, independentă de filozofie, psihologia se constituie în a doua jumătate a secolului XIX, odată cu apariţia la Leipzig, în Germania, în 1879 a primului laborator de psihologie experimentală, întemeiat de W. Wundt. De atunci şi pînă la momentul actual psihologia a devenit o ştiinţă experimentală şi obiectivă, înregistrînd o dezvoltare rapidă de-a lungul a două mari perioade: 1. perioada psihologiei ştiinţifice clasice şi 2. perioada psihologiei ştiinţifice contemporane/ moderne (începînd cu a II-a jumătate a sec. XX pînă la momentul actual). Investigaţiile efectuate în bază de experiment în scurt timp au dat rezultate semnificative şi bogate. Peste 10 ani, în 1889, a avut loc deja Primul Congres de Psihologie. În sec. XX psihologia se dezvoltă paralel în mai multe direcţii. Mai întîi au apărut cercetări experimentale efectuate pe animale. La începutul secolului, I. P. Pavlov şi-a publicat rezultatele sale privind reflexele condiţionate. Simultan, în SUA, E. Thorndike a iniţiat cercetări cu ajutorul labirintului în care trebuiau să se orienteze şoarecii observaţi de experimentator. Criticîndu-l pe Thorndike, J. Watson continuă, împreună cu elevii săi, opera acestuia, introducînd modificări. Această şcoală se numeşte behaviorism, întrucît pune în centrul atenţiei studiul comportamentului. Ea a folosit pe larg scurte proceduri experimentale, numite teste, care au permis discriminarea şi măsurarea aptitudinilor şi sînt utilizate azi în mod frecvent. Pe un cu totul alt plan, psihicul a fost abordat de către medicul vienez S. Freud, fondatorul psihanalizei, disciplină ce-şi propune să analizeze profunzimile inconştientului, a cărui importanţă a exagerat-o. În studiul percepţiei, experimentul a fost utilizat cu succes de o şcoală germană numită gestaltism. Totuşi, progresele esenţiale ale psihologiei au venit din parte a acelor cercetători care au făcut investigaţii concrete, bazate pe observarea comportării umane, pe rezultatele convorbirilor şi ale experimentelor.

Ramurile psihologiei. Datorita cercetarilor efectuate de psihologi s-au acumulat foarte multe cunostinte referitor la personalitate, inteligenta etc. Unele cunostinte au un caracter predominant teoretic. Altele au un caracter practic si sunt utilizate in educatie, organizarea muncii, tratarea bolilor psihice etc. Odata cu acumularea cunostintelor psihologia s-a divizat in mai multe ramuri. Din acest motiv nu putem vorbi despre psihologie ca despre o stiinta unitara. Psihologia este un sistem de discipline teoretice si aplicative care are aproximativ 30 - 40 de ramuri intre care exista numeroase relatii. Vom enumera cele mai importante ramuri. 1. Psihologia generala este disciplina psihologica centrala cu un caracter teoretic. Ea studiaza legile generale ale activitatii psihice umane si explica conceptele fundamentale ale psihologiei. Psihologia generala pune la dispozitia celorlalte ramuri cunostintele sale teoretice si metodele sale de cercetare. La randul lor celelalte ramuri prin cercetarile lor ajung la unele concluzii generale care sunt integrate in sistemul de cunostinte al psihologiei generale (Rosca, 1976, p. 18). 2. Psihologia varstelor sau psihologia dezvoltarii studiaza caracteristicile evolutiei psihice, particularitatile psihice ale copilului, adultului si batranului (de exemplu caracteristicile atentiei, memoriei, afectivitatii, inteligentei la diferite varste) (Schiopu, 1995, p. 555). 3. Psihopatologia studiaza modificarile patologice ale proceselor psihice cum ar fi halucinatiile, obsesiile, mitomania etc. (idem, p. 572). 4. Psihologia medicala studiaza reactia psihica fata de boala, relatiile bolnavului cu familia si personalul medical, atitudinea fata de moarte etc. (idem, p. 565). 5. Psihologia pedagogica sau educationala studiaza aspectele psihologice ale educatiei copilului, adultului, batranului, educatia persoanelor cu deficiente, a bolnavilor psihici etc. In functie de aceste domenii educative psihologia pedagogica are mai multe subramuri, de exemplu: -

psihologia scolara care studiaza din punct de vedere psihologic procesul instructiveducativ care se desfasoara in scolile de masa la varsta scolara propriu-zisa (6 - 19 ani); (Radu, 1974, p. 5).

-

psihopedagogia speciala care studiaza din punct de vedere psihologic educatia persoanelor cu deficiente (nevazatori, surzi, deficienti motor, oligofreni, persoane cu tulburari de vorbire etc.) (Verza, 1997, p. 3).

Psihologia juridică cercetează însuşirea de către persoane a normelor de drept şi regulilor de comportare; de asemenea este utilă pentru educaţie. Psihodiagnostica propune şi rezolvă problemele aprecierii psihologice a nivelului de dezvoltare a oamenilor şi diferenţierea lor. Studierea ştiinţelor psihologice începe cu psihologia generală, fiindcă fără cunoaşterea profundă a noţiunilor de bază, lămurite în psihologia generală, va fi imposibil de înţeles acel material, care este oferit de domeniile speciale ale psihologiei. Alte ramuri aplicative ale psihologiei sunt psihologia comertului, reclamei, sportului, artei etc.