Taxele Vamale.docx

REGLEMENTAREA TARIFARA COMUNITARĂ 1. 2. 3. 4.

Noţiuni generale privind reglementarea tarifară. Tariful vamal comunitar şi clasificarea tarifară. Tariful Vamal Integrat Comunitar (TARIC). Aplicarea preferinţelor tarifare în cadrul Comunităţii Europene. 1. Noţiuni generale privind reglementarea tarifară.

Reglementarea tarifară este realizată prin intermediul tarifului vamal, care este un instrument de realizare a politicii economice a statului, avînd drept scop echilibrarea importului și exportului de mărfuri și protejarea pieţii interne prin instituirea şi aplicarea mecanismului de percepere a taxelor vamale. După părerea autorului român A.T. Moldovan „Tariful vamal ai fiecărui stat principalul instrument pentru reglementarea schimburilor comerciale externe – cuprinde totalitatea taxelor vamale”. Tot autorul respectiv menţionează că: „Tariful vamal este un catalog ce cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale şi taxa vamală percepută asupra fiecărui produs sau grupă în parte, fiind cuprinse uneori în acest catalog şi mărfurile scutite de impunere vamală la importul lor pe teritoriul vamal al ţării respective sau exportul lor peste graniţele ţării”.1 O altă definiţie a tarifului vamal este dată de autoarea română C. Mladen, care consideră că: „Tariful vamal este un catalog ce cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale şi taxa vamală percepută pentru fiecare produs sau grupă în parte. Tariful de import al fiecărui stat ca ansamblu de taxe de import acordă prioritate uneia dintre cele două scopuri pentru care este perceput, și anume: - instrument de preotecție desemnat să elimine sau să reducă importul prin creșterea prețului acestuia; - mijloc de obținere a unor venituri pentru bugetul țării importătoare.2 Tariful vamal de import în literatura de specialitate este definit ca cel mai traditional instrument aplicat în vederea realizării politicii economice al oricărui stat, deoarece aplicarea lui presupune nu numai determinarea poziţiei tarifare şi a taxei vamale ce trebuie să fie percepută, dar şi stabilirea valorii în vamă şi a ţării de origine a mărfii. Astfel, în cadrul dreptului vamal comunitar sunt stabilite mai multe temeiuri în baza cărora sunt încasate drepturile vamale şi sunt aplicate măsurile politicii comerciale în privinţa statelor terţe şi anume:  tariful vamal şi clasificarea tarifară;  originea mărfii;  valoarea mărfii în vamă. Scopul tarifului vamal de import este majorarea preţului produselor importate prin aplicarea taxelor vamale la import. Respectiv, cu cît bariera tarifară la import va fi mai ridicată, cu atît mărfurilor străine le va fi mai dificil să concureze cu mărfurile autohtone. Funcţiile de bază ale tarifului vamal comunitar sunt:  funcţia protecţionistă - protejarea mărfurilor şi producătorului comunitar;  funcţia fiscală de percepere a taxelor vamale la bugetul comunitar. Datorită complexităţii operaţiunilor comerciale de import - export există în prezent tarife vamale, care prevăd fie un anumit nivel pentru fiecare articol ce se aplică pentru importatorii din toate ţările, fie diferite nivele, care se aplică în raport cu ţara sau comunitatea din care provin mărfurile. În general se lucrează cu tariful care are mai multe coloane pentru a fi prevăzute mai multe categorii de taxe în funcţie de ţara de provenienţa a mărfii respective, sistem care uneori are caracter de discriminare de natura comercială. Astfel, în tariful cu mai

multe coloane sunt prevăzute taxe de natură generală, taxe convenţionale - pentru statele care beneficiază de clauza naţiunii celei mai favorizate, taxe preferenţiale – în cazurile de acordare a unei anumite preferinţe prin instrumente juridice internaționale. În sensul dat o clasificare a tarifelor vamale este acea care împarte tarifele vamale cu o singură coloană (simplu) ce cuprinde o singură listă de taxe vamale, care se aplică importurilor provenind din toate ţările şi tariful vamal cu mai multe coloane (compus), care prevede mai multe categorii de taxe ce se aplica diferit faţă de ţara, de unde provine marfa, respectiv, acest tip de tarife, cu niveluri diferenţiate de taxe vamale, prevăd o discriminare comercială şi posibilitatea de a obţine concesii tarifare din partea altor ţări. În cadrul unui asemenea tarif, cotele taxelor vamale se schimbă de la cota maximă (taxa vamală autonomă sau generală), la o cotă mai mică (taxa convenţională). Structural tariful vamal compus conţine mai multe coloane, şi anume:  Coloana taxelor generale (autonome sau de bază) se aplică statelor, cărora nu li se acordă clauza naţiunii celei mai favorizate;  Coloana taxelor convenţionale - se aplică produselor din statele cărora li se acordă clauza naţiunii celei mai favorizate;  Coloana taxelor preferenţiale - se aplică produselor din ţările cărora li se acordă preferinţe;  Coloana taxelor de retorsiune - se aplică produselor din ţările care au discriminat exportul din ţara dată. O altă clasificare a tarifelor vamale este după modul de stabilire al taxelor vamale, conform căreia tarifele vamale pot fi clasificate în:  tarif vamal general (autonom);  tarif vamal diferenţiat;  tarif vamal convenţional;  tarif vamal preferenţial. Tariful vamal general cuprinde ansamblul taxelor vamale aplicabile mărfurilor importate sau exportate, indiferent de statul din care provin sau către care se importă, practicîndu-se între statele care nu au încheiat convenţii sau acorduri în acest domeniu şi conţine o singură coloană de taxe vamale pentru toate mărfurile supuse impunerii vamale. Tariful vamal diferenţiat se stabileşte pentru vînzările de mărfuri sau produse numai în relaţiile cu anumite state, în scopul protecţiei ce trebuie acordată unor interese economice și are un regim superior tarifului vamal general. Tariful vamal contravențional conține taxele vamale stabilite prin convenții între diferite state sau prin clauze ale acordurilor comerciale privind operațiunile de import – export a mărfurilor. Este important de precizat că între aceste clauze este inserată şi clauza naţiunii celei mai favorizate, adică una din coloanele de taxe vamale convenţionale se referă la mărfurile importate din ţările care beneficiază de această clauză. În art.1 din Acordul General pentru Tarife şi Comerţ, clauza naţiunii celei mai favorizate se prezintă astfel: „Orice avantaje, privilegii şi imunităţi acordate de către o parte contractantă pentru un produs originar din/sau avînd ca destinaţie teritoriul tuturor celorlalte părţi contractante, vor fi extinse imediat şi necondiţionat asupra oricărui produs similar originar din/sau avînd ca destinaţie teritoriul tuturor celorlalte părţi contractante.” Aceasta priveşte taxele vamale şi impunerile de orice natură percepute cu ocazia importului sau exportului. Astfel, din această dispoziţie stabilim, că acordarea de reduceri sau scutiri de taxe vamale pentru anumite produse, unor state, obligă la acordarea aceloraşi facilităţi ţărilor cărora li s-a acordat clauza naţiunii celei mai favorizate. Se creează şi un tratament naţional în materie de impozite şi alte reglementări interne, întrucît acest acord mai prevede că produsul din teritoriul oricărei alte părţi contractante nu va fi supus, direct sau indirect, la taxe sau alte

impuneri interne, de orice natură, superioare celor aplicate, direct sau indirect, produselor naționale similare. Există în practica internațională excepții de la principiul clauzei națiunii celei mai favorizate. Aceasta înseamnă că dacă unul dintre cele două state va acorda ulterior, unui terț, condiții de tariff vamal mai avantajoase, aceste condiții se vor aplica de drept și schimburilor de mărfuri ce vor intervene după această data între statele părți la convenția inițială.3 Tariful vamal preferențial este tariful vamal care constă în practicarea de taxe vamale în cuantumuri reduse şi în exceptarea de la plata taxelor vamale a unor categorii de mărfuri sau produse, eliminîndu-se obstacolele din comerţul internaţional. Prin utilizarea acestor tarife se obţine o scădere a preturilor mărfurilor şi produselor, întrucît taxele vamale se includ în preţul mărfurilor şi produselor importate şi sunt suportate de cumpărători. Taxele vamale preferenţiale pot fi taxe bazate atît pe principiul reciprocităţii cît şi pe principiul nereciprocităţii. Astfel. în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare, Acordul General pentru Tarife şi Comerţ a instituit sistemul generalizat de preferinţe vamale reciproce şi nediscriminatorii SGP - un ansamblu de reguli comerciale potrivit cărora ţările dezvoltate aplică scutirea integrală sau parţială de taxe vamale asupra importului de produse manufacturate care provin din ţările în curs de dezvoltare, beneficiare de preferinţe. Aceste preferinţe, fiind unilaterale, nu constituie obiectul negocierilor între ţările donatoare şi cele beneficiare. Un avantaj important al tarifelor vamale preferenţiale îl constituie posibilitatea de negociere a concesiilor vamale, precum şi instituirea de discriminări în relaţiile cu anumite state. Formele sub care se pot prezenta concesiile vamale se referă la reduceri directe de taxe vamale la anumite mărfuri sau grupe de mărfuri şi consolidarea taxelor vamale prin două modalităţi: menţinerea taxelor vamale în vigoare la nivelul existent pe o perioadă de timp determinată şi neimpunerea în continuare a taxelor vamale de import asupra mărfurilor cărora nu trebuia să li se aplice taxele vamale.4 2. Tariful vamal comunitar şi clasificarea tarifară. Tratatul privind înfiinţarea Comunităţii Europene indică în mod explicit în articolul 9, că baza constituirii acestei organizații o reprezintă Uniunea Vamală. Principala caracteristică a uniunii vamale europene este aplicarea unui tariff vamal comun în relațiile economice cu țările situate în afara teritoriului vamal comunitar și lipsa taxelor vamale aplicate comerțului dintre statele Uniunii Europene. Rezultă în mod limpede, că fără existența uniunii vamale nu se poate realiza uniunea economică și monetară și cu atît mai mult o piață unică internă. Astefel, unul din elementele de bază ale uniunii vamale din cadrul uniunii Europene îl constituie Tariful vamal comunitar, sau denumirea legală a acestuia Tariful Vamal Comun (TVC). Importanţa Tarifului Vamal Comun reiese din prevederile noului Cod Vamal comunitar, care în articolul 33 stabileşte, că: „Taxele la import şi la export datorate se bazează pe Tariful Vamal Comun”. Cît priveşte celelalte măsuri prevăzute de dispoziţiile comunitare specifice în materie de schimburi comerciale cu mărfuri, acestea se aplică, după caz, în conformitate cu clasificarea tarifară a mărfurilor. Anume aplicarea Tarifului Vamal Comun a acordat Comunităţii Europene posibilitatea de a duce o politică vamală şi comercială separată, iar începînd cu 1975 încasările acumulate conform TVC ajung nu în bugetul statelor-membre, dar direct Comunităţii, fiind una dintre cele mai importante surse ale bugetului UE. Alcătuirea Tarifului Vamal Comun a fost un proces anevoios şi de lungă durată, mai ales în ce priveşte aspectele legate de alcătuirea nomenclaturii tarifare. Acest instrument

vamal fiind important nu numai pentru încasarea taxelor vamale, dar şi pentru un şir de activităţi ale Comunităţii, de exemplu acumularea datelor statistice legate de activitatea economică externă, sau aplicarea măsurilor de politică agricolă şi fiscală, a măsurilor netarifare, etc. Iniţial în 1958 TVC se baza pe nomenclatura stabilită în Convenţia de la Bruxelles din 1950 cu privire la Nomenclatura pentru clasificarea mărfurilor în tarifile vamale. Faptul că TVC urma să se bazeze pe o nomenclatură vamală cu caracter permanent și unitar, a fost dictate de necesitatea să fie asigurată o clasificare metodică a mărfurilor, care să stabilească pentru fiecare marfă locul cel mai potrivit și care să fie același în toate tarifele țărilor care adoptă clasificarea, să unifice terminologia şi limbajul vamal, să faciliteze negocierile tratatelor şi acordurilor comerciale şi vamale, bilaterale şi multilaterale şi, în fine, să faciliteze culegerea uniformă a datelor destinate elaborării statisticilor detaliate comparate. Astfel, o nomenclatură vamală unitară permite:  asigurarea unei clasificări metodice a mărfurilor care fac obiectul operaţiunilor de comerţ internaţional;  atribuirea fiecărei categorii de mărfuri a locului cel mai adecvat şi care trebuie să fie acelaşi în toate tarifele ţărilor care adoptă această nomenclatură;  unificarea terminologiei şi a limbajului vamal, în scopul de a le face cît mai accesibile atît tehnicienilor, cît şi publicului şi de a simplifica astfel sarcina importatorilor, exportatorilor, producătorilor şi serviciilor administrative;  facilitarea atît a negocierii tratatelor şi acordurilor comerciale şi vamale bilaterale şi multilaterale, cît şi a aplicării şi interpretării lor în mod corect;  facilitarea în final a colectării uniforme a datelor destinate în elaborarea statisticilor detaliate comparate.5 Nomenclatură vamală, fiind alcătuită în aşa manieră încît să asigure un caracter obiectiv, unitar şi exact al mărfurilor, are la bază faptul că aşează într-o grupă toate acele produse care provin dintr-o singură materie primă, cuprinzînd reguli generale de interpretare. Interpretarea corectă a poziţiilor din nomenclatură este deosebit de importantă pentru organele vamale, care realizează astfel o percepere corectă a taxei vamale, evitîndu-se erorile judiciare şi evaziunea comercială de natură vamală. La 22 septembrie 1987 Comunitatea Europeană a ratificat Convenţia internaţională cu privire la sistemul armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor, încheiată la Bruxelles la 14.06.1983. Aceasta a intrat în vigoare pe teritoriul Comunităţii la 01 ianuarie 1988 sub forma nomenclaturii combinate care se aplică pînă în prezent. În art.1 din Convenţia internaţională cu privire la sistemul de descriere şi codificare a mărfurilor sunt definite următoarele noțiuni:  sistem armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor – reprezintă nomenclatura care coprinde poziţiile, subpoziţiile şi codurile numerice aferente, notele de secţiuni, capitole şi subpoziţii, precum şi regulile generale de interpretare a sistemului armonizat cuprinse în anexa la această convenţie;  nomenclatură tarifară - reprezintă nomenclatura stabilită în conformitate cu legislaţia părţii contractante pentru încasarea taxelor vamale de import;  prin nomenclaturi statistice se înţeleg nomenclaturile mărfurilor, elaborate de partea contractantă, pentru culegerea datelor necesare întocmirii statisticilor comerciale de import şi de export;  nomenclatură tarifară şi statistică combinată reprezintă o nomenclatură combinată care integrează nomenclatura tarifară şi nomenclaturile statistice cerute în mod legal de către partea contractantă pentru declararea mărfurilor la import.6 Sistemul armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor (SH) este o codificare vamală adoptată conform Convenţiei menţionate de majoritatea participanţilor la comerţul mondial

(cuprinde 90% din mărfurile aflate în circuit comercial internaţional). În cadrul Sistemului Armonizat produsele sunt identificate prin 6 cifre şi clasificate pe 1241 de poziţii, acestea fiind distribuite în 5019 subpoziţii. Toate mărfurile fiind grupate în 97 de capitole. Structural tariful vamal comunitar include următoarele componente:  Nomenclatura Combinată (o listă sistematizată de mărfuri);  Alte nomenclaturi marfare, care totalmente sau parţial sunt bazate pe nomenclatura combinată, sau o completează pe aceasta, stabilite de actele comunitare care reglementează comerţul cu anumite categorii specifice de mărfuri (în special comerţul cu produsele agricole);  Cuantumul indicat pentru fiecare poziţie din cadrul nomenclaturii combinate a: i) taxelor vamale; ii) încasărilor prevăzute de politica agrară comună.  măsurile tarifare preferenţiale, prevăzute de acordurile încheiate de Comunitate şi statele terţe, sau un grup de astfel de state;  măsurile tarifare preferenţiale stabilite de către Comunitate în mod unilateral în privinţa statelor terţe, grupuri de state sau teritorii (în cadrul sistemului generalizat de preferinţe SGP Plus);  măsurile tarifare autonome, care reduc sau exclud impunerea vamală pentru anumite categorii de mărfuri;  alte măsuri tarifare prevăzute de legislaţia comunitară. Cît priveşte componenta de bază a Tarifului Vamal Comun - Nomenclatura Combinată, a fost instituită prin Regulamentul (CEE) Nr.2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun, ca anexa nr. 1. Respectiv, în articolul 1 este prevăzută instituirea unei nomenclaturi a mărfurilor, denumită „Nomenclatură Combinată”, care respectă, în acelaşi timp, atît cerinţele Tarifului Vamal Comun, cît şi statistica de comerţ exterior a Comunităţii. La rândul său Nomenclatura Combinată cuprinde: a) nomenclatura Sistemului Armonizat; b) subdiviziunile comunitare ale acestei nomenclaturi, în care se specifică ratele corespunzătoare ale drepturilor vamale; c) dispoziţiile preliminare, notele complementare ale secţiunilor sau ale capitolelor şi notele de subsol referitoare la subpoziţiile Nomenclaturii Combinate. Nomenclatura Combinată a UE este în conformitate cu prevederile Convenţiei internaţionale cu privire la sistemul armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor, dat fiind faptul, că Comunitatea este parte la convenţia dată. Respectiv, nomenclatura combinată reproduce nomenclatura Sistemului Armonizat, adăugînd la aceasta unele subpoziţii proprii prevăzute de legislaţia comunitară. Nomenclatura Combinată este alcătuită din 21 de secţiuni, care la rîndul său sunt împărţite în 99 de capitole. Capitolele sunt împărţite în grupe şi subgrupe. Mărfurile sunt repartizate pe capitol în dependență de compoziţia acestora. În cadrul fiecărui capitol mărfurile sunt clasificate pe grupe în ordinea corespunzătoare stadiului de prelucrare. Fiecare secţiune, capitol, grupă este însoţită de comentariile respective. Nomenclatura Combinata satisface pe deplin atît cerinţele tarifare cît şi cel statistice ale Comunităţii şi este folosit atît de Comunitate cît şi de principalii săi parteneri comerciali. Astfel, toate măsurile comerciale utilizează nomenclatură combinată pentru a descrie din punct de vedere fiscal, statistic şi comercial tratamentul ce urmează a fi aplicat fiecărui fel de marfă. Marfa care este importată sau exportată trebuie declarată în vamă cu indicarea subpoziţiei nomenclaturii caracteristice ei. La fel, Nomenclatura combinată este utilizată pentru identificarea mărfurilor supuse măsurilor netarifare, pentru împiedicarea importului anumitor produse, precum şi pentru elaborarea şi aplicarea regulilor de origine, întrucît

produsul finit corespunde unei poziţii tarifare diferite de cea a mărfurilor importate şi utilizate pentru fabricarea sa. În baza Nomenclaturii Combinate, Comisia a instituit un tarif integrat, al Comunităţilor Europene, denumit „TARIC” (mai detaliat a se vedea subiectul 3 al temei în cauză). Acesta include: a) subdiviziuni comunitare suplimentare, denumite „subpoziţii TARIC”, care sunt necesare pentru descrierea mărfurilor ce fac obiectul măsurilor comunitare; b) ratele drepturilor vamale şi alte taxe aplicabile; c) numerele de cod care stabilesc subpoziţiile Nomenclaturii, d) orice alte informaţii necesare pentru punerea în aplicare sau gestionarea măsurilor comunitare în cauză. Fiecare subpoziţie a Nomenclaturii Combinate are un cod numeric compus din opt cifre, astfel primele şase cifre reprezintă codurile numerice corespunzătoare poziţiilor şi subpoziţiilor din Nomenclatura Sistemului Armonizat, cea de-a șasea, a șaptea și a opta cifră identifică subpozițiile Nomenclaturii. În cazul în care o poziție sau o subpoziție a Sistemului Armonizat nu este subdivizată în scopuri comunitare, cifrele a şasea, a şaptea şi a opta sunt indicate cu „00”. Cea de-a noua cifră este rezervată utilizării de către statele-membre, pentru subdiviziuni statistice naţionale. Subpoziţiile TARIC se identifică prin cea de-a zecea şi cea de-a unsprezecea cifră care, împreună cu numerele de cod menţionate mai sus, formează numerele de cod TARIC. În absenţa subdiviziunilor comunitare, cifrele a zecea şi a unsprezecea sunt indicate ca „00”. În mod excepţional, se poate utiliza un cod adiţional TARIC de patru cifre pentru aplicarea de măsuri comunitare specifice, care nu sunt codificate sau care nu sunt codificate integral, la nivelul cifrelor a zecea şi a unsprezecea.7 Legislaţia vamală comunitară indică că Nomenclatura Combinată, împreună cu ratele drepturilor şi alte taxe aferente, precum şi măsurile tarifare cuprinse în TARIC sau în alte reglementări comunitare constituie Tariful Vamal Comun, care se aplică importului de mărfuri în Comunitate. Tariful Vamal Comun, aplicat în toate statele-membre ale Uniunii Europene, este utilizat la importurile de mărfuri care depăşesc frontierele exterioare ale uniunii vamale, astfel că taxele la care sunt supuse importurile variază după natura şi provenienţa mărfurilor, în scopul protejării intereselor economice ale Comunităţii, care aplică „principiul după care producătorii naţionali trebuie să poată concura de o manieră echitabilă şi pe picior de egalitate pe piaţa comunitară cît şi cu producătorii care exportă pe terţe pieţe.” 8 În cazul importului de materii prime şi produse semifinite, pe care Comunitatea nu le produce, dar îi sunt necesare pentru fabricarea unor produse, acestora li se aplică taxe vamale reduse sau chiar suspendarea temporară sau permanentă a taxelor, cu condiţia ca producătorii din Comunitate să le utilizeze pentru a fabrica produse destinate exportului în afara Comunităţii. Astfel, aceştia dispun de materii prime și produse semifinite în aceleași condiții de concurență ca și întreprinderile străine de producție. Tariful vamal al Comunităţii Europene este un tarif vamal compus, deoarece prevede mai multe coloane, inclusiv de aplicare a taxelor vamale, şi anume: 1) prima coloană include codurile mărfii conform Nomenclaturii Combinate; 2) în coloana a doua se conţine descrierea mărfii, 3) în a treia coloană sunt indicate taxele vamale autonome, care sunt fixate de către Comunitate în mod unilateral. Astfel, cotele taxelor vamale autonome sunt maximale şi se aplică statelor, cărora Comunitatea Europeană nu le-a acordat clauza naţiunii celei mai favorizate; 4) în a patra coloană sunt indicate taxele vamale convenţionale. Cotele taxelor vamale convenţionale sunt aplicate ţărilor care beneficiază de clauza naţiunii celei mai

favorizate, acestea fiind ţările care fac parte din cadrul OMC, precum şi ţările cu care CE a semnat acorduri unde este prevăzută clauza dată. Taxele vamale autonome vor fi aplicate atunci cînd ele sunt mai mici decît cele convenţionale, sau atunci cînd taxa convenţională pentru categoria de marfa respectivă lipseşte; 5) a cincia coloană include informaţiile suplimentare în privinţa mărfurilor cum ar fi greutatea, mărimea, volumul. Măsurile realizate prin intermediul Tarifului Vamal Comun conduc la întărirea protecţiei juridice a agenţilor economici şi joacă un rol important în creşterea numărului operaţiunilor de import-export. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că TVC se aplică integral numai în comerţul cu ţările din America de Nord, Australia şi Africa de Sud. La aplicarea TVC pentru alte state un rol determinant îl au acordurile internaţionale şi în primul rînd Acordul General pentru Tarife şi Comerţ, precum şi tot felul de preferinţe tarifare pentru diverse bunuri provenite din diferite ţari. Ca urmare a reducerii semnificative a taxelor vamale la nivel mondial, a devenit necesar să se modifice şi TVC. Din 1995, a intrat în vigoare o nouă versiune a acestuia, care ia în considerare rezultatele Rundei Uruguay al GATT, ce recomandă ca fiecare element din Nomenclatura tarifară să aibă două niveluri de tarife: autonomă și convenţională. Acesta din urmă se aplica între statele-membre la GATT. O mare influență asupra mărimii TVC îl au preferinţele tarifare generale, care se aplică ţărilor în curs de dezvoltare în cadrul politicii de sprijinire a dezvoltării lor economice. Factorul final care determină excepţiile de la aplicarea Tarifului Vamal Comun pentru importurile din anumite ţări sunt contingentele tarifare, plafoanele tarifare şi suspendarea temporară a tarifelor. Contingentele şi plafoanele tarifare sunt aplicate în rezultatul acordurilor bilaterale sau multilaterale cu statele terţe pentru a asigura aprovizionarea Comunităţii cu anumite mărfuri şi sunt aprobate de Comisia Europeană anual. Suspendarea temporară a tarifelor acoperă aproximativ 1800 de produse sau grupe de produse. În cea mai mare parte acestea sunt produsele chimice, produse electronice şi industriei aviaţiei. În afară de situaţiile menţionate mai sus, tarifele se suspendă, de obicei, la unele produse agricole şi de pescuit. Acest lucru este făcut pentru a asigura comunităţii, unele tipuri de alimente, precum şi pentru a satisface gusturile tradiţionale ale consumătorilor care sunt legate de mărfurile originare din anumite ţări din afara UE. Legislaţia vamală comunitară stabileşte, că taxele care urmează a fi achitate la apariţia obligaţiei vamale, trebuie să se bazeze pe tariful vamal comunitar. Totodată, alte măsuri îndreptate la reglementarea comerţului internaţional cu anumite categorii de mărfuri, stabilte de actele comunitare urmează a fi aplicate conform clasificării tarifare a mărfurilor date. Clasificarea (încadrarea) tarifară a mărfurilor este operaţiunea prin care se determină secţiunea, capitolul, poziţia şi subpoziţia tarifară în care face parte un produs în una din nomenclaturile vamale. Această operațiune serveşte la cunoaşterea nivelului taxei vamale, iar determinarea ei corectă evită apariția unor posibilităţi de neînţelegere cu autorităţile vamale ale ţării importatoare. Poziţia tarifară reprezintă locul atribuit fiecărei mărfi în tariful vamal; aceasta condiţionează procentul taxei vamale, aplicarea măsurilor de politică comercială, a normelor, regulilor sanitare şi fitosanitare. Astfel, în vederea aplicării Tarifului Vamal Comun, se utilizează „clasificarea tarifară” a mărfurilor, care reprezintă identificarea unei subpoziţii sau a altei subdiviziuni a Nomenclaturii Combinate în care mărfurile trebuie încadrate. Ce ţine de aplicarea măsurilor netarifare „clasificarea tarifară” a mărfurilor „reprezintă identificarea unei subpoziţii sau a altei subdiviziuni a Nomenclaturii Combinate sau a unei alte nomenclaturi stabilite prin dispoziţii comunitare şi care are la bază total sau parţial Nomenclatura Combinată sau adăugîndu-i eventual alte subdiviziuni în care mărfurile trebuie încadrate.” 9

În diverse ţări, tarifele vamale cuprind clasificări ale mărfurilor după mai multe criterii, cum ar fi clasificarea alfabetică, după originea mărfii sau în funcţie de gradul lor de prelucrare. Însă de cele mai multe ori se ţine seama de toate criteriile menţionate şi se face o clasificare combinată. La clasificarea tarifară a mărfurilor, inclusiv la nivel comunitar se utilizează Regulile generale pentru interpretarea Sistemului Armonizat din Convenţia internaţională cu privire la Sistemul armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor. Astfel, clasificarea mărfurilor în Nomenclatura Sistemului Armonizat presupune stabilirea subpoziţiilor la nivel de maximum 6 cifre. Clasificarea mărfurilor în Nomenclatura Combinată presupune stabilirea subpoziţiilor la nivel de maximum 8 cifre. Clasificarea mărfurilor în Nomenclatura TARIC presupune stabilirea subpoziţiilor la nivel de maximum 11 cifre. Toate produsele importate pe teritoriul vamal comunitar trebuie sa fie încadrate într-o poziţie tarifară din totalul celor 15500 de poziţii, cuprinse în Nomenclatura Combinată. În practica internaţională şi comunitară sunt şase reguli generale de încadrare în nomenclatura vamală:  Regula 1: precizează că titlurile secţiunilor, capitolelor şi subcapitolelor au numai un rol indicativ, determinarea încadrării tarifare se face în conformitate cu textul poziţiilor, al notelor de secțiune şi al notelor de capitol;  Regula 2: se referă la încadrarea bunurilor incomplete sau nefinite, prezentate la vămuire în stare nemontată sau demontată şi la încadrarea mărfurilor alcătuite dintr-o materie sau substanţă asociată sau amestecată cu alte materii, fără ca această asociere să afecteze caracterul esenţial al materiei de bază;  Regula 3: se referă la încadrarea mărfurilor alcătuite din materii diferite şi care sunt susceptibile de a fi încadrate în două sau mai multe poziţii tarifare;  Regula 4: determină încadrarea mărfurilor similare;  Regula 5: se referă la încadrarea ambalajelor;  Regula 6: se referă la încadrarea mărfurilor în interiorul unei poziţii sau a unei subpoziţii. Determinarea poziţiei tarifare condiţionează cuantumul taxelor vamale şi al altor impozite de achitat, precum şi natura formalităţilor vamale de îndeplinit, în momentul vămuirii.10 Aceste reguli codifică principiile de bază ale nomenclaturii, avînd în vedere formarea unei interpretări juridice uniforme şi, în particular, încadrarea: - articolelor incomplete sau nefinite; articolelor prezentate în stare demontată sau nemontată; - produselor amestecate; lucrărilor compuse din materiale diferite; - articolelor compuse (compozite); mărfurilor prezentate în seturi pentru vînzarea cu amănuntul; - articolelor care nu pot fi încadrate în urma unei logici referitoare la conţinutul poziţiilor şi a notelor diferite; - casete, cutii, ambalaje.11 În cazul în care nu se poate determina poziţia tarifară a mărfurilor ce urmeaza a fi vămuite, declarantul vamal are două variante: fie apelează la formula telefonului, cerînd în acest fel ajutorul autorităţii vamale, fie va adresa o cerere scrisă biroului vamal din raza teritorială de care aparţine firma. Prima variantă este frecvent utilizată, avînd avantajul că permite obţinerea unui răspuns într-un interval de timp foarte scurt. În schimb, aceasta prezintă un inconvenient: avizul obţinut din partea autorităţii vamale nu angajează răspunderea acesteia. În cazul unor eventuale litigii, acest aviz nu poate demonstra buna credinţă a declarantului vamal.

A doua variantă, numită procedură de informare tarifară (Renseignement Tarifaire Contraignant, RTC), presupune completarea unei cereri prin care se solicită informaţii referitoare la poziţia tarifară a produselor ce urmează a fi vămuite. Cererea va fi scrisă pe un formular special, fiind însoţită de eşantioane ale produselor, note şi documente tehnice. Documentele redactate într-o limbă străină vor fi traduse în limba oficială a autorităţii vamale. Informaţiile cu privire la poziţia tarifară sunt gratuite; cheltuielile de analiză, expertiză şi transportul eşantioanelor sunt suportate de către declarantul vamal. RTC are o valabilitate de şase ani şi angajează autoritatea vamală. De exemplu, o firmă care a obţinut RTC pentru un import de produse în Franţa poate utiliza, fără probleme, aceeaşi poziţie tarifară în Italia sau Germania.12 La nivelul Uniunii Europene instituţia responsabilă pentru realizarea politicii tarifare comunitare este Comisia Europeana. Ei îi revine dreptul de interpretare a apartenenţei mărfii la o poziţie tarifară sau alta, precum şi posibilitatea modificării cotelor taxelor vamale. Comisia este sprijinită de un Comitet pentru Nomenclatura tarifară şi statistică, numit „Comitet pentru nomenclatură” alcătuit din reprezentanţi ai statelor-membre şi prezidat de reprezentantul Comisiei. Cît priveşte competenţa Comitetului acesta poate analiza orice chestiune cate îi este prezentată de președintele său, fie la iniţiativa acestuia, fie la cererea unui reprezentant al unui stat-membru referitoare la:  Nomenclatura Combinată:  Nomenclatura TARIC şi orice altă nomenclatură care se bazează integral sau în parte pe Nomenclatura Combinată. Comisia adoptă în fiecare an un regulament care include o versiune completă a Nomenclaturii Combinate, împreună cu ratele autonome sau convenţionale ale drepturilor aferente din Tariful Vamal Comun, astfel cum rezultă din măsurile adoptate de Consiliu sau de Comisie. Regulamentul respectiv se publică pînă la 31 octombrie în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene şi se aplică de la 1 ianuarie anul următor.13 3. Tariful Vamal Integrat Comunitar (TARIC). Tariful Vamal Integrat al Comunităţilor Europene (TARIC—din franceză Tarif Integre des Communautes Europeennes) a fost stabilit în baza articolului 2 al Regulamentului Consiliului nr.2658/87/CEE din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun. Conform prevederilor Regulamentului respectiv în atribuţiile Consiliul intră alcătuirea în baza Nomenclaturii Combinate a Tariful Vamal Integrat. Tariful vamal integrat comunitar se aplică de la 01 ianuarie 1988. Astfel, în anul 1987 paralel cu introducerea de Comunitatea Europeană a Sistemului Armonizat, a fost dezvoltată baza de date TARIC, în scopul de a diferenţia dispoziţiile speciale aplicate de Comunitate produselor pentru fiecare cod al Nomenclaturii Combinate. TARIC-ul îmbină dispoziţiile privind importurile, care nu sunt incluse în Nomenclatura Combinată. În el sunt descrise amănunţit mărfurile, nomenclatura, fiind inclusă şi altă informaţie necesară pentru identificarea mărfii în vederea perceperii taxelor vamale şi evidenţei statistice a operaţiunilor de comerţ exterior. Conform tarifului vamal integrat cotele taxelor vamale sunt percepute astfel: în privinţa mărfii se aplică taxa vamală convenţionala, în cazul cînd taxa vamală convenţională nu este indicată se aplică taxa vamală autonomă. În tariful vamal integrat sunt incluse şi cotele altor impozite şi taxe, care sunt percepute la import împreună cu taxele vamale sau în locul lor (de ex. taxele agricole, TVA, accize, etc.).

Tariful vamal integrat comunitar cuprinde aproximativ 18.000 de subdiviziuni (codificate cu două cifre suplimentare sau cu un cod adiţional) create pentru a face distincţie între diverse aspecte: eliminarea tarifului, cotele tarifare, preferinţele tarifare (inclusiv cote şi plafoane tarifare), sistemul generalizat al preferinţelor tarifare (SGP) aplicabil ţărilor în curs de dezvoltat e, taxe antidumping şi cu caracter protecţionist etc. Mărfurile sunt codificate potrivit nomenclaturii TARIC. Pentru a permite aplicarea regulilor specifice comunitare, care nu au putut fi codificate, sau pentru care există numai un cod parţial, se foloseşte un cod adiţional, de obicei din patru cifre, care în mod curent este folosit pentru evidenţierea:  ansamblului de taxe anti-dumping şi compensatorii;  componentelor agricole;  substanţelor farmaceutice cuprinse în Partea a III-a, Secţiunea 11 a NC;  produselor CITES (Convenţia de la Washington);  oricăror altor măsuri de import sau export pentru care o subdiveziune a NC este necesară. TARIC reprezintă un important instrument de lucru atît pentru administraţiile vamale ale statelor-membre UE cît şi pentru operatorii economici importatori sau exportatori, exprimat prin aplicarea uniform a reglementărilor vamale. Reieșind din faptul, că administrațiilor vamale europene le-au fost încredințate, pe lîngă atribuțiile lor specific și gestionarea aspectelor legate de reglementarea comerţului internaţional ale politicii agricole comune europene, a prevederilor acordurilor comerciale preferenţiale sau de liber schimb încheiate între Uniunea Europeană şi un număr mare de state terţe, în faţa acestora au fost fixate sarcini complexe care derivă din aplicarea unui număr impresionant de reglementări europene şi naţionale a căror aplicare, în afara existenţei TARIC-ului, a fost în multe cazuri neuniformă, incompletă sau chiar omisă. TARIC este singurul mod în care se asigură o prezentare uniformă a legii comunitare, dar şi o colectare a unor date statistice ample privind măsurile luate, facilitînd separarea unor cerinţe pentru raportarea statistică a unor produse de unele măsuri care nu au o atît de mare relevanţă. Conform Regulamentului nr.2658/87/CEE Tariful Vamal Integrat nu are caracter juridic de sine stătător, însă aplicarea lui este obligatorie pentru organele vamale ale statelormembre şi pentru ducerea statisticii operaţiunilor economice externe. Începînd cu 1999 Uniunea Europeană a introdus o versiune electronică a TARIC-lui, care este unul dintre sistemele informatice gestionate de Direcţia Generală Impozitare şi Uniunea Vamal din cadrul Comisiei Europene avînd o baza de date ce conţine toate reglementările comunitare privind: - nomenclatura TARIC; - măsuri tarifare; - coduri adiţionale; - note de subsol; - măsuri netarifare; - documente/certificate; - cote tarifare; - arii geografice etc. Principalul avantaj al TARIC-ului este faptul că acesta conţine, pe lîngă nomenclatura bunurilor şi taxele vamale, toate prevederile legale aplicabile la vămuirea unui anume bun, ceea ce face ca TARIC-ul să fie un instrument operaţional extrem de puternic în asigurarea uniformității aplicării legislației vamale de către toate administraţiile vamale comunitare. Pe lîngă aceasta, TARIC-ul are avantajul că este actualizat zilnic şi poate fi consultat on-line, pe Internet, atît de către autorităţi cît şi de către public (prin sistemul numit DDS - Sistemul de

Distribuirea a Datelor privind Tarifele). Prin acelaşi sistem DDS poate fi consultată şi baza de date privind contingentele şi plafoanele tarifare, numită TQS - Contingente Tarifare şi Supraveghere. Crearea bazei de date TARIC şi implementarea acesteia în reţeaua informatică comunitară permite comunicarea imediată a tuturor modificărilor şi amendamentelor zilnice ale statelor-membreale UE în materie de politică comercială şi agricolă comună asigurînd funcţionarea unitară a uniunii vamale europene. Tariful vamal integrat al Uniunii Europene este destinat să arate care sunt reglementările legale de aplicat pentru produsele importate prin punctele vamale din teritoriul vamal comunitar sau, în anumite cazuri la exportul produselor respective. Acesta conţine următoarele compartimente: 1. Dispoziţiile Sistemului Armonizat; 2. Dispoziţiile Nomenclaturii Combinate; 3. Dispoziţiile specifice legislaţiei comunitare şi anume: 3.1. suspendările tarifare; 3.2. contingentele tarifare; 3.3. preferinţele tarifare (incluzînd cotele şi exceptările tarifare) aplicabile în relaţiile cu: - statele A.C.P. (Africa, Caraibe şi Statele Pacificului) şi OCT (ţările şi teritoriile de peste ocean); - Andora; - Bosnia-Herzegovina şi Croaţia; - Ceuta şi Malilla; - Ţările CEFTA (EEA şi Elveţia); - Spaţiul Economic European (EEA) (Islanda, Liechtenstein, Norvegia); - Insulele Feroe; - Macedonia; - Israel; - ţările Magreb (Algeria, Maroc, Tunisia); - ţările Mashreq (Egipt, Iordania, Liban, Siria); - teritoriile ocupate (West Bank de pe rîul Iordan și Fîșia Gaza); - San Marino; - Slovenia; - Turcia. 4. Sistemul preferinţelor generalizate aplicabile ţărilor în curs de dezvoltare (SGP); 5. Taxele anti-dumping; 6. Taxele compensatorii; 7. Componente agricole (produse agricole transformate); 8. Valori unitare (valoarea periodică pentru mărfurile perisabile); 9. Valori forfetare de import (pentru fructe și legume); 10. Preţuri minime și preţuri dе referinţă; 11. Prohibiţii la import; 12. Restricţii la import; 12.1. Limite cantitative; 12.2. Alte restricţii inclusiv prevederile convenţiei CITES; 13. Măsuri de supraveghere la import; 14. Mecanismul suplimentar de comerţ; 15. Prohibiţii la export; 16. Restricţii la export, 16.1. Limite cantitative;

16.2. Alte restricţii inclusiv CITES și mărfuri cu dublă utilizare; 17. Măsuri de supraveghete la export; 18. Restituiri la export. Publicarea versiunii TARIC-ului se realizează anual în publicațiile oficiale ale Uniunii Europene, iar modificările care apar în acesta sunt accesibile pentru organelle vamale ale statelor-membre săptămînal în formă electronica. 4. Aplicarea preferinţelor tarifare în cadrul Comunităţii Europene. Tarifele vamale sunt instrumente de politică comercială cu ajutorul cărora în primul rînd se realizează protejarea producţiei interne de concurenţa străină. Pe baza tarifelor vamale se pot negocia concesii în domeniul politicii vamale sau se pot institui discriminări în relaţiile cu anumite state. Autoarea română C. Mladen specifică că: „Concesiile vamale pot îmbrăca una din următoarele forme:  reduceri directe de taxe vamale la anumite mărfuri sau la grupe de mărfuri;  consolidarea taxelor vamale, care se pot realiza prin: - menţinerea taxelor vamale în vigoare la nivelul existent pe o perioadă de timp determinată; - neimpunerea în continuare a taxelor vamale de import asupra mărfurilor care nu erau susceptibile de taxe vamale.” 14 Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT) admite „tariful vamal drept unic instrument de realizare a politicii de protecţie a pieţii interne.” Tarifele vamale aparţinînd statelor-membre GATT pot suferi modificări în măsura în care acestea au fost convenite în cadrul acordului prin consensul părţilor. Aplicarea preferinţelor tarifare are loc în cadrul „regimului tarifar preferenţial”, prin care se înţelege orice reducere sau suspendare, chiar în cadrul unui contingent tarifar, a unei taxe vamale sau a unei prelevări agricole sau a altei impuneri la import prevăzute în cadrul politicii agricole comune sau în cadrul regimurilor specifice aplicabile, anumitor mărfuri care rezultă din transformarea produselor agricole. Prin preferinţe tarifare se subînţeleg facilităţile acordate de către ţară, în condiţii de reciprocitate sau unilateral, pentru mărfurile trecute peste frontiera vamală a acestei ţări sub formă de stabilire a unor cote tarifare pentru importul sau exportul preferenţial de mărfuri, de reducere a taxei vamale, de scutire de taxă, de restituire a taxei plătite anterior.15 Aplicarea preferinţelor tarifare la introducerea mărfurilor pe piaţa UE, creează exportatorilor unele facilităţi substanţiale, ce permit nu numai scutirea de la achitarea taxelor vamale sau micşorarea achitării lor de 2-3 ori, dar şi în unele cazuri neaplicarea în privinţa mărfurilor importate a taxelor vamale antidumping, precum şi a restricţiilor cantitative. Comunitatea Europeană acordă preferinţe vamale unui număr impunător de state, fie în baza acordurilor bi sau multilaterale sau unilateral. Ca rezultat mai mult de jumătate din volumul importului în cadrul UE este preferenţial. în cadrul negocierilor tarifare se pot practica mai multe metode de reducere a taxelor vamale, şi anume:  metoda reducerii directe a taxelor vamale - poate îmbrăca forma reducerii taxelor vamale fie „produs cu produs”, fie „ţară cu ţară”;  metoda reducerii liniare şi reciproce a taxelor vamale - presupune reducerea tuturor taxelor vamale cu acelaşi procent;  metoda armonizării taxelor vamale - presupune în general o reducere cu atît mai puternică a taxelor vamale cu cît acestea sunt mai ridicate.16

Din anul 1971, Comunitatea Europeană acordă preferinţe comerciale ţărilor în curs de dezvoltare, în cadrul sistemului său de preferinţe tarifare generalizate (SGP). Politica comercială comună a Comunităţii este în concordanţă şi consolidează obiectivele politicii de dezvoltare, în special în ceea ce priveşte eradicarea sărăciei şi promovarea dezvoltării durabile şi a bunei guvernanţe în ţările în curs de dezvoltare. Aceasta respectă cerinţele OMC şi, în special, clauza de abilitare GATT din 1979, potrivit căreia statele-membre ale OMC pot acorda un tratament diferenţiat şi mai favorabil ţărilor în curs de dezvoltare. De atunci schema SGP se reînnoieşte anual şi este supusă revizuirii o dată în zece ani. La moment în cadrul UE este folosit noul sistem generalizat de preferinţe (SGP plus), care a fost aprobat la mijlocul anului 2005 şi de care beneficiază un şir de ţări în curs de dezvoltare și cu economii în tranziţii. Noul sistem SGP presupune 3 nivele de reducere a taxelor vamale:  sistemul standard SGP care oferă preferinţe comerciale combinate, acces liber şi reducere de taxe vamale;  un acces liber pe piaţa UE pentru circa 7200 grupe de produse din 11 mii posibile;  iniţiativa „Totul cu excepţia la arme”, care presupune acces liber pe piaţa UE pentru toate produsele cu excepţia muniţiilor şi unor produse sensibile la import. Această iniţiativă este destinată în exclusivitate ţărilor slab dezvoltate (50 de ţări). Cu diferite proporţii de acces pe piaţa UE, de noul sistem SGP beneficiază circa 180 ţări. Comparativ cu alte sisteme SGP oferite de alte state, cum ar fi SUA, Elveţia, Japonia etc., sistemul SGP al UE este cel mai generos şi mai extins. Numai în anul 2004, în baza sistemului dat pe piaţa UE au fost introduse bunuri în valoare de 40 miliarde Euro, pe cînd sistemul american a admis importuri în regim preferenţial în valoare de 22 miliarde Euro. Sistemul menţionat este o preferinţă comercială acordată în mod unilateral şi pe o anumită perioadă de timp de către Uniunea Europeană unui grup de ţări. UE a aprobat noul sistem SGP pentru o perioadă de pînă la 2015. În scopul obţinerii sistemului SGP Plus, ţările urmează să corespunda următoarelor criterii:  să deţină statutul de membru la diferite convenţii şi tratate internaţionale, 23 la număr, în domeniul protecţiei muncii;  să prezinte o informaţie detaliată privind respectarea prevederilor convenţiilor internaţionale în domeniul muncii şi efectuarea unei solicitări în scris privind accesul la sistemul GSP Plus pînă la 31 octombrie 2005;  Să demonstreze că economia națională este „dependentă şi vulnerabilă”.17 Avantajele comparative oferite de noul sistem GSP sunt:  Gradul de acoperire cu bunuri. Noul sistem SGP cuprinde 7200 grupe de produse sau cu 700 grupe mai mult ca sistemul precedent şi a fost extins preponderent asupra unor produse agricole, peşte şi produse din peşte.  Simplificarea administrării sistemului SGP. Noul sistem a extins perioada de revizuire a condiţiilor în baza căruia se aplica, respectiv de la 1 an la 3 ani, fapt ce a făcut acest regim mai previzibil şi mai static pentru comunitatea oamenilor de afaceri. De asemenea, exista angajamentul UE de a oferi sistemul SGP plus pînă în anul 2015. Pentru a beneficia de sistemul SGP Plus al UE, trebuie să fie îndeplinite trei condiţii:  mărfurile trebuie să fie originare dintr-o ţară beneficiară;  mărfurile trebuie să fie transportate direct din ţara beneficiară în Comunitatea Europeană;  să fie prezentată o dovadă a originii (certificatul de origine Forma A, eliberat de autorităţile competente din ţările beneficiare sau o declaraţie de facturare).

Totodată, sistemul SGP plus urmează a fi aplicat cu condiţia ca volumul exportului în UE să nu depăşească 15% în totalul importurilor europene, pe cînd în cazul produselor textile şi a articolelor de îmbrăcăminte, limita fiind de 12,5 % în totalul importurilor europene.18 Sistemul de preferinţe tarifare generalizate, prevede următoarele preferinţe tarifare: a) un regim general; b) un regim special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe; c) un regim special în favoarea țărilor cel mai puţin dezvoltate. Regimul general se acorda tuturor ţarilor beneficiare, care nu sunt clasificate de Banca Mondiala ca ţari cu venit ridicat și ale căror exporturi nu sunt suficient de diversificate. Regimul special de încurajare a dezvoltării durabile şi a bunei guvernanțe se bazează pe conceptul de dezvoltare durabilă recunoscut de convenţiile şi instrumentele internaţionale, precum Declaraţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind dreptul la dezvoltare din 1986, Declaraţia de la Rio privind mediul şi dezvoltarea din 1992, Declaraţia OIM (Organizația Internaţională a Muncii) privind principiile şi drepturile fundamentale la locul de muncă din 1998, Declaraţia mileniului a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 2000 şi Declaraţia de la Johannesburg privind dezvoltarea durabilă din 2002. Ţările în curs de dezvoltare care, datorită unei lipse de diversificare şi a unei integrări insuficiente în sistemul comercial internaţional, sunt vulnerabile avînd, în acelaşi timp, sarcini şi responsabilităţi speciale care decurg din ratificarea şi punerea în aplicare electivă a principalelor convenţii internaţionale privind drepturile omului şi drepturile lucrătorilor, precum şi protecţia mediului şi buna guvernare, beneficiază de preferinţe tarifare suplimentare. Aceste preferinţe ar trebui să fie destinate să încurajeze creşterea economică şi, astfel să răspundă pozitiv cerinţelor unei dezvoltări durabile. . Caracteristic pentru regimul general, este diferenţierea preferințelor în funcţie de clasificarea produselor în produse „sensibile” sau „nesensibile”, pentru a ţine seama de situaţia sectoarelor care produc aceleaşi produse în Comunitate. Produsele nesensibile beneficiază de o suspendare a tarifelor, în timp ce produsele sensibile beneficiază de o reducere a respectivelor tarife, pentru a asigura o rată de utilizare satisfăcătoare care ține seama, în acelaşi timp, de situaţia industriilor comunitare corespunzătoare. O ţară beneficiară este retrasă din sistem atunci cînd a fost clasificată ca o ţară cu venit ridicat de Banca Mondială timp de trei ani consecutive şi atunci cînd valoarea importurilor din principalele cinci secţiuni ale importurilor sale către Comunitate supuse sistemului de preferinţe generalizate reprezintă mai puţin de 75% din valoarea totală a importurilor supuse SGP din respectiva ţară beneficiară catre Comunitate. La fel, atunci cînd o ţară beneficiară beneficiază de un acord comercial preferenţial cu Comunitatea, care reglementează toate preferinţele prevăzute pentru respectiva ţară de prezentul sistem, aceasta este retrasă de pe lista ţărilor beneficiare.19 Preferinţele tarifare prevăzute se aplică importurilor de produse care intra sub incidenţa regimului acordat ţării beneficiare din care sunt originare produsele. Regimul special de încurajare a dezvoltării durabile şi a bunei guvernanţe se poate acorda unei ţări care: a) a ratificat şi a pus efectiv în aplicare convenţiile enumerate în anexa III al Regulamentului (CE) nr.732/2008 al Consiliului din 22 iulie 2008, în număr de 27 care sunt principalele convenţii ONU/OIM privind drepturile omului şi drepturile lucrătorilor; b) îşi ia angajamentul să menţină ratificarea convenţiilor şi a actelor legislative şi a măsurilor de punere în aplicare şi acceptă ca punerea în aplicare să facă periodic obiectul unei supravegheri şi a unei examinări, în conformitate cu dispoziţiile de punere în aplicare a convenţiilor pe care le-a ratificat; c) este considerată o ţară vulnerabilă.

Conform reglementărilor comunitare o țară vulnerabilă reprezintă o țară:  care nu este clasificată de Banca Mondială ca țară cu venit ridicat timp de trei ani consecutivi și ale cărei principale cinci secțiuni ale importurilor sale către Comunitate supuse sistemului de preferințe generalizate reprezintă mai mult de 75% din valoarea totală a importurilor sale supuse SGP, și;  ale cărei importuri supuse SGP către Comunitate reprezintă mai puţin de 1% din valoarea totală a importurilor către Comunitate supuse SGP. Regimurile preferenţiale pot fi retrase temporar, în ceea ce privește toate sau unele dintre produsele originare dintr-o ţară beneficiară, pentru unul din următoarele motive: „(a) încălcarea gravă şi sistematică a principiilor cuprinse în convenţiile enumerate în partea A din anexa III, pe baza concluziilor organismelor de monitorizare competente; (b) exportul mărfurilor fabricate în închisori; (c) deficienţe grave ale controlului vamal în ceea ce priveşte exportul şi tranzitul de droguri (substanţe ilicite sau precursori) sau nerespcctarea convenţiilor internaţionale în materie de spălarea banilor; (d) practici comerciale neloiale grave şi sistematice care au efect negativ asupra industriei comunitare şi pe care ţara beneficiară nu le-a remediat. (e) încălcările grave şi sistematice ale obiectivelor organizaţiilor regionale de pescuit sau ale acordurilor privind conservarea şi gestionarea rezervelor halieutice la care Comunitatea este parte." 20 Comisia poate suspenda regimurile preferenţiale, în ceea ce priveşte toate sau unele dintre produsele originare dintr-o ţară beneficiară, atunci cînd aceasta consideră că există probe suficiente pentru ca retragerea temporară să fie justificată, cu condiţia ca, în prealabil:  să fi informat Comitetul pentru preferinţe generalizate;  să fi invitat statele-membre să ia măsurile de precauţie necesare pentru a asigura apărarea intereselor financiare ale Comunităţii şi/sau respectarea obligaţiilor ce îi revin ţării beneficiare;  să fi publicat un aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene declarînd că există motive de îndoială întemeiate privind aplicarea regimurilor preferențiale și/sau respectarea obligaţiilor ce îi revin țării beneficiare în cauză, de natură să pună în discuţie dreptul său de a continua să beneficieze de regimurile respective. Perioada de suspendare nu poate depăşi şase luni. La încheierea acesteia, Comisia decide fie să ridice suspendarea, fie să prelungească perioada de suspendare. Legislaţia vamală comunitară prevede „clauza de salvgardare”, care se aplică în cazul în care un produs originar dintr-o ţară beneficiară se importă în asemenea condiţii încît se cauzează sau riscă să se cauzeze dificultăţi grave producătorilor comunitari de produse similare sau direct concurente. În situaţia dată se pot reintroduce taxele obişnuite din Tariful vamal comun, în orice moment, pentru respectivul produs, la cererea unui stat-membru sau la iniţiativa Comisiei. În afară de SGP sunt unele state care se bucură în plus şi de serie de înlesniri:  înlesnirile acordate în cadrul Convenţiei de la Lome pentru 69 de ţări din Africa, bazinul Mării Caraibe şi Oceanul Pacific. Astfel majoritatea produselor importate din ţările respective nu se supun taxelor vamale;  înlesnirile acordate pentru unele ţări din Africa de Nord şi Orientul Apropiat la importul produselor industriale şi agricole;  înlesnirile acordate în cadrul Acordului de comerţ liber încheiat cu Asociaţia Europeană a Liberului Schimb. La moment regimul de comerţ liber se aplică între statele-membre în relaţiile cu Elveţia, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, iar înlesnirile acordate prevăd, că taxele vamale nu sunt percepute în privinţa mărfurilor industriale şi pentru unele produse alimentare şi agricole;

 

înlesnirile acordate în cadrul acordului de asociere cu Turcia şi Croaţia; înlesnirile acordate în cadrul Acordului de comerţ liber, încheiat cu Israelul plivind producţia industrială. Preferințele tarifare pot fi aplicate inclusiv în cadrul unei cote sau unui contingent tarifar. Deși termenii„cotă” și „contigent” sunt similari, principiile după care sunt administrate cele două tipuri de contingente sunt fundamental diferite. O cotă tarifară reprezintă un volum de mărfuri exprimat cantitativ sau valoric ce poate fi pus în liberă circulaţie cu reducerea sau exonerarea taxelor vamale. Cererea de alocare reprezintă o solicitare de aplicare a reducerii sau exonerării taxelor vamale în cadrul unei cote tarifare şi constă în depunerea declaraţiei vamale completată corespunzător şi acceptată de biroul vamal. Cea mai mare parte a cotelor tarifare comunitare sunt administrate de Direcţia Generală Impozitare şi Uniune Vamală în cooperare cu administraţiile vamale ale statelormembre. Cotele tarifare sunt administrate după principiul „primul venit - primul servit” şi presupune, că nici un agent economic sau stat-membru nu poate face o prealocare (rezervare). Acestea se alocă în ordinea cronologică a acceptării declaraţiei de punere în liberă circulaţie pînă la epuizarea lor. Din contră contingentele tarifare se bazează pe o prealocare către agenţii economici, în baza unei licenţe de import. Cotele tarifare sunt valabile o anumită perioadă de timp. După expirarea acestui interval mărfurile nu mai pot beneficia de reducerea sau exonerarea taxelor vamale. Dacă în acest interval de timp volumul iniţial se epuizează, mărfurile pot fi importate numai cu plata taxelor vamale de bază. Cît priveşte sistemul electronic de gestionare al cotelor şi contingentelor tarifare se aplică Sistemul de Contingente (TQS), care este component al Sistemului de Management a Tarifului Integrat (ITMS). TQS reprezintă un instrument de gestiune a contingentelor tarifare şi de urmărire a încădrării cererilor de contingente în cotele alocate la nivelul Comisiei Europene pentru statele-membre ale UE. Cît priveşte Republica Moldova drept urmare a deciziei Comisiei Europene din 21 decembrie 2005 ţara noastră a fost inclusă în ista ţărilor care beneficiază de preferinţe comerciale prevăzute de sistemul SGP plus. Din cadrul statelor CSI, doar R. Moldova şi Georgia beneficiază de astfel de preferinţe comerciale. Totodată, la moment Republica Moldova se bucura de Sistemul Preferinţelor Comerciale Autonome (ATP), acordat prin Regulamentul (CE)Nr.55/2008 al Consiliului din 21 ianuarie 2008. Preferințele comerciale autonome reprezintă un regim de comerț preferențial acordat în mod unilateral de către UE și cu un grad extrem de sporit de liberalizare (acces liber pentru orice produs, cu unele excepții pentru produsele destul de sensibile pentru UE, de regulă băuturile alcoolice, carnea de bovina etc., pentru care se stabilesc contingente tarifare preferenţiale la import). Sistemul ATP include produsele sensibile pentru piaţa europeană, la care anterior nu se acordau preferinţe comerciale. Printre acestea pot fi enumerate - vinul, zahărul, cerealele, carnea şi produsele lactate, fructele şi legumele.21 Acordarea preferinţelor comerciale autonome pentru ţara noastră a fost inclusă în planul de acţiune din cadrul politicii europene de vecinătate (PEV) pentru Moldova, care a fost adoptat în anul 2005. UE s-a angajat să aibă în vedere posibilitatea acordării unor preferințe comerciale autonome suplimentare pentru Republica Moldova, cu condiţia ca să fie îmbunătăţite considerabil sistemele de control și de certificare a originii mărfurilor. În 2006, ţara noastră și-a reformat legislaţia vamală şi, la începutul anului 2007, a fost atins un nivel satisfăcător de punere în aplicare a noii legislaţii. Preferinţele Comerciale Autonome oferă posibilităţi avantajoase exportatorilor din Republica Moldova. În cadrul sistemului АTР, peste 9000 grupuri de mărfuri beneficiază de preferinţe comerciale pe piaţa UE.

Pentru a beneficia de ATP la importarea mărfurilor în CE, trebuie de îndeplinit următoarele condiţii; - mărfurile trebuie să aibă originea Republicii Moldova în conformitate cu regulile de origine ale UE; - mărfurile trebuie să fie transportate direct din Republica Moldova spre ţările UE; - trebuie să fie prezentată o dovadă de origine valabilă (certificatul de origine de Forma EUR. 1 eliberat de către autoritățile vamale ale Republicii Moldova).22 În scopul administrării preferințelor comerciale autonome oferite Republicii Moldova din partea UE, s-a creat un mecanism de distribuire a cotelor la produsele originare din Republica Moldova pentru care au fost stabilite contigente tarifare. În sensul dat a fost aprobată Hotărîrea Guvernului nr.262 din 07.03.2008 privind administrarea cotelor tarifare la exportul mărfurilor în Uniunea Europeană, prin care s-a propus instituirea unui sistem de distribuire a cotelor la export între agenţii economici autohtoni, reieşind din volumul de producţie a întreprinderilor exportatoare şi/sau capacitatea acestora de a valorifica cotele oferite. În urma obţinerii preferinţelor comerciale autonome în raporturile comerciale cu Uniunea Europeană, ţara noastră este unica ţară din spaţiul CSI, care a atins un asemenea nivel de cooperare în raport cu Uniunea Europeană şi acces preferenţial pe piaţa comunitară. Astfel, Republica Moldova este cel mai preferabil partener comercial pentru UE din spaţiul CSI, pe motiv că dispune de cel mai extins regim de comerţ preferenţial – ATP sau comerţ liber asimetric, care acoperă practic toate produsele, cu excepţia unor limitări (22 grupe de mărfuri) pentru care se aplică contingente tarifare sau reduceri de taxe vamale limitate. Cît priveşte procedura aplicabilă în Republica Moldova, repartizarea cotelor la export la produsele în cazul cărora au fost stabilite cote tarifare este realizată reieşind din volumul de producţie a întreprinderilor exportatoare şi/sau capacitatea acestora de a valorifica cotele oferite. Eliberarea autorizațiilor la exportul mărfurilor în Uniunea Europeană se va face în ordinea recepționării cererilor, în baza principiului general „primul sosit - primul servit”, cu limitarea cotelor oferite pînă la 10% din contigentul tarifar existent, cu unele excepții (pentru ouăle de pasare și zahar). Eliberarea autorizațiilor de sxport pentru produsele respective se va acorda în exclusivitate producătorilor de zahăr și ouă din Republica Moldova, în funcţie de volumul producţiei fabricate în anul precedent şi stocurile disponibile. Cu acordul în scris al unuia din producătorii de zahăr sau ouă, cotele pot fi repartizate în favoarea celorlalţi producători, în funcţie de stocurile disponibile. Organele vamale ale Republicii Moldova nu autorizează perfectarea exportului în regim preferenţial în ţările Uniunii Europene în lipsa autorizaţiei de export, eliberate de către Ministerul Economiei. Pentru obţinerea cotelor la exportul produselor în regim preferenţial în ţările-membre ale Uniunii Europene, agenţii economici prezintă Ministerului Economiei următoarele documente:  cerere cu privire la acordarea cotei de export;  declaraţia exportatorului, de o formă stabilită;  copia contractului de vînzare-cumpărare sau a contractului de livrare;  copia actului de constituire a întreprinderii, care stipulează că exportul este una din activităţile specifice ale acestuia. Agenţii economici care fac dovada utilizării cotelor eliberate prin prezentarea copiei declaraţiei vamale de export pot beneficia de noi cote în limitele cantităţilor disponibile. În cazul în care livrările de mărfuri la export se perfectează simultan în diferite ţări-membre ale Uniunii Europene, Ministerul Economiei va elibera agentului economic mai multe autorizaţii de export, în limita cotei de pînă la 10% din contingentul tarifar existent. Agenţii economici

care nu probează efectuarea, în condiţii normale ale contractului de livrare, a minimum 90% din cantitatea acordată pe un certificat de export nu vor beneficia de noi cote. Autorizaţiile de export se eliberează în termen de pînă la 5 zile lucratoare de la data depunerii solicitării şi sunt valabile pentru o perioada de 30 de zile din momentul eliberării.23

1

A.T. Moldovan, op.cit., p.134. C. Mladen, op.cit., 2003, p.21. 3 A.T. Moldovan, op.cit., p.173, 174. 4 A.T. Moldovan, op.cit., p.175. 5 A.T. Moldovan, op.cit., p.136, 137. 6 A.T. Moldovan, op.cit., p.143. 7 Regulamentul (CEE) Nr.2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și tariful Vamal Comun, articolul 3. 8 Gh. Caraiani, Șt. Diaconu, op.cit., p.15. 9 Regulamentului (CE) nr.450/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2008 de stabilire a Codului Vamal comunitar (Codul vamal modernizat), aticolul 34 „Clasificarea tarifară a mărfurilor”. 10 C. Mladen, op.cit., p.140, 141. 11 A.T. Moldovan, op.cit., p.148. 12 M. Belu, C. Joldeș, L. Marinaș, op.cit., p.79, 80. 13 Regulamentul (CEE) Nr.2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun, articolul 12. 14 C. Mladen, op.cit., p.21. 15 Georgeta Mincu, Politica comercială a Republicii Moldova: cerințe de import-export în comerțul cu UE, Chișinău 2008, p.21. 16 C. Mladen, op.cit., p.21, 22. 17 Sistemul Generalizat de Preferințe – Oportunitate în dezvoltarea comerțului exterior al Republicii Moldova, publicație a Ministerului Economiei și Comerțului al Republicii Moldova, Chișinău 2006, p.9. 18 Sistemul Generalizat de Preferințe – Oportunitate în dezvoltarea comerțului exterior al Republicii Moldova, publicație a Ministerului Economiei și Comerțului al Republicii Moldova, Chișinău 2006, p.10. 19 Regulamentul (CE) nr.732/2008 al Consiliului din 22 iulie 2008 de aplicare a unui sisstem de preferințe tarifare generalizate pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2009 și 31 decembrie 2011, articolul 3. 20 Regulamentul (CE) nr.732/2008 al Consiliului din 22 iulie 2008 de aplicare a unui sistem de preferinţe tarifare generalizate pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2009 şi 31 decembrie 2011, articolul 15. 21 Regimurile comerciale prefernțiale ale Republicii Moldova. Noile oportunități pentru exportatorii din Republica Moldova, Chișinău 2008, p.4 22 Ghidul utilizatorului „Oportunitățile oferite de Preferințele Comerciale Autonome și regulile specific pieței comunitare”, Chișinău 2008, p.8. 23 Hotărîrea Guvernului nr.262 din 07.03.2008 privind administrarea cotelor tarifare la exportul mărfurilor în Uniunea Europeană, pct.15. 2