Tanti Mili And The Black Angels

Tanti Milly ănd Ză Blec Engeălz Tanti Milly avea un băiet ş-o fată. Cu toate că erau gemeni nu semănau cum nu seamănă ziua cu noaptea, chiar dacă câteodată se mai face noapte ziua şi zi noaptea. Da’ nu şi-n cazul lor. Singura asemănare posibilă era cu privire la vârsta lor, da’ şi aici potrivirea se rezuma la două ocazii pe an: echinocţiul de vară şi cel de iarnă. Ambii doi gemeni se născuseră iute şi degrabă în acelaşi minut. De bucuria naşterii şi de succesul loviturii demografice date viiturilor clujene ce nu făceau copii că doar nu să merita, Gheorghe a lu’ tanti Milly îşi cheltui toţi banii pe diverse lichide simandicoase de care nu avu parte sub supravegherea atentă a nevestei sale ce îl priveghea mai ceva ca Securitatea lui Dej. Goli tot ce avea etichete mai colorate de prin unitatea teapele din comună după care se hotărî să se prezinte la serviciu, în oraş.1 Fericitul eveniment al naşterii cu depăşirea de sută la sută a planului fu umbrit doar de dispariţia misterioasă a lui Gigi (nume conspirativ dat de confraţii de breaslă băutoare), dealtfel dată repede uitării de grijile creşterii lui Sebi şi Icăi şi de naveta obositoare pe care Tanti Milly o făcea fie vară fie iarnă şi după o anchetă sumară a şefului de post2. Băiatul creştea în trei ani cât alţii în patru, dar acest amănunt minor nu îl împiedică pe Sebi (că aşa-l strigam, chiar dacă mamă-sa îl dezmierda cu Tinu) să termine liceul graţie şi aportului în natură moartă, pui, ardei şi alte orătănii de prin grădină, a vestitei femei de serviciu a cărei nume de familie îl purta. Graţiei conformaţiei fizice, mic da’ îndesat, Sebi reuşi să ocupe un loc la şcoala de ofiţeri de chesii din alea dă fier ce să dau pă roţi de fier dă le zice tancuri. Nu mai trebuie menţionată mândria mamei de reuşita băiatului Ica avu parte de o viaţa mai predictibilă graţie unui aichiu deosebit. Ea urmă mamei sale în carieră astfel că tradiţia nu se pierdu ci rămase în familie. Singura răbufnire de independenţă o lansă pe la patruzeci de ani. Ica riscă să înfrunte mânia maternă când în loc să accepte sectorul internatului, mai liniştit, preferă să continue cu dereticatul non-stop prin clase. Raţiunea era una foarte simplă: de la elevi nu picau cafele. Doar după ce mămicuţa ieşi la pensie Ţuţa se mărită cu acarul gării preluand naveta pe banii chefereului. Anii trecură în ritm ameţitor şi după căsătoria cu frumoasa oficiantă Silvica de la poşta din Sintea Mare, băiatul avansă în grad. Aventura revoluţiei l-a găsit la post3 şi postul i-a adus noi evidenţieri şi 1

Povestea cu trecerea frauduloasă a frontierei şi pierderea lui în Ungaria: “Tanti Milly şi Securitatea.” Şeful de post “Slănină, marele apărător al legii şi ordinii.” 3 Vezi “Tanti Milly şi revoluţia”. 2

1

prime în bani. Băiatul îşi arătă recunoştiinţa faţă mama sa şi îi făcu cadou un extraordinar radiocasetofon Grunding portativ de ultimă generaţie. Pentru Tanti Milly munca în grădină căpătă astfel noi valenţe estetice şi sociale. Nu numai muzica de toate felurile se revărsa peste plaiurile mioritice ale podgoriei ci şi ultimele ştiri care mai de care dramatice. Una-ntr-una4 Tanti Milly era acum de la nouă la 220 de volţi, adică la curent. Vocea sculei minunate se auzea până pă tolchiş 5 şi tăt natu’6 îşi desfăta urechea mai mult sau mai puţin surdă sau muzicală sau se ambala la ştirile alarmiste ale postului local de radio “Vocea primarului.” Asta până într-o zi de toamnă când Tanti Milly plecă la cimitir să îşi cinstească strămoşii cu o zi de clacă într-u amintirea acestora. Nu se cuvenea să asculte muzică sau ştiri în locul sfânt că Dumnezeu este în ceruri şi ne vede, aşa că (scuzaţi cacofonia, sau mai bine spus cacografia) cutia cântăreaţă şi vorbitoare fu lăsată acasă în paza lui Pufi, un căţel ce nu putea suferi mâţele, motanii şi tot ce nu i se părea lui coşer. Cum drumul la cimitir era un ritual anual şi nu putea fi dat peste cap de treburile zilnice, tanti Milly reuşi să întoarcă acasă doar pe la ora opt seara. Zdrobită de importanţa misiunii, de acum îndeplinită, îmbucă ceva pe fugă, îi dădu resturile lui Pufi ce lătra agitat şi după ce închise unica fereastră a casei ce dădea spre curte se lăsă în grija viselor. Nici nu mai pomeni vecinei din faţa casei că în drumul de întoarcere de la cimitir zăbovi oleacă la barul motocicliştilor din sat, Ză Blec Engeălz, unde dădu peste cap o cafă (bună şi dulce) şi o bere rece la doză combinată cu o votcă mică şi nevinovată. Era doar cinstea din partea patronului ca urmare a muncii voluntare prestate de subsemnata Milly în mica dar cocheta grădiniţă din faţa stabilimentului. Individul, fost secretar pecere pe intreprinderea de mobilă din nuiele împletite din localitate, de altfel, băiat de comitet, din popor şi de origine sănătoasă, dar poreclit Feri, cu toate că nu avea urme genetice străine, încerca să îl copieze pe Tautul senior de pe Discoveri şi tocmai făcea pregătiri pentru întrunirea tradiţională dedicată deschiderii localului. În seara asta de vineri 13 octombrie se împlineau şase ani şi îşi anunţase participarea toată şleahta motociclistă din zonă şi nu numai. Soarele apunsese peste satul deranjat doar de miorlăiturile mâţelor în călduri (de unde atâta căldură că dăduse deja bruma!?) şi de dialogurile nocturne ale unor dulăi ce păreau să formeze un fel de internet canin. Cocoşii se întrecură curând în a marca ora fatidică de la miezul nopţii (niciodată nu am înţeles care o fi aia: ora zero, ora doiseprezece sau doar miezul nopţii) şi iată că prima rază de lună se strecură

4

Adică non-stop. Strada principală. 6 Tot omul. 5

2

prin geamul lui Tanti Milly. Mătură încetişor botul lui Ţuca, mâţa mâncătoare de păţoci,7 lumină pentru o clipă ochiul stâng aproape deschis a stăpânei ei care horcăia marinăreşte pe puntea principală şi… În lumina difuză a nopţii pe peretele din stânga patului se profilă o umbră aparent nevinovată. Mai pisică, mai raton (na, că ratonul nu trăieşte pe aici!), mai şarpe şi mai broască, întunecată rău, prinse să se mişte pe peretele cu icoana Maicii Domnului unde candela ardea zi şi noapte. Avea urechi, avea coadă, avea blană, ochi, nas, picioare, mă rog ceva labe… …şi păşea cu viteza tiptil deplasându-se, vorba americanului, de la nord la sud, sud-est, încet dar sigur. Se ridică în două, mă rog, labe, se întinse în sus peste icoană ferindu-şi ochii de imaginea Preafericitei şi cu o lentoare de felină ce ştia ce voia puse mâna pe un obiect ca o cutie aflat pe poliţa de sus. Înşfăcă obiectul cu pricina şi coborî la fel de încet şi precaut îndreptându-se spre uşă fără a crea panică. În ciuda retragerii strategice, partea tactică păru să scârţâie şi la propriu şi la figurat în momentul când călcă apăsat pe coada mâţei. Luată prin surprindere de infamul atac fără declaraţie de război a creaturii nocturne mâţa (pesemne aflată şi ea sub impresia unui coşmar existenţial) îşi declanşă sirena ascuţită, sărind până în patul stăpânei ca arsă de plita unui cuptor nevăzut. Raza lunii ce atinse oglinda din mijlocul camerei lumină întreaga scenă ca o paraşută luminoasă pe un câmp de luptă nocturn. În acelaşi moment Tanti Milly deschise şi ochiul numărul doi înregistrând situaţia Zulu 00.01, 23˚13’35” latitudine, 43˚56’04” longitudine: Liviu, vecinul lung de mână şi scurt de cap ieşea pe fereastră cu Grundingul sub braţ. Odaia mirosea parcă a sulf, gaz metan (probabil datorită fasolei cu cârnat mâncată de dimineaţa de tanti Milly), a ou clocit (Na2Cl3OH5, recte hidrogen sulfurat de provenienţă necunoscută), a răhăţei de şoareci şi a transpiraţie proaspătă de mâţă frustrată. Un ţipăt mut îngheţă pe buzele babei scăldată într-un lac de sudoare rece: “- M-o furat aparatu…’” Apoi se declanşă un muget ce făcu să se cutremure ţiglele de pe acoperiş şi îl puse pe rol pe Pufi. Urmă o reacţie în lanţ demnă de toată fizica nucleară deja depăşită şi bineânţeles de prima, a doua şi deci ultima bombă atomică aruncată vreodată asupra omenirii. Irinel cocoşul demonstră că principiul dominoului funcţiona şi între cocoşii de pe plaiurile noastre, găinile îi ţinură isonul, Bicuţa, mini fabrica de lactate portativă se ambală într-un muget prelung şi răguşit ce trezi toate suratele sale de aventuri diurne de pe izlazul comunal. Internetul canin prinse viaţă dublându-şi, triplându-şi şi apoi qvadriplându-şi traficul urcând dincolo de octava a patra, ceea ce l-ar fi făcut chiar şi pe Fredi Mercuri gelos acolo unde era după 1991. Măcinată de dileme existenţiale, de un pui de reumatism şi de maşina de tocat carne în care chiar ieri îşi prinsese două degete de la mâna stângă, de viaţa ce nu era dreaptă cu bătrâneţele ei strâmbe, Tanti Milly sări din pat şi încercă să cugete. Cum putea Liviu, ce era la Gătaia, să îi fure ei Grundingul, 7

Şobolani.

3

ruşinea ruşinilor, când era ea acasă? Ce-a păzit Pufi? Vorba aia, ultima dată când s-au văzut faţă-n faţă Liviu nu putu scăpa decât sărind în fântână. De acolo scăpă doar cu aportul concertat al formaţiei de pompieri unse cu palincă, a medicului veterinar (ce l-a anesteziat un pic pe Pufi) uns cu o găină moţată şi a unei cuti întregi de vaselină cu care s-a uns pereţii fântânei unde era gripat amatorul de bangigeamping în fântâni neacoperite. Vă daţi seama cum ar fi arătat poponeţul lui Liviu dacă fântâna ar fi fost acoperită cu capac stas cu lacăt chinezesc şi asigurată cu lanţ anti-efracţie! Telefon nu avea, vecinii nu păreau să fi fost alarmaţi de nenorocirea personală, iar Tanti Milly era prea răguşită de la sticla de bere ca să acopere toată hărmălaia iscată din sinergia meandrelor şi să strige după ajutor. De unde putea veni ajutorul? În criză acută de idei Tanti Milly declară stare de necesitate. Se gândi că ar putea chema minerii, dar nu avea cu ce sau mai bine zis cu cine. Singurul regret în afară de pierderea aparatului era că nu impusese mai devreme interdicţia de circulaţie, dar ce să faci, vorba celebrei zicale populare: “Dă-i Doamne românului, adică româncei, mintea cea de pe urmă!” Era o noapte a deciziilor politice de care depindea fericirea personală, contul inexistent la becere şi secreţia, sau mai bine zis lipsa acesteia de endorfine personale cauzate de dispariţia obiectului îndrăgit. Deci şi prin urmare, după potolirea onomatopeelor din regnul animal (Tanti Milly încă nu percepea comunicările regnului vegetal), Tanti Milly luă a doua mare decizie politică din noaptea de 13 spre 14 octombrie 2001: va pleca după ajutoare. Chiar dacă ultima dată când au sosit ajutoare în afara familiei primarului nu a văzut nimeni nici măcar o conservă de lapte praf expirată, acum vremurile trebuie să se fi schimbat. Acum se făcea într-adevăr politică. Cum exista şi voinţa politică de a pune în practică propria hotărâre istorică, o porni pe uliţa satului natal îndreptându-se spre centru. Ştia ea, că nu era pe aici de ieri de alaltăieri, că toţi paznicii comunali aveau o slăbiciune pentru centrul unde se afla sediul puterii locale cu consiliu comunal şi circa financiară, poliţia, dispensarul, staţia de tramvai şi cele câteva magazine, cele mai multe alimentare şi cele trei biserici: ortodoxă, reformată şi romano-catolică. Dar să nu alunecăm pe panta unui confesionalism ieftin pentru că nu este deloc ieftin să întreţi o ditamai clădire veche şi mare ca cea a unei biserici, darmite a trei biserici. Mânată de pierderea suferită, de frigul de la ora unu dimineaţa şi de imposibila întâlnire cu o patrulă călare a poliţiei canadiene, personajul nostru (sau într-o românească post-modernă, personaja noastră) se dirijă spre locaţia mai sus-amintită. Auzu-i destul de tocit de vârstă prinse însă câteva vibraţii mai înalte sau poate mai joase că deocamdată nu îşi putea da seama de unde provin. De menţionat că în

4

urma unui accident8 din tinereţe urechea dreaptă îi percepea doar vibraţiile joase iar cea stângă doar pe cele înalte. Datorită acestor ciudate caracteristici Tanti Milly se putea orienta cu ochii închişi folosinduşi auzul aidoma unui post de radio-locaţie. Coti la stânga, coti la dreapta, coti un domn ce părea că ar vrea să îi ia banii din buzunarul aflat pe dinăuntrul fustei (pardon, asta fusese cu două zile în urmă în tramvaiul aglomerat cu care se întorcea din oraş) şi în cele din urmă văzu sursa acelor vibraţii atât de neobişnuite. Era barul Ză Blec Engeălz, luminat noaptea ca ziua, că ziua era luminat ca noaptea. Tot barul era înconjurat de sclipici, de culori nemaiântânite şi de forme nemaivăzute. Era cât pe ce să creadă că are o experienţă esoterică unică, că în curând vor apărea îngeri în carne şi oase, când realiză că în faţa barului erau parcate motociclete. De toate mărimile, de toate culorile, de toate mărcile, de toate vechimile (parcă nu sună bine, dar aşa era!) şi de toate gusturile (asta sună bine, dar cine le-o fi gustat!?) plus ateveurile, gipurile şi biţiglele unora mai strâmtoraţi la buzunar. Zig-zagând printre cai putere, flăcări, trăznete, gagici despuiate pictate pe uşi, rezervoare şi aripi, pe lângă monştrii cu două, trei sau patru roţi Tanti Milly ajunse la uşa barului unde vuietul rocăndrolului îi făcea să vibreze la unison nu numai ambele urechi ci şi ultimii dinţi din gură. Îşi făcu curaj, recapitulă ce avea de spus şi cu un gest de Ana Ipătescu eliberând guvernul provizoriu paşoptist sau de Ioana Darc asediându-i pe engleji la Orleans, nu-mi puteam da seama că o vedeam doar din profil, deschise brusc şi deodată uşa barului. Apariţia ei în cămaşa de noapte tip vestă anti-glonţ, anti-cuţit şi anti-purici curmă brusc atât muzica cât şi conversaţia ce dacă nu atinsese apogeul cel puţin gâdilase paroxismul şi risipi instantaneu fumul de pipă, trabuc şi diverse narghilele. Şocaţi de apariţia feciorei franceze, a eroicei paşoptiste şi a sătencei ce părea soră de tată cu baba Rada din romanul Răscoala, toţi participanţii la marea sărbătoare rochisto-motociclistă îngheţară. Tanti Milly îi dezgheţă cu următorul discurs memorabil:

- Oameni buni, m-o furat bucuria bătrâneţelor mele! Îmi ungea singurătatea, îmi ostoia dorul de emisiunea ,,Melodia preferată”! M-o deposedat! Zgâlţâindu-se de suspine, agăţându-se de gecile de piele, inspirând miresme nemainspirate şi văzând chipuri blec angeleşti nemaivăzute, victima perfidei sustrageri pe timp de noapte cu violarea domiciliului, tulburarea liniştei publice a animalelor din bătătură şi a nivelului acustic pe o rază de doi kilometri căzu în nesimţire în braţele unui înger negru. Era la fel de negru precum cerul gurii lui Pufi dar parcă mirosea puţin diferit.

8

Tanti Milly si vrajitoarea.

5

Crezând că babei i s-a furat hectarul ce îi mai lipsea ca să devină acţionar unic la păşunea satului, că guvernul a scos o ordonanţă de urgenţă prin care se rechiziţionau mustăţile, jegul şi mătreaţa cu care se luptau după revoluţie atâtea firme occidentale de şampon, asistenţa se trase un pas înapoi (dacă se dădeau doi ar fi dărâmat întreg barul) în faţa arătării şi a discursului său fulminant. Spiritele se încinseră la fel ca îngerii negrii pe motociclete asortate (poate şi de fumul alcoolului deja consumat, poate de niscaiva iarbă de import) şi un glas piţigăiat afirmă printre altele: -

Deci, băieţi, eu o ştiu pe dânsa. Este un element pozitiv al comunităţii locale şi niciodată nu ne-a făcut greutăţi. Ba chiar a participat cu avânt la toate acţiunile de muncă voluntară. Chiar astăzi a rezolvat grădiniţa. Propun să o rezolvăm şi noi într-un mod cât se poate de tovărăşesc şi dialectic, dacă se poate chiar sintetic. Deci, ăăă… acum ori niciodată!

Formată în mare parte din foşti membri de partid nostalgici convertiţi la motociclism, rock şi turism rural asistenţa aprobă în unanimitate moţiunea tunând la unison (unii la Unisol, că ţineau regim): -

ACUM!!!

Pieloşi, ţintaţi, pletoşi sau keli, negrii ca îngeru’ ăla de stupkeşti în sânul propriu şi dacă nu poţi îţi faci cruce cu limba, unii transpiraţi şi alţii spreiaţi cu apă de foc mai mult sau mai puţin autohtonă, dar în orice caz cu cheile de contact zornăind, membrii şi membranele clubului ieşiră în trombă care pe unde putea în funcţie de gabarit, muşchi şi abureală bahică a fiecăruia. Un observator neutru ar fi bănuit un incendiu, un cutremur de gradul 7+ pe scara aia de nu te poţi urca a lu’ baci Rictăr, ei în fine orice nenorocire ce putea să îi facă pe atâţia oameni în toată firea să sară pe geamuri, să iasă pe uşa de incendiu sau pe geamul de la pod în stilul catapultat la viteză susonică datorită iminenţei coliziuni cu o rachetă aer-aer. Departe de aşa ceva. Era doar voinţa democraţiei ce se transforma din voinţa politică. Cheile intrară acolo unde le era locul, motoarele bubuiră, se ambalară şi o armadă de ,,moto-ce-o fi” se puseră în mişcare. În fruntea convoiului pe un triciclu de vreo 50000 de verzişori, tanti Milly. Se formă o învălmăşală ordonată fiecare ambalând şi strigând în legea lui:

- La poliţie! La Slănină! La Milly! La minor! La Liviu! La dracu’! Pe el, pe el! Pe la primărie! Tanti Milly se ridică în picioare, ridică şi umbrela de care nu se despărţea mai niciodată precum Merii Popis dădu să spună ceva dar în acelaşi moment triciclului îi derapă roţile, se ridică cu cea din faţă în aer şi porni mugind spre casa păgubitei, Tanti Milly aterizând cu picioarele în sus şi cu posteriorul acolo unde ar trebui pe bancheta din spate. .

6

Cifrele octanice combinate cu cele cetanice se ambalară, demarară şi accelerară fiecare după capacităţile cilindrice: un litru, un litru juma şi o cinzeacă. Motoarele se turară, obrajii se înroşiră, pneurile scrâşniră şi burdihanurile grohăiră. Poluare maximă! Ca un făcut toţi participanţii la traficul nocturn se direcţionară spre unicul drum de acces ce bineânţeles trecea prin faţa primăriei, a postului de poliţie, a staţiei chefere şi în cele din urmă ajunsese după prima la stânga, a doua la stânga şi următoarea la dreapta, conform alternării politice la putere, la domiciliul împricinatei. Frânele scrăşniră aruncându-i pe motorochişti cu nasu’n vitezometre, ba pe unii chiar în şanţul din faţa casei lu’ Tanti Milly. Cum ultimii particiapanţi la raliul nocturn, organizat spontan ca grevele de odinioară în care protestam împotriva învestitorilor stăini, nu apucară să îşi adapteze, vorba poliţiştilor televizaţi, viteza de mers cu condiţiile carosabilului cu gropi, umed, cu iarbă, diverse găinaţuri şi balegi taurine, ieşiră în décor intrând în grădina de lângă casa lu’ Tanti Milly adică tocmai la bietul Liviu acasă. Tanti Milly stătea în triciclu aidoma reginei Boadicea a anglilor de lângă Ciarincros indicând direcţia atacului principal, adică cocioaba unde Liviu şi tatăl său îşi ducea zilele. Începu circul! De parcă până acuma fusese altceva… Motorochiştii începură să se învârtească în jurul maghierniţei în care nici măcar nu se aprinse lumina. Nu era bai că se învârteau, da se învârteau din ca în ce mai R.P.D. Fum, foc, lumină, umbre, trepidaţii, clacsoane colorate şi parfumate, urlete, staţii date la şpe mii de decibeli în fine tot tacâmul unui spectacol de sunet şi lumină aidoma cenaclului Flacăra de altădată. Lipsea numa’ Păunescu! Trepidaţiile lucrară încet da sigur, ba chiar rapid. Mai întâi zburară din nuc găinile şi cocoşul aferent. Ţiglele începură să zornăie tot mai tare, da cine să le audă! În cele din urmă căzură precum ultimele frunze deja ruginite ale unicului prun din bătătură, urmate de cei patru pereţi a ceea ce constituia numărul 111 bis. Vajnicii rochiciclişti încremeniră! Praful se ridică repede şi se lăsă încet peste scena vecină cu casa proprie. În faţa ochilor lor apăru un tablou a la Băncilă, mda, nu ,,Lăutul,” nici ,,Car cu boi”, na că asta n-am nimerit-o, parcă a pictat-o… Renoar? În mijlocul dărămăturilor, baci Loici, bunicu lu Liviu, tefer aidoma ziariştilor noştri răpiţi şi apoi eliberaţi din ghiarele teroriştilor, gemea lovit de unica grindă rămasă întreagă a acoperişului deja dezmembrat. Tanti Milly se avântă precum Elena Teodoroiu, Eftimie Croitoru şi Mihai Viteazu la podul de la Călugăreni, trecu printre rochimotocicliştii uluiţi şi transfiguraţi de grozăvia peisajului îl luă pe moşneag de bărbie şi privindu-l în ochi îl întrebă la lumina farurilor agitându-şi unicul premolar: -

Indie-i Grundigu lotrilor?

La uluiala individului deja şocat, scuturat şi sinistrat rămas ca la dentist (oare ce părere avea de premolarul ce îi apăruse în faţă?) adăugă o altă întrebare: -

Da Liviu, indiei?

7

Bâlbâindu-se, tremurând de frică şi frig, baci loici îngăimă spontan: - Lo luat salvarea ieri… şi lo dus la Gătaia c-o făcut o criză. La auziul acestor veşti ce nu erau deloc încurajatoare tensiunea lu Tanti Milly se facu mică, dispăru undeva la 60/90. În schimb tensiunea motorochiştilor explodă undeva la 130/240. În ambele cazuri tensiometrele se defectară! Tanti Milly leşină, paloarea feţei sale Livi-dă contrastă cu cele roşii ale motorochiştilor, asortate de ochii scoşi din orbite. Ceea ce urmă nu poate fi descris grafic (pentru că aşa limbaj nu poate fi reprodus), nici video (pentru că un aşa echipament nu s-a inventat) şi nici prin vreun mesaj telepatic (pentru că nici unul dintre noi nu am rezista unei asemenea realităţi). Cert, adică tumna bistoş, a doua zi dimineaţa când poştaşul Ionel trecu (cu toată ceaţa locală) să îi dea pensia, Tanti Milly privea încă în gol (probabil acel gol a lui Mutu care nu a calificat niciodată naţionala acolo unde o vrem toţi). Mişcat de starea psihică în care se găsea adrisanta cuponului, lăsă pensia pe masa de afară şi se întoarse să îi ducă şi lui Loici pensia de la chefere. Încă şocat nevoie mare (a, nu k.k.!) de cele văzute, se trezi în faţa dărâmăturilor de vis-a-vis pe care nu le observase (da, ştim: din cauza ceţei!) şi crezu că a greşit strada, dacă nu cel puţin etajul. Lasă banii, lasă cuponul, lăsă şi bicicleta şi o porni ţintă spre centru să anunţe cataclismul, starea de necesitate, molima ce se profila şi invazia civilizaţiei extraterestre din Alfa-Centauri. Ultima dată a fost văzut în zona barului Ză Blec Engels. Tu bi continuăd

8