Sunt Pacatos Parinte

SUNT PACATOS, PARINTE ! de Ion Pribeagu

La părintele Vintilă Vine-Arvinte, cam sfios, Şi îi spune: - Fie-ţi milă De un suflet păcătos! Chiar în Săptămâna Mare, Când tot omul e smerit Şi posteşte cu ardoare, Uite, am păcătuit! - Ai furat? întreabă popa. - Nu, prea-sfinte! Fără vrere M-am dat diavolului, hopa, C-o grădină de muiere! - Vai de mine, vai de mine... Greu păcat ai săvârşit... Însă dacă-mi spui cu cine, Poate fi-vei mântuit. - Nu pot, a răspuns Arvinte, Să-mi fac chinul şi mai greu. Nu pot să divulg, părinte, Că mă bate Dumnezeu! - Nu cumva ai fost cu Tanţi Din Smârdan, de peste drum? - Nu pot s-o divulg, că Domnul Mă trăsneşte chiar acum! - Poate-ai fost cu Miţa creaţa, Cea uşoară ca un fulg Din Buzeşti? - Cere-mi şi viaţa, Însă nu pot s-o divulg!

- Măi Arvinte,-ai fost cu Leana Care şade pe Neptun? - Sfinte, geaba-mi zgândări rana, Că eu tot nu pot să spun... - Bine, du-te, meditează Şi vii mâine mai dispus. Domnul să te aibă-n pază! - Sărut dreapta! Şi s-a dus. Ajungând in colţ ca vântul, S-a-ntâlnit cu Calistrat, Care l-a-ntrebat: - Prea-sfântul De păcat te-a dezlegat? - Încă nu, i-a zis Arvinte Foarte vesel şi vioi, Dar aflai de la părinte Alte trei adrese noi.