Strategia-chinei.docx

NECLASIFICAT

Cuprins Ipoteza de cercetare .................................................................................................3 Direcțiile de cercetare ..............................................................................................3 Introducere ...............................................................................................................6 Coordonate ale dezvoltării şi intereselor chineze .................................................7 Strategia de apărare şi securitate a Chinei .............................................................9 Interesele Chinei în realţiile cu SUA .....................................................................11 Interesele geopolitice ale Chinei în Sud-Estul Asiei ............................................14 Bibliografie ..............................................................................................................16

NECLASIFICAT

1 din 16

NECLASIFICAT

- Paginăalbă -

NECLASIFICAT

2 din 16

NECLASIFICAT

Ipoteza de cercetare În întocmirea acestei lucrări, voi porni de la ipoteza că pentru o dezvoltare rapidă și durabilă, China trebuie să coopereze și să acționeze foarte prudent pe scena mondiala. Având în vedere interesele, dar și o oarecare teama a statelor cooperarea și comunicarea sunt elemente cheie pentru statele emergente în vederea exploatării oportunităților ce se ivesc, dar și pentru a nu risca apariția unor dispute economice / comerciale ce le pot afecta parcursul spre scena globală.

Direcțiile de cercetare Direcțiile de cercerare vor fi: 1. 2. 3.

Una teoretică în care voi urmări analizarea dezvoltării rapide a Chinei Una practică în care voi descrie și analiza strategiile de expansiune, dar și de consolidare a poziției de lider al BRICS, al Chinei. Una aplicativă în care voi prezenta încercările pe plan global ale Chinei de a își mări sfera de influență, pavându-și în același timp drumul spre glorie.

NECLASIFICAT

3 din 16

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT

4 din 16

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT

5 din 16

NECLASIFICAT

Introducere Din punct de vedere strict istoric, China este cea mai veche civilizaţie a lumii, cu peste 3500 de ani de istorie scrisă. Contribuţia Chinei la îmbogăţirea tezaurului culturii universale este cunoscută, recunoscută şi impresionantă. De-a lungul istoriei sale, China a cunoscut perioade de mare ascensiune, dar şi de decădere. La jumătatea secolului al XIX-lea, dinastia conducătoare Qing s-a prăbuşit, lăsând locul rebeliunii şi intervenţiei externe. Sfârşitul celei de-a doua mari conflagraţii mondiale, surprinde guvernul naţionalist slăbit, după un deceniu de lupe crâncene împotriva Japoniei. A urmat imediat războiul civil soldat cu victoria Partidului Comunist Chinez. Regimul comunist, instaurat în 1949, a dezvoltat industria şi agricultura, fără a reda, totuşi, ţării strălucirea de odinioară. Majoritatea chinezilor au sperat că liderii comunişti, în frunte cu Mao Zedong, vor reuşi să readucă vechea glorie a Chinei, dar speranţele lor s-au lăsat aşteptate. După „marele salt înainte” (1958-1962) a urmat un deceniu şi jumătate de „salturi înapoi” - experienţe absurde, catastrofale, cu consecinţe incalculabile, ceea ce a marcat viaţa a circa 30 de milioane de chinezi, morţi de foamete în perioada de recesiune de la începutul anilor ’60, la care se mai pot adăuga încă 10 milioane de morţi în campaniile ideologice „ale marii revoluţii culturale”. S-au ivit apoi zorile unor noi perspective. În decembrie 1978, devenit lider al Partidului Comunist Chinez, după o îndelungată detenţie în timpul căreia a fost supus la „autocritică”, bătrânul Deng Xiaoping a reintrodus reformele economice, călăuzite de principiul „o ţară două sisteme”, care aveau să transforme China, în mai bine de două decenii, într-un hibrid interesant - „o economie de piaţă socialistă – în esenţă un stat comunist care foloseşte principiile concurenţiale de piaţă”1. În fond, bătrânul comunist reformator a recurs la o „grefă de liberalism pe regimul socialist”2, fiind convins că transformările economice nu puteau produce modificări de profunzime în funcţionarea mecanismelor politice şi ideologice. Peisajul economic al Chinei a fost modificat de: încurajarea investiţiilor de capitaluri străine, reorganizarea sectorului de stat, apariţia şi dezvoltarea sectorului privat, strângerea legăturilor cu chinezii din alte state, activităţile bursiere şi comerciale etc. China a început să capete înfăţişarea unui nou dragon.

Virginia Mircea, HegemoniaChinei, în „Cadran politic. Revistă de analizăşiinformarepolitică”, an III, nr. 32-33, decembrie 2005-ianuarie 2006, p.4. 2 Jean-Baptiste Duroselle, André Kaspi, Istoriarelaţiilorinternaţionale. 1948 – pânăînzilelenoastre, vol II, EdituraŞtiinţelorSocialeşiPolitice, Bucureşti, 2006, p.303. 1

NECLASIFICAT

6 din 16

NECLASIFICAT

Coordonate ale dezvoltării şi intereselor chineze În vreme ce structurile politice ale Chinei amintesc de inconfundabilul modelul sovietic, prefacerile din industrie, comerţ şi agricultură au dus China la un avânt spectacular. În prezent China este un stat multinaţional, o ţară aflată în plină expansiune economică şi capabilă să devină, într-un viitor nu prea îndepărtat, o superputere. Forţa de lucru ieftină şi în acelaşi timp o piaţă de desfacere de 1,3 miliarde de consumatori – din care 70% trăiesc în mediul rural3 - atrag cele mai mari firme multinaţionale. Potrivit unor estimări, China are cea de-a şasea economie din lume şi al treilea buget de apărare. Politica de deschidere în faţa tehnologiei şi a investiţiilor străine, impuse, începând cu 1979, de către Deng Xiaoping a fost spectaculoasă4. Strategia lui Deng constă în retragerea partidului din zonele economice în care avea influenţă, păstrând în acelaşi timp controlul asupra restului. În ciuda implementării încă din anii ’80 a reformelor economice, China a devenit o reală forţă economică abia după accederea, în 2001, la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). După deschiderea economică, China a devenit mult mai puternică, atractivă pentru investitorii străini, tentaţi de profiturile mari. Datorită sporirii rapide a exporturilor şi cererii interne, economia a atins, în 2004, o cotă de creştere de 9% (pentru 2005 creşterea estimată a fost de circa 7,5%). Totuşi, această redresare economică nu poate fi susţinută atâta timp cât se confruntă cu probleme structurare, şomaj, poluare şi există un echilibru al ratelor de schimb ale principalelor monede ale ţărilor asiatice. De asemenea, sporirea accelerată a consumului de resurse energetice (China a devenit deja al doilea mare consumator al lumii), necesară menţinerii acestei creşteri economice accelerate, impune implicarea în lupta pentru accesul la resurse (numeroase proiecte cu Rusia şi ţările Asiei Centrale) şi mai ales crearea unei rezerve strategice de petrol (pentru a face faţă volatilităţii preţurilor). China încearcă să-şi încetinească rata creşterii economice, pentru a evita pericolul unei descreşteri bruşte care ar avea repercursiuni grave asupra economiei asiatice (9,8% în primul trimestru, 9,6% în al doilea şi 9,1% în al treilea trimestru). Nu în ultimul rând, ratele înalte ale creşterii economice provoacă în interiorul societăţii chineze disfuncţionalităţi de natură socială şi ecologică ce impun măsuri deosebite de gestionare a acestora5. 3

Ibidem, p. 302. Vezipelargîn „Dosareultrasecrete”, 13 noiembrie 2004. 5 Vezipelarg Chen Wei, Care esteloculChineiînlume, AmbasadeiR.P.ChinezeînRomânia , nr. 1(248), 2004, p. 5-7. NECLASIFICAT 4

7 din 16

în

„China

populară”,

buletin

al

NECLASIFICAT

China fabrică astăzi jumătate din producţia de îmbrăcăminte a lumii şi o treime din producţia de telefoane mobile. În acelaşi timp, nevoia de importuri a crescut vertiginos, astfel încât China este cel mai mare consumator din lume de cupru, aluminiu şi ciment, şi al doilea importator de petrol. Pentru a-şi suplini lipsa de energie, China va construi 40 de centrale nucleare, devenind astfel cel mai important deţinător de centrale nucleare din lume6. Deşi China este cel mai mare producător de oţel (mai mult decât SUA şi Japonia luate împreună), ea a trebuit să importe 40 de milioane tone pentru a-şi satisface necesarul intern. Aceiaşi situaţie în domeniul cărbunelui, unde China, în calitate de cel mai mare producător de cărbune, ar putea deveni în viitor, un important importator. Două treimi din populaţia Chinei (888 milioane de locuitori) trăieşte în zonele rurale, guvernul sperând să mute 400 de milioane în oraşe, în viitorii 25 de ani 7. Nivelul de trai creşte substanţial. În China scade numărul analfabeţilor şi se măreşte cel al medicilor. Un exemplu este edificator: dacă în 1975, la 1 000 de locuitori existau 1,3 televizoare, astăzi sunt peste 2608. După un studiu OCDE, China cu 60 de miliarde de dolari investiţi în 2003, se clasează de acum înainte pe locul al treilea după SUA şi Japonia, în materie de cheltuieli cu cercetarea şi dezvoltarea. Mai multe dificultăţi încetinesc totuşi creşterea acestui sector: limitele nedefinite între cercetarea academică şi cea comercială, respectul relativ al proprietăţii intelectuale şi lipsa de personal competent, experienţa muncii în echipă, un element esenţial pentru cercetare9. Statutul Chinei de membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), ar putea duce, în opinia unor experţi, „la o masivă importare a produselor industriale şi agricole din străinătate, dar şi la scăderea nivelului de dezvoltare ori la scăderea nivelului de trai”10. Statistica oficială informează despre creşterea progresivă a numărului de utilizatori ai Internetului în China. În prezent se evaluează că există aproximativ circa 56,6 milioane de utilizatori chinezi, cu media de vârstă între 18-35 de ani, ceea ce face să depăşească Japonia în acest domeniu11. China este membră a Consiliului de Securitate al ONU, al Grupului celor 77 de state în curs de dezvoltare şi al Grupului de Cooperare Economică Asia-Pacific. Are de asemenea statut de observator în cadrul organizaţiei Statelor Americane. Mai mult, China dispune de importante capacităţi militare, de putere nucleară, terestră, The Associated Press, 6 aprilie 2005; vezişi „China today”, vol. 54, no.5, May 2005. Ibidem. 8 Jean-Baptiste Duroselle, André Kaspi, op. cit., p. 303. 9 Ibidem. 10 Vezipelargîn „Newsweek”, „The Washington Post” şi Internet, martie, 2003. 11 „Jane’s Intelligence Review”, iunie, 2003. NECLASIFICAT 6 7

8 din 16

NECLASIFICAT

aeriană, maritimă şi cosmică. Cheltuielile militare ale Chinei se ridică până la 21 de miliarde de dolari, în 2001, şi alocă 1,6% din PIB. După ce şi-a recuperat Hong Kongul, pe 1 iulie 1997 de la Regatul Unit al Marii Britanii şi Macao, pe 20 decembrie 1999 de la portughezi, China este aţintită cu ochii asupra Taiwanului şi intenţionează să-şi vasalizeze vecinii, în special Coreea de Sud şi Japonia, aliatele fidele ale SUA.

Strategia de apărare şi securitate a Chinei Dacă anterior China se afla izolată, în prezent ea joacă un rol-cheie în geopolitica Asiei şi aspiră, fără îndoială, să facă la fel şi în alte regiuni. Cu toate acestea, doctrina care stă la baza Strategiei de Apărare şi Securitate a Chinei este foarte concisă, dar extrem de interesantă prin profunzimea şi tradiţionalismul ei. Carta Albă a Apărării Chinei (Defance White Paper), din octombrie 2000, dar şi varianta îmbunătăţită din decembrie 2004, identifică SUA ca o ameninţare globală şi regională pentru interesele Chinei, şi formulează direcţii de modernizare a Forţelor Armate chineze12. China deţine la ora actuală una dintre cele mai puternice armate, în măsură să valorifice poziţia sa geostrategică, să-i promoveze şi să-i protejeze interesele13. Documentele fundamentale cu caracter strategic aproape că nu se abat de la principiile enunţate de anticul Sun Tzî, cu mai bine de două milenii şi jumătate în urmă, în celebra sa lucrare, Arta războiului. China a aplicat aceste principii – care sunt în general principii ale strategiei indirecte – în toate războaiele la care a participat. Cultura strategică chineză este veche de mii de ani şi de-a lungul mileniilor nu s-a schimbat ci doar s-a modernizat. De aceea se spune că în China „tot ceea ce se vede poate fi înşelător”. Carta Albă a Apărării Chinei nu are aproape nici o legătură cu realitatea. China este ţara cu cea mai numeroasă populaţie şi cu cea mai veche cultură, iar sistemele ei de valori au un loc distinct şi discret în cultura universală. Aportul chinez la civilizaţia planetei, în pofida specificităţii filosofiei chineze (care se prezintă ca o filosofie a sinelui) este imensă. De aceea, ameninţarea chineză – dacă există aşa-ceva – nu este una de tip militar expansionist. Chinezii nu s-au dotat cu rachete nucleare pentru a înspăimânta lumea, iar atitudinea lor faţă de sistemele antirachetă americane şi ruseşti a fost, şi în 2004, ponderată.

Strategia de ApărareNaţională a Chinei, 2000; China’s National Defance in 2004, Information Office of the State Council of the People’s Republic of China, December, 2004, Beijing; Annual Report to Congress, The Military Pouwe of the People’s Republic og China, Office of the Secreterz of Defence, 2005. 13 Vezipelarg Paul Dobrescu, Geopolitica, Editura comunicare.ro, 2003, p.194-215. NECLASIFICAT 12

9 din 16

NECLASIFICAT

Strategia militară a Chinei, „Apărare activă”, este o strategie militară defensivă, care stipulează că China nu va iniţia războaie sau participa la războaie de agresiune, dar se va angaja în război doar în cazul în care va trebui să-şi apere suveranitatea naţională şi intergritatea teritorială şi „va ataca doar după ce va fi atacată”. Prin urmare, China va căuta nu numai să reacţioneze, dar şi să modeleze pozitiv mediul intern de securitate şi preveni angajarea adversarilor în acţiuni contrare intereselor naţionale ale Chinei. Accentul se pune pe operaţiile de tip „joint” susţinute de o logistică adecvată acestora, forţe aeriene cu capacitate de lovire ofensivă, modernizarea forţei de rachete convenţionale, operaţii navale orientate spre apărarea apelor teritoriale, dezvoltarea sistemului C4ISR şi a capacităţilor pentru operaţiile de informaţii. În concepţia chineză asupra războiului, se menţine preceptul lui Sun Tzî şi anume acela „de a obţine victoria fără luptă”. Este vorba despre o victorie politică. Chinezii inversează conceptul clausewitzian asupra războiului 14 . Pentru ei nu războiul este continuarea prin mijloace militare a politicii, ci invers, politica este o continuare a războiului, mai exact, modul cel mai eficient de ducere a războiului prin mijloace non-violente, deci politice. Potrivit acestei concepţii, războiul este permanent, pentru că permanentă este şi confruntarea (economică, politică etc.), iar bătălia armată trebuie evitată pentru că ea nu construieşte, ci distruge. Acesta este primul fundament al strategiei militare chineze. Şi el vine de la Sun Tzî. De fapt, această atitudine scoate în evidenţă o Chină mai reticentă faţă de prezenţa şi influenţa tot mai mare pe care SUA le au în regiune. China percepe prezenţa americană în Asia Centrală şi în Coreea de Sud ca pe o ameninţare. De altfel, SUA reprezintă în viziunea chineză singura putere din lume care dispune de mijloace care-i permit să blocheze ambiţiile zonale ale Chinei. Priorităţile doctrinei chineze de apărare sunt: cristalizarea puterii prin reunificarea paşnică a teritoriului; interzicerea amestecului altor puteri care ar contesta statutul central al puterii chineze; consolidarea statutului de mare putere în Asia, îndeosebi prin dezvoltarea economică şi excluderea puterilor exterioare care ar putea contracara sau limita acest proces, îndeosebi a amestecului SUA şi chiar al Rusiei. Deşi a crescut cheltuielile militare constant, de la 30,7 miliarde de dolari în 2002 la 35,4 miliarde de dolari în 2004, şi dispune de circa 2,2 milioane de militari (înzestraţi cu 7 180 tancuri, peste 4 500 maşini de luptă ale infanteriei, 1 900 de avioane de luptă, 327 elicoptere, 67 nave tactice, 21 distrugătoare, 69 submarine etc.), China nu s-a manifestat ca putere militară. Totuşi, unii analişti estimează că, până în anul 2050 ar putea deveni puterea predominantă a Asiei. 14

Karl von Clausewitz, Desprerăzboi, Bucureşti, 1982, p.119. NECLASIFICAT

10 din 16

NECLASIFICAT

Alţi analişti apreciază că până în 2025, marina chineză ar putea domina Pacificul. „După unele estimări, submarinele de atac ale Chinei vor depăşi de cinci ori ca număr pe cele americane, iar submarinele lansatoare de rachete balistice nucleare vor mişuna pe coasta vestică a SUA”15. Despre obiective strategice de viitor ale Chinei, generalul Wen Zongren, comisar politic al Academiei de Ştiinţe Militare a Armatei de Eliberare Populară, instituţie de învăţământ militar de elită, spunea: „China trebuie să «spargă» blocada impusă de forţele internaţionale împotriva securităţii maritime a Chinei… Doar atunci când vom sparge această blocadă, vom putea vorbi despre ascensiunea Chinei… Pentru a se ridica rapid, China trebuie să treacă peste oceane şi să treacă dincolo de oceane în dezvoltarea sa viitore”. De altfel, ţelul explicit al Partidului Comunist Chinez este de a „spori puterea totală a naţiunii”16.

IntereseleChineiînrealţiile cu SUA Dupădispariţia URSS, SUA deţinlocul principal înpreocupărilechinezilor. Acelaşilucru se poateafirmaşidespre „obsesiilestartegice” ale americanilor. Pentru China „oriceţarăvecină care dispune de capacitateapotenţială de a contestaambiţiile de puterechinezeconstituie o ameninţare”17. Înacelaşitimp, China are intereseeconomicereciproce cu SUA. Astfel, SUA esteceamai mare piaţăpentruexporturilechinezeşti, învremece China cu cei 1,3miliarde de locuitoriaisăireprezintă, la rândulei, o uriaşăpiaţăpentru America. Imediat după tragicele evenimente de la 11 septembrie 2001, preşedintele SUA, George W. Bush, încercâd să fie conciliant, probabil în speranţa îndreptăţită că va putea obţine concursul Chinei în ceea cel al numea „războiul împotriva terorismului”, a dat o definiţie realistă a relaţiilor sino-americane, spunând că „au valori diferite, dar şi interese comune”. În realitate, lucrurile sunt puţin mai complicate. Deşi China a devenit al doileapartenercomercial al SUA, după Canada, easfideazăinfluenţa SUA de câteoriîistăînputeri. Înopiniaunoranalişti, încurând, China „vaaveamaimulte submarine de atacdecâtStatele Unite, o dată cu adăugarea a patru submarine ruseşti din clasa Kilo şi a noilor vase diesel-elecriceechipate cu tehnologia care le permitesănavighezemaisilenţiosdecâtsubmarinelenucleare” 18 . Mai mult, în 1999 aizbucnitîn mass-media americană un scandal de spionaj, încentrulatenţieifiinddiaboliceleservicii secrete chineze. Spionajulchinez era Michael Cohen, Provocareasubmarinelorchineze, în „Cadran politic”, nr. 36-37, aprilie-mai 2006, p. 16. Ibidem, p.17. 17 Paul Dobrescu, loc. cit. 18 Virginia Mircea, op. cit. , p. 4. NECLASIFICAT 15 16

11 din 16

NECLASIFICAT

acuzatcăar fi sustrasproiecte de tehnologienuclearăamericană de ultimăoră care arfi costat SUA decenii de eforturi, sute de milioane de dolarişiefectuarea a numeroasetestenucleare.La vremearespectică, experţiiamericaniestimaucăpebazainformaţiilorsustrase, cu o cheltuială de doar 1,3 miliardedolari, China vaputeasă-şitransformearsenalul nuclear într-o 19 modernămaşină de război, care arputeaameninţa direct SUA . Iatăşimotivulpentru care, fostulambasadoramerican la Beijing, James Lilly, afirmacă „existăcâtevacertitudini: chineziidesfăşoară ample operaţiuni de informaţiiîmpotrivanoastră, facafirmaţiideschiseîmpotrivanoastră, documentele de nivelînaltindicăfaptulcănusuntprieteniinoştri”20. China a respinsînrepetaterânduriacuzaţiile de spionajaduse de Washington, pe care le-a calificatdrept „pure speculaţii”. PotrivitambasadoruluiChinei la Washington, „…raportulaparţineunoroamenirămaşi cu mentalitateaRăzboiuluiRece. Einu se simt bine într-o lumefărăduşmani, dupăprăbuşireaUniuniiSovieticeşiîşicaută alt adversar”21. Strategia de SecuritateNaţională a SUA, septembrie 2002, evalueazărelaţiileStatelor Unite cu China ca „o parte importantă a strategieinoastre de a promova o regiune Asia-Pacific puternică, stabilăşiprosperă. Salutămformareaunei Chine puternice, paşniceşiprospere. Dezvoltareademocratică a Chineiesteesenţialăpentru un astfel de viitor. Totuşi, la un sfert de veac de la începutulprocesului de eliminare a moştenirilorcelormainocive ale comunismului, lideriiChinei nu s-au pronunţatîncăasupraopţiunilorfundamentale cu privire la statullor. Acumulândcapacităţimilitarece pot periclitavecinii din regiunea Asia-Pacific, China urmează o caledepăşită care, încel din urmă, vapunepiedicipropriilorîncercări de a avea o mare naţiune. Întimp, China vaconstatacălibertateasocialăşipoliticăconstituiesinguracale a acesteimăreţii” 22 . Administraţia Bush a exprimatfrecventîngrijorărilegate de creştereacheltuielilormilitarealeChinei. Potrivitestimă riloramericane, chineziiaralocaîn prezent de douăpână la treiori mai multdecâtsumadeclaratăoficialpentruapărare. Potrivitexpertuluiamerican Michael Pillsbury, intenţiaStatelorUnite este sădescurajezealteţări, înspecial China şiRusia, săalocesume mari de banipentrudezvoltarea de sistemeofensive, capabilesăloveascăprimele. Ryan Henry, prim-vicesubsecretar la DepartamentulApărării, a declaratcă SUA vor să se asigure de faptul ca Beijingul

„Ziua”, 29 iunie 1999. Virginia Mircea, op. cit. , p. 5. 21 „Cotidianul”, 27 mai 1999. 22 The National security Strategy of the United states of America, The Wite House Washington, september, 2002, p.27. NECLASIFICAT 19 20

12 din 16

NECLASIFICAT

„are forţelenecesarepentruasigurareanevoilor sale de securitateautenticeşică nu va merge mai departe de atât”23. Faptulcă SUA se teme de China rezultăşi din priorităţiledeja fixate de grupulneoconservator din jurulpreşedintelui George W. Bush, pentru agenda celui de-al doilemandatprezidenţial, înurmătoareaformulare: „aplicareaunorstrategiifaţă de comerţulşiforţamilitarăîn mare ascensiune a 24 Chinei…” ,obiectivceartrebuirealizatpânăîn 2008. La rândul ei, noua strategie regională a Chinei se orientează în principal în jurul opoziţiei China/Statele Unite. „China încearcă să înlocuiască Statele Unite, ca putere dominantă în Asia”25. Prin urmare, documentele militare chineze promovează proiecţiile de putere şi descriu politicile SUA ca „hegemonism şi politici de putere”. Chestiunea Taiwanului este punctul nevralgic principal al relaţiilor Chinei cu SUA. Pentru SUA, Taiwanul reprezintă o miză clară la fel de importantă precum era Kuweitul – nu doar din cauza mediului de afaceri foarte prosper a insulei, ori a rezervelor sale monetare, dar şi pentru că, dacă ar lăsa Beijingul să o cucerească prin forţă, America şi-ar „pierde pentru totdeauna pretenţia de-a mai fi marea putere care garantează stabilitatea în regiunea Asia-Pacific”26. Mijloacele de bază prin care China îşi propune să realizeze obiectivul aducerii Taiwanului acasă sunt cele politice. De asemenea, China percepe ca ameninţare atitudinea politică a Japoniei în zonă, parteneriatul americano-nipon (care este privit ca o continuare a războiului rece), precum şi parteneriatul stategic între India şi SUA. Deşi China are un parteneriat srategic cu Rusia, strategii chinezi nu privesc cu ochi buni străduinţa lui Vladimir Putin de a spori rolul Rusiei în Asia, în parteneriat cu Statele Unite ale Americii şi cu Uniunea Europeană. Totuşi, China, Japonia, Coreea de Sud şi Rusia alcătuiesc Forumul Asia de Nord-Est, care vizează, între altele, realizarea unei rezerve strategice de petrol prin exploatarea hidrocarburilor din Siberia orientală şi din extremul Orient. Ţările din Asia de Sud-Est nu constituie sub nici o formă o ameninţare pentru China. Taiwanul este considerat o insulă chineză rebelă, care ameninţă doar ideologic China, prin regimul democratic din insulă. Din punct de vedere militar, ameninţarea taiwaneză este una indirectă, în sensul că, sub protecţie americană, obligă China la o poziţie ambiguă de avertizare, dar nu şi de intervenţie armată. China nu-şi poate asuma riscul de a interveni militar, dar nici nu renunţă la această eventualitate. Strategia chineză cu privire la Taiwan rămâne una indirectă, predominant politică, nu însă şi ideologică. China se confruntă, desigur şi cu alte ameninţări, cum ar fi, Vezi Constantin Vlad, SUA pun piedicăarmateichineze, în „Evenimentulzilei”, 19 martie 2006. Apud Vladimir Alexe, urmeazăIranul, în „Dosareultrasecret”, 27 noiembrie 2004. 25 Richard Berstein, H. Ross Munro, The Coming Conflict with China, New York, 1997, p.41. 26 Ibidem, p. 19. NECLASIFICAT 23 24

13 din 16

NECLASIFICAT

spre exemplu, tendinţele separatiste ale diferitelor provincii (îndeosebi ale uigurilor – musulmani suniţi – din Xianjiang), conflictele interne şi cele de interese, etc. Dar acestea nu sunt exprimate în mod oficial în doctrina de apărare şi securitate a Chinei. În esenţă, securitatea pentru chinezi înseamnă mai mult menţinerea ordinii interne decât asigurarea stabilităţii zonale, consolidarea relaţiilor frontaliere şi a siguranţei persoanei, proprietăţii, instituţiilor şi naţiunii. Aceste ameninţări obligă China la o atitudine defensivă activă, care înseamnă, descifrând simbolistica strategiei indirecte specifice chineze, achiziţionarea de capacităţi moderne, care sunt însă, în esenţa lor, ofensive. Ca şi alte mari puteri ale lumii, China consideră capacităţile militare ca mijloace de presiune diplomatică. Unii dintre analiştii occidentali consideră că Republica Populară Chineză, în pofida a ceea ce se spune şi se scrie, aspiră la refacerea puterii imperiale de odinioară, tulburată cândva de intervenţia perturbatoare a Occidentului27. În schimb, oficialii chinezi declară şi susţin prin toate documentele programatice că opţiunea pentru dezvoltarea paşnică înseamnă, în acelaşi timp, şi opţiunea pentru pace, ceea ce implică principiul „de a nu urmări niciodată hegemonia”28.

Interesele geopolitice ale Chinei în Sud-Estul Asiei Tensiunea strategică între China şi Japonia este agravată de faptul că amândouă depind de importul de hidrocarburi. În spatele contenciosului care le opune, având drept subiect insulele Senkaku/Diaozu, cinci insule de coral în Marea Chinei Orientale, se profilează chestiunea potenţialului petrolifer al zonelor economice exclusive din jurul acestor insule. Datorită amplasării strategice a insulelor, China ar fi capabilă să controleze căile maritime vitale pentru importurile japoneze de hidrocarburi, ca şi pentru traficul maritim regional, intraregional şi intercontinental în general, ca şi pentru circulaţia navelor maritime, în principal celor ale SUA29. Analiştii occidentali apreciază că influenţa Chinei în Asia de sud-est se află în creştere. Dar mai este bine cunoscut faptul că acelaşi scop şi l-a propus India – o altă putere a Asiei, care are cu China unele neînţelegeri la frontierele comune. India constituie pentru China duşmanul asiatic prin excelenţă. India constituie contraponderea demografică, geopolitică şi politico-intelectuală a Chinei. Datorită bazelor sale în Birmania, Beijingul dispune deja de o deschidere la Oceanul Indian, unde India are interese geopolitice.

27

Ibidem, p. 33. Zeng Bijian, China susţinefermpoliticadezvoltăriipaşnice, în „China populară”, buletin al AmbasadeiR.P.ChinezeînRomânia , nr. 1(248), 2004, p.3. 29 Vezipelarg Gilbert Achcar, NoulRăzboiRece, EdituraCorint, bucureşti, 2002, p. 45-52. NECLASIFICAT 28

14 din 16

NECLASIFICAT

Competiţia între aceşti „doi mari giganţi asiatici” se află într-o continuă căutare de aliaţi. Spre exemplu, relaţiile între India şi Israel, în ultimii ani s-au apropiat. Delli speră ca prin această apropiere să-şi poată moderniza forţele sale militare. În plus există informaţii potrivit cărora forţele israeliano-indiene fac antrenamente militare, şi despre viitoarea posibilă dislocare a unei baze militare israeliene pe teritoriul Indiei, încercând practic să se apropie de partea SUA, luând în vedere parteneriatul strategic israeliano-americam30. China încearcă să-şi fortifice relaţiile cu Pakistanul 31 , susţinând poziţia pakistaneză în regiunea Kashimir şi Djamu. China se foloseşte astfel de interesul pakistanez aparte pentru tehnologia modernă nucleară chineză în scopul îmbunătăţirii viitoare a puterii sale nucleare. La toate acestea se mai poate adăuga contractele comune, cu un curs pozitiv, de-a fi adoptate de partea pakistaneză în sfera economico-militară. În viitor, Pakistanul ar putea începe, cu ajutorul Chinei, construirea unui port strategico-militar foarte important, care ar oferi Chinei dislocarea forţelor maritime chiar la ieşirea în Golful Persic. China a accelerat construcţia portului după intervenţia americană în regiune, în 2001. Costul total estimat este de 1,16 miliarde de dolari. Până în prezent, China a contribuit cu aproape 400 milioane de dolari, care acoperă costul instalaţiilor portuare şi a unei şosele între port şi Karaki, cel mai mare oraş pakistanez, port la Marea Arabiei. O a doua fază a proiectului va fi, de asemenea, finanţată de China, care a furnizat deja consultanţă şi personal de înaltă calificare, trimiţând 450 de ingineri şi alţi specialişti. Pentru Pakistan, Gwadar va reprezenta o mină de aur: 40% din traficul naval petrolier trece prin zonă, iar legăturile rutiere şi de căi ferate în curs de finalizare îl vor conecta cu restul ţării, Afganistanul şi Asia Centrală. Un alt avantaj este distanţa faţă de inamicul său tradiţional, India. Pentru China, portul va fi un terminal de tranzit pentru ţiţeiul importat din Iran şi Africa, către provincia Xinjian. Din punct de vedere strategic, China încearcă să micşoreze influenţa americană în regiune32. O asemenea perspectivă, după opinia mai multor experţi, ar putea oferi mari influenţe asupra balansului militar, nu numai în zona de sud, dar şi în Sud-Estul Asiei.

30

http://www.globalizare.com/globalizare /stiri/geopolitica.htm http://www:adevarulonline. 32 Asia Times Online, 23 octombrie 1999. NECLASIFICAT 31

15 din 16

NECLASIFICAT

Bibliografie: 1. „Cotidianul”, 27 mai 1999. 2. „Dosare ultra secrete”, 13 noiembrie 2004. 3. „Ziua”, 29 iunie 1999. 4. Apud Vladimir Alexe, urmează Iranul, în „Dosareultrasecret”, 27 noiembrie 2004. 5. Asia Times Online, 23 octombrie 1999. 6. Chen Wei, Care este locul Chinei în lume, în „China populară”, buletin al Ambasadei R.P. Chineze în România , nr. 1(248), 2004, p. 5-7 7. Chen Wei, Care este locul Chinei în lume, în „China populară”, buletin al Ambasadei R.P. Chineze în România , nr. 1(248), 2004, p. 5-7 8. Constantin Vlad, SUA pun piedică armatei chineze, în „Evenimentul zilei”, 19 martie 2006. 9. Gilbert Achcar, Noul Război Rece, Editura Corint, Bucureşti, 2002, p. 45-52. 10. http://www.globalizare.com/globalizare /stiri/geopolitica.htm 11. http://www:adevarulonline. 12. Jean-Baptiste Duroselle, André Kaspi, Istoria relaţiilor internaţionale. 1948 – până în zilele noastre, vol II, Editura Ştiinţelor Sociale şi Politice, Bucureşti, 2006, p.303. 13. Karl von Clausewitz, Despre război, Bucureşti, 1982, p.119. 14. Michael Cohen, Provocarea submarinelor chineze, în „Cadran politic”, nr. 36-37, aprilie-mai 2006, p. 16. 15. Paul Dobrescu, Geopolitica, Editura comunicare.ro, 2003, p.194-215. 16. Paul Dobrescu, loc. cit. 17. Richard Berstein, H. Ross Munro, The Coming Conflict with China, New York, 1997, p.41. 18. Strategia de Apărare Naţională a Chinei, 2000; China’s National Defance in 2004, Information Office of the State Council of the People’s Republic of China, December, 2004, Beijing; Annual Report to Congress, The Military Pouwe of the People’s Republic of China, Office of the Secreterz of Defence, 2005. NECLASIFICAT

16 din 16

NECLASIFICAT

19. The National security Strategy of the United states of America, The Wite House Washington, september, 2002, p.27. 20. Virginia Mircea, HegemoniaChinei, în „Cadran politic. Revistă de analiză şi informare politică”, an III, nr. 32-33, decembrie 2005-ianuarie 2006, p.4. 21. Virginia Mircea, op. cit. , p. 4. 22. Virginia Mircea, op. cit. , p. 5. 23. Zeng Bijian, China susţine ferm politica dezvoltării paşnice, în „China populară”, buletin al Ambasadei R.P. Chineze în România , nr. 1(248), 2004, p.3.

NECLASIFICAT

17 din 16