Spectrul De Lumina

1. Aniversarea Am deschis ochii si mi-am amintit imediat ce zi era. Implineam in mod oficial 16 ani. Din cine stie ce impuls prostesc, m-am indreptat spre oglinda pentru a vedea daca nu s-a schimbat nimic. Nu am fost surprinsa sa vad ca aveam acelasi chip exact ca in dimineata cand am implinit 7 ani. Imi placea fata mea, desi la inceput eram ingrozita de faptul ca voi arata mai batrana decat toata familia mea(si in adancul sufletului ma refeream mai ales la Jacob al meu). Oricum, mare a fost mirarea tuturor sa ma vada cu un chip ce denota varsta parintilor mei. Totusi, CHIAR se vedea ca sunt parintii mei. Poate ca lucrul acesta reiesea din atitudinea lor, gesturile, mimica, hainele si machiajul ingenios descoperit de matusica Alice. Dupa “vizita” Volturilor am mai stat cateva luni si ne-am mutat in Anglia, patria lui Carlisle. Totul era minunat. As putea spune ca faptul ca ploua atat de des era un atuu.Desi nu pentru mine, ci pentru ceilalti. Eram atat de norocoasa. Pielea mea avea in lumina soarelui doar o sclipire vaga, care o facea sa para si mai fina.In Forks, totul era lamurit. Toata lumea stia ca familia Cullen se acomoda cu Franta, unde Rose, Em, Jazz si Alice faceau facultatea. Dupa cateva luni, Alice a avut grija sa trimita pozele cu mine nou-nascuta (pana la urma sedinta aceea foto interminabila a folosit la ceva) si toata lumea parea lamurita. Pozele au continuat sa fie trimise, la un interval regulat, iar eu eram deja vedeta orasului.Charlie nu mai prididea de atatea biberoane, suzete si jucarii care soseau constant la inceput. Jake a venit cu noi. Desi isi vizita familia la cateva luni, ma simteam vinovata ca il privez de acest lucru, desi el ma asigura in mod constant ca “nu poate fi mai fericit de atat” si ca “este cea mai buna decizie pe care a luat-o in toata viata”. Acum uitasem cum era acel sentiment de vinovatie. Acum vreo 4 ani, toata familia (desi totul a inceput de la mama) a simtit nevoia de a se intoarce ACASA. Da, pentru familia Cullen, Forks, acel orasel mic si banal, era singurul loc de care simteam ca apartinem. S-a hotarat la unison ca este timpul pentru o revenire acolo. Desigur pregatirile au durat luni. Povestea era credebila: eu ramasesem la scoala de top din Franta, iar matusica Rose si unchiul Em s-au oferit sa mai stea pana voi termina liceul.Asta, in traducere insemna ca noi 3 nu aveam sa ne aratam in oras, deci in concluzie, nu trebuia sa pastram aparentele. Procesul de imbatranire pe care l-au suportat ceilalti a fost cel mai greu (si preferatul lui Alice). In primul rand, fiecare dintre ei au primit o garderoba noua, cu haine mult mai mature. Mama se acomodase mai greu cu ideea ca nu va prea mai purta blugi, dar a acceptat resemnata. Apoi a urmat parul. Din cauza veninului care respingea substantele straine bunicii mei trebuiau sa se dea de trei pe zi, cu cate un tub de spray ce facea parul carunt. Nu este nevoie sa zic ca se observau putine fire albe si asta era bine. Totusi, erau bunici tineri, nu? Mama purta parul in bucle, iar matusica Alice nu mai avea aceiasi tepi. Cea mai grea parte: pielea. Se foloseau tone de fard(aproape) pentru a da pielii impresia de imbatranire, pentru a crea niste imperfectiuni specifice varstei. Nu pot decat sa o laud pe matusa mea. Facea o treaba extraordinara. Si totusi, chiar si cu aceste semne

vizibile(care aveau grija sa fie accentuate din ce in ce mai mult la fiecare luna) ei aratau la fel de minunat si de impecabil. Nimeni nu avea nici cea mai vaga banuiala. Nu a fost asa de crunt sa nu ma plimb prin Forks 4 ani. Bine, poate asta se datora si persoanei care statea langa mine intotdeauna si imi arata in fiecare zi un lucru nou prin imprejurimi. Da, ma refer la Jacob. El inseamna totul pentru mine. Dar astazi era o zi speciala. Parintii mei mi-au promis ca atunci cand voi implini 16 ani voi putea merge aici la liceu. Prin urmare voi avea parte de 3 ani asigurati in Forks. Nu-mi facusem probleme deloc si chiar imi suradea ideea. Totusi, nu intelegeam de ce ma simt asa.....emotionata. Mai facusem liceul o data si imi aduceam aminte perfect toate detaliile, temele chiar si programa. Mi-am dat seama insa dupa 2 secunde. Eram nerabdatoare sa vad locul unde mama si tata s-au cunoscut. Ma asteptam ca acum tata sa zica ceva, dar am observat ca eram singura. Off.....ce toanta sunt....ca de obicei...ma asteapta o petrecere (de data aceasta scurta- doar aveam scoala) si cadouri. M-am spalat in graba si am mancat niste cereale cu lapte (m-am gandit sa-i fac o bucurie mamei si sa stau o zi cu mancare umana). Am ezitat. Nu stiam cum sa ma imbrac. Stiam ca voi fi in centrul atentiei oricum (doar toata lumea murea de curiozitate sa vada noi poze cu mine in “copilarie”) , dar simteam ca o rochita din matase nu m-ar ajuta. Clar, eram cu capul in nori azi! Cum am putut sa ma gandesc la o rochita din matase cand afara erau 5 grade si ploua. N-ar fi fost o problema, dar se presupunea ca TREBUIE sa pastrez aparentele. Prin urmare mi-am tras niste blugi pe mine, o bluza lila simpla cu maneca lunga, o geaca de ploaie neagra (preferata mea) si niste cizme normale negre, comode, in care mi-am bagat repede blugii. Ma asteptau. Evident. “La multi ani”-ul lor suna mai degraba ca o sonata a ingerilor pictati de Boticelli. Toata lumea m-a imbratisat, m-a pupat, dar eu nu aveam ochi decat pentru Jacob. Chiar il iubeam. Cand il vedeam, imediat toutl avea sens pentru mine. Au urmat cadourile. De la tata si Carlisle am primit exact masina viselor mele. Nu, nu va inchipuiti ceva cu propulsie sau cu rachete….sau care atinge 500 km/ora…..semanam atat de mult cu mama……nu am vrut ca ei sa afle ca eu CHIAR imi doresc ceva material. Ma simteam asa de prost candi mi scapa un gand si a doua zi primeam lucrul acela. Eram rasfatata familiei. Singurele cadouri care nu ma deranjau atat de mult erau hainele. Desi nu eram rude de sange, eu si matusa Alice eram pe aceeasi lungime de unda. Adoram sa merg la shopping cu ea si ma aratam bucuroasa sa fiu cobaiul ei pentru tot felul de lookuri care ii treceau prin minte. Revenind la masina, am primit un Beattle nou-nout, galben, asa cum imi dorisem dintotdeauna. Intotdeauna am considerat-o GENUL meu de masina. Si acum o luna gandul acesta mi-a scapat dintr-o greseala prosteasca. Oau.....e ceva sa aduci o masina care nu se mai fabrica, care e nou-nouta, ttocmai din Europa.... -A fost o nimica toata, spuse tata.

- Hei, hei!!!! Nu sunteti corecti! Cadoul meu trebuia deschis primul! s-a prefacut ca este jignit Emmet. Totusi, nu am vrut si nici nu-mi putut ascunde entuziasmul. Chiar am tipat de bucurie. Parca eram una din fetele acelea din filme, rasfatate si care primeau tot ce voiau la o singura vorba. De la bunicuta mea Esme si de la mama am primit cea mai frumoasa bijuterie din lume. Era o bratara, atat de delicata si de fina, cu numele meu pe ea. Rose si Emett au fost inspirati si mi-au imbogatit vestimentatia cu cateva tinute trasnet.Jasper si Alice mi-au daruit un sifonier (la propriu) plin cu haine pentru catel. Am privit nedumerita. Dar apoi am observat : Jake a intrat in camera cu cel mai adorabil ghemotoc de blana din lume. Era de un galben pal si era mic cat palma lui Jake. L-am iubit din primul moment. Am fugit si fara sa-mi pese ca eram de fata cu parintii mei mi-am sarutat iubitul cu pasiune. Cred ca era din vina adrenalinei. Un marait s-a auzit din spate. Da, tata, desi nu mai avea nico aversiune fata de Jake, era ca orice tata. L-am ignorat si i-am spus lui Jake bucuroasa: - Il iubesc! E adorabil! Dar nu-ti fa griji, tu inca ramai preferatul meu. Un zambet urias i-a luminat fata. Da, chiar eram cea mai norocoasa fiinta de pe suprafata pamantului. Tata era inca tensionat. Mama era atat de bucuroasa ca eram toti, impreuna. Se pare ca dupa 16 ani de convietuit cu familia Cullen nu mai avea acea aversiune fata de petreceri. Totusi ea a fost cea care mi-a reamintit: - Nessie, nu ziceai tu ca ai vrea sa incepi sa mergi la liceul din Forks de ziua ta? Daca inca ai aceleasi planuri, ar fi bine sa te grabesti. Off.....avea dreptate....dar cum sa-mi las micul ghemotoc aici? Nici nu iam dat un nume.....si in plus voiam sa ma bucur de cateva clipe cu Jacob de ziua mea, sa am timp sa ii multumesc pentru cel mai inspirat cadou din lume. Dupa aceasta masina uimitoare care este, fara indoiala cel mai inspirat cadou am completat cand am vazut ca tatei nu ii placeau directia in care se duceau gandurile mele. A functionat. A zambit imediat. M-am urcat in masina, mi-am luat larevedere de la de la familia mea numeroasa (care acum mai continea un membru) si am condus cu grija spre noua mea scoala. Era.....normal. Ca orice liceu. Ce ma asteptam? Sa scrie pe o placa mare: Aici s-a nascut cea mai imposibila poveste de dragoste? Mi-am indreptat umerii si am pasit (asigurandu-ma ca si ghiozdnaul in spate) spre locul unde imi voi petrece o mare parte din timp in urmatorii 3 ani.

2. Scoala & Marley Liceul Forks era exact asa cum imi fusese descris. M-am mirat de faptul ca nimic nu se schimbase in atatia ani (exceptand profesorii desigur). Zeci de perechi de ochi curiosi ma priveau. Am simtit o imbujorare vaga si am continuat sa merg cu sfiala catre prima mea ora: biologia. Cei care au avut curajul sa se prezinte primii au fost fratiiNewton. -Hei, spuse Beth. Tu trebuie sa fii Reneesme. Wow, ce nume interesant! -Mda. -Aaaa. Eu sunt Beth si el este fratele meu geaman Andrew. -Voi doi sunteti gemeni? am exclamat uimita. -Toata lumea reactioneaza asa. Ei, oricum, cum ti se pare scoala? -E totul OK pana acum. Nu are rost sa va spun toata discutia din politete purtata cu ei.Beth si Andrew erau foarte diferiti (stiu- ce nume). Beth avea trasaturi ale fetei bine conturate, iar parul era de un blond spalacit. Avea o privire cam vicleana. Andrew era mai inalt, cu parul saten, tuns scurt si desi parea mult mai bland decat sora lui, era plin de el. M-am mirat sa vad cat de apropiati erau de varsta mea fictiva. Apoi mi-am amintit deodata povestea: dupa un semestru de facultate, Jessica a venit acasa de Craciun si le-a dat minunata veste parintilor. Din fericire, ea si Mike nu au mai avut parte de certuri si despartiri cum se intampla in liceu. Mai mult, s-au si casatorit. Era ciudat cat de bine stiam povestile tuturor. Nu a fost nevoie decat de o zi in care s-o prind pe mama libera si am aflat esenta lucrurilor care se intamplasera in acei 2 ani. Asa a trecut toata ziua. Am facut atata conversatie cu atatia oameni. Si toate sunau cam ca prima. O singura fata a parut mult mai draguta. O chema Kate si nu era ezitanta ca toti ceilalti. A fost foarte interesant sa vorbesc cu ea. Avea si un stil de a se imbraca special. Din acest punct de vedere, nu prea semanam cu mama. Cand eram mica, eram cam la fel ca ea, dar influenta lui Jacob si-a spus cuvantul. As putea spune ca si timpul petrecut cu matusa Alice m-a ajutat. Eram mai deschisa. Asa ca o prietena asa libertina ca si Kate mi se potrivea cel mai bine. Si, desi as mai fi petrecut ceva timp in compania ei, cand clopotelul a sunat pentru a anunta sfarsitul ultimei ore am simtit o bucurie nestapanita. Abia asteptam sa ma intorc acasa si sa stau cu Jake. Si eram prea entuziasmata la gandul ca o sa stau mai mult cu micul meu ghemotoc de blana. In timp ce conduceam, ma gandeam ce nume pot sa-i dau acestui labrador adorabil. Apoi mi-am adus aminte de primul meu film la care m-am uitat cu Jacob: Marley&Me. Da, cu siguranta de acolo ii venise ideea. Totusi, ma miram ca isi amintise abia anul acesta. Hm.....amintise nu e cuvantul potrivit. Probabil s-a gandit de la inceput , dar cineva pe nume TATA nu-l lasase. Apoi m-a izbit un gand: oare catelul fugise deja? Ii era atat de frica de familia mea? Grijile inutile au disparut cand mi-am gasit toata familia in jurul lui. Era evident ca si el se simtea nemaipomenit. - Buna, Nessie! Cum a fost la scoala? ma intreba Jake relaxat. - A fost Ok pentru prima zi.

M-am dus si m-am asezat langa Jake si mi-am luat ghemotocul de blana in brate. Era adorabil. Micul meu Marley. - Deci, cum il va chema? a intrebat nerabdatoare matusa Alice. Ura pur si simplu cand trebuia sa fie tinuta in suspans. Si asta se intampla destul de des cu mine in apropiere. Chiar ma mirase faptul ca mi-a luat atatea haine de catel. Cred ca tata s-a scapat putin. El era singurul care stia gandurile lui Jacob. - Marley, am spus hotorata. - Ca si pe labdradorul din unul din filmele ei preferate, a completat tata. Da, in familia noastra nu existau secrete..... A urmat o sedinta foto cu vreo 5 tinute pregatite de matusa Alice. Pentru moment, Marley era vedeta familiei.In sfarsit imi luam si eu liber o zi. Ce e drept, nu putea sa nu-ti placa. Blana lui era pufoasa si in acelasi timp matasoana. Avea ochii blanzi, dar parea pus pe sotii. Era incredibil cat de bine se acomodase cu mediul in orele in care am fost plecata. Si, desi adoram aceasta zi de nastere si o consideram cea mai buna dintre toate pana acum, nu eram multumita de un lucru. Nu avusesem timp deloc numai pentru mine si Jake. Ca de obicei, sakvatorul meu a actionat repede, intuiindu-mi gandurile: - Pai,Nessie, haide sa-l scoatem pe Marley la prima lui plimbare. E nevoie sa mai zic ca am fost de acord imediat? Aproape ca am zburat cu Marley in brate. Peste 30 de secunde eram la cateva mile de casa. Asta insemna ca in sfarsit voi avea parte de putina intimitate. Ne-am asezat la copacul nostru. Era scrijelit in toate colturile: Jake+ Ness. Era locul unde m-am sarutat pentru prima data cu Jake de cand m-am intors in Forks. A fost magic. Si spontan. Pentru ca se presupunea ca mergem sa-l vizitam pe Billy, dar pur si simplu m-am oprit langa copac si am simtit nevoia sa stau acolo. Nu, nu eram obosita, pur si simplu ma atragea ceva la acel loc. Era locul nostru. - Deci, am nimerit cadoul anul acesta? ma intreba Jake. - Hm.......se putea si mai bine, l-am tachinat eu. - Pai, atunci banuiesc ca nu vrei sa primesti si cealalta parte...... - Banuiesti cam gresit. - Ma gandeam eu, a zambit superior. Apoi buzele noastre s-au intalnit. A fost un sarut mult mai pasional ca de obicei. Si nu pot sa spun ca m-a deranjat.... Cu siguranta Jake era cel mai bun iubit din lume. Nu c-as mai fi avut eu o gramada de iubiti, dar asa simteam. El imi colora viata. Era ca un spectru ce raspandea lumina si bucurie in viata mea. Era Jake al meu. Am stat imbratisati asa mult timp.Nu voiam sa mai plec de acolo. Bineinteles ca n-am scapat de povestitul tuturor detaliilor din timpul scolii. Jake parea foarte absorbit de povestirea mea....sau de ochii mei....nu stiu sigur. Si Marley parea sa fie fericit. Eu si Jake ne intreceam care mai de care in imbratisari pentru micul NOSTRU ghemotoc. Am simtit ca si Jake il adora la fel de mult ca si mine si am cazut de comun acord, la sugestia mea, la fie al nostru. Totul era minunat si poate din cauza asta am pierdut notiunea timpului. Cand s-a

intunecat a trebuit sa ne intoarcem. La urma urmei catelul nu se hranea cu aer, iar eu nu aveam de gand sa repet anul de liceu. Cand am intrat pe usa unchiul Em, a facut un comentiariu, ca de obicei: - I-ati aratat lui Marley tot continentul? a chicotit el. Am rosit puternic. L-am lasat pe Marley in grija lui Jake si m-am dus sus sa-mi fac temele. Cand le-am terminat am rememorat ziua prin care am trecut si am adormit cu un zambet pe fata.