Spectrul De Lumina- Primele 5 Capitole

  • May 2020
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Spectrul De Lumina- Primele 5 Capitole as PDF for free.

More details

  • Words: 6,378
  • Pages: 14
1. Aniversarea Am deschis ochii si mi-am amintit imediat ce zi era. Implineam in mod oficial 16 ani. Din cine stie ce impuls prostesc, m-am indreptat spre oglinda pentru a vedea daca nu s-a schimbat nimic. Nu am fost surprinsa sa vad ca aveam acelasi chip exact ca in dimineata cand am implinit 7 ani. Imi placea fata mea, desi la inceput eram ingrozita de faptul ca voi arata mai batrana decat toata familia mea(si in adancul sufletului ma refeream mai ales la Jacob al meu). Oricum, mare a fost mirarea tuturor sa ma vada cu un chip ce denota varsta parintilor mei. Totusi, CHIAR se vedea ca sunt parintii mei. Poate ca lucrul acesta reiesea din atitudinea lor, gesturile, mimica, hainele si machiajul ingenios descoperit de matusica Alice. Dupa “vizita” Volturilor am mai stat cateva luni si ne-am mutat in Anglia, patria lui Carlisle. Totul era minunat. As putea spune ca faptul ca ploua atat de des era un atuu.Desi nu pentru mine, ci pentru ceilalti. Eram atat de norocoasa. Pielea mea avea in lumina soarelui doar o sclipire vaga, care o facea sa para si mai fina.In Forks, totul era lamurit. Toata lumea stia ca familia Cullen se acomoda cu Franta, unde Rose, Em, Jazz si Alice faceau facultatea. Dupa cateva luni, Alice a avut grija sa trimita pozele cu mine nou-nascuta (pana la urma sedinta aceea foto interminabila a folosit la ceva) si toata lumea parea lamurita. Pozele au continuat sa fie trimise, la un interval regulat, iar eu eram deja vedeta orasului.Charlie nu mai prididea de atatea biberoane, suzete si jucarii care soseau constant la inceput. Jake a venit cu noi. Desi isi vizita familia la cateva luni, ma simteam vinovata ca il privez de acest lucru, desi el ma asigura in mod constant ca “nu poate fi mai fericit de atat” si ca “este cea mai buna decizie pe care a luat-o in toata viata”. Acum uitasem cum era acel sentiment de vinovatie. Acum vreo 4 ani, toata familia (desi totul a inceput de la mama) a simtit nevoia de a se intoarce ACASA. Da, pentru familia Cullen, Forks, acel orasel mic si banal, era singurul loc de care simteam ca apartinem. S-a hotarat la unison ca este timpul pentru o revenire acolo. Desigur pregatirile au durat luni. Povestea era credebila: eu ramasesem la scoala de top din Franta, iar matusica Rose si unchiul Em s-au oferit sa mai stea pana voi termina liceul.Asta, in traducere insemna ca noi 3 nu aveam sa ne aratam in oras, deci in concluzie, nu trebuia sa pastram aparentele. Procesul de imbatranire pe care l-au suportat ceilalti a fost cel mai greu (si preferatul lui Alice). In primul rand, fiecare dintre ei au primit o garderoba noua, cu haine mult mai mature. Mama se acomodase mai greu cu ideea ca nu va prea mai purta blugi, dar a acceptat resemnata. Apoi a urmat parul. Din cauza veninului care respingea substantele straine bunicii mei trebuiau sa se dea de trei pe zi, cu cate un tub de spray ce facea parul carunt. Nu este nevoie sa zic ca se observau putine fire albe si asta era bine. Totusi, erau bunici tineri, nu? Mama purta parul in bucle, iar matusica Alice nu mai avea aceiasi tepi. Cea mai grea parte: pielea. Se foloseau tone de fard(aproape) pentru a da pielii impresia de imbatranire, pentru a crea niste imperfectiuni specifice varstei. Nu pot decat sa o laud pe matusa mea. Facea o treaba extraordinara. Si totusi, chiar si cu aceste semne

vizibile(care aveau grija sa fie accentuate din ce in ce mai mult la fiecare luna) ei aratau la fel de minunat si de impecabil. Nimeni nu avea nici cea mai vaga banuiala. Nu a fost asa de crunt sa nu ma plimb prin Forks 4 ani. Bine, poate asta se datora si persoanei care statea langa mine intotdeauna si imi arata in fiecare zi un lucru nou prin imprejurimi. Da, ma refer la Jacob. El inseamna totul pentru mine. Dar astazi era o zi speciala. Parintii mei mi-au promis ca atunci cand voi implini 16 ani voi putea merge aici la liceu. Prin urmare voi avea parte de 3 ani asigurati in Forks. Nu-mi facusem probleme deloc si chiar imi suradea ideea. Totusi, nu intelegeam de ce ma simt asa.....emotionata. Mai facusem liceul o data si imi aduceam aminte perfect toate detaliile, temele chiar si programa. Mi-am dat seama insa dupa 2 secunde. Eram nerabdatoare sa vad locul unde mama si tata s-au cunoscut. Ma asteptam ca acum tata sa zica ceva, dar am observat ca eram singura. Off.....ce toanta sunt....ca de obicei...ma asteapta o petrecere (de data aceasta scurta- doar aveam scoala) si cadouri. M-am spalat in graba si am mancat niste cereale cu lapte (m-am gandit sa-i fac o bucurie mamei si sa stau o zi cu mancare umana). Am ezitat. Nu stiam cum sa ma imbrac. Stiam ca voi fi in centrul atentiei oricum (doar toata lumea murea de curiozitate sa vada noi poze cu mine in “copilarie”) , dar simteam ca o rochita din matase nu m-ar ajuta. Clar, eram cu capul in nori azi! Cum am putut sa ma gandesc la o rochita din matase cand afara erau 5 grade si ploua. N-ar fi fost o problema, dar se presupunea ca TREBUIE sa pastrez aparentele. Prin urmare mi-am tras niste blugi pe mine, o bluza lila simpla cu maneca lunga, o geaca de ploaie neagra (preferata mea) si niste cizme normale negre, comode, in care mi-am bagat repede blugii. Ma asteptau. Evident. “La multi ani”-ul lor suna mai degraba ca o sonata a ingerilor pictati de Boticelli. Toata lumea m-a imbratisat, m-a pupat, dar eu nu aveam ochi decat pentru Jacob. Chiar il iubeam. Cand il vedeam, imediat toutl avea sens pentru mine. Au urmat cadourile. De la tata si Carlisle am primit exact masina viselor mele. Nu, nu va inchipuiti ceva cu propulsie sau cu rachete….sau care atinge 500 km/ora…..semanam atat de mult cu mama……nu am vrut ca ei sa afle ca eu CHIAR imi doresc ceva material. Ma simteam asa de prost candi mi scapa un gand si a doua zi primeam lucrul acela. Eram rasfatata familiei. Singurele cadouri care nu ma deranjau atat de mult erau hainele. Desi nu eram rude de sange, eu si matusa Alice eram pe aceeasi lungime de unda. Adoram sa merg la shopping cu ea si ma aratam bucuroasa sa fiu cobaiul ei pentru tot felul de lookuri care ii treceau prin minte. Revenind la masina, am primit un Beattle nou-nout, galben, asa cum imi dorisem dintotdeauna. Intotdeauna am considerat-o GENUL meu de masina. Si acum o luna gandul acesta mi-a scapat dintr-o greseala prosteasca. Oau.....e ceva sa aduci o masina care nu se mai fabrica, care e nou-nouta, ttocmai din Europa.... -A fost o nimica toata, spuse tata.

- Hei, hei!!!! Nu sunteti corecti! Cadoul meu trebuia deschis primul! s-a prefacut ca este jignit Emmet. Totusi, nu am vrut si nici nu-mi putut ascunde entuziasmul. Chiar am tipat de bucurie. Parca eram una din fetele acelea din filme, rasfatate si care primeau tot ce voiau la o singura vorba. De la bunicuta mea Esme si de la mama am primit cea mai frumoasa bijuterie din lume. Era o bratara, atat de delicata si de fina, cu numele meu pe ea. Rose si Emett au fost inspirati si mi-au imbogatit vestimentatia cu cateva tinute trasnet.Jasper si Alice mi-au daruit un sifonier (la propriu) plin cu haine pentru catel. Am privit nedumerita. Dar apoi am observat : Jake a intrat in camera cu cel mai adorabil ghemotoc de blana din lume. Era de un galben pal si era mic cat palma lui Jake. L-am iubit din primul moment. Am fugit si fara sa-mi pese ca eram de fata cu parintii mei mi-am sarutat iubitul cu pasiune. Cred ca era din vina adrenalinei. Un marait s-a auzit din spate. Da, tata, desi nu mai avea nico aversiune fata de Jake, era ca orice tata. L-am ignorat si i-am spus lui Jake bucuroasa: - Il iubesc! E adorabil! Dar nu-ti fa griji, tu inca ramai preferatul meu. Un zambet urias i-a luminat fata. Da, chiar eram cea mai norocoasa fiinta de pe suprafata pamantului. Tata era inca tensionat. Mama era atat de bucuroasa ca eram toti, impreuna. Se pare ca dupa 16 ani de convietuit cu familia Cullen nu mai avea acea aversiune fata de petreceri. Totusi ea a fost cea care mi-a reamintit: - Nessie, nu ziceai tu ca ai vrea sa incepi sa mergi la liceul din Forks de ziua ta? Daca inca ai aceleasi planuri, ar fi bine sa te grabesti. Off.....avea dreptate....dar cum sa-mi las micul ghemotoc aici? Nici nu iam dat un nume.....si in plus voiam sa ma bucur de cateva clipe cu Jacob de ziua mea, sa am timp sa ii multumesc pentru cel mai inspirat cadou din lume. Dupa aceasta masina uimitoare care este, fara indoiala cel mai inspirat cadou am completat cand am vazut ca tatei nu ii placeau directia in care se duceau gandurile mele. A functionat. A zambit imediat. M-am urcat in masina, mi-am luat larevedere de la de la familia mea numeroasa (care acum mai continea un membru) si am condus cu grija spre noua mea scoala. Era.....normal. Ca orice liceu. Ce ma asteptam? Sa scrie pe o placa mare: Aici s-a nascut cea mai imposibila poveste de dragoste? Mi-am indreptat umerii si am pasit (asigurandu-ma ca si ghiozdnaul in spate) spre locul unde imi voi petrece o mare parte din timp in urmatorii 3 ani.

2. Scoala & Marley Liceul Forks era exact asa cum imi fusese descris. M-am mirat de faptul ca nimic nu se schimbase in atatia ani (exceptand profesorii desigur). Zeci de perechi de ochi curiosi ma priveau. Am simtit o imbujorare vaga si am continuat sa merg cu sfiala catre prima mea ora: biologia. Cei care au avut curajul sa se prezinte primii au fost fratiiNewton. -Hei, spuse Beth. Tu trebuie sa fii Reneesme. Wow, ce nume interesant! -Mda. -Aaaa. Eu sunt Beth si el este fratele meu geaman Andrew. -Voi doi sunteti gemeni? am exclamat uimita. -Toata lumea reactioneaza asa. Ei, oricum, cum ti se pare scoala? -E totul OK pana acum. Nu are rost sa va spun toata discutia din politete purtata cu ei.Beth si Andrew erau foarte diferiti (stiu- ce nume). Beth avea trasaturi ale fetei bine conturate, iar parul era de un blond spalacit. Avea o privire cam vicleana. Andrew era mai inalt, cu parul saten, tuns scurt si desi parea mult mai bland decat sora lui, era plin de el. M-am mirat sa vad cat de apropiati erau de varsta mea fictiva. Apoi mi-am amintit deodata povestea: dupa un semestru de facultate, Jessica a venit acasa de Craciun si le-a dat minunata veste parintilor. Din fericire, ea si Mike nu au mai avut parte de certuri si despartiri cum se intampla in liceu. Mai mult, s-au si casatorit. Era ciudat cat de bine stiam povestile tuturor. Nu a fost nevoie decat de o zi in care s-o prind pe mama libera si am aflat esenta lucrurilor care se intamplasera in acei 2 ani. Asa a trecut toata ziua. Am facut atata conversatie cu atatia oameni. Si toate sunau cam ca prima. O singura fata a parut mult mai draguta. O chema Kate si nu era ezitanta ca toti ceilalti. A fost foarte interesant sa vorbesc cu ea. Avea si un stil de a se imbraca special. Din acest punct de vedere, nu prea semanam cu mama. Cand eram mica, eram cam la fel ca ea, dar influenta lui Jacob si-a spus cuvantul. As putea spune ca si timpul petrecut cu matusa Alice m-a ajutat. Eram mai deschisa. Asa ca o prietena asa libertina ca si Kate mi se potrivea cel mai bine. Si, desi as mai fi petrecut ceva timp in compania ei, cand clopotelul a sunat pentru a anunta sfarsitul ultimei ore am simtit o bucurie nestapanita. Abia asteptam sa ma intorc acasa si sa stau cu Jake. Si eram prea entuziasmata la gandul ca o sa stau mai mult cu micul meu ghemotoc de blana. In timp ce conduceam, ma gandeam ce nume pot sa-i dau acestui labrador adorabil. Apoi mi-am adus aminte de primul meu film la care m-am uitat cu Jacob: Marley&Me. Da, cu siguranta de acolo ii venise ideea. Totusi, ma miram ca isi amintise abia anul acesta. Hm.....amintise nu e cuvantul potrivit. Probabil s-a gandit de la inceput , dar cineva pe nume TATA nu-l lasase. Apoi m-a izbit un gand: oare catelul fugise deja? Ii era atat de frica de familia mea? Grijile inutile au disparut cand mi-am gasit toata familia in jurul lui. Era evident ca si el se simtea nemaipomenit. - Buna, Nessie! Cum a fost la scoala? ma intreba Jake relaxat. - A fost Ok pentru prima zi.

M-am dus si m-am asezat langa Jake si mi-am luat ghemotocul de blana in brate. Era adorabil. Micul meu Marley. - Deci, cum il va chema? a intrebat nerabdatoare matusa Alice. Ura pur si simplu cand trebuia sa fie tinuta in suspans. Si asta se intampla destul de des cu mine in apropiere. Chiar ma mirase faptul ca mi-a luat atatea haine de catel. Cred ca tata s-a scapat putin. El era singurul care stia gandurile lui Jacob. - Marley, am spus hotorata. - Ca si pe labdradorul din unul din filmele ei preferate, a completat tata. Da, in familia noastra nu existau secrete..... A urmat o sedinta foto cu vreo 5 tinute pregatite de matusa Alice. Pentru moment, Marley era vedeta familiei.In sfarsit imi luam si eu liber o zi. Ce e drept, nu putea sa nu-ti placa. Blana lui era pufoasa si in acelasi timp matasoana. Avea ochii blanzi, dar parea pus pe sotii. Era incredibil cat de bine se acomodase cu mediul in orele in care am fost plecata. Si, desi adoram aceasta zi de nastere si o consideram cea mai buna dintre toate pana acum, nu eram multumita de un lucru. Nu avusesem timp deloc numai pentru mine si Jake. Ca de obicei, sakvatorul meu a actionat repede, intuiindu-mi gandurile: - Pai,Nessie, haide sa-l scoatem pe Marley la prima lui plimbare. E nevoie sa mai zic ca am fost de acord imediat? Aproape ca am zburat cu Marley in brate. Peste 30 de secunde eram la cateva mile de casa. Asta insemna ca in sfarsit voi avea parte de putina intimitate. Ne-am asezat la copacul nostru. Era scrijelit in toate colturile: Jake+ Ness. Era locul unde m-am sarutat pentru prima data cu Jake de cand m-am intors in Forks. A fost magic. Si spontan. Pentru ca se presupunea ca mergem sa-l vizitam pe Billy, dar pur si simplu m-am oprit langa copac si am simtit nevoia sa stau acolo. Nu, nu eram obosita, pur si simplu ma atragea ceva la acel loc. Era locul nostru. - Deci, am nimerit cadoul anul acesta? ma intreba Jake. - Hm.......se putea si mai bine, l-am tachinat eu. - Pai, atunci banuiesc ca nu vrei sa primesti si cealalta parte...... - Banuiesti cam gresit. - Ma gandeam eu, a zambit superior. Apoi buzele noastre s-au intalnit. A fost un sarut mult mai pasional ca de obicei. Si nu pot sa spun ca m-a deranjat.... Cu siguranta Jake era cel mai bun iubit din lume. Nu c-as mai fi avut eu o gramada de iubiti, dar asa simteam. El imi colora viata. Era ca un spectru ce raspandea lumina si bucurie in viata mea. Era Jake al meu. Am stat imbratisati asa mult timp.Nu voiam sa mai plec de acolo. Bineinteles ca n-am scapat de povestitul tuturor detaliilor din timpul scolii. Jake parea foarte absorbit de povestirea mea....sau de ochii mei....nu stiu sigur. Si Marley parea sa fie fericit. Eu si Jake ne intreceam care mai de care in imbratisari pentru micul NOSTRU ghemotoc. Am simtit ca si Jake il adora la fel de mult ca si mine si am cazut de comun acord, la sugestia mea, la fie al nostru. Totul era minunat si poate din cauza asta am pierdut notiunea timpului. Cand s-a

intunecat a trebuit sa ne intoarcem. La urma urmei catelul nu se hranea cu aer, iar eu nu aveam de gand sa repet anul de liceu. Cand am intrat pe usa unchiul Em, a facut un comentiariu, ca de obicei: - I-ati aratat lui Marley tot continentul? a chicotit el. Am rosit puternic. L-am lasat pe Marley in grija lui Jake si m-am dus sus sa-mi fac temele. Cand le-am terminat am rememorat ziua prin care am trecut si am adormit cu un zambet pe fata.

3.Weekend fara Jacob Il asteptam pe Jake nerabdatoare la copacul nostru. Era in vizita la Billy. Cand lam vazut parea intr-o stare euforica. - Ghici ce, Jake! –abia asteptam sa-i spun ce planuri avem pentru weekend. - O, Ness am o veste buna! Dar incepe tu. - Tanya tocmai a sunat. Se marita weekendul acesta. L-a cunoscut acum 3 saptamani dar nu era sigura ca o sa mearga. Se pare ca Piere este iubirea vietii ei. O sa fie o nunta restransa: doar noi si familia din Denali. Nu e minunat? - Hm...........da......ma bucur pentru ea. Statea ca pe ace, deci era clar ca avea o veste mai buna. - Ok, e randul tau acum. - Ei bine...sunt un fel de unchi! Leah a nascut un baietel! - Wow! E minunat! Cat ma bucur pentru ea!!!! Chiar ma bucuram. Leah renuntase la toata chestia cu lupii acum 5 ani. Era atat de negativista. Putea sa jure ca nu va mai avea parte de iubire niciodata. In schimb l-a intalnit pe Jay, iar acum stateau impreuna in Washington. Iar Jacob, chiar daca nu prea recunostea tinea foarte mult la Leah, ca la o sora. M-as fi simtit groaznic sa-l tarasc dupa mine in Denali in timp ce toti prietenii lui se duceau sa-l vada pe micut. Si eu mi-as fi dorit sa-l vad. Dar mi-as fi dezamagit verisorii si familia. Un weekend fara el n-o sa ma omoare, nu? - Deci, cand pleci? l-am intrebat eu relaxata. - Pai....credeam ca vrei sa vin cu tine la nunta.... - Nu fii prostut, sigur ca vreau…..dar cred ca nepotelul tau te-ar tine minte ! Ce fel de unchi esti tu? Zambetul acela larg i-a luminat fata dintr-o data. - Nu cred ca exista cineva mai norocos ca mine, Nessie, a zis el si m-a sarutat. Toata familia a primit cu bucurie vestea ca Leah este mama. Tata nu s-a prea suparat ca Jacob nu va veni cu noi. Marley venea cu mine. Eram dependenta de el. Matusa Alice ne-a ales la toti costumatiile pentru nunta, iar vineri la ora 5 masinile noastre goneau pe autostrada. Am fost primiti cu caldura, ca de obicei. Tanya, desi eu am cunoscut-o numai cu zambetul pe buze, arata atat de diferit. Si nu era de la rochia aceea

sidefie minunata pe care o purta. Era fericita, fericita cu adevarat. Ea si Piere se potriveau perfect. Aveau de gand sa-si petreaca luna de miere in Franta, la Paris, caci se preconizau niste zile foarte ploioase acolo. Nunta a fost oficializata de Garrett, care-si luase licenta in graba de pe internet. In adancul sufletului, eram fericita deoarece Tanya trecuse acum sigur peste pasiunea pentru tata. Nu mi-l puteam imagina pe tata alaturi de alta femeie. El si mama erau facuti unul pentru altul. Se potriveau perfect. A fost o cununie linistita, lipsita de evenimente. Asta daca trecem cu vederea ca Marley mi-a facut varza una din manecutele bufante de la rochie. Arata asa de inocent. In loc sa-l cert am sfarsit prin a-l imbratisa. Stiam ca daca voi continua asa imi va ajunge si in cap, dar era mult prea adorabil. I-am felicitat cu caldura pe Tanya si sotul ei, care au plecat in graba, noi am ramas la povesti. Asta cu 2 exceptii: Marley, care a cazut lat pe la 9 :00 si eu, care m-am lasat pagubasa pe la 1:00. - Ne pare asa de rau ca trebuie sa plecam acum, dar Nessie are scoala maine si e chiar o zi ploioasa. Credeti-ne ca am mai fi ramas cu placere, s-a scuzat politicos Carlisle duminica dimineata. - Pai, educatia fetei este cea mai importanta, nu? a zambit Carmen. Ai grija de catelus, mi querida. Am imbratisat-o calduros. Carmen era asa de clada, de draguta si de deschisa la alternative. Intotdeauna imi facea placere sa ma intalnesc cu ea. Ajunsa in masina, m-am simtit deodata cuprinsa de nerabdare. Eram nerabdatoare sa-l vad pe Jacob, sa-mi povesteasca si el ce a acut in toate aceste zile si sa ii povestesc si eu lui. Eram recunoscatoare ca mergeam cu unchii si matusile mele in masina. Ceva m-a trezit din visare. Era Marley, care isi exersa coltisorii pe mana mea. Am chicotit. “Ah, ce mi-e dor de tine Jacob....” am gandit eu. “Si mie mi-e dor de tine, raza mea de soare” mi-a raspuns Jacob. Wow....in mod sigur aveam o problema. Cum sa-l aud pe Jacob, in capul meu, la sute de kilometri departare de el. Cred ca faptul ca am dormit doar 5 ore isi spunea cuvantul. Totusi, am mai incercat odata. “Ai ajuns acasa?” “Da, te astept.” “ Va rog spuneti-mi ca nu sunt nebuna” era tot ce puteam sa-mi repet in minte. Mi-am lasat caoul pe umarul matusii Rose si m-am cufundat in somn. - Renesme, trezeste-te, imi spuse bland mama. - Am ajuns? Am intrebat eu nedumerita. - Da, acum 10 minute. Jake tocmai a venit si el, mi-a zambit mama. Am sarit din pat si m-am dus tinta la Jacob. - Vai Jake, ce dor mi-a fost de tine! Am spus eu imbratisandu-l. - Stiu asta. Mi-ai mai spus asta odata. Mi-am pus mana la gura. Eram muta de uimire. - Tu....chiar....m-ai auzit??? - Oooo....asa am reactionat si eu prima data. Dar apoi l-am intrebat pe Sam daca este posibil. El habarn-avea....Dar a incercat....si a

mers....Emily a auzit tot ce i-a transmis Sam prin intermediul gandurilor. “ Wow, ce tare” “ Stiu” - Va aud! spuse tata in gluma. “Stim” am raspuns amandoi. M-am ridicat pe varfuri sa-mi apas buzele de ale lui. Hei, am supravietuit fara asta un weekend! Aveam tot dreptul, nu? - Banuiesc ca da. Numai de data asta! se auzi vocea tatei de la etaj.

4. Vizita In timp ce rontaiam plictisita o felie de paine prajita(singura care a ramas din duzina facuta-dap, Jake avea inca acelasi apetit), el a inceput sa-mi povesteasca tot ce a facut in weekend. Era foarte entuziasmat. Si ii cam placea sa se simta unchi. Ma intrebam daca ar fi la fel de mandru de copilul nostru... Miam sters repede gandul din minte. Era un subiect tabuu. Toate propozitiile din dimineata aceasta incepeau cu “micutul Jake” si chiar era interesant sa ascult descrierea si celor mai minutioase miscari, sau ce culoare avea parul lui atunci cand razele de soare isi faceau loc prin incapere. - Si Seth adora la fel de mult sa fie unchi? l-am intrebat pe Jake. - Glumesti? Este in culmea fericirii. Stii cum e pustiul asta. Intotdeauna vede numai lucrurile bune. Seth....optimistul familiei,.....totusi imi parea asa de rau pentru el....in toti acest timp nu gasise nici o fata potrivita....renuntase la transformarea in varcolac acum un an.....era ciudat...pentru ca acum, teoretic, era de varsta lui Jake. - Charlie era acolo cu Sue? - Normal. Toata lumea e asa de fericita. Apropo, daca totul decurge bine, vor veni in weekend in La Push cu totii. O sa-l intalnesti si tu pe micutul Jake. - La cat de nerabdatoare m-ai facut....sper sa ajunga in weekend.... - Ei, acum e randul tau. Cum te-ai distrat? Tocmai cand ma apucam sa-i povestesc am observat ceasul din bucatarie. Wow....ce repede a trecut timpul. - Scuze Jake... Trebuie sa plec la scoala. L-am sarutat repede si am trecut fugitiv prin sufragerie unde erau toti: - Pa mama, tata, matusica Alice, matusica Rose, bunicuta Esme, bunicule Carlisle, unchiule Em si unchiule Jazz. Aveti grija de Marley! La ce familie numeroasa aveam, imi lua cam 30 de secunde sa-mi iau larevedere. M-am urcat repede in masina si am inceput sa conduc. Cand am ajuns la scoala, am observat ca nu eram chiar ultima ajunsa si ca orele nu incepusera. Am parcat langa suportul vechi, unde candva toata lumea isi lasa bicicletele. Mi-a atras atentia o singura bicicleta acolo. Cine

altcineva putea veni cu bicicleta prin ploaie decat.....Kate.Era imbracata ciudat azi. Avea niste colanti portocalii, o rochie verde din bumbac si un sal vechi crem aruncat peste ea la repezeala. Dintr-o data ideea cu rochia de matase mi se parea mic copil. - Hei, am salutat-o eu. N-am observat pana acum ca vii cu bicicleta. - Off.....planeta asta e destul de poluata...Inca cateva masini si o sa dispara cu totul. O....asta explica totul.....era ecologista....imi aducea aminte de perioda Flower Power , chiar daca nu traisem atunci. - Nu ti-e frig? am intrebat eu curioasa. - O, nu.....te obisnuiesti....pur si simplu asa am simtit nevoia sa ma imbrac azi. Restul zilei a trecut repede. Am petrecut foarte mult timp cu Kate. Incepeam sa cred ca suntem pe aceeasi lungime de unda. Ma hotarasem sa o invit in weekend acasa. Desi ideea aceasta era unpic ciudata. Nu era vorba ca familia mea nu avea autocontrol, dar cred ca s-ar fi speriat de atmosfera. Oamenii erau rezervati in prezenta noastra. Saptamana a trecut foarte repede. Aveam deja o rutina stabilita: mic dejun cu Jake, scoala, teme, familie, somn. Era usor de urmat. Si chiar imi placea la scoala. Mai ales ca aveam cu cine vorbi. Kate avea meritele ei. Incepusem deja sa port numai bumbac biodegradabil. Familia era foarte fericita, pentru ca aveam, intr-un fel mai ciudat, o viata de adolescenta normala. Mama imi cam ghicise gandurile, care stateau foarte bine, departe, ascunse de tata. - Ai vrea sa o chemi pe Kate aici, nu-i asa? E Ok, noi toti suntem de acord. - Sambata e bine? - Da, a raspuns toata lumea. Unchii mei erau plecati la vanatoare. Mama si tata au plecat la cabana. Si eu stateam cu ei de obicei. Totusi, imi era mai comod acum sa stau aici. Imi placea casa aceasta pentru ca era mult mai spatioasa. Si imi mai placea si pentru ca Jake avea o camera aici. Era vineri. Kate a acceptat bucuroasa invitatia si sambata dimineata s-a urcat in masina. Am ales sa vin eu sa o iau. N-avea sanse prea mari sa gaseasca casa, mai ales cu bicicleta. Era fascinata de padurea in care era casa noastra. Imi parea rau ca Jake nu apuca sa o cunoasca de data asta. Leah tocmai ajunsese si toata lumea era acolo. Mi-a dat vestea in ora de engleza. Chestia cu gandurile era extraordinara. Cand am intrat in casa ea a ramas pur si simplu fara glas. - Wow! a fost tot ce a putut spune. Bineinteles ca dupa aceea toata lumea a primit-o cu caldura, iar ea nu parea deloc speriata cum m-as fi asteptat sa reactioneze.Era chiar relaxata si se distra pe seama glumelor unchiului Em. Bineinteles ca Alice i-a captat apoi toata atentia, intreband-o ce materiale ar trebui sa aleaga pe viitor. A vazut si dressingul matusicii mele obsedata de moda. Din nou muta de uimire...

Cand in sfarsit puteam si noi sa mai respiram, ea mi-a spus: - Matusa ta e super de treaba! Parca ar fi de varsta noastra! Am zambit, incercand sa nu transform acel zambet in ras. Restul timpului a trecut incredibil de repede. Le simteam pe mama si pe bunicuta mea foarte fericite. Mama semana acum atat de mult cu ea. Acelasi spirit matern si inima-care in ciuda faptului ca nu mai batea- era plina de iubire. - Cred ca va ies niste petreceri bestiale aici! Alice a auzit si a fost langa noi intr-o secunda: - Ai dreptate! Iubesc sa dau petreceri, mai ales sa le organizez. In casa asta s-au intamplat multe....printre favoritele mele a fost nunta parintilor lui Nessie si petrecerea de absolvire. - Wow! Parintii tai s-au casatorit aici? Super! - Dap. Atat i-a trebuit matusicii mele nebunatice sa auda. Si a inceput sa povesteasca toate detaliile, amanuntele, florile alese, rochia pe care a purtat-o ea....si multe altele. Ceva m-a distras de la povestire. Se auzeau de la 200 de metri pasii cuiva. Si puteam sa-i recunosc cu usurinta-era Jake si….inca cineva. Nu-mi puteam da seama.....hm....Seth, oare? Inainte sa ma concentrez au intrat pe usa. Da, era Seth. Pana la urma ma pricepeam. “Nessie, nu ma prezinti prietenei tale?” - Kate el este Jake...iubitul meu. - O, nu mi-ai spus nimic de asta. Mi-aaruncat o privire mustratoare. A dat mana cu Jake. - Si acesta este Seth... “cel mai bun prieten a lui Jake” a gandit Jake. - ...cel mai bun prieten a lui Jake. Kate a dat mana politicos cu el si a trebuit sa-si ridice privirea ca sa i-o intalneasca pe a lui si....

5. Suflete pereche ......a fost dragoste la prima vedere. Cat de clisec suna, dar chiar asa era. Ochii lui Seth au inceput sa straluceasca mai tare decat de obicei si in momentul acela parea cu totul distras. Nu-i venea sa creada ce minune i se intampla. El fusese optimist dintotdeauna, dar in ce privea viata amoroasa, renuntase sa spere cu cativa ani in urma. Totusi, nu stii niciodata ce iti rezerva viata. Iar Kate era....la fel de euforica. Parea pierduta in ganduri. Incercam sa-mi amintesc cum a fost prima data cand l-am vazut pe Jake, dar degeaba. Eram mult prea mica. Cat ma bucuram pentru ei. Analizand mai bine situatia, m-am simtit chiar vinovata ca nu m-am gandit la asta din prima. Cam aceeasi varsta, aceiasi speranta care nu murea niciodata, amandoi stiau sa se faca placuti, aveau incredibil de mult curaj. Seth a invitat-o la o plimbare in gradina, desi parea ca are de gand sa zboare pe luna cu ea. M-am asezat pe canapea langa Jake si m-am cuibarit la pieptul lui. “Se potrivesc, nu?” am gandit eu. ”In totalitate. Dar, hei, nimeni nu se compara cu noi. Noi suntem, in mod sigur cel mai atragator si potrivit lucru din lume.” Mi-am dat ochii peste cap si l-am sarutat, profitand de faptul ca toata familia era la etaj, iar musafirii in gradina. Nu ne deranja absolut deloc faptul ca plimbarea parea sa dureze ceva. ”Mai mult timp pentru noi” am gandit eu lacoma. Se discuta o chestie interesanta la etaj. Acum ca prietena mea Kate aflase ca am un iubit si ca Seth e cam de varsta ei se va mira de ce nu merg si ei la scoala. In mod clar, urma sa mai avem 2 colegi noi....ceea ce nu-mi displacea deloc. Se vor da drept veri. Nimeni din Forks nu-l mai tinea minte pe Jake.....iar Seth....nici nu sunt sigura ca mersese vreodata pe acolo de cand s-a transformat in varcolac. Deci totul era Ok. “Liceul....au trecut ceva ani de cand nu l-am mai facut….oricum….mi-a placut tare mult in Anglia....mai ales ca eram colegi de banca” a gandit Jake. “Are si el avantajele lui....gandeste-te….acum o sa ne facem si temele impreuna...” “Ai face orice ca sa mai petreci ceva timp cu mine. Ma simt ca o vedeta” zambi el larg. “Vrei cumva si un autograf?” Conversatia ne-a fost intrerupta de cei doi indragostiti. Se tineau deja de mana. ”Sunt hotarati se pare” am gandit eu. ” Ihm…” ”Hei…..asta nu era pentru tine! ” l-am inghiontit eu. -Deci......banuiesc ca stii toata povestea acum.....am spus eu timida. Ma simteam vinovata ca nu putea stii si cealalta parte fantastatica- faptul ca familia mea era una de vampiri. -Da! Wow! E super! Adica, voi doi chiar ati fost varcolaci! O minciuna nevinovata....doar asa avea logica.....Jake ma intalneste pe mine, o MURITOARE si renunta la a se transforma. Da, nimic mai simplu. -Pai, chiar ma bucur ca ai luat totul asa de usor. Ma gandeam ca ai sa te sperii sau ceva de genul.....

-Glumesti, nu? Chestia asta e minunata. Ma intrebam daca prietena mea cea mai buna este in toate mintile. “Nu ti-as putea raspunde cu exactitate”. “Hei! Nici asta nu era pentru tine. Cred ca e ceva in neregula cu acest mod de comunicare azi”. “Serverul este supraincarcat?” a sugerat Jake. Abia m-am putut abtine sa nu rad. As fi aratat cam ciudat. -Oricum, era doar o chestiune de timp pana v-ati fi intalnit, a spus Jake relaxat. Eu si Seth incepem scoala de luni. -Serios? au rostit amandoi in acelasi timp. Seth a reusit sa o dreaga cumva: -Ce veste buna! Credeam ca vom incepe scoala abia saptamana viitoare! Asta e grozav! Atunci am realizat ca plimbarea lor durase ceva. Acum era noapte si, chiar daca uram sa-I dau o veste asa de proasta lui Kate, trebuia sa o fac. Asta daca voia sa mai revina vreodata aici si sa scape fara vreo pedeapsa. -Mmmm....Kate.....nici nu stiu cum a zburat timpul dar e deja 9.....deci....daca nu ne grabim..... -O doamne, ce repede trece timpul.....ofta ea resemnata. Pai.....hai sa mergem..... Si-a luat la revedere de la toata lumea, in special de la Seth si a urcat in masina. Parea atat de distrata. Nu ma intelegeti gresit, asa arata de obicei, dar acum nu mai si vorbea in acelasi timp. Mi-am facut curaj si am vorbit: -Deci, Kate, iti place de el, nu-i asa? -Cred ca “place” e putin spus. Cand mi-a explicat chestia cu sufletele pereche am simtit ca descria momentul in care eu l-am vazut pe el. Cred ca lucrul acesta magic se intampla si partenerului. Probabil ca asa era. La mine si la Jake fusese diferit. Jacob fusese langa mine de cand m-am nascut. Asa ca nu prea am realizat cand sentimentele de prietenie s-au transformat intr-o dragoste profunda... Nici nu mi-am dat seama cand am ajuns. Kate a coborat din masina spunandu-mi: - Nu voi uita niciodata ziua asta! A fost, in totalitate cea mai buna din viata mea. Sigur e mana destinului! Am ras amandoua si am inceput sa conduc spre casa. Imi era dor de Jake. Ce copilaresc suna! Il vazusem acum 20 de minute. Am inteles dintr-o data la ce se referea mama: tata era ca aerul pentru ea-nu putea trai fara el. Asa ma simteam si eu. “Jake, ai adormit?” “Nici vorba. Ma gandeam la tine, raza mea de soare.” “Si mie mi-e dor de tine.” “Hei, mai usor, nu sunt in Canada.” “Ups...” “Stii ce am descoperit?” “Sa te vad, Einstein.” ”O sa ai o factura la telefon de 10 ori mai mica luna aceasta”

Radeam de-a binelea. Cum de nu-i daduse cineva premiul de “Glumet al anului” pana acum? “Nu-ti fa griji. M-au sunat de la Holywood. Premiul e pe drum Desi nu prea sunt multumit. L-as fi meritat pe cel cu « glumetul erei ».” Cand am parcat masina in garaj aveam deja o criza de ras. Cand am intrat in camera am fost surprinsa sa-l vad pe Jake acolo. “ Lasa-ma sa ghicesc…..ai profitat de faptul ca mama si tata plecau la cabana ca sa te furisezi aici, stiind ca nimeni nu ne va auzi, nu?” “ Recunoaste, sunt un geniu” ranji el. “Bine, numai de data asta” am gandit eu, l-am imbratisat si fara sa vreau am pasit pe taramul viselor.

* Era luni. Prima zi de scoala cu Jacob. Era foarte relaxat, sau poate prea absorbit de micul dejun. Inca un lucru pentru care toata lumea ii era atat de recunoscatoare: incetul cu incetul, am inceput sa mananc mancare normala, influentata fiind de Jacob. Nimeni nu sperase sa renunt atat de usor la dieta mea de cand eram mica. Nu stiu cum s-a intamplat. Ma ademenise ca pe un copil mic: “-Haide Nessie, mananca azi normal pentru mine, te rog”. Cum puteam sa-i rezist? Marley era acum un fan inrait al painii prajite. Mai ales ca draguta de Kate ii daduse un exemplu puternic. Avea atata putere de convingere ! - Hei, nu-i drept ! Voiam felia aceea, Marley ! se prefacu suparat Jake. - Urasc sa te iau de la masa, dar n-as vrea ca profesorii sa-si faca o impresie proasta despre tine din prima zi! - Bine, bine.....comenta el imbufnat. - Succes! imi urara in cor mama, matusica Rose si bunicuta Esme. “Pot sa conduc eu azi? Te rog, Ness. “Nici vorba. Tu nu stii ce inseamna condusul REGULAMENTAR.” “Doar azi, Nessie. O sa intarziem daca ai de gand sa conduci ca o bunicuta.” “Bine, doar azi....Si pe cine faci tu bunicuta?” Nici o alta replica. Totusi, avea dreptate...am fi intarziat cam mult daca conduceam eu. Am pasit in sala de engleza. Kate si Seth stateau impreuna in banca, mai fericiti ca niciodata. Ne-am asezat in spatele lor. “Te-ai gandit ca asta e o metoda buna de-a copia?” Mi-am dat ochii peste cap: “Numai la prostii iti sta mintea.” Nimeni nu a mediatizat venirea baietilor in scoala. Fusese asa de in pripa....a fost nevoie doar de un telefon dat de Carlisle la director si totul s-a rezolvat. Intr-un timp foarte scurt. Ziua a trecut asa de repede. La cantina avusesem un noroc chior. Era o masa de 5 persoane in capatul salii. Cum nimeni nu era doritor sa stea langa noi, ne-am resemnat. Pranzul era cel mai haios. Jacob si Seth erau pusi pe glume. Ca sa nu mai vorbesc ca fiecare a mancat jumatate din portia partenerei. Aveam insa ghinion cu orarul: ultima ora era sportul. Pentru mine si Jake era cel mai greu. Trebuia sa te prefaci ba obosit, ba sa ai grija sa nu alergi prea repede, pur

si simplu OBOSITOR. Seth si Kate au plecat impreuna. O alta coincidenta fericita: casa lui Kate era exact in drumul spre La Push. Erau haiosi. Unul pe bicicleta si unul pe motocicleta. Banuiam ca de acum incolo Seth o va lua cu motocicleta. Desprinsa din observatii am vazut ca Jake se furisase pe locul soferului. - Si ce se presupune ca faci tu aici? - Te-am intrebat daca pot conduce eu azi. In plus, gandeste-te cate teme avem. Vrei sa ajungem pana la 7 acasa, nu? L-am ciufulit nervoasa si m-am dus sa stau pe locul pasagerului. Aveam un presentiment ca asa voi sta cam tot semestrul....

Related Documents