Sociologie

8.2. Familia - dreptul la viaţă şi dreptul de a nu fi singur Într-o anchetă recentă făcută în Franţa pe o populaţie cuprinsă între 15 şi 18 ani, a fost pusă întrebarea: "Ce este familia?". Li s-au propus 60 de itemi. Itemul care a fost pe primul loc în ierarhia răspunsurilor cu cea mai mare frecvenţă a fost acesta: "Este un ansamblu de persoane care foloseşte acelaşi frigider". Nu s-a spus că este un ansamblu de oameni care privesc la televizor pentru că astăzi în Franţa, în fiecare loc se găseşte un televizor. Acest răspuns înseamnă că familiei îi este asociată bucătăria, ca spaţiu unde fiecare se întâlneşte cu celălalt doar pentru a-şi satisface nişte nevoi primare. Nu este locul unde se comunică, dar este locul în care "se negociază". Recent, un elev de 15 ani explica profesorului cum negociază cu familia sa. Redăm mai jos dialogul (sursa: Collection thematique nr. 5/1997) Elevul: "Sunt în curs de negociere cu părinţii mei", Profesorul: "Ce negociezi?" (Eu nu am folosit niciodată cuvântul "negociere" în relaţiile cu părinţii mei.) Elevul: "Negociez să rămân cu părinţii mei în schimbul măririi sumei de bani de buzunar" Profesorul: "Da, dar dacă tu rămâi cu ei tu ai nevoie de mai puţini bani de buzunar. Deci, mi se pare incoerent!" Elevul: "Dar, deloc. Este legea cererii şi ofertei. Dacă vor să rămân cu ei, trebuie să plătească" Asistăm la o instrumentalizare a raporturilor interumane, a unei rupturi între generaţii. Suntem în prezenţa unei generaţii care a pierdut locurile comune de a vorbi, de a se reuni, de a trăi împreună. Există o criză de identitate, căci s-a produs o ruptură între cultura adolescenţilor şi cultura adulţilor. Deşi există deosebire de cultură, problemele familiei ei sunt percepute şi interpretate diferit în diferite societăţi europene. Acestea sunt cele legate de funcţiile familiei: planing-ul familial, viaţa cuplului, problema educaţiei, sistemul parental. Familia se prezintă ca o entitate socială de forme şi conţinuturi, variabile în timp şi spaţiu, fiind dificil să vorbim despre ea ca de o singularitate care se impune cu evidenţă. Această diversitate a condus sociologii să se întrebe asupra permanenţelor şi transformărilor sociale care caracterizează viaţa de familie. În societatea românească conflictul între generaţii ia forma reproşurilor reciproce: părinţii consideră actuala conduită şi mentalităţile tinerilor, în special ale adolescenţilor ca prea libertine, lipsite de respect pentru tradiţii, valorile morale ale societăţii, tinerii percep generaţia vârstnică ca fiind retrogradă şi represivă. Este un disens axiologic între generaţii, dar şi continuitate atunci când este vorba de probleme importante ca: necesitatea organizării sociale, rolul şi utilitatea familiei, proiectele şcolare şi profesionale. Negocierea apare ca un instrument într-un tip de raport interuman specific societăţilor moderne, nu numai în viaţa de familie, ci şi a şcolii unde funcţionează aceeaşi lege a cererii şi ofertei. Dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie, enunţat de articolul 12 din Convenţie, este strâns legat de dreptul consacrat prin articolul 8. Articolul 12 nu garantează dreptul la divorţ, dar Curtea estimează că interdicţia temporară de a se recăsători pentru un om care are deja trei divorţuri este o violare a dreptului de a se căsători. Carta socială europeană conţine numeroase drepturi importante referitoare la copil şi familie. În termenii articolului 7 din Cartă, copiii şi adolescenţii trebuie să fie protejaţi împotriva pericolelor psihice şi morale. Comitetul de experţi independenţi cere Statelor să furnizeze informaţii asupra unor probleme precum: violenţa în familie, delincvenţa juvenilă etc.

Articolul16 din Cartă are prevăzute măsuri de protecţie a familiei: încurajarea construirii de locuinţe, dispoziţii fiscale, prestaţii sociale şi familiale etc. Articolul 17 conţine dispoziţii cu privire la protecţia mamei şi copilului. În acest domeniu, Comitetul de experţi independenţi a examinat ajutorul acordat femeii în perioada sarcinii şi după naşterea copilului, protecţia mamei şi a copilului fără adăpost, procedurile de adoptare a tutelei copiilor orfani, discriminările faţă de copiii proveniţi dinafara căsătoriei. 8.3. Biserica - libertatea de conştiinţă Elevul X aparţinând unei secte acceptate de statul român are de susţinut un examen în ziua de sâmbătă. Credinţa în religia căreia îi aparţine îi interzice să practice alte activităţi în această zi. El are de ales între a-şi îndeplini o sarcină ce-i revine din obligaţiile şcolare, dar şi să beneficieze de un drept, acela la educaţie, în acelaşi timp are dreptul la libertatea de conştiinţă şi obligaţia de a respecta normele şi valorile la care a aderat el şi familia sa. Acest conflict de drepturi şi obligaţii, rezultat din multitudinea de roluri pe care le are în societate îl determină să ia o hotărâre. Libertatea de conştiinţă este în strânsă legătură cu cea de exprimare, gândire şi conştiinţă. Libertatea de expresie, protejată de articolul 10 din Convenţie, este considerată a fi unul din stâlpii democraţiei. Ea decurge logic din libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie care fac obiectul articolului 9 din Convenţie şi condiţionează la rândul său alte drepturi şi libertăţi. Puţine afaceri referitoare la acest drept au fost deferite Curţii Europene a Drepturilor Omului; se poate cita un caz constând în interdicţia de a face "prozelitism" în Grecia (Kokkinakis C. 1993). Consiliul Europei a studiat multe aspecte importante legate de acest drept, exemplu, obligaţia de satisfacere a serviciului militar. La acest subiect Consiliul de Miniştri a adoptat o recomandare enunţând principiul fundamental următor: "Toate persoanele supuse la obligaţia serviciului militar care, prin imperioase motive de conştiinţă, refuză de a participa la folosirea armelor, are dreptul de a fi scutit de acest serviciu (în anumite condiţii...) Ea poate să fie reţinută pentru a îndeplini alte servicii în schimb". 8.4. Şcoala - dreptul la educaţie Încălcări perverse ale drepturilor omului în învăţământ Fiecare aparentă "cucerire", "câştig" sub aspectul relaţiilor ierarhice, a însemnat şi încălcări ale drepturilor omului. Desemnarea unei unităţi şcolare ca fiind "reprezentativă" a generat situaţii din care tocmai cei ce au dat rezultate deosebite, necesare acordării titlului de reprezentativ, adică profesorii, au ajuns să fie "toleraţi" "respinşi", "acceptaţi condiţionat", ameninţaţi cu restrângerea activităţii şi aceste fapte sunt făcute indirect, subtil, pervers. Vrei să scapi de cineva din şcoală, îi reduci simţitor orele prin planul de învăţământ (solicitând mai puţine clase la un anumit profil etc.). Vrei să aduci pe cineva în şcoală, introduci discipline noi, opţionale, "ajuţi" pe un altul să iasă la pensie, "promovezi" pe un altul în funcţie şi postul poate fi atunci "ocupat" de cine trebuie(?!). Ca pe o feudă se acţionează fără teamă. Cei ce încalcă drepturile nu pot fi acuzaţi! Pentru orice soluţie există o posibilă explicaţie legală, poate exista o susţinere argumentată, imbatabilă. Se

invocă adesea "binele şcolii", al elevilor, dar se neglijează acel "bine" al profesorului, al colectivului. Din aceste două tipuri de acţiuni rezultă două tipuri de încălcări de drepturi: •

ale persoanei ale persoanei în cauză, care este "redusă", invocându-se motive obiective, legale, acceptate doar de către cei care citesc legea în literă, şi nu o aplicã şi în spiritul ei;

•

ale celorlalţi, prin atacul indirect la demnitatea umană, respectiv profesională. A promova şi accepta un incompetent este o jignire adusă întregului colectiv.