Simbioza Sinelui

Simbioza Sinelui G: De ce te-ai oprit? E: Am cîteva îndoieli. G: În legătură cu ce? E: Cu mine. G: ... E: Nu ştiu exact cum să formulez. G: Încearcă. E: E ceva în neregulă cu mine. G: ... E: Nu ştiu. Am un sentiment că nu fac ceea ce trebuie. G: Înainte de toate, dacă ai îndoieli în legătură cu tine, înseamnă că nu ai încredere în tine. Iar asta nu e ceva ce ar trebui să faci. Te-am prevenit asupra acestui fapt. E: Ştiu. Dar nu mă gîndeam la asta... G: De ce eşti aşa pesimist? Mereu îl iei pe NU în braţe. E: Nu e adevărat. G: ... E: Mă rog, ne-am îndepărtat de la subiectul iniţial. G: Nicidecum. Abia ne apropiem de esenţa sa. E: Adică? G: Încredere. Este o problemă veche de cînd lumea. Eu am încredere în tine, dar tu nu ai. E: Ba da! G: Un argument răsunător... Dă-mi un singur exemplu, cînd ai făcut ceva din proprie iniţiativă. E: Pot să îţi dau multe exemple. G: Ştiu la care te referi. Dar dacă îţi aduci aminte, tot eu te-am sfătuit, deşi subtil, să acţionezi şi atunci... E: ... G: Nu vreau să insinuez nimic însă, şi astăzi, tot eu te-am sfătuit să te duci la întâlnirea asta. Care poate avea un rezultat fabulos dacă ţii minte discuţia pe care am avut-o. E: Off... mă doare capul deja. Nu despre asta vroiam să vorbesc. G: E dureros adevărul, nu? E: Nu e vorba de asta, dar de ce purtăm discuţia asta? Credeam că îmi eşti prieten. G: Tocmai fiindcă îţi sunt prieten vreau să te ajut. E: Pînă acum ai reuşit doar să mă faci să mă simt prost. G: Probabil, dar am vrut să înţelegi ceea ce am am avut de spus. E: Nu am înţeles mare lucru. Poate că ai dreptate pe undeva... poate că am şi eu. G: Pe undeva? Mereu am avut dreptate, şi ştim amîndoi asta. Nu te-am sfătuit eu de fiecare dată cînd erai pe cale de a lua o decizie proastă? E: Ba da... G: Şi s-a dovedit, ulterior, că am avut dreptate, nu? E: Da... G: Prin urmare, putem admite faptul că judecata mea este de încredere, nu? E: Cred că da. G: Atunci de ce îmi pui la îndoială vorbele? E: Acum chiar ne-am îndepărtat de la discuţia iniţială. G: Oare? Mie mi se pare că abia ne apropiem. Ţi-e greu să recunoşti adevărul.

E: Discuţia asta se îndreaptă către altceva. Nu văd cu ce mă ajută. G: ... E: De fapt, încep să cred că ştiu ce este în neregulă cu mine. G: Hahaha... nu uita că îţi cunosc gîndurile înainte de a le gîndi tu însuţi. Iar ceea ce eşti pe cale de a gîndi acum este total nepotrivit. E: Total nepotrivit? Eu chiar credeam că îmi eşti prieten... G: Eu ţi-am fost singurul prieten! Nu vezi asta? Unde alţii încercau să te înfrîngă eu te-am ajutat, mereu, să fii cu un pas înaintea lor. Te-am ajutat să ieşi cu bine din orice situaţie. Cine te-a ferit de necazuri? Eu ţi-am vrut întotdeauna binele. E: Exact. Întotdeauna numai tu. Cred că e timpul să înceteze asta. G: Crezi că e timpul să înceteze? Cred... că nu ştii despre ce vorbeşti. Ar trebui să îmi fii recunoscător că te-am făcut ceea ce eşti azi. Succesul tău mi-l datorezi mie. Eu ţi-am spus ce cărţi să citeşti. Ce muzică să asculţi. Cu cine să te întâlneşti, cum să te îmbraci, ce să spui... Cum să te porţi pentru ca toată lumea să te placă. Eu team ajutat să învingi, acolo unde alţii au pierdut. Eu te-am aşezat în fruntea lor. Tu ce ai făcut? Tu ai executat... ai fost instrumentul voinţei mele. Eu: Stai aşa... Ego: Cu cît mă gîndesc mai mult cu atît realizez mai bine că tu ai trăit, de fapt, viaţa mea, alegerile mele. Eu am experienţa vieţii. Tu beneficiezi doar de rezultate. Eu: Nu îmi pasă. Nu mai vreau să... Ego: Nu îţi pasă? Eşti amuzant... Îţi aduci aminte cum te chinuiai, cum te agitai să faci ceva bine? Mai ţii minte cît de mult îţi doreai să fii apreciat? Cît de mult doreai să fii mai bun decît X, decît Y? Atunci am intervenit eu, şi ţi-am îndeplinit toate visele. Ţi-am arătat cine îţi sunt adevăraţii inamici, te-am apărat de ei, şi te-am ajutat să îi dobori. Apoi te-am îndreptat către culmi pe care nici nu le bănuiai. Nu am cerut nimic în schimb, niciodată. Eu: eu... Ego: Nu îţi pasă? Tu nu ştii ce înseamnă suferinţa. Nu ştii ce înseamnă să pierzi tot ceea ce ai. Eşti norocos, spre deosebire de alţii... Eu: Poţi spune ce vrei. M-am săturat! M-am săturat de tine! Ego: Şi ce propui? Eu: Vreau să scap de tine! Ego: Şi cum plănuieşti să faci asta? Eu: ... nu ştiu încă. Mă gîndesc eu la ceva. Ego: Ar fi o premieră... Presupun că îmi vei cere, iarăşi, ajutorul. Şi te-aş ajuta, să ştii... pentru că ţi-am vrut întotdeauna binele. Dar mă tem că nu există nicio şansă. Eu: De ce spui asta?!? Ego: ... Ego: Pentru că fără ajutorul meu vei fi un nimic. Vei fi complet neputincios. Tu vrei să scapi de mine, dar nu ştii ce înseamnă asta. Nu ai gîndit pînă la capăt. Eşti îngust la minte. Aşa îmi răsplăteşti tu tot binele pe care ţi l-am făcut? Ai noroc că ţin la tine şi nu mă gîndesc să scap eu de tine... Eu: Trebuie să existe o soluţie. Nu poate fi astfel. Ego: Soluţie? Măcar eşti ambiţios, recunsoc. Dar ce faci acum? Aaa... vrei să te rogi. Crezi că Dumnezeu te va asculta. Dar gîndeşte-te putin... dacă Dumnezeu nu ar fi vrut să exist, de ce sunt azi, aici, acum? Ego: Văd că te chinui, dar nu are rost. În ultimă instanţă nu vei putea scăpa niciodată de mine! Eu: Cum aşa? Ego: Ce infantil eşti, nu ştii nimic. În realitate... EU sunt TU... 2

Acum hai, îndreaptă-ţi spatele şi grăbeşte-te să nu întârzii la întâlnire.

3