Oare... (regresie Controlata)

Oare, regresie controlată De câteva luni mă aflu în posesia unei casete audio, transpusă în format mp3. O am de la un prieten. Pe ea se află, înregistrate în mod amator, indicaţiile unei şedinţe de meditaţie controlată, ce are ca scop dezgroparea din subconştient a două vieţi anterioare. De câteva luni mă aflu în posesia ei, şi totuşi nu am ascultat-o niciodată. Asta, pînă ieri. Nu ştiu de ce... dar ieri am căutat-o prin biblioteca virtuală cu scopul precis de a o asculta. Mi-am corectat puţin postura şi am pus căştile pe urechi. Începe cu cîteva indicaţii şi informaţii, după care urmează exerciţiul propriu-zis. În esenţă persoana de pe casetă (pe care o vom numi de dragul convenienţei Persoana) îţi induce o stare de relaxare completă, plantează anumite sugestii, după care începe a pune întrebări specifice: Unde te afli? Ce vezi? auzi? etc. Nu voi intra în detalii ci voi relata doar ceea am văzut. Menţionez, totuşi, că este pentru prima oară când întreprind aşa ceva. De la prima întrebare mintea îmi fuge, la propriu, către un peisaj din ceea ce îmi parea a fi un ţinut din Orientul Mijlociu. Privirea îmi cade asupra unui fel de oraşcitadelă, împrejmuit de ziduri înalte. Apoi mă aflu direct pe străduţele înguste, pline de praf. Casele erau din lut ars. Aveam senzaţia că urma o execuţie publică şi vroiam să mă îndrept către locul în care ştiam că se desfăşura. Eram profund mîhnit de eveniment, dar nu am avut ocazia să aflu mai multe căci mi s-a pus o nouă întrebare. De data asta Persoana mă întreabă despre casa mea. Mintea îmi fuge imediat, printre străduţele înguste către o casă înaltă, cu turnuri aurii. Înăuntru, erau coloane care susţineau acoperişul, iar pe coloane erau pictate diferite simboluri. Pe pereţi erau mozaicuri cu diferite scene de război. Apoi Persoana mă întreabă despre persoanele din casă şi în faţa minţii îmi apar ceea ce cred că erau servitori. Persoane dragi nu aveam prin preajmă... Iar la un moment dat mă supărasem pe Persoană întrucât punea întrebările prea repede şi nu aveam ocazia să studiez prea mult ceea ce îmi apărea în faţa ochilor minţii. Iar la un moment dat, nu mai ştiu cînd, ori la începutul şedinţei, ori la mijloc ori la sfîrşit, Persoana mă întreabă cum arăt. Atunci îmi apare persoana în faţa ochilor despre care ar trebui să cred că eram eu. Voi vorbi la persoana a III-a, singular, căci încă nu ma simt bine pentru a vorbi la persoana I, singular. Era un bătrîn, nu îmi dădeam seama de vîrstă, dar trecut de 60-70 de ani. Aveam impresia clară ca este un erudit. Un învăţat. Avea un turban alb pe cap, barbă lungă şi albă, înveşmîntat într-un fel de mantie roşie cu filigrane aurii, iar ochii... Ochii m-au frapat cel mai mult. M-am recunoscut în ei. Mă privea cu aceeaşi ochi cu care mă privesc eu însumi, în fiecare dimineaţă, în oglindă. Nu mă puteam înşela. Faptul în sine mi s-a părut deosebit de interesant. Dar întâmplarea a făcut ca şedinţa să se oprească acolo... După întreruperea şedinţei nu am mai reluat-o şi nu o voi mai relua. Consider că maş autosugestiona, şi m-aş îndepărta de orice alt rezultat. Aceste fiind spuse, şi fără alte comentarii, oare...?