Roman Sub Ultima Noapte

Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu, este cel care, prin opera lui fundamenteaza principiul sincronismului, prin aducerea unor noi principii estetice ca autenticitatea, substantialitatea, relativismul si prin crearea personajului intelectual lucid si analitic, in opozitie evidenta cu ideile samanatoriste ale vremii, care promovau „o duzina de eroi plangareti”. Camil Petrescu opiniaza ca literatura trebuie sa ilustreze „probleme de constiinta”, pentru care este neaparata nevoie de un mediu social aparte, in cadrul caruia acestea sa se poata manifesta. Astfel Camil Petrescu nu face altceva decat un demers in vederea sincronizarii literaturii romana cu cea europeana- principiul sincronismului. Romanul este structurat in doua parti, cu titluri sugestive, surprinzand doua ipostaze existentiale: „Ultima noapte de dragoste”-drama iubirii lui Stefan Gheorghidiu si „Intaia noapte de razboi”, care ilustreaza imaginea razboiului absurd si tragic, trait in iminenta mortii. Aceste doua ipostaze reprezinta si doua planuri epice distincte(de altfel criticii literari sunt in majoritatea lor de acord ca cele doua carti ar fi putut usor fi doua romane distincte fara a afecta comprehensiunea subiectului), astfel in primul este utilizata nararea subiectiva a unei drame erotice (fictiva din punctul de vedere al autorului care nu traise pana la momentul scrierii romanuui o mare iubire), in timp ce al doilea reprezinta un jurnal de razboi, prezentat obiectiv (o experienta reala din viata lui Camil Petrescu, care participase la Primul RM ca ofiter al armatei romane).

Perspectiva temporala este discontinua, bazata pe alternanta temporala a evenimentelor, pe dislocari sub forma de flash-back si feed-back. Astfel Stefan Gheorghidiu traieste in doua realitati temporale: timpul cronologic (obiectiv)-intamplarile de pe front si timpul psihologic(subiectiv)-drama iubirii.234ad0sdfsdd334 Romanul este scris la persoana intai: „eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai”(Camil Petrescu), naratorul-personaj identificandu-se in partea a doua cu autorul. Modaliatatea narativa se remarca asadar prin prezenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, pana la substituirea lui de catre personaj=> narator-personaj.

Realitatea romanului este o realitae personala, un punct de vedere interpretabil de catre cititor, caci „sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu... Aceasta-i singura realitate pe care eu o pot povesti...”(Camil Petrescu). In aceasta idee discursul narativ poate fi considerat subiectiv in ceea ce priveste drama iubirii, dar intamplarile de pe font se prezinta intro versiune neromantata, cu date, locatii si termeni specifici, fiind considerate un jurnal de front =>obiectiv.

Stilul lui Camil Petrescu se caracterizaeaza prin clariate, sobrietate, fraza scurta si nervoasa, este artistic si intelectualizant. Preluand ideile moderniste ale lui Lovinescu el alege sa scrie „fara stralucire artistica”, fiind unul dintre promotorii de seama ai anticalofilismului, considerand de asemenea ca intr-o opera literara relatarea subiectului trebuie sa fie precisa si concisa „ca intr-un proces verbal”. In mintea naratorului-personaj unele evenimente nesemnificative iau proportii uriate, sunt intoarse pe fata si pe dos, dezbatute intens, in timp ce altele, cu o durata mult mai mare sunt prezentate simplu si succint „”Eram insurat de doi ani cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma inseala”.