Relatii Internationale Dupa Mica Unire

România in Relatiile Internationale, C 1 C1 4.03.2006

STATUTUL JURIDIC ŞI RELAŢIILE EXTERNE DUPĂ “MICA UNIRE” DIN 1859 Perioada de după 1859 trebuie împărţită în 2 etape: 1859-1862 şi 18621866. În prima etapă Al. I. Cuza, care a avut un rol determinant în înfăptuirea unirii, a fost adeptul politicii faptului împlinit, a punerii marilor puteri în faţa situaţiei. Hotărârile marilor puteri de după 1856 nu consfinţeau unirea sub acelaşi domn a Principatelor. Actul de la 1859 a fost posibil datorită forţelor din interiorul Principatelor şi puternicului curent unionist, dar şi a personalităţii lui Al. I. Cuza, care nu a făcut din aceasta un scop în sine, ci el s-a substituit scopului unirii. El s-a sacrificat şi a ştiut să valorifice caliatăţile sale, punându-le în slujba realizării unirii şi afirmării acestui concept de fapt împlinit, de impunere a actelor de voinţă naţională marilor puteri. In aceasta prima perioada, Alexandru Ioan Cuza a avut drept sarcina principala aplicarea unor masuri pentru desavarsirea unirii din 1859 si actiuni pentru recunoasterea unirii pe plan european. Intrucat nu existau agentii diplomatice, Cuza a recurs la metoda trimiterii unor emisari si a unor reprezentanti oficiali care sa mearga in principalele capitale ale Europei pentru a demonstra necesitatea recunoasterii si confirmarii unirii Principatelor si in acelasi timp sa demonstreze ca noul stat creat prin unirea celor doua Principate este diriguit de cele mai bune scopuri, integrate in orientarea europeana. Sunt trimisi la Constantinopol, Roma, Paris, Viena, Berlin, in primul rand Vasile Alecsandri, Ioan Alecsandri, Costache Negri, Ludovic Steege. Inca din aceasta perioasa incepe sa se lanseze in diplomatie si ambasadorul Ion Balaceanu. Folosirea acestor agenti a dat rezultate caci aceste misiuni diplomatice au reusit sa impuna atentiei principalelor cabinete europene oportunitatea unirii. A doua mare etapa a fost aceea a consolidarii unirii prin aplicarea unor reforme care aveau menirea sa puna bazele modernitatii pentru societatea romaneasca si sa asigure integrarea in cadrul european. Reformele care au vizat in primul rand administratia Principatelor, finantele, invatamantul, armata, apoi legea electorala, secularizarea averilor manastiresti si reforma agrara au produs mari nemultumiri fortelor conservatoare, dar au provocat si reactia puterilor pe plan european. Documentele vremii demonstreaza ca secularizarea averilor manastiresti a provocat deruta in randul marilor puteri care nu sustineau masura lui Alexandru Ioan Cuza. Intr-un raport diplomatic al agentiei Frantei la Bucuresti, catre Ministerul de Externe francez se spunea ca Al. I. Cuza nu a tinut cont de pozitia si recomandarea marilor puteri si ca domnitorul a recurs la vechea lui metoda de punere a marilor puteri in fata faptului implinit. Si masura de forta a lui Cuza din 2 mai 1864 a provocat puternice reactii. Raportul misiunii militare franceze este o dovada a acestui fapt. In raportul inaintat de seful misiunii se spunea ca lovitura de stat data de Al. I. Cuza, care a luat singur hotararea, a provocat reactii imediate, in special in cadrul celor doua puteri vecine la vest si la est: Austria habsburgica si Rusia. Imediat dupa lovitura, la granita Principatelor Unite cu Austri, in zona Brasovului erau masate trupe de cca. 30 000 1

România in Relatiile Internationale, C 1 ostasi austrieci. Pelinia Prutului erau masate trupe de cca. 50 000 ostasi rusi. Autorul aprecia: „desigur ca cele 2 armate u erau masate la cele doua granite pentru a apara Austria si Rusia de eventuale atacuri survenite din partea moldo-valahilor. Ele aveau drept scop interventia armata in Principatele Unite, in functie de evolutia evenimentelor pe plan intern in Romania.” Aceasta prezenta a trupelor straine demonstreaza inca o data ca evolutia Principatelor Unite era urmarita si interesa marile puteri. Cuza a atras atentia opiniei europene prin alte doua actiuni: - Intentia de unire a tuturor romanilot. Cuza era constient ca la 1859 se facuse o unire doar partial si printr-o scrisoare adresata lui Napoleon III solicita sprijin si facea remarca ca intentiona sa aduca in granitele firesti si ceilalti frati romani aflati inca sub dominatie straina. Se gandea nu numai la transilvaneni ci si la basarabeni, bucovineni, banateni. Documentele diplomatice susutin ca principele Cuza are stranse legaturi cu romanii maramureseni si autoritatile cezaro-craiesti din imperiul habsburgic au luat masuri pentru impiedicarea patrunderii propunerilor romanesti in Transilavania si pentru a nu se permite realizarea acelui regat daco-roman. - Afirmarea ideii si necesitatea de dobandire a independentei. Cuza era constient ca dupa realizarea matilor reforme si inscrierea Romaniei in traiectoria europeana, o necesitate obiectiva pentru realizarea acestui proces era obtinerea independentei. De acest lucru avea sa isi dea seama mai ales Poarta otomana. In 1865 Ministerul de Externe al Portii otomane trimite instructiuni catre ambasadorul Turciei la Paris; prin acestea se recomanda ambasadorului turc sa transmita atat guvernului francez cat si celorlaltor guverne ale puterilor garante ca hospodarul roman Alexandru Ioan Cuza, in loc sa se preocupe de problemele interne si de ordin economic ale Principatelor Unite, manifesta vadite tendinte de independenta. El constata cxa in cazul in care continua cu aceasta manifestari, Turcia isi rezerva dreptul de a interveni chiar cu forta armata. Dincolo de schimbarea impusa, Al. I. Cuza a lasat si textul Constitutiei ce va fi aprobata cateva saptamani dupa venirea lui Carol. In 1866 se incheie o perioada si incepe o noua decada ce marcheaza o noua evolutie interna si externa si duce la schimbarea statutului juridic al Principatelor.

2