Referat Drept Suita

Notiunea dreptului de suita prin prisma legislatiei interne Este un drept patrimonial relativ nou, care nu fusese prevazut in Decretul nr. 321/1956, care are menirea de a recompensa pe autorii unor opera de arta plastica ale caror opera cresc in valoare odata cu trecerea timpului. În domeniul dreptului de autor, dreptul de suită reprezintă dreptul netransferabil și inalienabil al autorului unei opera originale de artă plastică sau grafică de a obține un beneficiu economic din vânzările succesive ale operei în cauză. Dreptul de suită este un drept cu caracter frugifer care dă autorului/artistului posibilitatea să perceapă o remunerație pentru înstrăinările succesive ale operei. Obiectul dreptului de suită este opera materială, și anume suportul în care este încorporată opera protejată. Scopul dreptului de suită este de a asigura că autorii operelor de artă plastică sau grafică beneficiază de succesul economic al operelor lor de artă originale. Acesta are rolul de a restabili echilibrul între situația financiară a autorilor operelor de artă plastică sau grafică si cea a altor creatori care beneficiază de exploatarea succesivă a operelor lor. In legea nr. 285 din 23 iunie 2004 pentru modificarea si completarea legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe ,publicata in Monitorul Oficial nr. 587 din 30 iunie 2004 prevede in capitolul IV Continutul dreptului de autor, Art. 21 ca : ”(1) Autorul unei opere originale de arta grafica sau plastica ori al unei opere fotografice beneficiaza de un drept de suita, reprezentand dreptul de a incasa o cota din pretul net de vanzare obtinut la orice revanzare a operei, ulterioara primei instrainari de catre autor, precum si dreptul de a fi informat cu privire la locul unde se afla opera sa. (2) Dreptul mentionat la alin. (1) se aplica tuturor actelor de revanzare a unei opere originale de arta grafica sau plastica ori a unei opere fotografice care implica, in calitate de vanzatori, cumparatori sau intermediari, saloane, galerii de arta, precum si orice comerciant de opere de arta. (3) in sensul prezentei legi, copiile operelor originale de arta sau fotografice, care au fost facute intr-un numar limitat de catre insusi autorul lor sau cu aprobarea acestuia, sunt considerate opere de arta originale. (4) Suma datorata in temeiul alin. (1) se calculeaza conform urmatoarelor cote, fara a putea depasi 12.500 euro sau contravaloarea in lei: a) de la 300 la 3.000 euro - 5%; b) de la 3.000,01 la 50.000 euro - 4%; c) de la 50.000,01 la 200.000 euro - 3%; d) de la 200.000,01 la 350.000 euro - 1%; e) de la 350.000,01 la 500.000 euro - 0,5%; f) peste 500.000 euro - 0,25%. (5) Vanzatorul trebuie sa ii comunice autorului informatiile prevazute la alin. (1), in termen de doua luni de la data vanzarii, raspunzand de retinerea procentelor sau cotelor din pretul de vanzare, fara adaugarea altor taxe, si de plata catre autor a sumei datorate conform prevederilor alin. (4). (6) Beneficiarii dreptului de suita sau reprezentantii acestora pot solicita, timp de 3 ani de la data revanzarii, persoanelor prevazute la alin. (2) informatii necesare pentru a

asigura plata sumelor datorate conform prevederilor alin. (4). (7) Dreptul de suita nu poate face obiectul vreunei renuntari sau instrainari. Art. 22 Proprietarul sau posesorul unei opere este dator sa permita accesul autorului operei si sa o puna la dispozitie acestuia, daca acest fapt este necesar pentru exercitarea dreptului sau de autor si cu conditia ca prin aceasta sa nu se aduca atingere unui interes legitim al proprietarului sau al posesorului. in acest caz, proprietarul sau posesorul poate pretinde autorului operei o garantie suficient pentru securitatea operei, asigurarea acesteia la o suma ce reprezinta valoarea pe piata a originalului, precum si o remuneratie corespunzatoare. Art. 23 (1) Proprietarul originalului unei opere nu are dreptul sa o distruga inainte de a o oferi autorului ei la pretul de cost al materialului. (2) Daca nu este posibila returnarea originalului, proprietarul va permite autorului sa faca o copie a operei, intr-o maniera corespunzatoare. (3) in cazul unei structuri arhitecturale, autorul are numai dreptul de a face fotografii ale operei si de a solicita proprietarului trimiterea reproducerii proiectelor. Titlul III Gestiunea si apararea dreptului de autor si a drepturilor conexe Capitolul I Gestiunea drepturilor patrimoniale de autor si a drepturilor conexe Sectiunea I Dispozitii generale Art. 123 (1) Titularii dreptului de autor si ai drepturilor conexe isi pot exercita drepturile recunoscute prin prezenta lege in mod individual sau, pe baza de mandat, prin organismele de gestiune colectiva, in conditiile prezentei legi. (2) Gestiunea colectiva a drepturilor de autor se poate face numai pentru operele aduse anterior la cunostinta publica, iar gestiunea colectiva a drepturilor conexe se poate face numai pentru interpretari sau executii fixate ori radiodifuzate anterior, precum si pentru fonograme ori videograme aduse anterior la cunostinta publica. (3) Titularii de drepturi de autor sau de drepturi conexe nu pot cesiona drepturile patrimoniale recunoscute prin prezenta lege catre organisme de gestiune colectiva. Art. 123^1 (1) Gestiunea colectiva este obligatorie pentru exercitarea urmatoarelor drepturi: a) dreptul la remuneratie compensatorie pentru copia privata; b) dreptul la remuneratie echitabila pentru imprumutul public prevazut la art. 14^4 alin. (2); c) dreptul de suita; d) dreptul de radiodifuzare a operelor muzicale;

e) dreptul de comunicare publica a operelor muzicale, cu exceptia proiectiei publice a operelor cinematografice; f) dreptul la remuneratie echitabila recunoscut artistilor interpreti si producatorilor de fonograme pentru comunicarea publica si radiodifuzarea fonogramelor de comert sau a reproducerilor acestora; g) dreptul de retransmitere prin cablu.

Prevederile Directivei 2001/84/CE A Parlamentului European si a Consiliului privind dreptul de suită în beneficiul autorului unei opere de artă originale Dat fiind procesul de internaționalizare a pieței comunitare de artă modernă și contemporană, accelerat în prezent de efectele noii economii, într-un context normativ în care puține state din exteriorul UE recunosc dreptul de suită, a fost esențial ca, pe plan extern, Comunitatea Europeană să introduca obligativitatea articolului 14b din Convenția de la Berna. Dreptul de suită este în prezent prevăzut prin legislația internă a majorității statelor member, inclusiv in Romania. Asemenea acte cu putere de lege, în cazul în care există, prezintă anumite diferențe, în special în ceea ce privește operele care intră sub incidența lor, beneficiarii dreptului, procentul aplicat, tranzacțiile care impun plata unor drepturi de autor și baza de calcul a acestora. Aplicarea sau neaplicarea unui astfel de drept are un impact semnificativ asupra mediului concurențial din cadrul pieței interne, în măsura în care existența sau absența obligației de plată care rezultă din dreptul de suită reprezintă un element ce trebuie luat în calcul de către fiecare persoană care dorește să vândă o operă de artă. Prin urmare, acest drept reprezintă un factor care contribuie la denaturarea concurenței și la deplasări ale vânzărilor în cadrul Comunității. În temeiul Directivei 93/98/CEE a Consiliului din 29 octombrie 1993 de armonizare a duratei protecției dreptului de autor și a anumitor drepturi conexe 1, durata dreptului de autor se întinde pe o perioadă de 70 de ani după decesul autorului. Ar trebui prevăzută aceeasi durată și pentru dreptul de suită. În consecință, numai originalele operelor de artă modernă și contemporană pot face obiectul dreptului de suită. Cu toate acestea, pentru a permite sistemelor juridice ale statelor membre care, în momentul adoptării prezentei directive, nu aplică dreptul de suită în beneficiul artistilor, să incorporeze acest drept în sistemele lor juridice și, în plus, să dea posibilitatea agenților economici din respectivele state membre să se adapteze treptat la dreptul menționat anterior păstrându-și în același timp viabilitatea economică, statele membre în cauză ar trebui să beneficieze de o perioadă limitată de tranziție în care să poată continua să nu aplice dreptul de suită în beneficiul avânzilor-cauză ai artistului după decesul acestuia. Domeniul de aplicare a dreptului de suită ar trebui să includă toate actele de revânzare, cu excepția celor efectuate direct între persoanele care acționează în nume propriu, fără participarea unui profesionist al pieței obiectelor de artă. Acest drept nu ar 1

JO L 290, 24.11.1993, p. 9.

trebui să includă actele de revânzare efectuate de persoane care acționează în nume propriu către muzee non-profit și care sunt deschise publicului. În ceea ce privește situația specială a galeriilor de artă care achiziționează opere de artă direct de la autori, ar trebui să existe posibilitatea de a exonera de dreptul de suită actele de revânzare care au loc în termen de trei ani de la data achiziționării. Ar trebui luate în considerare interesele artiștilor, limitându-se această derogare la actele de revânzare pentru care prețul de revânzare nu depășește 10 000 EUR. În principiu, persoana care ar trebui să plătească drepturile de suită este vânzătorul.. Vânzătorul este persoana sau întreprinderea în numele căreia se încheie vânzarea.

Beneficiarii dreptului de suita Beneficiarul dreptului de suita este si se plateste autorului unei opere originale de arta grafica sau plastica ori al unei opera fotografice, iar după decesul acestuia avânzilor-cauză ai acestuia. Dreptul de suită este definit ca un drept inalienabil șila care nu se poate renunța nici chiar anticipat, de a încasa un procent din prețul de vânzare obținut la orice revânzare a operei ulterioară primei înstrăinări a operei de către autor. Acest drept se aplică tuturor actelor de revânzare care implică, în calitate de vânzători, cumpărători sau intermediari, profesioniști ai pieței obiectelor de artă, cum ar fi saloane, galerii de artă și, în general, orice comerciant de opere de artă.

Beneficiari ai dreptului de suită-resortisanți ai unor țări terțe Convenția de la Berna privind protecția operelor literare și artistice prevede că dreptul de suită este disponibil numai dacă acest lucru este permis de legislația țării căreia îi aparține autorul în cauză. Prin urmare, acest drept este unul opțional, supus regulii reciprocității. Din jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene cu privire la aplicarea principiului nediscriminării prevăzut la articolul 12 din tratat, așa cum apare în hotărârea din 20 octombrie 1993 în cauzele conexate C-92/92 și C-326/92 Phil Collins și alții 2, rezultă că dispozițiile de drept intern care conțin clauze de reciprocitate nu pot fi invocate pentru a refuza resortisanților altor state member drepturile recunoscute autorilor naționali. Aplicarea unor astfel de clauze în contextul comunitar este contrară principiului tratamentului egal care rezultă din interzicerea oricărei discriminări pe motivul naționalității. Statele membre prevăd că autorii care sunt resortisanți ai unor țări terte si, sub rezerva articolului 8 alineatul (2), avânzii-cauză ai acestora, beneficiază de dreptul de suită în conformitate Directiva Europeana 2001/84/CE și cu legislația statului membru în cauză, doar dacă țara al cărui resortisant este autorul sau avândul-cauză al acestuia 2

[1993] Culegere I-5145.

asigură protecția drepturilor de suită în țara respectivă pentru autorii din statele membre si pentru avânzii-cauză ai acestora. În scopul protecției dreptului de suită, orice stat membru poate trata autorii care nu sunt resortisanți ai unui stat membru, dar care îsi au domiciliul în respectivul stat membru în acelasi mod cu propriii resortisanți.

Operele de arta carora li se aplica dreptul de suita Prin „operă de artă originală” se intelege orice opera de artă plastică sau grafică, cum ar fi picturile, colajele, tablourile, desenele, gravurile, tipăriturile, litografiile, sculpturile, tapițeriile, obiecte ceramice sau din sticlă și fotografii, cu condiția ca acestea să fi fost realizate chiar de către artist sau să fie copii considerate opere de artă originale. Dispozitiile legii nu se aplică ,insa, manuscriselor originale aparținând scriitorilor și compozitorilor. Exemplarele operelor de artă care intră sub incidența prezentei directive3, realizate în număr limitat chiar de către artist sau sub îndrumarea acestuia, se consideră a fi opere de artă originale. În mod normal, astfel de exemplare se numerotează, se semnează sau se autorizează prin diferite metode de către artist.

Calcularea dreptului de suita Prin Directiva 2001/84/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 27 septembrie 2001 privind dreptul de suită în beneficiul autorului unei opere de artă originale s-au stabilit dispozitiile cu privire la calcularea procentului dreptului de suita, dispozitii existente si in legislatia noastra4 astfel : (a) 4 % pentru tranșa din prețul de vânzare până la 50 000 EUR; (b) 3 % pentru tranșa din prețul de vânzare între 50 000,01 EUR și 200 000 EUR; (c) 1 % pentru tranșa din prețul de vânzare între 200 000,01 EUR și 350 000 EUR; (d) 0,5 % pentru tranșa din prețul de vânzare între 350 000,01 EUR și 500 000 EUR; (e) 0,25 % pentru ceea ce depășește 500 000 EUR. Vanzatorul trebuie sa ii comunice autorului informatiile pretul net de vanzare obtinut la orice revanzare a operei, ulterioara primei instrainari de catre autor, in termen de doua luni de la data vanzarii, raspunzand de retinerea procentelor sau cotelor din pretul de vanzare, fara adaugarea altor taxe, si de plata catre autor a sumei datorate conform prevederilor referitoare la calcularea procentului dreptului de suita

3

DIRECTIVA 2001/84/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN Ș I A CONSILIULUI din 27 septembrie 2001privind dreptul de suită în beneficiul autorului unei opere de artă originale 4

Legea nr 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, cu modificarile aduse prin Legea nr. 285/2004 , Ordonanta de Urgenta 123/2005 si Legea 329/2006.

Beneficiarii dreptului de suita sau reprezentantii acestora pot solicita, timp de 3 ani de la data revanzarii, persoanelor care au calitatea de vanzatori, cumparatori sau intermediari, saloane, galerii de arta, precum si orice comerciant de opere de arta informatiile necesare pentru a asigura plata sumelor datorate . Dreptul de suita nu poate face obiectul vreunei renuntari sau instrainari.

Obligatiile proprietarului/posesorului unei opere Proprietarul sau posesorul unei opere este dator sa permita accesul autorului operei si sa o puna la dispozitie acestuia, daca acest fapt este necesar pentru exercitarea dreptului sau de autor si cu conditia ca prin aceasta sa nu se aduca atingere unui interes legitim al proprietarului sau al posesorului. In acest caz, proprietarul sau posesorul poate pretinde autorului operei o garantie sufficient pentru securitatea operei, asigurarea acesteia la o suma ce reprezinta valoarea pe piata a originalului, precum si o remuneratie corespunzatoare. Proprietarul originalului unei opere nu are dreptul sa o distruga inainte de a o oferi autorului ei la pretul de cost al materialului. Daca nu este posibila returnarea originalului, proprietarul va permite autorului sa faca o copie a operei, intr-o maniera corespunzatoare. In cazul unei structuri arhitecturale, autorul are numai dreptul de a face fotografii ale operei si de a solicita proprietarului trimiterea reproducerii proiectelor..

Durata protectiei dreptului de suita Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau stiintifice se naste din momentul crearii operei, oricare ar fi modul sau forma concreta de exprimare. Daca opera este creata, intr-o perioada de timp, in parti, serii, volume si in orice alte forme de dezvoltare creativa, termenul de protectie va fi calculate pentru fiecare dintre aceste componente. Fiind un drept conex celui de autor si prin prisma legislatiei romane si anume art.25 din Legea nr 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, cu modificarile aduse prin Legea nr. 285/2004 , Ordonanta de Urgenta 123/2005 si Legea 329/2006, acest drept dureaza tot timpul vietii autorului, iar dupa moartea acestuia se transmite prin mostenire, potrivit legislatiei civile, pe o perioada de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusa la cunostinta publica in mod legal. Daca nu exista mostenitori, exercitiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectiva mandatat in timpul vietii de catre autor sau, in lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectiva cu cel mai mare numar de membri, din domeniul respectiv de creatie. Persoana care, dupa incetarea protectiei dreptului de autor, aduce la cunostinta publica, in mod legal, pentru prima oara, o opera nepublicata inainte beneficiaza de protectia echivalenta cu cea a drepturilor patrimoniale ale autorului. Durata protectiei

acestor drepturi este de 25 ani, incepand din momentul in care a fost adusa pentru prima oara la cunostinta publica in mod legal. Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor aduse la cunostinta publica in mod legal, sub pseudonim sau fara indicarea autorului, este de 70 de ani de la data aducerii la cunostinta publica a acestora. In cazul in care identitatea autorului este adusa la cunostinta publica inainte de expirarea termenului de 70 de ani sau pseudonimul adoptat de autor nu lasa nici o indoiala asupra identitatii autorului, se aplica dispozitiile art. 25 alin. (1) din lege, adica dreptul de suita dureaza pe tot timpul vietii acelei personae. Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor realizate in colaborare este de 70 de ani de la moartea ultimului coautor. In cazul in care contributiile coautorilor sunt distincte, durata drepturilor patrimoniale pentru fiecare dintre acestea este de 70 de ani de la moartea fiecarui coautor.