Puiu Impozite Directe S1

Universitatea „Spiru Haret” Facultatea de Drept şi Administraţie Publică-Bucureşti Specializarea: Drept

TEMA NR. 5 BUGETUL UNIUNII EUROPENE. CONŢINUT. STRUCTURĂ. PRINCIPII BUGETARE.

Master: Fiscalitatea în context comunitar Disciplina: Impozite Directe Coordonator ştiinţific: prof. univ. dr. Ioan Condor

Masterand: Puiu Cosmina – Iuliana CNP: 2850603070015 Data depunerii: 09.03.2009

1

Cuprins

Pag. Copertă ............................................................................................................................. 1 Cuprins ............................................................................................................................. 2 Bibliografie ....................................................................................................................... 3 1. Consideraţii generale privind Uniunea Europeană. Structură ............................... 4 2. Structura şi conţinutul bugetului Uniunii Europene ................................................ 6 2.1. Veniturile Uniunii Europene .................................................................................... 8 2.1.1. Resurse proprii ....................................................................................................... 8 2.1.2. a)Venituri diverse .................................................................................................. 9 b)Alte mijloace financiare ................................................................................... 10 2.2. Cheltuielile Uniunii Europene ............................................................................... 10 a) Cheltuieli de garanţie agricolă ............................................................................ 11 b) Cheltuieli structurale .......................................................................................... 12 c) Cheltuieli interne .................................................................................................. 12 d) Cheltuieli administrative .................................................................................... 12 e) Cheltuieli destinate acţiunilor externe ............................................................... 13 3. Principii bugetare ....................................................................................................... 14 a) Principiul unităţii ................................................................................................. 14 b) Principiul universalităţii bugetare...................................................................... 15 c) Principiul anualităţii bugetare ............................................................................ 15 d) Principiul specializării ........................................................................................ 15 e) Principiul echilibrului bugetar ........................................................................... 15 f) Principiul bunei gestiuni financiare ................................................................... 16 g) Principiul transparenţei ....................................................................................... 16

2

Bibliografie

1. Etienne Douat - „Finances Publique”(Finaces communautaires, nationales, sociales et locales), Ed. Presses Universitaires de France-PUF, Paris, 1999 2. Hen Christian, Leonard Jacques - „Uniunea Europeană-Repere”, Ed. CNI Coresi SA, 2002 3. J.M. Communier - „Droit Fiscal Communautaire”, Ed. Bruylant, Bruxelles, 2001 4. L. Cartout, J.L. Clergerie, A.Gruber, P. Rambaud - „L`Union Européenne”, 5e Édition, Ed. Dalloz, Paris, 2004 5. Roxana Daniela Păun - „Drept monetar european”, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006

3

1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ. STRUCTURĂ Uniunea Europeană şi integrarea europeană reprezintă un proces complex demarat la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, dar având premise cel puţin teoretice şi ideatice mult mai vechi. Un prim punct de plecare îl reprezintă constituirea Comunităţilor Europene:  Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO),  Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA sau EURATOM),  Comunitatea Economică Europeană (CEE). Uniunea Europeană se bazează pe 4 tratate constitutive, la care se adaugă câteva tratate modificatoare. Tratatele constitutive ale UE sunt: 1. Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului – adoptat la Paris la 18 aprilie 1951, 2. Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi 3. Tratatul instituind Comunitatea Economică Europeană – ambele semnate la Roma la 25 martie 1947 şi intrate în vigoare la 1 ianuarie 1958 4. Tratatul asupra Uniunii Europene – adoptat la Maastricht la 7 februarie 1992 şi care a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993. Prin acest tratat denumirea de Comunitatea Economică Europeană a fost înlocuită cu Comunitatea Europeană. Principalele tratate modificatoare ale tratatelor institutive sunt: 1. Tratatul de fuziune – adoptat la Bruxelles la 8 aprilie 1965 şi a intrat în vigoare la 1 iulie 1967 2. Actul unic european – semnat la Luxemburg şi Haga în februarie 1986 şi care a intrat în vigoare la 1 iulie 1987, 3. Tratatul de la Amsterdam – semnat la 2 octombrie 1997 şi care a intrat în vigoare la 1 mai 1999, 4. Tratatul de la Nisa – semnat la 26 februarie 2001 şi a intrat în vigoare la 1 februarie 2003, 4

5. Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa – adoptat de Consiliul European la 18 iunie 2004 şi semnat la 29 octombrie 2004. Va intra în vigoare în cazul ratificării de către toate statele membre al UE şi va înlocui tratatele adoptate anterior. Scopul UE constă în: 

promovarea valorilor UE



urmărirea obiectivelor UE



servirea intereselor UE, ale cetăţenilor UE şi ale statelor membre



asigurarea coerenţei, eficacităţii şi continuităţii politicilor şi acţiunilor sale.

Pentru protejarea valorilor şi atingerea obiectelor stabilite, UE dispune de un cadru instituţional unic format din: 1. Instituţii -

Parlamentul European

-

Consiliul European

-

Consiliul de miniştri (Consiliul Uniunii Europene)

-

Comisia Europeană

-

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

-

Curtea de Conturi a UE

-

Ombudsman-ul European

-

Controlorul European pentru protecţia Datelor

2. Organe financiare - Banca Centrală Europeană: - Banca Europeană de investiţii 3. Organe consultative: - Comitetul Economic şi Social - Comitetul regiunilor 4. Organisme interinstituţionale: - Oficiul publicaţiilor oficiale ale Comunităţii Europene - Oficiul pentru selecţia personalului Comunităţii - Şcoala Europeană de Administraţie 5

5. Organisme descentralizate ale UE (agenţii) - agenţii comunitare (de exemplu, Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aeriană, Agenţia pentru politică externă şi securitate comună) - agenţii executive (de exemplu, Agenţia executivă pentru programe de sănătate publică)

2. STRUCTURA ŞI CONŢINUTUL BUGETULUI UNIUNII EUROPENE Fără îndoială, la ora actuală, construcţia europeană nu mai este posibilă în lipsa unui cadru financiar propriu, respectiv: resurse financiare adecvate, iar procesul de constituire a acestui cadru a avut o evoluţie inconstantă. UE a trebuit să găsească şi să-şi constituie resurse financiare pentru punerea în practică şi derularea politicilor comunitare. Controversele privind problemele fiscale şi bugetare nu au lipsit nici din acest domeniu şi au vizat o gama variată de aspecte: resursele financiare proprii ale CE, dezechilibrul bugetar, chiar rivalităţile dintre instituţiile comunitare (respectiv Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul de Miniştri). Evoluţia sistemului financiar bugetar comunitar a fost marcată de câteva decizii şi momente importante:  unificarea instrumentelor bugetare;  creşterea autonomiei financiare,  realizarea echilibrului instituţional. Până în 1965 (Tratatul de fuziune), cele trei CE dispuneau fiecare de buget propriu şi separat, după acest moment au mai fost reglementare două mari bugete: • bugetul general şi • bugetul CEDO (care, de altfel, începând din 2002 nu mai există, dat totuşi veniturile realizate din gestiune patrimoniului CEDO se constituie într-un fond gestionat separat de celelalte).

6

Într-un sens general, prin bugetul UE se înţelege actul care prevede şi autorizează în fiecare an veniturile şi cheltuielile bugetare. Bugetul UE este alcătuit din 2 părţi:  veniturile bugetare şi  cheltuielile bugetare. Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu în buget conform formei stabilite prin reglementările financiare. Bugetul UE în forma finală este publicat în toate limbile oficiale ale UE. Bugetul aprobat se publică până în luna februarie, în două volume: -

volumul 1 cuprinde o prezentare generală a tuturor veniturilor şi cheltuielilor bugetare de la nivelul comunităţii, cu prezentarea distinctă a cifrelor bugetare pe secţiuni: 1. Secţiunea I – Parlamentul European 2. Secţiunea II – Consiliul Europei 3. Secţiunea III – Comisia Europeană 4. Secţiunea IV – Curtea Europeană de Justiţiei 5. Secţiunea V – Curtea de Conturi Europeană 6. Secţiunea VI - Comitetul Economic şi Social 7. Secţiunea VII - Comitetul regiunilor 8. Secţiunea VIII – Ombudsman-ul european 9. Secţiunea IX - Controlorul European pentru protecţia Datelor

-

volumul II – cuprinde veniturile şi cheltuielile Comisie Europene, în legătură cu politicile UE (este de fapt secţiunea III).

În cadrul fiecărei secţiuni, veniturile şi cheltuielile sunt clasificate (după natura sau destinaţia lor) pe titluri, capitole, articole şi puncte. În privinţa veniturilor UE, aceste se împart în: 1.

venituri din surse proprii (în număr de 4) – create special pentru a alimenta bugetul în mod regulat

2.

alte venituri diverse – unele curente, altele ocazionale. 7

În privinţa cheltuielilor UE, acestea se împart în: 1. cheltuieli reglementate de o serie de reguli generale (mare parte a cheltuielilor destinate funcţionării corespunzătoare a UE); 2. cheltuieli supuse unor reguli speciale, reguli cu caracter complementar celor ce stabilesc regimul general al cheltuielilor UE.

2.1. VENITURILE UNIUNII EUROPENE Se constituie ca mijloace financiare necesare atingerii obiectivelor UE şi pentru ducerea la bun sfârşit a politicilor sale Veniturile Uniunii Europene se împart în: 2.1.1. resurse proprii, 2.1.2. a) venituri diverse şi b) alte mijloace financiare. 2.1.1. Resursele proprii ale Bugetului general al UE sunt:  prelevări agricole  produsul (rezultatul) tarifului vamal comun  prelevarea unei părţi din TVA-ul naţional  o cotă parte din PNB. Prelevările agricole au reprezentat, pentru început (perioada 1962-1971) singura sursă de finanţare pentru bugetul destinat în principal fondului european de orientare şi garantare agricolă, pentru ca apoi să deţină o pondere de aproximativ 20-30% din totalul veniturilor proprii. Pot fi incluse în această categorie:

8



sumele prelevate din realizările cu obiect agricol de la nivelul statelor membre



prime



diverse taxe suplimentare, complementare sau compensatorii. Produsul (rezultatul) tarifului vamal comun reprezintă cea de-a doua sursă

proprie a bugetului general al UE (ca pondere cifrică). Tariful vamal comun a fost instituit începând cu 1 ianuarie 1998, iar în baza unei decizii a Consiliului Europei, UE a devenit proprietara acestor drepturi. Contribuţia la bugetul general a acestor resurse a avut o evoluţie interesantă: dacă la început (anul 1971) reprezentau aproximativ 25% din veniturile comunitare, ulterior au crescut simţitor (circa 50% în anul 1975), pentru ca apoi să scadă continuu, ajungând în prezent să reprezinte aproximativ 14% din totalul veniturilor comunitare. Prelevarea unei părţi din TVA-ul naţional a reprezentat procedeul de echilibrare a bugetului general al UE. În anul 1979 s-a decis ca o parte din sumele colectate cu acest titlul să fie vărsate în bugetul UE. Prelevări din produsul naţional brut (PNB) al statelor membre reprezintă cea mai nouă sursă de venituri al bugetului general al UE (introdusă 1998). Practic constă într-o sumă, cotă din PNB, sumă cu care statele membre sunt obligate să contribuie la bugetul naţional comunitar. Pentru stabilirea cotei de contribuţie a fiecărui stat membru se procedează mai întâi la adunarea tuturor sumelor reprezentând cheltuieli ale bugetului general al UE, apoi din acestea se deduc sumele reprezentând primele trei resurse proprii, precum şi sumele posibil de procurat din veniturile diverse. Soldul rezultat se repartizează, ca sarcină fiscală, statelor membre, în funcţie de PNB. Astfel, cota-parte din PNB pe care statele sunt obligate să o aloce bugetului general european reprezintă o sursă permanentă de venit pentru acest buget. La ora actuală, ponderea acestor venituri este de circa 45-48% din totalul veniturilor comunitare. 2.1.2 a)Venituri diverse

9

Responsabilitatea lor este plasată în competenţa exclusivă a Comisiei Europene. Pot fi cuprinse în această categorie: •

excedentele bugetare raportate;

•

contravaloarea (tariful) unor servicii prestate ori din preţul unor produse furnizate de către organisme sau întreprinderi europene;

•

amenzile încasate ca urmare a sancţionării faptelor de încălcare a normelor dreptului comunitar;

•

impozitul comunitar pe venit încasat de la funcţionarii administraţiei europene. Ceea ce caracterizează această categorie de venituri este instabilitatea sumelor

colectate pe seama lor, care înregistrează variaţii mari de la un an la altul. b)Alte mijloace financiare (mijloace complementare) Această categorie a apărut ca rezultat al eforturilor conjugate pe care le întreprind neîntrerupt instituţiile europene şi statele membre în vederea găsirii de soluţii adecvate pentru a preveni sau înlătura neajunsurile cauzate de insuficienţa fondurilor băneşti necesare acoperirii cheltuielilor UE. Sunt incluse în această categorie: •

bugetul cercetării şi al investiţiei – prin care se finanţează în principal programele privind obiectivele de cercetare şi dezvoltare tehnologică,

•

instrumentele financiare de intervenţii – de exemplu: - fonduri cu finalitate structurală (Fondul Social European; Fondul European de garantare şi orientare Agricolă); - Fondul European de Dezvoltare Regională; - Fondul Financiar de Coeziune; - Institutul Financiar de orientare în domeniul pisciculturii; - Banca Europeană de Investiţii.

2.2 CHELTUIELILE UNIUNII EUROPENE

10

Iniţial, pentru cheltuielile UE s-au făcut previziuni pe trei ani, ulterior (începând cu anul 1984) s-a trecut la previziuni multianuale, dar pe cinci ani. Principalele categorii de cheltuieli prevăzute în bugetul general al UE sunt:  cheltuieli de garanţie agricolă  cheltuieli structurale  cheltuieli interne  cheltuieli administrative  cheltuieli destinate acoperirii „acţiunilor externe”. a) Cheltuieli de garanţie agricolă Reprezintă principala categorie de cheltuieli din bugetul general al UE, considerata ca fiind „nevoia primordială a statelor membre”, agricultura reprezentând un domeniu deosebit de important pentru UE, iar politica agricolă comună (PAC)este cea mai mare consumatoare de resurse financiare; Cheltuielile de garanţie agricolă au înregistrat o evoluţie spectaculoasă de-a lungul construcţiei europene, chiar sinuoasă, ponderea cestora fiind urmatoarea: 8,5% în 1965, 87% în 1970, aproximativ 60% în 1989, 50% în 1996, 43,7% în 1999, 44% în 2000 (41 miliarde euro), 49% în 2006; Sunt destinate pentru completarea ajutoarelor acordate de state producătorilor agricoli din statele membre, cărora UE s-a angajat să le asigure (în sens de garantare) un anumit nivel al preţurilor pentru produsele lor care ajung pe piaţă; Ca o consecinţă a reformelor majore care au vizat politica comună agricolă în anii 1992-1993, structura cheltuielilor destinate garanţiei agricole a fost modificată, vechile criterii de acordare a ajutoarelor au fost înlocuite cu sistemul subvenţiilor în agricultură, concretizate în prime acordate direct agricultorilor şi crescătorilor de animale (de exemplu, în Ro – această primă este pentru început de 50 de euro anual pentru un ha de teren cultivat şi care va creşte progresiv în următorii ani, şi care este o sumă care ajunge direct la proprietarul-cultivator). Reforma politicii comune agricole ţi-a stabilit ca obiective principale menţinerea unor preţuri competitive, reducerea surplusurilor, încetinirea procesului de exod rural şi protecţia mediului. Pentru atingerea acestui scop, la nivelul UE a fost elaborat un nou 11

program, politica de dezvoltare rurală, pentru care au fost alocate resurse substanţiale (aprox 10% din totalul cheltuielilor pentru agricultură între anii 2000-2006).

b) Cheltuieli structurale Ocupă al doilea loc ca pondere în totalul cheltuielilor UE (evoluţie: 11% în 1961, 14% în 1965, 11% în 1978, 21,5% în 1984, 30% în 1992, 35% în 1999) Aceste cheltuieli sunt destinate în principal: - acordării de ajutoare statelor rămase în urmă din punct de vedere al dezvoltării; - susţinerii reconversiei profesionale în regiunile aflate în declin; - adaptării muncitorilor la mutaţiile industriale; - luptei împotriva şomajului; - ajutorarea zonelor slab populate; -

în baza Tratatului de la Maastricht a fost creat Fondul de Coeziune, destinat acordării de ajutoare statelor membre care nu reuşesc să realizeze un produs intern brut egal cu media PIB obţinut în UE (cele mai mari sume au revenit în ultimii ani, Greciei, Irlandei, Spaniei, Portugaliei)

c) Cheltuieli interne Sunt destinate în principal pentru: - finanţarea unor programe destinate tinerilor (de exemplu, schimbul de studenţi, în cadrul programelor Socrates, Leonardo da Vinci, Tineretul pentru Europa, Serviciul de voluntariat european); - asigurarea energiei la nivelul spaţiului comunitar - armonizarea pieţelor interne - cercetare şi dezvoltare tehnologică – urmărindu-se în principal realizarea unor proiecte de susţinere a unor centre de cercetare, companii sau universităţi din statele membre

12

Ponderea acestor cheltuieli reprezintă la ora actuală aproximativ 10% din totalul cheltuielilor bugetului general european şi în ultimii ani au înregistrat o scădere a nivelului, pe seama lor UE a încercat să facă o serie de economii. d) Cheltuielile administrative Sunt cheltuielile destinate organizării şi funcţionării organismelor comunitare, cea mai mare parte a lor revinenind Comisiei Europene. Vizează în general, cheltuieli cu salarii, pensii, clădiri, echipamente etc., ponderea lor în totalul cheltuielilor bugetare comunitare fiind de aproximativ 6%. e) Cheltuieli destinate acţiunilor externe - vizează finanţarea unor activităţi iniţiate de UE în scopul dezvoltării şi colaborării cu spaţiul extracomunitar (atât european, cât şi din Asia, Africa sau America de Nord sau America Latină); - reprezintă aproximativ 5,1% din totalul bugetului general; - ajutorul acordat statelor europene din fostul bloc comunist, au avut o foarte mare contribuţie la pregătirea unor asemenea state pentru integrarea în structurile comunitare; - pot fi susţinute pe seama acestor fonduri chiar acţiuni de acordare a unor ajutoare de urgenţă; - pentru gestionarea acestor fonduri a fost creat, printre altele, Oficiul Umanitar al Comunităţii, care, în anul 2000 avea la dispoziţie aproximativ 475 milioane euro Pe seama acestei categorii de cheltuieli sunt finanţate de asemenea şi: - o serie de activităţi de susţinere şi promovare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului - acţiuni de protecţie a mediului înconjurător (păduri tropicale etc.) - activităţi de asociere cu organismele internaţionale - cooperarea cu state ne-membre puternic industrializate (Japonia, SUA).

13

Trebuie ţinut seama şi de o serie de resurse financiare folosite pentru susţinerea unor programe vizând extinderea UE. Pentru anul 2000, ponderea acestor cheltuieli a fost de 40% din totalul cheltuielilor externe (3,2 miliarde euro). Putem aminti si gestionarea acestui tip de cheltuieli prin intermediul unor programe speciale (instrumente structurale) precum SAPARD pentru agricultură, ISPA (infrastructura

de

transport),

PHARE

(implementarea

acquis-ului

comunitar,

administraţie, economie). În afara bugetului general al UE, sunt constituite bugete ataşate, ce revin unor fonduri speciale, cum ar fi: -

Fondul de Dezvoltare Europeană (FDE) – prin intermediul acestui buget se finanţează proiecte de dezvoltare economică în ţările ACP (Africa, Caraibe şi Pacific); cheltuielile au atins în anul 2000, aproximativ 2 miliarde euro;

-

Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului – avea propriul buget (aproximativ 180 milioane euro), care a fost inclus în bugetul general al UE, în 2002, la expirarea Tratatului CECO.

3. PRINCIPII BUGETARE Dreptul bugetar comunitar cuprinde ansamblul regulilor privind întocmirea proiectului de buget, aprobarea bugetului, executarea acestuia şi controlul execuţiei bugetare. La baza acestor reguli stau de fapt principii bugetare inspirate din dreptul bugetar intern. Principiile bugetare sunt: a) Principiul unităţii – presupune cuprinderea tuturor informaţilor privind veniturile şi cheltuielile necesare UE într-un document (buget – art. I-53 din Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa) cu scopul de a permite o mai bună apreciere a finanţelor europene în raport cu instituţiile responsabile de gestionarea lor. Dar, pe parcursul dezvoltării UE, niciodată nu a existat un singur buget, ci un

14

ansamblu de bugete, numit buget general, format, în principal din două mari categorii: - bugete distincte, destinate acoperirii cheltuielilor bugetare generale - bugete anexe (bugete satelit) ale bugetului general al UE – sunt bugete constituite şi înfăptuite de unele persoane juridice distincte de CE, dar care se află în strânsă legătură cu UE deoarece sunt implicate în realizarea unor politici comunitare comune. b) Principiul universalităţii bugetare – presupune regula potrivit căreia toate veniturile se cuprind într-o masă comună asupra căreia să se poată imputa cheltuielile. De aici decurg două reguli deosebit de importante: -

regula neafectării veniturilor – potrivit căreia veniturile proprii servesc finanţării nediscriminatorii a tuturor cheltuielilor cuprinse în buget

-

regula interdicţiei contractării veniturilor şi a cheltuielilor – adică interdicţia de a stabili venituri şi cheltuieli în afara bugetului(există binenţeles unele excepţii, care sunt de strictă interpretare)

c) Principiul anualităţii bugetare – se referă la faptul că veniturile şi cheltuielile bugetare trebuie aprobate pentru perioada exerciţiului bugetar (care corespunde anului calendaristic, cu unele excepţii reglementate expres). Pe parcursul exerciţiului bugetar, de regulă până în luna iulie, pot interveni o serie de legi bugetare rectificative. De asemenea, Consiliul European a stabilit că previziunile bugetare pentru fiecare exerciţiu bugetar trebuie de fapt să se încadreze în anumite previziuni plurianuale, respectiv trebuie să acopere o perioadă de trei exerciţii bugetare (conform intervenţiei Comisie Europene). d) Principiul specializării – se referă la faptul că veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu şi se aprobă în buget pe surse de provenienţă şi pe categorii de destinaţie. Clasificaţia bugetară trebuie să cuprindă unităţi din ce în ce mai mici (titluri, capitole, articole şi paragrafe), astfel încât fiecare din unităţile bugetare să aibă identitate proprie, dar şi pentru a oferi instituţiilor comunitare o anumită flexibilitate în gestionare fondurilor.

15

e) Principiul echilibrului bugetar – presupune realizarea unei echivalenţe (egalităţi) relative între nivelul veniturilor şi cel al cheltuielilor bugetare. Ca o consecinţă a acestui principiu, proiectul bugetului UE trebuie supus aprobării într-o variantă perfect echilibrată. În cazul unui deficit bugetar, este interzisă echilibrarea bugetului prin intermediul împrumuturilor. În cazul în care se înregistrează excedent bugetar, acesta trebuie inclus în bugetul exerciţiului bugetar următor. f) Principiul bunei gestiuni financiare – implică ideea unui sistem financiar organizat şi corelat în raport cu principiile economiei (mijloacele financiare trebuie să fie disponibile în timp util şi în cuantumurile necesare pentru fiecare acţiune), eficienţei (presupune un raport perfect între mijloace şi rezultatele obţinute) şi eficacităţii (presupune atingerea obiectivelor fixate şi obţinerea rezultatelor stabilite). În concret, aplicare acestui principiu presupune stabilirea unor indicatori de performanţă, care sunt transmişi autorităţilor bugetare competente. g) Principiul transparenţei – corespunde principiului publicităţii din dreptul bugetar naţional şi presupune derularea tuturor activităţilor bugetare „la vedere”, în mod deschis şi transparent. Acest lucru se realizează prin aducerea la cunoştinţă publică (prin publicarea în Jurnalul oficial al CE) a bugetului UE, precum şi a tuturor rectificărilor operate, a rapoartelor de gestiune financiară stabilite pentru fiecare instituţie în parte.

16