Programare Neuro-lingvistica

  • June 2020
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Programare Neuro-lingvistica as PDF for free.

More details

  • Words: 5,509
  • Pages: 18
Istorie Programarea neuro-lingvistică, abreviată NLP, a fost creată in jurul anului 1976 de Richard Bandler (matematician şi student în terapia gestalt) şi John Grinder (lingvist). Ei şi-au propus să descopere structura excelenţei umane. La început ei şi-au îndreptat atenţia asupra studierii amănunţite a magicienilor terapeuti a vremii, cum au fost Fritz Perls (terapia gestalt), Virginia Satir (terapia familiei) si Milton Erickson (hipnoterapie). Cei doi initiatori si grupul de persoane care au contribuit la dezvoltarea sa ulterioară, au preluat si sintetizat o serie de concepte apărute anterior in cibernetică si teoria sistemelor, a caror reprezentanti au fost Gregory Bateson, Virginia Satir si Milton Erickson. La inceputul anilor 1980, NLP'ul era considerat un progres important in psihoterapie si consiliere, atragând astfel interesul cercetatorilor din consiliere si psihologie. La mijlocul anilor 1980 analizele publicate în "The Journal of Counseling Psychology" si "National Research Council (1988; NRC)" au aratat putine date care sa sustina teoria despre sistemele reprezentationale sau despre ideile de baza din NLP astfel interesul cercetatorilor a scăzut. Pentru ca numele de Programare neuro-lingvistica, te duce cu gandul la neurologie, informatica si lingvistica, NLP'ul a fost vandut ca si o "stiinta noua". Scepticii sustin ca este o "teorie sau un mod de tratament psihologic nedemonstrat" si una din multele psedostiintifice (sau "New Age") forme de psihoterapie care au aparut in domeniul sanatatii mintale. Puţini practicanti si-au prezentat datele culese pentru a fi revizuite si analizate de colegi si pe majoritatea nu ii intereseaza ca teoria sa fie validata empiric. [modifică] Obiectivul NLP poate fi definită ca „studiul structurii trăirilor subiective“, având ca obiect de studiu descoperirea (elicitarea) si modificarea structurilor („programelor“) care iau nastere din interactiunea complexă dintre creier/sistem nervos („neuro“), limbaj („lingvistic“) si mediul inconjurator. Demersul lui Bandler si Grinder a fost îndreptat spre gasirea răspunsurilor la întrebarea cum anume functionează oamenii şi mai puţin la cea privitoare la cauza comportamentului uman. De aceea orientarea acestei metode este pe solutie si pe proces. In esenta ei, NLP desemneaza o atitudine de curiozitate, pasiune şi dedicare în studiul comportamentului uman şi al modalităţilor de îmbunătăţire al lui. [modifică] Definirea termenilor Programare - aptitudinea fiecăruia de a "produce" şi "transpune" în practică o variată şi complexă gamă de programe comportamentale. Neuro - functionarea corpului si psihicului uman se bazează pe functionarea sistemului nervos. Alcatuit din miliarde de celule nervoase (neuroni) interconectate, acesta constituie baza fiziologica a perceperii, gandirii, simtirii si functionarii intregului sistem uman. Lingvistică - mijloacele de comunicare apelate, respectiv la comportamentul nostru verbal şi nonverbal. NLP este o stiinta a comportamentului uman cu urmatoarele aspecte: 1. ca epistemologie ea detine un sistem de cunostinte si valori 2. ca metodologie ofera procese si proceduri pentru aplicarea cunostintelor si a valorilor 3. ca tehnologie ofera tehnici (tools) de aplicare a cunostintelor si a valorilor [modifică] Idei de bază în NLP / Axiomele NLP 1. "Harta" despre lume este diferită de "teritoriul" pe care îl reprezintă; 2. Fiecare comportament are la bază o intentie pozitivă, în cadrul hărtii despre lume a persoanei in cauzâ; 3. Nu putem să nu comunicăm, orice comportament (chiar şi tăcerea) fiind semnificativă pentru interlocutorul nostru;

4. Nu există greseli, ci doar feedback; 5. Orice comportament este orientat către adaptare la mediul ambiant; 6. Înţelegem mult mai uşor şi mai bine ceea ce ne este deja familiar. 7. Oamenii se comportă perfect, iar comportamentul lor prezintă o structură anumită. 8. Oamenii posedă deja toate resursele necesare dezvoltării personale 9. Corpul si sufletul uman fac parte dintr-un sistem complex, in cadrul căruia se influentează reciproc

Glosar de termeni folositi in NLP Programarea neuro lingvistica (NLP) reprezinta explorarea modului in care comunicam, gandim si producem schimbari. Acest tip de explorare are ca rezultat cresterea abilitatilor de comunicare, a increderii, a motivatiei si a nivelului personal de succes. Domeniile din viata si din afaceri in care NLP are aplicatii sunt multiple, cateva dintre ele sunt: -formularea si atingerea obiectivelor; -comunicarea eficienta; -tehnici de invatare rapida; -leadership; -coaching pentru performanta.

abilitate (eng. capability) = stăpânire desăvârşită a unei întregi clase de comportamente — a şti cum să faci ceva. Abilităţile provin din dezvoltarea unei hărţi mentale care ne permite să selectăm şi să organizăm grupe de comportamente individuale. În NLP, aceste hărţi mentale iau forma strategiilor cognitive şi metaprogramelor.

a da forţă (engl. empowerment) = procesul de a da unei persoane vitalitate, energie şi noi resurse pline de forţă; când spunem vitalitate ne referim la nivelul neuronal, la schimbarea obiceiurilor.

a doua poziţie (engl. second position) = punct de vedere; a fi conştient de modul în care percepe realitatea o altă persoană.

a treia poziţie (engl. third position) = a percepe lumea din punctul de vedere al unui observator; vă vedeţi atât pe voi cât şi pe ceilalţi oameni.

acordare (engl. matching) = adoptarea caracteristicilor modului de exprimare a unei alte persoane (comportament, cuvinte etc.) pentru o mai bună raportare.

acordare în viitor (engl. future pacing) = procesul prin care o persoană repetă mental trecerea printr-o situaţie viitoare pentru a mări şansele ca acel comportament dorit să se petreacă în mod natural şi automat; procesul de a trăi mental un eveniment înainte ca acesta să se petreacă. Este unul dintre procesele cheie pentru a asigura permanenţa unui rezultat, un ingredient cheie foarte frecvent utilizat în majoritatea intervenţiilor NLP.

acuitate senzorială (engl. sensory acuity) = a fi conştient de lumea exterioară, de simţuri, a face distincţii rafinate cu privire la informaţia senzorială pe care o recepţionăm din lumea înconjurătoare.

analoagă (engl. analogue) = o sub-modalitate analoagă variază continuu de la o extremă la alta, pe când o sub-modalitate digitală are doar două variante (la fel ca un comutator, pornit/oprit). De exemplu, putem vedea o imagine fie asociat, fie disociat.

ancorare (engl. anchoring) = procesul prin care un răspuns intern se asociază cu unele declanşatoare externe (similar condiţionării clasice), astfel încât răspunsul poate fi rapid, uneori ascuns, reaccesat. Procesul prin care un stimul sau o reprezentare (interioară sau exterioară) este legată de şi, prin urmare, ajunge să declanşeze un anumit răspuns. Ancorele apar în mod natural şi în toate sistemele de reprezentare. Pot fi utilizate intenţionat / conştient, cum este de exemplu cazul accentuării analoage, sau al numeroaselor tehnici de schimbare personală, cum este procedeul de distrugere/prăbuşire a ancorelor. Conceptul NLP referitor la ancore derivă de la reacţia pavloviană de tip stimul-răspuns, care este un exemplu clasic de condiţionare. În cadrul studiului lui Pavlov, diapazonul era stimulul (ancora) care îl făcea pe câine să saliveze.

asociere (engl. association) = un proces opus disocierii. În cazul disocierii, ne vedem pe noi înşine "acolo". În general, disocierea înlătură emoţiile pe care le implică experienţa. Atunci când suntem asociaţi experimentăm informaţia în mod direct şi prin urmare şi emoţional.

auditiv (engl. auditory) = referitor la auz sau la simţul auzului; simţul auzului, unul dintre sistemele principale de reprezentare.

avantaj secundar (engl. secondary gain) = apare atunci când un comportament aparent negativ sau problematic îndeplineşte, de fapt, unele funcţii pozitive la un alt nivel. De exemplu, fumatul poate ajuta o persoană să se relaxeze sau o poate ajuta să se încadreze într-o anumită imagine de sine.

buclă calibrată (engl. calibrated loop) = tipar inconştient de comunicare în care indiciile comportamentale ale unei persoane declanşează răspunsuri specifice din partea unei alte persoane într-o interacţiune în desfăşurare.

buclă / ciclu (engl. loop) = un cerc, un ciclu, o povestire, o metaforă sau o reprezentare care se reia de la început, astfel încât ajunge să realizeze un circuit închis. Un ciclu / circuit deschis: un lucru neterminat. Un ciclu / circuit închis: un lucru încheiat. În cazul strategiilor, ciclurile se referă la a fi prins într-un set de procedee, fără cale de ieşire.

cadru (engl. frame) = context, mediu, metanivel, o modalitate de a percepe ceva (ex.: cadrul scopului, cadrul “as if”, cadrul backtracking etc.)

cadrul "ca şi cum" (engl. as - if frame) = "a pretinde." A presupune, a spune că "aceasta este situaţia" şi a acţiona apoi ca şi cum ar fi adevărată. Acest fapt încurajează rezolvarea creativă a problemelor prin deplasarea mentală dincolo de obstacolele aparente către soluţia dorită.

calibrare (engl. calibration) 1. Procesul de învăţare pentru a citi inconştientul altei persoane, răspunsurile non-verbale dintr-o interacţiune în desfăşurare prin cuplarea indicilor/indicatorilor comportamentali observabili cu un răspuns intern specific. 2. Acordarea la starea şi la operaţiunile de procesare senzorială interioară ale celuilalt prin interpretarea semnalelor non-verbale observate anterior.

categoriile Satir (engl. Satir categories) = cele cinci poziţii corporale şi stiluri de limbaj care indică modalităţi specifice de a comunica: mediatorul, cel care învinuieşte, cel care se auto-compătimeşte, cel care analizează şi cel care distrage, aşa cum sunt ele descrise de Virginia Satir.

căutare transderivaţională (engl. transderivational search) = procesul de căutare în trecut prin amintirile înmagazinate şi reprezentările mentale ale unei persoane, pentru a găsi experienţa de referinţă de la care a fost derivat un comportament sau răspuns prezent.

citate (engl. quotes) = un tipar prin care un mesaj pe care doriţi să-l transmiteţi poate fi întrodus în citate ca şi cum altcineva ar fi spus acel mesaj.

comportament (engl. behavior) = 1. acţiuni şi reacţii fizice specifice prin intermediul cărora interacţionăm cu oamenii şi mediul din jurul nostru. 2. orice activitate în care ne implicăm, de la activităţile motorii grosiere, până la acţiunea de a gândi.

condiţii de formulare corespunzătoare (engl. well-formedness conditions) = un set de condiţii pe care ceva trebuie să le satisfacă pentru a produce un rezultat ecologic şi eficient. În NLP, un scop anume este bine formulat dacă poate fi: (1) afirmat în termeni pozitivi, (2) definit şi evaluat conform dovezilor bazate pe simţuri, (3) iniţiat şi menţinut de persoana care doreşte scopul, (4) realizat pentru a păstra efectele secundare pozitive ale stării prezente şi (5) contextualizat corespunzător pentru a se potrivi ecologiei externe.

conducere (engl. leading) = schimbarea comportamentului propriu după stabilirea raportării astfel încât cealaltă persoană să ne urmeze. Prin conducere se testează cât este de bună raportarea.

congruenţă (engl. congruence) = 1. se manifestă atunci când toate credinţele, strategiile şi comportamentele interne ale unei persoane se află în acord total şi sunt orientate către garantarea unui rezultat dorit. 2. o stare în care reprezentările noastre interioare sunt în armonie. Ceea ce spunem este în acord cu ceea ce facem. Atât semnalele non-verbale, cât şi afirmaţiile verbale sunt în acord. Este o stare de unitate, acord, armonie interioară şi totodată o stare non-conflictuală.

conştient (engl. conscious) = conştienţa momentului prezent. A fi conştient de şapte + / - două elemente de informaţie.

context (engl. context) 1. cadrul care înconjoară un eveniment particular. Acest cadru va determina deseori cum este interpretată o experienţă sau un eveniment concret. 2. cadrul sau procesul în care au loc evenimentele şi prin intermediul căruia conţinutul dobândeşte o semnificaţie.

conţinut (engl. content) = elementele specifice şi detaliile unui anumit eveniment. Conţinutul răspunde la întrebările ce? şi de ce?. Este un element opus procesului sau structurii.

crezuri (engl. beliefs) 1. generalizări atent păstrate referitoare la (1) cauza, (2) înţelesul şi (3) graniţele din (a) lumea din jurul nostru, (b) comportamentul nostru, (c) capabilităţile/abilităţile nostre şi (d) identităţile noastre. Crezurile funcţionează la un nivel diferit de realitatea concretă şi servesc la a ghida şi interpreta percepţiile noastre despre realitate, adeseori conectându-le la criteriile sau sistemele noastre de valori. Crezurile sunt notorii ca fiind greu de schimbat prin reguli tipice de gândire logică sau raţională. 2. Generalizările pe care le facem referitor la cauzalitate, semnificaţie, noi înşine, ceilalţi, comportament, identitate, etc. Crezurile noastre sunt ceea ce considerăm ca fiind "adevărat" în orice clipă. Crezurile ne ghidează în perceperea şi interpretarea realităţii. Crezurile sunt foarte apropiate de valori. Programarea neurolingvistică include unele tipare de schimbare a crezurilor.

criterii (engl. criteria) = valorile sau standardele pe care o persoană le foloseşte pentru a lua decizii şi a emite judecăţi.

cuantificatori universali (engl. universal quantifiers) = o generalizare pornind de la un eşantion către întreaga populaţie - termeni universali (fiecare, tot, niciodată, niciunul etc.). O afirmaţie care nu permite excepţii.

cvadruplă (engl. four tuple / 4-tuple) = o metodă din stenografie folosită pentru a nota structura oricărei experienţe particulare. Conceptul de cavdruplă păstrează faptul că orice experienţă trebuie să fie compusă dintr-o combinaţie de patru clase reprezentări primare — (A, V, K, O) — unde A = auditiv, V = vizual, K = kinestezic şi O = olfactiv/gustativ.

descriere multiplă (engl. multiple description) = procesul de a descrie acelaşi lucru din poziţii perceptuale diferite.

descrieri bazate pe pecepţia senzorială (engl. sensory based description) = informaţii care sunt direct observabile şi verificabile prin intermediul simţurilor; un limbaj bazat pe acţiunile de a vedea, a auzi, a simţi, pe care îl putem testa la modul empiric, în contrast cu descrierile evaluative.

dezacordare (engl. mismatching) = a oferi celuilalt tipare diferite de comportament, a rupe raportarea în scopul redirecţionării, al întreruperii; a termina o întâlnire sau o conversaţie.

digital (engl. digital) = care variază între două stări, o polaritate. De exemplu, un comutator electric care are două poziţii: pornit/oprit. Termenul digital auditiv se referă la a gândi, a procesa şi a comunica folosind cuvinte, nu cele cinci simţuri.

disociere (engl. dissociation) = a nu face parte dintr-o experienţă, ci, a vedea şi a auzi din exterior, din punctul de vedere al unui spectator, spre deosebire de poziţia asociată.

downtime (engl. downtime) = care nu se află în câmpul conştienţei senzoriale, ci "în interiorul" minţii noastre. A vedea, a auzi şi a simţi gânduri, amintiri, procese conştiente; o stare uşoară de transă având atenţia focalizată spre interior.

distorsiune (engl. distortion) = procesul prin care ne reprezentăm realitatea exterioară în termenii propriei neurologii. Procesul de modelare prin care ne reprezentăm în mod inadecvat un anumit lucru prin intermediul componentei lingvistice sau neurologice poate crea limitări sau resurse. Distorsiunile apar atunci când folosim limbajul pentru a descrie, generaliza, a emite teorii referitoare la experienţă.

echivalenţă complexă (engl. complex equivalence) = un tipar de distorsiune lingvistică prin care stabilim semnificaţia comportamentului unei alte persoane pornind de la semnalele observabile, fără a corobora în mod direct şi alte dovezi

primite de la respectiva persoană. ecologie ecology Preocuparea pentru relaţiile globale din cadrul propriei fiinţe, precum şi dintre noi şi mediul sau sistemul înconjurător. Ecologia interioară: relaţiile globale dintre o persoană şi gândurile, strategiile, comportamentul, abilităţile, valorile şi crezurile proprii. Echilibrul dinamic al elementelor unui sistem.

elicitare / obţinere (engl. elicitation) = evocarea unei stări prin intermediul cuvintelor, a comportamentului, gesturilor sau a oricăror alţi stimuli. A aduna informaţii prin observare directă a semnalelor non-verbale sau punând întrebări despre meta-model. epistemologie epistemology Teoria cunoaşterii, cum anume ştim ceea ce ştim.

filtre perceptuale (engl. perceptual filters) = idei, experienţe, crezuri, valori, metaprograme, decizii, amintiri specifice şi un limbaj care este unic, toate împreună influenţând propriul nostru model asupra lumii.

fiziologic / componenta fiziologică (engl. physiologic) = partea fizică a unei persoane.

flexibilitate comportamentală (engl. behavioral flexibility) = abilitatea de a varia propriul comportament pentru a extrage sau asigura un răspuns de la o altă persoană.

fragmentare (engl. chunking) = 1. organizarea sau împărţirea unei experienţe în bucăţi mai mari sau mai mici. Fragmentarea în sus presupune trecerea la un nivel de informaţie mai larg, mai abstract. Fragmentarea în jos presupune trecerea la un nivel de informaţie mai specific şi mai concret. Fragmentarea laterală presupune găsirea altor exemple la acelaşi nivel de informaţie. 2. schimbarea modului de percepţie, parcurgând în sus sau în jos nivelurile şi/sau nivelurile logice. Trunchierea / împărţirea / accesarea în sus / de la mic la mare se referă la a merge mai sus cu un nivel (a induce în sus, inducţie). Se ajunge astfel la abstractizări superioare. Trunchierea / împărţirea / accesarea în jos / de la mai mare la mai mic se referă la a merge mai jos cu un nivel (a deduce, deducţie). Se ajunge astfel la exemple sau cazuri mai specifice.

generalizare (engl. generalization) = procesul prin care o experienţă specifică ajunge să reprezinte o întreagă clasă de experienţe, unul dintre cele trei procese de modelare ale programării neurolingvistice.

gestalt (engl. Gestalt) = un ansamblu de amintiri conectate neurologic şi care se bazează pe emoţii similare.

gustativ (engl. gustatory) = referitor la gust sau la simţul gustului.

harta realităţii (engl. map of reality) = model al lumii, o reprezentare unică a lumii care este alcătuită în mintea fiecărei persoane prin abstractizare, pornind de la experienţă, şi care este alcătuită dintr-o hartă neurolingvistică, adică din reprezentările interioare ale persoanei. (vezi model despre/asupra lumii).

identitate (engl. identity) = sentimentul nostru referitor la cine suntem. Sentimentul nostru de identitate ne organizează crezurile, capabilităţile/abilităţile şi comportamentele într-un sistem unic.

implementare (engl. installation) = procesul de implementare a unei noi strategii mentale (a unui nou mod de a acţiona) în cadrul ansamblului minte-corp, astfel încât acesta să opereze automat. Procedeu adesea realizat prin intermediul ancorelor, al unor mecanisme bazate pe pârghii, al metaforelor, parabolelor, reîncadrării, acordării în viitor etc. în timp in time A avea o linie a timpului care trece prin propriul corp, unde trecutul este în spatele nostru şi viitorul în faţă, iar momentul "prezent" este în interiorul corpului nostru.

incongruenţă (engl. incongruence) = starea de a fi în contradicţie cu propria fiinţă, de a avea părţi în conflict unele cu celelalte. Este caracterizată de-o atitudine rezervată, de atitudinea de a nu fi total dăruit unui scop, de a exprima mesaje incongruente caracterizate de o lipsă de aliniere/armonie sau acord între părţile verbale şi non-verbale ale comunicării.

inconştient (engl. unconscious) = tot ceea ce nu se află în câmpul conştiinţei în momentul prezent.

instalare (engl. installation) = procesul prin care se facilitează/înlesneşte dobândirea unei noi strategii sau a unui nou comportament. O nouă strategie poate fi instalată printr-o combinaţie de ancorare, indicii de accesare, metaforă şi acordare a viitorului.

kinestezic (engl. kinesthetic) = 1. referitor la senzaţiile corpului. În NLP, termenul kinestezic este folosit pentru a cuprinde toate tipurile de simţuri, inclusiv tactil, visceral şi emoţional. 2. senzaţii, sentimente, senzaţii tactile la suprafaţa pielii, senzaţii proprioceptive în interiorul corpului; este inclus aici şi sistemul vestibular sau simţul echilibrului.

linia timpului /linia temporară (engl. time line) = o metaforă referitoare la modul în care depozităm imaginile, sunetele şi senzaţiile aferente amintirilor şi imaginaţiei noastre; o modalitate de codificare şi procesare a "timpului" construit.

marcare analoagă (engl. analogue marking) = utilizarea tonului vocii, a expresiei faciale, a gesturilor sau a atingerii pentru a sublinia în mod non-verbal anumite cuvinte, în conversaţie. Cuvintele subliniate/accentuate/marcate transmit un mesaj adiţional / în plus.

mediu înconjurător (engl. environment) = contextul extern în care se desfăşoară comportamentul nostru. Mediul nostru este ceea ce percepem ca fiind "în afara" noastră. Nu face parte din comportamentul nostru, ci este mai degrabă ceva la care trebuie să reacţionăm.

meta (engl. meta) = deasupra, dincolo de, mai mult decât, la un nivel superior, un nivel logic superior; exprimă ideea de transformare, de schimbare.

meta-model (engl. meta-model) = un model ce prezintă anumite distincţii lingvistice care identifică tiparele de limbaj ce ascund semnificaţia în procesul comunicării prin intermediul distorsiunilor, al ştergerilor şi al generalizărilor. Include şi metodele de contracarare sau întrebările specifice prin care limbajul "prost formulat" este reconectat la experienţa senzorială şi la structura de profunzime. Aceste metode de

contracarare specifice meta-modelului fac persoana să iasă din starea de transă. Dezvoltat în 1975 de către Richard Bandler şi John Grinder.

metaforă (engl. metaphor) = procesul de gândire despre o situaţie sau un fenomen ca fiind altceva, de exemplu poveşti, parabole şi analogii.

meta-niveluri (engl. meta-levels) = care se referă la acele niveluri abstracte de conştiinţă pe care le experimentăm interior.

metaprogram (engl. meta-program) 1. Un nivel de programare mentală care determină cum ne clasificăm, orientăm şi divizăm experienţele. Metaprogramele noastre sunt mai abstracte decât strategiile noastre specifice de a gândi; ele definesc abordarea noastră generală privitoare mai degrabă la un aspect particular decât la detaliile procesului nostru de gândire. 2. Programele mentale/perceptuale pentru sortarea şi recepţionarea stimulilor, filtre perceptuale care guvernează procesul atenţiei, uneori al "neuro-sortării", sau meta-procesele.

meta-stare (engl. meta-state) = o stare referitoare la o altă stare, care face ca o stare ce implică ansamblul minte-corp să se refere la o altă stare de la un nivel logic superior, generează o stare de tip gestalt, respectiv o meta-stare; model dezvoltat de Michael Hall.

model (engl. model) = o descriere a modului în care funcţionează un anumit lucru, o copie distorsionată, ştearsă sau generalizată a originalului; o paradigmă.

model asupra lumii (engl. model of the world) = 1. o hartă a realităţii, o reprezentare unică a lumii pe care o generalizăm pentru experienţele noastre. 2. ansamblul de principii operative ale unei persoane.

modelare (engl. modeling) = 1. procesul prin care se observă şi se realizează harta comportamentelor de succes ale altor oameni. 2. procesul de observare şi duplicare a unor acţiuni sau comportamente pline de succes ale altora; procesul de a discerne între succesiunea reprezentărilor interioare şi a comportamentelor care fac o persoană să reuşească să realizeze o anumită sarcină.

neurosemantică (engl. neuro-semantics) = 1. un model al sensurilor sau evaluării ce foloseşte modelul meta-stărilor pentru a articula şi a lucra cu nivelurile superioare ale stărilor, precum şi modelul programării neurolingvistice pentru detalierea modului de experimentare şi procesare al fiinţelor umane. 2. un model care prezintă un model mai amplu şi mai bogat ce ne oferă o modalitate de a ne gândi la şi de a lucra cu modul în care sistemul nostru nervos (componenta neuronală) şi lingvistica creează semnificaţiile (semantica). niveluri primare primary levels Se referă la modul nostru de a experimenta lumea în principal prin intermediul simţurilor.

niveluri logice (engl. logical levels) = 1. o ierarhie internă în care fiecare nivel este în mod progresiv mai cuprinzător şi are un impact mai mare din punct de vedere psihologic. În ordinea importanţei (de sus în jos), aceste niveluri includ: (1) identitatea, (2) crezurile, (3) capabilităţile/abilităţile, (4) comportamentul şi (5) mediul înconjurător. 2. Un nivel superior, un nivel referitor la un nivel inferior, un meta-nivel care informează şi modulează nivelul inferior.

nominalizare (engl. nominalization) = o distincţie lingvistică a meta-modelului, un tipar hipnotic al limbajului specific stării de transă, un proces sau un verb transformat într-un substantiv (abstract), un proces îngheţat în timp.

olfactiv (engl. olfactory) = referitor la miros şi la simţul mirosului.

operatori modali (engl. modal operators) = distincţii lingvistice ale meta-modelului care indică "modalitatea" prin care "operează" o persoană: modalitatea necesităţii, a posibilităţii, a dorinţei, a obligaţiei, etc. Predicatele (pot, nu pot, posibil, imposibil, a trebui să, a trebui neapărat să, etc.) pe care le utilizăm pentru a ne motiva.

părţi (engl. parts) = 1. un mod metaforic de a vorbi despre programe şi strategii independente de comportament. Programele sau "părţile" vor dezvolta deseori o voce naratoare care devine una dintre caracteristicile lor de identificare. 2. o metaforă pentru a descrie responsabilitatea faţă de propriul comportament sub diverse aspecte ale psihicului nostru. Acestea pot fi văzute asemenea unor subpersonalităţi care au "o viaţă a lor"; atunci când acestea au intenţii diferite unele faţă de altele putem experimenta conflicte interioare şi senzaţia de incongruenţă.

poziţie (engl. position) = un punct de vedere sau o perspectivă anume. În NLP există trei poziţii de bază pe care cineva le poate adopta în perceperea unei experienţe particulare. Prima poziţie implică a trăi ceva prin proprii noştri ochi în legătură cu un punct de vedere propriu. A doua poziţie implică a trăi ceva de parcă am fi în locul unei alte persoane. A treia poziţie implică distanţarea şi perceperea relaţiei dintre noi înşine şi ceilalţi dintr-o perspectivă disociată.

poziţie perceptuală (engl. perceptual position) 1. un punct de vedere sau o perspectivă anume. În NLP există trei poziţii de bază pe care cineva le poate adopta în perceperea unei experienţe particulare. Prima poziţie implică a trăi ceva prin proprii noştri ochi în legătură cu un punct de vedere propriu. A doua poziţie implică a trăi ceva de parcă am fi în locul unei alte persoane. A treia poziţie implică distanţarea şi perceperea relaţiei dintre noi înşine şi ceilalţi dintr-o perspectivă disociată. 2. punctul nostru de vedere; una dintre cele trei poziţii mentale adoptate (prima poziţie - asociat în propria fiinţă; a doua poziţie - din perspectiva celuilalt; a treia poziţie - dintr-o poziţie în afara celor implicaţi).

predicate (engl. predicates) = 1. cuvinte referitoare la proces (precum verbe, adverbe şi adjective) pe care o persoană le selectează pentru a descrie un subiect. Predicatele sunt folosite în NLP pentru a identifica sistemul de reprezentare pe care îl foloseşte o persoană pentru a procesa informaţiile. 2. ceea ce afirmăm sau formulăm în legătură cu un anumit subiect, termeni cu specific senzorial ce indică un anumit sistem de reprezentare (predicate vizuale, auditive, kinestezice, nespecificate).

presupoziţii (engl. presuppositions) = idei sau presupuneri pe care le luăm drept bune sau le considerăm ca fiind adevărate pentru a da un sens comunicării.

prima poziţie (engl. first position) = perceperea lumii din propriul punct de vedere, în mod asociat, una dintre cele trei poziţii perceptuale.

prin timp (engl. trough time) = o linie a timpului în care trecutul, prezentul şi viitorul se află în faţa noastră. De exemplu, timpul este reprezentat spaţial, ca şi în cazul planificării anuale.

programare neurolingvistică (NLP) (engl. neuro-linguistic programming) = 1. un model comportamental şi un set de aptitudini şi tehnici explicite ale căror baze au fost puse de către John Grinder şi Richard Bandler în 1975. Definită ca studiul structurii experienţei subiective, NLP studiază tiparele sau "programarea" creată prin interacţiunea dintre creier (neuro), limbaj (lingvistic) şi corp care produce atât comportament eficient, cât şi ineficient. Aptitudinile şi tehnicile au fost derivate din observarea tiparelor de excelenţă ale experţilor din diverse domenii de comunicare profesionistă, inclusiv psihoterapie, afaceri, hipnoză, drept şi învăţământ. 2. studiul excelenţei. Un model referitor la modul în care oamenii îşi structurează propriile experienţe; structura experienţei subiective; cum anume îşi programează fiinţele umane modul de a gândi, de a percepe emoţiile şi de a se comporta prin intermediul propriei structuri neurologice, mediată fiind de limbaj şi de sistemul de codare folosit pentru procesarea, depozitarea şi re-accesarea informaţiei.

raport / raportare (engl. rapport) = 1. stabilirea încrederii, armoniei şi cooperării într-o relaţie. 2. senzaţia de a fi în legătură cu celălalt, senzaţia de reciprocitate, de încredere, creată prin intermediul ritmării, oglindirii şi al acordării; o stare de empatie sau de a fi în cea de-a doua poziţie.

reîncadrare (engl. reframing) = 1. un proces folosit în NLP prin care un comportament problematic este separat de intenţia pozitivă a "părţii" sau programului intern care este responsabil de acel comportament. Sunt stabilite noi alternative de comportament punând partea responsabilă de vechiul comportament să-şi asume responsabilitatea implementării altor comportamente care satisfac aceeaşi intenţie pozitivă, dar nu au efecte secundare problematice. 2. a schimba contextul sau cadrul de referinţă al unei experienţe astfel încât aceasta să dobândească o altă semnificaţie.

reprezentare (engl. representation) = o idee, un gând, o prezentare a unei informaţii bazate pe evaluare sau pe experienţa senzorială.

reprezentare interioară (engl. internal representation) = Tipare informaţionale semnificative pe care le creăm şi le depozităm în mintea noastră, o combinaţie de imagini, sunete, senzaţii, mirosuri şi gusturi.

resurse (engl. resources) = Orice mijloace pe care le putem face să susţină un anumit scop: componenta fiziologică, stările, gândurile, strategiile, experienţele, oamenii, evenimentele sau proprietăţile.

rezultate (engl. outcomes) = 1. scopurile sau stările dorite pe care aspiră să le obţină o persoană sau o organizaţie. 2. un rezultat specific bazat pe descrierea senzorială. 3. Un scop bine conturat care îndeplineşte criteriile aferente.

ritmare (engl. pacing) = 1. o metodă folosită de comunicatori pentru a stabili rapid un raport potrivind anumite aspecte ale comportamentului lor cu acelea ale persoanei cu care ei comunică — o potrivire sau o oglindire de comportament. 2. a stabili şi a menţine raportarea cu o altă persoană alăturându-ne modelului său asupra lumii, acordându-ne la limbajul folosit de aceasta, la crezurile, valorile, experienţa sa curentă etc.; aspect crucial pentru stabilirea raportării.

semnale (engl. cues) = informaţiile care ne furnizează indicii referitoare la structura subiectivă a unei alte persoane, cum ar fi: semnalele de accesare vizuală, predicatele, poziţia corpului, gesturile, tonul vocii, tonalitatea, etc.

semnale de accesare vizuală (engl. eye accessing cues) = mişcări ale ochilor în diverse direcţii, indicând o gândire (procesare) de tip vizual, auditiv sau kinestezic. semnale de accesare accessing cues 1. Comportamente subtile care vor ajuta atât la a declanşa, cât şi la a indica sistemul de reprezentare pe care îl foloseşte o persoană pentru a gândi. Exemple tipice de indicii de accesare includ mişcările ochilor, intonaţia şi ritmul vocii, postura corpului, gesturile şi modurile de respiraţie. 2. Modul în care ne folosim componenta fiziologică şi neuronală prin intermediul respiraţiei, poziţiei corpului, gesturilor şi mişcărilor oculare pentru a accesa anumite stări şi moduri de a gândi. Toate acestea pot fi observate şi de către ceilalţi.

sinestezie (engl. synesthesia) = 1. procesul de suprapunere dintre sistemele de reprezentare caracterizate de fenomene precum circuite văz-simţ, în care o persoană derivă senzaţii din ceea ce vede, sau precum circuite auz-simţ, în care o persoană obţine senzaţii de la ceea ce aude. Oricare două modalităţi senzoriale pot fi conectate. 2. o stare de "întreg" aferentă experienţei senzoriale prin intermediul a două sau mai multe modalităţi, o legătură automată între un sistem de reprezentare şi altul. De exemplu, o sinestezie de tipul V-K poate să implice perceperea cuvintelor sau a sunetelor ca fiind colorate.

sistem de reprezentare primar (engl. representational system primacy) = atunci când un individ foloseşte în mod sistematic un simţ în detrimentul altor simţuri pentru a-şi procesa şi organiza experienţele. Sistemul de reprezentare principal va determina multe trăsături de personalitate, precum şi capabilităţi/capacităţi/abilităţi/aptitudini de învăţare.

sistem preferat (engl. prefered system) = sistemul de reprezentare care este folosit în mod obişnuit de către o persoană în gândire şi în organizarea experienţelor.

sistem de reprezentare (engl. representational system) = 1. cele cinci simţuri: văzul, auzul, tactilul, olfactivul şi gustul. 2. modul în care codificăm mental informaţia folosind sistemele senzoriale: vizual, auditiv, kinestezic, olfactiv şi gustativ.

stare (engl. state) = 1. totalitatea condiţiilor fizice şi mentale în desfăşurare din care provin acţiunile unei persoane. 2. fenomen holistic ce cuprinde ansamblul mintecorp-emoţii, dispoziţie, condiţie emoţională; suma totală a tuturor proceselor fizice şi neuronale experimentate de o fiinţă umană la un anumit moment dat.

stare plină de resurse (engl. resourceful state) = ansamblul experienţei neuro-fizice atunci când persoana se simte plină de resurse.

stări primare (engl. primary states) = descriu acele stări de conştiinţă aferente experienţelor noastre asupra lumii exterioare de nivel primar.

ştergere - omisiune (engl. deletion) = partea lipsă a unei experienţe, fie din punct de vedere lingvistic, fie din cel al reprezentării.

strategie (engl. strategy) = 1. un set de etape mentale şi comportamentale explicite folosite pentru a obţine un rezultat specific. În NLP, cel mai important aspect al unei strategii îl reprezintă sistemele de reprezentare folosite pentru a executa paşii specifici. 2. o succesiune de moduri de a ne gândi şi de a ne comporta pentru a

obţine un anumit rezultat sau pentru a crea o anumită experienţă; structura subiectivităţii ordonată în cadrul modelului linear TOTE.

structură de bază (engl. hard wire) = factor având o bază neurologică, conexiunile neuronale formate în principal pe parcursul gestaţiei, componentă similară cu partea hard a unui calculator.

structura de suprafaţă = cuvintele sau limbajul folosit pentru a descrie sau a simboliza reprezentările senzoriale primare efective înmagazinate în creier.

structură profundă (engl. deep structure) = hărţile senzoriale (atât conştiente, cât şi inconştiente) pe care oamenii le folosesc pentru a-şi organiza şi ghida comportamentele.

sub-modalităţi (engl. sub-modalities) = 1. calităţi senzoriale speciale percepute de fiecare dintre simţuri. De exemplu, sub-modalităţile vizuale includ culoarea, forma, mişcarea, strălucirea, adâncimea etc.; sub-modalităţile auditive includ volumul, intensitatea, tempoul etc.; sub-modalităţile kinestezice includ presiunea, temperatura, textura, localizarea etc. 2. distincţiile pe care le facem în cadrul fiecărui sistem de reprezentare, caracteristicile reprezentărilor noastre interioare.

substantive nespecificate (engl. unspecified nouns) = substantive care nu specifică la cine sau la ce se referă.

T.O.T.E. (engl. T.O.T.E.) =dezvoltat de Miller, Galanter şi Pribram, termenul defineşte secvenţa Test-Operare-Test-Evacuare, care descrie circuitul de bază al răspunsului folosit pentru a ghida toate comportamentele.

translatare (engl. translating) = procesul de reformulare a unei fraze înlocuind predicatele specifice unui sistem de reprezentare în predicate corespunzătoare altui sistem.

uptime (engl. uptime) = o stare în cazul căreia atenţia şi simţurile sunt direcţionate în exterior, către mediul înconjurător, toate canalele senzoriale sunt deschise şi în alertă.

utilizare (engl. utilisation) = o tehnică în care o secvenţă de strategie specifică sau un tipar de comportament este ritmat sau potrivit pentru a influenţa răspunsul altcuiva. valoare value Ce este important pentru noi într-un anumit context. Valorile noastre (criteriile) sunt ceea ce ne motivează în viaţă. Toate strategiile motivaţionale au o componentă kinestezică.

variaţia necesară (engl. requisite variety) = flexibilitate în gândire, în perceperea emoţiilor, în vorbire, comportament; persoana care dă dovadă de cea mai mare flexibilitate de comportament controlează actul comunicării; legea variaţiei necesare.

verbe nespecificate (engl. unspecified verbs) = verbe care nu descriu specificul acţiunii, cum a fost aceasta realizată; adverbul a fost şters.

vizual (engl. visual) = 1. referitor la văz sau simţul văzului. 2. a vedea, a-şi imagina, sistemul de reprezentare al vederii.

vizualizare (engl. visualisation) = procesul de a vedea imagini cu ochii minţii.

Related Documents