Prinţesa Bibesco Pelerinul cu chipul acoperit Marcel Proust Scrisori către ducele de Guiche şi documente inedite Versiunea în limba română de Radu Pintea Tălmăcirea s-a făcut după unul dintre cele 150 exemplare de autor publicate la Geneva în anul 1949 la editura La Palatine. Când preşedintele Academiei Suedeze scria autorului <<Timpul regăsit>> : <> Marcel Proust adăugă precaut : <<e totuşi prea mult>>. N-a rezistat însă plăcerii de a reproduce faza, şi o citează în corespondenţa sa cu ducele de Guiche1). O damă surprinsă de un eveniment pe care nu-l prevăzuse îmi zicea deunăzi : <> Ducele de Guiche a păstrat scrisorile lui Marcel Proust începând din 1904. Când inventatorul <>, conştient de succesul operei sale devenită brusc universală alegea pentru a-i persifla renumele - şi de asemenea pentru a o omologa - pe unul dintre <> nu mai avea mult timp de trăit, mai puţin de un an, ca să se bucure de dureroasa lui glorie literară ; totul ne îndeamnă să credem că el o ştia. Fiu şi frate de doctori, trebuie să fi ştiut când avea să-i bată ceasul. Din 1919 – când începe celebritatea, când boala i se agravează - şi până în 1923, care a fost anul morţii sale, lui Proust nu i-ar mai fi rămas decât trei ani pentru a se afirma în impresia amicilor săi de tinereţe şi pentru a se amuza de buimăceala pe care erupţia geniului său a provocat-o contemporanilor săi. Tocmai de aceea, de la prima şi până la ultima dintre scrisorile şi dedicaţiile adresate ducelui de Guiche, traiectoria ascensiunii sale apare atât de pronunţată. Din momentul în care devine conştient de renumele său, Guiche este cel dintâi pe care trebuie să-l fi pus la curent pentru a i se recunoaşte alegerea, fiindcă Guiche a fost cel care printre cei dintâi a cunoscut pe acel <>, care a legat prieteşug cu junele firav şi obscur al anilor 1898 – 1900. - <<Şedea şi el la un colţ de masă la madam Straus, avea el să-mi zică; îl invitau ca pe unul cu duh …>> Chateaubriand, reluând în manieră proprie figura de stil a unui poet grec, a comparat geniile care vin câteodată să se aşeze la masa banchetului cu nişte pelerini cu chipul acoperit. Numeroşi sunt cei care zic după aceea că i-ar fi cunoscut; puţini sunt însă cei care-i cunosc.
Când Marcel Proust servea masa la această femeie cu afinităţi spirituale, <>1) niciunul dintre comeseni nu se îndoia de faptul că pelerinul cu chipul acoperit era chiar el. Un tânăr însă îl remarcă, el însuşi remarcabil şi destinat să devină încă şi mai şi. Pentru a înţelege fascinaţia exercitată asupra viitorului autor al <<Timpului regăsit>> de către junele duce de Guiche cel de atunci, ar trebui să compar starea timică în care se găsea Marcel Proust cu exaltarea unui naturalist pus pentru prima dată dinaintea unui exemplar rar aparţinând unei specii pe cale de dispariţie.
Tânărul Marcel Proust
Boldini - Prinţesa Martha Bibescu