Politici Sociale

POLITICI SOCIALE

POLITICA DE DEZVOLTARE REGIONALǍ A UNIUNII EUROPENE

CUPRINS: √Competenţele şi domeniile de activitate ale Uniunii Europene; √ Definirea, obiectivele şi principiile politicii de dezvoltare regională; √ Concepte de bază privind politica de dezvoltare regională; √ Instrumentele politicii de dezvoltare regională; √ Actorii dezvoltării regionale; √ Concluzii.

2

Competenţele şi domeniile de activitate ale Uniunii Europene Uniunea Europeană numără 27 de state membre şi aproape 450 de milioane de locuitori. În UE nu există majoritate, ci numai minorităţi. În ciuda diferenţelor dintre acestea, la baza întregii construcţii europene a stat voinţa de a lucra împreună, pe baza unor interese comune. Acestea au condus la convingerea că în unele domenii se pot obţine rezultate mai bune la nivel european decât la nivel naţional. Aşa s-a ajuns la politicile comune tuturor statelor membre, elaborate şi adoptate de către instituţiile comunitare cu aplicabilitate pe întreg teritoriul Uniunii. De multe ori, politicile comune răspund şi unui principiu fundamental al construcţiei europene, acela al solidarităţii şi coeziunii. “Existenţa politicilor comune conferă unicitate Uniunii Europene pentru că demonstrează acceptarea cedării unei părţi a suveranităţii statelor membre către instituţiile europene.” 1 În conformitate cu Tratatul de la Lisabona, delimitarea competeţelor Uniunii se bazează pe principiul atribuirii. Utilizarea competenţelor Uniunii este condusă de principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii. Conceptul de "Politica regionala" defineşte un ansamblu de politici menite să reducă diferenţele economice si sociale existente intre regiunile statelor membre, in scopul asigurarii unei dezvoltari armonioase a intregului spatiu comunitar. 2 Politica de dezvoltare regională a Uniunii Europene îşi are originea în diferenţele de nivel ale veniturilor existente între zone geografice distincte. Cele mai prospere zece regiuni ale UE sunt de trei ori mai bogate şi investesc de trei ori mai mult în unităţile lor de producţie decât cele mai sărace zece regiuni. UE dispune astăzi de politici în domeniul protecţiei mediului, cercetării şi dezvoltării tehnologice, protecţiei consumatorilor şi sănătăţii publice, transporturilor, promovării coeziunii economice şi cooperării cu ţările în curs de dezvoltare.

1

*Marius Profiroiu, Instituţii şi politici europene, Editura Economică, Bucureşti, 2008, p. 107; http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_7705/Despre-Politicaregionala-a-UE.html 2

3

Definirea, obiectivele şi principiile politicii de dezvoltare regională Politicile regionale reprezintă instrumente specifice, operaţionale, de realizare a politicilor strategice, respectiv modalităţi de a pune pârghiile de intervenţie a statului în serviciul soluţionării problemelor dezvoltării economice regionale. Literatura de specialitate stabileşte următoarele obiective de bază ale politicii de dezvoltare regională: 3 • promovarea progresului economic şi social; • dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor cu întârzieri în dezvoltare; • reconversia regiunilor grav afectate de declinul industrial; • dezvoltarea zonelor rurale; • dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor ce au o densitate a populaţiei extrem de redusă (sub 8 loc./km); • solidaritatea între regiunile prospere şi cele mai puţin prospere din zonele aflate în declin; • diminuarea dezechilibrelor regionale existente; • preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre. Politica de dezvoltare regională este un proces complex, de aceea, aceasta respectă în aplicarea sa o serie de principii: - Concentrarea efortului financiar asupra celor mai grave probleme; - Parteneriatul sau cooperarea; - Planificarea; - Cofinanţarea; - Sprijinul comunitar. Experienţele din ultimele decenii au evidenţiat existenţa mai multor tipuri de politici de dezvoltare regională şi locală. Politicile de dezvoltare regională şi locală iniţiate la nivel central au fost practicate într-un climat economic stabil, după cel de-al Doilea Război Mondial, şi constau în redistribuirea centralizată a resurselor. Politica dezvoltării regionale şi locale ce susţine dezvoltarea întreprinderilor private, a fost 3

*Marius Profiroiu, Instituţii şi politici europene, Editura Economică, Bucureşti, 2008, p. 429

4

practicată cu succes la sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80, şi se baza pe funcţionarea mecanismelor pieţei. Politicile dezvoltate la nivel regional sau local sunt practicate în economiile regionale şi locale slabe din punct de vedere structurale, fără rezultate în urma practicării celor două tipuri de politici discutate anterior. “Politica regională europeană este înaite de toate o politică de solidaritate”, afirma Michel Barnier, comisar european responsabil cu politica regională. Uniunea Europeană contribuie la: dezvoltarea regiunilor aflate în întârziere sub aspect economic, reconversia zonelor industriale aflate în dificultate, diversificarea activităţilor zonelor agricole aflate în declin, regenerarea cartierelor oraşelor depopulate. Concepte de bază privind politica de dezvoltare regională Bazele politicii regionale au fost puse in cadrul tratatului de la Maastricht 1992.Conceptia aflata la baza politicii regionale este unirea eforturilor la cele 3 nivele: comunitar, regional, local. Se urmareste astfel sa se declanseze in acelasi timp o actiune concentrata pe termen lung care are drept scop final realizarea coeziunii toate nivelurile de decizie. Cele trei mari imperative ale politicilor regionale sunt: 1. realizarea unei distribuţii echilibrate a veniturilor şi a condiţiilor de viaţă pe plan regional; 2. diminuarea, în anumite limite, a şomajului pe regiuni; 3. micşorarea riscului scăderii populaţiei unei regiuni ca urmare a emigrării. Politica de dezvoltare regională constituie un instrument important în cristalizarea identităţii europene. De aceea, problema atenuării dezechilibrelor regionale şi, în general, a susţinerii proceselor de dezvoltare regională reapare în Europa, în ultimul timp, ca o preocupare majoră atât în studiile de specialitate, cât şi în analizele destinate fundamentării măsurilor de politică economică şi socială. Explicaţiile interesului crescând pentru astfel de preocupări constă în menţinerea - uneori chiar agravarea - unor dezechilibre apărute în perioadele anterioare, sau o percepţie nouă asupra acestora în actualul context economic, social şi politic, în Europa Centrală şi de Est, interesul actual pentru problemele regionale este determinat de 5

necesitatea abordării şi rezolvării în cadrul politicilor economice naţionale a dificultăţilor generate de procesele de restructurare şi reformă, în cazul ţărilor dezvoltate din vestul continentului, preocupările în domeniul politicilor regionale s-au intensificat ca urmare a problemelor apărute în legătură cu procesele implicate de integrarea economică şi politică.

Instrumentele politicii de dezvoltare regională Principalele instrumente pentru reducerea discrepanţelor şi întărirea coeziunii economice şi sociale sunt fondurile structurale şi Fondul de Coeziune. Acestea utilizează o mare parte a bugetului comunitar. Pentru perioada 2007-2013, politica regională a UE ocupă al doilea loc cu o alocaţie de 348 miliarde euro. În afara acestora, UE a mai creat instrumente de mai mică anvergură, destinate susţinerii de proiecte în domenii considerate prioritare, precum educaţia, mediul, cercetarea, dezvoltarea comunitară. Fondurile structurale se constituie din contribuţiile financiare ale statelor membre, proporţional cu nivelul de dezvoltare al acestora, sunt redistribuite conform unui cadru procedural şi de reglementare complex către acele state sau regiuni ale UE care sunt rămase în urmă ca nivel de dezvoltare economico-socială. Fondul de coeziune este instrumentul financiar care sprijină investiţii în domeniul infrastructurii de transport, energie şi mediu. Se alocă pentru state cu PNB per capita sub 90% din media UE. Rata maximă de finanţare prin Fondul de Coeziune este de 85% din cheltuiala publică pe proiect. Fondul de Coeziune intervine pe ansamblul teritoriului naţional pentru a cofinanţa nu programe, ci mari proiecte în materie de mediu şi reţele de transport transeuropene şi a permite astfel ca aceste costuri ale lucrărilor să nu perturbe eforturile bugetare interne necesare satisfacerii exigenţelor uniunii economice şi monetare. Mai mult, Fondul ajută aceste ţări să se conformeze normelor europene în aceste domenii. Spre deosebire de Fondurile Structurale, Fondul de Coeziune nu cofinanţează programe, ci proiecte sau etape de proiecte, bine stabilite de la bun început. Aceste proiecte sunt prezentate

6

Comisiei de către state. Acestea sunt gestionate de autorităţile naţionale şi supervizate de către Comitetul de Monitorizare. Pentru perioada 2007-2013, există două fonduri structurale diferite, fiecare având şi rolul său determinat, dar ambele alcătuind un ansamblu coerent şi integrat: Fondul Social European (FSE), creat în 1960 în vederea sprijinirii pregătirii profesionle, recalificării forţei de muncă şi, mai recent, reintegrării tinerilor pe piaţa muncii; Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) creat în 1975 în scopul reducerii dezechilibrelor regionale. Acesta a fost creat pe baza principiului cofinanţării de la bugetul central, bugetele locale, sectorul privat, agenţiile internaţionale de finanţare. Un alt instrument important este reprezentat prin Banca Europeană de Investiţii (BEI). Creată în 1958 ea contribuie ,făcând apel la pieţele de capital şi la resursele proprii, la dezvoltarea echilibrată şi continuă a pieţei comune în interesul Comunităţii.

Actorii dezvoltării regionale Ca în cazul oricărei politici sociale, şi politica de dezvoltare regională este implementată de actori bine determinaţi. Comitetul Regiunilor, creat prin Tratatul asupra Uniunii Europene, reflectă atât dorinţa statelor membre de a respecta identitatea şi prerogativele regionale şi locale, cât şi participarea regiunilor la dezvoltarea şi punerea în practică a politicilor UE. Acest comitet reuneşte 344 de reprezentanţi ai colectivităţilor locale şi regionale şi un număr egal de membri supleanţi, numiţi pentru patru ani de către Consiliul Uniunii Europene. Sediul acestei oranizaţii se află la Bruxelles. Comitetul Regiunilor este un organism independent iar membrii săi nu se supun unor instrucţiuni obigatorii, acesta este o serie de funcţii, printre care, apără principiul subsidiarităţii, este un organ cosultativ, joacă un rol important în procesul de integrare europeană, emite avize din proprie iniţiativă. Un al actor important al politicii regionale de dezvoltare este reprezentat de către Instituţiile de coordonare la nivel

7

naţional care sunt organizate după modele diferite în ţările Uniunii Europene. Aceste instituţii sunt reprezentate de mai multe sisteme şi modele printre care, sistemul britanic, sistemul dual, sistemul francez şi modelul în care dezvoltarea regională este,în primul rând, atribuţia directă a regiunilor. Agenţiile pentru dezvoltarea regională reprezintă, de asemenea, un actor al politicii de dezvoltare regională. Experienţa dobândită de ţările Uniunii Europene, în ceea ce priveşte descentralizarea a demonstrat că partenerii locali şi regionali sunt cei mai în măsură să aprecieze problemele reale existente în propriile lor arii de acţiune. Mai mult, aceştia sunt direct interesaţi şi implicarea lor va fi totală dacă li se oferă posibilitatea de a influenţa deciziile care se iau. În cele din urmă, implicarea directă a partenerilor locali le creează acestora sentimentul responsabilităţii propriilor acţiuni. Agenţiile de dezvoltare regională (ADR) sunt necesare pentru a evidenţia complementaritatea, respectiv resursele endogene ale unei regiuni geografice. O agenţie pentru dezvoltarea regională poate fi orice fel de organizaţie ce îndeplineşte o misiune care este în interesul comun sau general al unui anumit teritoriu sau orice instituţie finanţată de la buget, din afara domeniului administraţiei centrale şi locale şi care posedă atribuţii pe linia scopului specific al promovării dezvoltării industriale. Instrumentele de acţiune ale agenţiilor se rezumă la acordarea de consultanţă şi asistenţă informaţională, finanţare şi crearea infrastructurii necesare.

Concluzii Politica de coeziune este definita prin scopul sau si anume sprijinirea procesului de reducere a decalajelor dintre regiunile si statele membre mai dezvoltate ale Uniunii Europene si cele mai putin dezvoltate. Politica de coeziune isi are baza legala primară in textul Tratatului UE (Titlul XVII "Coeziunea Economica si Sociala" si Art. 148 referitor la Fondul Social European). Obiectivul de a intari coeziunea economică si socială este menţionat explicit in Articolul 2 al Tratatului de la Amsterdam, 8

fiind un obiectiv de prim rang al Uniunii Europene. Mai specific, Articolul 158 menţioneaza coeziunea ca pe o precondiţie pentru dezvoltarea armonioasa a UE, precizând voinţa de "a reduce disparităţile între nivelurile de dezvoltare ale diverselor regiuni si rămânerea in urma a celor mai defavorizate regiuni sau insule, inclusiv zone rurale". Politica regionala este tangibila: rezultatele ei pot fi cu usurinta observate de catre cetatenii europeni, care beneficiaza in mod direct de asistenta (in diferite forme: prin sprijinul de care dispun in cautarea unui loc de munca si in adaptarea la conditiile unei piete mereu in schimbare, prin instruire, mai ales). 4 Ea contribuie la imbunatatirea vietilor celor care traiesc in aceste regiuni, prin cresterea fondurile pe care autoritatile publice le au la dispozitie pentru a asigura noi infrastructuri si pentru a ajuta companiile private sa devine din ce in ce mai competitive. Autostrazi, aeroporturi si cai ferate pentru trenuri de mare viteza au fost construite sau renovate cu asistenta financiara din partea Uniunii Europene (fonduri structurale), dar intotdeauna in acord cu standardele de mediu europene. IMM sunt infiintate si sprijinite in parcurgerea primilor ani de existenta in zonele aflate in declin. Sistemele informationale patrund in cele mai izolate zone rurale. Noi facilitati in domeniul educatiei, al sanatatii, chiar si al petrecerii timpului liber sunt create in suburbiile reabilitate. Toate acestea reprezinta exemple tangibile care arata cetatenilor de rand cu contribuie UE la cresterea calitatii vietii lor. Este clar că politica regională contribuie în mod real la micşorarea prăpastiei dintre statele membre bogate şi cele sărace şi că raportul economic dintre ele este în continuă schimbare. 5

BIBLIOGRAFIE: 4 5

Karen E. Smith, Politica externă a Uniunii Europene, Editura Trei, Bucureşti, 2004, p.103. John McCormick, Să înţelegem Uniunea Europeană, Editura Codecs, Bucureşti, 2006, p. 277.

9

1. McCormick John, Să înţelegem Uniunea E uropeană,

Editura Codecs, Bucureşti, 2006; 2. *Marius Profiroiu, Instituţii şi politici europene, Editura Economică,

Bucureşti, 2008; 3. Karen E. Smith, Politica externă a Uniunii Europene, Editura Trei,

Bucureşti, 2004; 4. http://europa.eu/pol/reg/overview_en.htm ;

5. http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana.

10