Pleonasmul

  • Uploaded by: Alin Olteanu
  • 0
  • 0
  • May 2020
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Pleonasmul as PDF for free.

More details

  • Words: 1,699
  • Pages: 7
PLEONASMUL

1. Clasificarea pleonasmelor A. În funcţie de compartimentul limbii unde se produc, pleonasmele sunt: lexicale şi gramaticale. Preluăm observaţiile Mioarei Avram şi pe cele ale autoarelor DSL în legătură cu această clasificare, şi mai ales cu subtipurile: semantic, etimologic şi al derivării, pe care le-a identificat Adriana Stoichiţoiu (LLR, nr. 3, 4, 1995). Prima observaţie are în vedere faptul că orice pleonasm lexical este şi semantic, ca atare va fi denumit pleonasm pur sau exclusiv semantic (etica şi morala, schimb reciproc, greu şi dificil, conducere managerială etc.). Subtipul pleonasmului derivării completat de Mioara Avram cu cel al compunerii este de fapt pleonasmul formării cuvintelor (îndoieşte în două, a revenit din nou, convieţuiesc laolaltă / împreună, coexistă împreună; aniversarea a douăzeci de ani, tricicletă cu trei roţi, s-a sinucis singur etc.) Pleonasmul etimologic se datorează necunoaşterii exacte fie a unui cuvânt preluat dintr-o altă limbă, fie a unui element component al acestuia. Acest subtip de pleonasm poate fi evitat numai prin explicaţii etimologice. De exemplu, mujdei = must de ai (
- dublarea negaţiei (nu vine nimeni / nimic, niciodată nu minte, nicăieri nu e mai bine, nicicând nu va şti…) - dubla exprimare a unor grade de comparaţie (comparativul de superioritate, superlativul relativ şi absolut). Pe de o parte, există adjective care au sens superlativ sau comparativ, ca atare, orice mijloc de a exprima acest grad de comparaţie va fi redundant: cea mai super, superbestial, supermişto, cel mai bestial (în contextul în care bestial reprezintă un superlativ, în registru colocvial), cel mai străvechi, foarte străvechi, extrem de rarisim, ultrararisim, mai superior, cel mai optim, foarte optim, foarte teribil, extrem de admirabil etc. Pe de altă parte, adjectivele care aparţin domeniului tehnico-ştiinţific şi unele adjective care exprimă însuşiri ce nu suportă comparaţia constituie baza unor pleonasme atunci când apar la anumite grade de comparaţie: foarte metalic, mai termogen, cel mai frigorific, mai mort, foarte viu, foarte bărbătesc etc. Desigur că folosite cu sens figurat, aceleaşi adjective pot avea grade de comparaţie: are o voce mai feminină decât…, un comportament extrem de bărbătesc… - dubla marcare a pluralului la unele neologisme: comicsuri, stiksuri, kakesuri, clipsuri, dropsuri, chipsuri etc.

-construcţii pleonastice cu numerale: o pereche de doi bătrâni, un cuplu de doi italieni, ambele două probleme, o bicicletă cu două roţi, un număr de cinci meri, suma de un milion, un procent de zece la sută, vreo trei-patru sute, aproximativ vreo douăzeci, cam vreo zece, peste două sute şi ceva, saci a câte o sută de kilograme, saci fiecare de câte o sută etc. Un pleonasm intolerabil, neînregistrat în dicţionarele de pleonasme, este constituit din substantivul un număr, urmat de o determinare numerică. Necondamnarea folosirii acestei combinaţii duce la considerarea ei ca firească. Suntem de părere că, nici măcar în stilul juridico-administrativ, acest pleonasm nu trebuie admis, din moment ce numeralul cardinal propriu-zis e suficient pentru exprimarea unui număr. Motorul de căutare Google ne pune la dispoziţie 11.500 de apariţii ale secvenţei un număr de (în câteva texte, un număr apare determinat de substantive, în combinaţii corecte ca: un număr de telefon/ de înregistrare / de cereri / de puncte etc.) Reproducem trei dintre exemplele care conţin acest pleonasm: Facultatea cuprinde un număr de 3 (trei) specializări…(central.ucv.ro); În anul 2003, TVR Craiova a difuzat pe canalele naţionale un număr de 108 ore de program...(tvr.ro); …cu ocazia fiecărei alegeri pentru Parlament sau pentru organele locale, un număr de şapte judecători participă la constituirea Biroului…(scj.ro) Prin eliminarea secvenţei un număr de, mesajul e explicit, iar exprimarea lui devine corectă: Pentru funcţia de membru în consiliul de administraţie candidează un număr de 7 persoane… (cnvm.rdsnet.ro) cf. Pentru funcţia de membru în consiliul de administraţie candidează 7 persoane… În exemplele:…va fi dată în exploatare în minimum doi ani de zile (corect: în minimum doi ani) şi …S.B, în vârstă de 15 ani, supravieţuitoarea accidentului… (corect: de 15 ani) („Cuvântul Libertăţii”, 04.08.2004), pleonasmele, în ciuda „standardizării” lor, trebuie evitate . -construcţii pleonastice cu adverbe: n-am decât numai un ţel, am decât numai un ţel, acum două zile în urmă, întoarce timpul înapoi, ridicaţi mâinile sus etc. -construcţii pleonastice cu prepoziţii: drept pentru care am încheiat prezentul procesverbal, i-a primit ca drept răsplată etc.

-construcţii pleonastice cu conjuncţii: s-a oprit, dar însă nu s-a întors; nu aşteaptă, ci dimpotrivă pleacă; ascultă, însă cu toate acestea nu înţelege; aşadar şi prin urmare am ajuns; în concluzie deci, plecăm; în afară de X, mai vine şi Y; au plecat toţi, în afară numai de X etc.

- construcţii pleonastice cu verbe: rămâi şi nu pleca, stă şi nu face nimic, doarme şi se odihneşte etc.

- construcţii pleonastice complexe: suntem iarăşi împreună, deşi nu suntem prima dată aşa, părăseşte-i şi lasă-i în pace etc. - construcţii pleonastice specifice unui anumit stil. În enunţul …la maximul pedepselor prevăzute se poate adăuga un spor până la trei ani…(„Naţional”, 03.08.2004), pleonasmul adaugă un spor e tipic stilului juridic şi pare motivat de intenţia sublinierii „creşterii pedepsei în anumite circumstanţe”. Aşa ar fi, dacă, în acelaşi context, nu s-ar găsi verbul modalizator se poate (adăuga un spor…). Conţinutul unei legi nu permite însă implicarea subiectivă, evidenţiată, în cazul nostru, de exprimarea „probabilităţii”, a „posibilităţii” de sporire a pedepsei în condiţii exact descrise.

B. Din punct de vedere formal, pleonasmele sunt: - interne (intrinseci), adică apar în structura unui cuvânt: copărtaş, ultrararisim, coasociat, copartener, ouălele etc. - externe (extrinseci), adică apar în combinarea a două sau mai multe cuvinte: revine din nou, revine din nou iarăşi, chiar el însuşi, chiar el însuşi în persoană etc. La rândul lor, pleonasmele externe pot fi clasificate din punct de vedere formal în: - pleonasme ai căror termeni se află în imediată vecinătate: au colaborat împreună, se limitează numai la…, avansează înainte etc. - pleonasme ai căror termeni sunt distanţaţi: se limitează deseori la o încercare numai, au colaborat mult timp împreună, avansează destul de uşor înainte etc. Aceleaşi pleonasme externe se clasifică şi în funcţie de tipul de relaţie sintactică dintre termeni în: a) -pleonasme cu termeni coordonaţi prin joncţiune sau prin juxtapunere:

- pleonasmul subiectului multiplu: aluziile şi insinuările n-au lipsit, cinstea şi onoarea îl caracterizează etc.;

- pleonasmul atributului multiplu: încercare grea şi dificilă, aspect firesc şi natural, loc de reculegere şi de meditaţie, fraze goale şi fără sens, el însuşi în persoană etc.;

- pleonasmul numelui predicativ multiplu: e nul şi neavenit, e simplă şi nesofisticată, interesul ei e direct şi nemijlocit etc.;

- pleonasmul complementului direct multiplu: necesită atenţie şi concentrare, cere colaborare şi cooperare, vrea independenţă şi neatârnare etc.;

- pleonasmele altor părţi de propoziţie multiple: având în vedere şi luând în considerare, te laşi sedus şi păcălit etc. b)- pleonasme cu termeni subordonaţi prin joncţiune sau prin juxtapunere:

- pleonasmul atributului: şantier în lucru, virusul HIV, spectacol artistic, de la un timp de vreme, o perioadă de timp, un număr de trei, tentativă de încercare, tricicletă cu trei roţi, procent la sută, perspective de viitor, schimb reciproc, întrajutorare reciprocă, democraţie populară, alegeri electorale, conducere managerială, o pereche de pijamale, o pereche de ochelari, de pantaloni etc.,

- pleonasmul complementului necircumstanţial şi circumstanţial: a prilejuit ocazia, aniversează zece ani, continuă menţinerea, convieţuiesc laolaltă, au irosit atâţia ani fără rost, întoarce-te înapoi, crede în sinea lui, am ascultat în primă audiţie, reducem la mai puţin, preferă mai bine, a fost fundamentat pe baze greşite, menţine în continuare,

survolează peste munţi, se opune

împotriva tuturor etc.

A. Din punct de vedere semantic, pleonasmele sunt: - totale (perfecte sau absolute), când sensurile termenilor coincid sau se suprapun: etica şi morala, firesc şi natural, greu şi dificil, vine din nou iarăşi etc. - parţiale (aproximative sau relative) când se suprapun doar unele elemente ale termenilor alcătuitori: poate fi utilizabil, revine iar, democraţie populară, scurtă alocuţiune etc.

B. Prin raportarea la limba literară, pleonasmele sunt: - tolerabile : dublarea negaţiei, dublarea prin clitice a subiectului, complementului direct şi indirect, colocaţii, adică îmbinări aproape fixe, gramaticalizate prin uz: mediu înconjurător / ambiant, marea majoritate, ani de zile, ieşi afară, coboară jos, urcă sus, am văzut cu ochii mei, am auzit cu urechile mele, a îngheţat de frig, şi-a trăit viaţa etc. - intolerabile, când termenii sinonimici sunt vecini (continuă să menţină, mijloace mass-media, contact direct nemijlocit, procent la sută etc.), când termeni care conţin elemente de sens identice sunt apropiaţi (adunare comemorativă în memoria, fapt ce a făcut, adaugă aditivi, a prevăzut în vederea etc.) sau când acelaşi sens aparţine atât unui element formativ, cât şi celuilalt termen al pleonasmului (s-a sinucis singur, a revenit din nou, autobiografia mea, se bifurcă în două, coexistă împreună, democraţie populară etc.)

C. Din punctul de vedere al acceptării lor în exprimare, pleonasmele sunt: - greşeli de gândire şi de limbă, când sunt produse de ignoranţă, de incultură, de neatenţie, de neglijenţă; - figuri de stil, când sunt folosite de scriitori cu diverse intenţii artistice (cum ar fi caracterizarea prin limbă a persoanelor semidocte; sublinierea celor transmise: foc şi pară, vai şi amar, cu chiu cu vai, , plânge şi suspină, trăind şi nemurind, d-un capriţ, d-un pamplezir etc.)

BIBLIOGRAFIE:

Avram, Mioara, Pleonasmul şi tautologia (I, II), LLR, 3, 4, 1996 (R) Doca, Gheorghe, Limba română, volumul al III-lea, Bucureşti, Editura Universităţii, 1984?

Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, Dicţionar de terminologie ştiinţifică, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Teora, 1997 Dascălu, Doina, Dicţionar de pleonasme, Bucureşti, Editura Vox, 1997, p. 5-32 Dicţionar de ştiinţe ale limbii, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Nemira, 2001 Enciclopedia limbii române, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2001 Hristea, Theodor, Pleonasme de origine franceză, România literară, 6, 1991, p. 8 Hristea, Theodor, Construcţii pleonastice tolerabile, LR, 1-2, 1994, p. 66-67 Oprescu, Mihai, Construcţii pleonastice cu adjectivul propriu, LR, XLIII, 1-2, 1994, p. 65-67 Vasiliu, Laura, Despre unele construcţii pleonastice, LR, 11-12, 1992, p. 607-609 Uritescu, Dorin, Pleonasmul – o greşeală deghizată, LLR, 1, 1994, p. 7-9

Related Documents

Pleonasmul
May 2020 6

More Documents from "Alin Olteanu"

Pleonasmul
May 2020 6
Tugasan Individu
May 2020 19
Legile Kybalionului
April 2020 32
Iman Itu Indah
June 2020 24
Ppt-geo-f1
May 2020 17