Plante Apartament

  • Uploaded by: Adriana
  • 0
  • 0
  • June 2020
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Plante Apartament as PDF for free.

More details

  • Words: 6,593
  • Pages: 14
Hibiscus Hibiscus rosa-chinensis sau trandafirul chinezesc este o planta des intalnita in casele noastre. Originar din China, el creste natural in zonele tropicale, subtropicale si mediteraneene. Este deosebit de decorativ prin florile sale (ce sunt viabile numai 24 ore), care apar continuu de primavara pana toamna. Lumina: Sunt plante ce iubesc lumina, iar dupa adaptare pot fi expuse in soare direct toata ziua. Totusi protejarea sa de razele puternice ale soarelui la orele pranzului il vor ajuta sa infloreasca mai mult. Pentru o crestere echilibrata, se recomanda rasucirea periodica cu 90 grade a ghiveciului. Temperatura: Hibiscus-ul iubeste caldura, temperaturi cuprinse intre 20 si 30 grade Celsius. Daca temperatura este mai ridicata, trebuie crescuta si umiditatea atmosferica din jurul plantei. El poate fi plantat in gradina pe timpul verii sau amplasat pe o terasa descoperita, dar iarna este necesara amplasarea lui in spatii incalzite. Umiditate: Umiditatea atmosferica medie sau ridicata este propice dezvoltarii bune a hibiscus-ului. Este necesar sa fie amplasat intr-un spatiu bine aerisit. Sol si udare: Este recomandat un substrat bine drenat, nisipos dar cu un continut bogat in substante organice, care sa retina suficienta umiditate. Se uda des, se mentine pamantul permanent umed, dar nu ud. Iarna se uda mai rar. Se fertilizeaza saptamanal in peroada de inflorire, cu o dilutie slaba de stimulent de inflorire. Se va evita udarea in exces sau stagnarea apei in farfurioara. Inmultire: Se inmulteste relativ usor prin butasi. Conditii speciale: Pentru obtinerea de forme deosebite se recomanda tunderea periodica, iar toamna se recomanda o tundere relativ severa. Se va feri de curenti de aer, de calduri uscate excesive, de mutari repetate, de udare neregulata, deoarece exista pericolul caderii bobocilor. Planta care sufera este usor de recunoscut prin frunzele ce se ingalbenesc si cad. Hibiscusul este sensibil la atacul paianjenului rosu, de aceea se va examina periodic si se va interveni cu produse fitosanitare la primele semne ale aparitiei daunatorilor. Se preteaza la hidrocultura.

Hibiscus-ul este o planta mediteraneana ce impodobeste cu succes o terasa insorita, un balcon sau o incapere insorita si calda.

Guzmania, indragita, dar efemera

Guzmania este o planta foarte indragita, dar putina lume stie ca este o planta efemera, care ne va bucura prin frumusetea ei doar 6 luni pana la un an. Ea necesita a fi inlocuita periodic cu o planta tanara, pentru continuitatea decoratiunii. Guzmania este o bromeliacee care in mediul sau natural, adica in padurile subtropicale din America centrala si de Sud si din Indiile de Vest, traieste ca epifita pe ramurile copacilor. Epifitele sunt plante care isi stabilesc ca baza de crestere copacii, insa fara a fi parazite si fara a le produce "gazdelor" vreun rau. Acolo, ea are acces la lumina care este filtrata de ramurile arborilor inalti si isi procura apa necesara dezvoltarii prin captarea stropilor de ploaie in cupa formata de catre frunze. Frunzele sunt dispuse in rozeta, arcuite, de culoare verde deschis. Lungimea normala a frunzelor este de cca. 20-30 cm. Inflorescenta este de culoare alba, portocalie, galbena, mov sau rosie. Florile propriu-zise sunt mici, nesemnificative, traiesc putin, 1-2 saptamani, dar inflorescenta se mentine decorativa cca. 4-8 saptamani. Dupa uscarea inflorescentei, planta intra intr-o perioada de repaus, cand, daca este un exemplar viguros si a beneficiat de o buna ingrijire, va produce un pui lateral. Incet-incet, planta mama se va devitaliza, permitand puiului sa se dezvolte. Momentul oportun de detasare a puiului este cand acesta pare indeajuns de viguros, de marime aproximativ jumatate din marimea plantei-mama, iar planta mama este devitalizata in mare proportie. Atunci, puiul se detaseaza si se replanteaza intr-un ghiveci separat, de dimensiuni nu prea mari fata de marimea puiului, si se ingrijeste normal. Guzmania se adapteaza bine in spatii cu lumina indirecta. Suporta temperatura medie, fara excese. Pamantul se va pastra umed, dar nu se va uda in exces (in substrat prea ud planta putrezeste foarte usor). Rozeta centrala trebuie mentinuta pemanent umeda, prin pulverizare abundenta sau prin turnarea unei cantitati mici de apa. Apa din rozeta centrala trebuie inlocuita periodic, iar baza rozetei trebuie curatata cu o carpa sau un burete umed. Este de dorit utilizarea apei de ploaie pentru operatiunile mentionate mai-sus. Guzmania are o durata de viata de circa 6 luni - un an, in functie de conditiile in care traieste. Cu toate acestea, ea este foarte indragita. Nu uitati: orice spatiu interior in care ne petrecem mai mult de o ora pe zi, este necesar sa fie ambientat cu plante naturale decorative, pentru o calitate mai buna a aerului pe care il respiram si pentru o atmosfera mai buna a mediului in care stam. Aceasta pentru ca plantele naturale purifica aerul de noxe (praf, emisii chimice din mobilier si mocheta), combat uscaciunea aerului, maresc randamentul in munca prin senzatia de confort pe care o induc.

Schlumbergera - cactusul de Craciun

Schlumbergera este o specie de cactus epifit de padure, foarte asemanator cu Rhipsalidopsis si adesea confundat cu acesta. Este numita si "Craciunita" sau "Nu ma deranja", si este un cactus provenind din Brazilia, ce devine foarte decorativ in sezonul de iarna prin florile sale. Planta infloreste numai daca timp de cateva luni inainte de sezonul de iarna nu i se schima amplasarea, de aceea se mai numeste si "nu ma deranja". Schlumbergera este o varietate formata din incrucisarea mai multor specii salbatice. Florile sunt exotice, cu

petalele rasucite si stamine mai proeminente. Varietatea de culori a florilor este foarte mare, de la alb, roz, rosu purpuriu, violet, portocaliu si galben. Varietati nou create dar tot mai populare au flori de un rosu intens, roz, roz-portocaliu si aurii. Tulpinile arcuite atarna fiind recomandate din acest motiv ghivecele suspendate. Tulpinile sunt formate din segmente, turtite, asemanatoare, cu marginile crestate sau dintate, cu mici areole la noduri si la capatul fiecarui segment. Areolele terminale sunt usor mai alungite si din ele se formeaza florile dispuse fie singular, fie in pereche. Schlumbergera, numita popular si cactusul crab sau homar datorita formei tulpinilor, poarta flori roz inchis, rosii, portocalii sau albe. Perioada de inflorire dureaza din toamna, mai precis din noiembrie, pana in iarna, in ianuarie-februarie, cand zilele sunt scurte. Din luna octombrie si pana la caderea florilor planta nu se va muta din loc! Planta poate atinge dimensiuni de 30-45 cm. Spinii de pe acesti cactusi sunt redusi la tepii de pe marginile segmentelor ce alcatuiesc tulpinile. Acesti tepi sunt inofensivi si planta poate fi manuita fara probleme. Schlumbergera se dezvota bine intr-un loc luminos, pana la semiumbrit, vara putand fi scoasa afara intr-un loc adapostit. In perioada de repaus din august pana in octombrie necesita temperaturi de 12-15°C si udat mai rar. Perioada de repaus incepe cand se ofilesc florile si nu mai apar boboci noi. La sfarsitul acestei perioade, se recomanda transpalntarea intr-un ghiveci cu putin mai mare si intr-un amestec nou de pamant. Cand vremea este calda, planta trebuie stropita des cu apa calduta deoarece planta este in perioada de crestere. Substratul trebuie udat moderat, lasandu-se sa se usuce solul intre doua udari. La inceputul toamnei planta poate fi adusa in interior, administrandu-i ingrasamant lichid bogat in potasiu, pana cand inceteaza procesul de inflorire. Planta se inmulteste usor prin segmente de tulpina recoltate la inceputul verii, lasate o zi sa se cicatrizeze putin si apoi introduse in nisip sau compost pentru a prinde radacini. Planta mai este cunoscuta popular si sub denumirea de "Nu ma deranja" deoarece bobocii cad foarte usor cand planta e mutata. Caderea bobocilor poate avea numeroase cauze cum ar fi: schimbarea intensitatii luminii, modificarea brusca a temperaturii sau udarea in exces sau in deficit in momentul formarii bobocilor. In urma experimentelor s-a observat ca planta infloreste in perioada zilelor scurte din an si cand a trecut printr-o perioada cu temperaturi reduse cuprinse intre 12-15°C. Este o planta modesta si fara pretentii deosebite, decorativa prin frumusetea si abundenta florilor din perioada Craciunului, si impodobeste cu succes orice camin, aducand un plus de intimitate Sarbatorilor de iarna.

Poinsettia - "Steaua Craciunului"

Planta care ne incinta privirile in fiecare sezon de iarna, prevestind venirea Craciunului, "Steaua Craciunului", denumita stiintifica Euphorbia Pulcherrima sau Poinsettia, este cea mai spectaculoasa specie din genul "Euphorbia". Poinsettia a fost cultivata de catre azteci in regiunile mexicane montane umede. Ei obisnuiau sa foloseasca aceasta planta pentru combaterea febrei. Mai tarziu, in sec. 17, franciscanii foloseau florile in diverse ceremonii religioase. Cultivarea si popularizarea sa a inceput in anii '60, iar in scurt timp planta a devenit de nelipsit in decorurile de Craciun. Ceea ce este considerat a fi floarea poinsettia este de fapt un buchet format din frunze terminale, numite bractei. Ele pot avea culoare rosie, roz, galben, alb, crem sau un amestec din 2 culori, si sunt asezate sub forma de stea. Frunzele sunt verzi, fragede, si sunt dispuse pe tulpini fragede care contin latex. Florile adevarate sunt foarte mici, sub forma de cupa, de culoare rosie sau galbena, si se formeaza iarna in virfurile tulpinilor. Poinsettia infloreste in zilele scurte de iarna, dar cultivatorii pasionati le pot determina sa infloreasca in orice perioada a anului, prin manipularea iluminatului (se acopera planta cu o punga neagra sau cu o galeata, pentru a obtura complet lumina, timp de 14 ore/zi, iar restul de 10 ore/zi se expune la liumina moderata). Dupa perioada de inflorire planta necesita 2 luni de repaus, perioada in care toate frunzele isi schimba culoarea in verdele initial si uneori cad. Poinsettia necesita un loc luminos, dar fara soare direct si cu temperaturi de 18-20 grade Celsius. Vara se recomanda umbrirea pentru a se evita pierderile de apa prin transpiratie.

Udarea trebuie facuta cu grija, pentru ca insuficienta apei duce la ofilire, iar excesul apei duce la caderea frunzelor. Trebuie evitata udarea cu apa dura sau cu apa prea rece. Cand temperaturile sunt ridicate planta trebuie pulveriata din belsug cu apa in ploaie fina, in conditii care sa asigure lipsa razelor solare directe sau a curentilor de aer (exista riscul aparitiei petelor pe frunze). Solul trebuie sa aiba un ph de 6-6,5 si sa fie alcatuit din pamant de frunze, turba si nisip. Poinsettia este foarte sensibila la curentii de aer, precum si la diferentele mari de temperatura. In camere neaerisite frunzele se pateaza si cad. Inmultirea se face prin butasi, din aprilie pana in august, selectionati din plante mama sanatoase. In gene ral, poinsettia este considerata a fi planta de sezon, si se arunca dupa inflorire. Pentru a fi determinata sa infloreasca din nou, ea trebuie sa primeasca ingrijiri speciale. Dupa caderea frunzelor, planta se pastreaza in repaus cu udare redusa pana la inceputul verii, apoi se transplanteaza intr-un alt ghiveci, se scurteaza lastarii pentru a determina vegetatia, se uda si se fertilizeaza. Dintre lastarii nou-aparuti, se vor selecta 4-5 mai vigurosi iar restul se vor elimina. In toamna planta trebuie acoperita cu o punga neagra din plastic sau o galeata, pentru a obtura complet lumina. Acest tratament trebuie aplicat zilnic 14 ore intuneric/ 10 ore lumina, timp de 8 saptamani, dupa care planta se va ingriji normal. Poinsettia este o planta - simbol si poate fi un cadou deosebit. De asemenea, ea trebuie sa existe in orice camin in perioada Sarbatorilor de iarna.

Spatiphyllium - planta care purifica aerul

Spatiphyllium, aceasta planta atat de delicata si de eleganta, nu inceteaza sa ne uimeasca cu proprietatile ei iesite din comun. Supranumita si "Crinul pacii", este o planta care purifica aerul, care absoarbe noxele din mediul inconjurator, care ne fereste de efectele nocive ale fumului de tigara. Este planta ideala pentru birou, dar si pentru resedinte, in special in dormitor. Denumirea speciei vine din limba greaca, unde "spath" inseamna teaca florala si "phillon" inseamna frunza. Planta se prezinta ca o tufa cu numeroase frunze lungi, lanceolate, cu varful ascutit, de un verde stralucitor, gofrate si usor ondulate pe margini, cu nervura centrala viguroasa iar cele laterale subtiri si curbate. Floarea delicata, alba, este formata din spata alba lanceolata si din spadicele crem carnos, asemanator cu un stiulete de porumb in miniatura. Dupa circa 3 saptamani de la inflorire, culoarea spatei vireaza spre verde, durata ei pe planta prelungindu-se apoi cu alte 5-6 saptamani. In cadrul speciei exista cultivaruri (subspecii): - de talie mica, pana la 30 cm. (Spatiph. "Chopin", Spatiph. "Quatro"); - de talie mijlocie intre 30 si 60 cm. (Spatiph."Cupido"); - de talie mare, peste 60 cm. (Spatiph."Macho", Spatiph."Claudius", Spatiph. "Sensation"); - de talie foarte mare, peste 150 cm. (Spatiph."Jumbo", Spatiph. "Giant"). Spatiphyllium este o planta cu vegetatie permanenta, care infloreste in general primavara si toamna. Vara prefera temperaturi moderate si semiumbra, iar iarna trebuie sa i se asigure spatii calduroase. Nu suporta soarele direct, care ii provoaca arsuri pe frunze. Spatiphyllium este o specie care necesita cantitati mari de apa. Pamantul trebuie mentinut in permanenta umed, lipsa apei ducand la lasarea frunzelor spre orizontala. Prefera o atmosfera umeda, de aceea este bine sa fie pulverizat zilnic cu apa pe frunze, in ploaie fina. Pamantul trebuie sa fie fibros, poros, sa se dreneze usor dar in acelasi timp sa aiba capacitate mare de retinere a apei. Substratul poate fi alcatuit dintr-un amestec de pamant de frunze, turba, ace de brad, mranita bine descompusa si nisip. Cand plantele au crescut foarte mari si nu mai au loc sa se dezvolte in ghiveciul in care sunt, atunci fie se transplanteaza primavara intr-un ghiveci mai mare, fie se scot din ghiveciul respectiv, se despart in mai multe segmente si fiecare este plantat intr-un ghiveci separat. Dupa despartirea tufei, inflorirea este mult diminuata. Planta poate fi usor atacata de paianjenul rosu sau de paduchii de frunze. Pentru a evita acest lucru ghiveciul se poate aseza pe un strat de pietris umed, iar dupa semnalarea atacului trebuie aplicate solutii de tratament procurate de la farmacia fitosanitara.

Planta se preteaza a fi asezata in camere cu expunere nordica sau estica, la birou sau in dormitor. Ea va asigura un aer curat, lipsit de noxe, si ne va sustine moralul in zilele mohorate prin frumusetea sa delicata.

Plante de apartament Cunoasterea conditiilor pe care le prefera fiecare planta este foarte importanta. Ghidul nostru va arata in ce incapere ii prieste fiecarei plante. Holul Este un loc dificil pentru plante, deoarece se afla in partea racoroasa si de obicei intunecoasa a casei. Din cauza usii de la intrare, care se deschide si se inchide mai tot timpul, este deseori curent. Ca atare, pentru aceasta parte a casei, ar fi indicat sa alegeti plante rezistente la curentii de aer si pe care nu le deranjeaza lipsa luminii naturale. Cele mai indicate sunt Sansivieria si Aspidistra; Dracaena si Filodendronul ("Monstera deliciosa"), desi iubesc lumina, se adapteaza si intr-o incapere mai intunecoasa. Sufrageria si biroul Sufrageria, unde petreceti cel mai mult timp, poate fi un spatiu foarte apreciat de plante. Biroul, asemenea sufrageriei, poate fi o incapere calda si luminoasa dar, din cauza incalzirii centrale, aerul uscat de aici reprezinta un neajuns pentru plante. In acest caz, pulverizati apa pe frunze, de 2 ori pe zi. Preferabil ar fi sa nu folositi apa rece, de la chiuveta, ci apa la temperatura camerei, pastrata de pe o zi pe alta, in vase largi, nu in sticle (ca sa se evapore clorul si eventualele impuritati). Palmierul, Setcreasea, Trandafirul japonez, Dracaena si Yucca pot fi plasate in orice camera calda si luminoasa. In locul cel mai luminos, dar nu prea calduros, puneti plante cu flori cum ar fi Crinul de iarna sau Cala. Bucataria In aceasta incapere domneste o caldura umeda, deci este locul ideal pentru plantele care iubesc caldura si eventual umezeala. Pentru ca adesea spatiul in bucatarie este destul de stramt, ar fi bine sa nu puneti aici plantele sensibile, care sunt deranjate de orice atingere sau mutare din loc. Rodul casei (Impatience), Potos, Epipremnum, Scandens filodendron sunt plantele cele mai potrivite pentru bucatarie. Balcon inchis sau sera Aici se vor dezvolta foarte bine toate speciile carora le prieste lumina si ambianta racoroasa (cca 1518 grade Celsius). Ciclamele, violetele de Parma, kalanchoe si lamaiul se vor simti minunat pe balconul inchis sau in sera. Daca insa nu aveti nici balcon inchis, nici sera, puteti aseza violeta de Parma si intre geamuri, dar aveti grija sa nu-i udati frunzele. Cel mai bine ar fi sa-i turnati apa de care are nevoie in farfurioara. Dormitorul In general, nu se recomanda cresterea plantelor in dormitor, intrucat in timpul noptii acestea consuma oxigenul absolut necesar celor ce se odihnesc. Daca vreti totusi sa aveti o floare si in aceasta incapere, alegeti o violeta, o kalanchoe sau o ciclama si puneti-o intre geamuri. Baia Daca aveti o baie mica, fara aerisire, este contraindicat sa tineti o planta aici. Daca exista insa o fereastra - ideala ar fi una cu geamuri mate - atunci este locul pentru o planta careia sa ii placa lumina difuza si aburii. Ferigile nu vor suferi dupa o lumina puternica, iar umiditatea le face bine. Nu uitati Plantelor nu le place sa fie mutate, asadar oferiti-le timp sa se acomodeze. Udati-le doar cand este necesar, atunci cand s-a uscat pamantul. Nu lasati apa sa balteasca, pentru ca plantele vor suferi. Respectati indicatiile de ingrijire de pe eticheta de la florarie. Puneti plantele in locul care li se potriveste cel mai bine, si ele vor fi fericite! Plante de apartament

Vrei ca apartamentul tau sa fie vesel si, totodata, elegant? Poti obtine acest efect cu ajutorul plantelor decorative. Tonurile de verde, galben, rosu si alb, precum si vasta gama de forme si marimi ale frunzelor iti ofera posibilitatea alegerii unor plante ce se integreaza perfect in atmosfera caminului. Cum se ingrijesc Originare mai ales din regiunile tropicale, aceste plante au nevoie de multa caldura si umiditate. Pentru a mari umiditatea atmosferica, poti recurge la doua metode: a. pulverizeaza frunzele cu apa, apoi sterge-le cu un burete moale si umed sau asaza boluri cu apa printre ghivece. b. daca ai vase cu Syngonium, o planta agatatoare, este bine sa-i imbraci suportul de sustinere intr-un strat gros de muschi. Acesta va mentine umiditatea atmosferica necesara plantei. • Caldura uscata dintr-o camera poate dauna foarte mult plantelor, ducand la decolorarea sau colorarea in brun a frunzelor si la caderea acestora, precum si la aparitia daunatorilor. • Mari iubitoare de lumina, aceste plante trebuie puse in incaperi luminoase, de intensitatea luminii fiind legat si coloritul frunzelor. Fereste-le insa de razele directe ale soarelui, mai ales la orele amiezii. • Este necesar ca substratul pamantului din ghiveci sa fie periodic fertilizat sau reimprospatat. In general, administrarea de ingrasaminte se face vara, bilunar sau chiar de trei-patru ori pe luna (Aglaonema). Rasadirea plantelor se poate efectua in fiecare an (Dieffenbachia, Syngonium, Caladium, Aphelandra), fie la doi-trei ani (Dracaena, Codiaeum, Cordyline, Ficus, Yucca, Maranta). • Aceasta operatie se face primavara, folosind un amestec specific fiecarei plante. Toate prefera un pamant afanat, permeabil si fertil, in care sa predomine pamantul de frunza (care poate fi adunat de sub copaci), in amestec cu turba. • In cazul speciilor de Dracaena, Aphelandra si Cordyline, se mai poate adauga si mranita, iar la speciile de Croton, proportia de turba poate fi mai mare - amestec de pamant usor acid. Ingrijirea plantelor naturale de interior in sezonul de vara Vara este in toi si profitam de vremea buna pentru a scoate plantele naturale de interior pe balcon, pe terasa, in gradina sau in curte. In general, aceasta operatiune este benefica plantelor, dar pentru a fi cu adevarat utila trebuie sa respectam mai multe conditii... Amplasarea in lumina: Plantele de umbra vor fi total ferite de razele soarelui. Plantele din speciile iubitoare de soare vor fi expuse treptat razelor solare, mai intai dimineata intre orele 8 si 10, timp de cel putin doua saptamani, apoi putand fi amplasate in zone insorite. Plantele iubitoare de multa lumina, dar fara soare direct se vor amplasa intr-o zona cu expunere nord-estica. Lumina in exces poate aduce rapid prejudicii plantelor, care vor suferi arsuri si decolorari ale frunzelor. Udarea: Afara, plantele consuma mai multa apa prin sistemul radicular si prin transpiratie, de aceea se vor uda mai des si mai abundent decat in spatiile de interior. Pentru a evita "oparirea" plantelor, udarea se va face seara, dupa apusul soarelui. Amplasarea lor in ploaie de vara este de asemenea benefica, dar nu in timpul zilei, cand exista riscul ca soarele ce apare dupa ploaie sa arda frunzele prin stropii de apa ce se vor comporta ca niste prisme optice pe frunze. Fertilizarea: Dupa perioada de repaus din timpul iernii, plantele pornesc primavara in vegetatie, consumand mai multe substante nutritive. De aceea, vara se fertilizeaza plantele la un interval de aproximativ doua saptamani, cu substante adecvate speciei. De evitat fertilizarea pe pamantul uscat (planta risca sa absoarba prea multe substante nutritive deodata) sau cu solutii in concentratie mai mare decat cea indicata in prospect.

Daunatorii: In aer liber, plantele sunt mult mai expuse atacului daunatorilor, care sunt frecvent prezenti in atmosfera. Pentru a evita infestatiile majore, se va examina planta cu atentie cel putin saptamanal si se va actiona la timp cu produse fitosanitare adecvate. Cel mai bun sfat il primiti la farmaciile fitosanitare, unde puteti achizitiona si produsele necesare tratamentului. Nu uitati sa solicitati si schema de tratament, cu perioadele de revenire! Toamna, dupa ce veti introduce plantele din nou in spatii inchise, acestea vor suferi putin. Pentru a face ca aceasta trecere sa fie cat mai putin agresiva, asigurati o buna iluminare si aerisire a spatiului decorat cu plante naturale. Va dorim succes si plante cat mai frumoase! Begonia elatior este o planta romantica, potrivita atat intr-un mediu rustic, cat si in spatiile moderne, unde rotunjimile sale atenueaza liniile uneori prea rigide. Florile sale sunt variat colorate, de la rosu, galben, portocaliu, roz pana la alb sau degradeuri. Lumina: Sunt plante ce iubesc lumina, dar fara soare direct. Temperatura: Begoniile necesita spatii racoroase iarna si caldute vara, ferite de temperaturi inalte. Daca se scot pe terasa vara, ele trebuie amplasate la umbra, ferite de vant si de razele directe ale soarelui. Umiditate: Au nevoie de umiditate atmosferica medie. Sol: Este necesar un substrat proaspat, afanat, bine drenat, cu continut ridicat de substante organice. Ghiveciul trebuie sa aiba orificii de drenare. Se replanteaza anual, primavara. Udare: Frecventa udarilor si cantitatea de apa utilizata variaza in functie de substratul folosit, de marimea ghiveciului, de drenaj si de conditiile mediului ambiant. Se va utiliza numai apa la temperatura camerei. Se uda moderat, intre doua udari se asteapta pana cand pamantul de la suprafata se usuca usor. Se va evita udarea abundenta, care duce la deterioarea rapida a plantei. Se fertilizeaza saptamanal vara,deloc iarna. Lucrari specifice: Dupa inflorire, begoniile se tund, iar in timpul vegetatiei se ciupesc pentru a determina ramificarea si indesirea plantei. Primavara se poate rari putin frunzisul, daca este nevoie. Begoniile sunt foarte sensibile la atacul ciupercilor, al paduchilor si al paianjenului rosu, acestea fiind cauzele principale pentru care, de multe ori, ele nu rezista in timp. Interventia cu substante fungicide, insecticide si acaricide trebuie sa se produca cat mai curand dupa depistarea infestarii. Inmultire: Begonia se inmulteste prin prelevarea butasilor de tulpina semilemnificati, dupa perioada de inflorire, care se introduc in substrat de propagare. Dupa aparitia radacinilor se planteaza oblic in pamant pentru a se pastra integritatea radacinilor noi, care sunt foarte casante. In timp, butasii se vor indrepta pe tutori. Begonia este o planta decorativa atat ca planta singulara, cat si in aranjamente combinate. Saintpaulia, violeta africana Violeta africana, denumita stiintific "Saintpaulia", este una din cele mai populare plante cu flori pentru spatiile de interior, disponibila tot timpul anului. Denumita impropriu si "Violeta de Parma", ea este o planta iubita si apreciata de oameni de toate varstele si constituie un cadou cu succes garantat in orice ocazie. Violetele se adapteaza usor in orice spatiu, sunt mici de statura si ne incanta cu florile lor ce apar la cateva luni. Exista multe varietati de violete africane, de marime mica sau mare, cu flori intr-o singura culoare

sau bicolore, cu floarea simpla sau batuta. Lumina: Sunt plante ce iubesc lumina, dar fara soare direct. Petiolul (codita frunzei) si culoarea intunecata a frunzei semnifica lumina prea scazuta. Soarele direct provoaca arsuri ale frunzelor. O fereastra orientata spre nord este cea mai buna locatie pentru violete. Pentru o crestere echilibrata, se recomanda rasucirea periodica cu 90 grade a ghiveciului. Se adapteaza bine la lumina artificiala, in special la cea fluorescenta, cu conditia asigurarii unui iluminat suficient, pentru min. 15 ore pe zi. Temperatura: Violetele cresc bine la temperaturi cuprinse intre 16 si 22 grade celsius. In cazul amplasarii la fereastra, se va evita racirea peste noapte, iar atunci cand este necesar, se vor pune paravane din carton intre planta si geam. Daca temperatura este mai ridicata, trebuie crescuta si umiditatea atmosferica din jurul plantei. Umiditate: Umiditatea atmosferica ridicata este benefica violetelor. Pentru completarea umiditatii atmosferice, se poate amplasa ghiveciul pe o farfurioara cu pietris umed, dar fara a tine ghiveciul in strat de apa. Sol: Este necesar un substrat bine drenat, cu continut ridicat de substante organice, usor acid. Ghiveciul trebuie sa aiba orificii de drenare, iar planta trebuie pozitionata cu frunzisul deasupra ghiveciului, pentru evitarea ruperii frunzelor. Se replanteaza anual. Udare: Frecventa udarilor si cantitatea de apa utilizata variaza in functie de substratul folosit, de marimea ghiveciului, de drenaj si de conditiile mediului ambiant. Se va utiliza numai apa la temperatura camerei. Se uda alternativ, doua udari la rand in farfurioara, o udare pe sol in partea superioara. Pentru udarea in farfurioara se umple farfurioara cu apa si se asteapta pina cand pamintul de la suprafata devine umed. Se indeparteaza apoi restul de apa din farfurioara. Intre doua udari se asteapta pana cand pamintul de la suprafata se usuca usor. Udarea periodica pe sol in partea superioara este necesara pentru a evita acumularea sarurilor minerale la suprafata pamintului in concentratie prea mare. Se fertilizeaza lunar vara, deloc iarna. De evitat udarea frunzelor, chiar si stropirea lor accidentala: pete dizgratioase vor aparea in curand pe suprafata frunzei atinsa de apa! Inmultire: Se inmulteste prin prelevarea frunzelor mature (dar nu batrane), care se planteaza in substrat de propagare. Dupa cca. 4-6 saptamani apar radacinile, iar frunzele noi dupa inca 4-8 saptamani. Dupa ce frunzele noi cresc, se replanteaza in ghiveci mai mare. Nu uitati: orice spatiu interior in care ne petrecem mai mult de o ora pe zi este necesar sa fie ambientat cu plante naturale decorative, pentru o calitate mai buna a aerului pe care il respiram si pentru o atmosfera mai buna a mediului in care stam. Aceasta pentru ca plantele naturale purifica aerul de noxe (praf, emisii chimice din mobilier si mocheta), combat uscaciunea aerului, maresc randamentul in munca prin senzatia de confort pe care o induc. Schefflera- arborele umbrela Schefflera este cunoscuta popular si sub numele de arborele umbrela, datorita frunzelor palmate care sugereaza imaginea unei umbrele. O alta denumire sub care mai este cunoscuta aceasta specie este "Aralia stralucitoare", datorita faptului ca face parte din familia Araliaceae. Este o specie originara din zonele tropicale ale globului, din Australia, Taiwan si altele. Genul Schefflera cuprinde cca 150 de specii de arbusti si arbori, care in locurile de origine ating inaltimi de 25-30 m. Arborele umbrela este o planta vesnic verde. Se inscrie printre putinele specii care se mentin frumoase chiar si cand sunt amplasate in locuri mai intunecoase. Ea nu tolereaza actiunea directa a razelor solare. Varietatile cu frunze variegate necesita locuri mai luminoase, care le asigura o

frumoasa colorare a frunzelor. Se dezvolta bine in locuri cu temperatura moderata, constanta in jurul valorii de 18-20°C pe perioada verii si 15-17°C iarna. Vara pot fi scoase in aer liber, pe balcoane sau terase unde sunt ferite de soarele direct si de curentii de aer. Udarea se realizeaza in functie de anotimp si intensitatea de crestere a plantei. Astfel, vara cand planta creste intens, se uda cu cantitati mai mari de apa, astfel incat substratul ei sa fie mentinut in permanenta umed, dar cu atentie sa nu exageram si apa sa balteasca la nivelul radacinilor, lucru daunator pentru planta. Iarna se uda mai rar si cu cantitati mai mici. Este o planta care se acomodeaza usor cu orice tip de substrat, cu conditia sa se dreneze bine si totodata sa retina suficienta apa sa fie in permanenta reavan. Fertilizarea se poate realiza o data pe luna, cu ingrasaminte cu concentratii reduse de macro si microelemente sau deloc, deoarece planta are tendinta sa creasca prea repede si sa capete aspectul usor etiolat. In timpul perioadei de vegetatie, planta poate fi ciupita de mai multe ori pentru a stimula ramificarea tulpinii de la baza, si de a obtine aspectul de arbust bine ramificat. In ceea ce priveste taierile severe aplicate primavara in scopul corectarii formei si inaltimii plantei, cele 2 specii au cerinte diferite. Schefflera arboricola poate fi taiata sever suportand bine aceasta operatie in timp ce Schefflera actinophylla nu tolereaza asemenea interventii. La plantele mici transplantarea se recomanda a fi realizata in fiecare primavara, in ghivece cu 2-5 cm. mai mari in diametru fata de anteriorul si in amestec proaspat de pamant. La plantele mai mari, transplantarea se realizeaza la 2-3 ani sau doar prin schimbarea pamantului de la suprafata ghiveciului pe 10-15 cm adancime la plantele mari, greu de transplantat. Inmultirea plantei se realizeaza prin butasi din tronsoane de tulpina, prin marcotaj aerian si prin seminte aduse din locurile de origine, deoarece planta nu infloreste si nu frucrifica in ghiveci. Daunatorii periculosi care ataca aceste plante sunt paianjenul rosu si paduchele lanos care pot fi compatimiti cu insecticide specifice. Buna dezvoltare a plantei este conditionata de asigurarea unor conditii optime de vegetatie. Asigurarea unei umiditati atmosferice ridicate prin pulverizarea apei pe frunze de cateva ori pe saptamana si stergerea frunzelor de praf, cu ajutorul unei carpe umede si moi, vor determina o crestere evidenta cu un aspect deosebit. Arborele umbrela poate fi asezat singular in locuri spatioase unde ii este evidentiata forma deosebita a frunzelor sau poate fi inclus intr-un aranjament cu alte specii decorative prin frunze sau prin flori. Palmier in miniatura Yucca este un gen din cele circa 40 de specii originare din America Centrala si India. Are o tulpina lemnoasa, groasa si aspra, din care se desprind rozete de frunze ascutite, lungi si inguste. Yucca poate fi cultivata si in aer liber, in zone in care temperatura nu coboara sub 10oC. Se recomanda a se planta in sere. Planta se multiplica prin prelevarea, primavara sau la inceputul verii, de fragmente de tulpina de minimum 10 cm lungime. Ele se trateaza cu pulbere de hormoni rizogeni, apoi se planteaza in ghiveci intr-o pozitie si la o adancime care sa le asigure verticalitatea. Pamantul trebuie sa fie un amestec de parti egale de turba si nisip grosier. Ghiveciul se acopera cu un clopot de plastic transparent, ferit de lumina directa a soarelui, la 24-27oC. Pamantul trebuie pastrat umed. Clopotul de plastic se indeparteaza dupa ce vlastarele tinere se vad (circa 3 saptamani de la plantare). Apoi, se pune ghiveciul intrun loc luminos.

Codiaeum variegatum (Croton) Bogata in culori, este o planta deosebit de pretentioasa, iubitoare de caldura, vara necesitand temperaturi de 26-28 grade C, iar iarna - de 16-18 grade C. Scaderea temperaturii sub 16 grade C determina defolierea plantei. Trebuie sa o uzi abundent cu apa la temperatura camerei. In incaperile cu atmosfera uscata, pulverizarea frunzelor trebuie facuta zilnic. Inmultirea se face prin fragmente de varf si de ramuri. IMPORTANT Variatiile bruste de temperatura si curentii de aer ii pot cauza caderea frunzelor. Caladium bicolor Frunzele in forma de inima au interiorul patat cu alb si nervurile in nuante de rosu. Fiind o planta cu tuberculi, isi pierde frunzele iarna, pentru ca in aceasta perioada intra in stare de repaus. De aceea, scoate tuberculii si pastreaza-i in nisip uscat pana in februarie-martie, cand poti sa ii plantezi in ghivece, intr-un amestec de turba si pamant de telina. Dieffenbachia picta ("Marianne") Are frunza ivorie, pastrandu-si culoarea verde pe margine si de-a lungul nervurii mediane. Stropes-te-o abundent tot timpul anului; pe perioada verii, aproape zilnic, pulverizeaza apa pe frunze. O poti inmulti prin varfuri si fragmente de tulpina. IMPORTANT Aceasta planta contine un suc otravitor ce cauzeaza inflamatii dureroase in contact cu pielea. Cele mai cunoscute Ficus elastica Desi consuma multa apa, fii atenta la excesul de umezeala si la variatiile bruste de temperatura. Fragmentele de varf cu doua-patru frunze sau cele de tulpina cu una-doua frunze pot fi folosite la obtinerea de noi plante. Tine aceste fragmente cateva minute in apa calduta, apoi pune-le in sticle cu apa sau intr-un amestec de turba cu nisip. Yucca elephantipes Desi prefera locurile calduroase, iarna trebuie sa-i asiguri o temperatura mai scazuta de 10sC. Vara, se uda de doua ori pe saptamana, iar in timpul iernii - o data sau de doua ori pe luna. Nu te ingrijora daca frunzele de la baza se ingalbenesc si cad, acesta fiind un lucru firesc pe masura ce planta imbatraneste. Curand, vei observa ca apar noi frunze.

Plante exotice pentru casa ta Florile viu colorate si forma deosebita a inflorescentelor sunt atuurile acestor specii, la fel de frumoase in aranjamente florale, dar si ca plante de ghiveci.

Cum se ingrijesc • Au nevoie de lumina abundenta, dar difuza. Ideal este sa le asezi in fata unei ferestre orientate spre est, dar fereste-le de razele directe ale soarelui. • Asigura-le o temperatura constanta (minim 16 grade C in timpul iernii). Variatiile bruste de temperatura si curentii de aer le pot fi fatale. • Intrucat prefera o atmosfera cu umiditate ridicata, metine pamantul umed prin udari frecvente, dar nu prea abundente (de doua-trei ori pe saptamana vara si o data pe saptamana iarna). • Curata periodic frunzele cu o carpa umeda si pulverizeaza-le cu apa. • Obtinerea de noi plante este posibila in special prin divizarea tufei, in momentul replantarii din primavara. Preleveaza portiuni compuse din doua-trei frunze si radacini suficiente. Presara pe taietura un fungicid pe baza de sulf si planteaza-le intr-un amestec poros de pamant, turba si nisip. • Fertilizarea se poate face de doua ori pe luna, din primavara pana in toamna. •

16 plante nelipsite din gradina sau balcon TRANDAFIRI Rosa

Pentru decorarea gradinilor, ca plante de glastra. Arbusti spinosi, cu flori de o mare eleganta, adesea parfumate si extrem de divers colorate. Pot fi plantati atat in locuri

PANSELUTE MARGARETE Viola tricolor, varianta maxima Chrisanthemum leucanthemum

Pentru decorarea rondurilor, bordurilor, jardinierelor. Plante bienale, de talie mica, cu flori albe, galbene, albastre sau violete, cu petale uni sau bicolore. Prefera locurile cu multa lumina si

Pentru borduri, amenajarea peluzelor, ca flori taiate. Plante perene, sub forma de tufa, care are in centru flori tubulare galbene si flori albe pe margini. Prefera locurile insorite, cu un sol

insorite, cat si in semiumbra, in soluri bine drenate, fertilizate. Toamna, tulpina se musuroieste, pentru a fi protejata de inghet. Primavara se dezgroapa si se taie la trei-cinci ochiuri. Se inmultesc in special prin butasi.

terenuri bogate in substante nutritive. Infloresc de toamna si pana in luna iunie, anul urmator, avand o inflorire bogata primavara. Se inmultesc prin seminte, semanate afara in iunie-august.

LILIAC Syringa

STANJENEI Iris germanica

PETUNII Petunia

Pentru decorarea gradinilor, ca floare de glastra. Arbust cu flori placut mirositoare, simple sau batute, de la alb la purpuriu si violet. Planta rustica, care nu necesita conditii speciale, fiind usor adaptabila. Infloreste la sfarsitul lui aprilie, inceputul lunii mai. Se inmulteste prin seminte, lastari, drajoni (lastari crescuti din radacina).

Pentru borduri, ca flori taiate. Exista numeroase soiuri, diferite prin forma, marime si coloritul variat - de la alb, galben si albastru-violet la brun. Pot fi plantati in zone insorite, intrun sol fertil, bine drenat, dar rizomii nu se vor acoperi total in pamant. Infloresc in mai-iunie. Rezista la frig, putand ramane patru-cinci ani in acelasi loc, pana se transplanteaza. Se pot inmulti prin divizarea rizomilor.

Pentru ronduri, borduri, ghivece si vase suspendate. Plante anuale, cu flori divers colorate, unicolore sau pestrite. Exista soiuri cu flori mari, soiuri pitice si pendule. Prefera locurile insorite si un sol bogat in substante nutritive. Infloresc din iunie pana in toamna. Udatul trebuie sa se faca moderat. Inmultirea se face prin seminte, care se seamana in ladite, in intervalul februarieaprilie.

GALBENELE Calendula officinalis

CIUBOTICA-CUCULUI Primula

bogat, bine drenat. Se inmultesc prin seminte si prin divizarea tufelor, la intervale de trei-patru ani. Infloresc din iunie pana in august.

LALELE Tulipa

Pentru ronduri, combinate cu alte plante. Flori anuale si perene, dispuse in inflorescente - cele din centru sunt purpurii, cele din margine sunt galbene. Se planteaza in zone insorite, pe terenuri calcaroase, bine drenate. Infloresc de primavara pana toamna. Se inmultesc prin seminte, care se seamana afara, pe brazda, din martie si pana in mai.

Pentru borduri, ca plante pentru Pentru borduri, stancarii; se ghivece, ca flori taiate. planteaza pe sub arbori. Plante bulboase, cu flori simple, Este o planta anuala, bienala sau uni sau bicolore, uneori perena, cu frunze dispuse in rozete parfumate. Paleta de culori a bazale (specii diferite). florilor este vasta. Prefera locurile semiumbrite, cu un Prefera locurile insorite sau usor sol umed si bogat in substante umbrite si solurile lutoase, fertile, nutritive. In functie de specie, poate bine drenate. Infloresc din martie in-flori din martie pana in pana in mai. Dupa ofilirea septembrie. Se inmulteste prin florilor, bulbii se dezgroapa si se seminte sau prin despartirea tufei, depoziteaza la racoare si la intervale de doi-trei ani. intuneric. Replantarea bulbilor se face in septembrie-octombrie.

IASOMIE (LAMAITA) Philadelphus

MUSCATE Pelargonium

OCHIUL-BOULUI Callistephus chinensis

Pentru decorarea gradinilor, garduri vii. Arbust cu tufa deasa si inflorire bogata. Florile sunt albe, rareori galbui, mari, puternic mirositoare. Nu suporta locurile umbroase, prefera terenurile expuse la soare. Are nevoie de un pamant afanat, bine drenat. Infloreste de primavara pana vara. Se inmulteste usor prin butasi.

Pentru decorarea gradinilor, a interioarelor si balcoanelor. Plante perene, cu tulpini suculente, frunze cu miros puternic si flori divers colorate. Prefera locurile insorite, dar racoroase si aerisite, precum si solurile bogate. Trebuie udate din abundenta. Infloresc atat vara, cat si iarna. Se inmultesc prin butasi si seminte.

Pentru peluze, ca floare de glastra. Planta anuala, cu flori simple sau batute, divers colorate - de la alb la rosu si de la albastru la violet inchis. Prefera locurile insorite, cu soluri argilo-nisipoase. Este o planta iubitoare de apa, dar nu suporta stagnarea acesteia. Infloreste din vara pana in toamna. Se inmulteste prin seminte.

CARCIUMARESE Zinnia elegans

GAROFITE Dianthus barbatus

NARCISE Narcissus

Pentru borduri, ca flori taiate, Pentru ronduri, ca flori taiate. plante pentru ghivece. Pentru amenajarea gradinilor, Plante anuale, cu flori de toate Plante perene, cu bulbi. Florile jardiniere, ca flori taiate. nuantele (mai putin albastru), sunt simple sau duble, parfumate, Plante bienale, cu flori mici, simple dispuse pe tulpini inalte (pot colorate in alb, galben sau sau duble, dispuse in inflorescente ajunge si la 1m). portocaliu. colorate variat (de la alb la Prefera terenurile insorite. Nu Infloresc de la inceputul lui purpuriu). sunt foarte pretentioase in martie pana in aprilie. Bulbii se Prefera terenurile argilo-nisipoase ceea ce priveste calitatea planteaza in soluri argilosi insorite. Infloresc din mai pana in solului. Prefera o udare nisipoase, bogate in humus. Nu iunie. In perioada de iarna rezista abundenta, dar sunt rezistente suporta excesul de umiditate. Este bine afara. Se inmultesc prin si la seceta. Se inmultesc prin bine ca, la trei-patru ani, bulbii sa seminte. seminte. fie scosi dupa inflorire si sa fie replantati toamna. CRAITE Tagetes Pentru ronduri, borduri, jardiniere, ca flori taiate. Plante anuale, cu un miros specific puternic si flori galbene, portocalii, uneori cu petale rosii-maro. Plante putin pretentioase, care suporta si semiumbra. Este indicat sa fie udate moderat. Se inmultesc prin seminte. Infloresc de la inceputul verii pana toamna.

Related Documents

Plante Apartament
June 2020 7
Plante
May 2020 17
Fitofagi-plante
July 2020 5
Plante-lecuitoare
June 2020 10
Plante Medicinale
June 2020 4

More Documents from ""