Perspective Sociologice Asupra Casatoriei Si Desfacerii Acesteia.docx

Perspective sociologice asupra casatoriei si desfacerii acesteia Din punctul de vedere al sociologiei, familia reprezinta “grupul social fundamental, care asigura mentinerea continuitatii biologice a societatii prin procreare, ingrijirea si educarea copiilor, precum si mentinerea continuitati culturale prin transmiterea catre descendenti a limbii, obiceiurilor, modelelor de conduita”[1]. Familia indeplineste, in raport cu individul si cu societatea, functii fundamentale, accentul punandu-se pe ansamblul si natura relatiilor manifestate in grup, ca si pe latura dinamico-functionala care confera specificitate familiei, in raport cu alte forme de comunitate. Relatiile de familie au un caracter de complexitate ce nu il mai intalnim la alte categorii sociale, dat fiind ca, in cadrul relatiilor de familie, apar aspecte morale, psihologice, fiziologice si economice intre cei care formeaza comunitatea de viata si interese.

Privind din prisma stiintelor juridice, familia “desemneaza grupul de persoane intre care exista drepturi si obligatii, care izvorasc din casatorie, rudenie (inclusiv adoptia), precum si din alte raporturi asimilate”[2]. Notiunea sociologica si cea juridica a familiei, in mod obisnuit, coincid, se suprapun, dar exista situatii cand aceasta corespondenta nu se mai aplica. De exemplu, cand un copil este incredintat unei institutii de ocrotire inceteaza relatiile de fapt intre el si parintii sai, dar nu si cele juridice care se exprima prin obligatia de a platii contributia la intretinerea copilului. Putem spune ca trebuie facuta distinctie intre raporturi faptice, sociologice de familie si raporturile juridice de familie. Relatiile de familie prezinta aspecte personale, nepatrimoniale, si aspecte patrimoniale. Casatoria, ca principal izvor al familiei, poate fi definita astfel “uniunea liber consimtita intre un barbat si o femeie, incheiata potrivit dispozitiilor legale, cu scopul de a intemeia o familie, si reglementata de normele imperative ale legii”[3]. Mentionam ca actul juridic prin care se incheie casatoria nu poate fi considerat un contract. Din aceasta definitie a casatoriei decurg mai multe caractere : este uniunea dintre un barbat si o femeie, este liber consimtita, este monogama, se incheie in formele cerute de lege, are un caracter civil, se incheie pe viata, se intemeiaza pe deplina egalitate in drepturi dintre barbat si femeie si se incheie in scopul intemeierii unei familii. Casatoria, creand o familie, instituie o noua entitate sociala, care “confera partenerilor statusuri noi (sot/sotie, ginere/nora etc.)”[4] si prilejuieste relatii sociale noi, contribuind la structurarea statusului social al partenerilor, cat si la structurarea societatii. Din punct de vedere juridic, in Codul familiei sunt prevazute o serie de conditii de fond, ce au scop asigurarea incheierii unei casatorii numai intre acele persoane ce sunt apte, din punct de vedere fizic si moral, sa intemeieze o familie, si conditii de forma, ce constituie forma recunoasterii sociale a casatoriei, premisa ocrotirii ei de catre stat. Conditiile de fond constau in: a) conditii privitoare la aptitudinea fizica de a incheia casatoria (diferenta de sex, varsta matrimoniala, comunicarea starii de sanatate); b) conditii menite sa asigure o casatorie liber consimtita (consimtamant neviciat);

c) conditii privitoare la aptitudinea morala de a incheia casatoria (oprirea bigamiei, interzicerea casatoriei intre rude, interzicerea pe motive de adoptie). Conditiile de forma au ca continut o anumita conduita ce trebuie respectata si o serie de formalitati pentru a asigura legalitatea casatoriei (declaratia de casatorie, opozitia la casatorie, incheierea casatoriei in fata ofiterului de stare civila)[5]. Epoca industriala si mai ales cea postindustriala au afectat in mod serios functionalitatea familiei, o serie dintre aceste functii fiind intr-un declin accentuat, iar familia insasi intr-o mare criza. Putem exemplifica astfel: a) functia de socializare a fost diminuata prin aparitia institutiilor de educatie si aparitia mijloacelor media; b) functia afectiva este tot mai putin resimtita datorita instrainarii partenerilor. Acest declin, al functiunilor unei familii, determina cresterea spectaculoasa a cazurilor de divort, ca mijloc de desfacere a casatoriei, dar si aparitia unor moduri diferite de vietuire si convietuire. In esenta divortul este cauzat de incompatibilitattea partenerilor. Starea de incompatibilitate este, practic, certa in cazul in care unul din parteneri este perceput ca “om rau”, prin aceasta intelegandu-se insuportabil. Divortul este precedat de perioade de insatisfactie, traita tacit de parteneri, pentru un timp, ca apoi sa apara reprosuri, imputari reciproce si implicit destainuiri fata de altii, toate acestea ducand la la deteriorarea cuplului conjugal. Putem identifica apoi si o perioada de confruntare si de separare, ce apare pana la pronuntarea divortului, chiar daca partenerii impart aceeasi locuinta. Statistic vorbind, divortul este initiat in majoritatea cazurilor de femei. Casatoria, ca baza a familiei, nu constituie numai o problema de ordin personal, nu intereseaza numai pe cei doi soti, ci si societatea. “In toate relatiile de familie traieste un interes social”[6]. Caracterul social al casatoriei face ca vointa sotilor sa nu poata constitui prin ea insasi un temei suficient pentru desfacerea ei (soarta casatoriei nu poate fi lasata numai la latitudinea sotilor). Imposibilitatea de a continua casatoria, datorata unor motive temeinice, se constata de catre autoritatea de stat competenta.

Fundamentul stabilitatii casatoriei il constituie esenta morala a acesteia, adica afectiunea si inclinatia reciproca a sotilor, completata de sentimentul datoriei morale fata de familie si societate si cu comunitatea spirituala dintre soti. In principiu in casatorie se realizeaza armonia dintre datoria morala a sotilor si sentmentele si inclinatiile reciproce. Faptul ca divortul este permis, numai pentru motive bine intemeiate, verificate de organul de stat competent, atrage atantia asupra importantei pe care o prezinta casatoria si asupra raspunderii pe care si-o asuma partenerii prin incheierea ei. Divortul produce efecte numai pentru viitor. Divortul are efecte traumatizante asupra fostilor parteneri, dar mai ales asupra copiilor in cauza. Acestia din urma risca sa ramana cu o serie de traume in urma separarii de unul din parinti, intervenind un gol relational, chiar si complexe de stigmatizare si inferioritate sociala. “Desi diminuarea functiilor familiei este evidenta, iar divortionalitatea accentuata, totusi familia rezista ca una din institutiile fundamentale si este posibil, din cauza agravarii disfunctiilor societatii, ori sa se destrame, ori sa se transforme intr-un bastion al supravietuirii”[7].