Perspective 12

  • Uploaded by: Spoitu Tiberiu
  • 0
  • 0
  • November 2019
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Perspective 12 as PDF for free.

More details

  • Words: 4,192
  • Pages: 16
Revista Nr. 12, anul II, Mai 2008

Zile prinseprinse-n ir Am prins iar zilele în iraguri de perle i le-am lipit pe-un perete alb. Poate dac le voi colora diferit, contrastul va fi bun. Am decis sã fac astfel : 1. Luni prime te culoare focului, cãci luni îmi este tot timpul cald. 2. Mar i prime te culoarea p mântului, cãci pamantul pare mai aproape de mine mar i. 3. Miercuri prime te culoarea vântului, cãci vântul bate parc mai tare în fiecare miercuri. 4. Joi prime te culoarea vãzduhului, cãci mereu mã uit pe cer joi. 5. Vineri prime te culoarea marii, cãci mi-e dor în fiecare vineri de mare. 6. Sâmbãta prime te culoarea oamenilor, cãci mereu sâmbãta mã trezesc înconjurata de valuri de oameni fl mânzi de conversa ie. 7. Duminica prime te culoarea pielii tale, cãci duminica te in în bra e i î i optesc cuvinte moi. Mi-am în irat culorile pe perete. Am alte pietre pre ioase, dar valoarea e dubl , cãci în fiecare mã aflu eu, cu peisajele i gândurile mele. De mâine încep sã adun s pt mânile pe lan uri de mãtase. În curând voi aduna lunile… poate, cine tie, anii îi voi ingramadi în rubine i smaralde. Pân atunci, eu am s pt mâni i de perle iraguri …

Din Cuprins: „Te ui i in ochii mei sau poate mi se pare, t cerea ta ascunde r spunsul la întrebare…”

„Raluca: sunteti multi in aceasta comunitate? Emo: mey Emo: nu`mi place sa`mi exprim suferinta in grupuri . Emo: nu umblu in grupuri Raluca: un mit distrus…” „Am luat curcubeul de mân / i ne-am înnodat degetele / L sând un jur mânt copil riei…”

De cele mai multe ori ne confrunt m cu ni te întreb ri la care pu ini tiu r spunsul: Cine sunt? Care este scopul meu în via ? sau de ce trebuie s in cont pentru a lua o decizie corect ?

2

EmoEmo-Kids Termenul de “emo” vine de la "emotional", care ne poate duce, eventual, cu gandul la acele persoane ceva mai sensibile, afective, si usor de impresionat. “Emo” este, de fapt, starea pe care persoana ce se considera astfel o are datorita unor deceptii peste care nu a putut trece (in cazul unora) sau datorita simplului fapt ca “filmul a fost prea frumos pentru a se termina astfel” sau a unor versuri “ce deprima” (in cazul altora). Cert este ca aceasta stare nu apare doar de dragul de a fi “emo” ci, dupa cum au demonstrat si unii specialisti in domeniul psihologiei, de pe urma unor traume ce au modificat modul de a gandi, de a actiona. De multe ori aceste persoane au tendita sa se izoleze, sa se considere inferioare celorlaltor persoane, sa fie aspre cu ele insele, toate acestea, culminand, uneori, cu ganduri sinucigase, foarte rar insa intamplandu-se acest lucru. Acesta stare se manifesta in perioada adolescentei, sau perioada critica, asa cum o denumesc specialistii, cand tinerii, incercand sa se

regaseasca, au sansa sa se simta frustrati. Intr-un interviu, chiar Guy Picciotto, intrebat fiind cum se simte precum ‘creatorului genului de muzica emo’(cum il considera adeptii acestui current), a raspuns: ‘‘Nu recunosc aceasta atributie. Intotdeauna am crezut ca este cel mai retardat termen inventat. Stiu ca toate trupele urasc sa fie astfel etichetate. Se simt ofensati. Dar sincer, consider ca toate trupele din care am facut parte au fost punk-rock. Pentru mine nu are absolut niciun sens.” Specialistii neaga existenta genului de muzica emo, toti acestia spun ca se confunda cu punck-rockul. raluca : hallo! are you emo? Emo: da, mey, is emo – kid raluca: pe bune? Emo: da raluca: atunci pot sa-ti pun si eu niste intrebari? Emo: ce esti pshiolog? Te simti in masura sa`mi pui mi`e intrebari ? raluca: nu, nu sunt psiholog raluca: sunt o persoana care vrea sa inteleaga ce este cu acest curent "emo" raluca: asta daca bineinteles vrei sa imi zici emo: ok raluca: in ce consta curentul "emo"? emo: mey uite care sta treaba emo: sunt o persoana emo . emo: traiesc emo: ma port frezat raluca: ok emo: traiesc emo: viata unui emo ? emo: vrei mai multe despre mn ? raluca: nu .. emo: am prea multe probleme ca sa`ti spun tie raluca: nu vreau despre tine emo: asa raluca: vreau sa stiu mentalitatea unui adolescent emo emo: am 19 ani ca sa stii . raluca:eu am 17....si incerc sa ma documentez...deoarece toata lumea crede ca asa zisii copii emo sunt toti sinucigasi emo: mey, gresitit in totalitate raluca: incapabili sa realizeze ce frumoasa e viata..., iar eu vrea sa demonstrez ca nu toti sunt asa emo: nu ne judecati pe noi emo: lasa`l pe cel de sus sa ne judece emo: mi`e mia murit tatal vitreg… wai de capul meu emo: si mai multe decesuri 3

emo: am avut multe depresii. Emo:

stau intr`o garsoniera singur. raluca: deci aceste suferinte sunt declansate de moartea celor apropiati.. emo: peste un an ma duc la facultate emo: momentan lucrez. raluca: deci nu esti un inadaptat.. asta ceva de bine raluca: de unde

esti? Emo: lool Emo: Timisoara raluca: sunteti multi in aceasta comunitate? Emo: mey Emo: nu`mi place sa`mi exprim suferinta in grupuri . Emo: nu umblu in grupuri Raluca: un mit distrus Emo: poate de 3 ori pe sapt ies cu niste beieti. Emo: si cu iubita mea raluca: ok emo: si ea de altfel tot emo raluca: frecventati parcurile si cimitirele? emo: what? emo: ma faci sa rad pe bune emo: desi eram sad emo: apropo, nu umblu prin cimitire emo: nu`s persoana sa beau . raluca: mergi prin rockoteci? emo: dapz raluca: si cum reactioneaza rockerii cand te vad? Emo: foarte bn, ma inteleg bn cu ei . raluca: alt mit busted emo: iti dau o poza cu mine si cu pr mea ? raluca stefan: ok

raluca: ce muzica ascultati? Emo: ascult muzica emocore, emo-rock, emo-punk si alte stiluri asemanatoare ... raluca: ok..dar am inteles ca specialistii contesta existenta unor astfel de genuri...ce parere ai? Emo: nu sunt de acord noi muzica asta o ascultam.... emo: A Fire Inside, Fall Out Boy, Funeral for a Friend, My Chemical Romance, Panic! at the disco, Taking Back Sunday, Tokio Hotel ... raluca: esti obisnuit sa te machiezi atunci cand iesi din casa? emo: nu ma machez. emo: nu`mi place raluca: ai prieteni care se macheaza? Emo: no raluca: ce culori porti tu si ce culori si accesorii prietena ta? Emo: stii ce ? Emo: devii stresanta raluca: stiu raluca: si imi pare rau raluca: dar cred ca o sa iasa ceva de capul articolului emo: ma pui in ziar? raluca: nu, in revista scolii mele emo: ma imbrac negru . emo: tricouri largi care au o emblama rock emo: port skater ... raluca: ok..alt mit distrus emo: lool ? emo: dc zici asta ? raluca: pt ca se spune ca va imbracati in tricouri strimte cu ceva roz emo: pai asta se imbraca emo-girl raluca: urmaresti la TV emisiuni in care se discuta despre Emo? emo: nu pt ca spun numai bazaconii. Raluca: si faza de inceput...cu taiatul pe maini? raluca: e necesara dc esti emo? emo: stii ce`am scris la 14 ani emo: Intins pe cruce deasupra marilor involburate cu crestetul zdrobit si sufletul curgand in suvoaie fierbinti in desavarsire onirica, astept pustiirea finala. poftesc flamande ciori sa se infiga adanc in starvu-mi mort de placere patimind ireversibil prin curajul orb de a fi sorbit sarmane vieti cast si criminal etern vampiric indepartam falduri plumburii ale tristetii spre un amuzament mai obscur si las in urma noaptea sfintita cu sangele amantilor, 4

si sufletul tuturor plutind ca mierea si laptele peste paturi moi fara fara asternut. emo: citeste ce`am scris la varsta de 14 ani emo: ce intelegi emo: din aceste versuri? emo: citeste o data aia si intelege emo: ca iti dai seama de acolo ce exprima viata unui emo raluca: un lucru am inteles pana acum… nu tu alegi sa fii emo.. ci suferintele.. cred.. emo: nu viata ma face emo: ci problemele ma fac sa apar acest personaj . emo: stii ce inseamna emo-kids ?

emo: de unde vine kids ? raluca: majoriatea cred ca de la copii care au suferit (……) raluca: „Acest individ (emo emo) emo poate fi recunoscut dupa ochii puternic conturati- tu ai zis ca nu te machiezi… dar, intr-adevar, nu esti numai tu emo emo: eu traiesc ca un emo emo: ma intelegi emo: ma port raluca stefan (24.05.2008 16:15:49): aha emo: pa, am plecat… in oras Raluca tefan, X A

Vis funebru ` "La portile nebuniei,la marginea lumii Imi voi indeplini visele" spunea privindu-l bolnav. Si ea bea acum din sangele lui,rosu Ii bea trupul lichid de sticla Il stoarce de fiinta Si ii sfarteca viata,aruncandu-i sufletu` Din sicriele fiintelor ies monstrii El arde cat o mie de stele Culcat in iarba verde Spoitu Alexandru

Priveste cum sunt aruncate zaruri Zaruri in destine,destine in cioburi Diana Holban, VII A

Te ui i.. Te ui i in ochii mei sau poate mi se pare, t cerea ta ascunde r spunsul la întrebare Si de`ar fi sa fie dat, noi 2 sa ne desp r im, Ne vom revedea pe strada, con tien i ca ne iubim Acum tu e ti acolo, acum eu sunt aici Iar pt o lumea prea mare, noi suntem prea mici Idila dintre noi încet, încet sa stins Buc ica maxima din extaz nu s-a atins

M doare când vad ca nu-ti pasa Si îmi zici mereu ,,Nu mai conteaz .. las '' Meri i sa fii b gat intr'un cub de gheata, vr jeala la tine se leag cu atza N-ai sa po i sa tergi amintirile, ele sunt cele care mai tr iesc in tine Culeas de - Mocanu Daniel, XII A

5

Curcubeu Am luat curcubeul de mân i ne-am înnodat degetele L sând un jur mânt copil riei Am chemat fluturii i le-am pres rat zâmbete pe aripi i vise pe antene L sându-i cadou tinere ii Am plecat, de mân inând curcubeul meu, S împletesc prim vara în copaci Vi an Lidia, X A

Adolescen a Adolescen a înseamn pentru mine cea mai frumoas perioad din via , cea mai plin de nelini ti, izvorât din întreb rile care î i caut r spunsul, cea mai pu in echilibrat din punct de vedere emo ional din cauza necunoa terii locului pe care îl are adolescentul în societate i în univers i totu i febril de a se lansa într-o via ra ional i armonioas . Fiecare om este unic i tr ie te într-o lume a sa. La aceast etap a adolescen ei fiecare om se confrunt cu alcoolul, drogurile i ig rile. Este o mare tenta ie pentru a le încerca, s vezi cum sunt. Este greu s fi tu însu i când anturajul te face altfel ? Adolescen ii sunt diferi i prin : caracter, felul de a gândi, comportament fizic. De cele mai multe ori ne confrunt m cu ni te întreb ri la care pu ini tiu r spunsul : Cine sunt ? Care este scopul meu în via ? sau de ce trebuie s in cont pentru a lua o decizie corect ? Poate al i vor ti r spunsurile la aceste întreb ri mai târziu sau niciodat . Costache Andreea, IX SAM

Meri anu Alina, C-tin Br tescu

6

Blogosfera

Holban Diana, VII A

Rusu Anca Elena, VII A

7

Eduard Lemny

Cozan Dorin

8

Fru Frustr ri de pe Mess

9

1.www.Google.ro este la momentul actual cel mai popular motor de cautare la nivel international. Este atat de popular printre utilizatorii de internet, incat numele sau a devenit verb al limbii engleze, folosit frecvent: to google = a cauta. 2.www.Yahoo.com Yahoo! Messenger este un program de chat oferit de cei de la Yahoo!. Se poate discuta cu oameni din intreaga lume, de la tastatura sau prin voice chat. Voice chat-ul necesita cateva setari, un microfon si niste boxe sau casti.Yahoo! Messenger este oferit gratuit online si nu are niciun fel de restrictii in ceea ce priveste optiunile, adica este o versiune full si nu are optiuni limitate, ca multe soft-uri oferite online.Mereu apar noi versiuni de Yahoo Messenger, upgradate, cu functii mai bune sau mai rele. Un exemplu ar fi upgrade-ul facut de cei de la Yahoo fara sa ne anunte si pe noi … acela cu statusuri de 40 caractere maxim. 3. www.YouTube.com este un website care permite înc rcarea i vizualizarea de con inut video. Înfiin at în februarie 2005, YouTube s-a bucurat de o cre tere formidabil în popularitate, devenind un site pe care se vizioneaz milioane de videoclipuri zilnic. YouTube a fost recent achizi ionat de motorul de c utare Google pentru 1,65 miliarde dolari, cel mai mare pre pl tit vreodat pentru un site al c rui con inut este generat de c tre utilizatori . YouTube a atras îns controverse, legate de înc lc rea drepturilor de autor, un num r dintre videoclipurile de pe site fiind postate f r permisiunea de in torilor de drepturi de autor. 4. www.hi5.com Aproape toata lumea stie despre ce este vorba…asa ca nu voi mai reveni pe aceasta tema…pe multi ii aud spunand ca ce rost are un asemenea profil…ei bine, va spun eu…o astfel de chestie poate sa va faca mai populari decat sunteti…mai ales ca, daca ai noroc, poti chiar sa gasesti cu ce sa iti scurgi privirea pe acolo.:D

5. www.Wikipedia.org este o enciclopedie liber , dezvoltat în mod colaborativ de c tre voluntari. Oricine poate edita orice pagin din Wikipedia, astfel încât gre elile sau inadverten ele pe care le observa i în articolele care trateaz subiecte care v sunt familiare r mân, dac decide i s nu le corecta i.De asemenea, este foarte important faptul c Wikipedia este o enciclopedie liber : licen a sub care apar toate materialele din Wikipedia garanteaz faptul c orice contribu ie la Wikipedia este f cut în interes public, f r nici o posibilitate ca vreo persoan fizic sau juridic s - i însu easc aceste materiale.Dac dori i informa ii practice suplimentare despre Wikipedia, cel mai bun început este pagina de bun venit, care v va îndruma pe cel mai scurt drum c tre articolele obi nuite de interes legate de acest proiect. 6. www.Conquiztador.ro a fost creat de o firma de software din Ungaria, dupa o perioada de productie de aproximativ cinci ani. Jocul online a aparut pentru prima oara in 2002 in versiunea maghiara, ulterior fiind lansate si versiuni pentru Germania, Rusia, Statele Unite si Bulgaria. 7. www.trilulilu.ro este primul site romanesc de sharing (partajare de fisiere) video, imagini si audio. Site-ul a fost lansat oficial in 22 ianuarie 2007, dupa o perioada de testare „beta” de cateva saptamani, timp in care doar apropiatii echipei au avut acces la site. Trilulilu promoveaza spiritul de gasca, prietenia si flexibilitatea, in opozitie cu atitudinea de corporatie specifica altor site-uri de profil. 8. www.Referat.ro este cel mai mare site de acest gen din Romania.Gasesti peste 10000 de referate din toate categoriile si pentru toate varstele. 9. www.Linkmania.ro cel mai complex site de jocuri din Romania. Concursuri cu premii.Link a creat site-ul de jocuri online LinkMania(www.linkmania.ro) cu un singur scop: sa te joci si sa primesti si premii pentru asta. In plus, traficul realizat de utilizatorii Cable Link pe LinkMania este necontorizabil, adica indiferent cat te joci si ce downloadezi de pe site, totul este gratuit.

10. www.Trafic.ro este un website românesc dedicat monitoriz rii traficului altor site-uri, ce apar ine de netBridge Investments. El a luat na tere în anul 2000, doi ani mai târziu suferind o îmbun t ire semnificativ prin portarea pe baza de date Oracle 9i.Informa iile oferite de Trafic.ro sunt gratuite, oricine putându- i înregistra propriul website în vederea monitoriz rii. În prezent, el este organizat în mai multe categorii i ofer un clasament al celor mai vizitate site-uri, precum i diverse informa ii conexe despre fiecare dintre ele. Trafic.ro a fost dezvoltat i pe pie e din afara României sub numele Traceics.Trafic.ro Traceics este unul dintre promotorii internetului românesc, fiind singurul serviciu gratuit de acest gen din România, care a reu it s se impun ca un barometru oficial al pie ei de internet. Autor: Înc o Anonim (z u c nu v -n eleg, fetelor!) 10

MERGEM SPRE VICTORIE!!! Sâmb t , 24 Mai 2008, ora 9.00, a avut loc competi ia sportiv „Handbal „Handbal i fotbal în mediul rural”, faza semifinale, în localitatea Crucea. Competi ia este organizat de Direc ia pentru Sport Constanta a i Consiliul Jude ean Constan a. Liceul nostru a fost reprezentat de c tre echipa de fotbal a claselor VV-VIII compus din: Balaur Andrei (VIII B), Bozdog Ionu (VIII C), Ciurea M d lin (VIII B), Irimia Vasilic (VIII D), Mariniuc Valentin (VIII A), Oprea Cristi (VII A), Pîrlog Gabriel (VIII C), Stoica George (VIII A) i T nase R zvan (VII D) i a avut de înfruntat echipele echipele reprezentative ale localit ilor Crucea, Hâr ova i Satul Nou. În total ss-au jucat ase meciuri în urma c rora echipa noastr a fost desemnat câ tig toare cu un total de trei victorii din trei posibile, calificânducalificându-se pentru faza final . Echipa a a vut vut o evolu ie foarte bun reu ind s ridice spectatorii din sal în picioare prin unun-doidoi-ul realizat de Pîrlog G. i Balaur A. care a pus mari probleme ap r rii echipelor adverse i desigur, prin ap rarea perfect care a oprit mingile adversarilor care nu au au reu it s -i pun mari probleme portarului Irimia V. Echipa noast a fost urmat în clasament de Crucea cu dou victorii, apoi Satu Nou cu o victorie i în cele din urm Hâr ova care a fost înfrânt în toate cele trei meciuri sus inute. Urm toarea etap , cea final , va avea loc la Constan a, probabil la Sala Sporturilor unde echipa noastr va întâlni alte trei echipe. Data i echipele participante vor fi anun ate în perioada imediat urm toare. Ur m mult succes echipei de fotbal în faza final i v a tept tept m s fi i al turi de ei i s le face i galerie la Constan a a a cum a fost i DD-ul Prof. Sub iric Mircea la Crucea! Mul umim! Prof.: Ciocan Ovidiu Educa ie Fizic

11

Meri anu Alina

12

13

Limbajul trupului Limbajul trupului desemneaz comunicarea prin intermediul mi c rilor sau pozi iei corpului. Acesta poate fi con tient sau incon tient. Acest limbaj poate fi observat de oricine, dar nu I se acord suficient aten ie. Uneori îl ignor m i încerc m s ne ascundem ascundem în spatele cuvintelor, dar nu trebuie s uit m c nu putem p c li pe oricine. Copiii reac ioneaz la acest tip de limbaj deoarece ei în eleg lumea prin intermediul intui iei. Acela i lucru poate fi aplicat în cazul adul ilor, când sentimentele sunt cele cele implicate. Persoanele care sunt întrîntr-o stare emo ional proast vor acorda mare importan acestuia. De fapt, adesea, aceste persoane re in cea mai mic aluzie gre it a unei persoane cu care converseaz . i, de obicei, trag singuri concluzii gre ite cum c persoana ar fi plictisitoare sau sup r cioas , astfel combinând orice depresiei i stimei de sine sc zute. O metod util de înv are a secretelor limbajului corpului const în privitul la televizor f r sunete i încercarea de a în elege ceea ce ss-a spus prin citirea limbajului corpului (de gesturi i alte c i de comunicare). Mesajele sunt foarte relative. Se va observa c oamenii spun multe lucruri prin limbajul verbal care este contrazis de c tre limbajul corpului. Cuvintele i limbajul trupului Pentru ca un p rinte s fie credibil atunci când spune copilului c este s n tos s mearg devreme la culcare, acest p rinte trebuie s se exprime atât verbal cât i prin limbajul corpului. Altfel, copilul ar putea avea impresia c aceast afirma ie este benefic pentru p rinte, prin faptul c el merge devreme la culcare. Este important de tiut c , de i limbajul trupului ne ofer o cale suplimentar de comunicare, care uneori contrazice limbajul verbal, ar trebui interpretat cu aten ie. În primul rând, limbajul limbajul corpului ar putea fi afectat de diverse deprinderi ale interlocutorului. În afar de diferen ele individuale, exist i diferen e de ordin geografic, precum i între diversele grupuri culturale. De exemplu, în Grecia, se d aprobator din cap pentru „nu” i se scutur din cap pentru „da”. Creierul uman transmite corpului cum trebuie s î i men in pozi ia. Limbajul trupului este incon tient i este menit s asigure un echilibru între sentimentele interne i aparen a exterioar . Dac ne dezvolt m o sensibilitate sensibilitate crescut la propriul limbaj al corpului, va cre te i abilitatea de a citi limbajul altor persoane. Acest lucru ne ajut s spunem dac persoana cu care convers m este fericit , trist , rezervat sau iritat . Sau, dac persoana minte, dac este ner bd toare sau plictisit . De asemenea, mai po i observa dac persoana te place, este sau nu de acord cu ceea ce spui, are un comportament agresiv, suspicios sau îngrijorat. Observarea sentimentelor ascunse Aten ia crescut fa de limbajul trupului î i va permite s observi sentimente ascunse, ideile preconcepute i inten iile sexuale; toate acestea prin intermediul vederii i al altor sim uri pe care le folosim la perceperea lumii din jurul nostru. Limbajul trupului const în mi c rile membrelor inferioare inferioare i superioare, pozi ia corpului, modalitatea de a sta, expresia fe ei, mersul, mi c rile oculare i gesturi regulate de tipul mi c rii de atingere a p rului, atingere a nasului etc. Înclinarea capului semnaleaz o persoan pa nic . Aceast atitudine poate fi o consecin a obiceiului mamei ce î i înclin capul când te comp time te ca i copil. Î i arat c nu este sup rat pe tine, dar dore te s î i poarte de grij . De asemenea, mama î i b tea u or palmele sau te mângâia pe cap când dorea s te consoleze. consoleze. Continu m s facem aceste mi c ri i dup ce cre tem mari i nu o mai avem pe mama lâng noi s mai fac aceste gesturi. Ne batem u or peste obraji, pe bra e sau ne frec m u or mâinile. Este posibil s î i ii palmele aproape de fa în momentul conversa conversa iei, în general acesta este un semn de nesiguran . Acela i lucru se poate spune i despre mi carea de r sucire a must ii sau a b rbii cu degetele, sau de aranjare a p rului, de exemplu, în spatele urechii. Blebea Mihaela, X A

14

Nevoia de A FI V-a i gândit vreodat cum ar fi s locui i pe strad ? Sau, cum ar fi s v câ tiga i cu greu banii de mâncare? Poate c nu, pentru c mul i dintre voi ave i totul i nu a i fost în aceast situa ie. V asigur c sunt oameni care nu au unde s locuiasc i nu au ce mânca, sunt oameni care cer esc pentru o pâine, sunt oameni care fur pentru o pâine. A i f cut vreodat o fapt bun ? A i v zut cum se bucur cei care nu au nimic atunci când cineva le ofer ceva? Sunt multe întreb ri f r r spuns. i tiu foarte bine c ei nu au nicio vin . Nu e vina lor c s-au n scut în s r cie. Crede i c nimeni nu- i dore te s aib tot ce viseaz ? S tr iasc în bog ie? Gândi i-v c ar trebui s ajut m ace ti oameni. S ne punem în locul lor, s nu mai fim a a lacomi! Sper c am reu it s trezesc un mic sentiment în inima voastr , ca s nu mai fie atâ i oameni s raci. Puia Anca Miruna, VII B

Perle de profi • • • • • • •

Bate-m-ar Mo Cr ciun, treci la loc! Te sim i ca în p dure, m i copile? Tu ai s - i ui i moartea acas , ca i înv tura! O scris cu un pix mort Haide i s nu mai pierdem timpul pierzând timpul Nu-mi mai explica mie c ra a împunge Avem absen i cu sutele, copii! Culese de: Furtun Elena, VII A

Vi an Lidia, X A Ciud enie foto

15

Personalul care se ocup de aceast aceast revist :

Coordonare:

Sub iric Valentina, Gheorghiu Elena, Caiali Vildan, Belbe Andreea, Dinescu Ionu , Feraru Georgiana, Vi en Anca, Caraiorgu Oana Georgiana, Pereanu Andreea, Popa Ana Maria, Vi en Andreea, Khalaf Samyra, Dimache Raluca, Furtun Elena, Guliu Adelina, Palme Alina, Stoica Laura, Rusu Anca Elena, Mihaela Mu at, Candoi Loredana, conducerea colii i elevi.

16

Related Documents

Perspective 12
November 2019 3
Perspective
May 2020 23
Perspective
November 2019 30
Perspective
April 2020 14
Perspective
May 2020 12
Perspective
April 2020 20

More Documents from ""