Crime împortiva Umanității.docx

Crime împortiva umanității

1. Deportarea şi exterminarea ţiganilor și evreilor din România în Transnistria (1941-1944) La 17 mai 1946, prin sentința Tribunalului Poporului, Mareșalul Ion Antonescu, a fost judecat și condamnat la pedeapsa cu moartea, imputându-se că a săvârșit cea mai mare crimă petrecută în istoria poporului român, alăturându-se Germaniei hitleriste la agresiunea contra popoarelor din Rusia sovietică, dar și crime de război împotriva popoarelor evreiești. Unul din cele mai importante capete de acuzare împotriva lui Ion Antonescu a fost alianța cu Germania în cel de-al II război mondial, mai precis, I.A. a fost acuzat că a băgat țara în război de partea naziștilor și a participat la dezastrul țării și crime de război prin aceea că au trădat interesele poporului român, punând țara în slujba dușmanilor. Al doilea mare capăt de acuzare a fost acela de crime contra umanității și politică rasială. Tribunalul Poporului a declarat că I.A se face vinovat de uciderea și deportarea evreilor, țiganilor și altor rase indizerabile, în scopul purificării etnice a României și că a declanșat o românizare forțată prin uciderea și deportarea celor de altă rasa sau naționalitate. Magistrații s-au referit la masacrele contra evreilor de la Odesa, Trenurile morții de la Iași, despre deportările romilor și evreilor în Transnistria într-un soi de lagăre de concentrare. În 1942, Antonescu a ordonat deportarea în Transnistria a 24.617 de cetățeni români de etnie romă, dintre care peste 11 000 au fost dați dispăruți și numai jumătate au supraviețuit și au reușit să se reîntoarcă în România. Pentru deportarea romilor în Transnistria nu s-a mai folosit - ca în cazul evreilor - pretextul de comunism sau activități subversive pro-sovietice, ci etichetarea întregii minorități rome ca nomazi și

„nemobilizabili

și

periculoși

ordinei

publice”.

Au

fost

deportați

în Transnistria 195.000 de cetățeni români de etnie evreiască dintre care, la 15 noiembrie 1943, au rămas în viață 49.927. În Transnistria, guvernul antonescian a mai exterminat peste 170.000 de evrei ucraineni. În total au fost masacrați peste 300.000 de evrei. Acuzatorii au adus ca probă inclusiv declarația lui I.A., și anume ordinul său către Alexianu, guvernator al Transnistriei (pe atunci) în privința evreilor: “Bagă-i în catacombe, bagă-i în Marea Neagră, dar scoate-i din Odesa”. „Curățirea terenului” a fost numele de cod folosit de regimul antonescian ca echivalent al

termenului german „soluția finală”. Ordinul de „curățirea terenului”, de deportare și de exterminare a evreilor din Basarabia și Bucovina a fost dat de Antonescu din proprie inițiativă și nu sub presiuni germane.

2. MASACRUL SAU GENOCIDUL DE LA SREBRENICA 1995 Aceasta se referă la uciderea în iulie 1995 a peste 8.000 de musulmani bosniaci, bărbați și băieți, din orașul Srebrenica din Bosnia și Herțegovina și din împrejurimi, find efectuat de către

unități ale Armatei Republicii Srpska (VRS) aflată sub comanda generalului Ratko Mladić în timpul războiului din Bosnia. Masacrul a fost însoțit de transferul forțat al unui număr între 25.000 și 30.000 de femei, copii și bătrâni bosniaci, și este considerat de Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie a fi o dovadă clară a intenției de genocid. În 1992, satele bosniace din jurul Srebrenicei au fost supuse constant atacurilor forțelor sârbe, fiind distruse în total 296 de sate. În 2008 și 2011 au fost aduși în fața justiției, doi politicieni renumiți: fostul președinte al Republicii Srpska în Bosnia, Radovan Karadzic și Generalul Ratko Mladici, ambii se ascundeau sub identitate falsă. Potrivit judecătorilor, masacrul a făcut parte dintr-o campanie de ”purificare etnică” planificată de Radovan Karadzic, generalul Ratko Mladic şi Slobodan Milosevic. Lista acuzaţiilor care i s-au adus fostului general Ratko Mladici a fost lungă şi a inclus capete de acuzare extrem de grave: genocid, încălcarea Convenţiei de la Geneva privind drepturile omului, crime de război şi crime contra umanităţii. Între aprilie 1992 şi iulie 1995, Mladici şi armata sa ar fi atacat, prădat şi distrus sate şi oraşe din Bosnia-Herţegovina. Acţiunile fostului lider al armatei s-au soldat cu mii de morţi, expulzarea sistematică şi agresarea populaţiei de altă etnie decât cea sârbă în timpul războiului. Tot în contul lui Ratko Mladici a mai fost trecută asedierea, timp de 3 ani, şi bombardarea oraşului Sarajevo. Nu în ultimul rând, fostul general se face răspunzător de comiterea genocidului de la Srebreniţa din iulie 1995. Sentinţa în cazul său s-a pronunţată la peste două decenii de la încheierea războiului din Bosnia: detenţie pe viaţă. Iar în 2016, Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPIY) l-a condamnat pe Radovan Karadzic la 40 de ani de închisoare, găsit vinovat de genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii în timpul conflictului din Bosnia (1992-1995). Radovan Karadzic, 73 de ani, şi Ratko Mladic, 76 de ani, au fost condamnaţi de TPIY pentru rolul lor în războiul care a urmat destrămării Iugoslaviei după prăbuşirea comunismului la începutul anilor 1990. Acest conflict a făcut peste 100.000 de morţi şi 2.2 milioane de deplasaţi. 3. HOLOCAUST – sau uciderea evreilor în masă din Europa Au fost uciși aproximativ șase milioane de evrei, de toate vârstele, majoritatea din Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acesta a fost programul de exterminare a evreilor „soluția finală a problemei evreiești”, plănuit și executat de regimul naționalsocialist din Germania, condus de Adolf Hitler și de colaboratorii acestuia. Victime ale Holocaustului cuprind nu doar evrei, dar și romii, polonezii, alte grupuri etnice slave, și pacienți ai Action T4 (persoane ucise deoarece erau bolnavi mintal sau aveau

handicap

fizic),

cetățeni

sovietici, prizonieri

de

război, homosexuali, martori

ai

lui

Iehova, negri, adversari politici ai naziștilor, și membri ai altor grupuri mai mici. Între 1941 și 1945, evreii au fost uciși sistematic într-un genocid, parte a unui eveniment mai mare care a cuprins persecuția și uciderea altor popoare europene. Începând cu anul 1933, naziștii au început să pună la punct o rețea de lagăre de concentrare. Până la jumătatea lui 1942, victimele erau transportate constant cu trenurile de marfă în lagărele de exterminare. Majoritatea celor care supraviețuiau călătoriei erau uciși sistematic în camere de gazare. Aceasta a continuat până la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial în Europa în aprilie–mai 1945. Principalele lagăre de exterminare au fost 1. Auschwitz-Birkenau: 1,4 milioane; 2. Belzec: 600 000, 3. Chełmno: 320 000; 4. Lagărul de exterminare Majdanek: 360 000; 5. Maly Trostineț: 65 000; 6. Sobibór: 250 000; 7. Treblinka: 870 000. 8. Einsatzgruppen, 2 milioane de evrei în mai puțin de un an.

4.GENOCIDUL ARMEAN Genocidul armean este un genocid comis între aprilie 1915 până în iulie 1916 sau chiar 1923, în care două treimi dintre armenii care trăiau pe teritoriul de astăzi al Turciei au pierit în urma deportărilor, foametei și masacrelor de mare amploare. A fost planificat și executat de către partidul de la putere la momentul respectiv, Comitetului Uniunii și Progresului (CUP), mai bine cunoscut sub numele de „Junii Turci”. Cauzele producerii și reproducerii crimelor împotriva umanității este slăbiciunea autorităților naționale și internaționale în privința aducerii în instanță și a condamnării criminalilor. Una dintre cauzele pentru care în cel de-al Doilea Război Mondial trei mari puteri (Germania, Japonia și Uniunea Sovietică) au comis asemenea crime a fost îngăduința față de actele similare comise în timpul Primului Război Mondial și pentru care autorii acestor masacre au rămas nepedepsiți.