Clauzele Abuzive.docx

REFERAT “CLAUZELE ABUZIVE ÎN CONTRACTELE ÎNCHEIATE CU CONSUMATORII”

Student:

1

CUPRINS

1. Noțiunea și caracteristica clauzelor abuzive. 2. Domeniul de aplicare. 3. Criterii de determinare a caracterului abuziv al clauzei contractuale. 4. Tipuri de clauze abuzive. 5. Reglementarea juridică a clauzelor abuzive prin prisma legislației europene. 6. Sancționarea clauzelor abuzive.

2

1. Noțiunea și caracteristica clauzelor abuzive. Orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii trebuie să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate. În contractul încheiat între comercinați (profesionişti) şi consumatori, libertatea contractuală, de stabilire a clauzelor contractului, este uzitată unilateral de către profesionişti, aceştia impunând clauze care le sunt favorabile, iar dezechilibrul juridic al părţilor contractante, astfel instaurat, constituie un abuz al profesionistului, având ca fundament puterea sa economică. Pentru a restabili echilibrul contractului, înlăturând şi sancţionând abuzul profesioniştilor, a fost reglementat domeniul clauzelor abuzive în contractele încheiate între profesionişti şi consumatori. Inserarea unor clauze abuzive în contractele dintre comercianţi şi consumatori este interzisă în mod expres de Legea privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Orice clauză abuzivă introdusă în astfel de contracte este considerată nulă din momentul încheierii lor. Astfel, clauza abuzivă este o clauză contractuală care nu a fost negociată individual cu consumatorul şi creează, contrar cerinţelor bunei-credinţe, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, care decurg din contract. Clauza abuzivă reprezintă o stipulaţie contractuală care are menirea de a rupe echilibrul contractual, transformându-l într-o modalitate de dobândire a unui avantaj excesiv în persoana comerciantului şi, respectiv, a unui „dezavantaj semnificativ” de partea consumatorului. Legislația referitoare la clauzele abuzive este o consacrare legală a principiului solidarismului contractual și, în acelasi timp, o aplicație specială a leziunii în contractele profesionale. Într-adevar, un contract care contine clauze abuzive este un contract lezionar, prestațiile părților fiind dezechilibrate, în favoarea profesionistului și în prejudiciul consumatorului. Ca o definitie genearală, se poate considera că este abuzivă o clauză care fiind preredactată de partea mai puternică a contractului îi conferă acesteia un avantaj excesiv.

Dezechilibrul presupus de includerea în contractele profesioniștilor cu consumatorii a unor clauze abuzive este un dezechilibru originar, care nu se confundă, dar nici nu exclude survenirea unui dezechilibru ulterior încheierii contractului, în cursul executării sale (în acest caz vorbim de impreviziune și nu de leziune). De asemenea, faptul că un profesionist uzeaza de clauzele abuzive, deși legea îi interzice includerea în contracte a unor astfel de clauze, poate fi considerat și un abuz de putere economică a profesionistului, sancționat de lege cu despăgubiri plătibile consumatorului. 3

2. Domeniul de aplicare Legea privind protecţia consumatorilor, definește consumatorul ca fiind persoana fizică ce intenţionează să comande sau să procure ori care comandă, procură sau foloseşte produse, servicii pentru necesităţi nelegate de activitatea de întreprinzător sau profesională. Cu privire la întrebarea dacă prin noţiunea de consumator se înţelege fie atât persoana fizică cât şi persoana juridică, fie numai persoana fizică, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că Directiva 93/13/CEE vizează exclusiv persoanele fizice. De asemenea, chiar şi în Propunerea de directivă privind drepturile consumatorilor, aceştia nu pot fi decât persoane fizice. Comerciantul – este orice persoană fizică sau juridică (vînzător sau furnizor de mărfuri, prestator de servicii), indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, care, în cadrul contractelor reglementate lege, acţionează în scopuri legate de activitatea sa de întreprinzător sau de activitatea sa profesională. Unele diferenţe pot fi constatate cu privire la terminologia folosită: fie sunt utilizaţi termenii de „vânzător” şi „furnizor”, fie de „comerciant” sau „profesionist”. Diferenţa dintre comercianţi şi consumatori este uneori dificil de făcut, mai ales în acele sisteme de drept care au înţeles să protejeze şi nonprofesionistul, persoană juridică. În dreptul francez, s-a recurs la criteriul domeniului de activitate a persoanei juridice. Agentul economic – este orice persoană juridică sau fizică autorizată pentru activitate de întreprinzător, care fabrică, transportă, comercializează produse ori părţi din produse, prestează servicii (execută lucrări). Contract de adeziune – contract în care clauzele sînt formulate în prealabil de una dintre părţi, iar cealaltă parte doar poate să accepte încheierea contractului în condiţiile impuse ori să renunţe la încheierea lui. Legea interzice comercianţilor să includă clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, or clauză abuzivă introdusă în astfel de contracte este considerată nulă din momentul încheierii lor. Orice contract încheiat între comerciant şi consumator trebuie să cuprindă clauze contractual clare, univoce, a căror înţelegere nu necesită cunoştinţe speciale. În cazul contractelor care conţin clauze standard, comerciantul are obligaţia de a pune la dispoziţia consumatorului gratuit, la cerere, un exemplar de contract pe care îl propune în formă scrisă, pe hîrtie sau pe un alt suport durabil acceptat de consumator.

4

3. Criterii de determinare a caracterului abuziv al clauzei contractuale. O clauză contractuală nefiind negociată în mod individual cu consumatorul este abuzivă în cazul în care creează, contrar cerinţelor de bună-credinţă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract. Astfel, din cuprinsul acestor prevederi se pot deduce principalele condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se putea vorbi de existenţa unei clauze abuzive: lipsa negocierii directe; încălcarea bunei-credinţe; şi crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Lipsa negocierii directe se materializează prin contracte de adeziune sau prin condiţiile generale de vânzare în privinţa cărora îşi produce efectul o prezumţie de abuz de putere economică, care poate fi răsturnată de profesionist prin proba negocierii. Pentru admisibilitatea unei astfel de probe, este necesară demonstrarea caracterului efectiv al negocierii, în sensul existenţei posibilităţii de a schimba conţinutul sau natura contractului. Un contract de adeziune (aceleaşi observaţii se pot face şi cu privire la clauzele standardizate) se caracterizează prin câteva trăsături specifice: a) este redactat unilateral de către partea care îl propune; b) nu permite negocierea prevederilor sale, chiar dacă permite înţelegerea acestora de către aderent; c) de regulă, conferă o poziţie dominantă comerciantului care l-a propus în raporturile sale cu consumatorul sau dacă nu, măcar una mai comodă. în esenţă, consumatorul nu are posibilitatea influenţării conţinutului unui asemenea contract, ci doar pe aceea de a adera sau nu la oferta preexistentă a comerciantului. Legea cuprinde (după modelul Directivei din 1993) criterii directe şi indirecte de determinare a acestui cadru contractual. Reţinem în această privinţă, două asemenea criterii: a) imposibilitatea consumatorului de a influenţa conţinutul clauzei; b) încălcarea de către comerciant a obligaţiei de transparenţă contractuală. Imposibilitatea consumatorului de a influenţa conţinutul clauzei contractuale este prevăzută ca şi criteriu al identificării abuzului contractual de art. 4 alin. (2) din Lege, conform căruia ” Se consideră întotdeauna că o clauză nu a fost negociată individual atunci cînd a fost inclusă de către comerciant în prealabil şi, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenţa conţinutul ei ” Se consideră întotdeauna că o clauză nu a fost negociată individual atunci cînd a fost inclusă de către comerciant în prealabil şi, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenţa conţinutul ei. 5

O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianți (profesionisti) pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. Obligaţia de transparenţă contractuală. Este conexă exigenţelor de publicitate şi informare specifice dreptului consumului' şi presupune garantarea dreptului consumatorului de a înţelege prevederile contractului pe care îl încheie. Termenii clauzelor propuse de profesionist consumatorului trebuie să fie redactaţi într-o maniera clară şi comprehensibilă „pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate”. În acest sens, legea stabilește expres la art.4 (alin2) că contractul încheiat între comerciant şi consumator va cuprinde clauze contractual clare, univoce, a căror înţelegere nu necesită cunoştinţe speciale. Încălcarea exigenţei de transparenţă contractuală se consideră că are trei efecte principale:

 va genera o interpretare contra proferentem - adică va fi interpretată împotriva profesionistului care a propus-o consumatorului. Astfel, conform art. 5 din Directivă, în caz de dubiu privind sensul unei clauze standardizate, ea va fi interpretată în sensul cel mai favorabil pentru consumator. În consecinţă, lipsa de transparenţă contractuală nu va avea ca efect automat considerarea clauzei netransparente ca fiind abuzivă. Practic, încălcarea regulii nu are decât efect probator, Legea fiind rezervată în a califica automat o clauză netransparentă drept abuzivă.

 Lipsa de transparenţă va constitui un factor important în declararea unei clauze ca fiind abuzivă. Aşadar, deşi lipsa transparenţei nu atrage automat calificarea unei anume clauze ca fiind abuzivă, este de reţinut că ea reprezintă o circumstanţă importantă în evaluarea globală a caracterului abuziv al unei clauze;

 Lipsa de transparenţă cu privire la clauzele care definesc obiectul principal al contractului, respectiv cu privire la raportul calitate/preţ, va avea drept consecinţă înlăturarea „imunităţii” acestor termeni de la controlul caracterului abuziv al unei clauze. Recurgerea, în scopul suprimării clauzelor abuzive, la criteriul bunei-credinţe, considerat, de altfel, fundamentul abstract al clauzelor abusive, se motivează prin existenţa abuzului de drept exercitat de partea contractantă mai puternică din punct de vedere economic, abuz care are drept consecinţă ruperea echilibrului contractual.

6

Un alt reper, în raport de care o clauză încheiată între profesionist şi consumator va fi considerată abuzivă, îl constituie crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului. Momentul în funcţie de care se stabileşte existenţa dezechilibrului este acela al încheierii contractului, întrucât pe durata executării acestuia, o eventuală lipsă a echivalenţei prestaţiilor ar putea fi o consecinţă a neprevăzutului. Directiva 93/13/CEE stabilește în mod expres elementele de identificare a dezechilibrului semnificativ, stipulând că pentru determinarea existenţei acestuia trebuie avute în vedere natura bunurilor sau serviciilor contractate, circumstanţele care au dus la perfectarea contractului, totalitatea clauzelor contractuale sau alte contracte care prezintă o strânsă legătură cu cel în cauză. Al patrulea criteriu: lista neagră a clauzelor abuzive. Controlul caracterului abuziv al unei clauze porneşte în principiu de la definiţia propusă de art. 3.1 din Directivă, potrivit căreia caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciază luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul și raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde. Lista clauzelor abuzive din Directivă cuprinde o clasificare destul de cuprinzătoare a clauzelor potenţial abuzive: clauze de excludere sau limitare a răspunderii comerciantului profesionist, clauze penale excessive, clauze potestative în favoarea comerciantului, clauze de denunţare unilaterală în favoarea comerciantului, clauze de prelungire automată a perioadei contractuale, clauze de integralitate, clauze de modificare unilaterală a contractului în favoarea comerciantului, clauze discreţionare pentru comerciant- care îi permit de exemplu să determine unilateral dacă a fost sau nu executat contractul în ce îl priveşte sau să interpreteze unilateral contractul, clauze de cesiune a contractului doar în favoarea comerciantului, clauze de executare unilateral, clauze de jurisdicţie care limitează dreptul consumatorului la instanţele de judecată sal îl fac mai anevoios sal mai costisitor. Dacă am vorbi de o scală a abuzivităţii, s-ar putea afirma că are un grad de abuzivitate ridicat clauza contractuală care exclude din sfera obligaţiilor contractuale ale profesionistului obligaţia de informare care prezintă o strânsă legătură cu obligaţia de bună-credinţă şi care este menită să asigure un consimţământ valid şi executarea în bune condiţii a contractului de consum. Fundamentul prezumării ca abuzive a unelor clauze îl reprezintă atingerea adusă dreptului privind accesul la justiţie, atingere care se materializează prin clauzele atributive de competenţă care, de regulă, au menirea de a atribui competenţa de soluţionare a litigiilor decurgând din acel contract instanţei în circumscripţia căreia se află sediul profesionistului. Natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de: 7

a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului; c) faptul că consumatorul a fost încurajat să-şi dea acordul pentru clauza respectivă prin afirmaţia că va obţine un beneficiu sau un avantaj din acceptarea clauzei respective; d) puterea diferită de negociere a părţilor; e) faptul că bunurile sau serviciile au fost vîndute sau furnizate la comanda specială a consumatorului; f) faptul că comerciantul a acţionat în mod corect şi echitabil faţă de cealaltă parte ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare. g) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. Evaluarea caracterului abuziv al clauzelor nu se referă la obiectul contractului şi nici la caracterul adecvat al preţului sau al remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sînt exprimate în mod clar şi inteligibil. Obiectul contractului şi raportul dintre preţ şi calitate pot fi luate în considerare la evaluarea caracterului abuziv al celorlalte clauze contractuale. Clauzele abuzive cuprinse în contractul încheiat cu consumatorul nu vor produce efecte asupra consumatorului şi se vor considera nule, iar contractul va continua să producă efecte în partea rămasă, în cazul în care poate continua să existe fără aceste clauze. De asemenea, doctrina menționează condițiile aprecierii unei clauze abuze. Acestea sunt: 

să existe în conţinutul unui contract tip sau de adeziune, adică la care aderă consumatorii în masă, sau care se referă la un contrat care este formulat din timp de către agentul economic şi consumatorul nu are posibilitatea să îl negocieze (contract de alimentare cu apă potabilă, contract de credit, contract de asigurări, contract de prestări servicii etc.);



clauza din contract, presupus abuzivă, pentru a fi declarată ilegală trebuie să cuprindă cumulativ următoarele elemente: – clauza este inclusă în contract prin încălcarea bunei-credinţe, adică agentul economic minte prin şmecherii consumatorul. De exemplu: prin crearea promoţiilor, sau grăbirea pentru semnarea contractului, precum că preţul e valabil doar pentru ziua semnării acestuia; – clauza nu a fost negociată direct cu consumatorul. De exemplu: consumatorul nu a avut posibilitatea să îl studieze, până a-l semna, cu un avocat sau cu un jurist şi să propună agentului, ce a formulat contractul, obiecţii la acesta sau completări. Mai exact, se consideră întotdeauna că o clauză nu a fost negociată individual 8

atunci când a fost inclusă de către comerciant în prealabil şi, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenţa conţinutul ei. De asemenea, faptul că anumite aspecte ale unei clauze sau o anumită clauză a fost negociată individual nu exclude aplicarea prevederilor prezentului articol pentru restul contractului în cazul în care evaluarea lui globală demonstrează că este, totuşi, un contract de adeziune. -

În cazul în care comerciantul pretinde că o clauză standard a fost negociată individual, lui îi revine sarcina probei;

 clauza creează, prin prezenţa sa în contract, un dezechilibru contractual semnificativ. De exemplu: agentul economic are mai multe drepturi decât consumatorul, iar consumatorul are mai multe obligaţii decât agentul economic.

4. Tipuri de clauze abuzive. Practica comercială a demonstrat, însă, că clauzele abuzive pot fi fără de număr, inventivitatea agenţilor economici neavând limite, atunci când este vorba de a ştirbi din drepturile consumatorilor. Pentru a fi mai ilustrativi, vom lua câteva exemple de clauze abuzive constatate de organele de control pe piaţă, fie înscrise, îndeosebi, în certificatele de garanţie, fie manifestate prin practicile comerciale abuzive ale comerciantului, şi anume: 

consumatorul va pierde dreptul la asigurarea garanţiei în situaţia în care nu returnează produsul defect vânzătorului în ambalajul original, nedeteriorat, A respecta această clauză (abuzivă) înseamnă să ne amenajam fiecare acasă câte o magazie de ambalaje;



consumatorul va pierde dreptul la garanţie dacă înstrăinează produsul altei persoane pe perioada de garanţie. Această clauza este abuzivă, în primul rând prin aceea că încalcă orice lege a proprietăţii, Constituţia şi orice altă reglementare internaţională. Odată ce un bun a intrat, în mod legal, în patrimoniul unei persoane (în cazul nostru, în patrimoniul unui consumator), acesta poate dispune de el, potrivit legii, inclusiv înstrăinându-l (vânzându-l, donându-l altui consumator). Aşadar, înstrăinarea nu poate avea, nicidecum, ca efect pierderea garanţiei de către consumatorul subdobânditor;



consumatorul, în cazul contractului tip de furnizare a energiei electrice, va suporta cheltuielile de verificare metrologică a contorului, cu toate că Legea privind protecţia consumatorilor indică că dacă mijlocul de măsurare aparţine prestatorului, atunci acesta suportă cheltuielile de întreţinere a acestuia. Această prevedere contractuală prin

9

conţinutul său îl dezavantajează economic pe consumator sau îl îmbogăţeşte fără justă cauză pe agentul economic prin utilizarea de practici comerciale ilegale; 

compania de asigurări prezintă consumatorului un contract pe 10 foi cu caractere mărunte şi cu termeni juridici străini pentru consumator, astfel încât contractul nefiind scris clar sau având un conţinut voluminos, ori fiind dubii că acesta conţine clauze abuzive;



declaraţia scrisă către consumatori de către patronul hotelului, pe afişul din faţa hotelului că aceasta „nu poartă răspundere pentru maşinile parcate în faţa hotelului şi pentru bunurile din camera turistului", cu toate că licenţa de hotelier eliberată de stat îl obligă la protecţia bunurilor turiştilor prin asigurarea parcării autorizate şi a safeurilor din camere. Sînt considerate abuzive clauzele care au ca obiect sau efect:



excluderea sau limitarea răspunderii prevăzute de lege a comerciantului în cazul decesului consumatorului sau al vătămării lui corporale şi/sau al deteriorării bunurilor lui materiale ca urmare a acţiunii sau a inacţiunii comerciantului;



excluderea sau limitarea drepturilor prevăzute de lege ale consumatorului faţă de comerciant sau faţă de o altă parte, în cazul neîndeplinirii totale sau parţiale ori al îndeplinirii necorespunzătoare a oricăreia dintre obligaţiile contractuale de către comerciant, inclusiv a opţiunii de a compensa o datorie către comerciant cu o creanţă pe care consumatorul o poate avea împotriva acestuia;



încheierea unui acord care creează obligaţii pentru consumator şi prin care furnizarea de servicii de către comerciant este supusă unei condiţii a cărei îndeplinire depinde doar de voinţa acestuia din urmă;



acordarea permisiunii comerciantului de a reţine sumele plătite de consumator, în cazul în care acesta din urmă decide să nu încheie contractul sau să nu îl execute, fără a se prevedea dreptul consumatorului de a primi o compensaţie în sumă cel puţin echivalentă de la comerciant, dacă acesta este partea ce rezoluţionează ori reziliază contractul, după caz;



solicitarea de la orice consumator care nu şi-a îndeplinit obligaţia să plătească drept compensaţie o sumă disproporţionată în raport cu prejudiciul cauzat de neonorarea obligaţiilor contractuale;



acordarea dreptului comerciantului de a rezoluţiona sau, după caz, de a rezilia la discreţia sa contractul, în timp ce consumatorului nu i se acordă aceeaşi posibilitate, sau acordarea permisiunii comerciantului de a reţine sumele plătite pentru bunuri/servicii care nu au fost încă furnizate/prestate de către acesta, în cazul în care comerciantul este cel care reziliază contractul; 10



acordarea posibilităţii comerciantului de a rezilia un contract cu durată nedeterminată fără un preaviz în termen rezonabil în formă scrisă, cu excepţia cazurilor în care există motive întemeiate de a face acest lucru;



prelungirea automată a unui contract cu durată determinată, în cazul în care consumatorul nu şi-a exprimat intenţia de a-l prelungi, atunci cînd termenul stabilit pentru ca consumatorul să îşi exprime intenţia de a prelungi contractul este mai mic de 14 zile;



obligarea irevocabilă a consumatorului de a respecta clauze cu care acesta nu a avut posibilitatea reală să se familiarizeze înainte de încheierea contractului;



acordarea dreptului comerciantului de a modifica unilateral clauzele fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract;



acordarea dreptului comerciantului de a modifica unilateral, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract sau prin referinţă la prevederile actelor normative în domeniu, orice caracteristici ale produsului sau ale serviciului care urmează să fie furnizat;



prevederea ca preţul bunurilor să fie stabilit în momentul livrării sau acordarea de posibilităţi comerciantului să mărească preţul acestora fără să îi acorde consumatorului dreptul corespunzător de a rezilia contractul, în cazul în care preţul final este nejustificat de mărit sau disproporţionat în raport cu preţul convenit la încheierea contractului, ţinîndu-se cont de circumstanţele obiective care au determinat comerciantul să modifice preţul;



acordarea dreptului comerciantului de a stabili dacă bunurile sau serviciile furnizate sînt conforme cu contractul sau acordarea acestuia a dreptului exclusiv de a interpreta orice clauză din contract;



limitarea obligaţiei comerciantului de a respecta angajamentele asumate de către intermediarii sau de către reprezentanţii acestuia sau asumarea angajamentelor de către acesta, cu condiţia respectării unei anumite formalităţi neprevăzute în mod expres de lege;



obligarea consumatorului să îşi îndeplinească toate obligaţiile, chiar în cazul în care comerciantul nu îşi respectă obligaţiile corelative;



acordarea posibilităţii comerciantului de a îşi cesiona drepturile şi obligaţiile prevăzute de contract, în cazul în care această acţiune poate servi la reducerea garanţiilor pentru consumator, fără acordul acestuia din urmă;



excluderea sau obstrucţionarea dreptului consumatorului de a intenta acţiune în instanţă judecătorească sau de a exercita orice alt drept prevăzut de lege, în special prin obligarea consumatorului de a soluţiona orice litigiu exclusiv prin arbitraj, care nu este reglementat 11

de dispoziţiile legale, restricţionînd în mod nejustificat dovezile aflate la dispoziţia consumatorului sau impunîndu-i sarcina probei care, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, trebuie să îi revină altei părţi la contract; 

limitarea răspunderii comerciantului pentru defectele ascunse ale produselor şi/sau ale serviciilor;



acordarea posibilităţii comerciantului de a restricţiona transferul de garanţie la recomercializarea produsului de către consumatorul iniţial;



impunerea unui termen consumatorilor mai mic decît cel prevăzut de lege pentru notificarea comerciantului despre anumite defecte ale produsului sau ale serviciului;



condiţionarea de către comerciant a prestării serviciului cu un anumit tip de mijloc de măsurare, deşi mijlocul de măsurare utilizat deja de consumator este legal;



excluderea sau limitarea dreptului consumatorului de a rezoluţiona sau, după caz, de a rezilia contractul în cazul în care comerciantul: - a modificat unilateral clauzele contractuale în condiţiile stipulate la lit.j); - nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale;



exonerarea comerciantului de obligaţia prevăzută de lege de a soma consumatorul sau de a-i stabili un termen pentru executarea obligaţiilor contractuale.

5. Reglementarea juridică a clauzelor abuzive prin prisma legislației europene. La nivel european, regimul juridic al clauzelor abuzive este reglementat de DIRECTIVA 93/13/CEE A CONSILIULUI COMUNITĂȚILOR EUROPENE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Scopul prezentei directive este de apropiere a actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre privind clauzele abuzive în contractele încheiate între un vânzător sau furnizor și un consumator. Directiva Consiliului 93/13/CEE din 05 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii a fost adoptată în vederea protejării consumatorilor de bunuri şi servicii prin eliminarea clauzelor abuzive din contractele de consum. Necesitatea adoptării unei legislații unificate a fost condiționată și de următorii factori: 

legislația statelor membre privind clauzele contractelor încheiate între vânzătorul

de bunuri sau furnizorul de servicii, pe de o parte, și consumatorul acestora, pe de altă parte, prezintă multe diferențe, rezultatul acestei situații fiind faptul că piețele naționale pentru vânzarea de bunuri și servicii către consumatori sunt diferite unele de

12

altele și că poate apărea o denaturare a concurenței dintre vânzători și furnizori, mai ales atunci când aceștia vând bunuri sau furnizează servicii în alte state membre; 

legislația statelor membre privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii prezintă divergențe semnificative;



statele membre au responsabilitatea de a se asigura că contractele încheiate cu consumatorii nu conțin clauze abuzive;



consumatorii nu cunosc normele de drept care, în alte state membre, reglementează contractele pentru vânzarea de bunuri sau de servicii; întrucât această necunoaștere îi poate descuraja să încheie tranzacții directe pentru achiziționarea de bunuri sau de servicii în alt stat membru;



pentru a facilita instituirea pieței interne și pentru a proteja cetățeanul, în rolul său de consumator, la achiziționarea de bunuri și servicii în temeiul unor contracte care sunt reglementate de legislația unui alt stat membru decât statul său membru, este esențial să se elimine clauzele abuzive în aceste contracte;



persoanele care achiziționează bunuri și servicii ar trebui protejate împotriva abuzului de putere de către vânzător sau furnizor, mai ales împotriva contractelor de adeziune și împotriva excluderii abuzive a unor drepturi esențiale din contracte”;



întrucât se poate obține o protecție mai eficace a consumatorului prin adoptarea unor norme de drept uniforme în ceea ce privește clauzele abusive, întrucât aceste norme ar trebui să se aplice tuturor contractelor încheiate între vânzători sau furnizori și consumatori; Prin urmare, trebuie excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive, inter alia, contractele de muncă, contractele privind drepturile de succesiune, contractele privind drepturi care intră sub incidența Codului familiei și contractele privind înființarea sau organizarea companiilor sau acordurile de parteneriat;



în conformitate cu criteriile generale selectate, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor, în special în cadrul activităților publice de vânzare sau furnizare, prin care se asigură servicii colective care iau în considerare solidaritatea dintre utilizatori, trebuie completată cu mijloace pentru efectuarea unei aprecieri globale a diferitelor interese implicate. Aceasta constituie o cerință de bună credință; deoarece, la aprecierea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită forței pozițiilor de negociere ale părților, faptului de a ști dacă consumatorul a fost încurajat să-și dea acordul pentru clauza în cauză și dacă bunurile sau serviciile au 13

fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului.Condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor atunci când acesta acționează în mod corect și echitabil față de cealaltă parte de ale cărei interese legitime trebuie să țină seama. În baza legislației UE, condițiile contractuale standard utilizate de comercianți trebuie să fie echitabile. Nu contează dacă se numesc termeni sau condiții ori dacă sunt parte a unui contract detaliat pe care trebuie să-l semnați. Contractul nu trebuie să creeze un dezechilibru între drepturile și obligațiile consumatorilor și cele ale vânzătorilor și furnizorilor. Clauzele contractuale trebuie redactate într-un limbaj simplu, inteligibil. Eventualele ambiguități vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Pe lângă cerința generală de „bună credință" și „echilibru", legislația UE conține și o listă de termeni specifici care pot fi considerați abuzivi. Dacă un contract prevede condiții abuzive, acestea nu sunt obligatorii pentru consumatori, iar comerciantul nu se poate baza pe ele. Iată câteva situații în care clauzele contractuale pot fi considerate abuzive în temeiul normelor UE: 1.

Răspunderea în caz de deces sau rănire. Clauzele care exclud/limitează răspunderea comerciantului în caz de deces sau rănire a consumatorului ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni din partea comerciantului.

2.

Despăgubirile în cazul în care comerciantul nu își respectă obligațiile. Condițiile care exclud/ limitează în mod nejustificat dreptul consumatorilor la despăgubiri în cazul în care comerciantul nu își respectă obligațiile contractuale.

3. Clauza de ieșire în favoarea comerciantului. Termenii care sunt obligatorii pentru consumator, dar îi permit comerciantului să iasă dintr-un contract de furnizare de servicii care nu îl avantajează. 4. Despăgubiri unilaterale în caz de anulare. Clauzele care îi permit comerciantului să păstreze sumele plătite în avans în cazul în care consumatorul anulează contractul, fără a permite însă despăgubirea echivalentă a consumatorului în cazul în care comerciantul este cel care anulează contractul. 5. Despăgubiri excesive. Clauzele care îi impun consumatorului care nu își îndeplinește o obligație să plătească despăgubiri mult prea mari. 6. Anulare unilateral. Clauzele care îi permit comerciantului să anuleze unilateral un contract, fără a-i da același drept și consumatorului. 7. Anulare în termen foarte scurt. Clauzele care autorizează comerciantul să rezilieze în termen scurt un contract fără dată fixă de finalizare, exceptând cazurile absolut justificate. 14

8. Prelungiri automate ale contractelor pe durată determinată. Clauzele prin care consumatorul trebuie să își notifice intenția de a rezilia contractul, dar care prevăd în acest sens un preaviz foarte lung. 9. Clauze ascunse. Clauzele care sunt obligatorii pentru consumatori, chiar dacă ele nu sunt evidente pentru aceștia înainte de semnarea contractului. 10. Modificarea unilaterală a contractului. Clauzele care îi permit comerciantului să modifice un contract în mod unilateral, cu excepția cazului în care contractul prevede un motiv întemeiat în acest sens. 11. Modificarea unilaterală a produsului sau serviciului. Termenii care îi permit unui comerciant să efectueze, în mod unilateral și fără un motiv valabil, modificări ale produsului sau serviciului care urmează să fie furnizat. 12. Variațiile de preț. Termenii care îi permit comerciantului să stabilească prețul final la livrare sau să îl mărească, fără a-i oferi consumatorului posibilitatea de a rezilia contractul în cazul în care prețul este cu mult mai mare decât cel convenit inițial. 13. Interpretarea unilaterală a contractului. Clauzele care îi dau doar comerciantului dreptul de a interpreta orice clauză din contract și de a decide dacă produsul sau serviciul este conform cu prevederile contractului. 14. Neonorarea angajamentelor asumate de personalul comerciantului. Termenii prin care comerciantul încearcă să eludeze angajamentele asumate de personalul său sau prin care astfel de angajamente sunt supuse altor condiții. 15. Respectarea unilaterală a obligațiilor. Termenii care îi obligă pe consumatori să își îndeplinească toate obligațiile care le revin atunci când comerciantul nu și le respectă pe ale sale. 16. Transferul contractelor către alți comercianți în condiții mai puțin favorabile. Clauzele care îi permit comerciantului să transfere contractul fără acordul consumatorului, ceea ce ar putea însemna condiții mai dezavantajoase pentru acesta din urmă. 17. Drepturi limitate la acțiuni în justiție. Clauzele care impun restricții cu privire la locul și modul în care consumatorii pot intenta acțiuni în justiție și care îi obligă să prezinte dovezi care intră în responsabilitatea celeilalte părți contractante. Termenii contractuali care sunt considerați abuzivi în baza legislației UE nu au valoare juridică și nu sunt obligatorii pentru consumatori. Atâta timp cât clauza abuzivă nu este un element esențial al contractului, restul contractului (cu excepția clauzei abuzive) rămâne valabil. 15

Aceasta înseamnă, de exemplu, că nu va trebui să renunțați la contractul cu sala de fitness doar pentru că o clauză din contract este considerată abuzivă. Țările UE trebuie să se asigure că cetățenii știu cum să își exercite aceste drepturi în baza legislației naționale și trebuie să dețină proceduri prin care întreprinderile să poată fi împiedicate să practice clauze abuzive. Peste tot în UE, autoritățile naționale răspund de respectarea normelor UE privind protecția consumatorilor. În cazul în care considerați că un anumit comerciant încalcă în mod repetat aceste norme, inclusiv la nivel transfrontalier, se recomandă de sesizat autoritățile.

6. Sancționarea clauzelor abuzive. Sanctiunea aplicabilă unei clauze abuzive este nulitatea absolută. Sancțiunea se aplică de instanță, doar în urmarea constatării caracterului abuziv al clauzei. Cu toate acestea, conform art. 4 din Legea nr. nr. 256 din 09.12.2011, dacă un consumator sau autoritățile competente în domeniu constată că o clauză are caracter abuziv, atunci consumatorul poate considera clauza respectiva ca fiind fără efect față de el. Constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive nu duce, în mod invariabil, la nulitatea întregului contract. Clauzele abuzive, deși lovite de nulitatea absolută, pot fi înlaturate din contracte sau înlocuite cu alte clauze într-o manieră care să le facă, în același timp, executabile și pe deplin compatibile cu legislația privind protecția consumatorilor. Dacă un contract poate fi continuat după eliminarea clauzelor abuzive sau după înlocuirea acestora cu clauze care să corespundă concilierii intereselor părților și echilibrului contractual, atunci rezilierea nu se impune. Suntem, deci, în prezența unei nulități parțiale a contractului. Regulile generale ale dreptului civil permit sancţionarea unor clauze abuzive: - nulitatea condiției pur potestative; - nulitatea clauzelor care urmăresc suprimarea sau reducerea garanției la care este obligat vănzătorul profesionist în ceea ce privește vicii ascunse ale lucrului; -nulitatea clauzelor prin care transportatorul se exonerează de răspundere în cazul în care obiectele transportate sunt pierdute sau avariate; - interpreatrea dispozițiilor contractului în favoarea debitorului. Evaluarea clauzelor contractuale şi decizia finală asupra faptului că acestea sînt sau nu recunoscute ca fiind abuzive se efectuează de către instanţa de judecată. Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor (denumită în continuare Agenţie) efectuează controlul respectării prevederilor prezentei legi şi constatarea clauzelor abuzive în contracte, la sesizarea consumatorului sau din oficiu, în condiţiile legii. În cazul constatării de clauze abuzive în contractul încheiat cu 16

consumatorul, Agenţia întocmeşte act de constatare şi intentează acţiune în instanţă judecătorească în vederea solicitării declarării nulităţii acestor clauze. În cazul în care constată caracterul abuziv al clauzelor contractuale elaborate pentru a fi utilizate în o multitudine de contracte, instanţa de judecată dispune nulitatea acestor clauze, excluderea lor din contract, impunînd, totodată, comerciantului obligaţia de a exclude aceste clauze din contractele cu acelaşi obiect încheiate cu alţi consumatori, precum şi interdicţia de a include astfel de clauze în alte contracte care urmează a fi încheiate cu consumatorii. Consumatorul prejudiciat nemijlocit prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi sau asociaţiile obşteşti de consumatori sînt în drept să intenteze acţiuni în instanţă judecătorească în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale consumatorilor prejudiciaţi, în vederea solicitării nulităţii clauzelor contractuale presupuse a fi abuzive, în condiţiile legii. În acest sens Directiva 93/13/CEE stipulează: “clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.” De asemenea, în măsura în care contractul nu îşi mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptăţit să ceară rezilierea contractului, putând solicita, după caz, şi dauneinterese. În doctrină, s-a atras atenţia că utilizarea de către legiuitor a termenului „reziliere” este improprie întrucât introducerea unei clauze abuzive într-un contract nu reprezintă o neexecutare a unei obligaţii contractuale, ci o încălcare a unei norme prohibitive. Directiva 93/13/CEE a reprezentat un pas important în protecţia drepturilor consumatorilor, aflându-se la baza adoptării, în statele membre, a unor acte normative având ca obiect de reglementare clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianţi şi consumatori. Instanţele naţionale sunt cele care apreciază caracterul abuziv al clauzelor contractuale, ţinând cont de faptul că trebuie găsit un punct de echilibru între securitatea contractuală cerută de către comercianţi şi eficacitatea protecţiei dorite de către consumatori. Dacă înaintea adoptării Directivei 93/13/CEE, comercianţii erau tentaţi să introducă astfel de clauze în contractele încheiate cu consumatorii, în prezent, aceştia s-au văzut constrânşi să modifice contractele de adeziune în acord cu prevederile Directivei 93/13/CEE. Totuşi, transpunerea Directivei 93/13/CEE a ridicat numeroase probleme în statele membre, în special în legătură cu noţiunea de consumator, criteriile de determinare a clauzelor abuzive, sancţiunea aplicabilă acestora. 17

Referitor la sancţiunea clauzelor abuzive, opţiunea majoritară în statele membre a fost în sensul considerării acestora ca fiind nule absolut. În schimb, se arată într-un studiu realizat la nivelul Comisiei Europene, România alături de alte câteva state a adoptat soluţia legislativă, potrivit căreia clauzele abuzive sunt valabile, cu excepţia cazului în care consumatorul invocă caracterul lor abuziv. Din examinarea textelor legale şi a jurisprudenţei relevante, se poate deduce faptul că prin interzicerea clauzelor abuzive s-a urmărit protejarea consumatorului, chiar dacă s-ar putea argumenta că astfel se aduce o limitare principiului clasic al autonomiei de voinţă. Dar, eliminarea dezechilibrelor semnificative dintre drepturile şi obligaţiile părţilor înseamnă revenirea la buna-credinţă contractuală. Eficientizarea aplicării reglementării în materia clauzelor abuzive presupune: - Informarea şi educarea consumatorilor; - Controlul prealabil; - Implicarea asociaţiilor profesionale; - Eficientizarea rolului Agenției pentru pivind protecția consumatorilor și Controlul Pieței.

Bibliografie

1. Codul Civil al RM. Publicat : 22.06.2002 în Monitorul Oficial Nr. 82-86 2. Legea nr. 105 din 13.03.2003 privind protecția consumatorilor. 3. Legea nr. 256 din 09.12.2011 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. 4. Directiva Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie.1993 privind clauzele contractuale abuzive, publicată în Jurnalul Oficial, L 95, 21 aprilie1993.

5. Nemțoi Gabriela. Clauzele abuzive în contractele încheiate între comerciant și consummator. Suceava, 2015 6. http://drept.unibuc.ro/dyn_doc/publicatii/revista-stiintifica/Regimul-juridic-alclauzelor-abuzive-2011.pdf 7. https://www.bizlaw.md/2017/01/30/clauzele-abuzive-in-contractele-incheiate-cuconsumatorii-ce-trebuie-sa-cunoasteti/ 8. https://legeaz.net/dictionar-juridic/teoria-clauzelor-abuzive

18