Lăpușneanul + Dacia Literară.docx

IDEOLOGIA PROMOVATĂ DE REVISTA Dacia literară CERINȚĂ: Scrie un eseu de minimum 400 de cuvinte despre ideologia promovată de revista Dacia literară, așa cum se reflectă aceasta într-o operă literară studiată. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: - descrierea contextului istoric în care a apărut revista Dacia literară; - prezentarea a patru trăsături ale ideologiei literare promovate în studiul Introducție; - stabilirea unei relații între ideile identificate în programul revistei și o operă literară studiată (text narativ sau text poetic); - exprimarea unei opinii argumentate despre importanța ideologiei promovate de revista Dacia literară, pentru literatura română a secolului al XIX-lea. MODEL DE ESEU: În perioada pașoptistă, înlăturarea domniilor fanariote și obținerea autonomiei administrative au favorizat modernizarea vieții social-politice și culturale a țărilor românești. Impulsionați de spiritul revoluționar ce cuprinde întreaga Europă și impresionați de cultura occidentală, pe care o descoperă mergând la studii în Franța sau Germania, scriitorii acestei epoci reformează instituțiile, promovează valori culturale noi, abordând genuri, specii literare, teme și viziuni variate. Sub influența culturii occidentale, apar o serie de societăți culturale, se dezvoltă învățământul, știința, presa, teatrul și se afirmă primii noștri scriitori moderni, care promovează creații originale bazate pe valorile naționale. Chiar dacă la începutul perioadei pașoptiste scrierile lor au caracter iluminist și spre sfârșitul acesteia se remarcă apariția unor elemente realiste, curentele literare care domină epoca sunt clasicismul și romantismul. Un rol decisiv în modernizarea culturii îl au revistele vremii, dintre care se distinge în mod deosebit Dacia literară, apărută la Iași, în 1840. Având ca obiectiv exclusiv literatura, revista se adresează tuturor românilor, militând pentru o limbă și o literatură comună. Articolul de fond, Introducție, redactat de Mihail Kogălniceanu, devine programul ideologic al revistei. Aici se evidențiază necesitatea existenței unei literaturi naționale originale, prin impunerea unui grai comun care să elimine culoarea locală pregnantă în celelalte publicații ale vremii. Pe de altă parte, Mihail Kogălniceanu combate imitațiile și traducerile, afirmând că acestea au devenit o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul național, știut fiind faptul că traducțiile (...) nu fac o literatură. Totodată, se indică sursele de inspirație ce pot fi utilizate de scriitorii vremii pentru a crea o literatură originală: Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre țări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitorești și de poetice, pentru ca să putem găsi și la noi sujeturi de scris. În același timp, mentorul generației pașoptiste militează pentru impunerea unei critici literare obiective, bazate exclusiv pe valorile estetice: Critica noastră va fi nepărtinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana. Promovând o literatură națională, inspirată din istorie, frumusețile patriei și folclorul românesc, acest articol devine manifestul romantismului românesc. Urmând îndemnul lui Kogălniceanu, se afirmă o serie de scriitori și poeți care fructifică acest univers tematic într-o manieră originală, contribuind astfel la modernizarea literaturii române. Publicată în primul număr al Daciei literare, în ianuarie 1840, ca model care ilustrează perfect viziunea lui Mihail Kogălniceanu asupra literaturii, nuvela lui Costache Negruzzi, Alexandru Lăpușneanul, este o capodoperă a speciei, fiind și cea dintâi nuvelă romantică în care se fructifică istoria națională. Caracterul istoric al nuvelei decurge, în primul rând, din temă: lupta pentru putere în Moldova secolului al XVI-lea. Acțiunea se axează pe evocarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanul (1564 – 1569), surprinzând lupta pentru impunerea autorității domnești și consecințele deținerii puterii de către un domnitor tiran. În acest scop, Costache Negruzzi valorifică artistic o serie de aspecte istorice preluate din cronicile moldovenești, mai ales din Letopisețul Țării Moldovei realizat de Grigore Ureche. Nuvela este structurată în 4 capitole, care fixează momentele subiectului, având mottouri cu rol rezumativ, constituite din replicile unor personaje. Astfel, capitolul I, având ca motto răspunsul dat de Lăpușneanul soliei boierilor: Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu!, reprezintă expozițiunea, surprinzând întorcerea lui Alexandru Lăpușneanul în Moldova și discuția acestuia cu Veveriță, Spancioc, Stroici și Moțoc, cei patru boieri din solia trimisă de Ștefan Tomșa. Intriga constă în hotărârea domnitorului de a-și relua tronul și de a se răzbuna pe boierii care l-au trădat în prima domnie. Capitolul al II-lea, care are ca motto replica adresată

doamnei Ruxanda de văduva unui boier: Ai să dai samă, doamnă!, constituie desfășurarea acțiunii. Ștefan Tomșa fuge în Muntenia, Lăpușneanul desființează armata pământeană, incendiază cetățile, ucide boieri și confiscă averile acestora. În urma intervenției doamnei Ruxanda, care îl roagă să înceteze omorurile, acesta îi promite un leac de frică. Capitolul al III-lea are ca motto cuvintele norodului: Capul lui Moțoc vrem! și reprezintă punctul culminant. Domnitorul participă la slujba de la mitropolie și cere iertare boierilor, invitândui la un ospăț de împăcare. Spancioc și Stroici fug în Polonia, Moțoc este omorât de mulțimea revoltată, iar cei 47 de boieri veniți la palat sunt decapitați. Piramida ridicată din capetele acestora va constitui leacul de frică pe care Lăpușneanul îl oferă soției sale. În ultimul capitol, care are ca motto amenințarea lui Lăpușneanul: De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu, este prezentat deznodământul. Retras la cetatea Hotinului, domnitorul se îmbolnăvește de friguri și este călugărit după obiceiul vremii. Deoarece, când își revine, îi amenință pe toți cu moartea, chiar și pe fiul său, urmaș la tron, doamna Ruxanda acceptă să-l otrăvească. Lăpușneanul se stinge în chinuri cumplite sub privirile nemiloase ale lui Spancioc și Stroici, fiind înmormântat la mănăstirea Slatina ctitorită de el. În concluzie, nuvela lui Costache Negruzzi, Alexandru Lăpușneanul, ilustrează perfect efectul pe care ideologia promovată de revista Dacia literară l-a avut asupra modernizării literaturii române, imperativele impuse de Mihail Kogălniceanu ducând la apariția unor opere literare originale, de o mare valoare estetică. Monumentalitatea personajului romantic, caracterul său machiavelic, spectaculosul acțiunilor, dozarea tensiunii narative, limpezimea limbajului, îl determină pe George Călinescu să considere această nuvelă pașoptistă o adevărată capodoperă a literaturii române și să afirme că, dacă aceasta ar fi avut în sprijinul său o limbă de circulație universală cum este engleza, probabil că ar fi devenit astăzi celebră ca Hamlet a lui William Shakespeare.

COSTACHE NEGRUZZI Alexandrul Lăpușneanul NUVELĂ PAȘOPTISTĂ CERINȚE: 1. Scrie un eseu de minimum 400 de cuvinte despre particularitățile nuvelei, prin referire la o operă literară studiată. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: - precizarea a două caracteristici ale speciei literare nuvelă, existente în opera literară ; - prezentarea, prin referire la nuvela studiată, a două elemente de construcție a subiectului și/ sau ale compoziției (de exemplu: acțiune, secvență narativă, conflict, relații temporale și spațiale, construcția personajelor, incipit, final, perspectivă narativă, tehnici narative etc.); - evidențierea relațiilor dintre două personaje, reprezentative pentru nuvela studiată. 2. Scrie un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți tema și viziunea despre lume, reflectate într-o nuvelă studiată/ într-un text poetic sau într-un text narativ studiat, aparținând perioadei pașoptiste. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: - evidențierea tipului de nuvelă pentru care ai optat și a trăsăturilor care fac posibilă încadrarea într-o tipologie, într-un curent cultural/ literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică; - prezentarea temei nuvelei, reflectată în textul narativ ales, prin referire la două episoade/ secvențe narative; - sublinierea a două elemente ale textului narativ, semnificative pentru ilustrarea viziunii despre lume a autorului/ a naratorului (de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, construcția subiectului, particularități ale compoziției, perspectivă narativă, tehnici narative, construcția personajului, modalități de caracterizare, limbaj etc.).

3. Scrie un eseu de minimum 400 de cuvinte despre raportul realitate - ficțiune ilustrat într-un text narativ studiat, pornind de la ideile exprimate în următoarea afirmație: ,,Ficțiunea nu este viața trăită, ci altă viață, inventată cu materialele oferite de prima […]”. (Mario Vargas Llosa, Scrisori către un tânăr romancier). MODEL DE ESEU: Publicată în primul număr al Daciei literare, din ianuarie, 1840, ca un model ce ilustrează perfect viziunea lui Mihail Kogălniceanu asupra literaturii, nuvela lui Costache Negruzzi, Alexandru Lăpușneanul, este o capodoperă a speciei, fiind și cea dintâi nuvelă romantică în care se fructifică istoria națională. Nuvela este o specie a genului epic în proză, de întindere medie, cu o construcție riguroasă a subiectului și un singur fir narativ, care urmărește evoluția personajului principal, surprins pe o perioadă mai mare de timp, angrenat în conflicte tensionate, care evidențiază o structură caracteriologică complexă. În ceea ce privește viziunea, nuvela se încadrează perfect în peisajul literaturii pașoptiste prin coexistența elementelor romantice cu cele clasice și realiste. Este o nuvelă preponderent romantică, deoarece se inspiră din istoria națională, protagonistul fiind un personaj excepțional care acționează în situații excepționale, în realizarea căruia se folosește procedeul antitezei (de pildă, antiteza înger-demon remarcată în prezentarea cuplului Ruxanda-Lăpușneanul). De factură romantică sunt și descrierile pline de arhaisme care dau textului culoarea epocii respective, și conflictele puternice finalizate cu moartea violentă, prin otrăvire a protagonistului. Sobrietatea stilului, echilibrul compoziției, caracterul moralizator al sfârșitului tiranului exprimat prin cuvintele lui Spancioc și Stroici: Învață a muri, tu care știai numai a omorî, sunt tot atâtea aspecte ce țin de clasicism. În plus, prezentarea unor realități istorice, a psihologiei mulțimii în momentul revoltei de la porțile cetății, conferă nuvelei caracter realist. Caracterul istoric al nuvelei, acesta decurge în primul rând din temă: lupta pentru putere în Moldova secolului al XVI-lea. Acțiunea se axează pe evocarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanul (1564 – 1569), surprinzând lupta pentru impunerea autorității domnești și consecințele deținerii puterii de către un domnitor tiran. Perspectivă narativă este dominant obiectivă, deoarece relatarea la persoana a III-a, cu focalizare zero și viziune „din spate”, este făcută de un narator omniscient, dar nu și detașat de evenimente și personaje, asupra cărora face uneori aprecieri subiective, evidente prin epitetele de caracterizare utilizate: tiran, mișelul boier, deșănțată cuvântare. Acțiunea se desfășoară linear, folosindu-se ca procedeu narativ înlănțuirea, deși există și pasaje în care se apelează la inserție, așa cum se întâmplă în capitolul II, în care se introduc scene din trecut, referitoare la destinul tragic al urmașilor lui Petru Rareș. Nuvela este structurată în 4 capitole, care fixează momentele subiectului, având mottouri cu rol rezumativ, constituite din replicile unor personaje. Astfel, capitolul I, având ca motto răspunsul dat de Lăpușneanul soliei boierilor: Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu!, reprezintă expozițiunea, surprinzând întorcerea lui Alexandru Lăpușneanul în Moldova și discuția acestuia cu Veveriță, Spancioc, Stroici și Moțoc, cei patru boieri din solia trimisă de Ștefan Tomșa. Intriga constă în hotărârea domnitorului de a-și relua tronul și de a se răzbuna pe boieriicare l-au trădat în prima domnie. Capitolul al II-lea, care are ca motto replica adresată doamnei Ruxanda de văduva unui boier: Ai să dai samă, doamnă!, constituie desfășurarea acțiunii. Ștefan Tomșa fuge în Muntenia, Lăpușneanul desființează armata pământeană, incendiază cetățile, ucide boieri și confiscă averile acestora. În urma intervenției doamnei Ruxanda, care îl roagă să înceteze omorurile, acesta îi promite un leac de frică. Capitolul al III-lea are ca motto cuvintele norodului: Capul lui Moțoc vrem! și reprezintă punctul culminant. Domnitorul participă la slujba de la mitropolie și cere iertare boierilor, invitândui la un ospăț de împăcare. Spancioc și Stroici fug în Polonia, Moțoc este omorât de mulțimea revoltată, iar cei 47 de boieri veniți la palat sunt decapitați. Piramida ridicată din capetele acestora va constitui leacul de frică pe care Lăpușneanul îl oferă soției sale. În ultimul capitol, ce are ca motto amenințarea lui Lăpușneanul: De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu, este prezentat deznodământul. Retras la cetatea Hotinului, domnitorul se îmbolnăvește de friguri și este călugărit după obiceiul vremii. Deoarece, când își revine, îi amenință pe toți cu moartea, chiar și pe fiul său, urmaș la tron, doamna Ruxanda acceptă să-l otrăvească. Lăpușneanul se stinge în chinuri cumplite sub privirile nemiloase ale lui Spancioc și Stroici, fiind înmormântat la mănăstirea Slatina ctitorită de el.

Principalul conflict este de ordin politic, fiind generat de lupta pentru putere între domnitor și boieri. Există însă și conflicte secundare, precum conflictul social, dintre boieri și popor, conflict vizibil în scena uciderii lui Moțoc, ori conflictul existent între Lăpușneanul și soția sa, Ruxanda. Construită pe antiteza romantică înger-demon, relația lui Lăpușneanul cu doamna Ruxanda evidențiază două caractere distincte. Fiică a domnitorului Petru Rareș, doamna Ruxanda fusese silită de obște să se căsătorească fără voia ei. Lăpușneanul o luase de soție din interes, ca să atragă inimile norodului în care via încă pomenirea lui Rareș. Supusă, femeia ar fi voit să-l iubească, dacă ar fi aflat în el cât de puțină simțire omenească. Femeie blândă și temătoare în fața lui Dumnezeu, ea este afectată de cruzimea soțului său și are curajul să-i ceară acestuia stăvilirea omorurilor. Lăpușneanul reacționează impulsiv la rugămintea ei, ducându-și mâna la jungher, dar se stăpânește, promițându-i un leac de frică. Deși o găsește rugându-se la icoane, îngrijorată pentru el, Lăpușneanul o invită pe buna doamnă în sala ospățului pentru a-i arăta piramida de capete. Leșinul ei îl amuză: Femeia tot femeie, zise Lăpușneanul zâmbind; în loc să se bucure, ea se sparie. Chiar și când e amenințată cu moartea (Pre cățeaua asta voi s-o tai în patru bucăți împreună cu țâncul ei), Ruxanda își respectă bărbatul și se teme să-i dea paharul cu otravă, numai dragostea de mamă determinând-o să facă acest gest. După cum se poate observa, Costache Negruzzi valorifică artistic o serie de aspecte istorice preluate din cronicile moldovenești. Din Letopisețul Țării Moldovei, realizat de Grigore Ureche, acesta preia imaginea personalității domnitorului, precum și scene, fapte și replici, cum sunt cele din mottourile capitolelor I și al IV-lea: Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu și De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu. Cu toate acestea, între realitate și ficțiune există diferențe majore. Reprezintă realități istorice: întoarcerea lui Lăpușnenul în Moldova și alungarea lui Ștefan Tomșa; întâmpinarea acestuia de către o solie de boieri care-i comunică faptul că nu este dorit de țară; căsătoria sa cu doamna Ruxanda, fiica lui Petru Rareș; destinul familiei acesteia; arderea cetăților și omorârea boierilor uneltitori; participarea lui Lăpușnenul la slujba de la mitropolie, decapitarea celor 47 de boieri, retragerea în Cetatea Hotinului, îmbolnăvirea, călugărirea, moartea prin otrăvire și îngroparea acestuia la Mănăstirea Slatina. Dar aceste realități istorice, prezentate succint în letopiseț, sunt îmbrăcate de Negruzzi în haina ficțiunii cu intenția de a obține un efect artistic deosebit. Se creează episoade noi precum cel al revoltei mulțimii, se imaginează decorurile romantice, se fac descrieri ample care ajută cititorul să-și imagineze o epocă de mult apusă, se integrează dialoguri pline de suspans care evidențiază pregnant caracterul puternic al protagonistului și întrețin tensiunea narațiunii. Ficțiunea se remarcă și în maniera în care scriitorul deformează uneori adevărul istoric din necesități estetice. Astfel, Negruzzi apelează la licențe literare, introducând în text personajul Moțoc, boier recunoscut pentru uneltirile sale în ceea ce privește impunerea domnitorilor țării, dar care nu mai trăia la a doua domnie a lui Lăpușneanul. Tot astfel, vor apărea și boierii justițiari Spancioc și Stroici în scena otrăvirii domnitorului, deși este cunoscut faptul că aceștia au fost uciși de negustorii lioveni după fuga lor din Moldova, deoarece au fost suspectați că sunt iscoadele lui Lăpușneanul. Un model de transfigurare artistică a realității este și episodul uciderii lui Moțoc, inspirată dintr-o scenă a lui Miron Costin, scena uciderii boierului Batiște Veveli în timpul domniei lui Alexandru Ilieș. Toate aceste adaptări ale faptelor istorice, într-o manieră originală, sunt dovada talentului artistic al unui scriitor ce-și depășește cu mult epoca și demonstrează că, ,,ficțiunea nu este viața trăită, ci altă viață, inventată cu materialele oferite de prima” (Mario Vargas Llosa). În ceea ce privește limbajul, acesta impresionează printr-o limpezime și o măiestrie artistică nemaiîntâlnite până atunci în proza românească. Stilul se remarcă prin sobrietate, concizie și echilibru între termenii arhaici, neologismele și regionalismele care dau culoare locală. Apar discret și figuri de stil precum: comparația (fu ca o schinteie electrică), metafora (în brațele idrei cu multe capete), epitetele (bucurie infernală; ochii săi sângerați). În concluzie, nuvela romantică, de inspirație istorică Alexandru Lăpușneanul, scrisă de Costache Negruzzi, este o adevărată capodoperă a literaturii române, un model pentru scriitorii unei perioade în care se căutau soluții pentru a crea o literatură originală, bazată pe specificul național. Monumentalitatea personajului romantic, caracterul său machiavelic, spectaculosul acțiunilor, dozarea tensiunii narative, limpezimea limbajului, îl determină pe George Călinescu să afirme că, dacă autorul ar fi avut în sprijinul său o limbă de circulație universală cum este engleza, probabil că astăzi nuvela sa ar fi fost la fel de cunoscută ca Hamlet a lui William Shakespeare. PERSONAJELE NUVELEI ISTORICE/ PAȘOPTISTE:

CERINȚE: 1. Scrie un eseu de minimum 400 de cuvinte despre particularitățile de construcție a unui personaj dintr-o nuvelă studiată. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: - prezentarea a două elemente ale textului narativ, semnificative pentru personajul ales (de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, construcția subiectului, perspectivă narativă, modalități de caracterizare, limbaj etc.); - prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul/ conflictele nuvelei studiate; - relevarea principalei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două episoade/ secvențe narative și/ sau prin citate comentate; 2. Scrie un eseu de minimum 400 de cuvinte despre relațiile dintre două personaje ale unei nuvele studiate/ ale unui text narativ studiat, aparținând lui Ioan Slavici. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: - prezentarea a două elemente ale textului narativ, semnificative pentru construcția personajelor alese (de exemplu: temă, perspectivă narativă, acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, construcția subiectului, modalități de caracterizare, limbaj etc.); - evidențierea tipologiei celor două personaje în care se încadrează, a statutului lor social, psihologic, moral etc. și relevarea unei trăsături a celor două personaje, semnificative pentru ilustrarea relațiilor, prin raportare la două episoade/ secvențe narative ale nuvelei alese; - exprimarea unei opinii argumentate despre relațiile dintre cele două personaje, din perspectiva situației finale/ a deznodământului. MODEL DE ESEU: Publicată în primul număr al Daciei literare, din ianuarie, 1840, ca un model ce ilustrează perfect viziunea lui Mihail Kogălniceanu asupra literaturii, nuvela lui Costache Negruzzi, Alexandru Lăpușneanul, este o capodoperă a speciei, fiind și cea dintâi nuvelă romantică în care se fructifică istoria națională. Caracterul istoric al nuvelei, acesta decurge în primul rând din temă: lupta pentru putere în Moldova secolului al XVI-lea. Acțiunea se axează pe evocarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanul (1564 – 1569), surprinzând lupta pentru impunerea autorității domnești și consecințele deținerii puterii de către un domnitor tiran. Perspectivă narativă este dominant obiectivă, deoarece relatarea la persoana a III-a, cu focalizare 0 și viziune „din spate”, este făcută de un narator omniscient, dar nu și detașat de evenimente și personaje, asupra cărora face uneori aprecieri subiective, evidente prin epitetele de caracterizare utilizate: tiran, mișelul boier, deșănțată cuvântare. Principalul conflict este de ordin politic, fiind generat de lupta pentru putere între domnitor și boieri. Există însă și conflicte secundare, precum conflictul social, existent între boieri și popor, conflict vizibil în scena uciderii lui Moțoc, ori conflictul existent între Lăpușneanul și soția sa Ruxanda. Personajele nuvelei, de factură romantică, sunt prezentate prin antiteză. Mijloacele de caracterizare a personajelor sunt variate, îmbinându-se caracterizarea directă, făcută de narator sau de alte personaje, cu caracterizarea indirectă, cele mai multe trăsături ale protagonistului reieșind din faptele sale, limbaj, comportament în relația cu celelate personaje, surprinderea gesturilor, a mimicii și a vestimentației. Alexandru Lăpușneanul este personajul principal al textului, el întruchipând tipul domnitorului tiran, care guvernează absolutist într-o societate dominată de anarhia feudală. Personaj eponim, acesta se individualizează din titlul nuvelei. Articularea numelui său, Lăpușneanul, îl scoate din contingent prin cruzimea ieșită din comun. În text este surprins în cea de-a doua domnie, deși există și referiri la prima, când a fost bun și drept, după cum reiese din autocaracterizare: Care s-au întors de la ușa mea, fără să câștige dreptate și mângâiere. Lăpușneanul este un personaj romantic, un erou excepțional care acționează în situații excepționale. El este construit din contraste, având calități și defecte puternic individualizate. Impresionează în egală măsură prin hotărâre, inteligență, abilitate politică, precum și prin cruzime, viclenie și disimulare. Hotărârea de a avea puterea este implacabilă, afirmând în fața boierilor din solie că mai degrabă-și întoarce Dunărea cursul îndărăpt decât să se întoarcă el. Voința se asociază cu o inteligență diabolică. Bun

cunoscător al psihologiei umane, Lăpușneanul reușește să manipuleze masele și să-și pună în aplicare planurile. Cunoscându-l bine pe Moțoc, îl va cruța, căci îmi ești trebuitor, ca să mă mai ușurezi de blăstemurile norodului, și-l va oferi mulțimii în momentul în care se revoltă, conștient fiind de forța acesteia: Proști, dar mulți. Disimularea se remarcă în comportamentul său de la mitropolie. Îmbrăcat cu toată pompa domnească, el vrea să îi impresioneze pe boieri. Își cere iertare, integrând fraze biblice în discurs ca semn al pocăinței sale. Afirmă cu ipocrizie că se căiește pentru faptul că m-am arătat cumplit, rău, vărsând sângele multora, se închină la icoane și se apleacă cu smerenie sărutând moaștele sfântului. Doar mimica îi trădează starea sufletească. Conștientizând monstruozitatea adevăratelor sale gânduri, el era foarte galben la față. Cruzimea rămâne principala sa trăsătură caracteriologică. Este evidențiată direct de mitropolitul Teofan (Crud și cumplit este omul acesta) și de Stroici (Nu-mi voi spurca vitejescul junghi în sângele cel pângărit a unui tiran ca tine). Chiar și naratorul sugerează acest lucru printr-o metaforă, apreciind că domnia lui a fost o pată de sânge în istoria Moldovei. Indirect, cruzimea se remarcă și prin faptele sale. Uciderea boierilor, culminează cu scena ospățului, în care sunt decapitați 47 de boieri din capetele cărora domnitorul clădește cu sadism o piramidă, ordonându-le încet și cu rânduială, după rang. Și gesturile sale sunt elocvente. În momentul începerii măcelului, el râdea; iar Moțoc (...) simțea părul zburlindu-i-se pe cap și dinții săi clănțănind. Dovezi ale caracterului său nemilos sunt și născocirea unor schingiuiri ca să nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri omenești, și atitudinea față de soția și fiul său, în care vede un uzurpator. Sfârșitul său violent este urmarea unei domnii sângeroase, fiind o răsplată binemeritată. Otrăvirea acestuia este percepută ca singura cale posibilă pentru a scăpa țara de un tiran. Construită pe antiteza romantică înger/demon, relația lui Lăpușneanul cu doamna Ruxanda evidențiază două caractere distincte. Portretul fizic al Ruxandei este prezentat direct de către narator, care afirmă că figura ei avea acea frumuseță, care făcea odinioară vestite pre femeile României. Era însă tristă și tânjitoare, căci își văzuse părinții și frații murind. Fiică a domnitorului Petru Rareș, doamna Ruxanda fusese silită de obște să se căsătorească fără voia ei. Lăpușneanul o luase de soție din interes, ca să atragă inimile norodului în care via încă pomenirea lui Rareș. Supusă, femeia ar fi voit să-l iubească, dacă ar fi aflat în el cât de puțină simțire omenească. Femeie blândă și temătoare în fața lui Dumnezeu, ea este afectată de cruzimea soțului său și are curajul să-i ceară acestuia stăvilirea omorurilor. Lăpușneanul reacționează impulsiv la rugămintea ei, ducându-și mâna la jungher, dar se stăpânește, promițându-i un leac de frică. Deși o găsește rugându-se la icoane, îngrijorată pentru el, Lăpușneanul o invită pe buna doamnă în sala ospățului pentru a-i arăta piramida de capete. Leșinul ei îl amuză: Femeia tot femeie, zise Lăpușneanul zâmbind; în loc să se bucure, ea se sparie. Chiar și când e amenințată cu moartea (Pre cățeaua asta voi s-o tai în patru bucăți împreună cu țâncul ei), Ruxanda își respectă bărbatul și se teme să-i dea paharul cu otravă, numai dragostea de mamă determinând-o să facă acest gest. Monumentalitatea personajului romantic, caracterul său machiavelic, relațiile tensionate dintre personaje și spectaculosul acțiunilor îl determină pe George Călinescu să considere nuvela lui Costache Negruzzi o adevărată capodoperă a literaturii române și să afirme că, dacă aceasta ar fi avut în sprijinul său o limbă de circulație universală cum este engleza, probabil că ar fi devenit astăzi la fel de cunoscută ca Hamlet a lui William Shakespeare.