Concert Din Muzică De Bach.docx

asurzită de refrenul permanent al casei era mizeria omului cu sine, pe care o cunoaște și n-o recunoaște. era un fenomen ce răspândea în toate simțurile un fel de paralizie similară cu ceea ce ar fi pentru alții fericirea. cum însă tăcerea celor doi era plină de calcule și de proiecte, nu se mai putea chema tăcere. ... cu un mic gol în coaste neprevăzut de anatomie. nu avea principii, avea gusturi. acest trai aventuros căpătase totuși, prin repetare, un fel de ordine. îi era pe dos să intre. nu-și pregătise atitudinea; o găsise în sentimentele lui. lucra numai pe poftă și la răstimpuri. ocolea familia ce-l ocolea. făcuse cu conștiința lui o tranzacție. în preajma pericolului, se putea ocroti mai bine. dezordinea fericită a reîntoarcerii un sentiment ce nu suferea analiză felul lui nepăsător îl făcea să simtă, desigur, mai puțin schimbările mari din jur. apucătura lui – bună ca și rea nu purta necaz femeilor pe care el i le vindea în detaliu. gene roșii ea era o țigăncușp uscată ca un drac, cu buze roșii ca sângele închegat și cu o pereche de ochi aprinși subt boneta de piele ce o împodobea, ascuțindu-i mai tare bărbia ascuțită. pe mâini negre, cu degete fuiorate, avea inele cu pietre cât un nasture de tunică. uscată ca un țipar ce-și avea toată carnea în ochi resimțea invariabil una din acele porniri amoroase pe care obișnuia a le rezolva repede și care, altfel, nu tulburau cu nimic buna lui stare fizică și morală. soluția asta foarte bună nu-l satisfăcea. ... de rândul ăsta, îi păruse că o femei nu poate înlocui pe alta.