Fragmente

FIȘĂ DE FRAGMENTE (pentru cursul 3) Fragment 1:​ Am hotărît să iau ca punct de plecare al căutării mele doar cîteva fotografii, cele de care eram sigur că există pentru mine. Nimic legat de vreun corpus: ci simple piese. În această dispută, la urma urmei convențională, dintre subiectivitate și știință, ajunsesem la această idee bizară: de ce n-ar exista, cumva, o știință nouă prin obiectul ei? O Mathesis singularis (și nu universalis)? Am acceptat așadar să mă iau drept mijlocitor al întregii Fotografii. Fragment 2:​ A admite studium-ul înseamnă neapărat să întîlnești intențiile fotografului, să intri în armonie cu ele, să le aprobi, să le dezaprobi, dar și, întotdeauna, să le înțelegi, să le discuți în tine însuți, căci cultura (de care ține și studium-ul) este un contract încheiat între creatori și consumatori. Studium-ul este un fel de educație (de cunoaștere și politețe). Fragment 3:​ Punctum-ul unei fotografii este acel hazard care, în ea, mă împunge (dar mă și rănește, mă sfîșie). Fragment 4:​ detaliul care mă interesează nu este, cel puțin nu în mod riguros, intențional; el se găsește în cîmpul lucrului fotografiat asemenea unui supliment în același timp inevitabil și grațios. Fragment 5:​ E ceea ce adaug fotografiei și ceea ce este totuși deja acolo. Fragment 6:​ Acele fotografii erau doar niște analogii, reînviind doar identitatea mamei, și nu adevărul ei; în schimb, Fotografia din Seră era cu totul esențială, ea realiza pentru mine, în mod utopic, știința imposibilă a ființei unice. Fragment 7:​ Ceea ce văd s-a aflat acolo, în acest loc care se întinde între infinit și subiect (operator sau spectator); s-a aflat acolo, dar s-a și separat imediat; a fost prezent în mod absolut, de necontestat, dar s-a și amînat deja. Fragment 8:​ Știu acum că există un alt punctum (un alt “stigmat”) decît “detaliul”. Acest nou punctum, care nu mai ține de formă, ci de intensitate, e Timpul. (...) Însă punctum-ul este: el urmează să moară. Citesc simultan: asta va fi și asta a fost; observ cu groază un viitor anterior a cărui miză e moartea. Dîndu-mi trecutul absolut al pozei, fotografia îmi spune moartea la viitor. Fie că subiectul ei este deja mort sau nu, orice fotografie este această catastrofă.