Cum-vorbim-cu-ceilalți-copii-din-clasă-și-cu-familiile-lor.docx

Cum vorbim cu ceilalți copii din clasă și cu familiile lor? Datorita dificultatilor care se asociaza tulburarile ADHD, reactivitatea emotionala ridicata, incapacitatea de inhibare a raspunsului imediat, toleranta redusa la frustrare, dificultatea de concentare pe sarcina care necesita efort sustinut, distractibilitate crescuta, adeseori se intampla ca numele copilului cu ADHD sa fie asociat cu situatii problematice diverse care apar la nivelul clasei. Aceste aspecte care definesc un profil atipic de dezvoltare pot conduce cu usurinta la etichetarea copilului cu ADHD cu etichete de tipul: ,,e nebun,, ,,trebuie dus la psihiatru,, ,,nu are ce sa caute in scoala normala,, ,,e bolnav cu capul,, ,,ii strica si pe cielalti,, ,,e prost crescut,, ,, e agitat, noi suntem o scoala linistita,, ceea ce constituie calea sigura catre excludere si marginalizare. La aceasta stare de fapt contribuie nu doar proprii lui colegi cat si parintii acestora si comunitatea largita in general. ,,Era uşor să-ţi dai seama ce era greşit, greu era să-ţi dai seama ce era bine’’. Mihail Gorbaciov

ADHD este o necunoscuta pentru multi parinti din Romania Studiile facute de diverse agentii romanesti au concluzionat ca peste 50% dintre parintii romani care locuiesc in mediul urban nu cunosc termenul de sindrom hiperkinetic cu deficit de atentie (ADHD), arata rezultatele primului studiu national asupra impactului social al acestei boli. Evident, daca ADHD-ul este inca un mister pentru multi dintre parintii din mediul urban, acest procentaj este dramatic de mare in mediul rural. In plus, studiile arata ca in jur de 70% la suta dintre parintii care au copii cu ADHD au ajuns sa consulte un medic dupa ce au observat ca micutul nu era atent, se misca tot timpul, era impulsiv si obraznic. Manifestarile ADHD sunt greu de evaluat de catre parinti pentru ca abia la varsta de sase ani se poate pune un diagnostic exact, dar, din acel moment, medicii lupta cu o boala deja instalata.

ADHD este o afectiune comportamentala. ADHD este caracterizata de un set de manifestari implicand lipsa de atentie, agitatia excesiva si impulsivitatea.

Simptome de inatentie: Nu acorda atentie detaliilor, nu asculta cand i se vorbeste, nu urmareste instructiunile primite, nu isi poate organiza activitatile, nu isi termina sarcinile, pierde des lucruri. Simptome de hiperactivitate / impulsivitate: se foieste, se agita, nu poate sta intr-un loc (isi paraseste locul atunci cand ar trebui sa stea), vorbeste excesiv, raspunde inainte de a auzi pana la capat intrebarea, isi intrerupe des interlocutorii.

Riscurile etichetarii copilului cu ADHA Comportamentul reprezinta tot ceea ce facem, incluzand atat aspectele pozitive cat si pe cele negative sau neutre. In viata de zi cu zi cand ne referim la comportamentul celorlalti vorbim in termeni de etichete, spunand despre un copil ca este agresiv, sociabil, ordonat. Suntem obisnuiti adesea sa facem interpretari ale modului in care se comporta cei din jurul nostru, adica sa identificam o cauza (a trantit caietul pe banca deoarece nu i-a placut ce i-am spus) sau sa generalizam un comportament, descriindu-l sub forma unor trasaturi de personalitate ( Mihai este agresiv sau bolnav). A fi agresiv este o eticheta lingvistica care inseamna mai multe comportamente specifice (exemplu: implinge colegii care ii stau in fata, injura, loveste, pune piedica, trage de par, scuipa, tachineaza etc .) Pentru a spune despre un copil ca este agresiv avem nevoie sa-l observam in toate momentele sale de viata, lucru care nu este posibil. Pe baza unor observatii limite la contextul clasei, generalizam un comportament si la celelalte aspecte din viata lui. Un lucru foarte important de subliniat este ca comportamentele noastre variaza in functie de context. Astfel un copil poate manifesta comportamente agresive acasa dar nu si la scoala sau invers. Acest lucru se intampla deoarece comportamentul nostru este influentat de mediul in care traim si de consecintele pe care le are. Pentru a face o interventie de calitate avem nevoie sa operationalizam etichetele, adica sa le descriem in comportamente specifice.

Etichetele si efectele lor - Etichetele nu ghideaza interventia pentru solutionarea problemei, deoarece sunt ambigui: ele pot insemna lucruri diferite pentru diferite persoane (exemplu: agresiv pentru o persoana poate insemna ca injura pe ceilalti, pentru alta persoana inseamna ca tranteste obiecte). Ca urmare daca spunem ca un elev este agresiv nu vom sti ce anume trebuie facut: sa gestionam relatia lui cu colegii sau modul in care ei interactioneaza cu obiectele. - Etichetele sunt folosie in mod eronat ca explicatii pentru comportamentele problematice si descurajeaza interventia pentru rezolvarea problemei (exemplu: spunem ca un elev

tranteste caietul pentru ca este agresiv si este agresiv pentru ca tranteste caietul- definitie circular). In aceasta situatie suntem tentati sa consideram ca nu exista nicio solutie pentru modificarea acestui comportament agresiv (tranteste caietul) , deoarece el se datoreaza faptului ca elevul este agresiv. - Etichetele pot fi folosite pentru a denumi o clasa de comportamente, dar aceste comportamente trebuie identificate si descrise specific atunci cand se doreste modificarea lor. - Etichetele aplicate elevului in urma observarii mai multor comportamente devine o eticheta pentru persoana (exemplu: elevul obraznic (eticheta ce desemneaza elevul la care au fost observate urmatoarele comportamente: raspunde neintrebat, ironizeaza profesorul, incalca regulile casei, loveste colegii)) . Aplicarea unei etichete negative unui elev determina generalizarea opiniei negative asupra acelui elev (exemplu: daca spunem despre copilul cu ADHD ca este nebun sau este obraznic, vom fi tentati sa observam cu precadere alte comportamente negative ale elevului care sa ne confirme convingerea despre el, sa consideram negative comportamente neuter (merge sa ude buretele sau cere o lamurire colegului de banca) sau sa facem judecati sau predictii negative legate de acel elev(exemplu: el este de vina pentru toate conflictele din clasa, nu am incredere in el, pentru ca este obraznic). In acest fel, etichetele aplicate persoanei scad probabilitatea modificarii comportamentelor sale nedorite si cresc probabilitatea deteriorarii relatiei dintre profesor si elev si relatiei elevului cu colegii sai. Definiti ,,boala,, copilului drept ,,o problema cu atentia si rabdarea,,: ,,Andrei are o problema de atentie si de rabdare,, si nu ,,Andrei e bolnav,,. Eliminarea etichetelor si scoaterea in evidenta a aspectelor problematice cu care se confrunta copilul cu ADHD are avantajul de a facilita procesul de intelegere si acceptarea a diferentelor dintre oameni. Fiecare copil reprezinta un univers unic cu o constelatie particulara de puncte tari si puncte slabe. Fiecare dintre noi avem lucruri pe care ne pricepem sa le facem si lucruri la care ne pricepem mai putin. Nu exista persoana perfecta. Faptul ca cineva e diferit de mine nu inseamna ca este mai bun sau mai putin bun decat mine. Pentru copii este foarte sanatos sa inteleaga ca fiecare are darul lui special iar diferenta nu inseamna neaparat ,,mai rau,,. Cum îl afectează pe copil etichetările? Tendința naturală a oamenilor este aceea de a categoriza informațiile, deoarece ne este mult mai ușor să descriem ceea ce ni se întâmplă. Dar atunci când e vorba despre copii și relația cu aceștia, etichetele au un impact negativ asupra sentimentelor legate de propria persoană. Când sunt mici, copiii nu știu de fapt cum sunt ei, dar sunt foarte atenți la ceea ce le transmit părinții. Cuvintele părinților devin gândurile lor despre propria persoană. Ce aude copilul tău cel mai des de la tine? Dacă un copil aude în mod frecvent ”Iar ești leneș și nu îți faci lecțiile la timp”, la un moment dat va spune ”Eu nu pot să fac lucruri ca și ceilalți copii deoarece sunt leneș”. Adevărul

este că acel copil are și momente în care el își face lecțiile la timp, dar acest tip de formulare nu permite decât înregistrarea aspectelor negative. Etichetarea este o generalizare, prin care o performanță de moment (ce am putut eu aici și acum) este transformată în ceva stabil, într-o trăsătură de personalitate. Este ca și cum ai lipi pe caietul de matematică o etichetă ”CAIET DE MATEMATICĂ” și chiar dacă tu în timpul pauzelor faci niște desene frumoase, el va rămâne tot caiet de matematică și nu unul de desen, deoarece așa spune eticheta. Cu cât o aude copilul mai des, cu atât ea va avea un impact mai puternic și va funcționa ca o profeție devenită realitate, luând forma unui gând despre propria persoană: ”Eu oricum nu pot să fac mai mult de atât deoarece sunt leneș”. Este logic ca dintr-o situaţie noi să tragem o concluzie despre personalitatea celuilalt? Copilul este tot timpul aşa sau are momente în care respectă regulile, se concentrează? Etichetarea pozitivă și negativă reprezintă două fețe ale aceleiași monede. Dacă un copil aude frecvent formulări de genul ”Ești grozav”, ”Ești deștept”, va avea în timp o problemă cu acceptarea propriilor greșeli, deoarece acestea vin în contradicție cu eticheta care i-a fost pusă și pe care o va resimți ca pe o presiune, ca pe un standard la care el trebuie să se ridice. De asemenea, etichetările îl învață pe copil să eticheteze și prin urmare să judece foarte ușor; de exemplu, poate fi la grădiniță, iar dacă un coleg îl împinge din greșeală el să îi spună ”prostule” deoarece el la rândul lui este etichetat atunci când a făcut ceva negativ. Indiferent dacă vorbim despre un comportament pozitiv sau negativ, pe noi ceea ce ne interesează este exact ce a spus sau a făcut copilul, ca să încurajăm sau ca să schimbăm ceva. Haideți să vedem cum putem înlocui etichetările. Cum altfel putem face? Atunci când îți place ceva la copilul tău și vrei să îi spui acest lucru, pur si simplu descrie ceea ce simți: ”Mă simt fericită atunci când văd ce încântată ești că te dai cu bicicleta”. În acest caz, o etichetare ar fi ”Ești o sportivă foarte bună”; apoi folosește ceea ce ai deja: o îmbrățișare, o atingere pe umăr, o strângere de mână, un zâmbet, un semn de amiciţie etc. Cu cât sunt mai naturale recompensele pe care le utilizăm, cu atât e mai mare şansa consolidării şi persistenţei comportamentului dorit. Copilul are nevoie de tine, de cuvintele tale, de interesul tău și nu de lucruri. O altă recomandare este aceea de a intra în jocul sau activitatea lui, de a te arăta interesat de ceea ce îl interesează pe el. Adresează-i întrebări despre ceea ce face și despre modul în care se simte atunci, de exemplu, ”Cum te simți atunci când joci fotbal?”. Fie că suntem copii, fie că suntem adulţi avem nevoie de recunoaştere şi de încurajare pe parcursul vieţii. De cele mai multe ori, acestea apar sub formă de laudă. Uneori este foarte greu să îţi dai seama care este graniţa dintre laudă şi încurajare. Există situaţii când lauda este o reacţie naturală şi potrivită momentului. De exemplu, într-o competiţie sportivă în care copilul marchează un gol, ar fi nefiresc dacă un părinte nu ar avea o reacţie spontană de bucurie însoţită de comentarii laudative: „Excelent! Ce lovitură bună!”. Într-o asemenea împrejurare, lauda devine o încurajare pentru că este o apreciere sinceră a eforturilor şi realizărilor copilului. E important de reţinut însă că acceptarea şi preţuirea copilului trebuie să fie continua şi necondiţionate de performanţa din diverse activităţi ale lui.

Pentru comportamentele nedorite Definiţi specific comportamentul copilului, ”Faptul că vrei să te joci doar tu cu jucăriile și nu le împarți cu ceilalți copii este greșit. Tu cum te-ai simți dacă ți-ai dori o jucările, iar celălalt copil nu ar vrea să ți-o arate?”. Arătați consecinţele emoționale, iar dacă este nevoie aplicați consecințe comportamentale ”Dacă nu împarți jucăria cu copiii, o să o punem în rucsac și te joci cu ea doar acasă, este decizia ta, faci cum vrei tu”. Secretul în funcționarea lor este aplicarea în comportament a condiționării; dacă vorbele tale nu se văd în ceea ce faci, ele rămân vorbe goale, iar copilul învață ”Las-o pe mama să vorbească, în final fac tot ce vreau eu, oricum nu mi se întâmplă nimic”. Țineți minte, nimeni nu e tot timpul bun sau rău, ci avem momente în care ne comportăm bine și momente în care mai greșim! Singura etichetă acceptată pentru noi oamenii și care ne ajută să o păstrăm în minte este aceea de ”imperfect”! Cum discutam cu parintii copiiilor care sunt colegi cu copilul cu ADHD? De cele mai multe ori parinti colegilor copilului cu ADHD sunt adesea foarte ingrijorati de situatia copiilor lor. Adesea copilul cu ADHD este perceput ca fiind ,,pericol public,, ceea ce creste nivelul de anxietate al parintilor privind siguranta copilului lor. Cele mai multe ingrijorari au legatura cu siguranta fizica si psihica a copilului (poate sa fie ranit, abuzat) . Modalitatea eficienta de a prezenta situatia parintilor colegilor presupune accentuarea beneficiilor pe care ceilalti copii le pot avea ca urmare a situatiilor aparute la nivelul clasei. Astfel se poate accentua ideea ca fiecare situatie problematica poate fi pentru fiecare copil din clasa un context de exersare si invatare a abilitatilor de rezolvare a problemelor cu ceilalti, de gestionare a emotiilor negative, de solicitarea a ajutorului, de relationare, de oferire a ajutorului. Toate aceste abilitati reprezinta achizitii importante care asigura adaptarea la varsta adulta. Toate aceste contexte ofera un antrenament pentru ce inseamna adaptarea la situatiile reale din viata. Cum putem sa facilitam integrarea in grupul clasei a copilului cu ADHD. Modelati perceptia copiilor din clasa privind copilul cu ADHD. Pentru a preveni excluderea, copiii au nevoie sa invete acceptarea diferentelor care exista intre ei si valorizarea acestor diferente. De aceea e important sa le repetati mereu copiilor ca oamenii sunt diferiti si fac lucruri diferite, fiecare are calitatile lui si nu ne putem compara unul cu altul. Daca observam ca cineva vrea sa excluda copilul cu ADHD din joc, interveniti in situatie si ajuta-l sa identifice consecintele excluderii (exemplu: tu cum te-ai simti daca eu tias spune ca nu vreau sa ma joc cu tine?). Valorizati copilul cu ADHD evidentiind in permanenta comportamentel e adecvate pe care le manifesta , calitatile si interesele pe care le are. Astfel, ceilalti copii vor prelua modelul dumneavoastra de comportament. Modelati perceptia copilului cu ADHD despre el Vazand ca este exclus din colectivul clasei sau ca nu poate sa-si controleze anumite comportamente ceea ce-l conduce de cele mai multe ori la relatii conflictuale cu ceilalti,

copilul si-a format o serie de ganduri negative despre el(exemplu: daca ceilalti ma resping inseamna ca nu sunt suficient de bun, daca eu nu pot sa controlez modul in care reactionez cand ma infurii inseamna ca sunt rau), ganduri care trebuiesc modificate. De aceea, el are nevoie de multa incurajare si de remarci pozitive din partea invatatoarei si a colegilor din clasa pentru a-si modifica perceptia negativa despre propria persoana. Este important ca el sa vada ca totii copiii au uneori momente cand se comporta neadecvat si asta nu inseama ca ei sunt rai.