Potentialul Turistic Al Muntilor Vladeasa

CUPRINS INTRODUCERE.............................................................................................................................1 ISTORIC AL CERCETĂRILOR GEOGRAFICE..........................................................................3 CAPITOLUL 1. AŞEZAREA GEOGRAFICĂ ŞI LIMITELE REGIUNII....................................5 1.1. Descrierea geografică a Munţilor Vlădeasa..........................................................................7 Masivul Vlădeasa.....................................................................................................................7 Ramura estică a Masivului Vlădeasa.......................................................................................7 Ramura vestică a Masivului Vlădeasa.....................................................................................8 CAPITOLUL 2. RESURSE TURISTICE NATURALE...............................................................11 2.1. Relieful................................................................................................................................11 2.2. Potenţialul turistic al climei................................................................................................16 2.2.1. Temperatura aerului.....................................................................................................17 2.2.2. Umezeala relativă a aerului.........................................................................................19 2.2.3. Nebulozitatea...............................................................................................................20 2.2.4. Durata de strălucire a Soarelui.....................................................................................21 2.2.5. Precipitaţiile atmosferice.............................................................................................23 2.2.6. Vântul..........................................................................................................................25 2.3. Reţeaua hidrografică...........................................................................................................25 2.3.1. Apele ca resursă turistică.............................................................................................27 2.4. Vegetaţia.............................................................................................................................30 2.5. Fauna..................................................................................................................................33 2.6. Solurile................................................................................................................................34 CAPITOLUL 3 RESURSE TURISTICE ANTROPICE............................................................35 3.1. Edificii şi elemente materiale cu funcţie turistică sunt:......................................................35 3.2. Activităţi umane cu funcţie turistică:..................................................................................37 CAPITOLUL 4 BAZA MATERIALĂ A TURISMULUI............................................................39 4.1. Baza materială a cazării.....................................................................................................39 4.2. Baza materială a alimentaţie publice..................................................................................43 4.3. Baza materială a agrementului...........................................................................................43 4.4 Căile şi mijloacele de transport...........................................................................................46 4.5. Trasee turistice în Munţii Vlădeasa....................................................................................59 4.6. Tipuri şi forme de turism ce se practică în Munţii Vlădeasa..............................................73 CAPITOLUL 5. POTENŢLUL UMAN.......................................................................................78 5.1. Populaţia - Element dinamic în activitatea turistică...........................................................78 5.2. Aşezările omeneşti..............................................................................................................78 CAPITOLUL 6 POSIBILITĂŢI DE DEZVOLTARE A TURISMULUI ŞI DE AMENAJARE TURISTICĂ.........................................................................................................80 6.1.Zone cu potenţial turistic.....................................................................................................80 6.2. Propuneri de amenajare turistică........................................................................................81 CONCLUZIE.................................................................................................................................83 BIBLIOGRAFIE...........................................................................................................................85

INTRODUCERE În această perioadă de tranziţie a evoluţiei sale istorice România îşi caută drumul prin care energiile şi dezideratele poporului său să se izbăvească fructuos. Schimbând întregul mers al devenirii sale economice şi sociale, prin renunţarea voită sau nevoită, cum ar fi industrializarea, mineritul, ţara noastră trebuie să găsească alternative ale dezvoltării fără de care progresul nu este posibil. Una dintre alternative rămâne, în ciuda superficialităţii şi dezinteresului cu care este privit adesea, turismul. Turismul s-a afirmat ca o ramură economică de mare eficienţă, în majoritatea ţărilor cunoscute prin oferta lor în acest domeniu, la umbra altor ramuri, îndeosebi a agriculturii, transportului sau industriei. Dezvoltarea turismului în ultima perioadă de timp ridică o serie de probleme de ordin economic, social şi probleme ecologice. Acestea se reflectă la dezvoltarea fondului turistic, la îmbunătăţirea structurilor de primire, de păstrare a echilibrului ecologic şi a calităţii resurselor turistice. În dezvoltarea şi amenajarea unei regiuni se porneşte de la studii de detalii şi se încheie cu exploatarea turistică. Dotarea şi amenajarea unei zone turistice

urmăreşte

punerea în valoare a unui teritoriu, a resurselor sale în vederea exploatării lor în mod raţional. Problema care se pune astăzi în România nu este de a dezvolta un turism clasic, de a urma, pas cu pas, etapele parcurse deja de marile puteri ale domeniului respectiv în afirmarea infrastructurii sau recreativ-curative. Acest efort ne-ar cere ani mulţi şi am fi mereu în urma altora. Problema este de a ataca la vârf, acolo unde se îndreaptă preferinţele actuale ale cererii. Astfel vom conta într-o competiţie care a devenit din ce în ce mai acerbă,pe piaţa turistică europeană sau mondială. În contextul acestei idei se înscrie şi lucrarea de faţă care urmăreşte analiza potenţialului fiecărui element geografic din Munţii Vlădeasa în vederea

utilizării şi

organizării spaţiului în scop turistic. Aceşti munţi mi-a dat atâtea bucurii şi satisfacţii, încât am considerat că este de datoria mea să împărtăşesc şi altora cele aflate şi descoperite şi să le uşurez paşii pentru a se bucura în aceeaşi măsură de frumuseţile acestor locuri.

2

ISTORIC AL CERCETĂRILOR GEOGRAFICE În anul 1853, A. Schimild, geograful austriac care se pare că a fost primul om de ştiinţă ce a pătruns în Munţii Bihor-Vlădeasa, dar nu a cunoscut nici el cele trei obiective majore (Cetăţile Ponorului, Cheile Galbenei şi Cetatea Rădesei), în schimb a dat o altă descriere carstului. Apoi la începutul secolului XX, un ardelean, Iuliu Czaran, şi-a închinat întreaga activitate şi avere explorării şi amenajării turistice a acestor munţi. Pretenţioasa lui activitate nu a avut însă răsunetul meritat, şi notele lui turistice, apărute ici-acolo în reviste locale, precum şi în micul ghid turistic apărut la Beiuş în 1903, epuizat repede, a mobilizat doar turişti din preajma munţilor, din Oradea şi Cluj. Dacă meritele lui Czaran în cea ce priveşte exploatarea şi amenajarea unor obiective turistice sunt în afara oricărei discuţii, activitatea sa a avut şi unele aspecte negative. Astfel el a încercat să dea obiectivelor turistice o serie de denumiri fanteziste, inspirate din mitologie, biblie şi coran ignorând frumoasa toponime locală românească. Pentru Czaran cascada Bohodeiului a devenit ,,cascada Phaeton”, izvoarele Someşului Cald au fost denumite ,,Bazarul Someşului”, Cetatea Rădesei este ,,Leviathanopolis” etc., denumiri total străine localnicilor şi care mai încurcă şi astăzi pe turişti. Între cele două războaie mondiale frumuseţile Munţilor Vlădeasa încep să fie cunoscute datorită cercetărilor ştiinţifice, mai precis speologice, întreţinute de marele savant Emil Racoviţă şi colaboratorii săi. Aşa se face că munţii Vlădeasa şi în această perioadă să aproape numai de turiştii ardeleni de pe la poalele lor. Aceasta doar cu câteva excepţii, printre care cea mai faimoasă staţiunea Stâna de Vale, înfiinţată în 1883 prin construirea unor case de adăpost, dar ea a cunoscut o mai mare dezvoltare de-abia în 1932, când începe să se ridice aici hoteluri şi vile. Paralel cu exploatările speologici efectuate de E. Racoviţă şi mai târziu de studenţii săi de la Institutul de Speologie din Cluj, au fost întreprinse cercetări geologice, ridicând prima hartă geologică a Munţilor Bihor- Vlădeasa (1952-1959) . Însă un merit deosebit în cunoaşterea şi ieşirea din anonimat a acestor munţii îl au cercetătorii Bleahu Marcian şi Bordea Sever. Aceşti cercetători au primit misiunea după 3

1950, de a începe o serie de cercetări geologice în Munţii Vlădeasa, în urma unei oarecare experienţă turistică. Însuşi cercetători au fost surprinşi de frumuseţea ce se ascunde în aceşti munţi. Ei afirmă ,,Misterul! Acesta este cuvântul care ne-a însoţit timp de ani de zile paşii pe toate drumurile Vlădesei. Ani de zile am avut necontenit senzaţia că suntem exploratori, că dezvăluim taine şi că luptăm cu necunoscutul. Munţii Vlădeasa i-am descoperit, în cel mai pur sens al acestui cuvânt, cu pasul şi busola”. Pe baza cercetării lor ştiinţifice de geologie, speologice, climatice, biogeografice, geomorfologice şi turistice, se întocmesc majoritatea lucrărilor ştiinţifice, ce urmăresc anumite elemente ale cadrului natural din munţii Vlădeasa.

4

CAPITOLUL 1. AŞEZAREA GEOGRAFICĂ ŞI LIMITELE REGIUNII Munţii Vlădeasa sunt aşezaţi în partea nord estică a Munţilor Apuseni, la nord de Munţii Bihor. Munţii Vlădeasa se desfăşoară între defileul Crişului Repede în nord, izvoarele Crişului Pietros şi Someşul Cald în sud, Depresiunea Huedin şi un aliniament nord-sud între depresiune şi localitatea Călăţele în est, Depresiunea Beiuş şi Munţii Pădurea Craiului în vest aceştia din urmă fiind despărţiţi de Munţii Vlădeasa de Valea Iadei. Se desfăşoară pe teritoriul administrativ al judeţelor Bihor şi Cluj. Limita îşi găseşte justificarea în diferenţierile ce apar mai ales în construcţia geologică, cu implicaţii evidente în relief,precum şi printr-o desfăşurare aparte a suprafeţelor de nivelare.

Figura. 1.1. Aşezare geografică a Munţilor Vlădeasa (Prelucrare după D.A. Crişuri Oradea

1.1. Descrierea geografică a Munţilor Vlădeasa Pentru orientarea turiştilor care străbat o zonă de munte, descrierea geografică detaliată este absolut necesară. Aceasta cu atât mai mult într-o regiuni în care liniile directoare ale reliefului nu sunt clare şi deci te poţi uşor rătăci. În plus, turismul nu trebuie să fie doar un prilej de destindere, ci şi de instruire, iar drumeţul să nu se limiteze a urmări doar poteca pe care o parcurge,ci să şi înţeleagă peisajul. Ajungând astfel la o explicaţie ştiinţifică a naturii, turistul va găsi adevărata bucurie a drumeţiei. 5

Masivul Vlădeasa Masivul Vlădeasa are forma unei potcoave cu deschiderea spre nord. Scobitura potcoavei o formează bazinul hidrografic al văii Drăganului, care curge spre nord, vărsându-se în Crişul Repede. Axa de simetrie pe care o constituie valea Drăganului ne permite să distingem o ramură estică a masivului şi alta vestică. Ramura estică a Masivului Vlădeasa Limitată la vest de valea Drăganului, la est de valea Henţii şi la sud de Someşul Cald, ramura estică a masivului se întinde de la nord spre sud pe o lungime de 28km. De-a lungul ei se succed o serie de munţi, slabi individualizaţi, deoarece înşeuările despărţitoare nu sunt prea adânci. Înălţimea ei creste treptat, începând din nord, din valea Crişului Repede. Primii munţi joşi

şi împăduriţi sunt lipsiţi de importanţă turistică: Măgura

Sebeşului (760m), Măgura Tranişului (946m) şi Măgura Vişagului (1096m) pe care satele ajung aproape până pe culme. O înşeuare puternică, determinată de izvoarele văilor Vişagului (afluent al Drăganului ) şi Sărunii (afluent al pârâului Henţ), în care şi-a găsit loc vatra satului Vişagu, marchează începutul propriu-zis al crestei principale a Vlădesei. De aici înălţimea creste brusc şi atinge în muntele Stânişoarei 1522m. Puţin mai la sud, pe creastă, începe un golul alpin şi cu el adevăratul peisaj de munte cu stâncării şi puternice muchii laterale. Muntele Vlădeasa, care urmează, este alcătuit dintr-o creastă destul de ascuţită, ce culminează în vârful cu acelaşi nume (1836), al doilea ca înălţime din Munţii Apuseni. Spre vest, din creastă, se desface o muchie abruptă, acoperită de grohotişuri, Tarniţa, iar spre est mai multe picioare domoale şi împădurite, unul dintre ele adăpostind cabana Vlădeasa. Este Chicera Orzeştilor, care spre nord-est se transformă în platforma Rogojel. Aproape de terminaţia sudică a muntelui Vlădeasa din creasta principală se mai desface spre sud-est o muchie care aduce o notă cu totul aparte în peisajul destul de monoton creat de rocile eruptive. Este muchia Pietrele Albe cu pereţi albi şi abrupţi de calcare (1557). Calcarele se continuă şi mai la sud, generând un relief carstic tipic în bazinul superior al văii Seci. Pe vale, mai jos, se găseşte frumoasa cascadă Răchiţele. Spre sud peisajul se schimbă total. Aici începe platforma care retează creasta la altitudinea de 1600m.Creaste principală a masivului se transformă în platouri întinse, străbătute de pâraie care curg leneşe prin albii puţin adâncite, dând naştere la mocirle şi turbării. În lungul crestei se separă mai mulţi munţi, nu prea individualizaţi şi care culminează în cupole rotunjite ce domină cu puţin platforma. Aceşti munţi sunt Vârfuraşul (1688m), Nimoiasa (1587m), Micăul (1638m), Gardul de Pieatră (1621m), Briţie (1756m), Piatra Grăitoare (1677m) şi Cumpănăţelu (1648m). 6

Începând din Nimoiasa, creasta principală se curbează spre vest, pentru a forma bucla potcoavei pe care o constituie în ansamblu masivul Vlădeasa. Din creasta principală se desfac o serie de muchii atât spre interiorul potcoavei, spre valea Drăganului, cât şi spre exterior. Dintre muchiile interioare menţionăm pe cele care se desfac din Vârfuraşul şi muchia ce se desface din Briţei şi se îndreaptă spre nord. Ultima este cea mai importantă muchie secundară din întreg masivul Vlădeasa, constituind un munte de sine stătător ce culminează în două vârfuri, din care cel mai înalt este de 1790m. Pe una din văile ce coboară din Buteasa spre vest (valea Moara Dracului) se află frumoasa cascadă Moara Dracului. Dintre crestele ce se desfac din ramura estică a potcoavei spre interior amintesc doar câteva: scurta muchie ce se desface din platoul Nimoiasa şi merge spre est, până în vârful Ţiglăul, închizând spre sud bazinul văii Seci. Acest bazin avansează mult spre vest, determinând o curbare importantă a crestei principale a masivului pe porţiunea dintre şaua Între Munţi şi platoul Nimoiasa. A doua creastă importantă se desfăşoară din vârful Nimoiasa şi se îndreaptă tot spre est, trecând prin vârfurile Muncelul Mare (1540) şi Cuciulata (1489) şi se termină în Măgura Călăţele (1413). Ea formează cumpăna de ape între bazinul Crişului Repede şi bazinul Someşului Cald. În bazinul Someşului Cald încep formaţiunile calcaroase ale munţilor Bihor, fapt pentru care muchia menţionată formează şi limita dintre masivul Vlădeasa şi munţii Bihor. Ramura vestică a Masivului Vlădeasa Este limitată la est de valea Drăganului, iar la vest de văile afluente ale Crişului Repede, apoi de valea Iadului, şi se întinde pe o lungime de 50km. Diferenţa de lungime faţa de ramura estică se explică prin faptul că ea este mult mai sinuoasă din cauza unor văi care o străbat. Ea se deosebeşte de ramura estică şi prin înălţime şi formele de relief. Singura porţiune în care ramura estică păstrează caracterul de culme alpină, cu pante abrupte, stâncărie şi gol alpin, este în sud, unde se racordează cu ramura estică şaua Cumpănăţelui. Primii doi munţi, Cârligatele (1691m) şi Cornul Munţilor (1651m, numiţi şi Fântâna Rece), au încă caracterul de platformă cu muchia teşită. În Cornul Munţilor creasta face un cot şi se îndreaptă spre nord. Muntele Bohodei (1654m), care urmează, are o creastă ascuţită şi abrupturi puternice mai ales spre vest. O şa îl desparte de muntele Poieni (1625m), piramidă proeminentă cu forme regulate. Acesta este un important nod orografic, căci aici începe a doua creastă a masivului. Creasta principală se îndreaptă spre nord şi separă bazinul văii Drăganului (la est) de cel al văii Iadului (la vest). Creasta principală urmăreşte schimbarea de direcţie făcând o primă inflexiune puternică în vârful Poiana Drăgoteanului (1444m). O a doua inflexiune 7

este determinată mai la nord de valea Sebeşului, afluent al văii Drăganului. Toată această zonă nord-vestică a Masivului Vlădeasa, care se întinde până la Crişul Repede, nu depăşeşte 1500m, este complet împădurită şi de un interes turistic mai redus. Din creasta principală doar primele vârfuri, la nord de Muntele Poieni, care aflându-se în imediata apropiere de staţiunea Stâna de Vale sunt mai vizitate. La nord de vârful Poieni este vârful Muncei (1411m), din care se desface spre nord-vest o creastă scurtă care culminează în vârful Aria Vulturului (1345m), după care urmează Piatra Calului (1461m) şi vârful Poiana Drăgoteanului (1444m).

Figura 1.2. Vârful Poieni A doua creastă care se desface din vârful Poieni se îndreaptă la început spre nord – vest, apoi spre nord. Ea separă bazinul văii Iadului de o serie de văi tributare Crişului Negru. Vârfurile cele mai importante din această creastă sunt: Custuri(1386m), Dealul Mare (1210m), Dealul lui Ilie (1007m), Piatra Tisei (1057m), Bălinţei (1015m), Măgura Binşele (1003m) şi Hodrânguşa (1014m). În continuare creasta se îndreaptă spre nord-est pierzând treptat din înălţime şi se termină în valea Crişului Repede. Creasta prezintă interes din punct de vedere turistic doar pe porţiunea dintre vârfurile Poieni şi Hodrânguşa, prin faptul că pe aici trec două trasee ce leagă staţiunea Stâna de Vale de peştera Meziad. De fapt ea oferă privelişti frumoase doar până în Piatra Tisei, iar pe porţiunea Poieni-Dealul Mare prezintă spre sud-vest versanţi foarte înclinaţi, cu văi abrupte şi cascade (după Bleahu, Bordea 1981). Elementele turistice majore al acestea zone îl reprezintă valea Iadului. Izvoarele văii se adună într-o mică depresiune aproape plată, în care este situată staţiunea Stâna de Vale, înconjurată de păduri dese de molid şi brad. Mai jos, valea intră în cheile sălbatice, tăiate în roci vulcanice. Pantele sunt înclinate, şi atât pe văile afluente, cât şi pe ea se formează mai multe cascade uşor de vizitat: Săritoarea Ieduţului, cele două cascade numite Vălul Miresei şi frumoasa cascadă Iadolina (chiar pe valea Iadului). În porţiunea 8

inferioară valea Iadului trece printr-o zonă de calcare, tăind chei cu pereţi verticali, iar în împrejurimile comunei Remeţi se dezvoltă o importantă regiune carstică cu numeroase peşteri şi avene, între care peştera din valea Leşului este declarată monument al naturii. La vest de creasta ce domină pe stânga valea Iadului încep Munţii Pădurea Craiului.

9

CAPITOLUL 2. RESURSE TURISTICE NATURALE 2.1. Relieful Relieful ca element al cadrului natural, deţine o pondere importantă în structura potenţialului turistic. Marea varietate a formelor de relief, frecvenţa mare de individualizare în teritoriu sunt elemente ce concură la creşterea potenţialului turistic al reliefului. Geologia Munţii Vlădeasa ocupă o suprafaţă de 500 km² şi sunt alcătuiţi din roci vulcanice de vârstă mezozoică şi chiar neozoică. Aceste roci sunt rezultatul unor puternici erupţii care au dat curgeri de lavă ce alternează cu strate de cenuşă şi cu blocuri smulse din fundament. În părţile joase ale masivului, unde eroziunea a pătruns mai adânc, apar la suprafaţă corpurile eruptive întărite subcrustal. Aşa sunt granitele de la Budureasa sau cele de la Pietroasa. Astfel, construcţia şi structura geologică a acestor munţi sunt relativ complexe, fiind reprezentate, dominant, de magmatice şi formaţiuni cristalofiliene şi mai puţin de formaţiuni sedimentare. Sedimentarul este redus ca întindere şi apare sub forma gresiilor şi conglomeratelor cretacice superioare în care s-au format cascadele Săritoarea Ieduţului şi Răchiţele. Obiectivele Munţilor Vlădeasa sunt o consecinţă a constituţiei lor geologice. Magmatitele (dacite, riolite şi granodiorite) din masivele Vlădeasa, Buteasa, Cârligatele şi altele se înscriu în relief prin forme greoaie, masive, încadrate de văi tăiate adânc (Drăganu, parţial Iada). În general, acelaşi reflex în relief îl au şi rocile cristalofiliene. Unele aspecte deosebite sunt condiţionate de structurile lor, care impune prezenţa povârnişurilor abrupte de tip cuestă şi a suprafeţelor structurale. Astfel de culmi asimetrice apar frecvent în bazinele inferioare ale văii Iadei şi Drăganului. Calcarele jurasice din grabenul Remeţi determină existenţa unui relief endocarstic deosebit de important, prin peşterile din bazinul văii Iadei, unele dintre ele fiind declarate monumente ale naturii. Totodată, prin abrupturile pitoreşti pe care le înscriu în relieful văii, contribuie mult la ridicarea potenţialului turistic al acesteia. La întregirea aspectului greoi şi masiv al culmilor montane au contribuit şi procesele de nivelare din întreg spaţiul muntos la Munţilor Vlădeasa. Astfel pediplenei carpatice, îi aparţin în regiune două nivele surprinzător de netede sau larg ondulate, separate între ele printr-o diferenţă de altitudine de circa 200m. Pe fondul general al reliefului impus de alcătuirea litologică şi de procesele de nivelare apar unele detalii morfologice datorate acţiunii criogene şi chiar glacionivale. În cadrul acestora se înscriu abrupturile, unele dintre ele chiar spectaculoase, ca în Pietrele 10

Albe şi în Cârligatele. Mult mai reprezentative sunt grohotişurile de versant, pleistocene, dezvoltate pe toate povârnişurile şi îndeosebi la baza lor, cărora li se adaugă eluviile de pe suprafeţele interfluviale, cu terase, pietre glisante, câmpuri de pietre, etc. O altă caracteristică importantă a reliefului este dată de prezenţa circurilor glacionivale, plasate pe versantul estic al Masivului Buteasa, în zonele de acumulare ,,la adăpost” a zăpezilor antrenate de dominaţia circulaţiei vestice. Principalele categorii de obiective turistice ce aparţin cadrului natural al Munţilor Vlădeasa sunt: –

crestele

–

abrupturile

–

cheile

–

peşterile

–

ponoarele

Crestele şi abrupturile. Deşi nu sunt la fel de impunătoare ca şi în cazul celorlalte subunităţi ale Carpaţilor Occidentali, totuşi, în context local, au o valoare turistică ridicată, impusă de morfologia crenelată sau de posibilităţile ce le oferă pentru practicarea alpinismului. Culmile nivelate larg se pretează drumeţiilor, în timp ce văile adânci, cu versanţi abrupţi, sunt favorabile escaladelor. Abrupturile cele mai spectaculoase sunt la Pietrele Albe şi Cârligatele. În această categorie se încadrează abrupturile din cele două sectoare de chei ale Văii Iadului, Creasta Frunţii a cărei culme beneficiază de un excelent punct de belvedere, cu o panoramă largă asupra satului Remeţi, abrupturile din cheile afluenţilor Văii Iadului (Valea Ieduţului, Valea Leşului), Creasta Cicondului. Cheile. Cele două sectoare de chei ale văii Iadului şi ale afluenţilor săi, precum şi cheile Someşului Cald, constituie puncte de atracţie turistică atât prin morfologia şi fizionomia lor cât şi prin potenţialul de poziţie extrem de favorabil. Şi în bazinele văilor Stancului şi Drăganului sunt prezente formele carstice. Peşterile. Constituie resursa turistică de bază mai ales pe valea Iadului atât prin numărul lor mare, pentru o suprafaţă restrânsă a rocilor dizolvabile, cât şi datorită bogăţiei de speleoteme din sistemele carstice active. Peşterile prezintă o dezvoltare în general descendentă, rareori orizontală şi o morfologie freatică predominantă. Aici intră peşterile nr. 3,4 şi 5 din valea Lespezi (peşteri subcutanate), Peştera Vârfuraşul, Peştera cu Apă din Valea Leşului, Peştera Ponorul Lespezi etc. Resursele turistice date de sistemele carstice subterane derivă din spectaculozitatea şi monumentalitatea peisajelor din golurile subterane. Datorită potenţialului turistic şi al potenţialului de poziţie favorabil din cadrul Munţilor Vlădeasa, mai multe peşteri au fost 11

amenajate şi introduse în circuitul turistic: Peştera cu Apă de la Bulz, Peştera de la Faţa Apei, Peştera cu Apă din Valea Leşului. Peştera cu Apă de la Bulz are un cert potenţial turistic şi de atractivitate, deschizând seria golurilor carstice subterane de pe valea Iadului. Potenţialul turistic al acestei cavităţi rezidă din situarea acesteia pe versantul stâng al văii iadului, la baza unui abrupt impunător în perimetrul localităţii Bulz. Din punct de vedere genetic reprezintă sectorul terminal al unui vast sistem endocarstic ce are la extremitatea opusă peştera Ponor-Săncuţa. Lungimea totală a peşterii este de 1177 m, iar tronsonul vizitabil are o lungime de 548 m. Fizionomia tronsonului vizitabil este dată de râul subteran ce drenează cavitatea subterană. Peştera de la Faţa Apei (Peştera din Peretele Cornului, Peştera cu Apă de la Remeţi) este situată în primul sector de chei al Văii Iadului, în versantul stâng, în apropierea localităţii Remeţi. Peştera are o lungime de 350 m şi un potenţial brut modest, suplinit însă de un potenţial de poziţie extrem de favorabil fiind situată în apropierea şoselei ce străbate valea. Peştera cu Apă din Valea Leşului se deschide în versantul drept al Văii Leşului, afluent de stâng al Văii Iadului, la o distanţă de 3 km în amonte de punctul de confluenţă. Intrarea în peşteră este impunătoare iar elementul morfologic dominant îl reprezintă tavanul peşterii, remarcabil de neted, ce conferă un sentiment de siguranţă, galeria principală adăposteşte urme de Ursus spaeleus; peştera în ansamblu se prezintă ca un obiectiv turistic menit să motiveze existenţa motelului Cabana Barajul Leşu şi să-l facă eficient din punct de vedere al exploatării turistice. Peştera Vârfuraşul se deschide la altitudinea absolută de 1236 m, în versantul stâng al Văii Seci. Prin lungimea ei, 2250 m, este cea mai dezvoltată peşteră din Masivul Vlădeasa. Ea s-a format prin captarea în subteran a trei pâraie de suprafaţă, respectiv Pârâul Muntelui, Pârâul Sitarului şi Pârâul Râşcanilor. Peştera Vârfuraşul are două intrări corespunzătoare etajelor morfologice. Intrarea prin Galeria cu Bănci duce spre etajul fosil, iar cea din apropierea izbucului Vârfuraşul către cel activ, legătura între ele realizându-se prin galerii de racord. Peisajul peşterii este dominat de succesiunea sectoarelor înguste, ce se constituie în „probleme” ale amenajării turistice, şi a sălilor de mari dimensiuni, dezvoltate la intersecţia faliilor şi a dislocărilor. Deosebit de variată este însă morfoligia de detaliu. Astfel, încă de la intrare se întâlneşte o etajate pe verticala a nivelele lor de eroziune, numite de localnici „bănci”, de unde şi denumirea galeriei respective. Iarna se remarcă paleta diversificată a formaţiunilor de gheaţă ce durează de toamna până primăvara. Peştera Vârfuraşul îşi are atractivitatea înmagazinată în speleotemele de montmilch din galeria fosilă. Scurgerile parietale alcătuiesc fundalul pe care se proiectează în toată splendoarea lor stalactitele, 12

stalagmitele şi coloanele. Majoritatea sunt din lapte de piatră. Peştera Vârfuraşul ocupă un loc de prim rang în ceea ce priveşte depozitele de montmilch. În galeria paralelă celei de înaintare, numită Galeria cu Lacuri, abundă gurile şi scurgerile parietale. Din Sala Intrării, caracterizată printr-un peisaj fragmentat caverna îşi schimbă brusc orientarea, îndreptându-se spre vest. Cele două etaje se suprapun pe linia aceleiaşi verticale, conexiunile realizându-se prin puţuri şi galerii de legătură. În etajul superior „sculptorul subpământean” a modelat, din materialul alb, imaculat, stalactite, draperii sau scurgeri parietale, iar în cel inferior meandre şi niveluri de eroziune. Instabilitatea creată prin creşterea dimensiunilor golului subteran este cauza prăbuşirilor masive, care au generat piramidele de blocuri, întâlnite în acest sector. Deşi amenajarea acestei peşteri va fi dificilă, datorită obstacolelor de natură morfologică existente, ea are o puternică motivaţie în impunerea cavităţii ca obiectiv de vârf al unui areal turistic (cel al Văii Stanciului), deosebit de pitoresc, situat nu departe de Masivul Vlădeasa şi cabana cu acelaşi nume. Ponoarele sunt forme carstice cu o largă răspândire, dar individualizarea lor în relief este diferită. Ele pot fi vechi intrări de peşteri colmatate, dar funcţionale ca organisme hidrologice pe o fază incipientă a unor reţele de drenaj subterane. Deoarece apar în zone calcaroase se remarcă grupări de ponoare care dau o tentă inedită peisajului zonelor respective. Aşa este cazul grupării de ponoare din Depresiunea Acre. 2.2. Potenţialul turistic al climei Clima Munţilor Vlădeasa este cea tipică de munte, în general umedă şi rece pe culmile înalte, cu atenuare treptată spre părţile joase. Etajarea pe verticală se manifestă în toţi factorii determinanţi ai climei. Temperatura medie anuală a aerului este de 2 grade în masivul Vlădeasa, 4 grade în zona platformei calcaroase. Regimul climatic al Munţilor Vlădeasa depinde în mare parte de marile unităţi fizico-geografice ale Munţilor Apuseni, precum şi de circulaţia maselor de aer din direcţia nord-vest, care aduc însemnate cantităţi de precipitaţii şi, într-o anumită măsură, de expoziţia versanţilor. Munţii Vlădeasa se interpune în drumul de influenţă al maselor de aer cu circulaţie vestică, care transportă masele de aer oceanic umede şi răcoroase, acest areal caracterizându-se printr-un climat temperat continental moderat, temperaturile variind cu altitudinea, de altfel ca şi nebulozitatea şi precipitaţiile. 13

Abundenţa acestora se datorează vântului dominant de vest, care vine încărcat cu vapori de apă pe care îi depune pe prima stavilă întâlnită în cale, Munţii Apuseni. Aşa se face că aici, la altitudini de sub 1800 m precipitaţiile ating uneori peste 1400 mm. Zona este deosebit de frumoasă (pitorească) prin claritatea atmosferei, deşi există riscul furtunilor bruşte sau chiar a unor perioade ploioase mai îndelungate. Datele

climatice

privind

Munţii

Vlădeasa

sunt

rezultatul

înregistrărilor

meteorologice de la Stâna de Vale 1108 m, Vlădeasa 1404 m şi Vlădeasa 1836 m. 2.2.1. Temperatura aerului Este elementul meteorologic principal care stă la baza stabilirii specificului climatic ale unei regiuni mai mute sau mai puţin extinse, constituind una dintre caracteristicile cele mai importante, a cărei variaţie se resimte şi în distribuirea celorlalţi parametri meteorologici. Temperatura medie anuală-scade o dadă cu creşterea altitudinii dinspre zonele depresionare periferice spre culmile muntoase (1ºC la Vlădeasa 1836 m). La altitudini medii valorile termice anuale variază între 3,9ºC la Stâna de Vale şi 4,9ºC la Vlădeasa 1404 m. Faţă de aceste valori, versanţii cu înclinare şi expuneri diferite înregistrează diferenţe termice semnificative, unii rămânând mai multă vreme umbriţi, deci mai reci, alţii mai însoriţi, deci mai calzi. Temperatura media lunară- poate fi analizate cu ajutorul mediei lunare. Conform acestor date pe crestele montane înalte, la Vlădeasa 1836 m, unde încălzirea şi răcirea aerului se realizează cu întârziere, cea mai rece lună a anului este ianuarie cu -7,3ºC urmată de februarie cu -7,2ºC. La altitudini mai mici valoare mică termică lunară se înregistrează tot în luna ianuarie, la Stâna de Vale aceasta fiind de -5,3ºC. Începând din luna martie evoluţia temperaturii aerului cunoaşte o curbă ascendentă care se păstrează până în lunile iulie-august, în funcţie de altitudine, după care capătă un caracter descendent. Cele mai ridicate temperaturi se înregistrează în luna iulie 13,3ºC la Stâna de Vale, în timp ce la altitudini mai mari de 1300- 1400 m valorile termice maxime se produc în luna august: 14,8ºC la Vlădeasa 1404 m şi 9,6ºC la Vlădeasa 1836 m.

14

Temperatura medie lunară şi anuală şi amplitudinea termică medie anuală (după O. Gaceu 2005) Tabelul 2 Staţia Stâna de Vale Vlădeasa 1404 Vlădeasa 1836

I -5,3 -3,6 -7,3

F 4,8 4,2 7,2

M -1,6

A 2,8

M 8,5

I 11,8

I 13,3

A 12,8

S 8,9

O 4,8

-1,8

3,8

9,2

12,1

14,7

14,8

10,0

6,1

-4,9

0,4

4,5

7,7

9,4

9,6

6,2

2,7

N 0,1 0,6 2,2

D 3,6 2,9 5,8

Fig. 4. Temperatura medie lunară în Munţii Vlădeasa Din luna august-septembrie, temperatura medie lunară începe să scadă la toate staţiile meteorologice din Munţii Vlădeasa, atingând valoarea minimă în luna ianuarie. În luna ianuarie temperaturile sunt negative pe întreg teritoriul Munţilor Vlădeasa, temperatura medie fiind de –3,70 C. Pentru luna cea mai caldă a anului, iulie, se înregistrează o temperatură medie de 18,30 C, rezultând aşadar o amplitudine de 220 C. Frecvenţa zilelor de iarnă este semnificativă în sezonul rece al anului când temperatura maximă a aerului se poate menţine mai multe zile la rând sub valoarea de 0ºC, motiv pentru care se numesc zile de iarnă. Numărul acestor zile creşte proporţional cu altitudinea, de la circa 21 la periferia muntelui, la 48,9 zile la Stâna de Vale şi 126,6 zile la Vlădeasa 1836 m. În timpul anului zilele de iarnă se pot produce din octombrie până în aprilie la altitudini medii şi din septembrie până în iunie pe cele mai înalte culmi. Cea mai mare frecvenţă a acestor zile se întâlneşte în luna ianuarie când se înregistrează 14,4 zile la Stâna de Vale, 15,5 zile la Vlădeasa 1404 m şi 26,6 zile la Vlădeasa 1836 m. Numărul de zile cu temperatură maximă ≤0ºC (după O. Gaceu 2005)

15

AN 3,9

Anpl 18,6

4,9

19,0

1,0

16,9

Tabelul 3 Staţia Stâna de Vale Vlădeasa 1404 Vlădeasa 1836

I 14,4

F 10,8

M 5,5

A 08

M -

I -

I -

A -

S -

O 0,5

N 5,0

D 12,0

AN 48,9

15,5

16,5

12,0

2,3

-

-

-

-

0,1

1,7

7,8

14,4

67,1

26,6

23,3

21,7

9,6

1,3

0,2

-

-

1,0

5,1

12,7

24,7

126,6

Frecvenţa zilelor de vară-zilele în care temperatura maximă a aerului atinge 25ºC, este redusă în acest spaţiu montan. Astfel se înregistrează : 8,5 zile la Stâna de Vale, 1,3 zile la Vlădeasa 1404 m şi dispar cu desăvârşire la peste 1800 m. Tot din tabelul 4 se poate observa că intervalul din an în care se produce zilele de vară scade o dată cu creşterea altitudinii, astfel la altitudini mici este cuprinsă în intervalul lunilor martieoctombrie, iar la înălţimi medii din iunie până în septembrie, pentru ca pe cele mai înalte culmi zilele de vară să nu se înregistreze în nici o lună din an. Numărul de zile cu temperatura mai ≥ 25ºC (zile de vară) (după O. Gaceu 2005) Tabel ul 4 Staţia Stâna de Vale Vlădeasa 1404 Vlădeasa 1836

I -

F -

M -

A -

M -

I 1,0

I 2,8

A 4,2

S 0,4

O -

N -

D -

AN 8,5

-

-

-

-

0,1

-

0,5

0,7

0,1

-

-

-

1,3

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

Prin urmare, temperatura aerului intră în calcul numai în situaţia manifestării sale excesive. Perioadele toride de vară, cu o radiaţie solară puternică sunt total nefavorabile activităţilor de recreere, ca, de altfel, şi intervalele geroase de iarnă, cu temperaturi sub – 150 C. Între aceste limite, cum este şi cazul bazinul hidrografic superior al Crişului Repede, repercusiunile temperaturii asupra turismului sunt pozitive. Primul îngheţ apare la începutul lunii octombrie, iar ultimul îngheţ la sfârşitul lunii mai. Acest interval prezintă oscilaţii de la un an la altul în funcţie de circulaţia atmosferică. 2.2.2. Umezeala relativă a aerului Umezeala relativă a aerului este în medie de 80-85 %, reprezentând mari variaţii în decursul anului când, începând din noiembrie şi până în februarie, are valori ridicate (8085 %), iar în luna ianuarie culminând (în jur de peste 9,2% la Stâna de Vale). În general, 16

primăvara şi vara sunt anotimpurile cu umiditatea relativ mai coborâtă, iar toamna şi iarna prezintă valori ridicate. Valorile medii lunare şi anuale ale umezelii relative a aerului (%)(după O. Gaceu 2005) Tabel ul 5 Staţia Stâna de Vale Vlădeasa 1404 Vlădeasa 1836

I 92

F 89

M 88

A 87

M 86

I 88

I 87

A 88

S 91

O 90

N 90

D 93

AN 89

Ampl 7

79

80

81

79

82

82

79

78

81

78

79

80

80

4

83

85

85

87

87

89

87

86

86

81

86

87

86

8

Fig. 5. Valorile medii lunare şi anuale ale umezelii relative a aerului

2.2.3. Nebulozitatea Nebulozitatea

sau gradul de acoperire la cerului cu nori depinde direct de

particularităţile circulaţiei generale a atmosferei, dar şi de cele ale suprafeţei active, mai ales ale reliefului. Nebulozitatea medie lunară şi anuală. Sub influenţa diferitelor sisteme barice ce traversează România sau staţionează deasupra ei, a aşezării geografice şi a reliefului, la Stâna de Vale nebulozitatea înregistrează un maxim de 6,8 zecimii de cer acoperit în luna aprilie datorită unei noi intensificări a ciclonilor mediteraneeni, intensificării convecţiei termice şi dinamice de versanţii. Minimul de nebulozitate apare în luna august (4,7 zecimi) şi reprezintă o excepţie de la mersul general care are minimul în luna octombrie. Nebulozitatea medie lunară şi anuală (după O. Gaceu 2005) 17

Tabel ul 6 Staţia I Stâna de 6,4 Vale Vlădeasa 5,4 1404

F 6,0

M 6,7

A 6,8

M 6,5

I 6,4

I 5,4

A 4,7

S 5,3

O 5,4

N 6,5

D 6,5

AN 6,1

5,6

6,4

6,6

6,5

6,3

5,2

4,9

5,8

5,2

6,3

6,1

5,9

Vlădeasa 1836

7,0

7,3

7,4

7,2

6,9

6,5

6,0

6,5

6,0

7,0

6,9

6,8

6,5

Fig. 6. Nebulozitatea medie lunară şi anuală Şi în cursul zilei, nebulozitatea la Stâna de Vale variază diferenţiat funcţie de anotimp şi de particularităţile suprafeţie active. Astfel, în ianuarie, deşi se menţine ridicată mai toată ziua sub acţiunea regimului termic de iarnă care favorizează persistenţa ceţurilor şi a inversiunilor termice, nebulozitatea este ceva mai redusă la ora 13ºº decât la ora 7ºº ca efect al insolaţiei mai mari. În iulie, nebulozitatea este scăzută atât dimineaţa la ora 7ºº cât şi la amiază la ora 13ºº, fiind totuşi mai ridicată decât la orele dimineţii, fapt datorat convecţiei termice care generează norii cu dezvoltare verticală. În general, lunile de vară şi toamnă prezintă o valoare mai scăzută a nebulozităţii în jur de 4,3 fenomene ce favorizează foarte mult lucrările silvice şi exploatările forestiere precum şi turismul. 2.2.4. Durata de strălucire a Soarelui Durata de strălucire a Soarelui sau numărul de ore cu soare înregistrate într-o anumită perioadă de timp (o zi, o lună, un anotimp, un an ) are o importanţă deosebită prin condiţionarea evoluţiei regimului de lumină şi căldură care se reflectă în structura şi

18

etajarea bipedo-geografică, precum şi în desfăşurarea activităţilor umane şi implicit a celor turistice. Durata medie lunară şi anuală de strălucire a Soarelui Regimul anual al duratei de strălucire a Soarelui şi repartiţia teritorială a acesteia depinde de regimul şi de repartiţia nebulozităţii, mai ales a celei inferioare. În munţii Vlădeasa durata medie anuală de strălucire a Soarelui prezintă o repartiţie normală, respectiv scade cu altitudinea de la 1578,7 ore la Stâna de Vale la 1487,0 ore la Vlădeasa 1836(figura tabelul) Durata medie lunară şi anuală de strălucire a Soarelui (ore şi zecimi) Tabelul 7 Staţia St. de Vale Vlădeasa 1404

I 65,3

II 86,6

III 109,5

IV 130,2

V 170,0

VI 181,5

VII 210,5

VIII 219,2

IX 149,9

X 132,9

XI 71,2

XII 51,8

An 1578,7

97,5

106,7

126,4

126,8

160,7

163,4

205,5

195,0

138,8

132,3

85,8

70,9

1574,5

Vlădeasa 1836

81,7

83,2

104,3

114,6

148,9

157,7

184,6

181,5

135,9

132,1

89,3

73,3

1487,0

Durata media lunară de strălucire a Soarelui variază de la o lună la alta în funcţie de durata astronomică a zilei, de regimul nebulozităţii şi de factorii locali. Cea mai mare durată medie lunară se înregistrează în iulie: 210.5 ore la Stâna de Vale şi 184,6 ore la Vlădeasa 1836m, iar cea mai mică în decembrie, datorită nebulozităţii accentuate şi a duratei astronomice reduse a zilei, astfel la Stâna de Vale se înregistrează

51,8 ore, iar la Vlădeasa 1404

înregistrându-se 70,9 ore. Numărul mediu lunar şi anual de zile cu şi fără Soare Prin zi cu Soare se înţelege ziua în care durata de strălucire a Soarelui a fost de cel puţin 0,1ore. Numărul de zile cu Soare variază atât lunar, cât şi anual. Astfel valoarea cea mai mare se înregistrează la Vlădeasa 1404 (303.3 zile), iar cel mai mic număr mediu anual de zile cu Soare se produce la Vlădeasa 1836 (265,1 zile). Numărul mediu şi anual de zile cu Soare Tabel ul 8 19

Staţia St. de Vale Vlădeasa 1404 Vlădeasa 1836

I

II

III

IV

V

VI

VII

VIII IX

X

XI

XII

An

18,4

19,9

23,5

24,9

28,1

27,2

29,3

29,9

25,7

25.9

20,1

17,0

289,3

22,4

20,9

24,3

25,0

28,1

27,6

29,7

49,3

26,7

26,5

22,2

20,0

303,3

18,1

17,1

20,7

22,3

26,0

22,3

27,8

28,2

23,8

23,6

19,0

16,2

256,1

Zile fără Soare sunt acele zile în care durata de strălucire a Soarelui a fost de 0,0 ore. Cel mai mare număr mediu anual se înregistrează la Vlădeasa 1836 (99,9 zile) iar cel mai mic la Vlădeasa 1404 (61,7 zile) (figura tabel) Numărul mediu şi anual de zile fără Soare Tabelu l9 Staţia St. de Vale Vlădeasa 1404 Vlădeasa 1836

I 12,6 8,6

II 8,1 7,1

III 7,5 6,7

IV 5,1 5,0

V 2,9 2,9

VI 2,8 2,4

VII 1,7 1,3

VIII IX 1,7 4,3 1,7 3,3

X 5,1 4,5

XI 9,9 7,8

XII 14,0 11,0

An 75,7 61,7

12,9

10,9

10,3

7,7

5,0

7,7

3,2

2,8

7,4

11,0

14,8

99,9

6,2

Fig. 7. Numărul mediu şi anual de zile fără Soare 2.2.5. Precipitaţiile atmosferice Se caracterizează prin mare variabilitate în timp şi spaţiu în ceea ce priveşte intensitatea, frecvenţa şi durata, reprezentând unul din parametri climatici de bază. Cantităţile medii anuale de precipitaţii Munţii Vlădeasa se află sub influenţa maselor de aer din vest şi nord-vest, adică a maselor de aer oceanice umede.

20

Analizând repartiţia cantităţilor medii anuale de precipitaţii, se constată că acestea cresc odată cu altitudinea, dar numai până la Stâna de Vale unde cad circa 1570,7mm, după care scad ajungând la 1151,3 mm pe cele mai înalte înălţimi la Vlădeasa 1836 m. Cantităţile medii lunare şi anuale de precipitaţii (mm) (după O. Gaceu 2005) Tabelul 10 Staţia St. de Vale Vlădeasa 1404 Vlădeasa 1836

II

III

IV

V

VI

VII

IX

X

XI

XII

An

118,4

I

89,0

113,2

146,9

157,4

192,8

160,4

126,2

VIII

138,1

114,4

116,0

159,0

1570,7

73,9

64,7

83,9

131,8

167,7

175,6

123,4

116,5

114,2

96,6

100,9

111,2

1360,5

72,0

64,1

60,5

79,2

120,5

174,0

141,5

124,2

89,9

17,0

73,6

80,8

1151,3

Fig. 8. Cantităţile medii lunare şi anuale de precipitaţii (mm) Cea mai mare cantitate anuală de precipitaţii se înregistrează la Stâna de Vale (1507,7mm), datorită aşezării acestei staţiuni pe versantul vestic, în calea maselor de aer oceanice, la nivelul optimului pluviometric din Munţii Apuseni (1000-1200 m), precum şi datorită reliefului care se înalţă brusc în faţa Depresiunii Beiuşului, masele de aer fiind obligate să intre rapid în mişcare ascendentă forţată şi se precipite. Stratul de zăpadă. La sol este elementul climatic care favorizează turismul hivernal şi practicarea sporturilor de iarnă. Grosimea stratului de zăpadă şi frecvenţa zilelor cu sol acoperit. Numărul mediu al zilelor cu sol acoperit este de 158 zile la Stana de Vale, unde pe versanţii nordici ai Munţilor Vlădeasa poate ajunge chiar la 180 zile. În cursul anului, cele mai multe zile cu strat de zăpadă sunt în ianuarie în jur de 31 zile, iar în februarie numărul acestora este de 28 zile. În lunile următoare numărul acestora scade, cele mai puţine zile cu sol acoperit fiind în mai (3 zile) abia în iunie acest eveniment devenind o raritate ca de altfel în toate lunile de vară, când fenomenul apare accidental. Data medie a primului şi ultimului strat de zăpadă şi durata medie posibilă a stratului de zăpadă (după O. Gaceu 2005) 21

Data medie a Staţia

Primului

Ultimului

strat de zăpadă

Tabelul 11 Durata media posibilă cu

fără

strat de zăpadă

Stâna de Vale 1102 m

29.10

07.05

190

175

Vlădeasa 1404 m

11.10

10.05

212

153

Vlădeasa 1836 m

01.10

31.05

343

122

Frecvenţa şi intensitatea precipitaţilor sunt şi ele o consecinţă imediată a nebulozităţii. Timpul ploios adaugă, pe plan pshiologic, un stres în plus, determinând izolarea temporară a turistului în locul de sejur. Dar, dacă precipitaţiile lichide sunt un factor nefavorabil, împedicând, sub diverse forme derulare activităţilor turistice, cele sub formă de zăpadă (solidă) au un efect contrar, favorizând derularea şi dezvoltarea sporturilor de iarnă. Acestea generează nu numai o stare benefică turismului, dar şi un substrat aparte utilizat cu intensitate pentru diferite tipuri de agrement, îndeosebi schi, în cazul Munţilor Vlădeasa. 2.2.6. Vântul Regimul eolian este determinat în primul rând de caracterul sistemelor barice şi a proceselor de circulaţie atmosferică. O influenţă determinantă au factorii fizico-geografici în special relieful, care poate modifica direcţia vânturilor predominante. Viteza medie anuală a vântului pe direcţii În Munţii Vlădeasa cele mai mari viteze medii anuale pe direcţii se înregistrează pe direcţiile vest şi sud-vest, respectiv 7,5 m/s din vest la Vlădeasa 1836 m, 7,6 m/s din sudvest la Vlădeasa 1404 m. Excepţie de la această regulă o face Stâna de Vale cu 2,8 m/s din sectorul estic. La polul opus cele mai mici viteze medii anuale pe direcţii, se înregistrează la Stâna de Vale în sectorul nord-vestic, respectiv 2,2 m/s, iar la Vlădeasa 1836 m din sud 2,5 m/s. Viteza medie anuală a vântului pe direcţii (după O. Gaceu 2005) Tabelul 12 Staţie/direcţie Stâna de Vale Vlădeasa 1404 Vlădeasa 1836 N

2,3

3,1

2,6

NE

2,6

3,9

2,7

E

2,8

3,9

3,6

SE

2,7

4,6

3,1

S

2,7

6,4

2,5

SV

2,6

7,6

4,2

22

V

2,3

5,6

5,7

NV

2,2

3,9

3,1

În august 1981 s-a semnalat o furtună de intensitate deosebită doborând numai în zona Dealul Mare şi Hodrânguşa o cantitatea de 45 m3 masă lemnoasă. 2.3. Reţeaua hidrografică Munţii Vlădeasa sunt fragmentaţi în trei părţi pe direcţia N-S de văile Iadului, Drăganului şi Săcuieului. Munţii Vlădeasa sunt tributari marilor râuri din vestul ţării: Crişul Repede, Crişul Negru şi Someşul Cald. Dintre acestea cel mai important ca debit este Crişul Repede care atinge aproximativ 20m³/s. El nu are izvoarele în cadrul regiuni descrise, dar drenează aproape integral Munţii Vlădeasa prin cei trei afluenţi principali care curg paralel spre nord: Henţul, Dragonul şi Iadul. Cel mai important, Dragonul, are un debit de 3m³/s, în timp ce Henţul şi Iadul au un debit sub 3m³/s. Bazinele hidrografice ale Iadului şi Drăganului sunt foarte ramificate, pătrunzând adânc în munte cu o reţea de formă dendritică, bine dezvoltată prin roci eruptive, în timp ce Henţul prezintă o astfel de structură numai pe stânga. Partea sudică a versantului vestic al Munţilor Vlădeasa este drenată de două râuri: Valea Mare a Buduresei şi Meziadul. Bazinul Someşului Cald se insinuează între Munţii Bihor şi Munţii Vlădeasa separându-i parţial. El determină o asimetrie hidrografică a Munţilor Apuseni care pătrunde cu izvoarele mult spre vest. Porţiunea de obârşie este interesantă datorită zonelor carstice străbătute atât de valea principală însăşi, cât şi de afluenţii de pe stânga (Ponorul, Alunul Mare, Alunul Mic şi Fira), iar pe dreapta (Bătrâna şi Belişul). Reţeaua hidrografică prezentată şi bazinele lacustre Drăgan, Leşu, Iad, Vărăşoaia) influenţează clima stratului de aer inferior prin proprietăţile fizice ale apei (conductivitate calorică mică, căldură specifică mare) care se reflectă în regimul termic, în regimul evaporaţiei şi implicit asupra umidităţii aerului. Densitatea mare a reţelei hidrografice determină vara în spaţiul microclimatic o scădere a temperaturi cu circa 24ºC faţa de regiunile uscate. Tot de-a lungul văilor şi deasupra bazinelor lacustre, toamna şi iarna, în dimineţile de vară se formează ceţuri de evaporare datorită faptului că temperatura aerului este mai mică decât cea a suprafeţei de evaporare a apei. Acest fenomen are consecinţe negative asupra activităţilor turistice (promenade, drumeţii montane, alpinism, etc), pentru că el creează turiştilor o stare de stres.

23

Fig. 9. Munţii Vlădeasa Reţeaua hidrografică 2.3.1. Apele ca resursă turistică Din punct de vedere turistic, acestea oferă prin diferite caracteristici ale reţelei hidrografice, importante puncte cu valenţe turistice. Apele sunt zone de mare atracţie turistică prin facilităţile oferite turiştilor pentru înot, pescuit, sporturi nautice, dar şi prin peisajul şi microclimatul specific cu valenţe recreative. Elemente ale hidrografiei cu certe valenţe turistice sunt: lacurile, izbucurile, apele subterane, cascadele, izvoarele minerale şi apele de suprafaţă. Lacurile din Munţii Vlădeasa constituie un element important în reglarea scurgerii apei, hidroenergie şi piscicultură, având şi importante atribute de atractivitate turistică. Spre deosebire de apele curgătoare, incluse apriori în structura firească a fiecărui peisaj, acumulările lacustre se individualizează mai pregnant, iar zestrea lor turistică este mai bine creionată şi constă într-o seria de atribute legate de pescuit, canotaj, înot sau peisaj. Lacul de acumulare Leşu construit în 1973, situat pe valea Iadului, cu rolul de a compensa deficitele de apă din aval prin livrarea din lac a unor cantităţi de apă în perioada aprilie – septembrie. Lungimea Lacului de acumulare Leşu, ca şi lăţimea de altfel variază 24

în funcţie de nivelul apei în lac. Astfel, valorile lungimii Lacului de acumulare Leşu variază de la 4,87 km, la N.N.R.( Nivelul Normal Retenţie), până la 5,1 km la N.D ( Nivelul de Deversare). Are o suprafaţă de 90,1 km², o altitudine medie de 993 m şi este alimentat de afluenţii principali: Valea Lupului, Valea Calului, Valea Gugii pe dreapta şi Valea cu Cale Valea Vâlcei, Valea Hodrânguşa pe stânga.

Fig. 10. Lacul Leşu În cursul inferior, în micile lărgiri depresionare de la Munteni şi Bulz au fost create încă două acumulări.

Fig. 11. Lacul Munteni Lacul Drăgan Lacul de acumulare Drăgan se află la 25 de km de la drumul E60 dacă se intră de la Bucea şi la 20 km dacă se intră între Ciucea şi Poieni. Barajul din beton, în arc a fost terminat în 1987, are o înălţime de 120 m, iar lungimea coronamentului este de 424 m. Lacul, în condiţii optime are o suprafaţă de 292 de hectare şi 112 milioane m³ de apă. Apa 25

lacului se foloseşte pentru producerea de energie electrică, pentru atenuarea viiturilor, şi pentru irigaţii. Drumul forestier de pe lângă lacul de acumulare ajunge la celălalt drum din valea Iadului la Remeţi. De acolo se poate continua drumul spre Stâna de Vale, iar pentru iubitorii drumeţiilor drumul este deschis pentru traseele din Vlădeasa.

1

2

3 Fig. 12. Lacul Drăgan (1,2şi3) Izbucurile capătă caractere de obiective turistice de mare atractivitate datorită apariţiei inedite la zi a apelor subterane. În bazinul Văii Iadului izbucurile sunt numeroase, cu certe valori de atractivitate turistică: izbucul de la Remeţi, izbucul Ciuhandrului, izbucurile din Valea Draica etc. Cascadele reprezintă elemente morfohidrografice cu valenţe turistice mari, cele mai reprezentative pentru bazinul Văii Iadului fiind cascadele: Iadolina, Săritoarea Ieduţului, Vălul Miresei dar şi cele de valea Drăganului (cascada Moara Dracului) sau cascada Răchiţele. Aceste elemente morfohidrografice beneficiază de un potenţial de poziţie extrem de favorabil, cu excepţia Cascadei Săritoarea Ieduţului la care accesul este limitat la o potecă greu practicabilă.

26

Izvoarele minerale sunt reprezentate de apele oligominerale şi feruginoase de la Stâna de Vale, în special de Izvorul Minunilor, potenţialul lor turistic fiind dat de posibilităţile de valorificare în cadrul unor cure pentru afecţiuni endocrinologice, surmenaj şi convalescenţă. Apele de suprafaţă Bazinul hidrografic al Iadei, este foarte ramificat, pătrunzând adânc în munte, cu o reţea de formă dendritică bine dezvoltată pe roci eruptive, debitul Iadei este de sub 3 m 3/s. Izvoarele Văii Iadului se adună într-o mică depresiune, aproape plată, în care se găseşte staţiunea Stâna de Vale. Reţeaua apelor de suprafaţă ce străbate bazinul Văii Iadului, contribuie la creşterea valorică a potenţialului turistic pentru peisajele limitrofe. În acelaşi timp, ele sunt favorabile desfăşurării turismului sportiv, practicării unor sporturi nautice extreme şi de asemenea, cu valenţe deosebite pentru pescuit, apele fiind bogate în păstrăvi şi lipani. 2.4. Vegetaţia Ca peste tot în Carpaţi şi în munţii Vlădeasa vegetaţia este etajată pe verticală: goluri alpine-păduri de conifere-păduri de foioase a) Golurile alpine apar de la altitudinea de 1600m în sus. Ele sunt reprezentate în masivul Vlădeasa, unde ocupă culmile. În golurile alpine predomină gramineele: păiuş (Festuca rubra, F.ovina), firuţa (Agrostis tenuis),rogozul (Carex transilvanica), plante cu flori ca vioreaua (Viola canina), mărţişor (Genm montanum) şi doar pe locuri mai pietroase se întâlnesc tufele de ienupăr(Juniperus sibirica), smirdar, afinul (Vaccinum myetillus) şi merişorul (Vaccinum vitis- idaea). Ienupărul apare rar, doar în câteva zone, ca de exemplu în muntele Bohodiei. b) Pădurile de conifere - proporţia cea mai mare (68%) o ocupă pădurile de molid (Picea abies) şi molidiş cu amestec. Se întind între 1200-1600 m, ocupă mari suprafeţe în bazinul văilor Drăganului şi Someşului Cald, la care se mai adaugă mai rar bradul (Abies alba). Ele apar şi în celelalte zone, fără însă a forma păduri compacte de dimensiunile procentelor. Limita superioară a păduri este foarte capricioasă, în funcţie de condiţiile locale de relief şi microclimă. De altfel foioasele se amestecă adesea cu coniferele alcătuind păduri mixte. În zona calcaroasă, care după altitudine ar trebui să se încadreze în etajul coniferelor, prezintă aspecte aparte din cauza substratului. Lipsa de apă un permite dezvoltarea pădurilor, fapt pentru care platforma apare ca un gol alpin, nejustificat prin altitudine. De altfel componenţa floristică arată acest lucru, căci sunt prezente aici toate asociaţiile de plante din pajiştile montane. Bogăţia de flori este excepţională, reprezentată 27

de floarea paştelui (Anemone nemorosa), clopoţei (Campanula abietina), degetăruţ (Soldanela hungarica), feriga (Deyopteris carthusiana ssp. Aucuparia). În poieni apar fragi (Fragaria vesca), clopoţei (Campanula persicifolia), mierea ursului (Pulmonaria rubra), romaniţa de munte (Achillea stricta), iar primăvara ghiocelul (Galantus nivalis) brânduşa (Croccus heuffelianus) etc, dar nu poate fi admirată decât în locurile unde pajiştile nu sunt păşunate, ci rezervate pentru fâneaţă (de exemplu Poiana Florilor). c) Zona fagului cuprinde în primul rând fagul (Fagus silvatica) însoţit de platan (Acer pseudoplatanus), mesteacăn (Betula verucosa). Dintre plantele cu flori cele mai răspândite sunt piciorul cocoşului (Ranunculus repens), micşuneaua (Viola silvestris), floarea paştelui (Anemone nemorosa). d) Următoarele etaje de vegetaţie, la stejarului în amestec cu fagul şi la stejarului propriu-zis se întâlneşte doar la periferia vestică a Munţilor Vlădeasa şi sunt reprezentate de: fag (Fagus silvatica), stejar (Quercus robur), gorun (Q. sessiliflora), frasin (Fraxinus excelsior), ulm (Ulmus montana), carpen (Carpinus betulus), alun (Corylus avellana) etc. În repartiţia vegetaţiei un element de seamă îl joacă şi natura subsolului, atât din cauza permeabilităţii, cât şi din cauza acidităţii solului. Astfel pe rocile cuarţoase se dezvoltă afinişurile, tufele de merişor, ferigile şi muşchii, creând un

covor vegetal

compact, în timp ce pe dolomiţi întâlnim mai ales pajiştile de graminee şi flori montane. Legat de rocile cuarţoase sunt şi numeroase mlaştini de turbă care apar în aceşti munţi. Cele mai întinse tinoave se găsesc la izvoarele văii Izbucului, cel mai mare cu o suprafaţă de 8 ha, având câteva ochiuri de apă neagră. Larga poiană este înconjurată de o pădure compactă de molid, care formează un peisaj de o deosebită frumuseţe şi sălbăticie, loc demn de a fi vizitat de turişti. O altă asociaţie vegetală specifică o au văile adânci şi cheile. Umezeala şi lipsa de soare creează condiţii pentru dezvoltarea muşchilor, ferigilor, brusturilor şi urzicilor. Vegetaţia tipică locurilor umede şi umbroase se întâlneşte şi la gura peşterilor. Impactul ecologic al turismului Pentru ca o unitate montană aşa cum sunt Munţii Vlădeasa sa fie amenajată în scop turistic, trebuie ca peisajele naturii să fie frumoase,apele curate, aerul şi solul nepoluate. Factorii de mediu înconjurător sunt factorii de baza în promovarea fenomenului de turism, deoarece pot fi favorabili sau pot fi nefavorabili. Natura constituie „materia prima” principală pentru turism,iar un mediul înconjurător curat, echilibrat, în care relieful, apa şi aerul curat, peisajul atractiv reprezintă elemente care stimulează dezvoltarea turismului şi mai ales, turismul de recree, odihnă, tratament. 28

Astfel un mediu degradat prin exploatării,prin distrugerea învelişului vegetal şi apariţia poluării în cadrul mediului duc la limitarea

activităţilor turistice în zona

respectivă. Dezvoltarea turismului în staţiunea balneoclimaterică Stana de Vale are consecinţe atât asupra cadrului natural cât şi asupra geosistemului. Dacă impactul dezvoltării turismului asupra socio-sistemului are efecte benefice mai ales asupra economiei, a structurii populaţiei active, cel asupra cadrului natural, de obicei, are urmări negative prin degradarea unor elemente fizico-geografice. Iată motivul pentru care responsabilitatea faţă de mediul înconjurător, care a devenit deja o coordonare actuală a oricărui proiect de dezvoltare turistică trebuie sa devină un element de baza în concepţia de dezvoltare a turismului în staţiunea balneoclimaterică Stâna de Vale. În jurul obiectivelor turistice au apărut o serie de fenomene negative, caracteristice circulaţiei turistice neorganizate şi nesupravegheate într-un masiv neocrotit. Astfel, atitudinea iresponsabilă şi activităţile

neorganizate ale turiştilor

a condus la

distrugerea unor arbori care au fost tăiaţi de către turişti pentru a-şi face foc şi pentru gătit. Prin amplasarea la întâmplare a corturilor şi prin săparea şanţurilor în jurul acestora a dus la distrugerea covorului vegetal. Tot în urma practicării turismului neorganizat s-au răspândit numeroase ambalaje de materiale plastic, cutii de conserve, sticle, hârtii, dintre acestea unele sunt foarte rezistente la agenţii atmosferici şi determină poluarea solului, deteriorarea aspectului estetic al zonei, apariţia unor rozătoare şi insecte (şoareci, şobolani şi gândaci). Aspecte negative de acest fel se semnalează, la Coada Lacului, Valea Drăganului în poienile din păduri, în general de-a lungul văii mijlocii şi inferioare a Iadei, de la Bulz şi până aproape de cascada Iadolina. În munţii Vlădeasa, în mod normal aerul este mai curat, dar vara ca urmare a creşterii traficului de automobile, apare, uneori o uşoară poluare a aerului prin emisiile gazelor de eşapament. Turismul şi hidrografia (Cascada Iadolina, Moara Dracului, Lacul Leşu) se afla într-o strânsă legătură, datorită numeroaselor însuşiri atractive ale suprafeţelor de apa şi formelor sale de organizare terestră. De exemplu: cascade, apele subterane, posedă o zestre recreativă şi curativă majoră, exploatată intens prin turismul curativ-recreativ. La ora actuală cea mai răspândită formă a impactului turismului asupra hidrografiei este poluarea prin: -

deversarea apelor menajere

-

depozitarea în apă a rezidurilor

-

utilizarea neigienică a apelor în proceduri de agrement (spălarea vaselor cu detergenţi, a hainelor etc.) 29

Un turism de calitate presupune ocrotirea şi protejarea vegetaţiei, acestea sunt două noţiuni aproape inseparabile, particularităţile recreative al învelişului vegetal fiind de mult recunoscute. Dar, dezvoltarea activităţilor recreative afectează, în diferite proporţii integritatea şi dezvoltarea sau extinderea unor specii. Astfel, prin procesul de construcţie a căilor de acces şi a bazelor de cazare, vegetaţia fâşiilor şi arealelor ce intră sub incidenţa amenajării este complet înlăturată, iar lemnul este folosit adesea, ca material de construcţie al cabanelor sau a vilelor turistice. Dintre fenomenele negative întâlnite ca urmare a practicării intense a activităţilor se menţionează: -

afectarea învelişului vegetal prin utilizarea pajiştilor şi poienilor ca locuri de popas şi campare

-

migrarea faunei mari, datorită prezenţei masive a omului,

-

poluarea apelor şi peisajelor cu reziduuri de diverse tipuri

-

poluarea sonoră

-

limitarea fondului natural al peisajului prin extinderea spaţiilor construite

Toate aceste aspecte se datorează inexistenţei unui control ecologic adecvat şi a unor posibilităţii tehnice şi financiare mai reduse, incapabile să asigure o infrastructură adecvată. Astfel pentru a se stopa efectelor negative ale dezvoltării turismului asupra mediului înconjurător trebuie luate în considerare următoarele propunerii: -

delimitarea perimetrelor constructibil în zona cu potenţial turistic (Stana de Vale, Coada Lacului Leşu, lacul Drăgan, cabana Vlădeasa).

-

controlul pentru respectarea proiectelor de construcţii asigurarea infrastructurii şi a organizării traficului turistic construirea de hoteluri mici în asociere sau închirierea unor case particulare mai degrabă, decât favorizarea expansiunii reşedinţelor secundare

-

asigurarea unui control ecologic.

2.5. Fauna Fauna este condiţionată de o serie de factori: aşezarea geografică, clima, reţeaua hidrografică, răspândirea vegetaţiei şi utilizarea antropică a terenului. Spre deosebire de vegetaţie, fauna reprezintă o mare mobilitatea. Cea mai bogată şi mai variată este fauna pădurilor, ce se întind pe mari suprafeţe, adăpostind numeroase specii de animale sălbatice, cum sunt: urşi (Ursus arctos), lupi (Canis lupus), vulpea (Canis vulpes), dihorul (Putorius putorius), mistreţul (Sus scrofa), 30

jderul de copac (Martes martes), viezurele (Meles meles), şoarecii de pădure (Apodumus silvaticus), râsul(Felix lynx), şerpi, şopârle, veveriţe, insecte, moluşte. Păsările întâlnite sunt: cioara grivă (Corvus corone corbix), buha (Buho buho), cucuveaua, huhurezul, uliul păsărilor, coţofana, gaiţa şi altele. În apele limpezi şi reci găsim păstrăvi, lipani, mrene şi mai rar lostriţe. Fondul cinegetic. Cerbul atinge efective sub bonitatea staţiunii numărul de exemplare la bonitatea staţiunii sunt cele normale (Bonitatea a patra), aceasta datorită în primul rând răpitoarelor: urşi, lupi, râşi, în al doilea rând exploatării care deranjează exact locurile bune pentru desfăşurarea vieţii lor. La înălţimi mari se întâlnesc şi specii protejate prin lege: capra neagră (Ripicapra rupicapra) iar dintre păsări cocoşul de munte (Tetrao urogallus). Mistreţul. Exemplarele sunt numeroase dar, din lipsă de hrană sunt slab dezvoltate, se hrănesc cu bulbi, fructe de pădure şi rădăcini. Vânatul neutil (răpitor): ursul, lupul, vulpea, râsul, vidra, pisica sălbatică. În ultima perioadă fondul de vânătoare din zona Munţii Vlădeasa s-a populat cu cerb carpatin (cervus elaphus montanus), acţiune care a dat rezultate bune. Pentru normalizarea efectivelor de căpriori şi cerbi se impun măsuri de ocrotire şi combatere a răpitoarelor (lupi, râşi şi urşi), precum şi începerea unei acţiuni de construire a unor hrănitoare şi sărări, în prezent insuficient extinse şi amplasate. În cadrul Ocolului Silvic Remeţi s-au construit trei fonduri de pescuit: cel mai important este Valea Iadului cu o suprafaţă de 315 mp luciu de apă la care nu se adaugă suprafaţa lacului de acumulare Leşu. Fondul este populat cu păstrăvi indigeni (salmo trutta fario), lipani (Thymallus thymallus), mreană (Barbus barbus), curcubeu, scobar (Chondrostomanasus). Se apreciază că prin pescuitul sportiv din apele de munte se extrag anual 4000 kg – fapt ce impune reglementări mai severe în ceea ce priveşte cantitatea recoltată, aşa cum se procedează în orice ţară din centrul şi vestul continentului nostru. 2.6. Solurile În spaţiul Muntelui Vlădeasa, datorită înclinării versanţilor pe care se formează, solurile au grosimi mici, respectiv prezintă un accentuat caracter scheletic, iar temperaturile scăzute, nefavorabil alterării rocilor şi resturilor vegetale generează un humus brut cu caracter acid (pH 4). În aceste condiţii, în arealul menţionat solurile dominante aparţin claselor cambisoluri, spodisoluri şi umbrisoluri. La inferioară sunt răspândite în special districombisolurile asociate deseori cu litosolurile pe versanţii foarte înclinaţi, cu 31

rendzinele pe roci carbonatice. Mai sus, în etajul molidişurilor domină spodisolurile, respectiv prepodzolurile şi podzolurile, iar sub pajiştile alpine se dezvoltă humosisolurile. În zonele depresionare, datorită excesului de umiditate se dezvoltă solurile hidrimorfe, iar de-a lungul pâraielor de munte sunt dispuse, sub forma unor fâşii longitudinale, aluvisolurile pe seama cărora se dezvoltă zăvoaie de anin.

32

CAPITOLUL 3

RESURSE TURISTICE ANTROPICE

Resursele turistice antropice reprezintă o sumă de elemente cu funcţie recreativă, create de om. Iniţial, unele dintre obiective aveau alte destinaţii decât cele cu scop recreativ, valenţele turistice câştigându-le pe parcurs. Deşi se remarcă o deosebită varietate a construcţiilor tradiţionale,

vechea

arhitectură ţărănească din Apuseni se bazează pe aceleaşi tehnici de lucru, ceea ce îi conferă în ansamblu unitate. În Apuseni, nota caracteristică este dată folosirea bârnelor de lemn de stejar sau brad, aşezate în cununi orizontale şi structura înaltă a acoperişurilor de paie în patru ape, afectat pozitiv de fumul ce iese liber în podul casei. Soclul de piatră e scund, iar planul cel mai frecvent este cel vechi, format din două încăperi, tindă şi „casă”, cu intrarea prin tindă. Tipul simplu de interior organizat practic şi estetic se compunea din sobă, laviţă, pat, blidari decoraţii textile, obiecte de ceramică şi icoane. O piesă importantă este lada de zestre (Budureasa). În Munţii Apuseni (Vlădeasa), dominaţi de arhitectura de lemn, există şi arhitectură de piatră (Bologa şi Săcuieu). Casele şi gospodăriile ţărăneşti reprezintă atracţii deosebite pentru turişti. Formele de umanizare diverse (păstoritul, valorificarea pădurilor, a resurselor de apă, utilizarea resurselor subsolului, cultura plantelor etc) au generat numeroase activităţi tradiţionale. Cele mai atractive resurse turistice antropice din localităţile cu pensiuni rurale sau din proximitate sunt cele ce răspund nevoii de autenticitate, vechime, inedit. Resursele turistice antropice existente în cadrul regiuni analizate se caracterizează printr-o mare varietate, fiind grupate în: edificii şi elemente materiale cu funcţie turistică şi activităţi umane cu funcţie turistică. 3.1. Edificii şi elemente materiale cu funcţie turistică sunt: a.) – edificii istorice: - cetăţii- ruinele cetăţi medievale de la Bologa datează din sec. XIII-XIV, fiind reprezentat de zidul de incintă, lung de 81m, cu o înălţime cuprinsă între 10-18 m, scară spiralată şi bastioane rotunde cu nişe pentru trăgători; cetatea romană de la Negreni; - castre- la Bologa se află vestigiile unui castru roman (Castrum Resculum), bine conservat, datând din anii 105-107.

33

Fig.14 Turnul Cetăţii din Bologa b.) edificii religioase: - bisericile- din această categoria fac parte ca adevărate monumente de arhitectură, bisericile ortodoxe din lemn, ce datează din secolul XV-XVIII, evidenţiate în peisaj prin turle înalte şi ascuţite; Ciucea, Negreni- sec. XVII, Pietroasa sec.VIII. Bisericile mai noi prezintă interes datorită arhitecturii originale în care au fost create-Valea Drăganului, Poieni. c.) edificii culturale: Muzeul memorial ,,Octavian Goga” în cadrul căruia se regăsesc un castel, mausoleul unde este

înmormântat poetul şi soţia acestuia şi o

Mănăstire de Maici înfiinţată de Veturia Goga după moartea poetului. d.) edificii economice cu funcţie turistică: - barajele şi lacurile de acumulare: Valea Drăganului, Leş, Scrind- Frăsinet. e.) grupuri statuare, busturi, monumente: Bucea, Negreni, Remeţi şi Vişagu.

34

Fig. 15. Harta turistică a Munţilor Vlădeasa 3.2. Activităţi umane cu funcţie turistică: Târguri: - Negreni- târgul coaselor, a doua duminică din luna iunie a fiecărui an; târgul de toamnă, a doua duminică din luna octombrie a fiecărui an; -târgul de animale, în fiecare zi de luni din lună; 35

- Ciucea- târgul de animale, în fiecare joi din lună; - „Întâlnirea de pe ladă” dintre locuitorii Bulzului şi Huedinului, ultima sau penultima duminică a luni august. Ocupaţii şi meşteşuguri: Meşteşugurile populare au o tradiţie veche şi numeroasă, în special prelucrarea lemnului, favorizată de existenţa pădurilor întinse, regiunea Munţilor Apuseni fiind renumită pentru „civilizaţia lemnului”, exprimată atât în arhitectura locuinţelor cât şi prin confecţionarea diverselor obiecte din lemn. Dintre produsele de lemn se remarcă: ciubărele, butoaiele, lăzile de zestre (Budureasa) etc. O ocupaţie care s-a practicat din vremurile de demult şi continuă să se practice şi azi în satele de munte este culesul fructelor de pădure, aducând importante venituri locuitorilor. - cioplitul pietrei în satele Bologa şi Săcuieu; -arhitectura şi instalaţiile tehnice populare sunt: - morile pe ape (Bologa şi Pietroasa); - ,,găbănaşul” construcţie din lemn pentru păstrarea produselor agricole; Industria casnică (ţesăturile de interior, covoarele, piesele de port popular, broderiile, cusăturile) se menţine încă pe un loc important ca frecvenţă, între meşteşuguri. Meşteşugul ţesutului se practică în sate, mai ales în sezonul rece. Portul popular – considerat una dintre acela mai importante forme de cultură ale unui popor – prezintă unele elemente ce definesc tipul zonal. În casele oamenilor din Pietroasa, Budureasa, Ciucea, Negreni, Remeţi, Bulz, Săcuieu, etc. Se mai pot întâlni admidabilele ţesături de casă, sumane, cojoace şi alte piese de artă populară, folosite doar în zilele de sărbătoare. Date fiind bogăţia, originalitatea, diversitate şi autenticitatea culturii materiale şi spirituale populare, gradul ei remarcabil de conservare şi poziţia ei unică în contextul cultural european, este evident că aplicarea criteriului etnografic poate fi de mare utilitate în procesul de reliefare a ofertei turistice.

36

CAPITOLUL 4 BAZA MATERIALĂ A TURISMULUI Infrastructura unei regiunii este un element suport al dezvoltării activităţii turistice, deoarece determină volumul şi structura circulaţiei turistice. Aceasta cuprinde toate bunurile şi mijloacele create de om prin intermediul cărora resursele atractive ale unei zone sunt exploatate turistic. 4.1. Baza materială a cazării Baza de cazare are rolul cel mai important dintre elementele funcţionale şi reprezintă un plan teritorial, „punctul fix”, în raport cu care se orientează atât turistul, cât şi celelalte componente ale echipamentului turistic. Rolul fundamental al bazei de cazare rezultă din faptul că pentru orice program de dezvoltare, asigură dimensionarea reală a celorlalte componente tehnico-materiale (alimentaţie publică, agrement, mijloace de acces şi căi de comunicaţie, utilităţi anexe, dotări dependente de infrastructura generală etc.) şi măsuri adecvate pe linie organizatorică. Cazarea presupune spaţii şi dotări adecvate pentru odihnă (departe de zgomot şi de sursele acestuia) şi pentru igienă (calitatea echipamentelor sanitare şi modul de întreţinere al acestora). Deci, baza de cazare este destinată satisfacerii nevoii de odihnă a turiştilor şi cuprinde: hoteluri, moteluri, hanuri, cabane, vile, la care se adaugă cu rol complementar, în cazul de faţă, popasurile turistice, campingurile, pensiunile, adăposturile şi refugii şi locuinţele particulare. Stâna de Vale este situată şa 1102 m altitudine, la obârşia Văii Iadului, la poalele vârfului Poieni (1627 m). Structurile de cazare ale acestei staţiuni sunt următoarele: 

Hotelul Iadolina *** dispune de un număr de 50 de camere duble, 1 camera single, 5 apartamente: TV, cablu recepţie programe satelit, minibar, telefon ; restaurant cu o capacitate de 104 locuri, bar de zi, discoteca-club, sală de conferinţe şi o nouă şi moderna baza de tratament şi refacere (sauna / jacuzzi / băi plante / masaj / electroterapie / fitness ;

37

Fig.16. Hotel Iadolina 

Vile 4 **** = 18 locuri;



Vile 2*** = 24 locuri;



Vile 1* = 75 de locuri;



Căsuţe (neclasificate) = 52 de locuri;



Reşedinţe secundare = 60 locuri.

Pe Valea Iadului, de la Stâna de Vale şi până la Coada Lacului Leşu, nu dispune de nici o structură de cazare. Singurele construcţii care sunt în zonă sunt cantoanele silvice: Murgaşu, Dealu Mare, Piatra Corbului, Valea Gugii şi Valea Lupului unde, în caz de nevoie, turiştii găsesc adăpost. La Coada Lacului Leşu structurile de primire constă în: 

Căsuţe (neclasificat) = 77 de locuri;



Reşedinţe Motelul Leşu este situat în versantul drept al Văii Iadului, în aval de Barajul Leşu, în faţa văii cu acelaşi nume. Structura de cazare constă în 133 de locuri în 59 de camere.



Pensiunea Rustic House situată la Coada Lacului, se compune din 2 cabane, cu o capacitate de 10 locuri, în camere de 4,3 şi 2 persoane cu baie proprie.



Vila Ozon = 24 de locuri;



Vila Sanda = 32 de locuri;

Cabana Vlădeasa – situată pe versantul estic al muntelui Vlădeasa, în Poiana Frânturi, la 1430 m altitudine, are o capacitare de cazare de 29 locuri, în camere cu: 3 camere = 3 paturi 1 camere = 18 paturi 1 camere = 8 paturi

38

În ultimii ani se constată apariţia a cât mai multe unităţi de cazare dar de mică capacitate, atât în interiorul spaţiului montan, şi în special pe Văile Iadei şi Drăganului, dar şi la periferie mai ales de-a lungul şoselei E60. Majoritatea pensiunilor se găsesc la Remeţi, Coada Lacului Leşu, Stâna de Vale, Ciucea, Valea Drăganului, Lunca Vişagului, Bologa, Săcuieu, Scrind-Frăsinet, Răchiţele şi Poieni.  Negreni - Hotelul ,, La Vio” cu o capacitate de 22 locuri de cazare, oferind servicii de cazare şi masă (restaurant şi bar).  Cuicea - ,,Pensiunea Rulote 60” 3 margarete cu o capacitate de cazare de 32 de locuri de cazare, oferind servicii de cazare şi masă (restaurant, bar şi parcare.  Bologa - ,,Pensiunea Romaniţa” 2 margarete, cu o capacitate de cazare de 13 de locuri, oferind servicii de cazare şi masă (restaurant şi bar şi parcare). Toate aceste unităţi sunt destinate în special turismului de tranzit. Pe Valea Drăganului au apărut o serie de pensiuni, dintre care cele mai importante şi clasificate sunt: 

Pensiunea Laza 3 margarete (Lunca Vişagului), cu o capacitate de 30 de locuri oferind servicii de cazare (piscină). Cele 3 căsuţe din stânga imagini dispune de 6 camere cu 2 paturi simple, căsuţa din dreapta, tip vilă are 10 locuri de cazare cu toate utilităţile (bucătărie, sufragerie, băii proprii la fiecare dormitor).



Fundaţia Emanuel, construită pe vechiul amplasament al Complexului Turistic Valea Drăganului, dispune de 4 vile, dintre care trei sunt puse la dispoziţia turiştilor respectiv vilele 1, 2 şi 4. Capacitatea de cazare de 87 de locuri, oferind servicii de cazare, masă şi alte servicii: sală de conferinţe 200 locuri, sală de recuperare (saună, fitnes), terenuri de sport (fotbal, baschet, tenis şi volei). În prezent fundaţia se adresează taberelor de copii, taberelor de tineret şi centru de conferinţe.

Fig. 21. Fundaţia Emanuel Vila 4

39

Pe Valea Iadului au apărut pensiuni turistice şi agroturistice în satele Bulz şi Remeţi, chiar şi la Coada Lacului Leşu, dar dintre care o mică parte sunt clasificate.

Fig. 22. Munţii Vlădeasa. Localităţi cu pensiuni turistice şi agroturistice clasificate (după Rodica Petrea, 2004) Pensiuni clasificate: 

Pensiunea agroturistică Lucian (Remeţi) 3 margarete cu o capacitate de cazare de 13 locuri în camere cu baie proprie, oferind servicii de cazare şi masă. Bucătărie şi sufragerie la dispoziţia turiştilor.



Pensiunea agroturustică Valea Izvorului (Remeţi) are o capacitate de cazare de 20 locuri, 9 camere, 7 cu baie proprie şi 2 camere cu baie comună, oferind service de cazare şi masă. Dispune de păstrăvărie proprie, spaţii de campare şi teren de fotbal, volei, tenis.



Pensiunea Rustic House situată la Coada Lacului, se compune din 2 cabane, cu o capacitate de 10 locuri, în camere de 4,3 şi 2 persoane cu baie proprie.

40

Fig.23. Pensiunea Rustic House 4.2. Baza materială a alimentaţie publice Alimentaţia publică este destinată satisfacerii nevoilor de alimentare şi divertisment ale turiştilor. Serviciile de alimentaţie publică reprezintă, alături de serviciile de cazare cu care se află într-o strânsă legătură, o altă componentă de bază a prestaţiei turistice. În Stâna de Vale structurile de alimentaţie publică sunt următoarele: 

Hotel Iadolina care are 180 de locuri la mese şi conţine: salon restaurant (90 de locuri), bar de zi (30 de locuri) şi bar de noapte-discotecă (60 de locuri);  Restaurant – bar de zi ICCR Beiuş, având o capacitate de 100 de locuri. În Valea Iadului şi Coada Lacului Leşu nu există bază materială de alimentaţie publică. Motelul Leşu are în dotare un restaurant – bar de zi cu o capacitate de 14 locuri. 4.3. Baza materială a agrementului Pentru a satisface o paletă cât mai largă a cerinţelor turiştilor, agrementul presupune dezvoltarea serviciilor destinate petrecerii timpului liber şi a bine dispune turişti, adică activităţi de agrement. Agrementul reprezintă totalitatea mijloacelor şi formelor capabile să asigure individului o stare bună de dispoziţie şi plăcere, să dea o senzaţie de satisfacere şi împlinire. Agrementul este şi el o prestaţie de bază, fiind prezent în toate formele de turism şi putând chiar deveni motivaţia principală a călătoriei. Agrementul este destinat satisfacerii nevoii de destindere, recreere şi mişcare a turiştilor. Importanţa deosebită a agrementului decurge din faptul că acesta duce la creşterea atractivităţii staţiunilor turistice, contribuind la prelungirea sezonului turistic, la creşterea perioadei de presezon şi post sezon şi putând diminua rolul condiţiilor naturale. Baza materială a agrementului este, în general, în continuă dezvoltare şi modernizare, observându-se o tendinţă de deplasare a obţinerii consumurilor de la 41

componentele statice, cum sunt cele de cazare şi alimentaţie, spre consumurile dinamice, printre care este şi agrementul. Stâna de Vale este o staţiune de odihnă şi tratament pentru toate anotimpurile de importanţă naţională (complex montan), situată în vestul României, în cadrul comunei Budureasa (judeţul Bihor), într-o depresiune străjuită de Munţii Vlădeasa şi Pădurea Craiului. Climatul este intramontan de depresiune, tonic-stimulativ, cu veri răcoroase (temperatura medie a lunii iulie este de 14°C şi ierni reci şi umede (temperatura medie a lunii ianuarie este sub -6°C). Temperatura medie anuală este de circa 5°C. Se caraterizează printr-o marcata nebulozitate, precipitaţii abundente (peste 1200 mm/an) şi căderi masive de zăpadă (stratul atingând 50-90 cm). Există şi izvoare cu ape minerale feruginoase, hipotonice. Frumuseţea liniştitoare a peisajului, aerul pur, fără praf şi particule alergice bogate în ozon, presiunea atmosferică relativ coborâtă, multele posibilităţi de trasee montane sunt elemente care fac ca vacanţele petrecute aici să fie relaxante şi să ajute la refacerea sănătăţii şi a capacităţii de muncă. Staţiunea se recomandă în tratamentul asteniilor, unor dereglerări endocrine (hipertiroitism beningn, boala Basedov incipientă, după tratamente cu medicamente), dereglărilor respiratorii (neuroză respiratorie), organismului slăbit, suprasolicitărilor fizice şi intelectuale, anemiilor rahitismului şi dereglărilor de creştere la copii. Izvorul Minunilor Înainte de anii 1930, forma o mică cascadă, ulterior amenajată. Apa sa de o calitate deosebită, are o temperatura de 4-5 °C în permanenţă, a fost captată mai întâi pentru a satisface trebuinţele staţiunii, azi ea colindă dincolo de hotarele ţării, îmbuteliată ca apa naturală (carbogazoasă şi plată) de European Drinks, cel mai mare grup economic din industria alimentară a Europei Centrale şi de Est. Legenda spune că aici s-ar fi aflat o împărăţie subterană a sloiului de gheată. Împăratul acesteia avea o fată frumoasă ca o zână, care s-a îndrăgostit de împăratul din Ţara Focului. Sub dogoritoare iubire a acestuia s-au topit stâlpii de gheaţă care susţineau arcadele de piatră a împărăţiei subpământene, îngropând sub ele şi perechea de îndrăgostiţi. Bolovani uriaşi care se văd împrejurul izvorului sunt urme ale acestei împărăţii, după cum apa izbucnită din inima pământului este rezultatul topirii gheţarilor care alcătuiau ascunsul palat al lui Troian.

42

Fig. 24. Izvorul Minunilor În Stâna de Vale avem următoarele dotări legate de agrement:  pârtie de schi dotată cu teleschi;  pârtie de săniuş;  teren de sport;  discotecă la barul de noapte al Hotelului Iadolina;  masă de tenis la subsolul Hotelului Iadolina;  poteci pentru plimbări pe marginea cărora sunt puse bănci. Pe cursul Văii Iadului nu sunt amenajate baze materiale pentru agrement, singurele posibilităţi de agrement sunt drumeţiile pe traseele montane. La Coada Lacului Leşu, ca resursă importantă de agrement, o are lacul artificial unde, însă, nu s-au mai făcut alte amenajări pentru agrement.

Fig. 25.Lacul Leşu Casa de Vacanţa Rehoboth House (fostul Complex Valea Drăganului ) Dispune de următoarele dotări legate de agrement şi cură: -

sală de recuperare (saună, fitnes ) 43

-

terenuri de sport ( fotbal, hanbal, baschet, volei şi tenis )

Fig. 26 Baza de agrement Fundaţia Emanuel

4.4 Căile şi mijloacele de transport La nivelul Munţilor, circulaţia turistică se poate baza pe o reţea de căi şi mijloace de transport, ce cuprinde drumuri, căi ferate şi transporturi speciale. Drumurile se caracterizează printr-un grad de accesibilitate mult mai ridicat decât celelalte categorii, favorizând accesul în zonele montane mai accidentate. Astfel, principala şosea care favorizează accesul în cadrul Munţilor Vlădeasa în partea nordică, este drumul E 60 care asigură legătura pe direcţie est- nord- vest - DN 76-E 79, Oradea-Beiuş, apoi cca. 30 km prin Budureasa până în staţiunea Stâna de Vale (în partea de sud-vest a unităţii montane). De remarcat este structura rectangulară a reţelei de drum, unde E 60 este flancată pe de o parte şi de alta de drumuri judeţene care permit accesul în zona montană. Dintre aceste drumuri amintesc: Valea Drăganului-Lacul Drăgan-Remeţi-Coada Lacului LeşValea Iadului- Stâna de Vale, Valea Henţului. Pe Valea Iadului există zilnic o cursă de autobuz până la Motelul Leşu şi înapoi. De la autogara Huedin aproape în fiecare zi a săptămânii este cursă după masă spre satul Rogojel, de unde se poate ajunge pe jos la cabana Vlădeasa. 44

Transportul pe calea ferată, o singură legătură pe linia Oradea-Cluj Napoca cu oprire în halta: Bulz, Bucea, Negreni, Ciucea, Poieni, Valea Drăganului. Accesibilitatea pe calea ferată este limitată, deoarece se parcurg pe jos drumuri lungi, pentru vizitarea unor trasee sau obiective turistice. Din categoria transporturilor speciale sunt cele pe cablu (teleschi), existente în Stâna de Vale.

45

Fig. 27 Harta căilor de comunicaţii în Munţii Vlădeasa 4.5. Trasee turistice în Munţii Vlădeasa 1. Circuitul Muntelui Vlădeasa Durata:5h Lungime:15km Diferenţă de nivel:+500m/-500m Observaţii: Drum uşor, practicabil tot timpul anului. Traseul urmăreşte marcajul punct roşu, porneşte de la cabana Vlădeasa, ajunge pe creasta principală la 1660 m. Cu încă un efort se urcă pe vârful Vlădeasa (1836 m). După ce se admiră priveliştea extraordinară ce o oferă acest vârf, se începe coborârea spre S-SE. Drumul de întoarcere este lat, bine bătut şi alături de marcajul punct roşu tot pe aici coboară şi banda albastră, iar dintr-o poiană ne mai însoţeşte până la cabană şi punctul albastru. 2. Cabana Vlădeasa-Cabana Padiş Durata:11h 59

Lungime:36km Diferenţă de nivel:+700m/-850m Observaţii: Pericol de rătăcire pe timp de ceaţă. Traseul porneşte de la Cabana Vlădeasa pe creastă spre est, în coborâş, împreună cu marcajul bandă albastră (marcaj principal), punct albastru şi roşu. După 40 minute se ajunge la un izvor, după care se intră într-o şa pe creasta Pietrelor Albe. În drumul spre Piatra Tâlharului următoarea şa întâlnită este şaua Între Munţi la altitudinea de 1517 m, este cea mai coborâtă şa din creasta Masivului Vlădeasa. Din şa se ajunge la aşa zisa cabana Nimăiasa, care este o clădire părăsită, se ocoleşte prin dreapta vârful Nimăiasa, şi se coboară într-o şa. Peste puţin timp apar în faţa drumeţilor stâncile ruiniforme ale Pietrei Tâlharului, unde se părăseşte creasta principală a masivului Vlădeasa, şi se coboară 300 m diferenţă de nivel până în Poiana Onceasa. La Piatra Tâlharului se întâlneşte marcajul triunghi roşu, care face legătura între Cascada Dracului, şi Stâna de Vale. În Poiana Onceasa se întâlneşte marcajele: crucea roşie, care vine de la Cumpăneţelui, şi punctul roşu, care face legătura cu circuitul Someşului Cald. Din poiană pornim spre est, se trece pe lângă dolina Neagră, iar când se ajunge la vârful Cuciulata, înalt de 1475 m apar şi alte forme carstice, ca de exemplu ponoare. Marcajul duce şi la Tăul Vărăşoaia, care se află într-o poiană cu acelaşi nume, după care se îndreaptă spre Cabana Padiş. 3. Cabana Valea Drăganulu-Cabana Vlădeasa Durata: 4  4 1

2

h

Lungime: 12km Diferenţă de nivel: +1000m/-200m Observaţii: Drum uşor, practicabil tot timpul anului. Marcaj bandă albastră, traseul porneşte de la cabana Valea Drăganului, după ce s-a trecut de case, se trece podul şi se îndreptă către valea Vişagului. Trece şi podul peste Vişag, şi din curtea şcolii începe să urce pieptiş în pădure, până la culme, unde traseul întâlneşte un drum larg, pe care se porneşte la dreapta, şi pe care duce până la creastă, şi la un izvor. Aici se părăseşte, şi se continuă drumul pe deasupra izvorului. Poteca duce pe Dealul Mânecii, la primele case ale satului Traniş aşezate pe culme şi peste puţin timp pe creasta principală a Munţilor Vlădeasa. Urmează şaua Bogdănesei sub care se întinde Poiana Bănişorul. După Bănişorul, drumul devine monoton, şi după ce părăseşte definitiv creasta coboară uşor, în poiana Frânturi, unde se află şi cabana Vlădeasa. O altă variantă pentru a ajunge la Cabana Vlădeasa este drumul marcat cu triunghi albastru, cu o diferenţă de nivel de 800 m, cu privelişti frumoase asupra zonei Vlădeasa. Traseul începe de la Gura Zârnii. 4. Gura Odrânguşa-Cabana Vlădeasa Durata: 4h Lungime: 13km 60

Diferenţă de nivel: +800m Observaţii: Drum uşor, practicabil tot timpul anului. Traseul începe la vărsarea văii Odrânguşei în Valea Henţii. Chiar la intrarea pe valea Aluniş apare tabla indicatoare pentru satul Rogojel. Poteca duce sus pe creastă, unde se întâlneşte cu marcajul punct albastru pentru Circuitul Cascada Răchiţele, şi se ajunge în Poiana Frânturi, unde se află cabana Vlădeasa. 5. Circuitul cascada Răchiţele Durata: 10h Lungime: 31km Diferenţă de nivel: +1400m/-1400m Observaţii: Drum cu diferenţe mari de nivel, accesibil pe timp senin. Se pleacă de la cabana Vlădeasa împreună cu punctul albastru, se coboară pe lângă poiana Frânturi, de aici se continuă pe un drum forestier cca. 1 km, după care se începe urcuşul. Se ajunge la Piatra Mare, după care în Poiana Păltinişul. După câteva urcuşuri şi coborâşuri se ajunge la drumul forestier din Valea Seacă. Aici marcajul merge şi în sus, şi în jos. Pentru a vizita cascada Răchiţele trebuie să se urmeze marcajul în jos. La puţin timp se trece un pod, astfel se ajunge pe malul drept al văii, care adăposteşte cascada Răchiţele, o cascadă cu înălţimea în jur de 50 metrii, în două trepte. Vara este admirată, iarna căţărată. De la cascadă se continuă drumul forestier la stânga, se ajunge la Firezul Rogojanului, care este un important ponor, unde se pierde toată apa Văii Seci, locul este de o frumuseţe sălbatică. Se ajungem şi la cantonul silvic, iar de acolo la mai bine de 1.5 km se părăseşte valea şi drumul forestier, şi se începe un urcuş accentuat prin pădure, până la 1450 m. Poteca duce în şaua Pietrele Albe, de unde se mai întâlnesc banda albastră şi punctul roşu până la cabană. Din acest punct durata traseului este de mers 1, 1/2 oră. 6. Stâna de Vale - circuitul izvoarelor Someşului Cald Durata: 13-14h Lungimea:21km, Diferenţa de nivel: + 1450 m/ -1450 m, marcaj punct roşu. Traseu pentru vizitarea uneia din cele mai complexe şi interesante zone carstice dintre Munţii Bihor-Vlădeasa cu peşteri, canioane, izbucuri, grupate într-o regiune deosebit de sălbatică. Traseu comun cu banda roşie până sub şaua Cumpăneţelui de unde se continuă spre stânga în coborâre. Dinspre Padiş intrarea în circuit se face în poiana Vărăşoaia şi până la portalul Cetăţii Rădesei mai facem 20min, unde marcajul punct roşu se ramifică în dreapta poteca prin peştera Cetatea Rădesei iar ramura din stânga pe deasupra ei. Foarte accesibil este şi punctul de acces dinspre Izbucul Ponor, urmând valea Someşului Cald, pe drumul forestier ce se bifurcă la dreapta de la cantonul forestier Runcul Ars. Drumul înaintează circa 6 km pe vale, întâlneşte o ramură de şosea (1,2 km) ce vine din versantul drept 61

împreună cu punct roşu din poiana Onceasa (alt punct de acces în circuit). De aici, drumul mai continuă 1km, până la intrarea în chei.

Fig. 28. Harta Circuitului Someşului Cald Circuitul Izvoarele Someşului Cald este constituit de fapt din două circuite, formând 2 bucle, una mai mică situată la sud-vest (circuitul Rădesei) şi bucla mai mare, situată la nord-est (circuitul Cheilor Someşului Cald). Cele două circuite se întâlnesc în Poiana Rădesei. 7. Circuitul Cheilor Someşului Cald Acest circuit este mai greu de parcurs din cauza marilor denivelări şi distanţei mai lungi. Din Poiana Rădesei, urmând ramura din dreapta vom urca susţinut prin pădure, pe deasupra cheilor, având puţine puncte de belvedere asupra lor, apoi se coboară la capătul cheilor şi se urcă pe partea cealaltă, tot prin pădure. Doar un singur punct de belvedere, în dreptul canionului Moloh, lasă drumeţul să arunce o privire spre îngustele chei ale Someşului Cald. Pentru a nu se întoarce în Poiana Rădesei, se poate continua traseul, în dreapta, pe firul văi şi se va ieşi în apropiere de şaua Cumpăneţelui. La ape mici se poate urma firul Someşului Cald, cel mai bine dinspre aval, fără bagaj.

62

Fig. 29. Cheile Someşului Cald 8. Ciripa-Şaua Cumpăneţului Durata: 6h Lungime: 12km Diferenţă de nivel: +700m/-250m Observaţii: Drum uşor, practicabil tot timpul anului. Traseul începe din faţa cantonului silvic Ciripa, pe malul drept al Drăganului la altitudinea de 1046 m. De la canton se porneşte spre sud-est prin poiană. La început urcuşul este pieptiş până ce se ajunge pe creastă. În poiană se desface derivaţia spre cascada Moara Dracului. Din poiană se coboară prin pădure. Se ajungem pe firul văii, pe care se urcă în amonte, se traversează apa pe malul drept, se trece de o zonă cu grohotiş şi blocuri mari de stâncă. Se ajunge din nou la apă, şi în faţa se dezvăluie frumoasa cascada Moara Dracului, care are o înălţime de 20 m şi două trepte de cădere. Întoarcerea la poiană se face pe aceeaşi rută. Din poiană poteca urcă în continuare, până ajunge în golul alpin. Derivaţia la vârful Buteasa. Poteca la vârful Buteasa merge pe culme sore nord, apoi trece printr-o şa adâncă şi începe să urce printre tufe de ienupăr şi bolovani mari. Drumul scoate în evidenţă vârful cu baliză al Butesei (1792 m); de aici se deschide o largă privelişte asupra întregului masiv al Vlădesei. Spre răsărit sunt numeroase abrupturi ce delimitează căldarea Butesei, ce seamănă cu un circ glaciar. Traseul se întoarce în şa şi se îndreptă spre Piatra Tâlharului, unde se întâlneşte banda albastră, care vine de la cabana Vlădeasa şi se duce la Padiş şi peştera Onceasa. Situată pe creasta principală a Masivului Vlădeasa, Piatra Tâlharului reprezintă un bun reper pentru turişti; cele două stânci rup monotonia întinselor pajişti alpine atrăgând atenţia drumeţilor. Poteca largă care vine pe creastă dinspre Vlădeasa continuă înainte spre V-SV, spre Cumpănăţelu. Traseul urmăreşte pe o porţiune bună curba de nivel, în şaua Cumpăneţelui ia sfârşit. Aici se întâlneşte traseul Stâna de Vale-Padiş marcat cu bandă roşie.

63

10.Circuitul Săritoarea Ieduţului Durata: 4h Lungime: 14km Diferenţă de nivel: +400m/-400m Observaţii: Drum uşor, practicabil tot timpul anului. Marcajul punct albastru. Traseul porneşte din Stâna de Vale pe şoseaua asfaltată ce duce spre Beiuş. Se ajunge la o bifurcaţie (înainte spre Beiuş, la dreapta spre Remeţi, pe Valea Iadului). Se urmăreşte şoseaua spre Beiuş şi după 200 m, se trece pe lângă un izvor, în stânga. După 30 de minute de la plecare se ajunge într-o şa situată pe cumpăna de ape dintre bazinul Văii Iadului în care se urcă şi bazinul văii Ieduţului, în care se coboară. Valea începe să se adâncească mai mult, apa face repezişuri şi apoi dispare prăvălindu-se în cascada Săritoarea Ieduţului (energia de relief a cascadei, în toată frumuseţea sa sălbatică. După un coborâş de 20 de minute se ajunge din nou la şoseaua Beiuş-Stâna de Vale, pe care urmează drumul de întoarcere.

1

2 Fig. 30. 1 Cascada Săritoarea Ieduţului 2 Poiana Muşunoaie 11.Valea Iadului-Meziad Durata: 4h Lungime: 10km Diferenţă de nivel: +350m/-400m Observaţii: Drum uşor, practicabil tot timpul anului. Traseul începe pe un drum forestier care porneşte de pe Valea Iadului, trece podul şi urmăreşte valea în amonte. La confluenţa cu pârâul Vâlcel apare primul marcaj vizibil. Poteca largă urcă lin, apoi mai accentuat, până la o poiană situată pe creastă. De aici urmăreşte puţin creasta împădurită, după care începe să coboare prima dată mai accentuat şi pe urmă mai lin, până ce ajunge într-o poiană, de unde după un coborâş ajunge pe firul văii Peştera. Curând în versantul drept se deschide o boltă uriaşă. Este Peştera Meziad.

64

Peştera Meziad Se află la o distanţă de 22 km de Beiuş. Pentru a ajunge la peşteră trebuie urmat drumul care porneşte din centrul oraşului Beiuş spre Aleşd şi Borod. La Remetea se părăseşte drumul principal, şi trebuie urmat drumul marcat cu inscripţia: Meziad 6 km, până la indicatorul Peştera Meziad. La peşteră se poate ajunge şi pe un alt drum, mergând până la Cabana Meziad de unde trebuie urmată poteca marcată cu triunghi albastru. Peştera Meziad a fost pentru prima dată explorată, descrisă şi cartată de Czárán Gyula (1847-1906) care şi-a legat numele de turismul montan în Munţii Bihorului. Astfel la începutul secolului al XX-lea făcea parte dintre cele mai mari peşteri din Europa. În 1921 o echipă de speologi condusă de Emil Racoviţă descoperind noi galerii. Astăzi peştera măsoară 4774 m. A fost printre primele peşteri amenajate din ţară. În galerii s-au găsit Resturi fosile de Ursus spelaeus. Formaţiunile din calcar, stalactitele şi stalacmitele te avântă într-o lume de basm.

Fig. 31. Peştera Meziad 12. Pietroasa-Săritoarea Bohodei Durata: 4h Lungime:13km Observaţii: Drum uşor, practicabil tot timpul anului. Se pleacă din centrul comunei Pietroasa pe drumul forestier ce urmează în amonte Crişul Pietros. În faţa unei cariere mari, unde se află confluenţa dintre Aleu şi Crişul Pietros traseul se angajează pe malul Aleului. În Poiana Aleului trece pe lângă cantonul silvic, trece podul, şi continuă drumul pe malul drept. Imediat mai sus, când drumul face o curbă la dreapta, se părăseşte, pentru a urma valea Aleului. Se trece peste o culme, se coboară uşor, şi dintr-o dată apare în fată imensa cascadă Săritoarea Bohodei. Înălţimea cascadei este de 80 m. Pe o potecă nemarcată se poate ajunge şi în şaua Bohodei. Staţiunea Stâna de Vale este un important punct de pornire în numeroase trasee turistice 65

13. Stâna de Vale-Cabana Meziad Durata: 6 h Lungimea: 22 km Diferenţă de nivel: 450 m Observaţii: Drum uşor, practicabil tot timpul anului. Marcaj triunghi albastru. Traseul părăseşte şoseaua Budureasa-Stâna de Vale în şaua Băiţa de unde poteca ne duce în urcuş lin prin pajişti până la culme. Poteca urmăreşte creasta la început destul de plată, apoi din ce în ce mai sălbatică, cu stâncărie şi zone abrupte pe care poteca se strecoară cu greu. În dreapta se aude zgomotul ce-l face valea Iadului. Poteca urcă şi coboară tot spre nord, până coteşte spre vest împreună cu creasta; apoi se continuă în urcuşuri şi coborâşuri line ca spre final să coboare mai accentuat până la cantonul silvic Meziad, de unde urmând cheile văii Sasa şi mai apoi prin poieni largi, ciuruite de doline mai merge aproximativ o oră până la cabana Meziad. La 10 min. de la cabană se afla peştera Meziad ce adăposteşte formaţiuni de stalagmite dar din păcate destul de distruse. 14. Stâna de Vale-cabana Padiş Durata: 6 h Lungimea: 20 km Diferenţă de nivel: 600 m Observaţii: Drum uşor, practicabil tot timpul anului Traseul urmează marcajul bandă roşie sau cruce galbenă şi triunghi albastru pe lângă fosta păstrăvărie. Se urcă înainte pe povârnişul sud-vestic al Vârfului Poieni, apoi coboară până în superba şa a Bohodiei, de aici urcă prin stânga vârfului Bohodiei până în creasta care uneşte vârful respectiv cu vârful Cârligatele. De pe creastă se poate admira frumuseţea peisajului care domină Ţara Beiuşului. Se coboară până la obârşia văii Drăganului, după care urcă în şaua Cumpăneţului, de unde apare o privelişte completă a Munţilor Vlădeasa. De aici se coboară domol în Piatra Arsă, unde se pute face o deviaţie de la izvoarele Someşului Cald. Coborând prin pădure se ajunge în Poiana Vărăşoaia, care se traversează de-a lungul, se poate admira frumuseţea covorului vegetal, apoi se pătrunde într-o poiană cu doline şi un mic lac,de unde ajungem la cantonul silvic Padiş. De aici se coteşte la stânga şi se ajunge la cabana Padiş.

66

15. Stâna de Vale- Valea Meziadului Durata: 3/2 h Lungime: 8 km Diferenţă de nivel: +400m/-50m Observaţii: Drum uşor, practicabil tot timpul anului. Traseul porneşte de la Stâna de Vale pe şoseaua asfaltată ce duce spre Beiuş. În şaua Băiţa părăseşte şoseaua şi urcă în vârful dealului Mare (1210 m), de unde trecând prin Poiana Voivodeasa, vârful Mermezii, Piatra Tisei coboară până la şoseaua forestieră de pe valea Meziadului. Drumul continuă prin cheile pitoreşti ale Şasei, după care traversând o creasta coboară la cabana Meziad. Pentru vizitarea peşterii se urcă pe Valea Peşterii, şi după ce trece pe lângă un puternic izbuc se ajunge la peştera Meziad. 16. Stâna de Vale-cantonul Ciripa-Cascada Moara Dracului Durata: 3 ore Lungime: 8 km Diferenţă de nivel: 600 m Observaţii: Drum uşor, practicabil tot timpul anului. Marcaj cruce albastră triunghi roşu. Traseul pleacă din faţa hotelului Iadolina spre Izvorul Minunilor. După 1/2 km şoseaua asfaltată se termină, iar marcajul traseului începe urcuşul pe o potecă lată de pe versantul drept al văii. Ajunge la un izvor, iar poteca continuă urcuşul pe deasupra lui până ce ajunge la o creastă cu poieni frumoase. Este Aria Vulturilor, de unde se coboară până la firul pârâului Aria. După traversarea pârâului începe urcuşul, până în Poiana Munceilor. Poteca spre Ciripa lin puţin spre dreapta, la început prin păşunea alpină, după care pătrunde în păduri cu poieni. Treptat pădurea devine compactă iar panta abruptă, cotind spre dreapta până jos la cantonul Ciripa din Valea Drăganului. De aici se urmăreşte traseul marcat cu triunghi roşu, care din colţul de sud-est al poienii urcă pe un picior de munte mai abrupt. După îndulcirea pantei şi un urcuş costiş, se ajunge într-o poieniţă. O deviaţie coboară în firul văii Moara Dracului, care se urmează pe versantul ei stâng, apoi se traversează. Urcă prin pădure pe versantul drept, apoi pe grohotişuri până la firul văii din nou,unde apare în toată splendoarea ei, cascada Moara Dracului, formată din două trepte înalte de circa 20 m, încadrată de o vale îngustă, sălbatică, cu stâncărie haotică şi păduri de molid. 17. Stâna de Vale - Şaua Cumpăneţului (1640m) - Poiana Vărăşoaia – Cabana Padiş (1280m). Marcaj bandă roşie, distanţa 20 km, urcuşuri însumate 640 m. Din Stâna de Vale se urmăreşte drumul forestier ce se desprinde la dreapta de la staţia meteo (lângă hotel Iadolina), 67

urcând continuu până iese la golul alpin. Trece pe lângă vârful Poieni, apoi pe lângă un izvor de unde apare spre dreapta o panoramă frumoasă spre valea Aleu iar in faţă spre vârful Bohodei. De la izvor se coboară până în şaua Bohodei (1469 m) de unde se desprinde traseul triunghi albastru spre Săritoarea Bohodei şi cruce galbenă spre creasta Custurii. Drumul de căruţă continuă prin stânga culmii ocolind vf. Bohodei ieşind într-o şa largă situată între Bohodei şi vf. Fântâna Rece de unde la dreapta o potecă marcată cu banda albastră coboară abrupt spre Boga. Apoi drumul larg ocoleşte vf. Fântâna Rece trece pe lângă un izvor şi se continuă lin până în şaua Cumpănătelu (1640 m), lăsând în urmă spre stânga bazinul Drăganului. Din şa o largă perspectiva spre platoul Padiş puţin spre stânga vederea cuprinde largul bazin al văii Someşului Cald, în faţă spre sud, se desfăşoară platoul carstic Padiş străjuit la orizont de Vf. Ţapu şi creasta muntelui Biharea, iar spre dreapta sălbaticele văi cu pante abrupte ce coboară la Boga iar în faţă . Din şa se poate continua la stânga spre Cabana Vlădeasa pe banda albastră, spre peştera Onceasa pe cruce roşie şi spre peştera Alun pe cruce albastră. Se continuă coborârea, trece pe lângă poteca ce se desprinde în stânga spre Someşul Cald (punct roşu) apoi se întâlneşte poteca cu banda galbenă (ce vine din Stâna de Vale pe la Piatra Tâlharului şi poiana Onceasa) ca în final se iese într-o poiană largă – Vărăşoaia (în dreapta noastră, la baza unor pereţi de calcar, firele de apă se pierd într-un ponor). Drumul traversează poiana întâlnind în stânga unul din capetele circuitului Someşului Cald, urcă într-o şa şi iese într-o poiană întinsă ciuruită de doline, una din ele având un ochi de apă Tăul Vărăşoaia. Poteca ce o ia spre sud, urcă într-o şa unde se află peştera Padiş, de aici coborând spre stânga se ajunge la cantonul Padiş de unde punctul roşu ne duce la peştera Şura Boghii. Pentru a ajunge însă la Padiş, de la lac luând-o spre stânga, pe drumul forestier, se trece pe lângă cabana Vărăşoaia, şi continuă până iese la drumul neasfaltat ce vine de la Boga. Padiş reprezintă cel mai important nod turistic al munţilor Apuseni datorită reliefului carstic ce a favorizat apariţia nenumăratelor peşteri, doline, uvale, avene, izbucuri şi ponoare. Poiana Padiş este situată la altitudinea de 1200-1280 m, reprezentând un platou larg şi ciuruit de doline.

68

1

2

Fig. 32. 1Vârful Bohodei

2Şaua Cumpănătelu (vedere spre Platoul Padiş)

18. Stâna de Vala-Cornu Muntelui – Boga Durata: 5-6h Lungimea: 16 km Diferenţă de nivel: 700 m Marcaj banda albastră. Traseu comun cu banda roşie până la şaua dintre Bohodei şi vârful Fântâna Rece. Localitatea turistică Boga este situată la altitudinea de 550 m fiind străjuită de stânci proeminente care se înalţă până la 1652 m formând o adevărată cetate. La intrarea în Boga se găseşte cabana Boga (12 locuri cazare + restaurant), în aval de aceasta, cabană Piatra Bulzului cu 30 locuri de cazare. În împrejurimi se pot vizita Cheile Văii Boga (cascada Boga, Oselul, izbucul Boga), valea Rea cu sectoare de chei şi mici cascade, cheile văii Bulbuci şi valea Plaiului. 19. Stana de Vale - circuitul cascadei Bohodei Durata: 8-9 h Lungimea: 15 km Diferenţă de nivel: 900 m Marcaj triunghi albastru. Traseul e mai uşor de parcurs în sens invers, dinspre Valea Aleului, deoarece are porţiuni de căţărare pe stânca (zone cu lanţuri). Traseu comun cu banda roşie până în şaua Bohodei. De la cantonul Aleu se ajunge tot pe triunghi albastru la Pietroasa.

Fig. 33. Cascada Bohodei

69

20. Stâna de Vale - Peştera Alunului Durata: 6-7 h Lungimea: 24 km Diferenţă de nivel: 830 m Marcaj cruce albastră. Traseul este comun cu banda roşie până în şaua Cumpănătelu, de unde se continuă spre stânga, împreună cu marcajele banda albastră spre cabana Vlădeasa şi cu cruce roşie spre peştera Onceasa. Traseul străbate platoul larg, cu gol alpin, cu urcuşuri şi coborâşuri abia simţite. Poteca continuă prin poieni şi pădure de molid până în poiana Onceasa. Poiana Onceasa este situată la altitudinea de circa 1300 m, fiind largă, cu doline unde în perioadele ploioase se strânge apa, acoperită cu păşuni bogate şi pâlcuri de molid. Din centrul poienii se porneşte spre dreapta în urcuş uşor, se intră în pădurea bătrâna de molid, până ajunge într-o şa situată la alt. de aprox.1420 m. De aici coboară continuu până dă de drumul forestier de pe valea Alunul Mic pe care mergem, pentru a ajunge la Izbucul din Valea Alunului pe partea stângă, iar în partea dreaptă la peştera Alun. Peştera are o lungime de 150 m, o intrare de 2 m lărgime şi 4 înălţime. După o pantă descendentă se ajunge într-o sală plină de blocuri după care urmează un mic coridor orizontal. De la peşteră se poate continua încă 1,3 km în aval până se ajunge la drumul forestier de pe valea Someşului Cald. Aici coboară din stânga şi drumul forestier de pe pârâul Ponorul. Continuă drumul pe valea Someşului Cald până ajunge la drumul ce duce la dreapta spre Padiş iar la stânga la Ic Ponor. 21. Stâna de Vale - Peştera Onceasa Durata: 5-6 h Lungimea: 20 km Diferenţă de nivel: 750 m Marcaj cruce roşie. Traseul este comun cu cruce albastră până în poiana Onceasa pe care o străbate în diagonală. Intră în pădure şi merge până în faţa se deschide vederea largă asupra bazinului văii Ponorului. Se coboară abrupt pe un grohotiş apoi se ia spre dreapta, pe sub un perete de calcar până la peştera (alt. 1320 m). Peştera Onceasa, lungă de 340 m are o porţiune descendentă şi apoi o mare sală ce se continuă la dreapta cu o galerie. De la peşteră se poate coborî direct în valea Ponorului de unde se continuă încă 4,5 km pe drum forestier (după 1 km se află un mare ponor care absoarbe integral debitul văii, valea rămânând seaca pe 2 km). Ponorul are o arcadă de 10 m lărgime şi 8 m înălţime ce dă acces într-o mare sală ocupată de un lac.

70

Fig. 34. Poiana Onceasa 22. Stâna de Vale - Piatra Tâlharului - cabana Vărăşoaia Distanţa 25 km, marcaj banda galbenă. Traseu lung, de legătură, pe la cantonul Ciripa, între staţiunea Stâna de Vale şi cabana Vărăşoaia. Traseul porneşte de la Izvorul Minunilor, urcă în poiana Muncei, apoi coboară în Valea Drăganului până la cantonul silvic Ciripa (Voiosu). De la cantonul Ciripa (alt.1046 m), urcă pe poteca marcată până la altitudinea de 1323 m (unde se desface la stânga derivaţia spre cascada Moara Dracului), continuă să urce până în şaua (1682 m) dintre vârful Stânişoara şi Vf. Buteasa. De aici se continuă pe platoul Vlădesei până la Piatra Tâlharului, apoi prin Poiana Onceasa unde o ia spre dreapta şi iese în drumul marcat cu banda roşie Stâna de Vale-Padiş. 23. Stâna de Vale-Cascada Moara Dracului Distanţa 9 km, marcaj cruce albastră. Traseu comun cu banda galbenă până la deviaţia spre Cascada Moara Dracului. Traseul porneşte de la Izvorul Minunilor, trece prin poiana Muncei de unde se poate admira crestei Buteasa – Britei, vf. Poieni şi crestei Vlădesei, coboară in Valea Drăganului până la cantonul silvic Ciripa (Voiosu). De la cantonul Ciripa (alt.1046 m), urcă cam o jumătate de oră pe o potecă până la altitudinea de 1323 m unde se desface la stânga derivaţia spre cascada Moara Dracului şi după încă 30min ajungem la cascada Moara Dracului ce se prăvale peste 2 săritori însumând circa 20 m. 24. Stâna de Vale-vârful Buteasa Distanţa 13 km, marcaj triunghi roşu. Traseul este comun cu traseul Stâna de Vale – cascada Moara Dracului până în poiană de unde porneşte derivaţia spre cascadă. Urcă continuu până în şaua (1682 m) dintre vârful Stânişoara şi Vf Buteasa (marcajul e comun cu banda galbenă până aici). De aici poteca se continuă pe culme spre nord încă o jumătate de oră până la vârful Buteasa (1792 m) de unde se deschide o largă panoramă asupra întregului masiv al

71

Vlădesei. Traseul se poate continua pe banda galbenă până la Piatra Tâlharului un punct de reper şi intersecţie de mai multe trasee. 25. Stâna de Vale-vf. Piatra Calului - Motel Leşu Baraj Distanţa 20 km, marcaj triunghi albastru. Pentru cei ce au văzut deja Valea Iadului, traseul Stâna de Vale – Cabana Leşu oferă panorame largi asupra crestei Vlădesei, Vf. Buteasa şi Stânişoarei şi asupra culmilor din jurul Stânei de Vale (vf. Poieni, Bohodei). Traseul porneşte de la Izvorul Minunilor fiind comun până pe Muncei cu traseul ce duce la Ciripa, se continuă pe creasta, pe la vf. Piatra Calului-1463 m, apoi cu uşoare urcuşuri şi coborâşuri prin poieni (cu posibilitate de retragere pe Valea Gugii ce duce la coada lacului Leşu, sau Vârful Lupului -trasee nemarcate) până la vârful Stâna de Izvor de unde se coboară până la cabana Leşu. 26. Stâna de Vale - Circuitul Cârligatele Distanţa 20km, durata 5-5,5 h, urcuşuri 470 m, marcaj punct galben. Intinerarul: staţiune, valea Iadului,valea Cârligatele, valea Muncelului, vf.Piatra Calului, şaua Raia, poiana Muncei, poiana Baia Popii, drum ,,Promenada Generalului’’. 4.6. Tipuri şi forme de turism ce se practică în Munţii Vlădeasa Turismul este un domeniu de activitate cu un profil complex, deţinând un ansamblu de servicii şi bunuri, proprii mai multor sectoare, fiind punct de influenţă al acestora. Muntele, ca destinaţie turistică este, deosebit de apreciat de turişti datorită pluralităţii formelor de turism ce se pot practica şi datorită accesibilităţii pe întreaga perioadă a anului calendaristic. Masivele muntoase, din Munţii Apuseni mai ales din zona Văii Iadului, oferă condiţii prielnice pentru toate produsele turistice montane, mergând de la drumeţie şi până la cură balneo-medicală. Turismul montan este preferat de circa 15 % din populaţie. Dezvoltarea lui trebuie impulsionată mai ales în vârful său de sezon hibernal şi în zonele mai puţin intrate în circuitul turistic. Deşi deţine o pondere mică, turismul de munte şi mai ales cel care are ca scop practicarea sporturilor de iarnă, va cuprinde un număr tot mai mare de participanţi. În faza iniţială, adică până în 1950, cererea pentru turismul montan s-a manifestat cu preponderenţă în sezonul cald. Ulterior destinaţia montană a început să fie tot mai solicitată în sezonul rece. Cererea pentru turismul montan de vară are următoarele motivaţii: 

termalism; 72



climatism;



alpinism;



drumeţie;



cercetări botanice;



cinegetic. Munţii Vlădeasa, au o climă care permite practicarea turismului în toate anotimpurile

anului. De aceea în această zonă montană se pot practica mai multe tipuri şi forme de turism: a. turismul de recreere; b. turismul cinegetic; c. turismul alpin şi speoturismul; d. turismul de circulaţie sau itinerar; e. turismul de week-end. a. Turismul de recreere Turismul de recreere este specific populaţiei din mediul urban, şi se manifestă prin deconectarea de la activităţile zilnice obişnuite. Este o odihnă activă, un fenomen terapeutic prin cură naturală ceea ce deosebeşte turismul de recreere de îngrijirea sănătăţii care implică un tratament medical, este un repaus fizic şi intelectual şi un refugiu din mediul stresant al oraşului şi a locului de muncă care-l solicită fizic sau intelectual. Turismul de recreere depinde de o serie de factori cum ar fi: 

disponibilităţile de timp;



disponibilităţile financiare;



mijloacele de transport.

La acest tip operează „legea sensibilităţii faţă de distanţă” a lui Lill conform căreia distanţa să fie proporţională cu timpul şi diminuarea posibilă a cheltuielilor de deplasare. Faţă de această lege intervine oferta locului de destinaţie, astfel că distanţele pot creşte când beneficiile recreative sunt mari. Turismul de recreere se desfăşoară de obicei la sfârşit de săptămână (drumeţii, excursii) în cele două anotimpuri extreme: vara şi iarna când se înregistrează „vârfurile cererii turistice”. În general predomină un turism de scurtă durată şi medie echivalent week-end-ului, sau unei porţiuni din concediul de odihnă. Acest tip de turism valorifică în primul rând fondul turistic natural. Munţii Vlădeasa oferă condiţiile necesare desfăşurării turismului de recreere: trasee marcate pentru vizitarea cascadelor ce se află pe apa Iadei şi Drăganului sau pe afluenţii lor 73

(Cascada Iadolina, Săritoarea Ieduţului, Vălul Miresei, Drăganului Moara Dracului),sau traseul din Valea Iadului spre Peştera Meziad. b. Turismul cinegetic Acest tip de turism se practică de cele mai multe ori din plăcere (hobby ),recreativ sau pentru obţinerea unor avantaje economice. Dezvoltarea turismului cinegetic într-o anumită zonă necesită amenajări complexe cum ar fi: cabane, case, castele de vânătoare, locuri de observaţie şi trebuie să se creeze condiţiile pentru habitatul şi hrana animalelor. Munţii Vlădeasa au condiţii propice dezvoltării şi practicării turismului cinegetic datorită varietăţii de animale pe care le întâlnim în această zonă: urşi, cerbi, căprioare, mistreţi, cocoşi de munte etc. Pescuitul sportiv este şi el întâlnit în această zonă îmbinând relaxarea, hobby-ul, cu avantajul economic. În apele reci şi repezi de munte întâlnim cel mai adesea păstrăvul. Are condiţii de dezvoltare datorită lacurilor prezente în această regiune analizată. c. Turismul alpin şi speoturismul Relieful cu pante prelungi şi zăpezile abundente care acoperă iarna munţii ce împrejmuiesc Valea Iadului şi Drăganului, creează nişte condiţii favorabile pentru practicarea schiului. Deşi nu există pârtii amenajate special (excepţie staţiunea Stâna de Vale), o serie de versanţi înclinaţi oferă posibilitatea practicarea schiului de pârtie. Evident schiul de pârtie necesită prezenţa unei cabane în apropiere. Din acest punct de vedere staţiunea Stâna de Vale oferă şi iarna condiţii excelente de cazare, unde însă pantele defrişate sunt mai scurte şi mai puţin înclinate. Prin amenajarea unor pârtii care pornesc din vârful Poieni spre Stâna de Vale (diferenţa de nivel de peste 400 m). Staţiunea s-ar putea dezvolta într-un centru pentru sporturile de iarnă, cu atât mai mult cu cât expunerea nordică a pantei favorizează menţinerea zăpezii până în luna aprilie. Munţii Vlădeasa reprezintă un teren încă neexploatat de alpinişti, cu toate că existenţa numeroşilor pereţi de calcar mai ales în chei, creează posibilităţi de practicare a alpinismului tehnic. O altă atracţie deosebită a Munţii Vlădeasa o constituie peşterile. Ele prezintă o gamă foarte largă de aspecte şi tipuri, fiind variate ca posibilităţi de parcurgere. Se pot distinge astfel peşteri uscate şi peşteri cu apă şi avene. În general, vizitarea peşterilor este o activitate ce atrage din ce în ce mai mult pe turişti, datorită peisajelor inedite şi a măreţiei lumii subterane. d. Turismul de week-end, particularităţi, tendinţe şi factori

74

Munţii Vlădeasa îmbină elementele cadrului natural, care constituie atracţii pentru turiştii din oraşe mari, importante ca: Oradea, Arad, Timişoara, Cluj-Napoca, Deva, Alba Iulia, Zalău Satu Mare. Distanţa dintre zona studiată şi aceste oraşe este de aproximativ 100 km, de unde rezultă că turismul de week-end este unul din cele mai practicate forme de turism în această zonă. Turismul de week-end se încadrează în turismul de scurtă durată, recreerea se face la distanţă mică, caracterizată prin deplasări care necesită un interval de la câteva ore până la o zi sau chiar peste o zi, localizate la sfârşitul săptămânii, efectuate în zone cu condiţii propice pentru odihnă, recreere şi agrement. Fragmentarea ca durată, antrenarea unui număr mare de mijloace de transport şi deplasarea unui număr impresionant de oameni din centrele urbane spre zonele de recreere şi înapoi, reprezintă numai câteva din dimensiunile fenomenului studiat pentru care trebuie găsite soluţii, astfel încât oferta să fie cât mai aproape de exigenţele în continuă creştere ale beneficiarilor produsului turistic. Recrearea de la sfârşitul săptămânii diferă de cea cotidiană nu numai prin durată şi conţinut, ci mai ales prin posibilitatea depăşiri cadrului orăşenesc şi de implantare în teritoriu învecinat, modalitatea fiind condiţionată de posibilităţile individuale sau comune de deplasare. Turismul de week-end înseamnă evadare, ieşire, plecare, conturându-se din acest punct de vedere cu dorinţa specifică a unui model cultural în formare. S-a ajuns astăzi ca din numărul kilometrilor parcurşi cu automobilul, circa 60 % să reprezinte deplasările din cadrul week-endului, din vacanţe sau plimbările în apropierea oraşului. Dintre factorii care influenţează desfăşurarea turismului de week-end, amintim: -mărimea aglomeraţiei urbane; -preferinţele populaţiei urbane; -structura populaţiei; -sezonul; -gradul de motorizare; -structura socio-profesională. Se remarcă deosebiri între comportamentul celor ce locuiesc în oraşe mari şi cei care locuiesc în oraşe mai mici sau în sate. La fel se observă faptul că există deosebiri ale comportamentului între cei ce locuiesc în zonele centrale ale oraşului şi cei de la periferia lui. În urma sondajelor efectuate, s-a dovedit că practică turismul de week-end, într-un număr aproape dublu, cei care stau în zonele centrale ale oraşelor. Tot pe baza statisticilor s-a constatat că preferinţele populaţiei urbane sunt îndreptate spre petrecerea week-end-ului în aer liber, în spaţiile împădurite şi pe malurile râurilor s-au lacurilor din preajma oraşelor, spre peisajele 75

naturale nepopulate şi spre realizarea unei reţele proprii de cazare şi alimentaţie în zonele periurbane. O importanţă deosebită o are şi mersul pe jos, jogging, drumeţiile care se practică în munţii Vlădeasa. Frecvenţa practicării turismului de week-end diferă şi în funcţie de calitatea drumului. Turismul de week-end caută să satisfacă diferite motivaţii îmbrăcând o multitudine de forme capabile să răspundă diferitelor gusturi şi venituri ale celor mai diverse categorii socioprofesionale.

76

CAPITOLUL 5. POTENŢLUL UMAN 5.1. Populaţia - Element dinamic în activitatea turistică Importanţa resurselor umane şi a caracteristicilor sale demografice (număr, structuri, migraţii etc) pentru activitatea turistică este dată de două aspecte principale: 1) - posibilitatea conturări unor importante areale emiţătoare de flux turistic, în imediata vecinătate a resurselor atractive sau la o distanţă mai mare; 2) - în funcţie de o serie de caracteristici demografice, populaţia din zona receptoare, asigură susţinerea activităţilor specifice turismului din acel areal. În scopul realizării unui model de amenajare turistică a spaţiului suprapus acestei unităţi montane se impune şi o bună cunoaştere a caracteristicilor demografice ale resurselor umane existente prin prisma celor două aspecte reprezentate anterior. 5.2. Aşezările omeneşti În regiunile muntoase, dar mai ales în Vlădeasa, cu o mare fragmentare a reliefului, vegetaţia forestieră, alături de păşuni şi fâneţele naturale sunt elementele cele mai reprezentative. Drept urmare, densitatea aşezărilor rurale este mai redusă, satele fiind orientate către creşterea animalelor, explorarea şi prelucrarea lemnului. Gradul de dispersie al aşezărilor reflectă relaţiile ce se stabilesc între condiţiile socialeconomice şi cele naturale şi în primul rând cele referitoare la relief. În depresiunile Borod-Huedin gradul de dispersie este mai mic în sate precum Bucea, Ciucea, Negreni, Poieni, Bologa etc. Caracteristici cu totul deosebite prezintă aşezările de pe valea Iadei şi Drăganului, aici distanţele dintre aşezările umane sunt mari, cele mai multe având un număr redus de locuitori, indicele de dispersie având valori de peste 40. Dispersia cea mai mare o au satele situate în interiorul spaţiului montan, cum sunt satele: Rogojel, Tranişu şi Vişag. Economic aceste sate sunt dependente de condiţiile naturale şi în deosebi de arealele forestiere şi de întinsele păşuni. Aşezările din Munţii Vlădeasa prezintă diferenţieri importante şi în ceea ce priveşte numărul de locuitori. Astfel se diferenţiază următoarele categorii de sate: -sate mici cu o populaţie de până la 500 locuitori, cu o frecvenţă mai mare în regiunea montană. Dintre satele cele mai mici se pot aminti Cerbeşti 37 locuitori,Lunca Vişagului 268 locuitori, Traniş 496 locuitori (comuna Poieni), Prelucele (comuna Ciucea) 144 locuitori, etc. -sate cu populaţie cuprinsă între 500 – 1000 locuitori, cu o mai mare frecvenţă în zona depresionară, dar şi pe văile mai mari din această regiune montană (valea Iadei şi Drăganului). Aşa sunt satele Bucea, Răchiţele, Bologa, Săcuieu, Rogojel sat deosebit de pitoresc, etc. 77

- sate cu populaţie cuprinsă între 1000 - 4000 locuitori,multe din ele sunt centre de comune( Bulz, Ciucea, Poieni, Budureasa etc.), dar şi altele care nu îndeplinesc acest rol ( Remeţi, Valea Drăganului, Morlaca etc.)

78

CAPITOLUL 6 POSIBILITĂŢI DE DEZVOLTARE A TURISMULUI ŞI DE AMENAJARE TURISTICĂ 6.1.Zone cu potenţial turistic Zona Valea Iadei – Stâna de Vale prezintă numeroase avantaje pentru dezvoltarea turismului rural: reprezintă o zonă turistică consacrată, cunoscută şi căutată de turişti; deţine un fond turistic natural şi antropic deosebit şi se pretează turismului de recreere (se practică în special turismul de week-end), fiind căutată pentru sporturile de iarnă, sporturi nautice, drumeţii etc. Valea Iadei prezintă o serie de abrupturi favorabile escaladelor (Creasta Frunţii – a cărei culme beneficiază de un excelent punct de belvedere, cu o panoramă largă asupra satului Remeţi, Creasta Cicondului, abrupturile din cheile afluenţilor Iadului-Ieduţul, Leş). Cele două sectoare ale văii Iadei şi ale afluenţilor săi constituie obiective turistice deosebit de atractive. Peşterile se detaşează atât prin frecvenţă ridicată, cât şi prin bogăţia speleotememlor; cele mai importante peşteri fiind amenajate datorită potenţialului turistic şi de poziţie (Peştera cu apă de la Bulz, Peştera de la Faţa Apei, Peştera cu Apă din Valea Leşului). Existenţa a numeroase izbucuri (Topliţa-Remeţi, izbucul Ciuhandrului, izbucurile din Valea Draica etc.), cascade cu mari valenţe turistice (Iadolina, Vălul Miresei), sunt reprezentative pentru bazinul văii Iadei. Din această categorie fac parte şi lacurile de acumulare: Leşul (construit în 1973, la altitudinea medie de 993 m, are rol în compensarea deficitului de apă din aval, suprafaţă de cca. 90 km²), Bulz (situat la 5 km de drumul judeţean Bucea –Remeţi), Munteni. Pădurile de foioase, (în cea mai mare parte) şi de conifere (în sud-est) sunt tot mai frecventate de turişti, având o mare valoare pentru cură şi drumeţii. Ele deţin şi un fond faunistic de o mare diversitatea. Zona se suprapune cu arealul căpriorului, mistreţului, cerbului etc. şi se află în raza ocoalelor silvice Remeţi şi Aleşd care asigură practicarea vânătorii şi a pescuitului. În zona Vlădeasa Estică (cu un relief masiv; păduri de fag şi conifere; strat de zăpadă favorabil practicării sporturilor de iarnă; relief spectaculos în Pietrele Albe; Cabana Vlădeasa situată la 1430 m altitudine – bază de schi) există numeroase pensiuni turistice şi agroturistice, concentrate pe văile: Drăganului (Lunca Vişagului), Henţului (pensiuni la Bologa, Săcuieu, Scrind-Frăsinet, Răchiţele). Au fost identificate pensiuni rurale şi în Rogojel, sat risipi, extrem de pitoresc, ce aparţine de Săcuieu, dar care se află izolat datorită singurului drum de acces dificil, nemodernizat. . 36. Satul Rogojel

79

Valea Drăganului poseda un drum pitoresc, un lac de acumulare, un complex turistic şi gospodării omologate în reţeaua agroturistică. Valea Henţului are un drum pitoresc, obiective istorice, o rezervaţia naturală, o cascadă (Răchiţele ), şi un lac de acumulare (Scrind-Frăsinet) şi gospodări omologate în reţeaua agroturistică. 6.2. Propuneri de amenajare turistică Amenajarea turistică presupune, pe de-o parte, introducerea obiectivelor existente în circuitul turistic şi pe de altă parte, crearea unor noi obiective şi noi atracţii. Amenajările turistice sunt favorabile în zonele cu o infrastructură bine dezvoltată,ceea ce în Munţii Vlădeasa lipseşte (Stâna de Vale şi satul de vacanţă Coada Lacului se găsesc în prin proces de dezvoltare). Trebuie plecat de la premisa că omul contemporan, obosit şi stresat de agitaţia, aglomeraţia şi zgomotul urban caută evadarea în mijlocul naturii pentru refacerea sănătăţii fizice şi mentale, dorindu-şi totodată şi un minim de confort. Din punct de vedere al infrastructurii, trebuie îmbunătăţită starea şoselei ce face legătura între, Stâna de Vale-Coada Lacului-Barajul Leşu-Remeţi, aflat într-o stare avansată de degradare, modernizarea drumului de acces Săcuieu-Cabana Vlădeasa, ceea ce poate constitui un factor determinant în alegerea destinaţiei turistice pentru turiştii potenţial. În primă fază se impune amenajarea mai multor locuri de campare în zona lacurilor de acumulare (Leşu, Munteni, Drăgan, Săcuieu). În ce priveşte amenajările pentru afirmarea şi dezvoltarea unor activităţi cu funcţii recreative cum sunt sporturile nautice se impun câteva amenajări sumare care nu implică eforturi financiare foarte mari. În acest sens în zona de la Coada Lacului Leşu şi lacul Drăgan, este necesar amenajarea unor debarcadere dotate cu bărci de agrement, hidrobiciclete şi iahturi a căror principiu de funcţionare să nu implice degradarea mediului prin poluare. Un mini debarcader se poate amenaja şi în zona de debuşare a Văii Lupului în Lacul de acumulare Leşu, acesta putând fi dotat cu hidrobiciclete şi bărci de agrement, sau să fie socotit ca punct terminus sau intermediar al unei croaziere pe lac. În ce priveşte pescuitul sportiv, ca activitate cu funcţie recreativă, acesta trebuie încurajat, dar în acelaşi timp să se încerce anihilarea braconajului şi a pescuitului ilegal. În acelaşi timp pentru încurajarea pescuitului sportiv se impune urmărirea cu atenţie de către organele abilitate, a speciilor şi numărului indivizilor unei specii de peşti pentru a preîntâmpina dispariţia unor specii sau scăderea drastică a numărului indivizilor. În asemenea cazuri aceste organe trebuie să aibă în vedere repopularea din timp cu peşti a lacurilor şi instituirea unor zone sau intervale de timp, în afara perioadei de prohibiţie deja existente, în care pescuitul să fie interzis.

80

În acelaşi sens, al încurajării pescuitului sportiv, trebuie construite şi amplasate de-a lungul lacurilor câteva micii platforme plutitoare, ancorate de mal, care să permită pescarilor sportivi accesul la apele lacului. De asemenea este necesar construirea şi amenajarea unor campinguri la Stâna de Vale, Coada Lacului Leşu, lacul Drăgan şi lângă Cabana Vlădeasa, sau în satele Vişag, Rogojel, Traniş, Săcuieu, Răchiţele etc, decorate cu unelte şi ornamente (rustice), specifice acestei zone. Construirea unui motel lângă lacul Drăgan, reamenajarea pârtiei de schi de lângă cabana Vlădeasa şi construirea unui teleschi, fixarea unor panouri cu trasee turistice în zona Stâna de Vale, lacul Drăgan, Cabana Vlădeasa sau în campingurile amintite mai sus. Promovarea turismului rural pe văile Drăganului, Henţului, Iadului, dar şi în satele Rogojel, Traniş şi ScrindFrăsinet, etc.

81

CONCLUZIE Lucrarea „Potenţialul Turistic al Munţilor Vlădeasa” scoate în evidenţă potenţialul natural şi antropic, precum şi premize viitoare de dezvoltare şi amenajare a acestei unităţi montane. Acestea au fost studiate pe baza bibliogafiei existente, a observaţiilor, fotografiilor şi datelor culese şi efectuate în teren. Din cercetările efectuate şi prezentate în lucrarea de faţă, rezultă că Munţii Vlădeasa dispun de un potenţial natural deosebit reprezentat de elementele cadrului natural: relieful (abrupturi, creste, chei, peşteri, etc.), clima (temperatura, umezeala aerului, precipitaţiile, vântul, stratul de zăpadă – peste 200 zile/an), reţeaua hidrografică densă pe care sau construit numeroase lacuri de acumulare care se pretează sau s-ar putea valorifica turistic, fapt menţionat în lucrarea de faţă. Turismul cinegetic este slab reprezentat, dar nu din cauza exponatelor ci a organizării. Pentru o valorificare eficientă ar trebui efectuate programe de organizare pe lângă Ocoalele Silvice. Potenţialul antropic este bogat şi variat, dar din păcate prea puţin valorificat, fiind reprezentat de edificii istorice, culturale şi religioase, cât şi cel etnografic. Turismul rural şi agroturismul ar putea lua amploare cu ajutorul unei politici de stat stimulatoare şi a unor programe de dezvoltare durabilă şi promovare. În prezent turismul rural se află în plin proces de dezvoltare în special de-a lungul Drumului European E60, Valea Drăganului şi Valea Iadului. Pentru încurajarea şi sprijinirea eficientă a acestei activităţi ar fi utilă desemnarea unor consilieri locali specializaţi pe probleme de turism. Informarea şi consilierea adecvată a populaţiei reprezintă o altă condiţie indispensabilă. Un rol important în acest sens este deţinut de diversele instituţii şi organizaţii abilitate, cât şi asocierea la diverse Asociaţii Profesionale (în primul rând ANTREC). Prin instrumente financiare nerambursabile ale Uniunii Europene destinate ţărilor candidate, pentru a sprijini procesul de aderare se numără şi programele PHARE şi SAPARD. În

82

primul rând aceste programe ar putea contribui la dezvoltarea infrastructurii (destul de precară), asigurarea unei pregătiri profesionale. Turismul poate beneficia în mod direct din componenta politicii de sprijinire a investiţiilor.

83

BIBLIOGRAFIE Berindei, I., Dumitraşcu, S., Faur, V., Godea, I., Bihor-Ghid turistic al judeţului, Sport-Turis, Bucureşti; (1979) Bleahu, M., Bordea, S., Bihor-Vlădeasa. Ghid turistic., Editura Uniunii de Cultură, Fizică şi Sport, Bucureşti; (1976) Bleahu, M., Bordea, S., Munţii Bihor-Vlădeasa, Editura Sport-Turism, Bucureşti; Cocean, P., (1984), Potenţial economic al carstului din Munţii Apuseni, Editura Academiei RSR, Bucureşti; (1981) Cocean P. Peşterile României. Potenţial Turistic Editura Dacia. Cluj-Napoca, 1995; Cocean P.,

Chei şi defilee din Munţii Apuseni, Editura Academiei, Bucureşti; (1988) Gaceu, O., Clima şi riscurile climatice din Munţii Bihor şi Vlădeasa, Editura Universităţii din Oradea, Oradea; (2005) Ilieş, Dorina, Geologie Generală, Editura Universităţii din Oradea, Oradea; (2003) Măhăra, Gh., Benţe, F., Ilieş, Al., Ribana, Linc, Luminiţa, Pâle, Staşac, M., Josan, N., Petrea, D., Rodica, Petrea, Nistor, S., Vlaicu, M., Gaceu, O., Potenţialul Turistic al Bazinului Hidrografic al Crişului Repede, Editura Universităţii din Oradea, Oradea; (1999) Petrea, Rodica, Turism Rural în Munţii Apuseni, Editura Univerşităţii din Oradea, Oradea; (2004) **** Geografia României, vol. III, Editura Academiei RSR, Bucureşti; (1987)

84