Cărțile Sacre Ale Iudaismului.docx

Cărțile sacre ale iudaismului Religia evreilor este cunoscuta din cartile Vechiului Testament (Pentateuhul adica cele cinci carti ale lui Moise sau Tora, Cartile profetice sau Nebiim si celelalte carti, istorice si literar-religioase sau Ketubiim).

Luat in contextul studiului comparat al religiilor Vechiul Testament iese in evidenta datorita singularitatii ideilor pe care le contine, dintre care cea mai de seama este aceea a legamantului (berit) dintre Dumnezeu si om : Eu voi fi Dumnezeul vostru iar voi poporul meu.

Cuvantul legamant (berit), in acceptiunea sa filosofica, cuprinde in sine doua idei fundamentale : a. de descoperire sau revelare; b. de participare sau acceptare. Vechiului Testament nu trebuie vazut ca fiind un grup de lectii sau prelegeri filosofice, speculative, deoarece procesul revelational este o actiune divina prin care Dumnezeu se face prezent in viata poporului Sau, il modeleaza potrivit vointei Sale, impartasindu-i o cunoastere relativa a fiintei Sale si o cunoastere clara a vointei Sale. In al doilea caz, berit este o asertiune ontica, deoarece arata relatiile actuale care se stabilesc, ca rezultat al descoperirii, intre Dumnezeu si om : Eu voi fi Dum-nezeul vostru, iar voi poporul Meu. Importanta Vechiului Testament consta in aceea ca in el exista in mod clar o deschidere neechivoca a lui Dumnezeu spre omul credincios, deschidere prin care omul este chemat la Dumnezeu prin ascultare fata de vointa Sa. Atunci cand vine vorba de literatura rabinica vorbim de Misna; comentariile la Misna poarta denumirea de Ghemara. Misna si Ghemara formeaza impreuna Talmudul.

Mishnah (Misna) contine o colectie de legi (halachoth) cu caracter religios sau civil, compilate de rabinul Iuda (135217), urmas al lui Simeon ben Gamaliei. Mishnah este scrisa in limba ebraica si este impartita in sase ordine (sedarim):

a) Zeraim (semintele), elaboreaza preceptele Bibliei cu privire la drepturile celor saraci, preoti si leviti si la unele ocupatii, cum ar fi agricultura. b) Moed (sarbatorile) prezinta legile sabatului, ale celorlalte sarbatori si posturi, biblice sau nonbiblice si normale dupa care se fixeaza calendarul evreiesc. c) Nahsim (femeile) se ocupa cu legile privind casatoria, divortul si alte norme privind relatiile dintre sexe. d) Nezikim (distrugeri), legea si procedura criminala si civila a iudeilor. Aici mai este inclus un capitol numit Etica parintilor (Pirke Aboth), care prezinta traditia orala de la Moise la Sharnmai si Hillel. Fixeaza diferite norme sociale, economice si politice. a) Kodashim (locurile sfinte) - Normalizeaza jertfele si datoriile preotilor in serviciile lor. f) Tohoroth (purificatiile) prezinta legile curatirii si necuratiei rituale a dife-ritelor lucruri si persoane .

Talmudul s-a pastrat in doua versiuni: una palestiniana si alta babiloniana. Prima versiune cuprinde peste 39 din tratatele Mishnah. A fost compilat in Tiberia la scoala lui Jochanan ben Nappacha (199-279). Talmudul babilonian a fost editat de mai multe persoane (cunoscute sub numele generic de amoraim), sub conducerea rabinului Ashe (354427), presedintele Academiei iudaice de la Sura si de Rab Aina. Lucrarea a fost conti-nuata de Rab Aina II (473-499. Maimonides face mai tarziu o editie prescurtata. Aceasta se mai foloseste inca. Pozitiile fata de Talmud se deosebesc intre ele. Evreii liberali il considera ca pe un document istoric, facand distinctie intre documente general valabile si documente care exprima pareri individuale. Evreii ortodocsi recunosc validitatea absoluta a Tal-mudului ca intreg si il pun aproape pe acelasi picior de egalitate cu Vechiul Testament. De-a lungul secolelor, Talmudul nu s-a bucurat de prea mare cinste din partea Bisericii Romano-Catolice. Se stie ca atat papa Inocentiu al IV-lea (1243-1254) cat si papa Benedict (1394-1424) au poruncit distrugerea si arderea publica a Talmudului, intrucat ei il considerau ca pe un element de rezistenta fata de cres-tinism.

In prezent Talmudul este lucrarea dupa care credinciosii evrei isi conduc viata. Cu toate acestea Talmudul nu poate fi luat in totalitatea sa ca un cod care are autoritate juridica absoluta. Aceasta se datoreaza faptului ca partile haggadice nu pretind si nici nu pot sa fie impuse credinciosilor spre crezare, ele fiind expresia credinciosiei, viselor, convingerilor si cunoasterii rabinilor venerabili, iar acest lucru nu este suficient pentru ca el sa fie evaluat ca un adevarat crez. Pe de alta parte, halaka releva pozitii divergente, intre care credinciosul trebuie sa aleaga. El ramane totusi un izvor de studiu pentru fixarea normelor de conduita.

Talmudul este in esenta caracterizat de un pragmatism foarte accentuat. Acest pragmatism se extinde pana si la notiunile legate de credinta in Dumnezeu. Credinta este preamarita numai in masura in care conduce la fapte bune. Din punct de vedere talmudic, a cunoaste pe Dumnezeu si a actiona contrar vointei Lui este mai rau decat a I se nega cu totul existenta .