Aparitia si dezvoltarea omului pe pamant Omul este una din ultimele fiinte aparute pe Terra. Noile descoperiri arata aparitia primului hominid acum 3-4 milioane de ani in urma si prezenta homo sapiens numai acum 250000 de ani. În anul 1974 a fost descoperit in Etiopia scheletul unui hominid datand de peste trei milioane de ani. Acest hominid se pare ca mergea pe doua picioare stand drept, dintii, formati din molari foarte mari, aveau deja caracter uman. El apartinea familiei “australopitec”. Craniul acestei clase are dimensiuni mici Evolutia omului a avut loc foarte lent. Omul progresa din etapa in etapa in functie de dezvoltarea creierului sau. Astfel apare “homo habilis” care este obisnuit cu viata in grup. “Homo erectus” este primul care cunoaste focul. Fata sa incepe sa se aplatizeze. El apare cu 1,5 milioane ani in urma. In continuare apare “homo sapiens”. Acesta are un creier voluminos de. Este mai dezvoltat din punct de vedere intelectual, acum apar primele ritualuri si primele desene pe peretii pesterilor. Resturile fosile ale acestei clase pot fi intalnite pe toata suprafata globului. Scheletul sau se aseamana cel mai mult cu cel descoperit in 1868 la CroMagnon, în Dordogne. “Cro-Magnon” este strămoşul nostru direct. Din el provine omul modern “homo sapiens sapiens”. Fiecare element al familiei “homo” a dominat planeta pentru o perioada de timp dupa care a disparut. “Homo sapiens sapiens” a existat de peste 35000 de ani. Acest lucru dovedeste posibilitatea sa de a se adapta la toate situatiile impuse de natura. Multe clase au disparut cand conditiile lor de viata au fost modificate. Este cazul “homo sapiens neandertalensis”.
Marimea creierului a fost avantajul care a dus la evolutia omului. Uneltele au fost prima inventie a omului. Acestea au dat posibilitatea supravietuirii. Evolutia omului s-a desfasurat pe o perioada de peste 4 milioane de ani si inca mai continua si astazi.
Teoria evolutionista Conform acestei teorii, speciile evolueaza, adica sunt supuse unor transformari treptate, de la formele simple la cele mai avansate, deci stramosii tuturor formelor vii de astazi au fost organisme monocelulare. Charles a dovedit ca numai trasaturile ereditare decid asupra schimbarilor speciilor si ca cele mai puternice gene sunt transmise urmasilor. Darwin a argumentat prin faptul ca lupta pentru supravietuire are loc nu numai intre specii, dar si in interiorul acestora, iar acest lucru asigura transmiterea urmasilor a celor mai bune trasaturi.Darwin afirma ca oamenii au aparut din maimuta. Teoria biblica Teoria biblica afirma ca omul a fost creat dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu,El fiind Totul! Conform scripturii El este iubire.Omul are dreptul de a alege,sa-l urmeze pe Satan(el fiind cel rau) sau sa il urmeze pe Dumnezeu.Teoria biblica sustine faptul ca omul a fost creat pentru a adora si impartasi dragostea pentru Dumnezeu. Teoria biblica nu crede in viata de apoi,doar in judecata,in functie de faptele noastre de pe pamant vom fi judecati,insa conteaza si credinta. Deoarece mult nu cred in teoria biblica au incercat sa conteste faptul ca biblia este ceva real,nu este plina doar de fictiune,dar nu au reusit pentru ca altii au descoperit lucruri care par a fi adevarate legate de biblie,de exemplu existenta unor personaje din biblie,sau marele potop..lucruri de genul acesta. Disparitia dinozaurilor
Acum aproximativ 65 milioane de ani un meteorit de mărimea unui orăşel a lovit Pământul. Mulţi experţi cred că aceasta a provocat dispariţia dinozaurilor. Când meteoritul a lovit planeta, aceasta a fost acoperită de un nor uriaş de praf care a blocat lumina soarelui şi astfel, a fost frig şi întuneric câteva luni. Odată cu dispariţia plantelor dinozaurii ierbivori au murit iar, datorită acestui fapt dinozaurii carnivori au murit şi ei rămânând fără hrană. În acelaşi timp mulţi vulcani au erupt şi vărsau lavă pe suprafaţa Pământului dar şi emanau gaze otrăvitoare în aer. De aici rezultă că traiul pe Pământ era din ce în ce mai dificil. Cu toate acestea, nu toate vietăţile au dispărut acum 65 milioane de ani. Animalele mici cum ar fi şopârlele, şerpii, păsările sau şobolanii au supravieţuit. Dupa ultimile cercetări se crede că asteroidul s-a ciocnit de Pământ în apropiere de Mexic unde există un crater uriaş cu un diametru de 200 km.
Stonehenge Construcţia ansamblului Stonhenge a început în anul 3.000 î.C. Este construit din pietre cu înalţime de 6 metri şi greutate de până la 50, aduse aici probabil de la o distanţă de 322 de km din Câmpia Salisbury din sudul Angliei. Deşi nu se ştie exact rolul ansamblului, se crede că cei care au construit-o aveau cunoştinţe în astronomie, şi că ziua de 21 iunie (Solstiţiul de vară) avea o semnificaţie deosebită, probabil religioasă. Solstiţiu la Stonehenge Stonehenge era un monument dedicat zeilor. La o distanţă mai mare de 5 km era unul făcut din lemn. Teoria oamenilor
de atunci era că zeul este nemuritor, la fel ca piatra şi oamenii sunt muritori ca lemnul. Înainte de răsărit ei se duceau la monumentul de piatra şi aşteptau prima ivire a soarelui. Dintr-o anumita poziţie soarele lumina foarte luminos, oamenii crezând că este fapta unui zeu. Călătoreau pe lângă un râu aflat în apropierea Stonhenge-ului de lemn unde la asfinţit se rugau din nou la zeul lor. Noaptea sărbătoreau. Stonehenge este, probabil, cel mai important monument preistoric din Anglia. Nu se cunoaşte exact când a fost construit sau de către cine. O teorie destul de cunoscuta a avansat ipoteza că ar fi construit de druizi, o populaţie existentă în Anglia înainte de cucerirea romană. Tehnicile arheologice moderne au demonstrat însă că Stonehenge a fost construit cu cel puţin 1000 de ani înaintea druizilor, în anul 2950 î.Hr, ajungând la forma pe care o cunoaştem azi în anul 1600 î.Hr. Cercetările din 2008 indică perioada construcţiei ca fiind 2400-2200 î.e.n Cum or fi mutat constructorii blocurile imense de pietre pe distante atat de lungi nu se stie exact. Se crede ca le-au tras pe sanii din lemne. Cele mai multe astfel de cercuri din piatra sunt mai mici decat Avebury si mult mai simple decat Stonehenge. Se apreciază că situl de la Stonehenge număra la origine 125 de menhire. Pietrele sale cele mai grele cântăresc vreo 50 de tone. Ele au fost tăiate în cariere aflate la aproximativ 30 km distanţă. Celelalte provin din munţii Prescilly, situaţi la 217 km în linie dreaptă. Datorită unui rambleu, apoi fixate cu pământ şi pietricele pentru a le asigura pentru totdeauna stabilitatea. Oricum ar fi fost, este vorba de o muncă ce nu se poate imagina decât printr-o mobilizare, sub conducerea autoritară a unui şef necruţător, a nenumărate braţe omeneşti şi a unor specialişti experimentaţi.
Focul
Focul, generatorul forţei motrice şi principalul agent al producţiei capitaliste, este una din primele invenţii ale sălbăticiei: folosirea sa, mai mult decît întrebuinţarea pietrei sau a crengii de copac, ca arme şi instrumente, face distincţia dintre om şi maimuţa antropoidă. Utilitatea focului impresionează atît de puternic imaginaţia omului primitiv încît, de cînd se organizează în triburi, clanuri şi familii matriarhale şi patriarhale, îl slujeşte în cadrul unui cult care, în Grecia şi în Italia, persistă pînă la creştinism şi supravieţuieşte în cadrul catolicismului: lumînările care se aprind pe altare şi luminile care sînt menţinute zi şi noapte în faţa sfintelor imagini sînt rămăşiţele acestui cult sălbatic. Conservarea focului, care se obţine cu greu prin frecare, este o datorie a femeilor din popoarele sălbatice; atunci cînd hoarda îşi schimbă locul taberei, ele transportă în scoarţă tăciunii, îngropaţi în cenuşă: în zilele noastre, pentru a avea foc întotdeauna, ciobanii din Sicilia au o bucată aprinsă de ferula, o plantă din familia umbeliferelor, a cărei măduvă se aprinde uşor, şi o păstrează sub cenuşă
Toteismul Emile Durkheim si-a petrecut o mare parte din cariera studiind religia, el concentrandu-se in particular asupra religiei la scara redusa, din societatile traditionale. Durkheim nu leaga religia de inegalitatile sociale sau de putere, ci de natura generala a institutiilor unei societati. El isi indreapta atentia asupra studiului toteismului, sustinand ca toteismul reprezinta religia in forma ei cea mai simpla, cea mai elementara. Pornind de la definitia originala a totemului, care era un animal, o planta, un obiect sacru venerat si inconjurat de diferitele practici religioase. Durkheim considera ca totemul este sacru, deoarece el este simbolul
grupului insusi, reprezentand totodata valorile centrale ale respectivului grup sau comunitati. Toteismul presupune idea ca un grup de oameni este inrudit cu unele animale,mai rar plante..ttribul respectivului totem purtand numele totemului.El era considerat “tata” sau”frate mai mare” si era interzis de vanat.
Revolutia neolitica Neoliticul, epoca nouă pietrei, este o epocă în care se schimbă radical relaţia om-mediu. Schimbarea climei, mai precis incalzirea si stabilizarea ei, in jur de 10.000, a modificat radical modul de viata al oamenilor in aceasta etapa cronologica. Numele epocii subliniază un fapt remarcabil, dar care nu este însă cel mai important: acela că în această epocă se foloseşte o nouă tehnică de prelucrare a pietrei, şlefuirea, dublată de perforare. Materia primă de bază pentru confecţionarea uneltelor rămâne, în continuare, piatra. Vechea tehnică a cioplirii continuă să fie utilizată. De o importanţă capitală este insa trecerea de la economia de tip prădalnic, ocupativ, la cea productivă, prin apariţia şi dezvoltarea unor ocupaţii cu totul noi: 1.cultivarea primitivă a plantelor 2. domesticirea şi creşterea animalelor 3. mestesugurile casnice: impletitul, torsul tesutul, olaritul 4. mestesugurile specializate: metalurgia aramei şi a aurului si olaritul În general, economia neolitică s-a axat pe cultivarea plantelor, doar la sfârşitul eneoliticului şi, mai apoi, în epoca de tranziţie se înregistrează o tendinţă de marire a ponderii creşterii animalelor în detrimentul cultivării, datorită pătrunderii în spaţiul est european a unor populaţii intrusive, crescătoare de vite în turme mari, populaţii venite din stepele nord-pontice. CONSECINTELE PROCESULUI DE NEOLITIZARE 1.Scăderea dependenţei omului faţă de natură şi capriciile ei
2. Multiplicarea mijloacelor de subzistenţă, care inseamna o epocă mai prosperă, ce se caracterizează printr-un sensibil spor demografic, dar şi printr- o oarecare creştere a duratei medii de viaţă 3. Se dezvoltă aşezările stabile constituite din locuinţe, de obicei de suprafaţă, solide, durabile, confortabile, generoase prin spaţiul destinat locuirii. 4. Se modifică radical tipul de alimentaţie 5.Au loc modificări în plan religios, sunt abandonate vechile divinitati protectoare ale vanatorului si vanatului, fiind acum adorate cu precădere divinităţi protectoare ale ogoarelor şi ale fertilităţii, deci legate de noile ocupaţii. Neoliticul reprezintă o altă atitudine faţă de natură şi faţă de viaţă în general, este o stare psihică nouă care se caracterizează printr-o preocupare constantă pentru viitor.