O Scrisoare Pierduta

O scrisoare pierdută Încadrare -

-

Ion Luca Caragiale a rămas, până astăzi, cel mai mare dramaturg din literatura română. „O scrisoare pierdută” este cea de-a treia comedie scrisă de Ion Luca Caragiale; a apărut şi a fost pusă în scenă în anul 1884, considerată drept o capodoperă a dramaturgiei româneşti. Este o comedie, specie a genului dramatic deoarece stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate cu un final fericit; conflictul este realizat prin contrastul dintre esenţă şi aparenţă; sunt prezente forme ale comicului: umorul, ironia, comicul de situaţie, limbaj, caracter, nume.

Tema -

Pune în evidenţă viaţa publică şi de familie a unor politicieni aflaţi cu foarte puţin timp înaintea alegerilor de deputaţi în camera parlamentară, în penultima decadă a secolului al XIX-lea.

Titlul -

Sugerează contrastul dintre esenţă şi aparenţă, scrisoarea fiind pretextul dramatic al comediei.

Conflictul -

-

Are loc între avocatul Nae Caţavencu şi cei care se află în fruntea partidului de guvernămânat: prefectul Ştefan Tipătescu, Zaharia Trahanache şi soţia acestuia, Zoe Trahanache. Apare instrumentul conflicului, a şantajului: scrisoarea de dragoste.

Discursul narativ -

-

-

„O scrisoare pierdută” este considerată în primul rând o comedie de moravuri, în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului, fiind inspirată din farsa electorală a anului 1883, dar şi de viaţa de familie a politicienilor vremii. Textul dramatic este structurat pe 4 acte, pe scene care se dezvoltă sub forma schimbului de replici între personaje, care sunt prezentate la începutul piesei; didascaliile au rolul de a pune în evidenţă intervenţiile directe ale autorului. Timpul şi spaţiul sunt specifice reprezentării scenice: sfârşitul secolului al XIX-lea, anul „de graţie” 1883, în capitala unui judeţ de munte, numită enigmatic „Urbea X”.

Construcţia subiectului Construcţia subiectului dramatic este complexă şi organizată pe patru acte şi se derulează clasic pe momentele subiectului. Actul I: - Expoziţiunea cuprinde lista de personaje (cu specificarea funcţiei fiecăruia în urbe), indică locul acţiunii (un orăşel de munte) în timpul alegerilor; prezintă spionajul lui Pristanda la casa lui Caţavencu aflând de intenţia publicării unei scrisori în ziarul său, anticipând intriga. - Intriga o constituie pierderea unei scrisori de dragoste adresată Zoei de Tipătescu pe care femeia o pierde, soţul ei fiind chemat de Nae Caţavencu pentru a-i arăta documentul compromiţător. - Desfăşurarea acţiunii cuprinde agitaţia din jurul scrisorii: găsirea ei de Cetăţeanul turmentat, şi furată de Caţavencu, pentru a fi folosită în scop de şantaj; sunt introduse în scenă personajele Farfuridi şi Brânzovenescu care se tem de trădare, iar Zoe se foloseşte de tot arsenalul feminin pentru a-i convinge pe cei doi bărbaţi din viaţa ei să îl susţină pe Caţavencu. Actul II: - Continuă desfăşurarea acţiunii cu abuzul făcut de Tipătescu, care îi cere lui Pristanda să-l aresteze pe Caţavencu şi să-i facă o percheziţie, însă Zoe îi cere să-l elibereze imediat şi să-i susţină candidatura, în timp ce Trahanache caută să găsească un instrument de contraşantaj; soseşte o telegramă de la centru prin care Dandanache a fost ales pentru colegiul II. Actul III: - Prezintă adunarea electorală cu discursurile lui Farfuridi şi Caţavencu. - Punctul culminant: anunţarea noului candidat, ambuscada dintre tabere, pierderea scrisorii de către Caţavencu şi găsirea ei de Cetăţeanul turmentat. Actul IV: - Creşte tensiunea dramatică, scrisoarea ajunge la Zoe, Caţavencu este de negăsit, Dandanache mărturiseşte cum a ajuns candidat, folosindu-se de o altă scrisoare, ce nu a restituit-o. -

-

Deznodământul îl readuce pe Caţavencu în scenă umil, şi la rugămintea Zoei conduce manifestaţia de simpatie pentru noul deputat.

Particularităţi ale construcţiei dialogului dramatic: -

Principalul mod de expunere este dialogul prin care eroii îşi dezvăluie intenţiile, sentimentele, opiniile Stilul este caracterizat prin oralitate: gesturi, mimică, intonaţie, accent, pauză, ritm, forme populare sau familiare, interogaţii, exclamaţii, sintaxa simplă a frazei. Alături de dialog, apare şi monologul dramatic prin discursurile electorale ale lui Farfuridi şi Caţavencu.

Personajele -

-

Sunt create într-o viziune clasică în sensul că se încadrează într-o tipologie comică având o dominantă de caracter; Ibrăileanu spunea că „fac concurenţă stării civile”, iar Pompiliu Constantinescu distinge nouă tipuri de personaje în cadrul comediilor, dintre care în „O scrisoare pierdută” întâlnim tipul încornoratului (Trahanache), al primului-amorez (Ştefan Tipătescu), cochetei şi adulterei (Zoe), demagogului (Caţavencu, Farfuridi, Dandanache), al cetăţeanului (cetăţeanul turmentat), servilului (Pristanda). Modalitătile de caracterizare sunt cele specifice genului dramatic, fundamentale sunt patru, toate indirecte şi anume: prin acţiune, prin intermediul celorlalte personaje, prin limbaj şi prin nume.

Mijloacele de realizare a comicului Comicul de limbaj: se realizează prin caracterizarea indirectă. Comicul de caracter: pune în evidenţă defectele general-umane. Comicul de moravuri: vizează familia şi politica. Comicul de situaţie: susţine tensiunea dramatică prin întâmplări neprevăzute. Comicul de intenţie: atitudinea scriitorului faţă de personaje. - Comicul de nume. -

Prin toate mijloacele utilizate, prin tema abordată, piesa este o comedie, deoarece provoacă râsul, dar atrage atenţia asupra defectelor societăţii.