O-scrisoare-pierduta (1).docx

Tema si viziunea despre lume – O scrisoare pierduta

1.Genul dramatic Textul se încadrează în genul dramatic, care cuprinde totalitatea operelor literare scrise cu scopul de a fi puse în scenă și în care principalul mod de expunere e dialogul. Opera prezintă trăsăturile acestui gen, precum structurarea în acte și scene, prezența didascaliilor și prezența conflictului dramatic. Specia din care face parte textul este comedia, ironizându-se aspecte sociale sau defecte umane, deoarece apar cele patru tipuri de comic (de moravuri, de situație, de caracter și de limbaj) și conflictul este exclusiv exterior. De asemenea, o altă trăsătură a speciei este și finalul fericit, în care conflictul se rezolvă și toate personajele sunt prezente în scena finală. Putem încadra textul în curentul clasicism tocmai prin critica moravurilor, caracterul satiric (o perspectivă ironică asupra burgheziei și a societății politice românești din sec al XIXlea), prin susținerea valorilor clasice de bine, frumos, adevăr, căpătând astfel și un scop didactic, moralizator dar și prin respectarea regulii celor trei unități de timp (loc- „capitala unui județ de munte”, timp- sec al XIX-lea, acțiune). Ține și de realism prin impresia de veridicitate pe care o creează, prin utillizarea tehnicii detaliilor prin ironie și prin construcția personajelor tipologice (Zaharia Trahanache- tipul încornoratului, Zoe T.- tipul amorezei cochete etc.). CONTEXT -- Comedia apare în 1884 dar este publicată un an mai târziu în revista „Convorbiri literare”, XVIII, nr. 11 în 1885. Este una dintre cele 4 comedii ale lui Caragiale pe lângă „O noapte furtunoasă”, „D-ale carnavalului”, „Conu Leonida față cu reacțiunea”, opere în care scriitorul urmărește surprinderea moravurilor societății burgheze din acea perioadă. 2.I.L Caragiale Ion Luca Caragiale este unul dintre cei 4 mari clasici romani, alaturi de Mihai Eminescu, Ion Creanga si Ioan Slavici. Ion Luca Caragiale, dramaturg si prozator, a fost un observator ironic al societatii romanesti din vremea lui, un scriitor realist si moralizator, un exceptional creator de personaje. Comediile sale („O noapte furtunoasa”, „O scrisoare pierduta”, „D-ale carnavalului”, „Conu Leonida fata cu reactiunea”) ilustreaza un spirit de observatie necrutator pentru cunoasterea firii umane, de aceea personajele lui traiesc in orice epoca prin vicii, impostura, ridicol si prostie. El foloseste cu maiestrie satira si sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societatii romanesti si a contura personajele dominate de o trasatura de caracter reprezentativa pentru tipul uman. Intrucat Caragiale a dat viata unor tipuri umane memorabile, unor tipologii unice in

literatura romana, G. Ibraileanu afirma ca dramaturgul face „concurenta starii civile”, iar Tudor Vianu considera ca formula artistica a lui Caragiale este „realismul tipic”. Reprezentata pe scena in 1884, comedia „O scrisoare pierduta” este a treia dintre cele patru scrise de autor, o comedie de moravuri, in care sunt satirizate aspecte ale societatii contemporane autorului, fiind inspirata din farsa electorala din anul 1883. 3.Explicarea titlului Titlul pune in evidenta contrastul comic dintre aparenta si esenta. Pretinsa lupta pentru puterea politica se realizeaza, de fapt, prin lupta de culise, avand ca instrument al santajului politic „o scrisoare pierduta” – pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotarat indinca atat banalitatea intamplarii, cat si repetabilitatea ei (pierderile succesive ale aceleiasi scrisori, amplificate prin repetarea intamplarii in alt context, dar cu accelasi efect). 4.Tema Tema comediei este demascarea prostiei umane si a imoralitatii publice si private, dezvaluirea impletirii de interese dintre doua grupari politice locale ale partidului de guvernamant, intr-un oras de provincie, capitala unui judet de munte.Autorul critica minciuna vietii politice, minciuna activitatii electorale de la sfarsitul secolul XIX. Continutul operei are un puternic caracter social, dar si de viata familiala. Nimeni nu se sinchiseste de nimic, imoralitatea e suverana peste tot, la toate nivelele, in oras, in case pretentioase, la mosieri si la burghezi.

Spatiul si timpul: actiunea piesei se petrece in capitala unui judet de munte, in zilele noastre. Spatiul si timpul insuficient determinate, sugereaza posibilitatea plasarii actiunii in orice moment si orice loc, evenimentele dovedindu-se general valabile si putand fi reconsiderate la aceeasi valoare in prezent. 5.Conflicte Conflictul dramatic principal constă în confruntarea a două facţiuni: reprezentanţii partidului puterii ( Tipătescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu), şi gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Caţavencu, ambiţios avocat şi proprietar al ziarului “Răcnetul Carpaţilor”. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu care se teme de trădarea prefectului. Amplificarea conflictului se realizează prin intrările repetate în scenă ale cetăţeanului turmentat, care, neaducând scrisoarea, creează o stare de tensiune niciodată rezolvată, în final gestul său devenind aproape superfluu. De fapt, intersectarea primei scrisori cu o a doua, de la centru, plasează întreaga acţiune între două paradigme epistolare, suprarealităţi ale aleatoriului. 6.COMPOZITIE

Compozitia textului si subiectului dramatic: Comedia are patru acte, cuprinzand fiecare cate noua, paisprezece, sapte si, respectiv, paisprezece scene, iar actiunea, in totalitatea ei, cuprinde o serie de intamplari ale unei farsei electorale in care sunt angajate toate personajele. In constructia subiectului si dezvoltarea conflictului, autorul utilizeaza tehnica amplificarii treptate/ a bulgarelui de zapada (un ghem de complicatii care acumuleaza progresiv altele, ca un bulgare de zapada in rostogolire) Actul intai cuprinde in primele doua scene expozitiunea, in care facem cunostinta cu Tipatescu, prefectul judetului, si cu Pristanda, politaiul orasului si unealta docila a puterii, in jurul carora evolueaza celelalte personaje ale piesei. Intriga comediei o constituie pierderea scrisorii, care se consuma insa inainte de inceperea actiunii, deoarece in actul I, scena I, Tipatescu afla deja de la Pristanda ca Nae Catavencu este in posesia unei scrisori care-i poate asigura reusita in alegeri. Acest fapt va declansa desfasurarea intregii actiuni. Alertat, prefectul ii ordona politaiului sa afle despre ce este vorba, dar intre timp Zaharia Trahanache si Zoe, sotia sa, sunt santajati de Catavencu, adversarul lor politic, cu publicarea scrisorii compromitatoare daca nu il vor sprijini in alegeri. Acestia il instiinteaza pe prefect de cele intamplate, iar el devine din ce in ce mai nelinistit. Intervin in actiune Farfuridi si Branzovenescu (primul fiind preferatul puterii pentru functia de deputat), deoarece ii banuiesc pe aliatii politici de tradare, vazandu-i pe Trahanache, pe Zoe si pe Pristanda in vizita la Nae Catavencu. Mai mult decat atat, adeptii lui Catavencu distribuie in oras bilete prin care sustin ca acesta va fi sprijinit in alegeri chiar de prefect. Stefan Tipatescu si Zoe afla de la Cetateanul turmentat ca Nae Catavencu i-a sustras scrisoarea, iar Pristanda le comunica pretentiile acestuia: „ori o mie de poli, ori deputatia”. Ii linisteste insa „venerabilul nenea Zaharia”, care le spune ca l-a descoperit „pe onorabilul cu alta mai boacana (). Cu alta plastografie”. In actul al doilea desfasurarea actiunii continua, tensionandu-se treptat. Farfuridi si Branzovenescu trimit o depesa la „Centru”, la Bucuresti, acuzand-1 pe prefect de tradare, Pristanda il aresteaza pe Catavencu din ordinul lui Tipatescu. Speriata de cele intamplate si de posibila publicare a scrisorii, Zoe accepta sa se intalneasca cu Nae Catavencu si incearca sa-l lamureasca si pe prefect sa-l sustina in alegeri, dar acesta refuza din cauza depesei lui Farfuridi si a lui Branzovenescu care ajunsese deja la Bucuresti. Ii propune insa adversarului numeroase functii si o mosie, dar acesta nu vrea decat „mandatul de deputat”, ceea ce face ca prefectul sa devina impulsiv. Pana la urma, Zoe il va determina pe Tipatescu sa fie de partea lui Catavencu si a ei, iar Cetateanul turmentat este sfatuit sa faca si el acelasi lucru.

Nemultumirea cuplului Farfuridi - Branzovenescu creste si ameninta din nou cu… Bucurestiul. Memorabila este scena conceperii telegramei catre centru, cand Farfuridi si Branzovenescu dovedesc o prostie dezarmanta: Trebuie sa ai curaj ca mine, trebuie sa o iscalesti, o dam anonima! Intre timp, soseste insa Pristanda aducand telegrama prin care se anunta candidatura lui Agamita Dandanache, propus de la centru. Actul al treilea este actul discursurilor candidatilor si al punctului culminant al actiunii. Discursul lui Farfuridi ilustreaza o adevarata betie de cuvinte, o totala lipsa de logica, imbinata cu agramatisme de toate felurile, iar cel al lui Catavencu este tipic demagogic. In pauza dintre cele doua discursuri, gruparile rivale se confrunta ca un exercitiu preliminar al incaierarii din finalul actului, iar Zaharia Trahanache le arata prefectului si Zoei polita falsificata de Catavencu, hotarand sa anunte candidatura lui Agamita Dandanache. In final, cand acest lucru se intampla, are loc o incaierare pusa la cale de Pristanda, cand Catavencu isi pierde palaria pe care o gaseste Cetateanul turmentat. In actul al patrulea, dupa punctul culminant (incaierarea violenta dintre cele doua tabere) care se petrece in actul al treilea, actiunea evolueaza catre deznodamant, proclamand infrangerea lui Catavencu si alegerea lui Agamita Dandanache. Zoe se teme inca de publicarea scrisorii, caci posesorul ei pare ca „a intrat in pamant”. Soseste Dandanache care povesteste cum, tot printr-un santaj exercitat prin intermediul unei scrisori, a ajuns sa fie propus „de la Centru”. Isi face aparitia Catavencu „dezolat” ca pierduse scrisoarea in timpul incaierarii, dar soseste si Cetateanul turmentat in posesia caruia se afla acum scrisoarea pierduta si i-o da „adrisantului”. Acum, Nae Catavencu, amenintat cu polita falsificata, accepta sa conduca festivitatea in cinstea noului ales, iar totul se termina intr-o atmosfera de sarbatoare, de impacare si veselie unanima. TEHNICILE DRAMATICE In realizarea compozitiei, I.L Caragiale foloseste mai multe tehnici pentru amplificarea treptata a conflictului (tehnica bulgarelui de zapada); tehnica evolutiilor inverse si a rasturnarii spectacolului; tehnica interferarii personajelor aflate in conflict 7.Personaje+tipuri de comic In personaje, ca tipuri reprezentative, este concentrata toata prostia si coruptia societatii trecute si a familiei, a politicianismului trecut: demagogie, lasitate, perfidie, lacomie, santaj, umilire, servilism, imoralitate publica si intima, dar mai multa prostie decat toate.In comediile lui Caragiale, principala modalitate de caracterizare a personajelor si de cosntruire a situatiilor in care sunt puse acestea il constituie comicul.

Comicul de caracter contureaza personaje ridicole prin trasaturi negative, starnind rasul cu scop moralizator, deoarece nimic nu indreapta mai bine defectele emane decat rasul. Autorul creeaza tipologii de personaje, dominate de trasaturi morale negative.Personajele apartin viziunii clasice pentru ca se incadreaza intr-o tipologie comica, avand o trasatura dominanta de caracter si un repertoriu fix de trasaturi: tipul incornoratului (trahanache), tipul primului amorez (tipatescu), tipul cochetei si al adulterinei (zoe), tipul politic si al demagogului (catavencu), tipul cetateanului, tipul servitorului (pristanda), prostul fudul (farfuridi), prostul ticalos (dandanache). Scriitorul depaseste, insa, cadrul comediei clasice avand capacitatea de a individualiza personajele, prin comportament, particularitati de limbaj, nume, dar si prin combinarea elementelor de statut social si psihologic. Personajele lui Caragiale sunt actuale si astazi, deoarece „natura nu lucreaza dupa tipare, ci-l toarna pe fiecare dupa calapod deosebit: unul e sucit intr-un fel, altul intr-alt fel, fiecare in felul lui, incat nu te mai saturi sa-i vezi si sa-ti faci haz de ei.” (I. L. Caragiale)Comicul de caracter e relevat la fiecare personaj al piesei. Trahanache se bucura de o veche si solida autoritate, de prestigiu recunoscut chiar si de opozitie. El sustine ideea integritatii morale a societatii, dar practica inselaciunea, falsificand listele cu alegatori, se opune coruptiei, dar in jurul sau, peste tot, e coruptie. Ambitia politica si comoditatea vietii il fac sa pastreze cu strasnicie „enteresul” de a fi prieten cu prefectul. Politician abil, stie ca functia sa in partid depinde de sefii de la „Centru” si se lasa manevrat cu usurinta de acestia. Este incult, trasatura reiesita din comicul de limbaj, dovada fiind ticul verbal „ai putintica rabdare”, care reflecta viclenia, tergiversarea individului abil, care sub masca batranetii cauta sa castige timp pentru a gasi o solutie. Pronunta gresit neologismeledin sfera limbajului politic: „dipotat”, „endependent”. Se exprima confuz, cu abateri de la normele limbii literare – truismul „unde nu e moral, acolo e coruptie”, tautologia „enteresul si iar enteresul”. Principiul sau de viata ce explica falsa naivitate a personajului este acela ca „Intr-o sotietate fara moral si fara printip… trebuie sa ai si putintica diplomatie”.Numele sau este definitoriu pentru comicul onomastic. Zaharia sugereaza zahariseala, moliciunea, lentoare, iar trahanache, faptul ca poate fi usor modelat de catre superiorii „de la centru” sau de „enteres” si de zoe. Tipatescu este prefectul judetului pe care il administreaza ca pe propria mosie, avand o mentalitate de stapan absolut. Orgolios, abuziv, incalca legea, daca „o cer interesele partidului” si admite, amuzat, escrocheriile politaiului: „ai tras frumusel condeiul”. Tipatescu este lipsit de abilitati politice, singura cale de a parveni fiind amorul, de care stie sa profite cu fler si diplomatie. Comicul de nume, Tipatescu, trimite la cuvantul „tip”, care semnifica june prim, om rafinat, amorez abil, adventurier. Zoe Trahanache este sotia lui Zaharia Trahanache si amanta lui Tipatescu. Este inteligenta, autoritara, ambitioasa si isi impune vointa in fata oricui. Este o luptatoare hotarata si foloseste tot arsenalul de arme feminine ca sa-si salveze onoarea. Penduland intre sot si amant cu

inteligenta si abilitate, conduce din umbra manevrele politicii, toti fiind constienti de puterea si influenta ei, avand asupra barbatilor o seductie aparte, care o face intelegatoare, generoasa. Ghita Pristanda, functionarul servil, vrea sa para modest, necajit, devotat unui prefect energic, dar se preteaza la mici furtisaguri, ghidandu-se dupa o deviza a nevestei lui: „Ghita, Ghita, pupa-l in bot si papa tot”. Este arogant sau umil, in functie de imprejurari, penduland cu o siretenieprimitiva si avand ca centru de greutate propriul interes.Incultura, lipsta de instructi sunt evidentiate pregnant prin comicul de limbaj: deformeaza neologismele – „bampir”, „famelie”, „catrindala”, „scrofulos”, „renumeratie” -, are ticuri verbale care frizeaza prostia. De exemplu, alaturarea cuvatului „curat” altor cuvinte, evidentiaza un nestapanit servilism, facandu-l penibil si ridicol.Comicul de nume al personajului Ghita Pristanda sugereaza principalele sale trasaturi de caracter – servil si umil fata de sefi, lipsit de personalitate -,deoarece pristanta este un joc popular, ce se danseaza dupa reguli prestabilite, intr-o parte si in alta, conform strigaturilor si comenzilor unui conducator de joc. Nae Catavencu, parvenit, santajist, grosolan si impostor, se conduce dupa deviza „scopul scuza mijloacele”. Este infumurat si impertinent atunci cand stapaneste arma santajului, spunandu-i prefectului „asasin”, dar devine umil, slugarnic si lingusitor atunci cand pierde scrisoarea si-i ureaza aceluiasi prefect, sa traiasca „pentru fericirea judetului”. Lipsit de demnitate si de coloana vertebrala, el conduce manifestatia festiva in cinstea rivalului sau politic, Dandanache, fara niciun scrupul, intuind ca sansa de a castiga in viitor este legata de Zoe. Comicul de limbaj este relevat mai ales de discursurile sale, care ilustreaza personajul semidoct, dar infatuat, plin de importanta. Atunci cand ia cuvantul la adunarea electorala care precede alegerile, Catavencu isi construieste cu ipocrizie „o poza” de patriot ingrijorat de soarta tarii, rostind cu greu cuvintele din cauza emotiei care-l ineaca. Incultura sa reiese atat din nonsensul afirmatiilor – „Industria romana e admirabila, e sublima putem zice, dar lipseste cu desavarsire” – precum si din confuzii semnatice, Catavencu numindu-i „capitalisti” pe locuitorii capitalei, iar el considerandu-se „liber-schimbist”, adica flexibil in conceptii. Numele Catavencu sugereaza firea de mahagiu, de palavragiu – cata=mahalagioaica- si ipocrizia, demagogia – cataveica=haina cu doua fete-, trasaturi ce definesc acest personaj si prin comicul de nume! Farfuridi si Branzovenescu sunt doi membri marcanti ai partidului de guvernamant. Ei formeaza un cuplu de imbecilitate, intruchipare a ramolismentului politic. Cei doi se atrag prin firilecomplet diferite: Farfuridi este coleric, prost, fudul, infatuat, iar Branzovenescu este, dimpotriva, placid, moale, fricos, o umbra a celuilalt. Farfuridi are automatisme ce creioneaza „intruparea prostiei solemne” (stefan cazimir),prin formule aberante, care-i releveaza incultura: „eu am n-an sa-ntalnesc pe cineva, la

zece fix ma duc la targ”; „am n-am infatisare, la douasperezece trecute fix ma duc la tribunal…”. discursul sau este un model al comicului de limbaj, care scoate ine evidenta platitudinea gandirii, confuzia lingvistica a personajului, iar stilul bombastic si infatuat devine caricatural atat prin ticurile verbale, cat si prin contradictiile in termeni: „din doua una, dati-mi voie: ori sa se revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica, ori sa nu se revizuiasca, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo si anume in punctele esentiale.”Comicul de nume – farfuridi si branzovenescu – consta in sufixele onomasticul grecesc „-idi” si romanesc „-escu”, precum si aluzia culinara –branza si farfurie- care ilustreaza semnificativ relatia de dependenta reciproca dintre ei, fiindu-si numai unul altuia de folos. Agamemnom Dandanache se contureaza prin acumularea tuturor defectelor personajelor: parvenit, demagog, prost, incult, perfid si ramolit. Prost, demagog, amnezic si senil, este o epava morala si un santajist perpetuu, caci el nu restituie scrisoarea compromitatoare, sper a o putea utiliza si in alte dati. Comicul de limbaj este ilustrat prin anacolut: „In sanatatea alegatorilor… car au probat patriotism si mi-au acordat… asta…cum sa zic, de!… zi-i pe nume, de! [...] care va sa zica, cum am zite… in sfarsit sa traiasca!”. Magistral construit, discursul lui Dandanache este, poate, cea mai convigatoare si sugestiva ilustrare a incompetentei si demagogiei oamenilor politici, din toate comediile lui Caragiale.Comicul de nume este relevant, prin alaturarea ridicola a numelui viteazului razboinic grec, conducator de osti si bun strateg cu dandanache, care sugereaza incurcatura, dandana. Cetateanul turmentat, reprezentantul omului simple,al alegatorului care nu are ambitii, nu este nici el tocmai constit. Vicios pentru ca e mereu beat, asteapta sa fie dirijat, pentru ca el nu are nicio opinie, „apoi daca-i pe pofta eu nu poftesc pe nimeni” este o fire lenesa, comoda, gasindus-i scuze superficiale, „da-i cu bere, da-i cu vin, da-i cu vin,da-i cu bere”. Replica cea mai sugestiva pentru caracterul sau labil si pentru lipsa de opinie a devenit memorabila: „eu cu cine votez?”, iar pentru ca zoe il lamureste voteaza disciplinat cu cine i s-a indicat, apoi bea „in sanatatea coanii Joitichii ca e dama buna!”. El apare in momentele cele mai nepotrivite, enerveaza pe toata lumea cu prezenta lui, este dispretuit tocmai de clasa politica, desi este reprezentantul electoratului care urma sa se prezinte la vot pentru a-si desemna alesul in Camera deputatilor. Nu are nume, el este alegatorul anonim, bulversat de campania electorala confuza pentru omul de rand. Comicul de situatie e abundent la Caragiale. El reiese din imprejurarile provocate de coincidente, de incurcaturi, confuzii si situatii echivoce. Gasirea si prierderea succesiva a scrisorii de amor constituie principala situatie comica in care sunt implicate personajele si din care reies trasaturile lor de caracter. Se sugereaza astfel, ca

aceasta arma politica a santajului va fi eficenta si in viitor, cinstea si meritele politice neavand nicio sansa in viata politica. Catavencu si Dandanache folosesc acelasi mod de santaj, insa izbuteste cel mai astutios si corupt, care are traditia unor astfelde procedee de la centru.Catavencu spune ca tot romanul trebuie sa prospere, dar tocmai in acelmoment intra cetateanul turmentat care striga: „Si eu!” unde rasul e generat de contrastul dintre pretentia teoretca a politicianului demagog si realitatea betiei celui venit pe scena.Numararea steagurilor de catre Ghita este o alta situatie comica, din care reiese ca politaiul fura din avutul statului, fiind incurajat si de catre prefect, in calitatea lui de conducator politic al judetului.Una dintre cele mai sugestive situatii comice este aceea in care Trahanache, dupa ce fusese la Catavencu si vazuse „scrisoricade amor” adresata Zoei, vina acasa la Tipatescu, spunanadu-i ca scrisoarea e „plastografie”. Comicul de intentie este o modalitate foarte aparte in litaratura, ilustrand atitudinea autorului fata de personaje si situatiile in care acestea actioneaza. Pornind de la afirmatia autorului, aceea ca „nimic nu ardepe ticalosi mai mult ca rasul”, adept al preceptului clasic „rasul indreapta moravurile”,caragiae isi propune sa-si exprime opiniile prin scris. Astfel, acest „demon al veseliei” (Paul Zarifopol) isi uraste personaele, marturisind „ii urasc, ma, ii urasc”. Dintre toate tipurile de comic, cel de moravuri ilustreaza in mod special rolul educativ, formator pe care scriitorii il atribuie artei, in general, si literaturii, in particular.moravurile satirizate in”o scrisoare pierduta” sunt: adulterul, servilismul, prostia, coruptia, incultura, infatuare. Demagogia si coruptia sunt intalnite la nivelul intregii societati si la nivelul clasei politice inclusiv al marii burghezii.Comedia „O scrioase pierduta” apartine genului dramatic si are ca moduri de expunere dialogul si monologul. Caracterizarea personajelor se face atat in mod indirect prin vorbele, faptele si gandurile personajelor ori direct de catre celelalte personaje. O modalitate aparte o constituie referirile lui caragial, curpin in didascalii, ca indicatii scenice prin care autorul isi „misca” personajele, le da viata. 8. In concluzie, comedia de moravuri „o scrisoare pierduta”exprima vocatia de scriitor realist a lui caragiale, nu numai prin spiritul de observatie acut si prin luciditatea cu care scruteaza lumea ci si prin procuparea pentru domeniul social. Obiectivitatea, veridicitatea realizata prin tehnica acumularii detaliilor, sunt trasaturi esentiale ale acestei capodopere.personajele tipologice sunt supuse ridiculizarii, pentru ca rasul a fost intotdeauna considerat un mijloc de amelioare a moravurilor , atitudine prin care scriitoul atinge dezideratul educativ al artei.