Mai, 2009 Ediţia I, Nr. 3
O publicaţie editată de
Proiect cofinanţat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu Publicaţie lunară
de profil studenţesc
UniverStudent FEST Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional Universitar s-a desfăşurat sub genericul „INFLUENŢE” şi a supus dezbaterii modalităţile de percepţie şi reprezentare, pe care le oferă lumea modernă, în relaţie cu societatea ca un individ şi viceversa. Ineditul acestei ediţii constă în lărgirea dimensiunii proiectului prin participarea unor mari universităţi din Anglia, Turcia, Franţa şi Croaţia la sărbătoarea studenţilor sibieni. Organizat în întregime de studenţi, pe baza unui plan de buget limitat, sperăm totuşi că acest eveniment va deveni un punct de referinţă pe agenda culturală a oraşului, întrucât evenimentul atrage anual un număr impresionant de participanţi. Suntem extrem de încântaţi de parteneriatele şi dimensiunea proiectului din acest an! UNIverSTUDENT FEST devine, treptat, un forum puternic, ce aduce împreună cei mai creativi şi talentaţi studenţi pentru a împărtăşi experienţe, idei şi resurse. Am lucrat, din acest motiv, la un program de evenimente care să aducă bucurie şi inspiraţie, atât artiştilor invitaţi, studenţilor participanţi, cât şi publicului sibian. Mulţumim partenerilor: Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Casa de Cultură a Municipiului, Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu, pentru sprijinul necondiţionat pe toată perioada pregătirii festivalului! Mulţumim autorităţilor locale: Primăriei, Consiliului Local, Consiliului Judeţean, pentru încrederea acordată proiectului şi pentru sprijinul financiar! Mulţumim partenerilor media şi sponsorilor acestui eveniment! Iar eu, Cătălin Grigoraş, mulţumesc colegilor mei, studenţii, pentru că au demonstrat că se poate... Felicitări!
Nu se simţea prea bine. De câteva zile, era palid şi încercănat, ameţea, mâncarea şi somnul nu îi mai priau. „Astenie de primăvară...”, îl linişteau toţi, cu dezinteres şi aerul atotştiutor al celui neimplicat. „Aşa o fi... Şi cu anemia mea... „ , îi răspundea şi el uşoarei nelinişti, neobişnuit să dramatizeze sau să se ia prea în serios. Ce ai face dacă mâine, la cei 20, 25, 30 de ani, pe care îi ai, doctorul ţi-ar spune senin (în urma unui control de rutină): ”Mai ai maxim 5 ani de trăit! Atât, în cazul în care găsim un donator şi transplantul reuşeşte.” ? Aşa i s-a spus şi lui la acea investigaţie, al cărei rezultat ar fi trebuit să fie o reţetă pentru vitamine şi recomandarea de odihnă. Şi atunci, te întreb din nou: TU cum ai reacţiona? Ce ai face, în condiţiile astea? Ai plânge? Ai ţipa? Ai anunţa pe cineva apropiat? Pe cine? Ai decide să îţi schimbi viaţa? Cum? Ai continua aşa? De ce? Ţi-ar fi frică? De ce: de moarte, de suferinţă, de ceea ce urmează „dincolo”, de aşteptarea (poate, dezamăgitoare) a unui leac miraculos? Dar dacă cel mai bun prieten al tău ar fi în situaţia asta? De ce ar trebui să te gândeşti chiar acum la asta? Simplu: pentru a te speria; pentru a te întrista; pentru a experimenta senzaţiile de panică, disperare, negare, acceptare şi pentru a-ţi da seama cât de norocos eşti să ai tinereţea şi sănătatea de care dispui acum şi pe care doar tu le poţi cultiva, pentru a te motiva să te bucuri de ele, trăind frumos şi intens, astfel încât, pus în faţa unei asemenea încercări, să nu ai regrete. Fă ceva pentru tine: ascultă-ţi melodia preferată la maxim (dacă îţi superi vecinii 5 minute pe săptămână, nu o să se dărâme cerul), plimbă-te zilnic şi bucură-te de zilele puţine de primăvară, fă sport, spune-le tuturor celor dragi cât înseamnă pentru tine, construieşte, creează ceva! Fii liber! Iubeşte! Dăruieşte, fără a aştepta ceva în schimb! Trăieşte! Sper ca, de azi înainte, să faceţi mereu ceva pentru voi, iar eu să văd mai multe feţe zâmbitoare prin facultate şi pe stradă, să interacţionez cu oameni mai sinceri şi mai calzi, mai mulţumiţi de viaţa lor, şi, bineînţeles, să găsesc puterea, ca şi eu să mă pot schimba în bine! Enjoy! Ioana Necula
10 (zece)
Pagina 2
Ediţia I, Nr. 3
După cum bine ştiţi, Festivalul Internaţional Universitar tocmai a luat sfârşit. Interviul din această ediţie a ziarului va fi dedicat acelor oameni, a căror muncă neîntreruptă a făcut ca totul să devină posibil. Aşa că, după cum am promis deja multora (admiratoarelor curioase), o să îi rog pe Cătălin Grigoraş – Director al UNIverSTUDENT FEST, Alex Verzescu – organizator al evenimentului “Seara Tradiţională Românească”, Valentin Georgescu şi Liviu Bledea -Grafică & DTP să răspundă la 3 întrebări (de data aceasta, strict legate de festival, dar sigur o să ajungem şi la cele indiscrete, cu altă ocazie): 1. Care este primul lucru care vă trece prin minte când spuneţi UNIverSTUDENT FEST? Cătălin Grigoraş: O mare sărbătoare studenţească… UNIverSTUDENT FEST se petrece atunci când întreg universul se deschide şi se aruncă la picioarele noastre, iar noi, frumoşi şi nebuni, trăim din plin aceste clipe minunate ale tinereţii. Valentin Georgescu şi Liviu Bledea: Nopţi nedormite şi multă muncă. Alex Verzescu: Primul lucru care îmi vine în minte e un citat din Goethe:“Începeţi tot ce visaţi că puteţi face… Curajul conţine geniu, putere şi magie.” Aşadar, mă gândesc la mulţi tineri cu mult entuziasm, deschişi spre a îşi împărtăşi cunoştinţele, trăirile, emoţiile cele mai frumoase. 2.Care este motivaţia voastră de a vă implica în realizarea acestui proiect, atât de amplu şi solicitant? C.G.: Bucuria de a fi pe scenă, dragostea pentru meseria de actor… E un paradox ştiu… muncind foarte mult pentru festival, nu îmi mai rămâne timp aproape deloc pentru actorul Cătălin Grigoraş şi atunci, e normal să mă întrebi: “Unde este dragostea faţă de actorie ?” Pe de altă parte, fără a fi îngrădiţi de nimeni, acest festival ne oferă posibilitatea de a ne exprima aşa cum credem noi de cuviinţă, creează premisele dezvoltării noastre viitoare şi ne face să credem, chiar şi pentru o săptămână, că pământul se învârte în jurul nostru. L.B. şi V.G.: Dacă alţii pot, noi de ce am fi mai prejos? A.V.: Satisfacţia cea mai mare este aceea de a crea ceva. Am întâlnit oameni minunaţi, dispuşi să ne ajute. Cred că este foarte important ca studenţii să formeze o echipă, cu tot ceea ce înseamnă instituţiile culturale, şi nu doar, din Sibiu. De aceea, eu şi colegii mei din organizarea acestui eveniment, dorim să le mulţumim din suflet acestor oameni minunaţi şi sper ca studenţii, care au participat şi care ni se vor alătura la ediţiile viitoare sau ne vor urma, să aprecieze şi să ducă mai departe, ceea ce noi am clădit. 3. Ce satisfacţie vă oferă munca pentru acest festival? C.G.: Glumind un pic, aş putea spune că: “Îmi pare rău!” că sunt director al acestui festival, pe actorul Cătălin Grigoraş îl plâng. Este sinucidere curată! Munca pentru festival îmi ocupă, în această perioadă, 21 sau 22 de ore pe zi... Satisfacţie? Satisfacţie am atunci când suntem împreună şi ne unim puterile într-un singur gând, atunci când am posibilitatea să fiu pe scenă şi să joc în cadrul acestui festival, satisfacţie am atunci când am reuşit să-i fac pe toţi să zâmbească şi să se simtă bine că au un astfel de eveniment în universitatea lor, în oraşul lor. L.B. şi V.G.: Aşteptăm propuneri... A.V.: Aceea de a aplica ceea ce ai învăţat în anii de studiu. Consider că acest lucru este foarte important, deoarece doar astfel poţi tinde spre profesionalism. Îmi fac meseria cu mare plăcere! Ioana Necula
Culmea ediţiei Culmea comerţului: să poţi vinde beduinilor, în Sahara, un camion de şmirghel! Culmea îngustimii unui rîu: să aibă doar un mal! Culmea diplomaţiei: să te trimită cineva la dracu' în aşa fel, încît abia aştepţi să porneşti! Culmea imposibilităţii: întîlnirea de 10 ani a kamikazilor veterani! Culmea secetei: copacii să alerge după cîini! Culmea recordului: să treci Dunărea înot în lungime! Culmea tehnologiei: să alungi musca de pe monitor cu mouse-ul! Care este culmea lungimii? Să scrii pe un Tico "Long vehicle"!
Influenţe (cu şi despre UniverStudent FEST 2009) Suntem studenţi în Sibiu, studiem şi noi ca toţi studenţii. De cele mai multe ori, devine plictisitoare facultatea, sunt mai interesante lucrurile pe care le facem în perioada facultăţii, şi nu facultatea în sine. De aceea există astfel de evenimente, precum UniverStudent FEST. S-a terminat festivalul, au plecat invitaţii din Croaţia , din Franţa, din Anglia , din Turcia, noi am rămas aici. Important e cu ce am rămas: cu bucuria de a realiza şi participa la un festival inedit, cu experienţa unor spectacole de teatru întipărite în mintea noastră precum nişte poveşti, precum nişte basme, am rămas cu amintiri: asta e cel mai important. Am plecat de la facultate şi am intrat în inima Sibiului, în Piaţa Mare. Am pornit o paradă a studenţilor Universităţii “Lucian Blaga” Sibiu, cum nu a mai fost vreodată, am intrat în spiritul oraşului şi am aprins făclii, deşi nu e voie, noi ne-am jucat cu focul şi a ieşit bine, spectaculos! Încet - încet am redescoperit tradiţiile româneşti în cel mai reprezentativ loc, Muzeul Satului. Englezi, croaţi si turci au dansat învârtite şi jiene, au băut ţuică şi vin, s-au distrat, iar noi - împreună cu ei. În fiecare seară, după o zi plină de spectacole, workshop-uri, şi alte evenimente, ne-am relaxat la clubul festivalului, unde studenţii români şi studenţii străini au devenit un tot, nu mai conta din ce ţară eşti, conta că suntem toţi studenţi! Atât. Ediţia a IV-a a luat sfârşit, anul 2010 va veni cu cea de-a V-a, pe care o aşteptăm cu nerăbdare. Să fie UNIVERSTUDENT FEST! Patrik Voicu
Pagina 3
Program "Studenţi de elită!" 23 martie 2009 – 2 mai 2010 Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu şi Monitorul de Sibiu lansează pentru învăţământul universitar un proiect, ce pune în evidenţă valorile educaţionale universitare. În fiecare miercuri, ziarul Monitorul de Sibiu va prezenta povestea unui student cu rezultate excelente la învăţătură. La finalul fiecărei luni, cititorii vor avea ocazia să aleagă studentul care va primi marele premiu al acestei competiţii. Atât câştigătorul secţiunii, cât şi ceilalţi participanţi vor fi premiaţi în cadrul unei festivităţi, organizată în Aula „Avram Iancu” a Facultăţii de Litere şi Arte, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, la fiecare final al secţiunii. Există şi un program al acestei ,,caravane” prin facultăţile sibiene, în ordinea înfiinţării acestora, astfel: - 23 martie – 26 aprilie 2009 - Facultatea de Teologie "Andrei Şaguna" - 27 aprilie – 31 mai 2009 - Facultatea de Drept "Simion Bărnuţiu" - 1 iunie – 5 iulie 2009 - Facultatea de Litere şi Arte - 6 iulie – 9 august 2009 - Facultatea de Istorie şi Patrimoniu "Nicolae Lupu" - 1 septembrie – 4 octombrie 2009 - Facultatea de Inginerie "Hermann Oberth" - 5 octombrie – 8 noiembrie 2009 - Facultatea de Ştiinţe - 9 noiembrie – 13 decembrie 2009 - Facultatea de Medicină "Victor Papilian" - 14 decembrie 2009 – 17 ianuarie 2010- Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului - 18 ianuarie – 21 februarie 2010 -Facultatea de Ştiinţe Economice - 22 februarie – 28 martie 2010 -Facultatea de Jurnalistică - 29 martie – 2 mai 2010 -Facultatea de Ştiinte Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene Urmăreşte campania „Studenţi de elită!”. Regulamentul concursului îl puteţi găsi pe : http://www.ulbsibiu.ro/ro/studenti/elite/index.php Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu – ediţia a XVI –a 28 mai- 7 iunie Cea de-a XV- a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, cel mai important festival al artelor spectacolului din România, va avea loc în perioada 29 mai – 8 iunie. Ediţia aniversară din acest an se va derula sub genericul „ENERGII " şi va include peste 350 de evenimente, prezentate de companii de teatru, muzică şi dans din peste 70 de ţări. Sibienii care doresc să se implice în organizarea Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu sunt invitaţi să se înscrie în Serviciul de Voluntariat. Voluntarii selectaţi în urma aplicaţiilor primite se vor implica în diverse activităţi: ghidaj pentru companiile de teatru participante şi asistenţă tehnică pentru spectacole, traduceri, asistenţă pentru departamentul de producţie, asistenţă pentru departamentul de comunicare şi relaţii publice, responsabili locaţii sau activităţi de birou. Toţi cei interesaţi, sunt aşteptaţi să trimită un CV la adresa de e-mail:
[email protected] sau să îl depună la sediul Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu, B-dul. Corneliu Coposu, nr. 2. Ionela Mihalcea
Berbec: Te-ai obişnuit ca lucrurile să meargă ca unse, fără ca tu să depui prea mult efort şi, iată că a venit şi momentul cel groaznic: nimic nu mai decurge conform planului! Nu te aştepta ca profii, care te apreciau până acum, să-ţi uşureze prea mult munca! Aşa că... burta pe carte! Taur: Plictis şi iar plictis... cam de asta ai avut parte la şcoală luna trecută! Veşti proaste: nici luna asta nu o să fie prea animată! Abia spre final, parcă, lucrurile vor mai începe să se mişte. Ai face bine să te pregăteşti, pentru că te aşteaptă o mare aventură! Gemeni: Ai văzut că lucrurile nu au fost atât de rele şi sprijinul venit din partea acelei persoane dragi ţi-a fost de mare ajutor. Ce-ar fi dacă acum te-ai descurca şi singur şi ai demonstra tuturor că se poate? Rac: Felicitări! Ai reuşit să îmbini utilul cu plăcutul şi să îi mulţumeşti aproape pe toţi: ai fost şi la cursuri, dar nu ai ratat nici întâlnirile cu prietenii! Cu toate acestea, un mic amănunt ţi-a scăpat... Mai gândeşte-te: pe cine ai uitat? Leu: Chiar dacă cei din jur au încercat să te stimuleze şi să-ţi trezească interesul, se pare că tu tot pe a ta ai ţinut-o: ai lăsat baltă cursurile şi tot ce ţine de facultate. Poate ar fi bine să te trezeşti, sesiunea bate la uşă: cum o întâmpini? Fecioară: Ţi-ai dat seama la timp că nu vei reuşi să mulţumeşti pe toată lumea, aşa că ai lăsat-o pe linia de plutire. Totuşi, n-ar trebui să te obişnuieşti cu această idee. Eşti conştient că, în curând, vor veni examenele, aşa că încearcă să mai recuperezi, pe ici – pe colo, câte ceva! Balanţă: Încă n-ai primit răsplata pentru eforturile depuse? Te grăbeşti? Odată şi odată, tot o să vină şi ele... Cel mai bine ar fi să nu le mai aştepţi şi să te preocupi şi de tine. Când te vei aştepta cel mai puţin, o să vină şi marea bucurie! Până atunci, distracţia cu prietenii e pe primul loc! Scorpion: Se pare că apele s-au mai liniştit şi că ceilalţi încep să te înţelegă şi pe tine! Profii sunt mai indulgenţi sau cel puţin, aşa ţi se pare ţie (de fapt, te-ai obişnuit tu cu ei). Cel mai bine ar fi să îţi vezi în continuare de ale tale şi să nu mai dai atât de mare importanţă oricărui amănunt! Săgetător: Cu toate semnalele de alarmă trase de profi, tot nu ai renunţat la distracţia ta cu prietenii. Încă mai ai timp să revii la cursuri, dacă vrei să treci cu bine de examenele ce vor veni. Totul depinde de tine! Capricorn: Parcă ai reuşit să te trezeşti din starea de reverie, în care erai săptămânile trecute. E bine că ţi-ai dat seama că facultatea e un lucru important, care trebuie făcut la timpul lui. Lasă fluturaşii din stomac să -şi facă simţită prezenţa mai rar şi ai să vezi cât de bine o să fie! Vărsător: Crezi în continuare că lucrurile se fac doar cu privitul şi fără muncă, şi asta nu o să ducă la lucruri bune. Gândeşte-te că multe depind de tine, de voinţa şi de ambiţia ta de a le face ca la carte! Nu ar fi păcat să nu se împlinească? Peşti: Lucrurile parcă s-au calmat, în ceea ce te priveşte sau, cel puţin, aşa par. De fapt, totul ţi se datorează ţie, pentru că ai renunţat să te mai agiţi atât şi ai văzut că e O.K. şi aşa. Bucură-te cât mai poţi! Nu se ştie niciodată ce se poate întâmpla şi… haosul se dezlănţuie! Cristina Borza
Ţi se pare... ..că afară s-a făcut timp frumos şi că s-a încălzit (asta pentru că n-aţi mers la cursul de dimineaţă, de la ora 8)... că.. că multe. Cu siguranţă, multora „li s-a părut”, atunci când aţi reuşit „cu brio” să vă faceţi de râs în faţa colegilor şi nu numai! De data aceasta, am hotărât (de una singură, evident) să extind puţin sfera momentelor „jenibile” în afara băncilor facultăţii şi ,primul loc la care m-am oprit, a fost căminul: eternul şi fascinantul cămin pentru studenţi, unde se întâmplă vrute şi, mai ales, nevrute. Aşadar, după cum v-aţi obişnuit: luaţi de vă distraţi cu experienţa unei prietene în cămin! (Nu uitaţi că, la final, e obligatoriu să vi se pară...) Înainte de toate, trebuie făcute câteva precizări, cum ar fi faptul că în bine-cunoscutul cămin despre care vorbim (dealtfel, ca în toate), atunci când ceva se strică, durează o veşnicie să fie reparat (afirmă şi susţin cu tărie acest lucru locatarii lui)! Deci, şi colega noastră avea o suferinţă mare de vreo 2 luni, zice ea: scurgerea nu funcţiona, aşa că, de fiecare dată când fetele noastre făceau duşul cel de toate zilele, baia lor devenea o mică Veneţie: ce poţi să-ţi doreşti mai mult de atât? Cum poţi să fii atât de nerecunoscătoare naturii că ţi-a oferit acest privilegiu? Aa.. că trebuie să dai cu mopul de fiecare dată până „faci scurtă” la mână? Asta e partea a doua, deşi nu văd care ar fi problema aşa mare... Nu mai mergi la sală, ai scutit nişte bani! În fine: aceeaşi baie, acelaşi duş, aceeaşi problemă – nimic interesant, s-ar zice... Strângi frumos o găleată de apă din baie şi îţi vezi liniştită de loţiunile de corp (că doar aşa se poartă!). Şi ieşi frumos, mândră, emanând un miros dulce în urma ta, până când păşeşti în cameră... Deodată, toată încrederea în tine s-a dus, când ai observat că apa îţi e aproape până la glezne! Ce mai poţi să faci? – Mai pleoscăi de două ori, ca să vezi amploarea dezastrului şi ţopăi înapoi în baie, să iei arma în mână: mopul cel atotputernic! Pe când erau şterse aproape toate urmele, te trezeşti cu o bătaie în uşă: Deschizi frumos, ascunzând mopul după uşă (ca să dai bine la public) şi zâmbeşti: „Bună!” De partea cealaltă a uşii sunt doar câteva colege de palier binevoitoare, care îşi fac griji pentru tine şi te întreabă: „Ştii că iese apă, pe sub prag, pe coridor?" Cum adică, dacă ştii?! Normal că ştii, că doar te lupţi cu apa de câteva minute bune şi încă n-ai învins! Ce-ţi rămâne de făcut? Păi, dacă ai prezenţă de spirit (şi coleguţa noastră avea), le spui zâmbind că ştii şi că le mulţumeşti că îşi fac griji pentru tine, dar chiar nu era nevoie! Închizi delicat uşa, cu acelaşi zâmbet forţat, şi le spui printre dinţi o ultimă vorbă (că tot e la modă)... Cristina Borza
Redactor-şef: Ioana Necula DTP: Valentin Georgescu şi Liviu Bledea Au scris: Cătălin Grigoraş, Cristina Borza, Ioana Necula, Ionela Mihalcea, Patrik Voicu