Notiuni-de-etica.docx

NOTIUNI DE ETICA, PSIHOLOGIE SI DEONTOLOGIE

Imaginatia Imaginatia este capacitaea omului de a produce imagini. Ea inseamna fie simpla reproducere a senzatiilor in lipsa obiectelor care le-au provocat, fie creatiile libere ale fanteziei umane. Formele imaginatiei In functie de prezenta sau absenta intentiei si a efortului voluntar, imaginatia este: -Voluntara – caracterizata prin prezenta scopului si a efortului voluntar; -Involuntara Imaginatia voluntara este superioara imaginatiei involuntare prin focalizarea si conducerea constienta, in schimb ea este mai saracacioasa datorita conformarii la modelele rationale. Imaginatia involuntara beneficiaza de aporturile structurilor inconstientului, care dispun de un grad mai mai mare de flexibilitate. Dupa starea de activism a subiectului, exista: -Forme pasive ale imaginatiei (visul din timpul somnului si reveria); -Forme active ale imaginatiei (imaginatia reproductiva si imaginatia creatoare, visul de perspectiva). Dupa tipul de activitat e in care se incadreaza, exista: imaginatie artistica, literara, tehnicostiintifica, muzicala, etc. Dupa tipul de reprezentari dominante: imaginatie plastic-vizuala, auditiv-motrica. In toate aceste forme de imaginatie sunt utilizate o varietate de procedee care duc la rezultate diferite cantitativ si calitativ. Motivatia Motivatia are in vedere aspectele care stau la baza actiunilor noastre: cum ajungem sa actionam si ce factori ne influenteaza actiunile. Motivatia este o parghie importanta in procesul autoreglarii individului, o forta motrica a dezvoltarii psihice si umane. Ea sensibilizeaza diferit persoana la influentele externe, facand-o mai mult sau mai putin permeabila la ea. Trebuintele: -Sunt sursa primara a actiunii;

-Sunt structuri motivational e bazale si fundamentale ale personalitatii, fortele ei cele mai puternice, reflectand echilibrul bio-psiho-social al omului, la solicitarile mediului exterior. Trebuintele pot fi clasate in: -Fiziologice (necesare mentinerii echilibrului intern); -Psihologice (rezulta din relatiile subiectului cu situatiile). In functie de continut si geneza, trebuintele pot fi: -Primare (innascute) cu rol de asigurare a integritatii fizice a organismului; -Secundare (formate in decursul vietii) cu rol in asigurarea in tegritatii psihice si sociale a individului. In categoria trebuintelor primare sunt incluse: a)Trebuinte biologice sau organice (foame, sete, sexuale); b)Trebuinte fiziologice sau functionale (de miscare, relaxare, descarcare). In categoria trebuintelor secundare sunt incluse: a)Trebuinte materiale (de locuinta, confort); b)Trebuinte spirituale (de realizare a propriei personalitati); c)Trebuinte sociale (de comunicare, cooperare, integrare). Satisfacerea trebuintelor se soldeaza cu reducerea tensiunilor. Nesatisfacerea lor duce la dilatarea sau exacerbarea lor, fie la stingerea lor prin saturatie. Nesatisfacerea lor pe o perioada mai mare de timp poate periclita existenta fizica si psihica a individului. Functiile motivatiei 1.Functia de activare interna difuza si de semnalizare a unui dezechilibru psihologic sau fiziologic. In aceasta faza, starea de necesitate persista, dar nu declanseaza actiunea. De obicei, aceasta functie este specifica trebuintelor. 2. Functia de mobil sau factor declansator al actiunii. 3. Functia de autoreglare a conduitei, prin care se imprima conduitei un caracter activ si selectiv. Motivatia sustine activitatea organismului pentru un timp mai scurt sau mai indelungat. Afectivitatea

P. P. Neveanu definea afectivitatea ca ,,fenomen de rezonanta a lumii in subiect, care se produce in masura si pe masura dispozitivelor rezonante ale subiectului si este totodata vibratia subiectului in lumea sa’’. In cadrul proceselor afective nu conteaza obiectul, cat valoarea si semnificatia pe care acesta o are pentru subiect. Emotiile se declanseaza avand la baza informatii din mediul extern. Piaget arata ca inteligenta si afectivitatea sunt inseparabile, afecti vitatea avand rolul de sursa energetica, de care depinde functionarea inteligentei. Ea este tensiunea intregului organism, soldata cu efecte de atractie sau respingere. Relatia dintre afectivitate si motivatie a fost sustinuta de multi autori, care sustineau ca intre cele doua procese exista o stransa interactiune. Afectivitatea este prezenta incepand cu pulsatiile inconstientului si terminand cu realizarile ultimative ale constiintei, de aceea este considerata componenta bazala, infrastructurala a psihicului si nota lui definitorie. Comunicare si limbaj Limbajul reprezinta cel mai important instrument de comunicare. Orice societate umana poseda un limbaj si orice persoana cu nivel intelectual normal achizitioneaza limba materna. Cel mai frecvent limbajul este definit ca activitate psihica de comunicare intre oameni, prin intermediul limbii. Limba este totalitatea mijloacelor lingvistice (fonetice, lexicale, gramaticale) ce dispun de o organizare ierarhica potrivit unor reguli de ordonare. Limba este un sis tem inghegat de cuvinte si reguli gramaticale. In raport cu individul ea este un dat obiectiv si nu depinde de existenta in sine a individului ci de existenta activitatii umane. Intre limba si limbaj exista cel putin 2 diferente importante: 1.In timp ce l imba e un fenomen social, limbajul este un fenomen individual, realizandu-se atat in plan fiziologic, cat si in plan psihologic; 2.Daca limba este extraindividuala, limbajul este mijlocul de vehiculare al limbii. Comunicarea a fost definita ca o forma particulara a relatiei de schimb intre doua sau mai multe persoane, doua sau mai multe grupuri. Esentiale pentru actul comunicarii sunt: 1.Relatia dintre individ sau dintre grupuri; 2.Schimbul, transmiterea si receptarea semnificatiei; 3.Modificarea intentionata sau neintentionata a comportamentului celor angajati in comunicare.

Comunicarea vehiculeaza imagini, notiuni, idei, faciliteaza manifestarea conduitelor afective. Prin comunicare se transmit trebuinte, aspiratii, sunt initiate sau stopate activitatile. Diferenta dintre comunicare si limbaj consta in sfera lor: comunicarea datorita faptului ca se realizeaza atat prin mijloace verbale, cat si nonverbale, are o sfera mai larga decat limbajul, care este o comunicare verbala realizata prin mijloace lingv istice. In ciuda acestui fapt, cele doua fenomene sunt strans legate intre ele. Formele comunicarii Dupa numarul de persoane care participa la procesul comunicational exista: Comunicare interpersonala (se desfasoara intre doua persoane, capata o nuanta per sonala atunci cand partenerii se afla in relatii intime, reciprocitate sau o nuanta profesionala, cand partenerii se cunosc mai putin); Comunicare de grup care poate fi impartita in: -Comunicare intragrup (desfasurata in interiorul grupului); -Comunicare intergrup (intre grupuri). Dupa prezenta sau absenta unor obiective, exista: Comunicare incidentala (persoana furnizeaza informatii fara intentia de a o face); Comunicare consumatorie (apare ca o consecinta a unor stari emotionale sau motivationale ale unui individ fiind expresia directa a acestor stari); Comunicare instrumentala (urmareste modificarea conduitei receptorului); Comunicare comuniune (partenerii comunica cu bucurie reciproca, doar pentru a ,,sarbatori’’ intalnirea lor). In functie de instrumentele comunicarii exista: Comunicare verbala; Comunicare nonverbala. Comunicarea nonverbala se realizeaza prin intermediul mijloacelor nonverbale, dintre acestea cele mai abordate fiind comunicarea prin corp, spatiu si imaginea. Comunicarea prin corp este cea mai complexa deoarece corpul poate deveni un produs voluntar mascat, travestit. Ea recurge la mijloace ca: mimica, aparenta fizica, gesturi. Mimica are un rol important in comunicarea nonverbala. Privirea se distinge ca element central al fetei care tradeaza stari de admiratie, iubire, ura. Comunicarea prin spatiu – exista patru tipuri de distante care regleaza comunicarea:

-distanta intima (corp la corp) – mama - copil alaptat; -distanta personala (45 - 75 cm); -distanta sociala (125 - 210 cm); -distanta publica (3 – 7 - 8 m). Comunicarea prin imagini – e mult mai eficienta deoarece afecteaza un numar mai mare de persoane. Atentia Caracterizarea generala a atentiei Atentia face parte din categoria fenomenelor psihice care sustin energetic activitatea. Atentia este o functie prin care se modeleaza tonusul nervos, necesar pentru desfasurarea celorlalte procese si structuri psihice. Prezenta ei asigura o buna receptie senzoriala si perceptiva a stimulilor, o intelegere profunda a ideilor, o capacitate mnezica mai fidela. Lipsa atentiei duce la omisiuni in receptarea stimulilor, la erori in raspunsuri si la confuzii in descifrarea se nsurilor. Definitia atentiei Atentia este activitatea psihica ce consta in orientarea spre obiecte si fenomene inconjuratoare si care asigura reflectarea lor deplina si precisa in creierul omului. Insusirile atentiei: Volumul atentiei Reprezinta cantitatea de elemente asupra carora atentia se poate concentra simultan. Volumul mediu al atentiei este de 5 -7 elemente. El poate fi influentat favorabil de urmatoarele conditii: a)Organizarea in structuri cu sens a elementelor respective. Se constata ca un grup de litere, daca este organizat intr-un cuvant cu sens, se receptioneaza in numar mai mare si mai bine; b)Complexitatea elementelor de receptionat; c)Interesul puternic al subiectului pentru ceea ce percepe determina cuprinderea, in campul atentiei sale, a unui numar mai mare de elemente. d)Antrenamentul special si experienta profesionala cresc volumul atentiei. Stabilitatea atentiei Se refera la peristenta in timp a posibilitatilor de a mentine atentia asupra unui obiect, fenomen sau actiune. Aceasta insusire se dezvolta odata cu varsta. Concentrarea atentiei

Presupune delimitarea intre un factor de excitatie intensa si zonele apropiate. Distributivitatea atentiei Este acea insusire care permite desfasurarea concomitenta a mai multor activitati, cu conditia ca macar una dintre ele sa fie relativ automatizata. Mobilitatea sau flexibiliatea atentiei Consta in deplasarea sau orientarea ei de la un obiect la altul. Vointa In psihologie, vointa a fost derivata fie din gandire, fie din afectivitae. In ,,Dictionarul de psihologie’’, vointa este definita ca aptitudine de actualizare si realizare a intentiilor proprii. In functie de natura sarcinilor, efortul voluntar se poate concentra mai mult in plan intelectual sau motor, dar include ambele verigi, in proportii diferite. Specificul psihologic al vointei consta din efortul voluntar ce se mobilizeaza in atingerea scopului si din dinamica acestui efort.