Poveste

Poveste De St. O. Iosif Se spune-n basme c-a trait Demult, demult pe lume-odata Un biet copil orfan, robit De-o vrajitoare blestemata. In lanturi ea-l tinea oricand, Si el plangea de disperare, Dar lacrimile-i, picurand, Se prefaceau margaritare... Iar vrajitoarea le strangea Si tot mai multe vrea sa stranga, Incat din ce mai mult plangea El tot mai mult avea sa planga… Asa, copii obijduiti Pe lumea noastra sunt poetii, In catusati si chinuiti De vraja blestemata-a vietii. Ei plang de drag, ei plang de dor, Si cearca in zadar uitare, Sporind cu lacrimile lor Comoara de margaritare!