New Microsoft Word Document.docx

Studiu de caz: Discursul politic propagandist 3.1 Nicolae Ceaușescu – 20 decembrie 1989 După cum am demonstrat în capitolele anterioare, manipularea discursului politic se poate face într-o varietate de moduri, pentru a servi unor scopuri diverse. De cele mai multe ori, liderii politici și nu numai, recurg la aceste metode fie pentru a justifica anumite erori, fie pentru a masca realitatea sau, pur și simplu, pentru a distrage atenția publicului de la alte probleme, mult mai grave. Cert este faptul că discursul politic, ca mijloc de comunicare, este unul dintre cele mai puternice forme de influențare a maselor. Istoria ne-a învățat că un discurs bine conceput, livrat la momentul potrivit, poate realiza mult mai mult decât violența fizică sau constrângerea. În acest sens, personalități istorice precum Adolf Hitler sau Iosif Visarionovici Stalin au reușit să mobilizeze masele și să își legitimizeze acțiunile prin discurs. Atunci când sunt identificate și atinse cele mai sensibile puncte de la nivelul mentalului colectiv, realitatea capătă alte valențe și devine relativă. Cu alte cuvinte, discursul politic are rolul de a potoli tensiunile social-politice și de a orienta populația într-o direcție convenabilă pentru clasa politică și pentru reprezentanții acesteia. Cu toate acestea, uneori un discurs politic ar putea avea efecte diametral opuse față de cele dorite. Un astfel de exemplu este cel al discursului televizat livrat de Nicolae Ceaușescu la 20 decembrie 1989. Deși scopul acestuia era acela de a ascunde realitatea evenimentelor din Timișoara și de a potoli mișcările reacționare care începeau să se intensifice în țară, discursul lui Ceaușescu nu a reușit decât să grăbească evenimentele din decembrie 1989, culminând cu moartea dictatorului și a soției sale și revenirea la democrație. În majoritatea mesajelor sale publice, Ceaușescu utiliza o serie de mecanisme și mijloace recurente. Apelul constant la „cercurile reacționare, imperialiste, iredentiste, șoviniste” și la „serviciile de spionaj din diferite țări străine”, menționarea „huliganilor și a uzurpatorilor” care urmăreau să destabilizeze echilibrul intern al României, cosmetizarea adevărului și repetarea obsesivă a realizărilor Partidului Comunist reprezintă laitmotive ale discursurilor ceaușiste. Aceste tipare discursive pot fi întâlnite și în ultimul discurs al dictatorului.

Commented [AV1]: Ce legătură are cu aspectele de gen? E analiză proprie sau preluată?

În ciuda acestui fapt, declarația televizată a lui Ceaușescu a venit ca un paradox, în opoziție totală cu informațiile oficiale pe care Partidul Comunist, prin toate canalele sale de comunicare, le oferea populației. Greșeala principală care s-a făcut în această situație a fost manipularea realității în două direcții diametral opuse. Pentru a înțelege mai bine de ce discursul din 20 decembrie 1989 nu a avut efectul prevăzut, este necesar să examinăm contextul istoric și social din decembrie 1989. Primele mișcări cu caracter revoluționar au izbucnit în Timișoara, odată cu arestarea pastorului reformat Laszlo Tokes. Pe 15 decembrie, în jur de 50 de persoane s-au adunat la casa pastorului pentru a protesta împotriva detașării abuzive a acestuia într-o altă parohie. Alarmați de mulțimea de oameni și îngrijorați pentru eventualele turnuri pe care le-ar fi putut lua adunarea, reprezentanții Partidului Comunist au trimis mai mulți reprezentanți care să se infiltreze în mulțime și să creeze haos, pentru a împrăștia indivizii care participau la protest. Cu toate acestea, manifestațiile au continuat și în următoarele zile, iar după-amiaza zilei de 16 decembrie a reprezentat punctul de turnură în evoluția evenimentelor. Atunci au putut fi auzite primele scandări împotriva regimului comunist, iar mulțimea de protestatari a început să devină din ce în ce mai numeroasă1. În după-amiaza zilei de 17 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu organizează o teleconferință cu membrii de partid și reprezentanții armatei, prin care ordonă deschiderea focului împotriva civililor, fără somație. Violențele din Timișoara au escaladat rapid, iar pe data de 19 decembrie, românii află despre evenimentele din Timișoara prin Europa Liberă2, în timp ce televiziunea națională și posturile de radio din țară negau în mod constant întâmplările din Timișoara. În momentul în care a devenit evident faptul că situația din Timișoara nu mai putea fi controlată și că violențele se vor răspândi, Nicolae Ceaușescu a apărut în fața națiunii, la Televiziunea Română, într-o încercare de a potoli zvonurile neliniștitoare și de a preveni degenerarea situației. După cum am amintit anterior, poziția lui Ceaușescu a intrat în contradicție cu informațiile oficiale răspândite de către partid. Iată că, pentru prima dată de la izbucnirea violențelor din Timișoara, se confirma faptul că populația ieșise în stradă. Cu toate acestea, adevăratul motiv

1 2

Marius Mioc, Revoluția fără mistere, Ed Almanahul Banatului, Timișoara, 2002, p. 10 Alex Mihai Stoenescu, Cronologia Evenimentelor din Demcebrie 1989,Editura RAO, București, 2009, p.26

pentru care populația se revoltase nu este dezvăluit, iar realitatea este distorsionată, pentru a servi ocaziei: „sub pretextul împiedicării unei sentințe judecătorești legale”, deși detașarea lui Tokes fufese abuzivă. Ceaușescu atrage atenția asupra faptului că elementele perturbatoare nu erau simpli cetățeni români, nemulțumiți de regim, ci „grupuri de elemente huliganice”, infiltrate de către puterile capitaliste, uzurpatoare din exterior. O tehnică omniprezentă nu numai în discursurile lui Ceaușescu, ci și a altor figuri politice este aceea de externalizare a cauzei. Vinovatul sau vinovații, după caz, nu sunt niciodată membri ai comunității, ci elemente externe, parazite, formate și introduse de către actori externi, cu tendințe imperialiste. Această tendință poate fi identificată și astăzi, în discursurile Rusiei sau ale extremiștilor islamiști. Un alt mecanism extrem de periculos îl constă hiperbolizarea. În funcție de contextul în care este folosit, acest mijloc poate avea efecte diametral opuse. Nicolae Ceaușescu utiliza în mod frecvent această tehnică în discursurile sale, în special pentru a prezenta reușitele economice și politice ale Partidului Comunist și ale Republicii Socialiste România. În acest context, hiperbola are scopul de a crește optimismul populației și de a masca eventualele lipsuri sau eșecuri ale regimului. În cazul ultimului său discurs, Ceaușescu a utilizat hiperbola pentru introduce panica în rândul populației și pentru a încerca să împiedice eventualele manifestații revoluționare care s-ar fi putut isca și în alte zone ale țării. Astfel, revoluționarii din Timișoara nu sunt simpli manifestanți, ci „grupuri antinaționale, teroriste”, ce urmăreau a „distruge independența, integritatea, de a opri cursul dezvoltării socialiste a Românie, de a întoarce România înapoi sub dominașie străină”. Este evident faptul că scopul acestui mesaj este acela de a denatura realitatea, de a convinge populația că evenimentele din Timișoara erau, în esență, un atac bine orchestrat de către „puterile imperialiste” și nu un act de manifestare liberă a populației. De notat este faptul că Nicolae Ceaușescu se erijează drept un salvator al poporului. De-a lungul carierei sale politice și în numeroasele discursuri din fața Marii Adunări Naționale, dictatorul se portretizează mereu ca fiind un erou, un lider cu atribute mesianice ales de popor pentru a face tot ceea ce este necesar pentru apărarea țării. Acest tipar se repetă și în utlimul său discurs: „Vreau să declar deschis că nu aș răspunde încrederii acordate de popor dacă nu aș face totul pentru a apăra integritatea, independența, suveranitatea Românie, dreptul deplin al poporului nostru de a-și hotărî dezvoltarea în mod independent, fără niciun amestec din afară”. Manipulând astfel mesajul, liderul se plasează în plan secund în raport cu interesele naționale,

pentru apărarea cărora este dispus să sacrifice orice. În mod normal, astfel de discursuri cu tentă putenic naționalistă, patriotică urmăresc să liniștească publicul, însă în cazul evenimentelor din decembrie 1989, efectul obținut nu a fost cel așteptat. Un alt mijloc de manipulare a discursului utilizat în acest caz este repetiția. Urmărind conținutul acestui discurs, putem observa câteva idei de bază, care se repetă în mod constant: identificarea grupurilor teroriste ca actor perturbator, apelul către populație de a nu se lăsa instigată la violență și necesitatea utilizării forței. Astfel, populația asimilează și interiorizează un singur mesaj, simplu și concis, livrat repetitiv sub alte forme. Analizând îndeaproape raportul dintre realitatea socio-politică și actul discursiv, putem identifica scopul final al discursului politic din 20 decembrie 1989: acela de legitimare al folosirii forței. Teoria eticii discursive postulează că orice discurs reprezintă, în esență, asumarea unei acțiuni3. Cu alte cuvinte, un discurs nu doar reprezintă o acțiune, în sine, ci și prefigurează o anumită direcție de acțiune în plan real. În cazul discursului de față, toate celelalte mijloace de manipulare – denaturarea realității, hiperbola, repetiția – sunt doar premise pentru concluzia finală: folosirea forței este inevitabilă, dar și legitimă: „Trebuie să dăm o ripostă hotărâtă împotriva celor care vor să dezmembreze România, să lichideze integritatea și independența patriei noastre”. În mod paradoxal, apariția televizată a lui Nicolae Ceaușescu din 20 decembrie, nu a reușit decât să marcheze începutul unui drum fără întoarcere. Recunoașterea și confirmarea oficială a manifestațiilor din Timișoara i-a convins pe români că zvonurile alarmante și ororile prezentate de Europa Liberă erau adevărate. După patru zile în care Partidul Comunist, prin mijloacele sale de informare și propagandă, a negat constant criza din Timișoara, Nicolae Ceaușescu a recunoscut mișcările revoluționare și, mai mult decât atât, a recunoscut modul violent în care comuniștii au încercat să să elimine acest epicentru de conflict. Discursul din 20 decembrie demonstrează că, de multe ori, factorul temporal este decisiv în construirea și livrarea unui discurs. Neconcordanțele temporale și contradicțiile factuale nu fac decât să reflecte în mod clar ceea ce manipulatorul încearcă să ascundă prin discurs. Cert este faptul că România a fost singura țară în care trecerea la democrație s-a făcut într-un mod violent,

3

Max Pensky, The Ends of Solidarity: Discourse Theory in Ethics and Politics, State University of New York Press, 2008, p.178

iar intervenția televizată a lui Nicolae Ceaușescu a contribuit în mod semnificativ la acest deznodământ. Transcriere înregistrare4:

„00:00 Nicolae Ceauşescu: Dragi tovarăşi şi prieteni, cetăţeni ai Republicii Socialiste România. Mă adresez, în această seară, întregului popor al patriei noastre socialiste, în legătură cu evenimentele grave care au avut loc, în ultimele zile, la Timişoara. În zilele de 16 şi 17 decembrie, sub pretextul împiedicării aplicării unei sentinţe judecătoreşti legale, cîteva grupuri de elemente huliganice au organizat o serie de manifestări şi incidente, trecînd la atacarea unor instituţii de stat, distrugînd şi jefuind o serie de clădiri, de magazine, de clădiri publice, iar în ziua de 17 decembrie şi-au intensificat activitatea împotriva instituţiilor de stat şi de partid, inclusiv a unor unităţi militare. Din desfăşurarea evenimentelor şi din declaraţiile unor reprezentanţi la aceste, unor participanţi la aceste evenimente, aceste grupuri aveau scopul de a provoca dezordine şi distrugerea instituţiilor şi bunurilor generale ale oraşului şi de a da semnalul unor asemenea acţiuni şi în alte centre. Populaţia din Timişoara cunoaşte şi a văzut toate aceste distrugeri de tip fascist care au avut loc. Cu toate insistenţele depuse timp de două zile, de organele politice, de partid, de consiliul popular, de conducerile întreprinderilor şi de organele de ordine, aceste grupuri au continuat şi şi-au intensificat activitatea de distrugere, de atacare a instituţiilor, a magazinelor, inclusiv a unor unităţi militare. În aceste împrejurări grave, în seara zilei de 17 decembrie, fiind atacate, unităţile militare au răspuns prin focuri de avertisment împotriva celor care au continuat să acţioneze împotriva unităţilor militare şi instituţiilor de stat şi politice.

Marius Mioc, Revoluția Română de la 1989, document disponibil la:https://mariusmioc.wordpress.com/2008/12/20/ceausescu-la-tvr-20-decembrie-1989-populatia-din-timisoara-avazut-aceste-distrugeri-de-tip-fascist-armata-si-a-indeplinit-pe-deplin-datoria-fata-de-patrie-fata-de-popor-sicuceririle/ 4

Commented [AV2]: În anexe!

Deoarece acţiunile grupurilor antinaţionale, teroriste au continuat, conform Constituţiei şi în conformitate cu legile ţării, unităţile militare au fost obligate să se apere, să apere ordinea şi bunurile întregului oraş. De fapt să apere ordinea în întreaga ţară. Organele de ordine, procuratura au efectuat şi continuă să efectueze cercetările corespunzătoare pentru a stabili cauzele şi vinovaţii acestor acte cu caracter net fascist, provocator, de distrugere. Din datele de care se dispune pînă în prezent, se poate declara cu deplină certitudine că aceste acţiuni cu caracter terorist au fost organizate şi declanşate în strînsă legătură cu cercuri reacţionare, imperialiste, iredentiste, şoviniste şi cu serviciile de spionaj din diferite ţări străine. Scopul acestor acţiuni antinaţionale provocatoare a fost acela de a provoca dezordine în vederea destabilizării situaţiei politice, economice, de a crea condiţiile dezmembrării teritoriale a României, distrugerii independenţei şi suveranităţii patriei noastre socialiste. Nu întîmplător, posturile de radio de la Budapesta şi din alte ţări au declanşat, încă în cursul acestor acţiuni antinaţionale, teroriste, o campanie deşănţată, de ponegrire, de minciuni împotriva ţării noastre. Scopul – repet, după datele pe care le avem pînă acum şi din poziţia luată de cercurile revizioniste, revanşarde, de cercuri imperialiste din diferite ţări — este acela de a distruge independenţa, integritatea, de a opri cursul dezvoltării socialiste a României, de a întoarce România înapoi sub dominaţie străină, de a lichida dezvoltarea socialistă a patriei noastre. În faţa acestei situaţii deosebit de grave, este necesar să acţionăm în deplină unitate, cu toate forţele, pentru apărarea independenţei, integrităţii şi suveranităţii României, de a asigura dezvoltarea construcţiei socialiste în patria noastră. Mă adresez cetăţenilor din Timişoara cu chemarea de a da dovadă de înaltă răspundere şi de a face totul pentru liniştea şi ordinea oraşului lor, de a contribui la liniştea şi ordinea în întreaga ţară. Doresc să declar cu toată răspunderea că unităţile armatei noastre, care au misiunea apărării independenţei şi suveranităţii patriei, a cuceririlor revoluţionare, au dat dovadă de multă, foarte multă răbdare.

Nu au răspuns, chiar atunci cînd soldaţii şi ofiţerii au fost loviţi, ci numai atunci cînd situaţia a ajuns de aşa natură încît au fost atacaţi de bandele teroriste şi au fost puse în pericol instituţiile fundamentale, ordinea din judeţ. Armata şi-a îndeplinit pe deplin datoria faţă de patrie, faţă de popor şi cuceririle socialismului! Dacă armata şi unităţile de ordine nu şi-ar fi îndeplinit datoria şi răspunderea faţă de patrie, faţă de popor, ar fi însemnat să nu răspundă jurămîntului, să nu îndeplinească prevederile Constituţiei ţării de a acţiona cu fermitate în apărarea cucerilor socialiste, a cuceririlor întregului popor, a independenţei, integrităţii şi suveranităţii României. În acest fel trebuie de altfel, să acţioneze orice cetăţean al patriei noastre în apărarea socialismului şi independenţei ţării !”

3.2 Traian Băsescu – Piața Constituției, 22 aprilie 2007 Discursul politic de campanie Dintre toate categoriile și tipologiile de discurs politic, discursul electoral este cel la nivelul căruia se pot identifica cele mai multe și cele mai variate tehnici de manipulare. Într-un discurs de campanie sunt comprimate principalele probleme la care electoratul rezonează, precum și acele soluții și promisiuni pe care acesta dorește să le audă. În ceea ce privește electoratul din România, problema este destul de delicată. În 25 de ani de tranziție, poporul român a auzit aproape zilnic aceleași discursuri pline de promisiuni deșarte, de învinuiri reciproce și de propuneri absurde. Prin urmare, clasa politică din România surprinde arareori prin noutatea discursului și prin diversitatea tehnicilor de manipulare. Cu toate acestea, putem identifica o serie de personaje politice care au reușit să depășească șabloanele discursive și să câștige, într-un mod neașteptat, simpatia electoratului. Unul dintre aceste personaje este Traian Băsescu. Deși a fost implicat în câteva scandaluri majore, unele dintre ele nesoluționate până în ziua de astăzi, Traian Băsescu a dus la capăt două mandate de președinte și a câștigat un referendum organizat cu scopul demiterii sale. Discursul din Piața Constituției (22 aprilie 2007) suprinde cel mai bine modul în care acest politician a utilizat diverse tehnici de manipulare pentru a convinge electoratul și a controla masele. Pe întreg parcursul discursului se repetă obsesiv numărul 322, care reprezintă numărul parlamentarilor care au votat pentru suspendarea președintelui. Se face o asociere între acest număr

Commented [AV3]: Ce legătură are cu aspectele de gen?

și diverse grupuri oculte internaționale, sugerându-se caracterul conspiraționist al suspendării președintelui. Discursul începe cu o urare simplă pentru toți susținătorii veniți în Piața Constituției, în înercarea de a crea o legătură cu publicul, apelând la urări și semnificații religioase: „Poate un lucru important, înainte de a spune câteva cuvinte, este să încep prin a spune ”La mulți ani!” acelora care au numele, bărbați și femei, legat de Sfântul Gheorghe”. În același timp, Băsescu dă problemei suspendării o conotație mesianică, făcând o analogie între lupta Sfântului Gheorghe cu balaurul: „Oare avem de învins un balaur? Eu cred că da!”. Următorul pas este cel de identificare a dușmanului. În acest caz, inamicul este unul colectiv: grupul format din cei 322 de parlamentari care s-au arătat de acord cu suspendarea din funcție a președintelui. Aceștia reprezintă un obstacol în calea modernizărilor și a reformei generale pe care Traian Băsescu o promisese în repetate rânduri. În același timp, acest grup a monopolizat în mod abuziv puterea și instituțiile statului, în interes propriu: „Dar, cu cei 322 de parlamentari, avem o singură problemă: vă reprezintă ei pe dumneavoastră prin votul lor? Aici avem o probă a ceea ce înseamnă instituții ale statului care nu iau în considerare voința poporului. Sunt oameni care cred că instituțiile statului sunt la dispoziția lor...”. Cu alte cuvinte, dușmanii personali ai lui Traian Băsescu sunt și dușmani ai poporului. Se insistă foarte mult pe rolul negativ pe care oligarhia îl joacă în demersul de suspendare al președintelui și pe modul în care aceștia acționează împotriva poporului, pentru a-și atinge scopurile: „Acești 322 de parlamentari (...) trebuie să primească la referendum un singur răspuns: NU! Acela care arată că președintele României nu a greșit cerând modernizarea acestei țări...”. Repetiția este una dintre tehnicile de manipulare folosite cu precădere în acest discurs: „Am cerut ca învățământul să fie un învățământ performant. Am greșit? N-am greșit! Am cerut ca reforma în sănătate să se facă pentru oameni. Am greșit? N-am greșit! Am condamnat crimele regimului comunist. Am greșit? N-am greșit!”. Repetarea constantă a întrebării urmate de negație are scop persuasiv. Publicului i se induce ideea că acest „nu” care li se repetă obsesiv este răspunsul pe care ei trebuie să îl dea și la referendum. În același timp, Traian Băsescu își conturează imaginea unei victime, care a acționat mereu în interesul statului și care s-a lovit de opoziția oligarhilor. Discursul său la adresa grupului corupt de 322 de parlamentari sugerează, de asemenea, faptul că președintele este incoruptibil și că toate acțiunile sale au fost și vor fi în interesul poporului. De altfel, întregul discurs pendulează între două nuclee de interes: pe de o parte,

președintele care încearcă să lupte pentru români, dar este împiedicat de interesele meschine ale elitelor corupte, iar pe de altă parte, poporul oprimat, ale cărui nevoi pălesc în fața intereselor personale ale oligarhiei. Dacă începutul discursului stă sub semnul amenințării venite din partea celor 322 de parlamentari, la care se face referință ca la un grup compact, pe parcurs, președintele devine mai specific și începe să-i nominalizeze pe cei care au monopolizat puterea: „Aș vrea ca aici lângă mine să se afle și artizanii acestei suspendări. Fie că-i vorba de domnul Voiculescu, fie că-i vorba de domnul Geoană, fie că-i vorba de domnul Hrebenciuc, fie că-i vorba de domnul președinte al Camerei Deputaților, Olteanu, fie că-i vorba uneori de cei care acum doi ani și jumătate clamau alături de mine victoria Alianței Dreptate și Adevăr”. Cu alte cuvinte, Băsescu se dorește a întruchipa ultimul bastion al dreptății și al imparțialității, luptând singur împotriva tuturor. Ca orientare politică și ideologică, acest discurs este unul cu tentă populistă de stânga, ideologie care are cel mai mare succes la mase: „Noi avem nevoie de un stat modern acum. De un stat în care banii să ajungă și la amărâtul de țăran (...). Banii trebuie să ajungă în comune (...). Banii trebuie să ajungă în proiecte făcute de tineri (...) și nu bani care să ajungă numai la cleintela politică”. Traian Băsescu se identifică cu drama poporului român, asuprit și ignorat, erijându-se în apărătorul celor nevoiași și în salvatorul națiunii. În același timp, se insistă pe ideea că președintele nu are absolut nicio afiliație politică, ceea ce înseamnă că el nu poate fi corupt și nu are interese partizane: „Vă asigur că după referendum nimic în atitudinea mea nu se va schimba în raport cu partidele politice. (...) Dar n-o să cedez niciodată! (...) La referendum mă voi prezenta ca reprezentant al românilor”. Cu toate acestea, Traian Băsescu se contrazice în momentul în care lansează diverse oferte politice către diverse partide, din partea cărora așteapăt sprijin: „Vă asigur că pe tot timpul campaniei îmi voi respecta statutul de eprezentant al românilor (...), ceea ce nu înseamnă că voi refuza sprijinul vreunui partid”. Se reiterează ideea că președintele este o persoană care nu poate fi coruptă. Singurul său cod de conduită și acțiune este Constituția României, iar instituția supremă de justiție a confirmat acest lucru: „... cel mai important moment (...) a fost acela în care am primit avizul de la Curtea Constituțională. Acel aviz confințea că președintele României nu a încălcat Constituția...”. Discursul se încheie cu o rugăminte către toți românii: aceea de a se prezenta la referendum și de a vota împotriva oligarhilor care au acaparat sistemul politic românesc. Ideea centrală a

acestui discurs este aceea că președintele este o victimă a sistemului politic corupt. Ultimul luptător pentru democrație, singur împotriva tuturor, Traian Băsescu are o misiune eroică: aceea de a salva România și de a o scoate din ghearele sărăciei și a nepăsării. Traian Băsescu se individualizează prin utilizarea unui limbaj colocvial şi prin apelul la strategiile politeții pozitive, care reduc distanța socială dintre candidat şi electorat. Obiectivul central al lui Traian Băsescu în campania pentru referendum a fost de a atrage cât mai mulţi votanţi de partea sa, pentru ca, în acest fel, să poată afirma că are o puternică legitimitate populară. Traian Băsescu a beneficiat de o reţea multiplă de susţinători, formată din PD, PLD şi oamenii de afaceri din apropierea acestora, o parte a mass-media, ONG-uri şi factori externi care au interferat în competiţia politică. Traian Băsescu şi-a propus să convingă electoratul de necesitatea răsturnării paradigmei în care este construit sistemul constituţional românesc, acreditândnormalitatea transformării Preşedintelui Republicii din moderator în jucător. Importanteste faptul că, la nivel comunicaţional, Traian Băsescu încearcă să acrediteze teza că doarîn acest fel va putea fi realizat progresul României. Strategia discursului lui Traian Băsescu s-a bazat pe folosirea a două resurse emoţionale: speranţa şi ura. Principala resursă emoţională de care s-a folosit Traian Băsescu este speranţa naturală a oamenilor că vor trăi mai bine. Ceea ce a făcut Traian Băsescu în majoritateaapariţiilor sale publice a fost să alimenteze această aşteptare a electoratului, aruncând responsabilitatea pentru eşec în seama oligarhilor. Simultan, preşedintele Băsescu a adoptat o strategie de polarizare asocietăţii româneşti, încercând să folosească în favoarea sa ura şi dispreţul cetăţenilorfaţă de politică, partide, Parlament, faţă de sistemul politic, în general. În acest fel, au fost induse şi folosite apoi percepţiile votanţilor, care au fost direcţionate împotriva coaliţieianti-prezidenţiale. Piața Constituției, 22 aprilie 20075:

Dan Tanasescu, Tehnici de manipulare în discursul lui Traian Băsescu, document disponibil la: http://dantanasescu.ro/2011/06/21/tehnici-de-manipulare-in-discursul-lui-traian-basescu-dinaintea-referendumuluisuspendarii.html 5

Commented [AV4]: În anexe!

“Bine ați venit să ne reîntălnim în Piața Constituției, cei care sunteți din București! Vă mulțumesc că v-ați sacrificat o zi de duminică, pentru a ne manifesta împreună încrederea în democrație și în statul de drept! Poate un lucru important, înainte de a vă spune câteva cuvinte, este să încep prin a spune „La mulți ani!” acelora care au numele, bărbați și femei, legat de Sfântul Gheorghe. Mâine Sfântul Gheorghe va da și semnalul începerii campaniei pentru referendum. Oare avem de învins un balaur? Eu cred ca da! Este acea parte a statului, instaurat în timpul tranziției care nu înțelege că a venit timpul ca România să devină un stat modern; un stat în care instituțiile să lucreze pentru cetățenii români, oriunde s-ar afla ei. Acum câteva zile, în Parlamentul României, 322 de membri ai Parlamentului au votat pentru suspendarea președintelui. Aș vrea să ne înțelegem foarte bine: nu discutăm despre Parlamentul României, ca instituțue a statului de drept. Parlamentul României este un garant și trebuie să fie un garant al libertăților dumneavoastră, a prosperității fiecăruia dintre români. Parlamentul ca instituție este cel care vă reprezintă pe fiecare dintre dumneavoastră. Dar, cu cei 322 de parlamentari, avem o singură problemă: vă reprezintă ei pe dumneavoastră prin votul lor? Aici avem o probă a ceea ce înseamnă instituții ale statului care nu iau în condiserare voința poporului. Sunt oameni care cred că instituțiile statului sunt la dispoziția lor și nu la dispoziția poporului. Aici aș vrea să clarific... Nu! Nu! Ei sunt doar desprinși de realitățile poporului pe care au pretenția că îl reprezintă. Nu sunt trădători, doar au pierdut contactul cu poporul care i-a trimis în Parlament. Cei 322... poate că printre ei mulți nu știu de ce au votat așa. Așa le-au cerut șefii lor. Așa le-au cerut, pentru că ei nu au fost votați de fiecare dintre dumneavoastră, ei s-au aflat pe o listă, a partidului și, din păcate, nu se mai află pe lista dumneavoastră, a cetățenilor români. Avem obligația să le cerem să vină la obligațiile lor. De fapt, cu ce am supărat eu acest club de 322 de membri ai Parlamentului? Am cerut ca învățământul să fie un învățământ performant. Am greșit? N-am greșit! Am cerut ca reforma în sănătate să se facă pentru oameni. Am greșit? N-am greșit! Am condamnat crimele regimului comunist. Am geșit? N-am greșit! Am transformat dosarele fostei Securități la CNSAS pentru ca nimeni în această țară să nu mai fie șantajat. Am greșit? N-am greșit!

Am atenționat Guvernul când nu-și făcea treaba eficient la inundații. Am greșit? N-am greșit! Am cerut Parlamentului să introducă votul uninominal pentru alegeri. Am greșit? N-am greșit! Iată doar câteva motive pentru care la Referendum, atunci când vi se va propune, votul pentru demiterea președintelui este unul singur: NU! Aș vrea să... Acești 322 de parlamentari și repret: 322 de parlamentari și nu Parlamentul României trebuie să primească la Referendum un singur răspuns: NU! Acela care arată că președintele României nu a greșit cerând modernizarea acestei țări în favoarea poporului român. Aș vrea să știți că am o explicație pentru cei care spun că președintele nu vrea să negocieze. Ce să negociez? Aș vrea să negociez, dar ce să negociez, dosarele din Parchete? Nu le pot negocia! Ce să negociez, legile și ordonanțele prin care se dau favoruri clientelei politice? Nu le pot negocia! Ce să negociez, liniștea mea și stabilitatea mea în funcție, pentru a fi pe placul celor 322, dar trădându-mi propriul electorat, trădând poporul român? Cu siguranță nu pot s-o fac! Prefer să lupt cinstit cu cei care vor o altfel de Românie decât cea pe care o vreți voi. Și nu mă deranjează că au hotărât să mă aducă din nou în fața electoratului. Aș vrea ca aici lângă mine să se afle și artizanii acestei suspendări. Fie că-i vorba de domnul Voiculescu, fie că-i vorba de domnul Geoană, fie că-i vorba de domnul președinte al Camerei Deputaților, Olteanu, fie ca-i vorba uneori de cei care acum doi ani și jumătate, alături de mine, clamau victoria Alianței Dreptate și Adevăr. Au vândut idealurile victoriei noastre. Ne-au vândut cu miros de petrol. Si asta trebuie să fie o lecție pentru noi toți. Oamenii dependenți de oligarhii tranziției nu au voie să mai fie în funcții publice. Ei vor vinde întotdeauna interesul public pentru interesul oligarhilor. Mi-aș dori pentru noi toți – unii spun, doar pentru generația tânără – da, în primul rând, pentru ea, dar și românii în vârstă, românii de vârsta a treia. Au dreptul la o altfel de Românie. N-avem voie să întârziem transformarea statului român, până când vom negocia că se poate face. Noi avem nevoie de un stat modern acum. De un stat în care banii să ajungă și la amărâtul de țăran, care trebuie să-și ridice, să-și pună în valoare pământul amărât pe care-l are. Banii trebuie să ajungă în comune pentru ca, după ploi să nu mai intre oamenii în noroi până la gât. Banii trebui să ajungă în proiecte făcute de tineri, care știu sau vor să-și dezvolte o afacere. Banii trebuie

să ajungă pentru a distribui prosperitate către toți românii și nu bani care să ajungă numai la clientela politică. Este o bătălie pe care trebuie s-o dăm noi toți. Eu am fost suspendat din funcție cu 322 de voturi împotriva unui om. Ce n-au înțeles cei 322 de parlamentari, că nu anulau mandatul unui om; anulau votul a milioane de români prin votul lor. Acest lucru nu se poate întâmpla în democrație! Practic noi toți suntem cetățeni suspendați de 322 de oameni. Cine dă dreptul la 322 de oameni să ne interzică democrația? Vă asigur că... Vă asigur că, după referendum, nimic în atitudinea mea nu se va schimba în raport cu partidele politice. Nu trebuie să fie o surpriză pentru dumneavoastră. Dacă aș fi fost predispus să îmi schimb atitudinea, astăzi aveați președinte în funcție. Dar n-o să cedez niciodată! N-o să cedez niciodată intereselor de grup, dar în defavoarea intereselor românilor. Eu sunt gata să discut cu partidele politice. Dar să discut pentru interesle românilor și nu pentru interesul oligarhilor. În perioada următoare, veți vedea pe foarte multe mijloace mass-media foarte multe povești. Interesul lor este să vă descurajeze să mergeți la vot. Ei vor probabil un președinte slab după acest referendum. Eu vă cer să nu vă lăsaâi păcăliți. Mergeți la vot și votați așa cum vă dictează conștiința. Dacă veția avea un președinte... Dragii mei, sunt convins că foarte mulți încă mai gândesc în termeni de partide. Eu nu vin nici ca reprezentant al vreunui partid, nici ca reprezentant al vreunui grup. La referendum mă voi prezenta ca reprezentant al românilor. Această perioadă... este adevărat, am câștigat alegerile pentru funcția de președinte ca reprezentant al unei alianțe de partide politice, Alianța Dreptate și Adevăr, dar la acest referendum, el se produce după ce am devenit președinte. Asta înseamnă că statutul constituțional mă face să mă prezint în fața dumneavoastră, ca reprezentant al românilor, pus sub semnul întrebării de 322 de parlamentari, dar pus în fața votului a 22 de milioane de români. Vă asigur că pe tot timpul campaniei îmi voi respecta statutul de reprezentant al românilor pus față în față cu 322 de membri ai Parlamentului României, ceea ce nu înseamnă că voi refuza sprijinul vreunui partid. La fel de mult mă va bucura și sprijinul Partidului Democrat și sprijinul Partidului Național Liberal și sprijinul electoratului PSD și sprijinul electoratului de la România Mare și sprijinul altor partide. Pentru că trebuie să ne fie foarte clar: nimeni nu a dat mandat celor 322 de parlamentari să voteze pentru suspendarea președintelui României. Ei și-au luat

mandatul de la oligarhi. Și împotriva oligarhilor sunt convins că va vota oricare dintre români, pentru că a fi român înseamnă a fi respectat. Asta este ceea ce noi ne dorim: să ne fie respectat votul, să ne fie respectată viața. Vă rog să fiți convinși că mandatul meu este un mandat pe care vi-l dedic, în primul rțnd, dumneavoastră. Un mandat pe care, pentru prima dată, un președinte își asumă responsabilitatea să nu fie un mandat pentru liniștea lui, un mandat pentru liniștea instituțiilor, un mandat pentru liniștea oligarhilor. Vreau să fie un mandat dedicat vouă, chair dacă acest lucru înseamnă dispută, înseamnă tăria de a nu ceda, înseamnă încăpățânarea de a-i servi pe români până la capăt. Aș vrea să știți, dragi români, că cel mai important moment al acestei perioade, de peste trei luni, în care se vrobește despre suspendarea președintelui, a fost momentul în care am primit avizul de la Curtea Constituțională. Acest avizconfințea că președintele României nu a încălcat Constituția, făcând din sloganul de campanie „Pun totul pe o singură carte”, Constituția României, o realitate care venea în contradictoriu cu minciunile pe care, parte dintre oamenii politic le susțineau pe toate posturile de televiziune. Vă asigur că dacă în avizul Curții Constituționale ar fi fost o singură recunoaștere a încălcării Constituției, m-aș fi dus în fața Parlamentului României, aș fi venit în fața dumneavoastră, să cer scuze poporului român. Dar pentru că nu am încălcat Constituția, nu am a cere scuze nimănui. Nici măcar celor 322 de membri ai Parlamentului. Dragii mei, am la dumneavoastră marea rugăminte să vă prezentați la Referendum, să nu vă lăsați păcăliți...”