Never Think - Capitolul 3

Capitolul 3 – Revelatii

A urcat impreuna cu mine cele 3 trepte din fata intrarii blocului, in timp ce eu oscilam intre posibile replici de la revedere si replici de seductie. As putea sa zic clasicul « Vrei sa intri la o cafea? » dar suna ca dintrun film prost. Si e clar ca n-o sa bem cafea, nu ? Nici nu sunt sigura ca mai am cafea acasa. Daca o ia literalmente si chiar cere cafea , ce ma fac? Hm. Ce zici de : « sunt singura iar tu esti primul tip dragut pe care l-am cunoscut de foarte multa vreme vrei te rog sa vii si sa te culci cu mine macar de mila promit ca e doar o chestie de-o noapte n-o sa te stresez dupa e fara nici o obligatie». Prea multa informatie? Inainte sa apuc sa dau glas vreuneia din aberatiile care imi treceau prin minte, am observat cu groaza ca Robin tocmai intindea mana sa-mi deschida usa blocului. Cu groaza, pentru ca usa era defecta. Iar Robin, insufletit de spiritul lui cavaleresc, n-avea de unde sa stie asta. N-am putut sa mai fac nimic, decat sa privesc in slow-motion cum usa de fier scartaie, se balanseaza putin si apoi cade izbindu-se de podeaua de piatra cu un zbang asurzitor. La ferestrele blocului s-au aprins imediat lumini, iar de la un etaj superior s-a auzit o injuratura urlata. Si peste toate, Os a considerat ca e un moment potrivit sa inceapa sa ne latre cu inversunare, de parca viata lui depindea de asta. Caine prost, latrii cu intarziere . Un vecin a aruncat cu o sticla de la etaj. Probabil acelasi vecin care a injurat. Sau poate ca nu, pentru ca intre timp se adunasera mai multe voci la ferestre. Ce vecini draguti. Inainte sa fim prinsi si arestati pentru tulburarea linistii publice, l-am tras pe Robin prin gaura in care fusese pana acum cateva momente usa, si am patruns amandoi in holul blocului la adapostul intunericului. Macar aici nu puteam sa primim sticle in cap. Desi era intuneric, puteam sa vad expresia de pe fata lui Robin, care era atat de socata si confuza incat nu m-am putut abtine.Am inceput sa rad incontrolabil.Genul de ras care te face sa vrei sa te tavalesti pe jos tinandu-te cu mainile de burta.La propriu.Si dupa un moment, a inceput si el sa rada . In timp ce incercam sa-mi prind rasuflarea, i-am facut semn sa rada mai incet.Inca ne aflam in pericolul de a fi atacati de vecini violenti inarmati cu sticle. El paru ca incearca sa se abtina.Mi-am dat seama ca inca il tineam strans de mana, de cand il trasesem inauntru. I-am dat repede drumul, jenata. - Ce-a fost asta ? sopti el . - Scuze, am zis eu speriata, nu mi-am dat seama ca te tineam...adica...ca te deranjeaza...n-am vrut... - Ce ? intreba el confuz. Statu o clipa ca si cum incerca sa inteleaga despre ce vorbeam.

- Aaa, realiza brusc.Nu ma refeream la asta, spuse el luandu-ma inapoi de mana.Nu fi prostuta, nu ma deranjeaza. Am simtit cum ma inrosesc cand mi-a prins si cealalta mana intr-a lui si mi le-a lipit pe amandoua de zidul din spatele nostru. Noroc ca era intuneric. Pozitia asta avea o tenta destul de provocatoare.Si cum ziceam, era intuneric.Si eram lipita cu spatele de un zid.Cu mainile incatusate intr-ale lui. De aceea am fost cam surprinsa cand el a spus incet, pe un ton degajat : - Voiam sa zic, care a fost faza cu usa? Mi-am adunat gandurile ca sa pot da un raspuns coerent. - Usa a fost sparta saptamana trecuta, i-am explicat in soapta.A iesit din balamale.Si au rezemat-o doar de forma, trebuia de fapt sa vina cineva sa o repare dar cred ca n-a mai venit...si... - Si cum naiba se mai intra in bloc ? - Se intredeschide putin usa si trebuie sa te strecori. El clatina din cap nevenindu-i sa creada. - Si vecinii ? Chiar arunca cu chestii de la etaj ?zise el de parca nu vazuse clar dovada acestui fapt. - Pai...probabil pentru ca tin foarte mult la orele lor de somn..., am zis eu pe un ton nesigur. El rase. Era atat de aproape incat ii simteam respiratia pe fatza. - Ai parte de ceva aventuri pana ajungi acasa. Se insela amarnic daca credea ca am parte de atata suspans in fiecare seara. El era singura « aventura » care ma interesa dupa foarte multe zile banale, groaznice si interminabile. - Mda, aventuri..., am mormait eu sarcastica. El m-a impins inca putin in zid si mi-a zambit diabolic. Nu-mi daduse drumul mainilor, ba chiar le-a strans mai tare.Cand si-a coborat capul spre mine, am incetat sa mai respir. - Esti incoltita, mi-a soptit in ureche. Si a ramas nemiscat, cu buzele langa urechea mea.Iar eu oricum nu puteam sa ma misc, nici daca voiam.Si nu voiam. Ii simteam tot corpul lipit de al meu. Unele parti mai lipite decat altele...Atunci am avut o revelatie, sau mai degraba am simtit-o. Revelatia ca el era destul de entuziasmat de apropierea noastra.Cum eram si eu de altfel.Doar ca in cazul lui, dovada nu mai lasa nici o urma de indoiala. Ok, daca nici asta nu e un semn ca e interesat de mine, atunci ce mai e ?

Deci de asta am avut curaj sa intreb, pentru ca eram foarte sigura ca n-o sa fiu refuzata. - Robin... ? El tresari ca si cum il luasem prin surprindere. - Vrei sa intri ? Imi dadu drumul si se indeparta de mine cu un oftat. Stiam sentimentul, pentru ca nici eu nu voiam sa ne miscam din pozitia aia, doar ca zidul era cam incomod si oricum, apartamentul meu era la doar cativa pasi distanta... - Nu cred, zise el ragusit. Mi-a luat o secunda sa procesez informatia. Ce? - Ma asteapta Sam...si...aaa..., se intrerupse brusc lasand fraza in aer. Ce ? Isi trecu mana prin par si ofta din nou. - Nu, scuze, incheie el. Si a plecat. Asa. Pur si simplu. M-a lasat singura pe hol in intuneric.L-am vazut cum a iesit pe gaura usii. Eram prea socata ca sa reactionez. I-am auzit pasii grabiti pe alee si pe Os latrandu-l. Speram din tot sufletul sal muste. Dar n-a facut-o. In cateva clipe s-a auzit motorul masinii care demara. *** M-am luptat cu lacrimile.M-au invins. Respingerea e un lucru ingrozitor. Nu stiu cat am stat acolo in intuneric. La un moment dat mi-am dat seama cat de jalnica as parea cuiva care m-ar descoperi plangandu-mi de mila pe hol la orele diminetii.Da, de parca ii pasa cuiva de mine. Mi-am revenit cat sa incep sa caut cheile prin geanta.Lucru greu de facut printre lacrimi.Cand le-am gasit, am intampinat si provocarea de a nimeri gaura cheii.Inca plangeam cand am intrat in casa.Stiu ca ma gandeam ca eram deja indeajuns de traumatizata, si chiar nu mai aveam nevoie sa traiesc inca o umilire care sa ma bantuie in urmatorii ani.Mi-am aruncat geanta si geaca pe jos.Si cam pe aici se taie filmul. Urmatorul lucru pe care mi-l amintesc e ca m-a trezit un sunet enervant.Mobilul.Trebuie sa-mi schimb soneria.

- Alo ? am zis fara sa ma uit cine suna. - Te-am trezit ? Darra. - Nu, am mintit eu automat. De parca nu aveam vocea ragusita si somnoroasa care sa ma dea de gol. M-am ridicat din pat pe jumatate. Habar n-aveam cat e ceasul, ce zi e si de ce sunt inca imbracata . - Hai spune-mi sincer, cat ai mai stat noaptea trecuta ? Noaptea trecuta ? Ce ? Unde am fost noaptea trecuta ? Dupa o secunda, m-a izbit din plin valul de amintiri proaspete: concert.in bar.Robin.in masina. Sam. sticla.vecinii.hol.atingerile. Am gemut de durere si umilinta, amintindu-mi. - Ce e ? a intrebat Darra ingrijorata. Am oftat.Puteam sa-i spun ca n-am nimic, ca sa nu ma oblige sa retraiesc toata seara trecuta.Puteam sa ma prefac. Dar stiam ca nu ma pricepeam atat de bine incat sa ma si creada. - Ah, am zis eu strambandu-ma . - E asa de grav ? - Nu..., am mormait eu. - Despre ce e vorba? Da-mi macar un indiciu, ma ruga ea. - Robin, am reusit eu sa zic. Nu stiu cum de mai puteam sa articulez cuvintele. As fi preferat folosirea unui limbaj bazat pe maraituri si aratat cu degetul. - Robin...Hood ? Am pufnit. - Nu, Darra. Nu Robin Hood, Robin... Am incercat sa-mi amintesc numele lui de familie dar aveam un gol mare in creier. - Tipu ala cu chitara. Cel cu care m-ai lasat in bar. - Ah, Robert Pattinson, zise ea imediat.

- Da, tipu care semana. - Ce-i cu el ? intreba ea schimbandu-si brusc tonul ingrijorat intr-unul insinuant. Nu stiam ce as putea spune ca e cu el.N-aveam nici cea mai vaga idee. Mi-am trecut o mana peste fatza si am incercat sa ma scutur si sa alung somnul. M-am gandit la cativa termeni care l-ar putea descrie mai bine, si pana la urma am ales unul. - E un idiot, am zis eu cu vocea sparta. Darra a tacut o clipa, asteptand probabil sa explic mai multe.Dar pentru ca n-am facut-o, ea a spus imediat: - Vin la tine.Ajung in jumate de ora. Darra a receptat cu simtul ei ultradezvoltat de super-prietena, ca erau prea multe informatii de dat prin telefon, iar eu nu eram in stare sa le ofer. Venea rar pe la mine.Cred ca avea legatura cu locul unde stateam.Iar faptul ca acum se decisese sa ma viziteze, demonstra ca intelegea gravitatea situatiei. Dupa ce am inchis mobilul, m-am uitat la ceas. Dormisem doar 4 ore. Grozav. Am inceput sa strang hainele aruncate de prin camera.Nu voiam ca Darra sa ma gaseasca ingropata in gunoaie plangandu-mi de mila. Situatia era destul de patetica si asa. Am facut un dus si m-am schimbat.Tot timpul asta am cantat in cap toate cantecele pe care mi le puteam aminti, doar ca sa nu ma gandesc la noaptea trecuta. Pana cand a ajuns Darra, aratam oarecum acceptabil. Inca aveam ochii rosii si cearcane, iar starea psihica nu se imbunatatise, dar asta era mai greu de remediat. Ea arata grozav, ca de obicei. Tocmai ca sa evidentieze si mai mult contrastul dintre noi. Adusese cafea. Ce bine. - Ce ti-a facut ? a zis ea inca din prag. Oare aratam chiar asa de rau ? Avea atata ura in glas, ca si cum avea de gand sa-l gaseasca si sa-l alerge cu un topor daca ii ziceam ca imi facuse rau. Ceea ce era probabil adevarat. - Nimic, tocmai asta e, m-am plans eu. Ne-am asezat amandoua pe pat. - Cum adica ? ceru ea lamuriri. - Pai...

Era destul de umilitor sa recunosc chiar si fatza de ea.Chiar si fatza de mine insami. - L-am invitat la mine si ... - L-ai invitat la tine ? De ce ai face asa ceva ? intreba ea oripilata. Nici nu-l cunosteai.Putea fi un psihopat ! - A.Nu m-am gandit la asta... Aveam probleme cu spiritul de autoconservare. - Parea ok..., am zis eu in apararea mea. - Stai, ia-o de la inceput, ma opri Darra.De cand am plecat eu. Am inceput sa-i povestesc.Credeam ca daca ma descarc o sa ma simt mai bine.Credeam ca asta o sa alunge cumva depresia, dar de fapt o accentua. Darra a ascultat cu atentie, fara sa ma intrerupa.Am apreciat asta.Stiam ca ar fi avut multe de spus despre faptul ca intentionasem sa ma culc cu un tip pe care abia il cunoscusem. Dar s-a abtinut. Cand am ajuns la sfarsit, nu mi-am putut stapani un oftat. - Poate are un motiv intemeiat pentru care a plecat, ma incuraja Darra. Pentru asta sunt prietenele. - Nu incerca sa ma faci sa ma simt mai bine.De ce nu poate fi un motiv destul de intemeiat faptul ca nu eram indeajuns de buna pentru el ? Ca nu ma placea absolut deloc ? Ca pur si simplu nu voia sa vina ? Ma durea sa spun asta atat de direct, dar trebuia sa fiu realista. - Nu.Pentru ca tocmai ai spus ca parea interesat. - Accentul cade pe « parea », am zis eu trista. Stii, incep sa fiu din ce in ce mai convinsa ca doar mi s-a parut ca... N-am mai continuat, stiind ca ea o sa inteleaga din context ce voiam sa zic mai exact. Darra isi dadu ochii peste cap exasperata. - Voiai sa ai o aventura de-o noapte cu un necunoscut, dar esti atat de inocenta incat nu poti sa rostesti cuvantul ? Eu am dat din umeri.Nu eram indeajuns de beata pentru converstia asta. - Em, nu poate sa ti se para asa ceva ! Decat daca suferi de o forma grava de nevroza cu halucinatii. - Posibil.

Ar fi un semn ca traumele mele psihice au luat o forma concreta.Oare asta inseamna ca acum am dreptul sa primesc pastile ? - Poate ca..., continua Darra cu presupunerile din seria “hai sa gasim scuze fanteziste”. Poate s-a simtit stanjenit ca nu s-a putut controla. Si ca tu ai observat. Poate a crezut ca te-a jignit sau ceva...Eu in locul tau i-as fi tras o palma. - Ha.., am pufnit eu.Eram flatata mai degraba.Si tocmai il invitasem la mine, nu e destul de evident ca nu eram jignita ? - Aa.Da, isi aminti Darra. Am ramas amandoua in tacere.Probabil ea cauta inca ceva de spus care sa-l dezvinovateasca pe el si sa ma binedispuna pe mine. Iar eu incercam sa nu-mi amintesc cu prea multe detalii felul cum ma simtisem presata intre Robin si zid. Acum n-am sa mai pot niciodata sa trec prin holul blocului fara sa mi se fara rau.Poate ar trebui sa incep sa folosesc ferestrele drept cai de acces in casa. Incercam sa nu-mi amintesc, dar asta nu inseamna ca imi si reusea.Imi aduceam aminte perfect mirosul lui. Aproape ca inca il simteam.Si felul in care m-am infiorat cand mi-a soptit in ureche... Darra tocmai spunea ceva si dadea convinsa din cap. Am incercat sa ma concentrez. - Sigur a avut alte motive, a concluziat ea hotarata.Nu e vina ta. Ii eram recunoscatoare Darrei ca a spus asta. Aveam nevoie sa o aud, chiar daca stiam ca nu e deloc adevarat.