Napoleon

Napoleon Bonaparte (1769 - 1821) A fost imparatul Frantei, a consolidat si a initializat multe reforme ale Revolutiei Franceze. Unul dintre cei mai buni conducatori militari ai tuturor timpurilor, a cucerit o mare parte din teritoriul Europei si s-a ocupat de modernizarea natiunii pe care o conducea. El s-a nascut pe 15 august 1769 la Ajaccio in Corsica, primind numele de Napoleone care in franceza a devenit Napoleon Bonaparte. A fost al doilea din cei opt copii ai lui Carlo (Charles) Buonaparte si al Letiziei Ramolino Buonaparte. Nici un membru al familiei Buonaparte nu a fost niciodata soldat profesionist. Tatal sau, Carlo, a fost un avocat care a luptat pentru independenta Corsicii, dar dupa ce Franta a ocupat insula in 1768, el a servit drept judecator si a intrat in aristocratia Franceza drept conte. Sub influenta familiei sale, Napoleon a fost educat pe cheltuiala regelui Louis al XVI- lea la Brienne si la Scoala Militara din Paris. El a terminat scoala in 1785, iar la 16 ani s-a alaturat artileriei ca locotenent II. Dupa ce revolutia a inceput, a devenit locotenent colonel (1791) in Garda Nationala Corsicana. In 1793, Corsica declara independenta si Bonaparte, un patriot francez si un Republican, se alatura Frantei impreuna cu familia sa. I s-a dat gradul de capitan intr-o armata care se lupta cu Toulonul, o baza navala, care ajutata de flota Britanica, era in razboi cu Republica. Inlocuind un general de artilerie ranit, el si-a asezat tunurile in asa fel incat flota Britanica a fost invinsa si Toulonul a cazut. Ca rezultat Bonaparte a fost promovat general de brigada la varsta de 24 de ani. In 1795 el a salvat guvernul revolutionar prin dispersarea insurgentilor din Paris. In 1796 s-a insurat cu Josephine de Beauharnais, vaduva unui aristocrat ghilotinat in Revolutie si mama a doi copii. Primele campanii In 1796, Bonaparte a fost promovat comandant al armatei franceze in Italia. S-a luptat cu patru generali Austrieci succesiv, fiecare cu un numar superior de soldati si a fortat Austria si aliatii sai sa faca pace. Tratatul de la Campo Formio a stabilit ca Franta sa pastreze cele mai multe din cuceririle sale. In nordul Italiei a fondat Republica Cisalpina (cunoscuta mai tarziu ca Regatul Italiei) si si-a intarit pozitia in Franta, trimitand comorii in valoare de milioane de franci, guvernului. In 1798 pentru a riposta comertului Britanic cu estul, a condus o expeditie in Egipt prin Turcia, pe care la si cucerit. Cu toate acestea flota lui a fost distrusa de amiralul englez Horatio Nelson. Bonaparte a reformat guvernul si legile Egiptene, abolind sclavia si feudalismul si garantand drepturile de baza. Cercetatorii francezi pe care i-a adus cu el au inceput studiul stiintific al istoriei antice Egiptene. In 1799 n-a reusit sa captureze Siria dar a castigat o victorie zdrobitoare asupra Turciei la Abu Qir. Dar Franta se afla in fata unei noi coalitii: Austria, Rusia si Anglia. Guvernarea Napoleoniana in Franta Bonaparte, nefiind un suflet modest, s-a decis sa-si paraseasca armata sa si sa se reantoarca cu bine in Franta. In Paris s-a alaturat conspiratiei impotriva guvernului. In lovitura de stat din 9-10 noiembrie 1799, impreuna cu colegii sai au preluat puterea si au stabilit un nou regim, Consulatul. Bonaparte, primul consul, avea aproape puteri dictatoriale. Constitutia a fost refacuta, in 1802 facandu-l pe Napoleon consul pe viata iar in 1804 facandu-l imparat. In 1800 si-a asigurat puterea traversand Alpii si invingandu-i pe austrieci la Marenga. Dupa aceea el a negociat o pace generala Europeana, pace ce a stabilit raul Rin ca granita de est a Frantei. In Franta administratia a fost reorganizata, sistemul de justitie a fost simplificat si toate scolile au fost puse sub control centralizat. Legea Franceza a fost standardizata sub forma Codului Napoleonian sau codul civil si inca alte sase coduri. Acestea garantau drepturile de libertate castigate in Revolutie, incluzand egalitatea in fata legii si libertatea religiei. Razboaiele de cucerire In aprilie 1803 Britania, provocata de purtarea lui Napoleon a declarat razboi Frantei pe mare. Doi ani mai tarziu Rusia si Austria s-au alaturat Britaniei intr-o noua coalitie. Napoleon a abandonat planurile de invadare a Angliei si a intors armele impotriva coalitiei Austro-Ruse, invingandu-i in batalia de la Austerlitz pe 2 decembrie 1805. In 1806 a preluat regatul Neapole si l-a facut pe fratele sau mai mare

Joseph rege, a transformat Republica Germana int-un regat al Olandei, pentru fratele sau Louis si a stabilit Confederatia Rinului al carui protector a fost. Napoleon a distrus armata Prusiei la Jena si Auerstadt (1806) si armata Rusa la Friedland. La Tilist (iulie 1807), Napoleon a facut o alianta cu tarul Alexandru I si a redus marimea Prusiei. De asemenea el a adaugat noi state imperiului: regatul Westphalia sub stapanirea fratelui sau Jerom, ducatul Warson si altele. Intre timp, a stabilit Sistemul Continental, o blocada impusa de Franta impotriva marfurilor Britaniei, desemnata sa distruga ceea ce el numea natiunea vanzatorilor. In 1807 Napoleon a anexat Portugalia. In 1808 l-a facut pe fratele sau Joseph rege al Spaniei si i-a facut cadou cumnatului sau Joachim Murat regatul Nepolelui. Sosirea lui Joseph in Spania a dat nastere unei rebeliuni cunoscuta sub numele de Razboiul Peninsular. Napoleon a aparut in scurt timp si a obtinut victorii, dar dupa plecarea sa, lupta a continuat inca cinci ani, englezii ajutand Spania cu arme si luptatori. Razboiul Peninsular a costat Franta 300. 000 de victime si sume imense de bani, si a contribuit la slabirea imperiului. In 1809 Napoleon i-a invins pe austrieci din nou la Wagram, anexand Provinciile Illyriane (acum parti ale Sloveniei, Croatiei, Bosniei, Hertegovinei, Serbiei si Muntenegrului), si a abolit Statele Papale. De asemenea a divortat de Josephine si in 1810 s-a insurat cu arhiducesa de Habsburg, Marie Luise, fata imparatului austriac. Prin aceasta legatura intre dinastia sa si cea mai veche casa conducatoare din Europa a sperat ca fiul sau care s-a nascut in 1811, sa fie mai usor acceptat. In 1810 imperiul a atins cea mai mare expansiune prin anexarea Brmenului, Lubeckului si a altor parti ale Germaniei de nord impreuna cu intregul regat al Olandei care a urmat dupa abdicarea fortata a lui Louis Bonaparte. Guvernarea Napoleoniana in Europa In toate noile regate create de imparat a fost impusa ca lege, Codul Napoleonian, iobagia si feudalismul fiind abolite si impusa libertatea religiei (exceptie facand Spania). Fiecare stat a daoptat o constitutie care dadea dreptul sufragiului universal pentru barbati, instituia un parlament si continea o lista de drepturi. Sistemul administrativ si judiciar francez au fost deasemenea impuse. Scolile au fost puse sub administratie centrala si s-au creat si scoli publice gratuite. Invatamantul superior a fost deschis tuturor celor calificati fara a se face discriminari de clasa sociala sau religie. Fiecare stat avea o academie sau o institutie pentru promovarea artelor si stiintelor. Au fost create burse pentru studentii eminenti si pentru oamenii de stiinta. Guvernarea constitutionala a ramas totusi numai o promisiune, dar progresul si cresterea eficientei s-a realizat pe scara larga. Numai dupa caderea lui Napoleon, oamenii de rand din Europa, asupriti de guvernarea sa prin taxe de razboi si campanii militare au apreciat in intregime beneficiile pe care le obtinusera. Declinul lui Napoleon In 1812 Napoleon a carui alianta cu Alexandru I se dezintegrase, a lansat invazia Rusiei, care s-a sfarsit intr-o retragere dezastruoasa din fata Moscovei. Dupa aceasta, toata Europa s-a unit impotriva lui. In aprilie 1814 maresalii au refuzat sa mai continuie lupta. Dupa ce aliatii l-au respins in favoarea fiului sau, Napoleon a abdicat neconditionat si a fost exilat pe insula Elba din Marea Mediterana. Marie Louis si fiul lor, au fost pusi sub custodia tatalui ei, imparatul Austriei. In 1815 a evadat de pe insula Elaba, a ajuns in Franta si s-a indreptat catre Paris, invingand trupele care venisera sa-l capturezae. Ajuns in Paris a promulgat o noua constitutie mai democratica si veteranii din vechiile campanii s-au reunit sub conducerea lui. Napoleon a cerut pace aliatilor, dar ei l-au renegat si el s-a decis sa loveasca primul. Rezultatul a fost Campania din Belgia care s-a sfarsit prin infrangerea in batalia de la Waterloo, la 18 iunie 1815. In Paris multimea l-a rugat sa continuie lupta dar politicienii i-au retras ajutorul. Napoleon a fugit catre Rochefort, unde s-a predat capitanului navei Britanice, Bellerophon. El a fost apoi exilat pe insula Sf. Elena din Oceanul Atlantic unde a ramas pana la moartea sa, la 5 mai 1821. Concluzii Influenta Napoleoniana in Franta mai este evidenta inca si astazi. Pentru comemorarea victoriilor sale,

s-a construit Arcul de Triumf, in centrul a Parisului. Astazi impactul Codului Napoleonian este simtit in legile tuturor tarilor Europei. Napoleon a fost un om care ducea totul la bun sfarsit, niciodata sigur si niciodata satisfacut. "Puterea este amanta mea ", spunea el. Napoleon a fost un dictator, dar a crezut in conducerea oamenilor prin ordine. Putin sunt aceia care nu recunosc ca a fost un geniu militar. El a spus "Waterloo va sterge memoriile victoriilor mele", dar bineinteles ca se insela deoarece este recunoscut ca general si nu ca guvernator.

Franta imperiala Ca o recunoastere a succeselor sale,in anul 1802,Napoleon a fost ales,prin plebiscic,prim-consul pe viata.Acesta nu a fost insa decat o etapa intermediara spre instaurarea puterii personale absolute. In anul 1804, echilibrul intern si cel extern erau puse din nou sub semnul intrebarii. In 1803, Anglia redeschisese conflictul militar, iar la inceputul lui 1804,Fouche descopera un nou complot regalist. Conjunctura favorabila nu este ratata si, in Mai 1804, Franta devine imperiu, iar Napoleon, proclamat « imparat al tuturor francezilor »,sub numele de Napoleon I. Decizia Senatului nu facea decat sa consfinteasca o stare de fapt. In noua sa calitate, Napoleon continua politica promovata anterior, in toate directiile. Pentru prevenirea comploturilor este accentuat controlul politienesc asupra societatii : tribunalele speciale sunt conduse de » magistrati pentru linistea publica » , se reintroduc practicile trimiterii la inchisoare fara judecata sau arestul la domiciliu. Totul se afla sub controlul unui ministru al politiei care beneficia de puteri extinse. Formarea unei noi nobilimi supuse imparatului ia amplore. Pe langa curtea imperiala se creaza noi demnitati ce aduc importante venituri si privilegii detinatorilor acestora. Cei mai merituosi dintre generali sunt ridicati la rangul de maresali ai Frantei si improprietariti cu vaste domenii. Autoritarismul politic si cumpararea de favoruri au fost dublate de un program consistent de reorganizare a armatei. Principiile de baza ale acestui program constau in asigurarea unitatii de comanda si a flexibilitatii in actiune.S-au creat unitati de aproximativ 25-30 de mii de soldati, la care se adaugau corpuri de cavalerie, unitati de artilerie si mai multe multe unitati de elita, dintre care cea mai importanta era Garda imperiala. Comanda unitatilor era asigurata de generali celebri, precum Ney, Murat, Lannes, Junot, Juordan, Bernadotte etc. Aceasta armata era alimentata prin introducerea serviciului militar obligatoriu pentru toti tinerii intre 20-25 de ani. Marea Armata, cum a fost denumita de Napoleon insusi, numara in anii 1805-1806 aproximativ 600 de mii de oameni, carora li se puteau adauga oricand unitatile auxiliare recrutate din teritoriile cucerite. Aceasta includea atat veterani caliti in razboaie inca din timpul Revolutiei, cat si noi recruti. Este armata care va asigura gloria militara a imparatului in urmatori ani. Produs al Revolutiei de la 1789, Napoleon Bonaparte s-a dovedit a nu fi un mare iubitor al democratiei. Geniul sau militar si exceptionala forta de munca au transformat insa Franta intr-o putere capabila sa-si infranga marii vecini, iar pe sine, In cea mai temuta si mai apreciata personalitate a zile . Marele imperiu Ingrijorate de ascensiunea Frantei si simtindu-se sfidate de proclamarea Imperiului, cele mai importante puteri ale Europei formeaza, la initiativa Angliei, coalitia a treia antifranceza. Alcatuita din Anglia, Rusia, Austria si Prusia, aceasta va prilejui insa cele mai faimoase victorii militare ale lui Napoleon Bonaparte. Inceputul campaniei impotriva celei de-a treia coalitii nu a fost fructuos : planurile de debarcare in Anglia, prin traversarea stramtorii Galais, sunt zadarnicite, iar flota

franceza este infranta din nou de amiralul Nelson, in confruntarea de la Trafalgar. Infrangerea a fost decisiva de aceasta data, Anglia pastrand o totala suprematie asupra marilor, pana la sfarsitul razboiului. Pe uscat insa, francezii sunt imbatabili. La Ulm, si mai ales la Austerlitz(1805), armatele austriece si cele rusesti sunt distruse. Austria este obligata sa incheie o pace separata, total nefavorabila. In toamna anului urmator, Prusia sare in ajutorul aliatelor sale, declarand razboi Frantei. Soarta Prusiei a fost insa si mai rapid pecetluita, in numai sase zile armata lui Frederic al III-lea fiind total anihilata in urma infrangerii de la Jena (1806). Berlinul este ocupat, iar pacea va fi incheiata in termeni foarte duri pentru prusaci : numeroasele pierderi teritoriale si despagubirile de razboi transformau Prusia intru-n stat de importanta secundara. Rusia ramane singura si implicata in acelasi razboi cu turcii, este de asemenea infranta la Eylau si Friedland (1807). Cu exceptia Angliei, toti membrii celei de-a treia coalitii erau infranti de o maniera categorica. Aceste campanii au scos in evidenta atat vulnrrabilitatea unor armate organizate pe vechi principii militare, cat si slabiciunea regimurilor politice monarhic-absolutiste. Prin pacea care s-a incheiat la Tilsis, in anul 1807, harta politica a Europei este substantial modificata, Marele Ducat al Poloniei si alte state formate de Napoleon fiind supuse sub conducrea diversilor membri ai familiei imparatului sau ai unor aliati fideli. Mai importanta era insa alianta incheiata cu tarul Rusiei, Alexandru I, impreuna cu care a impartit practic Europa. Acesta era momentul de apogeu al imperiului napoleonian. In timpul campaniei impotriva celei de-a treia coalitii, Napoleon a incercat sa foloseasca si un alt tip de arma, cea economica. Nereusind sa se confrunte cu armata engleza direct si decisiv, asa cum facea cu ceilalti adversari, Napoleon incearca sa sufoce economia engleza, punand-o in imposibilitatea de a-si vinde produsele. Pentru aceasta, imediat dupa ocuparea Berlinului, in 1806, el declara Blocada continentala :Insulele britanice erau blocate pe uscat si pe mare, orice fel de comunicare cu acestea fiind interzise. Blocada urmarea un dublu efect. Pe de o parte, produsele britanice trebuiau oprite sa iasa din tara, conducand astfel la prabusirea economiei. Pe de alta parte, Blocada proteja economia franceza, asigurand acesteia noi piete de desfacere . Efectele blocadei au inceput sa se arate curand. Un 1811, balanta de plati a Angliei se dezechilibrase in mod primejdios, si daca evenimentele politice si militare nu ar fi cunoscut o directie favorabila Angliei, perspectiva economiei engleze ar fi fost sumbre. Daca Blocada continentala ar fi functionat corect, Anglia ar fi fost , probabil, infranta, iar dominatia franceza asupra continentului, cu mult mai indelungata.Dar realitatea a fost diferita… Incercarea Frantei de a impune blocada intregii Europe a condus-o insa spre noi conflicte care, desi i-au marit teritoriul, au apropiat sfarsitul Marelui Imperiu. Astfel, in anii 1807 si 1808, Napoleon a ocupat Portugalia , Statul Papal, apoi in Spania. Determinata in principal de ocuparea statului Papal, reactia Austrieieste imediata. Razboiul se incheie insa cu o noua infrangere a acesteia, la Wagram (1809). A fost ultima mare victorie a lui Napoleon. Marele Imperiu ajunsese la intinderea sa maxima, Aceasta includea Franta propriuzisa in granitele sale naturale (Rin, Alpi, Pirinei), teritorii anexate, state satelit-formal independente dar conduse de membri ai familiei Bonaparte-, statele aliate, conduse de proprii suverani fideli imparatului si, in fine ,marile sale rivale, Austria, Prusia, Rusia, aduse pentru anumite perioade de timp sub influenta Frantei, pe cai diplomatice sau militare.Chiar si Suedia a trebuit sa accepte, in 1810, un maresal francez ca

mostenitorul tronului. .. Declinul Spre sfarsitul deceniului I, indelungii ani de razboi incep sa-si arate efectele. Criza financiara reapare, Napoleon fiind nevoit sa reintroduca taxe pe care el insusi le inlaturase in trecut. Razboiul devine tot mai costisitor , efectele sale economice sunt tot mai evindente burghezia nu-l mai sprijina pe suveran cu entuziasmul inceputurilor. Recopltele slabe din 1811 au facut sa reapara si criza alimentara si, o data cu ea ,rationalizarea consumului, chiar si pentru armata . Precaritatea economica este dublata de primele infringeri .Experienta spaniola este graitoare in acest sens : in Spania, francezii nu numai ca inregistreaxa o prima infrangere, cea de la Bailen , dar sunt obligati sa mentina numeroase trupe , dintre cele mai bune ,pentru face fata razboiului declansat de spanioli. In anul 1812 , stabilitatea Aliantei de Rusia intra pe o panta descendenta . Interesele divergente din zona Balticii , din Marele Ducat al Poloniei si problemele ridicate de nerespectarea de catre Rusia a Blocadei continentale il determina pe Napoleon sa atace dinou. A fost decizia sa fatala , caci , spre deosebire de campaniile anterioare , nu si-au mai putut invinge adversarul rapid, intr-o batalie decisiva . Armata rusa sa retras permanent , creind imense probleme de aprovizionare. Hartuita tot timpul de cazaci , de boli , intalnind in calea sa orase si sate distruse de rusi insisi, armata franceza era demoralizata. Victoria de la Borodino inpotriva generalului Kutuzov nu a mai fost una decisiva , care sa-i oblige pe rusi sa ceara pacea fara a gasi o solutie pentru aprovizionare si in conditiile venirii irnii, Napoleon ordona retragerea .A fost una dezastruoasa pentru francezi ,din Marea Armata de la inceputul campaniei nereusind sa se intoarca in Franta decat aproximativ 25 de mii de soldati. Incurajat de infrangerea lui Napoleon in Rusia , Tarul Alexandru I ,pune bazele celei de a sasea coalitii antifranceze .fortata initial din Rusia si Prusia , intarita ulterior prin aportul Austriei, aceasta a actionat in conditii favorabile : Marea Armata franceza fusese practic inghitita de stepele Rusiei ,razboiul de gherila din Spania bloca acolo numeroase trupe , populatia din restul imperiului era tot mai ostila , resursele la care putea apela Napoleon pentru refacerea armatei erau tot mai limitate .In aceste conditii , Napoleon I este infrant in Bataia Natiunilor de la Leipzig (1813) , Parisul era cucerit , iar inparatul obligat sa abdice si sa se retraga pe insula ELBA. Cele 100 de zile Imediat dupa infrangerea de la Leipzig ,intreg imperiu s-a prabusit. Bourbonii au fost readusi pe tronul Frantei prin Ludovic al XVIII –LEA . Totul parea sa se fii sfarsit .Restauratia Bourbonilor nu s-a bucurat insa de umanitatea aliatilor, intre care au intervenit , repede, divergente. Unitatea coalitiei a fost insa chiar de Napoleon . Incurajat de dezbinarea aliatiilor si interpretand esecul tentativei sale de sinucidere ca pe un semn divin,Napoleon paraseste insula ELBA si incepe cea ce avea sa fie Aventura celor 100 de zile .Debarcarea lui Bonaparte pe coastele Frantei a fost privita de presa epocii ca ‘’ revenirea Balaurului ‘’.Avand insa sprijinul multor generali ce luptasera sub comanda sa , Napoleon si-a transformat revenirea intr-un mars glorios spre Paris.Reintronat , acesta incepe sa viseze la refacerea Marelui Imperiu. Obtine chiar cateva victorii. Pentru scurt timp insa , caci este infrant in batalia de la Waterloo (iunie 1815) . Silit di nou sa abdice , Napoleon a fost exilat pe Insula Sf. Elena , unde a murit ,in conditii neclare , la 5 mai 1821 Revolutia franceza si Napoleon Bonaparte Principalele cauze ale decaderii vechiului regim monarhic francez au fost luxul curtii regale, criza economica si sociala, nobilimea devenisera o clasa parazitara, incapabila sa produca

si criza financiara.Pentru a se remedia situatia economica au fost adusi marii finantisti ai vremii, Turgot, Necker si Law care au introdus ainsigniatele(bilete de banca), dar sa produs fenomenul numit inflatie. Societatea era impartita inegal si inechitabil in Starea I-Nobilimea; Starea a II-a –Clerul; Starea a III-a –Burghezia. Taranii cei care reprezentau marea majoritate a vremii au fost si de partea revolutiei, dar au fost si foarte multi tarani de partea monarhului.Astfel taranii se rascoala pentru prima data in Vandeea. 2.Declansarea Revolutiei In data de 5 mai 1789 la Versailles, reprezrentantii Starii Generale isi deschideau lucrarile, cu multa incredere, dar au fost tratati cu dispret de nobilime si rege, care la intrarea in camera, anunta convocarea pentri noi taxe. Regele vazand ca nu poate obtine noi taxe, mobilizeaza trupe in jurul Parisului, incercand sa le obtina cu forta. Paris 14 iulie 1789.Incepe insurectia,sunt atacate si cucerite Palatul Tuilleuris si Turnul Bastiliei. consecinte Nobilii se retrag la curtile monarhilor absolutisti din Europa. 26 august 1789 este adoptata Declaratia Drepturilor Omului si Cetateannului, care contine un preambul si 17 articole. Iulie 1790-constitutia este votata si acceptata de rege, urmand ca Franta sa devina Monarhie Constitutionala. 3.Monarhia Constitutionala (1790-1792) Curtea regala emigreaza in Austria, conspira impotriva noului Regim. In 1791 regele incearca sa fuga din tara.Apar instante ale dezbaterii politice, clubul Cordelierilor, clubul Iacobinilor, Clubul Feiulatilor. In aprilie 1792 este declarat razboi cu Austria. Ofiterii parasesc tara. Austricii si Prusacii invadeaza Franta spre Paris. In iulie 1792 este convocata Adunarea “Patria in Primejdie”. In 10 august 1792 Franta se confrunta cu o noua revolta populara. Regele este acuzat de tradare, este inchis si monarhia inlaturata. 4.Conventia Nationala (1792) Adunarea Nationala este inlocuita cu o conventie Nationala. Prima perioada este condusa de Girondini (Brissot,Condorcet). La 21 Septembrie 1792, girondinii proclama republica si adopta o noua lege fundamentala- “Constitutia anului I”, in aceeasi zi este castigate batalia de la Valmy. Regele este judecat si ghilotinat. Acest lucru complica situatia pe plan intern si extern- Rascoala Taraneasca din Vandeea. In anul 1793 se constituie “Prima coaltie antiFranceza”, formata din toti marii vecini. Coalitia opreste ofensiva ce a urmat victoriei de la Valmy,Franta fiind din nou invadata. 2 iunie 1793- puterea este preluata de iacobini (Danton, Marat, Robbespierre). Principiile terorii revolutionare stateau la baza Comitetului Salvarii Publice, Comitetul Sigurantei Generale, Tribunalul Revolutinar, dupa care era condusa Franta. Au introdus judecata sumara – ghilotinarea. Toti cei care se opuneau regimului Iacobin, monarhisti girondini, au fost cu totii ghilotinati. Inrolarea devine obligatorie. Dupa inlaturarea austriecilor si a prusacilor, iacobinii s-au prabusit, cu totii fiind ghilotinati (27 iulie 1794). 5.Conventia Thermidoriana 1795-“Constitutia anului III”. Sunt desfiintate institutiile terorii insemnanad sfarsitul Revolutiei Franceze. 1795-1799-Directoratul- conducerea o aveau 5 membri; exista consiliul celor 500 si consiliul Batranilor, amandoua constituind Puterea Legislativa. 1797-la inlaturarea consiliului celor 500 a fost folosita armata. 1798-alegerile sunt anulate datorita majoritatii iacobine. Inflatia, specula, cresterea preturilor, inposibilitatea platii salariilor aratau o noua criza economica. Sunt generate miscari sociale “Conjuratia Egalilor”(Babeuf), find repede infrante, iar adeptii ucisi. In aceste infrangeri s-a remarcat Napoleon, un Corsican care cucerise Toulon-ul ocupat de englezi. Napoleon conducea cea mai slaba armata din cele trei ale Directoratului. Obtine 12 victorii impotriva Austriei in mai putin de-un an. 1796-1797- Campania din Italia, principalul succes al armatei Franceze 1797-Pacea de la Campo Formio, Austria ceda Frantei: partea stanga a Rinului;Belgia si recunostea Republica Cisalpina stat vassal Frantei

Memoriile lui Napoleon La 4 aprilie 1814, Napoleon, infrant, renunta la tronul Frantei, semnand, la Fontainebleau, primul act de abdicare, iar la 20 aprilie isi lua adio de la ostasii din garda sa cu cuvinte

simple si emotionante, spunandu-le intre altele: ,,Am consimtit sa supravietuiesc numai pentru a servi inca gloria voastra; vreau sa scriu despre marile fapte pe care le-am savarsit impreuna”. Asa s-a nascut ideea scrierii memoriilor de catre Napoleon, idee care se va materializa mai tarziu, in timp in care fostul imparat era captiv pe insula Sfanta Elena. Din pacate, memoriile cuprind doar o parte din activitatea sa politica si militara si pentru a le intelege este necesara o privire asupra intregii sale vieti, care asa cum avea sa spuna el a fost un ,,formidabil roman”. Viata si opera. In anul 1768 conducatoriii republicii Genova, vindeau insula Corsica, regelui Frantei, Ludovic al 15-lea. Cand primele trupe franceze au debarcat ca sa o ia in primire, corsicanii s-au ridicat la lupta pentru a-si apara libertatea. Sub conducerea lui Pasquale Paoli ei au obtinut initial unele succese, dar sosindu-le mari intariri francezilor ei i-au infrant pe rasculati, in anul urmator, intr-o lupta foarte sangeroasa. Capetenia invinsilor s-a refugiat in Anglia si multi dintre locotenentii acestuia, intre care si tanarul avocat Carlo Bounaparte, s-au aliat noilor stapanitori. In aceasta atmosfera de depresiune generala, dupa infrangerea suferita, s-a nascut cel de-al doilea fiu al lui Carlo Bounaparte, la 15 august 1769, la Ajaccio, caruia parintii i-au dat numele putin obisnuit, de Napolione. El isi va frantuzi cu timpul atat numele cat si prenumele si va intra in istorie ca Napoleon Bonaparte Dupa ce a invatat sa scrie si sa citeasca in insula natala, micul Napoleon a venit in Franta, unde tatal sau obtinuse o bursa pentru el, si la varsta de 10 ani a intrat la scoala militara din orasul Brienne. Taciturn, incapatanat, certaret si chiar bataus, n-a excelat la invatatura cu exceptia matematicii, unde isi depasea colegii. Dupa 5 ani, la 17 octombrie 1784, pleca la Paris, unde avea sa urmeze scoala de ofiteri de artilerie. Nici aici nu s-a destins in mod deosebit. La varsta de 16 ani si 15 zile era avansat la gradul de sublocotenent de artilerie si repartizat intr-un regiment din orasul Valence, in sudul Frantei. Aici isi indeplinea in mod constiincios serviciul, iar in orele libere citea, devora cartile. Intr-o perioada de 4-5 ani a acumulat enorme cunostiinte, din toate domeniile, dar a avut predilectie in materiile de istorie; toata viata avea sa fie un cititor pasionat si ca urmare va fi unul dintre cei mai culti oameni din epoca sa. Izbucnirea revolutiei burgheze din Franta, in anul 1789, l-a gasit locotenent de artilerie, in varsta de 20 de ani. El era adept al ideilor inanitate si valul revolutionar avea sa-l impinga in primele randuri ale sprijinitorilor revolutiei. Rasturnand puterea nobilimii si a clerului si proclamand principiile libertatii, egalitatii si fratiei in toate clasele si paturile sociale, revolutia franceza extindea si consolida bazele unei noi oranduiri sociale. Monarhii feudali din europa si fortele care ii sprijineau, simtindu-si dominatia amenintata, si-au unit eforturile pentru stingerea revolutiei si restabilirea in Franta a vechilor oranduiele. Atunci masele de oraseni si tarani s-au ridicat la lupta, sub conducerea burgheziei, si insufletite de idealurile revolutiei au format, cu piepturile lor, un scut de neintrecut, in fata agresorilor. In anul 1793 armatele franceze strajuiau la hotarul de nord est amenintat de fortele prusiene, la cel de est si la cel de sud amenintate de imperiul hamsburgis, in timp ce o mica grupare comandata de generali nehotarati, lincezea in fata Toulonului ocupat de englezi. Din randurile armatei de Toulon s-a detasat putin figura stranie a unui ofiter de artilerie cu fata bolnavicios de maslinie, cu ochi patrunzatori, cu hainele prea largi, cu palaria prea mare si sabia prea mare pentru trupu-i putintel, care avea sa joace un rol insemnat la eliberarea acestui port si baza navala la Marea Mediterana, ci si in istoria Frantei si in istoria universala. Duap o aventura in Corsica, care putea sa-l coste viata, tanarul Bonaparte se intorsese in Franta, fusese avansat la gradul de capitan, si printr-o intamplare norocoasa, ajunsese in fruntea artileriei armatei de Toulon. Energia sa clocotitoare, activitatea sa neobosita, vaste sale cunostiinte, acumulate in lecturile nesfarsite din anii trecuti, l-au impus tuturor inclusiv comisarilor atasati armatei, dintre care unul era temutul frate al lui Robespiere. Zi si noapte in mijlocul soldatilor, era iubit siapreciat de acestia, care in ziua atacului au urmat cu elan si aplicand cu vigoare planul intocmit de el au reusit sa alunge trupele engleze, au eliberat dusmanul si au izgonit flota dusmana din zona. Acest succesa a creeat o bresa in frontul coalitiei dusmane, si a adus micului capitan gradul de general; avea atunci varsta de numai 24 de ani. Era primul succes si prima ocazie a lui Napoleon Bonaparte de a-si arata exceptionalele calitati de comandant. Victorioasa, armata de la Toulon s-a dizolvat si proaspatul general a fost trimis comandant al artileriei armatei din Italia. Erau aici multe de facut si Napoleon a inceput o activitate febrila pantru a scoate din amorteala aceasta armata si pe comandantii ei, dar evenimentele politice petrecute in Franta aveau sa-i franeze momentan elanul si aproape sa-l aduca sub cutitul ghilotinei. In adevar, la Paris un grup de complotisti l-a rasturnat pe Robespiere si pe adeptii sai, si puterea executiva a fost incredintata ,,Directoratului”, compus din cinci membrii; era un indicu ca burghezia franceza incepea sa se transforme intr-o forta reactionara. Socotit, fara temei, adept si colaborator al lui Robespierre, Napoleon Bonaparte a fost arestat si intemnitat in fortul Antibes. Judecat si achitat a fost pus in libertate, dar a gasit postul pe care il detinuse in cadrul armatei de Italia ocupat.

Intors la Paris si refuzand comanda ce i se oferise, a traversat o perioada penibila de lipsuri materiale, dar evenimentele politice l-au scos din nou la suprafata. Regalistii pregateau o lovitura contrarevolutionara si generalul Carnot, care raspundea in cadrul Directoratului de problemele militare, si-a adus aminte de energicul artilerist de la Toulon, si i-a incredintat sarcina de a lichida contrarevolutia. Si loviturile de tun de la 13 vendemiaire ( 15 octombrie 1795 ), care au inecat in sange puterea regalistilor de a recuceri puterea politica in Franta, au marcat un moment hotarator si in cariera politica si militara a lui Napoleon. Numit comandant al fortelor armate din interiorul tarii, a devenit cunoscut si apreciat in cercurile politice, iar apoi comanda armatei de Italia i-a dat largi posibilitati de afirmare. Campaniile din 1796-1797 aveau sa starneasca o admiratie unanima si sa-l consacre definitiv ca unul dintre cei mai mari comandanti de osti din istoria omenirii. Pentru anul 1796, guvernantii francezi se credeau in masura sa treaca deja la ofensiva si planul lor de campanie prevedea inaintarea concentrica spre Viena cu trei armate:,, Armata de Rin”, ,,Armata de Sambre si Meusse”, si ,,Armata de Italia”. Rolul principal revenea primelor doua, cea din Italia fiind ca o flangarda, care avea de parcurs un drum foarte lung si multe obstacole, ca Muntii Apenini, fluviul Po si Muntii Alpi; ca urmare nu asteptau mare lucru de la ea si i-au acordat forte foarte putine, aproximativ 25.000 de oameni. 11649ltl97jko2q Armata de Italia avea in fata o armata austriaca care acoperea Lombardia, provincia aflata sub dominatie habsburgica, si o armata a Piemontului, care acoperea capitala acestui satulet, orasul Torino. La 26 martie Napoleon Bonaparte sosea la Nisa, la punctulde comanda al armatei de Italia, unde era primit cu ostilitate de comandantii de divizii, care in considerau, ,,un protejat al femeilor”, a carui glorie era ,,ca ucisese populatie civila la Paris”. El a stiut sa le impuna repede respect si dupa o scurta perioada de pregatire si organizare, in cursul careia a dovedit calitati deosebite si in acest domeniu, a trecut la ofensiva; intr-o inaintare vijelioasa si-a condus armata din victorie in victorie, de pe coasta Mediteranei, peste Muntii Apenini, pana pe malurile lacului de Garda; armata piemonteza era zdrobita si regele silit sa ceara armistitiu, iar armata austriaca a fost zdrobita si silita sa se retraga din bogata provincie lombarda. Apoi trei armate trimise succesiv de catre imperiul habsburgis ca sa recucereasca provinvcia, au fost nimicite si o noua ofensiva a generalului francez Bonaparte a condus armata aproape de portile Vienei. Monarhul uneia din marile puteri europene a trebuit sa se recunoasca invins si obligat sa accepte conditiile unui armistitiu impus de invingator. In timpul tratativelor Napoleon s-a dovedit foarte abil si in arta diplomatica, precum era in cea militara. Imbinand amenintarile cu unele concesii, secventele de furie calculata cu cele de desavarsita politete, facand tranzactii reprobabile pe spinarea unor state mici, generalul a obtinut prin pacea de la Campo- Formio, satisfacerea dorintelor anexioniste ale burgheziei franceze, clasa al carei reprezentant era, si cu ale carei interese se identificase. Frontiera de est a Frantei era impinsa pana la Rin, puternic obstacol natural, iar Lombardia, luata de habsburgi se constituie in republica Cisalpina; in aceste teritorii se introduceau noile oranduieli, abolindu-se fudalismul; in schimb republica Venetia, vechi stat independent, era data de catre generalul victorios drept compensatie Austriei. Bonaparte isi dezvaluia in aceste situatii, momente, una din cel mai negative trasaturi de caracter, dispretul fata de independenta si libertatea unor popoare straine. O atare trasatura va contribui, in final, la caderea sa. Spre sfarsitul anului 1797, Napoleon se intoarce la Paris incarcat de glorie, aclamat de mase care credeau ca le aduce pacea, si temut de Directorat, care isi simtea pozitiile tot mai subrede, de marea lui polpularitate. De altfel, in discursul pronuntat la receptia oficiala organizata la Paris in cinstea sa, nu s-a sfiit sa strecoare o amenintare directa: ,,Cand fericirea poporului francez va fi intemeiata pe legi mai bune, Europa intreaga va fi libera”. Era o aluzie nevoalata la incompetenta guvernantilor de atunci ai Frantei si un prim indiciu asupra ambitiei sale. Minte larg cuprinzatoare, Napoleon vedea mai multe decat interesele inguste ale burgheziei franceze. Era constient de rolul pe care avea sa-l joace in istoria omenirii si inca de atunci revendica, cu deplin temei, gloria autentica, pe care nimeni nu i-o poate contesta, de a fi dat lovitura de moarte feudalismului si de a fi initiat unificarea Italiei. In discursul amintit de el mai spunea azcunzandu-se ( dar cu o perdea transparenta) in spatele poporului francez: ,,Voi ati reusit sa largiti teritoriul marii Natiuni pana la marimile lui naturale. Ati facut ceva mai mult: cele mai frumoase tari din Europa ( Franta si Italia ) , vestite prin stiinta, arta si geniile lor, vad pline de speranta spiritul libertatii iesind din mormintele stramosilor lor.Acestea sunt piedestale pe care se inalta doua puternice natiuni.” tk649l1197jkko Dar tratatul de la Campo-Formio n-a adus linistea si pacea visate de poporul francez. Anglia se simtea amenintata de instalarea dominatiei franceza in teritoriile belgiene si olandeza si guvernul sau era hotarat sa continue lupta cu inversunare mai mare. Austria, infranta, a fost silita sa accepte conditiile invingatorului, dar conducatorii lor asteptau o ocazie prielnica ca sa reinceapta ostilitatile, pentru a-si lua revansa si pentru a recupera teritoriile

ocupate. Asa cum remarca, pe buna dreptate, unul din biografii sai, fiecare pace incheiata de Napoleon punea bazele unui nou si apropiat razboi.