Mitologia Soarelui

Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine Master Limba şi Cultura Engleză

Referat

`|àÉÄÉz|t fÉtÜxÄâ| ßÇ ZÜxv|t TÇà|vt TÇà|vt

Profesor Dr. Eugen Rusnac

Student Andy Igor Torpan

Chişinău 2009

Cuprins 1.

Introducere......................................................................

1

2.

Mitologia soarelui in cultura universală......................

2

2.1. 2.2. 2.3. 2.4.

PercepŃia mitologică a corpurilor cereşti................ Mitologia solară şi solaritatea fiinŃei umane........... Miturile solare şi religia.......................................... Trăsăturile mitologiei solare univesale...................

2 2 2 3

Perindarea divinităŃilor solare în spaŃiul egean...........

6

3.1. Cultul solar feminin................................................ 3.2. Cultul solar masculin.............................................. 3.3. Cultele lui Helios şi Apolo – perspectiva istorică...

6 7 8

Helios...............................................................................

9

3.

4.

4.1. 4.2. 4.3. 4.4.

Descrierea zeului..................................................... Teogonie................................................................. Acte mitice.............................................................. Cultul lui Helios......................................................

9 10 10 11

Apolo...............................................................................

11

5.1. 5.2 5.3. 5.4. 5.5.

Descrierea zeului..................................................... Teogonie................................................................. Ipostazele lui Apolo................................................ Acte mitice.............................................................. Cultul lui Apolo......................................................

11 12 12 13 15

Trăsăturile mitologiei solare în Grecia Antică............

16

6.1. Trăsăturile mitologiei solare universale în mitologia greacă...................................................... 6.2. ParticularităŃile mitologiei solare în Grecia Antică

16

7.

Concluzii..........................................................................

22

8.

Bibliografie.....................................................................

24

5.

6.

20

1. Introducere Tematica mitologiei solare este interesantă nu numai având în vedere că reprezintă o parte importantă din patrimoniul cultural, pe care-l moştenim de la strămoşii noştrii, dar şi pentru că identificându-se pe parcursul a zeci de secole cu religiile vechi, politeiste, a împregnat mentalitatea şi sistemul valoric al umanităŃii. InfluenŃa acesteia se resimte şi astăzi, chiar dacă într-o formă subtilă, în subconştientul colectiv al societăŃii contemporane. În plus, numeroase studii atestă influenŃa capitală, pe care a exercitat-o îndeosebi mitologia solară, asupra religiilor monoteiste de astăzi. În lumina celor menŃionate mai sus credem că studierea mitologiei solare poate să ne ajute să explicăm, şi să înŃelegem mai profund atitudinile fundamentale şi concepŃiile despre viaŃă şi lume a omului contemporan, ceea ce este în acord cu sfatul înscris la intrarea în Delfi, cel mai renumit templu al zeului solar Apolo, „cunoaşte-te pe tine însuŃi”. Lucrarea de faŃă are ca subiect mitologia solară din civilizaŃia greacă veche, „una dintre mitologiile cele mai temeinic prelucrate poetic”1. În vederea dimensiunilor reduse a acestei lucrări obiectivele sale se rezumă la următoarele:
Încercarea de a stabili trăsăturile arhetipului zeului solar din mitologia universală. Evident, acestea nu trebuie să fie absolutizate.
Prezentarea succintă a divinităŃilor solare din mitologia greacă şi comparaŃia acestora.
Descrierea măsurii în care trăsăturile arhetipului solar universal se regăsesc în mitologia greacă, dar şi scoaterea în evidenŃă a elementelor ce formează caracterul specific şi original al mitologiei greceşti. Structura lucrării corespunde acestor obiective. Lucrarea este împărŃită în opt capitole. Această introducere formează primul capitol. În al doilea capitol este descrisă în linii mari mitologia solară universală, dezvăluind trăsăturile comune, pe care le întâlnim la multe popoare ale globului pământesc. Al treilea capitol conŃine preponderent o perspectivă istorică asupra venerării soarelui în spaŃiul egean. În capitolele patru şi cinci sunt prezentate cele două divinităŃi solare din Grecia Antică. În capitolul şase se determină ce elemente ale mitologiei solare universale, descrise în capitolul doi se regăsesc în cultele celor doi zei solari greci. Concluziile sunt prezentate în capitolul şapte. Iar în capitolul opt este indicată bibliografia utilizată în această lucrare.

1

Kernbach Victor: DicŃionar de mitologie generală, Bucureşti 1995, p. 395

1

2. Mitologia soarelui in cultura universală 2.1. PercepŃia mitologică a corpurilor cereşti În marea majoritate a mitologiilor şi credinŃelor, mai ales în cele antice şi medievale, corpurile cereşti au fost considerate ca un spaŃiu al lumii metafizice, tărâmul spiritelor şi zeilor. Uneori acolo puteau ajunge şi unii oameni muritori.2 Din aceste tradiŃii vechi s-a păstrat asocierea anumitor constelaŃii cu unele animale mitice, fie cu oameni îndeplinind acte arhetipale. Această tradiŃie dăinuie şi astăzi, fiind preluată de astrologie şi ulterior de astronomie.3 2.2. Mitologia solară şi solaritatea fiinŃei umane Ca cel mai mare corp pe sfera cerească, care emană căldură şi lumină indispensabilă pentru viaŃă, soarele a devenit de timpuriu obiectul fascinaŃiei, preocupărilor şi observaŃiilor ştiinŃifice ale civilizaŃiei umane. Din cele mai vechi timpuri oamenii de pe tot globul pământesc au studiat poziŃia soarelui, răsăritul şi asfinŃitul pe parcursul anului. Multe civilizaŃii au creat calendare solare în vederea stabilirii timpului propice pentru lucrări agricole, fie pentru serbarea festivalurilor religioase etc.4 Având în vedere solaritatea evidentă a fiinŃei umane5, nu este uimitor că soarele se regăseşte în cele mai timpurii forme de manifestare a conştiinŃei religioase, unde deseori este adorat ca zeitate. Astfel, încercările civilizaŃiei umane de explicare a lumii şi vieŃii au îmbelşugat cultura universală cu mituri solare. 2.3. Miturile solare şi religia Sacralizarea corpurilor cereşti este inerentă cu precădere religiilor politeiste. Miturile solare reprezintă o parte integrantă a doctrinei acestor religii. În opoziŃie cu acestea se află religiile monoteiste, în special creştinismul şi iudaismul, unde actul identificării unui corp astral cu divinitatea constituie un sacrilegiu.6 Exemplară în acest sens este interdicŃia din Vechiul Testament: „Ca nu cumva să ridici ochii spre cer şi să vezi soarele, luna şi stelele şi toată armata cerească, să te laşi ispitit şi să te închini şi să slujeşti acestor făpturi.”7

2

Vezi Kernbach p. 420 Vezi Kernbach p. 421 4 Vezi Myth Encyclopedia: Sun, în: < http://www.mythencyclopedia.com/Sp-Tl/Sun.html> 5 Vezi Kernbach, p. 581 6 Vezi Kernbach, p. 420 7 Vechiul Testament, Deutoronomul 4:19 3

2

Totuşi miturile solare şi elementele cultului solar nu numai se resimt şi în prezent în cultura popoarelor monoteiste, dar au reuşit să se împânzească profund chiar în tradiŃia acestor religii.8 2.4. Trăsăturile mitologiei solare univesale Venerarea soarelui a fost practicată la majoritatea covârşitoare a civilizaŃiilor umane, dar nu acoperea întreaga suprafaŃă populată a globului. Se poate observa o grupare a cultelor puternice ale soarelui pe direcŃie Sud-Est spre Nord-Vest, pornind de la teritoriile statelor moderne ale Americii de Sud, precum Peru, Mexic şi Chile şi până la Insulele Britanice şi coasta Atlanticului.9 În cadrul religiilor şi mitologiilor ale civilizaŃiilor clasice şi preclasice cultul soarelui a fost practicat neuniform. Întâlnim numeroase zeităŃi solare sub diverse denumiri şi cu atribute diferite. Totuşi în această complexitate se pot recunoaşte anumite trăsături comune, care, deşi lipsite de o valabilitate generală, conturează un arhetip similar.10 Principalele din aceste trăsături sunt: Primatul cultului solar În majoritatea civilizaŃiilor clasice soarele a fost adorat fie ca o divinitate de prim rang fie chiar in calitate de creator al universului. Ca exemplul cel mai concludent poate servi cultul zeilor Ré, Horus, R-Harakhty, Ammon şi Ammon-Ré şi ulterior Osiris din Egiptul Antic. Cultul solar a predominat vădit asupra oricărui alt cult din Egiptul Antic şi a modelat simptomatic viaŃa culturală, politică şi socială a acestuia. Zeul solar egiptean este creator universal şi stăpân suprem. Faraonul însuşi era considerat un reprezentant al zeului suprem pe pământ. În Mesopotamia zeul solar Shamash de asemenea este adorat ca stăpân al Universului, dar se află sub autoritatea morală a Zeului-lună, Sin. În tradiŃia Vedică întâlnim divinitatea solară Surya. În Iran cultul solar e reprezentat de zeul Mithra, năsterea căruia se sărbătorea anual după solstiŃiul de iarnă.11 Printre civilizaŃiile precolumbiene, la tolteci era răspândit cultul zeului solar – Tezcatlipoca, în traducere „oglinda fumegândă”, căruia îi erau oferite ca ofrande jertfe omeneşti. Aztecii îl venerau pe Tonatiuh, iar incaşii pe Viraconda, considerându-se înşişi drept fii ai zeului soarelui.12 Un alt popor amerindian, din

8

Vezi Maxwell Jordan, Tice Paul, Snow Alan: That Old-Time Religion, San Diego 2003, p. 4 Vezi Rusnac Eugen, Cuşcă Valentin, Malcoci Vitalie: În căutarea propriei identităŃi, Chişinău 2008, p. 68 10 Vezi Theoi Project: Apollon, în < http://www.theoi.com/Olympios/Apollon.html> 9

11 12

Vezi Kernbach p.581 Vezi Kernbach p.581

3

regiunile nordice de pe coasta Pacificului îl venera pe zeul solar Kodoyanpe, care împreună cu Coyote13, zeul - lup, au creat lumea şi oamenii.14 În Japonia întâlnim o divintate solară de prim rang de gen feminin, Amaterasu, care era considerată strămoaşa familiei imperiale japoneze. Caracterul dominant al cultului solar nu se regăseşte la slavi, unde zeii solari Hors, Pajbog, Triglav aveau o importanŃă secundară.15 În China şi Siberia practica adorării soarelui ca divinitate este absentă.16 Asocierea miturilor solare cu cele ale lunii Dat fiind faptul că cele două corpuri cereşti erau percepute ca surse de lumină, ce dominau alternativ partea diurnă şi cea nocturnă a zilei, este explicabil că mitologia soarelui se află deseori în strânsă legătură cu cea a lunii. În majoritatea mitologiilor cele două divinităŃi sunt iubiŃi sau sunt înrudite, frate şi soră, sau chiar ambele concomitent. În ultimul caz guvernarea lor alternativă asupra lumii este menită să prevină întâlnirea acestora pentru a evita incestul.17 Deseori în epocile preagrare cultul lunii chiar prevala asupra cultului solar, cedând treptal loc acestuia din urmă. În Mesopotamia dominaŃia cultului selenar, Sin în raport cu Shamash, zeul soarelui, se păstrează o perioada îndelungată.18 Zeul solar – un tânăr puternic şi frumos În majoritatea covârşitoare a civilizaŃiilor clasice soarele era adorat ca o divinitate masculină19 caracterizată prin putere şi frumuseŃe legendară. Se întâlnesc totuşi şi abateri de la această regulă. Soarele în tradiŃia japoneză era întruchipat de o divinitate feminină, Amaterasu. ZeiŃa, deşi era de prim rang, nu era considerată demnă să-l privească direct pe împărat. De aceea, împăratul japonez era permanent Ńinut la umbră.20 Alte zeiŃe solare întâlnim in imperiul HetiŃilor, unde era răspândit cultul zeiŃei Arinna21, precum şi la germani, care venarau zeiŃa soarelui, Sol.22 CapacităŃile curative ale zeului solar În mitologia universală se întâlnesc adesea cazuri, când soarele este personificat în chipul unui zeu tămăduitor. Drept exemplu poate servi zeul solar Shamash din

13

Coiot - lup de prerie din America Vezi Myth Encyclopedia: Sun, în: < http://www.mythencyclopedia.com/Sp-Tl/Sun.html> 15 Vezi Kernbach p. 581 16 Vezi Rusnac,Cuşcă, Malcoci, p. 68 17 Vezi Kernbach p. 581 18 Vezi Kernbach p. 581 19 Vezi Myth Encyclopedia: Sun, în: < http://www.mythencyclopedia.com/Sp-Tl/Sun.html> 20 Vezi Kernbach p. 581 21 Vezi Myth Encyclopedia: Sun, în: < http://www.mythencyclopedia.com/Sp-Tl/Sun.html> 22 Vezi Das Schwarze Netz: Helios, în < http://www.sungaya.de/schwarz/griechen/helios.htm> 14

4

Mesopotamia, care este descris ca „soarele cu tămăduire în aripi”.23 La celŃi zeul luminii solare, Belenus în fiecare zi alungă ceaŃa şi negura şi poate vindeca pe cei bolnavi.24 Soarele ca legiuitor şi judecător suprem Soarele a fost de obicei venerat ca o divinitate atotvăzătoare, încălzind pe toŃi nepreferenŃial. Probabil, pornind de la această idee, în concepŃia mitologică soarelui i-a fost atribuit simŃul justiŃiar, zeul solar fiind deseori considerat drept legiuitor şi judecător suprem.25 În Egiptul Antic zeul solar Osiris prezida „judecata de apoi”, când în faŃa zeului se înfăŃişau spiritele oamenilor după moarte. Greutatea inimii lor reprezinta măsura păcatelor acestora. În Mesopotamia, conform credinŃei, zeul Shamash însuşi a întocmit Codul lui Hammurabi şi l-a înmânat direct regelui.26 Soarele ca zeu al fertilităŃii Întrucât căldura soarelui este esenŃială pentru creşterea vegetaŃiei, zeităŃile solare adesea erau asociate cu fertilitatea sau chiar cu viaŃa însăşi. Edificator este cazul zeului solar Osiris din Egiptul Antic. Potrivit mitologiei egiptene, Osiris asemenea lui Isus reînvie din morŃi şi era venerat ca zeul fertilităŃii şi vieŃii. Zeul Baal adorat în Orientul Apropiat era deopotrivă zeul soarelui şi al fertilităŃii. Analogii găsim şi la zeiŃa Arinna din cultura hetită, şi la zeul solar Kazooba din Uganda, Africa Centrală27 etc. Eclipsa ca eveniment fatal În majoritatea mitologiilor lumii eclipsa e percepută ca un fenomen deosebit de primejdios de stingere completă a astrului. Erau răspândite practicile rituale pentru a evita eclipsele sau pentru a reaprinde soarele. Concludentă în acest sens este obligaŃia faraonului din Egiptul Antic de a ocoli zilnic templul lui Ré pentru ca soarele să nu se stingă.28

23

Traducere din engleză de la Myth Encyclopedia: Sun, în: < http://www.mythencyclopedia.com/SpTl/Sun.html> 24 Vezi Myth Encyclopedia: Sun, în: < http://www.mythencyclopedia.com/Sp-Tl/Sun.html> 25 Vezi Kernbach p. 582 26 Vezi Kernbach p. 581 27 Vezi Myth Encyclopedia: Sun, în: < http://www.mythencyclopedia.com/Sp-Tl/Sun.html> 28 Vezi Kernbach p. 581

5

3. Perindarea divinităŃilor solare în spaŃiul egean 3.1. Cultul solar feminin Cultul soarelui practicat pe teritoriul Greciei Antice denotă un character dinamic pe parcursul istoriei. Atributele zeilor solari se schimbă de la o perioadă la alta, diferă de la o sursă la alta. Cultele individuale ale divinităŃilor solare apar, se dezvoltă, se contopesc unele cu altele şi dispar. Este bine cunoscut faptul că pe teritoriul Greciei Antice cultul solar este reprezentat de două divinităŃi masculine. Helios şi Apolo. În ultimele decenii a fost postulată însă teza, conform căreia în epoca timpurie a civilizaŃiei eline, soarele a fost identificat cu o divinitate de gen feminin. Această teză a fost iniŃiată în urma unor cercetări arheologice de la palatul regal de pe insula Creta de arheologul britanic Lucy Goodison în studiul său întitulat „Moartea, Femeile şi Soarele”.29 Julia Iwerson preia argumentaŃia lui Lucy Goodison şi o dezvoltă mai departe în lucrarea sa „Femeia în Grecia Antică. Religie, Cultură, Societate”.30 E posibil ca simbolismul solar feminin să fie o moştenire a civilizaŃiei protoindoeuropene, religia căreia era dominată de divinităŃi feminine. Conform tezei lui Goodison şi Iwerson cultul solar feminin din Grecia Antică a trecut treptat, lent la un simbolism masculin al soarelui. Argumentele aduse de cei doi cercetători se rezumă în principal la următoarele: - o serie de imagini din Palatul din Creta, care atestă după părerea lui Goodison, trecerea de la simbolismul feminin la cel masculin al soarelui.31 - Lipsa dovezilor despre cultul masculin al lui Helios înainte de Homer, poet epic ce a trăit ăn secolul VIII-VII î.Hr.32 - În mitologia greacă sunt cunoscute două vrăjitoare puternice legate de cultul soarelui: Kirke şi nepoata ei Medea. Kirke es descrisă de Hesiod ca fiica lui Helios.33 - Numele unei alte fiice a lui Helios numită Pasife. Pasife se traduce ca „cea care luminiează totul”34 29

Vezi Goodison Lucy: Death, women and the sun:symbolism of regeneration in early Aegean religion, London 1989 30 Vezi Iwersen Julia: Die Frau im Alten Griechenland . Religion, Kultur , Gesellschaft, Düsseldorf/Zürich 2002 31 Vezi Iwersen p. 21 32 Wilson Nigel Guy: Encyclopedia of ancient Greece, London, 2006, p. 366 33 Vezi Hesiod: Teogonie, v. 955 citat de Das Schwarze Netz: Helios, în < http://www.sungaya.de/schwarz/griechen/helios.htm> 34 Vezi Iwersen p. 67

6

- Epitetul Phoibos al lui Apolo. Zeul Apolo este cunoscut în mai multe ipostaze divine. Când era venerat ca divinitate solară, zeul era supranumit „Apolo Phoibos”. Epitetul „Phoibos” semnifică „strălucitor”35 şi se trage de la Phoibe, care era sora lui Theia şi prin urmare mătuşa lui Helios, pe de-o parte şi mama zeiŃei Leto, deci, bunica lui Apolo, pe de altă parte. Înainte de răspândirea cultului lui Apolo, Phoibe era venerată ca zeiŃa oracolului de la Delfi.36

3.2. Cultul solar masculin Deşi Julia Iwerson susŃine că nu există dovezi anterioare poemelor lui Homer, care ar atesta prezenŃa cultului solar masculin pe teritoriul Greciei, istoricii pornesc de la ideea că în jurul anului 1000 î.Hr. cel târziu cultul lui Helios cât şi cultul lui Apolo erau practicate paralel în Grecia Antică37. Deşi, după cum se va observa în subcapitolul următor, percepŃia celor două divinităŃi solare nu este constantă, încercând o generalizare, se poate afirma că Helios reprezintă o personificare mai directă şi mai bine conturată a soarelui. ObligaŃia zilnică de a parcurge bolta cerească în carul de aur pentru a dărui oamenilor şi zeilor lumină şi căldură, pe tot parcursul epocii antice era atribuită cu predilecŃie lui Helios. Motivul călătoriei cereşti în carul de aur se poate regăsi şi în miturile consacrate lui Apolo, dar într-o perioadă mai târzie şi este pus pe seama procesului de contopire a cultului acestor zeităŃi, atestat de Platon38 şi Ovidiu în lucrarea sa Metamorfozele39. În al doilea rând, o analiză a textelor mitologiei greceşti relevă o diferenŃă în modul, în care autorii se referă la aceste zeităŃi solare: în timp ce Helios, o personificare directă a soarelui, ca regulă generală, este supranumit în scrieri „zeul soarelui”, Apolo este de obicei descris ca „zeului luminii solare”.40 Raportul între aceste două zeităŃi solare în panteonul zeilor greceşti este neclar. Necătând la faptul că panteonul grecesc poate fi pe bună dreptate descris ca o largă familie sau „un clan certăreŃ”41, unde fiecare membru este integrat printr-un sistem de relaŃii, întâmplări, fapte, sentimente şi atitudini faŃă de ceilalŃi membrii, izvoarele nu

35

Vezi Kernbach p. 497 Vezi Iwersen p. 22 şi p.67 37 Vezi ZDF: Apollon – Gott des Lichts, în: 38 Vezi Das Schwarze Netz: Helios, în < http://www.sungaya.de/schwarz/griechen/helios.htm> 39 Vezi Ovidiu: Metamorfozele, 1.750ff, citat de Hederich p. 330 40 Cititorul poate să compare de exemplu Mitru Alexandru: Legendele Olimpului, Chişinău 1990, p. 40, p.137, p.146, p.504 precum şi Кун Николай А.: Легенды и Мифы Древней Греции, Moscova 2006, p. 46, p. 89, p. 90, p. 91 41 Vezi Kernbach p. 395 36

7

conŃin nici o menŃiune asupra raportului sau oricărei interacŃiuni între Helios şi Apolo. În al treilea rând, spre deosebire de Helios, zeul Apolo întruneşte mai multe ipostaze divine, precum zeul profet, zeul protector al artelor, zeul urbanismului etc. Astfel, ipostaza de zeu al luminii solare ilustrează doar un aspect al cultului lui Apolo şi constituie o achiziŃie mai târzie42. În plus, majoritatea actelor mitice ale lui Apolo dezvăluie cu precădere alte ipostaze ale zeului decât cea de divinitate solară. În mitul întemeierii oracolului de la Delfi, mitul nimfei Dafne, mitul fântânii Castaliei, mitul lui Marsias, mitul ispăşirii pedepsii lui Apolo la curtea regelui Admet, Apolo ne este înfâŃişat ca zeul profet şi zeul artelor. Elementele mitice ce Ńin de aspectul solar al zeului sunt mult mai rare şi mai slab pronunŃate. 3.3. Cultele lui Helios şi Apolo – perspectiva istorică Istoricii susŃin că în spaŃiul elin cultul zeului Apolo pătrunde în jurul anului 1000 î.Hr.43. Prin urmare, în timp ce cultul lui Helios este autohton, cultul apolinic este de sorginte străină. Deşi o bună parte din istorici consideră că practica venerării lui Apolo a pătruns în Grecia din Asia Mică44, altă parte argumentează pentru originea nordică a zeului blond cu ochii albaştrii45. IniŃial Apolo era adorat ca zeul turmelor şi zeul protector al artelor. În sprijinul acestei idei vine lira lui Apolo, mitul lui Marsias, mitul fântânei Castaliei precum şi mitul ispăşirii pedepsei la curtea regelui Admet. În jurul secolului VIII îHr. cultul lui Apolo înlocuieşte si elimină cultul anterior feminin practicat la Delfi şi devine zeul profet al Greciei Antice46. Treptat zeul Apolo începe să fie venerat şi ca zeitate solară. Poemele lui Homer ne furnizează primele atestări scrise despre cultul lui Helios şi cultul lui Apolo. Deşi nu există consens în privinŃa datării vieŃii lui Homer o bună parte din istorici apreciază că poemele homeriene au fost create în secolele VIIVIII îHr.47 InformaŃiile de care dispunem despre evoluŃia celor două culte solare greceşti sunt completate de scrierile lui Platon. Platon confirmă venerarea paralelă a lui Helios şi a lui Apolo. Începând cu secolul V îHr. începe însă procesul de contopire a celor 42

Vezi Das Schwarze Netz: Helios, în < http://www.sungaya.de/schwarz/griechen/helios.htm> Vezi ZDF: Apollon – Gott des Lichts, în: 44 Vezi ZDF: Apollon – Gott des Lichts, în: 45 Vezi Das Schwarze Netz: Apollon, în < http://www.sungaya.de/schwarz/griechen/helios.htm> 46 Vezi ZDF: Apollon – Gott des Lichts, în: 47 Vezi Wilson : Encyclopedia of ancient Greece, London, 2006, p.366 43

8

două culte48. Mitologia şi religia greacă a fost asimilată de civilizaŃia romană şi îşi continuă neîntrerupt existenŃa în cadrul statalităŃii romane. De aceea, procesul de contopire a celor două culte este mai târziu atestat şi de oameni de cultură latini. În lucrarea Metamorfozele de Ovidiu, Apolo se identifică complet cu Helios. Astfel, în relatarea mitului lui Faeton, care era originar fiul lui Helios şi care provoacă un dezastru cosmic şi moare, după ce conduce carul solar al părintelui său, Ovidiu îl prezintă pe Faeton ca fiul lui Apolo49. Ulterior în epoca antică târzie cultul individual al lui Helios, sub numele roman de Sol, cunoaşte o oarecare revigorare mai ales pe timpul împăratului Julian Apostata50. În secolul III dHr. cultul lui Sol se contopeşte cu veneraŃia zeului iranian Mithra51. În contextul răspândirii creştinismului în lumea greco – romană, cultele solare propriu-zise treptat decad, îndeosebi după proclamarea creştinismului ca religie oficială de stat în secolul IV.

4. Helios 4.1. Descrierea zeului Helios (fig. 1) personifică soarele în chipul unui bărbat, tânăr, puternic şi frumos cu părul deschis52. În cap poartă o coroană din raze de lumină53. Aceleaşi trăsături le vom regăsi şi la zeul Apolo, succesorul cultual al lui Helios. Ochii lui Helios strălucesc şi emit raze de lumină aurie, caracter distinctiv, care se transmite la toŃi copiii zeului solar54. Veşmintele lungi de purpur, sclipitoare completează aspectul fizic al lui Helios. În oceanul de Est Helios are un palat maiestos, din care se porneşte dimineaŃa în călătoria lui zilnică pe bolta cerească în carul său de aur55. Carul este tras de patru cai albi înaripaŃi: Pyroeis, Eous, Ethon şi Phlegon (fig. 2). La asfinŃit Helios coboară în oceanul de West, de unde 48

Fig. 1. Helios Capul din marmură, 250 – 160 îHr. Muzeul din Rodos,

Vezi Das Schwarze Netz: Helios, în < http://www.sungaya.de/schwarz/griechen/helios.htm> Vezi Ovidiu: Metamorfozele, 1.750ff, citat de Hederich p. 330 50 Vezi Fauth Wolfgang : Helios Megistos, Leiden, 1995, p. 145 51 Vezi Das Schwarze Netz: Helios, în < http://www.sungaya.de/schwarz/griechen/helios.htm> 52 Vezi Kernbach p. 230 53 Vezi Kun p. 91 54 Vezi Apollonius Rhodius, Argonautica 4. 726 ff citat de Theoi Project: Helios, în 55 Vezi Kun p. 89 49

9

plutind într-o luntre de aur, meşterită de Hefaistos, zeul metalurgiei, se întoarce în oceanul de Est, pentru a reparcurge itinerarul ceresc dimineaŃa următoare56. 4.2.Teogonie În cadrul panteonului grec Helios este fiul titanilor Hyperion şi Theia. El este, de asemenea, considerat unul dintre titani, care reprezintă un grup aparte de divintăŃi din mitologia greacă iniŃial ostili zeilor olimpieni şi care întruchipează forŃele naturii. Surorile lui Helios sunt Eos, zeiŃa zorilor, şi Selena, zeiŃa lunii57.

Fig. 2. Helios. Imagine pe amforă 435 v. Chr.

4.3. Acte mitice Mitul lui Faeton58 Acest mit (fig.3) tratează despre moartea fiului lui Helios, Faeton, care-l înduplecă pe părintele său să-l lase sa parcurgă o dată în carul solar de aur bolta cerească. Aventura naivă a lui Faeton s-a soldat cu o catastrofă naturală de proporŃii apocaliptice, pentru care Faeton a plătit cu propria viaŃă. Heliadele, surorile lui Faeton, care deplâng moartea fratelui , au fost preschimbate în plopi de către zei. Smoala care se prelinge şi picură în râu sunt lacrimile Heliadelor. Odiseea59 Helios apare în partea crucială a Odiseei, când pier ultimii însoŃitori ai lui Ulise. Înainte să ajungă pe insulă Thrinakia, aceştia sunt

Fig. 3. Faeton în carul solar de Nicolas Bertin, 1720, muzeul Luvru, Paris.

56

Vezi Smith p. 376 Vezi kernbach p.230 58 Vezi Kun p. 89-94 59 Vezi Homer: Odyssey, în traducere de W. H. D. Rouse, New York, 1999, p. 144-147 57

10

preveniŃi că nu trebuie să mănânce din vitele sacre ale lui Helios. ÎnfometaŃi ei încalcă această interdicŃie. Helios se adresează lui Zeus pentru a-i pedepsi. Acesta trimite un fulger care distruge corabia lui Ulise. ToŃi condrumeŃii, in afara de Ulise, care nu s-a atins de carnea vitelor, pier în urma răzbunării lui Helios. 4.4. Cultul lui Helios Templele lui Helios au existat în Grecia Antică de timpuriu60. Principalele sale centre de cult au fost insula Rodos şi oraşul Corint. În afara acestor două regiuni cultul lui Helios nu a cunoscut o răspândire largă61.Insula Rodos a fost celebră prin Colosul din Rodos, o statuie gigantică de bronz a lui Helios, de circa 35m înălŃime, construită de sculptorul Chares din Lindos. Ea era considerată una dintre cele şapte minuni ale lumii. Colosul a fost dărâmat de un cutremur în jurul anului 225 îHr după 56 de ani de la construirea acestuia. La recomandarea oracolului lucrările de reconstrucŃie au fost suspendate62.

5. Apolo 5.1. Descrierea zeului Apolo (fig.4) este prezentat ca un bărbat frumos şi zvelt, de factură atletică, puternic şi etern tânăr63. Părul blond şi ochii albaştrii ai zeului îi induc pe unii mitografi să postuleze originea nordică a cultului apolinic. Accesoriile şi modul în care este înfăŃişat Apolo diferă considerabil în virtutea numeroaselor sale ipostaze divine. Deseori este descris purtând o coroană cu 12 raze de lumină sau cu raze de lumină emanând din fruntea zeului64. Într-o mână poartă liră, ce corespunde ipostazei sale de protector al artelor, în alta un arc de argint cu săgeŃi de aur, confecŃionate de Hefaistos. Câteodată este înfăŃişat cu un toiag ciobănesc65. Fig. 4. Apolo. Copia romană a operei lui Polykleitos din sec V îHr, Louvre

60

Vezi Smith p. 375 Vezi Theoi Project: Helios, în < http://www.theoi.com/Titan/Helios.html> 62 Vezi Smith p. 375 63 Vezi Kernbach p. 41 64 Compară Hederich p. 328 şi Mitru p. 40 65 Vezi Hederich p. 328 61

11

Asemenea lui Helios, el are un car de aur cu deosebirea că la carul lui Apolo sunt înhămate lebedele albe, păsările sacre ale lui Apolo, şi nu caii, cum este în cazul lui Helios. Există o diferenŃă şi în itinerarul solar atribuit acelor doi zei. Dacă itinerarul lui Helios explică ciclul diurn, alternanŃa între zi şi noapte, itinerarul lui Apolo este legat de perindarea anotimpurilor. Astfel, potrivit mitologiei greceşti, în fiecare toamnă, când se lasă frig, Apolo în carul său solar pleacă la marginile lumii, în spaŃii hiperboreene, dincolo de palatul de gheaŃă al lui Boreu, personificarea vântului nordic66. 5.2. Teogonie Apolo este fiul lui Zeus şi al zeiŃei nopŃii, Leto, fiica la rândul ei a titanidei Phoebe, care era in epoca timpurie protectoarea oracolelor greceşti. Mitul naşterii lui Apolo şi Artemis67 descrie peregrinările lui Leto, care urma să nască de la Zeus doi zei gemeni, Artemis şi Apolo. SoŃia geloasă a lui Zeus, Hera, în cârdăşie cu zeiŃa pământului, Gaia, uneltesc împoptriva zeiŃei Leto pentru a preveni naşterea celor doi copii şi pregătesc mai multe obstacole. Leto nu putea să nască pe nici un colŃ de glie guvernat de Gaia. În plus, Hera trimite un balaur numit Piton după Leto. După o perioadă de peregrinări şi suferinŃe cumplite Leto ajunge pe insula pustie Ortigia, care nu era legată de fundul mării, ci doar plutea pe suprafaŃa acesteia şi prin aceasta nu era sub controlui zeiŃei Gaia. Balaurul Piton nu putea ajunge aici. Celelalte zeiŃe au înduplecat-o şi pe Ilitia, zeiŃa naşterii, să înlesnească Letei naşterea celor doi prunci. După naşterea lui Apolo insula înverzeşte şi este supranumită Delos. 5.3. Ipostazele lui Apolo Cultul lui Apolo poate servi drept exemplu edificator pentru fenomenul de sincretism religios. Atributele sale divine treptat se lărgesc şi diferă de la o regiune la alta. Principalele ipostaze ale zeului sunt următoarele: Zeul protector al turmelor Această ipostază este considerată ca una din cele mai timpurii ale zeului. Mai multe epitete au fost întrebuinŃate, care precizau acest aspect al venerării lui Apolo: „Poimnius” – zeul turmelor, „Tragius”- zeul Ńapilor, „Kereatas”- zeul animalelor cornute68. Zeu – profet Întemeiând oracolul Delfi, cel mai influent din Grecia Antică, Apolo e considerat patronul oracolelor. El inspiră profeŃiile oracolelor şi e văzut ca mentorul ancestral al Helladei şi prin expansiune a întregii omeniri. 66

Vezi Mitru p. 146 Vezi Mitru p. 39-41 68 Vezi Classic Encyclopedia: Apollo, în 67

12

Zeul artelor Conform celor mai vechi tradiŃii mitice, Apolo e înzestrat încă din copilărie cu harul muzical. Lira care deseori însoŃeşte reprezentarea lui Apolo accentuează această ipostază divină. Ca protector al artei Apolo prezidă cele nouă muze. Zeu-medic Lui Apolo de asemenea îi este atribuit harul de tămăduitor, iar fiul său Asklepios era venerat în calitate de zeu al medicinei Zeul urbanismului Aria de influenŃă a zeului se extinde şi asupra vieŃii sociale şi a schimbărilor politice. Apolo este protector al străzilor, pieŃilor publice şi a construcŃiilor noi. Zeul luminii solare În această ipostază Apolo era descris prin epitetul Phoibos. În calitate de zeu solar, Apolo începe să fie venerat într-o perioadă mai târzie, eclipsând treptat cultul zeului grec primordial al soarelui, Helios. În virtuatea acestui atribut, Apolo, de asemenea, era adorat ca întruchipare a armoniei, purităŃii şi a frumuseŃii masculine. 5.4. Acte mitice Apolo întemeiază templul Delfi69 În căutarea unui loc pentru templu, Apolo a cutreierat multe Ńări, până a ajuns întro regiune pitorească muntoasă, împădurită, cu un izvor de apă cristlină, în munŃii Parnas. PoziŃia stâncelor era de aşa natură că orice sunet se fragmenta în zeci de ecouri. Aici Apolo este atacat de un zmeu-balaur Piton, ”cu o sută de grumazuri şi o sută de guri”70. Cu o săgeată Apolo îl răpune pe balaur. În amintirea acestei victorii, Apolo orânduieşte jocurile pitice, la care participă tineretul din oraşele greceşti. Locurile unde Apolo îl biruie pe Piton sunt denumite Delfi. Aici zeul întemeiază oracolul, ce va deveni centrul profetic al Greciei Antice. Mitul nimfei Dafne71 Apolo se îndrăgosteşte de nimfa Dafne, fiica râului Peneu. Frumoasa Dafne, însă, şi-a propus să ramână celibatară şi refuză orice companie bărbătească. Un prinŃ îndrăgostit puternic de nimfă îşi lasă părul lung de aur şi se îmbracă în veşminte femeieşti pentru a se bucura măcar în acest mod de prezenŃa nimfei. Apolo printrun vicleşug îl convinge pe prinŃ să se scalde în râu. Adevărata natură a prinŃului este dezvăluită şi nimfele, ce o însoŃeau pe Dafne, omoară prinŃul cu lăncile, aruncând trupul său neînsufleŃit în râu. Dafne urmărită de Apolo fuge şi-l imploră pe părintele său să o scape de această înfăŃişare, care îi aduce numai suferinŃă. 69

Vezi Mitru p.138-140 Mitru p. 139 71 Vezi Mitru p. 140-141 70

13

Ruga lui Dafne este îndeplinită şi ea se transformă într-un copac de dafin (fig.5). De atunci frunzele de laur (dafin) sunt sacre pentru zeul solar. Apolo îşi împodobeşte cu ele pletele, lira şi tolba cu săgeŃi.Podoaba din frunze de laur devine un semn de cinste pentru învingători în lupte. Mitul fântânei Castaliei72 Apolo se îndrăgosteşte de prinŃesa Castalia. Aceasta iubea însă un păstor local căruia îi jurase credinŃă până la moarte. Zeul luminii solare răvăşit de gelozie îl provoacă la luptă şi-l omoară cu o lovitură de săgeată. Lăsând pe tânărul cioban să moară ciugulit de corbi, Apolo se îndreaptă spre Castalia, pe care o întâlneşte la fântână. Zeul îi aduce vestea Fig. 5. Apolo şi Daphne despre moartea ciobanului şi o cere de de Gianlorenzo Bernini, 1622 – 1625 , Roma, soŃie. La aceste vorbe Castalia se aruncă Galeria Borgheză în fântână. Îndurerat, Apolo rosteşte multe cântări şi orânduieşte ca apa din această fântână să fie folosită în ritualul de la templul Delfi. Pitia pentru a putea afla viitorul trebuie să se spele mai întâi în apa fântânei Castaliei. Iar poeŃilor această apă le aduce inspiraŃie. Mitul lui Marsias73 Mitul lui Marsias tratează despre tânărul Marsias din regiunea Frigia, un muzician iscusit, care a inventat un nou instrument – flaut. Atât de uimitoare era măiestria tânărului, că atât muritorii, cât şi nimfele şi natura erau încântaŃi de vraja muzicii lui Marsias. Renumele lui Marsias a ajuns şi la Apolo, stârnind indignarea zeului orgolios. Apolo îl găseşte pe Marsias şi-l provoacă la o întrecere: cine va cânta mai frumos Apolo din liră sau Marsias din flaut? Iar câştigătorul va proceda după bunul său plac cu cel învins. Nimfele, care-l însoŃeau pe Apolo erau judecători. În timpul competiŃiei Apolo, însă, trişează şi cinci din cele nouă nimfe îl votează pe Apolo ca învingător. Înfuriat ca mai nu a pierdut în faŃa unui muritor, zeul îl leagă pe Marsias de pin şi-l jupuieşte de piele. Sângele tânărului s-a scurs într-un râu, împurpurând apele acestuia, care de atunci poartă numele muzicianului. Flautul lui Marsias a fost purtat îndelungat de apele râurilor, cântând de unul singur imnul răzvrătirii împotriva zeilor. 72 73

Vezi Mitru p. 142-143 Vezi Mitru 143-146

14

Mitul Troiei74 Apolo figurează şi în mitologia războiului troian prezentat în Iliada. Pe seama lui Apolo şi Paris este pusă moartea eroului legendar al războiului troian, Ahile. Într-o confruntare Ahile îl atacă pe zeul solar cu o suliŃă, ce provoacă o indignare cumplită a zeului. De aceea, Apolo fermecând săgeata şi ghidând mâna lui Paris, îl ajută pe acesta să efectueze acea lovitură proverbială în călcâiul lui Ahile. Mitul Cassandrei75 Apolo se îndrăgosteşte de prinŃesa Cassandra (fig.6), fiica regelui troian Priam şi-i promite s-o înveŃe darul profeŃiei, dacă aceasta va consimŃi să i se dăruiască. Odată lecŃiile terminate, Cassandra îşi încalcă însă promisiunea. Zeul o blestemă, ca prezicerile Cassandrei, deşi adevărate să nu fie crezute de nimeni. Cassandra apare în toate momentele cruciale ale războiului troian, dar de fiecare dată este neînŃealesă şi crezută nebună.

Fig. 6. Cassandra de Evelyn de Morgan (1855-1919)

Mitul ispăşirii pedepsei la curtea regelui Admet Zeus, ajutat de ciclopi, îl aruncă pe zeul medicinii, Asklepios, care este fiul lui Apolo, în Hades, pentru ca aceasta practica necromanŃia. Răzbunându-se Apolo omoară ciclopii. Drept pedeapsă zeii îl osândesc la un an de sclavie la curtea regelui Admet, unde Apolo paştele turmele regelui76. Cântările lui Apolo aduc pace şi belşug. Iar leii şi tigrii se plimbă calm printre turme. O altă variantă a acestui mit explică munca lui Apolo la Admet ca necesitatea de a se purifica de crima uciderii lui Piton 77. 5.5. Cultul lui Apolo Apolo a fost una din cele mai populare divinităŃi din lumea greacă cu nenumărate temple şi sanctuare. Cel mai important dintre acestea era oracolul de la Delfi, centrul profetic şi religios din Grecia Antică78. Două expresii devenite proverbiale erau înscrise la intrare în oracol: „Nimic în exces” şi „Cunoaşte-te pe tine însuŃi”. ProfeŃiile lui Apolo în oracolul de la Delfi erau transmise muritorilor printr-un 74

Vezi Mitru p. 504-505 Vezi Fitton Laura: Cassandra: cursed profhetess, în 76 Vezi Hederich p. 329 77 Vezi Kun p. 51 78 Vezi Theoi Project: Apollon, în < http://www.theoi.com/Olympios/Apollon.html> 75

15

medium, preoteasa Pitia. Pitia trebuia să rămână fecioră şi doar după mulŃi ani de viaŃă castă, după vârsta de 40 de ani, putea deveni medium. O dată pe lună, ea, învelită în pielea unui şarpe, se aşeza pe un tripod de aur deasupra unei grote, din care ieşeau gaze şi fum, şi intrând în extaz, şoptea cuvintele rostite de zeu, care erau interpretate de preoŃi79. Strâns legate de cultul lui Apolo sunt şi Jocurile Pitice, orânduite în cinstea victoriei zeului solar asupra balaurului Piton. Jocurile Pitice durau şapte zile, cifra sacră a lui Apolo, şi includea sacrificarea rituală a vitelor, spectacole, competiŃii artistice şi sportive80. De asemenea, grecii sărbătoreau Pyanepsia, sărbătoarea recoltei închinată zeului solar81.

6. Trăsăturile mitologiei solare în Grecia Antică 6.1. Trăsăturile mitologiei solare universale în mitologia greacă După ce în capitolul 2 au fost prezentate succint trăsăturile generale ce caracterizează mitologia solară mondială, în acest capitol se va analiza în ce măsură aceste trăsături se regăsesc în mitologia solară greacă. De asemenea, vor fi scoase în evidenŃă particularităŃile care conferă mitologiei solare greceşti un caracter specific şi original. Primatul cultului solar Deşi cultul soarelui era larg răspândit pe întregul spaŃiu elin, acesta nu are decât un rol secundar în religia greacă82. Autoritatea supremă în panteonul grec este asumată de Zeus, zeul fulgerului . Merită de menŃionat că de statutul de stăpân absolut al universului, atribut ce găsim adesea în alte religii, nu se bucură nici una din divintatăŃile greceşti, inclusiv Zeus. Acest fapt se datorează unei particularităŃi ale religiei greceşti antice, unde divinităŃile nu numai sunt „prin excelenŃă antropomorfe”, posedă „firi omeneşti”, ci chiar sunt investite cu puteri limitate83. Zeii greci au deseori nevoie de informatori pentru a afla mersul lucrurilor, sunt înşişi subordonaŃi destinului sau pot fi înşelaŃi. Helios, de exemplu, care este descris de Homer ca atotvăzător, este înşelat de condrumeŃii lui Ulise, care îi fură vitele, şi află de acest fapt doar după ce este informat de nimfa Lampetia84. 79

Vezi Mitru p. 147 Vezi Banier (Antoine, M. l'abbé): The mythology and fables of the ancients, explain'd from history, London, 1740, p. 432 81 Vezi Kernbach p. 42 82 Vezi Kernbach p. 230 83 Vezi Kernbach p. 395 80

84

Vezi William Smith: Dictionary of Greek and Roman Biography and Mythology, Boston 1870, vol. 2, p. 375

16

Comparând cultele lui Helios şi Apolo se poate afirma totuşi că Helios ocupă o poziŃie ierarhică mai înaltă decât Apolo în panteonul grec. În unele surse Helios este chiar învestit cu o putere similară cu cea a lui Zeus85. În Odeseea, Helios îl ameninŃă pe Zeus, că pe viitor va lumina doar pentru morŃi şi nu pentru cei vii, dacă Zeus nu va pedpsi echipa lui Ulise pentru furtul vitelor sacre. Zeus, zeul suprem, cedează imediat86. Apolo în povestirile mitologice este nevoit de nenumărate ori să se supună voinŃei altor zei. În mitul războiului troian, unde practic întregul panteon olimpic este împărŃit in două tabere, Troia, deşi se află sub protecŃia lui Apolo, sfârşeşte prin a fi complet arsă de inamici. În alt mit, când Apolo omoară ciclopii87, el este osândit de către alŃi zei şi este nevoit să slujească timp de un an la curtea regelui Admet ca cioban88. Asocierea miturilor solare cu cele ale lunii Această trăsătură se regăseşte şi în mitologia greacă. Referindu-ne la cultul lui Helios, cât şi la cultul lui Apolo, în ambele cazuri personificările antropomorfe ale soarelui şi lunii sunt frate şi soră. Selena este sora lui Helios (fig. 7) şi Artemis este sora geamănă a lui Apolo. La perechile Helios, Selena şi Apolo, Artemis descoperim un paralelism în modul de personificare a corpului Fig. 7. Fâmtâna Helios şi Selena, lucrarea ceresc. În analogie cu Helios şi Apolo, sculptorului Hans Rathaustsky din 1889 Selena întruchipează luna la modul direct, pe când Artemis este mai degrabă asociată cu lumina lunii, însumând şi alte atribute divine, de exemplu ca zeiŃa vânătoarei89.

85

Vezi Rudolphus Maria Berg: Proclus' hymns: essays, translations, commentary, Leiden, 2001, p. 145 Vezi Ibidem 87 Nicolai Cun ne prezintă o altă variantă a acestui mit: Apolo ispăşeşte uciderea balaurului Piton şi slujeşte opt ani la curte regelui Admet. Vezi Кун p. 51 88 Vezi Hederich Benjamin: Gründliches mythologisches Lexikon, Leipzig 1770, p. 328 89 Vezt Mitru p. 41 86

17

Zeul solar – un tânăr puternic şi frumos Cel puŃin dupa secolul XI îHr. cultul soarelui în Grecia Antică este masculin. Ambii zei sunt înfâŃişaŃi ca tineri viguroşi şi foarte frumoşi90. Forma atletică, pletele blonde, ochii strălucitori şi razele de lumină în jurul capului (fig. 8) completează această imagine de o similitudine izbitoare cu arhetipul solar universal. Este deosebit de interesant de urmărit schimbarea reprezentării zeului Apolo pe măsură ce venerarea sa ca divinitate solară devine mai intensă. După cum a fost arătat in capitolul 3.3, Apolo a fost iniŃial adorat ca zeul turmelor şi zeul artelor şi mai târziu a devenit o divinitate solară. Astfel, în epoca timpurie Apolo este înfăŃişat în haine lungi, cu lira sau cu un toiag şi cu barbă. În epoca mai târzie imaginea zeului întinereşte vădit, toiagul şi barba dispar. Apolo tot mai des este înfăŃişat nud91. FrumuseŃea lui Apolo devine legendară, fiind admirat în poeme chiar şi de zei:„ Cum a Fig.8 . Imagine în aur al lui Helios mâncat ambrozia şi a sorbit nectarul dulce, zeul Apolo s-a făcut un tânăr de o frumuseŃe, cum nu se mai văzuse încă, până atunci, nici în Olimp. ToŃi zei s-au mirat privindu-l”92. CapacităŃile curative ale zeului solar Deşi în mitologia greacă nu se pune accent pe acest aspect al cultului solar, anumite abilităŃi de tămăduitor sunt atribuite ambilor zei solari greci. Helios are capacitatea de a întoarce vederea celor orbi93. Calitatea de tămăduitor este mai pregnantă la Apolo, care era, de asemenea, venerat ca zeul medic, iar fiul său Asklepios era considerat zeul medicinii94. Pausanias în lucrarea sa „Descrierea Greciei” printre altele relatează despre un obicei de a aduce în jertfă un Ńap zeului soarelui pe timp de răsărit pentru a izbăvi o comunitate de ciumă95. Soarele ca legiuitor şi judecător suprem În unele surse este menŃionat că Apolo, ca protectorul civilizaŃiei culte, a introdus legi în regiunea Arcadia96. Totuşi personalităŃile mitice a lui Helios şi îndeosebi a lui Apolo sunt private de un simŃ justiŃiar.Aceasta se datorează caracterului amoral 90

Vezi Kernbach p. 41 şi p. 230 Vezi Das Schwarze Netz: Apollon, în < http://www.sungaya.de/schwarz/griechen/helios.htm> 92 Mitru p. 40 93 Vezi Das Schwarze Netz: Helios, în < http://www.sungaya.de/schwarz/griechen/helios.htm> 94 Vezi Kernbach p. 41 95 Vezi Pausanias: Description of Greece, în traducere de W.H.S. Jones, Litt.D., H.A. Ormerod, London 1918, 10.11.5 91

96

Vezi Das Schwarze Netz: Apollon, în < http://www.sungaya.de/schwarz/griechen/helios.htm>

18

al religiei greceşti în ansamblu. Asupra acestei idei se va reveni mai târziu. Prin urmare aspectul de legiuitor şi judecător inerent arhetipului zeului solar din mitologia universală este fie complet absent, cum e în cazul lui Helios, fie prezent marginal, cum e în cazul lui Apolo. Soarele ca zeu al fertilităŃii În privinŃa acestui aspect al cultului solar Helios şi Apolo se deosebesc. În practica venerării lui Helios nu găsim elemente concludente, care ar atesta adorarea lui Helios în calitate de zeu al fertilităŃii. În cazul lui Apolo se întâlnesc mai multe referinŃe în această direcŃie. O primă referinŃă se poate induce din mitul naşterii lui Apolo şi Artemis. Pentru a-şi putea naşte pruncii Leto, zeiŃa nopŃii, ajunge la insula Ortigia, ceea ce înseamnă „insula de piatră”. Ortigia era complet pustie şi lipsită de vegetaŃie. După naşterea lui Apolo insula înverzeşte şi capătă numele de Delos97. În plus, B. Hederlich menŃionează că în fiecare primăvară lui Apolo îi erau aduse ofrande din prima roada în semn de mulŃumire98. Iar A. Mitru descrie sărbătoaea Pyanepsia, organizată în onoarea lui Apolo în ziua a şaptea a lunii Pyanepsion, adica octombrie. În această sărbătoare de asemenea, drept recunoştinŃă pentru recoltă, lui Apolo îi erau închinate fructe şi legume99. Eclipsa ca eveniment fatal „Firea vechilor greci, solară, mercantilă, epicureică...este normal să înlăture din potenŃialul gândirii mitologice aproape tot ce ar primejdui solaritatea, echilibrul şi orgoliul conştiinŃei de sine”100. De aceea, universul guvernat de panteonul olimpic grec, mai ales după orânduirea supremaŃiei lui Zeus este stabil, în afară oricărui pericol şi veşnic101. În lumina acestei viziuni senine asupra lumii şi vieŃii este lesne de înŃeles de ce mitologia greacă nu a valorificat motivul eclipsei solare, acesta fiind absent atât în miturile lui Apolo, cât şi cele ale lui Helios. În mitologia solară greacă există un singur caz, unde, fără ca să fie vorba de o eclipsă, mersul normal al soarelui este periclitat în decursul unei zile. Aceasta se întâmplă în mitul lui Faeton, fiul lui Helios. Faeton îl convinge pe părinele său să-i permită o singură dată să conducă carul solar pe bolta cerească. Nepriceperea lui Faeton provoacă un cataclism natural şi îi aduce moartea. Îndurerat Helios în decursul zilei întregi nu mai apare pe cer102. Ideile din acest subcapitol sunt sintetizate în tabelul 1. care ilustrează în ce măsură trăsăturile mitologiei solare universale se regăsesc în cultele lui Helios şi Apolo.

97

Vezi Mitru p. 41 Vezi Hederich p. 328 99 Vezi Mitru p. 42 100 Kernbach p.397 101 Vezi Kernbach p. 396 102 Vezi Кун p. 93 98

19

Regăsirea acestor trăsături în cultele solare greceşti Trăsăturile cultului solar universal

Helios

Apolo

Nesemnificativ

Nu

Asocierea miturilor solare cu cele ale lunii

Da

Da

Zeul solar – un tânăr puternic şi frumos

Da

Da

CapacităŃile curative ale zeului solar

Da

Da

Soarele ca legiuitor şi judecător suprem

Nu

Nesemnificativ

Soarele ca zeu al fertilităŃii

Nu

Da

Nu

Nu

Primatul cultului solar

Eclipsa ca eveniment fatal

Tabel 1. Trăsăturile cultului solar universal în cultele lui Helios şi Apolo

6.2. ParticularităŃile mitologiei solare în Grecia Antică Amoralitate Panteonul zeilor din Grecia Antică este cu precădere antropomorf, pragmatic şi amoral, sacralizând cele mai mari defecte şi crime umane: viclenia, adulterul, incestul, patricidul, fratricidul, nedreptatea103. Isokrates (436-338 îHr.), un orator grec, în lucrarea sa „Asupra schimbului de bunuri” scrie că poeŃii „au istorisit asemenea poveşti despre zei, cum nu ar cuteza nimeni să rostească nici despre duşmani; căci ei le-au reproşat zeilor nu numai răpiri, adultere şi acceptare de plocoane de la oameni, ci şi că s-ar fi înfruptat din carnea propriilor copii, că şi-ar fi emasculat taŃii, că şi-ar fi pus în lanŃuri mamele precum şi multe alte fărădelegi...”104. 103 104

Vezi kernbach p. 395 Isokrates: Asupra schimbului de bunuri, XI, 38, citat de Kernbach p. 395

20

Derivată din această mitologie religia greacă era lipsită de dogme şi principii morale105. Această particularitate a mitologiei greceşti în ansamblu se răsfrânge, bineînŃeles, şi în miturile solare, îndeosebi cele legate de cultul lui Apolo. În mitul nimfei Dafne106 Apolo contribuie la uciderea unui prinŃ, care era îndrăgostit de nimfă. Iar în mitul fântânei Castaliei107, Apolo îndrăgostit de prinŃesa Castalia, omoară fără scrupule un tânăr cioban, iubitul Castaliei. Nu mai puŃin cumplite sunt faptele zeului şi în mitul lui Marsias108. După ce-l provoacă pe Marsias la o competiŃie şi prin viclenie câştigă, Apolo dând dovadă de o cruzime tulburătoare leagă pe tânărul de copac şi-l jupuieşte de piele. Legătura cultului solar cu viticultura Atât cultul lui Helios, cât şi cel al lui Apolo sunt legate de viticultură. Zeul solar fie posedă turme sacre de oi şi vite, cazul lui Helios, fie este chiar protectorul turmelor, cazul lui Apolo. Apolo este uneori înfăŃişat în arta greacă timpurie purtând un toiag ciobănesc109. Iar în mitul ispăşirii pedepsei la curtea regelui Admet Apolo este nevoit să slujească o perioada ca cioban110. Descrierea turmelor sacre ale lui Helios o întâlnim la Homer în „Odiseea” şi în „Imnul către Helios” şi la Herodot în lucrarea sa „Istoria”. După Homer, Helios are pe insula Thrinakia turme de oi şi vite care numără constant câte 350 de capete şi sunt păzite de fiicele lui Helios, Lampetia şi Phaethousa. Aceste turme sunt deseori interpretate ca metafora celor 350 de zile şi nopŃi ale anului lunar din calendarul grec111. Herodot relatează istoria unui bărbat pe nume Evenios, din oraşul Apollonia, regiunea Iliria, care a fost crunt pedepsit de concetăŃeni, pentru că nu a păzit bine turmele lui Helios112. Zeul soarelui ca profet DivinităŃiele solare greceşti au darul prezicerii. Fondând oracolul principal din Grecia Antică, cel de la Delfi, Apolo e considerat patronul oracolelor şi a fost venerat ca zeul profet113. Mitul întemeierii oracolului de la Delfi, mitul fântânei Castaliei, mitul Cassandrei şi altele cimentează această ipostază a lui Apolo. Talentul profetic al lui Helios, care este mai puŃin evident decât în cazul lui Apolo, derivă din omniscienŃa zeului, căci după cum scrie Homer, „zeul vede şi aude

105

Vezi Kernbach p. 395 Vezi Mitru p. 140-141 107 Vezi Mitru p. 142-143 108 Vezi Mitru p. 143-146 109 Vezi Hederich p. 327 110 Vezi Кун p. 51 106

111

Vezi Joseph Meyer: Meyers Großes Konversations-Lexikon ,Leipzig 1907, Vol 9. p. 143

112

Herodotus: Histories, în traducere de William Beloe, London 1831, p.442 Vezi Kernbach p.41

113

21

totul”114. În virtutea acestei capacităŃi Helios îi dezvăluie lui Hefaistos infidelitatea soŃiei sale, Afrodita, cu Ares şi indică zeiŃei agriculturii, Demeter, unde se afla fiica ei, Persefona115. În sprijinul atribuirii darului profetic lui Helios vin şi mărturiile oamenilor de cultură greci despre prezenŃa statuilor lui Helios în unele oracole116. Legătura cultului solar cu vrăjitoria Mircea Eliade remarcă o caracteristică originală a cultului solar grec şi anume legătura acestuia cu lumea vrăjitoriei şi infernului. Faptul că intrarea în Hades se numea „Poarta Soarelui” ilustrează simptomatic această particularitate117. Gnosticii susŃin existenŃa cultuală a fratelui geamăn al lui Apolo, respectiv Helios, cunoscut ca Sol Niger, adică „soarele negru”, care era un rege în lumea infernului118. Un alt element în sprijinul acestei idei îl găsim în ritualul prezicerii din oracolul Delfi, centru cultual apolinic. Potrivit credinŃei populare, pentru a putea prezice Pitia, preoteasa din Delfi, stătea deasupra prăpastiei din interiorul oracolului, care în adâncime ajungea păna la Hades, tărâmul morŃilor din mitologia greacă. În plus sunt cunoscute mai multe vrăjitoare legate de cultul soarelui, cea mai influentă fiind vrăjitoarea Kirke, fiica lui Helios119. Iar Asklepios, fiul lui Apolo, practica necromanŃia120.

7. Concluzii Caracterul solar al fiinŃei umane, dependenŃa acută faŃă de condiŃiile climaterice, precum şi posibilităŃile limitate de explicare a fenomenelor naturii au contribuit la abundenŃa miturilor solare în antichitate, când erau deseori indisolubile de doctrina religioasă. Analiza mitologiei solare în cultura universală relevă anumite trăsături, ce se regăsesc la majoritatea popoarelor, ce venerau soarele. BineînŃeles, că aceste trăsături comune nu au caracter absolut: - Primatul cultului solar - Asocierea miturilor solare cu cele ale lunii - Zeul solar – un tânăr puternic şi frumos - CapacităŃile curative ale zeului solar - Soarele ca legiuitor şi judecător suprem - Soarele ca zeu al fertilităŃii - Eclipsa ca eveniment fatal. 114

Homer: Odissey, p. 144, Această afirmaŃie este inconsistentă cu întâmplarea din Odiseea, când condrumeŃii lui Ulise fură vitele sacre din cereada lui Helios şi acesta este informat de Lampetia. 115 Vezi Smith p. 375 116 Vezi de exemplu Pausanias 3.26.1 117 Vezi Kernbach p.230 118 Vezi Hederich p. 329 119 Vezi Iwerson p. 67 120 Vezi Hederich p. 327

22

În spaŃiul egean soarele nu a fost întruchipat de o singură divinitate. Cultul solar grec cunoaşte numeroase schimbări pe parcursul epocii antice. A fost postulată ipoteza conform căreia simbolismul soarelui a fost iniŃial feminin, cedând trepat loc cultului solar masculin al lui Helios. Ulterior pe teritoriul Greciei Antice pătrunde cultul lui Apolo, zeul turmelor şi muzicii. Succesiv atributele zeului se lărgesc. Ipostaza lui Apolo de divinitate solară constituie o achiziŃie relativ târzie, după care cultele solare ale lui Helios şi Apolo se practică paralel. Incepând cu secolul V îHr începe procesul de contopire a celor doi zei. Din trăsăturile comune ale cultului solar din cultura universală în mitologia solară greacă se regăsesc: asocierea miturilor solare cu cele ale lunii, zeul solar – un tânăr puternic şi frumos, capacităŃile curative ale zeului solar. Adorarea soarelui ca zeu al fertilităŃii poate fi observată doar în cultul lui Apolo. Tot la el găsim unele elemente al aspectului de legiuitor al arhetipului solar universal. Motivul eclipsei ca eveniment fatal nu este valorificat de mitologia greacă. Pe lângă acestea, cultul solar a avut un rol secundar în mitologia greacă. Acest fapt este evident mai ales în cazul lui Apolo.

23

8. Bibliografie CărŃi şi monografii: • Banier (Antoine, M. l'abbé): The mythology and fables of the ancients, explain'd from history, London, 1740, p. 432 • Berg Rudolphus Maria: Proclus' hymns: essays, translations, commentary, Leiden, 2001 • Fauth Wolfgang : Helios Megistos, Leiden, 1995 • Goodison Lucy: Death, women and the sun:symbolism of regeneration in early Aegean religion, London 1989 • Hederich Benjamin: Gründliches mythologisches Lexikon, Leipzig 1770 • Homer: Odyssey, în traducere de W. H. D. Rouse, New York,1937 • Kernbach Victor: DicŃionar de mitologie generală, Bucureşti 1995 • Кун Николай А.: Легенды и Мифы Древней Греции, Moscova 2006 • Maxwell Jordan, Tice Paul, Snow Alan: That Old-Time Religion, San Diego 2003 • Meyer Joseph: Meyers Großes Konversations-Lexikon, Leipzig 1907 • Mitru Alexandru: Legendele Olimpului, Chişinău 1990 • Pausanias: Description of Greece, în traducere de W.H.S. Jones, Litt.D., and H.A. Ormerod, M.A, London 1918 • Rusnac Eugen, Cuşcă Valentin, Malcoci Vitalie: În căutarea propriei identităŃi, Chişinău 2008 • Sfînta Scriptură, Roma 1998 • Smith William: Dictionary of Greek and Roman Biography and Mythology, Boston 1870 • Wilson Nigel Guy: Encyclopedia of ancient Greece, London, 2006 24

Internet (articole, enciclopedii electronice): • Classic Encyclopedia: Apollo, în • Das Schwarze Netz: Apollon, în < http://www.sungaya.de/schwarz/griechen/helios.htm> • Das Schwarze Netz: Helios, în < http://www.sungaya.de/schwarz/griechen/helios.htm> • Fitton Laura: Cassandra: cursed profhetess, în: • Myth Encyclopedia: Sun, în: < http://www.mythencyclopedia.com/SpTl/Sun.html> • Theoi Project: Apollon, în < http://www.theoi.com/Olympios/Apollon.html> • Theoi Project: Helios, în < http://www.theoi.com/Titan/Helios.html> • ZDF: Apollon – Gott des Lichts, în:

25