Microsoft Word Document Nou (5).docx

  • Uploaded by: cata
  • 0
  • 0
  • November 2019
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Microsoft Word Document Nou (5).docx as PDF for free.

More details

  • Words: 639
  • Pages: 2
Statul a anunțat miercuri perioada în care societățile cu răspundere limitată (SRL), persoanele fizice autorizate (PFA) și alte tipuri de firme ale fermierilor se vor putea înscrie pentru fondurile europene destinate afacerilor mici și mijlocii cu fructe. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat lansarea în perioada 15 februarie, ora 9.00 – 15 august 2019, ora 16.00, a sesiunii de depunere a cererilor de finanțare pentru submăsura 4.1a „Investiții în exploatații pomicole”, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014- 2020 (PNDR 2020). Înscrierea se va face online, pe site-ul Agenței pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), AICI. Alocarea totală pentru sesiunea continuă anuală de depunere proiecte este de 65.413.105 Euro, din care 3.500.000 Euro pentru obținerea de material de înmulțire și plantare fructifer. Pragul minim de selecție al proiectelor aferente sM 4.1a este de 10 puncte. La fiecare perioadă, pragurile de calitate lunare, pentru sM 4.1a sunt următoarele: Componenta fără obținere de material de înmulțire și plantare fructifer:      

15 februarie – 15 martie- 75 puncte 16 martie – 15 aprilie- 60 puncte 16 aprilie – 15 mai - 50 puncte 16 mai – 15 iunie- 35 puncte 16 iunie – 15 iulie- 25 puncte 16 iulie – 15 august- 10 puncte

Componenta ”obținere de material de înmulțire și plantare fructifer”:      

15 februarie – 15 martie- 50 puncte 16 martie – 15 aprilie- 45 puncte 16 aprilie – 15 mai- 35 puncte 16 mai – 15 iunie- 25 puncte 16 iunie – 15 iulie- 15 puncte 16 iulie – 15 august - 10 puncte

Scopul investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este creșterea competitivității exploatațiilor pomicole prin dotarea cu utilaje și echipamente, înființarea, modernizarea și/sau extinderea unităților de procesare, înființarea de plantații pomicole, reconversia plantațiilor existente și creșterea suprafețelor ocupate cu pepiniere pomicole.

Valoare fonduri europene - pomicultură 2019 Potrivit AFIR, ajutorul nerambursabil se va acorda după cum urmează: 1. Ferme mici, medii și obținere de material de înmulțire și material de plantare fructifer • Ferme mici - maximum:

- 100.000 euro pentru achiziții simple; - 300.000 euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare, reconversie etc.); - 450.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lant alimentar integrat, la nivelul exploatației agricole* (producție, procesare, comercializare). • Ferme medii - maximum: - 200.000 euro pentru investițiile care presupun achiziții simple; - 600.000 euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare, reconversie etc.); - 900.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lant alimentar integrat, la nivelul exploatației agricole (producție, procesare, comercializare). 2. Obținere material de înmulțire și material de plantare fructifer: - maximum 600.000 euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare). • Ferme mari - maximum: - 250.000 euro pentru investițiile care presupun achiziții simple; - 750.000 euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare,reconversie); -1.050.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lant alimentar integrat, la nivelul exploatației agricole (producție, procesare, comercializare). • Forme asociative - maximum: - 350.000 euro pentru investițiile care presupun achiziții simple; - 600.000 euro pentru obținere material de înmulțire și material de plantare fructifer - 750.000 euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare,reconversie; - 1.050.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lant alimentar integrat, la nivelul exploatației agricole (producție, procesare, comercializare). Prin submăsura 4.1a se acordă fonduri nerambursabile în proporţie de 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar în anumite condiții, pentru anumiți beneficiari, intensitatea sprijinului nerambursabil poate crește până la 90%. Aceasta înseamnă că antreprenorul trebuie să pună restul de bani, de 10%-50% pentru acoperirea cheltuielilor eligibile, plus toate cheltuielile neeligibile din proiect. Un exemplu este cel al tinerilor fermieri, care pot beneficia de 20 de puncte procentuale în plus pentru a achiziționa pentru livezile lor material de înmulțire și material de plantare. Mai multe amănunte, în Ghidul solicitantului

Related Documents


More Documents from ""