Metodologie Proiect.docx

  • Uploaded by: Butaru Milena
  • 0
  • 0
  • June 2020
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Metodologie Proiect.docx as PDF for free.

More details

  • Words: 33,891
  • Pages: 47
A. 0. Activitate preliminara – Analiza comunitatii marginalizate pentru fundamentarea cererii de finantare

A. 1. Sprijin pentru creşterea accesului și participării la educaţie şi actiuni de reducere a părăsirii timpurii a școlii Dată start 16 Iulie 2018 Dată încheiere 15 Iulie 2021 Durată 37 Luni Titlu subactivitate SA 1.1 Identificarea, implicarea si mentinerea legaturii cu grupul tinta in activitatile specifice destinate educatiei, inclusiv coordonare si monitorizare Detaliere subactivitate Componenta educationala consta in livrarea mai multor servicii copiilor din com. Argetoaia, in vederea facilitarii accesului la educatie si reducerii parasirii timpurii a scolii. Astfel, principalele actiuni implementate in acest sens sunt: Dezvoltarea si implementarea Clubului de Educatie Alternativa Argetoaia (CEA) - un program de educatie non-formala si remediala, menit sa contribuie la dezvoltarea copiilor romi si neromi aflati in situatii de risc din Argetoaia, inclusiv a celor in situatie de risc crescut de abandon scolar datorita ratei mari de absenteism, a corigentelor la diverse materii, tinand cont de nevoile lor de invatare si de dezvoltare. Numarul total al celor cu risc crescut este de 47 copii (12 din invatamantul primar si 35 din cel gimnazial). Numarul estimat al participantilor la activitatile CEA este de 180 elevi din clasele 0-8. - Derularea unui program de educatie parentala prin care parintii copiilor inscrisi la proiect si alti beneficiari adulti invata despre importanta educatiei, nutritie si sanatate. - Livrarea unui program de burse destinat elevilor din comuna Argetoaia, in vederea inscrierii acestora la invatamantul secundar superior. Numarul estimat al participantilor la programul de burse este de 15 elevi inscrisi in ciclul gimnazial sau in invatamantul secundar superior (liceu/scoala profesionala); Organizarea sesiunilor de informare in Scoala din Argetoaia Activitatea va debuta cu organizarea si sustinerea unor sesiuni de informare in cadrul comunitatii, pentru ca, atat copiii cat si parintii,sa fie corect informati cu privire la activitatile educationale prevazute in proiect si beneficiile acestora. Aceste evenimente vor fi pregatite in prealabil de facilitatorii comunitari care vor fi selectati din randul persoanelor din com.Argetoaia, tocmai pentru a face legatura intre populatia din comunitate si proiectul propus si care vor anunta si mobiliza comunitatea despre proiect. Scopul sesiunilor este de a-i constientiza pe parinti/tutori legali si elevii romi si neromi din comunitate, aflati in risc de saracie si excluziune sociala, cu privire la importanta scolarizarii si de a crea un moment de reflectie asupra consecintelor lipsei educatiei. Informatiile prezentate in cadrul sesiunilor vor scoate in evidenta faptul ca lipsa scolarizarii va reduce oportunitatile pentru continuarea studiilor si va afecta posibilitatea de angajare. Sesiunile de informare vor fi organizate si sustinute de lider (Fundatia WVR) si Fundatia Policy Center for Roma Minorities impreuna cu scoala Argetoaia si primaria Argetoaia. Astfel coordonatorul de activitati din partea scolii se va ocupa de pregatirea spatiilor de desfasurare si va anunta cadrele didactice cu privire la organizarea evenimentelor, pentru ca acestea, la randul lor, sa informeze parintii si copiii. Coordonatorul de activitati din partea Primariei va informa persoanele care beneficiaza de ajutor social si alti locuitori cu privire la derularea sesiunilor de informare. Atat scoala cat si primaria vor publica la avizierele institutiilor afise cu date despre proiect si zilele de derulare a sesiunilor de informare. Demersurile in vederea informarii si mobilizarii comunitatii pentru a participa la evenimentele de informare, vor fi realizate in primele 2 luni de proiect. In ceea ce priveste continutul campaniilor de informare, expertii care le vor sustine vor prezenta conceptul CEA si modul in care vor fi implicati copiii din comunitate, parintii/tutorii legali si cadrele didactice in activitatile acestuia. Componenta educationala a proiectului va fi prezentata in cadrul a min. 6 sesiuni organizate impreuna cu institutiile din comunitate astfel: 4 in cadrul celor 4 scoli aflate in satele: sat Argetoaia (sc. cu cls 0-10) sat Leordoasa (sc. cu cls 0-4), sat Piria (sc. cls 1-4), sat Salcia (sc cu cls 0-8), 1 intalnire in cadrul SAM si 1 intalnire organizata la sediul primariei (M4). Vor fi diseminate materiale de promovare. Va fi informat cu privire la participarea in CEA un numar de min. 180 elevi, parinti si cadre didactice. Atragerea, inscrierea si mentinerea in proiect a copiilor aflati in situatii de risc din Argetoaia Ca urmare a derularii evenimentelor de informare cu privire la activitatile si obiectivele componentei educationale, parintii/ tutorii legali vor putea sa-si inscrie copiii in cadrul proiectului, pentru a beneficia de serviciile socio-educationale derulate de parteneriat. Pentru a facilita inscrierea copiilor in proiect, vor fi organizate intalniri mediate de expertii care lucreaza in componenta educationala la care vor fi invitati parintii elevilor din com Argetoaia care au fost deja informati cu privire la activitatile in care pot fi implicati copiii si beneficiile acestora in cadrul sesiunilor initiale de informare si prin intermediul materialelor de informare primite. Criteriile de selectie si metodologia de inscriere a copiilor vor lua in calcul aspecte din domeniile educatie, sanatate si protectie care pot genera situatii de vulnerabilitate, astfel incat interventia sa fie acordata in mod direct copiilor mai expusi la astfel de situatii. Pe componenta de sanatate se vor evalua elemente: -malnutritie protein calorica (raportat 1

de Medicul familie la DSP) -copii cu boli cronice; exemple (definite in documentele medicale): tuberculoza, reumatism articular acut, boli psihice, tulburari mentale si de comportament etc) -copii ai caror parinti nu raspund la invitatia medicului de familie si de aceea nu au schema de vaccinare la zi -copii ai caror parinti nu-i aduc la examen de bilant copii si adulti cu dizabilitati Pe componenta de educatie in selectia si recrutarea grupului tinta se vor evalua urmatoarele: -copii care absenteaza -copii cu situatii de repetentie -copii declarati cu abandon scolar -copii cu Cerinte Educationale Speciale (CES). Pe componenta protectia copilului, in selectia si recrutarea grupului tinta se vor evalua urmatoarele: -fam cu copii beneficiare de Venit Minim Garantat -copii din fam monoparentale -copii din fam cu peste 3 copii (4 si peste) -copii cu parinti plecati la munca in strainatate -copii cu dizabilitati -copii cu parinti cu dizabilitati numar copii in plasament la Asistent Maternal Profesionist (AMP) sau plasament familial simplu -numar familii care au copii in protectie speciala -numar cazuri suspiciune / cazuri raportate catre DGASPC - Abuz, Neglijare, Trafic, Exploatare (ANTE) -mame minore -minori care au comis fapte penale si nu raspund penal. Procesul de inscriere va avea loc periodic, pe principiul ”primul venit, primul servit”, pentru a oferi mai multor copii posibilitatea de a participa la activitatile proiectului, in acelasi timp, urmarind si dezvoltarea unei coerente a unui grup omogen de beneficiari, ce poate fi monitorizat si evaluat indeaproape. Inscrierea la activitatile educationale se va face in baza unui formular predefinit (date generale de identificare, date despre situatia scolara, situatia familiala, etc.), semnat de parinte/tutore legal, insotit de un dosar de inregistrare completat cnf instructiunilor POCU, care va cuprinde cel putin urmatoarele: copie a certificatului de nastere/ CI si un acord al parintelui/ tutorelui legal privind fotografierea/filmarea/aparitia publica a copilului de care este responsabil. Dosarele de inregistrare in proiect vor fi gestionate de facilitatorii comunitari si, ulterior, transmise catre responsabilul de grup tinta pentru a verifica validitatea dosarelor si pentru a raporta in sistemul electronic MySmis beneficiarii din proiect. In cazul in care vor fi necesare completari la documente, facilitatorii comunitari vor avea aceasta responsabilitate. Mentinerea si asigurarea participarii copiilor la activitatile educationale specifice va fi asigurata si monitorizata atat de catre cadrele didactice, in ceea ce priveste activitatile desfasurate in cadrul scolii, de catre expertii pe diferite sectoare (scoala dupa scoala, educatie non-formala etc.), cat si de catre facilitatorii comunitari, care vor mentine legatura directa cu parintii copiilor. In selectia copiilor din comunitate, parteneriatul va tine cont de prevederile ghidului solicitantului, si anume: cel putin 27% din persoane aflate in risc de saracie si excluziune sociala inscrise in proiect vor apartine etniei rome, asigurand atat transparenta procesului de selectie, cat si a modalitatii de desfasurare a activitatilor specifice pe parcursul implementarii proiectului. Astfel, din numarul total de copii, 88 vor apartine etniei rome. Evaluarea, stabilirea si actualizarea nevoilor de invatare si dezvoltare ale copiilor implicati in activitatile educationale Fiecare copil inregistrat in proiect si participant la componenta educationala va beneficia de un plan individual de invatare si dezvoltare, gestionat si monitorizat de expertii din proiect, in care vor fi inregistrate serviciile de care acesta va beneficia si progresul pe care il va inregistra pe parcursul proiectului. Dosarele de inregistrare in proiect vor fi gestionate de facilitatorii comunitari si, ulterior, transmise catre responsabilul de grup tinta pentru a verifica validitatea dosarelor si pentru a raporta in sistemul electronic MySmis beneficiarii din proiect. In cazul in care vor fi necesare completari la documente, facilitatorii comunitari vor avea aceasta responsabilitate. In ceea ce priveste planurile de invatare care indica traseul si evolutia copiilor, si alte documente care atesta participarea acestora la activitati (fotografii, liste de prezenta etc) acestea vor fi gestionate de cei doi asistenti educationali care le vor transmite periodic catre echipa de management, in vederea raportarii. Vor fi astfel actualizate 325 planuri individuale de invatare si dezvoltare. Dată start 16 Iulie 2018 Dată încheiere 15 Iulie 2021 Parteneri implicaţi FUNDATIA "POLICY CENTER FOR ROMA AND MINORITIES", FUNDATIA WORLD VISION ROMANIA, ŞCOALA PROFESIONALĂ "CONSTANTIN ARGETOIANU" Rezultate previzionate Rezultatul #1 Amplasamente Sediu derulare activitati Policy Center for Roma and Minorities str. Sos. Giurgiului, nr. 78, Jilava, jud. Ilfov, România Sediu derulare activitati partener Scoala Costantin Argetoianu str. Comuna Argetoaia, Sat Argetoaia, Argetoaia, jud. Dolj, România Sediu derulare activitati Lider Fundatia World Vision Romania str. Str. Rotasului, nr. 7, Sector 1, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România Titlu subactivitate SA.1.2 Dezvoltarea Clubului de Educatie Alternativa Argetoaia (CEA) Detaliere subactivitate Activitatile Clubului de Educatie Alternativa (CEA) sunt adresate elevilor din ciclurile de invatare primar si gimnazial (clasele 0-8), materialele didactice si instrumentele de lucru vor fi astfel adaptate nevoilor de invatare ale copiilor si varstei acestora. Modelul CEA a fost initiat si pilotat de Fundatia Policy Center for Roma Minorities (M4) in comunitatea dezavantajata din Ferentari, mun. Bucuresti. CEA Argetoaia reprezinta un program de educatie non-formala si remediala, menit sa contribuie la dezvoltarea armonioasa a copiilor romi si neromi aflati in situatii de risc din Argetoaia,

2

tinand cond de nevoile lor de invatare si de dezvoltare. Activitatea urmareste sa contribuie la cresterea gradului de acces/ mentinerea in educatie a copiilor romi si neromi din com Argetoaia, aflati in situatii vulnerabile. Obiectivul general al CEA consta in facilitarea integrarii sociale a copiilor romi si neromi aflati in situatii de risc din Argetoaia, menita sa contribuie la imbunatatirea participarii scolare si cresterea accesului acestora la educatie alternativa si remediala. Amenajarea Clubului de Educatie Alternativa Argetoaia Activitatile CEA Argetoaia se vor desfasura in urmatoarele spatii: - 2 spatii destinate atelierelor de educatie non-formala (ateliere non-formale: fotografie, muzica, educatie financiara, sociala, ecologica, teatru, creatii manuale, activitatile din programul de tutorat etc.) localizate in incinta Atelierului de Mestesuguri din adresa sat Argetoaia, str. Calea Cimpu Crucii, nr. 13, T1, P74; si in incinta bibliotecii Sc. Argetoaia din str. Constantin Argetoianu, nr. 225. - sala caminului cultural din Salcia (171 mp) destinata activitatilor educationale sportive (fotbal si volei) si artistice (dans) adresate copiilor inscrisi in CEA; - spatii din urmatoarele scoli: Sc. Primara Leordoasa, Sc. Gimnaziala Salcia, Sc. Profesionala “Constantin Argetoianu” din Argetoaia, Sc. Primara Piria unde se vor derula activitatile de educatie remediala; Aceste spatii vor fi amenajate si utilate intr-o maniera prietenoasa, primitoare, devenind un loc educational non-formal in care copiii din Argetoaia isi vor petrece timpul in mod constructiv, participand la diferite ateliere de educatie remediala si educatie alternativa, menite sa contribuie la dezvoltarea lor armonioasa. Vor fi prevazute cheltuieli de renovare pentru spatiile de mai sus, in functie de nevoile fiecaruia (de ex: varuit, parchetat, montare ferestre sau usi, asigurare incalzire, pictarea creativa a peretilor etc.) In vederea functionarii CEA, sunt prevazute si cheltuieli de dotare cu echipamente, mobilier, materiale auxiliare si materie prima. Toate achizitiile aferente CEA vor fi etichetate conform prevederilor Manualului de Identitate Vizuala si vor fi in responsabilitatea coordonatorului CEA pe toata durata proiectului. Estimam ca activitatile privind amenajarea si dotarea spatiului vor avea loc in primele 4 luni de proiect. Amenajarea si dotarea spatiului vor fi in responsabilitatea Liderului, M4 si M5. Deplasarea copiilor intre spatiile de derulare a activitatilor educationale va fi asigurata de primaria Argetoaia, prin intermediul unui microbuz utilizat printrun serviciu de leasing operational. Identificarea echipei CEA Argetoaia care va lucra indeaproape cu copiii Dezvoltarea CEA va continua cu identificarea si recrutarea personalului responsabil de activitatile derulate: coordonatorul CEA Argetoaia, asistentii educationali, psihoterapeut, logoped, pedagogii pentru atelierele de educatie remediala la Limba Romana si Matematica, instructorii care vor desfasura diferitele ateliere de educatie non-formala artistice, sportive, creative, culturale etc. Se va avea in vedere implicarea persoanelor resursa din comunitate si din proximitatea comunitatii, pentru a maximiza dezvoltarea acesteia si pentru a apropia parintii/adultii in a se implica in educatia copiilor. Locurile de desfasurare a activitatilor cheie vor fi cele de mai sus, in plus, vor fi organizate activitati in afara comunei Argetoaia, respectiv in mun. Craiova. Vor fi intocmite fise de post si vor avea loc evaluari de performanta semestriale. Organizarea unei sesiuni de formare a personalului CEA Argetoaia, privind utilizarea metodologiei de lucru educational non-formal si emotional, adresata copiilor romi si neromi aflati in situatii de risc, potrivit metodologiei CEA dezvoltata de Fundatia Policy Center for Roma Minorities (M4) Dupa identificarea expertilor care se vor implica in CEA, acestia vor participa la sesiuni anuale de formare privind utilizarea metodologiei de lucru educational non-formal si emotional, adresata copiilor romi si neromi aflati in situatii de risc, potrivit metodologiei CEA dezvoltata de Fundatia Policy. Astfel, sesiunile de formare vor fi sustinute de experti pe termen scurt ai M4, precum: trainer metodologie CEA, consultant metodologie educationala non-formala, trainer metode de educatie nonformala, trainer educatie sociala si financiara aflatoun, trainer inteligenta emoționala. Acestia vor prezenta echipei metodologia de lucru a CEA, in vederea cunoasterii indeaproape a procesului si a metodelor exacte de lucru. Metodologia CEA a fost dezvoltata de M4, in urma implementarii programului CEA in comunitatea dezavantajata din Ferentari din 2010 pana in prezent. Metodologia de lucru se adapteaza nevoilor de invatare si dezvoltare ale copiilor, tinand cont si de specificul comunitatii. Instruirea expertilor se va desfasura pe durata a 3 zile. In fiecare an, echipa CEA Argetoaia va trece prin acest proces. Pe langa instrumentele si metodele de lucru aferente CEA, in cadrul sesiunilor de formare vor fi prezentate si exemple de buna practica precum rezultatele implementarii programului in comunitatea din Ferentari, Bucuresti. Personalul implicat in CEA va dobandi cunostinte si abilitati noi despre abordarea metodologica a conceptului Clubului de Educatie Alternativa si despre metode de lucru educational non-formal in raport cu copiii romi si neromi aflati in situatii de risc. Organizarea de sesiuni de training cu personalul CEA Argetoaia si cadrele didactice Va fi organizata o sesiune de training cu personalul CEA Argetoaia si cadrele didactice din Scoala „Constantin Argetoianu” sustinute de trainerii Membrului 4. Aceasta va urmari: lucrul emotional cu copiii romi si neromi aflati in situatii de risc din comunitati dezavantajate, in raport cu nevoile acestora, metode educationale non-formale, gestionarea conflictului, gestionarea timpului in lucrul cu copiii, fenomenul discriminarii in scoli si implementarea unor strategii antidiscriminatorii. Instruirile vor fi facilitate de traineri specialisti si vor avea 3 module diferite. Participantii vor primi fise de lucru si manuale de informare si promovare. In plus, in vederea imbunatatirii capacitatii de implementare a modelului CEA, se va organiza un schimb de experienta pentru personalul CEA Argetoaia la Clubul din Bucuresti. Organizarea de intalniri constante cu parintii copiilor din Clubul de Educatie Alternativa Argetoaia pentru a fi la curent cu situatia acestora si pentru a gasi solutii la nevoile lor Intalnirile cu parintii vor avea loc lunar si vor fi facilitate de personalul CEA Argetoaia, acesta lucrand indeaproape cu copiii si cunoscandu-le mai bine parcursul. Asistentii educationali se vor ocupa de contactarea parintilor celor 180 copii inclusi in programul CEA, in vederea organizarii

3

intalnirilor lunare. Acei parinti care nu vor participa la intalnirile convocate de echipa CEA, vor primi scrisori in care va fi detaliata evolutia copiilor si activitatile la care acestia participa. Pentru a cunoaste mai bine situatia copiilor si pentru a dezvolta o comunicare eficienta cu parintii, echipa CEA va organiza vizite anuale in familiile acestora. Vizitele in comunitate, in familiile copiilor, vor fi organizate anual, de catre asistentii educationali impreuna cu psihoterapeutul din proiect. Scopul acestora consta in a avea o mai buna cunoastere a situatiei familiale a copiilor (aspecte care au un impact asupra dezvoltarii educationale a acestora) si pentru a-i stimula pe parinti sa se implice in educatia lor. In urma fiecarei vizite, se va completa o fisa sumara privind datele de identificare ale copilului, nevoile familiei, relatia dintre parinte si copil, etc. Aceste date vor fi confidentiale. Organizarea de intalniri constante cu cadrele didactice din Scolile comunitatii, pentru a urmari indeaproape situatia scolara a copiilor si pentru a gasi solutii si alternative la nevoile de dezvoltare ale acestora De asemenea, vor avea loc intalniri constante cu cadrele diadactice din Scolile comunitatii, pentru a urmari indeaproape situatia scolara a copiilor si pentru a gasi solutii si alternative la nevoile de dezvoltare ale acestora. Intalnirile cu cadrele didactice vor avea loc trimestrial si ori de cate ori este nevoie (atunci cand apar cazuri specifice) si vor fi facilitate de personalul CEA Argetoaia, acesta lucrand indeaproape cu copiii si cunoscandu-le mai bine parcursul. Coordonatorul CEA se va ocupa de gestionarea intalnirilor, iar asistentii educationali vor comunica indeaproape cu cadrele didactice, ori de cate va fi nevoie. Discutiile vor fi notate in fise de observatii atasate la dosarul personal al fiecarui copil. Organizarea a 2 mese rotunde cu reprezentanti ai autoritatilor publice locale, reprezentanti ai societatii civile, alti actori relevanti Va fi organizate doua mese rotunde cu reprezentanti ai autoritatilor publice locale, reprezentanti ai societatii civile si alti actori relevanti. Evenimentele au in vedere diseminarea rezultatelor CEA si gasirea comuna de alternative privind sustenabilitatea acestuia prin implicarea actorilor relevanti care joaca un rol important in educatia copiilor aflati in situatii de risc din comunitati dezavantajate. In cadrul evenimentelor vor participa personalul CEA din Argetoaia, expertii din proiect si autoritati relevante din domeniul educatiei si drepturilor copilului dar si copii. Vor fi organizate un eveniment in Craiova si unul in Bucuresti la care vor participa 40 reprezentanti ai institutiilor publice care vor fi informati despre CEA si fenomenul discriminarii.

Dată start 16 Iulie 2018 Dată încheiere 15 Februarie 2020 Parteneri implicaţi FUNDATIA WORLD VISION ROMANIA, FUNDATIA "POLICY CENTER FOR ROMA AND MINORITIES" Rezultate previzionate Rezultatul #2 Amplasamente Sediu derulare activitati Policy Center for Roma and Minorities str. Sos. Giurgiului, nr. 78, Jilava, jud. Ilfov, România Sediu derulare activitati Lider Fundatia World Vision Romania str. Str. Rotasului, nr. 7, Sector 1, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România

Titlu subactivitate SA.1.3 Dezvoltarea si implementarea atelierelor de educatie non-formala specifice CEA si a programului de educatie remediala (formala), potrivit nevoilor copiilor aflati in situatii de risc din Argetoaia Detaliere subactivitate Activitatile derulate in CEA vor fi coordonate de Fundatia Policy, in baza experientei anterioare in pilotarea modelului, care va primi sprijin in implementare de la Lider si din partea Scolii. In vederea participarii la atelierele de educatie non-formala si remediale, copiii inscrisi in proiect vor primi o masa pe zi. Estimam participarea zilnica a 100 copii la diverse activitati, in functie de calendarul stabilit in implementare. De asemenea, pentru incurajarea participarii la activitati, cei 180 copii vor beneficia de kit-uri educationale constand in: rucsac, caiete, penar dotat, trusa matematica. Organizarea si derularea atelierelor de educatie non-formala (artistice, culturale, creative, sportive) potrivit nevoilor copiilor romi si neromi aflati in situatii de risc din Argetoaia CEA Argetoaia propune o serie de activitati non-formale (tinand cont de consultarea facuta in prealabil cu partenerii de proiect care cunosc mai indeaproape specificul comunitatii Argetoia) acestea alternand la un interval de timp: fotbal, volei, dans, muzica, fotografie, creatii manuale, educatie sociala si financiara ”Aflatoun”, educatie pentru sanatate, educatie ecologica, teatru/ teatru de improvizatie, jocuri educationale, atelier povesti, atelier IT distractiv, atelier Lb.Engleza. In etapa de inregistrare in proiect, copiii, alaturi de parinti/tutori vor avea posibilitatea de a alege la ce ateliere de educatie non-formala vor sa participe. Optiunile lor vor fi discutate impreuna cu personalul CEA care va stabili grupele de lucru pentru ateliere. Atelierele vor

4

fi sustinute de instructori specializati in fiecare domeniu care vor primi sprijin in derularea activitatilor de la asistentul educational din proiect. Componenta grupelor va fi stabilita in etapa de implementare, in functie de optiunile copiilor, dar putem estima faptul ca nr.max de copii/atelier nu va depasi 24. Pentru atelierele de educatie non-formala vor fi achizitionate diferite materiale consumabile (ex: nisip kinetic, blocuri desen, panza pictura, pensule, creioane colorate, hartie A4, caiete etc); vor fi achizitionate abonamente la reviste educationale care vor fi folosite ca resurse pentru expertii implicati in atelierele non-formale, carti de beletristica pentru derularea atelierelor de lectura, carti, manuale si dictionare de engleza pentru derularea atelierului de limbi straine si altele. In derularea atelierelor vor fi utilizate table interactive, pentru care vor fi achizitionate soft-uri educationale. De asemenea va fi organizat si derulat un club IT pentru dezvoltarea competentelor digitale in randul copiilor din Argetoaia; acestia vor invata sa realizeze proiecte, mini-bugete, compuneri, desene, prezentari etc. Pentru copiii care se vor inscrie la atelierele sportive vor fi achizitionate echipamente sportive si alte materiale auxiliare necesare. Organizarea si derularea atelierelor de educatie remediala (in special la Matematica si Limba Romana) potrivit nevoilor copiilor romi si neromi aflati in situatii de risc din Argetoaia Sesiunile de educatie remediala la Limba Romana si la Matematica, desfasurate de pedagogi de educatie remediala (cadrele didactice din Scoala „C-tin Argetoianu”) au menirea de a imbunatati cunostintele scolare ale copiilor care manifesta decalaje intre varsta scolara si varsta biologica. Programul va fi stabilit in functie de nevoile copiilor. Acestia vor fi evaluati initial pentru a stabili un plan de lucru adecvat, urmand ca la un interval prestabilit de pedagogul remedial, sa aiba loc evaluari intermediare, pentru a urmari parcursul copiilor. In cazul copiilor cu dificultati de exprimare, un logoped va lucra indeaprope ce acestia. De asemenea, un psihoterapeut va consilia copiii din CEA Argetoaia si echipa care va lucra cu acestia, ori de cate ori va fi nevoie. Atelierele de educatie remediala sunt preconizate a avea loc zilnic (acest aspect va fi stabilit in etapa de implementare) si vor avea o durata de aprox.1h30min. Pedagogii de Lb.Romana si Matematica vor elabora programele de invatamant in functie de nivelul de cunostinte al copiilor, iar daca va fi necesar, se vor organiza mai multe grupe in functie de nivelul de cunostinte al copiilor. Pentru atelierele de educatie remediala vor fi achizitionate culegeri si manuale de limba romana si matematica precum si dictionare explicative si diferite materiale consumabile. Organizarea unui program de mentorat cu modele de viata care pot inspira copiii din CEA Argetoaia In cadrul activitatilor de educatie non-formala va fi organizat si un program de mentorat cu modele de viata care pot inspira copiii din CEA Argetoaia. Acesta va consta in organizarea de sesiuni interactive de discutii cu anumite persoane care pot fi modele de viata si copiii din Argetoaia, care sa le impartaseasca acestora diferite experiente si modul in care au fructificat educatia. Intalnirile dintre copii si mentori vor avea loc aproximativ o data la 4 luni si vor avea o durata de max. 1 zi. Subiectele de discutie vor avea nuante educationale, motivationale. Intalnirile vor avea loc in spatiul CEA, si la acestea vor participa toti copiii din CEA Argetoaia. Estimam participarea la programul de mentorat pentru min. 160 copii. Organizarea a unui schimb de experienta intre copiii din CEA Argetoaia si copiii din CEA Bucuresti Pentru a motiva copiii sa participe la activitati, va fi organizata o vizita de studiu in vederea facilitarii schimbului de experienta intre copiii din CEA Argetoaia si copiii din CEA Bucuresti. Activitatea urmareste sa aduca la comun copiii din cele doua cluburi, experimentand, timp de o zi, activitatile desfasurate in club si povestind impresii reciproce. Astfel va fi derulat un schimb de experienta in care copiii din Argetoaia vor vizita clubul din Bucuresti. Personalul din cadrul CEA va fi responsabil cu organizarea activitatilor aferente vizitei de studiu si cu supervizarea copiilor. Sub forma unor ateliere de lucru, copiii din CEA Bucuresti le pot impartasi celor din Argetoaia mai multe din cele invatate: vor putea pune in scena un moment de dans, un spectacol de teatru, un spectacol de chitara/percutie, vor putea realiza impreuna un atelier de lucru manual. Organizarea de evenimente de multiplicare a modelului CEA si a unor concursuri tematice Periodic vor fi organizate si evenimente punctuale – de exemplu expozitie de fotografie, competitii sportive, flash-mob, inceperea noului an scolar, marcarea Zilei Internationale a Copilului/ Zilei de Combatere a Discriminarii Rasiale, spectacol muzical, spectacol de teatru, spectacol de dans – aducand la comun copiii, parintii, cadrele didactice si publicul larg, astfel incat, copiii vor putea sa isi expuna potentialul de dezvoltare iar parintii si cadrele didactice devenind mai receptivi/ receptive fata de nevoia de implicare si sustinere a acestora. Se vor organiza 4 astfel de evenimente, din care unul de o anvergura mai mare, si 3 evenimente mai mici. Acestea vor consta in activitati pregatite de copii impreuna cu personalul CEA. Pentru evenimentul mare estimam prezenta a 200 copii, 20 de parinti, 20 cadre didactice, 2 reprezentanti ai autoritatii publice locale iar pentru evenimentele mai mici, precum flash-mob, expozitie fotografica, etc., estimam participarea a 50 de copii, 10 parinti, 5 cadre didactice, 1 reprezentant al autoritatii publice locale, 20 participanti din publicul larg. Evenimentele vor fi surprinse de un fotograf profesionist, iar imaginile vor fi folosite (cu acordul parintilor) pentru diseminarea rezultatelor obtinute in cadrul proiectului, prin CEA Argetoaia. Evenimentul mare va fi organizat in mun. Craiova, pe urata unei zile, intr-un spatiu deschis si va fi organizat de personalul CEA impreuna cu copiii din Club. Acestia vor pregati diverse competitii tematice (fotbal, volei, pictura, dans, muzica etc.) care se vor finaliza cu premierea celor mai talentati si dedicati copii. Pentru cele 3 evenimente din com. Argetoaia vor fi acordate 10 premii de performanta si 40 de participare. In ceea ce priveste evenimentul de anvergura, de asemenea vor fi acordate premii de performanta, de consolare, pentru participare si diferite cupe. Periodic, copiii din CEA vor beneficia de mici excursii organizate in afara comunei Argetoaia pentru a participa la diverse evenimente culturale precum expozitii foto, de pictura, participarea la muzee etc. Sunt estímate 4 astfel de deplasari. Evaluarea, stabilirea si actualizarea nevoilor de invatare si dezvoltare ale copiilor implicati in activitatile educationale si remediale, specifice CEA Argetoaia Pe parcursul activitatilor se va derula procesul de evaluare, stabilire si actualizare a nevoilor de invatare si dezvoltarea ale

5

copiilor implicati in activitatile educationale si remediale, specifice CEA Argetoaia. Etapa consta in dezvoltarea si actualizarea planurilor individuale de invatare si dezvoltare, in raport cu nevoile si potentialul copiilor, beneficiari ai CEA Argetoaia. Activitatea va fi realizata de echipa CEA Argetoaia. Activitatile educationale vor fi dezvoltate in raport cu nevoile de dezvoltare si invatare ale copiilor, astfel incat, acestia sa deprinda abilitati, aptiudini, sa-si descopere talentele si sa devina mai motivati sa ramana in scoala. Fundatia Policy impreuna cu Liderul vor monitoriza procesul evaluarii nevoilor de invatare si dezvoltare al copiilor din CEA Argetoaia, care se va concretiza in planul personalizat de invatare si dezvoltare. Monitorizarea si evaluarea CEA Argetoaia Monitorizarea CEA Argetoaia va fi un proces continuu, iar evaluarea acestuia se va realiza anual. Acesta va fi coordonata de un expert monitorizare si evaluare (M&E), in colaborare cu echipa CEA. Se va avea in vedere dezvoltarea unui plan de M&E, cu indicatori specifici, calitativi si cantitativi. Datele vor fi culese cu ajutorul instrumentelor de cercetare de natura calitativa si cantitativa (de exemplu, chestionare, interviuri, situatie scolara, fotografii etc.).

Organizarea si derularea atelierelor de educatie remediala (in special la Matematica si Limba Romana) potrivit nevoilor copiilor romi si neromi aflati in situatii de risc din Argetoaia Sesiunile de educatie remediala la Limba Romana si la Matematica, desfasurate de pedagogi de educatie remediala (cadrele didactice din Scoala „C-tin Argetoianu”) au menirea de a imbunatati cunostintele scolare ale copiilor care manifesta decalaje intre varsta scolara si varsta biologica. Programul va fi stabilit in functie de nevoile copiilor. Acestia vor fi evaluati initial pentru a stabili un plan de lucru adecvat, urmand ca la un interval prestabilit de pedagogul remedial, sa aiba loc evaluari intermediare, pentru a urmari parcursul copiilor. In cazul copiilor cu dificultati de exprimare, un logoped va lucra indeaprope ce acestia. De asemenea, un psihoterapeut va consilia copiii din CEA Argetoaia si echipa care va lucra cu acestia, ori de cate ori va fi nevoie. Atelierele de educatie remediala sunt preconizate a avea loc zilnic (acest aspect va fi stabilit in etapa de implementare) si vor avea o durata de aprox.1h30min. Pedagogii de Lb.Romana si Matematica vor elabora programele de invatamant in functie de nivelul de cunostinte al copiilor, iar daca va fi necesar, se vor organiza mai multe grupe in functie de nivelul de cunostinte al copiilor. Pentru atelierele de educatie remediala vor fi achizitionate culegeri si manuale de limba romana si matematica precum si dictionare explicative si diferite materiale consumabile. Organizarea unui program de mentorat cu modele de viata care pot inspira copiii din CEA Evaluarea, stabilirea si actualizarea nevoilor de invatare si dezvoltare ale copiilor implicati in activitatile educationale si remediale, specifice CEA Argetoaia. Pe parcursul activitatilor se va derula procesul de evaluare, stabilire si actualizare a nevoilor de invatare si dezvoltarea ale copiilor implicati in activitatile educationale si remediale, specifice CEA Argetoaia. Etapa consta in dezvoltarea si actualizarea planurilor individuale de invatare si dezvoltare, in raport cu nevoile si potentialul copiilor, beneficiari ai CEA Argetoaia. Activitatea va fi realizata de echipa CEA Argetoaia. Activitatile educationale vor fi dezvoltate in raport cu nevoile de dezvoltare si invatare ale copiilor, astfel incat, acestia sa deprinda abilitati, aptiudini, sa-si descopere talentele si sa devina mai motivati sa ramana in scoala. Fundatia Policy impreuna cu Liderul vor monitoriza procesul evaluarii nevoilor de invatare si dezvoltare al copiilor din CEA Argetoaia, care se va concretiza in planul personalizat de invatare si dezvoltare. u atelierele de educatie remediala la Limba Romana si Matematica, Parteneri implicaţi FUNDATIA WORLD VISION ROMANIA, ŞCOALA PROFESIONALĂ "CONSTANTIN ARGETOIANU", FUNDATIA "POLICY CENTER FOR ROMA AND MINORITIES", COMUNA ARGETOAIA Rezultate previzionate Rezultatul #3 Amplasamente Sediu derulare activitati Policy Center for Roma and Minorities str. Sos. Giurgiului, nr. 78, Jilava, jud. Ilfov, România Sediu derulare activitati partener Comuna Argetoaia str. Comuna Argetoaia, Sat Argetoaia, Argetoaia, jud. Dolj, România Sediu derulare activitati partener Scoala Costantin Argetoianu str. Comuna Argetoaia, Sat Argetoaia, Argetoaia, jud. Dolj, România Sediu derulare activitati Lider Fundatia World Vision Romania str. Str. Rotasului, nr. 7, Sector 1, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România

6

Titlu subactivitate SA 1.4 Activitati de implicare a parintilor: derularea "Scolii Parintilor" Detaliere subactivitate Programul „Scoala Parintilor” este un program de educatie parentala, organizat pe 10 sesiuni care ofera oportunitati de invatare non-formala, pentru imbogatirea cunostintelor, abilitatilor si competentelor parentale. Programul pe care il propunem reprezinta o modalitate de a sustine informarea parintilor, precum si dezvoltarea unor comportamente si atitudini echilibrate ale acestora fata de copiii lor. Programul „Scoala Parintilor” se adreseaza tuturor parintilor copiilor inscrisi in activitatile educationale dar si celorlalti beneficiari adulti si se realizeaza prin intermediul intalnirilor de grup lunare, in functie de caracteristicile grupului de parinti si pe baza unei analize de nevoi. Sesiunile de educatie parentala (10 sesiuni a cate 2 ore fiecare) sunt sustinute de catre expertul coordonator al activitatilor educationale si de specialistul in educatie parentala, impreuna cu asistentii medicali/doctorii implicati in proiect, pentru modulul de sanatate, cu educatori pentru modulul de educatie, si cu sprijinul psihoterapeutului, pentru modulul protectia si participarea copiilor. Aceste activitati (20 de ore) se realizeaza prin impartasirea de competente parentale pozitive intre parinti si profesionisti, intr-un cadru prietenos si relaxant, planificate pe durata unui an scolar pentru mai multe grupe de parinti (grupa de parinti este formata din mimin 10 – maxim 15 parinti pentru a crea un cadru prietenos si de invatare neconditionata pentru parinti), cu scopul de construi si o retea comunitara de sprijin intre parinti pentru a se ajuta reciproc la nevoie. Sesiunile se vor desfasura o data pe saptamana, iar pentru a impacta parintii care participa si a celelalte tipuri de servicii livrate prin proiect si, de asemenea, pentru integrarea interventiei, programarea sesiunilor va fi facuta in stransa legatura cu programul de formare profesionala, astfel ca la sfarsitul orelor de formare, parintii sa participe la sesiuni de educatie parentala. Sesiunile de educatie parentala vor avea loc in acelasi spatiu in care se vor organiza activitatile educationale si vor fi sustinute de un specialist in domeniu care, ulterior, in functie de nevoile exprimate de parinti, va dezvolta sesiuni tematice privind crestere si dezvoltarea copiilor, interactiunea cu acestia, drepturile copiilor etc. Obiectivul sesiunilor il reprezinta intelegerea treptata a felului in care parintii isi pot educa sanatos copiii si pot construi relatii puternice si armonioase cu acestia. Toti parintii copiilor inclusi in activitatile educationale vor fi informati cu privire la posibilitatea de a participa la sesiunile de educatie parentala Programul de educatie parentala : 1. Tema : Cum sa devin un parinte bun. Metode / instrumente pentru desfasurarea sesiunii : In cadrul acestei sesiuni parintii participanti vor discuta despre ce inseamna sa fi parinte, care sunt abilitatile necesare, etc. In cadrul activitatilor de cunoastere se vor folosi metode non-formale. - 2 ore 2. Tema : Educatia ca mijloc de reusita – prezentarea unor exemple pozitive care pot actiona ca modele. Metode / instrumente pentru desfasurarea sesiunii : Se vor viziona filme documentare si vor avea loc dezbateri dupa vizionare. - 2 ore 3. Tema : Educatia ca mijloc de reusita – prezentarea unor exemple pozitive care pot actiona ca modele. - 2 ore 4. Tema :Cum putem lupta impotriva discriminarii? Metode / instrumente pentru desfasurarea sesiunii: In cadrul acestei sesiuni se va urmari familiarizarea parintilor cu ceea ce reprezinta discriminarea si cum poate fi combatuta. De asemenea, se vor prezenta metode si instrumente de combaterea a tuturor formelor de discriminare. Se vor folosi metode non-formale de promovarea a non-discriminarii. 2 ore 5. Tema :Comunicarea dintre parinti si copii – cheia reusitei copilului? Metode / instrumente pentru desfasurarea sesiunii: Prin diferite instrumente si metode educatorul parental va incerca sa descopere impreuna cu parintii participanti nevoia de cunoastere a copilului. Care sunt abilitatile copilului? Cum putem ii putem sprijini pe copii in a face alegeri conform abilitatilor lui? 2 ore 6. Tema : Comunicarea dintre parinti si copii – cheia reusitei copilului? Metode / instrumente pentru desfasurarea sesiunii: Se va urmari cresterea implicarii parintilor prin prezentarea si realizarea unor activitati: programul zilnic al elevului, cum il putem ajuta la teme chiar daca nu ne pricepem, igiena personala, asumarea responsabilitatilor, recompense/ sanctiuni, anturajul copilului; 2 ore 7. Tema : Violenta domestica – influenta asupra copilului. Metode / instrumente pentru desfasurarea sesiunii: Prezentarea efectelor violentei asupra copilului indiferent de forma acesteia. 2 ore 8. Tema : Educatie sexuala. Metode / instrumente pentru desfasurarea sesiunii: Sesiunea va fi sustinuta de catre un specialist in domeniu care va fi invitat; sesiunea va aborda rolul, metodele si importanta implicarii parintilor in educatia sexuala a copiilor. 2 ore 9. Tema : Sanatatea copilului si a familiei. Metode / instrumente pentru desfasurarea sesiunii : Sesiunea va fi susinuta de care medicul de familie, iar obiectivul este acela ca parintii: sa recunoasca comportamentele sanatoase si comportamentele de risc relationate nutritiei, vaccinarii, dezvolatii fizice si emotionale; sa identifice rolul activitatii fizice si al odihnei in mentinerea sanatatii copilului si familiei; sa aplice corect normele igienico-sanitare de prevenire si tratare a bolilor; sa recunoasca responsabilitatile pe care le are ca parinte pentru accesarea serviciilor medicale; sa utilizeze strategii, metode si tehnici eficiente de implementare a unui stil de viata sanatos; 2 ore 10. Tema : Protectia si Participarea Copilului. Metode / instrumente pentru desfasurarea sesiunii: In cadrul acestei teme sustinute de specialistul de educatie parentala, sesiunile vor viza teme precum : Sunt un parinte bun, dar imi doresc sa devin un parinte grozav pentru copilul meu!; Copilul meu are nevoie de limite si disciplina! Actionez intotdeauna in acest sens; Parerea copilului meu conteaza! Am intotdeauna rabdare sa-l ascult?; Copilul meu are drepturi. Cum le apar si cine ma sustine in acest demers? 2 ore Rezultatul asteptat al acestor activitati este acela de a apropia pe de o parte parintii de scoala, iar pe de alta parte, parintii de elevi. Dată start 16 Noiembrie 2018 Dată încheiere 15 Iulie 2021

7

Parteneri implicaţi ŞCOALA PROFESIONALĂ "CONSTANTIN ARGETOIANU", FUNDATIA WORLD VISION ROMANIA Rezultate previzionate Rezultatul #4 Amplasamente Sediu derulare activitati partener Scoala Costantin Argetoianu str. Comuna Argetoaia, Sat Argetoaia, Argetoaia, jud. Dolj, România Sediu derulare activitati Lider Fundatia World Vision Romania str. Str. Rotasului, nr. 7, Sector 1, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România Titlu subactivitate SA.1.5 Sprijinirea accesului la invatamantul secundar printr-un program de promovare a voluntariatului adresat elevilor din comuna Argetoaia Detaliere subactivitate Subactivitatea 1.5 reprezinta un program de burse scolare sociale cu o valoare adaugata, prin oferirea lunara a unui pachet de activitati de asistenta psihopedagogica, sociala, si vocational-antreprenoriala pentru elevii de liceu din comuna Argetoaia, care provin din familii in situatii de risc si excluziune sociala. Programul este pilotat de catre Lider din anul 2008, si prin intermediul acestuia, peste 1000 de copii din mediul rural, care nu isi puteau continua studiile liceale din cauza lipsei de sustinere financiara, au fost sprijiniti sa mearga la liceu. Programul din proiect urmareste sprijinirea copiilor si a tinerilor din comuna Argetoaia pe durata unui ciclu de invatamant de trei ani in vederea finalizarii studiilor vocationale/liceale. In viziunea Liderului, bursele scolare din acest program destinate tinerilor vulnerabili sunt o necesitate pentru ca acestia sa poata finaliza in primul rand invatamantul obligatoriu de 10 clase, si apoi liceul (12 clase) pentru a se putea integra pe piata muncii. Prin acest program se creeaza oportunitati de dezvoltare si angajabilitate pe piata muncii pentru tineri, se deschide accesul spre invatamantul superior, si o viata mai buna pentru copiii si tinerii din mediul rural, care pot rupe cercul saraciei construind un viitor mai bun alaturi de familia lor, cu sprijin asistat. Obiectivul general al programului il reprezinta reducerea parasirii timpurii a scolii prin masuri integrate de prevenire si de asigurare a oportunitatilor egale pentru elevii care provin din familii in risc de saracie si excluziune sociala, cu accent pe elevii apartinand minoritatii roma. Obiectivele specifice ale programului sunt: 1. Prevenirea abandonului scolar, a segregarii si marginalizarii copiilor comuna Argetoaia care provin din familii in risc de saracie si excluziune sociala, prin sustinerea acestora pentru a-si continua educatia la licee si scoli profesionale. 2. Sprijinirea elevilor de liceu pentru obtinerea unor rezultate scolare bune. 3. Dezvoltarea aptitudinilor de munca si a abilitatilor antreprenoriale pentru elevi Grupul tinta vizat de S.1.5 este format din elevi de clasa. a VIII a din ciclul gimnazial si de clasa a IX a aflati la liceu sau scoala profesionala cu rezultate scolare bune, care se incadreaza in criteriile de eligibilitate din prezenta cerere de finantare. Metodologia de selectie va fi anuntata in cadrul sesiunilor de informare sus-mentionate. Subactivitatea 1.5 va consta in urmatoarele actiuni specifice: 1. Identificarea, impreuna cu organizatiile partenere, a elevilor care au nevoie de sprijin financiar suplimentar si asistenta pentru a le facilita accesul catre urmatorul ciclul de invatamant (liceu/sc.profesionala). Identificarea si recrutarea potentialilor beneficiari de burse se va derula prin intermediul sesiunilor de informare. In vederea selectarii beneficiarilor de burse, pe langa respectarea criteriilor de eligibilitate, vor fi luate in considerare si urmatoarele aspecte: istoricul performantelor scolare, angajamentul scris al parintilor de a-si incuraja si sprijini copiii sa isi continue studiile si motivatia si angajamentul scris al elevilor de a-si continua studiile. Astfel, in ceea ce priveste dosarele de inregistrare in proiect ale acestora, pe langa documentele sus-mentionate, elevii vor trebui sa ataseze si recomandari din partea profesorilor si documente din care sa reiasa situatia scolara. 2. Consiliere sociala pentru copiii selectati si parintii acestora, pe baza criteriilor, in ceea ce priveste responsabilitatile lor in acest program. Atat elevii inscrisi in programul de burse, cat si parintii/tutorii acestora vor fi informati si consiliati. 3. Activitati lunare de monitorizare a performantelor scolare ale elevilor. Coordonatorul componentei de educatie, cu ajutorul facilitatorilor comunitari, va monitoriza evolutia si performanta scolara a elevilor inscrisi in program, precum si participarea acestora la ore. 4. Facilitarea accesului la activitati de imbunatatire a competentelor lingvistice. Saptamanal sau bilunar, pedagogul in limba engleza va organiza sesiuni de lucru cu participantii la programul de burse in vederea imbunatatirii competentelor lingvistice. 5. Oferirea unui pachet de activitati de consiliere individualizat (consiliere sociala, orientare vocationala si dezvoltare abilitati de viata independenta) pentru elevi. Aceasta activitate va fi sustinuta de urmatorii experti: psihoterapeut si expert orientare si consiliere profesionala. 6. Organizarea atelieror de grup (temele abordate vor fi: Autocunoastere si dezvoltare personala, Comunicare si abilitati sociale, Managementul informatiilor si al invatarii, Planificarea carierei si Calitatea stilului de viata). Activitatea va fi sustinuta de expertul psihoterapeut impreuna cu expertul in orientare si consiliere profesionala. Atelierele se vor desfasura cu participarea tuturor elevilor inscrisi in program, inclusiv a elevilor inscisi in programul de mentorat in vederea urmaririi unei cariere in domeniul medical. 7. Organizarea trimestriala a unor activitati culturale si de recreere pentru elevii bursieri, pe teme de mediu, interculturalitate, etc. Activitatea va include organizarea a 3 mici excursii pentru elevii participanti la programele de burse, in vederea vizionarii de spectacole culturale sau pentru alte activitati recreationale. 8. Crearea de oportunitati de voluntariat si implicare in proiecte sociale/antreprenoriale pentru elevii bursieri. Elevii inscrisi in programele de burse vor fi implicati si incurajati sa participe la activitatile derulate cu elevii mai mici. Astfel, ocazional, acestia vor fi invitati sa participe la activitatile Clubului de Educatie Alternativa pentru a vorbi copiilor mai mici, sau pentru a participa la diverse activitati: celebrarea

8

zilei cititului cu voce tare, activitati de ecologizare a comunitatii, ateliere de creatii manuale etc. Participarea elevilor din programul de burse la programe de voluntariat va fi premiata in cadrul proiectului. Astfel, anual, vor fi acordate premii pentru 3 copii se implica cel mai mult, ca voluntari in activitatile proiectului - premiul I - produse in val de 2500 lei ; premiul II - 1300 ; premiul III – 600. 9. Acordarea unui sprijin financiar in valoare de 100 lei/lunar care contribuie la acoperirea completarii costurilor reale pentru sustinerea lunara a unui copil de la sat pentru a merge la liceu, respectiv - transport, internat, chirie, masa, carti, rechizite, haine,etc. 10. Activitati de colaborare si capacitare pentru consolidarea mecanismului de colaborare interinstitutional (DGASPC/SPAS – ISJ - Licee-Scoli – CJRAE - Directia de tineret - Biblioteci- APL) pentru sprijinirea elevilor vulnerabili. Programul contribuie de asemenea intr-o mare masura la facilitarea tranzitiei tinerilor catre o viata independenta, acces pe piata muncii si catre invatamantul superior. Dată start 16 Decembrie 2018 Dată încheiere 15 Iulie 2021 Parteneri implicaţi FUNDATIA WORLD VISION ROMANIA Rezultate previzionate Rezultatul #5 Amplasamente Sediu derulare activitati Lider Fundatia World Vision Romania str. Str. Rotasului, nr. 7, Sector 1, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România

A.2. Activitati de sprijin pentru accesul și menținerea pe piața muncii Dată start 16 Iulie 2018 Dată încheiere 15 Iulie 2021 Durată 37 Luni Titlu subactivitate SA 2.1 Identificarea, implicarea si mentinerea legaturii cu grupul tinta in activitatile specifice destinate insertiei socioprofesionale, inclusiv coordonare si monitorizare Detaliere subactivitate Organizarea campaniilor de informare specifice Recrutarea potentialilor beneficiari ai masurilor integrate de ocupare se va face atat in baza referirii si a Planului individual de interventie realizat de catre echipa multidisciplinara a CCAI, cat si in urma campaniilor de informarea specifice realizate in comunitati. Campaniile de informare se vor realiza periodic, in functie de oportunitatile perioadei specifice de implementare, cum ar fi prezentarea cursurilor de formare care se vor desfasura in perioada urmatoare, oportunitatile de angajare sau de efectuare de stagii de ucenicie etc. Astfel, facilitatorii comunitari, impreuna cu specialistii de ocupare si de comunicare, vor organiza sesiuni comunitare de informare cu privire la masurile integrate de ocupare in toate sat Argetoaia, urmand ca apoi, cei care doresc sa participe in program, sa intre in procesul de evaluare a nevoilor specifice realizat de catre expertii CCAI. Participarea la masurile integrate de ocupare oferite prin proiect se va face in baza unei analize a nevoilor specifice, la recomandarea specialistilor CCAI si a Planului de Interventie stabilit si asumat impreuna cu beneficiarul, si in baza unui dosar de inregistrare, a carui componenta va fi stabilita de expertii proiectului, in conformitate cu legislatia si instructiunile in vigoare. Vor fi organizate min. 10 astfel de evenimente de informare, si vor fi informate cu privire la proiect peste 600 persoane din comuna Argetoaia. In urma analizei chestionarelor de preselectie, vor fi recrutate si inregistrate in proiect un numar de min. 375 persoane (adulti) apartinand grupurilor vulnerabile. Stabilirea planului individual de interventie integrata in domeniul ocuparii Ulterior actiunilor derulate in vederea informarii, selectiei, inregistrarii beneficiarilor in grupul tinta si stabilirii planului de interventie, expertii in consiliere si mediere profesionala (CAIES) vor realiza o evaluare detaliata a nevoilor specifice si vor stabili un plan de masuri integrate de ocupare. Aceste masuri, agreate si asumate de catre beneficiar, vor urmari directionarea acestuia catre serviciile de orientare si consiliere vocationala, mediere pentru accesarea unui loc de munca, stagii de ucenicie sau programele de formare oferite prin intermediul acestui proiect. Dată start 16 Iulie 2018 Dată încheiere 15 Iulie 2021 Parteneri implicaţi FUNDATIA WORLD VISION ROMANIA, ASOCIAŢIA - CENTRUL DE ANALIZĂ ŞI INOVARE ECONOMICO SOCIALĂ

9

Rezultate previzionate Rezultatul #6 Amplasamente Sediu derulare activitati partener CAIES str. Calea Giulesti, nr. 23, ap. 17, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România Titlu subactivitate SA 2.2 Furnizarea unor servicii de orientare, consiliere si mediere profesionala in vederea insertiei pe piata muncii a membrilor grupului tinta Detaliere subactivitate Activitatea de consiliere si mediere profesionala va fi derulata pe toata perioada proiectului si va fi livrata beneficiarilor care au optat si si-au asumat participarea conform Planulului individual de interventie, inclusiv in domeniul ocuparii. A2.2 va fi in responsabilitatea partenerului CAIES. Masurile de ocupare vor fi livrate de expertii in consiliere si orientare profesionala si cei in mediere si integrare pe piata muncii. Modalitatea de implementare va consta in mai multe etape, astfel: organizarea si derularea unor sesiuni colective de informare si consiliere profesionala, livrarea serviciilor de consiliere si mediere individuala si contactarea angajatorilor in vederea realizarii stagiilor de ucenicie. Intalnirile de consiliere si mediere colective vor fi livrate unor grupuri formate din maximum 20 beneficiari, vor fi interactive si vor avea urmatoarele obiective: insusirea metodelor si tehnicilor de cautare a unui loc de munca, imbunatatirea abilitatilor de comunicare pentru prezentarea la interviuri de angajare, informarea cu privire la dinamica pietei muncii, cu accent pe arealul localitatii respective, dezvoltare personala si consiliere motivationala. Sesiunile de consiliere si mediere individuale vor avea ca obiective: clarificarea/ definirea optiunilor profesionale, exersarea/dezvoltarea abilitatilor de comunicare si prezentare, identificarea si depasirea/ solutionarea unor eventuale blocaje personale (ex. incredere in sine scazuta) sau blocaje care tin de contextul in care beneficiarul traieste (ex. copii mici in ingrijire, unic responsabil pentru mentinerea gospodariei). Metodologia specifice de implementare a Subactivitatii 2.2, precum si intrumentele de lucru si livrabilele aferente activitatii de consiliere si mediere profesionala, vor fi stabilite in cadrul intalnirii de instruire si vor consta in planuri individuale de consiliere, in care va putea fi urmarita interventia realizata de-a lungul proiectului. 375 persoane din grupul tinta vor beneficia de masuri integrate de ocupare precum informarea, orientarea, consilierea si medierea profesionala; dintre acestia, 90 (24%) vor fi persoane care apartin etniei rome si cel putin 150 (40%) vor fi femei. De asemenea, organizatiile partenere se vor asigura sa includa in randul beneficiarilor de masuri de ocupare, 5 persoane cu dizabilitati ce au dificultati in desfasurarea activitatii de la locul de munca si care nu beneficiaza de ajutorul nici unei persoane sau masuri de acompaniere. Vor fi contactati cel putin 45 angajatori, in vederea acordarii a 45 subventii a cate 900 lei/luna in vederea incadrarii in munca a beneficiarilor din grupul tinta. Activitatile la care vor participa beneficiarii si serviciile primite de acestia vor fi documentate in planul individual de interventie, acesta actualizandu-se pe toata durata interventiei. Expertii in consiliere si mediere profesionala vor mentine legatura cu persoanele care dobandesc un loc de munca, urmare a participarii la masurile de ocupare, chiar si dupa incetarea calitatii de participant la proiect a acestora si vor oferi in continuare asistenta si consiliere pentru a ajuta beneficiarii sa-si mentine locul de munca. Astfel, cel putin 25% dintre persoanele care vor dobandi un loc de munca il vor mentine 6 luni de la incetarea calitatii de participant in proiect. Dată start 16 Septembrie 2018 Dată încheiere 15 Ianuarie 2019 Parteneri implicaţi FUNDATIA WORLD VISION ROMANIA, ASOCIAŢIA - CENTRUL DE ANALIZĂ ŞI INOVARE ECONOMICO SOCIALĂ Rezultate previzionate Rezultatul #7 Amplasamente Sediu derulare activitati partener CAIES str. Calea Giulesti, nr. 23, ap. 17, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România Titlu subactivitate SA 2.3 Derularea programelor de formare profesionala prin participarea la cursuri si stagii de ucenicie Detaliere subactivitate Organizarea si pregatirea programelor de formare profesionala Derularea propriu zisa a activitatii de formare profesionala se va desfasura in directa concordanta cu activitatea de consiliere a beneficiarilor si se vor urmari: 1. Identificarea competentelor profesionale dobandite pana in momentul inscrierii si 2. furnizarea de cursuri de calificare conform cerintelor pietei muncii zonale si a potentialelor oportunitati din regiunea de implementare a proiectului. Activitatea de formare profesionala va avea in vedere, pe de o parte, organizarea cursurilor teoretice conform metodologiei ANC, precum si derularea stagiilor de ucenicie si practica. Subactivitatea 2.3 va debuta cu pregatirea dosarului si a caietului de sarcini pentru subcontractarea serviciilor specifice de formare profesionala si a programelor de ucenicie, urmarind cerintele specifice metodologiei ANC, a legislatiei in vigoare privind ucenicia si respectarea

10

normelor specifice privind achizitiile publice. Contractarea si livrarea cursurilor de formare Cursurile propuse (servicii formare profesionala subcontractate) pentru a fi livrate vor fi de calificare, nivel I, cu un total de 360 ore si/sau calificare nivel II, cu un total de 720 ore, iar desfasurarea cursurilor se va face in 2 etape: pregatire teoretica si practica. In specificatiile tehnice pentru subcontractarea cursurilor de calificare, solicitantul va stabili urmatoarele cerinte: pregatirea teoretica se poate realiza intr-o sala de curs dotata corespunzator prin proiect, din cadrul spatiilor amenajate prin proiect; grupele de cursanti vor beneficia de 120 de ore de teorie pentru cursurile de nivel I si 240 ore pentru cursurile de calificare nivel II (nu mai mult de 5 ore/zi) si vor fi livrate de lectori pentru care se va solicita o vasta experienta in domeniul formarii profesionale si/sau in domeniul cursului livrat. Pregatirea teoretica va fi intercalata cu cea practica (pregatirea practica avand o durata de 240 ore pentru nivel I si 480 ore pentru cursurile de nivel II) care se va desfasura in parteneriat cu firme din fiecare domeniu sau, dupa caz, in cadrul unor ateliere/ laboratoare/ spatii echipate si utilate corespunzator care vor fi aprobate de catre solicitant. In etapa de subcontractare a programelor de formare profesionala, se va pune un accent deosebit pe calitatea serviciilor livrate. Astfel criteriile si procedurile de selectie a furnizorului/furnizorilor vor urmari: continutul curriculei si al programei de pregatire, existenta si dotarea spatiilor pentru formarea teoretica si a atelierelor/laboratoarelor/spatiilor pentru instruirea practica, resursele necesare derularii cursului, experienta furnizorului de formare, rezultatele activitatilor anterioare si parteneriatele cu firmele de profil care pot asigura componenta practica. Astfel, in vederea atribuirii contractului de servicii, vor fi evaluate: resursele didactice - programa de formare, numarul de participanti la formare, modalitatea de structurare a grupelor de cursanti, mijloacele si metodele folosite pentru formarea competentelor ; resursele materiale - dotari, echipamente, materiale; resursele umane - formatorii implicati in programul de formare; acestia tebuie sa aiba, pe langa o pregatire pedagogica corespunzatoare programei de pregatire si o pregatire pedagogica specifica formarii profesionale a adultilor; modalitatea de solicitare a feed-back-ului. Cel putin 250 persoane din randul beneficiarilor inscrisi in proiect vor beneficia de programe de formare profesionala de calificare precum: cursuri calificare nivel I : Lucrator in tricotaje confectii, 360 ore, cod NC: 7433.1.4, Tractorist, 360 ore, cod NC: 8331.1.1, Ajutor mecanic auto, 360 ore, cod NC: 7231.1.1, Parchetar, 360 ore, cod NC: 7132.1.2, Lucrator in comert, 360 ore, cod NC: 5220.1.1; cursuri calificare nivel II : Coafor, 720 ore, cod NC: 5141.2.2, Zidar, pietrar, tencuitor, 720 ore, cod NC: 7122.2.1, Mozaicar montator placaje, 720 ore, cod NC: 7132.2.1, Electrician constructor, 720 ore, cod NC: 7137.2.1, Bucatar, 720 ore, cod NC: 5122.2.1. Participarea la programele de formare profesionala continua le va permite acestora facilitarea accesului pe piata muncii. Grupele vor fi formate din maximum 25 persoane care vor primi sprijin constand in transport pentru a se deplasa in eventualitatea derularii pregatirii practice in afara comunitatii. In baza unei metodologii de acordare a subventiilor care va contine criterii de eligibilitate, vor fi acordate subventii financiare pentru participantii la formare in valoare de : 55 lei/ora – pentru participantii cursurilor de nivel II si 5lei/ora pentru participantii cursurilor de nivel 1. Printre modulele specifice cursurilor de calificare vor fi inserate si module de identificare si constientizare a fenomenului discriminarii. Contractarea si livrarea stagiilor de ucenicie si de practica In baza caietului de sarcini si a metodologiei de subcontractare stabilite anterior, Liderul va achizitiona serviciile specifice de formare profesionala sub forma unor stagii de ucenicie la potentiali angajatori, prin respectarea OG nr. 129/2000 privind formarea profesionala a adultilor, pentru calificarile care vor fi stabilite ulterior, in limita numarului de locuri asumate prin proiect, respectiv. Astfel, serviciile de formare profesionala prin ucenicie pot fi achizitionate fie direct de la operatorii economici identificati de catre echipa de proiect, fie prin intermediul furnizorilor de formare profesionala subcontractati pentru livrarea cursurilor certificate care, astfel, pot stabili parteneriate cu potentiali angajatori cu ajutorul carora sa asigure continuitate in dezvoltarea competentelor si abilitatilor specifice pentru cursantii certificati. In vederea semnarii acordurilor de parteneriat/ contractelor de subcontractare pentru asigurarea stagiilor de ucenicie, angajatorii vor fi informati cu privire la obligativitatea de a mentine locurile de munca subventionate cel putin 6 luni de la finalizarea perioadei pentru care vor fi primit subventia. Pe parcursul proiectelor vor fi derulate 15 stagii de ucenicie aferente cursurilor de calificare nivel I, pe durata a 12 luni, 8 ore/zi, conform Legii 179/2013 pentru modificarea Legii nr. 279/2005. Stagiile de ucenicie vor fi monitorizate periodic de catre expertul in formare profesionala din partea solicitantului, iar angajatorii vor beneficia de o subventie de min. 900 lei/luna/stagiu. Expertii in mediere vor mentine legatura cu angajatorii si cu participantii stagiilor de practica cel putin 6 luni dupa finalizarea primirii ajutorului financiar. Activitatile la care vor participa beneficiarii si serviciile primite de acestia vor fi documentate in planul individual de interventie, acesta actualizandu-se pe toata durata interventiei. 265 persoane vor beneficia de servicii de formare profesionala continua (cursuri si stagii de ucenicie), din care 50 (27%) vor apartine etniei rome; din acestia: 250 persoane vor beneficia de servicii de programe de FPC tip calificare si vor fi instruite in strategii antidiscriminatorii si 15 persoane vor beneficia de stagii de ucenicie. In urma derularii activitatilor de formare profesionala, se estimeaza ca aprox. 80% dintre participanti vor dobandi un certificat de calificare, respectiv 225 persoane, din care 50 persoane apartin etniei rome. In vederea informarii si constientizarii personalului din serviciile publice si a reprezentantilor massmedia cu privire la importanta formarii continue vor fi organizate si derulate 3 campanii de informare. 2 evenimente vor fi organizate in mun. Craiova si 1 eveniment in Bucuresti.” De asemenea, se solicită și deblocarea secțiunilor de mai jos pentru reconstituirea completă a subactivității SA 2.3, astfel: Amplasamente Sediu derulare activitati partener CAIES - Str. Ionel Perlea, nr.10, Municipiul Bucuresti, Municipiul Bucuresti, România Sediu derulare activitati Lider Fundatia World Vision Romania - Str. Rotasului, nr. 7, Municipiul Bucuresti, judetul Bucuresti, România Rezultate Subactivitate 2.3: Indicatori de rezultat imediat ID 4S37.1. Persoane ... care dobandesc o calificare ... din zona rurala=225 (participanti la cursuri de formare si beneficiari ai stagiilor de ucenicie) ID 4S37.2. Persoane ... care dobandesc o calificare ... din care: roma=50 Cantitative a) min.10 programe de FPC de tip calificare subcontractate b)

11

265 persoane vor beneficia de servicii de FPC (cursuri si stagii de ucenicie), din care peste 50 romi; din acestia: c) 250 persoane vor beneficia de servicii de programe de FPC tip calificare si vor fi instruite in strategii antidiscriminatorii d) 15 beneficiari si stagiilor de ucenicie; e) 225 (85% dintre participantii la FPC) vor dobandi o calificare, din care 50 apartin etniei Roma; f) 15 parteneriate incheiate cu angajatori pt derularea a 15 stagii de ucenicie g) 15 beneficiari ai stagiilor de ucenicie h) 109 beneficiari care au obtinut un loc de munca, din care 25 romi a) 45 subventii a cate 900 lei/luna acordate angajatorilor pt incadrarea in munca a beneficiarilor din grupul tinta. b) 3 campanii de informare si constientizare a personalului din serviciile publice si a reprezentantilor mass-media cu privire la importanta si rolul parteneriatului public-privat in dezvoltarea masurilor de ocupare. Calitative a) Cresterea niv. de orientare si calificare profesionala a 375 beneficiari care participa Rezultate previzionate la programele de FPC. b) Promovarea importantei programelor de calificare, corelate cu standardele internationale, cu nevoile pietei dinamice a muncii si cerintele de competitivitate. c) Stimularea motivatiei individuale a beneficiarilor de a invata. d) Consolidarea structurilor institutionale si a parteneriatelor in formare profesionala. Dată start 16 Octombrie 2018 Dată încheiere 15 Iulie 2021 Parteneri implicaţi FUNDATIA WORLD VISION ROMANIA, ASOCIAŢIA - CENTRUL DE ANALIZĂ ŞI INOVARE ECONOMICO SOCIALĂ Rezultate previzionate Rezultatul #8 Amplasamente

A.3. Susținerea si promovarea antreprenoriatului in comunitate, inclusiv a ocupării pe cont-propriu Dată start 16 Iulie 2018 Dată încheiere 15 Iulie 2021 Durată 37 Luni Titlu subactivitate SA 3.1 Identificarea, implicarea si mentinerea legaturii cu grupul tinta in activitatile specifice destinate sustinerii dezvoltarii antreprenoriatului rural, inclusiv coordonare si monitorizare Detaliere subactivitate Activitatea de sprijiire si promovare a antreprenoriatului are ca grup tinta 2 categorii generale de beneficiari, respectiv tinerii (inclusiv tineri aflati in sistemul de invatamant) si alti potentiali antreprenori din categorii vulnerabile. Pentru atragerea si implicarea potentialilor beneficiari, vor fi realizate doua tipuri de actiuni, respectiv: sesiuni locale de informare si vizite de studiu. Sesiunile locale de informare vor fi organizate de catre coordonatorul activitatii A3 impreuna cu expertul comunicare si vor avea ca scop promovarea oportunitatilor proiectului in acest domeniu si a bunelor practici, atat din comunitatea locala, cat si din alte comunitati. Vor fi organizate, in primii doi ani ai proiectului, cate 2 astfel de sesiuni in fiecare sat, urmand ca cei interesati sa dezvolte o initiativa antreprenoriala sa fie implicati intr-un program integrat de dezvoltare a competentelor specifice si asistenta. In cadrul intalnirilor de promovare a componentei antreprenoriale, cele 555 de persoane vor primi informatii detaliate referitoare la programul integrat de dezvoltare a competentelor antreprenoriale si despre posibilitatea de a putea primi finantare pentru initerea unei afaceri prin intermediul Schemei de minimis. Pe parcursul celor 3 ani de implementare a proiectului se vor realiza 2 vizite de studiu care vor viza experiente diferite in domeniul dezvoltarii economice rurale (ex. mestesuguri), dintre care una destinata tinerilor. Scopul acestor vizite de studiu este de motivare a persoanelor din grupul tinta pentru a dezvolta initiative antreprenoriale si de a face schimb de informatii practice cu antreprenorii vizitati. La fiecare vizita de studiu vor participa cate 15 beneficiari, alaturi de membri ai echipei de proiect, selectati in functie de interesul aratat in cadrul sesiunilor de informare si inregistrarii in proiect. Mentinerea legaturii cu grupul tinta va fi in responsabilitatea expertului in domeniul antreprenoriatului, care este responsabil si cu monitorizarea implicarii beneficiarilor in proiect, atat in ceea ce priveste accesarea programului integrat de dezvoltare a competentelor antreprenoriale si participarea la vizitele de studiu, cat si in accesarea schemei de minimis si monitorizarea implementarii planurilor de afacere. Dată start 16 Iulie 2018 Dată încheiere 15 Iulie 2021 Parteneri implicaţi FUNDATIA WORLD VISION ROMANIA

12

Rezultate previzionate Rezultatul #9 Amplasamente Sediu derulare activitati Lider Fundatia World Vision Romania str. Str. Rotasului, nr. 7, Sector 1, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România Titlu subactivitate SA.3.2 Dezvoltarea unui centru de tip incubator local de afaceri pentru promovarea, implementarea si sustinerea antrepenoriatului rural Detaliere subactivitate In cadrul proiectului va fi dezvoltat un centru de tip Incubator local de afaceri, care va avea 3 roluri, si anume: oferirea de resurse logistice si informationale (acces internet, sala intalniri si training, acces servicii IT, acces servicii online de specialitate si abonamente specifice, carti de specialitate, facilitare acces informatii specifice, facilitare relatie cu institutiile de specialitate etc.) pentru potentialii antreprenori locali, oferirea unui program integrat de dezvoltare a competentelor antreprenoriale pentru persoanele din grupul tinta interesate sa deschida o afacere (curs formare, asistenta in dezvoltarea unui plan de afacere, informare si asistenta in identificarea de posibile surse de finantare, asistenta si consultanta de specialitate in vederea implementarii de planuri de afacere, vizite de studiu etc.) si administrarea schemei de minimis aferente acestui proiect, prin intermediul careia vor fi finantate un numar de 15 planuri de afacere cu o valoare de maxim 25.000 Euro. In vederea dezvoltarii acestui incubator, Primaria Argetoaia va pune la dispozitie un spatiu care va fi amenajat si dotat prin proiect in conformitate cu cerintele si rolurile pe care acesta le va avea (mobilier, echipamente si infrastructura IT, carti de specialitate etc.). Echipa Incubatorului va avea urmatoarea componenta: 1 coordonator incubator, un expert in domeniul antreprenoriatului, 1 expert in domeniul financiar-economic. Serviciile de asistenta juridica, asistenta contabila si asistenta de marketing vor fi subcontractate, in conformitate cu nevoile specifice. Organizarea unui program integrat de dezvoltare a competentelor antreprenoriale Prin intermediul Incubatorului local de afaceri Liderul va implementa un program integrat de dezvoltare a competentelor antreprenoriale pentru persoanele interesate, program care va fi constituit din: cursuri de formare, asistenta in dezvoltarea de planuri de afacere in vederea aplicarii la Schema de minimis, asistenta pentru infiintarea persoanelor juridice si asistenta si consultanta in implementarea planurilor de afacere. Astfel, se vor desfasura 2 tipuri de cursuri certificate, respectiv: curs de dezvoltare a competentelor antreprenoriale (2 serii a cate 25 participanti) si management de intreprindere sociala (un curs, 25 participanti). Ambele cursuri, a cate 120 de ore fiecare, vor fi organizate astfel incat sa ofere beneficiarilor atat informatii teoretice, cat si abilitati practice, studii de caz si exemple de buna practica. Ca urmare a participarii la curs, fiecare participant va primi certificat de absolvire recunoscut ANC, precum si cate o subventie care va fi conditionata de finalizarea cursurilor si prezentarea lucrarilor finale. Participarea la programul de formare nu va atrage obligativitatea de a participa la schema de ajutor de minimis organizata in proiect. Cei care vor dori sa participe ulterior la Schema de minimis sau vor dori sa-si aprofundeze cunostintele in domeniul antreprenoriatului, vor avea posibilitatea de a accesa un program de asistenta si consultanta pentru dezvoltarea de planuri de afaceri, program care va aborda aspecte precum: analiza de piata si identificare clienti, generare de produse si/sau servicii adaptate nevoilor, marketing si promovare produse, asociere si lanturi de distributie etc. Programul de asistenta va avea doua componente, o componenta de analiza si asistenta la nivel general (intalniri de lucru comune cu antreprenorii/ persoanele interesate) si o componenta de asistenta individualizata pentru fiecare plan de afacere/antreprenor in parte. Un rol important in acest program il vor avea si vizitele de studiu, organizate astfel incat sa prezinte studii de caz relevante pentru dezvoltarea economica a comunitatilor rurale din perspectiva implicarii autoritatilor publice si judetene a utilizarii susteabile a resurselor locale, precum si sa abordeze aspecte ce tin de activitatea curenta a diferitelor tipuri de entitati juridice. In urma asistentei oferite pentru dezvoltarea planurilor de afacere, se vor oferi servicii specifice de asistenta de specialitate pentru infiintarea formelor juridice si obtinerea autorizatiilor necesare, inclusiv sustinerea costurilor aferente, asistenta de care vor beneficia toti membrii grupului tinta care doresc sa participe si sa obtine finantare prin intermediul Schemei de minimis. Serviciile specifice vor fi subcontractate in baza unui caiet de sarcini dezvoltat pe nevoile specifice fiecarui plan de afacere in parte. Din experienta anterioara a parteneriatului, din cei 75 de beneficiari inscrisi initial la cursurile de formare, vor finaliza programul integrat si vor depune planuri de afaceri finale un numar mult mai mic de persoane, respctiv 15 persoane. Cu sprijinul expertilor, prin intermediul Incubatorului se va oferi asistenta si consultanta in implementarea celor 15 planuri de afacere care vor fi finantate prin Schema de miminis, complementar activitatii de monitorizare specifice acestei Scheme. Astfel, parteneriatul va putea urmari in detaliu modalitatea in care se vor implementa planurile finantate si, in acelasi timp, va putea sa intervina si sa sprijine antreprenorii, asigurand o dezvoltare sustenabila a afacerilor. Organizarea unui program integrat de dezvoltare a competentelor antreprenoriale pentru tineri Prin intermediul Incubatorului, la nivelul comunitatii va fi implementat si un program anual integrat de dezvoltare a competentelor antreprenoriale destinat tinerilor, inclusiv tineri aflati inca in sistemul de invatamant si tineri NEET. Acest program se va implementa dupa metodologia firmelor de exercitiu, avand ca obiectiv principal dobandirea abilitatilor necesare dezvoltarii unei afaceri intr-un context realist, dar in acelasi timp sigur, care sa permita tinerilor sa experimenteze si sa invete inclusiv din posibilele greseli. Programul, care pe o perioada de 9 luni va urmari dezvoltarea de planuri de afaceri dupa modelul cursurilor certificate de antreprenoriat si de management si infiintarea de firme virtuale aferente, va oferi posibilitatea tinerilor de a colabora intre ei pe o piata virtuala dezvoltata dupa

13

mecasimele de piata reale si, inclusiv, de a participa la alte programe asemanatoare la nivel judetean sau national. Acest program va fi implementat de expertii Incubatorului local, avand anual ca beneficiari cate 20 de tineri selectati in functie de ideile propuse si de disponibilitatea de implicare si participare. Programul se va finaliza cu o certificare a competentelor dobandite pentru fiecare dintre cei 60 de participanti. Pentru facilitarea accesului la acest program, participantii vor beneficia de o subventie lunara, acordata pe baza unor criterii cum ar fi: prezenta la sesiunile de formare si realizarea cerintelor specifice stabilite conform metodologiei specifice. Anual, la final de program, va fi organizata o sesiune de prezentare a ideilor de afacere, inclusiv evolutia acestora ca firme de exercitiu, sesiune la care vor participa reprezentanti ai autoritatilor publice, reprezentanti ai mediului de afaceri local/regional si alti actori importanti. Acestia vor selecta cele mai bune 5 firme de exercitiu pe care le vor premia cu premii cuprinse intre 1000 si 300 lei (vor fi premiate cele mai bune firme de exercitiu - premiul I-1000 lei, 2 premii a cate 500 lei si 2 premii a cate 300 lei). De asemenea, tinerii care, in urma participarii la acest program, vor dori sa acceseze sprijin financiar prin intermediul Schemei de minimis, vor putea beneficia de sprjininul si asistenta expertilor Incubatorului in acest sens – asistenta juridica pentru infiintarea de firme, asistenta in completarea documentatiei specifice etc. Dată start 16 Octombrie 2018 Dată încheiere 15 Iulie 2021 Parteneri implicaţi FUNDATIA WORLD VISION ROMANIA Rezultate previzionate Rezultatul #10 Amplasamente Sediu derulare activitati Lider Fundatia World Vision Romania str. Str. Rotasului, nr. 7, Sector 1, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România Titlu subactivitate SA.3.3 Organizarea unui concurs al planurilor de afaceri, acordarea si implementarea micro-granturilor Detaliere subactivitate Promovarea Schemei de minimis pentru finantarea afacerilor locale Prin intermediul intalnirilor de informare in comunitate, echipa de proiect (coordonator Incubator, experti antreprenoriat, expert comunicare) va prezenta celor 555 membri adulti ai grupului tinta, oportunitatea posibilitatea de a accesa o finantare nerambursabile in vederea inceperii unei activitati independente prin intermediul Schemei de minimis implementate in cadrul acestui proiect. In urma acestor informari, persoanele interesate vor primi regulamentul Schemei de minimis si documentele aferente, fiind indrumati spre programul de asistenta pentru dezvoltarea planurilor de afacere oferite de catre expertii proiectului. De asemenea, acestia vor fi informati cu privire la toate aspectele obtinerii finantarii: corelarea ideilor de afacere cu nevoile comunitatii, conditii de depunere a cererilor de finantare, criterii de evaluare, componenta cererilor, conditii post-finantare etc. Acordarea micro-granturilor Accesarea Schemei de minimis se va putea face in una din cele 2 etape, o prima etapa, 8 planuri de afacere finantate, la finalul anului 1 de implementare si o a doua etapa, 7 planuri de afaceri finantate, la finalul anului 2 de implementare a proiectului. Astfel, cei care nu pot aplica sau care nu vor obtine finantarea la prima etapa vor fi participa la a doua etapa. Pentru a accesa finantarile, beneficiarii vor intocmi documentatia necesara in conformitate cu regulamentul elaborat si diseminat, documentatie care va fi, ulterior, evaluata atat din perspectiva administrativa, cat si tehnico-financiara. Evaluarea va fi facuta in conform criteriilor si grilelor de evaluare prevazute in regulament de catre o comisie cu un numar impar de membri din care vor face parte atat experti in domeniul antreprenoriatului, cat si reprezentanti ai principalilor actori locali sau judeteni (ex. APL, Camera de Comert, reprezentanti ai mediului de afaceri etc.). Dupa afisarea rezultatelor, pentru fiecare etapa va fi prevazuta o perioada de transmitere si rezolvare a contestatiilor, iar afisarea rezultatelor finale se va face prin mai multe canale (site, mail, sedii parteneri, sediu CCAI/ Incubator). Vor fi intocmite si semnate decizii si contracte de acordare a finantarilor. Sumele aprobate vor fi platite in conturile entitatilor prin intermediul carora vor fi implementate planurile de afaceri, indicate de beneficiarii participanti la activitate. Dupa primirea finantarilor, beneficiarii vor incepe implementarea planurilor de afaceri depuse, conform prevederilor acestora si a bugetelor aferente. Monitorizarea si raportarea afacerilor initiate Dupa acordarea finantarilor, beneficiarii vor intra in programul de asistenta si monitorizare implementat de catre expertii Incubatorului local, avand inclusiv obligatia de a transmite periodic un raport de progres referitor la implementarea activitatilor si utilizarea finantarii. Procedurile de raportare vor fi stabilite prin regulamentul sus-mentionat, si vor fi asumate de beneficiari inainte de primirea finantarilor. De asemenea, beneficiarii ajutorului de minimis vor asigura in cardrul firmelor dezvoltate min. 1 loc de munca, pe care il vor mentine cel putin 18 luni, dintre care 12 luni pe toata durata proiectului si 6 luni ca sustenabilitate, perioada de timp in care vor fi monitorizatei de catre expertii responsabili. Prin intermediul afacerilor create, beneficiarii ajutorului de minimis vor putea aplica si la programul de subventionare pentru crearea de noi locuri de munca sau la programul de ucenicie, in conformitate cu metodologiile specifice. Astfel, beneficiarii care, in calitate de angajatori vor organiza stagii de ucenicie prin proiect, vor trebui sa mentina locurile de munca subventionate pentru inca 12 luni de la finalizarea perioadei pentru care au primit subventia, si vor trebui sa asigure conditiile specifice conform prevederilor Legii nr. 279/2005 si OG nr. 129/2000 si sa declare la AJOFM locurile de munca vacante pentru care organizeaza aceste activitati.

14

Dată start 16 Octombrie 2018 Dată încheiere 15 Iulie 2021 Parteneri implicaţi FUNDATIA WORLD VISION ROMANIA Rezultate previzionate Rezultatul #11 Amplasamente Sediu derulare activitati Lider Fundatia World Vision Romania str. Str. Rotasului, nr. 7, Sector 1, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România

A.4. Sprijinirea dezvoltarii si furnizarii de servicii sociale si medicale Dată start 16 Septembrie 2018 Dată încheiere 15 Iunie 2021 Durată 34 Luni Titlu subactivitate SA 4.1 Identificarea, implicarea si mentinerea legaturii cu grupul tinta in activitatile specifice destinate persoanelor aflate in dificultate Detaliere subactivitate Participarea la masurile integrate de ocupare oferite prin proiect se va face in baza unei analize a nevoilor specifice, la recomandarea specialistilor CCAI si a Planului de Interventie stabilit si asumat impreuna cu beneficiarul, si in baza unui dosar de inregistrare, a carui componenta va fi stabilita de expertii proiectului, in conformitate cu legislatia si instructiunile in vigoare. Vor fi organizate min. 20 astfel de evenimente de informare, si vor fi informate cu privire la proiect peste 600 persoane din comuna Argetoaia. In urma analizei chestionarelor de preselectie, vor fi recrutate si inregistrate in proiect un numar de min. 555 persoane (adulti si copii) apartinand grupurilor vulnerabile. Stabilirea planului individual de interventie integrata in domeniul ocuparii Ulterior actiunilor derulate in vederea informarii, selectiei, inregistrarii beneficiarilor in grupul tinta si stabilirii planului de interventie, asistentul social impreuna cu expertii din echipa de implementare vor realiza o evaluare detaliata a nevoilor specifice si vor stabili un plan de masuri integrate de ocupare. Aceste masuri, agreate si asumate de catre beneficiar, vor urmari directionarea acestuia catre serviciile de orientare si consiliere vocationala, mediere pentru accesarea unui loc de munca, stagii de ucenicie sau programele de formare oferite prin intermediul acestui proiect. Dată start 16 Septembrie 2018 Dată încheiere 15 Iunie 2021 Parteneri implicaţi FUNDATIA WORLD VISION ROMANIA Rezultate previzionate Rezultatul #12 Amplasamente Sediu derulare activitati partener Habitat for Humanity Romania str. Naum Râmniceanu, nr. 45 A, et.1, ap. 3, sector 1, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România Sediu derulare activitati partener Centrul Romilor SASTIPEN str. Al. Obregia, nr. 37, bl. O1, sc. 1, ap. 1, sector 4, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România Sediu derulare activitati Policy Center for Roma and Minorities str. Sos. Giurgiului, nr. 78, Jilava, jud. Ilfov, România Sediu derulare activitati partener Comuna Argetoaia str. Comuna Argetoaia, Sat Argetoaia, Argetoaia, jud. Dolj, România Sediu derulare activitati partener Scoala Costantin Argetoianu str. Comuna Argetoaia, Sat Argetoaia, Argetoaia, jud. Dolj, România Sediu derulare activitati partener CAIES str. Calea Giulesti, nr. 23, ap. 17, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România Sediu derulare activitati Lider Fundatia World Vision Romania str. Str. Rotasului, nr. 7, Sector 1, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România

15

Titlu subactivitate SA.4.2 Furnizarea serviciilor de informare, consiliere si sprijin pt persoanele aflate in dificultate Detaliere subactivitate Proiectul contine o componenta sociala in cadrul careia vor fi organizate campanii de mobilizare comunitara. Campanii de mobilizare si implicare a comunitatii prin metoda Vocea si actiunea cetateanului Vocea si Actiunea Cetateanului (CV&A) este o metoda de dezvoltare a cetateniei participative si de pregatire a comunitatilor locale pentru a interveni prin actiuni concrete in imbunatatirea calitatii serviciilor de la nivel local. Prin aceasta metoda care a avut impact in imbunatatirea calitatii serviciilor locale in comunitatile marginalizate cu caracteristici similare comunitatii Argetoaia, precum si in comunitati marginalizate cu caracteristici similare din tari precum: Armenia, Albania, Georgia, Pakistan, India, Indonezia, Filipine, Cambogia, Zambia, Kenia, Uganda, Tanzania, Senegal, Brazilia, Peru, World Vision Romania isi propune implicarea leaderilor comunitatilor locale intr-un dialog transformational intre membrii comunitatii si autoritati cu scopul de a imbunatati servicii publice, precum sanatatea si educatia care au impact in viata cotidiana a copiilor si familiilor lor. Prin prezenta aplicatie, Fundatia World Vision Romania propune un exercitiu de implicare a grupului tinta al proiectului in ga sirea de solutii la nivel local pentru a optimiza acele servicii de baza din comunitatea Argetoaia care au nevoie de imbunatatiri precum: serviciile de sa na tate, educatie, sociale. Vocea si Actiunea Cetateanului va urmari mobilizarea ceta tenilor, pregatirea lor pentru monitorizarea serviciilor publice si facilitarea implicarii membrilor comunitatii in procesul de imbunatatire a acestor servicii. In campaniile initiale de informare si promovare a proiectului organizate in comunitate vor fi prezentate interventiile din proiect care vor avea ca obiectiv informarea si implicarea cetatenilor cu privire la problemele comunitatii, capacitarea acestora de a dialoga cu autoritatile competente si mobilizarea comunitatii pin campanii de voluntariat. Modelul CV&A va fi implementat incepand cu luna a 2-a din proiect, si va fi pilotat de coordonatorul centrului comunitar de asistenta integrata din proiect, impreuna cu facilitatorii comunitari, coordonatorul de activitati din cadrul primariei si membrii Consiliului Consultativ Comunitar (CCC). Astfel dupa formarea echipei multidisciplinare si impreuna cu consolidarea structurii CCC, va fi demarata implementarea modelului CV&A. Modelul CV&A este implementat in mai multe stagii si va demara cu pregatirea personalului. Inainte de a incepe „Vocea si Actiunea Cetateanului”, echipa din proiect responsabila cu implementarea modelului si membrii Consiliului Consultativ Comunitar (CCC) vor face o serie de pregatiri de baza , care vor consta in: - Intelegerea situatiei specifice a comunitatii Argetoaia si validarea rezultatelor cercetarii preliminare desfasurate in cadrul activitatii A0; - Instruirea expertilor din proiect (coordonator CCAI, coordonator activitati primarie si facilitatori comunitari) si a membrilor CCC pentru facilitarea programului Vocea si Actiunea Cetateanului in comunitate, in contextul specific al comunitatii Argetoaia. - Contextualizarea materialelor CVA. Plecand de la specificul comunitatii Argetoaia, instrumentele CVA vor fi actualizate si particularizate astfel incat sa raspunda nevoilor identificate in comunitate. Rezultatul asteptat al acestei etape este consolidarea capacitatilor persoanelor responsabile de a implementa modelul si crearea unei structuri organizationale si a unei strategii necesare implementarii cu succes a CVA. A doua etapa in implementarea modelului consta in facilitarea implica rii cetatenilor. Aceasta etapa va demara cu informarea membrilor gospodariilor din Argetoia si a comunitatii despre organizarea unor sesiuni de informare si consultare cu privire la ceta tenie, responsabilitate, guvernare si drepturile omului. Informarea se va face prin intermediul facilitatorilor comunitari, prin afise publicate in spatii publice si prin personalul partenerilor Primaria Argetoaia si Scoala din Argetoaia. Sesiunile de informare si consultare vor fi organizate si sustinute de coordonatorul CCAI impreuna cu ceilalti membri responsabili de implementarea CV&A. Evenimentele de consultare vor capacita si incuraja membrii comunitatii pentru a se implica in problemele de guvernare si vor oferi un fundament pentru etapele urmatoare. Pentru implicarea efectiva a cetatenilor in chestiuni ce tin de guvernare, este nevoie de sprijin si constientizare. Asadar, aceasta etapa implica o serie de procese care cresc gradul de constientizare in ce priveste intelegerea conceptelor de cetatenie, responsabilitate, buna guvernare si drepturile omului. Foarte important, participantii la evenimentele de consultare ajung sa inteleaga modul in care drepturile omului sunt transpuse din forma lor abstracta in angajamente concrete fa cute de guvern prin intermediul legilor statului. De exemplu, dreptul la sa na tate (articolul 25 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului) poate include dreptul copilului de a fi vaccinat la policlinica sau dreptul comunitatii de a avea doua moase la policlinica, in conformitate cu legislatia nationala. CVA prega teste terenul pentru ca personalul sa mobilizeze comunitatea inspre a se asigura ca aceste drepturi sunt respectate. La finalul acestei etape, membrii comunitatii Argetoaia vor fi pregatiti sa ceara implicarea autoritatilor locale intr-o maniera productiva, constructiva si bine informata. Etapa a treia consta in implicarea efectiva a beneficiarilor prin intermediul unei Adunari Comunitare. „Adunarea Comunitara” descrie o serie de procese participative corelate care se concentreaza pe evaluarea calitatii serviciilor publice (precum educatia si sanatatea) si pe identificarea modalitatilor de imbunatatire a furnizarii acestora. Sesiunile consultative vor fi sustinute de expertii din proiect, in speta coordonatorul activitatilor din CCAI, coordonatorul activitatilor primariei si facilitatorii comunitari, si la mediere vor participa si membrii CCC. Vor fi invitati sa participe membrii comunitatii care folosesc aceste servicii, cu prioritate beneficiarii din cadrul proiectului, furnizorii de servicii (de exemplu personalul scolilor si dispensarelor) si autoritatile locale. Procesul este colaborativ, nu vindicativ. In termeni simpli, nimeni nu vrea in comunitatea lui o scoala care are rezultate slabe, iar autoritatile locale sunt adesea nerabdatoare sa colaboreze cu cetatenii pentru imbunatatirea acestor institutii fundamentale. Adunarile comunitare se vor derula cel putin o data la 23 luni, si estimam participarea a cel putin 300 de persoane din grupul tinta, pe toata durata proiectului. Dupa finalizarea acestor patru procese, comunitatile construiesc relatii semnificative care intaresc societatea civila si adunarile comunitare se vor finaliza cu elaborarea unor planuri de actiune care le vor permite ulterior sa urmareasca si

16

sa schimbe starea serviciilor de care depind zi de zi. Etapa a patra consta in imbunatatirea serviciilor si influentarea politicilor. In aceasta etapa, comunitatea va incepe sa implementeze planurile de actiune create in cadrul Adunarii Comunitare. Concret, comunitatea organizeaza o campanie la nivel local, cu obiective, scopuri si activitati structurate astfel incat sa influenteze detinatorii puterii sa schimbe situatiile cu care se confrunta la nivel local. Campania va fi implementata si monitorizata de coordonatorul CCAI si in derularea ei se vor implica activ membrii CCC. Pe langa monitorizarea serviciilor publice si implementarea planurilor de actiune elaborate, vor fi organizate actiuni concrete de voluntariat ca urmare a identificarii nevoilor comunitatii (ex. : scurte lucrari de imbunatatire a infrastructurii sociale si educationale). Campaniile de voluntariat vor fi coordonate, intr-o prima etapa, de expertul responsabil de coordonarea CCAI. Rezultatul procesului de mobilizare comunitara si al implicarii active a cetatenilor in implementarea planurilor de actiune va fi acela ca membrii comunitatii vor avea acces la servicii de calitate, cu atat mai mult cu cat vorbim de servicii de care oamenii depind zilnic: sanatate, educatie, servicii sociale. Imediat ce aceste reusite sunt remarcate, comunitatile reincep monitorizarea, concentrandu-se pe probleme din ce in ce mai complexe si mai dificile. Asadar, programul „Vocea si Actiunea Cetateanului” este conceput sa se desfasoare ciclic si sa sprijine pe termen lung o relatie noua, functionala intre comunitati si guverne. In vederea adresarii atitudinii individuale a membrilor comunitatii fata de integrarea grupurilor vulnerabile, Liderul va utiliza intrumente de analiza psiho-sociala a cauzelor profunde ale discriminarii. In aces sens, plecam de la premisa ca persoanele marginalizate se confrunta cu bariere ridicate de mentalitatile si atitudinile preexistente in mentalul colectiv. A desfiinta aceste bariere echivaleaza cu schimbarea mentalitatilor. In vederea constientizarii comunitatii cu privire la situatia persoanelor care se afla in situatii vulnerabile si sunt in risc de marginalizare si excludere sociala, in cadrul intalnirilor de informare si consultare comunitara vor fi derulate o serie de sesiuni tematice sustinute de liderii din comunitate, inclusiv de liderii religiosi. In vederea identificarii acelor motivatii profunde ale discriminarii, un rol deosebit de important il vor avea leaderii religiosi/preotii din comunitate care pe langa evaluarea cauzelor specifice si individuale ale discriminarii, pot veni cu solutii care sa puna in practica procese de consultare si analiza care sa genereze schimbari atitudinale si comportamentale pozitive, de sprijin a grupurilor marginalizate. Rezultatul major al adresarii cauzelor profunde ale discriminarii, la nivel individual, va fi acela de constientizare si determinare a a liderilor comunitari si a nucleului dur al parohiilor sa se implice si sa sustina, in virtutea setului de valori afirmat, efortul de schimbare a mentalitatior si atitudinilor membrilor comunitatii in procesul de intelegere si integrare a grupurilor marginalizate.

Parteneri implicaţi FUNDATIA WORLD VISION ROMANIA Rezultate previzionate Rezultatul #13 Amplasamente Sediu derulare activitati Lider Fundatia World Vision Romania str. Str. Rotasului, nr. 7, Sector 1, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România

Titlu subactivitate SA.4.3 Furnizarea de servicii medicale pentru persoane cu dizabilitati, boli cronice si alte categorii care necesita astfel de servicii, inclusiv copii Detaliere subactivitate In cadrul proiectului va fi dezvoltat un centru medical adresat beneficiarilor din grupul tinta. In cadrul acestuia, serviciile de recuperare medicala vor fi subcontractate de catre liderul parteneriatului. In cadrul centrului va fi achizitionat un aparat ecograf care va fi folosit de catre un medic din comunitate. Pe langa livrarea serviciilor de recuperare, vor fi organizate campanii de informare si promovare tematice, livrate de furnizorul externalizat. Programul de instruire isi propune sa contribuie la dezvoltarea abilitatilor copiilor si tinerilor de a preveni imbolnavirile si de a adopta un stil de viata sanatos. Programul se va implementa prin realizarea urmatoarelor actiuni: implementarea de campanii de sanatate in unitatile de invatamant, implementarea de sesiuni de instruire a copiilor si tinerilor cu privire la adoptarea unui stil de viata sanatos, organizarea de concursuri si evenimente tematice, organizarea de sesiuni de instruire in domeniul acordarii de prim ajutor, realizarea unei reviste in domeniul sanatatii adresata copiilor si tinerilor din unitatile de invatamant, realizarea de materiale informationale si distribuirea de produse de igiena. 17

Dată start 16 Septembrie 2018 Dată încheiere 15 Iunie 2021 Parteneri implicaţi FUNDATIA WORLD VISION ROMANIA Rezultate previzionate Rezultatul #14 Amplasamente Sediu derulare activitati Lider Fundatia World Vision Romania str. Str. Rotasului, nr. 7, Sector 1, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România

A.5. Activități de îmbunătățire a condițiilor de locuit ale persoanelor din grupul țintă si campanii de informare preventiva Dată start 16 Iulie 2018 Dată încheiere 15 Iulie 2021 Durată 37 Luni

Titlu subactivitate SA. 5.1 Parteneriatul cu comunitatea pentru intervenția în domeniul locuirii Detaliere subactivitate Subactivitatea 1.1 va avea urmatoarele etape: - Evaluarea comunități din perspectiva locuirii Aceasta subactivitate are ca obiectiv securizarea gospodăriilor identificate ca fiind în cea mai mare nevoie de intervenție pe locuire prin dotarea acestora cu uși și ferestre care se închid etanș, menținerea gospodăriilor în bună stare și departe de un risc de incendiu prin dotarea gospodăriilor cu sobe folosite la încălzirea locuinței dar și la prepararea hranei, reparații si zugraveală la pereții interiori pentru a oferi familiilor un spațiu de locuit decent, primitor și mai propice pentru sănătate, izolația cu polistiren a peretilor exteriori, turnarea de șape pentru ca majoritatea familiilor din comunitățile marginalizate locuiesc în case în care se calcă direct pe pământ. În cadrul acestei subactivități partenerii implicați se vor uita la gospodării din perspectiva tehnică, nevoia de locuire decentă, a datelor socio-economice, agreând criteriile de selecție pentru ca la final să se poata semnă un contract de parteneriat cu familiile selectate. Toate datele colectate se trec în formularele agreate cu partenerii din proiect, stabilindu-se un punctaj. Cel mai mare punctaj obținut de o gospodărie va reprezenta cea mai mare nevoie. După ce se vor semna contractele de parteneriat dar și de voluntariat cu familiile beneficiare, se va realiza o sesiune de informare cu privire la intervenția ce se va realiza în comunitate. Se vor prioritiza lucrările în funcție de intervențiile stabilite pe fiecare gospodărie evaluată în parte, realizându-se un calendar de intervenții reparații gospodării. Realizarea reparațiilor se va face și cu implicarea familiilor beneficiare/partenere, motiv pentru care acestea semnează un contract de voluntariat și sunt ghidate de un coordonator de voluntari specializat în managementul voluntarilor în proiecte de construcții și reparatii, cu respectarea legislației în vigoare. La finalul intervențiilor se va semna un proces verbal de receptie lucrare pentru fiecare gospodărie în parte. Habitat va evalua, alături de Fundatia WVR (Solicitant) si Primaria Argetoaia (partener 3) un numar de 130 18

de gospodării pentru a identifica gospodăriile care se afla în cel mai mare risc din punctul de vedere al locuirii și familiile cele mai vulnerabile din punct de vedere socio-economic pe baza unei grile agreate împreună cu partenerii de proiect. Pe parcursul acestor vizite se va discuta cu beneficiarii despre nevoile lor de bază în privinta îmbunătățirii conditiilor de locuire, identificând împreună cu aceștia soluțiile accesibile și eficiente de reparații, agreând un plan de prioritizare a reparațiilor la propria casă, de la cele necesare imediat, realizabile prin intermediul acestui proiect, și cele necesare ulteriror, în regie proprie și prin efort personal. Un număr de 30 familii/ gospodarii vor obține informații și sprijin pentru a preveni potențiale pagube datorate stării de deteriorare a locuinței. - Selecția gospodăriilor Pe parcursul vizitelor la domiciliu familia vizitată va furniza toate informațiile solicitate la timp și onest. Familia va fi prezentă în momentul vizitei la locuinţa analizată. De asemenea, familia va participa la sesiunile de informare cu privire la tipul de interventie realizat, modalitatea, calendarul și condițiile de voluntariat. Conform unei proceduri agreate de către partenerii din cadrul proiectului, punctele se dau calculând: • Starea locuinței – nevoia urgentă de locuință. Un punctaj mai mare înseamnă o nevoie mai mare. • Aspectul social. Un punctaj mai mare înseamnă un aspect social mai scăzut al familiei.. Vizitarea familiilor se face de către Comitetul de Selecție, alcătuit din reprezentanți ai Habitat și parteneri. Cu această ocazie, se completează formularele aferente și se acordă un punctaj familiilor în funcţie de condiţiile de locuit, componența familiile, starea socio-economică a acestora. După finalizarea vizitelor și a analizei situației financiare, Comitetul de Selecţie va face o analiză finală a familiilor şi va propune gospodăriile cu cea mai mare nevoie. - Încheierea parteneriatelor cu familiile beneficiar Odată selectate gospodăriile asupra cărora se vor face intervențiile de renovare si reparații, se vor incheia contracte de parteneriat cu familiile beneficiar. Conform procedurii interne a Habitat for Humanity România, orice familie servită devine familie partener, cu care se agrează intervențiile ce urmează a fi realizate prin comunicare directă cu familia, implicând-o de la decizie și până la recepția lucrării. Informarea și instruirea familiilor în vederea derulării activităților de voluntariat Se vor organiza sesiuni de informare a familiilor beneficiare de renovări și reparații, pentru a le informa cu privire la tipul de interventii, materialele folosite, calendarul de lucrări dar și condițiile în care pot voluntaria în cadrul acestor intervenții. Calendarul de voluntariat va corespunde cu cel de intervenție directă. Coordonatorul de voluntari va lucra împreună cu Experții în locuire pentru a agrea calendarul pentru orele de voluntariat. Coordonatorul de voluntari va semna contracte de voluntariat cu familiile implicate în intervenții, urmând a ține evidența orelor de muncă voluntară acoperite de către familiile partenere. Acestea vor fi informate, pregătite, instruite în ceea ce privește protecția pentru securitate și sănătate în muncă. Familiile vor primi echipamente de protecție a muncii în funcție de munca pe care urmează să o depună. - Întocmirea caietelor de sarcini în vederea realizării renovărilor și reparațiilor. Experții în locuire vor întocmi caietele de sarcini în vederea achiziționării materialelor/ serviciilor necesare pentru reparații și renovări. - Renovări / reparații locuințe substandard Se vor realiza reparațiile și renovările planificate, de către experții în locuire, împreună cu familiile beneficiare. Intervenții prevenție la incendiu. In cadrul acestei subactivitati se vor efectua vizite la domiciliu in comunitatile vizate, pentru strangerea de informatii si completarea unor chestionare-analiză de nevoi. La vizitele efectuate, familiile interesate de acest tip de interventie vor fi rugate sa completeze/vor fi ajutate sa completeze un formular-solicitare de interventie, specificand si particularitatile socio-economice. Experții în locuire împreună cu electricenii din echipa Habitat vor identifica problemele si vor propune solutii tehnice optime, colectând și raportând toate informațiile tehnice necesare. Principalele intervenții și materiale solicitate de către familiile beneficiar vor fi cuprinse într-un formular. Se vor verifica cu precădere instalațiile electrice (prize..etc) și hornurile (verificând întreținerea acestora, curățarea și repararea). Se vor efectua lucrari de remediere neconformitati instalatii electrice și/sau sobe/coșuri de fum vizând înlocuirea integrală sau parțiala a instalației electrice, eliminarea improvizațiilor, montarea de prize și intrerupătoare, montarea de tablouri de siguranțe, construcție coșuri de fum. Dată start 16 Iulie 2018 Dată încheiere 15 Iulie 2021 Parteneri implicaţi COMUNA ARGETOAIA, ASOCIATIA "HABITAT FOR HUMANITY ROMANIA" 19

Rezultate previzionate Rezultatul #15 Amplasamente Sediu derulare activitati partener Comuna Argetoaia str. Comuna Argetoaia, Sat Argetoaia, Argetoaia, jud. Dolj, România Sediu derulare activitati partener Habitat for Humanity Romania str. Naum Râmniceanu, nr. 45 A, et.1, ap. 3, sector 1, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România

Titlu subactivitate SA.5.2 Campanie de informare preventivă Detaliere subactivitate Constientiarea comunitatii Pentru a putea dimensiona modul în care o comunitate este afectată de dezastru este nevoie să știm nu doar magnitudinea dezastrului dar și vulnerabilitatile pre-existente în comunitate, capacitatea acesteia de a face fața unei astfel de situații dar și capacitatea de a reduce impactul acestuia. Același dezastru natural apărut în două comunităti diferite va afecta cea mai vulnerabilă comunitate dintre cele două. Inovația proiectului în această directie este să utilizeze metode creative și participative în procesul de creștere a nivelului de conștientizare a comunităților rurale cu privire la dezastrele naturale. Satul Argetoaia este expuse în mod repetat la alunecari de teren, in special in zonele Macrea (denumire informala a zonei din satul Argetoaia unde este concentrata populatia roma) si Caragini (strada/ulita din satul Argetoaia), de asemenea alte probleme care tin de riscurile de mediu sunt: acumularea de gunoi menajer in jurul locuintelor Cetățenii nu cunosc sau nu realizează importanța măsurilor pe care ei le pot lua pentru a-și pregăti gospodăriile, dezvoltând sisteme de avertizare timpurie, pregătind persoanele tinere în ceea ce numim cultura riscului și a voluntariatul pentru dezvoltarea capacitătii de acțiune flexibilă în caz de dezastru. În cadrul acestei subactivități se urmărește creșterea nivelului de conștientizare și împuternicirea comunității pentru a răspunde la dezastru. Prin metodele participatorii puternic emoționale folosite și mijloacele informative se dorește mobilizarea diverselor grupuri de cetățeni. Impactul pe termen lung este de a lua în considerare riscul de dezastre în aspectele particulare și comunitare ale vieții lor de zi cu zi - pentru a-și consolida casele, a-si dota gospodăriile, a si le asigura, precum și educarea copiilor în acest spirit dar și pentru a construi o cultură a voluntariatului în comunitate. Proiectul dezvoltă și pilotează instrumente de educație comunitară non-formală: Teatru comunitar pentru sensibilizarea și responsabilizarea populației rurale privind pregătirea în caz de dezastre. HfHR (Partenerul 5) derulează proiecte de răspuns la dezastre încă din 2005. În toată această perioada Habitat a capitalizat experiența concretă ce va fi folosită prin livrarea informațiilor necesare către comunitățile aflate în nevoie. Acesta este rolul Habitat în cadrul acestei activitati, de a furniza conținut pentru a se realiza piesa de teatru astfel încât beneficiarii pot avea acces la metode specifice pentru a efectua un răspuns în caz de dezastru natural. De coordonarea activitatii si mobilizarea voluntarilor se va ocupa Primaria (partenerul 3), impreuna cu Fundatia WVR (Solicitantul), iar Habitat va furniza informațiile și conținutul tehnic pentru a se realiza materialele informative și piesa. Expertul DRR de la Habitat se va întâlni cu elevii-voluntari selectați pentru a-i trece printr-un proces de identificare și conștientizare a dezastrelor naturale la care este expusa comunitatea, proces în urma căruia aceștia pot improviza piesa de teatru comunitar. Partenerul 1 (Policy Center for Roma Minorities) va transpune informațiile tehnice în teatru comunitar și se va asigura că implică elevi-voluntari în prezentarea piesei în fața comunității. In aceasta subactivitate vor fi implicati copiii participanti la atelierul non-formal teatru si improvizatie. -Selectarea comunitatilor cu cea mai mare nevoie (prin consultare cu ISU judetean) Din satuli Argetoaia se vor selecta 50 de familii pentru a le expune acestui tip de instrument de educație comunitară. Nevoile acestui tip de interventie au fost evidentiate in analiza preliminara realizata de parteneriat in etapa de scriere a proiectului. Planificarea campaniei de informare Habitat for Humanity România va planifica campania de informare în rândul comunităților în care se folosește instrumentul, pentru a promova activitatea prin afișe lipite în comunitate. Materialale vor fi gândite sub formă de infografice, cu simboluri sugestive, imagini desenate și foarte puțin text, pentru a fi ușor de înteles. Materialele se vor adresa mai multor categorii de vârstă: copii - grădiniță, ciclul primar și gimnazial, adolescenți și adulți. Fiecare familie va primi mai multe flyere (realizate separat sau într-o broșură), ce vor conține 20

mai multe tipuri de dezastre naturale și domestice, precum și informații despre modalitățile în care pot întreține locuința. Fiecare copil aparținând familiilor din grupul tinta vor primi un pachet compus din cărți de colorat cu situații de prevenție, set de culori și o gustare sănătoasă (pungă cu fructe). Pe fiecare stradă din comunitățile de intervenție vor fi lipite afișe cu informații despre proiect. Pentru realizarea infograficelor, desenelor și broșurilor de colorat, Habitat for Humanity România va achiziționa servicii specializate în concepte. - Realizarea materialelor de promovare Habitat for Humanity România realizează, achiziționează servicii specializate în concepte materiale de promovare. Din partea Habitat for Humanity România vor fi implicați Expertul Răspuns și Prevenție Dezastre si Expertul în comunicare. - Întâlniri cu comunitatea Partenerii implicați în derularea acestei activități realizează câte o întâlnire cu reprezentanții comunitatilor implicate, pentru a informa cu privire la rolul și modul de derulare a acestei activități. - Educație pentru copii prin metode nonformale (teatru) Habitat se intâlnește cu elevii voluntari selectați de partenerul de derulare activitate și livrează informatiile tehnice necesare pentru ca acestia sa isi poata construi rolurile tinand seama de rezultatul dorit, adica constientizarea vulnerabilitatilor existente in comunitate, a reactiilor dorite si factorilor ce trebuie implicati in cazul unui raspuns la dezastru natural. - Punerea în scena a piesei de teatru Elevii voluntari pun în scenă, în fața reprezentanților comunităților, piesa, implicând, prin improvizație, cât mai mulți dintre cetățenii prezenți la vizionare. Dată start 16 Noiembrie 2018 Dată încheiere 15 Iulie 2021 Parteneri implicaţi ASOCIATIA "HABITAT FOR HUMANITY ROMANIA" Rezultate previzionate Rezultatul #16 Amplasamente Sediu derulare activitati partener Habitat for Humanity Romania str. Naum Râmniceanu, nr. 45 A, et.1, ap. 3, sector 1, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România

Titlu subactivitate SA 5.3 Serviciul de Voluntari pentru Situatii de Urgență Detaliere subactivitate -Serviciul de Voluntari pentru Situații de Urgență Habitat for Humanity România răspunde în caz de catastrofe, indiferent de scară, apelând la experienţa acumulată în astfel de intervenţii, pe baza cunoştinţelor, resurselor şi a capacităţii de care dispune. Răspunsul va veni în concordanţă cu competenţele dobândite în materie de adăpost şi locuire, în contextul unor intervenţii sustenabile pe termen lung. Reconstrucția unei comunități devastate se bazează pe implicarea voluntarilor locali. Habitat for Humanity România recrutează, gazduiește și oferă asistență de specialitate permanentă voluntarilor individuali sau corporativi care doresc să se alature pentru o anumită perioadă de timp, eforturilor de reconstrucție. Modelul este ciclic şi nu liniar. Este un model important pentru ţări precum România cu pericole care se repetă. “Pentru fiecare dolar investit înainte de dezastru se salvează 15 dolari în faza de raspuns post dezastru”. Modelul este relevant pentru abordarea “project based management” Un program de voluntariat pentru situații de urgență este o activitate care urmăreşte: să intensifice serviciile pe care organizaţia le oferă voluntarilor şi beneficiarilor; să crescă numărul beneficiarilor serviciilor organizaţiei; să intensifice legăturile cu comunităţile locale; să ofere membrilor comunităţii locale oportunitatea de a fi implicaţi activ în comunitate; să responsabilizeze voluntarii şi să le ofere acestora abilităţile şi cunoştinţele necesare unor alegeri mai eficiente şi mai avizate în ceea ce priveşte activităţile de voluntariat; să permită voluntarilor să-şi satisfacă propriile nevoi; să creeze şi să sprijine interesul pentru voluntariat. Cum putem implica voluntarii în fazele ciclului dezastrelor? Ce putem face noi alături de voluntari? Putem să cream instrumente de lucru precum: 21

Hărţi de risc, Hărţi de vulnerabilitate, Studii de inundabilitate, Harţi integrate. Cum putem determina riscul? Putem clasifica comunitățile in funcție de risc. Dar în această subactivitate Habitat doar va evalua capacitatea de intervenție a SVSU propunând un plan de activare și/sau revigorarea a acestuia, precum și un execrițiu de simulare de intervenție și evacuare. Aici Specialistul Răspuns și Prevenție Dezastre va avea întâlniri cu toate grupurile SVSU din comunitățile în care se fac intervenții. - Pregatirea comunitatii pentru a implementa Serviciul de Voluntari pentru Situatii de Urgență (prin consultare cu ISU judetean) Se va face o analiza a riscurilor la dezastrele la care este expusa comunitatea (inundații, cutremure, incendii, alunecări de teren etc). În sprijinul acestei analize se ve solicita de la IGSU județean date statistice pentru a oferi o imagine completă a ceoficientului de risc al comunității. - Evaluarea capacității de intervenție a SVSU Expert Răspuns și Prevenție Dezastre va evalua dacă SVSU local este operațional, uitându-se la câți voluntari sunt în serviciul activ, câte intervenții au avut în ultimul an, ce tip de intervenții au avut (inccendii, înec..etc), dacă au sistem de avertizare timpurie, dacă au în dotare mașini, echipamente și un sediu dedicat, sau dacă au plan anual de măsuri și întâlniri regulate. Specialistul va solcita informațiille de la primăria locală și le va analiza. Expert Răspuns și Prevenție Dezastre va analiza ce număr de voluntari este necesar pentru a asigura interventiile în comunitate, în funcție de numărul și tipul de intervenții derulate în ultimul an, se stabilește dacă numărul existent e suficient. Se va realiza maparea riscurilor la dezastre la nivel de comunitate, pentru comunitățile în care se fac intervenții. Se va intocmi planul de masuri preventive si de raspuns in caz de dezastre naturale pentru comunitățile în care se fac intervenții. - Schimburi de experiență Se vor face schimburi de experiență cu alte grupuri SVSU din alte localități care sunt operative și pot oferi exemple de bună practică pentru noul SVSU. La recomandarea IGSU sau a primăriei, grupurile SVSU merg într-o altă comunitate unde există un SVSU operațional (funcțional) Dată start 16 Noiembrie 2018 Dată încheiere 15 Iulie 2021 Parteneri implicaţi ASOCIATIA "HABITAT FOR HUMANITY ROMANIA" Rezultate previzionate Rezultatul #17 Amplasamente Sediu derulare activitati partener Habitat for Humanity Romania str. Naum Râmniceanu, nr. 45 A, et.1, ap. 3, sector 1, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România

Titlu subactivitate SA 5.4 Identificarea si amenajarea spatiilor de lucru pentru activitatile derulate in proiect Detaliere subactivitate Centrul Comunitar de Asistenta Integrata Argetoaia reprezinta spatiul din care vor fi coordonate si livrate majoritatea serviciilor prevazute prin proiect. In cadrul Centrulului va activa o echipa de lucru multidisciplinara care va lucra cu beneficiarii din proiect, furnizand asistenta si consiliere in conformitate cu planurile individuale de interventie. Serviciile si activitatile care se vor derula in cadrul CCAI vor fi: evaluarea nevoilor socio-medicale ale membrilor grupului tinta si stabilirea planurilor individuale de interventie integrata, directionarea beneficiarilor catre serviciile specializate confor nevoilor identificate si coordonarea interventiilor specifice, coordonarea activitatilor si campaniilor de informare si recrutare a potentialilor beneficiari, organizarea de sesiuni colective si individuale de consiliere psihologica si socio-profesionala, pregatirea si implementarea activitatilor specifice de ocupare – consiliere, mediere, formare profesionala, sesiuni de consultanta si asistenta antreprenoriala, activitati educationale, evenimente si intalniri ale membrilor comunitatii in vederea promovarii multiculturalismului si promovarii voluntariatului etc. Spatiul pentru centru va fi pus la dispozitie de catre autoritatea publica locala astfel 22

incat sa permita implementarea tuturor activitatilor prevazute si sa poata fi amenajat corespunzator. In analiza realizata in etapa de scriere a cererii de finantare, primaria a transmis parteneriatului recomandari de spatii pentru CCAI ; dintre propunerile primite, a fost selectat spatiul aferent blocului Social din str. C-tin Argetoianu, nr. 184, avand.aprox. 70 mp. Vor fi prevazute cheltuieli de renovare pentru spatiul selectat, in functie de nevoile acestuia (de ex: varuit, parchetat, montare ferestre sau usi, asigurare incalzire etc.) iar caracteristicile acestuia vor permite amenajarea unui spatiu destinat adultilor, unde sa se deruleze sesiunile colective si individuale de lucru. In vederea functionarii CCAI sunt prevazute si cheltuieli de dotare cu utilaje, echipamente sau mobilier. Astfel, spatiul destinat serviciilor pentru beneficiarii adulti va fi prevazut cu: mese, scaune, dulapuri, birouri, tabla magnetica, flipchart, laptop, imprimanta, kit de sanatate etc. Dotarile CCAI vor fi pastrate cu acelasi scop si in perioada urmatoare implementarii proiectului. Pe perioada proiectului, in CCAI va exista cel putin o persoana care va asigura o prezenta la centru timp de cel putin 8 ore/zi. Promovarea CCAI si deschiderea oficiala a acestuia Deschiderea oficiala a CCAI se va face dupa finalizarea lucrarilor de amenajare si dotare, pe de o parte, si a metodologiei si intrumentelor de lucru si formarea echipei, pe de alta parte. La acest eveniment vor participa reprezentanti ai principalelor institutii de specialitate de la nivel local si judetean, precum si potentiali beneficiari si alti membri ai comunitatii. Inainte de schiderea oficiala a acestui Centru, facilitatorii vor promova tipurile de servicii care vor fi oferite prin intermediul acestui, principalele activitati destinate grupului tinta, programul si specialistii implicati. Dată start 16 Iulie 2018 Dată încheiere 15 Iulie 2019 Parteneri implicaţi COMUNA ARGETOAIA, FUNDATIA WORLD VISION ROMANIA Rezultate previzionate Rezultatul #18 Amplasamente Sediu derulare activitati partener Comuna Argetoaia str. Comuna Argetoaia, Sat Argetoaia, Argetoaia, jud. Dolj, România Sediu derulare activitati Lider Fundatia World Vision Romania str. Str. Rotasului, nr. 7, Sector 1, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România

A.6. Actiuni de combatere a atitudinilor negative fata de grupurile marginalizate si implementarea unui program de voluntariat si mobilizare comunitara Dată start 16 Iulie 2018 Dată încheiere 15 Iulie 2021 Durată 37 Luni

Titlu subactivitate SA 6.1 Combaterea atitudinilor negative fata de grupurile marginalizate si a factorilor care favorizeaza segregarea in cadrul comunitatii 23

Detaliere subactivitate Educatia multiculturalã este una din componentele care lipsesc din educatia formala a elevilor si tinerilor din Romania. In cadrul proiectului, aceasta componenta incearca sa compenseze aceasta lipsa propunand eveorganizarea de evenimente si actiuni care au la baza teme multiculturale care au rolul de a duce la constientizarea bogatieiei si diversitatii culturale de pe teritoriul României, iar temele interculturale propuse au rolul de a sintetiza informatiile pe acest domeniu în jurul unor concepte cheie, importante pentru orice etnie: familie, religie, comunitatea, prietenie, nondiscriminare, egalitate de sanse, gastronomie specifica, perceptii, prejudecati sistereotipuri, specificitati si generalitati. Pentru realizarea acestei activitati se vor intocmi materiale informative cu privire la educatia multiculturala, nondiscriminarea si egalitatea de sansa si organizarea de activități culturale, cu accent pe reprezentarea diversității. 6.1.1 Realizarea de materiale informative distribuite in cadrul campaniilor din comunitate si scoala, cu privire la multiculturalism, nondiscriminare si egalitate de sanse. Expertul de dezvoltare continut materiale educationale si informative pentru evenimentele multiculturale, consultandu-se cu ceilalti experti din cadrul acestei componente, va elabora si realiza designul materialelor informative cu privire la diversitate, nondiscriminare, multiculturalism si egalitate de sanse in accesarea serviciilor publice si convietuirea in societate. Se va pune accent si pe drepturile si obligatiile cetatenilor si se vor evidentia sanctiunile enuntate in legislatia nationala in materie. Pentru multiplicarea materialelor se va contracta o firma specializata, selectata in baza unui caiet de sarcini si a unei proceduri de achizitie. Distribuirea materialor se va realiza de catre membrii echipei centrului integrat atat in randul membrilor comunitatii, cat si in randul reprezentatilor institutiilor publice, dar si in ransul elevilor. La aceasta activitate vor participa toti expertii Sastipen 6.1.2 Organizarea de activități culturale, cu accent pe reprezentarea diversității. In cadrul acestei activitati se vor organiza evenimente de promovare a nondiscrimarii, multiculturalismului si egalitatii de sanse cu ocazia celebrarii evenimentelor importante ale etniei rome si populatiei majoritare, dar si evenimente care sa promoveze acceptarea alteritatii. Aceste evenimente multiculturale se vor adresa mai ales copiilor inscrisi in unitatile de invatamant, dar si tinerilor/adultilor din localitate care vor participa la evenimente tematice (concursuri tematice, dezbateri tematice, teatru forum, activitati cultural-muzicale) in care sa fie promovat multiculturalismul. Calendar activitati: 1. Ziua Unirii Principalelor Romane (24 ianuarie) – se va organiza un concurs tematic la nivelul claselor VIII, in cadrul caruia se va urmari cunosterea semnificatiei Zilei Unirii si va avea loc o sesiune de informare a elevilor cu privire la ideea de „unirea eforturilor si a lucrului in echipa”, care conduce la succes social atunci cand scopurile sunt comune. Concursul se va finaliza cu scrierea unui eseu de 1/2 de pagina cu privire la ”societarea ideala” si premierea copiilor cu cele mai bune 10 eseuri, acestia primind carti si rechizite scolare. (50 de copii participati). 2. Ziua Dezrobirii Romilor (20 februarie) – se va organiza un eveniment tematic la nivelul scolii, la nivelul claselor a VI-a , cand se invata primele informatii despre istoria romilor din Romania, unde se va organiza o sesiune/prezentare cu privire la semnificatia Zilei de 20 februarie. Elevii participanti vor primi manuale/carti cu informatii privind istoria romilor din Romania. 3. Ziua Internaţională pentru Eliminarea Discriminării Rasiale (21 martie) – Se va organiza un eveniment de tip teatru forum, unde vor fi prezentate situatii de discriminare rasiala in accesarea serviciilor publice si educationale. Totodata, se va organiza un eveniment sportiv/meci de fotbal ce va avea ca mesaj principal combaterea tuturor formelor de discriminare. Copiii participanti la evenimentul organizat vor primi echipamente sportive cu mesaje nondiscriminare – 22 de copii. 4. Ziua Internationala Romilor (8 aprilie) – Se va organiza un mini-festival in cadrul caruia vor fi invitati sa participe membrii comunitatii, copiii din clasele I – VIII din cadrul scolii din comunitate. Activitatile festivalului vor cuprinde teatru, dans, muzica (cor – 10 copii), pictura, etc cu tematica specifica etniei romilor. Vor participa 40 de copii – 10 copii/atelier/an 5. Ziua Europei (9 mai) – se va organiza o serbare scolara cu participarea elevilor din clasele V. Elevii vor reprezenta cele 28 de state membre europene si se vor manifesta cultural in functie de propria lor viziunea fata de ziua Europei. La finalul serbarii, elevii vor primi rucsaci personalizati, respectand identitatea vizuala a proiectului – 28 elevi. 6. Ziua mondiala pentru diversitate culturala, dialog si dezvoltare (21 mai) – Se va organiza o dezbatere cu privire la stereotipuri si prejudecati (clasa a VII - VIII a ), jocuri de tip „carte vie” etc.. In cadrul acestor evenimente vor fi invitate 2 personalitati de etnie roma si neroma, care sa sustina sesiuni de informare/prelegeri cu privire la acceptarea diversitatii culturale. 7. Ziua internationala copilului (1 iunie) – se va desfasura un de set de activitati de vara cu copii in cadrul gradinitei din comuna (desene pe asfal/picturat, teatru, muzica, poezie, dans, etc). Copiii vor primii rechizite/materiale specifice activitatilor defasurate 25 de copii, 5 copii la fiecare atelier. 8. Ziua mondiala a tinerilor talentati (15 iulie) – Se va organiza un spectacol cu tineri talentati de la nivel local (muzica, teatru/ recitare, dans etc), etc. Spectacolul va fi destinat unui numar de 30 tineri/elevi implicati in activitatile de 24

organizare si desfasurare a evenimentului. 9. Ziua Limbii Romane (31 august) – Se va organiza un concurs literar „Scriem, Vorbim Romaneste” destinat copiilor de la nivelul scolii partenere. Scoala /cabinetul de limba romana va fi dotat cu o minibiblioteca de cabinet, specifice varstei, – 100 de carti beletristica/stiinta. 10. Ziua Mondiala a Pacii (21 septembrie) – echipa de proiect va organiza un flash – mob cu un grup de copii pregatiti de cei doi actori , care la finalul reprezentantatiei vor afisa un mesaj cu privire la ziua mondiala a pacii. - mesaj ales de copii din grup. Ziua Recoltei (10 octombrie) – Se va organiza un eveniment de gatit, caritabil, cu mancare specifice specifica roma si romaneasca cu spriijnul a 2 bucatari profesionisti, care vor implica un grup de elevi impreuna cu parintii lor, elevi care isi manifesta predilectia pentru meseria de bucatar. Mancarea rezultata va fi donata unor familii nevoiase din comunitate, in semn de solidaritate comunitara. Vom subcontracta o firma care sa asigure desfasurarea evenimentului. Ziua Internationala a Tolerantei (16 noiembrie) – Se va organiza un workshop, pe o perioada de 2 zile, cu 20 de participanti si proiectii de filme tematice. In cadrul workshopului se va dezbate tema Tolerantei ca responsabilitate ce sustine drepturile omului, democratia si pluralismul cultural. In ceea ce priveste proiectia de filme, aceste vor pleda pentru toleranta si multiculturalism. Ziua minoritatilor (18 decembrie) – se va organiza o work- shop intercultural, pe o perioada de 3 zile, pentru elevii romi si neromi inscrisi in clasa a VIII – a, unde vor participa la sesiuni cu privire la dezvoltare relatiilor intercomunitare, implicare in actiuni interculturale care sa sprijine procesul de dezvoltare a tolerantei intre comunitatea roma si neroma- - 6 campanii de informare si promovare a nondiscriminarii si multiculturalismului. - 600 de materiale informationale si de promovare a nondiscriminarii si multiculturalismului, distribuite la nivel comunitar/an - kit-uri de promovare – agende, pixuri si materiale informative (6 deplasari in 3 ani X 3 zile) - 1 calendar al evenimentelor multiculturale. 13 evenimente de promovarea a nondiscriminarii si multiculturalitatii, egalitatii de sanse si tolerantei si rapoarte de activitate per an (10 eseuri, 25 carti istorie, 1 prezentare power – point, 1 meci de fotbal, 1 teatru forum, 1 mini-festival, 2 ateliere teatru, 2 ateliere dans, 2 dans/pictura, 2 grupuri muzicale, 1 serbare scolara, 1 prezentare 28 state UE, 1 dezbatere, 1 spectacol, 1 concurs, 1 mini-biblioteca 100 carti, 1 flash mob,1 mesaj nondiscriminare, 1 eveniment culinar, 2 workshop, o proiectie de film, 1 sesiune de prezentare). - 200 persoane care fac parte din grupul tinta, participanti la evenimente multiculturale, organizate in proiect. (noi am socotit ca vrea 370 de persoane vor participa la cele 13 evenimente organizate, insa suntem siguri ca unii dintre copii si parintii participanti se vor repeta, asa ca la rezultate vom pune doar 200) - 1 kit de promovare a multiculturalismului si nondiscriminarii – care cuprinde agenda, pix, brosura (200 de agende 200 de pixuri si 200 de materiale informative - tip brosura – max 4 pag, format A5 cu informatii privind multiculturalismul si legislatia in domeniul discriminarii (600 de kitt-uri/an) Dată start 16 Iulie 2018 Dată încheiere 15 Iulie 2021 Parteneri implicaţi CENTRUL ROMILOR PENTRU POLITICI DE SANATATE - SASTIPEN Rezultate previzionate Rezultatul #19 Amplasamente Sediu derulare activitati partener Centrul Romilor SASTIPEN str. Al. Obregia, nr. 37, bl. O1, sc. 1, ap. 1, sector 4, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România

A.7. Activitatea de management a proiectului Dată start 16 Iulie 2018 25

Dată încheiere 15 Iulie 2021 Durată 37 Luni

Titlu subactivitate SA 7.1 Activitatea de management general al proiectului Detaliere subactivitate Constituirea echipei de management si a echipei de implementare S 7.1 va consta in elaborarea si implementarea unei proceduri de selectie si identificare a expertilor care isi vor desfasura activitatea in cadrul echipei de management si de implementare. Procedura va fi adaptata la politica de resurse umane din cadrul fiecarui partener al proiectului si punctul de plecare il vor constitui prevederile cererii de finantare referitoare la resursele umane implicate in fiecare activitate, rolul acestora, atributiile si criteriile de ocupare a fiecarei pozitii. Astfel, in conformitate cu necesarul de resurse umane pentru implementarea proiectului, se va face selectia expertilor, din randul angajatilor solicitantului si ai partenerilor. Acolo unde, din motive obiective, pozitiile din proiect nu pot fi ocupate de angajatii parteneriatului, existenti in momentul inceperii proiectului, vor fi demarate proceduri de identificare si recrutare a expertilor. Se vor realiza fise de post si toate documentele aferente managementului resurselor umane vor fi gestionate de catre departamentele abilitate din cadrul fiecarui partener. Coordonarea, evaluarea, monitorizarea si raportarea in cadrul proiectului Pentru asigurarea unui nivel adecvat de monitorizare si control al proiectului, echipa de manag. va utiliza 2 intrumente eficiente de control specifice MP:Planul de Monitorizare si Evaluare (PME) si Matricea de Gestionare a Riscurilor (MGR). PME va fi pus intr-o matrice care contine pe de o parte activitatile si obiectivele proiectului, iar pe de alta parte, rezultatele anticipate, indicatorii si mijloacele si instrumentele de verificare–livrabilele. Pentru implementarea PME vor avea loc intalniri periodice ale EMP. Managementul financiar se va realiza prin urmarirea fluxului de numerar pe parcursul intregului proiect. Managementul achizitiilor publice se va realiza cu respectarea conditiilor legale in vigoare si principiilor orizontale privind achizitiile.Activitatea de management presupune elaborarea unor proceduri interne de management al tuturor activitatilor si gestionarea eficienta a resurselor. Astfel, echipa de management a proiectului va elabora (in stransa colaborare cu echipa de implementare) proceduri de implementare precum:Procedura de monitorizare si evaluare lunara; Planul de achizitii publice; Planul de Informare si Publicitate;Procesul de implementare financiara si raportare, Modalitatea de comunitare intre parteneri si entitati terte etc. Dată start 16 Iulie 2018 Dată încheiere 15 Iulie 2021 Parteneri implicaţi COMUNA ARGETOAIA, ŞCOALA PROFESIONALĂ "CONSTANTIN ARGETOIANU", ASOCIATIA "HABITAT FOR HUMANITY ROMANIA", FUNDATIA "POLICY CENTER FOR ROMA AND MINORITIES", FUNDATIA WORLD VISION ROMANIA, CENTRUL ROMILOR PENTRU POLITICI DE SANATATE - SASTIPEN Rezultate previzionate Rezultatul #20 Amplasamente Sediu derulare activitati partener Habitat for Humanity Romania str. Naum Râmniceanu, nr. 45 A, et.1, ap. 3, sector 1, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România Sediu derulare activitati partener Centrul Romilor SASTIPEN str. Al. Obregia, nr. 37, bl. O1, sc. 1, ap. 1, sector 4, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România 26

Sediu derulare activitati Policy Center for Roma and Minorities str. Sos. Giurgiului, nr. 78, Jilava, jud. Ilfov, România Sediu derulare activitati partener Comuna Argetoaia str. Comuna Argetoaia, Sat Argetoaia, Argetoaia, jud. Dolj, România Sediu derulare activitati partener Scoala Costantin Argetoianu str. Comuna Argetoaia, Sat Argetoaia, Argetoaia, jud. Dolj, România Sediu derulare activitati partener CAIES str. Calea Giulesti, nr. 23, ap. 17, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România Sediu derulare activitati Lider Fundatia World Vision Romania str. Str. Rotasului, nr. 7, Sector 1, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România

Titlu subactivitate SA 7.2 Activitati suport pentru managementul de proiect Detaliere subactivitate Realizarea procedurilor de achizitie publica. La demararea proiectului va fi elaborata procedura de realizare a achizitiilor publice. Procedura si anexele aferente vor fi verificate si aprobate de echipa de management, si va respecta prevederile legale in vigoare. Documentele de achizitii aferente cererilor de rambursare sau de plata vor fi gestionate de catre Specialistul in achizitii din partea liderului, care va face demersurile necesare pentru colectarea/centralizarea documentelor de la parteneri. Achizitiile publice vor respecta cererea de finantare si bugetul aferent acesteia. Astfel, conform cu activitatile previzionate in proiect, vor fi achizitionate urmatoarele produse si servicii: transport aerian, combustibil, servicii cazare si transport, licente si brevete, materiale consumabile si rechizite, servicii catering, diverse servicii externalizate, pachete complete continand transport, cazarea si/sau hrana participantilor/personalului propriu, servicii de editare si tiparire a materialelor de informare, inchirieri spatii si vehicule, echipamente si utilaje etc. Lista nu este exhaustiva. Publicitate si informare in cadrul proiectului In vederea identificarii si recrutarii potentialilor beneficiari, in cadrul proiectului vor fi organizate si derulate campanii initiale de informare, atat in primele luni (L1-L2), cat si semestrial pe parcursul implementarii acestuia. Aceste campanii, care vor constitui principala metoda de informare si promovare generala a oportunitatilor oferite in cadrul proiectului catre grupul tinta, se vor desfasura sub forma unor evenimente locale (in fiecare sat) si a unor caravane de informare de tip door-to-door. Persoanele responsabile cu organizarea si implementarea acestora vor fi expertul de comunicare, coordonatorul de activitati al primariei si 3 facilitatori comunitari – care vor fi selectati din randul persoanelor din comuna Argetoaia, persoane care vor avea ca roluri principale crearea si mentinerea legaturii dintre locuitorii din comunitate si experti si facilitarea implicarii acestora in proiect. Aceste activitati de informare vor avea un caracter general, urmarind atragerea si mentinerea in proiect a beneficiarilor si directionarea acestora catre evenimentele de promovare a serviciilor specifice (educatie, ocupare, participare civica etc.) si catre serviciile Centrului Comunitar de Asistenta Integrata si, in cazul copiilor si elevilor, catre serviciile speciale de sustinere si facilitare a participarii la educatie. In vederea pregatirii si derularii activitatilor de informare, anual vor fi realizate materiale de promovare, in conformitate cu planul activitatilor si oportunitatilor existente (pliante destinate grupului tinta, afise etc.), materiale cuprinse in Planul de comunicare al proiectului. Participantii la sesiunile de informare vor completa chestionare de preselectie pentru a se stabili eligibilitatea fiecaruia in vederea participarii la activitatile proiectului. Chestionarele vor face parte dintr-o procedura de recrutare si selectie a grupului tinta elaborata de expertii din proiect pe baza carora vor fi identificate acele persoane care se incadreaza in criteriile de eligibilitate specifice Ghidului Conditii Specifice eferent. Dupa analiza chestionarelor completate, facilitatorii comunitari vor contacta persoanele eligibile si le vor directiona catre Centrul Comunitar de Asistenta Integrata in vederea unei evaluari amanuntite a nevoilor si stabilirii unui Plan Individual de Interventie Integrata. Realizarea planului de comunicare a proiectului Prin activitatea de informare si publicitate se va asigura transparenta, vizibilitatea si promovarea proiectului conform cerintelor R.U.E. 1303/2013, prevederilor comunitare si legislatiei nationale in vigoare, precum si prevederilor cu privire la vizibilitatea proiectelor. Dupa demararea proiectului, va fi dezvoltat de catre echipa de management si expertul in comunicare planul de informare si publicitate care va cuprinde principalele actiuni, canale si metode de promovare a proiectului. Documentul va detalia produsele si serviciile care vor trebui achizitionate pentru 27

activitatea de informare si publicitate, tipul si durata procedurilor de achizitie, impartirea responsabilitatilor pentru realizarea acestor achizitii, specificatiile tehnice precum si termene de realizare. Realizarea materialelor de prezentare, publicitate si informare a proiectului si disemninarea acestora Conform planului de informare si publicitate elaborat, pentru asigurarea vizibilitatii proiectului si a rezultatelor sale, vor fi realizate si diseminate materiale de informare si publicitate. Materialele vor fi diseminate atat beneficiarilor din grupul tinta precum si reprezentantilor din institutiile publice relevante pentru proiect. Expertii din echipa de implementare vor distribui materialele in cadrul diverselor activitati implementate in comunitate, precum: campaniile de recrutare, sesiuni de consiliere, sesiuni de formare, evenimente de promovare a multiculturalismului etc. Pe langa materialele de informare si publicitate, vor fi realizate si distribuite si materiale educationale sau materiale de curs pentru grupul tinta. Acestea vor fi tiparite in conformitate cu prevederile Manualului/Regulilor de Identitate Vizuala. De asemenea, va fi realizat un site web prin intermediul caruia se va asigura promovarea si diseminarea rezultatelor prin postarea de informatii actualizate cu privire la progresul proiectului. Organizarea unor conferinte de diseminare a rezultatelor proiectului In cadrul S 7.2, vor fi organizate evenimente de promovare a proiectului si diseminare a rezultatelor. Vor fi organizate 2 evenimente de promovare a rezultatelor obtinute in cadrul proiectului. Aditional evenimentelor organizate pentru a promova actiunile si rezultatele proiectului, vor fi organizate evenimente specifice de promovare a unor activitati sau componente din proiect: de exemplu campanii de sanatate, evenimente ale Clubului de Educatie Alternativa etc. Realizarea unui material de promovare a CEA Argetoaia Pentru a promova rezultatele obtinute in CEA Argetoaia, va fi realizat un album foto. Acesta va surprinde conceptul CEA Argetoaia, activitatile desfasurate, impactul acestora din perspectiva copiilor, parintilor, cadrelor didactice, personalului implicat. Materialul va fi realizat de un specialist/ echipa de specialisti, si va cuprinde momente esentiale din diversele evenimente organizate cu si pentru copii: flash-mob-uri, expozitii de fotografie, competitii sportive, spectacole, precum si marturii ale copiilor, parintilor, cadrelor didactice si a personalului CEA (toate aceste evenimente sunt descrise in subactivitatile sus-mentionate). Materialul va fi disponibil atat pe site-ul proiectului, ale partenerilor, si va fi prezentat la evenimentele de promovare a proiectului. Pe tot parcursul activitatilor, echipa CEA va fi responsabila cu monitorizarea acestora. Dată start 16 Iulie 2018 Dată încheiere 15 Iulie 2021 Parteneri implicaţi COMUNA ARGETOAIA, CENTRUL ROMILOR PENTRU POLITICI DE SANATATE - SASTIPEN, FUNDATIA "POLICY CENTER FOR ROMA AND MINORITIES", ŞCOALA PROFESIONALĂ "CONSTANTIN ARGETOIANU", FUNDATIA WORLD VISION ROMANIA, ASOCIATIA "HABITAT FOR HUMANITY ROMANIA" Rezultate previzionate Rezultatul #21 Amplasamente Sediu derulare activitati partener Habitat for Humanity Romania str. Naum Râmniceanu, nr. 45 A, et.1, ap. 3, sector 1, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România Sediu derulare activitati partener Centrul Romilor SASTIPEN str. Al. Obregia, nr. 37, bl. O1, sc. 1, ap. 1, sector 4, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România Sediu derulare activitati Policy Center for Roma and Minorities str. Sos. Giurgiului, nr. 78, Jilava, jud. Ilfov, România Sediu derulare activitati partener Comuna Argetoaia str. Comuna Argetoaia, Sat Argetoaia, Argetoaia, jud. Dolj, România Sediu derulare activitati partener Scoala Costantin Argetoianu str. Comuna Argetoaia, Sat Argetoaia, Argetoaia, jud. Dolj, România Sediu derulare activitati partener CAIES str. Calea Giulesti, nr. 23, ap. 17, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România 28

Sediu derulare activitati Lider Fundatia World Vision Romania str. Str. Rotasului, nr. 7, Sector 1, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România

A.8. Activitatea transversală aferentă decontării cheltuielilor indirecte pe bază de rată forfetară Dată start 16 Iulie 2018 Dată încheiere 15 Iulie 2021 Durată 37 Luni

Titlu subactivitate SA.8.1 Activitatea transversală aferentă decontării cheltuielilor indirecte pe bază de rată forfetară Detaliere subactivitate A.8.1 Activitatea transversala aferenta decontarii cheltuielilor indirecte pe baza de rata forfetara Salariile expertilor din echipa de management, altii decat managerul si coordonatorii, vor fi decontate din categoria de costuri indirecte. La fel si personalul administrativ si auxiliar. Dată start 16 Iulie 2018 Dată încheiere 15 Iulie 2021 Parteneri implicaţi FUNDATIA WORLD VISION ROMANIA, CENTRUL ROMILOR PENTRU POLITICI DE SANATATE - SASTIPEN, ŞCOALA PROFESIONALĂ "CONSTANTIN ARGETOIANU", COMUNA ARGETOAIA, FUNDATIA "POLICY CENTER FOR ROMA AND MINORITIES", ASOCIATIA "HABITAT FOR HUMANITY ROMANIA", ASOCIAŢIA CENTRUL DE ANALIZĂ ŞI INOVARE ECONOMICO - SOCIALĂ Rezultate previzionate Rezultatul #22 Amplasamente Sediu derulare activitati partener Habitat for Humanity Romania str. Naum Râmniceanu, nr. 45 A, et.1, ap. 3, sector 1, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România Sediu derulare activitati partener Centrul Romilor SASTIPEN str. Al. Obregia, nr. 37, bl. O1, sc. 1, ap. 1, sector 4, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România Sediu derulare activitati Policy Center for Roma and Minorities str. Sos. Giurgiului, nr. 78, Jilava, jud. Ilfov, România Sediu derulare activitati partener Comuna Argetoaia str. Comuna Argetoaia, Sat Argetoaia, Argetoaia, jud. Dolj, România Sediu derulare activitati partener Scoala Costantin Argetoianu str. Comuna Argetoaia, Sat Argetoaia, Argetoaia, jud. Dolj, România Sediu derulare activitati Lider Fundatia World Vision Romania str. Str. Rotasului, nr. 7, Sector 1, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România 29

Sediu derulare activitati partener CAIES str. Calea Giulesti, nr. 23, ap. 17, Municipiul Bucureşti, jud. Bucureşti, România Bottom of Form

Durata proiectului 37 luni

Buget - Activități și cheltuieli

242101 manager proiect

• Coordoneaza echipa scolii în vederea asigurarii managementului riscului si a respectarii standard beneficiar al fondurilor europene nerambursabile. Coordoneaza activitatile aferente scolii pentru re administreaza/monitorizeaza bugetul.Se asigura ca activitatile sunt conforme cu obiectivele,graficu managementul zilnic–organizational si conceptual. Coordoneaza si participa direct la raportarea te asigura comunicarea cu solicitantul si fluxul de informatii intre solicitant si partener. Solicita, culege afla proiectul. Elaboreaza si implementeaza planuri detaliate de lucru trimestriale si monitorizeaza cu elaborarea rapoartelor tehnico-financiare si aproba metodologiile si instrumentele de lucru.

54 CONSILIER EDUCATIONAL – PARTENER SCOALA ARGETOAIA

235903 consilier scolar

• Contribuie la elaborarea si implementarea metodologiei CEA; Planifica, impreuna cu pedagogii s recreationale si remediale adresate copiilor din proiect: cluburi de lectura, ateliere de povesti, ateli pentru care nu exista instructor specializat in proiect; Implementeaza activitatile zilnice din program program: activitati de igiena, masa,timp de odihna, activitati recreationale, realizare teme. Suprave activitati si mentine legatura cu echipa de proiect in vederea suplimentarii;Participa la activitatile d etc.). Completeaza fisele de monitorizare si evaluare si planurile de lucru.Participa la intalniri de lu comunicare cu pedagogii scolari/colaboratorii/ parintii/ tutorii legali/echipa de proiect.Raportare.

55 PEDAGOG SCOLAR 1, 2, 3 – PARTENER SCOALA ARGETOAIA

235908 pedagog scolar

• Organizarea/ desfasurarea zilnica de ateliere de educatie remediala la lb. si literatura romana/ma prezentei copiilor la sesiunile de educatie remedial; Implicare in gasirea de solutii optime menite s proiect; Oferirea de suport expertilor in educatie, in vederea gasirii unei abordari adecvate in situa initiale si de evaluari constante a copiilor in vederea dezvoltarii celei mai adecvate abordari de lucr corespunda nevoilor reale ale acestora. Pregatirea materialelor de lucru non-formal la lb. si literatu comunicari cu parintii/ tutorii legali/ cadrele didactice/ echipa proiectului/ coordonatorul activitatilor privind parcursul copiilor in cadrul sesiunilor de educatie remediala la lb. si literatura romana si ma

53 COORDONATOR ACTIVITATI – PARTENER SCOALA ARGETOAIA

BUTARU MILENA MAGDALENA

Metodologie Proiectul FACTIS este implementat de Fundatia World Vision Romania, in calitate de lider. Inca de la infiintare, din 1997, Fundatia WVR a demarat programe integrate de dezvoltare economica in mediul rural si programe de prevenire a abandonului scolar si de crestere a calitatii educatiei. Din anul 2009 Fundatia WVR gestioneaza proiecte cu finantare din FS adresate persoanelor cu oportunitati reduse. Prezenta aplicatie se deruleaza in parteneriat cu: Fundatia Policy Center for Roma Minorities care activeaza in vederea solutionarii problemelor legate de incluziunea sociala a romilor si a celorlalte minoritati etnice. Centrul Romilor pentru Politici de Sanatate – SASTIPEN are ca principale arii de interes analiza si dezvoltarea de politici de sanatate, precum si strategii si interventii de sanatate publica si promovarea multiculturalismului, in special in comunitatile cu romi. M3 este reprezentat de Habitat for Humanity Romania – organizatie care in prezent a devenit cel mai mare ONG din Romania in domeniul locuirii sociale. M5 este Primaria Comunei Argetoaia;proiectele in care a fost implicat M5 au urmarit dezvoltarea infrastructurii si a infrastructurii tehnico-edilitare. M6 este Sc Profesionala Constantin Argetoianu unitate de invatamant care functioneaza cu o subunitate coordonatoare si 5 subunitati subordinate. Primul partener este Asociatia Centrul de Analiza si Inovare Economico Sociala-CAIES care, in proiect este responsabil cu livrarea serviciilor de informare, consiliere si mediere profesionala. Pt implementarea proiectului se va constitui Echipa de implementare a proiectului (EIP). EIP va fi structurata in Echipa de Management a Proiectului (EMP) si Echipa tehnica de implementare (ETP).ECHIPA DE MANAGEMENT este constituita din: Manager Proiect (Lider),6Coord Activitati,specialisti achizitii si in domeniul financiar. Echipa de management va fi sustinuta de personal auxiliar(asistenti administrativi,contabili,personal curatenie etc.).Managementul proiectului acopera urmatoarele functii:coordonarea generala a proiectului,coordonarea financiara a proiectului, realizarea achizitiilor aferente proiectului,monitorizarea si evaluarea activitatilor.Pentru asigurarea unui nivel adecvat de monitorizare si control al proiectului, EMP va utiliza 2 intrumente eficiente de control specifice MP, Planul de Monitorizare si Evaluare (PME) si Matricea de Gestionare a Riscurilor (MGR). Pentru implementarea PME vor avea loc intalniri lunare ale EMP. Pentru implementarea tehnica a activitatilor vor avea loc cel putin 6 intalniri de proiect la care vor

30

participa fie expertii sectoriali, fie toti expertii din proiect in vederea integrarii interventiilor specifice.ECHIPA TEHNICA DE IMPLEMENTARE este formata din urmatorii experti directi: 1.Experti implicati in COMPONENTA EDUCATIONALA: Asist Educational(L),Specialist copii cu nevoi speciale(L), Coord Activitati CEA,Coord monitorizare si evaluare CEA,Instructori Ateliere Non-Formale : Instructori Fotbal,Volei,Dans, Muzica,Fotografie, Teatru/Improvizatie,Consultanti/Traineri Metodologii (M4)(Metodologie CEA,Consultant metodologie educationala non-formala,Trainer metode de educatie nonformala, Trainer educatie sociala si financiara Aflatoun,Trainer inteligenta emoționala;Sofer microbuz transport copii, Pedagogi Scolari, Mediator scolar,Consilier educational, 2.Exp implicati in MASURI DE OCUPARE: experti consiliere si mediere profesionala, expert responsabil de organizarea stagiilor de ucenicie 3.Exp implicati in COMPONENTA ANTREPRENORIALA : Exp monitorizare afaceri(L),Coord Incubator(L), Expert in domeniul financiar-economic(L), Exp in domeniul antreprenoriatului(L), Instructor educatie financiara(M4), Instructor educatie antreprenoriala(M4).4. LOCUIRE :2Exp locuire(M3), Exp Prevenție și Răspuns Dezastre-DRR(M3), Exp campanii informare preventiva(M3), Coordonator voluntari(M3),3Muncitori constructori(M3),2Muncitori cosari(M3),Muncitori electricieni(M3).6.Exp implicati in IDENTIFICAREA, SELECTIA, COMUNICAREA SI MOBILIZAREA persoanelor din proiect: Facilitatori comunitari(L),Exp mobilizare comunitara. Exp coordonare CCAI(L).Expertii mentionati nu vor lucra exclusiv pe componentele de mai sus,fiecare expert va fi implicat in mai multe activitati. Activitatea de identificare si recrutare a beneficiarilor se va baza pe organizarea si sustinerea unor sesiuni de informare in cadrul comunitatii. Aceste evenimente vor fi pregatite in prealabil de facilitatorii comunitari selectati din randul persoanelor din comuna Argetoaia, tocmai pentru a face legatura intre populatia din comunitate si proiectul propus si care vor anunta si mobiliza comunitatea despre proiect. In vederea selectiei copiilor si inscrierii acestora in proiect,vor fi organizate intalniri mediate de expertii care lucreaza in componenta educationala, separate de sesiunile initiale de informare. Selectia copiilor se va face in baza analizarii unui dosar a carei componenta va fi stabilita in metodologiile de implementare. Criteriile de selectie a copiilor vor fi comunicate si vor lua in calcul domeniile educatie, sanatate si protectie, astfel incat pe fiecare componenta se vor defini subcriteriile in baza carora se va identifica vulnerabilitatea. Fiecare copil inregistrat in proiect va beneficia de un plan individual de invatare si dezvoltare, actualizat periodic in functie de activitatile la care participa copilul. In aceeasi maniera se va face recrutarea in cazul beneficiarilor adulti: participarea la masurile integrate de ocupare oferite prin proiect se va face in baza unei analize a nevoilor specifice, la recomandarea specialistilor CCAI si a Planului de Interventie stabilit si asumat impreuna cu beneficiarul, si in baza unui dosar de inregistrare, a carei componenta va fi stabilita de expertii proiectului, in conformitate cu legislatia si instructiunile in vigoare. Centrul Comunitar de Asistenta Integrata Argetoaia reprezinta spatiul din care vor fi coordonate si livrate majoritatea serviciilor prevazute prin proiect. In cadrul CCAI, serviciile oferite de catre echipa interdisciplinara se vor desfasura in urmatoarele etape: 1.evaluarea initiala a nevoilor socio-medicale si de locurie a potentialilor beneficiari;2.stabilirea Planului individualizat de interventie;3.Directionarea catre serviciile specializate.4.Monitorizarea si evaluarea PPII (Plan Personalizat de Interventie Individuala). In ceea ce priveste distribuirea responsabilitatilor, organizatiile partenere vor urmari o interventie cat mai integrata a serviciilor specifice livrate de fiecare. Astfel in identificarea si selectia participantilor la proiect vor fi implicati in mod direct: Fundatia WVR (L), Primaria Argetoaia, precum si Scoala Argetoaia. Componenta educationala va fi coordonata de Policy Center for Roma Minorities (M4) care are experienta de lucru in comunitati dezavantajate. In 2010, P4 a dezvoltat programul pilot ”Clubul de Educatie Alternativa” in comunitatea dezavantajata din Ferentari, Bucuresti, ca masura de reducere a analfabetismului si de imbunatatire a educatiei copiilor romi si neromi aflati in situatii de risc. Initiat in octombrie 2010 in Scoala Generala nr. 136, proiectul a fost extins ulterior in Scolile Gimnaziale nr. 2 (2011-2013), nr. 134 (2015), George Calinescu (2011 – prezent) si Petrache Poenaru (2015 – prezent). Serviciile educationale vor fi sustinute de Fundatia World Vision Romania si de Scoala Argetoaia. Masurile de ocupare constand in livrarea serviciilor de informare, orientare, consiliere, mediere si formare profesionala si antreprenoriala vor fi coordonate de partenerul CAIES. In proiectele derulate anterior din fondurile structurale, liderul a dobandit experienta relevanta in managementul micro-granturilor si stimularea antreprenorialului si a ocuparii pe cont propriu in mediul rural, sprijinind infiintarea si implementarea a peste 180 planuri de afaceri. Componenta de sanatate va fi coordonata de partenerul 2. Activitatile de preventie, educatie pentru sanatate, adoptarea unui stil de viata sanatos, propuse in cadrul proiectului, se inscriu in liniile Strategiei Nationala de Sanatate 2014-2020 pentru reducerea inegalitatilor si optimizarea utilizarii resurselor in serviciile de sanatate. Componenta de imbunatatire a conditiilor de locuit va fi coordonata de partenerul 3 – Habitat for Humanity in baza unui proces de implicare comunitara si stimulare a voluntariatului. Partenerul 3 a sprijinit peste 19.000 de persoane sa aiba un loc decent in care sa traiasca , prin constructii de case noi si reabilitari, si alte 45.000 prin programele de preventie si ra spuns la dezastre. Componenta de mobilizare comunitara si capacitare a personalului serviciilor comunitare va fi de asemenea coordonata de catre lider, cu sprijinul primariei Argetoaia. Activitatile de informare si publicitate desfasurate in cadrul proiectului se vor realiza cu respectarea regulilor prevazute in Manualul de identitate vizuala.In vederea promovarii proiectului, vor fi publicate materiale pe site-urile web ale organizatiilor partenere si pe platforme de socializare precum Facebook. Masurile minime de informare si publicitate adoptate in proiecte vor fi: afisarea unui panou/banner/roll-up la sediile de implementare a proiectului; membrii grupului tinta si alte persoane interesate vor fi informati in mod specific cu privire la sprijinul acordat prin FSE; documentele referitoare la implementarea proiectului, inclusiv livrabilele, vor include o mentiune cu privire la faptul ca operatiunea a fost sprijinita in cadrul FSE.

31

Obiectivul general al proiectului/Scopul proiectului OP: Reducerea numarului de persoane aflate in risc de saracie si excluziune sociala din comunitatea Argetoaia prin operationalizarea si sustenabilizarea unui continuum de servicii si de masuri destinate unui numar de 555 de persoane din grupul tinta, dintre care 100% beneficiaza de masuri si servicii integrate – IR 4S43, 150 persoane roma – IRI 4S43.2, implementate de echipe pluridisciplinare atat in cadrul Centrului de Asistenta Comunitara Integrata Argetoaia, cat si prin intermediul serviciilor mobile adresabile intregii comunitatii (IRI 4S39). Obiectivul proiectului raspunde direct Strategiei Nationale Privind Incluziunea Sociala si Reducerea Saraciei (2014-2020), prin adresarea nevoilor persoanelor afectate de saracie persistenta si a populatiei rome ca si categorii asupra carora diversele dimensiuni ale excluziunii tind sa se sustina reciproc si sa se perpetueze de la o generatie la alta. Analiza ex-ante realizata la nivelul comunitatii a evidentiat faptul ca excluziunea socio-economica este perpetuata atunci cand rezultatele slabe la invatatura si starea proasta de sanatate limiteaza semnificativ oportunitatile de acces pe piata muncii pentru urmatoarea generatie. De asemenea, experienta relevanta a parteneriatului proiectului a demonstrat ca ruperea cercului vicios al saraciei si excluziunii necesita interventii individualizate, concepute astfel incat sa abordeze factorii de baza ai inegalitatii. Pentru a sustine aceasta abordare, proiectul isi propune dezvoltarea si operationalizarea modelului de Centru Comunitar de Asistenta Integrata Argetoia, dar si capacitarea si dezvoltarea unor echipe pluridisciplare, mobile care sa faciliteze accesul la servicii integrate pentru toti membrii comunitatii. Prin serviciile orientatate asupra nevoilor individuale ale membrilor comunitatilor marginalizate, cu accent pe membrii roma si pe implicarea actorilor institutionali de la nivel judetean si local, proiectul raspunde Strategiei Guvernului Romaniei de Incluziune a Cetatenilor Romani Apartinand Minoritatii Rome 2014-2020. Participand, de asemenea, la atingerea obiectivului AP 4: «Incluziunea sociala si combaterea saraciei»; Obiectivului Tematic 9: Promovarea incluziunii sociale, combaterea saraciei si a oricarei discriminari (Regulamentul (UE) nr. 1304/2013, art 3, alin 1, a), Prioritatea de investitii 9.ii Integrarea socio-economica a comunitatilor marginalizate, cum ar fi romii (Regulamentul (UE) nr. 1304/2013, art. 3, alin 1, a), proiectul accentueaza nevoia esentiala de coordonare si complementaritate a serviciilor sociale, a serviciilor de ocupare a fortei de munca si a serviciilor medicale, pentru a facilita ocuparea pe piata muncii a persoanelor care nu lucreaza, dar care sunt apte de munca. Aceasta abordare a saraciei si excluziunii sociale se bazeaza pe conceptul de furnizare de servicii integrate si pe asigurarea armonizarii si coerentei dintre diferitele programe si interventii, atat la nivel de individ, gospodarie si la nivelul comunitatii. Prin accentul pus pe importanta serviciilor sociale si medicale si pe impactul oferirii de servicii integrate de catre echipe pluridisciplinare cu scopul prevenirii si scaderea incidentei bolilor, a mortalitatii infantile si a cresterii indicatorilor de sanatate, proiectul participa la implementarea obiectivelor strategice propuse de: Strategia Nationala de Sanatate 2014-2020; Strategia Nationala pentru Sanatatea Mintala a Copilului si Adolescentului 2015-2020. Masurile de sanatate implementate vor tine cont de cadrul legal reglementat prin: - OUG 162/ 2008 privind transferul ansamblului de atributii si competente exercitate de Ministerul Sanatatii Publice catre autoritatile administratiei publice locale; - HG nr. 56/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atributii si competente exercitate de Ministerul Sanatatii catre autoritatile administratiei publice locale; - HG nr. 459/2010 pentru aprobarea standardului de cost/an pentru servicii acordate in unitatile medico-sociale si a unor normative privind personalul din unitatile de asistenta medico-sociala si personalul care desfasoara activitati de asistenta medicala comunitara. Toate aceste aspecte vor participa la sustenabilizarea interventiei si la stabilirea unor strategii si modele de interventie realiste si fezabile, inclusiv in ceea ce priveste transferabilitatea serviciilor si preluarea financiara a acestora dupa finalizarea proiectului. Prin oferirea de servicii si masuri de ocupare adresate unui numar de 375 persoane apartinand grupurilor vulnerabile care vor beneficia de masuri de ocupare (informare, orientare, consiliere, mediere, formare profesionala, consultanta pt demararea unei activitati independente, activitatile 2 si 3 din proiect), din care 90 de persoane apartin etniei Roma, proiectul raspunde strategiilor nationale in domeniul ocuparii: Strategia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (SNOFM) 2014-2020, Strategia pentru Invatarea pe tot Parcursul Vietii 2015-2020 si impacteaza in sens pozitiv legislatia privind integrarea pe piata muncii, precum Legea nr. 279/2005 republicata privind ucenicia la locul de munca ; Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare. De asemenea, proiectul raspunde strategiilor nationale precum: Strategia Nationala pentru Protectia si Promovarea Drepturilor Copilului 2014 – 2020 si Strategia Nationala privind Reducerea Parasirii Timpurii a Scolii sau Strategia Nationala pentru Educatie Timpurie prin facilitarea accesului la servicii integrate pentru 180 copii, care vor beneficia de servicii educationale, sociale si medicale: - 180 copii inscrisi in ciclul primar si gimnazial - beneficiari ai activitatilor derulate in Clubul de Educatie Alternativa Argetoaia (CEA) – educatie non-formala si remediala; - 15 copii inscrisi in ciclul gimnazial sau in invatamantul secundar superior (liceu/scoala profesionala) – beneficiari ai programului de burse/ promovare voluntariat. - min. 33,3 % din copii vor fi de etnie Roma -> 60 copii. - copiii vor fi beneficiari ai activitatilor educationale, serviciilor medicale si sociale ; Obiectivul proiectului privind Ocuparea si integrarea pe piata muncii, cu un impact asupra unui numar de 375 de persoane (peste 10% din populatia comunitatii definite) beneficiare de masuri integrate : informare, orientare, consiliere, mediere, formare profesionala, consultanta pt demararea unei activitati independente, activitatile 2 si 3 din proiect, din care min. 90 apartin etniei Roma : - 375 vor beneficia de masuri de ocupare (informare, orientare, consiliere, mediere, formare profesionala,

32

participarea la stagii de ucenicie, consultanta pt demararea unei activitati independente, activitatile 2 si 3 din proiect) - din care 90 apartin etniei Roma (24%) - din beneficiarii masurilor de ocupare, cel putin 150 (40%) vor fi femei - 375 persoane vor beneficia de servicii de orientare si consiliere profesionala; - 265 persoane vor beneficia de servicii de formare profesionala (cursuri de calificare si stagii de ucenicie), din care peste 50 apartin etniei Roma ; din acestia, 250 persoane vor beneficia de servicii de programe de formare profesionala tip calificare si 15 persoane vor beneficia de stagii de ucenicie ; - din cei 375 beneficiari ai serviciilor de ocupare, 225 persoane vor dobandi o calificare, din care 50 (22%) apartin etniei Roma;  109 persoane se vor angaja, din care 25 apartin etniei Roma (22,9%); - 75 persoane din grupul tinta vor beneficia de programe de formare profesionala in vederea dezvoltarii competentelor antreprenoriale (2 serii a cate 25 participanti) si in management de intreprindere sociala (1 serie, 25 participanti); - 75 persoane care primesc certificate de absolvire recunoscute de ANC ; - 45 angajatori vor beneficia de locuri de munca subventionate pentru angajarea persoanelor din grupul tinta - 15 persoane din grupul tinta vor demara o activitate independenta; - 60 tineri participanti la programul integrat de dezvoltare a competentelor antreprenoriale raspunde obiectivului strategic al POCU, care isi propune sa contribuie la dezvoltarea locala plasata sub responsabilitatea comunitatii (DLRC) si cu Strategia Europa 2020, ca instrument de dezvoltare teritoriala propus de Comisia Europeana pentru perioada de programare 2014-2020 in vederea combaterii saraciei si a excluziunii sociale, prin stimularea implicarii comunitatilor in dezvoltarea locala, formarea unui parteneriat local sub forma unui Grup de Actiune Locala si implementarea strategiilor integrate de dezvoltare locala. Prin abordarea integrata si prin operationalizarea si imbunatatirea calitatii serviciilor de baza de la nivel comunitar, proiectul contribuie la implementarea abordarii multisectoriale (ocupare, incluziune, educatie, sanatate, locuire), integrate in solutionarea problemelor cu care se confrunta comunitatile marginalizate, realizata prin corelarea si asigurarea complementaritatii intre investitiile in infrastructura de tip FEDR/ FEADR si masurile soft, de tip FSE. Nu in ultimul rand, proiectul raspunde Strategiei de dezvoltare judeteana Dolj si a strategiei de dezvoltare locale, Argetoaia, documente strategice care pun accent pe facilitarea accesului la servicii integrate pentru membrii intreagii comunitati. Obiectivele specifice ale proiectului

1. OS.0. Realizarea unei evaluari multisectoriale a comunei Argetoaia cu scopul de a identifica principalele nevoi, oportunitati si prioritati de dezvoltare la nivel comunitar, in vederea elaborarii si implementarii unui plan multisectorial de interventie integrata; 2. OS.1. Implementarea la nivelul comunitatii marginalizate a unui plan inovativ de masuri integrate in domeniul educatiei ce vizeaza combaterea discriminarii si facilitarea integrarii sociale a 180 copii aflati in situatii de risc din sat Argetoaia prin facilitarea si cresterea accesului la invatamant, prevenirea fenomenului de parasire timpurie a scolii, imbunatatirea participarii si mentinerea in sistemul de invatamant, prin oferirea de programe integrate de tip scoala dupa scoala, educatie remediala si metode non-formale (A.1); 3. OS.2. Facilitarea accesului pe piata muncii a persoanelor apartinand categoriilor marginalizate prin intermediului unui program integrat adaptat nevoilor si oportunitatilor locale ce cuprinde masuri active de ocupare, formare profesionala (IRI 4S37-225 persoane, IRI 4S37.2 – 50 persoane), mediere in vederea angajarii si masuri de incurajare a auto-ocuparii si antreprenoriatului rural (IR 4S38-109 persoane, IR 4S38.225 persoane), dezvoltarea unui Incubator local de afaceri si finantare prin intermediul Schemei de minimis (Activitatile 2, 3); 4. OS.3. Dezvoltarea unui program de interventie comunitara ce vizeaza facilitarea accesului la servicii integrate de tip socio-medical, juridic si de imbunatatire a conditiilor de locuit in vederea prevenirii si inlaturarii situaţiilor care genereaza marginalizare sau excluziune sociala pentru un numar de 555 persoane (IR 4S43) si inclusiv prin dezvoltarea unui Centru Comunitar de Asistenta Integrata (Activitatile 4, 5); 5. OS.4. Cresterea implicarii si participarii civice a membrilor comunitatii in vederea combaterii discriminarii, promovarii multiculturalismului si cresterii calitatii vietii in comunitatea Argetoaia.

33

Rezultate așteptate 

Componentă 1 Nr. crt.

Detalii rezultat

9

Rezultate Subactivitate 3.1: Cantitative a) 1 Regulament de accesare a micro-granturilor elaborat si diseminat in comunitate b) 10 intalni organizate si derulate c) 555 persoane informate cu privire la posibilitatea accesarii unei micro-finantari, prin participarea la intalnirile or promovare d) 2 vizite de studiu organizate pe parcursul celor 3 ani de implementare, care vor viza experiente diferite in domeniul dezvol participanti la vizitele de studiu. Calitative a) Promovarea si dezvoltarea antreprenoriatului rural. b) Dezvoltarea potentialului economic a rural. c) Crearea de oportunitati de angajare in spatiul rural, in mod special pentru persoanele din categorii defavorizate.

10

Rezultate Subactivitate 3.2: Cantitative: a) 2 tipuri de programe de formare profesionala organizate, respectiv: curs de dezvoltare a comp cate 25 participanti) si management de intreprindere sociala (un curs, 25 participanti). b) 75 participanti la programele de formare profe certificate de absolvire recunoscute de ANC ; d) 1 program integrat de asistenta antreprenoriala; e) 15 persoane care finalizeaza program dezvoltare a competentelor antreprenoriale pentru tineri; g) 60 tineri participanti la programul integrat de dezvoltare a competentelor a sesiuni de selectie a celor mai bune planuri de afaceri si firme de exercitiu elaborate de tineri ; i) 15 planuri de afaceri si firme de exerciti vor fi premiate cele mai bune firme de exercitiu - premiul I-1000 lei, 2 premii a cate 500 lei si 2 premii a cate 300 lei) Calitative: a) Promo antreprenoriatului rural. b) Dezvoltarea potentialului economic al activitatilor non-agricole in spatiul rural. c) Crearea de oportunitati de special pentru persoanele din categorii defavorizate.

11

Rezultate Subactivitate 3.3: Indicatori de rezultat imediat ID 4S38.1. Persoane aflate in risc de saracie si excluziune sociala din comunitat munca, inclusiv cele care desfasoara o activitate independenta, la incetarea calitatii de participant, din care: din zona rurala=109 ID 4S38 excluziune sociala din comunitatile marginalizate care au un loc de munca, inclusiv cele care desfasoara o activitate independenta, la inc care: Roma=25 Cantitative: a) 15 planuri de afaceri depuse in vederea acordarii ajutorului de minimis ; b) 15 planuri evaluate si propuse demarate si monitorizate. d) 15 beneficiari participanti la programul de mentorat in afaceri care vor demara o activitate independenta; e comunitatea Argetoaia; Calitative: a) Promovarea si dezvoltarea antreprenoriatului rural. b) Dezvoltarea potentialului economic al activit Crearea de oportunitati de angajare in spatiul rural, in mod special pentru persoanele din categorii defavorizate.

12

Rezultate Subactivitate 4.1: Cantitative: a) 555 beneficiari implicati in componenta sociala ; Calitative: a) Dezvoltarea de parteneriate cu sistemul public si dezvoltarea unui program de referiri a beneficiarilor la consultatii de specialitate.

13

Rezultate Subactivitate 4.2: Cantitative: a) min.555 beneficiari tineri si copii instruiti si sprijiniti in vederea depasirii situatiilor vulnerabile individuale de dezvoltare elaborate si completate; Calitative: a) Dezvoltarea abilitatilor copiilor si tinerilor de a preveni imbolnavirile si de Dezvoltarea abilitatilor mamelor pentru a preveni imbolnavirile si de a adopta un stil de viata sanatos. a) Constientizarea beneficiarilor cu sanatos. b) Reducerea mortalitatii infantile si mortalitatii materne. c) Cresterea numarului de beneficiari de servicii si programe privind s familial.

14

Rezultate Subactivitate 4.3: Cantitative: a) 300 persoane (copii si adulti) vor beneficia de servicii de screening medical b) 225 persoane (c medicale primare a) 100 beneficiari tineri si copii instruiti pentru a preveni imbolnavirile si de a adopta un stil de viata sanatos b) 20 sesiu in proiect Calitative: a) Imbunatatirea starii de sanatate a beneficiarilor prin crestrea accesului la service medicale primare. b) Imbunatat prin participarea la campanii de screening. a) Dezvoltarea de parteneriate cu furnizorii de servicii de sanatate din sistemul public si dezvo beneficiarilor la consultatii de specialitate. b) Cresterea numarului de persoane de etnie roma inscrise la medicul de familie. c) Cresterea de sanatate (TB, diabet, boli cardio-vasculare, boli infectioase etc).

15

Rezultate Subactivitate 5.1: a) O metodologie de selectie si interventie in domeniul locuirii realizata si implementata b) min. 130 gospodă gospodarii care se afla în cel mai mare risc din punctul de vedere al locuirii și familiile cele mai vulnerabile din punct de vedere socio-eco renovari si reparatii realizat si implementat d) 15 gospodării selectate in vederea realizarii interventiilor de reparatii si amenajari; e) 15 g unor interventii de o amploare mai mica, in vederea prevenirii incendiilor; f) min.85 familii vor primi sprijin in vederea reglementarii acte implicate, prin acțiuni de voluntariat, în renovari și reparații h) 30 gospodării monitorizate în timpul efectuării reparațiilor și renovărilor i relizarii unor interventii de o amploare mai mica, in vederea prevenirii incendiilor; j) 50 receptii de lucrări de reparații și renovări cu impl

34

Nr. crt.

Detalii rezultat

beneficiare. k) informarea și instruirea unui numar de 30 familii l) recepții de lucrări la un număr de 30 gospodării Calitative: Imbunatatir numar de 30 gospodarii. 16

Rezultate Subactivitate 5.2: a) 1 sat selectate in vederea creșterii nivelului de conștientizare și împuternicirii comunității pentru a răspun informare derulata in cele 7 sate selectate; c) 500 Pliante infografice pentru adulți incendii d) 500 Pliante infografice pentru adulți cutrem modalitãțile prin care famillile pot avea grijã de locuințele lor f) 200 broșuri cu desene despre comportamentele ce trebuie avute înainte cutremur/incendiu g) 400 afise cu diverse teme publicate in vederea instruirii si educatiei civice h) 200 de pachete cu broșuri de colorat c o gustare sănătoasă (200 pachete - pungă cu fructe). i) cel putin 10 intalniri cu comunitatea j) un tranining pentru sat k) 2 Consultări cu IG incidența dezastrelor naturale în comunitățile din cadrul proiectului l) 1 piesa de teatru pusă în scenă m) 20 elevi voluntari selectați pent elevi voluntari instruiți cu date tehnice specifice DRR o) cel putin 500 de persoane vor fi informate despre riscurile la care sunt supuse și cazul în care are loc un dezastru p) cel putin 500 de persoane vor ști cum să aibă grijă de locuințele lor q) min.180 de copii vor beneficia d adoptate in situatii de risc, prin joacă

17

Rezultate Subactivitate 5.3: a) 1 evaluare pentru comunitatea selectată b) Un plan de dezvoltare a SVSU local pentru fiecare comunitate la nivel de județ d) 1 întâlnire a Expertului Răspuns și Prevenție Dezastre cu reprezentanți ai grupurilor SVSU din comunitatea selectata

18

Rezultate Subactivitate 5.4: Cantitative: a) 1 Centru comunitar de asistenta integrata identificat, amenajat si dotat Calitative: a) Dezvolta servicii integrate pentru adultii aflati in situatii de risc si excluziune sociala; b) Furnizarea de servicii integrate (servicii de ocupare a fortei medicale etc.) corespunzatoare nevoilor evaluate ale beneficiarilor din proiect; Participarea activa a persoanelor adulte la demersurile sp de asistenta integrate (CCAI);

19

Rezultate Subactivitate 6.1: - 6 campanii de informare si promovare a nondiscriminarii si multiculturalismului. - 600 de materiale informa nondiscriminarii si multiculturalismului, distribuite la nivel comunitar/an - kit-uri de promovare – agende, pixuri si materiale informative calendar al evenimentelor multiculturale. - 13 evenimente de promovarea a nondiscriminarii si multiculturalitatii, egalitatii de sanse si to an (10 eseuri, 25 carti istorie, 1 prezentare power – point, 1 meci de fotbal, 1 teatru forum, 1 mini-festival, 2 ateliere teatru, 2 ateliere da muzicale, 1 serbare scolara, 1 prezentare 28 state UE, 1 dezbatere, 1 spectacol, 1 concurs, 1 mini-biblioteca 100 carti, 1 flash mob,1 mesa culinar, 2 workshop, o proiectie de film, 1 sesiune de prezentare). - 200 persoane care fac parte din grupul tinta, participanti la evenimen proiect. (noi am socotit ca vrea 370 de persoane vor participa la cele 13 evenimente organizate, insa suntem siguri ca unii dintre copii si ca la rezultate vom pune doar 200) - 1 kit de promovare a multiculturalismului si nondiscriminarii – care cuprinde agenda, pix, brosura (2 materiale informative - tip brosura – max 4 pag, format A5 cu informatii privind multiculturalismul si legislatia in domeniul discriminarii (

20

Rezultate Subactivitate 7.1 Cantitative a) un set de proceduri de implementare a proiectului elaborate b) min. 12 cereri de rambursare si proiect implementat si raportat d) 1 procedura de identificare si recrutare a expertilor implicati in proiect e) o echipa de management id implementare identificata si instruita Calitative a) Probemele si riscurile legate de proiect sunt identificate si gestionate astfel incat sa nu activitatilor. b) Evolutia proiectului este monitorizata si obiectivele specifice si general sunt atinse.

21

Rezultate Subactivitate 7.2: Cantitative a) 1 procedura de realizare a achizitiilor publice elaborata si implementata b) min. 20 achizitii de legislatiei in vigoare. a) 1 plan de informare si publicitate elaborat si implementat b) 1 proiect promovat in mediul on-line (Facebook, site partenere) si off-line prin materiale de informare si promovare realizate si diseminate c) Asigurarea vizibilității proiectului (prin afișarea u a proiectului; d) 555 beneficiari care participă în cadrul proiectului sunt informați în mod specific cu privire la sprijinul acordat prin FSE; c la implementarea proiectelor și publicate pentru public sau participanți, inclusiv certificatele de prezență sau alte certificate, vor include operațiunea a fost sprijinită în cadrul FSE. Calitative a) Facilitarea cadrului de implementare a activitatilor prin furnizarea resurselor mate activitatile proiectului transparente si vizibile. a) Asigurarea accesului general pentru toate grupurile tinta ale proiectului la informatiile, d implementarea proiectului. b) Furnizarea sprijinului necesar pentru implementarea obiectivelor specifice ale proiectului; c) Cresterea gra grupurile tinta ale proiectului dar si ale publicului larg cu privire la activitatile, obiectivele si realizarile proiectului; b) Asigurarea impleme furnizarea de informatii, date, modele de implementare atat catre beneficiarii proiectului cat si catre alt

35

Nr. crt.

Detalii rezultat

22

Rezultate Subactivitate 8.1 Cantitative d) cheltuieli indirecte in vederea implementarii activitatilor

1

Rezultate Subactivitate 1.1: Indicatori de realizare: ID 4S43 Persoane ... care beneficiaza de servicii integrate=555 ID 4S43.1. Persoane ... Persoane ... Roma=150 Cantitative 6 evenimente de promovare a componentei educationale 400 elevi, parinti/tutori legali si cadre didac educationale 180 copii inregistrati in proiect, din care: 180 copii - vor fi beneficiari ai activitatilor derulate in Clubului de Educatie Alterna beneficiari ai programului de burse. cel putin 60 vor fi de etnie Roma (33,3%) 180 planuri individuale de invatare si dezvoltare elaborate accesului la atelierele de educatie non-formala si remediala pentru copiii din Argetoaia, pentru a se dezvolta armonios si a-si imbunatati informare in randul membrilor comunitatii, cu privire la importanta scolariza rii si consecintele lipsei educatiei.

2

Rezultate Subactivitate 1.2: Cantitative a) min. 180 copii inregistrati in CEA b) 180 planuri individuale de invatare dezvoltate c) 180 evalua 1 sesiune de instruire e) 60 participanti din randul personalului CEA si a cadrelor didactice care isi imbunatatesc cunostintele cu privire la emotionala, de educatie alternativa la clasa, si modalitatea de interactiune cu copiii in situatii de risc f) 60 participanti din randul persona scoala/ comunitate informati despre fenomenul discriminarii si instruiti in strategii antidiscriminatorii g) un spatiu educational non-forma care copiii din Argetoaia isi vor petrece timpul in mod constructiv h) peste 180 parinti informati cu privire la evolutia copiilor participanti cu cadrele didactice din comunitate j) 2 mese rotunde organizate cu participarea autoritatilor publice locale, cu obiectivul diseminarii mo acestuia; k) 40 reprezentanti ai institutiilor publice participanti la mesele rotunde si informati despre CEA si fenomenul discriminarii; Cali atelierele de educatie non-formala si remediala pentru copiii din Argetoaia, pentru a se dezvolta armonios si a-si imbunatati situatia scol randul cadrelor didactice a diferitelor metode de abordare emotionala, de implementare a metodelor de educatie alternativa la clasa, de critice; c) Modelul CEA si rezultatele acestuia in comunitatea din Argetoaia diseminat in randul autoritatilor publice locale, reprezentant

3

Rezultate Subactivitate 1.3: Cantitative a) min.6 tipuri de ateliere de ed. non-formala derulate b) 3 ateliere de ed. remediala organizate: straine c) 60 copii implicati in atelierele de educatie non-formala si remediala d) min. 40% dintre copii isi vor imbunatati situatia scolara l copii beneficiaza zilnic de masa calda (pt.33 luni) f) 1 program de mentorat derulat pentru copiii din CEA cu min 180 copii participanti g) 1 participanti copii h) 1 eveniment amplu de multiplicare a modelului CEA; concursuri tematice organizate. i) cel putin 180 copii participan j) 3 evenimente organizate in comunitate, min.50 copii/eveniment k) 1 album foto diseminat in randul institutiilor din comunitate: scoli,l CEA l) min. 4 deplasari pentru 300 de copii din CEA in vederea participarii la diverse activitati culturale precum: expozitii de pictura, teatr Calitative a) Participand la atelierele de educatie alternativa, copiii vor deprinde abilitati si aptitudini utile pe tot parcursul vietii, isi vor de motivati sa participe la cursurile scolare si sa obtina rezultate mai bune, dezvoltandu-si perspective de viitor. b) Recuperarea decalajului acestora de a finaliza cu bine scoala. c) Dezvoltarea/ stimularea increderii in propriile forte in randul copiilor si tinerilor aflati in situatii ris intelegere a nevoii de sustinere a educatiei copiilor dezavantajati in randul figurilor publice. e) Evaluarea impactului si eficentei

4

Rezultate Subactivitate 1.4: Cantitative a) 1 program de educatie parentala organizat si derulat pentru parintii din comunitatea Argetoaia grupului tinta) participanti la seminariile de educatie parentala care invata cum sa-si consolideze relatia cu copiii c) 300 parinti informati Calitative a) Informarea parintilor in legatura cu un ansamblu de domenii interconectate: educatie, sanatate, protectia si participarea cop parentale c) Cresterea gradului de bunastare a copilului prin interventia directa asupra celor care au sau ingrijesc copii d) Sustinerea si in modalitatile de interactiune si relationare cu copiii in diverse contexte de viata e) Dezvoltarea unei retele de sprijin social impreuna cu al dezvolte abilitatile de a recunoaste si a raspunde eficient nevoilor de dezvoltare ale copiiilor a) Asumarea cu responsabilitate atat a buna copii din comunitatea in care traiesc, prin intelegerea riscurilor cu care acestia se pot confrunta si asumarea activa a rolului de cetatean i

5

Rezultate Subactivitate 1.5: Cantitative a) min.15 elevi cu varste intre 14-18 ani, inregistrati in invatamantul secundar superior (liceu/sco programul de burse. b) min. 15 burse de studiu acordate elevilor cu varste intre 14-18 ani, in vederea facilitarii accesului la invatamantul profesionala) din comunitatea Argetoaia. c) o campanie de promovare a voluntariatului organizata si derulata ; d) 3 premii acordate anua ca voluntari, in activitatile proiectului (premiul I - produse in val de 2500 lei ; premiul II - 1300 ; premiul III – 600) e) 3 deplasari organizate in vederea participarii la diverse activitati culturale: muzee, teatru etc. f) 15 copii din programul de burse isi vor imbunatati cunostintele Reducerea abandonului scolar al copiilor din comunitate, prin suport acordat finalizarii invatamantului obligatoriu, raspunde nevoii acute pentru elevii vulnerabili social. b) Prevenirea fenomenului tinerilor NEETs (Not in employment, education or training) asigurand imediat d accesul si sustinerea participarii la o forma de educatie institutionala si un un program de consiliere individualizat pentru copiii apartinan accesului la intreaga oferta de educatie si formare profesionala pentru tinerii vulnerabili din mediul rural. d) Imbugatirea in mod direct si

36

Nr. crt.

Detalii rezultat in situatii de risc de abandon scolar. e) Consolidarea colaborarii inter-institutionale la nivel comunitar pentru reducerea sara

6

Rezultate Subactivitate 2.1: Indicatori de realizare: ID 4S43 Persoane ... care beneficiaza de servicii integrate=555 ID 4S43.1. Persoane ... Persoane ... Roma=150 Cantitative a) 36 campanii de informare b) min.700 persoane din comunitate informate cu privire la proiect c) 37 proiect (adulti). d) 375 planuri individuale de interventie e) 375 persoane din GT informate si consiliate in plan socio-profesional f) 1 met beneficiarilor in proiect g) 1metodologie de informare, orientare si consiliere socio-profesionala Calitative a) Constientizarea membrilor c de inscriere in proiect si beneficiile care pot rezulta din participarea la activitati. b) Sprijinirea beneficiarilor in procesul de autocunoaster cunostintelor necesare in integrarea in munca. c) Capacitarea beneficiarilor cu scopul de a se informa corect cu privire la sansele pe piata increderea in fortele proprii si o mai buna cunoastere a propriilor abilitati profesionale.

7

Rezultate Subactivitate 2.2: Indicatori de rezultat imediat ID 4S38.1. Persoane aflate in risc de saracie si excluziune sociala din comunitat munca [...] la incetarea calitatii de participant, din care: din zona rurala=109 ID 4S38.2. Persoane aflate in risc de saracie si excluziune soc care au un loc de munca [...] la incetarea calitatii de participant, din care: Roma=25 Cantitative a) 1 Metodologie privind informarea, con peste 50 sesiuni colective de consiliere si mediere profesionala c) peste 50 sesiuni de motivare in vederea insertiei profesionale d) 375 b orientati pe piata muncii. e) 109 beneficiari care au obtinut un loc de munca, din care 40 persoane apartin etniei rome. f) min.25% dintre de munca isi vor mentine locul de munca cel putin 6 luni de la incetarea calitatii de participant in proiect. g) 5 persoane cu dizabilitati ce de la locul de munca si care nu beneficiaza de ajutorul nici unei persoane sau masuri de acompaniere incluse in randul beneficiarilor mas cate 900 lei/luna acordate angajatorilor pt incadrarea in munca a beneficiarilor din grupul tinta. Calitative a) Informarea beneficiarilor cu resedinta si din proximitate. b) Identificarea nevoilor profesionale ale beneficiarilor pentru orientarea catre servicii integrate de ocupare asistenta pentru inceperea unei activitati independente sau pentru initierea unei afaceri, medierea unui loc de munca. c) Creste

8

Rezultate Subactivitate 2.3: Indicatori de rezultat imediat ID 4S37.1. Persoane ... care dobandesc o calificare ... din zona rurala=225(parti beneficiari ai stagiilor de ucenicie) ID 4S37.2. Persoane ... care dobandesc o calificare ... din care: roma=50 Cantitative a) min.10 program subcontractate b) 265 persoane vor beneficia de servicii de FPC (cursuri si stagii de ucenicie), din care peste 50 romi; din acestia: c) 250 p programe de FPC tip calificare si vor fi instruite in strategii antidiscriminatorii d) 15 beneficiari si stagiilor de ucenicie; e) 225 (85% dintre calificare, din care 50 apartin etniei Roma; f) 15 parteneriate incheiate cu angajatori pt derularea a 15 stagii de ucenicie g) 15 beneficiari beneficiari care au obtinut un loc de munca, din care 25 romi a) 45 subventii a cate 900 lei/luna acordate angajatorilor pt incadrarea in m b) 3 campanii de informare si constientizare a personalului din serviciile publice si a reprezentantilor mass-media cu privire la importanta in dezvoltarea masurilor de ocupare. Calitative a) Cresterea niv. de orientare si calificare profesionala a 375 beneficiari care participa la p importantei programelor de calificare, corelate cu standardele internationale, cu nevoile pietei dinamice a muncii si cerintele de compet individuale a beneficiarilor de a invata. d) Consolidarea structurilor institutionale si a parteneriatelor in formare profesionala.

Context Context Cf. PND 2014-2020 o prioritate nationala este cresterea sanselor de ocupare ... a educatiei si formarii profesionale. Proiectul sprijina prioritatea prin activitatile 1, 2, 3. Strategia Europeana de Ocupare prevede masuri de crestere a accesului populatiei din tarile europene la locuri de munca. Tinta europeana privind rata de ocupare pentru 2020 este de 75%. Bazandu-se pe Strategia Europeana de Ocupare si pe PND, Acordul de Parteneriat 2014-2020 are ca obiectiv tematic prioritar 9. Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare. Proiectul raspunde propunerilor CE prin Agenda Europeana pentru noi abilitati si locuri de munca-echiparea oamenilor din comunitatile marginalizate cu noi seturi de abilitati solicitate de piata muncii si crearea de noi locuri de munca si cresterea gradului de functionare si accesare a serviciilor de baza. Preocuparea pentru dezvoltarea capitalului uman si pentru cresterea gradului de ocupare in domenii non-agricole si integrare pe piata muncii pentru populatia din comunitatile marginalizate este necesara in contextul in care o pondere ridicata a populatiei este la risc de saracie, accentuat de factorii precum nivelul de educatie scazut, lipsa de calificare, lipsa accesului la servicii de baza. La nivel national rata somajului in 2016 a fost 6,4 % mai scazuta in mediul rural comparativ cu cel urban (ecartul este de 0,2%, rata somajului in rural fiind de 6,5 % comparativ cu 6,7 % in urban). Cf. PNDR (2014-2020) acest

37

indicator nu releva un grad de ocupare mai ridicat, ci indica o ocupare insuficienta si persistenta a populatiei din aceasta zona. Desi activitatile economice desfasurate in rural inregistreaza o diversificare in ultimii ani, cea mai mare parte a populatiei ocupatel lucreaza pe cont propriu, in special in agricultura, unde productivitatea şi veniturile medii raman scazute. Conform cercetarii realizate, in sat Argetoaia 22% dintre respondenti au precizat ca veniturile populatiei provin in principal din migratie, fiind bani trimisi acasa, fapt ce subliniaza caracterul profund subzistent al economiei rurale, dependent de agricultura de subzistenta. Categ vulnerabile sunt cele în risc de sărăcie și excluziune socială aflate in cel putin una din situatiile de mai jos : „ A) în risc de sărăcie sau „ B) se confruntă cu o deprivare materială severă sau „ C) trăiesc în gospodării cu o intensitate foarte redusă a muncii, precum si persoanele ocupate in agricultura de subzistenta, tinerii someri afectati de rata a somajului de 21.7%, categorii ale caor nevoi specifice sunt adresate direct prin proiect. Astfel, in GT vor fi incluse 555 de persoane vulnerabile din com. Argetoaia, care vor beneficia de servicii integrate. din care min. 150 romi(180 copii si 375 adulti). In regiunea SVO in care se afla com. Argetoaia, ca arie de implementare, rata somajului era de 4.9% la sfarsit de 2015, cf. INS. In acest context, proiectul raspunde Strategiei Regionale de Dezvoltare SVO, prin faptul ca ofera programe de formare si calificare profesionala, dezvoltate pe cerintele actuale ale pietei si propune facilitarea dezvoltarii de mici intreprinderi in domenii non – agricole prin programe de formare servicii integrate de consiliere si asistenta pentru 375 de persoane din regiunea SVO. Lipsa de educatie si calificare sunt un factor de risc crescut, rata de ocupare a persoanelor cu nivel de educatie scazut fiind mult mai scazuta. Cf SRD o prioritate o consituie Cresterea gradului de ocupare a persoanelor apte de munca, prin Adaptarea fortei de munca la conditiile in permanenta schimbare de pe piata muncii si promovarea antreprenoriatului. Proiectul adreseaza aceste obiective prin angajarea a 109 de persoane si infiintarea a 15 afaceri. Proiectul raspunde Strategiei Nationale privind Incluziunea Sociala si Reducerea Saraciei (2014-2020), prin adresarea nevoilor persoanelor afectate de saracie persistenta si a populatiei rome ca si categorii asupra carora diversele dimensiuni ale excluziunii tind sa se sustina reciproc si sa se perpetueze de la o generatie la alta. Asezarea in teritoriu, conditiile naturale si functionale, plaseaza com in raza de influenta a orasului Filiasi. Relatiile economice si teritoriale se manifesta in special in raport cu com. Scaesti - cu care se invecineaza. Profilul agricol dominant este cultura plantelor cerealiere. Activitatile de tip industrial se desfasoara in cadrul celor 3 mori de porumb, particulare, existente la nivelul comunei, sunt 31 unitati de comert (magazine) in com Argetoaia si functioneaza in prezent in spatii modeste; o unitate financiar-bancara, proprietate a Bancii Populare. Peste 200 persoane sunt beneficiare de VMG. Salariatii angajati in activitati de productie in afara teritoriului administrativ al comunei, se deplaseaza cu mijloacele de transport in comun. Activitatile economice din com sunt in regres. Disfunctionalitatile sunt: fragmentarea puternica a fondului funciar pe detinatori; slaba valorificare a cerealelor si plantelor agricole; lipsa fondurilor de dezvoltare - investitii in domeniu; starea materiala precara a populatiei - duce la nedezvoltarea sectorului IMM; imbatranirea populatiei stabile, migrarea pop. tinere in cautarea locurilor de munca in strainatate Analiza multicriteriala a situatiei existente in com Argetoaia a evidentiat disfunctionalitatile ale sistemelor educational, sanatate, servicii sociale, asistenta medicala comunitara, locuire, ocupare. Vorbim de :elemente de cadru natural nefavorabile - cursuri de apa meandrate care necesita lucrari hidrotehnice si antierozionale; dezechilibre de dezvoltare economica intre localitatea resedinta de com si celelalte sate; intre cele trei sectoare de activitate - primar, secundar si tertiar si slaba economie a sectorului privat - lipsa mijloacelor mecanizate, faramitarea proprietatii; dezechilibre demografice atat intre localitati, dar si in cadrul structurii pe localitati intre grupele de varsta componente (imbatranirea populatiei); locuinte din materiale nedurabile; starea fizica precara a unor obiective de utilitate publica ce necesita reparatii; lipsa sistemului de management controlat al deseurilor menajere. Abordarea intersectoriala dn proiect vizeaza reducerea gradului de saracie si excluziune sociala a grupurilor vulnerabile din com Argetoaia, pornind de la gradul de ocupare al populatiei si conditiile de trai, accesul la educatie si la servicii de sanatate, starea locuintelor. Interventiile proiectului raspund exigentelor Strategiei de dezvoltare a comunei, contribuind la obiectivele acesteia: Dezvoltarea economica, a serviciilor catre populatie; sanatatea si educatia. Cercetarea initiala a vizat toate cele 12 sate ale comunei Argetoaia. Aceasta evidentiaza faptul ca cele 12 sate componente inregistreaza incidenta ridicata a vulnerabilitatilor socio-economice: - procent insemnat de persoane inactive la nivelul fiecarui sat - in Novacu, procentul persoanelor de 16-64 ani care nu sunt incadrate pe piata formala a muncii si nici nu urmeaza o forma de invatamant este estimat la max. 90% si in Argetoaia la min 31%. Lipsa resurselor financiare face ca o buna parte din pop. com. Argetoaia, sa nu poata sustine cheltuielile pentru alimentatia de baza si acces la servicii. - un procent insemnat de persoane cu nivel redus de educatie: in Piria, proportia persoanelor de 15 -64 de ani care au absolvit maxim 8 clase este estimata la max 74% desi com. Argetoaia are o scoala profesionala, unde tinerii pot absolvi minim 10 clase. Din cercetarea realizata in sat Argetoaia, doar 16% dintre respondenti au declarat ca au un loc de munca, iar 26%

38

dintre cei care au declarat ca nu au un loc de munca, se afla in aceasta situatie de mai bine de 5 ani. In satul Argetoaia, comunitatea vizata in prezentul proiect, 33% dintre respondenti au precizat ca nu sunt racordati la reteaua curenta de apa. Accesul la apa si canalizare in sistem public este foarte redus, in 10 din cele 12 sate, nu exista gospodarii cu apa curenta in locuinta din retea publica. - accesul la serviciile de sanatate de calitate este redus si dificil, din cauza gradului de informare si educare limitat, care contribuie la accesarea intarziata a serviciilor medicale, mai ales in mediile vulnerabile (comunitatea de romi si penticostali). In satul Salcia, medicul de familie existent deserveste 3070 pacienti. Celelalte 10 sate nu dispun de cabinet medical. Procentul persoanelor cu dizabilitati, boli cronice sau alte afectiuni care le limiteaza activitatile zilnice este la un max. de 30% in Ursoaia si min. 11% in Piria. In satul Argetoaia, cercetarea releva ca 7% dintre respondenti nu au fost niciodata la medic pentru realizarea unor analize. Solutia adoptata si justificarea acesteia. Proiectul urmareste cresterea accesului la serviciile social-educationale si de ocupare a persoanelor vulnerabile, prin dezvoltarea competentelor profesionale si capacitarii grupurilor vulnerabile, precum si activitati de informare si educatie sociala destinate persoanelor care provin din grupuri vulnetabile si minoritati etnice, apartinand grupurilor vulnerabile si/sau la risc (determinat de statutul socio-economic, mediu de rezidenta, etnie inclusiv roma, starea de sanatate, varsta, comportamente la risc) - programe de educatie remediala si non-formala, crearea unui Centru Comunitar de Asistenta Integrata, care ofera sprijin si servicii educationale de tipul scoala parintilor, sprijin si indrumare in realizarea temelor, participarea la ateliere artistice, culturale si sportive si sesiuni de educatie remediala, programe pentru dezvoltarea economica (inclusiv sustinerea initiativelor de antreprenoriat) si sociala a comunitatii si implementare solutii integrate de locuire, in vederea combaterii excluziunii sociale si imbunatatirea sanselor de integrare socio-profesionala a grupurilor vulnerabile. Ca solutie pentru implementarea interventiilor si programelor de promovare a sanatatii si educatie pentru sanatate la nivel de individ, gospodarie si comunitate, proiectul propune consolidarea rolului asistentei medicale comunitare si medicinei de familie, dar si cresterea accesului la informatii pentru adulti si copii (campanii de constientizare, educatie pentru sanatate).

Justificare Justificare Grupul tinta al proiectului propus spre finantare este format din 555 de persoane care beneficiaza de servicii integrate si participa direct la atingerea indicatorilor POCU 2014-2020. Astfel ca 100% din grupul tinta participa la servicii integrate, dintre care 150 roma (27%). Grupul tinta al proiectului este format atat din copii cat si din adulti, astfel: a) 180 copii – care vor beneficia de urm.servicii: -180 copii inscrisi in ciclul primar si gimnazial - beneficiari ai activitatilor derulate in CEA -15 copii beneficiari ai programului de burse - min. 33 % din copii vor fi de etnie Roma; - 180 copii vor fi beneficiari ai activitatilor educationale, serviciilor medicale si sociale; b) 375 adulti – care vor beneficia de urmatoarele servicii: - 300 persoane vor beneficia de servicii medicale/ sociale - 375 persoane vor beneficia de masuri de ocupare - din beneficiarii masurilor de ocupare, 90 apartin etniei rome, 150 vor fi femei si cel putin 5 vor fi din randul persoanelor cu dizabilitati ce au dificultati in desfasurarea activitatii curente si care nu beneficiaza de ajutorul nici unei persoane. - din beneficiarii masurilor de ocupare, 265 persoane vor beneficia de servicii de formare profesionala (cursuri si stagii de ucenicie), din care 50 apartin etniei Roma; din acestia: 250 persoane vor beneficia de servicii de programe de FPC tip calificare si 15 persoane vor beneficia de stagii de ucenicie; - 225 persoane (80% dintre participantii la formare profesionala) vor dobandi o calificare, din care 50 apartin etniei Roma; - ca urmare a participarii la masurile de ocupare, 109 persoane se vor angaja, din care 50 apartin etniei rome; - 75 persoane din grupul tinta vor beneficia de programe de FPC in vederea dezvoltarii competentelor antreprenoriale (2 serii a cate 25 participanti) si in management de intreprindere sociala (1 serie, 25 participanti); - 15 persoane vor demara o activitate independenta; - 60 tineri participanti la programul integrat de dezvoltare a competentelor antreprenoriale - cel putin 555 persoane vor beneficia de activitati/ sub-activitati in domeniul combaterii discriminarii si promovarii multiculturalismului - 50 persoane vor beneficia de activitati/ sub-activitati in domeniul imbunatatirii conditiilor de locuit - 85 persoane vor beneficia de intocmirea actelor de proprietate Persoanele din grupul tinta au domiciliul si resedinta in mediul rural in com. Argetoaia, sat Argetoaia, jud. Dolj, sunt interesate de a dezvolta calitatea serviciilor in comunitate si de initierea unei afaceri in domenii non-agricole. Acest criteriu de selectie va contribui substantial la revitalizarea satului romanesc si la dezvoltarea oportunitatilor de ocupare din mediul rural prin initierea unei afaceri profitabile in domeniu sau prin angajarea lor in cadrul afacerilor dezvoltate prin proiect. Cercetarea preliminara evidentiaza faptul ca cele 12 sate componente inregistreaza incidenta ridicata a vulnerabilitatilor socio-economice: - procent insemnat de persoane inactive la nivelul fiecarui sat - in

39

Novacu, procentul persoanelor de 16-64 ani care nu sunt incadrate pe piata formala a muncii si nici nu urmeaza o forma de invatamant este estimat la max. 90% si in Argetoaia la min 31%. Lipsa resurselor financiare face ca o buna parte din populatia com. Argetoaia, sa nu poata sustine cheltuielile pentru alimentatia de baza si accesul la servicii. - un procent insemnat de persoane cu nivel redus de educatie: in Piria, proportia persoanelor de 15 -64 de ani care au absolvit maxim 8 clase este estimata la max 74% desi com. Argetoaia are o scoala profesionala, unde tinerii pot absolvi maximum 10 clase. Conditiile precare de locuit sunt evidentiate prin urmatorii indicatori: - proportia locuintelor supra-aglomerate (< 15,33 m2 pe persoana) este cuprinsa intre 100% in sat Ursoaia si 23% in sat Poiana Fantanii. - proportia locuintelor care nu sunt detinute in proprietate personala este cuprinsa intre 39,3% in Salcia pana la 87% in Berbesu. In satul Salcia, medicul de familie existent deserveste 3070 pacienti. Celelalte 10 sate nu dispun de cabinet medical. Procentul persoanelor cu dizabilitati, boli cronice sau alte afectiuni care le limiteaza activitatile zilnice este la un max. de 30% in Ursoaia si min. 11% in Piria. Cercetarea care vizeaza doar satul Argetoaia releva urmatoarele rezultate: - 5% (din care 80% romi) declara ca nu au scoala primara terminata si doar 2 persoane au facultatea finalizata; - doar 82% dintre respondenti declara ca detin locuinta in proprietate proprie; 33%au o sursă alternativă de apă potabilă (ex. fântână, puț etc.) - nicio locuinta racordata la gaz sau canalizare; - 77% dintre gospodarii se confrunta cu incapacitatea de a face fata unor cheltuieli neprevazute; Prin interventia integrata si cresterea calitatii serviciilor din comunitate, proiectul contribuie la stabilizarea zonei de interventie, la cresterea atractivitatii zonei pentru populatia tanara sau pentru personalul specializat care poate sa se implice direct in educatie, sanatate, ocupare, social si locuire. Prin instrumentele de pregatire a comunitatii pentru a evalua si interveni asupra serviciilor publice, prin campaniile de crestere a acceptarii si integrarii grupurilor vulnerabile, inclusiv a membrilor romi, prin dezvoltarea antreprenoriatului in interiorul comunitatii si incurajarea valorificarii resurselor existente la nivel de comunitate si asigurarea sustenabilitatii serviciilor din zonele rurale. Diversificarea economiei rurale nationale este o tinta strategica si poate fi facuta in primul rand prin sprijinirea inovatiei si incurajarea infiintarii si dezvoltarii micilor intreprinzatori, in acele sectoare de “industrii locale” cum ar fi mestesugurile traditionale, turism rural, ateliere de manufactura, servicii de transport, de amenajare etc. necesare la nivelul comunitatii. In ceea ce priveste antreprenoriatul, din cercetarea efectuata rezulta ca 80% dintre persoanele chestionate nu au sau nu au cunostinte cu afaceri personale derulate în comunitate. Proiectul propune o serie de actiuni inovatoare menite sa ofere sprijin pentru demararea si dezvoltarea activitatilor independente care permit crearea propriului loc de munca. In acest sens, se dezvolta 15 afaceri in domenii non-agricole care vor primi suport in cadrul Incubatorului de afaceri pentru intierea, promovarea si desfacerea produselor sau serviciilor din obiectul lor de activitate. De asemenea, un alt element de valoare adaugata si care asigura sustenabilitatea interventiei este determinat de structura parteneriatului public– privat, in care se pune accent pe integrarea de servicii si de masuri inovatoare, accesibile tuturor membrilor comunitatii. In acest fel, modelele inovative de educatie remediala si alternativa, vor veni in sprijunul sustinerii educatiei formale si a calitatii actului educational. De asemenea, prin serviciile socio-medicale oferite de parteneri specializati in proiect, in colaborarea cu medicii si asistentul medical comunitar din cadrul cabinetului medical sau al SPAS-ului, integrate cu servicii de ocupare si insertie socio-profesionala, proiectul raspunde unei nevoi foarte complexe si unor factori multipli care determina saracia profunda in comunitatea Argetoaia. Programul inovativ de dezvoltare antreprenoriala, descris in activitatea 3 si adresat atat tinerilor cat si adultilor, combinat cu programul de burse scolare si de mentorat pentru cei care vor sa urmeze o cariera in domeniul serviciilor medicale va impacta direct strategiile nationale in domeniul educatiei, sanatatii si ocuparii. Abordarea integrata in sine este un element care asigura valoarea adaugata, astfel ca grupul tinta are oportunitatea sa beneficieze pe parcursul a 36 luni de toate serviciile necesare ca activitatea desfasurata in comunitate sa devina competitiva atat in interiorul comunitatii, cat si in afara acesteia. In selectarea domeniilor de formare proiectul are in vedere doua aspecte: 1. Cerintele actuale de pe piata muncii, precum si perspectivele de dezvoltare si 2. Abilitatile si nevoile specifice ale grupurilor tinta. Prin programele de formare proiectul vizeaza atat dezvoltarea unor competente specifice in domeniile de formare cat si dezvoltarea unor competente generale, solicitate pe piata actuala a muncii, precum utilizarea TIC. De asemenea, activitatile implementate la nivelul componentelor de formare profesionala, antreprenoriat si ocupare sau de locuire, materialele achizitionate, afacerile dezvoltate sau lucrarile efectuate, vor tine cont de principiile dezvoltarii durabile. Categoriile grupului tinta contribuie direct la atingerea indicatorilor, astfel 100% din grupul tinta va participa la servicii integrate, iar obiectivul general si cele specifice, raspund direct obiectivului major al Programul Operational Capital Uman (POCU) 2014-2020 care consta in dezvoltarea resurselor umane prin cresterea accesului la un sistem de educatie si formare profesionala de calitate, stimularea ocuparii, cu precadere pentru tineri, reducerea saraciei si a excluziunii sociale prin facilitarea accesului de servicii sociale si de sanatate. Astfel, ca proiectul va continua eforturile institutionale ale Romaniei de facilita accesul la educatie -

40

prin modelul educational CEA sau programul de burse, propuse prin proiect care pune accent pe eliminarea segregarii, combaterea parasirii timpurii a scolii, furnizarea de sprijin individualizat si promovarea unor metode de predare si invatare favorabile incluziunii, accesul pe piata muncii prin modelul Incubatorului de Afaceri si prin cel al CCAI-ului, accesul la asistenta medicala (prin promovarea accesului la programele de vaccinare gratuita ce vizeaza copiii, grupurile si zonele cele mai defavorizate) sau la locuinte (prin eliminarea segregarii teritoriale si prin asigurarea accesului la utilitati publice prin oferirea de asistenta juridica si instruirea autoritatii publice locale sa raspunda). De asemenea, modelul de interventie asupra celor mai profunde cauze ale saraciei pe care il propune parteneriatul proiectului, precum si abordarea inovativa si personalizata a cauzelor motivatiei profunde ale discriminarii, prin intermediul unei echipe pluridisciplinare, reprezinta un element extrem de important de valoarea adaugata si in acelasi timp un factor de succes al proiectului.

Grup țintă Grup țintă Activitatea de identificare si recrutare a beneficiarilor se va baza pe organizarea si sustinerea unor sesiuni de informare in cadrul comunitatii. Aceste evenimente vor fi pregatite in prealabil de facilitatorii comunitari. In vederea selectiei copiilor si inscrierii acestora in proiect, vor fi organizate intalniri mediate de expertii care lucreaza in componenta educationala, separate de sesiunile initiale de informare. Selectia copiilor se va face in baza analizarii unui dosar a carei componenta va fi stabilita in metodologiile de implementare. Criteriile de selectie a copiilor vor fi comunicate si vor lua in calcul domeniile educatie, sanatate si protectie, astfel incat pe fiecare componenta se vor defini subcriteriile in baza carora se va identifica vulnerabilitatea. Fiecare copil inregistrat in proiect va beneficia de un plan individual de invatare si dezvoltare, actualizat periodic in functie de activitatile la care participa copilul. Inscrierea la activitatile educationale se va face in baza unui formular predefinit (date generale de identificare, date despre situatia scolara, situatia familiala, etc.), semnat de parinte/tutore legal, insotit de un dosar de inregistrare completat cnf instructiunilor POCU, care va cuprinde cel putin urmatoarele: copie a certificatului de nastere/ CI si un acord al parintelui/ tutorelui legal privind fotografierea/filmarea/aparitia publica a copilului de care este responsabil. In aceeasi maniera se va face recrutarea in cazul beneficiarilor adulti: participarea la masurile integrate de ocupare oferite prin proiect se va face in baza unei analize a nevoilor specifice, la recomandarea specialistilor CCAI si a Plan Personalizat de Interventie Individuala (PPII) stabilit si asumat impreuna cu beneficiarul, si in baza unui dosar de inregistrare, a carei componenta va fi stabilita de expertii proiectului, in conformitate cu legislatia si instructiunile in vigoare. Expertii responsabili de procesul de selectie si recrutare a beneficiarilor se vor asigura ca persoanele identificate si inregistrate in proiect vor fi : persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială aflate in cel putin una din situatiile de mai jos : „ A) în risc de sărăcie sau B) se confruntă cu o deprivare materială severă sau „ C) trăiesc în gospodării cu o intensitate foarte redusă a muncii. Criteriile de selectie vor fi stabilite in perioada de realizare a metodologiilor de implementare si vor fi comunicate inca din timpul evenimentelor de informare. Serviciile oferite beneficiarilor de catre echipa interdisciplinara se vor desfasura in urmatoarele etape: 1. Evaluarea initiala a nevoilor sociale/ medicale si de locuire a potentialilor beneficiari. In urma si campaniilor sesunilor initiale de informare, persoanele care au fost identificate ca potentiali membri ai grupului tinta vor fi referiti catre echipa CCAI in vederea realizarii unei evaluari intersectoriale, ce va viza aspecte sociale (situate familiala, situatie financiara), medicale, educationale si de locurie. Aceasta analiza se va efectua de catre asistentul social al CCAI sub forma unei anchete sociale. 2. Stabilirea Planului individualizat de interventie. Dupa efectuarea evaluarii initiale, echipa de specialisti a CCAI va stabili un plan de interventie integrata in sectoarele identificate ca fiind de risc, astfel incat acesta sa raspunda si sa propuna

41

solutii pentru nevoile identificate. Acest plan va fi propus, discutat si asumat de catre fiecare beneficiar in parte si va consitui principalul document contractual si de implicare in proiect. 3. Directionarea catre serviciile specializate. In urma stabilirii planului de interventie, fiecare beneficiar va putea accesa serviciile specializate care sa raspunda nevoilor specifice. Astfel, acesta va fi contactat de specialistii sectoriali care ii vor aduce la cunostinta oportunitatile specifice in care poate fi implicat si care vor asigura participarea acestuia la activitatile proiectului. Accesarea serviciilor specializate (sociale, medicale, de ocupare si formare profesionala, locuire etc.) se va face in baza unei evaluari amanunite a nevoilor, pe baza unei metodologii agreate de atre echipa de proiect ulterior. Specialistii sectoriali vor transmite periodic catre echipa de coordonare a CCAI si catre asistentul social progresul pe care fiecare persoana il inregistreaza si, dupa caz, nevoia de ajustare si modificare a Planului de interventie in functie de noile realitati. 4. Monitorizarea si evaluarea Planului de Interventie. Periodic, coordonatorul CCAI impreuna cu asistentul social vor face o evaluare a progresului persoanelor din grupul tinta in baza informatiilor primate de la specialistii sectoriali, astfel incat sa se stabileasca evolutia persoanei respective in conformitate cu prevederile din planul de interventie, daca este nevoie de o ajustare a acestuia in functie de nevoile abordate sau de aparitia altora noi si pentru a evaluza calitatea de beneficiar/ membru al grupului tinta in conformitate cu cerintele ghidului conditii specifice. In urma procesului de identificare si recrutare a persoanelor din comunitate, vor fi inscrise in proiect, pe durata celor 36 luni de implementare, un numar de 555 de persoane. Acestea vor beneficia de servicii integrate si vor participa direct la atingerea indicatorilor Programului Operational Capital Uman 2014-2020. Astfel ca 100% din grupul tinta participa la servicii integrate, dintre care 150 roma (27%). Grupul tinta al proiectului este format atat din copii cat si din adulti, astfel: a) 180 copii – care vor beneficia de urmatoarele servicii: -180 copii inscrisi in ciclul primar si gimnazial vor participa la activitatile derulate in Clubului de Educatie Alternativa Argetoaia (CEA), constand in ateliere de educatie non-formala si sesiuni de educatie remediala; pe langa facilitarea accesului la educatie, copiii vor primi sprijin material constand in rechizite si alte materiale educationale achizitionate prin proiect; -15 copii inscrisi in ciclul gimnazial sau in invatamantul secundar superior (liceu/scoala profesionala) beneficiari ai programului de burse prevazut in proiect, in vederea facilitarii accesului la invatamant secundar superior. Din cei 180 copii participanti la proiect, cel putin 33% (60 copii) vor fi recrutati din randul copiilor de etnie roma. Pe langa activitatile educationale, copiii si tinerii inscrisi in proiect (180) vor beneficia de campanii de educatie privind sanatatea si vor fi instruiti pentru a preveni imbolnavirile si a adopta un stil de viata sanatos. De asemenea campaniile de sanatate vor avea si o componenta de instruire in domeniul acordarii de prim ajutor. Astfel toti cei 180 de copii vor beneficia de servicii integrate. b) vor fi identificati si inregistrati in proiect 375 adulti care vor beneficia de urmatoarele tipuri de servicii: - 300 beneficiari vor fi indrumati pentru a participa la programele de sanatate si la actiunile campaniilor de educatie in sanatate. - 300 persoane vor participa la actiunile de screening si, daca va fi cazul, vor primi servicii medicale primare. - 375 persoane vor beneficia de masuri de ocupare (informare, orientare, consiliere, mediere, formare profesionala, consultanta pt demararea unei activitati independente, activitatile 2 si 3 din proiect); - 90 persoane de etnie roma vor beneficia de masuri de ocupare (informare, orientare, consiliere, mediere, formare profesionala, consultanta pt demararea unei activitati independente, activitatile 2 si 3 din proiect); - din beneficiarii masurilor de ocupare, 150 (40%) vor fi femei; - din beneficiarii masurilor de ocupare, cel putin 5 vor fi din randul persoanelor cu dizabilitati ce au dificultati in desfasurarea activitatii curente si care nu beneficiaza de ajutorul nici unei persoane; - 375 persoane din grupul tinta vor beneficia de servicii de orientare si consiliere profesionala; - din beneficiarii masurilor de ocupare, 265 persoane vor beneficia de servicii de formare profesionala de tip calificare, din care 50 apartin etniei Roma; din acestia: 250 persoane vor beneficia de servicii de programe de formare profesionala tip calificare si 15 persoane vor beneficia de stagii de ucenicie;

42

- din cei 265 participanti la serviciile de formare profesionala (cursuri si stagii), 225 vor dobandi o calificare, iar 50 din acestia, apartin etniei Roma; - din beneficiarii masurilor de ocupare, 109 persoane vor avea un loc de munca (29,06% din totalul persoanelor care beneficiază de măsuri de ocupare), din care 25 persoane (23%) apartin etniei Roma. - 75 persoane din grupul tinta vor beneficia de programe de formare profesionala in vederea dezvoltarii competentelor antreprenoriale (2 serii a cate 25 participanti) si in management de intreprindere sociala (1 serie, 25 participanti); - 75 persoane care primesc certificate de absolvire recunoscute de ANC ; - 15 persoane din grupul tinta vor demara o activitate independenta; - 60 tineri participanti la programul integrat de dezvoltare a competentelor antreprenoriale - cel putin 200 persoane din grupul tinta vor beneficia de activitati/ sub-activitati in domeniul combaterii discriminarii si promovarii multiculturalismului - 50 persoane din grupul tinta vor beneficia de activitati/ sub-activitati in domeniul imbunatatirii conditiilor de locuit - 85 beneficiari ai componentei de reglementare a actelor de proprietate (si nu numai) peste 300 beneficiari vor fi implicati in actiuni de mobilizare a comunitatii; Activitatile si serviciile vor fi planificate si implementate astfel incat toti cei 375 beneficiari sa participe la cel putin doua din masurile prevazute in proiect: masuri de ocupare, servicii medicale si socio-medicale, masuri prevazute in domeniul combaterii discriminarii si promovarii multiculturalismului, actiuni de mobilizare a comunitatii si servicii de imbunatatire a conditiilor de locuit.

Sustenabilitate Descriere/Valorificarea rezultatelor: Inca din etapa de planificare a proiectului, tinand cont de datele colectate din Argetoaia si capacitatea si expertiza fiecarui partener implicat, Fundatia World Vision Romania și partenerii proiectului au luat in considerare o serie de măsuri, astfel încât progresul și beneficiile pentru grupul țintă să fie garantate și după încetarea finanțării nerambursabile. Pentru a asigura sustenabilitatea proiectului, s-a ținut cont de următorii factori: transferabilitate/multiplicare, abordare integrată și sustenabilitate financiară și instituțională. Cea mai importantă contribuție a proiectului constă în faptul că investim în resursele umane ale comunității Argetoaia și contribuim la consolidarea capacităților actorilor, factorilor de decizie și persoanelor vulnerabile din grupul tinta, pentru a acționa în mod proactiv pentru dezvoltarea unei comunități rurale inclusive, care creează oportunități de dezvoltare economică și socială pentru categoriile defavorizate, inclusiv de etnie roma. Proiectul contribuie la dezvoltarea capacității locale de a răspunde nevoilor identificate în comunei Argetoaia, printr-o abordare inovativă și integrată, asigurând creșterea calității și accesabilității serviciilor publice livrate la nivelul comunității prin intermediul Centrului de Asistență Comunitară Integrată Argetoaia (fie că vorbim despre servicii educaționale, medicosociale sau servicii de ocupare). Implementarea proiectului este gândită astfel încât să ducă la conștientizarea părților implicate asupra necesității asigurării transparenței și comunicării, încredere și asumarea de responsabilități pentru asigurarea serviciilor dezvoltate și după încheierea finanțării. Sustenabilitatea serviciilor sociale/ medicale Prin proiect va fi dezvoltat Centrul Comunitar de Asistenta Integrata Argetoaia destinat activitatilor cu adultii (consiliere,mediere,FPC, incubatorul de afaceri etc.) unde se vor livra inclusiv serviciile sociale si medicale. Centrul va functiona in spatiile aferente Blocului Social din str. C-tin Argetoianu, nr. 184, avand.aprox. 70 mp. In ceea ce priveste serviciile sociale, acestea vor fi livrate de Liderul proiectului, Fundatia World Vision Romania, entitate acreditata in vederea livrarii de servicii sociale, conform autorizatiei seria AF, nr. 000462. Expertii implicati in aceste activitati vor fi, in principal, urmatorii: din partea liderului: asistent social. Acesta vor fi sprijiniti de expertii din echipa de implementare, inclusiv de catre cei care lucreaza cu elevii. In cadrul proiectului va fi dezvoltata o metodologie de lucru care va viza : informarea, consilierea, orientarea si medierea profesionala a persoanelor aflate in situatii vulnerabile.

43

Metodologia si instrumentele de lucru vor fi elaborate si actualizate pe toata durata proiectului de catre lider. De asemenea, in cadrul subactivitatii 4.2, expertii care vor lucra in cadrul serviciilor sociale vor participa la 2 sesiuni de instruire realizate si sustinute de catre specialisti in domeniul serviciilor sociale si ai ocuparii din domeniul universitar sau din domeniul serviciilor de consiliere si mediere. In cadrul acestor sesiuni de instruire a cate 4 zile, vor fi dezvoltate si ajustate metodologiile de lucru, abordarea in cadrul programelor de integrare implementate prin proiect, vor fi stabilite si asumate de catre membrii echipei responsabilitatile in lucrul cu grupul tinta, se vor discuta si agrea metodele si instrumentele de monitorizare si raportare a activitatii CCAI, ca model de servicii integrate. Rolul acestor sesiuni de instruire va fi acela de a operationaliza si internaliza modelul de servicii integrate din CCAI Argetoaia. Principalele aspecte vizate in cadrul instruirii vor fi acelea de a agrea rolurile majore ale echipei si metodologia de exercitare si implementare a acestor roluri, stabilite in fisa postului fiecarui expert, si descrise in detaliu in sectiunea metodologie si resuse umane din aplicatie. Metodologia si instrumentele dezvoltate in proiect vor putea fi folosite si dupa finalizarea finantarii. Serviciile sociale dezvoltate prin proiect vor functiona minimum 6 luni de la finalizarea implementării proiectului, in aceeasi structura dezvoltata prin proiect, si utilizand aceleasi instrumente de lucru. In asigurarea sustenabilitatii serviciului dupa finalizarea finantarii va fi implicat si liderul proiectului, Fundatia World Vision Romania care este prezent in comuna Argetoaia inca din anul 2008, prin diverse programme de dezvoltare comunitara. In ceea ce priveste serviciile medicale livrate prin proiect, acestea vor fi in responsabilitatea liderului, care, prin proiect, va organiza campanii de informare in sanatate, concursuri tematice, campanii de screening si campanii de servicii medicale. De asemenea, in cadrul proiectului va fi achizitionat un aparat ecograf si va fi instruit (externalizare) medicul din comunitate astfel incat sa utilizeze aparatul respectiv, pentru ca acesta sa poata fi folosit si dupa finalizarea finantarii. Astfel, sustenabilitatea serviciilor dezvoltate prin proiect sociale/ medicale va fi asigurata pentru minimum 6 luni de la finalizarea implementării proiectului. Sustenabilitatea serviciilor de ocupare In cadrul aceluiasi Centru Comunitar de Asistenta Integrata Argetoaia vor fi dezvoltate servicii de ocupare a fortei de munca. Partenerul responsabil de livrarea acestor servicii este liderul proiectului, respectiv Fundatia World Vision Romania, impreuna cu partenerul CAIES. Acestea vor functiona in baza unei metodologii si a unor instrumente dezvoltate si utilizate in proiect. Modalitatea de implementare va consta in mai multe etape, precum: organizarea si derularea unor sesiuni colective de informare si consiliere profesionala, livrarea serviciilor de consiliere si mediere individuala si contactarea angajatorilor in vederea realizarii stagiilor de ucenicie. Sesiunile de consiliere si mediere profesionala derulate de partenerul CAIES vor avea ca obiective: clarificarea/ definirea optiunilor profesionale, exersarea/dezvoltarea abilitatilor de comunicare si prezentare, identificarea si depasirea/ solutionarea unor eventuale blocaje personale (ex. incredere in sine scazuta) sau blocaje care tin de contextul in care beneficiarul traieste (ex. copii mici in ingrijire, unic responsabil pentru mentinerea gospodariei). Metodologia specifica de implementare a serviciilor de ocupare, precum si intrumentele de lucru si livrabilele aferente activitatii de consiliere si mediere profesionala, vor fi stabilite in cadrul intalnirilor de lucru si vor consta in planuri individuale de consiliere, in care va putea fi urmarita interventia realizata de-a lungul proiectului. Printre responsabilitatile expertilor implicati in masurile de ocupare se va regasi mentinerea legaturii permanente cu angajatorii si cu beneficiarii proiectului, chiar si dupa ce se vor angaja. Astfel, expertii se vor asigura ca cel putin 25% dintre persoanele care vor dobandi un loc de munca isi vor mentine locul de munca cel putin 6 luni de la incetarea calitatii de participant in proiect. De asemenea, beneficiarii ajutorului de minimis vor asigura in cardrul firmelor dezvoltate cel putin 1 loc de munca, pe care il vor mentine minimum 18 luni, dintre care 12 luni pe toata durata proiectului si 6 luni ca sustenabilitate, perioada de timp in care vor fi monitorizatei de catre expertii responsabili. Serviciile de ocupare vor fi preluate dupa finalizarea implementarii proiectului de catre angajatii primariei Argetoaia. Sustenabilitatea serviciilor de ocupare dezvoltate prin proiect va fi asigurata pentru minimum 6 luni de la finalizarea implementării proiectului. Sustenabilitatea serviciilor educationale Componenta educationala consta in livrarea mai multor servicii copiilor din com. Argetoaia, in vederea facilitarii accesului la educatie si reducerii parasirii timpurii a scolii. Astfel, principalele actiuni implementate in acest sens sunt: - Dezvoltarea si implementarea Clubului de Educatie Alternativa Argetoaia (CEA). Numarul estimat al participantilor la activitatile CEA este de 180 elevi din clasele 0-8. - Derularea unui program de educatie parentala prin care parintii copiilor inscrisi la proiect si alti beneficiari adulti invata despre importanta educatiei, nutritie si sanatate.

44

- Livrarea unui program de burse destinat elevilor din comuna Argetoaia, in vederea inscrierii acestora la invatamantul secundar superior. Rezultatele estimate ale Clubului Educational Argetoaia (CEA) creaza premisele transferabilitatii activitatilor educationale non-formale si remediale catre alti copii aflati in situatii de risc din Argetoaia, dar si a implicarii parintilor/ tutorilor legali. Astfel, dupa finalizarea finantarii nerambursabile, copiii din Argetoia vor beneficia de activitatile CEA. Pe de alta parte, abilitatile dobandite de copii in cadrul CEA, prin participarea la diferitele ateliere de educatie nonformala, le vor fi utile pe tot parcursul vietii, ajutandu-i sa isi dezvolte perspective. In timp, se asteapta ca acei copii implicati in CEA sa devina modele pentru alti copii din comunitate. Pe termen lung, se asteapta ca o parte dintre copiii care au participat activ in CEA, sa devina cetateni activi si un reper pentru generatiile viitoare, mesageri/ ambasadori ai educatiei. Pe de alta parte, parintii/ tutorii legali vor intelege mai bine importanta educatiei si a implicarii lor in sustinerea copilului in acest sens, devenind mai increzatori in perspectivele de reusita ale copilului, dar si modele si pentru alti parinti din comunitate. CEA Argetoaia va reprezenta un model de buna practica, putand fi multiplicat in alte comunitati rurale si urbane dezavantajate din judetul Dolj si la nivel national; de exemplu, prin expunerea publica a rezultatelor proiectului; identificarea unor potentiali parteneri multiplicatori in cadrul meselor rotunde/ conferintelor organizate la finalizarea proiectului; identificarea de noi parteneri care doresc sa aduca o contributie in bine in educatia copiilor aflati in situatii de risc din comunitati dezavantajate; continuarea procesului de lobby demarat de partenerul Fundatia Policy, avand noi sustinatori, in vederea adoptarii CEA sub forma unei politici publice. P4 are experienta dovedita in acest sens, modelul CEA, dezvoltat initial in comunitatea dezavantajata din Ferentari, fiind dezvoltat si adaptat la nevoile altor 4 comunitati dezavantajate din mediul urban si rural din Romania. Clubul de Educatie Alternativa va functiona in incinta spatiilor din Atelierul de Mestesuguri din adresa sat Argetoaia, str. Calea Cimpu Crucii, nr. 13, T1, P74; si in incinta bibliotecii Sc. Argetoaia din str. Constantin Argetoianu, nr. 225. Toate spatiile mentionate vor fi amenajate prin proiect si dotate corespunzator astfel incat activitatile planificate sa se poata derula fara probleme, iar parte dintre acestea vor ramane in comunitate, in vederea utilizarii lor in activitatile educationale continuate dupa finalizarea finantarii. De asemenea, resursele materiale achizitionate in cadrul proiectului vor ramane in CEA, astfel incat si alti copii sa beneficieze de programul educational non-formal. Rezultatele si experienta Clubului de Educatie Alternativa Argetoaia vor fi integrate in Strategiile Organizationale ale liderului si partenerului 1, una dintre directiile strategice specifice constand in multiplicarea CEA in cat mai multe comunitati rurale si urbane dezavantajate din Romania, facilitand accesul la educatie in randul cat mai multor copii romi si neromi aflati in situatii de risc. De asemenea, se va avea in vedere includerea abordarii CEA, ca model de buna practica, in strategiile Grupurilor de Actiune Locala (GAL) din care fac parte organizatiile partenere, CEA fiind multiplicat prin proiecte specifice GAL-urilor. Transferarea rezultatelor CEA catre diferite GAL-uri din mai multe judete implica adresarea nevoilor educationale a unui numar mare de copii romi si neromi aflati in situatii de risc, creand premisele integrarii abordarii CEA ca o masura de interventie in cadrul Planului National de Dezvoltare Rurala, menita sa contribuie la facilitatea accesului la educatie/ imbunatatirea educatiei/ facilitarea integrarii sociale a copiilor romi si neromi aflati in situatii de risc, si , totodata, la buna starea ulterioara a comunitatilor. Dezvoltarea si continuitatea CEA in Argetoaia contribuie, pe termen lung, la maximizarea transformarii acestui model de buna practica intro politica publica. Activitatile educationale vor fi continuate atat de partenerul 5, Sc. “Constantin Argetoianu” cat si de lider, Fundatia World Vision Romania pentru minimum 6 luni de la finalizarea implementării proiectului. Spatiul aferent Clubului de Educatie Alternativa, pus la dispozitie de primaria Argetoaia va exista si va fi functional si dupa finalizarea finantarii nerambursabile, prin actualizarea parteneriatului cu primaria si Sc. “Constantin Argetoianu”. Durabilitatea proiectului este reflectată de faptul că membrii comunității (de la factorii de decizie până la grupurile defavorizate) vor fi educați și vor ști cum să acționeze pentru a soluționa problemele identificate de ei în Argetoaia. Prin implementarea acestui proiect, este dezvoltat dialogul social constructiv și parteneriatul: structuri reprezentative formale sau informale își vor dezvolta capacitatea organizațională și operațională, vor fi consolidate în comunitate pentru a asigura servicii sociale de calitate, destinate îmbunătățirii gradului de participare în comunitate și creșterea accesului la serviciile acordate. Transferarea rezultatelor către alt grup țintă: Prin intermediul CCAI și a materialelor publicitare, proiectul va pune la dispoziția comunității, un exemplu de bună practică pentru asigurarea serviciilor sociale și educaționale/ medicale/ medico-sociale și servicii de ocupare. Partenerul Primaria Argetoaia sa angajat în cadrul proiectului să mențină serviciile și spatiul CCAI, iar acestea vor fi ușor de accesat pentru membrii comunității Argetoaia după finalizarea proiectului. Activitățile propuse în proiect vor genera efecte multiplicatoare care vor garanta beneficiile pe termen lung pentru grupurile țintă. Acest aspect vine în contextul în care proiectul investește în capacitarea factorilor interesați, încurajează voluntariatul și educă categoriile vulnerabile din grupul țintă să se implice activ,

45

accesând oportunitățile create la nivelul comunității. Investiția în resurse umane înseamnă pentru comuna Argetoaia un factor important de dezvoltare, competitivitate, șanse pentru persoanele vulnerabile și pentru familiile lor pentru un nivel de trai mai crescut și o bunăstare a tuturor cetățenilor. Totodată rețeaua de cooperare instituțională, creată între beneficiarii proiectului - categoriile vulnerabile, furnizorii de servicii sociale (Primaria, Școala, Dispensarul), ONG-uri, furnizori de cursuri de calificare, va genera oportunități și conexiuni de creștere a participării la viața comunității și reducerea gradului de vulnerabilitate și excluziune socială. Liderul va activa și după finalizarea proiectului în localitatea Argetoaia, asigurând astfel o monitorizare și evaluare atentă a impactului proiectului. Sustenabilitate prin abordări integrate: Centrul Comunitar de Asistenta Integrata dezvoltat și echipat la nivelul comunității Argetoaia este cadrul prin care se asigură accesul la servicii integrate, acordate grupului țintă, el va fi administrat ulterior de Primaria Argetoaia. Acesta va fi delimitat spatial de locatiile amenajate si dotate prin intermediul proiectului. Acestea vor fi: - spatiile aferente Blocului Social din str. C-tin Argetoianu, nr. 184, avand.aprox. 70 mp, in care se va organiza Centrul Comunitar de Asistenta Integrata Argetoaia, destinat activitatilor cu adultii (consiliere,mediere,FPC, incubatorul de afaceri etc.); - sala caminului cultural din Salcia (171 mp) destinata activitatilor educationale sportive (fotbal si volei) si artistice (dans) adresate copiilor inscrisi in CEA; - spatii din urm.scoli: Sc. Primara Leordoasa, Sc. Gimnaziala Salcia, Sc. Profesionala “Constantin Argetoianu” din Argetoaia, Sc. Primara Piria unde se vor derula activ. de educatie remediala; - 2 spatii destinate atelierelor de educatie non-formala, aferente Clubului de Educatie Alternativa, localizate in incinta Atelierului de Mestesuguri din adresa sat Argetoaia, str. Calea Cimpu Crucii, nr. 13, T1, P74; si in incinta bibliotecii Sc. Argetoaia din str. Constantin Argetoianu, nr. 225. Toate spatiile mentionate vor fi amenajate prin proiect si dotate corespunzator astfel incat activitatile planificate sa se poata derula fara probleme, inclusiv dupa finalizarea finantarii. Toate serviciile oferite de proiect își propun ca rezultat dezvoltarea de abilități, comportamente și atitudini care vor fi folosite de grupul țintă pe tot parcursul vieții, îmbunătățind accesul la serviciile publice și oportunități, în vederea creșterii gradului de adaptare și incluziune socială. Liderul și partenerii sai vor continua acțiunile în sediile regionale proprii cu resurse financiare și umane proprii. Pentru partenerii de proiect, oferirea de servicii la înalte standarde de calitate și competitivitate reprezintă un plus pentru a accesa ulterior surse de finanțare. La finalizarea proiectului, Liderul impreuna cu partenerii Primaria Argetoaia si Sc. “Constantin Argetoianu” vor continua livrarea serviciilor educaționale, sociale, medicale și de ocupare, cu format adaptat și îmbunătățit în funcție de nevoile identificate în cadrul grupului tinta. Oferirea de consultanță pentru persoanele interesate să demareze o afacere se poate realiza contra cost dupa terminarea finanțării FSE, asigurand astfel resursele financiare necesare pentru autosusținere instituțională. Pe de altă parte, sustenabilitatea financiară a proiectului va fi asigurată incusiv la nivel individual prin veniturile generate la locul de muncă de către persoanele angajate din grupul tinta și persoanele beneficiare ale planurilor de afaceri. Serviciile de ocupare și calificare asigurate în cadrul proiectului cresc capacitatea grupului țintă vizat de a accesa locuri de muncă și după finalizarea proiectului. Rezultatele și experiența acumulată în cadrul proiectului vor fi integrate în politicile și strategiile Liderului și ale partenerilor. De altfel, una dintre direcțiile strategice prioritare ale Liderului este dezvoltarea capitalului uman prin investiții în oameni, iar rezultatele prezentului proiect vor conduce la îmbuntățirea acestei direcții strategice. Se vor avea în vedere în special direcția de facilitare a calificării profesionale și a inserției pe piața muncii, antreprenoriatul și facilitarea stagiilor de ucenicie, care vor beneficia de bunele practici și de lecțiile învățate din prezentul proiect. Experiența acumulată prin implementarea proiectului va fi ulterior integrată în strategia de adresare a nevoilor comunitare prin abordări integrate, țintite și focusate pe grupurile vulnerabile și la risc de marginalizare. Rezultatele odata incluse în aceasta stategie, se vor multiplica prin proiectele generate ulterior de Lider și partenerii poiectului. Sustenabilitate prin transferabilitate: proiectul propus spre finanțare va reprezenta o bună practică în ceea ce privește creșterea gradului de ocupare, educare și incluziunea socială, astfel, pe baza experienței acumulate și capacității create, rezultatele proiectului se vor transfera ulterior către un alt grup țintă din comuna Argetoaia, în funcție de nevoile identificate. Pe de altă parte, experiența acumulată prin derularea acestui proiect creează premisele implementării unor noi proiecte și a continuării activității de ocupare și facilitare pentru plasarea pe piața muncii, în vederea reducerii gradului de vulnerabilitate a persoanelor din comuna Argetoaia. Elementele proiectului care pot fi reluate și extinse sunt următoarele: stabilirea de noi colaborări privind derularea serviciilor sociale și educaționale/ medicale/ medico-sociale în cadrul CCAI;

46

incluziunea socială a persoanelor la risc identificate la nivelul comunei, facilitarea participarii grupului tinta la programe de calificare, ocupare și antreprenoriat.

Furnizează informaţii cu privire la toate acordurile instituţionale relevante cu părţi terţe pentru implementarea proiectului şi exploatarea cu succes a facilităţilor care au fost planificate şi, eventual, încheiate

Oferă detalii cu privire la modul în care va fi gestionată infrastructura după încheierea proiectului (şi anume, numele operatorului; metode de selecţie - administrare publică sau concesiune; tip de contract etc.)

Transferabilitatea rezultatelor

47

Related Documents


More Documents from "Cristina"