Metode Si Tehnici De Integrare

METODE SI TEHNICI DE INTEGRARE A COPIILOR CU DIZABILITATI MULTIPLE ABSTRACT : Integrarea educativa, adica dreptul tuturor copiilor de a invata impreuna, apare ca „marea intoarcere la firescul initial din educatie”. Acest firesc, se pare ca a fost ratat cu sute de ani in urma cand s-a recurs la segregarea copiilor e diferite criterii si cand prin aparitia termenului generic de „scoala generala” s-a permis crearea unei alternative numita „scoala speciala”. Insa aceasta reintoarcere la firesc este inca un ideal, pana la implinirea caruia insasi societatea in cadrul careia trebuie sa se faca o astfel de educatie mai are de parcurs inca un drum lung. Asa cum sublinia Federico Mayor : „In lumea contemporana, alcatuita din diferente de toate felurile, nu cei cu dizabilitati, ci marea societate este cea care are nevoie de o educatie. Drepturile fundamentale ale indivizilor umani, indiferent de sex, rasa, nationalitate, etnie, religie, convingeri politico-ideologice sunt in primul rand

:

dreptul la existenta, dreptul la educatie, dreptul la opinie, dreptul la demnitatea umana, dreptul la munca, dreptul la cultura. O „aripa” substantiala a curentului democratic, care a cuprins cele mai multe dintre statele lumii, se concentreaza pe problematica generala a educatiei, iar dupa anii 1980 acorda o atentie sporita educatiei persoanelor cu nevoi speciale, prin care dreptul la educatie si demnitatea indivizilor educabili sut repuse in discutie prin prisma curentului contemporan „integrationist”. Democratizarea educatiei consta in reinstaurarea justetii si echitatii pentru toate persoanele educabile la nivelul intregii lumi. In acest sens democratizarea in educatie are trei directii : asigurarea dreptului la educatie (toti copiii trebuie sa aiba parte de educatie in orice comunitate), asigurarea accesului real la educatie (prin creearea unor facilitati, oportunitati si conditii favorizante sau determinante chiar pentru intorducerea concreta in sfera educatiei) si egalizarea sanselor tuturor educabililor (necesitatilor, trebuintelor, aspiratiile fiecarui individ sunt de importanta egala cu ale oricarui alt semen, scoala avand datoria sa puna la dispozitia oricarui educabil resursele de care dispune). Invatamantul integrat este tendinta noua in ducatia din Romania si implementarea lui a generat o serie de cercetari, pentru ca el consta in esenta in 1

raportarea invatamantului la individ. El este promotorul noii viziuni a reformi invatamantului in schimbarea ideii generale asupra educatiei, aceea de trecere la o educatie „centrata pe elev”. Elevii trebuie sa invete in scoala lucruri cat mai multe si cat mai diferite, insa unii copii pot invata mai repede, altii mai incet, unii mai bine , altii intampina probleme necesitand ajutor suplimentar. Nici un copil nu este identic cu celalalt. Despre copiii care necesita ajutor suplimentar intr-oproblema se spune ca prezinta cerinte educative speciale, ei fiind majoritatea, copii cu dizabilitati. Scolarizarea copiilor cu dizabilitati alaturi de semenii lor in cadrul acelorasi scoli sporeste oportunitatile de invatare si faciliteaza includerea acestora in societate. Delimitari conceptuale: Integrarea educativa, ca reflex al curentului integrativ global, din societate si educatia integrata ca practica efectiva si concreta, reprezinta ceva nou si original, surprinzator si controversat. Educatia integrata se refera in esenta la integrarea in structurile invatamantului apartinand comunitatii a copiilor cu cerinte speciale in educatie (copii cu deficiente senzoriale, fizice, intelectuale, sau de limbaj, defavorizati cultural si socio-economic, copii cu tulburari psiho-afective, si comportamentale) pentru a oferi un climat favorabil dezvoltarii armonioase si cat mai echilibrate a personalitatii avestora. Educatia incluziva este un concept nou care are la baza principiul dreptului egal la educatie pentru toti copiii, indiferent de mediul cultural sau social din care provin, religie, etnie, limba vorbita sau conditiile economice in care traiesc. Acest concept inglobeaza aproape in totalitate aria semantica a conceptului de educatie integrata. El are in vederea atingerea obiectivului „educatia pentru toti”, care impune reformarea scolii publice si a sistemului de invatamant, raspunzand astfel mai bine nevoilor, potentialului si aspiratiilor tuturor copiilor, inclusiv a celor ce cerinte educative speciale.

2

Integrarea scolara reprezinta procesul de includere in scolile de masa, la activitatile educative formale si nonformale, a copiilor considerati ca avand cerinte educative speciale. Acestia pot beneficia de activitati terapeutice de reabilitare, recuperare, compensare sau de servicii de sprijin in cadrul scolii unde sunt integrati. Reabilitarea se refera la procesul destinat sa dea posibilitatea persoanelor deficient sa ajunga a niveluri functionale fizice, psihice si sociale corespunzatoare si care furnizeaza acestora instrumente cu ajutorul carora isi pot schimba viata, obtinand un grad mai mare de independenta. UNESCO a lansat o teza foarte importanta si anume : educatia integrata si reabilitarea pe baza comunitara reprezinta abordari complementare, care se sprijina reciproc, in favoarea acordarii de servicii pentru persoanele deficiente. Reabilitarea bazata pe comunitate este o strategie inclusa in cadrul general al dezvoltarii unei comunitati care vizeaza : recuperarea si reabilitarea copilului deficient, egalizarea sanselor si integrarea sociala a persoanelor deficiente.” Invatamantul integrat, aflat la intersectia invatamantului obisnuit cu invatamantul special, revine ca responsabilitat ambelor subsisteme de invatamant si se bazeaza pe complmentaritatea dintre scoala speciala si scoala obisnuita (incluziva) Principiile moderne ale educatiei integrate : Principiile educatiei integrate rezulta din principiile integrarii si in functie de diferiti autori care le prezinta, numarul lor variaza. T. Vrasmas in „Integrarea in comunitate a copiilor cu cerinte educative speciale’ aminteste ca principii moderne ale educatiei integrate urmatoarele : •

Principiul drepturilor egale care stipuleaza faptul ca orice copil are „acces

efectiv

la

educatie”,

la

servicii

de

sanatate

si

recuperare/reabilitare, la pregatirea pentru angajare in munca, la mijloace de recreere, toate acestea conducand la integrare sociala si dezvoltare individuala incluzand dezvoltarea sa culturala si spirituala. •

Principiul egalizarii sanselor in domeniul educatiei impune ca scolarizarea copiilor cu handicap sa se faca pe cat posibil in cadrul sistemului general de invatamant, iar invatamantul obligatoriu sa includa copii din toate tipurile si nivelurile de handicap inclusiv pe cele mai severe.

3

•

Principiul interventiei timpurii indica gradul sporit de eficienta a interventiei de reabilitare/recuperare si de integrare in comunitate la varste mai mici.

•

Principiul asigurarii serviciilor de sprijin se refera atat la copiii cu deficeinte, cat si la personalul care lucreaza cu ei, aratand ca serviciile de sprijin pot varia de la interventia in echipa multidisciplinara. Sprijinul poate veni si din partea comunitatii si poate contribui prin diferite resurse umane, materiale, financiare) la programul de integrare.

•

Principiul cooperarii si parteneriatului are in vedere faptul ca in viziunea scolii

incluzive

(integratoare)

cooperarea

constituie

un

element

fundamental, determinat chiar pentru realizarea succesului. Argumente pro si contra integrarii Progresele realizate de invatamantul integrat au generat o serie de controverse cu privire la avantajele si dezavantajele acestui tip de invatamant. Argumentele viziunii moderne de „educatie pentru toti copiii”, considera ca numai in acest mod se adapteaza scoala normala la nevoile copilului si nu e selectioneaza un anume copil cu cerinte speciale pentru un anumit tip de scoala specializata. Partizanii viziunii traditionale din domeniul invatamantului special sustin impartirea elevilor in continuare pe categorii de handicap, cu grade diferite de profunzime, in functie de care sa se faca orientarea acestora spre institutii speciale de invatamant. De asemnea o parte din cadrele didactice din invatamantul general, surprinse de demersurile integrarii, sustin segregarea copiilor cu dizabilitati argumentand cu scaderea randamentului intregului colectiv integrator (incluziv). Avand in vedere faptul ca invatamantul integrat este doar la inceputul implementarii lui, viitorul rezerv inca multe probleme controversate, ce urmeaza a fi argumentate pro si contra. Pentru a putea judeca obiectiv si in deplina cunostinta de cauza problematica integrarii trebuie subliniate argumentele pro si contra evidentiate de psihopedagogi in acest domeniu: -

argumente aduse de adeptii integrarii :

4

o programele sau metodologiile aplicate in invatamantul special sunt o reluare simplificata a celor din invatamantul obisnuit, creand uneori decalaje substantiale intre cele doua tipuri de institutii; o multi copii/tineri prezinta „pseudodebilitate” si sunt inscrisi in invatamantul special, ceea ce presupune stagnarea dezvoltarii lor conform potentialitatilor reale; o in activitatea cu deficientii autentici, omogenizarea deplina nu este posibila, data fiind diversitatea structurilor psihofizice ale subiectilor; o datorita unei solicitari reduse, cadrele didactice devin, cu timpul dezinteresate de specialitatea lor si se plafoneaza din punct de vedere profesional; o prin modul de organizare a invatamantului special se ajunge la izoarea persoanelor cu deficiente, de mediul obisnuit si de contactul nemijlocit cu lumea normalilor; o integrarea in scolile de masa alaturi de persoane fara deficiente, stimuleaza performantele scolare ale persoanelor cu dizabilitati ca urmare a contactului cu expectatiile superioare, existente in conditiile obisnuite; o prin includerea copiilor cu deficiente in scolile obisnuite se ajunge mai usor la intelegerea lor de catre normali, la acceptarea si protejarea lor, chiar in grupuri sociale obisnuite; -

argumente aduse in sprijinul desfasurarii invatamantului segregat o pregatirea si recuperarea copiilor deficienti in institutii speciale permite aplicarea unui program specializat, in functie de categoria deficientei si de nivelul varstei cronologice si mintale, existand posibilitatea integrarii ulterioare in mediul socio-profesional; o numai invatamantul special poate functiona cu clase ce au un efect restrans de elevi, fapt ce permite organizarea activitatii, in functie de particularitatile psiho-individuale ale copilului; o invatamantul special din tara noastra, dispune de o serie de cadre specializate, fie pe profilul pregatirii lor universitare, fie prin dobandirea unei experientein activitatea practicadesfasurata cu copiii deficienti; 5

o integrati in invatamantul obisnuit, alaturi de cei fara deficiente, copiii deficienti constituie tinta unor atitudini negative din partea colegilor fara defieciente, ceea ce determina o autoizolare a lor, din ce in ce mai accentuata; (dati exemple, din propriile cunostinte, daca ati intalnit astfel de cazuri) o intr-o clasa unde exista 2-3 copii cu deficiente, acetia vor fi neglijati de catre cadrele didactice, deoarece acestea nu au la dispozitie timpul necesar pentru a se ocupa de ei in mod diferentiat si nici nu dispun de pregatirea didactica necesara pentru a le stimula activitatea; o daca admitem ca, intr-o clasa obisnuita , s-ar afla 1 – 2 elevi cu deficienta de vedere, de auz, ,mintala, la acestia sistemul instructiv educativ trebuie sa vizeze, ori o metodologie specifica pentru demutizare, ori o instruire in sistemul Braille, ceea ce este o utopie in asemnea conditii. Nici argumentele pro, nici cele contra integrarii nu trebuie neglijate, pentru ca fiecare deschide probleme ce se pot ridica in cazul educatiei integrate. In Romania, pentru trecerea totala la invatamantul integrat sunt necesare urmatoarele elemente : •

schimbarea radicala a atitudinilor societatii fata de persoanele cu deficienta,

•

asigurarea unor conditii superioare in invatamant si existenta unui numar foarte mare de cadre didactice cu prgatire psihopedagogica de specialitate, pentru activitatile individuale cu elevii integrati.

Aceste elemente au un grad mare de generalitate, presupunand deopotriva schimbarea unor conceptii in randul societatii, ori schimbarea unei conceptii nu poate fi facuta decat de-a lungul unei perioade mai mari de timp si cu argumente solide. O seie dintre aceste elemente au fost atinse partial, ramanad nesolutionate elementele esentiale ce tin de imbunatatirea conditiilor din invatamant si insuficienta specialistilor calificati in domeniul psihopeagogiei speciale. Trecerea de la sistemul segregat de invatamant la sistemul integrat este un proces lung si gradual. In cadrul acestui proces vor coexista, forme ale invatamantului special 6

concentrate fie in scoli speciale, fie in centre scolare de resurse care se va ocupa cu copiii care nu se pot integra in invatamantul obisnuit, alaturi de cele ale invatamantului integrat, insa acestea isi vor mari treptat colaborarea pentru asigurarea reusitei integrarii. Identificarea cerintelor educative speciale Terminologia educatiei speciale, ca si cea a domeniului mai larg al problematicii deficientie, constituie un camp semantic complex si in evidenta schimbare. Precizarea catorva notiuni de baza va reflecta conceptia despre aceasta: Aspectul medical – Deficienta este un termen care semnifica absenta, pierderea sau alterare unei structuri, ori a unei functii (anatomice, fiziologice sau psihologice). Deficienta poate fi rezultatul unei maladii, a unui accident, dar si a unor conditii negative din mediul de dezvoltare a unui copil, cu deosebire carente afective. Deficienta afecteaza capacitatea de munca, deregland procesul de adaptare si integrare in mediul scolar, la locul de munca sau in comunitatea din care face parte persoana in cauza. Aspectul functional – Incapacitatea (disfunctia/disabilitatea) o diminuare totala sau partiala a posibilitatilor fizice, mintale, senzoriale, consecinta a unei deficiente, care impiedica efectuarea normala a unor activitati. Este perturbarea capacitatii de indeplinire nomala a unei activitati sau a unui comportament. Aspectul social – Disabilitatea este un dezavantaj social, rezultat dintr-o deficienta sau incapacitate, care limiteaza sau impiedica indeplinirea unui rol intr-un context social. Dificultati intalnite de persoanele cu deficienta: a) dificultati de ordin general: •

de deplasare si de miscare (deficiente fizice);

•

de exprimare – comunicare (deficiente senzoriale si de limbaj);

•

de adaptare la modul de viata cotidian si la rigorile vietii sociale (deficienta mentala);

•

dificultati de intretinere (venituri mici, lipsa de resurse)

b) dificultati de ordin profesional:

7

•

instruirea si pregatirea profesionala a persoanlor cu diferite forme si grade de deficienta;

•

dificultati de plasare la locuri de munca corespunzatoare.

c) dificultati de ordin psihologic si social: •

bariere psihologice care apar intre persoanele cu si fara disabilitati ca urmare a dificultatilor de adaptare si a prejudecatilor celorlalti

Interventia specifica este un proces care da posibilitatea persoanelor cu deficienta sa ajunga la niveluri functionale fizice, psihice si/sau sociale, corespunzatoare, furnizand totodata instrumente cu ajutorul carora persoanele isi pot organiza viata in directia obtinerii unui grad mai mare de autonomie. Starea de defcienta se poate manifesta, insa, si in absenta unei deficiente reale, atunci cand este provocata de unele capacitati sau dereglari, mai mult sau mai putin temporare, mai ales in prezenta unor conditii defavorabile de mediu social asa cum ar fi : •

familii dezorganizate si lipsite de potential educogen;

•

institutii de educatie si ocrotire cu caracter inchis is o slaba organizare, care izoleaza copiii;

•

situatie materiala precara care obstructioneaza motivatia pentru scoala a copiilor

Din aceste motive sintagma „cerinte educative speciale” cuprinde o serie de copii care intampina greutati la invatatura, tulburari de conduita scolara, dificultati de adaptare. Tot in aceasta categorie sunt inclusi cei care intampina dificultati obisnuite la un obiect de invatare, dar mai ales cei care devin stigmatizati datorita indisciplinei in ore. Nu este nici o indoiala ca toti acesti copii trebuie ajutati, insa modalitatea prin care se face aceasta suporta diferentieri : abordare diferentiala, abordare individualizata (sau personalizarea abordarii). Identificarea si evaluarea corecta a copiilor cu cerinte educative speiale este piatra de hotar care poate determina evolutia in timp a dezvoltarii armonioase a personalitatii copiilor si ea trebuie facuta numai de serviciile specializate pentru o corecta orientare scolara si o recomandare calificata asupra interventiilor de care ar putea beneficia copilul pentru realizarea deziteratului „egalizarea sanselor tuturor copiilor”. Identificarea cerintelor educative speciale si interventia de sprijin, au ca scop final 8

evitarea insucceselor scolare care pot avea influente nefaste in dezvoltarea armonioasa a personalitatii. Eficienta procesului de invatamant presupune raportarea randamentului (a performantelor scolare) la solicitarile obiective. Succesul sau insuccesul scolar presupune raportarea concomitenta atat la exigentele externe, cat si la posibilitatile interne ale elevului. Nuantarea este impusa de diferentele care exista intre elevi in ceea ce priveste posibilitatile lor interne de a raspunde la solicitarile externe. Succesul sau insuccesul imbraca forme concrete de manifestare, diferite de la o situatie la alta, diferite de la un elev la altul. Insuccesul scolar poate fi de doua categorii : insuccesul generalizat – in cazul elevilor care intampina dificultati de adaptare la viata scolara si care nu fac fata baremurilor minime la majoritatea obiectivelor si insuccesul particular – in cazul elevilor care intampina greutati la unele obiective de invatamant sau pentru o anumita perioada de timp. Insuccesul scolar exprima o discordanta intre cerintele instructiv – educative, pe de o parte, si posibilitatile fizice si psihice ale elevului, pe de alta parte. Intrucat insuccesul antreneaza ambii poli ai relatiei, el poate fi considerat ca fiind „rezultatul unei duble inadaptari: a copilului la activitatea scolara si a scolii la factorii interni ai acestuia”1 Sfera insuccesului scolar s-a extins prin cuprinderea unor fenomene ca : •

inadaptarea scolara – dificultati de integrare si acomodare cu viata scolara;

•

mediocritatea – elevii cu note mici si nivel de aspiratie si motivatie scazute, desi au aptitudini medii si chiar supramedii;

•

subrealizarea scolara – se refera la elevii cu aptitudini inalte si exceptionale care nu ating performantele de care ar fi capabili datorita unor multitudini de variabile;

•

abandonul scolar – parasirea scolii si renuntarea la studiu deliberat sau fortati de anumite imprejurari. Un insucces scolar permanentizat determina efecte negative asupra elevului in

cauza, atat in plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de sine si pierdere a increderii in fortele proprii, cat si in plan social pentru ca permanentizarea insuccesului

1

T. Kulcsar, apud, p. 417

9

„stigmatizeaza”, induce o marginalizare a elevului in cadrul grupului scolar, ceea ce actioneaza negtiv asupra dezvoltarii personalitatii. Din analizele facute de specialisti a rezultat faptul ca exista doua tipuri de insucces scolar: -

insuccesul de tip cognitiv – care se refera la nerealizarea obiectivelor pedagogice de catre elevii in cauza, ceea ce ateta niveluri scazute de competenta oglindite in note mici, situatii de corigenta, rezultate foarte slabe la invatatura, sau chiar repetentie, adica esec scolar. Aceste niveluri scazute de competenta se explica fie prin intarzieri in dezvoltarea intelecuala, fie printr-o serie de neajunsuri in plan motivational, volitional si operational (nivel de aspiratii scazut, absenta unor deprinderi de munca sistematica, insuficiente la nivelul operatiilor logic abstracte)

-

insuccesul de tip necognitiv – care se refera la inadaptarea elevului la exigentele ambiantei scolare, cauzele constand in probleme individuale de natura afectiva (teama sau repulsie fata de scoala, fata de pedepsele aplicate de unele cadre didactice, sau a unor conflicte repetate cu parintii si cadrele didactice), sau in determinari psiho-nervoase de natura congenitala (hiperexcitabilitate, dezechilibru emotional, autism, impulsivitate excesiva). In perspectiva generala a interactiunii si a supradeterminarii, am apelat de mai

multe ori la notiunea de „cauzalitate circulara”. Ea este o notiune de baza in studierea determinismului reusitei scolare si al esecului scolar. Am putut constata cum conditiile in care lucreaza subiectul pot intretine sau intari dificultatile lui de mobilizare, mai ales din cauza ritmului de lucru ce i se impune, contribuind uneori si la intretinerea sau agravarea unora dintre dificultatile sale de natura fiziologica. Este de dorit ca intre scoala si parinti sa se realizeze contacte mai fercvente, s-ar impune mai ales ca acestea sa fie concepute intr-un spirit de colaborare si nu cu scopul ca parintii si profesorii sa-si arunce vina esecului unii asupra celorlalti sau sa atribuie acaesta vina copilului, asa cum inca se mai intampla. Pe scurt, apare necesitatea de a nu defini adaptarea scolara in raport cu unele norme stabilite arbitrar prin programe, norme pe care un copil din doi nu le poate defini in raport cu copilul insusi, in persepctiva aceasta, un elev bine adaptatar fi acela caruia

10

scoala ii ofera posibilitatea de a obtine un randament scolar care sa corespunda tuturor poosibilitatilor sale fiziologice, afective si intelectuale. O asemenea conceptie a adaptarii scolare nu este este deloc compatibila cu modul de predare traditional si dogmatic. Ea presupune, dimpotriva, un invatamant individualizat si o revizuire profunda a spiritului competitiv care bantuie actualmente in scoala si care-l condamna pe elevul deficient. Ea presupune, deasemenea stabilirea unei colaborari adevarate intre principalii practicieni care se ocupa de scolar : psihopedagog, psiholog, psihodiagnostician, asisten medical, doctor, educator. In prezent exista prea multe compartimentari si dezacorduri intre rolurile respective. Fiecare lucreaza in domeniul sau fara a stabili o legatura satisfacatoare cu domeniile altora. Serviciile aduse copilului deficient sunt incontestabile, ele ar fi insa mult mai mari daca ar exista o preocupare in plus pentru confruntarea cunoastinelor, a punctelor de vedere, beneficiinduse de aceasta confruntare in scopul imbunatatirii randamentului scolar al elevului. Bibliografie : 1. Campbell, W, J – The influence of home environment on the eucational progress of selective secondary school children, British Journal of Educational Psychology, 1992 2. Courtis, S. A – The influence of certain social factors upon scores in the Standfort achievemnet tests, The Journal of Educational Research 3. Gilliy, m; Rossi, P – L’avance scolaire: les conditions de sa reussite, Croissance de l’enfant, genese e l’homme, 2001 4. Gilly M, - Influence du milieu social et de l’age sur le progression scolaire a l’ecole primaire, Bulletin de Psychologe, 1997 5. Grunebaum, M.G – A study of learning problems of children : casework implications, Social Casework, 1999 6. Panaite, D., (2003), Instrumente de lucru si strategii didactice in educatia integrata, Ed. Diagonal, Bacau 7. Ungureanu, D., (2000), Educatia integrata si scoala incluziva, Ed. De Vest, Timisoara 8. Vrasmas, T., (2001), Educatia integrata si/sau incluziva, Ed. Aramis, Bucuresti.

11

9. Vrasmas, T., Musu, I., (1999), Cartea Alba RENINCO (integrarea / includerea copiilor cu dizabilitati, Ed. Pro Humnitae, Bucuresti

12